Cum să urmărești adevărul (2) Partea Întâi

La ultima noastră adunare, am avut părtășie despre un subiect important: cum să urmărești adevărul. Cum să urmărești adevărul – cum am avut părtășie despre această chestiune? (Dumnezeu a oferit părtășie despre două aspecte: primul a fost „renunțarea” și cel de-al doilea „dedicarea”. În ceea ce privește renunțarea, Dumnezeu a vorbit despre emoțiile negative care există în om. În mod particular, Dumnezeu a avut părtășie despre efectele și consecințele specifice pe care sentimentele negative de inferioritate, mânie și ură le au asupra datoriei noastre. Părtășia Lui ne-a oferit o înțelegere diferită a felului în care trebuie să urmărim adevărul. Am văzut cum adesea trecem cu vederea emoțiile negative pe care le dezvăluim în fiecare zi și, de obicei, nu discernem sau nu ne înțelegem emoțiile negative. Emitem o judecată unilaterală că pur și simplu așa suntem noi. Aducem aceste emoții negative în datoria noastră, iar acest lucru are un impact direct asupra rezultatelor acelei datorii. De asemenea, influențează felul în care privim oamenii și lucrurile și felul în care tratăm problemele din viețile noastre. Din cauza asta, ne este extrem de dificil să mergem pe calea urmăririi adevărului.) La ultima noastră adunare, am avut părtășie despre felul în care trebuie urmărit adevărul. Când vine vorba despre practică, există două căi importante: cea a renunțării și cea a dedicării. Ultima dată, am rezumat problemele principale asociate cu primul aspect al acelei prime căi, „renunțarea” – adică, omul trebuie să renunțe la diferite feluri de emoții. Acestea sunt, în principal, emoții negative – cele care sunt anormale, iraționale și care contravin conștiinței și rațiunii. Dintre acestea, părtășia noastră s-a axat pe emoțiile negative de inferioritate, mânie și ură, precum și pe câteva comportamente care rezultă dintr-o viață trăită în cadrul acestor emoții negative, pe diverse emoții negative produse ca rezultat al unor anumite circumstanțe particulare sau al unui istoric de dezvoltare și pe cele reflectate de un caracter anormal. De ce trebuie să se renunțe la aceste emoții negative? Fiindcă ele, obiectiv vorbind, stârnesc în oameni mentalități și păreri negative, influențând poziția pe care aceștia o adoptă când se confruntă cu oameni, evenimente sau lucruri. Așadar, primul aspect al acestei căi de practică – renunțarea – pretinde ca oamenii să renunțe la tot felul de emoții negative. Ultima dată, am avut puțină părtășie despre aceste emoții negative. Însă, în afară de inferioritate, mânie și ură, despre care am avut părtășie, există, bineînțeles, o varietate de emoții care pot avea un impact asupra perspectivei unei umanități normale. Acestea afectează conștiința, rațiunea, gândirea și judecata umanității normale și pot afecta rezultatele urmăririi adevărului de către om. Asta înseamnă că aceste emoții negative sunt primul lucru la care omenirea trebuie să renunțe atunci când urmărește adevărul. Părtășia noastră de astăzi va continua cu subiectul de față – cum să renunți la diverse emoții negative. Mai întâi, vom avea părtășie despre diversele manifestări ale emoțiilor negative și, datorită părtășiei Mele despre aceste manifestări, omul va putea cunoaște emoțiile negative, le va putea compara cu el însuși și apoi va putea începe să le înlăture, una câte una, în viața lui cotidiană. Prin căutarea și înțelegerea adevărului și prin cunoașterea și analizarea gândurilor și părerilor negative, precum și a perspectivelor și atitudinilor anormale, pe care emoțiile negative le scot la iveală în oameni, aceștia pot începe să înlăture acele emoții negative.

Ultima dată, am vorbit despre emoția negativă de „depresie”. În primul rând, oare majoritatea oamenilor au acest sentiment de depresie? Sunteți capabili să vă dați seama ce fel de sentiment și ce fel de stare de spirit este depresia și care sunt manifestările ei? (Da.) Acest lucru este ușor de înțeles. Nu vom vorbi pe larg despre „depresie”, ci doar vom descrie manifestările produse de această emoție, depresia, în cei care cred în Dumnezeu și Îl urmează. Ce înseamnă „depresia”? Înseamnă să te simți abătut, să nu te simți bine, să nu fii interesat de nimic din ceea ce faci, să nu ai niciun impuls, nicio motivație, să ai o atitudine destul de negativă și pasivă față de lucrurile pe care le faci și să nu ai nicio determinare de a face ceva. Așadar, care este cauza acestor manifestări? Aceasta este problema principală care trebuie disecată. Odată ce înțelegeți diversele manifestări ale depresiei, precum și diferitele stări de spirit, gânduri și atitudini față de lucruri, provocate de această emoție negativă, ar trebui să înțelegeți care sunt cauzele acestor sentimente negative, adică principalele cauze de la baza acestor sentimente negative, provocate de ele în oameni. De ce se deprimă oamenii? De ce nu simt nicio motivație de a face ceva? De ce sunt mereu atât de negativi, pasivi și lipsiți de determinare atunci când fac ceva? În mod clar, există un motiv. De exemplu, vezi pe cineva care este mereu deprimat și pasiv când face ceva, incapabil să adune energie, cu emoții și o atitudine nu foarte pozitive sau optimiste și care afișează mereu o atitudine foarte negativă, dezaprobatoare și disperată. Îi dai sfaturi, dar nu le ascultă niciodată, deși recunoaște că drumul pe care i l-ai arătat este cel corect și că raționamentul tău este grozav, totuși, atunci când face ceva, nu poate aduna energie și tot este negativ și pasiv. În cazuri grave, din mișcările corpului, după figură, din felul în care merge, din tonul vocii lui și după cuvintele pe care le spune, poți vedea că emoțiile acestui om sunt deosebit de deprimante, că îi lipsește energia în tot ceea ce face, că este ca un fruct strivit și că oricine petrece mult timp cu acel om va fi afectat de el. Ce înseamnă asta? Diversele comportamente, expresii faciale, tonuri ale vocii și chiar gândurile și părerile exprimate de oameni care trăiesc în depresie au trăsături negative. Așadar, care este motivul din spatele acestor fenomene negative? Care este cauza? Bineînțeles, cauza pentru apariția acestei emoții negative, depresia, diferă de la om la om. Un fel de sentimente de depresie pot apărea din credința perpetuă a oamenilor în propria soartă teribilă. Nu este aceasta o cauză? (Ba da.) Când erau tineri, trăiau la țară sau într-o regiune săracă, familia lor nu era prosperă și, în afară de câteva obiecte simple de mobilier, nu aveau nimic de mare valoare. Probabil că aveau unul sau două rânduri de îmbrăcăminte, pe care trebuia să le poarte deși aveau găuri și nu puteau niciodată să mănânce, în mod obișnuit, mâncare bună și de calitate, ci trebuiau să aștepte Anul Nou sau sărbătorile ca să consume carne. Uneori, le era foame și nu aveau destule haine ca să le fie cald, un bol plin cu carne era o iluzie și le era dificil să găsească chiar și un fruct. Trăind într-un astfel de mediu, se simțeau diferiți de alți oameni care trăiau în marele oraș, ai căror părinți erau înstăriți, care puteau mânca și purta orice voiau, care primeau pe loc tot ce voiau și erau școliți. Se gândeau: „Au o soartă atât de bună! De ce soarta mea este atât de rea?” Ei vor mereu să se distingă din mulțime și să-și schimbe destinul. Cu toate acestea, nu este ușor să-ți schimbi destinul. Când un om se naște într-o astfel de situație, deși poate să încerce, cât își poate schimba soarta și cât poate s-o îmbunătățească? După ce devine adult, întâlnește obstacole peste tot unde merge în societate, este hărțuit oriunde merge și se simte mereu foarte oropsit. Se gândește: „De ce am atât de mult ghinion? De ce întâlnesc mereu oameni răi? Viața era grea când eram copil și pur și simplu așa stăteau lucrurile. Acum că am crescut, este încă foarte rea. Vreau tot timpul să arăt ce pot să fac, dar niciodată nu am ocazia. Dacă n-o să am niciodată ocazia, atunci așa să fie! Vreau doar să lucrez din greu și să câștig suficienți bani ca să duc o viață bună. De ce nu pot face nici măcar asta? Cum poate fi atât de greu să duci o viață bună? Nu trebuie să duc o viață superioară tuturor celorlalți. Vreau măcar să duc o viață de orășean și să nu fiu desconsiderat de oameni, să nu fiu un cetățean de mâna a doua sau a treia. Măcar atunci, când oamenii m-ar chema, nu ar striga: «Hei, tu, vino aici!» Cel puțin m-ar striga pe nume și mi s-ar adresa cu respect. Dar nu mă pot bucura nici de o adresare respectuoasă. De ce este soarta mea atât de crudă? Când se va sfârși?” Când un astfel de om nu credea în Dumnezeu, își considera soarta crudă. După ce a început să creadă în Dumnezeu și să vadă că aceasta este adevărata cale, s-a gândit: „Toată acea suferință de dinainte a meritat. Toate au fost orchestrate și făcute de Dumnezeu, iar El a făcut bine. Dacă n-aș fi suferit în felul acela, n-aș fi ajuns să cred în Dumnezeu. Acum că o fac, dacă pot accepta adevărul, atunci destinul meu ar trebui să se schimbe în bine. Acum pot trăi, în biserică, o viață egală cu a fraților și surorilor mele, oamenii îmi spun «frate» sau «soră» și mi se adresează cu respect. Acum mă bucur de sentimentul de a avea respectul celorlalți.” Pare că destinul lui s-a schimbat, că nu mai suferă și nu mai are o soartă rea. Odată ce a început să creadă în Dumnezeu, s-a hotărât să-și îndeplinească bine datoria în casa Lui, a devenit capabil să îndure greutăți și să trudească, să îndure mai mult decât oricine altcineva în orice chestiune și se străduiește să câștige aprobarea și stima celor mai mulți oameni. Crede că ar putea chiar să fie ales conducător de biserică, persoană responsabilă sau lider de echipă și, oare atunci nu-și va onora strămoșii și familia? Nu-și va fi schimbat atunci destinul? Totuși, realitatea nu se ridică la nivelul dorințelor lui, iar el devine abătut și se gândește: „Cred în Dumnezeu de ani buni și mă înțeleg foarte bine cu frații și surorile, dar cum se face că, de fiecare dată când e timpul să fie ales un conducător, o persoană responsabilă sau un lider de echipă, nu e niciodată rândul meu? Oare pentru că par atât de simplu sau pentru că n-am avut un randament bun și nimeni nu m-a observat? De fiecare dată când au loc alegeri, aș avea o mică speranță și m-aș mulțumi numai să fiu ales lider de echipă. Sunt atât de plin de entuziasm să-L răsplătesc pe Dumnezeu, dar de fiecare dată când au loc alegeri și sunt complet trecut cu vederea, ajung să fiu dezamăgit. Ce se întâmplă? Să fie oare faptul că sunt capabil cu adevărat doar să fiu o persoană mediocră, obișnuită și neremarcabilă toată viața mea? Când îmi amintesc de copilărie, de tinerețea mea, de anii de vârstă mijlocie, această cale pe care am parcurs-o a fost întotdeauna mediocră, iar eu nu am făcut nimic notabil. Nu că n-aș avea ambiție, că aș avea un calibru slab, că nu depun suficient efort sau că nu pot să îndur greutăți. Am aspirații și obiective și chiar se poate spune că am ambiție. Atunci cum se face că nu mă pot remarca niciodată din mulțime? În ultimă instanță, am pur și simplu o soartă rea și sunt destinat suferinței și așa a rânduit Dumnezeu lucrurile pentru mine.” Cu cât stă mai mult pe gânduri, cu atât mai rea crede că îi este soarta. În cursul obișnuit al îndatoririlor lui, dacă are anumite sugestii sau exprimă anumite păreri și este mereu respins și nimeni nu-l ascultă sau nu-l ia în serios, devine și mai deprimat și se gândește: „O, soarta mea este atât de rea! În orice grup m-aș afla, întotdeauna există o persoană rea care-mi blochează calea și mă asuprește. Nimeni nu mă ia niciodată în serios și nu mă pot face remarcat. La urma urmei, la asta se reduce totul: pur și simplu am o soartă rea!” Orice i se întâmplă, mereu atribuie acel lucru sorții rele; investește mereu mult efort în această idee de a avea o soartă rea, se străduiește să o înțeleagă și să o aprecieze mai profund și, pe măsură ce o întoarce pe toate părțile în mintea lui, emoțiile îi devin tot mai deprimante. Când face o greșeală minoră în îndeplinirea datoriei lui, se gândește: „O, cum îmi pot face bine datoria când am o soartă atât de rea?” La întruniri, frații și surorile lui îi oferă părtășie, iar el tot cântărește lucrurile, dar nu înțelege și se gândește: „O, cum pot înțelege lucrurile când am o soartă atât de rea?” Oricând vede pe cineva care vorbește mai bine decât el, care discută despre înțelegerea sa într-o manieră mai clară și mai luminată, se simte și mai deprimat. Când vede pe cineva care poate îndura greutăți și poate plăti prețul, care vede rezultate în îndeplinirea datoriei sale, care primește aprobarea fraților și surorilor sale și este promovat, se simte nefericit în sufletul lui. Când vede pe cineva că devine conducător sau lucrător, se simte și mai deprimat și chiar când vede pe cineva care cântă și dansează mai bine decât el și se simte inferior acelei persoane, se deprimă. Indiferent ce oameni, evenimente sau lucruri întâlnește sau cu ce situații se confruntă, el le răspunde mereu cu aceste sentimente deprimante. Chiar și atunci când vede pe cineva care poartă haine puțin mai frumoase decât ale sale sau care are o frizură puțin mai frumoasă, se simte mereu trist, iar gelozia și invidia apar în inima lui până când, în final, se întoarce la acea emoție deprimantă. Care sunt motivele pe care le născocește? Se gândește: „O, oare asta nu se întâmplă fiindcă soarta mea este rea? Dacă aș fi fost puțin mai arătos, dacă aș fi fost demn așa ca el, dacă aș fi fost înalt și cu trăsături frumoase, cu haine bune și cu mulți bani, cu părinți buni, atunci oare lucrurile n-ar sta altfel decât acum? Oare oamenii nu m-ar respecta și nu ar fi invidioși și geloși pe mine? Până la urmă, soarta mea este rea și nu pot da vina pe nimeni pentru asta. Cu o astfel de soartă rea, nimic nu-mi merge bine și nu pot merge nicăieri fără să mă împiedic. E pur și simplu soarta mea rea și nu pot face nimic în privința asta.” În mod similar, când este emondat sau atunci când frații și surorile îi fac reproșuri, îl critică sau îi oferă sugestii, el le răspunde cu sentimentele sale deprimante. Oricum, fie că e vorba de ceva ce i se întâmplă sau de tot ceea ce îl înconjoară, răspunde mereu cu diverse gânduri, păreri, atitudini și puncte de vedere negative, care se nasc din emoția lui, depresia.

Asemenea oameni, care consideră mereu că au o soartă rea, simt tot timpul că inimile le sunt strivite de o stâncă enormă. Întrucât cred mereu că tot ce li se întâmplă e din cauza sorții lor rele, simt că nu pot schimba nimic, indiferent ce se întâmplă. Așadar ce fac ei? Pur și simplu se simt negativi, sunt delăsători și se resemnează în fața nenorocirilor. Ce înseamnă că se resemnează în fața nenorocirilor? Înseamnă că se gândesc: „O, pur și simplu va trebui să mă descurc așa în viață!” Când alții sunt emondați, acei oameni pot fi introspectivi și spun: „De ce am fost emondat? Ce am făcut de am încălcat principiile adevărului? Ce firi corupte am dezvăluit? Oare înțelegerea mea este suficient de profundă și de concretă? Cum ar trebui să înțeleg și să rezolv aceste probleme?” Spun astfel de lucruri, iar aceștia sunt oameni care urmăresc adevărul. Totuși, când omul cu așa-zisa soartă rea este emondat, simte că este desconsiderat de ceilalți, că soarta lui este rea, așa că nimeni nu-l place și oricine vrea să-l emondeze îl poate emonda. Când nu-l emondează nimeni, depresia lui se ameliorează puțin, dar imediat ce este emondat, ea se agravează și mai mult. Când sunt emondați alți oameni, ei s-ar putea să se simtă negativi timp de câteva zile. Citesc cuvintele lui Dumnezeu și, cu ajutorul fraților și surorilor lor, devin capabili să accepte adevărul și, încetul cu încetul, se schimbă și lasă în urmă acea stare negativă. Cu toate acestea, cei care consideră că au o soartă rea, nu numai că nu lasă în urmă acea emoție negativă, ci, dimpotrivă, ajung să aibă certitudinea că au o soartă rea. De ce? Pentru că ei vin în casa lui Dumnezeu și au senzația că abilitățile lor nu sunt folosite niciodată la maximum, că sunt mereu emondați și folosiți drept țapi ispășitori. Se gândesc: „Vezi? Alții oameni fac asta și nu sunt emondați, deci cum de atunci când fac eu acest lucru, sunt emondat? Cu siguranță, asta arată că soarta mea este rea!” Și astfel ajung atât de deprimați și de disperați. Indiferent cum ar încerca alți oameni să aibă părtășie cu ei despre adevăr, lor nu le intră nimic în cap și spun: „Voi sunteți emondați doar o clipă, dar pentru mine e diferit. Nu pot face nimic bine și m-am născut ca să îndur emondarea. Nu pot da vina pe nimeni, pur și simplu soarta mea este rea.” Întrucât cred mereu că au o soartă rea și că vor fi așa cât timp vor trăi, atunci indiferent cum le spune casa lui Dumnezeu oamenilor să urmărească adevărul, să îndeplinească datoria unei ființe create și cum să o facă la înălțimea standardelor, nimic din toate acestea nu le intră în cap. Deoarece au mereu certitudinea că soarta lor este rea, simt că acest lucru minunat – urmărirea adevărului și obținerea mântuirii – n-are nici o legătură cu ei, așa că nu-și fac datoria cu prea multă conștiinciozitate. În sufletul lor, sunt siguri că „Oamenii cu o soartă rea nu-și pot îndeplini bine datoria; numai oamenii cu o soartă bună o pot face. Când un om are o soartă bună, oamenii îl plac oriunde merge și toate îi merg ca pe roate. Am o soartă rea și mereu întâlnesc oameni răi, niciodată nu mă simt bine când îmi fac datoria – aceste nenorociri vin una după alta!” Întrucât cred că au o soartă rea, se simt mereu abătuți și deprimați. Cred întotdeauna că urmărirea adevărului este doar un subiect de discuție și că un om ca ei, cu o soartă rea, nu poate obține niciodată nimic urmărind adevărul. Simt că, deși poate că urmăresc adevărul, în cele din urmă, nu vor câștiga nimic și se gândesc mereu: „Cum pot să intre în Împărăție oamenii cu o soartă rea? Cum pot ei să obțină mântuirea?” Nu îndrăznesc să creadă acest lucru, așa că se delimitează mereu, gândindu-se: „Fiindcă soarta mea este rea și m-am născut să sufăr, nu va fi atât de rău să supraviețuiesc și să devin, în final, un muncitor. Asta ar însemna că faptele bune ale strămoșilor mei ar da roade în mine și m-ar binecuvânta cu noroc. Deoarece soarta mea este rea, sunt potrivit numai să fac anumite îndatoriri banale, cum ar fi să gătesc, să fac curat sau să am grijă de copiii fraților și surorilor sau alte treburi mărunte și așa mai departe. Cât despre acele slujbe care îți permit să te faci remarcat în casa lui Dumnezeu, probabil că nu voi avea nimic de-a face cu ele cât timp voi trăi. Vezi, am venit în casa lui Dumnezeu plin de entuziasm și cum am ajuns? Am ajuns doar să gătesc și să lucrez cu mâinile. Nimeni nu observă cât de epuizat sunt sau cât de greu este, nimeni nu vede și nimănui nu-i pasă. Dacă asta nu este o soartă rea, atunci nu știu ce este! Alții sunt actori principali sau figuranți, toarnă film după film, videoclip după videoclip – ce minunat! Eu nu m-am remarcat niciodată, nici măcar o dată. Ce destin greu! Soarta mea este atât de rea! Cine este de vină pentru soarta mea rea? Oare nu e vina mea? Voi continua așa până în ceasul morții.” Ei se cufundă tot mai adânc în această emoție negativă. Nu numai că nu sunt capabili de introspecție și nu-și pot cunoaște emoțiile negative sau de unde au apărut ele sau dacă toate acestea au vreo legătură cu o soartă bună sau rea și nici nu caută adevărul pentru a înțelege aceste lucruri, dar se și agață orbește de ideea că toate problemele lor sunt cauzate de soarta lor rea. Rezultatul este că se cufundă tot mai adânc în aceste emoții negative și sunt incapabili să se elibereze. În cele din urmă, fiindcă ei cred că au o soartă rea, ajung la disperare, trăiesc fără un scop adevărat și doar mănâncă și dorm, așteptând moartea; astfel, devin din ce în ce mai dezinteresați de urmărirea adevărului, de îndeplinirea corectă a datoriei, de obținerea mântuirii și de alte astfel de cerințe de la Dumnezeu și chiar resping și dezaprobă tot mai mult aceste lucruri. Ei cred că soarta lor rea este motivul și baza în care nu urmăresc adevărul și nu sunt capabili să obțină mântuirea în mod firesc. Nu-și analizează firile corupte sau emoțiile negative în situațiile pe care le întâmpină, ajungând astfel să-și cunoască și să-și înlăture firile corupte, ci își folosesc perspectiva asupra sorții rele în felul în care reacționează la fiecare persoană, eveniment sau lucru pe care-l întâlnesc și experimentează, lucru care îi face să se cufunde și mai adânc în sentimentele lor de depresie. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Așadar, este corectă sau nu această emoție, depresia, din cauza căreia oamenii cred că au o soartă rea? (Nu este.) În ce fel nu este corectă? (Cred că această emoție este radicală. Ei explică și delimitează tot ce li se întâmplă prin prisma sorții lor rele. Când li se întâmplă ceva, nu reflectează și nu ajung la o concluzie cu privire la motivul pentru care apar aceste probleme și nici nu caută și nu contemplă. Este un mod pe deplin radical și delimitator de a aborda lucrurile.) Cum se ajunge la acest mod radical și absurd de a aborda lucrurile? Care este cauza acestor sentimente de depresie? (Cred că principala cauză a acestei emoții este că ei urmează calea greșită, iar punctul de plecare al urmăririi lor este greșit. Au niște dorințe nebunești, mereu concurează și se compară cu alții, iar atunci când nu-și pot satisface dorințele nebunești, din sinea lor apare această emoție negativă.) Nu ați înțeles clar esența acestei probleme – în principal, este vorba despre faptul că perspectiva lor asupra chestiunii „sorții” este inexactă. Urmăresc mereu o soartă bună sau vor ca ea să fie de așa natură încât totul să le meargă din plin și ușor. Se uită mereu la sorțile altor oameni și ce li se întâmplă când încep să urmărească un asemenea lucru? Se uită la oameni care trăiesc în tot felul de medii, la ce mănâncă ei, la ce poartă, de ce se bucură și apoi compară situația acestora cu a lor și simt că stau mai prost în toate privințele, că toți ceilalți sunt mai buni decât ei și astfel cred că au o soartă rea. De fapt, nu sunt neapărat cel mai rău situați, dar fac mereu comparații și se măsoară cu alții, făcând mereu eforturi ca să mediteze și să analizeze această chestiune a „sorții” și să se adâncească în studiul ei. Folosesc perspectiva și viziunea asupra sorții bune sau rele pentru a lua măsura tuturor lucrurilor, măsurând mereu, până ajung să se înghesuie într-un colț și nu mai au nicio cale de urmat, cufundându-se în final în negativitate. Folosesc mereu perspectiva asupra unei sorți bune sau rele ca să măsoare aspectul exterior al tuturor lucrurilor care se întâmplă, în loc să se uite la esența lucrurilor. În ce fel greșesc când fac asta? Gândurile și perspectivele lor sunt deformate, iar ideile lor despre soartă sunt inexacte. Soarta omului este o chestiune foarte profundă pe care nimeni n-o poate înțelege clar. Nu numai data sau ora exactă a nașterii unei persoane indică dacă soarta ei va fi bună sau rea – aceasta este o taină.

Rânduiala lui Dumnezeu cu privire la soarta unei persoane, fie că aceasta este bună sau rea, nu trebuie privită sau apreciată cu ochii omului sau cu ochii unui ghicitor și nici nu trebuie măsurată în funcție de bogăția și gloria de care se bucură acea persoană în timpul vieții, de suferința experimentată sau de succesul pe care îl are în urmărirea perspectivelor, faimei și averii. Cu toate acestea, exact asta este greșeala gravă pe care o comit cei care spun că au o soartă rea, precum și un mod de apreciere a propriei sorți folosit de majoritatea oamenilor. Cum își apreciază cei mai mulți oameni propria soartă? Cum apreciază oamenii de pe lumea asta dacă soarta unei persoane este bună sau rea? În primul rând, ei se uită dacă viața acelei persoane decurge fără probleme sau nu, dacă se poate bucura de bogăție și glorie sau nu, dacă poate avea un stil de viață superior celorlalți, cât de mult suferă și de câte lucruri se bucură în timpul vieții, cât de mult trăiește, ce carieră are, dacă viața ei este plină de trudă sau confortabilă și ușoară – ei folosesc aceste lucruri și multe altele pentru a aprecia dacă soarta unei persoane este bună sau rea. Și voi o apreciați la fel, nu-i așa? (Ba da.) Așadar, atunci când majoritatea dintre voi întâlniți ceva care nu vă place, când vremurile sunt grele sau când nu vă puteți bucura de un stil de viață superior, credeți că și voi aveți o soartă rea și vă cufundați în depresie. Cei care spun că au o soartă rea nu au neapărat o soartă cu adevărat rea și nici cei care spun că au o soartă bună nu au neapărat o soartă bună. Cum anume se apreciază dacă soarta este bună sau rea? Soarta voastră este bună dacă voi credeți în Dumnezeu și nu este bună dacă nu credeți în Dumnezeu – este corect să spunem asta? (Nu neapărat.) Spuneți „nu neapărat”, ceea ce înseamnă că există unii care cred în Dumnezeu și au cu adevărat o soartă rea și alții care au o soartă bună. Dacă așa stau lucrurile, atunci unii oameni care nu cred în Dumnezeu au și ei o soartă bună și unii au o soartă rea – este corect să spunem asta? (Nu, este greșit.) Spuneți-Mi motivele pentru care ziceți asta! De ce este greșit acest lucru? (Nu cred că soarta unei persoane are legătură cu credința în Dumnezeu.) Așa este; o soartă bună sau rea nu are nimic de-a face cu credința în Dumnezeu. Așadar, cu ce are legătură? Are vreo legătură cu drumul pe care merg oamenii sau cu ceea ce urmăresc ei? Oare cineva are o soartă bună dacă urmărește adevărul, dar una grea dacă nu o face? Spuneți-Mi, are o văduvă o soartă bună? Pentru laici, văduvele au o soartă rea. Dacă rămân văduve la treizeci sau patruzeci de ani, chiar au o soartă rea; chiar le este foarte greu! Dar dacă o văduvă suferă mult pentru că și-a pierdut soțul și ajunge să creadă în Dumnezeu, oare soarta ei este grea? (Nu.) Întrucât cei care nu au rămas văduvi trăiesc o viață fericită, totul le merge bine, au mult sprijin, hrană și îmbrăcăminte, au o familie numeroasă, duc o viață confortabilă, fără să aibă greutăți sau să simtă vreo nevoie spirituală, ei nu cred în Dumnezeu și nu vor crede în El, oricum ai încerca tu să le împărtășești Evanghelia. Așadar, cine are soarta cea bună? (Văduva are soarta bună, pentru că a ajuns să creadă în Dumnezeu.) Vezi, pentru că laicii consideră că văduva are o soartă rea, iar ea suferă atât de mult, își schimbă apoi direcția și începe să urmeze o cale diferită, crede în Dumnezeu și Îl urmează pe Dumnezeu – nu înseamnă asta că acum are o soartă bună și trăiește fericită? (Ba da.) Soarta ei rea s-a transformat într-o soartă bună. Dacă spui că are o soartă rea, atunci soarta ei în viață ar trebui să fie întotdeauna rea, iar ea nu o poate schimba; așadar, cum poate fi schimbată soarta? Oare soarta ei s-a schimbat când a început să creadă în Dumnezeu? (Nu, s-a schimbat odată cu perspectiva ei asupra lucrurilor.) Când și-a schimbat modul în care privește lucrurile. Oare s-a schimbat adevărul obiectiv al propriei ei sorți? (Nu.) Înainte ca văduva să ajungă să creadă în Dumnezeu, ea invidia femeile care nu rămăseseră văduve, gândindu-se: „Uită-te la ea, are o soartă atât de bună! Are un soț, un cămin, trăiește o viață fericită și mulțumitoare. Ea nu suferă această durere de a fi văduvă.” Însă, după ce ajunge să creadă în Dumnezeu, ea se gândește: „Acum cred în Dumnezeu. El m-a ales să-L urmez, iar eu pot să-mi fac datoria și să câștig adevărul. În viitor, voi putea obține mântuirea și voi intra în Împărăție. Ce soartă bună este aceasta! Ea nu a rămas văduvă, dar care este soarta ei? Întotdeauna caută să se bucure de viață, urmărind faima, averea și statutul, căutând să se descurce bine în carieră și să se bucure de prosperitate și bogăție, dar mai târziu, când va muri, tot va merge în iad. Are o soartă rea. Soarta mea este mai bună decât a ei!” Perspectiva ei s-a schimbat, dar faptele obiective nu s-au schimbat. Cea care nu crede în Dumnezeu continuă să se gândească: „Hm! Soarta mea este mai bună decât a ta! Tu ești văduvă, eu nu sunt. Viața mea este mai bună decât a ta. Eu am o soartă bună!” Cu toate acestea, în ochii femeii care a ajuns să creadă în Dumnezeu, cea dintâi nu are o soartă bună. Cum s-a produs această schimbare? Oare s-a schimbat mediul obiectiv al văduvei? (Nu.) Deci, cum i s-a schimbat perspectiva? (S-au schimbat criteriile după care ea apreciază dacă lucrurile sunt bune sau rele.) Da, și-a schimbat perspectiva asupra felului în care apreciază lucrurile și privește problemele. A trecut de la a crede că femeia care n-a rămas văduvă are o soartă bună, la a crede că aceasta are o soartă rea, și de la a crede că ea însăși are o soartă rea, la a crede că are o soartă bună. Aceste două perspective sunt complet diferite de cele pe care le avea înainte, s-au schimbat complet. Ce se întâmplă aici? Faptele obiective și mediul nu s-au schimbat, deci cum a ajuns să aibă o perspectivă diferită asupra lucrurilor? (După ce a acceptat adevărul și lucrurile pozitive, ea aplică acum criteriile corecte când apreciază lucrurile ca fiind bune sau rele.) Perspectiva ei asupra lucrurilor s-a schimbat, dar oare faptele s-au schimbat? (Nu.) Văduva este în continuare văduvă, iar femeia care trăiește fericită trăiește în continuare fericită – faptele nu s-au schimbat deloc. Așadar, în final, cine are soarta bună și cine are soarta rea? Puteți explica? Înainte, văduva credea că are o soartă rea, un motiv fiind situația sa obiectivă de viață, iar un alt motiv fiind gândurile și opiniile provocate de mediul său obiectiv. După ce ajunge să creadă în Dumnezeu, citindu-I cuvintele și ajungând să înțeleagă unele adevăruri, gândurile ei se conformează și se schimbă, iar perspectiva ei asupra lucrurilor este diferită. Astfel, după ce ajunge să creadă în Dumnezeu, ea nu mai consideră că are o soartă rea, ci mai degrabă că are o soartă bună, deoarece a avut șansa de a accepta lucrarea lui Dumnezeu și poate să înțeleagă adevărul și să obțină mântuirea – acesta este un lucru predestinat de Dumnezeu, iar ea este extrem de binecuvântată. Odată ce ajunge să creadă în Dumnezeu, ea se axează doar pe urmărirea adevărului, lucru diferit de țelurile pe care le urmărea înainte. Deși condițiile de viață, mediul în care trăiește și calitatea vieții ei sunt exact la fel ca înainte și nu s-au schimbat, totuși perspectiva ei asupra lucrurilor s-a schimbat. În realitate, oare chiar a ajuns să aibă o soartă bună pentru că acum crede în Dumnezeu? Nu neapărat. Doar pentru că acum ea crede în Dumnezeu, are speranță, simte o oarecare mulțumire în inima ei, țelurile pe care le urmărește s-au schimbat, opiniile ei sunt diferite și, astfel, mediul ei de viață actual o face să se simtă fericită, mulțumită, bucuroasă și liniștită. Simte că soarta ei este atât de bună acum, mult mai bună decât soarta femeii care nu a rămas văduvă. Abia acum își dă seama că părerea pe care o avea înainte, când credea că are o soartă rea, era greșită. Ce puteți observa din acest lucru? Există „soartă bună” și „soartă rea”? (Nu.) Nu, nu există.

Dumnezeu a hotărât cu mult timp în urmă sorțile oamenilor, iar acestea sunt imuabile. „Soarta bună” și „soarta rea” diferă de la o persoană la alta și depind de mediu, de ceea ce simt oamenii și de ceea ce urmăresc. De aceea, soarta cuiva nu este nici bună, nici rea. Poți trăi o viață foarte grea, dar ai putea să te gândești: „Nu caut să trăiesc o viață de lux. Sunt fericit doar să am destulă mâncare și suficiente haine pe care să le port. Toată lumea suferă în timpul vieții. Laicii spun: «Nu poți vedea un curcubeu decât dacă plouă», așa că suferința are valoare. Nu-i atât de rău, iar soarta mea nu este rea. Cerurile mi-au dat niște durere, câteva încercări și necazuri. Asta pentru că Dumnezeu are o părere bună despre mine. Asta este o soartă bună!” Unii oameni cred că suferința este un lucru rău, că asta înseamnă că au o soartă rea și că doar dacă duc o viață fără suferință, confortabilă și ușoară înseamnă că au o soartă bună. Necredincioșii numesc acest lucru „o chestiune de perspectivă”. Cum privesc credincioșii în Dumnezeu această chestiune a „sorții”? Vorbim despre a avea o „soartă bună” sau o „soartă rea”? (Nu.) Nu spunem lucruri de felul acesta. Să zicem că ai o soartă bună pentru că tu crezi în Dumnezeu. Dacă nu urmezi calea cea bună în credința ta, dacă ești pedepsit, dat în vileag și eliminat, atunci înseamnă asta că ai o soartă bună sau o soartă rea? Dacă nu crezi în Dumnezeu, nu ai cum să fii dat în vileag sau eliminat. Necredincioșii și oamenii religioși nu vorbesc despre datul în vileag sau discernerea oamenilor și despre oameni care sunt îndepărtați sau eliminați. Asta ar trebui să însemne că oamenii au o soartă bună când sunt capabili să creadă în Dumnezeu, dar dacă sunt pedepsiți în cele din urmă, oare înseamnă atunci că au o soartă rea? Într-o clipă soarta lor este bună, în următoarea, soarta lor este rea – deci care-i adevărul? Dacă cineva are sau nu o soartă bună nu este un lucru ce poate fi judecat, oamenii nu pot judeca această chestiune. Totul este făcut de Dumnezeu și tot ceea ce rânduiește Dumnezeu este bun. Doar că traiectoria sorții fiecărui individ sau mediul în care trăiește, precum și oamenii, evenimentele și lucrurile pe care le întâlnește și parcursul vieții pe care îl experimentează cât trăiește sunt toate diferite; aceste lucruri diferă de la o persoană la alta. Mediul de viață al fiecărui individ și mediul în care crește, ambele rânduite pentru el de către Dumnezeu, sunt diferite. Lucrurile pe care fiecare individ le experimentează în timpul vieții sunt toate diferite. Nu există așa-zisa soartă bună sau soartă rea – Dumnezeu rânduiește totul și totul este făcut de Dumnezeu. Dacă privim problema din perspectiva faptului că totul este făcut de Dumnezeu, tot ceea ce face Dumnezeu este bun și corect; doar că, din perspectiva predilecțiilor, sentimentelor și alegerilor oamenilor, unii aleg să trăiască o viață confortabilă, să aibă faimă și avere, o bună reputație, să aibă prosperitate în lume și să se afirme. Ei cred că acest lucru înseamnă că au o soartă bună și că o viață mediocră și plină de eșecuri, la marginea societății, este o soartă rea. Așa arată lucrurile din perspectiva necredincioșilor și a laicilor care urmăresc lucruri lumești și caută să trăiască în lume, și așa apare ideea de soartă bună și soartă rea. Ideea de soartă bună și soartă rea apare doar din înțelegerea îngustă a ființelor umane și din percepția superficială asupra sorții, precum și din judecățile oamenilor cu privire la cât de multă suferință fizică îndură și cât de multă plăcere, faimă și avere obțin și așa mai departe. De fapt, dacă privim lucrurile din perspectiva rânduielii și suveranității lui Dumnezeu asupra sorții omului, nu există astfel de interpretări despre soarta bună sau soarta rea. Nu-i așa? (Ba da.) Dacă privești soarta omului din perspectiva suveranității lui Dumnezeu, atunci tot ceea ce face Dumnezeu este bun și este lucrul de care are nevoie fiecare individ. Asta deoarece cauza și efectul joacă un rol în viețile trecute și prezente, sunt predestinate de Dumnezeu, El deține suveranitatea asupra lor, le planifică și le rânduiește – omenirea nu are de ales. Dacă privim lucrurile din acest punct de vedere, oamenii nu ar trebui să-și judece soarta ca fiind bună sau rea, nu-i așa? Dacă oamenii emit cu ușurință judecăți cu privire la această chestiune, nu fac atunci o greșeală teribilă? Nu fac ei greșeala de a judeca planurile, rânduielile și suveranitatea lui Dumnezeu? (Ba da.) Și nu este această greșeală una gravă? Nu va afecta calea pe care vor merge în viață? (Ba da.) Atunci acea greșeală îi va duce la pierzanie.

Ce ar trebui să facă oamenii drept răspuns la rânduielile lui Dumnezeu și la suveranitatea Sa asupra sorților pe care le au? (Să se supună orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu.) În primul rând, ar trebui să cauți să înțelegi motivul pentru care Creatorul a rânduit acest tip de soartă și mediu de viață pentru tine, de ce te face să întâlnești și să experimentezi anumite lucruri și de ce soarta îți este așa cum este. De aici, ar trebui să înțelegi după ce tânjește inima ta, precum și suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu. După ce înțelegi și cunoști aceste lucruri, nu ar trebui să te împotrivești, să faci propriile alegeri cu privire la soarta ta, să o respingi, să o contrazici sau să o eviți. Desigur, nu ar trebui nici să încerci să te târguiești cu Dumnezeu. În schimb, ar trebui să te supui. De ce ar trebui să te supui? Fiindcă ești o ființă creată, nu îți poți orchestra soarta și nu ai suveranitate asupra acesteia. Soarta îți este determinată de Dumnezeu. Când vine vorba de soarta ta, ești pasiv și nu ai de ales. Singurul lucru pe care ar trebui să-l faci este să te supui. Nu ar trebui să faci propriile alegeri cu privire la soarta ta sau să o eviți, nu ar trebui să te târguiești cu Dumnezeu și să te împotrivești sorții tale sau să te plângi. Desigur, în special, nu ar trebui să spui lucruri precum: „Soarta pe care Dumnezeu mi-a rânduit-o este rea. Este nefericită și este mai rea decât soarta celorlalți” sau „Soarta mea este rea și nu pot să mă bucur deloc de fericire sau prosperitate. Dumnezeu a rânduit lucrurile prost pentru mine.” Aceste cuvinte reprezintă judecăți și, rostindu-le, îți depășești poziția. Nu sunt cuvinte care ar trebui rostite de o ființă creată și nu reprezintă perspective sau atitudini pe care o ființă creată ar trebui să le aibă. În schimb, ar trebui să renunți la aceste diferite înțelegeri, definiții, puncte de vedere și priceperi false cu privire la soartă. În același timp, ar trebui să fii capabil să adopți o atitudine și o poziție corectă, astfel încât să te supui tuturor lucrurilor care se vor întâmpla ca parte a sorții pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru tine. Nu ar trebui să te împotrivești și, cu siguranță, nu ar trebui să fii deprimat și să te plângi că Cerul nu este corect, că Dumnezeu a rânduit lucrurile prost pentru tine și nu te-a aprovizionat cu tot ce este mai bun. Ființele create nu au dreptul să-și aleagă soarta. Dumnezeu nu ți-a dat acest tip de obligație și nu ți-a oferit acest drept. Prin urmare, n-ar trebui să încerci să faci alegeri, să raționezi cu Dumnezeu sau să ai cerințe suplimentare de la El. Ar trebui să te conformezi și să faci față rânduielilor lui Dumnezeu, indiferent care sunt acestea. Ar trebui să înfrunți, să încerci să experimentezi și să apreciezi orice a rânduit Dumnezeu. Ar trebui să te supui pe deplin tuturor lucrurilor pe care ar trebui să le experimentezi prin rânduielile lui Dumnezeu. Ar trebui să respecți soarta pe care Dumnezeu ți-a rânduit-o. Chiar dacă nu-ți place un lucru sau dacă suferi din această cauză, chiar dacă îți amenință și suprimă mândria și demnitatea, atât timp cât este ceva ce ar trebui să experimentezi, un lucru pe care Dumnezeu l-a orchestrat și l-a rânduit pentru tine, ar trebui să te supui acestuia și nu ai de ales în ceea ce-l privește. Întrucât Dumnezeu rânduiește sorțile oamenilor și are suveranitate asupra acestora, ele nu pot fi negociate cu El. Prin urmare, dacă oamenii sunt raționali și au rațiunea umanității normale, nu ar trebui să se plângă pe motiv că soarta lor este rea sau că ba un lucru, ba altul nu este bun pentru ei. Ei nu ar trebui să-și abordeze datoria, viața, drumul pe care îl urmează în credința lor, situațiile pe care Dumnezeu le-a rânduit sau cerințele Lui față de ei cu o atitudine deprimată doar pentru că simt că soarta lor este rea. Acest fel de depresie nu este o răzvrătire simplă sau de moment, nici revărsarea temporară a unei firi corupte, cu atât mai puțin revărsarea unei stări corupte. Mai degrabă, este o împotrivire tăcută față de Dumnezeu și o împotrivire tăcută și plină de nemulțumiri față de soarta rânduită pentru ei de Dumnezeu. Deși poate fi o simplă emoție negativă, consecințele produse asupra oamenilor sunt mai grave decât cele produse de o fire coruptă. Nu numai că te împiedică să adopți o atitudine pozitivă și corectă față de datoria pe care se cuvine să o îndeplinești și față de viața ta de zi cu zi și de drumul vieții tale, dar, mai grav, te poate face și să pieri din cauza depresiei. Prin urmare, oamenii inteligenți ar trebui să se grăbească să-și schimbe perspectivele false, să reflecteze asupra lor, să se cunoască pe ei înșiși în lumina cuvintelor lui Dumnezeu și să vadă ce îi face să creadă că au o soartă rea; ar trebui să vadă în ce feluri le-a fost lezată demnitatea sau rănită inima, ceea ce a dus la gânduri negative, cum ar fi sentimentul că au o soartă rea, fapt ce i-a făcut să cadă în această emoție negativă, depresia, din care nu și-au revenit niciodată, nici măcar până în prezent. Aceasta este o problemă asupra căreia ar trebui să reflectezi și pe care ar trebui s-o analizezi. Este posibil ca o anumită chestiune să fie adânc întipărită în inima ta sau poate că cineva ți-a spus un lucru josnic, care ți-a rănit respectul de sine, iar acest lucru te-a făcut să simți că ai o soartă rea și, astfel, să cazi în depresie; sau poate că în viața ta sau în timp ce creșteai, a apărut un gând sau o viziune despre Satana sau despre lume care te-a determinat să ai această înțelegere incorectă a sorții și să devii incredibil de sensibil la faptul că ai o soartă bună sau rea; sau poate că, după ce ai experimentat ceva supărător la un moment dat, ai devenit deosebit de serios și sensibil față de soarta ta, iar apoi ai devenit extrem de pasionat și dedicat schimbării sorții tale – toate acestea sunt lucruri pe care ar trebui să le analizezi. Totuși, indiferent de modul în care analizezi aceste lucruri, ceea ce ar trebui să ajungi să înțelegi în cele din urmă este următorul lucru: nu ar trebui să folosești gândurile și opiniile despre o soartă bună sau rea pentru a-ți evalua propria soartă. Soarta vieții unei persoane este în mâinile lui Dumnezeu și El a rânduit-o cu mult timp în urmă; acesta este un lucru care nu poate fi schimbat de oameni. Cu toate acestea, calea pe care o persoană o parcurge în timpul vieții și o viață valoroasă sunt alegeri pe care oamenii le pot face pentru ei înșiși. Poți alege să trăiești o viață valoroasă, să-ți trăiești viața pentru lucruri valoroase, să trăiești pentru planurile și gestionarea Creatorului și pentru cauza dreaptă a omenirii. Bineînțeles, poți alege, de asemenea, să nu trăiești pentru lucruri pozitive, ci să trăiești pentru urmărirea faimei și a averii, a unei cariere oficiale, a bogăției și a tendințelor lumești. Poți alege să trăiești o viață lipsită de orice valoare și să fii ca un mort care umblă. Toate acestea sunt alegeri pe care le poți face.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!

Contactează-ne pe Messenger