Tot ce fac părinții pentru a-și realiza așteptările de la copiii lor înainte ca aceștia să devină adulți este contrar conștiinței, rațiunii și legilor naturale. Mai mult, este contrar orânduirii și suveranității lui Dumnezeu. Deși copiii nu au capacitatea de a discerne între bine și rău sau de a gândi independent, soarta lor este tot sub suveranitatea Lui, aceștia nu sunt conduși de părinții lor. Astfel, pe lângă faptul că, în conștiința lor, au așteptări de la copii, părinții nesăbuiți fac, de asemenea, mai multe acțiuni și sacrificii și plătesc mai multe prețuri în comportamentul lor, făcând tot ce vor și sunt dispuși să facă pentru copiii lor, indiferent dacă este vorba de sacrificarea banilor, timpului, energiei sau altor lucruri. Deși părinții fac aceste lucruri voluntar, ele sunt inumane, nefiind responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinească ei; deja au depășit sfera abilităților și a responsabilităților lor adecvate. De ce spun asta? Pentru că părinții își încep tentativa de a planifica și controla viitorul copiilor lor înainte ca aceștia să devină adulți și, de asemenea, încearcă să le determine viitorul. Nu este nesăbuit? (Ba da.) De pildă, să spunem că Dumnezeu a predestinat ca un om să devină lucrător obișnuit și să poată câștiga în această viață doar salarii modeste cu care să se hrănească și să se îmbrace, dar părinții lui insistă să devină o celebritate, un om bogat, un demnitar, planificând și aranjând lucruri pentru viitorul lui înainte să ajungă adult, plătind diverse tipuri de așa-zise prețuri, încercând să-i controleze viața și viitorul. Nu este nesăbuit? (Ba da.) Deși copilul lor ia note destul de bune, merge la facultate, își însușește diverse competențe după ce ajunge adult și are unele aptitudini, când merge până la urmă să-și caute de lucru, oricum ar căuta, tot ajunge un lucrător obișnuit. Cel mult, are noroc și devine șef de echipă, ceea ce este deja bine. În cele din urmă, câștigă doar un salariu modest și nu este niciodată în stare să câștige salariul unui demnitar sau al unei persoane bogate, cum au cerut părinții lui. Aceștia vor mereu ca el să ajungă departe, să câștige o mulțime de bani, să devină demnitar, astfel încât să se scalde în lumina succesului alături de el. Nu s-au așteptat niciodată ca, în această viață, soarta lui să fie tot a unui lucrător obișnuit, deși s-a descurcat atât de bine la școală și a fost atât de ascultător, deși au plătit atât de multe prețuri pentru el și deși a mers la facultate după ce a crescut. Dacă ar fi putut anticipa acest lucru, nu s-ar fi zbătut atât de mult la acea vreme. Dar pot evita părinții să se zbată? (Nu.) Părinții își vând casele, pământul, bunurile familiei și unii își vând chiar un rinichi pentru ca odraslele lor să poată merge la universități renumite. Când copilul nu este de acord cu acest lucru, mama îi spune: „Am doi rinichi. Dacă pierd unul, îmi rămâne celălalt. Sunt deja bătrână, am nevoie de un singur rinichi.” Ce simte copilul ei la auzul acestor cuvinte? „Chiar dacă înseamnă că n-am să merg la facultate, nu te pot lăsa să-ți vinzi rinichiul.” La care mama spune: „Nu ai să mergi? Ești un copil neascultător și lipsit de respect! De ce-mi vând rinichiul? Nu ca să reușești tu în viitor?” Copilul este emoționat auzind aceasta și își spune: „Mama poate să-și vândă rinichiul atunci. N-am s-o dezamăgesc.” În cele din urmă, mama chiar face asta – renunță la un rinichi în schimbul viitorului copilului ei – și, în final, copilul devine doar un lucrător și nu are succes. Așadar, mama și-a vândut un rinichi și tot ce a primit la schimb a fost un lucrător – este adecvat? (Nu.) În cele din urmă, mama vede acest lucru și spune: „Ești sortit să fii doar un lucrător. Dacă aș fi știut mai devreme, n-aș fi vândut un rinichi ca să te trimit la facultate. Puteai să devii pur și simplu un lucrător, nu-i așa? Ce rost a avut să mergi la facultate?” Este prea târziu! Cine a făcut-o să se poarte așa nesăbuit atunci? Cine a făcut-o să se bucure la gândul că fiul ei va deveni un demnitar și va câștiga mulți bani? A fost orbită de lăcomie, a meritat asta! A plătit atât de multe prețuri pentru copilul ei, dar îi datorează copilul ceva? Nu. A plătit acele prețuri de bunăvoie și a primit ce a meritat! Chiar dacă ar fi vândut doi rinichi, ar fi fost din proprie inițiativă. Pentru a-și trimite copiii la universități prestigioase, unii oameni își vând corneele, unii își vând sângele, iar alții sacrifică tot ce au și vând bunurile familiei, dar merită? De parcă ar crede că vânzarea unui pic de sânge sau a unui organ poate decide viitorul unei persoane și îi poate schimba soarta. Este posibil? (Nu.) Oamenii sunt atât de nesăbuiți! Caută beneficii rapide, sunt orbiți de prestigiu și profit. Își spun mereu: „Ei bine, așa e viața mea” și, prin urmare, își pun speranțele în copiii lor. Înseamnă asta că soarta copiilor lor va fi în mod sigur mai bună decât a lor? Că aceștia vor reuși să ajungă departe? Că vor fi diferiți? Cum pot oamenii să fie atât de nesăbuiți? Doar pentru că au așteptări mari de la copiii lor, cred că aceștia vor fi cu siguranță mai buni decât alții și se vor ridica la înălțimea așteptărilor lor? Soarta oamenilor nu e decisă de părinții lor, ci de Dumnezeu. E de la sine înțeles că niciun părinte nu dorește să-și vadă copiii devenind cerșetori, dar, chiar și așa, nu trebuie să insiste ca aceștia să ajungă departe și să devină demnitari sau oameni de vază din clasa superioară a societății. La ce bun să facă parte din clasa superioară a societății? La ce bun să ajungă departe? Acelea sunt niște mocirle, nu sunt lucruri bune. E un lucru bun să devii o celebritate, o figură de vază, un supraom sau o persoană cu funcție și statut? Viața e cea mai confortabilă când ești un om obișnuit. Ce e greșit în a duce o viață puțin mai săracă, mai grea și istovitoare, cu mâncare și haine puțin mai rele? Cel puțin un lucru e garantat: întrucât nu trăiești printre tendințele sociale ale clasei superioare a societății, măcar vei păcătui mai puțin și vei face mai puține lucruri potrivnice lui Dumnezeu. Ca persoană obișnuită, nu te vei confrunta cu ispite atât de mari sau dese. Deși viața ta va fi puțin mai grea, măcar nu vei fi obosit în spiritul tău. Gândește-te la următoarele: ca lucrător, nu trebuie să ai grijă decât să-ți asiguri cele trei mese pe zi. Lucrurile stau diferit când ești funcționar. Trebuie să te lupți și nu vei ști când va veni ziua în care funcția ta nu mai este sigură. Și nu se va opri aici; oamenii pe care i-ai jignit te vor căuta să-și regleze conturile și vei fi pedepsit de ei. Viața e foarte obositoare pentru celebrități, persoanele de seamă și cele bogate. Bogații se tem mereu că nu vor fi la fel de bogați în viitor și că nu vor fi în stare să meargă mai departe dacă se întâmplă asta. Celebritățile își fac mereu griji că aura lor va dispărea și vor întruna să și-o protejeze, temându-se că vor fi eliminați de această eră și de tendințe. Viețile lor sunt atât de istovitoare! Părinții nu-și dau niciodată seama de aceste lucruri și vor mereu să-și împingă copiii în miezul acestei lupte, trimițându-i în aceste gropi cu lei și mocirle. Chiar au părinții intenții bune? Dacă spun că nu au intenții bune, nu veți fi dispuși să auziți asta. Dacă spun că așteptările părinților voștri vă afectează negativ în multe moduri, sunteți dispuși să recunoașteți asta? (Da.) Vă afectează destul de profund, nu-i așa? Unii dintre voi nu sunteți dispuși să recunoașteți, spunând: „Părinții mei vor ce este bine pentru mine.” Spui că părinții tăi vor ce este bine pentru tine – unde anume sunt acele lucruri bune? Părinții tăi vor ce este bine pentru tine, dar câte lucruri pozitive te-au ajutat să înțelegi? Părinții tăi vor ce este bine pentru tine, dar câte dintre gândurile și opiniile tale incorecte și indezirabile au corectat? (Niciuna.) Așadar, îți dai seama acum de aceste lucruri? Simți că așteptările părinților sunt nerealiste, nu-i așa?

Disecând esența așteptărilor părinților de la copiii lor, putem vedea că acestea sunt egoiste, contrare umanității și că, în plus, nu au nicio legătură cu responsabilitățile părinților. Când le impun copiilor diverse așteptări și cerințe, părinții nu-și îndeplinesc responsabilitățile. Deci, care sunt „responsabilitățile” lor? Responsabilitățile de bază pe care se cuvine să le îndeplinească părinții sunt să-și învețe copiii să vorbească, instruindu-i să fie mărinimoși și să nu fie oameni răi și îndrumându-i într-o direcție pozitivă. Acestea sunt cele mai importante responsabilități ale lor. În plus, ar trebui să-și sprijine copiii în studierea oricărui tip de cunoștințe, talente și altele asemenea care li se potrivesc, în funcție de vârsta lor, de cât de mult pot asimila și de calibrul și interesele lor. Părinții ușor mai buni își vor ajuta copiii să înțeleagă faptul că oamenii sunt creați de Dumnezeu și că El există în acest univers, îndrumându-i să se roage și să citească din cuvintele lui Dumnezeu, spunându-le unele povești din Biblie și sperând că Îl vor urma pe Dumnezeu și își vor realiza datoria de ființă creată după ce vor crește, în loc să urmărească tendințe lumești, să devină blocați în diverse relații interpersonale complicate și să fie distruși de diferitele tendințe ale acestei lumi și societăți. Responsabilitățile care se cuvine să fie îndeplinite de părinți nu au nicio legătură cu așteptările lor. Responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinească în rolul lor de părinți sunt de a le oferi copiilor îndrumări pozitive și sprijin adecvat înainte ca aceștia să devină adulți, precum și să se îngrijească prompt de ei în viețile lor trupești în ceea ce privește mâncarea, îmbrăcămintea, locuința sau momentele în care se îmbolnăvesc. În cazul în care copiii se îmbolnăvesc, părinții ar trebui să trateze orice boală ce trebuie tratată; nu ar trebui să își neglijeze copiii sau să le spună: „Mergi în continuare la școală, studiază în continuare – nu poți să rămâi în urmă la cursuri. Dacă rămâi prea mult în urmă, nu ai să mai poți recupera.” Când copiii au nevoie să se odihnească, părinții ar trebui să-i lase să se odihnească; când copiii sunt bolnavi, părinții trebuie să-i ajute să-și revină. Acestea sunt responsabilitățile părinților. Pe de o parte, trebuie să aibă grijă de sănătatea fizică a copiilor lor; pe de altă parte, trebuie să-și sprijine, educe și ajute copiii în ceea ce privește sănătatea mintală. Acestea sunt responsabilitățile pe care se cuvine să le îndeplinească părinții, în loc să le impună copiilor așteptări sau cerințe nerealiste. Părinții trebuie să-și îndeplinească responsabilitățile atât în ceea ce privește nevoile mintale ale copiilor, cât și lucrurile de care au nevoie aceștia în viețile lor fizice. Părinții nu ar trebui să-și lase copiii să înghețe de frig iarna și ar trebui să le transmită cunoștințe generale de viață, de exemplu, în ce situații pot răci, că ar trebui să mănânce mâncare caldă, că îi va durea stomacul dacă mănâncă mâncare rece și că n-ar trebui să se expună în mod neglijent la vânt sau să se dezbrace în locuri unde îi trage curentul când vremea este rece, ajutându-i astfel să învețe cum să-și protejeze sănătatea. În plus, când în tinerele lor minți apar niște idei infantile, imature, despre viitorul lor sau unele gânduri extreme, părinții trebuie să le ofere prompt îndrumări corecte imediat ce le descoperă, în loc să le reprime forțat; ar trebui să-i încurajeze pe copii să-și exprime ideile și să le dea frâu liber, astfel încât problema să poată fi rezolvată cu adevărat. Asta înseamnă îndeplinirea responsabilităților lor. Într-un anumit sens, îndeplinirea responsabilităților de părinte înseamnă să-și îngrijească copiii; în alt sens, înseamnă să-și îndrume și să-și corecteze copiii, să le ofere îndrumări privind gândurile și opiniile corecte. De fapt, responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinească părinții nu au nicio legătură cu așteptările pe care le au de la urmașii lor. Poți spera că, după ce vor crește, copiii tăi vor fi sănătoși fizic și vor avea umanitate, conștiință și rațiune sau poți spera să-ți arate respect filial, dar n-ar trebui să speri ca aceștia să devină vreun fel de celebrități sau persoane de vază când vor fi mari și, cu atât mai puțin, să le spui frecvent: „Privește cât de ascultător este Xiaoming, copilul vecinilor!” Copiii tăi sunt copiii tăi – responsabilitatea ta nu este să le spui cât de grozav este vecinul lor Xiaoming sau să-i faci să învețe de la vecinul lor Xiaoming. Nu e ceva ce-ar trebui să facă un părinte. Fiecare persoană e diferită. Oamenii sunt diferiți în ceea ce privește gândurile, opiniile, interesele, hobbyurile, calibrul și personalitățile lor și în funcție de esența umanității lor, bună sau rea. Unii oameni sunt adevărate mori stricate, în timp ce alții sunt introvertiți din fire și nu-i deranjează să nu scoată niciun cuvânt o zi întreagă. Prin urmare, dacă părinții își doresc să-și îndeplinească responsabilitățile, ar trebui să încerce să înțeleagă personalitățile, firile, interesele și calibrul copiilor lor, precum și nevoile umanității lor, în loc să transforme propriile lucruri pe care le urmăresc drept adulți privind lumea, prestigiul și profitul în așteptări de la copiii lor, impunându-le aceste lucruri referitoare la prestigiu, profit și lume care provin din societate. Părinții denumesc aceste lucruri folosind numele plăcut de „așteptări de la copiii lor”, dar, în realitate, nu sunt asta. Este clar că încearcă să-și împingă copiii în groapa de foc și să-i trimită în brațele diavolilor. Dacă ești cu adevărat un părinte adecvat, ar trebui să-ți îndeplinești responsabilitățile privind sănătatea fizică și mintală a copiilor tăi, în loc să-ți impui propria voință asupra lor înainte să devină adulți, forțând tinerele lor minți să suporte lucruri pe care n-ar trebui să le suporte. Dacă îi iubești și îi prețuiești cu adevărat și chiar vrei să-ți îndeplinești responsabilitățile față de ei, ar trebui să te îngrijești de trupul lor fizic și să te asiguri că sunt sănătoși fizic. Desigur, unii copii sunt firavi din naștere și au o sănătate precară. Dacă părinții chiar au condițiile necesare, le pot da mai multe suplimente nutritive sau pot consulta un doctor în medicină chinezească tradițională sau un nutriționist, oferindu-le acestor copii puțină îngrijire suplimentară. În plus, la fiecare vârstă a copiilor lor înainte de a deveni adulți, din fragedă pruncie și copilărie până în adolescență, părinții ar trebui să acorde puțin mai multă atenție schimbărilor de personalitate și interese ale copiilor, precum și nevoilor acestora în ceea ce privește explorarea umanității lor, dând dovadă de puțin mai multă preocupare. De asemenea, ar trebui să le ofere copiilor îndrumare, asistență și aprovizionare pozitivă și umană în privința transformărilor psihologice și a concepțiilor lor greșite, precum și a lucrurilor necunoscute privind nevoile umanității lor, folosind cunoștințele practice, experiența și lecțiile pe care le-au acumulat ei înșiși trecând prin aceleași situații. Apoi ar trebui să-și ajute copiii să crească fără incidente la fiecare vârstă și să evite căile ocolitoare, direcțiile greșite sau derapajele spre extreme. Când mințile lor tinere și confuze sunt rănite sau suferă o lovitură, ar trebui să primească tratament prompt, dar și atenție, afecțiune, grijă și îndrumare din partea părinților lor. Acestea sunt responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinească părinții. Cât privește planurile pe care le au copiii pentru propriul viitor, fie că-și doresc să devină profesori, artiști sau funcționari etc., dacă acestea sunt rezonabile, părinții îi pot încuraja și le pot oferi un anumit ajutor și asistență în funcție de circumstanțele, educația, calibrul și umanitatea proprie, de circumstanțele familiei lor și așa mai departe. Totuși, părinții n-ar trebui să depășească sfera posibilităților lor, n-ar trebui să-și vândă mașinile, casele, rinichii sau sângele. Nu e nevoie să facă asta, nu-i așa? (Da.) Ar trebui doar să le dea copiilor un anumit ajutor în măsura posibilităților lor de părinți. Dacă un copil spune: „Vreau să merg la facultate”, părinții pot răspunde: „Dacă vrei să mergi la facultate, o să te susțin și n-o să-ți stau în cale, dar familia noastră nu e foarte înstărită. De acum înainte, va trebui să economisesc bani în fiecare zi ca să plătesc un an din taxele tale școlare. Când va sosi timpul, dacă am economisit destul, poți merge la facultate. Dacă n-am economisit destul, va trebui să găsești singur o soluție.” Părinții ar trebui să ajungă la acest tip de înțelegere cu copiii lor, punându-se de acord și ajungând la un consens și apoi rezolvând problema privind nevoile copiilor pentru viitorul lor. Desigur, dacă părinții nu pot realiza planurile și intențiile pe care le au copiii pentru viitorul lor, nu trebuie să se simtă vinovați, spunându-și: „Mi-am dezamăgit copiii, nu sunt capabil și copiii mei au avut de suferit din cauza asta. Copiii altora mănâncă bine, poartă haine de firmă, conduc mașini la facultate și, când merg acasă, călătoresc cu avionul. Copiii mei trebuie să meargă cu trenul pe scaune tari – nu-mi permit nici măcar să-i trimit la vagonul cușetă. Mi-am dezamăgit copiii!” Nu e nevoie să se simtă vinovați, aceasta este situația și, chiar dacă și-ar vinde un rinichi, tot nu le-ar putea oferi acele lucruri și, prin urmare, ar trebui să-și accepte soarta. Dumnezeu a orchestrat acest tip de mediu pentru ei, așa că acești părinți nu trebuie să se simtă vinovați față de copiii lor sub nicio formă, spunând: „Te-am dezamăgit. Dacă n-o să ne arăți respect filial în viitor, n-o să mă plâng. Suntem incompetenți și nu ți-am oferit un mediu bun de viață.” Nu e nevoie să spună asta. Părinții trebuie doar să-și îndeplinească responsabilitățile având conștiința împăcată, făcând tot ce pot și contribuind la sănătatea fizică și mintală a copiilor lor. Este suficient. „Sănătatea” se referă aici doar la faptul că părinții fac tot posibilul pentru a se asigura că odraslele lor au gânduri pozitive, precum și gânduri și atitudini active, înălțătoare și optimiste față de viețile și existențele lor cotidiene. Când îi supără ceva, copiii n-ar trebui să aibă accese de furie, să încerce să se sinucidă, să le provoace necazuri părinților sau să-i certe aspru, numindu-i incapabili și buni de nimic, oameni care nu sunt în stare să câștige bani și spunându-le: „Uită-te la alți părinți. Conduc mașini frumoase, trăiesc în conace, merg în croaziere de lux și fac excursii în Europa. Acum uită-te la noi; nici măcar n-am ieșit din orașul nostru natal și n-am mers cu trenul de mare viteză!” Dacă au astfel de accese de furie, cum ar trebui să răspunzi? Ar trebui să spui: „Ai dreptate, atât de incompetenți suntem. Te-ai născut în această familie și ar trebui să-ți accepți soarta. Dacă ești capabil, poți câștiga singur bani în viitor. Nu fi obraznic cu noi și nu ne cere să facem lucruri pentru tine. Ne-am îndeplinit deja responsabilitățile față de tine și nu-ți datorăm nimic. Într-o bună zi, vei deveni părinte și va trebui să faci și tu asta.” Când vor avea copiii lor, vor afla că părinților nu le este atât de ușor să câștige bani ca să se întrețină pe ei înșiși și pe toți cei din familia lor, fie ei tineri sau bătrâni. Pe scurt, ar trebui să-i înveți unele principii de conduită. În situația în care copiii tăi pot accepta, ar trebui să ai părtășie cu ei despre credința în Dumnezeu și despre calea urmăririi adevărului pentru a dobândi mântuirea, precum și despre unele dintre gândurile și opiniile corecte pe care le-ai înțeles de la Dumnezeu. Dacă sunt dispuși să accepte lucrarea lui Dumnezeu și să creadă în El alături de tine, este chiar mai bine. Dacă nu au acest tip de nevoie, este suficient doar să-ți îndeplinești responsabilitățile față de ei; nu este nevoie să tot turui sau să aduci vorba despre unele cuvinte și doctrine privind credința în Dumnezeu ca să le predici copiilor tăi. Nu e nevoie să faci asta. Chiar dacă nu cred, atât timp cât copiii tăi te susțin, tot puteți să fiți prieteni buni, să vorbiți și să discutați despre orice împreună. N-ar trebui să deveniți inamici sau să ai resentimente față de ei. La urma urmei, există o legătură de sânge între voi. Dacă sunt dispuși să-și îndeplinească responsabilitățile față de tine, să-ți arate respect filial și să asculte de tine, poți să menții relația de familie cu copiii tăi și să interacționezi cu ei în mod normal. Nu e nevoie să-i blestemi sau să-ți cerți întruna aspru copiii deoarece au opinii și păreri diferite de ale tale în privința credinței. Nu-i nevoie să faci asta. Nu-i nevoie să devii irascibil sau să crezi că lipsa de credință în Dumnezeu a copiilor tăi este o chestiune esențială, de parcă ți-ai fi pierdut viața și sufletul. Nu e atât de grav. Dacă nu cred, au în mod firesc propriile căi pe care au ales să meargă. La rândul tău, ai o cale pe care ar trebui să mergi și o datorie pe care ar trebui să o îndeplinești, iar aceste lucruri nu au nicio legătură cu copiii tăi. Dacă aceștia nu cred, nu e nevoie să insiști. Este posibil ca momentul potrivit să nu fi sosit sau, pur și simplu, ca Dumnezeu să nu-i fi ales. Dacă El pur și simplu nu i-a ales, iar tu insiști să-i obligi să creadă, atunci ești ignorant și răzvrătit. Firește, dacă Dumnezeu i-a ales, dar momentul potrivit nu a sosit și tu le ceri să creadă acum, va fi puțin prea curând. Dacă Dumnezeu dorește să acționeze, nimeni nu poate scăpa de suveranitatea Lui. Dacă Dumnezeu a rânduit ca urmașii tăi să creadă, El poate realiza acest lucru printr-un cuvânt sau printr-un gând. Dacă nu a rânduit să creadă, copiii tăi nu vor fi mișcați și, dacă nu sunt mișcați, indiferent cât de mult vorbești, va fi în zadar. Dacă nu au credință, nu le ești dator copiilor tăi; dacă au credință, nu este meritul tău. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Indiferent dacă ai scopuri comune cu copiii tăi în privința credinței sau dacă aveți aceeași opinie în această privință, în orice caz, trebuie doar să-ți îndeplinești responsabilitățile față de ei. Dacă ți-ai îndeplinit aceste responsabilități, nu înseamnă că ai făcut o faptă bună pentru ei și, dacă aceștia nu cred, nu înseamnă că ai vreo datorie față de ei, fiindcă ți-ai îndeplinit responsabilitățile și asta este tot. Relația voastră rămâne neschimbată și poți continua să interacționezi cu copiii tăi ca înainte. Când aceștia întâmpină dificultăți, ar trebui să-i ajuți cât de mult poți. Dacă ai condițiile materiale pentru a-ți ajuta copiii, ar trebui să o faci; dacă ești capabil să le corectezi gândurile și opiniile la nivel psihologic sau mintal și să le oferi o anumită îndrumare și ajutor, îngăduindu-le să-și depășească dilemele, atunci este destul de bine. În concluzie, ce ar trebui să facă părinții înainte ca odraslele lor să ajungă adulți este să-și îndeplinească responsabilitățile de părinți, aflând ce vor copiii să facă și care sunt interesele și aspirațiile lor. Dacă aceștia vor să omoare oameni, să dea foc la lucruri sau să comită infracțiuni, părinții lor ar trebui să-i disciplineze serios sau chiar să-i pedepsească, dar dacă sunt copii ascultători, nu diferă de ceilalți copii obișnuiți și sunt cuminți la școală, făcând tot ce le spun părinții să facă, atunci părinții lor trebuie doar să-și îndeplinească responsabilitățile față de ei. Pe lângă îndeplinirea responsabilităților, acele așa-zise așteptări, cerințe și gânduri legate de viitorul lor sunt toate de prisos. De ce spun că sunt de prisos? Soarta fiecărei persoane este orânduită de Dumnezeu și nu poate fi decisă de părinții săi. Indiferent ce așteptări au părinții de la copiii lor, este imposibil să se realizeze toate în viitor. Aceste așteptări nu pot determina viitorul sau viețile copiilor lor. Oricât de mari sunt așteptările părinților de la copiii lor sau cât de importante sunt sacrificiile sau prețurile pe care le oferă ei pentru acele așteptări, totul este în zadar; aceste lucruri nu pot influența viitorul sau viețile copiilor. Prin urmare, părinții n-ar trebui să facă lucruri nesăbuite. N-ar trebui să facă sacrificii inutile pentru copiii lor înainte ca aceștia să devină adulți și, bineînțeles, n-ar trebui să se simtă atât de stresați în această privință. Creșterea copiilor înseamnă că părinții învață și dobândesc totodată diverse tipuri de experiențe trecând prin diferite medii și apoi le permit treptat copiilor să culeagă beneficiile acestora. Asta este tot ce trebuie să facă părinții. Cât despre viitorul copiilor și viitoarele lor căi în viață, aceste lucruri nu au nicio legătură cu așteptările părinților. Cu alte cuvinte, așteptările părinților tăi nu-ți pot decide viitorul. Dacă părinții au așteptări mari de la tine sau se așteaptă la lucruri mărețe din partea ta, nu înseamnă că vei fi capabil să prosperi și să trăiești bine și, dacă părinții tăi nu au așteptări de la tine, nu înseamnă că vei deveni un cerșetor. Nu există neapărat o legătură între aceste lucruri. Spuneți-Mi, sunt ușor de înțeles aceste subiecte despre care am avut părtășie? Le este oamenilor ușor să realizeze aceste lucruri? Sunt dificile? Părinții trebuie doar să-și îndeplinească responsabilitățile față de copiii lor, să-i crească și să-i facă adulți. Nu e nevoie să-i crească transformându-i în indivizi talentați. Este ușor de realizat acest lucru? (Da.) Este un lucru ușor de făcut – nu este nevoie să-ți asumi vreo responsabilitate pentru viitorul sau viața copiilor tăi, să elaborezi vreun plan pentru ei sau să anticipezi ce fel de oameni vor deveni, ce fel de vieți vor avea în viitor, ce cercuri sociale vor frecventa mai târziu, cum va fi în viitor calitatea vieții lor sau ce tip de statut vor avea printre oameni. Nu ești obligat să anticipezi sau să controlezi aceste lucruri; trebuie doar să-ți îndeplinești responsabilitățile de părinte. Atât este de ușor. Când copiii tăi ajung de vârstă școlară, ar trebui să găsești o școală și să-i înscrii acolo, să le plătești taxele școlare când este nevoie și să plătești pentru orice au nevoie la școală. Este suficient doar să îndeplinești aceste responsabilități. Referitor la ceea ce mănâncă și poartă pe parcursul anului, trebuie doar să ai grijă de corpul lor fizic în funcție de circumstanțe. Nu lăsa ca o boală să rămână netratată înainte ca aceștia să devină adulți, când nu înțeleg cum să-și îngrijească propriul corp. Corectează-le prompt defectele și obiceiurile proaste, ajută-i să dezvolte obiceiuri de viață bune și apoi sfătuiește-i și îndrumă-le mințile, asigurându-te că nu derapează spre extreme. Dacă le plac unele lucruri rele din lume, dar poți vedea că sunt copii buni și că doar au fost influențați de tendințele rele ale lumii, ar trebui să-i corectezi cu promptitudine și să-i ajuți să-și corecteze defectele și obiceiurile proaste. Acestea sunt responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinească părinții și funcțiile pe care se cuvine să le servească. Părinții n-ar trebui să-și împingă copiii spre tendințele societății și nici să-i facă să suporte prea devreme diverse tipuri de presiune, pe care doar adulții trebuie să le suporte, atunci când n-au devenit încă adulți. Părinții n-ar trebui să facă așa ceva. Sunt lucruri atât de simplu de realizat, dar unii oameni nu le pot realiza. Întrucât acei oameni nu pot renunța la urmărirea prestigiului și profitului lumesc sau la tendințele rele ale lumii și întrucât se tem să nu fie eliminați, înainte ca urmașii lor să ajungă la vârsta adultă, îi obligă să se integreze în societate foarte timpuriu și să se adapteze la societate foarte rapid la nivel mental. Dacă au astfel de părinți, copiii sunt ghinioniști. Indiferent de metodele sau pretextele pe baza cărora părinții lor îi iubesc, îi prețuiesc și plătesc prețuri pentru ei, pentru copiii din astfel de familii, acestea nu sunt neapărat lucruri bune – ba chiar se poate spune că sunt, într-un fel, dezastre. Aceasta deoarece, dincolo de așteptările lor părintești, ce atrag acei părinți asupra tinerelor minți ale copiilor lor este devastarea. Cu alte cuvinte, așteptările acelor părinți nu sunt, de fapt, ca urmașii lor să aibă minți și corpuri sănătoase, sunt doar așteptări ca aceștia să-și găsească locul în societate și să nu fie eliminați. Scopul așteptărilor de la copiii lor este ca aceștia să ducă o viață bună sau să fie superiori altor oameni, să nu devină cerșetori, să nu fie discriminați sau agresați de alții și să se integreze în tendințele rele și în grupurile rele de oameni. Sunt acestea lucruri bune? (Nu.) Prin urmare, nu e nevoie să aveți în suflet aceste tipuri de așteptări părintești. Dacă părinții tăi au avut cândva aceste tipuri de așteptări de la tine sau dacă au plătit multe prețuri pentru a-și realiza așteptările de la tine, așa încât te simți îndatorat lor și intenționezi să-ți petreci întreaga viață răsplătindu-i pentru prețurile pe care le-au plătit pentru tine, dacă ai acest tip de idee și dorință, ar trebui să renunți la ea astăzi. Nu le datorezi nimic; mai degrabă părinții tăi sunt cei care te-au distrus și te-au mutilat. Nu doar că nu au reușit să-și îndeplinească responsabilitățile de părinți, ci, dimpotrivă, te-au rănit, au provocat diverse răni tinerei tale minți și ți-au lăsat o multitudine de amintiri și impresii negative. Pe scurt, astfel de părinți nu sunt părinți buni. Dacă în modul în care te-au educat, te-au influențat și ți-au vorbit înainte să ajungi adult, părinții tăi au sperat mereu să studiezi din greu, să ai succes și să nu ajungi în cele din urmă un lucrător, să ai cu certitudine perspective bune, să devii mândria și bucuria lor și să le aduci onoare și glorie, atunci, chiar de astăzi, se cuvine să te eliberezi de așa-zisa lor bunătate și nu mai este nevoie să-i ai la inimă. Nu este așa? (Ba da.) Acestea sunt așteptările pe care le au părinții de la urmașii lor înainte ca aceștia să ajungă la vârsta adultă.

Natura așteptărilor părinților de la copiii lor rămâne neschimbată după ce aceștia devin adulți. Deși copiii lor adulți pot gândi independent și comunică, vorbesc și discută cu ei despre lucruri din starea și perspectiva unui adult, părinții încă nutresc aceleași așteptări de la copiii lor din perspectiva unui părinte. Așteptările lor se transformă din așteptări de la un copil care nu a ajuns la vârsta adultă la așteptări de la un adult. Deși așteptările părintești de la adulți diferă de cele de la copii, întrucât sunt oameni obișnuiți, corupți, și membri ai societății și ai lumii, părinții încă nutresc aceleași tipuri de așteptări de la copiii lor. Ei speră că lucrurile vor decurge fără probleme pentru copiii lor la serviciu, că aceștia vor avea căsnicii fericite și familii perfecte, vor primi creșteri salariale și promovări, vor dobândi recunoașterea șefilor și că totul va merge ca pe roate la locul lor de muncă, fără să întâmpine vreo dificultate. Care este rostul acestor așteptări? (Sunt inutile.) Sunt inutile, sunt de prisos. Părinții cred că îți pot citi mintea deoarece te-au crescut și te-au susținut și, în consecință, cred că știu totul despre ce gândești, ce vrei și cum este personalitatea ta, chiar dacă acum ești adult. Și în ciuda faptului că ești un adult independent și că poți câștiga bani cu care să te întreții, ei simt că încă te pot controla și că încă au dreptul să vorbească, să se implice, să decidă, să intervină sau chiar să domine în orice are legătură cu tine. Altfel spus, cred că pot avea ultimul cuvânt. De exemplu, când vine vorba de căsătorie, dacă te întâlnești cu cineva, părinții vor spune imediat: „Nu e bună, nu e la fel de educată ca tine, nu arată foarte bine și familia ei trăiește la țară. După ce te căsătorești cu ea, rudele ei de la țară vor veni în număr mare, nu vor ști să folosească toaleta și vor face mizerie peste tot. În mod sigur nu va fi o viață bună pentru tine. Nu merge, nu sunt de acord să te însori cu ea!” Nu înseamnă asta că se amestecă? (Ba da.) Nu este de prisos și dezgustător? (Este de prisos.) Fiii și fiicele încă trebuie să obțină consimțământul părinților lor când își caută parteneri. Prin urmare, sunt unii copii acum care nici măcar nu le spun părinților că și-au găsit parteneri, doar ca să evite amestecul lor. Când părinții îi întreabă: „Ai un partener?”, ei răspund doar: „Nu, încă e devreme, sunt încă tânăr, nu mă grăbesc”, dar, de fapt, au parteneri de doi sau trei ani deja, doar că nu le-au spus părinților. Și de ce nu le spun părinților? Pentru că părinții vor să se amestece în toate; sunt foarte pretențioși, așa că nu le spun despre partenerii lor. Când sunt gata să se căsătorească, pur și simplu își duc partenerii direct acasă la părinți și întreabă: „Vă dați consimțământul? Mă căsătoresc mâine. Așa procedez în această chestiune, fie că sunteți sau nu de acord. Dacă nu vă dați consimțământul, noi tot ne vom căsători și vom avea copii.” Acești părinți se amestecă prea mult în viața copiilor, intervenind chiar și în căsătoriile lor. Atât timp cât partenerii pe care îi găsesc copiii lor nu sunt așa cum speră ei, dacă nu se înțeleg bine cu ei sau nu sunt pe placul lor, vor încerca să-i despartă. Dacă întâmpină rezistență din partea copiilor lor, vor plânge, vor face scandal și vor amenința că se sinucid, până în punctul în care copiii lor nu vor ști dacă să plângă sau să râdă – nu vor ști ce să facă. Există și fii și fiice care spun că sunt bătrâni și nu vor să se căsătorească, iar părinții lor le spun: „Nu e bine. Speram să crești, să te căsătorești și să ai copii. Te-am văzut crescând și acum vreau să te văd căsătorindu-te și având copii. Atunci o să pot muri împăcat. Dacă nu te căsătorești, n-o să-mi pot împlini niciodată această dorință. N-o să pot muri și, dacă mor totuși, n-o să mă duc împăcat. Trebuie să te căsătorești, grăbește-te și găsește-ți un partener. N-am nimic împotrivă nici dacă găsești doar un partener temporar și mi-l aduci să-l văd.” Nu înseamnă asta că se amestecă? (Ba da.) Când copiii lor adulți trebuie să-și aleagă parteneri de căsătorie, părinții pot da sfaturi adecvate, pot să-și îndemne copiii sau să-i ajute să-și cerceteze partenerul, dar nu ar trebui să intervină, nu ar trebui să-i ajute să ia o decizie. Dacă le plac partenerii lor, dacă se înțeleg, dacă au interese similare și dacă vor fi fericiți împreună pe viitor – copiii lor au propriile sentimente în privința acestor lucruri. Părinții nu cunosc în mod neapărat aceste lucruri și, chiar dacă le-ar cunoaște, pot doar să facă sugestii, dar nu trebuie să le împiedice pe față sau să se amestece categoric. Ba chiar există unii părinți care spun: „Când fiul sau fiica mea își găsește un partener, trebuie să aibă un statut social egal cu al familiei mele. Dacă nu are un statut egal și nutrește unele motive în legătură cu fiul sau fiica mea, nu-i voi lăsa să se căsătorească, va trebui să le stric planurile. Dacă vor să intre în casa mea, nu o să-i las!” Este adecvată această așteptare? Este rațională? (Nu este rațională.) Aceasta este o chestiune importantă în viața copiilor lor, este irațional ca părinții să se amestece în ea, dar, din perspectiva acestor părinți, este un motiv și mai întemeiat să se amestece în chestiunile importante din viața copiilor lor. Dacă aceștia își găsesc întâmplător prieteni de sex opus cu care să vorbească, părinții nu vor interveni, dar dacă are legătură cu chestiunea importantă a căsătoriei, vor considera că trebuie să intervină. Mai mult, unii părinți depun mult efort în a-și spiona copiii, analizând pentru care persoane de sex opus au detalii și informații de contact în telefoanele și computerele lor, amestecându-se și pândindu-și copiii până în punctul în care aceștia nu au nicio scăpare, nu se pot lupta, nu-i pot contrazice și nu pot evita acest obstacol. Este acesta un mod de comportament potrivit pentru un părinte? (Nu.) Dacă părinții își fac copiii să se sature de ei, înseamnă că sunt deranjanți, nu-i așa? Ce ar trebui să facă părinții pentru copiii lor adulți este să-și îndeplinească în continuare responsabilitățile și obligațiile de părinți, să-i ajute pe viitoarele lor cărări în viață și să le dea sfaturi, îndemnuri și avertismente rezonabile și prețioase, astfel încât să nu fie înșelați la muncă sau atunci când intră în contact cu diverse tipuri de oameni, evenimente și lucruri și să nu apuce pe căi ocolitoare, să nu dea de necazuri inutile sau chiar să fie dați în judecată. Părinții ar trebui să adopte perspectiva unei persoane cu experiență și să le dea copiilor sfaturi și puncte de referință utile și valoroase. Cât despre ascultarea sau neascultarea din partea copiilor, asta este treaba lor. Părinții ar trebui doar să-și îndeplinească responsabilitățile. Ei nu pot influența cât de multă suferință vor cunoaște copiii lor, câtă durere vor îndura sau de câte binecuvântări se vor bucura. În cazul în care copiii trebuie să îndure unele necazuri în această viață, iar părinții îi învață deja lucrurile care trebuie învățate, dar când li se întâmplă ceva, copiii sunt în continuare foarte îndărătnici, atunci trebuie să sufere, asta este soarta lor și părinții nu au de ce să se învinovățească, nu-i așa? (Da.) În unele cazuri, căsniciile oamenilor întâmpină probleme, aceștia nu se înțeleg cu partenerii lor și decid să divorțeze și, după divorț, apar dispute despre cine va crește copiii. Părinții acelor oameni au sperat că totul va merge bine pentru ei la serviciu, că vor avea căsnicii fericite și pline de bucurii și că nu vor interveni neînțelegeri sau probleme, dar, în cele din urmă, nimic nu a mers așa cum și-au dorit ei. Prin urmare, acești părinți își fac griji pentru copiii lor, vărsând lacrimi, plângându-se la vecinii lor și ajutându-și fiii sau fiicele să găsească avocați ca să lupte pentru custodia propriilor copii. Există chiar unii părinți care văd că fiicele lor au fost nedreptățite și decid să lupte în numele lor, mergând acasă la soții acestora și strigând: „De ce mi-ai nedreptățit fiica așa? N-o să trec cu vederea această insultă!” Ba chiar își aduc cu ei familiile extinse ca să-și verse furia în numele fiicelor lor și se ajunge la bătaie. Ca urmare, fac un scandal uriaș. Dacă n-ar fi venit întreaga familie să facă vâlvă și tensiunile dintre soț și soție s-ar fi domolit încet, după ce s-ar fi calmat aceștia, probabil că n-ar fi divorțat, dar fiindcă acești părinți au făcut scandal, s-a transformat într-o problemă uriașă; căsnicia lor destrămată nu a putut fi reparată și s-a format o ruptură. În final, au făcut atât de mult caz, încât căsniciile copiilor lor nu au decurs fără probleme, iar acești părinți au fost nevoiți să se îngrijoreze și în privința asta. Spuneți-Mi, a meritat deranjul? Ce rost a avut să se implice în acele lucruri? Fie că e vorba de căsătoria sau de serviciul copiilor lor, toți părinții cred că au o mare răspundere: „Trebuie să mă implic, trebuie să urmăresc și să observ îndeaproape această chestiune.” Observă dacă mariajul copiilor lor este fericit sau nu, dacă este vreo problemă în ceea ce privește afecțiunea lor și dacă fiii sau ginerii lor au aventuri. Unii părinți își bagă nasul, critică sau chiar complotează în privința diverselor aspecte ale vieții copiilor lor pentru a-și satisface orice așteptare au de la căsătoriile copiilor sau privind diverse alte lucruri, iar asta afectează grav cursul normal al vieții și serviciul copiilor lor. Nu sunt detestabili astfel de părinți? (Ba da.) Mai mult, unii părinți se amestecă în stilul și obiceiurile de viață ale copiilor lor și, când n-au nimic de făcut, merg acasă la copii să vadă cum se descurcă nurorile lor, să verifice dacă acestea trimit în secret daruri sau bani familiilor lor sau dacă au aventuri cu alți bărbați. Copiii lor găsesc că aceste acțiuni sunt de-a dreptul dezgustătoare și josnice. Dacă părinții continuă așa, copiilor li se va părea ceva josnic și dezgustător, așa că este foarte clar că aceste acțiuni sunt iraționale. Desigur, dacă privim lucrurile din altă perspectivă, aceste acțiuni sunt și imorale și lipsite de umanitate. Indiferent ce tip de așteptări au părinții de la copiii lor, după ce aceștia devin adulți, părinții n-ar trebui să se implice în cercurile lor personale sau profesionale sau în familiile lor și, cu atât mai puțin, să încerce să intervină sau să controleze diferite aspecte ale vieții lor. Există chiar unii părinți care iubesc cu adevărat banii și le spun copiilor lor: „Ca să faci rapid mai mulți bani, va trebui să-ți extinzi afacerea. Uită-te la copilul lui cutare, și-a extins afacerea – și-a transformat micul magazin într-unul mare, apoi a transformat acel magazin mare într-o franciză și acum părinții lui au șansa să mănânce și să bea bine alături de el. Trebuie să câștigi mai mulți bani. Câștigă mai mulți bani și deschide mai multe magazine, atunci o să ne putem scălda împreună în gloria ta.” Indiferent de dificultățile sau dorințele copiilor lor, ei vor doar să-și satisfacă propriile preferințe și dorințe egoiste; vor doar să se folosească de copiii lor ca să câștige mulți bani și să-și atingă scopul de a se bucura de plăceri trupești. Toate acestea sunt lucruri pe care părinții n-ar trebui să le facă. Aceste lucruri sunt imorale și lipsite de umanitate, iar astfel de părinți nu-și îndeplinesc responsabilitățile. Aceasta nu este atitudinea pe care ar trebui să o aibă părinții față de copiii lor adulți. În schimb, acești părinți profită de vârsta lor înaintată, amestecându-se în viețile, profesiile, căsătoriile și alte aspecte ale copiilor lor adulți, sub pretextul că-și arată responsabilitatea față de ei. Indiferent cât de capabili sunt copiii adulți ai cuiva, cum este calibrul lor, ce tip de statut au în societate sau care este venitul lor, aceasta este soarta pe care le-a destinat-o Dumnezeu – se află sub suveranitatea Lui. Părinții n-ar trebui să se amestece în privința tipului de viață pe care o duc copiii lor, decât dacă aceștia nu merg pe calea cea dreaptă sau dacă încalcă legea, caz în care ar trebui să-i disciplineze cu strictețe, dar, în circumstanțe normale, în care acești adulți sunt în deplinătatea facultăților mintale și au capacitatea de a trăi și supraviețui independent, părinții lor ar trebui să păstreze distanța, deoarece copiii lor sunt deja adulți. Dacă aceștia au devenit recent adulți, au 20 sau 21 de ani și încă nu cunosc diversele situații complexe din societate sau cum să se poarte în viață, dacă nu înțeleg cum să socializeze și au aptitudini slabe de supraviețuire, atunci părinții ar trebui să le ofere un sprijin adecvat, permițându-le să ajungă treptat în punctul în care pot trăi independent. Asta înseamnă că își îndeplinesc responsabilitatea. Însă imediat ce și-au pus copiii pe calea cea dreaptă, iar aceștia au capacitatea de a supraviețui independent, acești părinți ar trebui să se retragă. N-ar trebui să-și trateze în continuare copiii de parcă n-ar fi încă adulți sau de parcă ar fi deficienți mintal. N-ar trebui să aibă așteptări nerealiste de la copiii lor sau să se amestece în viața lor privată ori în atitudinile, punctele de vedere și acțiunile lor privind munca, familia, căsătoria, persoanele și evenimentele, sub pretextul că au așteptări de la ei. Dacă fac oricare dintre aceste lucruri, înseamnă că nu-și îndeplinesc responsabilitățile.