Cele mai mari așteptări pe care părinții le au de la copiii lor sunt, pe de o parte, speranța că aceștia vor putea duce o viață bună și, pe de altă parte, speranța că le vor fi alături și îi vor veghea la bătrânețe. De exemplu, dacă un părinte se îmbolnăvește sau întâmpină unele dificultăți în viață, speră ca grijile și dificultățile să-i fie risipite de copiii lui și ca ei să-l ajute să ducă această povară. Speră ca ei să îi fie alături când va părăsi această lume, ca să-i poată vedea din nou, pentru ultima dată. De obicei, acestea sunt cele mai mari două așteptări pe care părinții le au de la copiii lor și este greu să renunțe la ele. Dacă părinții unui om se îmbolnăvesc sau întâmpină dificultăți, iar el nu află despre asta, este posibil ca aceste lucruri să se rezolve fără intervenția lui, dar dacă află despre aceste chestiuni, de obicei, i se pare foarte greu să le depășească, mai ales când părinții se îmbolnăvesc serios și grav. În acele momente, oamenilor le este și mai greu să renunțe. Când, în adâncul inimii, simți că părinții tăi au aceleași condiții fizice, de trai sau de lucru pe care le aveau acum 10 sau 20 de ani, că pot avea grijă de ei înșiși și pot trăi la fel de normal, că sunt încă sănătoși, tineri și viguroși și când ai impresia că nu au nevoie de tine, în inima ta, nu-ți vei face atât de multe griji pentru ei. Când însă afli că părinții tăi au ajuns la bătrânețe, că trupurile le-au devenit slabe și că au nevoie de cineva să aibă grijă de ei și să le țină de urât, dacă ești în altă parte, probabil că vei fi supărat și afectat de acest lucru. Unii oameni chiar își abandonează îndatoririle și vor să meargă acasă, pentru a-și vizita părinții. Unii oameni emotivi fac alegeri și mai iraționale, spunând: „Dacă aș putea, le-aș da 10 ani din viață părinților mei.” De asemenea, există unii care intenționează să caute binecuvântări pentru părinții lor. Ei cumpără tot felul de produse destinate sănătății și suplimente nutritive pentru părinții lor, iar când află că aceștia sunt grav bolnavi, nu se pot abține să nu devină prizonierii sentimentelor lor, dorindu-și să se grăbească și să ajungă imediat alături de părinții lor. Unii oameni spun: „Aș fi dispus până și să iau această boală de la părinții mei”, fără să țină cont de datoria pe care ar trebui s-o îndeplinească și de însărcinarea dată de Dumnezeu. Prin urmare, în aceste circumstanțe, oamenii sunt foarte înclinați să devină slabi și să cadă în ispită. Ați plânge dacă ați auzi vestea că părinții voștri s-au îmbolnăvit grav? Unii oameni, mai ales, primesc scrisori de acasă, în care scrie că doctorul deja le-a dat avertismentul final. Ce înseamnă că „le-a dat avertismentul final”? Această expresie este ușor de interpretat. Înseamnă că părinții acelor oameni vor muri în câteva zile. Într-un astfel de moment, te-ai gândi: „Părinții mei au doar 50 de ani. N-ar trebui să se întâmple așa ceva. Ce boală au făcut?” Iar când răspunsul este „cancer”, te-ai gândi imediat: „Cum au făcut cancer? Am fost plecat toți acești ani, le-a fost dor de mine, iar viețile lor sunt atât de grele – oare de asta s-au îmbolnăvit?” Apoi te-ai grăbi să dai toată vina pe tine însuți: „Viețile părinților mei sunt atât de grele, iar eu nu i-am ajutat să-și ducă poverile. Le-a fost dor de mine și și-au făcut griji pentru mine, iar eu nu le-am fost alături. I-am dezamăgit și i-am făcut să sufere durerea de a le fi dor de mine tot timpul. Părinții mei și-au petrecut atât de mult timp crescându-mă și pentru ce? Nu i-am făcut decât să sufere!” Cu cât te-ai gândi mai mult la asta, cu atât ai crede că i-ai dezamăgit și că le-ai fi dator. Apoi te-ai gândi: „Nu, nu este corect. Cred în Dumnezeu, îndeplinesc datoria unei ființe create și duc la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu. Nu am dezamăgit pe nimeni.” Însă apoi te-ai gândi: „Părinții mei sunt atât de bătrâni și nu au niciun copil alături, ca să aibă grijă de ei. Atunci pentru ce m-au crescut?” Ai întoarce acest lucru pe toate părțile, incapabil să-l depășești indiferent cum te gândești la el. Nu numai că ai plânge, dar te-ai prăbuși adânc în încurcăturile sentimentelor tale pentru părinții tăi. Este ușor să renunți, în aceste circumstanțe? Ai spune: „Părinții mei m-au adus pe lume și m-au crescut. Nu s-au așteptat să devin foarte bogat și nu mi-au cerut niciodată prea multe. Ei doar au sperat să le fiu alături când s-ar îmbolnăvi și ar avea nevoie de mine, să le țin de urât și să le ușurez suferința. Nu am făcut nici măcar asta!” Ai plânge din ziua în care ai primi vestea că părinții tăi sunt grav bolnavi și până în ziua morții lor. Ați fi triști dacă ați înfrunta o astfel de situație? Ați plânge? Ați vărsa lacrimi? (Da.) În acel moment, ți s-ar clătina hotărârea și aspirațiile? Ai simți nevoia să te grăbești în mod nechibzuit și nesăbuit să te întorci alături de părinții tăi? În adâncul inimii, ai crede că ai fost un ingrat nepăsător și că părinții tăi te-au crescut degeaba? Ai continua să-ți fie rușine să dai ochii cu părinții tăi? Ai continua să-ți amintești bunătatea pe care ți-au arătat-o părinții tăi crescându-te și cât de buni au fost cu tine? (Da.) Ai renunța la datoria ta? Ai încerca să faci totul pentru a afla cele mai recente vești despre părinții tăi, de la prieteni sau de la frați și surori? Toți oamenii ar avea aceste manifestări, nu-i așa? Atunci, este această chestiune ușor de rezolvat? Cum ar trebui să înțelegi astfel de chestiuni? Cum ar trebui să privești chestiunea bolii sau a unei mari nenorociri care se abate asupra părinților tăi? Dacă poți vedea acest lucru așa cum este, vei reuși să renunți. Dacă nu poți, atunci nu vei fi capabil să renunți. Crezi mereu că tot ce au îndurat și au înfruntat părinții tăi are legătură cu tine și că ar trebui să îi ajuți cu aceste poveri; îți asumi mereu vina, crezi mereu că aceste lucruri au legătură cu tine, vrând mereu să te implici. Este această idee corectă? (Nu.) De ce? Cum ar trebui să privești aceste lucruri? Ce manifestări sunt normale? Ce manifestări sunt anormale, iraționale și împotriva adevărului? Mai întâi, vom vorbi despre manifestările normale. Toți oamenii sunt aduși pe lume de părinții lor; aparțin trupului și au sentimente. Sentimentele sunt o parte din umanitate și nimeni nu le poate evita. Fiecare om are sentimente – chiar și micile animale le au, ca să nu mai vorbim de oameni, dar sentimentele unora sunt puțin mai puternice, iar ale altora sunt puțin mai slabe. Însă, indiferent care sunt circumstanțele, toți le au. Fie că izvorăște din sentimentele, din umanitatea sau din rațiunea lor, toți oamenii ar fi supărați la auzul veștii că părinții lor s-au îmbolnăvit, au întâmpinat o mare nenorocire sau suferit. Fiecare ar fi supărat. Este foarte normal să fii supărat, acesta este un instinct uman, este un lucru pe care oamenii îl au în umanitatea și în sentimentele lor. Este foarte normal ca acest lucru să se manifeste în oameni. Când părinții lor se îmbolnăvesc grav sau înfruntă o mare nenorocire, este foarte normal ca oamenii să fie triști, să plângă, să se simtă constrânși, să se gândească la moduri de a rezolva problemele și să împărtășească povara cu părinții lor. În cazul unora, asta le va afecta până și trupurile – nu vor fi capabili să mănânce, vor simți un nod în stomac și vor fi într-o dispoziție proastă toată ziua. Toate acestea sunt manifestările emoțiilor și sunt foarte normale. Oamenii nu ar trebui să te critice pentru aceste manifestări normale; nu ar trebui să încerci să le eviți și cu siguranță nu ar trebui să accepți criticile altora în legătură cu ele. Dacă ai aceste manifestări, asta dovedește că sentimentele tale față de părinții tăi sunt sincere și că ești o persoană care ține cont de conștiință și o persoană normală, obișnuită. Nimeni nu ar trebui să te critice pentru că ai aceste efuziuni sau aceste nevoi emoționale. Toate aceste manifestări se încadrează în sfera rațiunii și a conștiinței. Așadar, care manifestări nu sunt normale? Manifestările anormale sunt cele care depășesc rațiunea. Reprezintă ce se petrece atunci când oamenii devin impulsivi imediat ce li se întâmplă aceste lucruri și vor imediat să abandoneze totul ca să se întoarcă alături de părinții lor, care se grăbesc să dea toată vina pe ei înșiși și să-și abandoneze idealurile, aspirațiile și hotărârea pe care au avut-o cândva și chiar jurămintele pe care le-au făcut înaintea lui Dumnezeu. Aceste manifestări sunt anormale și depășesc rațiunea, sunt prea impulsive! Când oamenii aleg o cale, nu este ca și cum pot alege calea cea dreaptă și bună, într-un moment de impulsivitate. Să alegi să mergi pe calea realizării unei datorii și să alegi să realizezi datoria unei ființe create nu este o chestiune simplă și este un lucru pe care nimic altceva nu-l poate înlocui. Cu siguranță nu este o alegere care poate fi făcută într-un moment de impulsivitate. În plus, aceasta este calea cea bună – nu ar trebui să-ți schimbi decizia de a merge pe calea cea bună în viață, din cauza mediilor, a oamenilor, a evenimentelor și a lucrurilor care te înconjoară. Aceasta este rațiunea pe care se cuvine s-o ai. Fie că este vorba despre părinții tăi, fie de orice fel de schimbare majoră, asta nu ar trebui să afecteze cel mai important lucru, adică îndeplinirea datoriei unei ființe create. Acesta este un aspect al acestui lucru. Altul este că, atunci când vine vorba despre felul în care părinții tăi fac o boală, când încep să sufere din cauza ei și ce fel de consecințe poate avea, sunt acestea lucruri pe care le poți decide? Ai putea spune: „Poate că asta s-a întâmplat pentru că nu am fost un copil filial. Dacă mi-aș fi petrecut acești ani câștigând bani și muncind sârguincios și dacă aș fi avut o situație financiară bună, aș fi putut trata mai devreme această boală și nu s-ar fi agravat atât de mult. Asta se întâmplă pentru că nu am fost filial.” Este corect acest gând? (Nu.) Dacă un om are bani, înseamnă asta neapărat că va fi capabil să cumpere sănătate și să evite să se îmbolnăvească? (Nu.) Oare oamenii bogați din lumea aceasta nu se îmbolnăvesc niciodată? Din momentul în care un om simte că se îmbolnăvește, până se îmbolnăvește de-a binelea și până când, în cele din urmă, moare, totul este predestinat de Dumnezeu. Cum ar putea o persoană să decidă acest lucru? Cum ar putea banii sau lipsa lor să stabilească acest lucru? Cum ar putea mediul cuiva să determine acest lucru? Toate acestea sunt stabilite de suveranitatea și de rânduielile lui Dumnezeu. Prin urmare, nu este nevoie să analizezi sau să investighezi excesiv chestiunea îmbolnăvirii grave a părinților tăi sau faptul că întâmpină o mare nenorocire și cu siguranță nu ar trebui să investești energie în asta – nu va fi de niciun folos să faci asta. Faptul că oamenii se nasc, îmbătrânesc, se îmbolnăvesc, mor și se confruntă cu diverse probleme mari și mici în viață sunt evenimente foarte normale. Dacă ești adult, atunci ar trebui să ai un mod de gândire matur și ar trebui să abordezi această chestiune calm și corect: „Părinții mei sunt bolnavi. Unii spun că este din cauza că le-a fost atât de dor de mine, este posibil așa ceva? Cu siguranță le-a fost dor de mine – cum ar putea să nu-i fie dor unui om de propriul copil? Și mie mi-a fost dor de ei, deci de ce nu m-am îmbolnăvit?” Oare se îmbolnăvește cineva pentru că îi este dor de copiii săi? Nu așa stau lucrurile. Așadar, ce se întâmplă când părinții tăi se confruntă cu chestiuni importante? Se poate spune doar că Dumnezeu a orchestrat acest fel de chestiune în viețile lor. A fost orchestrată de mâna lui Dumnezeu – nu te poți concentra asupra unor motive și cauze obiective; părinții tăi trebuiau să se confrunte cu această chestiune când ajungeau la această vârstă, trebuiau să fie loviți de boală. Ar fi putut evita acest lucru dacă tu ai fi fost acolo? Dacă Dumnezeu nu ar fi rânduit ca boala să fie o parte a sorții lor, atunci nu li s-ar fi întâmplat nimic, chiar dacă nu ai fi fost cu ei. Dacă le-ar fi fost sortit să se confrunte cu o asemenea nenorocire în viața lor, ce efect ai fi putut avea dacă ai fi fost alături de ei? Tot nu ar fi fost capabili să o evite, nu-i așa? (Așa e.) Gândește-te la acei oameni care nu cred în Dumnezeu – nu sunt familiile lor împreună, an după an? Când acei părinți se confruntă cu o mare nenorocire, membrii familiei lor extinse și copiii lor sunt cu toții alături de ei, nu-i așa? Când părinții se îmbolnăvesc sau când boala lor se agravează, oare este pentru că i-au părăsit copiii? Nu așa stau lucrurile, este sortit să se întâmple. Doar că, fiind copilul lor, pentru că ai această legătură de sânge cu părinții tăi, vei fi supărat când vei auzi că sunt bolnavi, în vreme ce alți oameni nu vor simți nimic. Este un lucru foarte normal. Cu toate acestea, faptul că părinții tăi se confruntă cu o asemenea nenorocire nu înseamnă că e nevoie să analizezi și să investighezi sau să te gândești cum să scapi de ea sau s-o înlături. Părinții tăi sunt adulți; au întâlnit acest lucru de numeroase ori în societate. Dacă Dumnezeu rânduiește un mediu ca să-i scape de această chestiune, atunci, mai devreme sau mai târziu, va dispărea complet. Dacă această chestiune este o dificultate în viața lor și trebuie s-o experimenteze, atunci depinde de El cât timp trebuie s-o experimenteze. Este un lucru pe care trebuie să-l experimenteze și nu-l pot evita. Dacă vrei să rezolvi singur această chestiune, să analizezi și să investighezi sursa, cauzele și consecințele pe care le are, acesta este un gând nesăbuit. Nu este de niciun folos și este de prisos. Nu ar trebui să acționezi în felul acesta, analizând, investigând și contactându-ți colegii de clasă și prietenii ca să te ajute, contactând spitalul pentru părinții tăi, sunând cei mai buni doctori, aranjând să primească cel mai bun pat de spital – nu este nevoie să-ți storci creierii făcând toate aceste lucruri. Dacă ai într-adevăr puțină energie în plus, atunci ar trebui să faci o treabă bună în datoria pe care trebuie s-o îndeplinești acum. Părinții tăi au propriile sorți. Nimeni nu poate scăpa de vârsta la care trebuie să moară. Părinții tăi nu sunt stăpânii sorții tale și, la fel, tu nu ești stăpânul sorții lor. Dacă le este sortit să li se întâmple ceva, ce poți face tu în privința asta? Ce efect poate obține faptul că ești anxios și cauți soluții? Niciunul; depinde de intențiile lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu vrea să-i ia și să-ți permită să-ți îndeplinești datoria netulburat, poți să faci ceva în legătură cu asta? Poți discuta condiții cu Dumnezeu? Ce ar trebui să faci acum? Să-ți storci creierii ca să găsești soluții, să cercetezi, să analizezi, să te învinovățești și să te simți rușinat să dai ochii cu părinții tăi – sunt acestea gândurile și acțiunile pe care se cuvine să le aibă un om? Toate acestea sunt manifestări ale unei lipse de supunere față de Dumnezeu și de adevăr; sunt iraționale, nu sunt înțelepte și se împotrivesc lui Dumnezeu. Oamenii nu ar trebui să aibă aceste manifestări. Înțelegi? (Da.)

Unii oameni spun: „Știu că nu ar trebui să analizez sau să investighez chestiunea îmbolnăvirii părinților mei sau confruntarea lor cu o mare nenorocire, că este un lucru lipsit de sens și că ar trebui să-l abordez pe baza adevărurilor-principii, dar nu mă pot abține să n-o analizez și să n-o investighez.” Așadar, haideți să rezolvăm problema abținerii, astfel încât să nu mai fie nevoie să te abții. Cum se poate realiza acest lucru? În viața aceasta, oamenii cu trupuri sănătoase încep să experimenteze semne de bătrânețe după ce ajung la 50 sau 60 de ani – mușchii și oasele lor se deteriorează, își pierd puterea, nu pot dormi bine sau mănâncă mult și nu au suficientă energie să lucreze, să citească sau să facă orice fel de muncă. Dinlăuntrul lor izbucnesc diverse feluri de boli, precum hipertensiunea, diabetul, boli cardiace, boli cardiovasculare și așa mai departe. Cei care sunt puțin mai sănătoși, deși au aceste semne de îmbătrânire, pot face tot ce au nevoie să facă, iar acestea nu au un impact asupra modului normal în care trăiesc și lucrează. Este un lucru destul de bun. În cazul celor mai puțin sănătoși, aceste semne au un impact asupra modului normal în care lucrează și trăiesc și uneori trebuie să meargă la spital, pentru o consultație. Unii dintre acești oameni răcesc sau au dureri de cap; alții fac enterită sau diaree și trebuie să se odihnească la pat două zile, de fiecare dată când au o criză diareică. Unii oameni au hipertensiune și amețesc atât de tare încât nu pot să meargă, să conducă mașina sau să plece departe de casă. De asemenea, există unii care au incontinență urinară; este o inconveniență pentru ei să iasă din casă, așa că rareori ies în oraș și călătoresc cu rudele și cu prietenii lor. Există alții care au mereu reacții alergice când mănâncă. Există unii care nu dorm bine și nu pot dormi în locuri zgomotoase; imediat ce se mută în alt loc, le este și mai greu să doarmă. Toate aceste lucruri au un impact puternic asupra felului în care acești oameni trăiesc și muncesc. Există chiar și unii care nu pot lucra mai mult de trei sau patru ore consecutiv. Și apoi există cazuri și mai grave, în care oamenii ajung bolnavi în fază terminală la 50 sau 60 de ani, de exemplu, de cancer, diabet, reumatism cardiac, demență sau Parkinson și așa mai departe. Indiferent dacă aceste boli sunt provocate de lucrurile pe care le mănâncă sau de medii, aer sau apă poluată, legea trupului omenesc este că, după ce femeile ajung la 45 de ani și după ce bărbații ajung la 50 de ani, corpurile lor se deteriorează progresiv. În fiecare zi, ei spun că îi deranjează o parte a corpului, că îi doare alta, merg la doctor să-i consulte și este cancer în fază terminală. În cele din urmă, doctorul spune: „Mergi acasă, nu se poate trata.” Toți oamenii se vor confrunta cu aceste boli ale trupului. Astăzi sunt ei, mâine e rândul vostru și al nostru. Conform vârstei și în ordine secvențială, toți oamenii se vor naște, vor îmbătrâni, se vor îmbolnăvi și vor muri – din tinerețe ajung la bătrânețe, la bătrânețe se îmbolnăvesc și de la boală mor – aceasta este legea. Doar că atunci când auzi vestea că părinții tăi s-au îmbolnăvit, pentru că sunt oamenii cei mai apropiați de tine, în privința cărora îți faci cele mai multe griji și care te-au crescut, vei fi incapabil să depășești acest obstacol al sentimentelor tale și te vei gândi: „Nu simt nimic când mor părinții altor oameni, dar părinții mei nu se pot îmbolnăvi, pentru că asta m-ar întrista. Nu pot suporta asta, mă doare capul și nu-mi pot controla sentimentele!” Doar pentru că sunt părinții tăi, crezi că nu ar trebui să îmbătrânească, să se îmbolnăvească și că sigur nu ar trebui să moară – are sens acest lucru? Nu are sens și nu este un adevăr. Înțelegi? (Da.) Fiecare om se va confrunta cu îmbătrânirea și îmbolnăvirea părinților și, în anumite cazuri grave, părinții oamenilor sunt chiar paralizați la pat, iar unii intră în stări vegetative. Părinții unor oameni au hipertensiune, paralizie parțială, accidente vasculare sau chiar fac o boală gravă și mor. Fiecare om, personal, va fi martor, va vedea sau va auzi despre procesul îmbătrânirii, îmbolnăvirii și apoi al morții părinților lor. Doar că unii oameni aud de asta mai devreme, când părinții lor au 50 de ani; unii aud vestea aceasta când părinții lor au 60 de ani, iar alții aud asta abia când părinții lor au 80, 90 sau 100 de ani. Însă, indiferent când auzi această veste, ca fiu sau fiică, într-o zi, mai devreme sau mai târziu, vei accepta acest fapt. Dacă ești adult, ar trebui să ai un mod de gândire matur și atitudinea corectă față de nașterea, îmbătrânirea, îmbolnăvirea și moartea oamenilor și să nu fii impulsiv; ar trebui să fii capabil să suporți când auzi vestea că părinții tăi sunt bolnavi sau că au primit o înștiințare de la spital că sunt în stare critică. Să se nască, să îmbătrânească, să se îmbolnăvească și să moară sunt lucruri pe care fiecare om trebuie să le accepte, de ce ești incapabil să suporți asta? Aceasta este legea pe care Dumnezeu a predestinat-o pentru nașterea și moartea omului, de ce vrei s-o încalci? De ce nu o accepți? Care este intenția ta? Nu vrei să-ți lași părinții să moară, nu vrei să trăiască după legea de a se naște, a îmbătrâni, a se îmbolnăvi și a muri, pe care a stabilit-o Dumnezeu, vrei să-i împiedici să se îmbolnăvească și să moară – ce i-ar face asta? Nu cumva i-ar face oameni de plastic? Oare atunci ar mai fi oameni? Prin urmare, trebuie să accepți acest fapt. Înainte să auzi vestea că părinții tăi îmbătrânesc, că s-au îmbolnăvit și au murit, ar trebui să te pregătești pentru asta în inima ta. Într-o zi, mai devreme sau mai târziu, fiecare om va îmbătrâni, se va șubrezi și va muri. Întrucât părinții tăi sunt oameni obișnuiți, de ce nu pot experimenta acest obstacol? Ar trebui să-l experimenteze, iar tu ar trebui să-l abordezi corect. A fost rezolvată această chestiune? Poți aborda rațional aceste lucruri acum? (Da.) Atunci, când părinții tăi se vor îmbolnăvi grav sau li se va întâmpla o mare nenorocire în viitor, cum vei aborda acest lucru? Este greșit și să-l ignori, iar oamenii vor spune: „Ești o broască sau un șarpe? Cum poți avea sângele atât de rece?” Ești un om normal, așa că ar trebui să ai o reacție. Ar trebui să te gândești: „Părinții mei au avut vieți grele și au făcut boala asta când erau tineri. Nu s-au bucurat de nicio binecuvântare și nu au fost sârguincioși în credința lor în Dumnezeu. Așa au fost viețile lor. Nu au înțeles nimic, nu au mers pe calea cea bună sau nu au urmărit adevărul. Pur și simplu le-au trecut zilele. Nu există nicio diferență între ei și animale – nu există nicio diferență între ei și vacile bătrâne sau caii bătrâni. Acum că s-au îmbolnăvit grav, pur și simplu vor trebui să se descurce singuri, dar sper că Dumnezeu le poate reduce puțin suferința.” Roagă-te pentru ei în inima ta și asta e suficient. Ce poate face oricine? Dacă nu ești cu părinții tăi, nu poți face nimic; chiar dacă ești alături de ei, ce poți face? Câți oameni și-au văzut personal părinții trecând de la tinerețe la bătrânețe, de la bătrânețe la a face diverse boli, de la a face aceste diverse boli la eșecul tratamentului lor, la declararea morții lor și la a fi transportați la morgă? Nu sunt puțini. Toți acești copii stau cu părinții lor, dar ce pot face? Nu pot face nimic; pot doar să privească. Să nu urmărești acum procesul acesta te poate scuti de câteva necazuri; este mai bine să nu-l urmărești, să-l privești desfășurându-se nu ar fi un lucru bun pentru tine. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Când vine vorba despre această chestiune, pe de o parte, trebuie să înțelegi că faptul că oamenii se nasc, îmbătrânesc, se îmbolnăvesc și mor este o lege stabilită de Dumnezeu; pe de altă parte, trebuie să vezi clar responsabilitățile pe care oamenii se cuvine să le îndeplinească și sorțile lor, nu trebuie să fii irațional și nu trebuie să faci lucruri impulsive sau nesăbuite. De ce nu ar trebui să faci lucruri impulsive sau nesăbuite? Deoarece, chiar dacă le faci, va fi în zadar și, în schimb, asta îți va dezvălui nesăbuința. Mai grav, în timp ce faci lucruri nesăbuite, te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu, iar Lui nu Îi place asta, urăște acest lucru. Aceste adevăruri îți sunt clare și le înțelegi din punct de vedere doctrinar, dar încă te agăți de propria cale și faci unele lucruri într-un mod încăpățânat și voit, așa că Dumnezeu nu te place, te detestă. Ce detestă la tine? Îți detestă nesăbuința încăpățânată și răzvrătirea. Crezi că ai anumite sentimente umane, dar Dumnezeu spune că ești încăpățânat și nesăbuit – ești încăpățânat, nesăbuit, stupid și intransigent și nu accepți adevărul sau nu te supui orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Dumnezeu ți-a spus clar esența, sursa și principiile specifice de practică din chestiunea aceasta, dar tu vrei în continuare să-ți folosești sentimentele ca să te ocupi de toate acestea, așa că Dumnezeu nu te place. În cele din urmă, dacă Dumnezeu nu le ia boala părinților tăi, atunci ei vor deveni grav bolnavi și vor muri, dacă asta trebuie să li se întâmple. Nimeni nu poate schimba acest fapt. Dacă vrei să-l schimbi, asta dovedește doar că vrei să-ți folosești propriile mâini și metode pentru a schimba suveranitatea lui Dumnezeu. Aceasta este cea mai mare răzvrătire, iar tu te opui lui Dumnezeu. Dacă nu vrei să te opui lui Dumnezeu, atunci când auzi că aceste lucruri li s-au întâmplat părinților tăi, ar trebui să fii calm și să găsești un loc în care să poți fi singur ca să plângi, să te gândești și să te rogi, sau să-ți exprimi sentimentele de dor în fața fraților și surorilor din jurul tău. Asta este tot ce e nevoie să faci. Nu trebuie să te gândești să schimbi ceva și cu siguranță nu trebuie să faci lucruri nesăbuite. Nu te ruga lui Dumnezeu, cerându-I să ia boala părinților tăi și să le permită să mai trăiască timp de câțiva ani sau să ia doi ani din viața ta și să le dea lor, doar pentru că tu crezi în Dumnezeu sau pentru că ți-ai părăsit familia și ți-ai abandonat cariera, ca să-ți îndeplinești datoria atât de mulți ani. Nu face astfel de lucruri. Dumnezeu nu va asculta astfel de rugăciuni și urăște astfel de gânduri și rugăciuni. Nu-L supăra sau mânia pe Dumnezeu. El este cel mai scârbit de oamenii care-și doresc să manipuleze soarta cuiva, să schimbe realitatea suveranității lui Dumnezeu asupra sorții unui om sau să schimbe unele fapte care au fost stabilite demult de Dumnezeu sau traiectoriile sorților oamenilor. Dumnezeu detestă cel mai mult acest lucru.

Am terminat părtășia despre atitudinea, gândurile și înțelegerea pe care se cuvine să le aibă oamenii privind chestiunea îmbolnăvirii părinților lor. În același mod, când vine vorba despre moartea părinților lor, oamenii ar trebui să aibă, de asemenea, o atitudine corectă și rațională. Unii oameni au fost departe de părinții lor mulți ani, nu le-au fost alături sau nu au locuit cu ei, iar când aud că părinții lor au murit subit, asta e o mare lovitură pentru ei și totul pare incredibil de brusc. Pentru că acești oameni nu au fost alături de părinții lor sau nu au locuit cu ei atât de mulți ani, au mereu o concepție greșită în gândurile și noțiunile lor. Ce fel de concepție greșită? Când ți-ai părăsit părinții, erau în viață și sănătoși. După ce ai fost departe de ei atât de mulți ani, în inima ta, părinții tăi au rămas la aceeași vârstă, în aceeași stare fizică și în aceleași condiții de trai pe care ți le amintești. Asta complică lucrurile. Atunci crezi că părinții tăi nu vor îmbătrâni niciodată și că vor trăi să sărbătorească numeroase zile de naștere. Adică, de îndată ce chipurile lor sunt întipărite în inima ta, de îndată ce viețile, cuvintele și purtarea lor lasă o impresie și o amprentă în inima și în memoria ta, crezi că ei vor fi așa pentru totdeauna, că nu se vor schimba, nu vor îmbătrâni și cu siguranță nu vor muri. La ce se referă „nu vor muri” aici? Pe de o parte, înseamnă că trupurile lor fizice nu vor dispărea. Pe de altă parte, înseamnă că fețele lor, sentimentele lor pentru tine și așa mai departe nu vor dispărea. Aceasta este o concepție greșită și îți va provoca foarte multe necazuri. Prin urmare, indiferent ce vârstă au părinții tăi, indiferent dacă vor muri de bătrânețe sau din cauza unei boli, sau pentru că s-au întâmplat câteva incidente, va fi o lovitură pentru tine și ți se va părea foarte brusc. Întrucât, în inima ta, părinții tăi sunt în continuare în viață și sănătoși și apoi, dintr-odată, mor, te vei gândi: „Cum de au murit? Cum pot oamenii, care sunt în viață, să se transforme pur și simplu în praf? În inima mea, simt mereu că părinții mei trăiesc, că mama încă gătește în bucătărie, fiind foarte ocupată, și că tata lucrează afară în fiecare zi, venind în casă doar seara.” Aceste scene din viețile lor au lăsat câteva impresii în mintea ta. Așadar, din cauza sentimentelor tale, conștiința ta adăpostește un lucru care nu ar trebui să fie acolo, și anume convingerea că părinții tăi vor trăi pentru totdeauna în inima ta. Ca atare, crezi că nu ar trebui să moară și, indiferent de circumstanțele în care vor muri părinții tăi, vei simți că este o lovitură uriașă pentru tine și nu vei fi capabil s-o accepți. Îți va lua o vreme să treci peste asta, nu-i așa? Faptul că părinții tăi s-ar îmbolnăvi ar fi deja un mare șoc pentru tine, așa că moartea lor ar fi unul și mai mare. Atunci, înainte să se întâmple asta, cum ar trebui să rezolvi lovitura neașteptată pe care o vei primi, astfel încât să nu aibă un impact asupra felului în care îți îndeplinești datoria sau asupra căii pe care mergi, să nu interfereze cu ele sau să nu le afecteze? Mai întâi, să vedem ce anume înseamnă moartea și a-și pierde viața – nu înseamnă că o persoană părăsește lumea aceasta? (Ba da.) Înseamnă că viața pe care o are o persoană, care are o prezență fizică, este înlăturată din lumea materială pe care o pot vedea ființele omenești și dispare. Acea persoană continuă apoi să trăiască în altă lume, în altă formă. Faptul că viețile părinților tăi dispar înseamnă că relația pe care o ai cu ei în lumea aceasta s-a destrămat, a dispărut și s-a încheiat. Ei trăiesc în altă lume, în alte forme. Cât despre felul în care viețile lor vor continua în acea altă lume, dacă se vor întoarce în această lume, te vor reîntâlni sau vor avea vreun fel de relație trupească sau vreun fel de legături emoționale cu tine, acest lucru este predestinat de Dumnezeu și nu are nicio legătură cu tine. În concluzie, dispariția lor înseamnă că misiunea lor în această lume s-a încheiat, iar în urma lor s-a pus punct. Misiunile lor în această viață și în această lume s-au încheiat, așa că și relația ta cu ei s-a încheiat. În ceea ce privește dacă se vor reîncarna în viitor sau dacă se vor confrunta cu vreun fel de pedeapsă și restricție, sau cu vreun fel de tratare și rânduieli în cealaltă lume, are asta ceva de-a face cu tine? Poți decide tu asta? Nu are nicio legătură cu tine, nu poți decide asta și nu vei fi capabil să primești vești despre asta. Relația ta cu ei în această viață se încheie în acel moment. Adică, soarta care v-a legat cât ați trăit alături timp de 10, 20, 30 sau 40 de ani se încheie atunci. După aceea, ei sunt ei, tu ești tu și între voi nu există nicio relație. Chiar dacă voi toți credeți în Dumnezeu, ei și-au îndeplinit îndatoririle, iar tu o îndeplinești pe a ta; când ei nu mai trăiesc în același mediu spațial, între voi nu mai există nicio relație. Pur și simplu deja au încheiat misiunile încredințate lor de Dumnezeu. Așadar, când vine vorba despre responsabilitățile pe care le-au îndeplinit pentru tine, acelea se termină în ziua în care începi să exiști independent de ei – nu mai ai nicio legătură cu părinții tăi. Dacă mor astăzi, ție doar îți va lipsi ceva la nivel emoțional și vei avea mai puțin cu două persoane apropiate după care să tânjești. Nu îi vei mai vedea niciodată și nu vei mai fi capabil niciodată să auzi vești despre ei. Ceea ce li se întâmplă după aceea și viitorul lor nu are nicio legătură cu tine, între voi nu vor mai exista legături de sânge, nici măcar nu veți mai fi același fel de ființe. Așa stau lucrurile. Moartea părinților tăi pur și simplu va fi ultima veste pe care o vei auzi despre ei în această lume și ultimul dintre obstacolele pe care le vezi sau le auzi despre experiențele lor de a se naște, a îmbătrâni, a se îmbolnăvi și a muri în viața lor, asta e tot. Morțile lor nu-ți vor lua sau nu îți vor da nimic, ei pur și simplu vor fi murit, călătoriile lor ca oameni vor fi ajuns la final. Așadar, când vine vorba despre morțile lor, nu contează dacă acestea sunt accidentale, normale, din cauza bolii și așa mai departe. În orice caz, dacă nu ar exista suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu, nicio persoană sau nicio forță nu le-ar putea lua viețile. Moartea lor înseamnă doar sfârșitul vieților lor fizice. Dacă îți este dor de ei și tânjești după ei sau dacă îți este rușine de tine însuți din cauza sentimentelor tale, nu ar trebui să simți niciunul dintre aceste lucruri și nu este necesar să le simți. Au plecat din această lume, așa că este redundant să-ți fie dor de ei, nu-i așa? Dacă tu gândești: „Oare părinților mei le-a fost dor de mine în toți acești ani? Cu cât mai mult au suferit pentru că nu le-am fost alături, arătându-le pietate filială atâția ani? În toți acești ani, mi-am dorit mereu să-mi pot petrece câteva zile cu ei, nu m-am așteptat niciodată să moară atât de curând. Mă simt trist și vinovat.” Nu este necesar să gândești în felul acesta, morțile lor nu au nicio legătură cu tine. De ce nu au nicio legătură cu tine? Deoarece, chiar dacă le-ai fi arătat pietate filială sau le-ai fi ținut de urât, aceasta nu este obligația sau sarcina pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Dumnezeu a predestinat cât de mult noroc și cât de multe suferințe vor întâlni părinții tăi din partea ta – asta nu are nicio legătură cu tine. Nu vor trăi mai mult pentru că ești tu cu ei și nu vor trăi vieți mai scurte pentru că ești departe de ei și nu ai putut să le fii alături adesea. Dumnezeu a predestinat cât de mult vor trăi și nu are nicio legătură cu tine. Prin urmare, dacă auzi vestea că părinții tăi au murit în timpul vieții tale, nu trebuie să te simți vinovat. Ar trebui să abordezi această chestiune în modul corect și să o accepți. Dacă deja ai vărsat multe lacrimi când erau grav bolnavi, ar trebui să te simți fericit și liber când mor; după ce îi petreci pe ultimul drum, nu este nevoie să plângi. Îți vei fi îndeplinit deja responsabilitățile de copil al lor, te vei fi rugat pentru ei, te vei fi simțit trist pentru ei și vei fi vărsat nenumărate lacrimi pentru ei și, desigur, te vei fi gândit la multe soluții posibile ca să le tratezi boala și vei fi făcut tot ce ți-a stat în putință ca să le alini suferința. Vei fi făcut deja tot ce poți în calitate de copil al lor. Când mor, ai putea doar să spui: „Ați avut vieți destul de grele. În calitate de copil al vostru, sper că vă veți odihni în pace. Dacă ați făcut multe lucruri ca să-L ofensați pe Dumnezeu în viața aceasta, atunci va trebui să primiți pedeapsă în lumea următoare. Dacă, după ce vă veți fi primit pedeapsa, Dumnezeu vă oferă șansa de a vă reîncarna din nou ca oameni în lumea aceasta, sper că veți face tot ce puteți ca să vă comportați bine și să mergeți pe calea cea bună. Nu mai faceți lucruri care-L ofensează pe Dumnezeu și străduiți-vă să nu mai primiți nicio pedeapsă în următoarele voastre vieți.” Asta-i tot. Nu este bine spus? Asta este tot ce poți să faci; fie că este pentru părinții tăi sau pentru altă persoană apropiată, asta este tot ce poți face. Desigur, când, în final, părinții tăi mor, dacă nu poți să fii cu ei sau nu le poți oferi o ultimă mângâiere, nu este necesar să te simți trist. Asta pentru că, de fapt, fiecare om părăsește singur această lume. Chiar dacă are copiii cu el, când un mesager vine să îl ia, numai el va fi capabil să-l vadă. Când pleacă, nimeni nu va merge cu el, copiii lui nu pot merge cu el și nici partenera lui nu poate s-o facă. Când oamenii părăsesc această lume, sunt mereu singuri. În ultimele lui clipe, fiecare om trebuie să înfrunte această situație, acest proces și acest mediu. Prin urmare, dacă ești alături de el și se uită direct la tine, tot nu va fi de niciun folos. Când trebuie să plece, dacă vrea să-ți strige numele, nu va fi capabil s-o facă și tu nu vei fi capabil să-l auzi; dacă vrea să întindă mâna și să te prindă, nu va avea suficientă forță și tu nu vei fi capabil să simți asta. Va fi singur. Asta pentru că fiecare persoană intră în această lume singură și, în cele din urmă, trebuie s-o și părăsească singură. Acest lucru este predestinat de Dumnezeu. Existența unor asemenea lucruri le permite oamenilor să vadă și mai clar că viețile și sorțile lor și faptul că se nasc, îmbătrânesc, se îmbolnăvesc și mor sunt toate în mâinile lui Dumnezeu și că viața fiecărei persoane este independentă. Deși toți oamenii au părinți, frați și apropiați, din perspectiva lui Dumnezeu și din perspectiva vieții, viața fiecărei persoane este independentă, viețile nu sunt grupate împreună și nicio viață nu are partener. Din perspectiva oamenilor creați, fiecare viață este independentă, dar din perspectiva lui Dumnezeu, nicio viață pe care a creat-o El nu este singură, pentru că El este alături de fiecare dintre ele și le trage înainte. Numai că, atunci când ești în lumea aceasta, te naști părinților tăi și crezi că ei îți sunt cei mai apropiați oameni, dar, de fapt, atunci când părinții tăi părăsesc această lume, îți vei da seama că ei nu sunt oamenii cei mai apropiați de tine. Când viețile lor se vor sfârși, tu vei trăi în continuare, sfârșitul vieților lor nu-ți va lua viața și cu siguranță n-o va afecta. Ai fost departe de ei toți acești ani și încă duci o viață bună. De ce? Pentru că Dumnezeu te veghează și te îndrumă; trăiești sub suveranitatea Lui. Când părinții tăi vor pleca din această lume, asta te va face să-ți dai seama și mai mult că, fără ca ei să-ți fie alături, să aibă grijă de tine, să te vegheze sau să te crească, în timpul acestor ani în care ai trecut de la copilărie la maturitate, la vârsta mijlocie, la bătrânețe și, sub îndrumarea lui Dumnezeu, ai înțeles tot mai mult în viață, iar direcția și calea ta viitoare au devenit tot mai clare. Prin urmare, oamenii sunt capabili să-și părăsească părinții. Existența părinților lor este necesară numai în timpul copilăriei lor, dar după ce cresc, existența acestora este doar o formalitate. Părinții lor sunt numai mijloacele lor de întreținere și sprijinul lor emoțional și nu sunt necesari. Desigur, când părinții tăi vor părăsi această lume, aceste lucruri îți vor fi din ce în ce mai clare și vei simți și mai mult că viețile oamenilor provin de la Dumnezeu și că oamenii nu pot trăi fără sprijinul Lui, fără a-L avea drept hrana lor mentală și spirituală și hrana vieții lor. Când părinții tăi te vor părăsi, îți vor lipsi doar la nivel emoțional, dar, în același timp, vei fi eliberat emoțional sau în alte privințe. De ce vei fi eliberat? Când părinții tăi sunt în preajmă, amândoi sunt griji și poveri pentru tine. Sunt oameni față de care poți fi încăpățânat și te fac să te simți ca și cum nu te poți elibera de sentimentele tale. Când părinții tăi vor muri, toate aceste lucruri se vor rezolva. Oamenii cei mai apropiați de tine vor pleca, iar tu nu va mai trebui să-ți faci griji pentru ei sau să tânjești după ei. Când vei scăpa de această relație de dependență pe care o ai cu părinții tăi, când ei vor părăsi această lume, când vei simți pe deplin în adâncul inimii tale că părinții tăi deja au plecat și când vei simți că deja ai depășit legăturile de sânge cu ei, vei deveni într-adevăr matur și independent. Gândește-te: indiferent ce vârstă au oamenii, dacă părinții lor mai trăiesc, oricând au o problemă, se gândesc: „O s-o întreb pe mama, o să-l întreb pe tata.” Ei au întotdeauna un sprijin emoțional. Când oamenii au sprijinul emoțional, simt că existența lor în această lume debordează de căldură și fericire. Când pierzi acel sentiment de fericire și acea căldură, dacă nu simți că ești singur sau că nu ai pierdut fericirea și căldura, atunci ești matur și ești cu adevărat independent în ceea ce privește gândurile și sentimentele tale. Cei mai mulți dintre voi probabil că nu ați experimentat încă aceste lucruri. Atunci când o veți face, veți înțelege. Gândiți-vă: indiferent ce vârstă au oamenii, dacă au 40, 50 sau 60 de ani când părinții lor mor, ei devin imediat mult mai maturi. E ca și cum s-ar transforma, într-o clipită, dintr-un copil naiv într-un adult rațional. Peste noapte, ajung să înțeleagă lucrurile și să fie independenți. Prin urmare, pentru fiecare persoană, moartea părinților este un mare obstacol. Dacă poți să-ți tratezi și să-ți abordezi corect relația cu părinții și, în același timp, poți să abordezi, să tratezi și să renunți la diversele așteptări ale părinților tăi de la tine sau la responsabilitățile pe care se cuvine să le îndeplinești față de părinții tăi la nivel emoțional și etic, atunci te-ai maturizat cu adevărat și, cel puțin, vei fi un adult înaintea lui Dumnezeu. Să devii un astfel de adult nu este ușor, trebuie să suferi puțină durere în ceea ce privește sentimentele tale trupești și, mai ales, trebuie să înduri devastare și chin emoțional, precum și durerea că lucrurile nu merg bine, nu merg așa cum ai sperat sau că ești ghinionist și așa mai departe. După ce vei experimenta toată această durere, vei câștiga mai multă înțelegere a acestor chestiuni. Dacă le corelezi cu adevărurile despre care am avut părtășie în legătură cu aceste chestiuni, vei dobândi mai multă înțelegere a vieților și sorților oamenilor, care sunt predestinate de Dumnezeu, precum și a afecțiunii care există între oameni, într-un mod amănunțit. Când vei dobândi o înțelegere a acestor lucruri, îți va fi ușor să renunți la ele. Când vei putea să renunți la aceste lucruri și să te ocupi corect de ele, vei fi capabil să le abordezi corect. Nu le vei aborda pe baza doctrinelor umane sau a standardelor conștiinței umane; le vei aborda conform adevărurilor-principii. Ce înseamnă să fii în conformitate cu adevărurile-principii? Înseamnă că te poți supune lui Dumnezeu. Dacă te poți supune lui Dumnezeu și orchestrărilor Lui, acesta este un semn bun și o prevestire bună. Ce prevestește? Că ai speranță la mântuire. Prin urmare, atunci când vine vorba de chestiunea așteptărilor părinților tăi, indiferent dacă acum ești tânăr, de vârstă mijlocie, în vârstă sau la vârsta a treia și indiferent dacă nu ai experimentat acest lucru, dacă îl experimentezi chiar acum sau dacă l-ai experimentat deja, ceea ce trebuie să faci nu este doar să renunți la sentimentele tale sau să rupi legăturile cu părinții tăi și să te deconectezi de ei, ci să depui efort în adevăr și să cauți să înțelegi aceste aspecte ale adevărului. Acesta este cel mai important lucru. Când înțelegi aceste relații diferite și complexe, te poți elibera de ele și nu te vor mai constrânge. Când nu te vor mai constrânge, îți va fi mult mai ușor să te supui orchestrărilor lui Dumnezeu și, când vei face asta, vei întâmpina mai puține obstacole și piedici mai mici. Atunci va fi mai puțin probabil să te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu, nu-i așa?

Sunteți acum capabili să înțelegeți și să rezolvați toate aceste chestiuni majore care au legătură cu părinții? Când aveți timp liber, meditați la adevăr. Dacă, în viitor, sau în lucrurile pe care le experimentezi acum, poți lega aceste chestiuni de adevăr și poți rezolva aceste probleme pe baza adevărului, te vei confrunta cu mult mai puține necazuri și cu mai puține dificultăți și vei trăi o viață foarte relaxată și plină de bucurie. Dacă nu abordezi aceste lucruri pe baza adevărului, vei întâmpina multe necazuri, iar viața ta va fi foarte dureroasă. Acesta este finalul. Astăzi, voi încheia aici părtășia despre subiectul așteptărilor pe care le au părinții. Cu bine!

29 aprilie 2023