În lumea aceasta, ce fel de oameni sunt cei mai vrednici de respect? Nu cumva cei care merg pe calea cea dreaptă? Aici, la ce se referă „calea cea dreaptă”? Nu reprezintă urmărirea adevărului și acceptarea mântuirii lui Dumnezeu? Cei care merg pe calea cea dreaptă oare nu sunt oameni care Îl urmează pe Dumnezeu și I se supun? (Ba sunt.) Dacă ești acest fel de persoană sau te străduiești să fii, iar părinții tăi nu te înțeleg și chiar te blestemă tot timpul – dacă, atunci când ești slab, deprimat și pierdut, ei nu numai că nu reușesc să te sprijine, să te mângâie sau să te încurajeze, ci îți cer adesea să te întorci ca să le arăți pietate filială, să câștigi mulți bani și să ai grijă de ei, să nu-i dezamăgești, să le permiți să se scalde în lumină cu tine și să ducă o viață bună alături de tine – oare astfel de părinți nu ar trebui dați la o parte? (Ba da.) Merită respectul tău părinții ca aceștia? Sunt ei vrednici de pietatea ta filială? Merită să-ți îndeplinești responsabilitatea față de ei? (Nu.) De ce nu? Pentru că sunt scârbiți de lucruri pozitive, nu-i așa? (Așa e.) Pentru că-L urăsc pe Dumnezeu, nu-i așa? (Așa este.) Pentru că disprețuiesc faptul că tu mergi pe calea cea dreaptă, nu-i așa? (Așa e.) Disprețuiesc oamenii care luptă pentru cauze drepte; te disprețuiesc și te desconsideră pentru că-L urmezi pe Dumnezeu și-ți îndeplinești datoria. Ce fel de părinți sunt aceștia? Nu sunt părinți vrednici de dispreț și ticăloși? Nu sunt părinți ticăloși? Nu sunt părinți răi? (Ba sunt.) În credința ta în Dumnezeu, ai fost urmărit și vânat de marele balaur roșu, ai fost un fugar, incapabil să te întorci acasă, iar unii oameni chiar au trebuit să plece în străinătate. Rudele, prietenii și colegii tăi spun cu toții că ai devenit un fugar și, din cauza acestor zvonuri și bârfe externe, părinții tăi cred că i-ai făcut să sufere pe nedrept și că i-ai făcut de râs. Nu numai că nu te înțeleg, nu te sprijină și nu empatizează cu tine, nu numai că nu le fac reproșuri acelor oameni care răspândesc acele zvonuri și pe cei care te disprețuiesc și te discriminează, dar părinții tăi te și urăsc, spun aceleași lucruri despre tine ca oamenii care nu cred în Dumnezeu și ca aceia care sunt la putere. Ce părere ai despre acești părinți? Sunt buni? (Nu.) Atunci mai credeți că le sunteți îndatorați? (Nu.) Dacă îți suni ocazional familia, va crede că e ca și cum ar primi un telefon de la un fugar. Va simți că aceasta este o mare umilință și că nu îndrăznești nici măcar să te întorci acasă, ca un șobolan vânat. Va simți că este o rușine să te aibă pe tine drept copil. Sunt astfel de părinți vrednici de respect? (Nu.) Nu sunt vrednici de respect. Așadar, care este natura așteptărilor pe care le au de la tine? Merită să vă amintiți de ele? (Nu.) Care este principalul scop al așteptărilor pe care le au de la tine? Oare vor cu adevărat ca tu să mergi pe calea cea dreaptă și să obții, în final, mântuirea? Ei speră că vei urma tendințele societății și te vei ridica în lume, îi vei face mândri cu realizările tale, le vei permite să înfrunte lumea cu demnitate și vei deveni mândria și bucuria lor. Ce altceva? Vor să fie capabili să se scalde în lumină alături de tine, să mănânce și să bea bine, să poarte haine de firmă și să fie plini de aur și argint. Vor să meargă pe nave de croazieră de lux și să călătorească în fiecare țară din lume. Dacă te-ai ridica în lume, dacă ai avea faimă și bani în lumea asta și le-ai permite să se scalde în lumină alături de tine, ți-ar menționa numele oriunde ar merge, spunând: „Fiul meu, fiica mea este cutare și cutare.” Îți menționează numele acum? (Nu.) Mergi pe calea cea dreaptă, dar ei nu-ți aduc numele în discuție. Cred că ești falit și nevoiaș, o rușine, și că a-ți menționa numele ar fi echivalent cu a se face singuri de rușine, așa că nu te pomenesc. Prin urmare, care este ținta așteptărilor părinților tăi? Este aceea de a se scălda în lumină cu tine, nu este doar pentru binele tău. Vor fi fericiți doar atunci când se vor putea scălda în lumina ta. Acum te-ai întors înaintea Domnului creației și L-ai acceptat pe Dumnezeu, mântuirea și cuvintele Lui, acum ți-ai asumat datoria unei ființe create și ai pășit pe calea cea dreaptă în viață, ei nu profită sau nu au beneficii de la tine și simt că au avut de pierdut crescându-te. E ca și cum ar face afaceri și ar ieși în pierdere. Prin urmare, sunt plini de regrete. Unii părinți spun adesea: „Să te cresc pe tine este mai rău decât să cresc un câine. Când crești un câine, e foarte prietenos și știe să dea din coadă când își vede stăpânul. Ce pot aștepta, dacă te cresc pe tine? Îți petreci toată ziua crezând în Dumnezeu și îndeplinindu-ți datoria, nu faci afaceri, nu mergi la muncă, nici măcar nu vrei să-ți asiguri mijloace de trai și, în final, toți vecinii noștri au început să râdă de noi. Ce am câștigat de la tine? N-am primit nici măcar un singur lucru bun de la tine și nici nu m-am scăldat deloc în lumină.” Dacă ai urma tendințele rele ale lumii laice și te-ai strădui să ai succes acolo, părinții tăi probabil că te-ar sprijini, încuraja și mângâia, dacă ai suferi, te-ai îmbolnăvi sau te-ai întrista. Și totuși, ei nu sunt fericiți sau nu se bucură de faptul că tu crezi în Dumnezeu și ai o șansă să fii mântuit. Din contră, te urăsc și te blestemă. Pe baza esenței lor, acești părinți sunt vrăjmașii tăi și dușmanii tăi de moarte, nu sunt același tip de oameni ca tine și nu merg pe aceeași cale ca tine. Deși, la suprafață, păreți a fi o familie, pe baza esențelor voastre, a lucrurilor pe care le urmăriți, a preferințelor voastre, a căilor pe care le urmați și a diverselor atitudini cu care abordați lucrurile pozitive, pe Dumnezeu și adevărul, ei nu sunt același tip de oameni ca tine. Prin urmare, oricât de mult spui: „Am speranță la mântuire, am pășit pe calea cea dreaptă în viață”, ei vor rămâne impasibili și nu vor fi fericiți sau nu se vor bucura pentru tine. În schimb, se vor simți rușinați. La nivel emoțional, acești părinți sunt familia ta, dar pe baza naturilor-esențelor voastre, ei nu sunt familia ta, sunt dușmanii tăi. Gândește-te: în cazul în care copiii aduc cadouri și bani când merg acasă și le permit părinților lor să mănânce bine și să locuiască în locuri frumoase, aceștia din urmă vor fi nespus de bucuroși, vor fi atât de fericiți încât nu vor ști ce să spună. În inimile lor, vor tot spune: „Fiul meu este atât de grozav, fiica mea e atât de grozavă. Nu i-am crescut și iubit degeaba. Sunt sensibili, știu să ne arate pietate filială și avem un loc în inimile lor. Sunt copii buni.” Să spunem că te duci acasă cu mâna goală, fără să cumperi nimic, pentru că tu crezi în Dumnezeu și-ți îndeplinești datoria. Să presupunem că ai părtășie despre adevăr cu părinții tăi, vorbești despre cuvântul lui Dumnezeu și spui că ai pășit pe calea urmăririi adevărului. Părinții tăi vor gândi imediat: „Despre ce tot vorbești? Nu pot să te înțeleg. Te-am crescut toți acești ani și tu nu mi-ai îndeplinit nicio așteptare. Te-ai întors în sfârșit să ne vizitezi – puteai măcar să ne aduci o pereche de șosete sau câteva fructe. N-ai adus nimic, doar te-ai întors cu mâna goală.” Părinții tăi nu vor spune: „Auzindu-te spunând aceste lucruri, îmi pot da seama că te-ai schimbat mult. Înainte erai tânăr și arogant, dar acum chiar te-ai schimbat. Îmi pot da seama că toate lucrurile despre care vorbești sunt chestiuni adecvate. Ai făcut progrese. Ai perspective favorabile și există speranță pentru tine – ești capabil să mergi pe calea cea dreaptă, să-L urmezi pe Dumnezeu și să obții mântuirea. Ești un copil bun. Ai suferit acolo, afară, ar trebui să-ți gătesc ceva gustos. Creștem câteva găini și de obicei nu vrem să le sacrificăm, ci așteptăm să mâncăm ouă de la ele, dar acum ești acasă, voi tăia o găină și-ți voi face supă. Ai avut dreptate să alegi calea asta, vei fi capabil să obții mântuirea. Sunt atât de fericit pentru tine! Mi-a fost foarte dor de tine în ultimii ani. Deși nu am ținut legătura, acum te-ai întors să ne vizitezi și mă simt ușurat. Ai crescut. Ești mai matur și mai rațional decât înainte. Toate lucrurile pe care le spui și pe care le faci sunt adecvate.” Văzându-și copilul mergând pe calea cea bună și având gândurile și opiniile corecte, părinții pot, de asemenea, să beneficieze și să-și extindă cunoștințele. Întrucât copilul lor este capabil să îndeplinească o datorie și să urmărească adevărul, acești părinți ar trebui să-l sprijine. Dacă, în viitor, copilul lor va obține mântuirea și va intra în Împărăție și nu va mai fi rănit de firile lor satanice, corupte, acesta ar fi un lucru minunat. Deși acești părinți sunt bătrâni, pricep greu adevărul și nu înțeleg prea bine aceste chestiuni, ei cred: „Copilul meu poate merge pe calea cea dreaptă, asta-i grozav! Este un copil bun. Nicio funcție guvernamentală de rang înalt și nicio avere nu sunt la fel de bune sau la fel de valoroase ca acest lucru!” Spune-Mi, sunt aceștia părinți buni? (Da.) Sunt vrednici de respect? (Da.) Sunt vrednici de respectul tău. Așadar, cum ar trebui să le arăți respect? Ar trebui să te rogi pentru ei în inima ta. Dacă tu crezi în Dumnezeu, ar trebui să te rogi ca El să-i îndrume și să-i păzească, astfel încât să poată rămâne fermi în mărturia lor, în timpul încercărilor și al ispitelor. Dacă nu cred în Dumnezeu, tot ar trebui să le respecți decizia și să speri că viețile lor vor fi stabile, că ei nu vor face nimic rău și că vor comite mai puține fapte rele și, atunci, în cel mai bun caz, vor îndura o pedeapsă mai ușoară după ce mor; în plus, ar trebui să faci tot ce poți ca să ai părtășie cu ei despre câteva lucruri, gânduri și păreri pozitive. Acest lucru se numește respect și poate fi numit, de asemenea, cel mai bun tip de pietate filială și cel mai bun mod de a-ți îndeplini responsabilitățile. Poți realiza acest lucru? (Da.) La nivel spiritual și psihologic, oferă-le încurajare și sprijin. La nivel fizic, în timp ce le ții de urât acasă, fă tot ce poți ca să-i ajuți să facă puțină lucrare și ai părtășie despre câteva lucruri pe care le înțelegi și pe care părinții tăi le pot înțelege. Ajută-i să o ia ușor, să nu se obosească atât de mult, să nu facă prea mult tam-tam în legătură cu banii și cu tot felul de alte chestiuni și să lase lucrurile să-și urmeze cursul. Asta se numește respect. Tratează-ți părinții ca pe niște oameni buni, decenți, îndeplinește-ți câteva dintre responsabilitățile față de ei, arată-le puțină pietate filială și îndeplinește-ți câteva dintre obligațiile față de ei. Acesta se numește respect. Doar părinții care îți înțeleg și îți sprijină astfel credința în Dumnezeu sunt vrednici de respect. În afară de ei, niciun alt părinte nu este vrednic de respect. În afară de a te determina să câștigi bani, ei vor să te crească în lume, să devii cunoscut și să faci cutare sau cutare lucru. Aceștia sunt părinți care nu-și văd de treburile lor și nu sunt vrednici de respect.

Acum înțelegeți cu toții renunțarea la așteptările părinților și sunteți capabili să renunțați la așteptările părinților voștri. La ce alte lucruri sunteți incapabili să renunțați? Când vine vorba despre viețile părinților tăi sau despre înșiși părinții tăi, de ce lucruri îți pasă cel mai mult? Adică, de ce lucruri îți este cel mai greu să te desparți sau la care îți este cel mai greu să renunți, la nivel emoțional? „Părinții nu sunt creditorii tăi; părinții nu sunt stăpânii vieții sau ai sorții tale” – nu am terminat, practic, părtășia despre acest subiect? Îl înțelegi? (Da.) Părinții nu sunt creditorii tăi – adică nu ar trebui să te gândești mereu cum trebuie să-i răsplătești, doar pentru că au petrecut atât de mult timp crescându-te. Dacă nu ești capabil să-i răsplătești, dacă nu ai ocazia sau circumstanțele adecvate ca să-i răsplătești, te vei simți mereu abătut și vinovat, până în punctul în care chiar te întristezi oricând vezi pe cineva că este alături de părinții săi, are grijă de ei sau face unele lucruri ca să le arate pietate filială. Dumnezeu nu a predestinat ca părinții tăi să te crească, permițându-ți să ajungi la maturitate, ca să-ți petreci viața răsplătindu-i. Ai responsabilități și obligații pe care trebuie să le îndeplinești în viața asta, o cale pe care trebuie să mergi și ai propria viață. În această viață, nu ar trebui să-ți investești toată energia în răsplătirea bunătății părinților tăi. Acesta este doar un lucru care te însoțește în viață și pe calea vieții tale. În ceea ce privește umanitatea și relațiile emoționale, este un lucru inevitabil. Însă în ceea ce privește tipul de relație pe care tu și părinții tăi sunteți sortiți s-o aveți, fie că veți fi capabili să locuiți împreună pentru tot restul vieții, fie că veți fi separați și nu vei împărtăși aceeași soartă, asta depinde de orchestrările și de rânduielile lui Dumnezeu. Dacă El a orchestrat și a rânduit că, în timpul acestei vieți, tu te vei afla într-un loc diferit de cel al părinților tăi, că vei fi foarte departe de ei și incapabil să locuiești cu ei, atunci, pentru tine, îndeplinirea responsabilităților tale față de ei este doar un fel de aspirație. Dacă Dumnezeu a rânduit să locuiești foarte aproape de părinții tăi în viața aceasta și să poți să le fii alături, atunci să-ți îndeplinești o parte dintre responsabilitățile față de ei și să dai dovadă de puțină pietate filială sunt lucruri pe care ar trebui să le faci în viața aceasta – nu există nimic care poate fi criticat în această privință. Dacă însă ești într-un loc diferit de cel al părinților tăi și nu ai ocazia sau circumstanțele potrivite ca să le arăți pietate filială, atunci nu trebuie să privești asta ca pe un lucru rușinos. Nu ar trebui să-ți fie rușine să dai ochii cu părinții tăi pentru că ești incapabil să le arăți pietate filială, pur și simplu circumstanțele nu permit acest lucru. Fiind copil, ar trebui să înțelegi că părinții nu sunt creditorii tăi. Sunt multe pe care trebuie să le faci în viața asta și toate sunt lucruri pe care o ființă creată se cuvine să le facă, lucruri care ți-au fost încredințate de Domnul creației, și nu au nicio legătură cu răsplătirea bunătății părinților tăi. Să le arăți pietate filială, să-i răsplătești, să le întorci bunătatea – aceste lucruri nu au nicio legătură cu misiunea ta în viață. De asemenea, se poate spune că nu este necesar să le arăți pietate filială părinților tăi, să-i răsplătești sau să-ți îndeplinești vreo responsabilitate față de ei. Mai clar, poți să faci puțin din asta și să-ți îndeplinești puțin responsabilitățile când circumstanțele îți permit; când nu-ți permit, nu trebuie să insiști să faci acest lucru. Dacă nu-ți poți îndeplini responsabilitatea de a le arăta pietate filială părinților tăi, acesta nu este un lucru îngrozitor, pur și simplu se împotrivește puțin conștiinței tale, moralității și noțiunilor umane. Însă cel puțin nu se împotrivește adevărului, iar Dumnezeu nu te va condamna pentru asta. Când vei înțelege adevărul, nu vei mai avea mustrări de conștiință din cauza asta. Oare inimile voastre nu se simt neclintite, acum că ați înțeles acest aspect al adevărului? (Ba da.) Unii oameni spun: „Deși Dumnezeu nu mă va condamna, în conștiința mea, tot nu pot trece peste acest lucru și mă simt instabil.” Dacă așa stau lucrurile pentru tine, atunci statura ta este prea mică și nu ai înțeles sau nu ai pătruns esența acestei chestiuni. Nu înțelegi destinul omului, nu înțelegi suveranitatea lui Dumnezeu și nu ești dispus să Îi accepți suveranitatea și rânduielile. Ai mereu voință umană și propriile sentimente, iar aceste lucruri te conduc și te domină; au devenit viața ta. Dacă alegi voința umană și sentimentele tale, atunci nu ai ales adevărul, nu-l practici și nu i te supui. Dacă alegi voința umană și sentimentele tale, atunci trădezi adevărul. Este clar că mediul și circumstanțele tale nu-ți permit să le arăți pietate filială părinților tăi, dar te gândești mereu: „Am o datorie față de părinții mei. Nu le-am arătat pietate filială. Nu m-au văzut atât de mulți ani. M-au crescut degeaba.” În adâncul inimii tale, nu ești niciodată capabil să renunți la aceste lucruri. Asta dovedește un lucru: nu accepți adevărul. În ceea ce privește doctrina, recunoști că sunt corecte cuvintele lui Dumnezeu, dar nu le accepți ca fiind adevărul sau nu le iei drept principiile acțiunilor tale. Așadar, cel puțin, când vine vorba de chestiunea felului în care îți tratezi părinții, nu ești o persoană care urmărește adevărul. Asta pentru că, în această chestiune, nu acționezi pe baza adevărului, nu practici conform cuvintelor lui Dumnezeu ci, în schimb, îți satisfaci nevoile emoționale și pe cele ale conștiinței tale, vrând să le arăți pietate filială părinților tăi și să le răsplătești bunătatea. Deși Dumnezeu nu te condamnă pentru că ai făcut această alegere, și este alegerea ta, în cele din urmă, cel care va avea de pierdut, mai ales în ceea ce privește viața, ești tu. Ești mereu legat de chestiunea asta, crezând că îți este prea rușine ca să dai ochii cu părinții tăi, că nu le-ai răsplătit bunătatea. Într-o zi, când Dumnezeu va vedea că dorința ta de a-ți răsplăti părinții este prea mare, El va orchestra imediat un mediu pentru tine și, atunci, vei putea pur și simplu să mergi acasă. Nu crezi că părinții tăi sunt mai presus decât orice, mai presus decât adevărul? Pentru a le arăta pietate filială și pentru a-ți satisface nevoile conștiinței și ale sentimentelor, ai prefera să-L pierzi pe Dumnezeu, să abandonezi adevărul și șansa de a obține mântuirea. Ei bine, este în regulă, este alegerea ta. Dumnezeu nu te va condamna pentru asta. El va orchestra un mediu pentru tine, te va șterge de pe lista Lui și va renunța la tine. Dacă alegi să mergi acasă, pentru a le arăta pietate filială părinților tăi, și să nu-ți îndeplinești datoria, atunci scapi de datoria pe care Dumnezeu ți-a încredințat-o și îi întorci spatele, renunți la însărcinarea și la așteptările lui Dumnezeu de la tine, la datoria pe care ți-a dat-o și abandonezi șansa de a îndeplini o datorie. Dacă mergi acasă pentru a te reuni cu părinții tăi, pentru a satisface nevoile conștiinței tale și așteptările părinților tăi, este în regulă, poți alege să mergi acasă. Dacă într-adevăr nu poți renunța la părinții tăi, poți lua inițiativa de a ridica mâna și a spune: „Îmi este prea dor de părinții mei. În fiecare zi mă mustră conștiința, sunt incapabil să-mi satisfac sentimentele, iar inima mă doare. Tânjesc după părinții mei și mă gândesc tot timpul la ei. Dacă nu mă întorc să le arăt pietate filială în viața aceasta, mă tem că nu voi mai avea niciodată ocazia, mă tem că voi regreta.” Atunci poți să mergi acasă. Dacă părinții sunt cerul și pământul pentru tine, dacă, pentru tine, sunt mai presus decât viața ta, dacă sunt totul pentru tine, atunci poți alege să nu renunți la ei. Nimeni nu te va forța s-o faci. Poți alege să mergi acasă, pentru a le arăta pietate filială și a le ține de urât, pentru a le permite să ducă o viață bună și a le răsplăti bunătatea. Însă trebuie să te gândești bine la asta. Dacă faci această alegere astăzi și, în cele din urmă, pierzi șansa de a obține mântuirea, atunci numai tu va trebui să duci în spate acest final. Nimeni altcineva nu poate suporta acest fel de consecință în locul tău, trebuie să o suporți singur. Înțelegi? (Da.) Dacă preferi să abandonezi șansa de a îndeplini o datorie și de a obține mântuirea, numai ca părinții să-ți poată fi creditori și ca să-ți plătești datoriile la ei, aceasta este alegerea ta. Nimeni nu te forțează. Să presupunem că o persoană din biserică are o cerință, spunând: „E prea greu să trăiesc departe de casă. Îmi este prea dor de părinții mei. În inima mea, sunt incapabil să renunț la ei. Îi visez adesea. În mintea și în inima mea, nu mă pot gândi decât la umbrele lor și mă simt tot mai vinovat pentru tot ce au făcut pentru mine. Acum că ei îmbătrânesc, simt și mai mult că părinților le este foarte greu să crească un copil și că ar trebui să îi răsplătesc, să le ofer puțină bucurie și să-i mângâi cu prezența mea, pentru tot restul vieții lor. Prefer să renunț la șansa mea de a fi mântuit, ca să pot merge acasă, pentru a le arăta pietate filială.” În acest caz, poate înainta o cerere, spunând: „Mă prezint la raport! Vreau să merg acasă pentru a le arăta pietate filială părinților mei, nu vreau să-mi îndeplinesc datoria.” Apoi, biserica ar trebui s-o aprobe și nimeni nu trebuie să lucreze asupra ei sau să aibă părtășie cu ea. Ar fi o nesăbuință să-i mai spună ceva. Când oamenii nu înțeleg absolut nimic, poți să le mai vorbești puțin și să ai părtășie despre adevăr până este clar. Dacă nu ai avut părtășie clar despre adevăr și, ca urmare, ei fac alegerea greșită, atunci ești responsabil pentru asta. Cu toate acestea, dacă, în ceea ce privește doctrina, ei înțeleg totul, atunci nimeni nu trebuie să lucreze asupra lor. E așa cum spun unii oameni: „Înțeleg totul, nu trebuie să-mi spui nimic.” E perfect, nu trebuie să-ți bați gura cu ei, te poți scuti de câteva probleme. Unor astfel de oameni ar trebui să le permiți să se întoarcă acasă imediat. În primul rând, nu-i împiedica; în al doilea rând, oferă-le sprijin; în al treilea rând, oferă-le puțină mângâiere și încurajare, spunând: „Du-te acasă și arată-le părinților tăi pietatea filială cuvenită. Nu-i înfuria sau nu-i supăra. Dacă vrei să le arăți pietate filială și să-i răsplătești, atunci trebuie să fii un copil filial. Însă atunci când, în final, nu vei putea obține mântuirea, să nu regreți. Drum bun, sper că totul va merge bine!” În regulă? (Da.) Dacă cineva vrea să meargă acasă pentru a le arăta părinților pietate filială, e în regulă, nu ar trebui să se abțină. Îndeplinirea unei datorii este voluntară și nimeni nu va insista să faci asta. Nu vei fi condamnat pentru că nu îndeplinești o datorie. Dacă îndeplinești o datorie, vei obține neapărat mântuirea? Nu neapărat. Aceasta este doar o chestiune legată de atitudinea pe care o ai față de îndeplinirea unei datorii. Atunci, vei fi distrus dacă nu îndeplinești o datorie? Nimeni n-a spus asta. În orice caz, speranța ta la mântuire probabil că va dispărea. Unii spun: „Este un lucru bun sau rău să le arăți pietate filială părinților?” Nu știu. Dacă vrei să le arăți pietate filială părinților, atunci fă asta. Nu vom evalua acest lucru, ar fi lipsit de sens. Aceasta este o chestiune care ține de umanitate și de sentimente. Asta ține de alegerea metodei tale de existență. Nu are nicio legătură cu adevărul. Oricine vrea să meargă acasă și să le arate pietate filială părinților poate alege liber să facă acest lucru. Casa lui Dumnezeu nu va insista ca el să rămână și nu se va amesteca. Conducătorii bisericii și oamenii din preajma lui nu ar trebui să-l împiedice să meargă acasă. Nu ar trebui să lucreze asupra unei astfel de persoane sau să aibă părtășie despre adevăr cu ea. Dacă vrei să mergi acasă, atunci mergi. Fiecare își va lua rămas bun de la tine, va mânca niște găluști cu tine și îți va ura drum bun.