Când vine vorba de gestionarea așteptărilor părinților, este clar ce principii trebuie să fie urmate și la care poveri trebuie să renunțați? (Da.) Așadar, care anume sunt poverile pe care oamenii le duc în cazul acesta? Ei trebuie să-și asculte părinții și să le permită să ducă o viață bună; tot ce fac părinții este pentru binele lor; și trebuie să fac ce spun părinții lor ca să fie devotați. În plus, ca adulți, trebuie să facă lucruri pentru părinții lor, să le răsplătească bunătatea, să le fie devotați, să le țină de urât, să nu-i întristeze sau să nu-i dezamăgească, să nu-i decepționeze și să facă tot ce pot ca să le reducă suferința sau chiar s-o elimine complet. Dacă nu poți realiza asta, ești nerecunoscător, lipsit de devotament, meriți să fii doborât de fulger și respins cu dispreț de ceilalți și ești o persoană rea. Acestea sunt poverile tale? (Da.) Întrucât aceste lucruri sunt poverile oamenilor, aceștia ar trebui să accepte adevărul și să le înfrunte cum se cuvine. Poți renunța la aceste poveri și gânduri și păreri greșite și le poți schimba doar dacă accepți adevărul. Dacă nu accepți adevărul, există o altă cale pentru tine? (Nu.) Astfel, fie că este vorba despre a renunța la poverile familiei, fie la cele ale trupului, totul începe cu acceptarea gândurilor și părerilor corecte și a adevărului. Pe măsură ce începi să accepți adevărul, aceste gânduri și păreri greșite din tine vor fi treptat demontate, deslușite și văzute așa cum sunt, iar apoi vor fi respinse încetul cu încetul. În timpul procesului de demontare, deslușire și apoi renunțare și respingere a acestor gânduri și păreri greșite, îți vei schimba treptat atitudinea și abordarea față de aceste chestiuni. Acele gânduri care provin din conștiința ta umană sau din sentimentele tale se vor reduce treptat; nu te vor mai tulbura sau înrobi în adâncul minții tale, nu-ți vor mai controla sau influența viața, sau nu-ți vor afecta îndeplinirea datoriei. De exemplu, dacă ai acceptat gândurile și părerile corecte și ai acceptat acest aspect al adevărului, când vei auzi vestea morții părinților tăi, doar vei vărsa câteva lacrimi pentru ei, fără să te gândești cum, în acești ani, nu le-ai răsplătit bunătatea cu care te-au crescut, cum i-ai făcut să sufere atât de mult, cum nu i-ai recompensat câtuși de puțin, sau cum nu le-ai permis să ducă o viață bună. Nu te vei mai învinovăți pentru aceste lucruri – în schimb, vei arăta expresii normale, care provin din nevoile sentimentelor umane normale; vei vărsa lacrimi și apoi vei simți puțin dor de ei. Curând, aceste lucruri vor deveni firești și normale, iar tu te vei cufunda rapid într-o viață normală și în îndeplinirea îndatoririlor tale; nu vei fi tulburat de această chestiune. Dar dacă nu accepți aceste adevăruri, atunci, când vei auzi vestea morții părinților tăi, vei plânge la nesfârșit. Îți va fi milă de ei, că nu au dus-o ușor toată viața și că au crescut un copil atât de lipsit de devotament ca tine; când au fost bolnavi, nu ai fost la căpătâiul lor să-i îngrijești, iar când au murit, nu ai jelit la înmormântarea lor sau nu ai intrat în doliu; i-ai decepționat, i-ai dezamăgit și nu le-ai permis să ducă o viață bună. Vei trăi mult timp cu acest sentiment de vinovăție și, ori de câte ori te vei gândi la asta, vei plânge și vei simți o durere surdă în inimă. Ori de câte ori vei întâlni circumstanțe sau oameni, evenimente și lucruri conexe, vei avea o reacție emoțională; acest sentiment de vinovăție s-ar putea să te însoțească tot restul vieții. Care este motivul pentru asta? Este acela că nu ai acceptat niciodată, drept viața ta, adevărul sau gândurile și părerile corecte; în schimb, vechile tale gânduri și păreri au continuat să te stăpânească, influențându-ți viața. Așadar, îți vei petrece restul vieții în durere, din cauza morții părinților tăi. Această suferință continuă va avea consecințe care vor depăși cu mult un mic disconfort trupesc; îți va afecta viața, atitudinea față de îndeplinirea îndatoririlor tale, față de lucrarea bisericii, față de Dumnezeu, precum și atitudinea față de orice persoană sau chestiune care îți atinge sufletul. S-ar putea și să te demoralizezi și să te descurajezi față de mai multe chestiuni, să devii deznădăjduit și pasiv, să-ți pierzi credința în viață, entuziasmul și motivația pentru orice lucru și așa mai departe. Cu timpul, impactul nu se va limita la viața ta simplă de zi cu zi; îți va afecta și atitudinea față de îndeplinirea îndatoririlor și calea pe care mergi în viață. Este foarte periculos. Consecințele acestui pericol ar putea fi că nu vei fi capabil să-ți îndeplinești în mod adecvat îndatoririle de ființă creată și s-ar putea chiar să te oprești la jumătate din îndeplinirea îndatoririlor sau să ai o dispoziție și o atitudine potrivnică față de îndatoririle pe care le îndeplinești. Pe scurt, acest fel de situație se va înrăutăți inevitabil cu timpul și îți va îndrepta dispoziția, emoțiile și mentalitatea într-o direcție periculoasă. Înțelegi? (Da.) Pe de o parte, părtășia de azi despre aceste subiecte îți spune să fixezi gânduri și păreri corecte, a căror sursă se bazează pe esența acestor chestiuni. Pentru că rădăcina și esența sunt așa cum sunt, oamenii ar trebui să le conștientizeze și să nu se lase înșelați de aceste reprezentări sau de gânduri și păreri provenite din sentimente și impetuozitate. Acesta este un aspect. Celălalt este că doar atunci când oamenii fac acest lucru pot evita ocolișurile și devierile și, în schimb, pot trăi viața așa cum e, într-un mediu stăpânit și orchestrat de Dumnezeu. Rezumând, numai acceptând aceste gânduri și păreri corecte și lăsându-se îndrumați de ele, oamenii se pot lepăda de aceste poveri care provin de la părinții lor, pot renunța la aceste poveri și pot fi capabili să se supună orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Făcând asta, omul poate trăi mai liber și mai neîngrădit, cu pace și bucurie, în loc să fie condus constant de efectele impetuozității, ale sentimentelor sau ale conștiinței. După ce am discutat atât de mult, înțelegeți acum poverile pe care le creează așteptările părinților? (Da.) Acum că aveți o oarecare înțelegere corectă, duhul vostru nu se simte mult mai relaxat și eliberat? (Ba da.) Când ai o înțelegere, o acceptare și o supunere adevărate, duhul tău va fi eliberat. Dacă tu continui să te împotrivești și să refuzi sau doar tratezi aceste adevăruri ca pe niște teorii, în loc să privești aceste chestiuni pe baza faptelor, atunci îți va fi greu să renunți. Vei fi capabil doar să acționezi conform orchestrărilor gândurilor și sentimentelor trupului, atunci când gestionezi aceste chestiuni; în cele din urmă, vei trăi în capcana acestor sentimente, unde nu există decât durere și suferință, și nimeni nu te va putea salva. Atunci când se confruntă cu aceste chestiuni prinși în această capcană emoțională, oamenii nu au nicio cale de scăpare. Poți fi eliberat din încurcăturile și înrobirea sentimentelor doar prin acceptarea adevărului, nu-i așa? (Așa e.)

Pe lângă diversele așteptări și abordări ale părinților când vine vorba despre studiile și alegerile profesionale ale copiilor lor, ei au și diverse așteptări privind căsnicia, nu-i așa? Care sunt câteva dintre aceste așteptări? Vă rog să împărtășiți. (De obicei, părinții le vor spune fiicelor lor că viitorii soți trebuie să fie cel puțin bogați, să aibă o casă și o mașină și să fie capabili să aibă grijă de ele. Adică, soțul ar trebui să fie capabil să satisfacă nevoile materiale ale fiicei și să aibă și simțul răspunderii. Acestea sunt criteriile alegerii unui soț.) Unele dintre lucrurile pe care le spun părinții provin din experiențele lor și, deși au în vedere interesele tale, tot există niște probleme. Părinții au, de asemenea, propriile opinii și preferințe când vine vorba de așteptările lor de la căsnicia ta. Ei le cer copiilor să găsească un soț care cel puțin are bani, statut și este capabil și care este formidabil, ca să nu fie intimidați de alții în afara căminului. Și dacă alții te hărțuiesc, această persoană trebuie să fie capabilă să-i înfrunte și să te protejeze. S-ar putea să spui: „Nu-mi pasă. Nu sunt o persoană atât de materialistă. Vreau doar să găsesc un om care mă iubește și pe care îl iubesc și eu.” La asta, părinții tăi spun: „De ce ești atât de nătâng? De ce ești atât de naiv? Ești tânăr și lipsit de experiență și nu înțelegi greutățile din viață. Ai auzit vreodată zicala «Unui cuplu sărac, toate îi merg prost»? În viață, ai nevoie de bani pentru asta și bani pentru cealaltă; crezi că vei duce o viață bună dacă nu ai bani? Trebuie să găsești pe cineva care este bogat și capabil.” Răspunzi: „Însă nici măcar oamenii bogați și capabili nu sunt de încredere.” Părinții tăi răspund: „Chiar dacă nu sunt de încredere, mai întâi trebuie să-ți rezolvi nevoile de bază. Ai avea orice îți dorești să mănânci și să porți și ai fi bine-hrănit și bine-îmbrăcat, un lucru de invidiat pentru toată lumea.” Răspunzi: „Dar sufletul meu nu ar fi fericit.” La asta, părinții tăi spun: „Până la urmă, ce este un suflet? Unde este? Și ce dacă sufletul tău nu este fericit? Atât timp cât te simți confortabil fizic, asta e tot ce contează!” Există unii oameni care, pe baza circumstanțelor lor de viață actuale, vor să rămână singuri. Deși sunt destul de în vârstă, nu vor să meargă la întâlniri, cu atât mai puțin să intre într-o căsnicie. Asta îi neliniștește pe părinții lor, așa că îi tot îndeamnă să se căsătorească. Le stabilesc întâlniri pe nevăzute și le prezintă potențiali parteneri. Fac tot ce-i posibil ca să găsească o persoană potrivită și respectabilă cu care copiii lor să se căsătorească; chiar dacă nu este potrivită, cel puțin calificările să fie bune, cum ar fi să fie absolventă de facultate, să aibă un masterat sau un doctorat, sau să fi studiat în străinătate. Unii nu pot suporta cicăleala părinților lor. La început, cred că este grozav că sunt singuri și nu trebuie să aibă grijă decât de ei înșiși. Mai ales după ce cred în Dumnezeu, sunt foarte ocupați cu îndeplinirea îndatoririlor în fiecare zi și nu au timp să se gândească la aceste lucruri, așa că nu merg la întâlniri și nu se vor căsători în viitor. Cu toate acestea, nu pot scăpa de examinarea atentă a părinților lor. Părinții lor nu sunt de acord, îndemnându-i și presându-i mereu. Ori de câte ori își întâlnesc copiii, încep să-i cicălească: „Ieși cu cineva? Există cineva care îți place? Grăbește-te și adu-l acasă, ca să-l putem verifica pentru tine. Dacă este potrivit, mergi odată și căsătorește-te, că nu mai întinerești! Femeile nu se căsătoresc după treizeci de ani, iar bărbații nu caută parteneră după treizeci și cinci de ani. Ce încerci să faci, să întorci lumea cu josul în sus? Dacă nu te căsătorești, cine va avea grijă de tine la bătrânețe?” Părinții își fac griji și se preocupă mereu cu asta, vrând ca tu să cauți cutare și cutare fel de persoană, bătându-te la cap să te căsătorești și să găsești un partener. Și după ce te căsătorești, părinții tăi continuă să te sâcâie: „Grăbește-te și fă un copil cât încă sunt tânăr. Voi avea grijă de el pentru tine.” Spui: „Nu am nevoie să ai grijă de copiii mei. Nu-ți face griji.” Răspund: „Cum adică «nu-ți face griji»? Grăbește-te și fă un copil! După ce se naște, voi avea grijă de el pentru tine. Odată ce mai crește, atunci poți prelua tu frâiele.” Orice așteptări au părinții de la copiii lor – indiferent de atitudinile părinților sau dacă aceste așteptări sunt corecte – ele par întotdeauna o povară pentru copiii lor. Dacă își ascultă părinții, nu se vor simți în largul lor și vor fi nefericiți. Dacă nu-și ascultă părinții, vor avea conștiința încărcată: „Părinții mei nu greșesc. Sunt atât de bătrâni și nu vor apuca să mă vadă căsătorit sau având copii. Sunt triști, așa că mă îndeamnă să mă căsătoresc și să fac copii. Și aceasta este responsabilitatea lor.” Așadar, când vine vorba de gestionarea așteptărilor părinților în această privință, în adâncul sufletului, oamenii au mereu un sentiment vag că este o povară. Indiferent dacă ascultă sau nu, pare greșit și oricum simt că, dacă nu ascultă cerințele sau dorințele părinților lor, este un lucru rușinos și imoral. Este o chestiune care le apasă pe conștiință. Unii părinți chiar intervin în viețile copiilor lor: „Grăbește-te și căsătorește-te și fă copii. Mai întâi, oferă-mi un nepot mare și sănătos.” În felul acesta, ei încearcă să intervină până și cu privire la genul copilului. Unii părinți spun și: „Ai deja o fiică, grăbește-te și oferă-mi un nepot, vreau și un nepot, și o nepoată. Tu și soțul tău sunteți ocupați să credeți în Dumnezeu și să vă îndepliniți îndatoririle toată ziua. Nu vă faceți treaba cum trebuie; să ai copii e mare lucru. Nu știi că «Dintre cele trei impietăți filiale, a nu avea un moștenitor este cea mai gravă»? Crezi că este suficient să ai doar o fiică? Ai face bine să te grăbești și să-mi oferi și un nepot! Ești singurul copil din familia noastră; dacă nu-mi oferi un nepot, oare nu se va sfârși linia familiei noastre?” Te gândești: „Așa e, dacă linia familiei se încheie cu mine, oare nu-mi voi dezamăgi strămoșii?” Așadar, să nu te căsătorești e greșit, iar să te căsătorești, dar să nu faci copii este, de asemenea, greșit; dar nici nu este suficient să ai o fiică, trebuie să ai un fiu. Unii oameni au mai întâi un fiu, dar părinții lor spun: „Unul nu este suficient. Dacă se întâmplă ceva? Mai faceți unul, ca să-și țină companie.” Când vine vorba de copiii lor, cuvântul părinților e lege, iar ei pot fi complet absurzi, capabili să articuleze cea mai strâmbă logică – copiii lor pur și simplu nu știu cum să-i trateze. Părinții intervin și critică viețile, slujba, căsnicia și atitudinile copiilor lor față de diverse lucruri. Copiii nu pot decât să-și înghită mânia. Nu se pot ascunde de părinții lor și nu pot scăpa de ei. Nu-și pot certa sau educa propriii părinți – deci ce pot face? Îndură, încearcă să-i vadă cât de rar posibil și evită să menționeze aceste probleme, dacă trebuie neapărat să se întâlnească. Și dacă aceste probleme sunt menționate, îi vor întrerupe imediat și vor merge să se ascundă undeva. Cu toate acestea, există unii oameni care, pentru a împlini așteptările părinților lor și a nu-i dezamăgi, sunt de acord cu cerințele acestora. Fără tragere de inimă, s-ar putea să te grăbești să mergi la întâlniri, să te căsătorești și să ai copii. Dar nu este îndeajuns să ai un singur copil; trebuie să ai mai mulți. Faci asta ca să satisfaci cerințele părinților tăi, ca să-i faci fericiți și bucuroși. Indiferent dacă poți să satisfaci dorințele părinților tăi, cerințele lor ar fi supărătoare pentru orice copil. Părinții tăi nu încalcă legea și nu poți să îi critici, să vorbești cu altcineva despre asta sau să ai o discuție rațională cu ei. Pe măsură ce te gândești și te răzgândești în felul acesta, chestiunea devine povara ta. Simți mereu că, atât timp cât nu poți satisface cerințele părinților tăi, de a te căsători și a avea copii, nu vei fi capabil să-ți înfrunți părinții și strămoșii cu conștiința împăcată. Dacă nu ai îndeplinit cerințele părinților tăi – adică nu ai mers la întâlniri, nu te-ai căsătorit, nu ai avut copii și nu ai continuat linia genealogică a familiei așa cum ți-au cerut – vei simți o presiune interioară. Te poți relaxa puțin doar dacă părinții tăi spun că nu vor interveni în aceste chestiuni, oferindu-ți libertatea de a lua lucrurile așa cum vin. Cu toate acestea, dacă reacția socială care vine din partea rudelor tale îndepărtate, a prietenilor, a colegilor de clasă, a colegilor de serviciu și a tuturor celorlalți este de a te condamna și de a vorbi despre tine pe la spate, atunci și asta este o povară pentru tine. Când ai 25 de ani și nu ești căsătorit, nu crezi că asta contează prea mult, dar când ajungi la 30, începi să simți că nu este atât de bine, așa că eviți aceste rude și acești membri ai familiei și nu aduci vorba despre asta. Și dacă nu ești căsătorit nici la 35, oamenii vor spune: „De ce nu ești căsătorit? E ceva în neregulă cu tine? Ești un ciudat, nu-i așa?” Dacă ești căsătorit, dar nu vrei copii, vor spune: „De ce nu ai făcut copii după ce te-ai căsătorit? Alții se căsătoresc și au o fiică și apoi un fiu, sau au un fiu și apoi o fiică. De ce nu vrei copii? Ce-i cu tine? Nu ai deloc sentimente omenești? Măcar ești o persoană normală?” Fie că provin de la părinți, fie că provin de la societate, aceste probleme devin o povară pentru tine în diferite medii și condiții. Simți că greșești, mai ales la vârsta ta. De exemplu, dacă ai între treizeci și cincizeci de ani și încă nu ești căsătorit, nu îndrăznești să te întâlnești cu oameni. Ei spun: „Femeia aceea nu a fost căsătorită niciodată în viața ei, este o fată bătrână, nimeni nu o vrea, nimeni nu se va căsători cu ea.” „Bărbatul acela n-a avut o soție niciodată în viața lui.” „De ce nu s-au căsătorit?” „Cine știe, poate este ceva în neregulă cu ei.” Chibzuiești: „Nu este nimic în neregulă cu mine. Atunci de ce nu m-am căsătorit? Nu mi-am ascultat părinții și îi dezamăgesc.” Oamenii spun: „Băiatul acela nu este căsătorit, fata aceea nu este căsătorită. Uite cât de jalnici sunt părinții lor acum. Alți părinți au nepoți și strănepoți, dar ei sunt încă singuri. Probabil că strămoșii lor au făcut ceva groaznic, nu? Nu înseamnă asta că lasă familia fără un moștenitor? Nu vor avea descendenți ca să continue linia genealogică. Ce se întâmplă cu familia aceea?” Indiferent cât de fermă este atitudinea ta actuală, atât timp cât ești muritor, o persoană obișnuită, și nu ai suficient adevăr pentru a înțelege această chestiune, mai devreme sau mai târziu vei fi tulburat și deranjat de ea. În zilele noastre, există mulți oameni de 34 sau de 35 de ani în societate care încă sunt necăsătoriți, ceea ce nu este mare lucru. Cu toate acestea, la 35 sau 36 și mai mult, există mai puțini oameni care sunt necăsătoriți. Pe baza intervalului actual de vârstă al persoanelor necăsătorite, dacă ai sub 35 de ani, ai putea crede: „Este normal să nu fiu căsătorit, nimeni nu spune nimic despre asta. Dacă părinții mei vor să spună ceva, să spună. Nu mi-e teamă.” Dar odată ce treci de vârsta de 35 de ani, oamenii te vor privi cu alți ochi. Vor spune că ești singur, un burlac sau o femeie respinsă, iar tu nu vei fi capabil să suporți asta. Această chestiune va deveni povara ta. Dacă nu ai o înțelegere limpede sau principii clare de practică pentru această chestiune, mai devreme sau mai târziu, va deveni un deranj pentru tine sau îți va perturba viața într-o perioadă specială. Nu implică acest lucru niște adevăruri pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă? (Ba da.)

În ce privește căsătoria și copiii, ce adevăruri ar trebui să înțeleagă oamenii pentru a renunța la poverile pe care le aduc aceste chestiuni? În primul rând, este alegerea partenerului de viață determinată de voința umană? (Nu.) Nu este ca și cum poți pur și simplu să mergi și să întâlnești orice tip de persoană dorești și cu siguranță nu este ca și cum Dumnezeu îți va pregăti exact tipul de persoană pe care îl vrei. Mai degrabă, Dumnezeu a prestabilit deja cine va fi partenerul tău de viață; oricine este menit să fie, acela va fi. Nu trebuie să fii afectat de interferențele provocate de nevoile părinților tăi sau de condițiile pe care le propun. În plus, poate partenerul de viață pe care îți cer părinții tăi să-l găsești, care este și bogat și are și un statut înalt, să determine bogăția și statutul tău viitor? (Nu.) Nu poate. Există multe femei care s-au măritat în familii bogate doar ca să fie alungate și să ajungă să caute în gunoi pe străzi. Căutând mereu să urce pe scara socială pentru bogăție și prestigiu, ele sfârșesc în ruină, cu reputația zdrențuită, mult mai rău chiar și decât oamenii obișnuiți. Își petrec zilele cărând un sac de rufe ieftin, ca să strângă sticle de plastic și conserve de aluminiu, ca apoi să le dea la schimb pentru câțiva bani și ajung, în cele din urmă, să cumpere o ceașcă de cafea la o cafenea, ca să poată simți că încă duc viața unei persoane bogate. Ce nefericire! Căsătoria este un eveniment semnificativ în viața omului. La fel ca și tipul de părinți pe care omul este hărăzit să-l aibă, căsătoria nu se bazează pe nevoile părinților sau ale familiei tale și nici pe gusturile și preferințele tale; se află în totalitate în cadrul predestinării de către Dumnezeu. La momentul corect, vei întâlni persoana corectă; la momentul potrivit, vei întâlni persoana care ți se potrivește. Toate aceste rânduieli ale lumii nevăzute și mistice sunt sub controlul și suveranitatea lui Dumnezeu. În această chestiune, nu este nevoie ca oamenii să țină seama de rânduielile celorlalți, să fie dirijați de alții sau manipulați și influențați de ei. Așadar, când este vorba de căsătorie, indiferent ce așteptări au părinții tăi și indiferent ce planuri ai tu, nu trebuie să fii influențat de părinții tăi și nici de propriile planuri. Această chestiune ar trebui să se bazeze în totalitate pe cuvântul lui Dumnezeu. Nu contează dacă tu cauți sau nu un partener – chiar dacă tu cauți unul, ar trebui să fie conform cuvântului lui Dumnezeu, nu conform cerințelor sau nevoilor părinților tăi și nu conform așteptărilor lor. Așadar, când vine vorba de căsătorie, așteptările părinților tăi nu ar trebui să devină povara ta. Să găsești un partener de viață înseamnă să-ți asumi responsabilitatea pentru tot restul vieții și pentru partenerul tău; înseamnă să te supui orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Nu înseamnă să îndeplinești cerințele sau așteptările părinților tăi. Dacă tu cauți un partener și ce fel de partener cauți nu ar trebui să se bazeze pe așteptările părinților tăi. Ei nu au dreptul să te controleze în această privință; Dumnezeu nu le-a dat dreptul să-ți aranjeze căsătoria de la început până la sfârșit. Dacă tu cauți un partener de viață, trebuie s-o faci conform cuvintelor lui Dumnezeu; dacă alegi să nu cauți unul, asta este libertatea ta. Spui: „În toată viața mea, fie că-mi îndeplinesc îndatoririle, fie că nu, pur și simplu îmi place să fiu singur. Să fiu pe cont propriu este atât de eliberator – ca o pasăre, cu o singură bătaie din aripi pot pur și simplu să-mi iau zborul. Nu sunt împovărat de o familie și sunt singur oriunde merg. Este grozav! Sunt singur, dar nu mă simt singur. Îl am pe Dumnezeu cu mine, mă însoțește; rareori mă simt singur. Ocazional, simt nevoia să mă deconectez complet, de asta are nevoie corpul. Un moment de deconectare totală nu este un lucru rău. Uneori, când mă voi simți pustiit sau singur, voi veni înaintea lui Dumnezeu ca să am o discuție sinceră cu El și să schimbăm câteva vorbe. Voi citi cuvintele Lui, voi învăța imnuri, voi urmări videoclipuri cu mărturii despre experiențe de viață și filme din casa lui Dumnezeu. E grozav și, după aceea, nu mă mai simt singur. Nu-mi pasă dacă, după aceea, mă voi simți singur sau nu. În orice caz, acum nu mă simt singur; în jurul meu sunt mulți frați și surori, cu care pot avea conversații din inimă. Căutarea unui partener de viață poate fi foarte neplăcută. Nu există mulți oameni normali care pot duce, cu seriozitate, o viață bună, așa că nu vreau să caut unul. Dacă aș găsi pe cineva și nu am reuși să facem lucrurile să meargă și am divorța, care ar fi scopul acestei bătăi de cap? Înțelegând clar acest aspect, mi-e mai bine dacă nu caut un partener. Dacă scopul de a găsi pe cineva cu care să te căsătorești este doar pentru fericire și bucurie de moment, iar tu ajungi să divorțezi oricum, asta e doar o bătaie de cap, iar eu nu sunt dispus să suport o astfel de bătaie de cap. Cât despre problema copiilor, ca ființă umană – și nu doar o unealtă generatoare de urmași – nu este nici responsabilitatea, nici obligația mea de a duce mai departe linia genealogică a vreunei familii. Oricine vrea s-o ducă mai departe, e liber s-o facă. Niciun nume de familie nu aparține unei singure persoane.” Ce contează că linia genealogică a familiei se rupe? Nu este doar o chestiune de nume de familie ale trupului? Sufletele nu au nicio legătură unele cu celelalte; nu există nicio moștenire sau o continuare între ele despre care să vorbim. Omenirea are un singur strămoș; fiecare este urmașul acelui strămoș, așa că nu se pune problema că linia genealogică a omenirii se va încheia. Să duci mai departe linia genealogică nu este responsabilitatea ta. Să meargă pe calea cea dreaptă în viață, să ducă o viață detașată și liberă și să fie ființe create adevărate sunt lucruri pe care oamenii ar trebui să le urmărească. Să fii o mașinărie pentru propagarea omenirii nu este o povară pe care ar trebui s-o porți. De asemenea, nu este responsabilitatea ta să reproduci sau să continui o linie genealogică de dragul unei familii. Dumnezeu nu ți-a dat această responsabilitate. Oricine vrea să procreeze, poate să procreeze; oricine vrea să-și continue linia genealogică, poate s-o facă; oricine e dispus să-și asume acea responsabilitate, poate să și-o asume; nu are nicio legătură cu tine. Dacă nu ești dispus să-ți asumi acea responsabilitate și să îndeplinești această obligație, este în regulă, este dreptul tău. Nu așa se cuvine? (Ba da.) Dacă părinții tăi continuă să te cicălească, le poți spune: „Dacă te deranjează că nu mă reproduc și nu continui linia genealogică a familiei pentru voi, atunci găsește o cale să faci alt copil și să-l pui pe el s-o continue. În orice caz, această chestiune nu este grija mea; poți să o delegi oricui vrei.” După ce vei spune asta, oare părinții tăi vor mai avea ce să răspundă? Când vine vorba despre căsătoria și copiii copiilor lor, părinții, fie că sunt credincioși în Dumnezeu, fie că nu, ar trebui să știe, la vârsta lor avansată, că bogăția sau sărăcia unei persoane, numărul de copii și starea civilă în viață sunt determinate de Ceruri; toate sunt fixate dinainte și nu sunt lucruri pe care le poate decide cineva. Prin urmare, dacă părinții cer cu forța lucruri de la copiii lor în felul acesta, ei sunt fără îndoială părinți ignoranți, nesăbuiți și neștiutori. Când ai de-a face cu părinți nesăbuiți și neștiutori, pur și simplu tratează ceea ce spun ca pe o adiere de vânt și lasă să-ți intre pe o ureche și să-ți iasă pe cealaltă și cu asta basta. Dacă te cicălesc prea mult, poți să spui: „Bine, îți promit, mă voi căsători mâine, voi avea un copil poimâine și, în ziua de după, te voi lăsa să ții în brațe un strănepot. Cum sună asta?” Pur și simplu expediază-i și apoi întoarce-te și pleacă. Nu este acesta un mod calm de a gestiona situația? În orice caz, trebuie să percepi această chestiune în profunzime. În ceea ce privește căsătoria, mai întâi, să lăsăm deoparte faptul că aceasta este predestinată de Dumnezeu. Atitudinea lui Dumnezeu față de această chestiune este de a acorda oamenilor dreptul de a alege ei înșiși. Poți alege să fii singur sau poți alege să te căsătorești; poți alege să trăiești viața de cuplu sau poți alege să ai o întreagă familie numeroasă. Aceasta este libertatea ta. Indiferent pe ce bază faci aceste alegeri sau ce scop sau rezultat vrei să obții, pe scurt, acest drept îți este dat de Dumnezeu; ai dreptul să alegi. Dacă spui: „Sunt prea ocupat cu lucrarea de a-mi îndeplini îndatoririle, sunt încă tânăr și nu vreau să mă căsătoresc. Vreau să fiu singur, să mă sacrific cu normă întreagă pentru Dumnezeu și să-mi îndeplinesc bine îndatoririle. Mă voi ocupa de chestiunea importantă a căsătoriei mai târziu – când o să am cincizeci de ani și mă voi simți singur, când o să am multe de spus și nu voi avea cu cine să pălăvrăgesc, atunci voi găsi pe cineva”, și așa e bine, iar Dumnezeu nu te va condamna. Dacă spui: „Simt că tinerețea îmi scapă printre degete, trebuie să profit de sfârșitul ei. Cât mai sunt tânăr și arăt bine și am puțin farmec, ar trebui să mă grăbesc și să găsesc o parteneră care să-mi țină de urât și cu care să vorbesc, cineva care mă prețuiește și mă iubește, cu care îmi pot petrece zilele și cu care mă pot căsători”, acesta este, de asemenea, dreptul tău. Desigur, există un lucru: dacă decizi să intri într-o căsnicie, mai întâi trebuie să te gândești bine la îndatoririle pe care le îndeplinești în prezent în cadrul bisericii, dacă ești un conducător sau un lucrător, dacă ai fost ales pentru cultivare în casa lui Dumnezeu, dacă îți asumi lucrări sau îndatoriri importante, ce sarcini ai primit în prezent și care sunt circumstanțele tale actuale. Dacă intri într-o căsnicie, îți va influența îndeplinirea îndatoririlor? Îți va influența apoi și urmărirea adevărului? Îți va afecta lucrarea de conducător sau de lucrător? Îți va afecta obținerea mântuirii? Toate acestea sunt întrebări la care trebuie să te gândești. Deși Dumnezeu ți-a acordat un astfel de drept, când îl exerciți, trebuie să te gândești cu atenție ce alegere urmează să faci și ce consecințe ar putea aduce această alegere. Indiferent de consecințele care ar putea apărea, nu ar trebui să-i învinuiești pe ceilalți și nici pe Dumnezeu. Ar trebui să-ți asumi responsabilitatea pentru consecințele propriilor alegeri. Unii oameni spun: „Nu numai că mă voi căsători, dar vreau și să am mulți copii. După ce voi avea un fiu, o să am o fiică și vom trăi fericiți, ca o familie, toată viața, fiindu-ne alături în bucurie și armonie. Când voi fi bătrân, copiii mei se vor aduna în jurul meu să aibă grijă de mine, iar eu mă voi bucura de fericirea vieții de familie. Ce minunat va fi! Cât despre îndeplinirea îndatoririlor, urmărirea adevărului și obținerea mântuirii, toate acestea sunt secundare. În momentul acesta, nu mă preocupă aceste lucruri. Mai întâi voi rezolva chestiunea copiilor.” Și acesta este dreptul tău. Totuși, indiferent ce consecințe îți aduce până la urmă alegerea ta, fie ele amare, fie dulci, acre sau acide, trebuie să le suporți singur. Nimeni nu va plăti pentru alegerile tale sau nu-și va asuma responsabilitatea pentru ele, inclusiv Dumnezeu. Ai înțeles? (Da.) Aceste chestiuni au fost explicate clar. În privința căsătoriei, ar trebui să renunți la poverile la care se cuvine să renunți. Să alegi să fii singur este libertatea ta, să alegi să intri într-o căsnicie este, de asemenea, libertatea ta și să alegi să ai mulți copii este tot libertatea ta. Oricare ar fi alegerea ta, să alegi să intri într-o căsnicie nu înseamnă că astfel ai răsplătit bunătatea părinților tăi sau ți-ai îndeplinit datoria filială; desigur, să alegi să fii singur nu înseamnă nici că-ți sfidezi părinții. Pe de altă parte, să alegi să intri într-o căsnicie sau să ai mulți copii nu este răzvrătire împotriva lui Dumnezeu și nici nu înseamnă că-L sfidezi. Nu vei fi condamnat pentru asta. Să alegi să fii singur nu va fi motivul pentru care Dumnezeu îți va acorda, în cele din urmă, mântuirea. Pe scurt, indiferent dacă ești singur, căsătorit sau ai mulți copii, Dumnezeu nu va determina dacă poți fi mântuit în final pe baza acestor factori. Dumnezeu nu Se uită la trecutul sau la statutul tău matrimonial; Se uită numai dacă urmărești adevărul, la atitudinea ta față de îndeplinirea îndatoririlor, cât adevăr ai acceptat și la cât te-ai supus și dacă acționezi conform adevărurilor-principii. În cele din urmă, Dumnezeu va lăsa, de asemenea, deoparte statutul tău matrimonial pentru a examina calea în viață, principiile după care trăiești și regulile după care supraviețuiești, pe care le-ai ales, ca să determini dacă vei fi mântuit. Desigur, există un fapt pe care trebuie să-l menționăm. În ceea ce-i privește pe cei care sunt singuri sau divorțați, adică aceia care nu au intrat într-o căsnicie sau au ieșit dintr-una, ei au un lucru în plus, și anume că nu este nevoie să fie responsabili pentru nimeni și nimic în cadrul căsniciei. Ei nu trebuie să pună umărul la aceste responsabilități și obligații, așa că sunt relativ mai liberi. Au mai multă libertate în ceea ce privește timpul și, într-o anumită măsură, mai multă libertate personală. De exemplu, ca adult, când mergi să-ți îndeplinești îndatoririle, nimeni nu te poate restricționa – nici măcar părinții tăi nu au dreptul acesta. Singur te rogi lui Dumnezeu, El va face rânduieli pentru tine, iar tu poți să-ți faci bagajele și să pleci. Dar dacă ești căsătorit și ai o familie, nu ești la fel de liber. Trebuie să fii responsabil pentru ei. În primul rând, în ceea ce privește condițiile de trai și resursele financiare, trebuie cel puțin să le furnizezi hrană și îmbrăcăminte, iar când copiii tăi sunt mici, trebuie să îi duci la școală. Trebuie să-ți asumi aceste responsabilități. În aceste situații, oamenii căsătoriți nu sunt liberi, pentru că au obligații sociale și familiale pe care trebuie să le îndeplinească. Este mai simplu pentru cei care sunt necăsătoriți și nu au copii. Când își îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu, nu le va fi foame sau frig; vor avea atât mâncare, cât și un adăpost. Nu trebuie să alerge ca să câștige bani și să lucreze, din cauza nevoilor vieții de familie. Asta este diferența. În final, când vine vorba de căsătorie, ideea rămâne aceeași: nu ar trebui să porți nicio povară. Indiferent dacă e vorba de așteptările părinților tăi, de părerile tradiționale ale societății sau de propriile dorințe extravagante, nu ar trebui să duci nicio povară. Este dreptul tău să alegi să fii singur sau să intri într-o căsnicie și, de asemenea, este dreptul tău să decizi când să părăsești statutul de om singur și să intri într-o căsnicie. Dumnezeu nu face judecăți concludente asupra acestei chestiuni. Cât despre câți copii ai după ce te căsătorești, acest lucru a fost prestabilit de Dumnezeu, dar poți alege și singur, pe baza circumstanțelor tale actuale și a lucrurilor pe care le urmărești. Dumnezeu nu-ți va impune reguli. Să presupunem că ești milionar, multimilionar sau miliardar, și spui: „Să am opt sau zece copii nu este o problemă pentru mine. Să cresc o mulțime de copii nu-mi va compromite energia cu care-mi îndeplinesc îndatoririle.” Dacă nu te temi de bătaia de cap, atunci fă copii; Dumnezeu nu te va condamna. El nu-Și va schimba atitudinea față de mântuirea ta, din cauza atitudinilor tale față de căsătorie. Așa stau lucrurile. Este clar? (Da.) Mai există un aspect, acela că, dacă în prezent alegi să fii singur, nu trebuie să ai un sentiment de superioritate doar pentru că ești singur, spunând: „Sunt un membru al elitei oamenilor singuri și am dreptul să am prioritate la mântuire în prezența lui Dumnezeu.” Dumnezeu nu ți-a dat acest privilegiu, ai înțeles? S-ar putea să spui: „Sunt căsătorit. Oare acest lucru mă face inferior?” Nu ești inferior. Ești în continuare un membru al omenirii corupte; nu ai fost înjosit sau călcat în picioare pentru că ai intrat într-o căsnicie și nici nu ai devenit mai corupt, mai greu de mântuit, sau nici nu rănești inima lui Dumnezeu mai mult decât alții, făcându-L să nu vrea să te mântuiască. Toate acestea sunt gândurile și părerile eronate ale oamenilor. Statutul matrimonial al unui om nu are nicio legătură cu atitudinea lui Dumnezeu față de el și nici cu faptul că poate fi mântuit sau nu în cele din urmă. Deci cu ce are legătură obținerea mântuirii? (Se bazează pe atitudinea omului față de acceptarea adevărului.) Așa e, se bazează pe atitudinea omului față de tratarea și acceptarea adevărului și pe capacitatea lui de a folosi drept bază cuvintele lui Dumnezeu și adevărul drept criteriu pentru a privi oamenii și lucrurile și pentru a se comporta și acționa. Aceasta este baza după care se evaluează finalul unui om. Acum, că am ajuns la acest punct în părtășia noastră, sunteți, practic, capabili să renunțați la poverile provocate de problema căsătoriei? (Da.) Să fii capabil să renunți la ele este benefic pentru urmărirea adevărului. Dacă nu crezi asta, îi poți întreba pe cei care s-au căsătorit cum este speranța lor de a primi mântuirea, iar ei ar spune: „Am fost căsătorit atât de mulți ani și am divorțat din cauza credinței mele în Dumnezeu. N-aș îndrăzni să spun că voi fi mântuit.” Îi poți întreba pe tinerii puțin mai maturi, care au în jur de treizeci de ani și nu s-au căsătorit, dar în anii mulți în care au crezut, nu au urmărit adevărul și sunt ca non-credincioșii. Îi poți întreba: „Poți fi mântuit dacă tu crezi în Dumnezeu în felul acesta?” Nici ei nu vor îndrăzni să spună că pot fi mântuiți. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.)

Acestea sunt adevărurile pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă în legătură cu căsătoria. Niciunul dintre subiectele despre care am avut părtășie nu poate fi explicat clar în doar câteva cuvinte. Există multe diverse fapte care ar trebui să fie disecate, precum și circumstanțele diverselor feluri de oameni. Pe baza acestor circumstanțe diverse, adevărurile pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă nu pot fi explicate clar în doar câteva cuvinte. Pentru fiecare problemă, există adevăruri pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă, precum și realități faptice pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă și, cu atât mai mult, gândurile și părerile false ale oamenilor, care ar trebui, de asemenea, să fie înțelese. Desigur, aceste gânduri și păreri false sunt lucrurile la care oamenii ar trebui să renunțe. Când renunți la aceste lucruri, gândurile și părerile tale asupra unei chestiuni vor fi relativ pozitive și precise. Apoi, când te vei confrunta iar cu o astfel de chestiune, nu vei mai fi constrâns de ea; nu vei fi constrâns și influențat de unele gânduri și păreri false și absurde. Nu vei fi înrobit sau perturbat de acest lucru; în schimb, vei fi capabil să înfrunți cum se cuvine această chestiune, iar modul în care îi evaluezi pe ceilalți sau pe tine însuți va fi relativ corect. Acesta este rezultatul pozitiv care poate fi întruchipat în oameni atunci când aceștia îi privesc pe ceilalți și lucrurile, se comportă și acționează în conformitate cu cuvintele lui Dumnezeu și cu adevărurile-principii. În regulă, să încheiem aici părtășia noastră de astăzi. Rămas bun!

1 aprilie 2023