Cum te-a mai condiționat familia ta? De exemplu, părinții tăi îți spun adesea: „Dacă ai gura mare și vorbești în pripă, mai devreme sau mai târziu, vei avea necazuri! Trebuie să-ți amintești că «acela ce vorbește mult greșește mult»! Ce înseamnă asta? Înseamnă că dacă spui prea multe, sigur vei ajunge să gafezi. Oricare ar fi ocazia, nu vorbi în pripă – mai întâi, vezi ce spun toți ceilalți, înainte să zici ceva. Dacă ești de acord cu majoritatea, vei fi în siguranță. Dar dacă încerci mereu să te faci remarcat, vorbești tot timpul în pripă și-ți dezvălui punctul de vedere, fără să știi ce cred superiorul tău, șeful tău sau toți cei din jurul tău și apoi se dovedește că superiorul sau șeful tău nu gândește la fel, atunci ei îți vor face zile fripte. Poate să iasă ceva bun din asta? Copil naiv, trebuie să ai grijă în viitor! Cel ce vorbește mult greșește mult. Doar amintește-ți asta și nu vorbi în pripă! Gurile sunt pentru a mânca și a respira, a-ți linguși superiorii și a încerca să le faci pe plac celorlalți, nu sunt pentru a spune adevărul. Trebuie să-ți alegi cuvintele cu înțelepciune, să întrebuințezi trucuri și metode și să-ți folosești creierul. Exact înainte să-ți iasă cuvintele din gură, înghite-le și repetă-le în mintea ta, așteptând momentul potrivit înainte să le spui. Ceea ce spui de fapt ar trebui să depindă și de situație. Dacă începi să-ți spui părerea, dar apoi observi că oamenii nu o primesc bine sau că reacția lor nu este pozitivă, înainte să continui, oprește-te acolo și gândește-te cum să o spui într-un mod care să-i mulțumească pe toți. Asta ar face un copil deștept. Dacă faci asta, vei fi ferit de necazuri și toată lumea te va plăcea. Și dacă toată lumea te place, nu va fi asta în favoarea ta? Nu-ți va crea mai multe oportunități pe viitor?” Familia ta te condiționează spunându-ți nu numai cum să dobândești o reputație bună, cum să răzbești în viață și cum să te impui printre ceilalți, dar și cum să-i înșeli prin aparențe și să nu spui adevărul și cu atât mai puțin tot ce este în mintea ta. Unii oameni, care au avut necazuri după ce au spus adevărul, își amintesc cum familia lor le spunea zicala: „Cel ce vorbește mult greșește mult” și trag învățăminte din ea. După aceea, devin tot mai dispuși să practice această zicală și o transformă în mottoul lor. Alții nu au avut necazuri, ci acceptă sincer condiționarea din partea familiei lor în această privință și tot timpul pun în practică această zicală, cu orice ocazie. Cu cât o pun mai mult în practică, cu atât mai mult cred că „Părinții și bunicii mei sunt foarte buni cu mine, toți sunt sinceri cu mine și-mi vor binele. Sunt atât de norocos că mi-au spus această zicală, «Cel ce vorbește mult greșește mult», altfel aș avea adesea necazuri din cauza gurii mele mari și foarte mulți oameni mi-ar face zile fripte sau mi-ar arunca priviri disprețuitoare, sau m-ar ridiculiza și și-ar bate joc de mine. Această zicală este foarte folositoare și benefică!” Punând în practică această zicală, ei câștigă o mulțime de beneficii tangibile. Desigur, atunci când vin înaintea lui Dumnezeu, cred în continuare că această zicală este un lucru foarte folositor și benefic. Ori de câte ori un frate sau o soră are părtășie deschisă despre propria stare, corupție sau experiență și cunoaștere, și ei vor să aibă părtășie și să fie oameni direcți și deschiși și vor și ei să vorbească sincer despre ceea ce gândesc sau știu în inima lor, ca să-și aline temporar starea de spirit, care le-a fost înăbușită atât de mulți ani sau ca să câștige o anumită libertate și eliberare. Dar imediat ce-și amintesc lucrurile cu care părinții îi pisează tot timpul, și anume „«Cel ce vorbește mult greșește mult». Nu vorbi în pripă, ascultă în loc să vorbești, învață să-i asculți pe ceilalți.”, își înghit vorbele. Când termină toată lumea de vorbit, ei nu spun nimic, ci se gândesc în sinea lor: „Grozav! Foarte bine că n-am spus nimic de data asta, pentru că odată ce-aș fi spus ce gândesc, toți și-ar fi putut forma păreri despre mine și aș fi putut să pierd ceva. E grozav să nu spui nimic, poate că, în felul acesta, toți vor continua să creadă că sunt onest și nu atât de înșelător, ci doar o persoană taciturnă prin natura ei și, prin urmare, nu un om care uneltește sau care este foarte corupt și mai ales nu un om care are noțiuni despre Dumnezeu, ci unul care este simplu și deschis. Nu e un lucru rău ca oamenii să se gândească astfel la mine, așa că de ce ar trebui să spun ceva? Chiar văd anumite rezultate când urmez zicala «Cel ce vorbește mult greșește mult», așa că voi continua să acționez în felul acesta.” Când urmează această zicală, se simt bine, mulțumiți, așa că rămân tăcuți o dată, de două ori și continuă așa până când, într-o zi, au foarte multe cuvinte nerostite și vor să se destăinuie în fața fraților și surorilor, dar simt că au gura pecetluită și legată și nu pot rosti nicio propoziție. De vreme ce nu le pot spune fraților și surorilor, decid să încerce să-I vorbească lui Dumnezeu, așa că îngenunchează înaintea Lui și spun: „Dumnezeule, am ceva să-Ți spun… Sunt…” Dar deși s-au gândit la acest lucru în sufletul lor, nu știu cum să-l spună, nu-l pot exprima, de parcă ar fi amuțit complet. Nu știu cum să aleagă cuvintele potrivite sau chiar cum să formuleze o propoziție. Atât de mulți ani de sentimente reprimate îi fac să se simtă complet înăbușiți și să creadă că duc o viață întunecată și sordidă, iar atunci când se hotărăsc să-I spună lui Dumnezeu ce este în sufletul lor și să-și reverse sentimentele, nu-și găsesc cuvintele și nu știu de unde să înceapă sau cum s-o spună. Nu sunt niște nenorociți? (Ba da, sunt.) Atunci de ce nu au nimic să-I spună lui Dumnezeu? Ei doar se prezintă. Vor să-I spună lui Dumnezeu ce este în inima lor, dar nu-și găsesc cuvintele și, în cele din urmă, tot ce pot rosti este: „Dumnezeule, Te rog, dă-mi cuvintele pe care se cuvine să le spun!” Iar El răspunde: „Sunt atât de multe lucruri pe care se cuvine să le spui, dar nu vrei, și nu le spui când ai ocazia, așa că voi lua înapoi tot ce ți-am dat. Nu-ți voi da acele lucruri, nu le meriți.” Abia atunci simt că au pierdut multe în ultimii ani. Deși consideră că au dus o viață demnă și s-au legat strâns și s-au împachetat perfect, când văd că frații și surorile lor au avut în tot acest timp ceva de câștigat și când îi văd vorbind despre experiențele lor, fără remușcări și discutând deschis despre corupția lor, acești oameni își dau seama că ei înșiși nu pot spune nici măcar o propoziție și că nu știu cum. Cred în Dumnezeu de foarte mulți ani și vor să spună ceea ce știu despre ei înșiși, să discute cum au experimentat cuvintele lui Dumnezeu și cum au fost expuși la ele și să primească o anumită luminare și puțină lumină de la Dumnezeu, să câștige ceva. Însă, din nefericire, întrucât se agață prea des de părerea că „acela ce vorbește mult greșește mult” și sunt limitați și controlați adesea de această idee, au trăit atât de mulți ani pentru această zicală, nu au primit luminarea sau iluminarea de la Dumnezeu și încă sunt săraci, demni de milă și cu mâna goală când vine vorba de pătrunderea în viață. Au practicat această zicală și idee până la perfecțiune și au ascultat de ea întru totul, dar, deși cred în Dumnezeu de foarte mulți ani, nu au câștigat nimic din adevăr și rămân săraci și orbi. Dumnezeu le-a dat guri, dar ei nu pot să aibă deloc părtășie despre adevăr și nici nu pot să vorbească despre sentimentele și cunoștințele lor, cu atât mai puțin să comunice cu frații și surorile lor. Și mai jalnic este că ei nu au nici măcar capacitatea de a vorbi cu Dumnezeu și au pierdut o astfel de capacitate. Nu sunt niște nenorociți? (Ba da, sunt.) Nenorociți și jalnici. Nu-i așa că nu-ți place să vorbești? Nu te temi mereu că acela care vorbește mult greșește mult? Atunci nu ar trebui să spui nimic niciodată. Îți ascunzi cele mai intime gânduri și ceea ce ți-a dat Dumnezeu, suprimând aceste lucruri, sigilându-le și împiedicându-le să scape. Te temi tot timpul să nu fii umilit, să nu te simți amenințat, să nu fii văzut așa cum ești și te temi mereu că nu vei mai fi o persoană perfectă, onestă și bună în ochii celorlalți, așa că te retragi în carapace și nu spui nimic despre adevăratele tale gânduri. Și, în final, ce se întâmplă? Devii mut în toate sensurile cuvântului. Cine ți-a făcut un asemenea rău? În esență, condiționarea din partea familiei tale a fost cea care ți-a făcut rău. Însă, din perspectiva ta, ai ales să crezi că această condiționare din partea familiei tale este corectă și nu crezi că lucrurile pe care Dumnezeu le cere de la tine sunt pozitive, din cauză că îți place să trăiești după filosofii satanice. Alegi să privești efectul de condiționare pe care familia îl exercită asupra ta drept un lucru pozitiv și să vezi cuvintele, cerințele, aprovizionarea, ajutorul și învățăturile de la Dumnezeu drept lucruri de care să te ferești, lucruri negative. Prin urmare, indiferent câte lucruri ți-a oferit Dumnezeu la început, fiindcă te-ai ferit și ai refuzat toți acești ani, rezultatul final este că Dumnezeu ia tot înapoi și nu-ți dă nimic, pentru că nu meriți. Deci, înainte să se ajungă la asta, ar trebui să renunți la efectul de condiționare pe care familia îl exercită asupra ta în această privință și să nu accepți ideea eronată că „Acela care vorbește mult greșește mult.” Această zicală te face mai închis, mai insidios și mai ipocrit. Acest lucru este în totală antiteză și contrar cerinței lui Dumnezeu ca oamenii să fie onești, direcți și deschiși. În calitate de credincios în Dumnezeu și discipol al Lui, ar trebui să fii hotărât să urmărești adevărul. Iar atunci când ești hotărât să urmărești adevărul, ar trebui să fii hotărât să renunți la ceea ce-ți închipui că sunt efectele de condiționare bune pe care familia le exercită asupra ta – nu ar trebui să stai pe gânduri. Indiferent ce efecte de condiționare exercită familia asupra ta, indiferent cât de bune sau benefice sunt pentru tine, indiferent cât de mult te protejează, ele vin de la oameni și de la Satana și ar trebui să renunți la ele. Deși cuvintele lui Dumnezeu și cerințele Lui de la oameni s-ar putea să fie în conflict cu efectele de condiționare din partea familiei tale sau s-ar putea chiar să-ți afecteze interesele și să-ți ia drepturile și, chiar dacă tu crezi că nu te protejează și sunt, în schimb, menite să te rușineze și să te facă de râs, tot ar trebui să le privești ca pe niște lucruri pozitive, pentru că vin de la Dumnezeu, sunt adevărul și ar trebui să le accepți. Dacă lucrurile pe care familia ta le-a condiționat în tine îți influențează gândirea și comportamentul, perspectiva asupra existenței și calea pe care o urmezi, atunci ar trebui să renunți la ele și să nu te agăți de ele. În schimb, ar trebui să le înlocuiești cu adevărurile corespunzătoare de la Dumnezeu și, făcând asta, ar trebui să discerni și să recunoști mereu problemele inerente și esența acestor lucruri pe care familia ta le-a condiționat în tine și apoi să acționezi și să practici urmând cuvintele lui Dumnezeu întocmai, practic și cu adevărat. Să accepți idei, păreri despre oameni și lucruri și principii de practică venite de la Dumnezeu – aceasta este responsabilitatea legată de datoria unei ființe create și ceea ce ar trebui să facă o ființă creată, iar aceasta este, de asemenea, ideea și părerea pe care o ființă creată ar trebui s-o aibă.

Părinții din anumite familii, pe lângă faptul că insuflă lucruri pe care oamenii le consideră pozitive și benefice pentru supraviețuirea, perspectivele și viitorul lor, le inculcă, de asemenea, copiilor lor anumite idei și păreri extreme și deformate. De exemplu, astfel de părinți spun: „Mai bine să fii un răufăcător adevărat, decât un gentleman fals”. Aceasta este o zicală care îți spune cum să te comporți. Această zicală, „Mai bine să fii un răufăcător adevărat, decât un gentleman fals” te face să alegi una dintre cele două opțiuni. Te face să alegi să fii un răufăcător adevărat, adică să fii rău fățiș în loc să o faci pe la spatele oamenilor. În felul acesta, chiar dacă oamenii cred că lucrurile pe care le faci nu sunt atât de bune, tot te vor admira și aproba. Înseamnă că, indiferent ce lucruri rele faci, trebuie să le faci în fața oamenilor, public și direct. Unele familii își condiționează și își educă în felul acesta copiii. Nu numai că nu disprețuiesc acei oameni din societate care au idei și comportamente vrednice de dispreț și josnice, dar chiar își învață copiii, spunându-le: „Nu subestima acești oameni. De fapt, ei nu sunt neapărat oameni răi – s-ar putea chiar să fie mai buni decât gentlemenii falși.” Pe de o parte, îți spun ce fel de persoană să fii și, pe de altă parte, îți spun și cum să discerni oamenii, ce fel de oameni să privești drept pozitivi și ce fel de oameni să privești drept negativi, învățându-te să discerni lucrurile pozitive de cele negative și, de asemenea, cum să te porți – acesta este felul de educație și de condiționare pe care ți-l dau. Așadar, ce fel de impact are o astfel de condiționare, în mod imperceptibil, asupra oamenilor? (Ei nu disting între bine și rău.) Așa e, nu disting între bine și rău, corect și greșit. Mai întâi, să ne uităm la felul în care ființele umane privesc așa-zișii răufăcători și gentlemeni falși. În primul rând, oamenii cred că adevărații răufăcători nu sunt oameni răi și că aceia care chiar sunt gentlemeni falși sunt oameni răi. Oamenii care fac lucruri rele pe la spatele celorlalți, în timp ce pretind că sunt buni, sunt numiți gentlemeni falși. Ei vorbesc numai despre bunăvoință, dreptate și moralitate în fața oamenilor, dar fac tot felul de lucruri rele pe la spatele lor. Fac tot felul de lucruri rele și, în același timp, spun tot felul de lucruri plăcute – astfel de oameni sunt obiectul batjocurii. Cât despre adevărații răufăcători, ei sunt la fel de răi în fața oamenilor cât sunt pe la spatele lor și, totuși, au devenit modele care trebuie promovate și studiate în loc să devină obiect al batjocurii. Acest fel de zicală și părere tinde să încurce conceptele oamenilor despre ce anume este o persoană bună și ce anume este o persoană rea. Așadar, oamenii nu sunt siguri și nu știu, iar conceptele lor devin foarte vagi. Când familia condiționează oamenii în felul acesta, unii dintre ei chiar se gândesc: „Fiind un adevărat răufăcător, sunt un om integru. Fac lucrurile în mod deschis. Dacă am ceva de spus, ți-o spun în față. Dacă-ți fac rău, sau nu te plac, sau vreau să profit de tine, trebuie să fac și aceste lucruri în fața ta și să te informez despre ele.” Ce fel de logică este asta? Ce fel de natură-esență este asta? Când oamenii răi fac lucruri rele și comit fapte rele, trebuie să găsească o bază teoretică pentru ele, iar aceasta este logica pe care o născocesc. Spun: „Uite, lucrul acesta pe care-l fac nu este atât de bun, dar e mai bine decât să fiu un gentleman fals. Îl fac în fața oamenilor și toți știu despre el – asta înseamnă să fii un om integru!” Prin urmare, răufăcătorii se prezintă ca fiind oameni integri. Când oamenii gândesc astfel, conceptele lor de integritate adevărată și de rău real sunt estompate în mod imperceptibil. Nu știu ce înseamnă să fii integru și se gândesc: „Nu contează dacă ceea ce spun îi rănește pe ceilalți sau dacă e corect sau nu, dacă e rezonabil sau nu, sau dacă se conformează sau nu principiilor și adevărului. Atât timp cât îndrăznesc să vorbesc și nu-mi pasă de consecințe, atât timp cât am o fire sinceră, o natură directă și sunt foarte deschis și atât timp cât nu am țeluri perfide, atunci ceea ce fac este potrivit.” Nu este acesta un caz în care binele și răul sunt inversate? (Ba da.) În felul acesta, lucrurile negative se transformă în lucruri pozitive. Prin urmare, unii oameni folosesc asta drept bază și se comportă conform acestei zicale și chiar presupun că dreptatea este de partea lor, gândindu-se: „În orice caz, nu profit de tine și nici nu te înșel pe la spate. Fac lucrurile sincer și public. Crezi ce vrei. Pentru mine, asta înseamnă să fii integru! Așa cum spune zicala: «Dacă ești cinstit, zvonurile nu trebuie să te îngrijoreze.», așa că poți să crezi ce vrei!” Nu este aceasta logica Satanei? Nu este logica tâlharilor? (Ba da.) Se justifică să faci lucruri rele, să provoci necazuri fără motiv, să te porți ca un tiran și să faci rău? Să faci rău înseamnă să faci rău: dacă esența lucrurilor pe care le faci este de a comite rău, atunci răul e rău. Cum sunt evaluate acțiunile tale? Nu pornind de la întrebarea dacă ai avut motive, sau dacă le-ai făcut în mod public, sau dacă ai o fire sinceră. Ele sunt evaluate după adevăr și după cuvintele lui Dumnezeu. Adevărul este criteriul după care se evaluează totul, iar acea propoziție se aplică perfect în cazul acesta. Conform măsurii adevărului, dacă un lucru este rău, atunci este rău; dacă un lucru este pozitiv, atunci este pozitiv; dacă nu este pozitiv, atunci nu este pozitiv. Și care sunt aceste lucruri pe care oamenii le consideră integre și în privința cărora cred că au o fire sinceră și o natură directă? Asta înseamnă să răstălmăcești cuvintele și să forțezi logica, să amesteci conceptele și să spui prostii, înseamnă să îndrumi greșit oamenii și, dacă îndrumi greșit oamenii, atunci faci rău. Indiferent dacă este făcut în fața oamenilor sau pe la spatele acestora, răul este rău. Răul făcut pe la spatele cuiva este ticăloșie, pe când răul făcut în fața cuiva este malițiozitate și hainie, dar toate au legătură cu răul. Așa că spune-Mi, ar trebui oamenii să accepte această zicală „Mai bine să fii un răufăcător adevărat, decât un gentleman fals”? (Nu, nu ar trebui.) Care lucru este pozitiv: principiile comportamentale ale unui gentleman fals sau principiile comportamentale ale unui adevărat răufăcător? (Niciunul dintre ele.) Așa e, toate sunt negative. Așadar, nu fi un gentleman fals și nici un adevărat răufăcător și nu asculta aberațiile părinților tăi. De ce perorează mereu aberații? Pentru că exact așa se comportă părinții tăi. Tot timpul cred: „Am o fire sinceră, sunt o persoană adevărată, sunt direct, sunt cinstit în legătură cu sentimentele mele, sunt galant, sunt integru și nu trebuie să mă îngrijorez în privința zvonurilor, mă port decent și merg pe calea corectă, de ce să-mi fie teamă? Nu fac nimic greșit, așa că nu mă tem că demonii îmi vor bate la ușă!” Demonii nu-ți bat la ușă acum, dar ai comis multe fapte rele și, mai devreme sau mai târziu, vei fi pedepsit. Ești integru și nu te temi de zvonuri, dar ce înseamnă să fii integru? Este adevărul? Să fii integru înseamnă să te conformezi adevărului? Înțelegi adevărul? Nu născoci scuze și pretexte pentru răul pe care-l faci, nu are sens! Atât timp cât nu este conform adevărului, este rău! Chiar simți că ai o fire sinceră. Doar pentru că ai o fire sinceră, înseamnă că poți profita de alții? Sau că le poți face rău? Ce logică e asta? (Logica Satanei.) Asta se numește logica tâlharilor și a diavolilor! Faci rău și totuși prezinți asta ca pe un lucru corect și potrivit, inventezi scuze pentru el și cauți să-l justifici. Nu-i o nerușinare? (Ba da.) Îți spun din nou că în cuvintele lui Dumnezeu nu există nicio mențiune de a lăsa oamenii să fie adevărați răufăcători sau gentlemeni falși și nici vreo astfel de cerință de a fi un adevărat răufăcător sau un gentleman fals. Toate aceste zicale sunt cuvinte diavolești ca să înșele și să inducă în eroare oamenii. Pot induce în eroare oamenii care nu înțeleg adevărul, dar dacă înțelegi adevărul azi, nu ar mai trebui să te agăți de astfel de zicale sau să fii influențat de ele. Fie că oamenii sunt falși gentlemeni sau adevărați răufăcători, toți sunt diavoli, bestii și canalii, nu sunt buni de nimic, sunt ticăloși și toți au legătură cu răul. Dacă nu sunt ticăloși, sunt abjecți și singura diferență dintre un gentleman fals și un răufăcător adevărat este maniera în care se manifestă: unul o face în public, celălalt în taină. De asemenea, au moduri diferite de a se comporta. Unul face rău public, în vreme ce celălalt face jocuri murdare pe la spatele oamenilor; unul este perfid și prefăcut, în vreme ce celălalt este mai poruncitor, autoritar și-și arată colții; unul este mai sordid și mai ascuns, în vreme ce celălalt este mai demn de dispreț și mai arogant. Se întâmplă să fie două moduri satanice de a face lucrurile: unul public și unul ascuns. Dacă acționezi public, ești un răufăcător adevărat și dacă acționezi ascuns, ești un gentleman fals. Este vreun motiv de laudă? Dacă privești această zicală ca pe mottoul tău, nu cumva ești nesăbuit? Așadar, dacă ai fost profund rănit de lucrurile pe care familia ta le-a condiționat în tine sau ți le-a inculcat în privința aceasta sau dacă ții cu dinții de astfel de lucruri, sper că poți să renunți la ele, să le discerni și să le vezi așa cum sunt cât mai curând posibil. Nu te mai agăța de această zicală, crezând că te protejează sau te transformă într-un om onest sau cu caracter, umanitate și o fire sinceră. Această zicală nu este un standard după care să te comporți. Din punctul Meu de vedere, condamn cu tărie această zicală, care mă dezgustă mai mult decât orice. Mă dezgustă nu numai gentlemenii falși, ci și răufăcătorii adevărați – ambele feluri de oameni sunt dezgustătoare pentru Mine. Așadar, dacă ești un gentleman fals, atunci, din perspectiva mea, nu ești bun de nimic și nu mai ai leac. Dar dacă ești un răufăcător adevărat, atunci stai chiar mai rău. Știi foarte bine care este adevărata cale, totuși păcătuiești voit, știi clar adevărul, totuși îl încalci flagrant și nu reușești să-l practici și, în schimb, te împotrivești public adevărului, așa că vei muri mai repede. Să nu te gândești: „Am o natură directă, nu sunt un gentleman fals. Deși sunt un răufăcător, sunt un adevărat răufăcător.” Cum ești tu adevărat? „Adevărul” tău nu este adevărul și nici un lucru pozitiv. „Adevărul” tău este manifestarea esenței firilor tale arogante și abjecte. Ești „adevărat” ca în expresiile: satană adevărată, adevărați diavoli, adevărată hainie, mai degrabă decât în adevăr sau în ceva care chiar este real. Așadar, când e vorba de această zicală, „Mai bine să fii un răufăcător adevărat, decât un gentleman fals”, pe care familia ta o condiționează în tine, ar trebui și să renunți la ea, pentru că nu are nicio legătură cu principiile de comportament transmise de Dumnezeu oamenilor și nici măcar nu se apropie de ele. Prin urmare, ar trebui să renunți la ea cât de curând posibil, în loc să continui să te agăți de ea.

Familia exercită un alt fel de efect de condiționare. De exemplu, membrii familiei tale îți spun mereu: „Nu fi un om care se remarcă prea mult din mulțime, trebuie să te stăpânești și să fii reținut în cuvintele și acțiunile tale, precum și în talentele, abilitățile, IQ-ul personal și așa mai departe. Nu fi acea persoană care se face remarcată. Așa cum spune zicala: „Pasărea care iese din cuib este împușcată” și „Grinda care iese de sub streașină putrezește prima”. Dacă vrei să te protejezi și să ai un loc stabil și pe termen lung în grupul de care aparții, nu fi pasărea care iese din cuib, ar trebui să te stăpânești și să nu aspiri să te ridici deasupra tuturor. Gândește-te la paratrăsnet, care este primul lucru lovit într-o furtună, pentru că fulgerul lovește punctul cel mai înalt; iar când bate vântul cu putere, cel mai înalt copac este primul lovit cu toată forța și doborât de vânt; iar când vremea este rece, muntele cel mai înalt este primul care îngheață. E la fel și cu oamenii – dacă te remarci mereu dintre ceilalți și atragi atenția, iar Partidul te observă, se va gândi serios să te pedepsească. Nu fi pasărea care iese din cuib, nu zbura singur. Ar trebui să rămâi în stol. Altfel, dacă se formează vreo mișcare socială de protest în jurul tău, ai fi primul pedepsit, pentru că ești pasărea care iese în evidență. Nu fi conducător sau lider de grup în biserică. Altfel, în cazul în care apar pierderi în lucrare sau probleme în casa lui Dumnezeu, în calitate de conducător sau supraveghetor, vei fi primul luat în vizor. Așadar, nu fi pasărea care iese din cuib, pentru că pasărea care iese din cuib este împușcată. Trebuie să înveți să-ți bagi capul între umeri și să te ascunzi ca o țestoasă.” Îți amintești aceste cuvinte de la părinții tăi, iar când vine momentul să se aleagă un conducător, refuzi funcția, spunând: „O, nu pot s-o fac! Am familie și copii, sunt prea ocupat cu ei. Nu pot fi conducător. Voi ar trebui s-o faceți, nu mă alegeți pe mine.” Presupunând că ești ales conducător oricum, tot ești reticent. Spui: „Mă tem că trebuie să demisionez. Fiți voi conducători, vă ofer tuturor șansa asta. Vă las să preluați funcția, eu mă retrag.” În sinea ta, te gândești: „Ha! „Pasărea care iese din cuib este împușcată”. Cu cât urci mai sus, cu atât cazi mai tare și ești singur în vârf. Te las să fii conducător, iar după ce ești ales, va veni ziua când te vei face de râs. Nu vreau să fiu conducător niciodată, nu vreau să urc pe scara socială, ceea ce înseamnă că n-o să cad de la mare înălțime. Gândește-te: n-a fost cutare demis din funcția de conducător? După ce a fost demis, a fost exclus – n-a mai avut nici șansa de a fi un credincios obișnuit. Este un exemplu perfect al acelor zicale: «Pasărea care iese din cuib este împușcată» și «Grinda care iese de sub streașină putrezește prima». N-am dreptate? N-a fost pedepsit? Oamenii trebuie să învețe să se protejeze, altfel pentru ce au creier? Dacă ai un creier în cap, trebuie să-l folosești ca să te protejezi. Unii oameni nu pot vedea clar această problemă, dar așa stau lucrurile în societate și în orice grup de oameni – «Pasărea care iese din cuib este împușcată». Vei fi foarte bine privit cât ieși în evidență, până în momentul în care ești împușcat. Atunci îți vei da seama că oamenii care se pun în prima linie își primesc răsplata, mai devreme sau mai târziu.” Acestea sunt învățăturile serioase din partea părinților și a familiei tale și, de asemenea, glasul experienței, înțelepciunea lor de viață distilată, pe care ți-o șoptesc la ureche fără rezerve. Ce vreau să spun prin „ți-o șoptesc la ureche”? Vreau să spun că, într-o zi, mama ta îți spune la ureche: „Îți zic eu, dacă e un lucru pe care l-am învățat în viața asta este acela că «Pasărea care iese din cuib este împușcată», ceea ce înseamnă că dacă cineva iese prea mult în evidență sau atrage prea multă atenție, probabil că va fi pedepsit pentru asta. Vezi cât de supus și inocent e tatăl tău acum, asta pentru că a fost pedepsit într-o campanie de suprimare. Tatăl tău are talent literar, poate să scrie și să țină discursuri, are abilități de lider, dar s-a remarcat prea mult din mulțime și a ajuns să fie pedepsit în campanie. Cum se face că, de atunci, tatăl tău nu vorbește niciodată despre a fi un oficial din guvern sau o persoană publică? Acesta este motivul. Îți vorbesc din inimă și îți spun adevărul. Trebuie să asculți și să ții minte bine. Nu uita, trebuie să ții minte asta oriunde te duci. Acesta este cel mai bun lucru pe care ți-l pot da, ca mamă.” După aceea, îți amintești cuvintele ei și, de câte ori îți amintești zicala „Pasărea care iese din cuib este împușcată”, te gândești la tatăl tău și, de fiecare dată când o faci, te gândești la această zicală. Tatăl tău a fost cândva o pasăre care a ieșit din cuib și a fost împușcată, iar acum înfățișarea lui înfrântă și descurajată te-a impresionat puternic. Așadar, de fiecare dată când vrei să te faci remarcat, când vrei să spui ce gândești, când vrei să-ți îndeplinești sincer datoria în casa lui Dumnezeu, îți vine în minte din nou sfatul din suflet șoptit la ureche de mama ta – „Pasărea care iese din cuib este împușcată”. Așadar, încă o dată dai înapoi, gândindu-te: „Nu-mi pot arăta talentele sau abilitățile speciale, trebuie să mă stăpânesc și să le înăbuș. Cât despre îndemnul lui Dumnezeu pentru oameni de a-și îndeplini datoria din toată inima, toată mintea și cu toată forța, trebuie să practic aceste cuvinte cu moderație și să nu ies în evidență străduindu-mă prea mult. Dacă fac asta și mă remarc conducând lucrarea bisericii, ce mă fac dacă ceva merge prost cu lucrarea casei lui Dumnezeu și sunt tras la răspundere? Cum ar trebui să-mi asum această răspundere? Oare voi fi îndepărtat? Oare voi deveni un țap ispășitor, pasărea care a ieșit din cuib? În casa lui Dumnezeu, e greu să-ți dai seama cum vor evolua aceste lucruri. Așadar, indiferent ce fac, trebuie neapărat să-mi las o cale de scăpare, trebuie neapărat să învăț să mă protejez și să mă asigur că sunt complet acoperit înainte să vorbesc și să acționez. Acesta este cel mai înțelept mod de acțiune, pentru că, așa cum zice mama, «Pasărea care iese din cuib este împușcată»”. Această zicală este sădită adânc în inima ta și are, de asemenea, o influență profundă asupra vieții tale cotidiene. Desigur, mai grav este că îți afectează atitudinea față de îndeplinirea datoriei. Nu există probleme serioase aici? Prin urmare, oricând îți îndeplinești datoria și vrei să te sacrifici sincer și să-ți folosești, din toată inima, întreaga forță, această zicală – „Pasărea care iese din cuib este împușcată” – te oprește mereu din drum, iar în cele din urmă alegi mereu să-ți lași o marjă de libertate și loc de manevră și îți faci datoria doar într-un mod calculat, după ce îți lași o portiță de scăpare. Nu am dreptate? Condiționarea din partea familiei tale în această privință te protejează în cea mai mare măsură să nu fii dat în vileag și tratat? Pentru tine este un alt talisman, nu-i așa? (Ba da.)

Pe baza tuturor lucrurilor despre care am avut părtășie până acum, câte talismane au oamenii, ca rezultat al condiționării din partea familiei lor? (Șapte.) Cu atâtea talismane, este adevărat că niciun diavol și demon obișnuit nu îndrăznește să-ți încalce teritoriul? Toate aceste talismane te fac să te simți în siguranță, foarte alinat și fericit să trăiești în această lume a oamenilor. În același timp, te fac să simți cât de importantă este familia pentru tine și cât de oportune și importante sunt protecția și talismanele pe care ți le dă familia ta. Ori de câte ori obții beneficii tangibile și protecție datorită acestor talismane, simți mai mult decât oricând că familia este importantă și că vei depinde mereu de ea. Ori de câte ori întâmpini dificultăți și ești măcinat de nehotărâre și nedumerire, îți revii pentru o secundă și te gândești: „Ce mi-au spus mama și tatăl meu? Ce abilități am deprins de la bătrânii mei? Care era mottoul pe care mi l-au transmis?” Recurgi repede, instinctiv și inconștient la diversele idei și medii care ți-au fost inculcate de familia ta, căutând și cerând protecția lor. În astfel de momente, familia devine oaza ta de liniște, o ancoră, un sprijin și o forță motivatoare care este mereu puternică, nezdruncinată și neschimbătoare, un sprijin psihologic care-ți permite să trăiești și te împiedică să fii nedumerit și nehotărât. În asemenea momente, ai multe sentimente profunde: „Familia este foarte importantă pentru mine, îmi dă o forță mentală imensă și este și o sursă de sprijin spiritual.” Adesea te feliciți, gândindu-te: „Ce bine că am ascultat ce mi-au spus părinții mei, altfel, până acum, aș fi ajuns într-o situație foarte jenantă, fiind fie hărțuit, fie rănit. Din fericire, am acest atu, am un talisman. Așadar, chiar și în casa lui Dumnezeu și în biserică, chiar și când îmi îndeplinesc îndatoririle, nu voi fi hărțuit de nimeni și nu voi risca să fiu îndepărtat sau manevrat de biserică. Aceste lucruri s-ar putea să nu mi se întâmple niciodată, mulțumită protecției pe care mi-o oferă condiționarea din partea familiei mele.” Dar ai uitat ceva. Ai trăit în ceea ce îți închipui că este un mediu cu talismane și în care te poți proteja, dar nu știi dacă ai îndeplinit sau nu însărcinarea dată de Dumnezeu. Ai ignorat însărcinarea pe care ți-a dat-o Dumnezeu, identitatea ta de ființă creată și datoria pe care ar trebui s-o îndeplinești în calitate de ființă creată. Ai ignorat și atitudinea pe care ar trebui s-o adopți și tot ce ar trebui să sacrifici când îți îndeplinești datoria, în vreme ce adevărata perspectivă asupra vieții și valorile pe care se cuvine să le prețuiești au fost înlocuite cu părerile pe care familia ta le-a condiționat în tine, iar șansele tale la mântuire sunt și ele afectate și influențate de condiționarea din partea familiei tale. Prin urmare, este foarte important ca fiecare să renunțe la diversele efecte de condiționare din partea familiei. Acesta este un aspect al adevărului care trebuie practicat și, de asemenea, este o realitate în care ar trebui să pătrunzi fără întârziere. Pentru că, dacă societatea îți spune ceva, tinzi să iei o decizie rațională sau subconștientă ca să respingi acel lucru; dacă un străin sau cineva care nu ți-e rudă îți spune ceva, tinzi să iei o decizie rațională sau calculată ca să accepți sau nu acel lucru; dar dacă familia îți spune ceva, tinzi să accepți complet acel lucru, fără ezitare sau discernământ, iar acesta este, de fapt, un lucru periculos pentru tine. Deoarece crezi că familia nu poate răni niciodată o persoană și că tot ce face familia ta pentru tine este pentru binele tău, ca să te protejeze și de dragul tău. Pe baza acestui presupus principiu, oamenii sunt cu ușurință perturbați și influențați de aceste lucruri tangibile și intangibile care reprezintă familia unui om. Lucrurile tangibile sunt membrii familiei cuiva și toate chestiunile de familie, în vreme ce lucrurile intangibile sunt diversele idei și educația care provine de la familie, precum și anumite condiționări care au legătură cu modul în care ar trebui să te comporți și să-ți gestionezi treburile. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.)

Sunt multe de discutat despre efectele de condiționare din partea familiei. După ce vom încheia azi părtășia despre aceste lucruri, ar trebui să le contemplați pe toate și să le rezumați, gândindu-vă care idei și păreri – în afară de cele pe care le-am menționat azi – s-ar putea să vă afecteze în viața cotidiană. Majoritatea lucrurilor despre care tocmai am avut părtășie au legătură cu principiile oamenilor și cu felurile în care ei relaționează cu lumea și sunt puține subiecte referitoare la felul în care oamenii văd lucrurile și pe ceilalți. Sfera efectelor de condiționare pe care familia le exercită asupra oamenilor cuprinde, practic, aceste lucruri. Există, de asemenea, anumite probleme care nu au legătură cu perspectiva oamenilor asupra vieții sau cu felurile în care ei relaționează cu lumea, așa că nu vom spune mai multe despre acelea. Aici se încheie părtășia de azi. Pe data viitoare!

11 februarie 2023