Tocmai am avut părtășie despre renunțarea la identitatea pe care o moștenești de la familia ta. E ușor să faci asta? (Da, e ușor.) Chiar este ușor? În ce circumstanțe te va afecta și te va perturba această chestiune? Când nu ai o înțelegere corectă și pură a acestei chestiuni, într-un anumit tip de mediu, vei fi influențat de ea și va afecta abilitatea ta de a-ți îndeplini bine datoria și va avea impact asupra metodelor tale de a gestiona lucrurile și asupra rezultatelor. Prin urmare, când este vorba despre identitatea pe care o moștenești de la familie, ar trebui s-o tratezi corect și să nu fii influențat sau controlat de ea, ci în schimb, să privești oamenii și lucrurile și să te comporți și să acționezi normal, conform metodelor pe care Dumnezeu le dă oamenilor. În felul acesta, vei avea atitudinea și principiile pe care ar trebui să le aibă în această privință o ființă creată acceptabilă. În continuare, vom avea părtășie despre renunțarea la efectele de condiționare pe care familia le exercită asupra ta. În această societate, principiile oamenilor de relaționare cu lumea, metodele lor de a trăi și a exista și chiar atitudinile și noțiunile față de religie și credință, precum și diversele noțiuni și păreri pe care le au față de oameni și lucruri – toate aceste lucruri sunt, în mod inevitabil, condiționate de familie. Înainte ca oamenii să înțeleagă adevărul – indiferent ce vârstă au sau de ce gen sunt, sau cu ce se ocupă sau ce fel de atitudine au față de toate lucrurile, fie că e extremă sau rațională – pe scurt, în tot felul de lucruri, gândurile și părerile oamenilor și atitudinile lor față de lucruri sunt influențate, în mare măsură, de familie. Adică diversele efecte de condiționare pe care familia le exercită asupra unei persoane determină, în mare măsură, atitudinea acelei persoane față de lucruri și metoda ei de a le gestiona, precum și perspectiva ei asupra existenței, și chiar afectează credința acesteia. De vreme ce familia condiționează și afectează atât de mult oamenii, aceasta stă, în mod inevitabil, la baza metodelor și principiilor oamenilor de a gestiona lucrurile, precum și la baza perspectivei lor asupra existenței și a părerilor pe care le au despre credință. Întrucât căminul familial, în sine, nu este locul în care apare adevărul și nici sursa acestuia, practic, există o singură forță sau țintă motivantă care îți determină familia să te condiționeze spre orice idee, punct de vedere sau metodă de a exista – aceea de a acționa în interesul tău. Aceste lucruri care sunt în interesul tău, indiferent de la cine provin – fie că provin de la părinții, bunicii sau strămoșii tăi – pe scurt, toate sunt menite să-ți permită să-ți aperi interesele în societate și în rândul celorlalți, să te împiedice să fii hărțuit și să-ți permită să trăiești printre oameni într-un mod care este mai liber și mai diplomatic și care are scopul de a-ți proteja interesele cât se poate de mult. Condiționarea pe care o primești de la familia ta are scopul de a te proteja, de a te face să eviți să fii hărțuit sau să suferi vreo umilință și de a te transforma în cineva care e mai bun decât ceilalți, chiar dacă asta înseamnă să-i intimidezi sau să-i rănești pe alții, numai să nu fii rănit tu însuți. Acestea sunt câteva dintre cele mai importante lucruri pe care familia ta le condiționează înlăuntrul tău și sunt, de asemenea, esența și ținta principală din spatele tuturor ideilor care sunt condiționate în tine. Nu este adevărat? (Ba da.) Dacă te gândești la ținta și esența tuturor lucrurilor pe care familia ta le-a condiționat în tine, este vreunul conform adevărului? Chiar dacă aceste lucruri sunt conform eticii sau drepturilor legitime și intereselor omenirii, au vreo legătură cu adevărul? Sunt ele adevărul? (Nu.) Se poate spune cu certitudine că ele categoric nu sunt adevărul. Indiferent cât de pozitive, legitime, umane și etice sunt lucrurile pe care familia ta le condiționează înlăuntrul tău, ele nu sunt adevărul și nici nu pot reprezenta adevărul și, desigur, nu pot înlocui adevărul. Prin urmare, când este vorba de subiectul familiei, aceste lucruri sunt alt aspect la care oamenii ar trebui să renunțe. Ce anume este acest aspect? Efectele de condiționare pe care familia le exercită asupra ta – acesta este al doilea aspect la care ar trebui să renunțați când este vorba de subiectul familiei. Întrucât discutăm despre efectele de condiționare pe care familia le exercită asupra ta, să vorbim mai întâi despre ce sunt, mai exact, efectele de condiționare. Dacă le diferențiem după concepția oamenilor despre bine și rău, unele sunt relativ corecte, pozitive, prezentabile și pot fi etalate, pe când unele sunt relativ egoiste, demne de dispreț, josnice, relativ negative și nimic mai mult. Dar, în orice caz, aceste efecte de condiționare din partea familiei sunt ca un strat de îmbrăcăminte protectoare care protejează în mod colectiv interesele trupești ale unei persoane, îi păstrează demnitatea în mijlocul celorlalți și o împiedică să fie hărțuită. Nu-i așa? (Ba da.) Atunci, să vorbim despre ce efecte de condiționare exercită familia asupra ta. De exemplu, când bătrânii din familie îți spun adesea că „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță”, o fac pentru a te determina să dai importanță faptului de a avea o reputație bună, de a trăi o viață mândră și de a nu face lucruri de care să-ți fie rușine. Așadar, această zicală îndrumă oamenii într-un mod pozitiv sau negativ? Te poate conduce la adevăr? Te poate îndruma spre înțelegerea adevărului? (Nu, nu poate.) Puteți spune cu certitudine: „Nu, nu poate!” Gândiți-vă la asta, Dumnezeu spune că oamenii ar trebui să se comporte cu onestitate. Când ai comis o fărădelege sau ai făcut o greșeală, sau un lucru care se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu și se opune adevărului, trebuie să-ți recunoști greșeala, să te înțelegi pe tine însuți și să te diseci întruna pentru a obține o căință adevărată și, după aceea, să acționezi conform cuvintelor lui Dumnezeu. Așadar, dacă oamenii trebuie să se comporte cu onestitate, este asta în conflict cu zicala „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță”? (Da.) În ce fel? Zicala „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță” e menită să facă oamenii să dea importanță trăirii părții lor luminoase și colorate și realizării mai multor lucruri care îi pun într-o lumină bună – în locul comiterii de lucruri rele sau dezonorante sau expunerii părții lor urâte – și să-i împiedice să trăiască fără mândrie sau demnitate. De dragul reputației, de dragul mândriei și al onoarei, nu poți să critici tot ce ține de tine, cu atât mai puțin să le spui celorlalți despre partea ta întunecată și despre aspectele tale rușinoase, pentru că trebuie să trăiești cu mândrie și demnitate. Pentru a avea demnitate, ai nevoie de o reputație bună, iar pentru a avea o reputație bună trebuie să te prefaci și să te deghizezi. Nu se opune acest lucru unui comportament onest? (Ba da.) Când te comporți ca o persoană onestă, ceea ce faci se opune complet zicalei „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță”. Dacă vrei să ai un comportament onest, nu da importanță mândriei; mândria unei persoane nu face doi bani. În fața adevărului, omul ar trebui să se dezvăluie, nu să se prefacă sau să afișeze o imagine falsă. Omul trebuie să-I dezvăluie lui Dumnezeu adevăratele sale gânduri, greșelile pe care le-a făcut, aspectele care încalcă adevărurile-principii și așa mai departe și, de asemenea, să dezvăluie aceste lucruri fraților și surorilor. Nu e vorba de a trăi de dragul reputației, ci de a trăi pentru a te comporta ca o persoană onestă, pentru a urmări adevărul, pentru a fi o adevărată ființă creată, pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu și a fi mântuit. Dar când nu înțelegi acest adevăr și nu înțelegi intențiile lui Dumnezeu, lucrurile care sunt condiționate înlăuntrul tău de familia ta tind să domine. Așadar, atunci când greșești, ascunzi acest lucru și te prefaci, gândindu-te: „Nu pot spune nimic despre asta și nici nu voi permite cuiva care știe ceva despre asta să spună ceva. Dacă vreunul dintre voi spune ceva, nu-l voi lăsa să scape ușor. Reputația mea e pe primul loc. Nu are rost să trăiești decât pentru reputația ta, pentru că este cea mai importantă. Dacă un om își pierde reputația, își pierde toată demnitatea. Așa că nu poți spune lucrurilor pe nume, trebuie să te prefaci, trebuie să acoperi lucrurile, altfel îți vei pierde reputația și demnitatea, iar viața ta va fi lipsită de valoare. Dacă nu te respectă nimeni, atunci ești doar un gunoi lipsit de valoare și ieftin.” Te poți comporta ca o persoană onestă dacă practici în felul acesta? E posibil să fii complet deschis și să te diseci? (Nu, nu este.) Evident, făcând acest lucru, aderi la zicala „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță” pe care familia ta a condiționat-o înlăuntrul tău. Totuși, dacă renunți la această zicală pentru a urmări și a practica adevărul, ea nu te va mai afecta, nu va mai fi mottoul tău sau principiul după care faci lucrurile și, în schimb, ceea ce faci va fi exact opusul acestei zicale, „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță”. Nu vei trăi de dragul reputației tale și nici al demnității tale, ci de dragul de a urmări adevărul, a te comporta ca o persoană onestă și a căuta să-L mulțumești pe Dumnezeu și să trăiești ca o ființă creată adevărată. Dacă aderi la acest principiu, vei fi renunțat la efectele de condiționare pe care familia le exercită asupra ta.

Familia condiționează oamenii nu numai cu una sau două zicale, ci cu o întreagă serie de citate și aforisme celebre. De exemplu, bătrânii din familia ta și părinții tăi menționează adesea zicala „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară”? (Da.) Îți spun: „Oamenii trebuie să trăiască de dragul reputației lor. Oamenii nu caută nimic altceva în timpul vieții decât să clădească o reputație bună în rândul celorlalți și să facă o impresie bună. Oriunde mergi, fii mai generos cu formulele de întâmpinare, cu politețurile și complimentele și spune mai multe cuvinte pline de blândețe. Nu ofensa oamenii, ci în schimb, fă mai multe fapte bune și acte de bunătate.” Acest efect de condiționare particular exercitat de familie are un anumit impact asupra purtării sau principiilor de comportament ale oamenilor, cu inevitabila consecință că ei dau mare importanță faimei și câștigului. Adică, dau mare importanță propriei reputații, prestigiului și impresiei pe care o creează în mințile oamenilor și felului în care ceilalți apreciază tot ce fac ei și fiecare opinie pe care o exprimă. Dând mare importanță faimei și câștigului, fără să vrei, nu ții cont dacă datoria pe care o îndeplinești este conform adevărului și principiilor, dacă Îl mulțumești pe Dumnezeu și dacă îți îndeplinești în mod adecvat datoria. Vezi aceste lucruri ca fiind de o importanță și o prioritate mai mică, pe când zicala „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară”, pe care familia ta a condiționat-o înlăuntrul tău, devine extrem de importantă pentru tine. Te face să dai mare atenție felului în care fiecare detaliu al persoanei tale se reflectă în mințile oamenilor. Unii oameni sunt atenți mai ales la ce gândesc oamenii despre ei, fără ca ei să știe, până în punctul în care trag cu urechea prin pereți, ascultă la uși întredeschise și chiar trag cu ochiul la ce scriu alți oameni despre ei. În clipa în care cineva le menționează numele, se gândesc: „Trebuie să mă grăbesc și să ascult ce spune despre mine și dacă are o părere bună despre mine. Vai de mine, a spus că sunt leneș și că-mi place mâncarea bună. Atunci trebuie să mă schimb, nu pot fi leneș în viitor, trebuie să fiu întreprinzător.” După ce sunt întreprinzători o vreme, își spun: „Am ascultat să văd dacă toată lumea spune că sunt leneș și se pare că nimeni n-a spus asta în ultimul timp.” Dar tot sunt neliniștiți, așa că strecoară asta în conversațiile cu cei din jurul lor, spunând: „Sunt puțin leneș.” Iar ceilalți răspund: „Nu ești leneș, ești mult mai întreprinzător decât erai înainte.” Asta îi liniștește imediat, sunt foarte bucuroși și alinați. „Ia te uită, s-au schimbat părerile tuturor despre mine. Se pare că toată lumea a observat îmbunătățirea în comportamentul meu.” Tot ce faci nu este de dragul practicării adevărului și nici ca să-L mulțumești pe Dumnezeu, ci de dragul propriei reputații. În felul acesta, ce a devenit efectiv tot ce faci tu? A devenit efectiv un act religios. Ce s-a ales de esența ta? Ai devenit arhetipul unui fariseu. Ce s-a ales de calea ta? A devenit calea antihriștilor. Așa o definește Dumnezeu. Așadar, esența tuturor lucrurilor pe care le faci este întinată, nu mai este aceeași; nu practici adevărul și nu-l urmărești, ci în schimb, urmărești faima și câștigul. În cele din urmă, în ceea ce-L privește pe Dumnezeu, felul în care îți îndeplinești datoria este – într-un cuvânt – inadecvat. De ce? Pentru că ești devotat numai reputației tale, în loc să fii devotat lucrurilor pe care ți le-a încredințat Dumnezeu sau datoriei tale în calitate de ființă creată. Ce simți în inima ta când Dumnezeu emite o astfel de definiție? Că ai crezut degeaba în Dumnezeu toți acești ani? Deci înseamnă asta că nu ai urmărit deloc adevărul? Nu ai urmărit adevărul, ci ai dat o atenție specială propriei reputații, iar la baza acestui lucru sunt efectele de condiționare care provin de la familia ta. Care este cea mai dominantă zicală cu care ai fost condiționat? Zicala „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară” a prins rădăcini puternice în inima ta și a devenit mottoul tău. Ai fost influențat și condiționat de această zicală de când erai tânăr și, chiar și la maturitate, tot repeți adesea această zicală pentru a influența următoarea generație din familia ta și oamenii din jurul tău. Desigur, ceea ce este și mai grav este că ai adoptat-o drept metoda și principiul tău de a te comporta și a gestiona lucrurile și chiar drept scopul și direcția pe care le urmărești în viață. Scopul și direcția ta sunt greșite, astfel încât finalul va fi cu siguranță negativ. Pentru că, în esență, toate lucrurile pe care le faci sunt doar de dragul reputației tale și doar pentru a pune în practică zicala „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară”. Nu urmărești adevărul, totuși tu însuți nu știi asta. Crezi că nu e nimic în neregulă cu această zicală, pentru că n-ar trebui oamenii să trăiască de dragul reputației lor? Cum spune zicala cunoscută, „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară”. Această zicală pare foarte pozitivă și legitimă, așa că îi accepți, în mod inconștient, efectul de condiționare și o vezi ca pe un lucru pozitiv. Odată ce vezi această zicală ca pe un lucru pozitiv, o urmărești și o pui în practică fără să știi. În același timp, în mod inconștient și confuz, o interpretezi greșit ca fiind adevărul și un criteriu al adevărului. Când o vezi drept un criteriu al adevărului, nu mai asculți și nici nu poți înțelege ce spune Dumnezeu. Pui în practică orbește acest motto: „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară” și acționezi în conformitate cu el și ceea ce obții din asta, în final, este o reputație bună. Ai câștigat ceea ce ai vrut să câștigi, dar făcând asta, ai încălcat și ai abandonat adevărul și ai pierdut șansa la mântuire. Dat fiind că acesta este finalul, ar trebui să renunți la ideea pe care familia ta a condiționat-o în tine, că „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară” și s-o abandonezi. Nu este un lucru de care să te ții cu dinții și nici o zicală sau o idee în care să investești toată viața efort și energie pentru a o pune în practică. Această idee și părere care ți-a fost inculcată și cu care ești condiționat este greșită, așa că ar trebui să renunți la ea. Motivul pentru care ar trebui să renunți la ea nu este numai acela că nu este adevărul, ci și că te va face să rătăcești și, în cele din urmă, te va duce la distrugere, așadar consecințele sunt foarte grave. Pentru tine, nu este o simplă zicală, ci un cancer – un mijloc și o metodă care corupe oamenii. Pentru că, în cuvintele lui Dumnezeu, printre toate cerințele Lui de la oameni, El nu le-a cerut niciodată să urmărească o reputație bună, sau să caute prestigiul, sau să le facă oamenilor o impresie bună, sau să câștige aprobarea celorlalți sau aprecierea lor și nici nu i-a făcut niciodată pe oameni să trăiască de dragul faimei sau ca să lase în urmă o reputație bună. Dumnezeu vrea doar ca oamenii să-și îndeplinească bine datoria, să se supună Lui și adevărului. Prin urmare, în ceea ce te privește, această zicală este tipul de condiționare de la familia ta la care ar trebui să renunți.

Mai există un efect de condiționare pe care familia îl exercită asupra ta. De exemplu, atunci când părinții sau bătrânii te încurajează, ei spun adesea: „Trebuie să înduri o mare suferință pentru a răzbi în viață”. Când spun asta, scopul lor este să te învețe să înduri suferința, să fii sârguincios și perseverent și să nu te temi de suferință în orice faci, fiindcă doar cei care îndură suferința, rezistă la greutăți, muncesc din greu și au un spirit luptător pot răzbi în viață. Ce înseamnă „să răzbești în viață”? Înseamnă să nu fii intimidat, desconsiderat sau discriminat; înseamnă să ai prestigiu și un statut înalt printre oameni, să ai autoritatea de a vorbi și a fi auzit și autoritatea de a lua decizii; înseamnă să fii capabil să duci o viață mai bună și de calitate mai înaltă printre ceilalți și ca oamenii să te respecte, să te admire și să te invidieze. În esență, înseamnă că te situezi în eșalonul superior al întregii rase umane. Ce înseamnă „eșalonul superior”? Înseamnă că ai mulți oameni la picioare și că nu trebuie să suporți vreun abuz din partea lor – asta înseamnă să „răzbești în viață”. Pentru a răzbi în viață, trebuie să „înduri o mare suferință”, adică trebuie să fii capabil să înduri o suferință pe care alții nu o pot îndura. Așadar, înainte să poți răzbi în viață, trebuie să fii capabil să înduri privirile disprețuitoare, șicanele, sarcasmul, calomniile oamenilor, precum și lipsa celorlalți de înțelegere, ba chiar și disprețul lor și așa mai departe. În afară de suferința fizică, trebuie să fii capabil să suporți sarcasmul și batjocura opiniei publice. Doar învățând să fii o astfel de persoană poți să te remarci din mulțime și să-ți câștigi o nișă în societate. Scopul acestei zicale este de a-i face pe oameni să devină lideri mai degrabă decât subordonați, pentru că este foarte greu să fii subordonat – trebuie să suporți abuzul, te simți inutil și nu ai deloc demnitate sau reputație. Și acesta este un efect de condiționare pe care familia îl exercită asupra ta, cu scopul de a acționa în interesul tău. Familia ta face asta ca tu să nu trebuiască să suporți abuzul celorlalți și ca să ai faimă și autoritate, să mănânci și să te simți bine și ca, oriunde mergi, nimeni să nu îndrăznească să te intimideze și, în schimb, tu să te poți comporta ca un tiran și să iei deciziile, iar toată lumea să se încline și să se plece înaintea ta. Pe de o parte, cauți să fii superior pentru beneficiul tău și, pe de altă parte, o faci și ca să sporești statutul social al familiei tale și ca să-ți onorezi strămoșii, astfel încât părinții și membrii familiei tale să poată beneficia și ei din asocierea cu tine și să nu sufere abuzuri. Dacă ai îndurat o mare suferință și ai răzbit în viață devenind un oficial de rang înalt, cu o mașină frumoasă, o casă de lux și cu o suită de oameni care roiesc în jurul tău, și familia ta va beneficia din asocierea cu tine, iar membrii familiei tale vor putea și ei să conducă mașini frumoase, să mănânce bine și să ducă o viață extravagantă. Vei putea, dacă vrei, să mănânci cele mai scumpe delicatese și să mergi oriunde vrei, să ai pe toată lumea la dispoziția ta și să faci ce-ți place, să trăiești cu încăpățânare și aroganță, fără să fie nevoie să fii discret sau să trăiești cu coada între picioare, să faci orice vrei, chiar dacă încalci legea, și să trăiești cu îndrăzneală și nesăbuință – acesta este scopul familiei tale când te condiționează astfel, să te împiedice să fii nedreptățit și să te facă să răzbești în viață. Mai pe șleau, ținta lor este să te facă o persoană care îi conduce pe ceilalți, îi dirijează și le dă ordine și să te facă un om capabil doar să-i intimideze pe ceilalți și care nu este niciodată intimidat și să te facă o persoană care răzbește în viață în loc să fie condusă. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Este în beneficiul tău acest efect de condiționare din partea familiei tale? (Nu.) De ce spui că nu este în beneficiul tău? Dacă fiecare familie și-ar educa generația viitoare în felul acesta, nu cumva asta ar spori conflictele sociale și ar face societatea mai competitivă și nedreaptă? Fiecare ar vrea să fie în vârf, nimeni n-ar vrea să fie jos sau să fie o persoană obișnuită – toți ar vrea să fie cei care îi guvernează și îi intimidează pe ceilalți. Crezi că societatea ar mai putea să fie bună, dacă lucrurile ar sta așa? În mod clar, societatea nu ar fi orientată într-o direcție pozitivă, iar asta doar ar spori conflictele sociale și competitivitatea dintre oameni și ar exacerba disputele dintre ei. De exemplu, școala. Elevii încearcă să fie primii, făcând multe eforturi ca să învețe când nu-i vede nimeni, dar atunci când se întâlnesc, spun: „O, nici de data asta nu am învățat weekendul trecut. În schimb, am mers într-un loc grozav și m-am distrat toată ziua. Tu unde ai fost?” Și altcineva ar adăuga: „Am dormit tot weekendul și nici eu nu am învățat.” De fapt, ambii știu prea bine despre celălalt că a petrecut tot weekendul învățând până la epuizare, dar niciunul dintre ei nu recunoaște că a învățat sau că a făcut eforturi când nu-l vedea nimeni, fiindcă fiecare vrea să răzbească în viață și nu vrea să-l întreacă nimeni. Spun că nu au învățat pentru că nu vor ca alții să știe că, de fapt, au făcut-o. Care e scopul unei astfel de minciuni? Înveți pentru tine, nu pentru ceilalți. Dacă poți să minți la o vârstă atât de fragedă, oare poți să mergi pe calea corectă după ce intri în societate? (Nu.) Intrarea în societate presupune interese personale, bani și statut, astfel încât competiția devine tot mai acerbă. Oamenii vor face orice și vor folosi toate mijloacele pe care le au la dispoziție pentru a-și atinge țelurile. Ar fi dispuși și capabili să facă orice e nevoie ca să-și atingă țelul, cu orice preț, chiar dacă asta înseamnă să fie umiliți ca să ajungă să o facă. Dacă lucrurile ar continua astfel, cum ar putea societatea să ajungă bine? Dacă fiecare ar face asta, cum ar putea rasa umană să ajungă bine? (Nu ar putea.) Cauza diverselor moravuri sociale și tendințe rele nepotrivite provine din condiționarea pe care familia o exercită asupra oamenilor. Atunci ce cere Dumnezeu în privința asta? Le cere El oamenilor să răzbească în viață și să nu fie mediocri, banali, neremarcabili sau obișnuiți, ci să fie în schimb grozavi, faimoși și măreți? Asta cere Dumnezeu de la oameni? (Nu.) Este foarte clar că zicala pe care familia a condiționat-o în mintea ta – „Trebuie să înduri o mare suferință pentru a răzbi în viață” – nu te îndrumă într-o direcție pozitivă și, desigur, nici nu are vreo legătură cu adevărul. Scopurile pentru care familia ta te face să înduri suferința nu sunt deloc inocente, se sprijină pe uneltiri și sunt josnice și ascunse. Dumnezeu îi face pe oameni să îndure suferințe pentru că ei au firi corupte. Dacă oamenii vor să fie purificați de firile lor corupte, trebuie să treacă prin suferințe – acesta este un fapt obiectiv. În plus, Dumnezeu le cere oamenilor să îndure suferințe: asta ar trebui să facă o ființă creată și, de asemenea, este ce ar trebui să îndure o persoană normală și atitudinea pe care ar trebui să o aibă un om normal. Cu toate acestea, Dumnezeu nu-ți cere să răzbești în viață. El îți cere doar să fii o persoană obișnuită, normală, care înțelege adevărul, Îi ascultă cuvintele, I se supune și atât. Dumnezeu nu-ți cere niciodată să-L surprinzi sau să faci ceva cutremurător și nici nu are nevoie ca tu să fii o celebritate sau o persoană grozavă. El doar are nevoie ca tu să fii o persoană obișnuită, normală și adevărată și, indiferent câtă suferință poți să înduri sau dacă poți îndura suferința, dacă, în cele din urmă, ești capabil să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău, atunci ești pe cât de bun poți fi. Dumnezeu nu vrea să răzbești în viață, ci să fii o ființă creată adevărată, o persoană care poate îndeplini datoria unei ființe create. Această persoană este neremarcabilă și obișnuită, cu o umanitate, conștiință și rațiune normale, nu un om care este măreț sau grozav în ochii non-credincioșilor sau ai oamenilor corupți. În trecut, am avut deseori părtășie despre acest aspect, așa că nu vom continua discuția acum. Această zicală, „Trebuie să înduri o mare suferință pentru a răzbi în viață”, este în mod clar un lucru la care ar trebui să renunți. La ce anume ar trebui să renunți? La direcția pe care familia te-a condiționat să o urmezi. Adică ar trebui să schimbi direcția pe care o urmezi. Nu face ceva doar ca să răzbești în viață, să te distingi din mulțime și să fii remarcabil sau să fii admirat de ceilalți. În schimb, ar trebui să renunți la aceste intenții, scopuri și motive și să faci totul într-o manieră realistă, pentru a fi o adevărată ființă creată. Ce vreau să spun prin „într-o manieră realistă”? Principiul de bază este să faci totul conform căilor și principiilor pe care Dumnezeu le-a predat oamenilor. Să presupunem că ceea ce faci nu-i uimește pe toți sau nu-i impresionează sau nici măcar nu este lăudat sau prețuit de nimeni. Totuși, dacă acesta este un lucru pe care se cuvine să-l faci, atunci ar trebui să perseverezi și să continui, tratându-l ca pe datoria pe care o ființă creată ar trebui s-o îndeplinească. Dacă faci asta, în ochii lui Dumnezeu, vei fi o ființă creată acceptabilă – e foarte simplu. Ce trebuie să schimbi este ceea ce urmărești cu privire la comportamentul și perspectiva ta asupra vieții.

Familia te condiționează și te influențează în alte feluri, de exemplu cu zicala „Armonia este o comoară, toleranța este excelență”. Membrii familiei te învață adesea: „Fii bun și nu te certa cu alții sau nu-ți face dușmani, fiindcă dacă-ți faci prea mulți dușmani, nu vei fi capabil să te impui în societate și, dacă există prea mulți oameni care te urăsc și îți vor răul, atunci nu vei fi în siguranță în societate. Vei fi mereu sub amenințare, iar supraviețuirea, statutul, familia, siguranța personală și chiar perspectivele de promovare în carieră îți vor fi puse în pericol și obstrucționate de oameni meschini. Așa că trebuie să înveți că «Armonia este o comoară, toleranța este excelență». Fii bun cu toată lumea, nu strica relații bune, nu spune ceva ce nu poți retracta mai târziu, evită să rănești mândria oamenilor și nu le da în vileag neajunsurile. Evită sau încetează să spui lucruri pe care oamenii nu vor să le audă. Fă doar complimente, pentru că nu strică niciodată să faci complimente cuiva. Trebuie să înveți să arăți toleranță și compromis atât în chestiuni importante, cât și în chestiuni mărunte, deoarece «Compromisul va face un conflict mult mai ușor de soluționat»”. Gândește-te la asta, familia ta îți inculcă două idei și păreri în același timp. Pe de o parte, spune că trebuie să fii bun cu alții; pe de altă parte, spune că trebuie să fii tolerant, să nu vorbești neîntrebat și, dacă ai ceva de spus, să închizi gura până ajungi acasă și apoi să-i spui familiei tale. Sau, mai bine, să nu-i spui nimic familiei tale, pentru că nu știi cine ascultă – dacă se află vreodată secretul, nu-ți va fi bine. Pentru a te impune și a supraviețui în această societate, oamenii trebuie să învețe un lucru, și anume să stea în două luntri. Cu alte cuvinte, trebuie să fii alunecos și viclean. Nu poți spune pur și simplu ceea ce gândești. Dacă o faci, înseamnă că ești prost, nu deștept. Unii oameni nu se controlează și spun orice vor. Imaginează-ți un tip care face asta și ajunge să-și jignească șeful. Apoi, șeful îi face zile fripte, îi anulează prima și caută mereu să se certe cu el. În cele din urmă, nu mai poate suporta să lucreze acolo. Dacă demisionează, nu are alte mijloace de a-și câștiga traiul. Dar dacă nu demisionează, nu poate decât să suporte o slujbă pe care nu o mai poate suferi. Cum se numește atunci când te afli între ciocan și nicovală? „Blocat”, într-o situație dificilă. Apoi familia îl ceartă, spunând: „Meriți să fii abuzat, ar fi trebuit să-ți amintești că «Armonia este o comoară, toleranța este excelență»! Așa-ți trebuie pentru că nu te-ai controlat și ai trăncănit! Ți-am spus să ai tact și să te gândești cu atenție la ce spui, dar nu ai vrut, a trebuit să fii direct. Ai crezut că va fi atât de ușor să te pui cu șeful tău? Ai crezut că e atât de ușor să supraviețuiești în societate? Crezi mereu că pur și simplu ești direct. Ei bine, acum trebuie să înduri consecințele dureroase. Să-ți fie învățătură de minte! Pe viitor să faci bine să-ți amintești zicala «Armonia este o comoară, toleranța este excelență»!” Odată ce i s-a dat această lecție, el și-o amintește, gândindu-se: „Părinții mei chiar au avut dreptate să mă educe. Aceasta este o experiență de viață pătrunzătoare, o adevărată perlă de înțelepciune, nu pot continua să o ignor. Îmi ignor bătrânii pe riscul meu, așa că îmi voi aminti asta în viitor.” După ce ajunge să creadă în Dumnezeu și se alătură casei Lui, încă își amintește această zicală, „Armonia este o comoară, toleranța este excelență”, așa că dă binețe fraților și surorilor oricând îi întâlnește și face tot ce poate ca să le vorbească frumos. Conducătorul spune: „Sunt conducător de o vreme, dar nu am destulă experiență de muncă.” Așa că intervine cu un compliment: „Faci o treabă grozavă! Dacă nu ne-ai conduce, am simți că nu avem cui să-i cerem ajutorul.” Altcineva spune: „Am început să mă înțeleg și cred că sunt foarte înșelător.” Așa că răspunde: „Nu ești înșelător, ești foarte sincer, eu sunt cel care este înșelător.” Altcineva face o remarcă răutăcioasă față de el, iar el își spune: „N-am de ce să mă tem de astfel de remarci răutăcioase, pot rezista la lucruri mult mai rele. Indiferent cât de răutăcioase devin remarcile tale, pur și simplu mă voi preface că nu le-am auzit și voi continua să-ți fac complimente și să-mi dau silința să-ți intru în grații, pentru că niciodată nu strică să te complimentez.” Ori de câte ori i se cere să-și spună părerea sau să vorbească deschis în părtășie, nu vorbește sincer și păstrează această fațadă veselă și voioasă în fața tuturor. Cineva îl întreabă: „Cum de ești mereu atât de vesel și voios? Chiar ești pisica blândă care zgârie rău?” Iar el își spune: „De ani de zile sunt pisica blândă care zgârie rău și, în tot acel timp, nimeni nu a profitat niciodată de mine, așa că a devenit principiul meu de bază în relația cu lumea.” Oare nu este alunecos? (Ba da.) Unii s-au lăsat duși astfel de curent în societate timp de mulți ani și continuă să facă asta după ce vin în casa lui Dumnezeu. Nu spun niciodată o vorbă sinceră, nu vorbesc niciodată din inimă și nu vorbesc despre felul în care se înțeleg pe ei înșiși. Chiar și atunci când un frate sau o soră li se destăinuie, ei nu vorbesc sincer și nimeni nu-și poate da seama ce se întâmplă cu adevărat în mintea lor. Nu dezvăluie niciodată ce gândesc sau ce păreri au, mențin relații foarte bune cu toată lumea și nu știi ce fel de oameni sau ce fel de personalitate le place cu adevărat sau ce cred, în realitate, despre ceilalți. Dacă cineva îi întreabă ce fel de persoană este cutare, răspund: „Este credincios de mai bine de zece ani și este în regulă.” Despre oricine îi întrebi, vor răspunde că acea persoană este în regulă sau foarte bună. Dacă cineva îi întreabă: „Ai descoperit vreun neajuns sau defect la el?”, vor răspunde: „Până acum nu am găsit niciunul. Pe viitor, voi fi mai atent.”, dar în sinea lor, își spun: „Îmi ceri să ofensez acea persoană, lucru pe care sigur nu-l voi face! Dacă-ți spun adevărul, iar el află, oare nu va deveni pur și simplu dușmanul meu? Familia mea îmi spune de mult să nu-mi fac dușmani, nu i-am uitat cuvintele. Mă crezi prost? Crezi că aș uita educația și condiționarea primită de la familia mea, doar pentru că ai avut părtășie despre două propoziții din adevăr? N-ai să vezi! Aceste zicale: „Armonia este o comoară, toleranța este excelență” și „Compromisul va face un conflict mult mai ușor de soluționat” nu m-au dezamăgit niciodată și sunt talismanele mele. Nu vorbesc despre defectele nimănui și, dacă mă provoacă cineva, îi arăt toleranță. N-ai văzut simbolul acela imprimat pe fruntea mea? E simbolul chinezesc pentru «toleranță», care este alcătuit din simbolul unui cuțit deasupra celui al unei inimi. Oricui face remarci răutăcioase îi arăt toleranță. Oricui mă emondează îi arăt toleranță. Ținta mea este să rămân în relații bune cu toată lumea, să le păstrez la nivelul acesta. Nu te ține de principii, nu fi atât de prost, nu fi rigid, trebuie să înveți să cedezi în funcție de circumstanțe! De ce crezi că trăiesc atât de mult țestoasele? Pentru că se ascund în carapace atunci când situația este dificilă, nu-i așa? În felul acesta, se pot proteja și pot trăi mii de ani. Așa se trăiește o viață îndelungată și așa trebuie să fie relația cu lumea.” Nu auzi astfel de oameni să rostească ceva adevărat sau sincer, iar adevăratele lor puncte de vedere și fundamentul comportamentului lor nu sunt niciodată dezvăluite. Ei se gândesc la aceste lucruri și le contemplă doar în inima lor, dar nimeni altcineva nu știe despre ele. O astfel de persoană este, în aparență, amabilă cu toată lumea, pare binevoitoare, nu rănește pe nimeni și nu face rău nimănui. Dar, de fapt, stă în două luntri și este alunecoasă. O astfel de persoană este mereu plăcută de câțiva oameni din biserică, pentru că nu face niciodată greșeli grave, nu se dă niciodată de gol, iar evaluarea din partea conducătorilor de biserică și a fraților și surorilor este aceea că se înțelege bine cu toată lumea. Este lipsită de entuziasm față de datoria ei, face doar ce i se cere. Este foarte ascultătoare și bine-crescută, nu rănește niciodată pe alții în conversații sau când gestionează lucrurile și nu profită niciodată în mod nedrept de nimeni. Nu vorbește de rău pe nimeni și nu judecă niciodată oamenii pe la spate. Cu toate acestea, niciun om nu știe dacă este sinceră când își îndeplinește datoria, ce crede despre alții sau despre el. După ce te gândești cu atenție, chiar simți că o astfel de persoană este cu adevărat puțin ciudată și dificil de înțeles și că, dacă o menții în funcție, asta ar putea provoca necazuri. Ce ar trebui să faci? E o decizie grea, nu-i așa? Când își îndeplinește datoria, poți vedea că-și face treaba, dar nu-i pasă niciodată de principiile pe care i le-a comunicat casa lui Dumnezeu. Face lucrurile cum îi place, de mântuială și le lasă așa, încercând doar să evite să facă vreo greșeală gravă. Drept urmare, nu-i poți găsi nicio vină sau nu poți identifica vreun defect. Face lucrurile perfect, dar ce gândește? Vrea să-și îndeplinească datoria? Dacă nu ar exista decretele administrative ale bisericii sau supraveghere din partea conducătorului bisericii sau a fraților și surorilor ei, oare această persoană s-ar putea asocia cu oameni răi? Ar putea să facă lucruri rele și să comită fapte rele împreună cu oamenii răi? Este foarte posibil și este capabilă s-o facă, dar încă nu a făcut-o. Un astfel de om este cel mai dificil tip și este piatra alunecoasă arhetipală sau o vulpe bătrână și vicleană. Nu poartă pică nimănui. Dacă cineva spune ceva ca să-l rănească sau dezvăluie o fire coruptă care îi lezează demnitatea, ce gândește el? „Voi arăta toleranță, n-o să te învinovățesc pentru asta, dar va veni ziua în care te vei face de râs!” Când acea persoană chiar este tratată sau se face de râs, se amuză în secret. Râde ușor de alți oameni, de conducători și de casa lui Dumnezeu, dar nu râde de el însuși. Pur și simplu nu știe ce probleme sau defecte are el însuși. Astfel de oameni sunt atenți să nu dezvăluie nimic ce i-ar putea răni pe ceilalți sau ce i-ar putea face pe ceilalți să-i vadă așa cum sunt, deși se gândesc la lucrurile acestea în inima lor. Pe când, atunci când e vorba de lucruri care îi pot amorți sau induce în eroare pe ceilalți, le exprimă liber și-i lasă pe oameni să le vadă. Astfel de oameni sunt cei mai prefăcuți și cel mai dificil de tratat. Deci ce fel de atitudine adoptă casa lui Dumnezeu față de astfel de oameni? Folosește-i dacă pot fi folosiți și îndepărtează-i dacă nu pot fi folosiți – acesta este principiul. De ce? Pentru că astfel de oameni sunt predestinați să nu urmărească adevărul. Sunt neîncrezători care-și bat joc de casa lui Dumnezeu, de frați și surori și de conducători, atunci când lucrurile nu merg cum trebuie. Ce rol joacă ei? Nu cumva rolul Satanei și al diavolilor? (Ba da.) Când le arată răbdare fraților și surorilor, aceasta nu este nici toleranță și nici iubire adevărată. O fac pentru a se proteja pe ei înșiși, a evita să-și facă dușmani și a se feri din calea pericolului. Nu-și tolerează frații și surorile pentru a-i proteja și n-o fac nici din iubire, cu atât mai puțin pentru că urmăresc adevărul și practică în conformitate cu adevărurile-principii. Atitudinea lor se centrează complet pe a se lăsa duși de val și a-i induce în eroare pe ceilalți. Astfel de oameni stau în două luntri și sunt alunecoși. Nu le place adevărul și nu-l urmăresc, în schimb, se lasă purtați de curent. E clar că această condiționare pe care astfel de oameni o primesc de la familia lor afectează grav metodele după care se comportă și gestionează lucrurile. Desigur, trebuie să spunem că aceste metode și principii de a relaționa cu lumea sunt inseparabile de umanitatea-esență a acestora. În plus, efectele de condiționare din partea familiei lor servesc doar pentru a le face acțiunile și mai pronunțate și concrete și pentru a le dezvălui complet natura-esență. Prin urmare, când înfruntă probleme fundamentale legate de bine și rău și în chestiuni care influențează interesele casei lui Dumnezeu, dacă astfel de oameni pot face alegerile potrivite și pot renunța la filosofiile pentru interacțiuni lumești pe care le au în inimile lor, precum „Armonia este o comoară, toleranța este excelență”, pentru a susține interesele casei lui Dumnezeu, a-și reduce fărădelegile și faptele rele înaintea lui Dumnezeu – cum le va fi de folos asta? Cel puțin, în viitor, când Dumnezeu va hotărî finalul fiecărei persoane, asta le va ușura pedeapsa și certarea de la Dumnezeu. Practicând în felul acesta, astfel de oameni nu au nimic de pierdut, ci doar de câștigat, nu-i așa? Dacă sunt făcuți să renunțe complet la filosofiile pentru interacțiuni lumești, nu le va fi ușor, pentru că asta le implică umanitatea-esență, iar acești oameni care sunt pietre alunecoase și sunt în două luntri nu acceptă deloc adevărul. Nu le este atât de simplu și ușor să renunțe la filosofiile satanice condiționate în ei de familiile lor, deoarece – chiar lăsând deoparte aceste efecte de condiționare din partea familiilor lor – ei înșiși sunt credincioși în filosofii satanice obsedați și le place această abordare față de relația cu lumea, care este una individuală și foarte subiectivă. Dar dacă astfel de oameni sunt deștepți – dacă renunță la câteva practici de acest fel pentru a proteja cum se cuvine interesele casei lui Dumnezeu, atât timp cât propriile interese nu le sunt amenințate sau afectate – atunci acela este, de fapt, un lucru bun pentru ei, fiindcă măcar le poate ușura sentimentul de vinovăție, poate reduce certarea de la Dumnezeu și chiar îi poate avantaja, astfel încât, în loc să-i certe, Dumnezeu îi recompensează și îi comemorează. Ce minunat ar fi! Nu ar fi un lucru bun? (Ba da.) Și cu asta ne încheiem părtășia despre acest aspect.