În ce punct am ajuns, în părtășia de la ultima adunare? Am avut părtășie despre subiectul „renunțării” cu privire la căsnicie, în cadrul articolului „Cum să urmărești adevărul.” Am avut de mai multe ori părtășie despre subiectul căsniciei – despre ce am avut în principal părtășie data trecută? (Am avut părtășie despre renunțarea la diverse fantezii despre căsnicie și despre corectarea unor idei și înțelegeri denaturate pe care oamenii căsătoriți le au în legătură cu căsnicia, precum și despre abordarea corectă a dorinței sexuale. La final, am avut părtășie despre faptul că misiunea noastră nu este urmărirea fericirii în căsnicie.) Am avut părtășie despre subiectul „renunțării la diverse fantezii despre căsnicie”, așadar, cât de mult ați înțeles și cât de mult vă puteți aminti? Nu am avut în primul rând părtășie despre diversele opinii și dorințe nerealiste, nerealizabile, naive și iraționale pe care le au oamenii față de căsnicie? (Ba da.) A pricepe și a înțelege corect căsnicia și a adopta abordarea corectă cu privire la căsnicie – aceasta este atitudinea pe care oamenii ar trebui să o aibă față de căsnicie. Aceasta nu ar trebui privită ca un joc și nici nu ar trebui considerată ceva pentru a satisface toate fanteziile și lucrurile nerealiste pe care le urmărește omul. Ce presupun diversele iluzii despre căsnicie? Există o anumită relație între aceste fantezii și diversele atitudini pe care le au oamenii cu privire la viață și, mai important, ele sunt legate de diversele zicale, interpretări și atitudini privind căsnicia pe care ei le primesc din partea lumii și a societății. Aceste zicale, interpretări și atitudini sunt o mulțime de zicale și puncte de vedere nerealiste și false care provin de la societate și de la toate popoarele lumii. De ce trebuie să renunțe oamenii la aceste lucruri? Fiindcă aceste lucruri provin de la omenirea coruptă, fiindcă există tot felul de puncte de vedere și atitudini cu privire la căsnicie care au apărut din lumea malefică, iar acestea se abat în întregime de la definiția și de la noțiunea corectă a căsniciei, pe care Dumnezeu le-a poruncit pentru omenire. Noțiunea și definiția căsniciei, pe care Dumnezeu le-a poruncit pentru omenire, se axează mai mult pe responsabilitățile și pe obligațiile oamenilor, precum și pe umanitatea, conștiința și rațiunea pe care ei ar trebui să le întruchipeze în viață. Definiția lui Dumnezeu pentru căsnicie îi sfătuiește în principal pe oameni cu privire la modul în care să își accepte corect responsabilitățile în cadrul căsniciei. Dacă ești necăsătorit și nu ești implicat în îndeplinirea responsabilităților aferente căsniciei, atunci ar trebui, totuși, să ai înțelegerea corectă a definiției lui Dumnezeu pentru căsnicie – acesta este un aspect. Un alt aspect este faptul că Dumnezeu îi sfătuiește pe oameni să se pregătească să își asume responsabilitățile pe care ar trebui să le accepte în cadrul căsniciei. Căsnicia nu este un joc de jucat sau jocul copiilor de-a familia. Primul lucru pe care să-l știi în mintea ta și despre care să ai o noțiune este faptul că o căsnicie este un semn al responsabilității. Chiar mai important este să fii gata sau să te pregătești pentru responsabilitățile care ar trebui îndeplinite în umanitatea normală a unui om. Și pe ce se axează mai mult noțiunile, înțelegerile și zicalele despre căsnicie de la Satana și de la lumea ticăloasă? Se axează mai mult pe jocul cu emoțiile și cu dorințele sexuale, pe satisfacerea dorințelor fizice și a curiozității trupești față de sexul opus, precum, firește, și pe satisfacerea vanității omenești. Ele nu menționează niciodată responsabilitatea sau umanitatea, cu atât mai puțin felul în care cele două părți implicate în căsnicia poruncită de Dumnezeu, adică bărbatul și femeia, ar trebui să-și asume responsabilitățile, să-și îndeplinească obligațiile și să facă bine tot ce ar trebui să facă un bărbat și o femeie în cadrul căsniciei. Diversele interpretări, zicale și atitudini față de căsnicie cu care lumea îi îndoctrinează pe oameni se axează mai mult pe satisfacerea emoției și a dorinței umane, pe explorarea emoției și a dorinței și pe căutarea acestora. Prin urmare, dacă accepți aceste zicale, înțelegeri sau atitudini diverse față de căsnicie care vin din societate, atunci nu vei putea evita să fii afectat de aceste idei ticăloase. Mai precis, nu vei putea evita să fii corupt de aceste puncte de vedere privind căsnicia, care vin din partea lumii. Odată ce ai fost corupt și afectat de aceste idei și puncte de vedere, nu vei putea evita să fii controlat de aceste idei și, în același timp, vei accepta și să fii păcălit și manipulat de aceste puncte de vedere, la fel ca non-credincioșii. Odată ce non-credincioșii acceptă aceste idei și puncte de vedere despre căsnicie, ei vorbesc despre dragoste și despre satisfacerea propriilor dorințe sexuale. În același fel, odată ce ai acceptat fără rezerve aceste idei și puncte de vedere, și tu vei vorbi despre dragoste și despre satisfacerea dorințelor tale sexuale. Acest lucru este inevitabil și nu poți scăpa de el. Câtă vreme îți lipsesc definiția corectă a căsniciei și înțelegerea și atitudinea corectă față de căsnicie, vei accepta în mod firesc toate diversele puncte de vedere și zicale despre căsnicie care vin de la lume, de la societate și de la omenire. Atât timp cât auzi aceste idei, le vezi, le cunoști și nu ai pic de imunitate pentru a le respinge, atunci vei fi afectat, fără să-ți dai seama, de acest fel de climat social și vei accepta, fără să-ți dai seama, aceste puncte de vedere și zicale despre căsnicie. Când accepți aceste lucruri în sinea ta, atunci nu poți evita ca atitudinea ta față de căsnicie să nu fie afectată de aceste idei și puncte de vedere. Fiindcă nu trăiești într-un vid, ești foarte predispus la a fi afectat și chiar controlat de diverse zicale despre căsnicie care vin de la lume, de la societate și de la omenire. Odată ce acestea te controlează, îți va fi foarte greu să te desprinzi de ele și nu vei putea să nu-ți imaginezi cum ar trebui să fie căsnicia ta.

Ultima dată, am avut părtășie cu privire la diversele fantezii despre căsnicie, iar aceste fantezii provin din variatele înțelegeri și puncte de vedere greșite despre căsnicie ale omenirii ticăloase. Toate aceste înțelegeri și puncte de vedere, indiferent că sunt specifice sau generale, sunt lucruri la care cineva care urmărește adevărul ar trebui să renunțe. În primul rând, ar trebui să renunțe la toate diversele definiții și înțelegeri greșite cu privire la căsnicie; în al doilea rând, ar trebui să își aleagă corect partenerul și, în al treilea rând, cei care sunt deja căsătoriți ar trebui să adopte abordarea corectă față de căsnicia lor. Cuvântul „corectă” se referă aici la atitudinea și responsabilitatea pe care oamenii ar trebui să le aibă față de căsnicie, pe care Dumnezeu le ordonă și îi instruiește să le aibă. Oamenii ar trebui să înțeleagă că o căsnicie nu este un simbol al dragostei și că a te căsători nu înseamnă să intri într-un palat al căsniciei, nici să intri într-o criptă și cu atât mai puțin înseamnă o rochie de mireasă, un inel cu diamant, o biserică, rostirea unor jurăminte de dragoste veșnică, cine la lumina lumânărilor, o poveste de iubire sau o lume formată din doi oameni – niciunul dintre aceste lucruri nu indică o căsnicie. Așadar, când vorbim despre căsnicie, primul lucru pe care ar trebui să-l faci este să înlături fanteziile despre aceasta, care ți-au fost sădite în inimă, împreună cu lucrurile simbolice care iau naștere din fanteziile tale despre căsnicie. Având părtășie despre interpretarea corectă a căsniciei și disecând diversele idei denaturate despre căsnicie care provin din lumea ticăloasă a Satanei, nu ajungeți să aveți o înțelegere mai exactă a definiției căsniciei? (Ba da.) Cât despre aceia dintre voi care nu sunt căsătoriți, faptul că spunem aceste lucruri nu vă face să vă simțiți oarecum mai lucizi cu privire la chestiunea căsniciei? Și nu vă lărgește perspectiva? (Ba da.) În privința cărui aspect vă lărgește perspectiva? (Fanteziile mele anterioare despre căsnicie presupuneau doar lucruri nedeslușite, precum flori, inele cu diamante, rochii de mireasă și rostirea unor jurăminte de dragoste veșnică. Acum, după ce am ascultat părtășia lui Dumnezeu, înțeleg că o căsnicie este, de fapt, poruncită de Dumnezeu și că înseamnă doi oameni, împreună, care sunt capabili să-și arate reciproc considerație, să-și poarte unul altuia de grijă și să-și asume responsabilitatea unul pentru celălalt. Este un simț al responsabilității, iar acest punct de vedere asupra căsniciei are o natură mai practică și nu implică acele lucruri nedeslușite.) Ți s-a lărgit perspectiva, nu-i așa? Din punct de vedere general, ți s-a lărgit perspectiva. Din punctul de vedere al detaliilor specifice, a avut loc o mică schimbare a standardelor pentru obiectele pe care le admirai și care te fascinau înainte? (Da, a avut.) Mereu spuneai că vrei să cunoști un bărbat înalt, bogat, chipeș, sau o femeie cu pielea albă, bogată, frumoasă; acum, pe ce te concentrezi? Te concentrezi cel puțin pe umanitatea cuiva și pe ideea dacă este de încredere și dacă are un simț al răspunderii. Spuneți-Mi, dacă cineva alege un partener în conformitate cu această direcție, cu acest obiectiv și cu această metodă, este mai probabil să aibă o căsnicie fericită cei doi, sau să fie nefericiți și să divorțeze? (Este mai probabil că vor fi fericiți.) Este oarecum mai probabil că vor fi fericiți. De ce nu spunem că o astfel de căsnicie va fi sută la sută garantat una fericită? Câte motive există pentru acest lucru? Cel puțin un motiv este faptul că oamenii pot să facă greșeli și să nu vadă în mod clar o persoană, înainte de a se căsători cu ea. Un alt motiv este că, înainte să se căsătorească, o persoană poate să aibă închipuiri minunate despre căsnicie, gândindu-se: „Avem personalități compatibile și împărtășim aceleași aspirații. El m-a asigurat și că este dispus să-și asume răspunderea și să-și îndeplinească obligațiile față de mine după ce ne căsătorim și că nu mă va dezamăgi niciodată.” Însă după ce se căsătoresc, în viața de cuplu nu merge totul cum și-ar putea dori ei, nu totul decurge fără probleme. De asemenea, unii oameni iubesc adevărul și lucrurile pozitive, în timp ce alții pot părea să aibă o umanitate care nu este dăunătoare sau rea, dar nu simt pic de iubire pentru lucrurile pozitive și nu urmăresc adevărul. Când sunt căsătoriți și trăiesc împreună, acea fărâmă de simț al răspunderii sau al obligației pe care o are în umanitate se risipește treptat, el se schimbă în timp și-și arată adevărata față. Spune-Mi, dacă o persoană dintr-un cuplu căsătorit urmărește adevărul, iar cealaltă nu, dacă tu urmărești în mod unilateral adevărul, iar el nu îl acceptă deloc, cât timp vei putea să îl suporți? (Nu mult.) Poți să tolerezi și să suporți în silă unele obiceiuri de viață sau unele defecte minore sau cusururi ale umanității lui, dar odată cu trecerea timpului, voi doi nu veți mai avea în comun un limbaj sau ceea ce urmăriți. El nu urmărește adevărul, nici nu-i plac lucrurile pozitive și întotdeauna îi plac lucrurile ce țin de tendințele ticăloase ale lumii. Treptat, vorbiți tot mai puțin între voi, aspirațiile voastre se îndepărtează, iar dorința lui de a-și îndeplini responsabilitățile se disipează în curând. Este fericită o asemenea căsnicie? (Nu.) Ce ar trebui să faceți, dacă nu sunteți fericiți? (Dacă doi oameni nu mai pot continua împreună, atunci ar trebui să se despartă cât mai repede posibil.) Corect. Cât durează de când le vine această idee și până când se despart? La început, cei doi oameni se împacă bine, iar după ce se împacă bine o vreme, încep să se certe. După ce se ceartă, se împacă și, odată ce se împacă, femeia vede că bărbatul nu s-a schimbat, așa că rabdă, iar după ce rabdă acest lucru o vreme, încep din nou să aibă conflicte. După ce acest conflict ajunge la apogeu, lucrurile se liniștesc din nou, iar ea se gândește: „Nu ne potrivim și nu așa mi-am imaginat că va fi, la început. Traiul împreună e dureros. Ar trebui să divorțăm? Dar ne-a fost atât de greu să ajungem în acest punct și ne-am despărțit și împăcat de atâtea ori. Nu trebuie să divorțez așa de ușor de el. Pur și simplu ar trebui să îndur. A trăi singur nu e niciodată așa de bine ca a trăi împreună cu o altă persoană.” Așa că îndură un an sau doi; cu cât îl privește mai mult, cu atât se simte mai nemulțumită și cu cât asta durează mai mult, cu atât devine ea mai frustrată. Traiul împreună nu o face fericită și vorbesc tot mai puțin pe aceeași lungime de undă. Îi vede defectele înmulțindu-se întruna și simte tot mai puțin că vrea să îl suporte și să îl tolereze. După cinci sau șase ani, ea nu mai poate suporta, explodează și vrea să se rupă complet de el. Înainte de a se decide să se rupă complet, trebuie să analizeze bine toată situația de la un capăt la altul și trebuie să se gândească temeinic și clar la cum va trăi ea după ce vor divorța. După ce întoarce situația pe toate fețele, nu-și poate face curaj să decidă, dar după ce se mai gândește de câteva ori, decide cu reticență să-și părăsească soțul, gândindu-se: „Am să divorțez de el. Să trăiesc singură o viață liniștită e mai bine decât situația asta.” Cei doi se ceartă întruna și nu se pot înțelege bine. Ceea ce înainte putea tolera, acum este insuportabil. Să-l vadă o supără, să-l audă vorbind o enervează și chiar și să-i audă vocea, să-i vadă înfățișarea, hainele și lucrurile pe care le-a folosit îi întorc stomacul pe dos și îi provoacă greață. S-a ajuns într-un punct insuportabil, în care cei doi au devenit străini unul pentru altul, iar ea trebuie să divorțeze de el. Care a fost premisa faptului că trebuie să divorțeze de el? Traiul lor împreună era prea dureros și e mai bine ca ea să trăiască singură. Când lucrurile vor ajunge în acest punct, nu va mai ține legătura cu el. Nu mai există niciun sentiment; ea a întors situația pe toate fețele și și-a dat seama: e mai bine să trăiești singur, exact cum spun adesea non-credincioșii: „Când trăiești singur, nu mai ai de ce să-ți faci griji în legătură cu altcineva.” Altfel, ar trebui mereu să se gândească la el, întrebându-se: „A mâncat? Se îmbracă bine? Doarme bine? Este epuizant pentru el să lucreze departe de casă? E tratat urât? Cum se simte?” Mereu ar trebui să-și facă griji pentru el. Acum însă ea vede că e mai liniștit să trăiești singur, fără altcineva la care să te gândești sau pentru care să-ți faci griji. Pentru un astfel de bărbat nu merită să trăiești așa. El nu merită nici grija și nici dragostea ei, nu merită ca ea să-și asume vreo răspundere pentru el și nu are nimic atrăgător. În cele din urmă, ea cere divorț, căsnicia lor ia sfârșit, iar ea nu privește înapoi și nu-și regretă niciodată decizia. Există astfel de căsnicii, nu-i așa? (Da.) Există și căsnicii care încep ca urmare a unor motive diverse precum fapte bune din trecut și resentimente din viața anterioară a cuiva. După cum am discutat înainte, unii oameni încep o relație fiindcă unul dintre ei are o datorie la celălalt. În cuplu, fie femeia îi e datoare bărbatului, fie bărbatul îi e dator femeii. În viața anterioară, poate că cineva a profitat prea mult, a datorat prea mult și, prin urmare, în această viață, ei ajung împreună pentru ca acea persoană să-și poată plăti datoria. Multe astfel de căsnicii sunt nefericite, dar partenerii nu pot divorța. Indiferent că sunt obligați să rămână împreună fiindcă au o familie, din cauza copiilor lor, sau din alt motiv, în orice caz, partenerii nu se înțeleg bine, se ceartă mereu, au mereu conflicte, iar personalitățile, interesele, ceea ce urmăresc și hobby-urile nu se potrivesc deloc între ele. Nu se plac unul pe celălalt și traiul împreună nu-l face pe niciunul din ei fericit, dar nu pot divorța, așa că rămân împreună până la moarte. În pragul morții, tot simt nevoia să-și tachineze partenerul și să spună: „Nu vreau să te văd în viața viitoare!” Se urăsc reciproc foarte mult, nu-i așa? Dar în această viață, nu pot divorța unul de celălalt, iar acest lucru este poruncit de Dumnezeu. Există toate aceste tipuri diferite de căsnicii, indiferent de structura sau originile lor, dacă ești sau nu căsătorit și, în orice caz, ar trebui întotdeauna să renunți la diversele fantezii naive pe care le ai despre căsnicie; ar trebui să înfrunți căsnicia în mod corect și să nu te joci cu emoțiile și dorințele oamenilor, cu atât mai puțin să cazi în capcana punctelor de vedere greșite despre căsnicie cu care te îndoctrinează societatea, reflectând mereu la părerea ta despre căsnicie: Te iubește partenerul tău? Poți să simți că partenerul tău te iubește? Tu îți mai iubești partenerul? Cât de multă dragoste mai simți pentru partenerul tău? Mai simte partenerul tău ceva pentru tine? Tu mai simți ceva pentru partenerul tău? Nu este nevoie să simți aceste lucruri sau să reflectezi la ele – toate sunt idei absurde și fără sens. Cu cât reflectezi mai mult la aceste lucruri, cu atât simți mai mult că este în criză căsnicia ta și, cu cât te afunzi mai mult în aceste gânduri, cu atât se dovedește că ai căzut în capcana căsniciei și categoric nu vei fi fericit și nu vei avea niciun sentiment de siguranță. Acest lucru se întâmplă fiindcă atunci când te afunzi în aceste idei, puncte de vedere și gânduri, căsnicia ta devine deformată, umanitatea ta devine denaturată și devii și tu complet controlat și furat de diverse idei și puncte de vedere ale societății despre căsnicie. Prin urmare, în ceea ce privește diversele puncte de vedere și zicale despre căsnicie care provin de la societate și de la omenirea ticăloasă, trebuie să fii capabil să le discerni cu acuratețe și să le și respingi. Indiferent ce spun alți oameni sau cum se schimbă zicalele lor despre căsnicie, în cele din urmă, oamenii nu ar trebui să abandoneze definiția lui Dumnezeu pentru căsnicie și nici nu ar trebui să fie afectați sau orbiți de punctele de vedere ale lumii ticăloase despre căsnicie. Ca să spunem lucrurilor pe nume, căsnicia este începutul unei etape diferite a vieții unei persoane, de la adolescență la vârsta maturității. Adică după ce devii adult, intri într-o etapă diferită a vieții și, în această etapă, intri în viața conjugală și trăiești cu cineva cu care nu ai nicio legătură de sânge. Din ziua în care începi să trăiești cu acea persoană, înseamnă că tu, ca soție sau ca soț, trebuie să îți asumi responsabilitățile și obligațiile pentru toate lucrurile care țin de viața conjugală și, în plus, voi doi trebuie să înfruntați împreună toate lucrurile care țin de viața conjugală. Mai precis, căsnicia semnifică faptul că o persoană și-a părăsit părinții, și-a luat adio de la viața de persoană singură și a intrat într-o viață de cuplu cu altcineva. Aceasta este etapa în care două persoane înfruntă viața împreună. Această etapă semnifică faptul că vei începe un nou capitol în viață, precum și că, firește, te vei confrunta cu tot felul de încercări ale vieții. Modul în care vei face față vieții în cadrul căsniciei și modul în care tu, împreună cu partenerul tău, veți înfrunta toate lucrurile întâmpinate în cadrul căsniciei pot fi încercări pentru tine, aceste lucruri pot fi o perfecționare pentru tine, sau pot fi dezastre. Bineînțeles, ar putea fi și surse suplimentare de experiență în viață; ar putea fi surse care-ți oferă o înțelegere și o apreciere mai profundă a vieții, nu? (Așa este.) Ne vom încheia aici recapitularea privind subiectul unei înțelegeri corecte cu privire la căsnicie și diversele fantezii despre căsnicie.

Data trecută, am avut părtășie despre un alt subiect, și anume faptul că misiunea ta nu este să urmărești fericirea conjugală. Ce am subliniat când am avut părtășie despre acest subiect? (Am subliniat faptul că nu trebuie să înmânăm partenerului nostru fericirea vieții noastre și că nu trebuie să facem lucruri care îi fac plăcere partenerului nostru doar ca să-l atragem sau ca să ne apărăm așa-zisa dragoste. Nu trebuie să uităm că suntem ființe create și că responsabilitățile și obligațiile pe care ar trebui să le îndeplinim în căsnicie nu intră în conflict cu îndatoririle și responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinim ca ființe create.) Pentru mulți oameni, fericirea vieții lor depinde de căsnicia lor, iar scopul lor, în urmărirea fericirii, este urmărirea fericirii și perfecțiunii în căsnicie. Ei cred că dacă au o căsnicie fericită și sunt fericiți cu partenerul lor, atunci vor avea o viață fericită și, prin urmare, privesc fericirea căsniciei lor ca pe o misiune de o viață, care trebuie îndeplinită prin eforturi neîncetate. Din acest motiv, atunci când se căsătoresc, mulți oameni își storc creierii gândindu-se la multe lucruri pe care le pot face pentru a-și păstra căsnicia „proaspătă”. Ce înseamnă „proaspătă”? Înseamnă, cum se spune, că indiferent de cât timp sunt căsătoriți, cei doi oameni se simt mereu foarte apropiați și nu se pot despărți niciodată, exact cum simțeau când au început să se vadă și întotdeauna vor să rămână împreună și să nu se despartă. În plus, oriunde ar fi și în orice moment, se gândesc mereu la partenerul lor și le este dor de el, iar inimile le sunt pline de vocea, zâmbetul, vorba și comportamentul celeilalte persoane. Dacă nu aud vocea partenerului lor chiar și o singură zi, inima lor se simte părăsită și, dacă nu-și văd partenerul o singură zi, se simt ca și cum și-ar fi pierdut sufletul. Cred că acestea sunt simbolurile și semnele fericirii conjugale. Astfel, unele așa-numite casnice stau permanent acasă și simt că a-și aștepta soții să vină acasă este lucrul care le face cel mai fericite. Dacă soții lor nu vin la timp acasă, îi sună și care este prima întrebare pe care le-o pun? (La ce oră vei veni acasă?) Se pare că auziți des asta – această întrebare este adânc înrădăcinată în inimile multora. Prima întrebare este: „La ce oră vei veni acasă?” Odată ce au pus această întrebare, indiferent dacă primesc sau nu un răspuns precis, în orice caz, ea dezvăluie aleanul și dorul unei femei într-o căsnicie fericită. Aceasta este o stare normală în viețile celor care urmăresc fericirea conjugală. Își așteaptă în liniște cealaltă jumătate să vină acasă, de la lucru. Dacă pleacă de acasă, nu îndrăznesc să meargă prea departe sau să stea prea mult, de teamă că partenerul lor va veni acasă, va găsi casa goală și se va simți foarte rănit, dezamăgit și necăjit. Acești oameni sunt plini de speranță și de credință în urmărirea fericirii conjugale și plătesc orice preț și fac orice schimbare, fără nicio ezitare. Ba chiar există unii care, după ce ajung să creadă în Dumnezeu, continuă să urmărească fericirea conjugală exact ca înainte, căutând să-și iubească partenerul și întrebându-l mereu dacă îi iubește. Prin urmare, în timpul adunărilor, o femeie se poate gândi: „O fi ajuns soțul meu acasă deja? Dacă da, a mâncat ceva? E obosit? Încă sunt aici, la adunare, și sunt puțin neliniștită. Simt că l-am cam dezamăgit.” Când merge să participe la următoarea adunare, își întreabă soțul: „La ce oră crezi că te vei întoarce? Dacă te întorci când sunt eu plecată la o adunare, nu te vei simți singur?” Soțul ei răspunde: „Cum aș putea să nu mă simt singur? Locul e gol și eu sunt de unul singur. În mod normal, suntem mereu aici împreună, iar acum, brusc, sunt aici de unul singur. De ce trebuie mereu să participi la adunări? Poți să participi, dar ar fi grozav dacă ai putea ajunge acasă înaintea mea!” Ea știe, în inima ei: „Ah, nu-mi cere mare lucru, trebuie doar să ajung acasă înainte să se întoarcă el.” La următoarea adunare, se uită întruna la ceas și, când vede că aproape s-a făcut ora la care soțul ei termină lucrul, nu mai poate să stea liniștită și spune: „Voi continuați, eu am ceva de rezolvat acasă, așa că trebuie să plec.” Fuge acasă și se gândește: „Grozav, soțul meu încă nu s-a întors! Gătesc rapid și fac ordine în casă, ca atunci când se întoarce să vadă că e casa curată, să simtă mirosul mâncării și să știe că este cineva aici. E minunat că putem fi împreună când vine ora mesei! Deși am pierdut ceva timp la adunare și am ascultat și am câștigat mai puțin, faptul că am putut să mă întorc acasă înaintea soțului meu și că-i pot oferi o mâncare fierbinte este foarte bun și acesta e un lucru fundamental pentru a menține căsnicia fericită.” După aceea, ea face des acest lucru la adunări și, ocazional, o adunare se lungește, iar când fuge acasă, descoperă că soțul ei este deja acolo. E puțin nemulțumit și supărat pe ea și mormăie: „Nu poți să ratezi nici măcar o adunare? Nu știi cum mă simt când nu ești acasă, iar eu vin și nu te văd aici? Mă necăjesc!” Ea se simte foarte mișcată auzind asta și se gândește: „Ce vrea să spună prin asta este că mă iubește cu adevărat și nu poate trăi fără mine. Se necăjește când vede că nu sunt aici. Sunt atât de fericită! Deși pare puțin furios, tot îi simt dragostea pentru mine. Trebuie să fiu atentă data viitoare și, indiferent câte ore durează adunarea, trebuie să vin devreme acasă. Nu pot dezamăgi dragostea lui pentru mine. Nu este important dacă eu câștig mai puțin și ascult mai puțin cuvintele lui Dumnezeu la adunări.” Începând din acel moment, când participă la adunări, nu se poate gândi decât la faptul că trebuie să ajungă acasă, pentru a fi vrednică de iubirea soțului ei, dar și pentru a menține fericirea pe care o urmărește în căsnicia ei. Are un vag sentiment că dacă nu ajunge devreme acasă, va dezamăgi dragostea soțului ei pentru ea și, dacă va continua să-l dezamăgească în acel mod, se întreabă dacă nu cumva el va pleca, va găsi pe altcineva, iar pe ea nu o va mai iubi ca înainte. Ea crede că a iubi și a fi iubit este mereu o fericire și că a întreține această relație de a iubi și a fi iubit este ceea ce urmărește în viață, este ceva ce e hotărâtă să urmărească, astfel că asta face, fără rezerve sau ezitări. Există chiar unele femei care, atunci când merg să-și facă datoria departe de casă, îi spun adesea conducătorului lor: „Nu pot să stau peste noapte plecată de acasă. Sunt căsătorită, deci dacă nu merg acasă, soțul meu se va simți singur. Nu voi fi acolo când se va trezi noaptea și se va necăji. Nu voi fi acolo când va deschide ochii dimineața și se va simți rănit. Dacă adesea nu mă întorc acasă, nu-mi va pune soțul meu la îndoială fidelitatea și inocența? Când ne-am căsătorit, am făcut o înțelegere că ne vom fi fideli unul altuia. Indiferent ce se întâmplă, trebuie să-mi țin promisiunea. Vreau să fiu vrednică de el, fiindcă nimeni altcineva, în toată lumea aceasta, nu mă iubește ca el. Așadar, ca să-mi dovedesc inocența și faptul că îi sunt absolut fidelă, este exclus să fiu plecată noaptea de acasă. Indiferent cât de intensă este lucrarea bisericii sau cât de urgentă este datoria mea, trebuie să plec noaptea acasă, oricât de târziu ar fi.” Femeia spune că face acest lucru pentru a-și păstra inocența și fidelitatea, dar aceasta e doar o formalitate, sunt doar cuvinte, când în realitate, se teme că va deveni nefericită căsnicia ei și că se va destrăma. Ar prefera să-și piardă datoria și să abandoneze datoria pe care se presupune că ar trebui s-o îndeplinească, pentru a-și păstra fericirea conjugală, ca și când fericirea conjugală ar fi motivația pentru toate acțiunile ei și sursa tuturor acestora. Fără o căsnicie fericită, ea nu poate îndeplini datoria unei ființe create; fără o căsnicie fericită, ea nu poate fi o ființă creată bună. Consideră că a nu dezamăgi iubirea soțului ei pentru ea și a rămâne iubită sunt semnele fericirii conjugale, precum și obiectivele pe care trebuie să le urmărească în viață. Dacă într-o zi simte că nu mai este atât de iubită, sau face ceva greșit și dezamăgește dragostea soțului ei pentru ea, făcându-l să se simtă dezamăgit și nemulțumit de ea, va simți că-și pierde mințile, nu va mai participa la adunări și nu va mai citi cuvintele lui Dumnezeu și, chiar și atunci când biserica va avea nevoie ca ea să îndeplinească o datorie, ea va găsi tot felul de scuze, pentru a refuza. De exemplu, spune că nu se simte bine sau că are o problemă urgentă acasă, ba chiar născocește cine știe ce scuze fără noimă și fanteziste pentru a scăpa de îndeplinirea datoriei. Acești oameni consideră fericirea conjugală de o importanță supremă în viață. Unii chiar dau tot ce pot pentru a menține fericirea căsniciei lor și nu ezită să plătească niciun preț pentru a înrobi și păstra inima partenerului de viață, astfel încât acesta să îi iubească mereu, nu pierd niciodată acel sentiment al iubirii pe care o simțeau când s-au căsătorit și nu pierd niciodată acel sentiment pe care-l aveau la început despre căsnicie. Ba chiar există unele femei care fac sacrificii și mai mari: unele își ridică podul nazal, unele își remodelează bărbia și unele își fac operație de mărire a sânilor și liposucție, îndurând orice suferință. Unele femei cred chiar că au gambele prea groase, așa că merg să se opereze ca să-și subțieze picioarele și, în final, suferă leziuni ale nervilor și nu mai pot sta în picioare. Când soțul unei astfel de femei spune: „Înainte aveai picioarele groase, dar erai totuși o persoană normală. Acum, nu poți să te ridici în picioare și nu ești bună de nimic. Vreau să divorțez!” Vezi tu, ea a plătit un preț atât de mare și, în cele din urmă, uite cu ce s-a ales. Mai există și femei care se îmbracă frumos în fiecare zi, care se dau cu parfum și-și pudrează fețele. Ele își aplică tot felul de produse cosmetice, precum ruj, fard de obraji și fard de pleoape, ca să arate în continuare tinere și frumoase, pentru a-și atrage partenerii și a-i face să le iubească la fel ca la început. În același fel, bărbații fac și ei multe sacrificii de dragul fericirii conjugale. Cuiva i se spune: „Se știe că tu ai credință în Dumnezeu. Prea mulți oameni de aici te cunosc, iar asta te face vulnerabil la a fi reclamat și arestat, așa că trebuie să pleci de aici și să mergi să-ți îndeplinești datoria în altă parte.” Atunci, el se simte tulburat și se gândește: „Dar dacă plec, asta înseamnă că s-a sfârșit căsnicia mea? Va începe totul să se destrame acum? Dacă plec de acasă, își va găsi soția mea pe altcineva? Pur și simplu ne vom vedea fiecare de drumul lui, din acest moment? Nu vom mai fi niciodată împreună?” Se necăjește gândindu-se la aceste lucruri, așa că începe să se tocmească, spunând: „Aș putea să rămân? Ar fi în regulă și să mă duc acasă doar o dată pe săptămână – trebuie să am grijă de familia mea!” În realitate, nu se gândește să aibă grijă de familia lui. Se teme că soția lui va fugi cu altcineva și că el nu va mai avea niciodată fericire conjugală. Inima lui este plină de îngrijorare și teamă, nu vrea ca fericirea căsniciei lui să se stingă și să dispară în acest fel. În inimile unor asemenea oameni, fericirea conjugală este mai importantă decât orice altceva și, fără ea, se simt ca și cum ar fi total lipsiți de suflet. Ei cred: „Dragostea este lucrul cel mai important pentru o căsnicie fericită. Doar fiindcă eu îmi iubesc soția și ea mă iubește pe mine avem o căsnicie fericită și am rămas împreună atât de mult timp. Dacă aș pierde această dragoste și dacă această dragoste ar înceta din cauza credinței mele în Dumnezeu și din cauză că îmi îndeplinesc datoria, nu ar însemna asta că fericirea mea conjugală a încetat și s-a dus și că nu aș mai putea să mă bucur vreodată de această fericire conjugală? Fără fericirea conjugală, ce ni se va întâmpla? Cum ar fi viața soției mele fără dragostea mea? Ce mi se va întâmpla dacă pierd dragostea soției mele? Pot îndeplinirea datoriei unei ființe create și împlinirea misiunii omului înaintea lui Dumnezeu să compenseze această pierdere?” Ei nu știu, nu au niciun răspuns și nu înțeleg acest aspect al adevărului. Prin urmare, când casa lui Dumnezeu le cere celor care urmăresc fericirea în căsnicie mai presus de orice să plece de acasă și să meargă într-un loc îndepărtat pentru a răspândi Evanghelia și a-și îndeplini datoria, ei se simt adesea frustrați, neajutorați și chiar neliniștiți cu privire la faptul că în curând și-ar putea pierde fericirea conjugală. Unii oameni își abandonează sau refuză să-și îndeplinească îndatoririle pentru a-și păstra fericirea conjugală, iar unii refuză chiar și rânduielile importante ale casei lui Dumnezeu. Există și unii care, pentru a-și păstra fericirea conjugală, încearcă adesea să afle sentimentele partenerului lor de viață. Dacă partenerul lor se simte ușor nemulțumit sau arată chiar și o umbră de nemulțumire sau dezamăgire cu privire la credința sa, la calea credinței în Dumnezeu, pe care a ales-o și la îndeplinirea datoriei sale, aceștia schimbă imediat direcția și fac concesii. Ca să-și păstreze fericirea conjugală, adesea fac concesii partenerului de viață, chiar dacă acest lucru înseamnă să renunțe la șanse de a-și îndeplini datoria și la timpul pentru adunări, citirea cuvintelor lui Dumnezeu și îndeplinirea devoțiunilor spirituale, ca să le arate partenerului că sunt acolo, ca să-l împiedice să se simtă singur și stingher și ca să-l facă să le simtă dragostea; ei preferă să facă asta, în loc să piardă dragostea partenerului lor sau să trăiască fără ea. Asta se întâmplă fiindcă simt că, dacă renunță la dragostea partenerului de dragul credinței lor sau al căii credinței în Dumnezeu, pe care au ales-o, atunci, asta înseamnă că și-au abandonat fericirea conjugală și că nu o vor mai putea simți niciodată și, atunci, vor fi persoane stinghere, demne de milă și jalnice. Ce înseamnă să fii o persoană jalnică și demnă de milă? Înseamnă să fii cineva fără dragostea și adorația altei persoane. Chiar dacă acești oameni înțeleg unele doctrine și însemnătatea faptului că Dumnezeu Își realizează lucrarea de mântuire și, că, bineînțeles, în calitate de ființe create ar trebui să îndeplinească datoria unei ființe create, fiindcă îi încredințează partenerului propria fericire și în plus, desigur, fac ca propria fericire să depindă de fericirea lor conjugală, deși înțeleg și știu ce ar trebui să facă, tot nu pot să renunțe la urmărirea fericirii conjugale. Ei consideră în mod greșit urmărirea fericirii conjugale ca fiind misiunea pe care ar trebui să o urmărească în această viață și ca pe acea misiune pe care o ființă creată ar trebui să o urmărească și să o împlinească. Nu este aceasta o greșeală? (Ba da, este.)

Ce este greșit la a urmări fericirea conjugală? Este ea în conformitate cu definiția lui Dumnezeu pentru căsnicie și cu ce încredințează El cuplurilor căsătorite? (Nu, nu este.) Ce este în neregulă cu ea? Unii oameni zic: „Dumnezeu a spus că nu este bine ca un bărbat să trăiască singur, așa că i-a creat o consoartă, iar aceasta îi ține companie. Nu este aceasta definiția lui Dumnezeu pentru căsnicie? Nu face parte acest lucru din urmărirea fericirii conjugale? Doi oameni se însoțesc unul pe celălalt și își îndeplinesc responsabilitățile reciproce – ce este în neregulă cu asta?” Există vreo diferență între a-și îndeplini responsabilitățile în cadrul căsniciei și a considera, în mod intransigent, fericirea conjugală drept misiunea lor? (Da, există.) Care este problema aici? (Ei consideră urmărirea fericirii conjugale drept cea mai importantă misiune a lor, când în realitate, cea mai mare responsabilitate a oamenilor este îndeplinirea datoriei unei ființe create înaintea Creatorului. Ei au înțeles greșit obiectivul pe care trebuie să-l urmărească în viață.) Mai vrea cineva să-și spună părerea? (Când cineva nu poate să adopte abordarea corectă cu privire la responsabilitățile și obligațiile pe care ar trebui să le îndeplinească în căsnicie, își va petrece timpul și-și va consuma energia întreținându-și căsnicia. Totuși, abordarea corectă față de responsabilitățile căsniciei este, în primul rând, să nu uite că este o ființă creată și că ar trebui să-și petreacă majoritatea timpului îndeplinindu-și datoria și ducând la bun sfârșit ceea ce-i încredințează Dumnezeu și misiunea pe care i-o dă El. Apoi, ar trebui să-și îndeplinească responsabilitățile și obligațiile în cadrul căsniciei. Aceste două lucruri sunt diferite.) Este urmărirea fericirii conjugale obiectivul pe care ar trebui să-l atingă oamenii în viață, după ce se căsătoresc? Are acest lucru vreo legătură cu căsnicia pe care a poruncit-o Dumnezeu? (Nu.) Dumnezeu i-a dat omului căsnicia și ție ți-a oferit un mediu în care poți să îndeplinești responsabilitățile și obligațiile unui bărbat sau ale unei femei în cadrul căsniciei. Dumnezeu ți-a dat căsnicia, ceea ce înseamnă că ți-a dat un partener. Partenerul te va însoți până la sfârșitul vieții acesteia și-ți va fi alături în fiecare etapă a vieții. Ce vreau să spun prin „însoți”? Vreau să spun că partenerul tău te va ajuta și-ți va purta de grijă, va împărtăși cu tine toate lucrurile cu care te vei confrunta în viață. Adică, indiferent cu câte lucruri te vei confrunta, nu le vei mai înfrunta singur, ci le veți înfrunta împreună. A trăi în acest fel face viața oarecum mai ușoară și mai relaxată, ambele persoane făcând ce trebuie să facă, fiecare din ele folosindu-și abilitățile și punctele forte și începându-și viața. Chiar este atât de simplu. Totuși, Dumnezeu nu a avut niciodată nicio cerință de la oameni, spunând: „Ți-am dat căsnicia. Acum, ești căsătorit, deci trebuie neapărat să-ți iubești partenerul până la final și să-l măgulești întruna – aceasta este misiunea ta.” Dumnezeu ți-a dat căsnicia, ți-a dat un partener și ți-a dat un alt mediu de viață. În acest fel de mediu de viață și în acest fel de situație, El îți determină partenerul să împărtășească și să înfrunte totul împreună cu tine, astfel încât tu să trăiești mai liber și mai ușor, permițându-ți, în același timp, să apreciezi o altă etapă a vieții. Totuși, Dumnezeu nu te-a păcălit în legătură cu căsnicia. Ce vreau să spun prin acest lucru? Vreau să spun că Dumnezeu nu ți-a luat viața, soarta, misiunea, calea pe care o urmezi în viață, direcția pe care o alegi în viață și felul de credință pe care o ai și i le-a dat pe toate partenerului tău, ca să le stabilească pentru tine. El nu a spus că felul de soartă, ceea ce urmărești, calea în viață și perspectiva asupra vieții pe care le are o femeie trebuie hotărâte de către soțul ei, sau că felul de soartă, ceea ce caută, calea în viață și perspectiva asupra vieții pe care le are un bărbat trebuie hotărâte de către soția lui. Dumnezeu nu a spus niciodată astfel de lucruri și nu a poruncit ca lucrurile să fie astfel. Vezi tu, a spus Dumnezeu așa ceva atunci când a consacrat căsnicia pentru omenire? (No.) Dumnezeu nu a spus niciodată că urmărirea fericirii conjugale este misiunea unei femei sau a unui bărbat în viață și că trebuie să-ți întreții bine fericirea căsniciei, pentru ca misiunea vieții tale să fie îndeplinită, iar tu să te comporți cu succes ca o ființă creată – Dumnezeu nu a spus niciodată un astfel de lucru. Dumnezeu nu a spus nici: „Trebuie să îți alegi calea vieții în cadrul căsniciei. Căsnicia ta și partenerul tău de viață vor hotărî dacă vei obține sau nu mântuirea. Perspectiva ta asupra vieții și soarta ta vor fi hotărâte de partenerul tău de viață.” A spus vreodată Dumnezeu un asemenea lucru? (Nu.) Dumnezeu ți-a poruncit să te căsătorești și ți-a dat un partener. Te căsătorești, dar identitatea și statutul tău înaintea lui Dumnezeu nu se schimbă – rămâi același. Dacă ești femeie, atunci rămâi femeie înaintea lui Dumnezeu; dacă ești bărbat, atunci rămâi bărbat înaintea lui Dumnezeu. Există însă un lucru pe care îl aveți în comun, și anume faptul că, indiferent dacă ești bărbat sau femeie, sunteți amândoi ființe create înaintea Creatorului. În cadrul căsniciei, vă tolerați și vă iubiți unul pe altul, vă ajutați și vă susțineți reciproc, iar asta înseamnă că vă îndepliniți responsabilitățile. Însă înaintea lui Dumnezeu, responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinești și misiunea pe care ar trebui s-o duci la bun sfârșit nu pot fi înlocuite de responsabilitățile pe care le îndeplinești față de partenerul tău. Prin urmare, când responsabilitățile tale față de partenerul tău intră în conflict cu datoria pe care o ființă creată ar trebui s-o îndeplinească înaintea lui Dumnezeu, ce ar trebui să alegi ar fi să faci datoria unei ființe create, și nu să-ți îndeplinești responsabilitățile față de partenerul tău. Acestea sunt direcția și scopul pe care ar trebui să le alegi și, bineînțeles, aceasta este și misiunea pe care ar trebui s-o îndeplinești. Însă unii oameni transformă, în mod greșit, urmărirea fericirii conjugale sau îndeplinirea responsabilităților față de partenerul de viață și protejarea, îngrijirea și iubirea partenerului lor în misiunea vieții lor și-și consideră partenerul ca fiind universul și destinul lor – nu este bine. Destinul tău este sub suveranitatea lui Dumnezeu și nu este guvernat de partenerul tău. Căsnicia nu-ți poate schimba nici destinul, nici faptul că Dumnezeu îți guvernează destinul. Cât privește felul de perspectivă asupra vieții pe care s-ar cuveni să-l ai și calea pe care s-ar cuveni s-o urmezi, ar trebui să le cauți în cuvintele învățămintelor și cerințelor lui Dumnezeu. Aceste lucruri nu depind de partenerul tău și nu sunt hotărâte de către acesta. În afară de a-și îndeplini responsabilitățile față de tine, el nu ar trebui să aibă controlul asupra destinului tău și nici nu ar trebui să-ți ceară să-ți schimbi direcția în viață, nici să decidă ce cale ar trebui să urmezi, ce perspectivă asupra vieții ar trebui să ai și, cu atât mai puțin, să te constrângă sau să te împiedice să urmărești mântuirea. Cât privește căsnicia, tot ce pot face oamenii este să o accepte de la Dumnezeu și să respecte definiția căsniciei pe care El a poruncit-o pentru oameni, în care atât soțul, cât și soția își îndeplinesc responsabilitățile și obligațiile reciproce. Ce nu pot face este să hotărască destinul, viața anterioară, viața prezentă sau viața următoare a partenerului lor, cu atât mai puțin eternitatea acestuia. Destinația ta, destinul și calea pe care o urmezi pot fi hotărâte doar de către Creator. Prin urmare, ca ființă creată, indiferent dacă rolul tău este de soție sau de soț, fericirea pe care ar trebui să o urmărești în această viață își are originea în faptul că faci datoria unei ființe create și îndeplinești misiunea unei ființe create. Nu își are originea în căsnicia în sine și cu atât mai puțin în faptul că îndeplinești responsabilitățile unei soții sau ale unui soț în cadrul căsniciei. Bineînțeles, calea pe care alegi să o urmezi și perspectiva asupra vieții pe care o adopți nu ar trebui să se bazeze pe fericirea conjugală și în niciun caz nu ar trebui stabilite de vreunul din membrii cuplului căsătorit – se cuvine să înțelegi acest lucru. Așadar, oamenii care se căsătoresc și care urmăresc doar fericirea conjugală și consideră această urmărire ca fiind misiunea lor ar trebui să renunțe la asemenea gânduri și puncte de vedere, să schimbe modul în care practică și direcția drumului lor în viață. Te căsătorești și trăiești împreună cu partenerul tău sub orânduirea lui Dumnezeu, asta este tot, și este îndeajuns să îndeplinești responsabilitățile unei soții sau ale unui soț în timp ce vă trăiți viața împreună. Cât privește calea pe care ar trebui să o urmezi și perspectiva asupra vieții pe care ar trebui să o adopți, partenerul tău nu are nicio obligație și niciun drept de a hotărî aceste lucruri. Chiar dacă ești deja căsătorit și ai un partener de viață, așa-numitul tău partener de viață poate avea doar înțelesul poruncit de Dumnezeu cu privire la ideea de partener de viață. Acesta poate doar să îndeplinească responsabilitățile unui partener de viață, iar tu poți să alegi și să hotărăști toate celelalte lucruri care nu au legătură cu partenerul tău de viață. Bineînțeles, chiar mai important este că alegerile și deciziile tale nu ar trebui să se bazeze pe preferințele și pe înțelegerea ta, ci mai degrabă pe cuvintele lui Dumnezeu. Înțelegi părtășia cu privire la această chestiune? (Da.) Prin urmare, acțiunile oricărui partener în cadrul unei căsnicii care urmărește fericirea conjugală cu orice preț sau care face orice sacrificiu nu vor fi ținute minte de Dumnezeu. Indiferent cât de bine sau cât de corect îți îndeplinești obligațiile și responsabilitățile față de partenerul tău, sau cât de mult te ridici la așteptările partenerului tău – cu alte cuvinte, indiferent cât de bine sau de corect îți întreții fericirea conjugală, sau cât de demnă de invidiat este – asta nu înseamnă că ai îndeplinit misiunea unei ființe create și nici nu dovedește că ești o ființă creată care întrunește standardele. Poate că ești o soție perfectă sau un soț perfect, dar acest lucru este limitat la cadrul căsniciei. Creatorul evaluează ce tip de persoană ești în funcție de modul în care îndeplinești datoria unei ființe create înaintea Sa, a felului de cale pe care o urmezi, a perspectivei pe care o ai asupra vieții, a lucrurilor pe care le urmărești în viață și a manierei în care duci la bun sfârșit misiunea unei ființe create. Cu aceste lucruri, Dumnezeu evaluează calea pe care o urmezi ca ființă creată și următoarea ta destinație. El nu evaluează aceste lucruri pe baza felului în care îți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile ca soție sau ca soț și nici luând în calcul dacă iubirea ta pentru partenerul tău îl mulțumește. Cât despre faptul că urmărirea fericirii conjugale nu este misiunea ta, am oferit azi aceste detalii pentru a încheia subiectul. Vezi tu, dacă nu aș avea părtășie despre aceste aspecte, oamenii ar putea crede că ei înțeleg și că știu câte ceva despre ele, dar când li se întâmplă cu adevărat ceva, tot se blochează și sunt împiedicați de multe aspecte amăgitoare, dorindu-și să îndeplinească obligațiile unei soții sau ale unui soț și, în același timp, dorindu-și să facă bine lucrurile pe care ar trebui să le facă o ființă umană, o ființă creată. Totuși, când aceste două lucruri intră în conflict unul cu celălalt sau se contrazic și se împiedică reciproc, modul în care ar trebui tratată problema nu a fost în întregime clar. Este limpede acum, după ce am avut astfel părtășie despre aceste lucruri? (Da.) Există o diferență între lucrurile pe care oamenii le cred bune și drepte în noțiunile lor, pe de o parte, și cele care sunt pozitive, drepte și bune conform adevărului, pe de altă parte. Când acest lucru este lămurit, devine clar. Lucrurile pe care oamenii le cred pozitive și bune sunt adesea pline de noțiunile, închipuirile și sentimentele omului și nu au legătură cu adevărul. Ce vreau să spun prin „nu au legătură”? Vreau să spun că acestea nu reprezintă adevărul. Dacă tu consideri lucrurile eronate și pe cele care nu reprezintă adevărul ca fiind pozitive și fiind adevărul și le urmezi și te agăți cu strictețe de ele, crezând că sunt adevărul, atunci nu vei putea să pășești pe calea urmăririi adevărului și vei ajunge foarte departe de adevăr. Și a cui răspundere este aceea?