Sunt unii oameni care lucrează din zori până la asfințit și uită să mănânce sau să doarmă atunci când își fac datoria, care sunt capabili să-și stăpânească trupul, să se răzvrătească împotriva greutăților fizice, chiar să lucreze când sunt bolnavi. Deși au aceste calități care îi pot răscumpăra și sunt oameni buni și corecți, în inima lor există totuși lucruri pe care nu sunt capabili să le lase deoparte: faima, câștigul, statutul și vanitatea. Dacă nu lasă niciodată aceste lucruri deoparte, sunt ei oameni care urmăresc adevărul? Răspunsul este evident. Cea mai dificilă parte a credinței în Dumnezeu este să obții o schimbare a firii. Probabil că poți să rămâi necăsătorit toată viața, să nu mănânci niciodată mâncare bună, sau să nu porți haine frumoase; unii oameni chiar spun: „Nu contează dacă toată viața voi suferi sau mă voi simți singur, pot să îndur – cu Dumnezeu lângă mine, aceste lucruri nu înseamnă nimic.” Este ușor să depășești și să înlături acest tip de durere fizică și de greutăți. Ce nu este ușor de depășit? Firile corupte ale omului. Firile corupte nu pot fi înlăturate prin simpla stăpânire de sine. Oamenii pot îndura suferințe fizice pentru a-și îndeplini îndatoririle cum se cuvine, pentru a satisface intențiile lui Dumnezeu și pentru a intra în Împărăție în viitor, dar oare faptul că sunt capabili să sufere și să plătească un preț înseamnă că firile lor s-au schimbat? Nu. Pentru a evalua dacă a avut loc o schimbare în firea unui om, nu vă uitați la câtă suferință poate îndura el sau la cât de bun este comportamentul pe care îl afișează la exterior. Singura modalitate de a evalua cu exactitate dacă firea unei persoane s-a schimbat este să vă uitați la scopurile, motivele și intențiile din spatele acțiunilor sale, la principiile după care se comportă și gestionează situațiile, precum și la atitudinea sa față de adevăr.

După ce ajung să creadă în Dumnezeu, unii oameni nu mai urmăresc tendințele lumești sau nu mai acordă atenție hainelor și înfățișării lor. Sunt capabili să sufere și să muncească din greu, să-și stăpânească trupul și să se răzvrătească împotriva lui, dar rareori sunt cinstiți când își îndeplinesc datoria, interacționează cu ceilalți și gestionează lucrurile. Nu le place să fie cinstiți, vor întotdeauna să iasă în evidență și să se remarce, având intenții ascunse în toate vorbele și faptele lor. Ei fac calcule minuțioase și meticuloase pentru a le arăta oamenilor cât de buni sunt, pentru a le câștiga inimile și pentru a-i determina să îi favorizeze și să li se închine, în așa măsură încât aceștia să vină și să le ceară părerea ori de câte ori li se întâmplă ceva. Făcând acest lucru, ei se dau mari. Ce fire dezvăluie ei? O fire satanică. Există mulți oameni ca aceștia? Toți oamenii sunt așa. În aparență, ei respectă toate reglementările, sunt capabili să sufere puțin și sunt oarecum gata să se consume. Sunt în stare să renunțe la câteva lucruri lumești, au o fărâmă de voință și hotărâre de a căuta adevărul și au pus o temelie pe calea credinței în Dumnezeu, doar că firea lor coruptă rămâne intactă. Nu s-au schimbat deloc. Chiar dacă înțeleg adevărul, nu-l pot pune în practică. Asta înseamnă a nu se fi schimbat deloc. A acționa cu încăpățânare în toate lucrurile este modul în care se comportă cei care trăiesc în firi satanice. Atunci când intenția din spatele acțiunilor lor este greșită, ei nu se roagă lui Dumnezeu și nici nu își neagă voința, nu caută adevărurile-principii, nu le cer altora părerea și nici nu au părtășie cu ei. Fac tot ce vor, tot ceea ce se întâmplă să dorească; acționează nesăbuit și fără reținere. Poate că în aparență nu fac rău, dar nici nu practică adevărul. În acțiunile lor, își urmează voința și trăiesc într-o fire satanică. Asta înseamnă că în inimile lor nu au iubire de adevăr, nici inimi cu frică de Dumnezeu și nu trăiesc înaintea Lui. Se poate ca unii dintre ei chiar să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu și adevărul, dar nu le pot pune în practică, și asta fiindcă nu-și pot învinge dorințele și ambițiile. În mod evident, ei știu că ceea ce fac este greșit, că este o tulburare și o perturbare, că este dezgustător pentru Dumnezeu, dar totuși o fac în mod repetat, gândind: „Oare a crede în Dumnezeu nu înseamnă a dobândi binecuvântări? Ce este în neregulă cu faptul că urmăresc binecuvântările? Am suferit destul de mult în anii mei de credință în Dumnezeu; am renunțat la slujbă și mi-am abandonat perspectivele în lume pentru a dobândi aprobarea și binecuvântările lui Dumnezeu. Doar având în vedere toată suferința pe care am îndurat-o, Dumnezeu ar trebui să-Și amintească de mine. Ar trebui să mă binecuvânteze și să-mi dăruiască noroc.” Aceste cuvinte corespund preferințelor umane. Toți cei care cred în Dumnezeu gândesc astfel – consideră că a fi puțin influențați de intenția de a dobândi binecuvântări nu este o problemă atât de mare, însă dacă analizezi cu atenție aceste cuvinte, este vreunul dintre ele în concordanță cu adevărul sau parte din adevărul-realitate? Toate aceste lepădări și suferințe sunt doar tipuri de comportamente umane bune. Aceste acțiuni sunt guvernate de intenția de a dobândi binecuvântări și nu reprezintă practicarea adevărului. Dacă ar fi să folosim standardele morale ale omului pentru a evalua comportamentul acestor oameni, ei ar fi considerați harnici și cumpătați, muncitori și rezistenți. Uneori sunt atât de absorbiți de munca lor încât uită să mănânce și să doarmă, iar unii dintre ei sunt chiar dispuși să returneze obiectele pierdute proprietarilor lor, să fie serviabili și milostivi, să îi trateze pe ceilalți cu înțelegere și generozitate, să nu fie avari sau mofturoși și chiar să dăruiască altora lucrurile pe care le iubesc cel mai mult. Toate aceste comportamente sunt lăudate de oameni, iar ei sunt recunoscuți ca fiind oameni buni. Astfel de oameni par plini de măreție, admirabili și demni de aprobare; în acțiunile lor, sunt scrupulos de morali, corecți și raționali. Ei răsplătesc bunătatea celorlalți și le pasă atât de mult de fraternitate încât s-ar sacrifica pentru oricare dintre prietenii lor și ar îndura suferința și ar merge până la capătul pământului pentru persoanele cele mai apropiate lor. Deși este posibil ca mulți oameni să laude acest gen de persoană bună, chiar pot acești oameni să accepte adevărul și să-l pună în practică? Chiar și-ar sacrifica viața ca să-L slăvească pe Dumnezeu și să fie mărturie pentru El? Nu neapărat. Atunci, pot fi ei numiți oameni buni? În cazul în care încerci să îți dai seama dacă un om se teme de Dumnezeu și se ferește de rău sau dacă deține adevărul-realitate, ar fi corect să îl evaluezi mereu pe baza noțiunilor, închipuirilor, eticii și moralității umane? Ar fi acest lucru în concordanță cu adevărul? Dacă noțiunile, etica, moralitatea și închipuirile umane ar fi adevărul, atunci Dumnezeu nu ar fi nevoit să exprime adevărul și nici să facă lucrarea de judecată și de mustrare. Trebuie să vezi limpede că lumea și omenirea sunt întunecate și rele, că sunt complet lipsite de adevăr și că omenirea coruptă are nevoie de mântuirea lui Dumnezeu. Trebuie să vezi clar că numai Dumnezeu este adevărul, că numai cuvintele Sale pot curăți omul, că numai El îl poate mântui și că, oricât de bun ar fi comportamentul unei persoane, acesta nu reprezintă adevărul-realitate și este chiar mai departe de adevărul însuși. Deși aceste comportamente bune au devenit larg răspândite și recunoscute în rândul oamenilor, nu sunt și nu vor fi niciodată adevărul și nu pot schimba nimic. Ai putea să convingi o persoană care s-ar sacrifica pentru prietenii săi și ar merge până la capătul pământului pentru ei să Îl accepte pe Dumnezeu și adevărul? Categoric nu, întrucât acea persoană este atee. Ai putea să convingi o persoană care este plină de noțiuni și închipuiri despre Dumnezeu să ajungă să I se supună cu adevărat? Categoric nu, deoarece unui om plin de noțiuni îi este foarte greu să accepte adevărul și să i se supună. Oricât de mult s-ar comporta bine o persoană, poate fi ea capabilă să se supună cu adevărat lui Dumnezeu? Îl poate iubi cu adevărat? Poate să-L slăvească și să fie mărturie pentru El? Categoric nu. Poți garanta că toți cei care predică și lucrează pentru Dumnezeu vor deveni cu adevărat iubitori de Dumnezeu? Acest lucru ar fi absolut imposibil. Așadar, indiferent de câte comportamente bune dă dovadă o persoană, asta nu înseamnă că s-a căit și s-a schimbat cu adevărat și cu atât mai puțin că viața-fire i s-a schimbat.

Trebuie să învățați să discerneți ce este un comportament bun și ce înseamnă să practicați adevărul și să vă schimbați firea. Schimbarea firii voastre implică practicarea adevărului, ascultarea cuvintelor lui Dumnezeu, supunerea față de El și trăirea după cuvintele Sale. Prin urmare, ce ar trebui să facă o persoană pentru a practica și a trăi conform cuvintelor lui Dumnezeu? Să spunem, de exemplu, că există doi oameni care sunt foarte buni prieteni. S-au ajutat unul pe celălalt în trecut, au trecut prin momente dificile împreună și și-ar da viața pentru a se salva unul pe celălalt. Înseamnă acest lucru practicarea adevărului? Acesta înseamnă fraternitate, înseamnă să te sacrifici pentru alții, este un comportament bun, dar categoric nu reprezintă practicarea adevărului. Practicarea adevărului înseamnă să acționezi conform cuvintelor și cerințelor lui Dumnezeu; înseamnă să te supui lui Dumnezeu și să-L mulțumești. Un comportament bun se referă la îndeplinirea relațiilor trupești și la păstrarea legăturilor emoționale. Prin urmare, fraternitatea, protejarea relațiilor, ajutarea, tolerarea și mulțumirea reciprocă, toate acestea sunt chestiuni private, personale, și nu au nimic de-a face cu practicarea adevărului. Așadar, cum le cere Dumnezeu oamenilor să-i trateze pe ceilalți? (Dumnezeu cere să ne tratăm unii pe ceilalți principial. Dacă o altă persoană face un lucru greșit, ceva care nu este în concordanță cu adevărurile-principii, atunci n-o putem asculta, chiar dacă este propria mamă sau propriul tată. Trebuie să ne agățăm de adevărurile-principii și să protejăm interesele casei lui Dumnezeu.) (Dumnezeu cere ca frații și surorile să se ajute reciproc. Dacă vedem că o altă persoană are o problemă, trebuie să o semnalăm, să avem părtășie despre aceasta și să căutăm împreună adevărurile-principii pentru a o rezolva. Numai făcând acest lucru o ajutăm cu adevărat.) El dorește ca, indiferent de relația pe care o au oamenii, comportamentul lor unul față de celălalt să fie clădit pe baza adevărurilor-principii. Orice lucru în afara acestor principii nu este considerat drept practicarea adevărului. De exemplu, cineva face un lucru care dăunează lucrării bisericii pe care toți îl dau în vileag și față de care se opun. Prietenul său spune: „Nu trebuie să-l dați în vileag doar pentru că a făcut o greșeală! Sunt prietenul lui; înainte de toate celelalte, trebuie să fiu înțelegător cu el; trebuie să fiu tolerant cu el și să-l ajut. Nu pot să-l dau în vileag așa cum ați făcut-o voi. Trebuie să-l consolez, nu să-l rănesc, și i-aș spune că greșeala nu este mare lucru. Dacă oricare dintre voi îl dă în vileag și îi face zile fripte din nou, va avea de-a face cu mine. Niciunul dintre voi nu este mai apropiat de el decât mine. Suntem prieteni buni. Îl voi sprijini dacă va fi nevoie.” Reprezintă acest lucru practicarea adevărului? (Nu, aceasta este o filosofie pentru interacțiuni lumești.) Mentalitatea persoanei se bazează, totodată, pe un alt fundament teoretic: crede că „Prietenul meu m-a ajutat în timpul celei mai grele și mai dureroase perioade din viața mea. Toți ceilalți mă abandonaseră, doar el a avut grijă de mine și m-a ajutat. Acum a dat de necaz și este rândul meu să-l ajut – simt că asta înseamnă să ai conștiință și umanitate. Cum te poți numi om dacă tu crezi în Dumnezeu, dar nici măcar nu ai această fărâmă de conștiință? Oare nu transformă acest lucru credința ta în Dumnezeu și practicarea adevărului în cuvinte goale?” Aceste cuvinte par a fi corecte. Majoritatea oamenilor nu-și pot da seama ce sunt cu adevărat – nici măcar persoana care le-a spus, care crede că motivul din spatele acțiunilor sale e în acord cu adevărul. Dar sunt acțiunile sale corecte? De fapt, nu sunt. Privește mai atent: fiecare cuvânt pe care îl spune se naște din etica, moralitatea și conștiința umană. Dacă ar fi să-l evaluezi pe baza eticii umane, această persoană are conștiință și este loială. Susținerea prietenului său în acest fel o face un om bun. Însă știe cineva ce fire și esență se ascund în spatele acestei „persoane bune”? Nu este un adevărat credincios în Dumnezeu. În primul rând, când se întâmplă ceva, nu vede situația conform cuvintelor lui Dumnezeu. Nu caută adevărul în cuvintele lui Dumnezeu, ci alege să privească problema conform moralității și eticii și maximelor de viață ale non-credincioșilor. Ia ereziile și sofismele Satanei drept adevăr, ignorând ce spun cuvintele lui Dumnezeu. Făcând acest lucru, își bate joc de adevăr. Acest lucru arată că nu iubește adevărul. Înlocuiește adevărul cu maximele vieții satanice și noțiunile, etica și moralitatea omului și acționează conform filosofiilor satanice. Ba chiar spune cu încredere că acest lucru reprezintă practicarea adevărului și satisfacerea intențiilor lui Dumnezeu, că acesta este modul just de a acționa. Oare nu doar se folosește el de acest aspect al dreptății pentru a încălca adevărul? Oare nu este obișnuit acest tip de situație atunci când vine vorba de modul în care oamenii se comportă și gestionează lucrurile? Atunci când rostești mereu cuvinte și doctrine, ești conștient că îți lipsește adevărul și că, de fapt, părtășia despre adevăr este cea care are valoare, iar tu mai știi și că, în această lume întunecată și rea, doar viețile celor care au obținut adevărul au speranță și valoare. Și totuși, atunci când va avea loc un eveniment major căruia va trebui să-i faci față și să iei decizii, vei simți că filosofiile, moralitatea și etica Satanei sunt cele care reprezintă adevărul și sunt utile. În acel moment, adevărul din cuvintele lui Dumnezeu, pe care dorești să îl urmărești, nu este util. Ce problemă este aceasta? Dacă poți să recunoști cuvântul lui Dumnezeu ca fiind adevărul, de ce nu-l poți pune în practică? De ce nu îndrăznești să pui adevărul în practică? De ce ți-e teamă? Ți-e teamă de calomnia și judecata altor oameni, de faptul că-ți vei pierde perspectivele lumești și că interesele tale vor fi afectate. Când nu practici adevărul, când devii dezertor și negi valoarea adevărului din cuvintele lui Dumnezeu într-un moment crucial, acest lucru este suficient pentru a dovedi că nu ești o persoană care iubește adevărul și că iubești filosofiile, ereziile și sofismele Satanei, că urmărești perspectivele lumești, interesele trupului tău, reputația și statutul personal. Și totuși pretinzi că iubești adevărul – asta e ipocrizie. Toate acestea sunt suficiente pentru a demonstra că nu ai acceptat niciodată adevărul și nu l-ai pus în practică în credința ta în Dumnezeu. Atunci, ai o inimă cu frică de Dumnezeu? Există un loc pentru El în inima ta? Deși în mod normal recunoști cuvintele lui Dumnezeu ca fiind adevărul, de îndată ce se va întâmpla ceva, Dumnezeu nu va mai fi în inima ta, iar tu te vei pune mai presus de toate și vei trata relațiile umane, filosofiile pentru interacțiuni lumești, regulile și preceptele etice și standardele de conștiință și moralitate ca fiind adevărul. Aceste lucruri care aparțin Satanei au devenit deja substitute ale adevărului în inima ta – deci nu ai decăzut? Acum L-ai trădat pe deplin pe Dumnezeu și ai căzut cu totul în întuneric.

Mulți oameni au fost foarte activi în toți anii lor de credință în Dumnezeu, așadar, de ce nu au parte de adevărul-realitate? De fapt, principala problemă este că acei oameni nu iubesc adevărul. Dacă le vei spune că nu iubesc adevărul, se vor simți indignați, dar, de fapt, este rațională indignarea lor? Nu, nu este. Oricâte predici au ascultat acei oameni sau câte doctrine au înțeles, ei nu practică adevărul la momentul potrivit; nu acționează, nu gestionează problemele și nu abordează oamenii, evenimentele și lucrurile din jurul lor în conformitate cu adevărurile-principii și au întotdeauna propriile opinii. Când cineva vorbește cu Mine, acești oameni spun întotdeauna: „Ascultă-mă, lasă-mă să-mi exprim punctul de vedere; acesta este punctul meu de vedere, asta vreau să spun” și „Vreau să acționez în acest fel, vrei să mă asculți?” Știu ce vrei să spui fără să o rostești; nu trebuie să vorbești mereu despre ceea ce vrei să spui, nu este adevărul, iar faptul că afirmi un lucru în mod clar nu îl va face să fie adevărul. Dacă tu crezi că deții adevărul încă de la naștere, de ce mai crezi în Dumnezeu? Dacă poți înțelege intuitiv toate adevărurile pe care le-a exprimat Dumnezeu – ca și cum ai putea înțelege toate adevărurile și tu însuți ești adevărul și poți rezolva toate problemele – atunci, de ce mai crezi în Dumnezeu? Unii oameni întreabă: „De ce ai întotdeauna dreptate și iei toate deciziile? De ce nu mă asculți?” Ce fel de cuvinte sunt acestea? După ce te-am ascultat atâția ani, nu am auzit nici măcar un singur cuvânt care să fie corect sau în acord cu adevărul, așa că de ce ar trebui să te ascult? Aș dori să aud câteva opinii relativ corecte din partea omului. Nu Mi-aș mai risipi gândurile și energia, dar nu aud nimic. Tot ce aud sunt doar sofisme și cuvinte de răzvrătire, mormăieli și discuții negative; toate acestea sunt contrare adevărului, așa că de ce ar trebui să le ascult? Dacă toți ar fi obligați să te asculte pe tine, s-ar împotrivi lui Dumnezeu, s-ar răzvrăti împotriva Lui și s-ar opune Cerului, toți l-ar urma pe Satana și, în cele din urmă, ar pieri. Dacă vei asculta cuvintele Mele și vei reflecta asupra lor, vei înțelege adevărul, vei putea să vii înaintea lui Dumnezeu și vei porni pe calea spre mântuire. Doar cuvintele lui Dumnezeu pot mântui oamenii și doar înțelegând și practicând adevărul și reușind să se supună lui Dumnezeu pot aceștia obține mântuirea Lui. Oamenilor nu le este ușor să accepte adevărul. Când Mă aflu în preajma oamenilor, vreau să aud cum au intrat frații și surorile în adevăr în ultima vreme; ce progrese au făcut în discernerea oamenilor, evenimentelor și lucrurilor și în punerea în practică a adevărului; care sunt condițiile lor; dacă și-au îndreptat și schimbat stările incorecte; cât de mult își cunosc firile corupte; câtă înțelegere au dobândit despre ei înșiși din dezvăluirile firilor lor corupte; câte dintre neînțelegerile lor despre Dumnezeu au fost înlăturate și cât de mult a sporit cunoașterea lor despre El. Mi-ar plăcea să aud despre aceste experiențe și cunoștințe, dar, din păcate, majoritatea oamenilor nu pot aduce acest tip de mărturie bazată pe experiență. Le lipsește adevărul-realitate și nu fac decât să rostească vorbe goale și doctrine, cuvinte denaturate, eronate și pline de prejudecăți și plângeri sau cuvinte prin care încearcă să iasă în evidență, să revendice merite și să caute recompense. Cum credeți că Mă simt când le aud? Mă vor binedispune? (Nu.) Foarte rar oamenii spun ceva despre experiența lor practică în ceea ce privește adevărul și înțelegerea lui, cuvinte care îi fac pe ceilalți să se simtă mai bine după ce le aud, iar fără acele cuvinte, spusele lor sunt fie o recunoaștere a meritelor și căutarea unei recompense, fie cuvinte irelevante și goale. Simți nevoia să-Mi vorbești despre aceste doctrine goale? Abia reușești să-i induci în eroare pe oamenii ignoranți vorbind despre acele doctrine, așa că nu cumva este lipsit de rațiune să-Mi vorbești Mie despre ele? Când discută cu Mine, unii oameni vorbesc mereu despre doctrine spirituale false, iar atunci când dezbat o anumită chestiune, ei spun mereu: „Totul este în mâinile lui Dumnezeu, totul este predestinat de Dumnezeu.” Ei cred că a vorbi despre chestiuni externe nu este spiritual și că doar a ști cum să vorbești despre doctrine spirituale este spiritual. Atunci când le spun câteva cuvinte practice și le vorbesc despre detaliile vieții, ei nu înțeleg; vor doar să audă predici care sună bine și doctrine spirituale grandioase. Oare dețin realitatea astfel de oameni? Nu numai că le lipsește realitatea, dar sunt și lipsiți cu desăvârșire de rațiune. Sunt realmente niște oameni aroganți și ignoranți.