Numai în citirea frecventă a cuvintelor lui Dumnezeu și în contemplarea adevărului există o cale de urmat (Partea a doua)
În prezent, există multe tentații pentru oamenii care trăiesc în această societate? Ispitele te înconjoară din toate părțile, tot felul de curente malefice, tot felul de discursuri, tot felul de gânduri și puncte de vedere, tot felul de induceri în eroare și ademeniri de la tot felul de oameni, tot felul de fețe diavolești purtate de tot felul de oameni. Acestea sunt toate ispite cu care te confrunți. De exemplu, oamenii pot să îți facă favoruri, să te îmbogățească, să-ți devină prieteni, să iasă cu tine la întâlniri, să-ți ofere bani, să-ți ofere un loc de muncă, să te invite la dans, să îți arate politețe sau să-ți ofere daruri. Toate aceste lucruri sunt posibile ispite. Dacă lucrurile nu merg bine, vei cădea în capcană. Dacă lăuntric nu ești echipat cu ceva adevăr și nu ai o statură reală, nu vei putea vedea aceste lucruri așa cum sunt și toate vor fi capcane și ispite pentru tine. Într-o anumită privință, dacă nu ai adevărul, nu vei fi capabil să deslușești trucurile Satanei și nu vei fi capabil să vezi fețele satanice ale diferitelor tipuri de oameni. Nu vei putea să-l birui pe Satana, să te răzvrătești împotriva trupului și să ajungi la supunerea față de Dumnezeu. În altă privință, lipsindu-ți adevărul-realitate, nu vei putea rezista tuturor diferitelor curente malefice, puncte de vedere rele și gânduri și zicale absurde. Când te vei confrunta cu acestea, va fi ca o răceală care te plesnește brusc. Poate că vei lua doar o răceală ușoară sau poate ceva mai grav – poți chiar suferi o comoție cerebrală la rece potențial fatală[a]. Poate că îți vei pierde complet credința. Dacă ești lipsit de adevăr, doar câteva cuvinte de la satane și de la diavolii lumii non-credincioșilor te vor lăsa confuz și nedumerit. Te vei întreba dacă ar trebui sau nu să crezi în Dumnezeu și dacă o astfel de credință este corectă. S-ar putea ca, mergând la adunare astăzi, să fii într-o stare bună, dar apoi, mâine, să mergi acasă și să urmărești două episoade dintr-o emisiune de televiziune. Ai fost ademenit. Noaptea, uiți să te rogi înainte de a dormi, iar mintea ta e complet ocupată cu intriga emisiunii de televiziune. Dacă te uiți în continuare la televizor timp de două zile, inima ta este deja departe de Dumnezeu. Nu-ți mai dorești să citești cuvântul lui Dumnezeu sau să ai părtășie despre adevăr. Nici măcar nu vrei să te rogi lui Dumnezeu. În inima ta, spui mereu: „Când voi putea să fac ceva? Când pot să inițiez o cauză importantă? Viața mea nu trebuie să fie în zadar!” E asta o schimbare de atitudine? Inițial, ai vrut să înțelegi mai multe despre adevăr, astfel încât să poți răspândi Evanghelia și să fii martor pentru Dumnezeu. De ce te-ai schimbat acum? Doar urmărind filme și programe de televiziune, îi permiți Satanei să pună stăpânire pe inima ta. Statura ta este într-adevăr mică. Crezi că ai statura pentru a te împotrivi acestor valuri malefice? Acum Dumnezeu îți arată har și te duce în casa Lui ca să-ți realizezi datoria. Nu uita de statura ta. În prezent, ești o floare într-o seră, care nu poate rezista vântului și ploii de afară. Dacă oamenii nu pot recunoaște și nu pot rezista acestor ispite, Satana îi poate lua prizonieri în orice moment, în orice loc. Astfel e statura măruntă și starea jalnică a omului. Întrucât nu ai adevărul-realitate și nu înțelegi adevărul, toate cuvintele Satanei sunt ca o otravă pentru tine. Dacă-ți pleci urechea la ele, vor fi de neînlăturat din inima ta. În inima ta, spui: „Îmi voi astupa urechile și-mi voi pecetlui ochii”, dar nu poți scăpa de ispita Satanei. Nu trăiești într-un vid. Dacă auzi cuvintele Satanei, nu vei putea rezista. Vei cădea în capcană. Rugăciunile tale și blestemele tale asupra ta nu vor fi de niciun folos. Nu poți rezista. Astfel de lucruri îți pot influența gândurile și acțiunile. Ele pot să îți blocheze calea urmăririi adevărului. Pot chiar să te controleze, să te împiedice să te sacrifici pentru Dumnezeu, să te facă negativ și slab și să te țină departe de Dumnezeu. În cele din urmă, vei fi lipsit de valoare și îți vei pierde orice speranță.
Acum crezi că Îi ești loial lui Dumnezeu. Ai ambiția, hotărârea și idealul de a-L mulțumi pe Dumnezeu, dar cum vei face față când vei întâmpina încercările lui Dumnezeu? Spui că vei fi supus, dar când Dumnezeu îți pune în față o dificultate care nu se conformează noțiunilor și fanteziilor tale, ce poți face când ești incapabil să te supui Lui? Când Dumnezeu îi răsplătește pe oameni, asta se potrivește nevoilor lor psihologice și se conformează noțiunilor și gusturilor lor, așa că oamenii pot să se supună Lui. Dar când Dumnezeu ia de la tine lucruri, cum vei reacționa? Poți să rămâi neclintit în mărturia ta în toiul încercărilor lui Dumnezeu și în mediul pe care l-a modelat El pentru tine? Va fi asta o problemă? Când spui: „Cu siguranță voi rămâne ferm în mărturia mea”, cuvintele tale sunt ostentație, nesăbuință, ignoranță și prostie. Știi ce vrea Dumnezeu să facă cu tine? Știi de ce Își dorește Dumnezeu să te testeze? Ce vrea El să dezvăluie în tine? Tu spui: „Am voința de a primi suferință, sunt pregătit, nu mă tem de nicio încercare pe care mi-o poate da Dumnezeu”, dar apoi, brusc, se întâmplă ceva la care nu te-ai așteptat niciodată, ceva pentru care nu te-ai pregătit niciodată. Atunci, la ce folosește pregătirea ta? La nimic. Spui că sănătatea ta a fost întotdeauna bună. Ți-ai făcut datoria mulți ani și Dumnezeu te-a ferit de toate bolile. Calea ta a fost una netedă. Brusc, într-o zi mergi la un control și medicii găsesc o boală ciudată, pe care o diagnostichează ulterior ca fiind o boală terminală. În inima ta, e ca și cum o forță ar fi redirecționat fluxuri puternice și ar fi răsturnat un mare ocean. „Niciunul dintre frații și surorile din biserică nu are această boală”, spui tu. „Am crezut în Dumnezeu cel mai mult timp, am fost cel mai activ în realizarea îndatoririlor mele și am suferit cel mai mult. Cum se poate să am această boală?” După ce te gândești la chestiune, îți dai seama că aceasta trebuie să fie o încercare de la Dumnezeu și că ar trebui să te supui. În acest moment, încă mai ai credința să te rogi lui Dumnezeu, dar după ce te rogi o vreme și încă nu te-ai vindecat, tu stabilești: „Acesta este Dumnezeu care mă lasă să mor. Dumnezeu vrea să-mi ia viața!” Te vei mai supune lui Dumnezeu acum? (Probabil că nu.) Vei striga: „Dumnezeule! Nu vreau să mor. Nu am trăit suficient. Sunt încă tânăr. Mi-am trăit doar jumătate din viață. Mai dă-mi câțiva ani. Mai sunt multe pe care le pot face!” E inutil să te rogi ca Dumnezeu să te vindece. Indiferent câtor controale te supui, acestea vor arăta că boala ta este terminală. Cu tratament, vei muri. Fără tratament, tot vei muri. Ce vei face atunci? De multe ori, când Dumnezeu îi testează pe oameni, ei încep prin a crede că acțiunile lui Dumnezeu sunt drepte și bune, dar când concluzia devine clară, ei se gândesc: „Poate că e cu adevărat dorința lui Dumnezeu ca eu să mor. Dacă Dumnezeu vrea să mor, lasă să mor!” Așa că ei așteaptă pasivi, neputincioși, să moară. Ce fel de atitudine este această așteptare a morții? Conține vreun element de supunere? (Nu, este o simplă acceptare a sorții.) Sunt astfel de oameni cu adevărat dispuși să moară? (Nu sunt.) Deci, de ce așteaptă ei moartea? Când vine moartea, nu au de ales decât să moară. Dacă nu au de ales, pot doar să o accepte. Această „acceptare” este o atitudine de opoziție pasivă, nu un act de a fi martor. Unii oameni spun: „Dumnezeu m-a lăsat să mor, deci ce mărturie mai am de dat?” Deși Dumnezeu te lasă să mori, nu ești tu o ființă creată a lui Dumnezeu? Ți-ai abandona datoria? Ți-ai încheiat datoria? Ți-ai făcut bine datoria? Ce fel de inimă trebuie să ai pentru a rămâne ferm în mărturia pe care o datorează o ființă creată? (Dați-mi voie să vorbesc despre experiența mea. În urmă cu câteva zile, am avut o durere de dinți atât de puternică, încât nu am putut dormi trei zile din cauza ei. Totuși, tot trebuia să-mi fac datoria în fiecare zi. Durerea derutantă din capul meu era într-adevăr aproape mai mult decât puteam suporta. M-am plâns puțin în inima mea. Simțeam că mi-am făcut datoria foarte bine, deci de ce mi se întâmpla asta? La momentul respectiv, simțeam că nu pot pricepe intenția lui Dumnezeu. Unii frați și surori m-au îndemnat să reflectez asupra mea și să mă cunosc, așa că am continuat să mă rog și să Îl caut pe Dumnezeu. Nu am considerat că m-am răzvrătit împotriva lui Dumnezeu în vreo privință. Mai târziu, m-am gândit la cuvintele lui Iov către soția sa în timpul încercărilor sale: „Să primim de la Dumnezeu doar binele și să nu primim și răul?” (Iov 2:10). Iov a putut să mărturisească pentru Dumnezeu în timpul încercărilor sale. M-am gândit la mine și am văzut cum puteam să Îl laud pe Dumnezeu când lucrurile îmi mergeau bine, dar deveneam negativă și mă răzvrăteam împotriva lui Dumnezeu în vremuri de restriște. Am simțit că aceasta nu era calea unei ființe create calificate și, în acel moment, conștiința mea s-a trezit în sfârșit. Am avut voința să mă răzvrătesc împotriva trupului și să-L mulțumesc pe Dumnezeu. M-am gândit că, deși eram bolnavă, tot ar trebui să mă supun lui Dumnezeu. Indiferent de durere, trebuie să insist bucuroasă în a-mi face datoria. Aceasta a fost experiența mea.) Indiferent de încercările cu care te confrunți, trebuie să vii înaintea lui Dumnezeu – asta e corect. Trebuie să reflectezi la tine însuți, fără ca între timp să îți întârzii realizarea datoriei. Nu doar să reflectezi și să nu îți îndeplinești niciodată datoria, neglijând ce e important pentru a te concentra asupra a ceea ce e nesemnificativ – aceasta e calea nesăbuinței. Indiferent ce încercare se abate asupra ta, trebuie să o tratezi ca pe o povară dată de Dumnezeu. Să zicem că unii oameni sunt afectați de boli grave și suferințe insuportabile, unii chiar se confruntă cu moartea. Cum ar trebui să abordeze o astfel de situație? În multe cazuri, încercările de la Dumnezeu sunt poveri pe care El le dă oamenilor. Oricât de grea este povara dată ție de Dumnezeu, aceea este greutatea poverii pe care ar trebui să ți-o asumi, căci Dumnezeu te înțelege și știe că vei fi capabil să o duci. Povara dată ție de Dumnezeu nu-ți va depăși statura sau limitele rezistenței, așa că nu e nicio îndoială că o vei putea duce. Indiferent ce tip de povară, ce fel de încercare îți dă Dumnezeu, adu-ți aminte un singur lucru: indiferent dacă înțelegi intențiile lui Dumnezeu sau nu și indiferent dacă ești luminat și iluminat de Duhul Sfânt sau nu, după ce te rogi, indiferent dacă această încercare reprezintă faptul că Dumnezeu te disciplinează sau îți dă un avertisment, nu contează dacă tu nu înțelegi. Câtă vreme nu ai întârzieri în îndeplinirea datoriei și poți să-i rămâi loial, Dumnezeu va fi satisfăcut și tu vei rămâne neclintit în mărturia ta. Văzând că suferă de o boală gravă și urmează să moară, unii oameni se gândesc în sinea lor: „Tocmai ca să evit moartea am început să cred în Dumnezeu, dar se pare că, și după toți acești ani în care mi-am realizat datoria, El o să mă lase să mor. Ar trebui să-mi văd de treaba mea, să fac lucrurile pe care mi-am dorit dintotdeauna să le fac și să mă bucur de lucrurile de care nu m-am bucurat în această viață. Pot să îmi amân datoria.” Ce atitudine e asta? Ți-ai realizat datoria în toți acești ani, ai ascultat toate aceste predici și tot nu ai înțeles adevărul. O încercare te dă peste cap, te îngenunchează și te lasă dezgolit. Este o astfel de persoană demnă de a fi îngrijită de Dumnezeu? (Este nedemnă.) E total lipsită de loialitate. Deci, sub ce nume este cunoscută datoria pe care și-a petrecut toți acești ani să o realizeze? Este cunoscută sub numele de „muncă” și nu a făcut decât să se străduiască. Dacă, în credința ta în Dumnezeu și în căutarea adevărului, ești în stare să spui: „Orice boală sau eveniment neplăcut permite Dumnezeu să se abată asupra mea – indiferent de ceea ce face Dumnezeu – trebuie să mă supun și să rămân în locul meu ca o ființă creată. Înainte de orice altceva, trebuie să pun în practică acest aspect al adevărului – supunerea – trebuie să îl implementez și să trăiesc realitatea supunerii față de Dumnezeu. Mai mult decât atât, nu trebuie să arunc deoparte ceea ce mi-a încredințat Dumnezeu și datoria pe care ar trebui să o îndeplinesc. Chiar și la ultima mea răsuflare, trebuie să rămân credincios datoriei mele”, nu înseamnă acest lucru a fi mărturie? Când ai acest gen de hotărâre și acest tip de stare, mai ești capabil să te plângi de Dumnezeu? Nu, nu ești. Într-un astfel de moment, te vei gândi: „Dumnezeu îmi dă această suflare, El m-a aprovizionat și protejat în toți acești ani, El a luat multă durere de la mine, mi-a dat mult har și multe adevăruri. Am înțeles adevăruri și taine pe care oamenii nu le-au înțeles de generații. Am câștigat atât de mult de la Dumnezeu, așa că trebuie să-L răsplătesc! Înainte, statura mea era prea mică, nu înțelegeam nimic și tot ceea ce făceam era vătămător pentru Dumnezeu. S-ar putea să nu mai am o altă șansă să-L răsplătesc pe Dumnezeu în viitor. Oricât mi-a mai rămas de trăit, trebuie să ofer puțina putere pe care o am și să fac ce pot pentru Dumnezeu, astfel încât Dumnezeu să vadă că toți acești ani de aprovizionare pentru mine nu au fost în zadar, ci au dat roade. Lasă-mă să aduc mângâiere lui Dumnezeu și să nu-L mai rănesc sau să-L dezamăgesc.” Ce părere ai despre o astfel de gândire? Nu te gândi cum să te salvezi sau să scapi, zicându-ți: „Când se va vindeca această boală? Când se va întâmpla, voi face tot posibilul să-mi îndeplinesc datoria și să fiu loial. Cum pot să fiu loial când sunt bolnav? Cum pot îndeplini datoria unei ființe create?” Atât timp cât ai o singură suflare, nu ești oare capabil să îți îndeplinești datoria? Atât timp cât ai o singură suflare, ești capabil să nu aduci rușine asupra lui Dumnezeu? Atât timp cât ai o singură suflare, atât timp cât mintea ta este lucidă, ești capabil să nu te plângi de Dumnezeu? (Da.) Este ușor să spui „Da” acum, dar nu va fi atât de ușor când acest lucru ți se va întâmpla cu adevărat. Și astfel, trebuie să urmăriți adevărul, să lucrați adesea din greu la adevăr și să petreceți mai mult timp gândindu-vă: „Cum pot satisface intențiile lui Dumnezeu? Cum pot răsplăti dragostea lui Dumnezeu? Cum pot îndeplini datoria unei ființe create?” Ce este o ființă creată? Este responsabilitatea unei ființe create doar de a asculta cuvintele lui Dumnezeu? Nu – este de a trăi după cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu ți-a dat atât de mult adevăr, atât de mult din cale și atât de multă viață, pentru ca tu să poți să trăiești aceste lucruri și să fii mărturie pentru El. Aceasta este ceea ce s-ar cuveni să facă o ființă creată și este responsabilitatea și obligația ta. Trebuie să meditezi frecvent la aceste lucruri; dacă meditezi mereu la ele, vei pătrunde mai adânc în toate aspectele adevărului.
Dacă oamenii nu pășesc pe calea urmăririi adevărului și nu lucrează din greu pentru a obține adevărul, mai devreme sau mai târziu se vor poticni și vor cădea. Le va fi greu să rămână în picioare, deoarece problemele pe care le întâmpină nu pot fi rezolvate bazându-se pe puținele cunoștințe și doctrine pe care le dețin. Indiferent cât de bine poți vorbi despre doctrine, nu vei putea rezolva dificultățile reale. Trebuie să contempli în mod constant diversele adevăruri pentru a dobândi o claritate pătrunzătoare. Numai atunci poți folosi adevărul pentru a rezolva orice probleme întâmpini. Cei care chiar înțeleg adevărul nu vorbesc despre cuvinte și doctrine. Ei pot discerne toate lucrurile și le pot vedea clar și acționează cu încredere în tot ceea ce fac. Dacă nu știi cum să cauți adevărul în situațiile pe care le întâmpini și acționezi întotdeauna conform propriei tale voințe, nu ai cum să înțelegi adevărul. Pentru a înțelege adevărul, trebuie să te gândești în mod constant cum să-l folosești pentru a rezolva problemele din realizarea îndatoririlor tale. Dacă nu contempli în această manieră, poți obține aceste adevăruri? Dacă nu contempli cuvintele lui Dumnezeu, indiferent câte predici auzi, indiferent câte doctrine înțelegi, vei rămâne întotdeauna la nivelul cuvintelor și al doctrinelor. Dacă știi cum să vorbești despre aceste cuvinte și doctrine, asta te poate păcăli adesea, făcându-te să te gândești că credința ta în Dumnezeu a dat deja roade și statura ta este foarte mare, deoarece ești pasionat și viguros acum. Dar atunci când te confrunți cu faptele, adică atunci când te confrunți cu încercări și necazuri, vei vedea cât de puțină protecție îți acordă aceste cuvinte și doctrine. Ele nu pot să te protejeze de o singură încercare, cu atât mai puțin să te asigure că poți trece cu ușurință fiecare test pe care Dumnezeu i-l dă omului. Mai degrabă, vei simți că aceste cuvinte și doctrine te-au condus la ruină. În astfel de momente, vei vedea cât de puțin înțelegi adevărul și că nu ai intrat încă în adevărul-realitate. Adesea, când se confruntă cu încercări și nu pot vedea o cale de urmat, oamenii își simt în sfârșit neputința fără adevăr și simt cât de inutilă a fost toată vorbăria lor despre doctrine. Abia atunci văd cât de multe le lipsesc și cât de jalnici sunt. Când totul e în siguranță și fără probleme, simți întotdeauna că înțelegi totul. Simți că nu e în zadar credința ta și că ai câștigat multe din ea. Simți că, orice s-ar întâmpla, nu ai de ce să-ți faci griji. De fapt, pur și simplu înțelegi niște cuvinte și doctrine, ceea ce nu e de niciun folos. În fața dezastrului și a calamității, vei fi dezorientat, neștiind cum să faci față situației. Când te rogi lui Dumnezeu, nu vei ști ce să spui sau ce să ceri. Nu poți găsi calea. Asta arată cât de jalnic este omul. Inima ta este goală de cuvintele lui Dumnezeu și îți lipsește lucrarea Duhului Sfânt. Deja ești în întuneric. Credința ta în Dumnezeu nu ți-a câștigat nimic, iar acum ești la fel de sărman ca un cerșetor. Abia atunci simți că, în toți acești ani, credința ta în Dumnezeu a fost complet lipsită de adevărul-realitate. Acum ai fost complet dezvăluit. Dacă mulți ani de credință în Dumnezeu te lasă într-o astfel de stare, ești sortit să fii eliminat.
12 februarie 2017
Note de subsol:
a. Comoție cerebrală la rece, termen folosit în medicina tradițională chineză, care se referă la răceala internă severă și potențial fatală, cauzată de elemente externe.
All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!