Există o problemă comună în firea coruptă a oamenilor, o problemă comună care există în umanitatea fiecărei persoane, o problemă foarte gravă. Această problemă comună este cea mai slabă, cea mai fatală parte a umanității lor și, în natura-esență pe care o au, este lucrul cel mai dificil de dezgropat sau de schimbat. Care este această problemă? Este faptul că oamenii vor mereu să fie excepționali, supraumani, oameni perfecți. Oamenii înșiși sunt ființe create. Pot ființele create să dobândească omnipotență? Pot ele să dobândească desăvârșirea și să fie fără cusur? Pot ele să dobândească excelența în toate, să ajungă să înțeleagă toate lucrurile, să vadă totul așa cum este de fapt și să fie capabile de orice? Nu pot. Însă, în oameni, sunt firi corupte și o slăbiciune fatală: de îndată ce deprind o meserie sau o profesie, oamenii au sentimentul că sunt capabili, că au poziție și valoare personală, că sunt profesioniști. Oricât de obișnuiți sunt, toți vor să pară altfel, niște indivizi faimoși sau excepționali, să devină niște mici celebrități și să-i facă pe oameni să creadă că ei sunt perfecți și fără niciun defect; în ochii celorlalți, își doresc să devină cunoscuți, puternici, sau niște figuri mărețe, și vor să devină grandioși, capabili de orice, fără să existe niciun lucru pe care ei să nu-l poată face. Ei simt că, dacă ar căuta ajutorul altora, ar părea incapabili, slabi și inferiori și că oamenii i-ar privi de sus. Din acest motiv, ei doresc întotdeauna să păstreze aparențele. Unii oameni, când li se cere să facă ceva, spun că știu cum să facă acel lucru, când, de fapt, nu știu. După aceea, în secret, cercetează și încearcă să învețe cum să îl facă, dar după ce l-au studiat câteva zile, tot nu înțeleg cum să facă. Când sunt întrebați cum se descurcă cu asta, ei spun: „În curând, în curând!” Însă, în inimile lor, se gândesc: „Nu am ajuns încă acolo, habar n-am, nu știu ce să fac! Nu trebuie să mă dau în vileag, trebuie să continui să păstrez o aparență, nu pot lăsa oamenii să-mi vadă neajunsurile și ignoranța, nu îi pot lăsa să mă privească cu dispreț!” Ce problemă este aceasta? Este iadul pe pământ în încercarea de a păstra imaginea cu orice preț. Ce fel de fire este aceasta? Aroganța unor astfel de oameni nu cunoaște limite, și-au pierdut complet rațiunea. Ei nu își doresc să fie ca toți ceilalți, nu vor să fie oameni obișnuiți, oameni normali, ci supraoameni, indivizi de excepție sau mari șefi. Aceasta este o problemă atât de uriașă! În ceea ce privește slăbiciunile, neajunsurile, ignoranța, nesăbuința și lipsa de înțelegere în cadrul umanității normale, ei le vor împacheta pe toate și nu-i vor lăsa pe alții să vadă aceste lucruri, iar apoi vor continua să se deghizeze. Există unii care nu văd nimic, însă pretind că înțeleg în inima lor. Când le ceri să explice acel lucru, nu pot. După ce altcineva l-a explicat, ei susțin că urmau să spună același lucru, dar că nu au putut să-i dea glas la timp. Ei fac tot ce pot pentru a se deghiza și pentru a încerca să dea bine. Ce spuneți, nu trăiesc oamenii de felul acesta cu capul în nori? Oare nu sunt ei niște visători? Nu știu cine sunt ei înșiși și nici cum să trăiască umanitatea normală. Ei nu au acționat nici măcar o dată ca niște ființe umane practice. Dacă îți petreci zilele cu capul în nori, lucrând de mântuială, nefăcând nimic cu picioarele pe pământ, trăind mereu după propria-ți imaginație, atunci e de rău. Drumul în viață pe care îl alegi nu este corect. Dacă procedezi așa, atunci, oricum crezi în Dumnezeu, nu vei pricepe adevărul și nici nu vei putea să-l dobândești. Ca să fiu sincer cu tine, nu poți să dobândești adevărul pentru că punctul tău de plecare este greșit. Trebuie să înveți cum să umbli pe pământ și cum să umbli fără să te clatini, câte un pas pe rând. Dacă poți umbla, atunci umblă; nu încerca să înveți cum să alergi. Dacă poți umbla câte un pas pe rând, atunci nu încerca să faci doi pași odată. Trebuie să te comporți ca o persoană cu picioarele înfipte bine în pământ. Nu încerca să fii un supraom, măreț sau trufaș. Ființele umane, stăpânite de firea lor satanică, nutresc unele ambiții și dorințe în sinea lor, care sunt ascunse în inimile lor. Ei nu vor să trăiască cu picioarele pe pământ, în schimb vor mereu să-și ia zborul, să trăiască cu capul în nori și în ceață. Oare nu visează ei? Oare oamenii trăiesc suspendați în aer? Acela este domeniul Satanei, nu un loc unde să trăiască oamenii. Dumnezeu a creat omul din țărâna pământului; El îi determină pe oameni să trăiască pe pământ, să trăiască normal și cu reguli, să învețe cunoștințele comune despre cum să se comporte, să învețe cum să acționeze, cum să trăiască și cum să-L venereze. Dumnezeu nu le-a dat oamenilor aripi și nu le îngăduie să trăiască în aer. Cei care rătăcesc prin aer sunt Satana și tot soiul de spirite rele, nu oameni. Dacă oamenii au mereu această ambiție, dorind întotdeauna să devină supraoameni, să se transforme în altceva, atunci își atrag probleme. Este foarte ușor să devii complet obsedat! Mai întâi, acest gând al tău și această idee a ta sunt greșite. Ele vin de la Satana, depășesc cu totul realitatea, nu se conformează deloc cerințelor lui Dumnezeu și transcend cu totul cuvintele Sale. Deci ce este acest gând? A dori mereu să fii lipsit de vulgaritate, să fii excepțional, să fii fără egal, să fii rafinat dincolo de orice comparație, să faci după bunul plac, să devii faimos și măreț, un idol în inimile oamenilor – sunt acestea scopurile pe care ar trebui să le urmărească cineva? Categoric nu. Între toate cuvintele lui Dumnezeu, nu există niciunul care să le spună oamenilor să se străduiască să devină supraoameni, oameni puternici, celebrități sau persoane mărețe. Niciunul dintre aceste lucruri pe care oamenii și le imaginează nu este real, niciunul nu există. A urmări aceste lucruri înseamnă a-ți săpa singur groapa – cu cât le urmărești mai mult, cu atât mori mai repede. Aceasta este calea spre pierzanie.

Întrucât Dumnezeu a spus atât de multe cuvinte, știți care sunt cerințele Sale pentru comportamentul oamenilor? (El vrea ca ei să se comporte cu conștiinciozitate.) (El vrea ca ei să se comporte și să acționeze cu picioarele pe pământ, cu asiduitate și fără să atragă atenția.) Deși aceste câteva cuvinte sunt simple, cei mai mulți oameni nu le pot îndeplini; doar oamenii onești sunt capabili. De fapt, oricum ați exprima acest lucru, pe scurt, Dumnezeu le cere oamenilor să fie onești. Doar cei onești sunt capabili să se comporte cu conștiinciozitate, să aibă picioarele ferm pe pământ în acțiunile lor, să nu atragă atenția și să fie perseverenți, așadar, a fi o persoană onestă este lucrul corect și lui Dumnezeu Îi plac oamenii onești. Dumnezeu îi detestă pe oamenii înșelători. Cei care nu se comportă cu conștiinciozitate, care nu sunt cu picioarele pe pământ în acțiunile lor, sunt înșelători. Înțelegeți când este exprimat astfel? Deci, spuneți-Mi iarăși, pe lângă cerința de a fi oameni onești, ce alte cerințe are Dumnezeu de la oameni? (Trebuie să se smerească.) Spuneți „smerit”, dar este rezonabil să folosim acest cuvânt pentru a-i descrie pe oameni? (Este irezonabil.) De ce este irezonabil? Umanitatea, coruptă de Satana, nu avea inițial niciun statut; era inițial mai prejos decât viermii, așadar, cu cât ar putea fi mai smerită? Dacă ar coborî și mai prejos, ce ar deveni? Nu ar deveni diavoli sau bestii? Omul a fost creat de Dumnezeu și toți cei creați de Dumnezeu au instincte umane. Oamenii sunt capabili cu toții să obțină lucrurile pe care ar trebui să le aibă, care fac toate parte din comportamentele și revelațiile lor normale. Să vorbim mai întâi despre fericire, furie, durere și bucurie, unele dintre emoțiile pe care le au oamenii. Când cineva este mâhnit sau trist, cea mai frecventă manifestare este plânsul. Este o revelare naturală a umanității normale. Când ești mâhnit sau îndurerat, poți să plângi, să verși lacrimi. Nu te preface. Unii oameni spun: „Nu plâng, sunt un bărbat puternic și bărbații adevărați nu varsă lacrimi cu ușurință!” Alți oameni spun: „Deși sunt femeie, sunt neclintită. Trebuie să fiu tare ca un bărbat. Voi fi o eroină, nu o femeie slabă.” Este corect acest tip de gândire? Ce fel de umanitate este aceasta? Este prefăcătorie; nu este adevărată. Ceea ce se pretinde nu este o revelare a umanității normale. În schimb, este o aparență falsă oferită altora, distorsionând complet umanitatea normală. Așadar, când oamenii au un motiv de întristare sau de neliniște, când suspină, ori când expresia lor este relativ serioasă sau când nu vor să mănânce, toate aceste lucruri sunt revelații ale umanității normale, pe care nu o poate ascunde nimeni. Când cineva întâmpină o situație bună, zâmbește, ceea ce este, de asemenea, o revelație normală. Sunt unii oameni care nu îndrăznesc să râdă cu voce tare când sunt mulțumiți. Ei își acoperă mereu gura pentru a-și ascunde zâmbetele, temându-se tot timpul de glumele oamenilor. Este normal acest lucru? (Nu este normal.) Și asta înseamnă prefăcătorie. Ei cred că femeile nu pot să râdă în public în fața multor oameni și, în special, nu pot să-și arate dinții, în caz contrar oamenii le vor desconsidera sau le vor disprețui, așa că trebuie să se stăpânească, și că nu pot fi frivole. Acesta este rezultatul unei educații culturale tradiționale chinezești. La o persoană a cărei fericire, furie, durere și veselie sunt anormale, alții nu pot vedea manifestările sau nevoile umanității sale normale. Este normală o astfel de persoană? (Nu este normală.) Nu există ceva în gândurile ei care o domină? Oamenii au fost corupți prea profund de Satana. Așa stau lucrurile. Sunt mai mult ca niște fiare decât oameni. Aceasta e înfățișarea celor care sunt dominați de o natură diavolească. Ei sunt extrem de falși și se prefac prea mult. Cum se face că oamenii care cred în Dumnezeu de mai mulți ani nu s-au schimbat aproape deloc? În primul rând, oamenii nu au o cunoaștere corectă sau o viziune clară asupra căii, principiilor, direcției și scopurilor de a fi o persoană normală, nici nu au o viziune clară asupra căii pentru urmărirea adevărului. Pe de altă parte, acest tip de persoană este ignorantă. Chiar dacă ajunge până la patruzeci sau cincizeci de ani, nu știe nimic despre cum să fie o persoană onestă sau care sunt cerințele pe care trebuie să le respecte pentru a trăi o umanitate normală. Aceasta deoarece cultura tradițională și-a înfipt rădăcinile prea adânc în inimile oamenilor, iar ei vor mereu să pretindă că sunt oameni sfinți și măreți, așa cum și-au imaginat că sunt, ceea ce-i face să înțeleagă lucrurile în moduri preconcepute, ridicole și ciudate. Există astfel de oameni printre voi? Unii oameni nu și-au deschis niciodată inimile în fața altora, nici nu știu cum să vorbească despre cele mai intime gânduri ale lor. Ei par să nu aibă dificultăți, să nu fi fost niciodată negativi sau slabi, să nu fi avut niciodată dificultăți cu intrarea în viață. Ei nu au nevoie să caute nimic, nici să aibă părtășie cu alții, nici nu au nevoie de părtășia, proviziile, ajutorul sau sprijinul altcuiva. Ei dau impresia că înțeleg totul singuri și că pot rezolva orice. Când cineva îi întreabă dacă au fost vreodată negativi, ei spun: „Sunt ocazional negativ, dar doar mă rog lui Dumnezeu, îmi adun hotărârea, fac un jurământ și apoi sunt în regulă.” Ce fel de persoană este aceasta? Din exterior, poate nu pare că există mulți astfel de oameni, dar, în realitate, sunt mulți care au aceste stări. Până în ziua de astăzi, o astfel de persoană nu știe ce înseamnă să creadă în Dumnezeu. Ea consideră că a crede în Dumnezeu înseamnă doar să-L recunoască, să fie o persoană bună și, într-o zi, va „deveni nemuritoare și va dobândi calea”, intrând în Împărăția Cerurilor, întocmai cum vorbesc budiștii despre eliberarea de dorințele și pasiunile omenești sau despre a avea o inimă pură și puține dorințe. Ea lucrează cu sârguință și se străduiește în această direcție, dar este aceasta credință în Dumnezeu? Nici măcar acum nu știe ce înseamnă credința în Dumnezeu, nici ce ar trebui să urmărească, ori ce fel de persoană ar trebui să fie. Oricât de multe predici despre adevăr ascultă, scopul pe care îl urmărește nu se schimbă, cum nu se schimbă nici punctul său de vedere despre credința în Dumnezeu. E destul de problematic! Dacă nu înțelegi nici măcar ce înseamnă să crezi în Dumnezeu, atunci ești capabil să știi cine este Dumnezeul tău? Dacă nu înțelegi nici măcar ce înseamnă să crezi în Dumnezeu, atunci ești capabil să urmărești adevărul? Poate să iubească adevărul o persoană care nu are nicio cunoaștere despre viziunea credinței în Dumnezeu? Cei care nu înțeleg viziunea credinței în Dumnezeu sunt cei incapabili să obțină adevărul. Este inutil să întrebi acest soi de persoană dacă iubește sau nu adevărul; ea nu înțelege ce înseamnă să crezi în Dumnezeu sau să urmărești adevărul. Nu înțelege aceste lucruri. Indiferent dacă ea crede în Dumnezeu de trei ani sau de cinci, de zece ani sau de opt, nicio astfel de persoană nu înțelege adevărul. Tot ce știe este că a crede în Dumnezeu înseamnă să fii o persoană bună, să faci lucruri bune, să fii amabil și generos; și consideră că acesta este un mod onorabil de a trăi. Nu este acest punct de vedere prea superficial și depășit? Este incompatibil și fără nicio legătură cu adevărurile credinței în Dumnezeu. Cineva care crede în Dumnezeu de mulți ani, dar încă tratează chestiunea credinței în Dumnezeu cu punctele de vedere, gândurile și metodele non-credincioșilor, budiștilor și taoiștilor, care se bazează pe noțiunile și închipuirile tradiționale pentru a merge pe calea credinței în Dumnezeu, care crede în mod greșit că înțelegerea sa este pură, care consideră că a crede astfel în Dumnezeu este singura cale de a urmări adevărul – nu se minte oare singur?

Chinezii au ca mediu cultural tradițional taoismul și budismul. În acest vast mediu social tradițional, este foarte greu pentru chinezi să-și elibereze gândurile de aceste lucruri, prin urmare, când chinezii menționează credința în Dumnezeu, primele lucruri la care se gândesc sunt punctele de vedere budiste și taoiste de a fi vegetarian și de a se ruga lui Buddha, de a nu ucide, de a da de pomană și a face bine, de a-i ajuta pe alții, de a nu-i ataca sau de a nu țipa la alții, de a nu omorî sau incendia, de a fi o persoană bună etc. Atunci, cât de mult durează ca o persoană să scape de aceste lucruri și să înțeleagă adevărata semnificație a credinței în Dumnezeu? Înțelegerea căror adevăruri trebuie să urmărească o persoană pentru a transforma total aceste gânduri și noțiuni incorecte, pentru a le elimina complet? Doar înțelegând cu adevărat cerințele lui Dumnezeu și crezând în Dumnezeu potrivit principiilor adevărului, poate o persoană să pășească pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu; doar de atunci încolo începe oficial viața sa de credință în Dumnezeu. Dacă cineva tot are superstiții feudale în inima sa, ori noțiunile, închipuirile și regulile religiei tradiționale, atunci aceste lucruri pe care le păstrează în inima sa sunt tocmai lucrurile pe care Dumnezeu le detestă și le urăște cel mai mult. Oamenii trebuie să caute adevărul, să discearnă aceste lucruri și apoi să renunțe complet la ele. Doar astfel de oameni iubesc adevărul, doar ei pot primi lucrarea Duhului Sfânt. Acest lucru e sigur. Dacă nu-ți bazezi credința în Dumnezeu pe adevărul cuvintelor Sale, atunci nu vei fi niciodată capabil să obții binecuvântările Sale. Odată ce cineva a pășit pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu, odată ce a trecut acel prag, există o schimbare a stării sale interioare. Mai întâi, gândurile și opiniile sale nu sunt iluzorii, ci reale. Starea, gândurile și ideile sale nu sunt deșarte, ci în concordanță cu adevărul; ele se conformează în totalitate cuvintelor lui Dumnezeu. Scopul și direcția pe care le urmărește nu sunt doctrinare, nici nu sunt inaccesibile sau invizibile; în schimb, sunt ceva pozitiv, în concordanță cu cerințele lui Dumnezeu și sunt aprobate de El. Întreaga sa stare, gândurile și ideile sale sunt toate practice și reale. Tu crezi în Dumnezeu acum, deci unde sunt gândurile tale? Dacă încă plutesc în aer, fără o direcție precisă, dacă încă mai există multe gânduri care nu corespund realității și multe gânduri doctrinare, deșarte, cu tot soiul de idei, noțiuni și închipuiri omenești, atunci încă trăiești în văzduhul imaginației și nu ai coborât pe pământ. E foarte periculos, întrucât ceea ce gândești, ceea ce faci și scopurile pe care le urmărești în inima ta nu au nicio legătură cu adevărul credinței în Dumnezeu sau cu cerințele Sale – nu sunt nici măcar pe aproape. Deci pe ce bază acționezi? Acționezi pe baza experiențelor rezumate ale omului, pe baza filosofiilor pentru interacțiunile lumești, precum și a lucrurilor pe care le înveți din societate, de la familia ta și din tot soiul de circumstanțe și pe baza lucrurilor pe care ți le imaginezi și le rezumi în capul tău. De exemplu, când ți se întâmplă ceva, te porți așa cum crezi că ar trebui și consideri că a proceda astfel e în acord cu adevărul și că este adevărul ceea ce crezi că e corect și pozitiv. Într-o zi, când ajungi într-un impas sau ești emondat, îți dai seama că acțiunile, gândurile și ideile tale sunt toate închipuiri și noțiuni omenești, care sunt fundamental incompatibile cu adevărurile-principii. Cu alte cuvinte, înainte ca o persoană să intre oficial pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu, multe lucruri pe care le face nu au nicio legătură cu adevărurile-principii. Ele provin din mințile și închipuirile oamenilor, din preferințele, entuziasmul și determinarea lor, ori din gândurile bune și speranțele lor sau chiar din dorințele lor. Toate aceste lucruri sunt punctul de plecare și sursa acțiunilor oamenilor.

În ceea ce privește stările pe care trebuie să le aibă o persoană pentru a intra pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu, există un standard, și anume că trebuie să aibă o stare normală în timp ce experimentează cuvintele lui Dumnezeu. Unii oameni trăiesc deja în această stare, în timp ce alții nu au intrat încă în ea sau o au ocazional, dar, după un timp, revin la vechea lor stare. Care este această stare? Este atunci când, după ce o persoană trece printr-o perioadă de timp în care s-a bazat pe entuziasmul, preferințele, noțiunile și închipuirile sale, își dă brusc seama că o astfel de credință pare inacceptabilă, că nu poate obține adevărul și că o astfel de credință este deșartă și nerealistă. Ea își dă seama că a fost dintotdeauna o ființă creată, că s-ar cuveni să fie o adevărată ființă creată și să îndeplinească în mod sincer datoria unei ființe create, din toată inima și cu toată puterea sa. Atunci începe să facă lucrurile având picioarele pe pământ și să-și îndeplinească datoria cu toată loialitatea sa. În timp ce face lucruri, începe să cugete și să caute cum să acționeze în acord cu adevărul, cum să satisfacă intențiile lui Dumnezeu și cum să fie acceptat de El. Nu acționează pe baza noțiunilor, închipuirilor sau preferințelor sale. Doar în acest punct au oamenii dorința de a-L mulțumi pe Dumnezeu și de a-I împărtăși iubirea. În acest punct, ei încep să caute adevărul, să caute intențiile lui Dumnezeu și să-I satisfacă cerințele. Când ai această dorință, când ai o stare normală în inima ta, într-o anumită privință stai pe locul tău de drept și ești o adevărată ființă creată. În altă privință, care este cea principală, ai acceptat cu adevărat și din adâncul inimii tale faptul că Dumnezeu este Domnul și Dumnezeul tău, ai acceptat toate cuvintele lui Dumnezeu și ai văzut că sunt adevărul. De asemenea, ești capabil să practici și să experimentezi cuvintele lui Dumnezeu și faci astfel încât cuvintele Sale să devină propria ta viață-realitate, ceea ce-ți permite să obții adevărul și viața. Când ai această voință și dorință, precum și acest tip de nevoie și accepți cuvântul lui Dumnezeu și cerințele pe care le are de la tine și ai voința să te supui lui Dumnezeu și să-L mulțumești, atunci starea vieții tale va începe să se schimbe. Începând din acest punct, vei merge pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu.

Pentru a rezuma, aceste cuvinte cu care tocmai am avut părtășie sunt destul de simple; și anume, odată ce un om începe să recunoască faptul că este o ființă creată, acel om va avea speranțe că va deveni o adevărată ființă creată pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. În același timp, astfel de oameni Îl vor și accepta pe Dumnezeu drept Domnul și Dumnezeul lor și vor dori să se supună tuturor cerințelor lui Dumnezeu, precum și suveranității Lui. Drept urmare, nu vor mai acționa la întâmplare și vor căuta dorințele lui Dumnezeu și adevărurile-principii în tot ceea ce fac. Nu vor mai face pur și simplu ce vor și nu vor mai face lucrurile în funcție de propriile planuri. În loc să se bazeze pe ideile lor individuale când acționează, vor începe să-L aibă tot timpul pe Dumnezeu în gândurile lor, iar dorința lor subiectivă va fi să-L mulțumească pe Dumnezeu în toate privințele, să respecte adevărul și să îndeplinească, în acțiunile lor, cerințele lui Dumnezeu. Oamenii care sunt într-o astfel de stare au început, fără îndoială, să învețe să caute adevărul, să-l practice și să pătrundă în adevărul-realitate. Dacă te afli într-o astfel de stare și ai o astfel de voință, atunci vei începe să înveți în mod foarte natural cum să cauți intențiilelui Dumnezeu și vei începe să cauți felul în care să nu dezonorezi numele lui Dumnezeu, să-L cinstești pe Dumnezeu ca fiind măreț, să ai frică de El și să-L mulțumești pe Dumnezeu; în loc să-ți satisfaci propriile dorințe egoiste sau să mulțumești pe altcineva, încerci să-L mulțumești pe Dumnezeu. Când cineva intră în această stare, trăiește în prezența lui Dumnezeu și nu mai este condus de firea sa coruptă. Când intri în această stare, lucrurile la care te gândești în dorințele tale subiective sunt pozitive. Chiar dacă dai dovadă ocazional de o fire coruptă, vei fi conștient de ea și vei putea să reflectezi asupra ta și să cauți adevărul pentru a o înlătura. Astfel, deși ai în continuare o fire coruptă, aceasta nu va mai putea să conducă totul, să te controleze. La momentul de față, oare adevărul cuvântului lui Dumnezeu nu are suveranitate înlăuntrul tău? Nu trăiești în sfera cuvintelor Sale? Sunteți cu toții capabili să lăsați adevărul să exercite autoritate în inimile voastre? Acest lucru depinde de faptul dacă aveți sau nu voința de a urmări adevărul. Dacă cineva înțelege clar o mare parte din adevăr, atunci adevărul va exercita în mod natural autoritate în inima sa. Dacă nu înțelege mult din adevăr sau dacă are prea multe din otrăvurile Satanei, atunci adevărul nu poate exercita autoritate în inima sa. Există mulți oameni care sunt dispuși să practice adevărul, dar când li se întâmplă lucruri, se dau involuntar mari, urmăresc faima, câștigul și statutul, nu au nicio reținere sau control și îngăduie ca firea lor coruptă să se revele după bunul plac. Ce stare este aceasta? Este atunci când o persoană înțelege prea puțin din adevăr, când statura sa este prea mică și ea nu este capabilă să-și biruiască trupul sau influența Satanei. Este foarte greu pentru acest tip de persoană să lase adevărul să exercite autoritate în inima sa. Prin urmare, urmărirea adevărului nu este un lucru ușor și, fără măcar câțiva ani de experiență, este foarte greu de rezolvat problema unei firi corupte. De exemplu, unii oameni sunt foarte înșelători, nu-și rostesc niciodată cu voce tare cele mai lăuntrice gânduri și nu pot spune nici măcar un singur cuvânt adevărat. Orice discută sau oricât de multe cuvinte spun, ei nu vorbesc clar, învârtindu-se mereu în cerc, și nu se controlează pe ei înșiși. În fața firilor lor corupte și în fața naturii-esenței satanice, dezgustătoare pe care o au, oamenii se dezvăluie a fi nesemnificativi, slabi, lipsiți de putere și cu totul neajutorați, așa că adesea păcătuiesc, fac greșeli și sunt negativi. Ce se întâmplă aici? (Ei nu au mers pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu.) Nu au mers pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu și ce implică acest lucru? (Încă nu înțeleg că sunt ființe create și nu sunt dispuși să se supună lui Dumnezeu sau să-L mulțumească.) Aceasta este o consecință a neurmăririi adevărului. Voi sunteți în această situație, deci puteți spune că nu ați început încă să pătrundeți în adevărul-realitate? (Da.) Se poate spune despre o persoană care nu a pătruns în adevărul-realitate că a obținut adevărul? (Nu se poate.) O persoană care nu a obținut adevărul îl are în inima sa? (Nu îl are.) Fără adevăr, nu acționează oamenii pe baza firilor lor corupte? Așadar, pentru a face unele lucruri pozitive în timp ce-și îndeplinește datoria, ce trebuie să aibă o persoană? Oare nu trebuie să înțeleagă adevărul? Dacă o persoană nu poate practica adevărul în timp ce-și realizează datoria, știind în schimb doar cum să se poarte după voința proprie, ce calitate este aceea? Nu înseamnă că muncește? Este echivalent cu angajarea unui non-credincios de către Dumnezeu pentru a munci pentru El. Dacă nu urmărești adevărul sau nu pătrunzi în adevărul-realitate, atunci muncești. Credeți că Dumnezeu este dispus să-I vadă pe oamenii pe care dorește să-i mântuiască doar muncind pentru El, fără să practice potrivit cuvintelor Sale pentru a obține mântuirea? (Nu este dispus.) De ce nu este dispus? (Dumnezeu a creat omul pentru a putea să-l câștige.) Este corect, Dumnezeu a creat omul pentru a Se manifesta și, chiar mai mult, pentru a-l câștiga. De ce este Dumnezeu nemulțumit când oamenii doar muncesc? (Pentru că acțiunile oamenilor nu sunt ceea ce vrea Dumnezeu.) Așadar ce vrea Dumnezeu? (Dumnezeu vrea sinceritatea oamenilor.) Oare să muncești pentru Dumnezeu nu înseamnă în sine sinceritate? Indiferent dacă munca ta este autentică și sinceră, dacă nu urmărești adevărul, atunci, chiar dacă vei munci toată viața, nu vei obține adevărul. Dacă nu obții adevărul, înseamnă că nu-L câștigi pe Dumnezeu și Dumnezeu nu te câștigă pe tine, prin urmare munca ta este lipsită de valoare sau semnificație. Indiferent cât de mulți ani muncești, dacă nu urmărești adevărul, atunci Dumnezeu nu te va câștiga, ceea ce înseamnă că încă te împotrivești Lui. Care este cauza acestui lucru? Faptul că oamenii înșiși nu lucrează din greu pentru a coopera, oamenii înșiși nu urmăresc adevărul; doar aceasta este cauza principală. Din perspectiva practică a lucrurilor, cum se poate explica faptul că Dumnezeu nu câștigă o persoană? Prin faptul că ea are mereu propriile intenții în timp ce-și face datoria și nu-și oferă inima lui Dumnezeu, așadar inima sa nu este întoarsă spre El, nici nu este pentru El. Aceasta nu arată considerație față de intențiile Sale, cu atât mai puțin încearcă să-L mulțumească îndeplinindu-și datoria. Cea mai simplă explicație este că această persoană nu este sinceră față de Dumnezeu, deci nu există absolut nicio speranță pentru ea. Dumnezeu îi cercetează atent pe oameni pentru a vedea dacă ei cred cu sinceritate în El; El vrea sinceritatea lor. Ce înseamnă să fii sincer? (Să ai o inimă care se întoarce spre Dumnezeu, o inimă care se supune lui Dumnezeu.) Așa este. Dacă o persoană nu are o inimă care se întoarce spre Dumnezeu, care se supune Lui, atunci se poate numi ea o persoană bună? Poate să-I placă o astfel de persoană lui Dumnezeu? Poate o persoană care nu este în asentiment cu Dumnezeu să pună adevărul în practică? Aveți inimi care se supun lui Dumnezeu? Puteți sta alături de Dumnezeu în toate lucrurile? Inimile voastre se întorc spre Dumnezeu? A spune că nu aveți deloc sinceritate ar fi nedrept față de voi, dar a spune că îl urâți cu adevărat pe Satana, că puteți să vă răzvrătiți împotriva Satanei și să vă întoarceți complet spre Dumnezeu ar fi, de asemenea, incorect. Pentru aceasta trebuie să aveți o inimă de supunere față de Dumnezeu, să urmăriți adevărul și să înțelegeți mai mult adevăr. Ce fel de inimă vrea Dumnezeu să aibă oamenii? Mai întâi, această inimă trebuie să fie onestă, iar oamenii trebuie să-și poată face datoria în mod conștiincios, cu picioarele pe pământ, să fie capabili să sprijine lucrarea bisericii, să nu mai aibă așa-numite „ambiții mărețe” sau „țeluri înalte”. Fiecare pas lasă o urmă; în timp ce-L urmează și Îl venerează pe Dumnezeu, ei se comportă ca niște ființe create; nu mai urmăresc să devină o persoană excepțională sau măreață, cu atât mai puțin o persoană cu puteri speciale și nu venerează creațiile de pe planete extraterestre. În plus, această inimă trebuie să iubească adevărul. Ce înseamnă în primul rând dragostea de adevăr? Înseamnă să iubești lucruri pozitive, să ai simțul dreptății, să fii capabil să te sacrifici în mod sincer pentru Dumnezeu, să-L iubești cu adevărat, să I te supui și să mărturisești pentru El. Desigur, poți realiza aceste lucruri doar după ce înțelegi adevărul. Cineva care are o astfel de inimă este o persoană cu umanitate normală. Cineva care are umanitate normală trebuie, cel puțin, să aibă conștiință și rațiune. Cum îți dai seama dacă o persoană are conștiință și rațiune? Dacă vorbirea și acțiunile sale sunt practic în concordanță cu standardele conștiinței și rațiunii, atunci, dintr-o perspectivă umană, este o persoană bună și este cineva care a ajuns la un standard acceptabil. Dacă poate, de asemenea, să înțeleagă adevărul și să acționeze potrivit adevărurilor-principii, atunci îndeplinește cerințele lui Dumnezeu, ceea ce este pe o treaptă mai înaltă decât standardul conștiinței și rațiunii. Unii oameni spun: „Omul a fost creat de Dumnezeu. Dumnezeu ne-a dat suflarea vieții și El este Cel care ne aprovizionează, ne hrănește și ne conduce spre a deveni adulți. Oamenii cu rațiune și conștiință nu pot trăi pentru ei înșiși sau pentru Satana; ar trebui să trăiască pentru Dumnezeu și să-și îndeplinească datoria.” Acest lucru este adevărat, dar e doar un cadru larg, o schiță nefinisată. Cât privește detaliile modului de a trăi pentru Dumnezeu în realitate, este nevoie de conștiință și rațiune. Deci cum trăiește cineva pentru Dumnezeu? (Își face bine datoria pe care se cuvine să o facă o ființă creată.) Corect. În prezent, tot ce faceți este să vă faceți datoria de oameni, dar, în realitate, pentru cine faceți asta? (Pentru Dumnezeu.) E pentru Dumnezeu, e în cooperare cu El! Însărcinarea pe care v-a dat-o Dumnezeu este datoria voastră. Este sortită, predestinată și guvernată de El sau, cu alte cuvinte, Dumnezeu este Cel care vă încredințează această sarcină și vrea să o finalizați. Deci cum te poți baza pe conștiința ta pentru a o finaliza și a o face bine? (Trebuie să nu precupețim niciun efort.) Trebuie să nu precupețești niciun efort, ceea ce e o manifestare a bazării pe conștiința ta. În plus, trebuie să o faci din toată inima și să-ți îndeplinești responsabilitățile – nu fi superficial în această privință. Dumnezeu are așteptările Sale și prețul efortului Său minuțios pentru noi. Ținând cont de faptul că Dumnezeu a predeterminat că ar trebui să îndeplinim această responsabilitate și să facem această datorie, nu se cuvine să-L decepționăm, să-L dezamăgim sau să-L întristăm. Ar trebui să ne facem bine datoria și să-I dăm lui Dumnezeu un răspuns perfect, satisfăcător. Ne bazăm pe Dumnezeu pentru ceea ce noi nu putem face, învățăm mai multe despre profesiile noastre și căutăm mai mult adevărurile-principii. Dumnezeu ne dă viață, așa că se cuvine să ne facem bine datoria; pentru fiecare zi în care trăim, se cuvine să facem bine datoria acelei zile. Ar trebui să facem ce ne-a încredințat Dumnezeu ca misiune principală, să transformăm îndeplinirea datoriei noastre în principala prioritate din viețile noastre pentru a o finaliza bine. Deși nu urmărim perfecțiunea, putem depune eforturi pentru adevăr și putem acționa pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și a adevărurilor-principii, astfel încât să-L putem mulțumi pe Dumnezeu, să-l facem pe Satana de rușine și să nu avem niciun regret. Aceasta este atitudinea pe care ar trebui să o aibă credincioșii în Dumnezeu față de datoria lor. Când ai trăit până la patruzeci sau cincizeci – sau chiar șaptezeci sau optzeci de ani – când vei privi înapoi la lucrurile pe care le-ai făcut când erai tânăr și ignorant, vei vedea că, deși nu erai foarte în vârstă atunci, ai făcut totul cu toată inima și puterea ta; te-ai purtat mereu pe baza conștiinței tale, nu L-ai decepționat pe Dumnezeu, nu L-ai dezamăgit sau întristat și, în inima ta, ai acceptat scrutarea și cercetarea lui Dumnezeu. Când toate acestea vor fi înfăptuite și Îi vei da lui Dumnezeu examenul tău finalizat, Dumnezeu va spune: „Deși nu ai făcut o treabă grozavă, iar rezultatele tale au fost mediocre, ți-ai folosit, totuși, toată puterea și nu ți-ai neglijat datoria.” Nu înseamnă asta să acționezi pe baza conștiinței tale? Așadar, când oamenii dau adesea dovadă de corupție, au alegeri, dorințe și preferințe personale, chiar până în punctul în care încalcă total standardul conștiinței lor, și își pierd umanitatea normală, ce este de făcut? Trebuie să te rogi lui Dumnezeu și să te răzvrătești împotriva ta, nu poți permite ca acele lucruri să te constrângă sau să-ți controleze conștiința și rațiunea. Când conștiința ta va fi în stare să-ți dirijeze acțiunile, mijloacele de trai și viața, atunci îți va fi ușor să învingi dorințele egoiste ale trupului și vei fi capabil să obții acest aspect al adevărului. Acesta este minimul necesar pe care ar trebui să-l ai. Cât privește tipul de inimă umană dorit de Dumnezeu, despre câte aspecte am vorbit adineauri? (Despre trei aspecte: o inimă onestă, o inimă care iubește adevărul și a avea conștiință și rațiune.) Sunt mai multe detalii despre inima onestă și inima care iubește adevărul; ar trebui să cugetați la asta și să rezumați mai târziu. O persoană ar trebui să aibă cel puțin conștiința și rațiunea pe care ar trebui să le aibă cineva cu umanitate normală. Dacă cineva nu are conștiință sau rațiune, atunci își pierde umanitatea normală, nu poate face nimic bine, nu poate realiza nimic și, în cele din urmă, va eșua în totalitate. Dar dacă are doar conștiință și rațiune, dacă trăiește pe baza conștiinței sale și nu face nimic rău, echivalează aceasta cu intrarea pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu? Poate să dobândească aprobarea lui Dumnezeu trăind doar pe baza conștiinței și rațiunii sale? Categoric nu poate.