Uitați-vă la cel de-al doilea vers al imnului „Pentru iubire”. „Pentru iubire, Dumnezeu S-a întors în trup în zilele de pe urmă și a venit în țara marelui balaur roșu.” Cât de măreață trebuie să fie iubirea lui Dumnezeu? E corect să te gândești că L-ai făcut pe Dumnezeu să îndure umilire datorită iubirii, să Se întrupeze și să vină în națiunea marelui balaur roșu, unde a înfruntat cea mai mare umilire pentru a iubi și a mântui oamenii? Face Dumnezeu toate acestea doar datorită iubirii? Te gândești doar la cei buni – Dumnezeu face acest lucru datorită planului Său de gestionare. Există o esență în firea lui Dumnezeu, care e conținută în afirmația: „Dumnezeu vorbește serios și ceea ce spune se va împlini, iar ceea ce face va dura pentru totdeauna.” Aceasta e dezvăluirea autorității lui Dumnezeu; cum ar putea să fie datorită iubirii? Spuneți-Mi, sunt demni acești oameni corupți de a-L face pe Dumnezeu să sufere o mare umilire venind în națiunea marelui balaur roșu? (Nu.) Nu sunt demni, sunt mai răi decât furnicile și viermii, nu merită acest lucru. Vrei ca Dumnezeu să Se întrupeze și să continue să îndure umilire și persecuția Satanei, în vreme ce continuă să-Și ofere iubirea acestei omeniri corupte? Asta vrei să spui? Această idee e ridicolă. De fapt, acesta e planul de gestionare al lui Dumnezeu. Indiferent dacă Dumnezeu Se întrupează și vine în națiunea marelui balaur roșu sau dacă face orice alt fel de lucrare, aceasta e o etapă în lucrarea Sa; acum că etapa a ajuns în acest punct, Dumnezeu trebuie să acționeze în acest fel. De ce face însă Dumnezeu această lucrare? O face pentru planul Său de gestionare, iar în planul Său de gestionare, cea care primește mântuirea Sa este omenirea coruptă. Din orice punct de vedere, omenirea coruptă – indiferent din ce țară sau de ce rasă – este doar un obiect al lucrării, un contrast în planul Său de gestionare. Este un contrast demn ca Dumnezeu să-i ofere întreaga Sa iubire? Nu, nu este. Este greșit să spui așa ceva, nu ar trebui să fie caracterizat astfel. Întrucât Dumnezeu are un plan de gestionare și datorită faptului că El va realiza lucrarea Sa de gestionare, tu, în calitate de ființă umană, ești calificat să accepți această realitate, ceea ce este o mare binecuvântare. Și totuși tu spui cu nerușinare: „Dumnezeu face toate acestea datorită iubirii Sale pentru noi.” Această afirmație e o greșeală gravă, ești indus în eroare și vorbești prostii.

Uitați-vă la următorul vers: „Pentru iubire, Dumnezeu îndură respingere și ponegrire și suferă mari persecuții și necazuri.” Este corect? Dumnezeu îndură respingere și ponegrire și suferă mari persecuții și necazuri. Indiferent ce îndură El, gândul, dorința și scopul din inima Lui este de a-Și îndeplini planul de gestionare. Dumnezeu are un scop mai măreț, iar El nu face toate aceste lucruri ca o dedicație față de omenire, ca o jertfă de iubire sau ca o dăruire totală a Sa față de această omenire care e coruptă, Îi este ostilă și Îl privește ca pe un dușman – nu e din acest motiv. Unii oameni spun: „Din moment ce Dumnezeu nu face toată această lucrare din iubire pentru omenire și, din moment ce îndurarea respingerii, a calomnierii și a necazurilor este, de fapt, de dragul planului Său de gestionare, atunci Dumnezeu nu e demn de iubirea omului.” Este acest lucru corect? (Nu.) Unde este greșeala? Spuneți-Mi ce credeți. (Dumnezeu face toată această lucrare pentru planul Său de gestionare, dar, de fapt, în acest proces, oamenii culeg multe beneficii, ajung să înțeleagă anumite adevăruri și să obțină anumite schimbări.) Doar atât? Spuneți-Mi, faptul că Dumnezeu suferă respingere și calomnie și îndură mari persecuții și necazuri pentru planul Său de gestionare este un lucru pozitiv sau negativ? (Este un lucru pozitiv.) Dumnezeu îndură respingere și calomnie și suferă o mare umilire pentru planul Său de gestionare; acesta e un lucru pozitiv. Știți de ce este un lucru pozitiv? Care este conținutul planului de gestionare al lui Dumnezeu? (Să îl învingă pe Satana și să îi elibereze pe oameni din lanțurile acestuia.) Cum urmează să fie înfrânt Satana? Care este conținutul specific? Care e planul precis al lucrării? Mântuirea omenirii. Nu e vag, nu-i așa? Înfrângerea Satanei este un aspect; conținutul specific al planului de gestionare al lui Dumnezeu, adică proiectul concret al lucrării lui Dumnezeu, este de a mântui omenirea. În termeni omenești, este chestiunea mântuirii omenirii o cauză justă sau injustă? (O cauză justă.) Este o cauză justă. E greșit ca Dumnezeu să îndure respingere, calomnie și tot felul de dureri și umilințe pentru a mântui omenirea? (Nu.) Nu este acesta un lucru pozitiv? E egoist? (Nu e egoist.) Și atunci cum de nu îl puteți explica în mod clar? Nu puteți explica asemenea chestiuni limpezi și evidente; în schimb, le interpretați orbește și dați arbitrar verdicte asupra lor – nu este aceasta culmea nesăbuinței și a ignoranței? Lucrarea planului de gestionare al lui Dumnezeu este un proiect mare, iar detaliile acestui proiect specific atrag după sine mântuirea omenirii. Unii oameni spun: „Dumnezeu mântuiește omenirea pentru a-Și îndeplini propriile dorințe, a-Și definitiva planul; Dumnezeu face toate acestea pentru El Însuși și nu pentru omenire. Nu este un lucru egoist?” E egoist? (Nu.) De ce nu este egoist? Acțiunea pe care o întreprinde Dumnezeu este pozitivă și are sens. E extrem de valoroasă și semnificativă pentru supraviețuirea, destinația, rezultatul și starea de existență din următoarea epocă a întregii omeniri. În lumina acestor idei, este egoist ca Dumnezeu să îndure și să ofere toate aceste lucruri pentru a-Și duce la bun sfârșit planul de gestionare? (Nu.) Scopul planului de gestionare al lui Dumnezeu e de a mântui omenirea, intențiile Sale sunt bune, frumoase și iubire adevărată; prin urmare, nu se poate spune că Dumnezeu este egoist pentru că Își satisface intențiile. Doar din această acțiune pe care Dumnezeu a făcut-o, din această acțiune pe care El a plănuit-o, o persoană poate să-I vadă esența și să vadă că inima Sa este frumoasă și bună. Deși acești oameni au devenit depravați, deși l-au urmat pe Satana și sunt plini de firea coruptă a Satanei, de răzvrătire și împotrivire față de Dumnezeu, de blasfemie și ostilitate, Dumnezeu este capabil încă să mântuie răbdător omenirea, fără să renunțe vreodată. De unde derivă toate acestea? Din planul de gestionare al lui Dumnezeu, din dorința Sa. Este acest lucru egoist? Omenirea este cel mai mare și cel din urmă beneficiar al întregului plan de gestionare al lui Dumnezeu. Voi toți sunteți singurii purtători și moștenitori ai promisiunilor, binecuvântărilor și destinațiilor bune pe care Dumnezeu le-a acordat omenirii. Așa că, spuneți-Mi, este Dumnezeu egoist? (Nu e.) Dumnezeu nu este egoist. Face însă Dumnezeu toate acestea doar pentru iubire? (Nu.) Semnificația, valoarea și adevărurile pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă de aici sunt prea profunde – cum ar putea să fie doar pentru puțină iubire? Iubirea este doar o mică parte a expresiei emoționale, un fragment dezvăluit în emoții și sentimente, nu întregul. Totuși, în lucrarea în care Dumnezeu Își desfășoară planul de gestionare și în procesul de mântuire a omenirii de către Dumnezeu, ceea ce este dezvăluit cu adevărat este întreaga fire a lui Dumnezeu. Iar firea Sa nu este doar iubire, adică nu e doar bunătate iubitoare și milă; ea include și dreptate, măreție, mânie și blesteme și o mulțime de alte aspecte. Bineînțeles, vorbind concret, firea și esența lui Dumnezeu sunt treptat dezvăluite și făcute vizibile oamenilor în lucrarea Sa în trei etape. Oamenii nu sunt însă capabili să le recunoască și nici măcar să spună: „Dumnezeu a făcut toate acestea pentru că ne iubește.” Această noțiune de „iubire” pe care o au oamenii – de ce sună atât de ciudat, atât de grețos? Să definești o asemenea lucrare semnificativă a lui Dumnezeu, lucrare care are un impact atât de mare asupra destinației și rezultatului omenirii, doar ca un sentiment mărunt – iubirea – nu e aceasta o defăimare a intențiilor lui Dumnezeu, o defăimare a celor mai serioase și bine gândite eforturi de a mântui omenirea?

În următorul vers citim: „Pentru iubire, Dumnezeu trăiește smerit și ascuns în omenirea coruptă.” Aici, cel care a scris imnul spune că și acest lucru este făcut pentru iubire. Dumnezeu face acest lucru pentru că e necesar pentru lucrarea Sa; cum ar putea să fie pentru iubire? Are sens ca Dumnezeu să trăiască alături de oameni din iubire pentru ei și ca El să fie smerit și ascuns din iubire pentru ei? Cam cât de atractivă și încântătoare ar trebui să fie omenirea ca să-L facă pe Dumnezeu atât de nerăbdător și de dispus să trăiască alături de oameni, ba chiar să Se întrupeze și să fie smerit și ascuns? Sunt acestea fapte? (Nu sunt.) Care sunt faptele? (Dumnezeu S-a întrupat smerit și ascuns și a venit pe Pământ ca să exprime adevărul și să-i mântuie pe oameni datorită planului Său de gestionare.) În teorie, e datorită planului de gestionare al lui Dumnezeu. În opinia oamenilor, se pare că viața smerită și ascunsă a lui Dumnezeu alături de omenirea coruptă Îl face foarte fericit pe Dumnezeu, că El trăiește destul de confortabil, că simte bucurie zilnic și că e destul de mulțumit să urmărească fiecare mișcare a omului, să-i urmărească purtările și dezvăluirile. Așa este? (Nu.) De fapt cum este? (Dumnezeu face acest lucru pentru că așa cere lucrarea Sa.) Pentru că așa cere lucrarea Sa; aceasta e teorie. De fapt, Îi aduce bucurie lui Dumnezeu trăitul alături de oameni? Fericire? Plăcere? (Nu.) Atunci cum ar trebui Dumnezeu să Se simtă? De pildă, voi toți credeți în Dumnezeu și vă considerați destul de integri, dar dacă ați trăi alături de tineri de pe stradă, bandiți, golani și hoți din lumea interlopă, ați rosti aceleași cuvinte ca ei, ați mânca aceeași mâncare și ați face aceleași lucruri în fiecare zi, cum v-ați simți? (Scârbiți și dezgustați.) În ce stare de spirit ați fi dacă ați trăi alături de violatori și criminali? (Îngrețoșați.) Așadar știți cum e să fiți îngrețoșați – spuneți-Mi, atunci, poate Dumnezeu să trăiască fericit alături de omenirea coruptă? Poate să fie bucuros? (Nu.) Nu există nici fericire, nici bucurie – așa că de unde ar veni iubirea? Dacă nu există deloc bucurie, fericire sau plăcere, nu e o contradicție ca El să iubească oamenii așa cum Se iubește pe Sine, să îi iubească prea mult ca să se despartă de ei? Nu e un element de prefăcătorie în acest lucru? Ce anume este adevărul? Ce anume ar trebui să simtă realmente Dumnezeu trăind printre oamenii corupți, în afară de a nu fi deloc fericit, de a nu avea deloc plăcere și bucurie? (Durere.) Durerea este un sentiment foarte tangibil. Altceva? (Aversiune.) Aversiunea e un alt sentiment. Altceva? (O ură față de firea coruptă a omului.) Ură, dezgust și detestare. Există, de asemenea, cel mai autentic sentiment, anume că traiul printre oamenii corupți, mai ales când vine vorba de a te înțelege, a conversa, a munci împreună și a te asocia cu ei, se simte ca o umilire incredibilă. Într-o asemenea situație, într-o asemenea stare persistentă, crezi că o persoană normală poate să mai aibă iubire? (Nu.) Nu poate să aibă iubire. În absența iubirii, ce va face? (Se va retrage.) Retragerea e o dorință, e o mentalitate; ca să înfruntăm adevărul, totuși, ce ar trebui făcut? Nu ar trebui să facem eforturi să îi schimbăm pe acești oameni? (Ba da.) Cu asemenea oameni, e necesar să se practice aprovizionarea, educarea, reproșul, expunerea, emondarea, uneori disciplinarea și așa mai departe; e un lucru necesar și nu se poate renunța la el. Pot însă asemenea acțiuni să ducă la rezultate imediate? (Nu pot.) Atunci ce ar trebui făcut? (Ei trebuie să fie emondați, judecați și mustrați o vreme îndelungată.) E ușoară lucrarea de a emonda oamenii, de a-i judeca și a-i mustra o vreme îndelungată? Ce trebuie Dumnezeu să îndure ca să facă aceste lucruri? (Umilire și durere.) Dumnezeu lucrează cu o răbdare incredibilă. La ce duce această răbdare? La durere. Prin urmare, când Dumnezeu trăiește alături de oameni corupți, nu există nici bucurie, nici fericire în inima Sa. Fără bucurie și fericire, poate să aibă iubire pentru oameni în inima Lui? Nu Se poate forța să îi iubească. Atunci cum Își poate face lucrarea? Pe ce bază? El doar Își îndeplinește responsabilitatea. Aceasta e lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat; este de această natură. Îndeplinirea responsabilității de către o persoană înseamnă să realizeze pe deplin tot ce a văzut, știe și ar trebui să spună și să facă, pe cât poate de bine. Aceasta înseamnă îndeplinirea responsabilității. De ce este posibil să îndeplinești această responsabilitate? Datorită identității și esenței lui Dumnezeu, datorită faptului că Dumnezeu întrupat are această însărcinare și responsabilitate, bineînțeles că Dumnezeu are această răspundere față de omenire. Așadar, indiferent cu ce fel de persoane și ființe umane corupte trăiește El, aceasta e situația. Știi ce este această situație? E starea în care Dumnezeu nu are nici fericire, nici bucurie, ci trebuie să îndure umilință; în același timp, trebuie să suporte neobosit și în mod repetat diverse feluri de corupție și răzvrătire a oamenilor. În vreme ce îndură toate acestea, trebuie să mai spună neobosit ce ar trebui și să facă ce ar trebui; El trebuie să explice clar lucruri pe care oamenii nu le înțeleg, iar celor care comit intenționat infracțiuni trebuie să le aplice o oarecare disciplinare, judecată și mustrare. Toate aceste lucruri pe care le face Dumnezeu sunt legate de planul Lui de gestionare și de etapele lucrării Sale. Bineînțeles, au o și mai mare legătură cu proiectul specific al lucrării de mântuire a omenirii. Pe scurt, au legătură cu responsabilitățile lui Dumnezeu. Toate aceste lucruri pe care le face Dumnezeu reprezintă îndeplinirea responsabilității Sale; desigur, ceea ce El dezvăluie în timp ce Își îndeplinește responsabilitatea constituie esența și firea Sa. Atunci care este esența lui Dumnezeu întrupat, adică esența acestei persoane obișnuite? În special când face această etapă a lucrării din zilele de pe urmă, El nu manifestă semne și minuni și nici nu arată vreun miracol; tot ce poate să facă este să spună oamenilor adevărurile pe care ei ar trebui să le dețină și să le înțeleagă. El le expune oamenilor firile corupte pe care ei înșiși nu sunt capabili să le recunoască, astfel încât ei să le poată ști și recunoaște și ca să cunoască esența și faptele concrete ale corupției omenirii; asta ca oamenii să aibă căință adevărată și să fie aduși pe calea cea dreaptă. Când oamenii sunt capabili să se căiască sincer și să înțeleagă și să practice adevărul, ei intră în adevărul-realitate și obțin speranța de a primi mântuirea, iar lucrarea și responsabilitatea lui Dumnezeu întrupat sunt săvârșite. Odată ce oamenii sunt pe calea cea dreaptă, ceea ce rămâne e să primească încercările și rafinările lui Dumnezeu – lucrarea lui Dumnezeu întrupat se încheie; responsabilitățile Sale sunt îndeplinite și lucrarea Lui este dusă la bun sfârșit. Când lucrarea lui Dumnezeu întrupat e încheiată și v-a adus pe calea cea dreaptă, înseamnă că lucrarea Sa de slujire s-a sfârșit și că El nu mai are nicio obligație față de voi. Ce înseamnă că nu mai are nicio obligație? Înseamnă că nu mai trebuie să stea cu acești oameni și să îndure lucruri precum corupția, noțiunile, răzvrătirea, împotrivirea, respingerea lor și așa mai departe.

Indiferent că e din perspectiva întregului plan de gestionare al lui Dumnezeu sau din cea a unei lucrări specifice a lui Dumnezeu întrupat, este făcută vreuna numai pentru iubire? Niciuna nu este făcută așa. Duhul lui Dumnezeu observă omenirea din Ceruri într-un anume fel, iar Dumnezeu întrupat pe Pământ împărtășește aproape aceeași perspectivă. De ce spun „aproape”? Dumnezeu întrupat pe Pământ este capabil să Se uite la slăbiciunea omenirii dintr-o perspectivă relativ mai binevoitoare datorită umanității Sale, datorită coexistenței Sale în același spațiu cu omenirea creată și, de asemenea, pentru că, la fel ca omenirea coruptă, are și El trăsăturile exterioare ale ființei umane. În consecință, Dumnezeu întrupat poate să trăiască împreună cu oamenii într-o manieră oarecum mai armonioasă, în comparație cu Dumnezeu din Ceruri. Privind lucrurile în felul acesta, dacă Dumnezeu nu S-ar fi întrupat, ați fi stat aici în acest moment? Nu. Toate acestea se datorează necesităților lucrării lui Dumnezeu – este singurul motiv pentru care a plătit un preț așa de mare și a venit aici să o facă El Însuși. Dacă Dumnezeu ar vorbi din Ceruri cu oamenii, pe de o parte, din cauza separării spațiale, ar fi incomod pentru ei să Îi audă cuvintele. Pe de altă parte, având în vedere cuvântările lungi și ample ale lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, dacă El ar vorbi din Ceruri într-o asemenea manieră, ar fi nepotrivit, indiferent din ce perspectivă sau unghi ai privi lucrurile. Prin urmare, singura și cea mai bună alegere și cea mai benefică omenirii, planului de gestionare al lui Dumnezeu și lucrării de mântuire a omenirii, este ca Dumnezeu să devină trup; întruparea lui Dumnezeu este singura alegere și singura cale de a îndeplini lucrarea. Doar Dumnezeu întrupat poate să realizeze această lucrare, doar El e capabil să realizeze această lucrare și să obțină aceste rezultate. Dacă te uiți la aceste cuvinte spuse de Dumnezeu în zilele de pe urmă, în ceea ce privește cantitatea, atât de multe au fost rostite; cum ar putea fi transmise atât de multe fără metoda de a deveni trup? Dacă Dumnezeu ar vorbi din Ceruri prin intermediul unui fulger, câți oameni ar muri fulgerați de fiecare dată când El i-ar judeca și i-ar condamna pe oamenii răi? Nu ar rămâne mulți în viață. Dacă Dumnezeu ar vorbi printr-o tornadă sau prin flăcări, câte tornade sau flăcări ar trebui să apară înainte ca El să termine de rostit acele cuvinte? Toată omenirea ar fi tulburată de această abordare. Și după acești ani de vorbit, au avut efect cuvintele lui Dumnezeu întrupat asupra vieții normale a omenirii? Deloc, iar întreaga lume ori e nepăsătoare, ori nu e afectată în vreun fel. Acest lucru îndeplinește în întregime scopul lucrării realizate de Dumnezeu întrupat; fără Dumnezeu întrupat, această lucrare ar fi, într-adevăr, de nerealizat. Există un caracter ascuns în însăși lucrarea lui Dumnezeu întrupat. El nu vrea ca întreaga lume și toată omenirea să știe de ea; El nu vrea să afle acele neamuri, care nu sunt alese de Dumnezeu. El poate să exprime aceste cuvinte doar într-o stare de ascundere, așa că adoptarea metodei de a deveni trup este cea mai plină de sens; e și cea mai înțeleaptă metodă. Poate rămâne secretă doar dacă Dumnezeu devine trup. Prin înțelepciunea și atotputernicia lui Dumnezeu, întruparea Sa trăiește în același spațiu ca omenirea, oferindu-le oamenilor adevărul în limbaj uman, într-o manieră și o formă pe care ei le pot accepta. Doar Dumnezeu e capabil de aceste lucruri; îi depășesc pe oameni. Toate acestea sunt legate de marele plan de gestionare al lui Dumnezeu. Ar fi prea simplist, contrar faptelor și efectiv de nejustificat dacă omul ar descrie unilateral un asemenea plan de gestionare măreț al lui Dumnezeu ca fiind făcut numai pentru iubire. Pe scurt, indiferent de conținutul lucrării făcute, această formă a lui Dumnezeu care devine trup a provocat, de această dată, un entuziasm considerabil și a avut o influență semnificativă în lume și printre toți oamenii, ceea ce arată cât de extraordinar e acest fapt. Realitatea și forma lui Dumnezeu care devine trup reprezintă în sine o chestiune controversată în toată lumea și în întreaga comunitate religioasă; este un eveniment față de care omenirea este ostilă, pe care îl condamnă și îl respinge și pe care îi e cel mai greu să-l înțeleagă și să și-l imagineze. Faptul că Dumnezeu poate lucra în acest fel Îi arată înțelepciunea, puterea, atotputernicia și autoritatea; nu e deloc făcut pentru o oarecare iubire minoră sau pentru o oarecare chestiune banală sau un motiv minor, la fel de mic precum o sămânță de susan. Cu alte cuvinte, un eveniment major care poate să cutremure întreaga lume religioasă, întreaga lume politică, toată omenirea și chiar și întregul univers nu survine datorită iubirii, ci datorită planului de gestionare al lui Dumnezeu și a dorinței Lui de a mântui omenirea. Aceasta e cea mai mare viziune a celei de a treia etape a lucrării lui Dumnezeu; este cea mai mare viziune pe care oamenii ar trebui să o înțeleagă, să o cunoască și să o pătrundă. Dacă doar definești această viziune astfel: „Este datorită iubirii lui Dumnezeu; Dumnezeu ne iubește. Vezi, Dumnezeu a devenit deja trup și a fost răstignit din iubire pentru noi o dată, iar de această dată, a devenit trup și a venit să ne iubească din nou” – nu este o greșeală gravă? Să definești o asemenea viziune grozavă a lucrării lui Dumnezeu ca fiind făcută pentru iubire e mult prea superficial. Dacă nu Îl cunoști pe Dumnezeu, atunci fie; dar grăbește-te și astupă-ți gura, nu vorbi prostii și nu exprima opinii la întâmplare. V-am mai zis și înainte, în tot ce privește firea lui Dumnezeu, esența lui Dumnezeu și viziunea lucrării lui Dumnezeu, oamenii nu ar trebui să judece pripit, să tragă concluzii la întâmplare sau să delimiteze nepăsători. Dacă nu înțelegi, admite că nu înțelegi. Dacă înțelegi un pic, atunci spune repede: „Doar atât înțeleg; nu îndrăznesc să delimitez la întâmplare și nu știu dacă este corect.” Trebuie să adaugi astfel de explicații și clarificări – nu vorbi fără considerație. Dacă vorbești fără considerație, atunci, la un nivel mai mic, îi poți influența greșit pe alții, dându-le concepții greșite și îndrumându-i greșit; la un nivel mai mare, îi poți ofensa firea lui Dumnezeu. Caracterizezi planul de gestionare al lui Dumnezeu și lucrarea atât de grozavă a lui Dumnezeu de a mântui omenirea drept iubire, ca fiind făcute pentru iubire – nu înseamnă acest lucru să vorbești prostii? Ar trebui să fie pălmuiți oamenii care spun acest lucru? (Da.) De ce ar trebui să fie pălmuiți? Pentru că înseamnă să vorbești fără să gândești, să scoți lucrurile din context. Nu e acest lucru cauzat de o fire arogantă? Nu ai început să crezi în Dumnezeu de-abia acum câteva zile? L-ai văzut? Îi înțelegi firea? Nu poți explica adevărul despre viziunea planului de gestionare al lui Dumnezeu în mod clar sau în amănunt și totuși îndrăznești să definești esența și firea lui Dumnezeu. Nu este extrem de îndrăzneț? Cutezi să folosești cuvântul „iubire” pentru a defini o chestiune atât de măreață; e ceva ce ofensează firea lui Dumnezeu. Este o fărădelege mare să Îi jignești firea lui Dumnezeu? Este, într-adevăr. Unii oameni spun: „Nu știu; nici nu înțeleg.” E corect. Nu ar trebui să vorbești fără considerație tocmai pentru că nici nu pricepi, nici nu știi, și pentru că ești ignorant și nesăbuit. Poți tu, o persoană obișnuită, să judeci arbitrar sau să tragi concluzii nonșalant despre treburile lui Dumnezeu? Întreaga omenire strânsă și pusă laolaltă nu ar fi capabilă să explice clar treburile lui Dumnezeu și, totuși, tu singur vrei să definești firea lui Dumnezeu, lucrarea Lui și esența Sa doar printr-un cuvânt sau două. Nu ofensează acest lucru firea lui Dumnezeu? (Ba da.) Atunci există o problemă gravă cu acest imn. Nu numai că este plin de cuvinte neclare, goale și blasfematoare, dar cel mai important, poate să inducă oamenii în eroare, să-i înșele și să-i prindă în capcana noțiunilor lor. Poate fi păstrat acest imn, având în vedere consecințele grave la care duce? Categoric nu; trebuie să se renunțe la el.

Să continuăm: „Pentru iubire, Dumnezeu exprimă adevărul și aduce calea vieții eterne.” Nu e scabros felul în care aceste cuvinte delimitează lucrurile? (Ba da.) Apoi citim: „Pentru iubire, Dumnezeu judecă și dă în vileag natura satanică a omenirii prin cuvintele Sale.” Spuneți-Mi, când Dumnezeu exprimă cuvinte aspre pentru a da în vileag firea coruptă a omului, acest lucru e pentru că Dumnezeu îl iubește pe om sau pentru că Dumnezeu detestă și urăște omul? (E pentru că Dumnezeu detestă și urăște omul.) Dumnezeu detestă omul, așadar ce fire a lui Dumnezeu este aceasta? (Dreptate, sfințenie.) E corect; nu e din pricina iubirii. Nu e nepotrivit și înțeles greșit când oamenii definesc lucrurile în acest fel? Există vreo cunoaștere practică a adevărului în această afirmație? Aceasta e o înțelegere denaturată și unilaterală, o înțelegere greșită, una falsă; acest vers este o caracterizare greșită. Apoi să ne uităm la: „Pentru iubire, Dumnezeu ne încearcă, ne rafinează și ne emondează ca să ne curețe corupția.” Nu e aceeași problemă ca și în cazul versului trecut? (Ba da.) Problema e aceeași. Și mai departe: „O, Dumnezeule! Totul e dezvăluit în lucrarea Ta și cuvintele Tale sunt iubire.” Nu e din nou o delimitare a lui Dumnezeu? Ce dezvăluie Dumnezeu? Sfințenia, frumusețea și firea Sa dreaptă. Dumnezeu are mânie, măreție, precum și milă și bunătate iubitoare, așadar, cum se poate spune că totul e datorită iubirii? Această delimitare e atât de scabroasă și arbitrară! Nu cumva e provocată de aroganță? Ceea ce autorul imnului explică și rezumă nu are nicio legătură cu firea-esență dezvăluită de cuvintele și cuvântările lui Dumnezeu. Apoi spune că totul este iubire, ceea ce nu doar că e irelevant, ci și denaturat și greșit – este o caracterizare complet eronată. Iubirea este o emoție și poate fi și o acțiune sau un comportament, dar nu este esența fundamentală a lui Dumnezeu; Dumnezeu nu iubește oamenii fără să țină seama de nimic. Să fie iubirea lui Dumnezeu atât de debordantă, încât să cuprindă orice, până într-acolo încât să-i iubească și pe Satana, pe oamenii corupți și pe dușmanii Săi? Așa să fie? Iubirea lui Dumnezeu nu e fără principii; e principială. El iubește lucrurile pozitive și urăște lucrurile negative și rele. Spuneți-Mi, Dumnezeu îi iubește pe oamenii care cred sincer în El? Îi iubește pe cei care își fac datoria cu loialitate? Îi iubește pe cei care Îi sunt supuși? Dumnezeu îi iubește pe oamenii care, atunci când primesc judecata și mustrarea Sa, au o adevărată căință, o adevărată supunere față de Dumnezeu și Îl iubesc cu adevărat în inimile lor? Dacă oamenii înțeleg adevărul și își urăsc firile corupte, atunci „ura” lor e un lucru pozitiv. Și îi iubește Dumnezeu? (Da.) Aceia care sunt capabili să accepte adevărul sunt oameni pozitivi, iar aceia care sunt capabili să se supună lui Dumnezeu sunt și mai pozitivi. Dumnezeu îi iubește pe oamenii pozitivi; îi urăște pe diavoli și pe Satana. Toți aceia pe care El îi blestemă și îi pedepsește sunt oameni răi, iar aceia pe care Dumnezeu îi iubește sunt toți oameni onești, oameni care urmăresc adevărul. Prin urmare, iubirea lui Dumnezeu e principială; nu este fără principii. Pentru unii oameni, Dumnezeu e doar milostiv, ceea ce nu înseamnă că El îi iubește pe acei oameni. Aceste lucruri trebuie înțelese clar; o persoană nu poate defini orbește iubirea lui Dumnezeu. A vorbi cu nepăsare despre iubirea lui Dumnezeu și a o defini orbește înseamnă fără îndoială a-L judeca și a-L blasfemia pe Dumnezeu.

Să ne uităm mai jos. E corect să spui: „O, Dumnezeule! Iubirea Ta nu e doar bunătate iubitoare și milă, ci e cu atât mai mult mustrare și judecată”? (E corect în teorie, dar nu este practic.) Nu există nicio problemă în teorie, dar e foarte greu să faci legătura dintre acest lucru și iubirea lui Dumnezeu. Aceste cuvinte nu ar trebui să fie considerate incorecte, dar nu ar trebui să fie considerate nici corecte; sunt nonsensuri care de-abia dacă merită menționate. Să continuăm: „O, Dumnezeule! Judecata și mustrarea Ta sunt cea mai adevărată iubire și cea mai mare mântuire.” Voi ce credeți despre acest lucru? (Acel vers este incorect; stabilește că judecata și mustrarea lui Dumnezeu sunt cea mai mare mântuire, când, de fapt, mântuirea lui Dumnezeu nu constă doar în acestea.) Nu reprezintă cea mai adevărată iubire răstignirea întrupării lui Dumnezeu și ispășirea și suportarea tuturor păcatelor omenirii? Nu înseamnă toate acestea cea mai mare mântuire? (Ba da.) Atunci, comparate cu judecata și mustrarea, care e „cea mai mare”? De fapt, la o analiză serioasă, această afirmație este greșită, nepotrivită și delimitată prea rigid; nu ar trebui prezentată astfel. Nu ar trebui să se spună că tot ce face Dumnezeu e iubire, ci e corect să spui că orice face Dumnezeu are un efect pozitiv asupra oamenilor și că totul este mântuire și milă pentru oameni, pentru că totul este făcut pentru omenire. Dacă spui despre judecata și mustrarea lui Dumnezeu că sunt „cele mai” și le ridici la cel mai înalt grad de comparație, nu este corect. Ceva ce este „cel mai” ar trebui să fie unul singur, fără comparație; nu se poate spune despre judecata și mustrarea lui Dumnezeu că sunt „cele mai” când le compari cu altă lucrare a Sa. Cineva a scris odată un imn, iar unul dintre versuri era: „Iubesc firea dreaptă a lui Dumnezeu mai mult decât bunătatea Sa iubitoare și mila Sa.” Sunt aceste cuvinte corecte sau incorecte? (Sunt incorecte.) Ce e greșit la ele? (Diferențiază dreptatea, sfințenia, bunătatea iubitoare și mila lui Dumnezeu într-o ierarhie.) De fapt, această afirmație e corectă și este experiența autentică a oamenilor după ce au trecut prin judecata și mustrarea lui Dumnezeu. Care e contextul acestei experiențe autentice? Există o poveste aici, mai precis: când cineva se bucură de bunătatea iubitoare și de mila lui Dumnezeu, poate să dobândească doar har; nu poate niciodată să își recunoască propriile firi corupte și nu poate niciodată să se elibereze de ele. Tot ce poate să facă e să experimenteze mustrarea și judecata lui Dumnezeu și să suporte durerea multor încercări și rafinări – doar atunci poate să se elibereze de aceste firi corupte. Prin urmare, conform acestei premise și în acest context, aceasta e înțelegerea la care ajung oamenii; este corectă, e conformă cu faptele și nu este o logică teoretică. Imnul e constructiv, dar niciunul dintre voi nu puteți să vedeți acest lucru; vă lipsește realmente discernământul. Ce confirmă această lipsă de discernământ? Care e motivul acestei lipse? Motivul e neînțelegerea adevărului. Imnul „Pentru iubire” e plin de nonsensuri: nu e practic, nu Îmi place și nu vreau să cânt nici măcar un cuvânt din el. Ce mici trebuie să fiți toți în statură ca să îl cântați cu un asemenea mare entuziasm și atât de molipsitor! Sunteți incapabili să pricepeți ceva și nici măcar nu înțelegeți adevărurile în care ar trebui să intre oamenii și totuși vreți să comentați despre esența și planul de gestionare al lui Dumnezeu. Nu e acest lucru lipsit de rațiune? Oamenii fără rațiune care îndrăznesc să vorbească neîntrebați nu se ocupă de îndatoririle lor potrivite; nu sunt deloc pragmatici.

Mai departe: „Vom fi martori la iubirea Ta sfântă și dreaptă și Tu meriți eterna noastră proslăvire.” Desigur, e necesar ca Dumnezeu să merite eternă proslăvire, dar poate fi considerată o proslăvire a lui Dumnezeu dacă acesta e felul în care oamenii Îl cunosc? Să spunem că Dumnezeu nu iubește un ins; îl detestă și îl urăște la maximum. Dacă acest ins poate totuși să Îl iubească și să Îl proslăvească pe Dumnezeu, atunci are o anumită statură și o oarecare cunoaștere adevărată a lui Dumnezeu. În versul: „Vom fi martori la iubirea Ta sfântă și dreaptă și Tu meriți eterna noastră proslăvire”, ce adjective modifică „iubirea lui Dumnezeu”? „Sfântă” și „dreaptă”. Uitați cât de mare crede compozitorul imnului că e iubirea lui Dumnezeu, folosind esența lui Dumnezeu ca să-I definească iubirea, spunând că iubirea lui Dumnezeu e una dreaptă și sfântă – nu e acest lucru evident? Oamenii nu sunt dispuși să se bucure de o iubire generică, nici să se bucure de o iubire miloasă sau o iubire care prețuiește oamenii; ei Îl proslăvesc pe Dumnezeu doar când se bucură de iubirea Sa sfântă și dreaptă și de aceea spun ei că Dumnezeu merită proslăvire eternă. Este corect? Fie dintr-un fapt, fie dintr-un raționament logic, această afirmație este atât de greșită, că e pur și simplu un nonsens; este vorba despre o persoană bolnavă mintal care debitează o harababură de cuvinte ca să-i inducă pe oameni în eroare. Crezi că aceasta e lumea laică? În lume, tot felul de spirite rele și murdare, tot felul de personaje și huligani problematici și cei cu un pic de pricepere, elocvență sau nerușinare îndrăznesc cu toții să se așeze la tribunele lor improvizate și să performeze; dar în casa lui Dumnezeu, domnește adevărul. Toți acei diavoli trebuie să fie scoși de pe scenă; trebuie înlăturați din biserică. Toate ereziile și aberațiile lor trebuie disecate, astfel încât toți să poată să le discearnă deschis și să le caracterizeze. Uitându-ne la ea acum, ce este iubirea lui Dumnezeu? Dacă spui că e dreptate și sfințenie, e corect? (Nu; iubirea lui Dumnezeu nu înseamnă doar aceste lucruri.) Atunci ce este iubirea lui Dumnezeu? (Este și judecată și mustrare, și măreție și mânie; toate acestea reprezintă iubirea lui Dumnezeu.) Iubirea lui Dumnezeu e iubirea lui Dumnezeu, iar esența lui Dumnezeu este esența lui Dumnezeu. Iubirea lui Dumnezeu e în inima și în mintea lui Dumnezeu, în sentimentele Sale, în esența și în faptele Sale. Poți explica acest lucru în mod clar? Totuși vorbești despre iubirea lui Dumnezeu ca fiind dreptate și sfințenie, îndrăznești să o definești în acest fel – ce neobrăzare din partea ta! Acceptă Dumnezeu să folosești asemenea definiții ca să-L proslăvești? (Nu.) De ce nu? (Pentru că e o blasfemie împotriva Sa.) Dumnezeu este dezgustat, iar tu vorbești numai prostii! Proslăvirea ta oarbă e inutilă, iar Dumnezeu nu e mulțumit de ea. Nevoia lui Dumnezeu de proslăvirea omenirii nu e atât de mare. Nu are nicio dorință pentru ea; nu e ca și cum are nevoie de proslăvirea omului ca să trăiască în mod confortabil sau să aibă încredere. Are El această nevoie? (Nu are.) Lucrarea pe care o face Dumnezeu e de a mântui omenirea, de a da omenirii o destinație bună, iar El face o lucrare pentru supraviețuirea omenirii în următoarea epocă; scopul nu este de a obține proslăvirea oamenilor. E vorba doar că unul dintre rezultatele lucrării lui Dumnezeu e că omenirea Îi aduce laudă, dar dacă oamenii au neînțelegeri despre Dumnezeu și Îi aduc laudă orbește, atunci Dumnezeu nu va permite și nu va accepta asta. Dacă oamenii sunt așa de indulgenți cu sine încât să simtă că proslăvirea lui Dumnezeu de către oameni este de o atât de mare importanță pentru El, nu e aceasta o interpretare greșită? Pentru că oamenii Îl proslăvesc puțin pe Dumnezeu și au un pic de mărturie, ei cred că Dumnezeu e foarte impresionat, dar de fapt, El nu este deloc impresionat. Nu e ceea ce merită Dumnezeu? E un lucru foarte normal.

Să ne uităm mai jos: „Pentru iubire, Dumnezeu aduce în serviciu oamenii, evenimentele și lucrurile, ca noi să dobândim adevărul și viața.” Este corect acest vers? (Nu.) Ce e greșit la el? E vorba despre cuvintele „pentru iubire”? Totul e din cauza primelor două cuvinte, care îndrumă greșit și induc în eroare și zăpăcesc mințile oamenilor, lăsându-i incapabili să distingă între corect și greșit. Pe viitor, nu folosiți greșit cuvintele „pentru iubire”. Cuvintele de după acestea două, „Dumnezeu aduce în serviciu oamenii, evenimentele și lucrurile, ca noi să dobândim adevărul și viața” sunt adevărate. Un asemenea conținut există în lucrarea lui Dumnezeu, dar ar fi greșit să îl caracterizăm drept iubirea lui Dumnezeu. Este puterea lui Dumnezeu, autoritatea lui Dumnezeu și înțelepciunea Sa, nu se datorează doar iubirii lui Dumnezeu. Mai exact, nu se datorează doar iubirii lui Dumnezeu. El are această putere să mobilizeze toți oamenii, evenimentele și lucrurile pentru a face un serviciu omenirii pe care vrea să o mântuiască. El mobilizează toate lucrurile și chestiunile ca ele să slujească omenirea pe care El vrea să o mântuiască și ca să servească planului Său de gestionare, iar beneficiarul final al acestui lucru e omenirea – oamenii obțin adevărul și viața. Dacă spui că acest lucru e doar datorită iubirii, atunci înțelepciunea, autoritatea și puterea lui Dumnezeu nu mai există? Nu este corect să spui că e doar datorită iubirii, așa că orientarea și poziționarea unor asemenea afirmații sunt și ele greșite. Ce înseamnă când spun că sunt toate greșite? Ele nu sunt în acord cu adevărul; sunt spuse într-un fel denaturat; nu sunt realitatea adevărului și nu sunt latura practică a adevărului pe care oamenii o experimentează.