Este ușor pentru un credincios să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău? În realitate, nu e o chestiune ușoară; dacă nu urmărești adevărul, atunci nu-l poți dobândi niciodată. De exemplu, unii oameni spun: „Chiar nu e ușor să crezi în Dumnezeu, și trebuie și să-ți faci datoria, să suferi și să plătești un preț.” Cum te simți când auzi aceste cuvinte? Care e problema cu a spune aceste cuvinte? Dacă nu ai o inimă cu frică de Dumnezeu, atunci ce ai spune? Ai spune: „Exact așa e, mi-am părăsit casa pentru a-mi face datoria mulți ani, mi-e dor de copiii mei și de mama mea și am suferit nu puțin. Dacă nu aș primi binecuvântări, ar fi nedrept!” Există vreo frică de Dumnezeu în aceste cuvinte? (Nu există.) Dacă o persoană nu are frică de Dumnezeu și spune astfel de cuvinte, care este calitatea comportamentului său? Nu este ea în conflict cu Dumnezeu, plângându-se de El? Dacă spune cuvinte de nemulțumire la adresa lui Dumnezeu, atunci crede ea cu adevărat că Dumnezeu este un Dumnezeu drept? Dacă o persoană nu are în inimă spaima de Dumnezeu, dacă nu reușește să se teamă de El, atunci îi este ușor să se ferească de rău? (Nu îi este ușor.) Ea nu reușește să se ferească de rău. Acea persoană spune: „Dacă nu aș primi binecuvântări după ce am renunțat la familia și la cariera mea, ar fi atât de nedrept!” Dacă imediat ai urma spunând: „Exact așa e”, cum ți s-ar părea acele cuvinte? Înseamnă asta să te ferești de rău? Faptul că poți spune „exact așa e” dovedește doar că și tu, ca și cealaltă persoană, te plângi de Dumnezeu. Plângerea a ieșit deja din gura ta pentru a forma răul. Nu numai că nu poți să te ferești de rău, ci ești capabil să rostești plângeri și să faci rău. Deși este un rău mic, tot înseamnă a te plânge de Dumnezeu. Dacă micul rău de astăzi nu este rezolvat, atunci mâine ești în pericol să-L trădezi pe Dumnezeu – iată cât este de îngrozitoare firea coruptă a omului. Vedeți clar această chestiune? Dacă o persoană nu are o inimă cu frică de Dumnezeu, atunci, fie că e vorba despre lucrurile pe care le rostește cu voce tare, fie despre cele pe care le gândește în inima sa, ori despre lucrurile care se revarsă în mod natural din ea, toate sunt rele. Dacă nu ai o inimă cu frică de Dumnezeu, atunci chiar și o mică problemă poate expune pe deplin firile tale corupte, caracterul tău, lucrurile pe care le urmărești și intențiile tale; poate chiar să îți expună nemulțumirea față de Dumnezeu. Cei care nu au o inimă cu frică de Dumnezeu spun ce vor. Ei spun orice gândesc, iar după ce o spun, devine un fapt. Din perspectiva lui Dumnezeu, o astfel de persoană nu se teme de El și nici nu se ferește de lucrurile rele; mai degrabă, se implică în lucruri rele când le vede și devine complicele oamenilor răi. Dacă ai o inimă cu frică de Dumnezeu, dacă ești înspăimântat de El, dacă trăiești în prezența Lui, atunci cum ar trebui să răspunzi la cuvintele unei astfel de persoane? Ce vrea ea să spună prin cuvintele sale? Nu e dispusă să renunțe la binecuvântări. Ea vrea să obțină binecuvântări, dar nu e dispusă să sufere sau să plătească prețul, așa că spune: „Chiar nu e ușor să crezi în Dumnezeu.” Nu are ea un sentiment de nemulțumire? Aceste cuvinte conțin un sentiment de nemulțumire; această persoană e supărată pe Dumnezeu, se plânge și crede că cerințele lui Dumnezeu de la oameni sunt prea mari; crede că Dumnezeu vrea ca ea să plătească un preț prea mare pentru micile binecuvântări pe care i le dă; crede că Dumnezeu nu ar trebui să acționeze în acest fel, că El nu are dragoste pentru om, că nu are cu adevărat milă pentru om, că El îl chinuie; ea crede că nu e ușor pentru o persoană să schimbe suferința cu binecuvântarea – nu asta dă de înțeles? (Ba da.) Așadar, cum ar trebui să-i răspunzi? Ascultați acest răspuns, vedeți dacă îl considerați corect. Ar trebui să spui: „La ce se reduce mica noastră suferință? Vezi cât de mult a suferit Dumnezeu. Pentru a mântui omenirea, Dumnezeu S-a pogorât pe pământ din ceruri și S-a întrupat cu smerenie și în taină printre oameni și a suferit o mare umilință; pentru a mântui omenirea, El Și-a jertfit chiar și viața. Suferința lui Dumnezeu depășește cu mult puținul pe care l-am suferit noi. Suferința noastră nu înseamnă nimic. Mai mult, noi ar trebui să suferim; nu este suferința noastră pentru ca să putem fi binecuvântați?” Ce crezi? La suprafață, pare corect, iar din punct de vedere doctrinar, nu există greșeli, dar există o mărturie aici? (Nu.) Nu există mărturie. Asta înseamnă doar a rosti grăbit doctrina în public, pentru a impulsiona pe cineva. Poate acest lucru să rezolve vreo problemă? Dacă dorești să rezolvi problemele, cum ar trebui să ai părtășie cu ei? Dacă ai auzi aceste cuvinte de plângere, cum te-ai simți în inima ta? Ai simți că, în timp ce și-au făcut datoria pe când credeau în Dumnezeu, nu au suferit cu o inimă deosebit de dornică, dar, după ce chibzuiești o clipă, te vei gândi: „Dacă nu sunt dornici, lasă-i să nu fie dornici. Ce legătură are asta cu mine? Dacă se plâng de Dumnezeu, nu se plâng la adresa mea și asta nu implică profitul meu. E relația lor personală cu Dumnezeu, așa că ar trebui să se ocupe ei înșiși de ea. Ce are asta de-a face cu mine?” A-i trata în acest fel pare a fi de bun simț și nu este greșit, dar, drept cineva care are o inimă cu frică de Dumnezeu, atunci când ți se întâmplă asta, trebuie mai întâi să te gândești: „Această persoană crede în Dumnezeu și tot se plânge la adresa Lui, și răstălmăcește faptele în timp ce vorbește. Acest tip de persoană nu poate accepta vreodată adevărul. Să fii mântuit e un lucru mare, deci este bine dacă nu suferă deloc? Mai mult, de ce suferă oamenii? Nu din cauza firilor lor corupte? Dumnezeu are intenții bune în a le permite oamenilor să sufere. Este în beneficiul oamenilor, îi desăvârșește și îi întărește; dacă oamenii nu suferă, nu pot să-și învețe lecțiile, nici nu pot obține adevărul și nici nu pot fi în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu. A suferi puțin reprezintă milă și har din partea lui Dumnezeu; reprezintă dragostea lui Dumnezeu pentru omenire. Aceasta este mântuirea! Cum pot să vorbească în acest fel? Trebuie să am părtășie cu ei. Nu pot să le permit să Îl înțeleagă greșit pe Dumnezeu și să se plângă de El, nu pot să le permit să meargă peste tot și să răspândească aceste cuvinte pentru a-i influența pe alții. În această chestiune, trebuie să vorbesc în numele lui Dumnezeu. Trebuie să-i ajut să-și rezolve neînțelegerile despre Dumnezeu și să-i ajut să înțeleagă corect credința în Dumnezeu. Dacă ei Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu în acest fel, nu Îl tratează nedrept? Dragostea și mântuirea lui Dumnezeu pentru om sunt atât de mari! Cum au putut să gândească astfel?” Dacă gândești în acest fel, nu înseamnă asta că ai o inimă cu frică de Dumnezeu? (Ba da.) Cât despre chestiunea fricii de Dumnezeu, nu doar că spui cuvintele corecte; mai degrabă, ai în tine o inimă cu frică de Dumnezeu, ești capabil să dobândești supunerea față de El, nu te răzvrătești și nu te plângi deloc. Astfel, devii cineva care se teme de Dumnezeu. Când vine vorba de a se teme de Dumnezeu, ai obținut adevărul. Nu strigi pur și simplu un slogan, ești capabil să depui mărturie pentru Dumnezeu și să rămâi ferm în mărturia ta despre El. Cu această cunoaștere, ce ar trebui să îi spui persoanei respective? Ar trebui să spui: „Dumnezeu depune mult efort și multă grijă pentru mântuirea omului. Cei care nu au o inimă cu frică de Dumnezeu se plâng adesea la adresa Lui și I se împotrivesc și nu arată deloc considerație față de intențiile Lui. Dacă suferă puțin sau dacă nu văd binecuvântările lui Dumnezeu, atunci se plâng, inimile lor se răzvrătesc, iar ei devin negativi și contradictorii. Asta dovedește că e natural ca oamenii cu firi corupte să se împotrivească adesea lui Dumnezeu și că natura umană este ostilă lui Dumnezeu. Când oamenii plătesc un preț mic, renunță la foarte puține și se sacrifică foarte puțin în îndeplinirea îndatoririlor lor, fac asta pentru a putea obține mântuirea – nu o fac pentru Dumnezeu. Tu suferi din cauza firii tale corupte. Dacă vrei să obții adevărul, trebuie să suferi puțin. Ca să o spun într-un mod mai puțin plăcut, oamenii merită să sufere; Dumnezeu nu îți dă suferință, nici nu te face să suferi. Dacă ai o fire răzvrătită, poți evita suferința? Firea ta coruptă e cea care te face să suferi – nu are nimic de-a face cu Dumnezeu. Dacă tu chiar ai înțelege adevărul și ai fi supus lui Dumnezeu în toate lucrurile, atunci ai mai da naștere negativității? Te-ai mai plânge de Dumnezeu? Ai mai suferi aceste lucruri? Deci, indiferent ce suferă oamenii, este rezultatul firilor lor corupte; nu pot da vina pe alții, cu atât mai puțin pe Dumnezeu. E o chestiune de a culege ceea ce semeni. Dacă nu suferi, trebuie să pieri; trebuie să fii pedepsit. Ce ai alege? Dumnezeu nu vrea să suferi, dar, fără suferință, ai putea să te supui lui Dumnezeu? Fără suferință, ai fi capabil să acționezi conform adevărurilor-principii? Fără suferință, ai putea să asculți cuvintele lui Dumnezeu?” După ce ai spus aceste cuvinte, vor putea interlocutorii tăi să obțină o oarecare înțelegere? În primul rând, sunt aceste cuvinte în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu? Sunt ele în acord cu adevărul? (Sunt.) Văzând că sunt în acord cu adevărul, o persoană care se teme de Dumnezeu ar trebui să nu le spună? (Ba ar trebui.) Cineva care este capabil să rostească aceste cuvinte se ferește de rău. Așadar, ce trebuie să aibă o persoană pentru a face în așa fel încât să se ferească de rău? (Trebuie să aibă o inimă cu frică de Dumnezeu.) Numai cu o inimă cu frică de Dumnezeu poate să se ferească de rău; numai cu o inimă cu frică de Dumnezeu oamenii pot să I se supună și să mărturisească despre El. Astfel de oameni vor ajunge în mod natural să se ferească de rău.

Deci, în ce stare ați spune că trăiesc adesea acei oameni care nu au inimi cu frică de Dumnezeu? Au ei o relație cu Dumnezeu? (Nu au.) Unii spun: „Nu e corect. Ei se roagă în fiecare zi, citesc cuvintele lui Dumnezeu, merg la timp la adunări și își fac datoria în mod normal. Cum poți spune că nu au nicio relație cu Dumnezeu? Dacă nu ar crede în Dumnezeu, ar putea face toate acestea?” E corect acest mod de a vorbi? (Nu este. Aceasta e doar o acțiune exterioară. Dacă nu cauți adevărul în timp ce acționezi, atunci nu ai o inimă cu frică de Dumnezeu și nimic din ceea ce faci nu are vreo legătură cu El.) Dacă oamenii, în credința lor în Dumnezeu, nu trăiesc mereu înaintea Lui, atunci nu vor reuși să aibă nicio frică față de El și, astfel, vor fi incapabili să se ferească de rău. Aceste lucruri se leagă unul de celălalt. Dacă, în sinea ta, trăiești adeseori înaintea lui Dumnezeu, vei fi ținut în frâu și te vei teme de El în multe privințe. Nu vei spune nimic nerezonabil, nu vei merge prea departe și nu vei face niciun lucru care e imoral, nici nu vei face vreun lucru care este detestat de Dumnezeu. Dacă accepți scrutarea lui Dumnezeu și disciplina Lui, vei evita să faci multe lucruri rele. Ca atare, nu te vei fi ferit de rău? Dacă spui că tu crezi în Dumnezeu și totuși ești adeseori într-o năucire a inimii, neștiind nici cum lucrează Dumnezeu pentru a-l mântui pe om, nici cum se cuvine ca omul să urmărească adevărul, nici dacă iubești adevărul și nici ce evenimente ar trebui să dea naștere rugăciunii tale către Dumnezeu; dacă ești în încurcătură în fiecare zi, neserios în toate, doar respectând regulamentele; dacă inima ta e incapabilă să fie împăcată înaintea lui Dumnezeu și nu te rogi lui Dumnezeu și nici nu cauți adevărul ori de câte ori ți se întâmplă ceva, dacă acționezi adeseori după propria-ți voință, dacă trăiești conform firii tale satanice și îți dezvălui firea arogantă, dacă nu accepți scrutarea sau disciplina lui Dumnezeu și nu ai o inimă supusă, atunci, în sinea ta, vei trăi mereu înaintea Satanei și vei fi controlat de Satana și de firea ta coruptă. Astfel de oameni sunt lipsiți de cea mai mică frică de Dumnezeu. Ei sunt pur și simplu incapabili de a se feri de rău și chiar dacă nu fac lucruri rele, tot ceea ce gândesc ei este totuși rău, nu are nicio legătură cu adevărul și, totodată, se împotrivește acestuia. Așadar, oare acești oameni nu au, esențialmente, nicio legătură cu Dumnezeu? Deși sunt conduși de El, inimile lor nu au venit niciodată înaintea Lui, iar ei nu s-au rugat niciodată la El cu adevărat; nu L-au tratat niciodată pe Dumnezeu ca Dumnezeu, nu L-au tratat niciodată pe Dumnezeu ca fiind Creatorul care deține suveranitatea asupra lor, nu au recunoscut niciodată că El este Dumnezeul și Domnul lor și nu s-au gândit niciodată să I se închine cu sinceritate. Astfel de oameni nu înțeleg ce înseamnă să te temi de Dumnezeu și consideră că este dreptul lor să facă rău. Ei spun în inimile lor: „Voi face ce vreau. Îmi voi vedea de treaba mea și asta nu privește pe nimeni altcineva!” Ei tratează credința în Dumnezeu ca pe un fel de mantră, o formă de ceremonie. Nu îi face acest lucru neîncrezători? Ei sunt neîncrezători! În mintea lui Dumnezeu, toți acești oameni sunt răufăcători. Întreaga zi, tot ceea ce gândesc ei este rău. Ei sunt degenerații din casa lui Dumnezeu, iar El nu recunoaște astfel de oameni ca membri ai casei Sale. Ce fel de oameni sunt cei din casa lui Dumnezeu? Sunt oameni care se tem de Dumnezeu și se feresc de rău, oameni care se supun lucrării lui Dumnezeu. Cei care cred doar în numele lui Dumnezeu, care nu Îl acceptă ca Domn și Dumnezeu al lor, fac parte din casa lui Dumnezeu? Cei care nu-L acceptă pe Dumnezeu drept Creator al lor, care nu acceptă că El este adevărul, aparțin ei lui Dumnezeu? Categoric nu. Doar cei care acceptă adevărul Îi aparțin lui Dumnezeu; doar cei care Îl tratează pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu Îi aparțin Lui. Cum se exprimă oamenii care pot să știe că Dumnezeu este adevărul, care Îl pot accepta ca Domnul lor și care văd că El este Suveranul tuturor lucrurilor? Ce stare au în inima lor? Cum practică ei când li se întâmplă lucruri? (Ei caută adevărul în toate lucrurile.) Acesta e un aspect. Ce altceva? (Ei se supun tuturor mediilor, oamenilor, evenimentelor și lucrurilor stabilite de Dumnezeu, sunt capabili să învețe din ele și să câștige adevărul.) (Ei nu îndrăznesc să facă nimic care I se împotrivește lui Dumnezeu sau Îl ofensează.) Și acestea sunt moduri prin care ei se exprimă. Principalul lucru este că, atunci când li se întâmplă ceva, fie că înțeleg sau nu adevărul, fie că pot pune adevărul în practică sau nu, ei au, în primul rând, spaima de Dumnezeu; nu acționează pripit după propria lor voință, sunt capabili să se teamă de Dumnezeu și să nu-L ofenseze. Ceilalți pot vedea că nu vorbesc pripit, că acțiunile lor sunt mai degrabă calme decât impetuoase sau depravate, că sunt profund împăcați, că sunt capabili să aștepte, comunică cu Dumnezeu în inimile lor și Îl caută, că au o inimă supusă Lui, cu frică de Dumnezeu. Oamenii care trăiesc aceste lucruri pot conecta și lega orice li se întâmplă de cuvintele lui Dumnezeu, iar relația lor cu El este normală. Unii oameni – cei care nu-L au pe Dumnezeu în inimi – sunt incapabili să trăiască aceste realități, iar firile lor sunt cu siguranță arogante, depravate și neîngrădite. Își petrec toată ziua râzând și glumind, nu își pun inima în realizarea îndatoririlor, spun și fac tot ce le trece prin cap, își scot colții și își arată ghearele și sunt nesăbuiți și impetuoși în tot ceea ce fac. Poți să-ți dai seama la prima vedere că sunt precum non-credincioșii. Cineva cu acest tip de exteriorizări și comportamente e cineva care trăiește înaintea lui Dumnezeu? Cred ei cu sinceritate în Dumnezeu? Se află Dumnezeu în inima lor? E absolut sigur că nu Se află. Astfel de oameni sunt condamnați și detestați de Dumnezeu.

Astăzi am avut părtășie despre unul dintre cele mai importante subiecte din toate. Cu ce are legătură acest subiect? (Cu mântuirea.) Dacă oamenii doresc să fie mântuiți atunci când cred în Dumnezeu, ceea ce contează este dacă au sau nu inimi cu frică de Dumnezeu, dacă Dumnezeu are sau nu un loc în inimile lor, dacă sunt sau nu capabili să trăiască înaintea lui Dumnezeu și să mențină o relație normală cu Dumnezeu. Ceea ce este crucial e dacă oamenii sunt sau nu capabili să practice adevărul și să ajungă la supunerea față de Dumnezeu. Acestea reprezintă calea și condițiile pentru a fi mântuit. Dacă inima ta nu este capabilă să trăiască înaintea lui Dumnezeu, dacă nu te rogi adesea lui Dumnezeu și nu ai părtășie cu Dumnezeu și pierzi relația normală cu El, nu vei fi niciodată mântuit, întrucât ai blocat calea spre mântuire. Dacă nu ai nicio relație cu Dumnezeu, ai ajuns la capătul firului. Dacă Dumnezeu nu Se află în inima ta, atunci este inutil să pretinzi că ai credință și să crezi doar cu numele în Dumnezeu. Nu contează câte cuvinte și doctrine ești capabil să spui, cât de mult ai suferit pentru credința ta în Dumnezeu sau cât de înzestrat ești; dacă Dumnezeu este absent în inima ta și nu te temi de El, atunci nu contează în ce fel crezi în Dumnezeu. El va spune: „Îndepărtează-te de Mine, răufăcătorule.” Vei fi catalogat drept răufăcător. Nu vei avea legătură cu Dumnezeu; El nu va fi Domnul sau Dumnezeul tău. Chiar dacă recunoști că Dumnezeu deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor și recunoști că El este Creatorul, tu nu Îl venerezi și nu te supui suveranității Lui. Îl urmezi pe Satana și pe diavoli; numai Satana și diavolii sunt domnii tăi. Dacă, în privința tuturor lucrurilor, ai încredere în tine și-ți urmezi voința, dacă ai încredere că soarta ta este în propriile mâini, atunci crezi în tine însuți. Chiar dacă pretinzi că ai credință în Dumnezeu și Îl recunoști, Dumnezeu nu te recunoaște. Nu ai nicio relație cu Dumnezeu și, astfel, ești predestinat să fii, în cele din urmă, disprețuit și respins de El, pedepsit și eliminat de El; Dumnezeu nu mântuiește oameni ca tine. Oamenii care cred cu adevărat în Dumnezeu sunt cei care Îl acceptă drept Mântuitorul, care acceptă că El este adevărul, calea și viața. Sunt capabili să se sacrifice sincer pentru El și să realizeze datoria unei ființe create; ei experimentează lucrarea lui Dumnezeu, practică cuvintele Lui și adevărul și merg pe calea urmăririi adevărului. Sunt oameni care se supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu și care Îi urmează voia. Numai atunci când oamenii au o asemenea credință în Dumnezeu pot fi mântuiți; dacă nu, vor fi condamnați. Este acceptabil ca oamenii să aibă dorințe deșarte atunci când cred în Dumnezeu? În credința lor în Dumnezeu, pot oamenii să dobândească adevărul atunci când se agață mereu de propriile noțiuni și de închipuirile lor vagi, abstracte? În niciun caz. Atunci când oamenii cred în Dumnezeu, trebuie să accepte adevărul, să creadă în El așa cum le cere El și să se supună orchestrărilor și rânduielilor Sale; numai atunci pot să obțină mântuirea. Nu există altă cale în afară de aceasta – orice ai face, nu trebuie să ai dorințe deșarte. Părtășia despre acest subiect este foarte importantă pentru oameni, nu-i așa? Acesta este un semnal de alarmă pentru voi.

Acum că ați auzit aceste mesaje, ar trebui să înțelegeți adevărul și să vă fie clar ce presupune mântuirea. Ceea ce le place oamenilor, lucrurile pentru care se luptă, de care sunt pasionați – nimic dintre toate acestea nu este important. Cel mai important lucru este acceptarea adevărului. În analiza finală, cel mai important este să fii capabil să dobândești adevărul, iar ceea ce-ți poate permite să obții frica de Dumnezeu și ferirea de rău este calea corectă. Dacă ai credință în Dumnezeu de câțiva ani și te-ai concentrat întotdeauna pe urmărirea unor lucruri care nu au nicio legătură cu adevărul, atunci credința ta nu are nimic de-a face cu adevărul și nici cu Dumnezeu. Poți pretinde că ai credință în Dumnezeu și că Îl recunoști, dar Dumnezeu nu este Domnul tău, nu este Dumnezeul tău, tu nu accepți faptul că Dumnezeu deține suveranitatea asupra sorții tale, nu te supui tuturor lucrurilor rânduite de Dumnezeu pentru tine, nu recunoști faptul că Dumnezeu este adevărul – caz în care speranțele tale de mântuire au fost spulberate; dacă nu poți merge pe calea urmăririi adevărului, mergi pe calea distrugerii. Dacă tot ceea ce urmărești, lucrurile asupra cărora te concentrezi, pentru care te rogi și la care apelezi se bazează pe cuvintele lui Dumnezeu și pe ceea ce Dumnezeu îți cere și dacă ai o rațiune din ce în ce mai mare că te supui Creatorului și Îl venerezi pe Creator și simți că Dumnezeu este Domnul tău, Dumnezeul tău, dacă ești din ce în ce mai bucuros să te supui la tot ceea ce Dumnezeu orchestrează și rânduiește pentru tine, iar relația ta cu Dumnezeu devine tot mai apropiată și mai normală și dacă iubirea ta pentru Dumnezeu este din ce în ce mai pură și mai adevărată, atunci nemulțumirile și înțelegerile greșite pe care le ai față de Dumnezeu și dorințele tale extravagante cu privire la Dumnezeu vor deveni tot mai puține, iar tu vei fi obținut pe deplin frica de Dumnezeu și ferirea de rău, ceea ce înseamnă că vei fi pășit deja pe calea mântuirii. Deși mersul pe calea mântuirii vine cu disciplina, emondarea, judecata și mustrarea din partea lui Dumnezeu, iar acestea te fac să înduri multă durere, aceasta este iubirea lui Dumnezeu care se abate asupra ta. Dacă, atunci când crezi în Dumnezeu, urmărești doar să fii binecuvântat și urmărești doar statutul, faima și câștigul și nu ești niciodată disciplinat sau emondat sau judecat și mustrat, atunci, deși s-ar putea să ai o viață ușoară, inima ta se va îndepărta din ce în ce mai mult de Dumnezeu, vei pierde relația normală cu Dumnezeu și, totodată, nu vei fi dispus să accepți scrutarea din partea lui Dumnezeu; îți vei dori să fii propriul șef – ceea ce demonstrează că drumul pe care mergi nu este calea cea dreaptă. Dacă ai experimentat lucrarea lui Dumnezeu pentru o perioadă și ai o rațiune din ce în ce mai puternică despre modul în care omenirea este atât de profund coruptă și atât de predispusă să se împotrivească lui Dumnezeu și dacă ești neliniștit că s-ar putea să vină o zi în care faci ceva care se împotrivește lui Dumnezeu și te temi că este posibil să Îl ofensezi și să fii abandonat de El și astfel simți că nimic nu este mai înfricoșător decât să te împotrivești lui Dumnezeu, atunci vei avea o inimă cu frică de Dumnezeu. Vei simți că, atunci când oamenii cred în Dumnezeu, nu trebuie să se abată de la Dumnezeu; dacă se abat de la Dumnezeu, dacă se abat de la disciplina lui Dumnezeu și de la judecata și mustrarea din partea lui Dumnezeu, atunci acest lucru este echivalent cu pierderea protecției și grijii din partea Lui, cu pierderea binecuvântărilor de la Dumnezeu și totul se termină pentru oameni; ei nu pot decât să devină chiar și mai depravați, vor fi ca oamenii religioși și vor fi în continuare susceptibili de a se împotrivi lui Dumnezeu în timp ce cred în Dumnezeu – și, prin asta, ei vor fi devenit antihriști. Dacă îți poți da seama de acest lucru, atunci te vei ruga lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Te rog, judecă-mă si mustră-mă. În tot ceea ce fac, Te implor să mă scrutezi. Dacă fac ceva care încalcă adevărul și este împotriva intențiilor Tale, fie ca Tu să mă judeci și să mă mustri cu severitate – nu pot exista fără judecata și mustrarea Ta.” Aceasta este calea corectă pe care oamenii ar trebui să o urmeze în credința lor în Dumnezeu. Prin urmare, măsoară după acest standard: îndrăzniți să spuneți că ați pășit pe calea mântuirii? Nu îndrăzniți, pentru că încă nu ați devenit unii dintre cei care urmăresc adevărul, în multe lucruri nu căutați adevărul și nu sunteți capabili să acceptați și să vă supuneți emondării – ceea ce dovedește că sunteți departe de a merge pe calea mântuirii. Este oare ușor să pășești pe calea mântuirii dacă nu ești o persoană care urmărește adevărul? De fapt, nu este. Dacă oamenii nu au experimentat judecata și mustrarea din partea lui Dumnezeu, dacă nu au experimentat disciplina, certarea și emondarea din partea lui Dumnezeu, atunci nu le este ușor să devină persoane care urmăresc adevărul și, drept urmare, este foarte greu pentru ei să pășească pe calea mântuirii. Dacă, după ce ai auzit acest mesaj, știi că este adevărul și, totuși, încă nu ai pășit pe calea urmăririi lui și a dobândirii mântuirii și nu vezi acest lucru ca pe ceva serios, simțind că, mai devreme sau mai târziu, va veni ziua în care vei reuși să o faci – fără nicio grabă – atunci ce fel de perspectivă este aceasta? Când ai o astfel de perspectivă, ai probleme și îți va fi greu să pășești pe calea mântuirii. Prin urmare, cum ar trebui să te hotărăști să pășești pe această cale? Ar trebui să spui: „Vai! În acest moment nu am pășit încă pe calea mântuirii – acest lucru este destul de periculos! Dumnezeu spune că oamenii trebuie să trăiască înaintea Lui tot timpul și trebuie să se roage mai mult și că inimile lor trebuie să fie împăcate și nu impulsive – așa că ar trebui să încep chiar acum să pun toate acestea în practică.” A practica în acest fel înseamnă a intra pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu; este atât de simplu. Ce fel de oameni sunt cei care aud cuvintele lui Dumnezeu și apoi merg și le pun în practică? Oare sunt oameni buni? Sunt – aceștia sunt oameni care iubesc adevărul. Ce fel de persoane sunt ei dacă, după ce au auzit cuvintele lui Dumnezeu, rămân amorțiți, indiferenți, neînduplecați – dacă tratează cu ușurință cuvintele lui Dumnezeu și își astupă urechile și închid ochii la ele? Oare nu sunt năuciți? Oamenii întreabă întotdeauna dacă există scurtături spre a fi mântuiți atunci când cred în Dumnezeu. Vă spun că nu există și apoi vă spun despre această cale simplă, dar după ce o auziți, nu o puneți în practică – ceea ce reprezintă un caz de a nu recunoaște un lucru bun atunci când îl auziți. Pot fi mântuiți astfel de oameni? Chiar dacă există o oarecare speranță pentru ei, nu este mare; mântuirea va fi foarte dificilă. S-ar putea să existe o zi în care se trezesc din somn, în care își spun în sinea lor: „Nu mai sunt tânăr și nu m-am ocupat de îndatoririle potrivite în timp ce am crezut în Dumnezeu în toți acești ani. Dumnezeu cere ca oamenii să trăiască înaintea Lui tot timpul, iar eu nu am trăit înaintea lui Dumnezeu. Trebuie să mă grăbesc să mă rog.” Dacă își vin în fire în inimile lor și încep să se ocupe de îndatoririle potrivite, atunci nu e prea târziu! Dar nu amânați prea mult; dacă așteptați până când aveți șaptezeci sau optzeci de ani și corpul vostru se degradează și nu mai aveți energie, nu va fi prea târziu pentru a urmări adevărul? Dacă irosiți cei mai buni ani ai vieții voastre pe lucruri nesemnificative și ajungeți să amânați sau să ratați urmărirea adevărului, care este cel mai important lucru dintre toate, nu este extrem de nesăbuit? Există oare ceva mai prostesc? Mulți oameni sunt perfect conștienți de adevărata cale și, totuși, așteaptă viitorul pentru a o accepta și a o urma – sunt cu toții nesăbuiți. Ei nu știu că urmărirea adevărului necesită zeci de ani de efort, înainte ca ei să poată dobândi viața. Va fi prea târziu pentru regrete dacă vor irosi cel mai bun moment pentru a fi mântuiți!

În momentul de față, care este cea mai presantă chestiune pe care ar trebui să o puneți în practică? Este aceea că, atunci când vi se întâmplă lucruri, ar trebui să vă grăbiți să căutați adevărul, să vă liniștiți inimile înaintea lui Dumnezeu și să vă rugați la El și să-I citiți cuvintele cu o inimă supusă Lui. În acest fel, veți putea stabili o relație normală cu Dumnezeu. Dacă tu crezi în Dumnezeu, dar nu ai nimic de-a face cu El, dacă mai crezi într-un Dumnezeu nedeslușit, dacă nu ai o relație normală cu Dumnezeul practic, atunci poate Dumnezeu să recunoască faptul că tu crezi în El? Dacă Dumnezeu nu te recunoaște, atunci nu ai necazuri? În inima ta, trebuie să îți fie clar cum să urmărești pentru ca Dumnezeu să te recunoască drept membru al casei Sale, ca unul dintre adepții Săi. Nu fi intransigent sau răzvrătit, și în niciun caz nu te poți îndepărta de Dumnezeu; trebuie să vii înaintea lui Dumnezeu și să-L accepți ca Domn al tău. Deci, ce ar trebui să faci în continuare? Grăbește-te să mănânci și să bei cuvintele lui Dumnezeu, să accepți tot adevărul pe care El l-a exprimat, să-l pui în practică și să-l experimentezi și să intri în realitate – aceasta este partea cea mai importantă. Dacă voi credeți că aceste cuvinte despre care am avut părtășie sunt importante, dacă puteți să aplicați aceste cuvinte în viețile voastre, să faceți din ele un îndrumar în viețile voastre și să faceți din ele realitatea pe care o trăiți, atunci veți fi avut unele câștiguri, iar Eu nu voi fi avut părtășie în zadar astăzi. Cheia pentru a crede în Dumnezeu este că trebuie să-L ai pe Dumnezeu în inima ta, să fii capabil să acționezi pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, să-L onorezi pe Dumnezeu ca fiind măreț în inima ta și să te supui Lui; trebuie să pui toate lucrurile pe care le faci înaintea lui Dumnezeu și să te asiguri că au o relație cu Dumnezeu; altfel spus, pentru a crede în Dumnezeu, trebuie să semeni cu o persoană care crede în Dumnezeu. Trebuie să ai realitatea credinței în Dumnezeu. După ce ascultați o predică, înțelegeți care sunt intențiile lui Dumnezeu și sunteți capabili să practicați și să intrați conform cerințelor lui Dumnezeu. După un timp, văd că oamenii s-au schimbat, că ale Mele cuvinte le-au fost de folos, le-au schimbat starea și au schimbat direcția în care merg ei. Când oamenii se întorc cu adevărat, simt că nu am vorbit degeaba. Când văd că puneți aceste cuvinte în inimile voastre, fără să le tratați precum vântul pe lângă urechi, atunci sunt foarte încântat să vă văd. Dacă, indiferent câte cuvinte rostesc, nu ascultați, dacă nu le luați în serios, dacă faceți ce vreți și acționați cum vreți, atunci Mă doare când Mă uit la voi; încep să simt o aversiune față de voi, și e inutil să spuneți cuvinte care sună frumos sau să faceți să arătați mai bine în exterior. A face astfel ar fi ipocrizie din partea voastră și este neplăcut de privit pentru Mine. Deci, e foarte important ca oamenii să practice adevărul, iar să intre în adevărul-realitate este și mai important. Oamenii care au adevărul-realitate ajung în mod firesc să se teamă de Dumnezeu; cei care au inimi cu frică de Dumnezeu în mod natural sunt capabili să pășească pe calea mântuirii.

5 februarie 2017