Petru a căutat să se cunoască și să vadă ce fusese dezvăluit în el prin rafinarea cuvintelor lui Dumnezeu și în timpul diferitelor încercări pe care Dumnezeu i le pregătise. Când a ajuns cu adevărat să se înțeleagă pe sine, Petru și-a dat seama exact cât de profund corupți sunt oamenii și cât de lipsiți de valoare și de nedemni să-L slujească pe Dumnezeu sunt ei și că ei nu merită să trăiască înaintea lui Dumnezeu. Apoi, Petru s-a prosternat înaintea lui Dumnezeu. După ce a experimentat atât de mult, în cele din urmă, Petru a ajuns să simtă: „A-L cunoaște pe Dumnezeu este cel mai prețios lucru! Dacă aș muri înainte de a-L cunoaște, ar fi așa un păcat. A-L cunoaște pe Dumnezeu este cel mai important, cel mai semnificativ lucru care există. Dacă omul nu Îl cunoaște pe Dumnezeu, atunci el nu merită să trăiască, este la fel ca animalele și nu are viață.” Când experiența lui Petru atinsese punctul acesta, el ajunsese să își cunoască propria natură și dobândise o înțelegere relativ bună a acesteia. Deși poate nu ar fi fost în stare să o explice la fel de lămurit cum ar face-o oamenii din ziua de azi, Petru chiar atinsese această stare. Prin urmare, a merge pe calea urmăririi adevărului și a atinge desăvârșirea de către Dumnezeu necesită cunoașterea propriei naturi din cuvântările lui Dumnezeu, precum și înțelegerea diverselor aspecte ale naturii proprii și descrierea cu exactitate a acesteia în cuvinte, vorbind clar și simplu. Doar asta înseamnă a te cunoaște pe tine însuți cu adevărat și numai în acest mod vei fi obținut rezultatul pe care îl cere Dumnezeu. În cazul în care cunoașterea ta încă nu a ajuns în acest punct, dar susții că te cunoști pe tine însuți și spui că ai câștigat viață, atunci nu te dai pur și simplu mare? Tu nu te cunoști și nici nu știi ce ești în fața lui Dumnezeu, dacă ai atins cu adevărat standardele de a fi uman sau câte elemente satanice ai încă în tine. Încă îți este neclar cui îi aparții și nici măcar nu te cunoști defel – deci cum poți să ai rațiune în fața lui Dumnezeu? Când Petru urmărea viața, se concentra pe a se cunoaște pe sine și a-și transforma firea pe parcursul încercărilor sale, și s-a străduit să-L cunoască pe Dumnezeu. În final, s-a gândit: „În viață, oamenii trebuie să caute să-L înțeleagă pe Dumnezeu; a-L cunoaște este cel mai important lucru. Dacă nu-L cunosc pe Dumnezeu, atunci nu am să pot să mă odihnesc în pace când am să mor. După ce am să-L cunosc, dacă Dumnezeu va vrea să mor, atunci mă voi fi simțit cel mai mulțumit; nu am să mă plâng câtuși de puțin, iar toată viața mea va fi fost împlinită.” Petru nu a putut să dobândească acest nivel de înțelegere sau să ajungă la acest punct imediat după ce începuse să creadă în Dumnezeu; în schimb, a trecut prin foarte multe încercări. Experiența lui trebuia să ajungă la un anumit punct de cotitură, iar el trebuia să se înțeleagă pe sine înainte de a putea simți valoarea faptului de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Prin urmare, calea pe care a luat-o Petru a fost calea urmăririi adevărului și cea în care să dobândească viața și să fie desăvârșit. Acesta este aspectul asupra căruia practica lui specifică s-a concentrat în principal.

În credința voastră în Dumnezeu, pe ce cale mergeți cu toții? Dacă nu cauți viața, înțelegerea de sine și cunoașterea de Dumnezeu, asemenea lui Petru, atunci tu nu mergi pe calea lui Petru. În prezent, majoritatea oamenilor se află în acest fel de stare: pentru a obține binecuvântări, trebuie să mă sacrific pentru Dumnezeu și să plătesc un preț pentru El. Pentru a obține binecuvântări, trebuie să abandonez totul pentru Dumnezeu; trebuie să termin ceea ce El mi-a încredințat și trebuie să îmi îndeplinesc bine datoria. Această stare e dominată de intenția de a obține binecuvântări, ceea ce e un exemplu de a se sacrifica în întregime pentru Dumnezeu cu scopul de a obține recompense de la El și de a câștiga o cunună. Astfel de oameni nu au adevărul în inimile lor și este sigur că înțelegerea lor constă doar din câteva cuvinte și doctrine pe care le etalează oriunde merg. Calea lor este cea a lui Pavel. Credința unor astfel de oameni este un act de trudă constantă și, în adâncul lor, ei simt că, pe cât fac mai mult, cu atât mai mult își vor dovedi loialitatea față de Dumnezeu; că, pe cât fac mai mult, cu atât El va fi negreșit mai mulțumit; și că, pe cât fac mai mult, cu atât mai mult vor merita să li se acorde o cunună înaintea lui Dumnezeu și cu atât mai mari vor fi binecuvântările pe care le vor câștiga. Ei cred că, dacă pot să îndure suferința, să predice și să moară pentru Hristos, dacă își pot sacrifica propriile vieți și dacă pot îndeplini toate îndatoririle pe care Dumnezeu le-a încredințat lor, atunci ei vor fi aceia care câștigă cele mai mari binecuvântări și vor fi siguri că vor primi cununi. Tocmai asta e ceea ce și-a imaginat Pavel și ceea ce a căutat. Aceasta este calea exactă pe care a mers el, și tocmai sub îndrumarea unor astfel de gânduri a lucrat el pentru a-L sluji pe Dumnezeu. Nu provin aceste gânduri și intenții dintr-o natură satanică? E tocmai ca în cazul oamenilor mondeni care cred că, în timp ce sunt pe pământ, ei trebuie să urmeze cunoașterea și că, după ce au obținut-o, se pot distinge de mulțime, pot să devină funcționari și să aibă statut. Ei cred că, odată ce au statut, își pot realiza ambițiile și își pot aduce afacerile și practicile de familie la un anumit nivel de prosperitate. Nu toți necredincioșii merg pe această cale? Cei care sunt dominați de această natură satanică pot fi doar ca Pavel în credința lor. Ei gândesc: „Trebuie să mă lepăd de tot pentru a mă sacrifica pentru Dumnezeu. Trebuie să fiu credincios înaintea lui Dumnezeu și, în cele din urmă, voi primi recompense și cununi mărețe.” Aceasta e aceeași atitudine cu cea a oamenilor mondeni care urmăresc lucruri mondene. Ei nu sunt deloc diferiți și sunt supuși aceleiași naturi. Când oamenii au acest soi de natură satanică, afară, în lume, vor căuta să obțină cunoștințe, învățătură statut și să se distingă de mulțime. Dacă ei cred în Dumnezeu, vor căuta să obțină mari coroane și mari binecuvântări. Dacă oamenii nu urmăresc adevărul atunci când cred în Dumnezeu, sigur vor merge pe această cale. Acesta este un fapt imuabil, este o lege naturală. Calea pe care merg cei care nu urmează adevărul este diametral opusă celei a lui Petru. Voi pe ce cale vă aflați în prezent? Deși poate că nu ai plănuit să apuci pe calea lui Pavel, natura ta a hotărât să mergi pe această cale, iar tu te duci în acea direcție în ciuda voinței tale. Deși vrei să pășești pe calea lui Petru, dacă nu îți este clar cum să faci asta, atunci, involuntar, o vei lua pe calea lui Pavel: asta este realitatea situației. Cum anume ar trebui să meargă cineva pe calea lui Petru în ziua de azi? Dacă ești incapabil să faci distincția între căile lui Petru și Pavel sau dacă nu ești deloc familiarizat cu ele, atunci, indiferent cât de mult pretinzi că mergi pe calea lui Petru, acele cuvinte ale tale sunt doar goale. Mai întâi, trebuie să ai o idee clară despre care e calea lui Petru și care este calea lui Pavel. Numai când înțelegi cu adevărat că drumul lui Petru este calea urmăririi vieții și singura cale spre desăvârșire, vei fi capabil să mergi pe calea lui Petru, să urmărești cum a urmărit el și să practici principiile pe care le-a practicat el. Dacă nu înțelegi calea lui Petru, atunci calea pe care o apuci sigur este cea a lui Pavel, pentru că nu va exista altă cale pentru tine; nu vei avea de ales în această privință. Oamenilor care nu înțeleg adevărul și care nu sunt capabili să-l urmeze le va fi greu să meargă pe calea lui Petru, chiar dacă sunt hotărâți. Se poate spune că sunt harul și înălțarea lui Dumnezeu faptul că El v-a dezvăluit acum calea către mântuire și desăvârșire. El este Acela care vă îndrumă pe calea lui Petru. Fără îndrumarea și luminarea lui Dumnezeu, nimeni nu ar putea să apuce pe calea lui Petru și singura alegere ar fi să mergeți pe calea lui Pavel, urmând pașii lui Pavel spre distrugere. Pe vremea aceea, Pavel nu simțea că e greșit să meargă pe acea cale; credea pe deplin că era corectă. El nu a dobândit adevărul și, mai ales, nu a suferit o schimbare a firii. A crezut prea mult în sine și a simțit că nu exista nici cea mai mică problemă în legătură cu a crede în acel mod. A mers mai departe, plin de încredere și cu cea mai mare siguranță de sine. Până la final, nu și-a revenit în simțiri niciodată. Credea în continuare că, pentru el, a trăi era Hristos. Ca atare, Pavel a continuat pe acea cale până la capăt și, la vremea când a fost pedepsit în cele din urmă, totul se terminase pentru el. Calea lui Pavel nu implica să ajungă să se cunoască pe sine, cu atât mai puțin să caute o schimbare a firii. El nu și-a analizat niciodată natura, nici nu a dobândit vreo cunoaștere despre ce era el. Știa doar că este vinovatul principal pentru persecuția lui Isus. Dar nu a avut nici cea mai mică înțelegere privind natura sa și, după ce și-a terminat lucrarea, Pavel a simțit că trăia ca Hristos și că ar trebui să fie recompensat. Lucrarea făcută de Pavel a fost un simplu serviciu făcut lui Dumnezeu. Căci Pavel, personal, deși a primit unele revelații de la Duhul Sfânt, nu obținuse deloc adevăr sau viață. Prin urmare, el nu a fost mântuit de Dumnezeu. În schimb, a fost pedepsit de El. De ce se spune că drumul lui Petru este drumul către desăvârșire? Deoarece, în practica sa, Petru a pus un accent deosebit pe viață, pe a căuta să-L cunoască pe Dumnezeu și să se cunoască pe sine însuși. Prin experiența sa cu privire la lucrarea lui Dumnezeu, el a ajuns să se cunoască pe sine, a câștigat o înțelegere privind stările corupte ale oamenilor, și-a aflat propriile lacune și a descoperit cel mai valoros lucru pe care ar trebui să-l urmărească oamenii. El a putut să-L iubească sincer pe Dumnezeu, a învățat cum să-L răsplătească pe Dumnezeu, a dobândit ceva adevăr și a avut realitatea pe care o cere Dumnezeu. Din toate lucrurile pe care Petru le-a spus în timpul încercărilor sale, se poate vedea că el a fost, într-adevăr, cel cu cea mai mare înțelegere a lui Dumnezeu. Deoarece a ajuns să înțeleagă atât de mult adevăr din cuvintele lui Dumnezeu, calea lui a devenit din ce în ce mai luminoasă și mai aliniată voii lui Dumnezeu. Dacă Petru nu ar fi deținut acest adevăr, atunci calea pe care a luat-o nu ar fi putut fi atât de corectă.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”