Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu: Cunoașterea lucrării lui Dumnezeu | Fragmentul 142

Dumnezeu întrupat din zilele de pe urmă a venit în primul rând pentru a vorbi cuvintele Sale, pentru a explica tot ce este necesar vieții omului, pentru a indica în ce ar trebui să intre omul, pentru a arăta omului faptele lui Dumnezeu și a-i arăta înțelepciunea, omnipotența și minunăția lui Dumnezeu. Prin multele feluri în care Dumnezeu vorbește, omul privește supremația lui Dumnezeu, dimensiunea Lui și, mai mult, umilința și tăinuirea Sa. Omul vede că Dumnezeu este suprem, dar că El este umil și ascuns și poate deveni cel mai mic dintre toți. Unele dintre cuvintele Lui sunt rostite direct din perspectiva Duhului Sfânt, iar unele dintre cuvintele Lui sunt rostite din perspectiva omului sau altele sunt rostite din perspectiva celei de-a treia persoane. În aceasta se poate vedea că modalitatea lucrării lui Dumnezeu variază foarte mult și că, prin cuvinte, El permite omului să o vadă. Lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă este atât normală, cât și reală și, astfel, grupul de oameni din zilele de pe urmă este supus celei mai mari dintre încercări. Din cauza normalității și a realității lui Dumnezeu, toți oamenii au intrat în mijlocul acestor încercări; că omul a coborât în ​​încercările lui Dumnezeu este datorită normalității și a realității Lui. În epoca lui Isus, nu au existat concepții sau încercări. Deoarece majoritatea lucrărilor făcute de Isus erau în conformitate cu concepțiile omului, oamenii L-au urmat și nu aveau concepții despre El. Încercările de astăzi sunt cele mai mari cu care s-a confruntat vreodată omul și când se spune că acești oameni au ieșit din marele necaz, acesta este necazul la care se face referire. Astăzi, Dumnezeu vorbește pentru a crea credință, dragoste, suferință și ascultare în acești oameni. Cuvintele rostite de Dumnezeu întrupat al zilelor de pe urmă sunt în conformitate cu esența naturii omului, în funcție de comportamentul omului și în ceea ce omul trebuie să intre astăzi. Metoda Sa de a vorbi este atât reală, cât și normală: El nu vorbește de mâine, nici nu se uită înapoi la ieri; El vorbește numai despre în ce ar trebui intrat, pus în practică și înțeles astăzi. Dacă, în prezent, trebuie să apară o persoană capabilă să arate semne și să facă minuni și poate să alunge demoni, să vindece bolnavii și să facă multe miracole, iar dacă această persoană pretinde că vine de la Isus, atunci ar fi vorba despre un fals realizat de duhurile rele și imitația acestora a lui Isus. Reține! Dumnezeu nu repetă aceeași lucrare. Etapa lucrării lui Isus a fost deja finalizată, iar Dumnezeu nu va relua niciodată acea etapă a lucrării. Lucrarea lui Dumnezeu este ireconciliabilă cu concepțiile omului; de exemplu, Vechiul Testament a prezis venirea unui Mesia, dar s-a dovedit că Isus a venit, așa că ar fi greșit pentru un alt Mesia să vină din nou. Isus a venit deja o dată și ar fi greșit dacă Isus ar urma să vină din nou de data aceasta. Există un singur nume pentru fiecare epocă, fiecare nume fiind caracterizat de epocă. În concepțiile omului, Dumnezeu trebuie să arate mereu semne și să facă minuni, trebuie să vindece bolnavii și să alunge mereu demoni, trebuie să fie mereu ca Isus, însă, de data aceasta, Dumnezeu nu e deloc așa. Dacă, în timpul zilelor de pe urmă, Dumnezeu ar arăta semne, ar face minuni, ar alunga demoni și ar vindeca bolnavii – dacă ar face exact așa cum a făcut Isus – atunci Dumnezeu ar repeta aceeași lucrare, iar lucrarea lui Isus nu ar avea semnificație sau valoare. Astfel, Dumnezeu realizează o singură etapă a lucrării în fiecare epocă. Odată ce fiecare etapă a lucrării Sale a fost finalizată, este imitată la scurt timp de duhurile rele, iar după ce Satana începe să calce pe urmele Lui, Dumnezeu trece la o metodă diferită; odată ce El a completat o etapă a lucrării Sale, aceasta este imitată de duhurile rele. Aceste lucruri trebuie să vă fie clare. De ce este astăzi lucrarea lui Dumnezeu diferită față de lucrarea lui Isus? De ce astăzi Dumnezeu nu arată semne și minuni, nu alungă demoni și nu vindecă bolnavii? Dacă lucrarea lui Isus ar fi aceeași cu lucrarea făcută în timpul Epocii Legii, ar fi putut să-L reprezinte pe Dumnezeul Epocii Harului? Ar fi putut Isus să fi terminat lucrarea răstignirii? Dacă, așa cum era în Epoca Legii, Isus ar fi intrat în templu și ar fi ținut Sabatul, atunci El nu ar fi fost persecutat de nimeni și ar fi fost îmbrățișat de toți. Dacă ar fi așa, ar fi putut El să fie răstignit? Ar fi putut El să finalizeze lucrarea de răscumpărare? Care ar fi sensul dacă Dumnezeul întrupat al zilelor de pe urmă ar arăta semne și minuni, ca Isus? Numai dacă Dumnezeu face o altă parte a lucrării Sale în zilele de pe urmă, una care reprezintă o parte a planului Său de gestionare (planului de mântuire), omul poate dobândi o cunoaștere mai profundă a lui Dumnezeu și numai atunci poate fi finalizat planul Său de gestionare.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cunoscând lucrarea lui Dumnezeu astăzi”

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar