Cândva, obișnuiam să mă plimb prin biserici, văzând tot felul de familii gazdă și tot felul de credincioși în Dumnezeu. De ce nu mai sunt dispus să intru în contact cu prea mulți oameni? Oamenii sunt prea răi, majoritatea nu au nici conștiință, nici rațiune, nu au loc pentru Dumnezeu și mereu complotează în preajma Lui, așa că aleg să mă țin departe de oameni și să fac doar lucrarea pe care se cuvine să o fac. Unii oameni spun: „Nu trăiește Dumnezeu printre oameni?” Eu trăiesc printre oameni, este adevărat, dar nu pot locui printre oamenii răi, este prea periculos. Ar fi bine dacă aș avea un trup spiritual, aș putea face orice printre oameni – ar fi bine cu un trup spiritual precum al lui Isus, El ar putea acționa așa cum I-ar plăcea și oamenii nu ar îndrăzni să-L persecute – dar acum, eu am un trup normal, din carne, un trup din carne deosebit de normal, care nu are nimic supranatural, deci oamenii nu pot să accepte asta; ei au mereu noțiuni și vor să-L examineze pe Dumnezeu. Dacă o astfel de persoană, cu o astfel de fire, ar primi puțină disciplinare și pedeapsă, ar primi o durere de cap de o lună, credeți că ar fi util? Ar fi inutil. S-ar ridica din nou în picioare după durerea de cap de o lună și ar țipa la tine. Credeți că doar disciplinarea poate provoca schimbări? Nu poate. Așadar, am intrat în contact cu mulți oameni în trecut, dar foarte puțini dintre aceștia iubesc adevărul. Vă pot spune doar că oamenii nu ar trebui să creadă în Dumnezeu ca să obțină ceva de la El. Ar trebui să te intereseze doar să-ți faci bine datoria și să-ți folosești toată energia. Dacă ai un calibru prea slab, nepotrivit pentru a fi folosit, atunci, ar trebui să te retragi degrabă. Ar trebui să fii ascultător și manierat, să faci ce se cuvine, să nu faci ce nu se cuvine și ar trebui să fii rațional. Ești o persoană. Dacă Dumnezeu nu ți-ar fi dat suflare, viață și energie, nu ai fi capabil să faci nimic. Oamenii nu ar trebui să ceară nimic, nici să compare calificări; este inutil pentru tine să ai calificări! Dacă o biserică te face conducătorul ei, atunci, aceea este responsabilitatea ta, iar dacă altcineva este făcut conducător, atunci, aceea este responsabilitatea lui. Desigur, în ceea ce privește lucrarea, ar trebui să ai părtășie, dar nu ar trebui să compari calificări, gândind: „Sunt calificat de mult la acea biserică, ar trebui să mă respecte. Eu sunt cel mai vârstnic, tu ești pe locul al doilea.” Nu spune așa ceva, este prea irațional. Unii oameni spun, de asemenea: „Mi-am abandonat propria lucrare ca să mă sacrific pentru Dumnezeu, mi-am abandonat familia și ce am obținut? Nu am obținut nimic, iar Dumnezeu încă le ține predici oamenilor”. Ce părere ai despre aceste cuvinte? Oamenii ar trebui să stea în locul corect și să fie lămuriți, mai întâi, cu privire la faptul că sunt ființe umane, că ei reprezintă, totuși, omenirea coruptă. Dacă ești ales conducător, atunci, fii conducător; dacă nu ești ales conducător, atunci, fii un adept obișnuit; dacă ți se dă o lucrare de făcut, atunci, ai ocazia să faci ceva; dacă nu ți se dă de făcut o lucrare, atunci, poți să nu faci nimic. Nu te lăuda – lauda este un semn rău, care dovedește că te îndrepți spre o extremă, spre moarte. Nu te lăuda, spunând: „Am obținut un grup de oameni undeva, ei sunt roadele mele. Dacă nu m-aș fi dus, nu ar fi putut s-o facă nimeni altcineva. Când m-am dus, Duhul Sfânt a făcut o lucrare grozavă!” Nu te lăuda în acest fel. Mai degrabă, ar trebui să spui: „Obținerea acestor oameni a fost rezultatul lucrării Duhului Sfânt, o persoană poate face doar puțină lucrare. Dacă terminăm de răspândit Evanghelia și Dumnezeu ne trimite înapoi acasă, atunci, vom merge acasă”. Nu spune: „Cu ce am greșit, de Te-a făcut să mă trimiți acasă? Dacă nu poți să spui motivul, atunci, nu plec acasă!” Nu avea această cerință. Dacă ai această cerință, asta dovedește că firea ta este deosebit de arogantă. Dacă nu ai făcut o greșeală, nu poți să fii trimis acasă? Dacă acționezi drept, nu poți să fii trimis acasă? Chiar și dacă acționezi corect și ai rezultate bune, dacă ești trimis acasă, trebuie să te întorci acasă. Dacă ești emondat, ar trebui să accepți asta și să te supui. Aceasta este o obligație, o responsabilitate și nu ar trebui să te aperi. Iov a crezut în Dumnezeu și s-a concentrat doar pe a se teme de El și a se feri de rău. Iov nu a cerut nimic și Iahve l-a binecuvântat. Unii oameni spun: „Asta s-a întâmplat fiindcă Iov a fost bun cu Dumnezeu, deci sigur că Dumnezeu l-a binecuvântat; a fost în schimbul credinței și lucrării drepte a lui Iov.” Acest lucru este incorect, nu a fost un schimb, a fost faptul că Iahve a vrut să-l binecuvânteze. De ce nu s-a plâns el, atunci când Iahve i-a luat totul? De ce nu a spus el: „Acționez drept, sunt foarte calificat, deci nu ar trebui să mă tratezi în acest fel”? Aici nu se pune problema dacă ar trebui sau nu ar trebui! Când este vorba de credința în Dumnezeu, dacă oamenii mereu ar avea propria alegere și ar vorbi mereu despre noțiuni și doctrine umane, asta nu ar fi corect. Aceasta este aroganță umană, răzvrătire umană. Alegerea umană este pângărire umană.

Când vă dezvăluiți firile arogante, vă dați seama de asta? Unii oameni nu-și dau seama și spun: „Eu nu sunt arogant, nu am spus niciodată ceva arogant.” De fapt, chiar dacă nu-ți dai seama, tot ai o fire arogantă, doar că nu a fost dezvăluită. Faptul că nu ai dezvăluit în exterior acest lucru nu dovedește că nu ai o fire arogantă; este posibil ca inima ta să fie mai arogantă decât a oricui altcuiva, doar că tu știi să te prefaci, astfel încât să nu se dezvăluie, dar oamenii cu discernământ sunt capabili să o vadă. Așadar, fiecare persoană are o fire arogantă, aceasta este natura comună a omenirii. Oamenii cu o natură arogantă sunt capabili să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu, să I se împotrivească, să comită fapte care Îl judecă și Îl trădează și să facă lucruri care îi înalță pe ei înșiși și care reprezintă o încercare de a-și înființa propriile împărății independente. Să spunem că într-o țară ar fi câteva zeci de mii de oameni care au acceptat lucrarea lui Dumnezeu și ai fi trimis de casa lui Dumnezeu acolo pentru a-i conduce și a-i păstori pe aleșii lui Dumnezeu. Și să zicem că autoritatea ți-ar fi predată de casa lui Dumnezeu și ți-ar permite să lucrezi singur, fără a fi supravegheat de Mine sau de oricine altcineva. După câteva luni, ai deveni ca un conducător suveran, toată puterea ar fi în mâinile tale, tu ai lua deciziile, toți aleșii te-ar venera, s-ar închina la tine și ți s-ar supune de parcă ai fi Dumnezeu, cântându-ți laude cu fiecare cuvânt, spunând că predici cu perspicacitate și susținând cu insistență că ale tale cuvântări sunt ceea ce aveau nevoie, că le-ai putea satisface nevoile și i-ai putea conduce, iar în inimile lor nu ar exista loc pentru Dumnezeu. Nu ar fi problematică o astfel de lucrare? Cum ai fi făcut-o tu? Abilitatea acestor oameni de a avea o astfel de reacție ar dovedi că lucrarea pe care o făceai nu implica deloc să fii mărturie pentru Dumnezeu; mai degrabă, era doar mărturie pentru tine însuți și te lăuda pe tine. Cum ai putea obține o astfel de consecință? Unii oameni spun: „Eu am părtășie despre adevăr; cu siguranță nu am mărturisit niciodată pentru mine!” Această atitudine a ta – acea manieră – este una de a încerca să ai părtășie cu oamenii din poziția lui Dumnezeu, și nu una în care să stai în poziția unui om corupt. Tot ceea ce spui sunt vorbe pretențioase și cerințe pe care le ai de la ceilalți; nu are nimic de-a face cu tine însuți. Prin urmare, consecința pe care ai obține-o ar fi să îi faci pe oameni să ți se închine și să te invidieze până când, la final, toți ți s-ar supune, ar mărturisi pentru tine, te-ar înălța și te-ar măguli până în înaltul cerului. Când se va întâmpla acest lucru, vei fi terminat; vei fi eșuat! Nu aceasta este calea pe care toți vă aflați acum? Dacă ți s-ar cere să conduci câteva mii sau câteva zeci de mii de oameni, te-ai simți încântat. Apoi ai da naștere aroganței și ai începe să încerci să ocupi poziția lui Dumnezeu, vorbind și gesticulând, și nu ai ști ce să porți, ce să mănânci sau cum să mergi. Te-ai bucura de confortul vieții și te-ai înfumura, necatadicsind să te întâlnești cu frații și surorile de rând. Ai deveni complet degenerat – și ai fi dezvăluit și eliminat, doborât la pământ, ca arhanghelul. Toți sunteți capabili de asta, nu-i așa? Așadar, ce ar trebui să faceți? Dacă, într-o zi, s-ar face aranjamente ca voi să fiți responsabili cu lucrarea de evanghelizare în toate țările și ați fi capabili să mergeți pe calea unui antihrist, atunci cum ar putea fi extinsă lucrarea? Nu ar fi supărător? Cine, așadar, ar îndrăzni să vă lase să plecați acolo? După ce-ai fi trimis acolo, nu te-ai mai întoarce niciodată; nu ai fi atent la nimic din ceea ce a spus Dumnezeu și ai continua pur și simplu să te fălești și să-ți fii mărturie, ca și cum le-ai aduce mântuirea oamenilor, săvârșind lucrarea lui Dumnezeu, și făcându-i pe oameni să se simtă ca și când Dumnezeu ar fi apărut și ar fi aici, lucrând – și pe măsură ce oamenii ți s-ar închina, ai fi foarte încântat și chiar ai consimți dacă te-ar trata ca pe Dumnezeu. Odată ce ai ajunge la acel stadiu, ai fi terminat; ai fi dat la gunoi. Fără să-ți dai seama, acest tip de natură arogantă ar ajunge să fie pieirea ta. Acesta este un exemplu de persoană care merge pe calea antihriștilor. Cei care au ajuns în acest punct și-au pierdut toată luciditatea, conștiința și rațiunea lor au încetat să mai servească oricărei funcții și nici măcar nu știu cum să se roage sau cum să caute. Nu aștepta până atunci ca să gândești: „Trebuie să fiu cu ochii în patru, trebuie să mă rog cu seriozitate!” Atunci deja va fi prea târziu. Trebuie să știi din timp de această chestiune; trebuie să cauți: „Cum ar trebui să acționez ca să mărturisesc pentru Dumnezeu, să-mi fac bine lucrarea, fără să mărturisesc pentru mine însumi? Ce metode trebuie să folosesc ca să am părtășie cu alții, să îi conduc?” În acest fel trebuie să te pregătești. Dacă într-o zi, chiar se fac aranjamente pentru voi ca să plecați și să lucrați, iar voi încă sunteți capabili să vă preamăriți și să mărturisiți pentru voi înșivă, ceea ce duce la pieirea multora dintre oamenii de care ești responsabil, vei avea probleme și, mai târziu, vei suferi pedeapsa lui Dumnezeu! Este bine ca Eu să nu vă spun aceste cuvinte? Înainte să le spun, erați capabili să faceți asta; dacă încă sunteți capabili să faceți asta după ce le-am spus, nu sunteți la ananghie? Trebuie să vă gândiți cu toții la cum să vă faceți lucrarea, cum să vă comportați în modul cel mai adecvat. Tot ce spuneți și tot ce faceți, fiecare acțiune și fiecare mișcare, fiecare cuvânt și faptă și fiecare intenție a inimii voastre trebuie să se ridice la înălțimea standardelor; niciuna dintre acestea nu poate fi omisă și nu puteți exploata nicio chichiță. Deși aroganța este natura omului și nu este ușor să te schimbi, oamenii tot trebuie să știe despre firile lor arogante, să aibă principiile de practicare. Trebuie să înțelegi: „Dacă mie chiar mi s-ar da câteva biserici, cum ar trebui să acționez ca să nu ocup poziția lui Dumnezeu? Cum ar trebui să acționez ca să nu fiu arogant? Cum aș acționa în mod adecvat? Cum aș acționa ca să-i aduc pe oameni înaintea lui Dumnezeu, să mărturisească pentru El?” Trebuie să reflectezi asupra acestor chestiuni până când devin clare. Să presupunem că ar întreba cineva: „Poți să conduci bine bisericile?” și tu ai spune: „Pot”, dar în schimb, ai aduce oamenii în prezența ta – ți s-ar supune ție, dar lui Dumnezeu nu – nu ar fi asta o problemă? În calitate de conducător sau de lucrător, dacă nu știi ce înseamnă să aduci oamenii înaintea lui Dumnezeu sau să-i aduci înaintea ta, atunci poți să-L slujești pe Dumnezeu? Poți fi potrivit, pentru a te folosi Dumnezeu? Categoric nu. Nu sunt antihriști toți cei care sunt capabili să-i aducă pe oameni înaintea lor? Dacă cineva crede în Dumnezeu, dar nu are loc pentru Dumnezeu în inima lui, nu se teme de El, nu are o inimă plină de supunere față de Dumnezeu sau voința de a I se supune Lui, atunci acea persoană nu crede în Dumnezeu. Atunci în cine crede, de fapt? Disecați singuri acest lucru. Nu spuneți mai târziu: „Nu sunt arogant, sunt o persoană bună, fac doar lucruri bune” – aceste cuvinte sunt atât de copilărești! Toți ceilalți sunt aroganți, dar tu nu ești? Ai fost astfel expus, dar tot nu te cunoști pe tine însuți și încă spui că nu ești arogant – ești atât de nerușinat! Ești atât de amorțit, încât nu contează cum ești expus! Știți în ce scop spun aceste cuvinte? De ce expun astfel oamenii? Dacă nu îi expun în acest fel, vor ajunge ei să se cunoască pe sine? Dacă nu îi expun în acest fel, oamenii încă vor crede că sunt destul de buni, că își fac destul de bine lucrarea, că nu au defecte asupra cărora trebuie atrasă atenția și că sunt în regulă, din toate punctele de vedere. Chiar dacă ar fi cu toții în regulă, nu ar trebui să fie într-o stare arogantă, nici nu ar trebui să creadă că sunt calificați, nici nu ar trebui să se laude. Eu expun stările oamenilor în acest fel nu ca să-i condamn la moarte, nici ca să le spun că nu pot fi mântuiți, ci mai degrabă ca să le permit să se cunoască pe sine cu adevărat, să-și înțeleagă propria esență coruptă și propria natură, ca să poată dobândi o cunoaștere adevărată a propriei persoane. Acest lucru este benefic atunci când încearcă să se elibereze de firile lor corupte. Dacă puteți să tratați în mod corect cuvintele Mele de expunere și de emondare a oamenilor, puteți evita să deveniți negativiști, vă puteți face datoria în mod normal, puteți trata chestiunile casei lui Dumnezeu ca pe ale voastre și, dacă vă puteți asuma răspunderea, fără să fiți superficiali, dacă puteți să Îi fiți loiali lui Dumnezeu, atunci această atitudine este corectă și veți putea să vă faceți bine datoria.

Există unii oameni care adesea încalcă principiile când acționează. Nu acceptă emondarea, știu, în inimile lor, că lucrurile pe care le spun alții sunt în concordanță cu adevărul, dar nu le acceptă. Acești oameni sunt atât de aroganți și de neprihăniți de sine! De ce spunem că sunt aroganți? Dacă nu acceptă emondarea, atunci nu sunt ascultători, și nu este neascultarea aroganță? Ei cred că se descurcă bine, nu cred că fac greșeli, ceea ce înseamnă că nu se cunosc pe ei înșiși, iar asta este aroganță. Așadar, există unele lucruri pe care trebuie să le analizezi în mod serios, să le investighezi puțin câte puțin. Când faceți lucrarea bisericii, dacă obții admirația altora, iar ei îți dau sugestii și ți se destăinuie în părtășie, asta înseamnă că ți-ai făcut bine lucrarea. Dacă oamenii sunt mereu constrânși de tine, atunci vor ajunge să te discearnă treptat și se vor îndepărta de tine, ceea ce dovedește că tu nu deții adevărul-realitate, deci tot ce spui sunt, cu siguranță, doar cuvinte și doctrine, menite să-i constrângă pe alții. Unii conducători de biserică sunt înlocuiți; și de ce sunt ei înlocuiți? Fiindcă rostesc doar cuvinte și doctrine, mereu lăudându-se și mărturisind pentru ei înșiși. Ei spun că a te împotrivi lor înseamnă a I te împotrivi lui Dumnezeu și că oricine raportează situații Celui de mai sus tulbură lucrarea bisericii. Ce fel de problemă este aceasta? Acești oameni deja au devenit atât de aroganți, că nu mai au pic de rațiune. Nu le dezvăluie asta adevărata față ca antihriști? Ca urmare a acestui lucru, nu vor începe să-și înființeze propriile împărății independente? Unii oameni care abia au început să creadă se vor închina la ei și vor mărturisi despre ei, iar asta le va plăcea foarte mult și se vor simți foarte mulțumiți. Cineva atât de arogant este deja condamnat. Cineva care este capabil să spună „a mi te împotrivi mie înseamnă a I te împotrivi lui Dumnezeu” deja a devenit un Pavel modern; nu există nicio diferență între asta și atunci când Pavel a spus: „Pentru mine, a trăi este Hristos.” Nu sunt în mare pericol oamenii care vorbesc așa? Chiar dacă nu își înființează împărății independente, ei tot sunt adevărați antihriști. Dacă o astfel de persoană ar fi să conducă o biserică, acea biserică ar deveni rapid o împărăție a antihriștilor. Unii oameni, după ce devin conducători de biserică, se axează în special pe a rosti predici mărețe și a se lăuda, rostind în special taine, astfel încât oamenii să-i privească cu admirație, iar ca urmare, ei se îndepărtează din ce în ce mai mult de adevărul-realitate. Asta duce la faptul că majoritatea oamenilor se închină la teorii spirituale. Oamenii ascultă pe oricine vorbește într-un mod impunător; oamenii nu bagă în seamă pe cine vorbește despre intrarea în viață. Nu înseamnă asta să induci oamenii în eroare? Dacă cineva are părtășie despre adevărul-realitate, nu ascultă nimeni, ceea ce este o problemă. Nimeni, cu excepția acestei persoane, nu poate conduce biserica, fiindcă toți se închină teoriilor spirituale; cei care nu pot vorbi despre teoriile spirituale sunt incapabili să rămână de neclintit. Poate o astfel de biserică să obțină, totuși, lucrarea Duhului Sfânt? Pot oamenii să intre în adevărul-realitate? De ce sunt respinse părtășiile despre adevăr și discuțiile despre experiențe reale în asemenea măsură încât ei nu sunt dispuși să Mă asculte pe Mine având părtășie despre adevăr? Asta dovedește că acești conducători deja i-au indus în eroare și i-au controlat pe acești oameni. Acești oameni îi ascultă și li se supun lor, mai degrabă decât să I se supună lui Dumnezeu. Este clar că acești oameni sunt genul care să li se supună conducătorilor lor, mai degrabă decât lui Dumnezeu. Fiindcă cei care cred sincer în Dumnezeu și urmăresc adevărul nu sunt genul care să li se închine oamenilor sau să-i urmeze pe aceștia; ei au în inimi un loc pentru Dumnezeu și au inimi cu frică de Dumnezeu, deci cum ar putea fi ei constrânși de către oameni? Cum ar putea ei să i se supună ascultători unui conducător fals care nu deține adevărul-realitate? Un conducător fals se teme cel mai mult de cineva care deține adevărul-realitate, de cineva care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău. Dacă cineva nu deține adevărul și totuși vrea să-i facă pe alții să-l asculte, nu este acesta diavolul sau satana cea mai arogantă posibilă? Dacă monopolizezi biserica sau îi controlezi pe aleșii lui Dumnezeu, atunci ai ofensat firea lui Dumnezeu și te-ai ruinat pe tine însuți și e posibil să nici nu mai ai o șansă de a te căi. Fiecare dintre voi trebuie să aibă grijă; aceasta este o chestiune foarte periculoasă, ceva ce oricine ar putea face cu mare ușurință. Poate că unii vor spune: „Pur și simplu nu voi face asta, pur și simplu nu voi mărturisi pentru mine însumi!” Asta este doar fiindcă lucrezi de puțin timp. Mai târziu, ai îndrăzni să o faci. Ai deveni, treptat, tot mai îndrăzneț – cu cât o faci mai mult, cu atât ai fi mai îndrăzneț. Dacă oamenii pe care-i conduci s-ar lăuda cu tine și te-ar asculta, ai simți în mod firesc că ești pe o poziție înaltă, că ești extraordinar: „Priviți-mă, sunt destul de bun. Pot să-i conduc pe toți acești oameni și toți mă ascultă; pe oamenii care nu mă ascultă îi supun. Asta dovedește că am o abilitate de a lucra și eu sunt egal cu lucrarea mea.” Pe măsură ce trece timpul, elementele arogante ale naturii tale ar începe să fie dezvăluite și ai deveni atât de arogant, încât ți-ai pierde rațiunea și ai fi în pericol. Poți vedea clar asta? Ai o problemă imediat ce îți dezvălui firea arogantă, neascultătoare. Nu asculți nici măcar când vorbesc Eu, casa lui Dumnezeu te înlocuiește și totuși, tu îndrăznești să spui: „Lasă să o dezvăluie Duhul Sfânt.” Faptul că ai spune asta dovedește că nu accepți adevărul. Răzvrătirea ta este prea mare – ți-a expus natura-esență. Nu Îl cunoști deloc pe Dumnezeu. Așadar, vă spun toate acestea astăzi ca să fiți cu ochii în patru. Nu vă preamăriți și nu mărturisiți pentru voi înșivă. Oamenii sunt predispuși să încerce să-și înființeze propriile împărății independente, fiindcă tuturor le place poziția, bogăția și gloria, vanitatea, să fie servitori de rang înalt și să demonstreze putere: „Uite cât de sever am spus acele cuvinte. Imediat ce m-am purtat amenințător, și-au pierdut curajul și au devenit docili.” Nu demonstra o astfel de putere; este inutil și nu dovedește nimic. Dovedește doar că ești deosebit de arogant și că ai o fire slabă; nu dovedește că ai vreo abilitate, cu atât mai puțin că deții adevărul-realitate. După ce ascultați predici câțiva ani, vă cunoașteți pe voi înșivă? Nu simțiți că sunteți în situații periculoase? Dacă Dumnezeu nu ar vorbi și nu ar lucra spre mântuirea omului, nu v-ați înființa împărății independente? Nu vreți să monopolizați bisericile de care sunteți responsabili, să-i aduci pe acei oameni sub influența ta, astfel încât să nu scape niciunul dintre ei de sub controlul tău, deci să fie nevoiți să te asculte? Dacă tu controlezi oamenii imediat ce faci asta, atunci ești un diavol, Satana. Este foarte periculos să ai astfel de gânduri; deja ai pășit pe calea unui antihrist. Dacă nu reflectezi la tine și dacă ești incapabil să-ți mărturisești păcatele lui Dumnezeu și să te căiești, atunci categoric vei fi dat la o parte, iar Dumnezeu nu-ți va acorda nicio atenție. Ar trebui să știi cum să te căiești, cum să te schimbi pentru a fi în concordanță cu intențiile lui Dumnezeu, pentru a garanta că nu ofensezi firea lui Dumnezeu. Nu aștepta până când casa lui Dumnezeu hotărăște că ești un antihrist și te exclude – atunci, deja va fi prea târziu.

Toamna, 1997