Din momentul în care apari plângând pe această lume, începi să îți îndeplinești datoria. Îți asumi rolul în planul lui Dumnezeu și în orânduirea lui Dumnezeu. Îți începi călătoria vieții. Indiferent de trecutul tău și oricare ar fi drumul de urmat, nimeni nu poate scăpa de organizarea și aranjamentul pe care le-a pregătit Raiul și nimeni nu deține controlul asupra propriului destin, deoarece doar El, care domnește peste toate lucrurile, este capabil de o asemenea lucrare. Din ziua în care omul a luat ființă, Dumnezeu a fost constant în lucrarea Lui, gestionând acest univers și direcționând schimbarea și mișcarea tuturor lucrurilor. La fel ca toate lucrurile, omul a primit în tăcere, și fără să știe, hrana dulceții, ploaia și roua de la Dumnezeu. La fel ca toate lucrurile, omul trăiește, fără să știe, sub organizarea mâinii lui Dumnezeu. Inima și spiritul omului sunt ținute în mâna lui Dumnezeu și toată viața omului este văzută de ochii lui Dumnezeu. Indiferent dacă crezi sau nu acest lucru, oricare și toate lucrurile, vii sau moarte, se vor muta, schimba, reînnoi și dispărea în funcție de gândurile lui Dumnezeu. Așa domnește Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor.

Pe măsură ce noaptea se strecoară, omul nu este conștient, deoarece inima sa nu poate percepe cum se apropie întunericul sau de unde vine. Pe măsură ce noaptea dispare fără grabă, omul întâmpină lumina zilei dar, cu toate acestea, inima sa este și mai puțin lipsită de echivoc sau conștientă de unde a venit lumina și cum a alungat ea întunericul nopții. Astfel de alternări repetate între noapte și zi poartă omul dintr-o perioadă în alta, deplasându-l în timp, și asigurând totodată că lucrarea lui Dumnezeu și planul Lui sunt săvârșite pe parcursul fiecărei perioade și prin toate timpurile. Omul a parcurs epocile alături de Dumnezeu dar, cu toate acestea, omul nu știe că Dumnezeu stăpânește destinul tuturor lucrurilor și ființelor sau cum organizează și dirijează Dumnezeu toate lucrurile. Acest lucru este ceva ce i-a scăpat omului încă din cele mai vechi timpuri până în prezent. În ceea ce privește motivul, nu este din cauza faptului că metodele lui Dumnezeu sunt prea evazive sau pentru că planul lui Dumnezeu încă nu a fost împlinit, ci din cauza faptului că inima și sufletul omului sunt prea departe de Dumnezeu. Prin urmare, chiar dacă omul Îl urmează pe Dumnezeu, el, fără să își dea seama, rămâne în serviciul Satanei. Nimeni nu caută în mod activ urmele pașilor sau apariția lui Dumnezeu și nimeni nu își dorește să existe în grija și protecția lui Dumnezeu. Mai degrabă, oamenii sunt dispuși să se bazeze pe influența Satanei și a celui rău pentru a se adapta acestei lumi și regulilor vieții pe care omenirea cea netrebnică le urmează. În acest punct, inima și sufletul omului sunt sacrificate pentru Satana și devin hrana lui. Mai mult decât atât, inima și sufletul omului devin un loc în care Satana poate locui, precum și un loc de joacă potrivit pentru el. În acest fel, omul, fără să își dea seama, își pierde înțelegerea principiilor de a fi om, a valorii și a scopului existenței umane. Legile lui Dumnezeu și legământul dintre Dumnezeu și om dispar treptat din inima omului, iar omul acesta încetează să-L mai caute sau să-L mai asculte pe Dumnezeu. Pe măsură ce timpul trece, omul nu mai înțelege de ce l-a creat Dumnezeu, nici nu mai înțelege cuvintele care vin din gura lui Dumnezeu și nici nu realizează tot ceea ce vine de la Dumnezeu. Omul începe să opună rezistență legilor și hotărârilor lui Dumnezeu; inima și sufletul omului devin lipsite de viață. … Dumnezeu îl pierde pe omul din creația Lui originală, iar omul pierde rădăcinile începutului lui. Aceasta este durerea omenirii. În realitate, încă de la început până în prezent, Dumnezeu a înscenat pentru omenire o tragedie în care omul este și protagonist și victimă, și nimeni nu poate da un răspuns cu privire la cine este regizorul acestei tragedii.

În lumea întreagă, au avut loc o mulțime de schimbări, de nenumărate ori. Nimeni nu este capabil să conducă și să ghideze omenirea, cu excepția Lui, care conduce toate lucrurile în univers. Nu există nimeni atotputernic care să trudească sau să facă pregătiri pentru această omenire, cu atât mai puțin o persoană care să fie capabilă să o conducă spre destinația luminii și eliberarea de nedreptățile pământești. Dumnezeu deplânge viitorul omenirii și jelește căderea ei. El simte tristețe față de marșul lent al omenirii spre declin și calea fără întoarcere. Omenirea a frânt inima lui Dumnezeu și a renunțat la El pentru a-l căuta pe cel rău. Nimeni nu s-a gândit vreodată la direcția în care se va îndrepta o omenire cum este aceasta. Tocmai din acest motiv, nimeni nu simte mânia lui Dumnezeu. Nimeni nu caută o modalitate de a-L mulțumi pe Dumnezeu sau să încerce să devină mai apropiat de Dumnezeu. Mai mult decât atât, nimeni nu caută să înțeleagă tristețea și durerea lui Dumnezeu. Chiar și după ce aude vocea lui Dumnezeu, omul își continuă drumul departe de Dumnezeu, ocolind harul și grija lui Dumnezeu, respingând adevărul lui Dumnezeu, deoarece preferă mai degrabă să se vândă Satanei, dușmanul lui Dumnezeu. Și cine s-a gândit cum va acționa Dumnezeu față de omul nepocăit care L-a respins? Nimeni nu știe că atenționările repetate și îndemnurile lui Dumnezeu sunt pentru că El ține în mâinile Lui un dezastru fără precedent pe care El l-a pregătit, unul care va fi de nesuportat pentru trupul și sufletul omului. Acest dezastru nu este numai pedeapsa trupului, ci și a sufletului. Trebuie să știi asta: Atunci când planul lui Dumnezeu este anulat și atunci când atenționările și îndemnurile Lui nu vor primi răspuns, ce furie va dezlănțui El? Va fi total diferit de ceea ce a fost experimentat sau auzit până acum de vreo creație. Și astfel îți spun că acest dezastru este fără precedent și nu va mai fi repetat niciodată. Acest lucru se datorează faptului că doar o singură creație și o singură salvare fac parte din planul lui Dumnezeu. Aceasta este prima și ultima oară. Prin urmare, nimeni nu poate înțelege intenția blândă și anticiparea înflăcărată a lui Dumnezeu pentru salvarea omenirii.

Dumnezeu a creat această lume și a adus în ea omul, o ființă căreia El i-a dăruit viață. La rândul său, omul a ajuns să aibă părinți și rude și nu a mai fost singur. Încă de când omul a zărit prima oară această lume materială, a fost menit să existe sub orânduirea lui Dumnezeu. Suflarea vieții de la Dumnezeu este cea care susține fiecare ființă vie pe parcursul maturizării sale. În acest proces, nimeni nu crede că omul trăiește și crește sub îngrijirea lui Dumnezeu. Mai degrabă, consideră că omul crește sub dragostea și grija părinților săi și că această creștere a sa este guvernată de instinctul de supraviețuire. Acest lucru e cauzat de faptul că omul nu știe cine i-a dăruit viața sau de unde a venit aceasta și cu atât mai puțin cum poate instinctul vieții să creeze miracole. Omul știe doar că hrana este fundamentul continuării vieții, că perseverența este sursa existenței vieții și că încrederea în mintea lui este bogăția supraviețuirii lui. Omul nu simte harul și măsurile lui Dumnezeu. Apoi, omul își irosește viața oferită lui de Dumnezeu. … Niciun om asupra căruia Dumnezeu veghează zi și noapte nu ia inițiativa de a-L slăvi. Dumnezeu continuă să lucreze, așa cum a stabilit asupra omului, de la care El nu are nicio așteptare. El face acest lucru în speranța că, într-o zi, omul se va trezi din visul lui și va înțelege brusc valoarea și scopul vieții, va înțelege prețul la care Dumnezeu i-a dat omului totul și va ști cu câtă ardoare îl așteaptă Dumnezeu pe om să se reîntoarcă la El. Nimeni nu s-a gândit vreodată la secretele originii și continuării vieții omului. Și totuși, doar Dumnezeu, care înțelege toate acestea, îndură în tăcere durerea și loviturile din partea omului, cel care a primit totul de la Dumnezeu, dar nu este recunoscător. Omul ia ca pe ceva normal tot ceea ce viața îi aduce și „drept dovadă”, Dumnezeu este trădat, uitat și alungat de către om. Este planul lui Dumnezeu chiar atât de important? Este omul, ființa care a venit din mâinile lui Dumnezeu, chiar atât de important? Planul lui Dumnezeu este de o importanță absolută; cu toate acestea, ființa creată de mâinile lui Dumnezeu există pentru planul Lui. Drept urmare, Dumnezeu nu poate să-Și risipească planul din ură față de această omenire. De dragul planului Lui și al suflării Sale, Dumnezeu îndură tot chinul, nu pentru trupul omului, ci pentru viața omului. El nu Își dorește să recupereze trupul omului, ci viața pe care i-a insuflat-o. Acesta este planul Lui.

Toți cei care vin pe această lume trebuie să experimenteze viața și moartea, iar mulți au experimentat ciclul morții și al renașterii. Cei care trăiesc vor muri în curând, iar cei morți se vor reîntoarce în curând. Toate acestea reprezintă cursul vieții planificate de Dumnezeu pentru fiecare ființă. Totuși, acest curs și ciclu sunt adevărul pe care Dumnezeu Își dorește ca omul să-l vadă, și anume că viața dăruită omului de către Dumnezeu este infinită și neîngrădită de trup, timp sau spațiu. Acesta este misterul vieții dăruite omului de către Dumnezeu și dovada că viața a venit de la El. Deși mulți ar putea să nu creadă că viața a venit de la Dumnezeu, omul se bucură inevitabil de tot ceea ce a venit de la Dumnezeu, fie că crede în El sau Îi neagă existența. Dacă Dumnezeu se va răzgândi într-o zi și va dori să revendice tot ceea ce există pe lume și să ia înapoi viața pe care El a dat-o, atunci nimic nu va mai exista. Dumnezeu Își folosește viața pentru a alimenta toate lucrurile, atât pe cele vii, cât și pe cele fără viață, aducându-le pe toate la o bună rânduială, în virtutea puterii și autorității Lui. Acesta este un adevăr pe care nimeni nu îl poate concepe sau înțelege cu ușurință, iar aceste adevăruri de neînțeles reprezintă însăși manifestarea și testamentul forței vieții lui Dumnezeu. Acum permite-Mi să îți spun un secret: Măreția și puterea vieții lui Dumnezeu nu pot fi aprofundate de nicio ființă. Așa este acum, așa a fost în trecut și așa va rămâne în timpul ce va veni. Al doilea secret pe care am să-l împărtășesc este acesta: sursa vieții vine de la Dumnezeu, pentru toată creația, indiferent de diferențele de formă sau structură. Indiferent de ce tip de ființă ești, nu te poți mișca împotriva căii vieții pe care Dumnezeu a stabilit-o. În orice caz, tot ceea ce Îmi doresc de la oameni este să înțeleagă că fără grija, paza și măsurile lui Dumnezeu, omul nu poate primi tot ceea ce i-a fost hărăzit să primească, indiferent cât de mari sunt efortul sau strădania lui. Fără alimentarea cu viață de la Dumnezeu, omul își pierde sensul valorii vieții, precum și sensul scopului vieții. Cum poate Dumnezeu să îi permită unui om care irosește valoarea vieții Lui să fie atât de lipsit de griji? Pe de altă parte, nu uita că Dumnezeu este sursa vieții tale. Dacă omul nu reușește să prețuiască tot ceea ce i-a dăruit Dumnezeu, nu numai că Dumnezeu îi va lua înapoi tot ceea ce a fost dăruit, dar mai mult decât atât, omul va plăti dublu pentru a remedia lucrurile pentru tot ceea ce a investit Dumnezeu.

26 mai 2003