La început, Dumnezeu Se odihnea. Nu existau oameni sau orice altceva pe pământ la acea vreme și Dumnezeu nu făcuse niciun fel de lucrare. Dumnezeu Și-a început lucrarea de gestionare doar odată ce omenirea a existat și odată ce omenirea a fost coruptă. Din acest moment, Dumnezeu nu S-a mai odihnit, ci în schimb a început să Își petreacă timpul în mijlocul omenirii. Din cauza corupției omenirii Dumnezeu a fost luat de la odihna Sa și, de asemenea, din cauza răzvrătirii arhanghelului Dumnezeu a fost luat de la odihna Sa. Dacă Dumnezeu nu îl învinge pe Satana și nu salvează omenirea, care a fost coruptă, Dumnezeu nu va mai putea niciodată să intre în odihnă. Precum îi lipsește omului odihna, așa Îi lipsește și lui Dumnezeu. Când Dumnezeu va intra din nou în odihnă, și omul va intra în odihnă. Viața în odihnă este una fără război, fără murdărie, fără nedreptate stăruitoare. Aceasta înseamnă că îi lipsește hărțuirea Satanei (aici „Satana” se referă la forțe ostile), corupția Satanei, precum și invadarea de către orice forță opusă lui Dumnezeu. Totul își urmează propriul fel și I se închină Domnului zidirii. Cerul și pământul sunt cu desăvârșire liniștite. Aceasta este viața tihnită a omenirii. Când Dumnezeu intră în odihnă, nu va mai rămâne nicio nedreptate pe pământ și nicio forță ostilă nu va mai invada. Omenirea, de asemenea, va intra într-un ținut nou; aceasta nu va mai fi o omenire coruptă de Satana, ci o omenire care a fost salvată după ce fusese coruptă de Satana. Ziua de odihnă a omenirii este și ziua de odihnă a lui Dumnezeu. Dumnezeu Și-a pierdut odihna din cauza incapacității omenirii de a intra în odihnă; nu înseamnă că El nu putea să Se odihnească inițial. Intrarea în odihnă nu înseamnă că toate lucrurile vor înceta să se miște sau că toate lucrurile vor înceta să se dezvolte, nici nu înseamnă că Dumnezeu va înceta să lucreze sau că omul va înceta să trăiască. Semnul intrării în odihnă este astfel: Satana a fost distrus; acei oameni răi care i s-au alăturat Satanei în fărădelegile acestuia au fost pedepsiți și nimiciți; toate forțele ostile față de Dumnezeu încetează să existe. Intrarea lui Dumnezeu în odihnă înseamnă că El nu-Și va mai îndeplini lucrarea de mântuire a omenirii. Intrarea omenirii în odihnă înseamnă că întreaga omenire va trăi în lumina lui Dumnezeu și sub binecuvântările Sale; nu va mai exista nici urmă de corupție a Satanei, și nici nu se vor întâmpla lucruri nedrepte. Omenirea va trăi normal pe pământ și în grija lui Dumnezeu. Când Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună, va însemna că omenirea a fost salvată și că Satana a fost distrus, că lucrarea lui Dumnezeu printre oameni s-a terminat complet. Dumnezeu nu va mai continua să lucreze printre oameni, iar oamenii nu vor mai trăi sub stăpânirea Satanei. De aceea, Dumnezeu nu va mai fi ocupat, iar omul nu se va mai grăbi; Dumnezeu și omul vor intra simultan în odihnă. Dumnezeu se va întoarce la poziția Sa inițială și fiecare om se va întoarce la locul său respectiv. Acestea sunt destinațiile pe care Dumnezeu și omul le vor locui, respectiv, după sfârșitul întregii gestionări a lui Dumnezeu. Dumnezeu are destinația lui Dumnezeu, iar omul are destinația omului. În timp ce Se odihnește, Dumnezeu va continua să ghideze toți oamenii în viețile lor pe pământ. În timp ce Se află în lumina lui Dumnezeu, omul se va închina unicului adevărat Dumnezeu din ceruri. Dumnezeu nu va mai trăi printre oameni, iar oamenii nu vor putea, de asemenea, să trăiască alături de Dumnezeu în destinația lui Dumnezeu. Dumnezeu și omul nu pot trăi în același ținut; mai degrabă, amândoi au propriile moduri respective de a trăi. Dumnezeu este Cel care ghidează întreaga omenire, în timp ce întreaga omenire este cristalizarea lucrării de gestionare a lui Dumnezeu. Omenirea este cea care este condusă; în ceea ce privește esența, omenirea nu este asemănătoare lui Dumnezeu. A se odihni înseamnă a se întoarce la locul de origine al fiecăruia. De aceea, când Dumnezeu intră în odihnă, înseamnă că Dumnezeu se întoarce la locul Său de origine. Dumnezeu nu va mai trăi pe pământ sau nu va mai împărtăși bucuria și suferința omenirii aflându-Se în mijlocul omenirii. Când omenirea va intra în odihnă, înseamnă că omul a devenit o adevărată creație; oamenii I se vor închina lui Dumnezeu de pe pământ și vor avea vieți umane normale. Oamenii nu vor mai fi neascultători față de Dumnezeu sau nu I se vor mai împotrivi lui Dumnezeu; ei se vor întoarce la viața inițială a lui Adam și a Evei. Acestea sunt viețile și destinațiile respective ale lui Dumnezeu și ale omenirii după ce intră în odihnă. Înfrângerea Satanei este o direcție inevitabilă în războiul dintre Dumnezeu și Satana. În acest mod, intrarea lui Dumnezeu în odihnă după finalizarea lucrării Sale de gestionare și mântuirea completă a omului și intrarea în odihnă vor deveni, în același mod, direcții inevitabile. Locul de odihnă al omului este pe pământ, iar locul de odihnă al lui Dumnezeu este în ceruri. În timp ce omul se va odihni, el I se va închina lui Dumnezeu și, de asemenea, va locui pe pământ, iar în timp ce Dumnezeu Se va odihni, El va conduce partea rămasă a omenirii; El o va conduce din ceruri, nu de pe pământ. Dumnezeu încă va fi Duhul, în timp ce omul încă va fi trup. Dumnezeu și omul au amândoi diferite moduri respective de odihnă. În timp ce Dumnezeu Se va odihni, El va veni și va apărea printre oameni; în timp ce omul se va odihni, el va fi condus de Dumnezeu să viziteze cerurile și, de asemenea, să se bucure de viața din ceruri. După ce Dumnezeu și omul vor intra în odihnă, Satana nu va mai exista și, precum Satana, nici acei oameni răi nu vor mai exista. Înainte ca Dumnezeu și omul să intre în odihnă, acei indivizi răi care odată L-au persecutat pe Dumnezeu pe pământ și dușmanii care nu L-au ascultat pe pământ vor fi fost deja distruși; ei vor fi fost distruși de marile dezastre ale zilelor de pe urmă. După ce acei indivizi răi vor fi complet distruși, pământul nu va mai cunoaște vreodată hărțuirea Satanei. Omenirea va obține mântuirea deplină și abia atunci va fi momentul când lucrarea lui Dumnezeu se va încheia în întregime. Acestea sunt condițiile necesare pentru ca Dumnezeu și omul să intre în odihnă.

Apropierea sfârșitului tuturor lucrurilor indică sfârșitul lucrării lui Dumnezeu și indică sfârșitul dezvoltării omenirii. Aceasta înseamnă că omenirea coruptă de Satana și-a atins sfârșitul dezvoltării, iar urmașii lui Adam și ai Evei s-au înmulțit până la respectivele lor sfârșituri și înseamnă, de asemenea, că este imposibil pentru o asemenea omenire, care a fost coruptă de Satana, să continue să se dezvolte. Adam și Eva de la început nu fuseseră corupți, dar Adam și Eva care au fost alungați din Grădina Edenului au fost corupți de Satana. Când Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună, Adam și Eva – care au fost alungați din Grădina Edenului – și urmașii lor vor ajunge, în cele din urmă, la un sfârșit; omenirea viitorului va fi încă formată din urmașii lui Adam și ai Evei, dar ei nu vor fi oameni care trăiesc sub stăpânirea Satanei. Mai degrabă, vor fi oameni care au fost salvați și purificați. Aceasta va fi o omenire care a fost judecată și mustrată și una care este sfântă. Acești oameni nu vor fi asemănători rasei umane, așa cum a fost aceasta inițial; se poate chiar spune că sunt un tip de persoane total diferit de Adam și Eva de la început. Acești oameni vor fi fost selectați dintre toți aceia care au fost corupți de Satana și ei vor fi oamenii care, în final, au rămas neclintiți în timpul judecării și mustrării lui Dumnezeu; ei vor fi ultimul grup de oameni rămas în mijlocul omenirii pervertite. Doar acest grup de oameni va putea să intre în odihna finală împreună cu Dumnezeu. Cei care pot rămâne neclintiți în timpul lucrării de judecată și mustrare a lui Dumnezeu din zilele de pe urmă – adică, pe parcursul lucrării finale de curățare – vor fi cei care vor intra în odihna din urmă alături de Dumnezeu; prin urmare, cei care intră în odihnă vor fi fost cu toții eliberați de influența Satanei și obținuți de Dumnezeu doar după ce vor fi fost supuși lucrării Sale finale de purificare. Acești oameni care au fost obținuți, în cele din urmă, de Dumnezeu vor intra în odihna finală. Esența lucrării de mustrare și judecată a lui Dumnezeu este de a spăla omenirea, iar acest lucru este pentru ziua odihnei finale. Altfel, întreaga omenire nu va putea să-și urmeze propria specie și să intre în odihnă. Această lucrare este singura cale ca omenirea să intre în odihnă. Doar lucrarea de curățare a lui Dumnezeu va curăța omenirea de păcate și doar lucrarea Lui de mustrare și judecată va aduce la lumină lucrurile nesupuse din mijlocul omenirii, separându-i astfel pe cei care pot fi salvați de cei care nu pot și pe cei care vor rămâne de cei care nu vor rămâne. Când lucrarea Sa se va termina, acei oameni care vor rămâne vor fi curățați și se vor bucura de o a doua viață umană mai minunată pe pământ, căci ei vor intra într-un tărâm mai înalt al umanității; cu alte cuvinte, ei vor intra în ziua de odihnă a umanității și vor trăi împreună cu Dumnezeu. După ce aceia care nu pot rămâne vor suferi mustrarea și judecata, formele lor originale vor fi dezvăluite complet; după aceasta, ei toți vor fi distruși și, ca și Satanei, nu li se va mai permite să supraviețuiască pe pământ. Umanitatea viitorului nu va mai include acest tip de oameni; acești oameni nu sunt potriviți să intre pe pământul odihnei finale, nici nu sunt potriviți să intre în ziua odihnei pe care Dumnezeu și omul o vor împărți, căci ei sunt ținte ale pedepsei și sunt cei răi, și nu sunt oameni drepți. Ei au fost răscumpărați odată și, de asemenea, judecați și mustrați; pe lângă acestea, ei au slujit odată lui Dumnezeu, dar când va veni ziua de pe urmă, tot vor fi eliminați și distruși din cauza propriei răutăți și neascultări și din cauza faptului că nu pot fi răscumpărați. Ei nu vor mai exista în lumea viitorului și ei nu vor mai exista în rasa umană a viitorului. Fiecare dintre și toți răufăcătorii și toți cei care nu au fost mântuiți vor fi distruși când cei sfinți din cadrul omenirii vor intra în odihnă, indiferent dacă sunt duhurile celor morți sau aceia care încă trăiesc în trup. Indiferent cărei epoci aparțin duhurile acestor răufăcători și oamenii răufăcători sau duhurile oamenilor drepți și acei oameni care îndeplinesc dreptatea, toți răufăcătorii vor fi distruși și toți oamenii drepți vor supraviețui. Dacă o persoană sau duh primește mântuirea nu se bazează complet pe lucrarea epocii de pe urmă ci, mai degrabă, este stabilit în funcție de faptul dacă s-au împotrivit lui Dumnezeu sau au fost neascultători față de El. Dacă oamenii din epoca precedentă făceau rău și nu puteau fi mântuiți, ei ar fi fost, fără îndoială, vizați pentru pedeapsă. Dacă oamenii din această epocă fac rău și nu pot fi mântuiți, ei sunt, de asemenea, fără îndoială, vizați pentru pedeapsă. Oamenii sunt separați pe baza binelui și a răului, nu pe baza epocii. Odată ce au fost separați pe baza binelui și a răului, oamenii nu sunt imediat pedepsiți sau recompensați; mai degrabă, Dumnezeu Își va îndeplini lucrarea de pedepsire a răului și recompensare a binelui după ce Și-a dus la bun sfârșit lucrarea de cucerire din zilele de pe urmă. De fapt, El a folosit binele și răul pentru a împărți omenirea de când Și-a început lucrarea printre oameni. El doar îi va răsplăti pe cei drepți și îi va pedepsi pe cei răi la finalizarea lucrării Sale, mai degrabă decât să îi separe pe cei răi și pe cei buni după finalizarea lucrării Sale și apoi imediat să treacă la lucrarea Sa de pedepsire a răului și răsplătire a binelui. Lucrarea Sa desăvârșită de pedepsire a răului și răsplătire a binelui este făcută în întregime pentru a purifica pe deplin întreaga omenire, pentru ca El să poată aduce o întreagă omenire sfântă la odihna veșnică. Această etapă a lucrării Sale este cea mai importantă lucrare a Sa. Este etapa finală a întregii Sale lucrări de gestionare. Dacă Dumnezeu nu i-ar fi distrus pe cei răi, ci i-ar fi lăsat să rămână, atunci întreaga omenire încă nu ar fi fost în stare să intre în odihnă, iar Dumnezeu nu ar fi putut să aducă întreaga omenire într-un ținut mai bun. Acest tip de lucrare nu ar fi complet încheiată. Când El Își va încheia lucrarea, întreaga omenire va fi complet sfântă. Doar în această manieră poate Dumnezeu să trăiască liniștit în odihnă.

Oamenii de astăzi nu sunt capabili să se despartă de lucrurile trupului; ei nu pot renunța la bucuriile trupului, nici nu pot renun‏ța la lume, bani sau la firea lor coruptă. Majoritatea oamenilor își abordează îndeletnicirile într-o manieră superficială. De fapt, acești oameni nu Îl au deloc pe Dumnezeu în inimile lor; cu atât mai mult, lor nu le este teamă de Dumnezeu. Ei nu îl au pe Dumnezeu în inimile lor și, astfel, nu pot să înțeleagă tot ceea ce face Dumnezeu și sunt chiar mai incapabili să creadă cuvintele pe care le rostește cu gura Lui. Acești oameni sunt prea lumești; ei sunt prea profund corupți și le lipsește orice fel de adevăr, mai mult, ei nu cred că Dumnezeu poate deveni trup. Oricine nu crede în Dumnezeu întrupat – adică, oricine care nu crede lucrarea și vorbirea Dumnezeului vizibil și nu cred în Dumnezeu cel vizibil, ci, în schimb, I se închină Dumnezeului invizibil din ceruri – nu Îl are pe Dumnezeu în inima lui sau a ei. Ei sunt oamenii care nu ascultă și I se împotrivesc lui Dumnezeu. Acestor oameni le lipsesc umanitatea și rațiunea, ca să nu mai vorbim de adevăr. Pentru acești oameni, Dumnezeul vizibil și tangibil nu poate cu atât mai mult să fie crezut, totuși Dumnezeul invizibil și intangibil este cel mai credibil și cel mai îmbucurător pentru inimile lor. Ceea ce caută ei nu este adevărul realității, nici nu este adevărata esență a vieții, cu atât mai puțin intențiile lui Dumnezeu; mai degrabă, ei caută exaltarea. Acele lucruri care sunt cele mai capabile pentru a le permite să își îndeplinească dorințele sunt, fără îndoială, credințele și îndeletnicirile lor. Ei cred în Dumnezeu doar pentru a-și satisface propriile dorințe, nu pentru a căuta adevărul. Nu sunt acești oameni răufăcători? Ei sunt extrem de încrezători în sine și nu cred că Dumnezeu din ceruri îi va distruge pe acești „oameni buni”. În schimb, cred că Dumnezeu le va permite să rămână și, mai mult, că îi va răsplăti generos, pentru că ei au făcut multe lucruri pentru Dumnezeu și au afișat foarte multă „loialitate” față de El. Dacă ar fi să îl urmeze pe Dumnezeul vizibil, ei ar răspunde violent imediat împotriva lui Dumnezeu sau ar da curs furiei odată ce dorințele lor nu s-ar îndeplini. Aceștia sunt oameni josnici care caută să își satisfacă propriile dorințe; ei nu sunt oameni cu integritate în căutarea adevărului. Astfel de oameni sunt așa-numiții oameni răi care Îl urmează pe Hristos. Acei oameni care nu caută adevărul, nu pot crede adevărul. Ei sunt cu atât mai incapabili să înțeleagă rezultatul viitor al omenirii, căci nu cred nicio lucrare sau niciun cuvânt al Dumnezeului vizibil și nu pot crede în destinația viitoare a omenirii. De aceea, chiar dacă ei Îl urmează pe Dumnezeul vizibil, tot fac rău și nu caută adevărul, nici nu practică adevărul pe care îl cer Eu. Acei oameni care nu cred că vor fi distruși sunt, dimpotrivă, chiar indivizii care vor fi distruși. Ei se consideră cu toții așa deștepți și cred că ei înșiși sunt aceia care practică adevărul. Ei consideră că purtarea lor rea este adevărul și de aceea o prețuiesc. Acești oameni răi sunt foarte încrezători în sine; ei iau adevărul drept doctrină și faptele lor rele drept adevăr, iar în final pot culege doar ceea ce au semănat. Cu cât oamenii sunt mai încrezători în sine și cu cât sunt mai teribil de aroganți, cu atât sunt mai incapabili să obțină adevărul; cu cât oamenii cred mai mult în Dumnezeul din ceruri, cu atât mai mult se împotrivesc lui Dumnezeu. Aceștia sunt oamenii care vor fi pedepsiți. Înainte ca omenirea să intre în odihnă, pedepsirea sau recompensarea tuturor tipurilor de persoane va fi determinată în funcție de faptul dacă acestea caută adevărul, dacă Îl cunosc pe Dumnezeu, dacă Îl pot asculta pe Dumnezeul vizibil. Acelora care au slujit Dumnezeului vizibil și, totuși, nu Îl cunosc și nu Îl ascultă, le lipsește adevărul. Acești oameni sunt răufăcători, iar răufăcătorii vor fi pedepsiți fără îndoială; în plus, ei vor fi pedepsiți conform comportamentului lor rău. În Dumnezeu crede omul și El este, de asemenea, vrednic de ascultarea omului. Aceia care cred doar în Dumnezeu cel nedeslușit și invizibil sunt aceia care nu cred în Dumnezeu; în plus, ei sunt incapabili de a I se supune lui Dumnezeu. Dacă acești oameni tot nu vor putea crede în Dumnezeu cel vizibil înainte ca lucrarea Sa de cucerire să se termine și, de asemenea, dacă ei continuă să fie neascultători și se împotrivesc lui Dumnezeu care este vizibil în trup, acești iubitori ai nedeslușitului vor fi, fără îndoială, distruși. Este precum este cu cei dintre voi – oricine care Îl recunoaște verbal pe Dumnezeu întrupat, totuși nu poate practica adevărul de supunere față de Dumnezeu întrupat va fi în final eliminat și distrus, iar oricine care Îl recunoaște verbal pe Dumnezeul cel vizibil și care, de asemenea, mănâncă și bea din adevărul exprimat de Dumnezeul vizibil și totuși, Îl caută pe Dumnezeul nedeslușit și invizibil, va fi cu atât mai mult distrus în viitor. Niciunul dintre acești oameni nu poate rămâne până la timpul de odihnă după terminarea lucrării lui Dumnezeu; niciunul ca acești oameni nu poate să rămână până la timpul de odihnă. Oamenii demonici sunt cei care nu practică adevărul; esența lor este una de împotrivire și de neascultare față de Dumnezeu și ei nu au nici cele mai infime intenții de a-L asculta pe Dumnezeu. Astfel de oameni vor fi cu toții distruși. Dacă ai adevărul și dacă I te împotrivești lui Dumnezeu se determină conform esenței tale, nu conform înfățișării sau comportamentului și cuvintelor tale ocazionale. Esența tuturor persoanelor decide dacă vor fi distruși; aceasta se determină conform esenței dezvăluite de comportamentul lor și de căutarea lor a adevărului. Printre oamenii care fac o lucrare în mod similar și cantități similare de lucru, cei ale căror esențe sunt bune și care posedă adevărul sunt oamenii care pot rămâne, dar aceia ale căror esențe umane sunt rele și care nu Îl ascultă pe Dumnezeul vizibil sunt aceia care vor fi distruși. Toată lucrarea sau cuvintele lui Dumnezeu care vizează destinația omenirii tratează omenirea conform esenței fiecărei persoane; nu vor fi accidente și, cu siguranță, nu va exista cea mai mică eroare. Doar când o persoană îndeplinește lucrarea vor fi amestecate emoția umană sau semnificația. Lucrarea pe care o face Dumnezeu este cea mai potrivită; El nu va aduce cu siguranță acuzații false împotriva niciunei făpturi. Există acum mulți oameni care sunt incapabili să înțeleagă destinația viitoare a omenirii și care, de asemenea, nu cred cuvintele pe care le rostesc Eu; toți aceia care nu cred, împreună cu aceia care nu practică adevărul, sunt demoni!

Aceia care caută și aceia care nu caută sunt acum două tipuri diferite de persoane și două tipuri diferite de oameni, cu două destinații diferite. Aceia care caută cunoașterea adevărului și practică adevărul sunt oamenii pe care îi va salva Dumnezeu. Aceia care nu cunosc adevărata cale sunt demoni și dușmani; ei sunt urmașii arhanghelului și vor fi distruși. Chiar și credincioșii pioși ai unui Dumnezeu nedeslușit – nu sunt și ei demoni? Oamenii care au conștiințe bune, dar nu acceptă calea adevărată sunt demoni; esența lor este una de împotrivire față de Dumnezeu. Aceia care nu acceptă adevărata cale sunt aceia care I se împotrivesc lui Dumnezeu și, chiar dacă acești oameni îndură multe greutăți, ei tot vor fi distruși. Aceia care nu sunt dispuși să abandoneze lumea, care nu pot să suporte să se despartă de părinții lor, care nu pot să suporte să se elibereze de propriile plăceri ale trupului sunt toți neascultători față de Dumnezeu și vor fi cu toții distruși. Oricine care nu crede în Dumnezeu întrupat este demonic; cu atât mai mult, va fi distrus. Aceia care cred, dar nu practică adevărul, aceia care nu cred în Dumnezeu întrupat și aceia care nu cred deloc în existența lui Dumnezeu vor fi distruși. Oricine care este capabil să rămână este o persoană care a trecut prin amărăciunea rafinării și și-a menținut poziția; aceasta este o persoană care a trecut cu adevărat prin încercări. Oricine care nu Îl recunoaște pe Dumnezeu este un dușman; adică, oricine din cadrul acestui curent sau fără acest curent, care nu Îl recunoaște pe Dumnezeu Întrupat, este un antihrist! Cine este Satana, cine sunt demonii și cine sunt dușmanii lui Dumnezeu dacă nu cei ce se împotrivesc și care nu cred în Dumnezeu? Nu sunt ei acei oameni care nu Îl ascultă pe Dumnezeu? Nu sunt acei oameni care pretind verbal că ei cred și, totuși, sunt lipsiți de adevăr? Nu sunt ei acei oameni care doar urmăresc obținerea binecuvântărilor și, totuși, nu pot să fie martori pentru Dumnezeu? Tu poți încă să umbli cu acei demoni astăzi și să acorzi importanță conștiinței și iubirii cu acești demoni; nu înseamnă asta să oferi intenții bune Satanei? Nu înseamnă aceasta asocierea cu demonii? Dacă oamenii sunt încă incapabili să distingă între bine și rău astăzi și încă acordă orbește importanță iubirii și milei fără a spera în vreun fel să urmărească voia lui Dumnezeu și nu pot în niciun fel să aibă inima lui Dumnezeu ca pe a lor, finalurile lor vor fi cu atât mai jalnice. Oricine care nu crede în Dumnezeu întrupat este un dușman al lui Dumnezeu. Dacă tu poți să acorzi importanță conștiinței și iubirii către un dușman, nu îți lipsește un simț al dreptății? Dacă tu ești compatibil cu aceia pe care Eu îi detest și îi dezaprob, și tot acorzi importanță iubirii și sentimentelor personale cu ei, nu ești tu atunci un neascultător? Nu te împotrivești intenționat lui Dumnezeu? Are o persoană ca aceasta adevărul? Dacă oamenii acordă importanță conștiinței față de dușmani, acordă importanță iubirii față de demoni și acordă importanță milei față de Satana, nu întrerup ei în mod intenționat lucrarea lui Dumnezeu? Acei oameni care cred doar în Isus și nu cred în Dumnezeu întrupat în timpul zilelor de pe urmă și aceia care pretind verbal că ei cred în Dumnezeu întrupat, dar fac rău, sunt cu toții antihriști, ca să nu mai vorbim de acei oameni care nu cred în Dumnezeu. Acești oameni vor fi cu toții distruși. Criteriul după care omul îl judecă pe om se bazează pe comportamentul său; unul al cărui comportament este bun este o persoană dreaptă și unul al cărui comportament este abominabil este rău. Criteriul după care Dumnezeu îl judecă pe om se bazează pe capacitatea esenței unei persoane de a-L asculta; o persoană care Îl ascultă pe Dumnezeu este o persoană dreaptă și una care nu Îl ascultă pe Dumnezeu este un dușman și o persoană rea, indiferent dacă comportamentul acesteia este bun sau rău și indiferent dacă cuvintele acestei persoane sunt corecte sau incorecte. Unii oameni doresc să folosească faptele bune pentru a obține o destinație bună a viitorului și unii oameni doresc să folosească cuvintele bune pentru a achiziționa o destinație bună. Oamenii cred în mod fals că Dumnezeu determină rezultatul omului conform comportamentului sau cuvintelor sale și de aceea mulți oameni vor căuta să folosească aceasta pentru a câștiga favoruri temporare, prin înșelăciune. Oamenii care vor supraviețui mai târziu prin odihnă vor fi îndurat cu toții ziua nenorocirii și, de asemenea, vor fi fost martori pentru Dumnezeu; ei vor fi cu toții oameni care își vor fi făcut datoria și care intenționează să Îl asculte pe Dumnezeu. Aceia care vor doar să folosească oportunitatea de a sluji pentru a evita să practice adevărul nu vor putea rămâne. Dumnezeu are standarde corespunzătoare pentru aranjarea rezultatelor tuturor oamenilor; El nu ia aceste decizii doar conform cuvintelor și comportamentului unei persoane, nici nu le ia conform comportamentului său într-o singură perioadă de timp. El nu va fi deloc tolerant față de comportamentul rău al unei persoane datorită serviciului din trecut oferit de acea persoană lui Dumnezeu, nici nu va cruța o persoană de la moarte datorită unui singur efort pentru Dumnezeu. Nimeni nu poate scăpa de răsplata pentru răutatea sa și nimeni nu își poate ascunde comportamentul rău și, prin aceasta, să scape de agonia distrugerii. Dacă o persoană își poate face într-adevăr datoria, atunci aceasta înseamnă că este o persoană credincioasă veșnic lui Dumnezeu, care nu caută recompense, indiferent dacă primește binecuvântări sau suferă nenorociri. Dacă oamenii sunt credincioși lui Dumnezeu când văd binecuvântări, dar își pierd credința când nu pot vedea binecuvântări și, în final, tot nu pot să fie martori pentru Dumnezeu și tot nu pot să își facă datoria cum ar trebui, acești oameni care odată I-au oferit servicii lui Dumnezeu cu credință, tot vor fi distruși. Pe scurt, oamenii răi nu pot supraviețui în eternitate, nici nu pot intra în odihnă; doar cei drepți sunt stăpânii odihnei. După ce omenirea intră pe calea cea dreaptă, oamenii vor avea vieți umane normale. Ei toți își vor face respectiva datorie și vor fi absolut credincioși lui Dumnezeu. Ei vor renunța cu totul la neascultarea și la firea lor coruptă și vor trăi pentru Dumnezeu și datorită lui Dumnezeu. Ei vor fi lipsiți de neascultare și împotrivire. Ei vor fi capabili să Îl asculte cu totul pe Dumnezeu. Aceasta este viața lui Dumnezeu și a omului și viața împărăției și este viața de odihnă.