Aceia care își duc copiii și rudele complet necredincioase la biserică sunt prea egoiști și își arată bunătatea. Acești oameni acordă importanță doar iubirii, fără a se gândi dacă ei cred sau dacă este voia lui Dumnezeu. Unii își aduc soțiile în fața lui Dumnezeu sau își aduc părinții în fața lui Dumnezeu și, indiferent dacă Duhul Sfânt este de acord sau Își îndeplinește lucrarea, ei „adoptă orbește oameni înzestrați” pentru Dumnezeu. Ce beneficiu poate fi câștigat din oferirea generozității către acești oameni care nu cred? Chiar dacă acești necredincioși, cărora le lipsește prezența Duhului Sfânt, se străduiesc să Îl urmeze pe Dumnezeu, ei tot nu pot fi salvați așa cum se poate crede. Aceia care primesc mântuire nu sunt așa de ușor de obținut. Aceia care nu au trecut prin lucrarea și încercările Duhului Sfânt și care nu au fost desăvârșiți de Dumnezeu întrupat nu pot fi deloc împliniți. De aceea, acestor oameni le lipsește prezența Duhului Sfânt din momentul în care încep să Îl urmeze convențional pe Dumnezeu. Conform condițiilor și stărilor lor actuale, ei pur și simplu nu pot fi desăvârșiți. Deci, Duhul Sfânt nu decide să consume multă energie asupra lor, nici nu le oferă luminare sau nu îi ghidează în vreun fel; El doar le permite să urmeze și, în cele din urmă, le dezvăluie rezultatul lor – aceasta este suficient. Entuziasmul și intențiile omului vin de la Satana și nu pot îndeplini în niciun fel lucrarea Duhului Sfânt. Indiferent de ce tip de persoană este omul, el trebuie să aibă lucrarea Duhului Sfânt – poate o persoană să desăvârșească o alta? De ce își iubește un soț soția? Și de ce își iubește o soție soțul? De ce sunt copiii ascultători față de părinții lor? Și de ce părinții își adoră copiii? Ce tip de intenții nutresc, de fapt, oamenii? Nu este pentru a-și satisface propriile dorințe și planuri egoiste? Este într-adevăr pentru planul de gestionare (planul mântuirii) al lui Dumnezeu? Este pentru lucrarea lui Dumnezeu? Este pentru a-și îndeplini misiunea de făptură? Aceia care au crezut mai întâi în Dumnezeu și nu au putut obține prezența Duhului Sfânt, nu pot obține niciodată lucrarea Duhului Sfânt; s-a stabilit că acești oameni vor fi distruși. Indiferent de cât de multă iubire are cineva pentru ei, aceasta nu poate înlocui lucrarea Duhului Sfânt. Entuziasmul și iubirea omului reprezintă intențiile omului, dar nu pot reprezenta intențiile lui Dumnezeu și nu pot înlocui lucrarea lui Dumnezeu. Chiar dacă cineva oferă cea mai mare cantitate de iubire sau milă posibilă față de acei oameni care cred convențional în Dumnezeu și pretind că Îl urmează, dar nu știu ce înseamnă să crezi în Dumnezeu, ei tot nu vor obține simpatia lui Dumnezeu sau lucrarea Duhului Sfânt. Chiar dacă oamenii care Îl urmează cu sinceritate pe Dumnezeu sunt de un calibru slab și nu pot înțelege multe adevăruri, ei tot pot dobândi ocazional lucrarea Duhului Sfânt, dar aceia care sunt de un calibru bun, și totuși nu cred sincer, pur și simplu nu pot obține prezenț‏a Duhului Sfânt. Pur și simplu, nu există nicio posibilitate de mântuire cu acești oameni. Chiar dacă ei citesc sau aud ocazional mesajele sau cântă slava lui Dumnezeu, în final nu vor putea să rămână până la timpul de odihnă. Dacă o persoană caută cu sinceritate nu este un fapt determinat de modul în care o judecă ceilalți sau de cum o văd oamenii din jur, ci de acela dacă Duhul Sfânt lucrează asupra sa și dacă are prezența Duhului Sfânt și este cu atât mai determinat de faptul dacă firea sa se schimbă și dacă Îl cunoaște pe Dumnezeu după ce a trecut prin lucrarea Duhului Sfânt de-a lungul unei anumite perioade; dacă Duhul Sfânt lucrează asupra unei persoane, firea acestei persoane se va schimba treptat, iar perspectiva sa referitoare la credința în Dumnezeu va deveni, treptat, mai pură. Indiferent de cât de mult Îl urmează cineva pe Dumnezeu, atât timp cât s-a schimbat, aceasta înseamnă că Duhul Sfânt lucrează asupra sa. Dacă nu s-a schimbat, înseamnă că Duhul Sfânt nu lucrează asupra sa. Chiar dacă acești oameni oferă unele servicii, ei sunt instigați de intențiile lor de a dobândi o soartă bună. Serviciile ocazionale nu pot înlocui o schimbare a firii lor. În final, ei tot vor fi distruși, căci nu este nevoie de aceia care oferă servicii în cadrul împărăției, nici nu e nevoie de cineva a cărui fire nu s-a schimbat pentru a fi de folos acelor oameni care au fost desăvârșiți și care sunt credincioși lui Dumnezeu. Acele cuvinte din trecut, „Când cineva crede în Domnul, norocul zâmbește asupra întregii sale familii”, sunt potrivite pentru Epoca Harului, dar nu au legătură cu destinația omului. Acestea au fost corespunzătoare doar pentru o etapă în timpul Epocii Harului. Semnificația lăuntrică a acestor cuvinte vizează pacea și binecuvântările materiale de care se bucură oamenii; acestea nu înseamnă că întreaga familie a unuia care crede în Domnul va fi salvată, nici nu înseamnă că atunci când cineva va dobândi o soartă bună, întreaga familie a acestei persoane va fi, de asemenea, adusă în odihnă. Faptul că o persoană primește binecuvântări sau îndură necazuri este determinat conform esenței acesteia și nu este determinat conform esenței comune pe care cineva o împarte cu alții. Împărăția, pur și simplu, nu are acest tip de zicală sau acest tip de regulă. Dacă în cele din urmă cineva poate supraviețui, este datorită faptului că această persoană a îndeplinit cerințele lui Dumnezeu și, dacă, în final, cineva nu poate să rămână la timpul de odihnă, este deoarece această persoană nu Îl ascultă pe Dumnezeu și nu a îndeplinit cerințele lui Dumnezeu. Toată lumea are o destinație potrivită. Aceste destinații sunt determinate conform esenței fiecărei persoane și nu au deloc legătură cu alții. Comportamentul rău al unui copil nu poate fi transferat părinților lui, iar dreptatea unui copil nu poate fi împărtășită cu părinții lui. Comportamentul rău al unui părinte nu poate fi transferat copiilor lui, iar dreptatea unui părinte nu poate fi împărtășită cu copiii lui. Toată lumea își poartă păcatele și toată lumea se bucură de soarta proprie. Nimeni nu îl poate înlocui pe altul. Aceasta este dreptate. În viziunea omului, dacă părinții obțin o soartă bună, la fel pot dobândi și copiii lor, iar în cazul în care copiii fac rele, părinții lor trebuie să se căiască pentru păcatele lor. Aceasta este perspectiva omului și este modul omului de a face lucrurile. Nu este perspectiva lui Dumnezeu. Rezultatul tuturor este determinat conform esenței care vine din comportamentul lor și este întotdeauna stabilit corespunzător. Nimeni nu poate duce păcatele altcuiva; cu atât mai mult, nimeni nu poate primi pedeapsa în locul altcuiva. Acest lucru este incontestabil. Grija unui părinte pentru copilul său nu înseamnă că poate face fapte bune în locul copilului, nici afecțiunea respectuoasă a unui copil pentru părinți nu înseamnă că poate face fapte bune în locul părinților lor. Aceasta este adevărata semnificație din spatele cuvintelor: „doi bărbaţi vor fi la câmp – unul va fi luat, iar altul va fi lăsat. Două femei vor măcina la moară – una va fi luată, iar alta va fi lăsată.” Nimeni nu își poate duce odraslele răufăcătoare la odihnă pe baza iubirii profunde pentru copiii săi, nici nu poate cineva să își ducă soția (sau soțul) la odihnă pe baza propriului comportament drept. Aceasta este o regulă administrativă; nu pot exista excepții pentru nimeni. Făcătorii de dreptate sunt făcători de dreptate, iar răufăcătorii sunt răufăcători. Făcătorii de dreptate vor putea supraviețui, iar răufăcătorii vor fi distruși. Cei sfinți sunt sfinț‏i; ei nu sunt întinați. Cei întinați sunt întinați și ei nu pot conține nicio singură parte sfântă. Toți oamenii răi vor fi distruși și toți oamenii drepți vor supraviețui, chiar dacă odraslele unui răufăcător îndeplinesc fapte drepte și chiar dacă părinții unei persoane drepte comit fapte rele. Nu există nicio legătură între un soț care crede și o soție care nu crede și nu există nicio legătură între copiii care cred și părinții care nu cred. Acestea sunt două tipuri incompatibile. Înainte de a intra în odihnă, o persoană are rude fizice, dar odată ce va intra în odihnă, această persoană nu va mai avea rude fizice despre care să vorbească. Aceia care își fac datoria și aceia care nu și-o fac sunt dușmani; aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu și aceia care Îl urăsc pe Dumnezeu sunt opuși unii altora. Aceia care intră în odihnă și aceia care au fost distruși sunt două tipuri de făpturi incompatibile. Făpturile care își fac datoria vor putea supraviețui, iar făpturile care nu și-o fac vor fi distruse; și mai mult, aceasta va dura în eternitate. Îți iubești soțul pentru a-ți face datoria ca făptură? Îți iubești soția pentru a-ți face datoria ca făptură? Ești ascultător față de părinții tăi necredincioși pentru a-ți face datoria ca făptură? Perspectiva unui om referitoare la credința în Dumnezeu este corectă sau nu? De ce crezi în Dumnezeu? Ce vrei să câștigi? Cum Îl iubești pe Dumnezeu? Aceia care nu își pot face datoria ca făpturi și nu pot depune un efort deplin vor fi distruși. Oamenii de astăzi au relații fizice unii cu ceilalți, precum și asocieri prin sânge, dar, mai târziu, toate acestea vor fi nimicite. Credincioșii și necredincioșii nu sunt compatibili, ci mai degrabă opuși unii altora. Aceia din odihnă cred că există un Dumnezeu și sunt ascultători fa‏ță de Dumnezeu. Aceia care sunt neascultători față de Dumnezeu vor fi fost cu toții distruși. Familiile nu vor mai exista pe pământ; cum ar putea fi părinți, copii sau relații între soți și soții? Chiar incompatibilitatea credinței și a necredinței va fi desfăcut aceste relații fizice!

Inițial, nu existau familii în omenire, doar bărbatul și femeia, două tipuri de oameni. Nu existau țări, să nu mai vorbim de familii, dar din cauza corupției omului, toate tipurile de oameni s-au organizat în clanuri individuale, mai târziu dezvoltându-se în țări și popoare. Aceste țări și popoare erau formate din familii mici individuale și, în acest mod, toate tipurile de oameni au fost distribuite printre diversele rase, conform diferențelor de limbaj și granițelor despărțitoare. De fapt, indiferent de câte rase există în lume, omenirea are un singur strămoș. La început, au existat doar două tipuri de oameni, iar aceste două tipuri au fost bărbatul și femeia. Totuși, datorită progresului lucrării lui Dumnezeu, a scurgerii istoriei și a schimbărilor geografice în diferite grade, aceste două tipuri de oameni s-au dezvoltat în chiar mai multe tipuri de oameni. Când vine vorba de acest aspect, indiferent din câte rase este formată omenirea, întreaga omenire este tot creația lui Dumnezeu. Indiferent cărei rase aparțin oamenii, ei sunt cu toții creaturile Sale; ei sunt cu toții urmașii lui Adam și ai Evei. Chiar dacă ei nu sunt făcuți de mâinile lui Dumnezeu, sunt descendenții lui Adam și ai Evei, pe care Dumnezeu i-a creat personal. Indiferent cărui tip aparțin oamenii, toți sunt făpturile Lui; din moment ce aparțin omenirii, care a fost creată de Dumnezeu, destinația lor este aceea pe care ar trebui să o aibă omenirea și ei sunt împărțiți conform regulilor care organizează omenirea. Adică, răufăcătorii și drep‏ții sunt, până la urmă, făpturi. Făpturile care fac rău vor fi, în final, distruse, iar cele care fac fapte bune vor supraviețui drept urmare. Acesta este aranjamentul cel mai potrivit pentru aceste două tipuri de făpturi. Răufăcătorii nu pot, din cauza neascultării lor, să nege că sunt creația lui Dumnezeu, dar au fost jefuiți de Satana și, astfel, nu pot fi salvați. Făpturile cu un comportament drept nu se pot baza pe faptul că vor supraviețui pentru a nega că au fost create de Dumnezeu și totuși au primit mântuirea după ce au fost corupte de Satana. Răufăcătorii sunt făpturi care nu Îl ascultă pe Dumnezeu; sunt făpturi care nu pot fi salvate și care au fost deja complet jefuite de Satana. Oamenii care fac rău sunt și ei oameni; sunt oameni care au fost corupți în cel mai mare grad și care nu pot fi salvați. La fel cum sunt și ei făpturi, oamenii cu un comportament drept au fost corupți la rândul lor, dar sunt oameni care sunt dispuși să se elibereze de firea lor coruptă și capabili să I se supună lui Dumnezeu. Oamenii cu un comportament drept nu sunt plini de dreptate; mai degrabă, ei au primit mântuirea și s-au eliberat de firea lor coruptă pentru a se supune lui Dumnezeu; ei vor rămâne neclintiți în final, dar asta nu înseamnă că nu au fost corupți de Satana. După ce lucrarea lui Dumnezeu se va termina, printre toate făpturile Sale, vor exista aceia care vor fi distruși și aceia care vor supraviețui. Aceasta este o direcție inevitabilă a lucrării Sale de gestionare. Nimeni nu poate nega aceasta. Răufăcătorii nu pot supraviețui; aceia care I se supun și Îl urmează până la final supraviețuiesc cu siguranță. Având în vedere că această lucrare este de gestionare a omenirii, vor exista cei care rămân și cei care sunt eliminați. Acestea sunt rezultate diferite ale unor tipuri diferite de oameni și cele mai potrivite aranjamente pentru făpturile Sale. Aranjamentul final al lui Dumnezeu pentru omenire este de a împărți prin nimicirea familiilor, nimicirea națiunilor și nimicirea granițelor naționale. Acesta este unul fără familii și granițe naționale, căci omul se trage, până la urmă, dintr-un singur strămoș și este creația lui Dumnezeu. Pe scurt, creaturile răufăcătoare vor fi distruse, iar făpturile care I se supun lui Dumnezeu vor supraviețui. În acest mod, nu vor exista familii, țări și mai ales națiuni în odihna viitorului; acest tip de omenire este cel mai sfânt tip de omenire. Adam și Eva au fost creați inițial pentru ca omul să poată avea grijă de toate lucrurile de pe pământ; omul a fost, inițial, stăpânul tuturor lucrurilor. Intenția lui Iahve în crearea omului a fost de a-i permite să existe pe pământ și, de asemenea, să aibă grijă de toate lucrurile de pe pământ, căci omul, inițial, nu fusese corupt și fusese incapabil de a face rău. Totuși, după ce omul a fost corupt, nu a mai fost îngrijitorul tuturor lucrurilor. Iar scopul mântuirii lui Dumnezeu este de a restitui această funcție a omului, de a restitui motivul inițial al omului și supunerea sa inițială; umanitatea în odihnă va fi chiar portretul rezultatului pe care lucrarea Sa de mântuire speră să o obțină. Deși nu va mai fi o viață ca aceea din Grădina Edenului, esența acesteia va fi aceeași; omenirea nu va mai fi doar sinele necorupt de mai devreme, ci, mai degrabă, o omenire care a fost coruptă și apoi a primit mântuire. Acești oameni care au primit mântuirea vor intra, în cele din urmă, (adică, după ce lucrarea Lui s-a terminat) în odihnă. La fel, rezultatele celor care au fost pedepsiți vor fi, de asemenea, dezvăluite în final și ei vor fi distruși doar după ce lucrarea Lui se va termina. Adică, după ce lucrarea Lui se va termina, acei răufăcători și aceia care au fost salvați vor fi cu toții dezvăluiți, căci lucrarea de dezvăluire a tuturor tipurilor de oameni (indiferent dacă sunt răufăcători sau cei mântuiți) va fi îndeplinită asupra tuturor oamenilor, în mod simultan. Răufăcătorii vor fi eliminați, iar cei ce pot rămâne vor fi dezvăluiți simultan. De aceea, rezultatele tuturor tipurilor de oameni vor fi dezvăluite simultan. El nu va permite unui grup de oameni care au fost mântuiți să intre în odihnă înainte de a da deoparte răufăcătorii și de a-i judeca sau pedepsi câte puțin odată; adevărul nu este așa, de fapt. Când răufăcătorii vor fi distruși și aceia care pot supraviețui vor intra în odihnă, lucrarea Sa în întregul univers se va fi terminat. Nu va exista o ordine a priorității printre aceia care primesc binecuvântări și aceia care suferă necazuri; aceia care primesc binecuvântări vor trăi veșnic, iar aceia care suferă necazuri vor pieri pentru întreaga eternitate. Aceste două etape ale lucrării vor fi încheiate simultan. Tocmai din cauza faptului că există oameni neascultători, dreptatea acelor oameni supuși va fi dezvăluită și, tocmai din cauza faptului că există aceia care au primit binecuvântări, necazurile suferite de acei răufăcători pentru comportamentul lor rău vor fi dezvăluite. Dacă Dumnezeu nu ar dezvălui răufăcătorii, acei oameni care I se supun Lui în mod sincer nu ar vedea niciodată soarele; dacă Dumnezeu nu i-ar lua pe aceia care I se supun într-o destinație potrivită, aceia care nu se supun Lui nu ar putea să își primească răsplata meritată. Acesta este procesul lucrării Sale. Dacă El nu ar îndeplini această lucrare de pedepsire a răului și de recompensare a binelui, creaturile Sale nu vor putea niciodată să intre în respectivele lor destinații. Odată ce omenirea va intra în odihnă, răufăcătorii vor fi distruși, întreaga omenire va intra pe calea cea dreaptă și fiecare tip de persoană va fi cu ai săi, conform rolurilor pe care ar trebui să le îndeplinească. Doar aceasta va fi ziua de odihnă a omenirii și direcția inevitabilă pentru dezvoltarea omenirii și doar când omenirea va intra în odihnă va ajunge la îndeplinire reușita măreață și finală a lui Dumnezeu; acesta va fi pasajul final al lucrării Sale. Această lucrare va încheia toată viața fizică decadentă a omenirii și va încheia viața omenirii corupte. De aici, omenirea va intra într-un nou ținut. Deși omul duce o existență fizică, există diferențe semnificative între esența vieții sale și esența vieții omenirii corupte. Semnificația existenței sale și cea a existenței omenirii corupte sunt, de asemenea, diferite. Deși aceasta nu este viața unui nou tip de persoane, se poate spune că este viața omenirii care a primit mântuirea și o viață cu umanitate și rațiune recâștigată. Aceștia sunt oameni care odată au fost nesupuși față de Dumnezeu și care odată au fost câștigați de Dumnezeu și apoi mântuiți de El; aceștia sunt oameni care L-au umilit pe Dumnezeu și care, mai târziu, I-au fost martori. Existența lor, după ce au înfruntat și supraviețuit testării Sale, este cea mai semnificativă existență; ei sunt oameni care au fost martori ai lui Dumnezeu înaintea Satanei; ei sunt oameni care sunt potriviți pentru a trăi. Aceia care vor fi distruși sunt oameni care nu pot depune mărturie lui Dumnezeu și nu sunt potriviți pentru a trăi. Distrugerea lor se va datora comportamentului lor rău și distrugerea este cea mai bună destinație a lor. Când omul va intra mai târziu în ținutul bun, nu va exista nimic din relațiile dintre soț și soție, dintre tată și fiică sau dintre mamă și fiu pe care omul își imaginează că le va găsi. La acel moment, omul își va urma propriul tip, iar familia va fi fost deja nimicită. Deoarece a eșuat pe deplin, Satana nu va mai deranja niciodată omenirea, iar omul nu va mai avea firea satanică pervertită. Acei oameni neascultători vor fi fost deja distruși și doar acei oameni supuși vor supraviețui. Și astfel, foarte puține familii vor supraviețui intacte; cum vor mai putea să existe relațiile fizice? Viața fizică trecută a omului va fi complet interzisă; cum vor putea să existe relațiile fizice între oameni? Fără firea coruptă satanică, viața oamenilor nu va mai fi vechea viață a trecutului, ci mai degrabă o viață nouă. Părinții vor pierde copii, iar copiii vor pierde părinți. Soții vor pierde soțiile, iar soțiile vor pierde soții. Oamenii au acum relații fizice unii cu alții. Când toți vor fi intrat în odihnă, nu vor mai exista relații fizice. Doar o astfel de omenire va fi dreaptă și sfântă, doar o astfel de omenire va fi cea care I se închină lui Dumnezeu.

Dumnezeu a creat omenirea și a așezat-o pe pământ, pe care El a condus-o până în ziua de azi. Apoi, El a mântuit omenirea și a servit ca jertfă de păcat pentru omenire. În final, El tot trebuie să cucerească omenirea, să salveze cu totul omenirea și să-i restituie asemănarea inițială. Aceasta este lucrarea în care S-a angajat El de la început la sfârșit – de a-i reda omului imaginea și asemănarea sa inițială. El Își va întemeia împărăția și va restitui asemănarea originală a omului, însemnând că El Își va restaura autoritatea pe pământ și în toată creația. Omul și-a pierdut inima temătoare de Dumnezeu după ce a fost corupt de Satana și și-a pierdut acea funcție pe care ar trebui să o aibă una din creaturile lui Dumnezeu, devenind un inamic nesupus lui Dumnezeu. Omul a trăit sub stăpânirea Satanei și a urmat ordinele Satanei; astfel, Dumnezeu nu a avut cum să lucreze printre creaturile Sale și a fost incapabil, cu atât mai mult, să câștige frica din partea creaturilor Sale. Omul a fost creat de Dumnezeu și ar trebui să-L slăvească pe Dumnezeu, dar, de fapt, I-a întors spatele și l-a venerat pe Satana. Satana a devenit idolul în inima omului. Astfel, Dumnezeu Și-a pierdut locul în inima omului, cu alte cuvinte, a pierdut semnificația creării omului de către El și, pentru a o restabili, trebuie să restabilească asemănarea inițială a omului și să scape omul de natura sa coruptă. Pentru a-l recupera pe om de la Satana, El trebuie să-l salveze pe om de păcat. Doar așa poate să restabilească treptat asemănarea inițială a omului și funcția inițială a acestuia și, în cele din urmă, să-Și restaureze Împărăția. Distrugerea supremă a acelor fii ai nesupunerii va fi săvârșită, de asemenea, pentru a-i permite omului să-L slăvească mai bine pe Dumnezeu și să trăiască mai bine pe pământ. Din moment ce Dumnezeu l-a creat pe om, El îl va face pe om să-L slăvească; iar pentru că vrea să-i redea omului funcția inițială, i-o va reda complet și fără nicio alterare. Restaurarea autorității Sale înseamnă a-l face pe om să-L slăvească și să-L asculte; înseamnă că El îl va face pe om să trăiască datorită Lui și îi va face pe dușmanii Săi să piară datorită autorității Sale; înseamnă că va face ca fiecare parte din El să persiste în omenire, și fără nicio rezistență din partea omului. Împărăția pe care vrea să o întemeieze este propria Sa împărăție. Umanitatea pe care Și-o dorește este una care-L slăvește, una care Îi este pe deplin supusă și care Îi poartă gloria. Dacă El nu va salva umanitatea coruptă, sensul creării omului de către El se va spulbera; nu va mai avea autoritate în rândul oamenilor, iar împărăția Lui nu va mai putea exista pe pământ. Dacă El nu-i va distruge pe acei dușmani care nu I se supun, nu-Și va putea obține gloria completă, nici nu va putea să-Și întemeieze împărăția pe pământ. Acestea sunt simbolurile finalizării lucrării Sale și simbolurile finalizării marii realizări ale Sale: de a distruge în totalitate pe aceia dintre oameni care nu Îi sunt supuși și de a le oferi odihnă celor care au fost desăvârșiți. Când umanității i se va reda asemănarea originală, când umanitatea va putea să-și îndeplinească respectivele datorii, să-și păstreze locul și să se supună tuturor aranjamentelor lui Dumnezeu, Dumnezeu va fi obținut pe pământ un grup de oameni care Îl venerează și de asemenea, va fi întemeiat o Împărăție pe pământ, care Îl venerează. El va avea victorie eternă pe pământ și aceia care I se opun vor pieri pentru toată eternitatea. Aceasta va restaura intențiile Sale originale în crearea omului; Îi va restaura intenția în crearea tuturor lucrurilor și, de asemenea, Îi va restaura autoritatea pe pământ, autoritatea Lui printre toate lucrurile și printre dușmanii Săi. Acestea sunt simbolurile victoriei Sale totale. De acum înainte, umanitatea va intra în odihnă și va intra într-o viață care urmează calea cea dreaptă. Dumnezeu, de asemenea, va intra în odihna eternă cu omul și va intra într-o viață eternă, împărțită de Dumnezeu și de om. Murdăria și neascultarea de pe pământ vor dispărea, ca și tânguirea. Tot ce se opune pe pământ lui Dumnezeu nu va mai exista. Doar Dumnezeu și acei oameni pe care El i-a mântuit vor rămâne; doar creația Lui va rămâne.

All Scripture quotations in this publication are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.