Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr

Lucrarea ultimelor zile constă în împărțirea tuturor după felul lor, în încheierea planului lui Dumnezeu de gestionare (planul mântuirii), deoarece clipa se apropie și ziua lui Dumnezeu a sosit. Dumnezeu îi aduce pe toți cei care au intrat în împărăția Sa, adică pe toți cei care I-au fost credincioși până la sfârșit, în epoca lui Dumnezeu Însuși. Cu toate acestea, până la venirea epocii lui Dumnezeu Însuși, lucrarea lui Dumnezeu nu va fi de a observa faptele oamenilor sau de a cerceta viețile lor, ci de a le judeca răzvrătirea, deoarece Dumnezeu îi va purifica pe toți cei care vor veni în fața tronului Său. Toți cei care au călcat pe urmele lui Dumnezeu până în ziua de azi sunt aceia care au venit în fața tronului lui Dumnezeu, Și așa stând lucrurile, fiecare persoană care acceptă lucrarea lui Dumnezeu în faza finală este obiect al purificării lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu în faza finală fac obiectul judecății lui Dumnezeu.

„Judecata” în cuvintele rostite anterior – judecata va începe în casa lui Dumnezeu – se referă la judecata pe care Dumnezeu o săvârșește azi asupra celor care vin în fața tronului Său în ultimele zile. Poate că există aceia care cred în astfel de închipuiri precum aceea că, atunci când vor veni zilele de pe urmă, Dumnezeu va ridica o masă mare în ceruri, peste care va întinde o față albă de masă și, apoi, așezat pe un tron măreț, cu toți oamenii îngenunchiați pe pământ, El va descoperi toate păcatele fiecăruia și astfel va decide dacă se vor înălța la ceruri sau vor fi trimiși jos, în iazul de foc și pucioasă. Indiferent de închipuirile omului, esența lucrării lui Dumnezeu nu poate fi modificată. Închipuirile oamenilor nu sunt nimic altceva decât gânduri și vin din imaginația lor, adunate și puse cap la cap din ceea ce a văzut și auzit omul. De aceea, spun că, indiferent cât de uimitoare sunt imaginile create, acestea nu sunt nimic altceva decât o schiță și nu pot înlocui planul lucrării lui Dumnezeu. La urma urmei, omul a fost corupt de Satana, deci cum ar putea el înțelege gândurile lui Dumnezeu? Omul percepe lucrarea judecății lui Dumnezeu ca fiind extraordinară. El crede că, din moment ce Dumnezeu Însuși săvârșește lucrarea judecății, atunci aceasta trebuie să fie de cea mai mare amploare și de neînțeles pentru muritori și trebuie să răsune prin ceruri și să cutremure pământul; altfel, cum ar putea fi lucrarea judecății lui Dumnezeu? El crede că, din moment ce aceasta este lucrarea judecății, Dumnezeu trebuie să fie foarte impunător și măreț atunci când lucrează, iar toți cei care sunt judecați trebuie să urle în lacrimi și să cadă în genunchi implorând milă. O astfel de scenă trebuie să fie foarte spectaculoasă și să însuflețească profund… Toată lumea își imaginează lucrarea judecății lui Dumnezeu ca fiind neobișnuit de minunată. Știi, totuși, că Dumnezeu a început lucrarea judecății printre oameni cu mult timp în urmă și toate acestea în timp ce tu te cuibăreai într-o ignoranță liniștită? Că în momentul în care crezi că lucrarea judecății lui Dumnezeu a început oficial, este deja timpul ca Dumnezeu să refacă cerul și pământul? În acel moment, poate că tocmai vei fi înțeles sensul vieții, dar lucrarea pedepsei nemiloase a lui Dumnezeu te va duce, adormit adânc fiind, în iad. Doar atunci vei realiza dintr-o dată că lucrarea judecății lui Dumnezeu s-a încheiat deja.

Să nu mai pierdem timp prețios și să nu mai vorbim despre aceste subiecte respingătoare și detestabile. Să vorbim, în schimb, despre ce înseamnă judecata. Atunci când vine vorba despre cuvântul „judecată”, te gândești la cuvintele rostite de Iahve în toate locurile și cuvintele de mustrare pe care Isus le-a rostit fariseilor. În ciuda severității lor, aceste cuvinte nu sunt judecata lui Dumnezeu asupra omului, ci doar cuvinte rostite de Dumnezeu în medii diferite, adică în cadre diferite; aceste cuvinte se deosebesc de cuvintele rostite de Hristos când judecă omul în zilele de pe urmă. În zilele de pe urmă, Hristos folosește o multitudine de adevăruri pentru a-i învăța pe oameni, pentru a dezvălui esența omului și pentru a-i analiza cuvintele și faptele. Aceste cuvinte cuprind diferite adevăruri, precum datoria omului, cum ar trebui el să se supună lui Dumnezeu, cum ar trebui omul să Îi fie credincios lui Dumnezeu, cum ar trebui să trăiască umanitatea normală, precum și înțelepciunea și firea lui Dumnezeu și așa mai departe. Aceste cuvinte sunt toate îndreptate către esența omului și firea sa coruptă. În special, aceste cuvinte care arată cum Îl nesocotesc oamenii pe Dumnezeu sunt rostite cu privire la modul în care oamenii sunt o întruchipare a Satanei și o forță inamică împotriva lui Dumnezeu. În realizarea lucrării judecății Sale, Dumnezeu nu clarifică pur și simplu natura oamenilor în doar câteva cuvinte; El o dezvăluie, o confruntă și o taie pe termen lung. Aceste metode de expunere, confruntare și tăiere nu pot fi înlocuite cu cuvinte obișnuite, ci cu adevărul pe care oamenii nu îl posedă deloc. Doar metodele de acest fel sunt considerate judecăți; doar prin acest tip de judecată oamenii pot fi cuceriți și convinși pe deplin să I se supună lui Dumnezeu și, mai mult decât atât, să câștige adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu. Ceea ce aduce lucrarea judecății este faptul că omul înțelege adevărata față a lui Dumnezeu și adevărul despre propria sa răzvrătire. Lucrarea judecății îi permite omului să înțeleagă mai bine voia lui Dumnezeu, scopul lucrării lui Dumnezeu și misterele de neînțeles pentru el. De asemenea, îi permite omului să își recunoască și să își cunoască esența coruptă și rădăcinile stricăciunii sale, precum și să descopere urâțenia omului. Aceste efecte sunt toate aduse de lucrarea judecății, deoarece esența acestei lucrări este de fapt lucrarea revelării adevărului, căii și vieții lui Dumnezeu în fața tuturor celor care cred în El. Această lucrare este lucrarea judecății realizate de Dumnezeu. Dacă nu acorzi importanță acestor adevăruri și te gândești constant să le eviți sau să găsești o nouă cale pentru a te îndepărta de ele, atunci Eu spun că ești un păcătos deplorabil. Dacă ai credință în Dumnezeu și, totuși, nu cauți adevărul sau voia lui Dumnezeu și nici nu iubești felul în care te aduce mai aproape de Dumnezeu, atunci Eu spun că ești printre cei care încearcă să scape de judecată și că ești o marionetă și un trădător care fuge de marele tron alb. Dumnezeu nu îi va cruța pe acei rebeli care fug de sub ochii Lui. Astfel de oameni vor primi o pedeapsă și mai aspră. Cei care vin înaintea lui Dumnezeu pentru a fi judecați și, mai mult, au fost purificați, vor trăi veșnic în împărăția lui Dumnezeu. Desigur, acest lucru se va întâmpla în viitor.

Lucrarea judecății lui Dumnezeu este însăși lucrarea Sa, astfel că trebuie săvârșită, evident, de către Dumnezeu Însuși; nu poate fi săvârșită de om în locul Său. Deoarece judecata înseamnă cucerirea rasei umane prin adevăr, este de necontestat că Dumnezeu tot apare ca imagine întrupată pentru a săvârși această lucrare printre oameni. Aceasta înseamnă că, în zilele de pe urmă, Hristos va folosi adevărul pentru a-i învăța pe oamenii din întreaga lume și le va face cunoscute toate adevărurile. Aceasta este lucrarea judecății lui Dumnezeu. Mulți au un sentiment neplăcut cu privire la a doua întrupare a lui Dumnezeu, deoarece oamenilor le este greu să creadă că Dumnezeu se va întrupa pentru a săvârși lucrarea judecății. Cu toate acestea, trebuie să spun că, de cele mai multe ori, lucrarea lui Dumnezeu depășește cu mult așteptările omului și este greu pentru mințile oamenilor să o accepte. Căci oamenii sunt doar niște viermi pe pământ, în timp ce Dumnezeu este Cel suprem, care umple universul; mintea omului este asemenea unei gropi cu apă murdară care dă naștere doar viermilor, în timp ce fiecare etapă a lucrării îndrumate de gândurile lui Dumnezeu este distilarea înțelepciunii lui Dumnezeu. Oamenii își doresc în permanență să rivalizeze cu Dumnezeu, iar eu spun că este de la sine înțeles cine va suferi pierderi în cele din urmă. Vă îndemn pe toți să nu vă considerați mai importanți decât aurul. Dacă alții pot accepta judecata lui Dumnezeu, atunci voi de ce nu puteți? Cu ce sunteți mai presus decât alții? Dacă alții pot să-și plece capul în fața adevărului, de ce nu puteți și voi să faceți la fel? Lucrarea lui Dumnezeu are un avânt de neoprit. El nu va repeta lucrarea judecății de dragul „meritelor” tale, iar tu te vei umple de regrete fără margini, deoarece ai lăsat o oportunitate atât de bună să-ți scape. Dacă nu crezi cuvintele Mele, atunci așteaptă acel tron alb măreț din cer să săvârșească judecata asupra ta! Trebuie să știi că toți fiii lui Israel L-au respins și L-au negat pe Isus și, totuși, mântuirea omenirii de către Isus s-a răspândit până la capătul universului. Nu este aceasta o realitate pe care Dumnezeu a săvârșit-o cu mult timp în urmă? Dacă încă mai aștepți ca Isus să te ducă la ceruri, atunci Eu îți spun că ești o bucată îndărătnică de ramură uscată.[a] Isus nu îi va recunoaște pe credincioșii falși ca tine, care nu sunt loiali adevărului și caută doar binecuvântări. Din contră, Lui nu Îi va fi milă să te arunce în iazul de foc pentru a arde zeci de mii de ani.

Înțelegi acum ce este judecata și ce este adevărul? Dacă ai înțeles, atunci te îndemn să te supui cu obediență judecății, altfel, nu vei avea niciodată ocazia de a fi lăudat de către Dumnezeu sau de a fi adus de către El în împărăția Sa. Cei care doar acceptă judecata, dar nu pot fi niciodată purificați, adică cei care fug în toiul lucrării judecății, vor fi mereu detestați și respinși de Dumnezeu. Păcatele lor sunt mai numeroase și mai grave decât acelea ale fariseilor, deoarece ei L-au trădat pe Dumnezeu și s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Astfel de oameni, care nu sunt vrednici nici măcar să-L servească vor primi o pedeapsă și mai aspră, o pedeapsă care este, în plus, veșnică. Dumnezeu nu va cruța niciun trădător care și-a manifestat cândva credința prin cuvinte, dar care apoi L-a trădat. Oameni ca aceștia vor primi răsplata prin pedeapsa spiritului, a sufletului și a trupului. Nu este tocmai aceasta o revelație a firii drepte a lui Dumnezeu? Nu este acesta scopul lui Dumnezeu în judecarea oamenilor și expunerea lor? Dumnezeu îi condamnă pe toți cei care săvârșesc tot felul de fapte rele în timpul judecății la un loc infestat cu spirite rele, lăsând aceste spirite rele să le distrugă trupurile după bunul plac. Trupurile lor emană mirosul cadavrelor și asta le este răsplata potrivită. Dumnezeu scrie în registrele lor fiecare dintre păcatele acelor credincioși, apostoli și slujitori falși și neloiali; apoi, la momentul potrivit, El îi aruncă printre spiritele necurate, cărora le permite să le profaneze trupurile după bunul plac, astfel încât să nu se mai poată reîntrupa și să nu mai vadă lumina niciodată. Acei ipocriți care L-au servit la un moment dat, dar nu au putut să rămână credincioși până la sfârșit sunt numărați de Dumnezeu printre cei răi, astfel încât să se ducă la sfatul celor răi și să devină parte a gloatei lor dezordonate; în final, Dumnezeu îi va distruge. Dumnezeu îi aruncă deoparte și nu le acordă atenție celor care nu I-au fost niciodată loiali lui Hristos sau nu au depus niciun efort și îi va distruge pe toți la schimbarea epocilor. Ei nu vor mai exista pe pământ, cu atât mai puțin nu vor primi acces în împărăția lui Dumnezeu. Cei care nu au fost niciodată sinceri cu Dumnezeu, dar au fost forțați de împrejurări să aibă de-a face cu El în mod superficial se numără printre aceia care servesc poporului Lui. Doar un mic număr de astfel de oameni poate supraviețui, în timp ce majoritatea va pieri împreună cu cei care nu sunt calificați nici măcar să servească. În cele din urmă, Dumnezeu îi va aduce în împărăția Sa pe toți cei care au aceeași gândire ca a Lui, oamenii și fiii lui Dumnezeu, precum și pe cei predestinați de Dumnezeu să fie preoți. Astfel este distilarea obținută de Dumnezeu prin lucrarea Lui. Cât despre cei care nu sunt în măsură să se încadreze în nicio categorie stabilită de Dumnezeu, aceia se vor număra printre necredincioși. Și, cu siguranță, vă puteți imagina care va fi deznodământul lor. V-am spus deja tot ce trebuia să vă spun; drumul pe care îl alegeți este decizia voastră. Ceea ce trebuie să înțelegeți este aceasta: lucrarea lui Dumnezeu nu-i așteaptă niciodată pe cei care nu pot ține pasul cu El, iar firea dreaptă a lui Dumnezeu nu arată milă niciunui om.

Note de subsol:

a. O bucată de ramură uscată: expresie chinezească, cu sensul de „fără scăpare”.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!