A avea un temperament coleric

A avea un temperament coleric, a fi iute la mânie – de ce aspect ține acest lucru? (De un defect al umanității.) A avea un temperament coleric poate fi numit și a fi iute la mânie – poate fi considerat un defect al umanității? (Nu.) Cum ar trebui privit? Un individ care are un temperament bun este un lup în blană de oaie, vorbește mereu cu blândețe și prietenie, nu se ceartă niciodată cu nimeni și spune întotdeauna ceea ce vor alții să audă – este acesta un lucru bun? (Nu.) Dacă cineva spune că acest individ este aspru, el răspunde: „Este bine să fii aspru; oamenii aspri nu creează probleme.” Dacă cineva spune că este chel, el răspunde: „Este bine să fii chel; oamenii chei sunt deștepți.” Adică, indiferent ce spun alții sau cum îl tratează, nu-și pierde niciodată cumpătul și nu se enervează – este bun acest tip de individ? (Nu.) Când vine vorba despre oamenii care îi plac cu adevărat, care sunt gândurile și punctele sale de vedere despre oamenii buni și lucrurile bune și despre oamenii răi și lucrurile rele și dacă aprobă oamenii buni și detestă oamenii răi sau aprobă oamenii răi și detestă oamenii buni, nu are un punct de vedere sau o poziție clară despre aceste lucruri și nu face niciun comentariu. Indiferent ce chestiune întâmpină, o dau mereu la o parte cu un zâmbet, sunt deosebit de agreabili și nu au crize de temperament. Este aceasta o calitate a umanității? (Nu.) A avea un temperament bun nu este o calitate a umanității, deci a avea un temperament coleric este un defect al umanității? Poate temperamentul bun sau coleric al cuiva să-i determine umanitatea? (Nu.) De exemplu, unii văd că un individ este superficial în datoria lui și nu-i pasă, văd pe cineva tulburând lucrarea bisericii și nu se simt indignați; ba chiar spun: „E în regulă, vei deveni mai bun – acordă-ți timp. Dumnezeu are intenții minuțioase pentru noi; trebuie să-I răsplătim dragostea și harul și nu putem să fim superficiali. Fii atent la asta data viitoare.” Au acești oameni un temperament bun? (Da.) Când văd că cineva nu protejează interesele casei lui Dumnezeu, unii spun: „Ai putea încerca să protejezi interesele casei lui Dumnezeu? Ar fi de-a dreptul minunat dacă ai fi grijuliu față de intențiile lui Dumnezeu. Trebuie să fim oameni buni – dacă nu suntem oameni buni, Dumnezeu nu ne va plăcea. În felul în care ne purtăm, trebuie cel puțin să protejăm interesele casei lui Dumnezeu – fii atent la asta în viitor.” Își arată temperamentul prin asta? (Nu.) Temperamentul lor este destul de bun, nu-i așa? Unii oameni nu se enervează niciodată, indiferent ce se întâmplă. Când văd că unii indivizi raportează adesea cifre false pentru a-L înșela pe Cel de mai sus și casa lui Dumnezeu când predică Evanghelia, aceștia spun: „Dacă majoritatea oamenilor raportează astfel de cifre false, atunci este curentul lucrării Duhului Sfânt – trebuie să ne supunem!” Cineva îi contrazice, spunând: „A raporta cifre false înseamnă a-L minți și a-L înșela pe Dumnezeu; eu nu pot face asta.” Ei răspund: „De ce nu? Alți oameni raportează cifre false, transmițând doar veștile bune, nu și pe cele rele. De ce ești atât de nesăbuit?” Sunt fericiți când văd oameni raportând cifre false. Când văd că unii respectă principiile și refuză să raporteze cifre false, se enervează și se înfurie, trântesc masa și spun: „De ce nu raportezi cifre false? Vrei să te împotrivești față de curentul Duhului Sfânt? Dacă nu raportezi cifre false, te voi demite! Te voi îndepărta!” Ce părere ai despre faptul că-și pierd cumpătul în acest fel? (Este ceva rău.) Este o izbucnire a unei furii ticăloase. Faptul că nu-și pierd cumpătul când ar trebui și îl pierd în mod arbitrar când nu ar trebui, spunând că lucrurile rele sunt juste, numind raportarea cifrelor false drept curentul Duhului Sfânt și lăudând-o foarte mult, ba chiar promovând-o – nu este abject? (Ba da.) Când văd că cineva refuză să raporteze cifre false, trântesc masa, se enervează și îl privesc cu furie, dorind să-l demită sau să-l îndepărteze – aceasta este o „furie furtunoasă”! Marele balaur roșu are o „operațiune-fulger”. Demonstrația de forță a acelui diavol se numește „operațiune-fulger”, iar aceasta este „furia furtunoasă” a acestor oameni. Dacă refuzi să raportezi cifre false, iar ei trântesc masa și își dezlănțuie furia furtunoasă împotriva ta, într-o astfel de situație, ați îndrăzni să respectați principiile, raportând doar cifrele reale și refuzând să raportați cifre false? Ați îndrăzni să luați atitudine, să-i criticați și să-i dați în vileag, spunând: „Forțezi oamenii să raporteze cifre false – ești un diavol! Ba chiar spui că a-i urma pe antihriști în raportarea de cifre false este curentul Duhului Sfânt. Nu este aceasta o blasfemie față de Duhul Sfânt și de Dumnezeu? Nu faci distincția între bine și rău și Îl blasfemiezi pe Duhul Sfânt, dar tot te consideri un înger just. Nu permiți nimănui să se opună cererii tale de a raporta cifre false și chiar îți pierzi cumpătul. Nu ai nici cel mai mic simț al dreptății. Nu doar că nu dai în vileag și nu condamni lucrurile rele, dar îți și ieși din fire din cauza celor care susțin adevărul și refuză să raporteze cifre false, chiar dezlănțuindu-ți «furia furtunoasă» asupra lor. Nu înseamnă oare că perturbi și tulburi în mod deliberat lucrarea casei lui Dumnezeu? Nu are acest comportament aceeași natură ca faptele marelui balaur roșu?” Așadar, analizând din nou dacă a avea un temperament coleric este într-adevăr un defect sau o calitate a umanității, acest lucru nu poate fi generalizat. Depinde care situații determină o persoană să-și piardă cumpătul și care situații nu o determină, precum și motivul pentru care acea persoană are de obicei un temperament coleric. Depinde de ceea ce urmărește acea persoană, dacă are principii pentru conduita personală și care anume este atitudinea ei față de adevăr, precum și față de Dumnezeu, de lucrarea Lui, de interesele casei lui Dumnezeu și de lucrarea bisericească. Dacă, pentru a susține adevărurile-principii, pentru a proteja interesele casei lui Dumnezeu și lucrarea casei Sale, are în permanență un temperament coleric atunci când se confruntă cu diverse persoane, evenimente și lucruri rele, atunci este o calitate a umanității sale. Dar dacă nu se enervează sau nu se înfurie niciodată atunci când se confruntă cu diverse lucruri rele sau care I se împotrivesc lui Dumnezeu, de parcă n-ar avea nimic de-a face cu ele, atunci nu este un defect al umanității sale – este o umanitate rea, o lipsă deplină a simțului dreptății și, desigur, face parte din categoria firilor corupte. Așadar, cum ar trebui privit temperamentul? Faptul că o persoană are un temperament bun nu înseamnă neapărat că umanitatea ei este bună, iar faptul că o persoană are un temperament coleric nu înseamnă neapărat că umanitatea ei este rea – depinde în ce direcție este îndreptat temperamentul ei coleric. Dacă este îndreptat spre lucrurile rele, întunecate și care nu se aliniază la adevăr – dacă este îndreptat spre lucruri care încalcă principiile casei lui Dumnezeu, prejudiciază interesele casei Sale și perturbă și tulbură lucrarea bisericească – iar persoana se enervează frecvent și își pierde cumpătul din cauză că este neliniștită, agitată și îngrijorată în privința acestor lucruri, atunci acesta nu reprezintă o umanitate rea. Înseamnă că persoana respectivă ține cont de intențiile lui Dumnezeu, aceasta fiind o calitate a umanității. În schimb, când se confruntă cu aceste lucruri negative, dacă nu se enervează, nu ia atitudine pentru a proteja interesele casei lui Dumnezeu sau mărturia Lui, nu susține adevărurile-principii și nu ia atitudine pentru a opri sau a restricționa aceste lucruri, ci permite în schimb ca aceste perturbări și tulburări să sporească și să se răspândească necontrolat, deși o astfel de persoană poate părea că are un temperament foarte bun, în realitate, caracterul său este abject. Nu este așa? (Ba da.) Cum ar trebui privit temperamentul coleric? Depinde de chestiunile spre care este îndreptat temperamentul coleric al unei persoane; ar trebui să te uiți cum este caracterul acelei persoane, ce urmărește și pe ce cale merge și ce atitudine are față de adevăr, de Dumnezeu, de lucrarea casei lui Dumnezeu și de interesele casei Sale. Este corect acest mod de a-l privi? (Da.) Dacă o persoană nu are simțul dreptății, ci este iute la mânie, se înfurie ușor și este foarte impulsivă atunci când interacționează cu oamenii în viața de zi cu zi, fierbând adesea de furie, certându-se și confruntându-se deseori cu alții din cauza unor chestiuni banale, chiar folosind un limbaj vulgar, acesta nu este un defect al umanității – este un caracter abject. Privind din perspectiva firilor corupte, firea acestei persoane este feroce și nimeni nu îndrăznește să o provoace. Nu-și pierde cumpătul de dragul de a proteja cauzele juste sau lucrurile pozitive, de a susține adevărurile-principii sau de a proteja interesele și lucrarea casei lui Dumnezeu, ci, mai degrabă, de dragul de a-și proteja toate interesele proprii, reputația, statutul, vanitatea, bunurile materiale, banii și așa mai departe. Temperamentul coleric al unei astfel de persoane poate fi clasificat drept un caracter abject. Un temperament coleric trebuie privit în funcție de situație, ținând cont spre ce este îndreptat acesta și intențiile din spatele lui. Dacă, pentru a-și proteja interesele proprii sau reputația și statutul, persoana respectivă poate într-adevăr să-și piardă cumpătul și să facă scandal din cauza unei singure observații, atunci caracterul său este abject. Dacă este, în general, destul de mărinimoasă când vine vorba de chestiuni care implică interesele sale personale – de exemplu, trece de obicei cu vederea și nu-și pierde cumpătul când oamenii fac ocazional observații care o vizează și îi rănesc puțin mândria sau profită puțin de ea – dacă nu se agită pentru lucruri mărunte și poate fi amabilă când interacționează cu alții, dar își pierde în schimb cumpătul când vede pe cineva perturbând și tulburând lucrarea bisericii și provocând daune intereselor casei lui Dumnezeu, atunci acesta nu este un caracter rău. Mai degrabă, este simțul dreptății pe care se cuvine să-l aibă umanitatea; este o calitate a umanității.

Predispoziția de a fi îmbufnat

Predispoziția de a fi îmbufnat – ce fel de problemă este aceasta? (Este un defect al umanității.) Este un defect al umanității. Ce fel de oameni sunt predispuși la a se îmbufna? (Oamenii meschini.) Oamenii meschini, cei sensibili și copiii sunt cu toții predispuși să se îmbufneze. Când întâmpină o problemă minoră, se enervează cât ai zice pește, refuză să-ți vorbească, refuză să te vadă și nu-ți răspund la telefon. Spui fără să vrei ceva care îi rănește și încep să se bosumfle, ignorându-te mult timp și, chiar și când sunt întrebați despre asta, nu spun nimic. Îi întrebi: „Ce este în neregulă? Dacă există o problemă, hai să o rezolvăm. Dacă îți sunt dator cu ceva, voi compensa. Dacă ceva ce am spus te-a rănit, îmi cer scuze și pot face orice ai nevoie să fac.” Dar ei rămân în continuare tăcuți și îmbufnați. Nu sunt astfel de oameni supărători? (Ba da.) Aceasta este o umanitate anormală. Toate problemele legate de umanitate care nu ajung la nivelul unor probleme care țin de caracter fac parte din defectele umanității. Un defect este ceva ce ar trebui să fie prezent în umanitatea normală a cuiva, însă lipsește – atitudinea sau maniera sa de a se purta și de a gestiona problemele este anormală sau imatură și nu îndeplinește standardul de rațiune a umanității normale. Acesta este un defect. În primul rând, predispoziția de a fi îmbufnat îi irită pe alții, cărora nu le place să interacționeze cu astfel de oameni. În plus, este un lucru imatur și copilăresc să fii predispus la a fi îmbufnat. În general, doar copiii de aproximativ zece ani se comportă așa – adulții nu au aceste manifestări. Când o astfel de persoană are o relație bună cu tine, sunteți de nedespărțit. Dar când lucrurile se strică între voi, devine ostilă, se îmbufnează, refuză să-ți vorbească, îți dă înapoi tot ce i-ai dat și întrerupe de tot legătura cu tine. Totuși, cine știe? Într-o zi, ar putea să se împace și să devină la fel de apropiată ca înainte. Acestea sunt manifestări ale imaturității. Toate aceste manifestări ale imaturității sunt numite defecte ale umanității. Predispoziția de a fi îmbufnat este un defect al umanității. Persoanele predispuse la a se îmbufna sunt cele care vor întârzia cel mai probabil lucrurile atunci când îndeplinesc o datorie. Nu știi niciodată când ar putea sta îmbufnate zile întregi fiindcă cineva a spus ceva ce le-a rănit. Indiferent cât de importantă este datoria, se pot opri fără să spună nimic. Poți crede că își îndeplinesc în continuare datoria în mod normal, dar, în realitate, s-au oprit deja de mult timp. Prin urmare, este imperativ să nu atribui niciodată o lucrare importantă persoanelor predispuse la îmbufnare, mai ales sarcini aflate în etape critice, deoarece sunt extrem de încăpățânate, în permanență emoționale, predispuse la a se îmbufna și lipsite de raționalitate, ceea ce le determină cu ușurință să-și abandoneze lucrarea în timp ce-și îndeplinesc datoria. Dacă această lucrare trebuie neapărat realizată de ele sau nu există nimeni altcineva care să le înlocuiască, atunci când le atribui lucrarea, trebuie să ai pe cineva care să o supravegheze. Dacă există altcineva care le poate înlocui, nu ar trebui să li se atribuie o lucrare relativ importantă. De exemplu, unii oameni au calibru întrucâtva și pot gestiona lucrarea unui conducător de biserică, dar când un frate sau o soră spune ceva care îi rănește, se îmbufnează și spun: „Îmi dau demisia! Puteți lăsa pe oricine vreți să fie conducător. Mă întorc acasă să-mi trăiesc viața – m-am săturat!” Odată ce încep să se îmbufneze, pot să renunțe la datorie și să plece și nimeni nu știe când se vor întoarce. Sunt de încredere astfel de oameni? (Nu.) Își varsă furia asupra datoriei lor și a lucrării bisericești, renunțând în orice moment la datoria lor. Nu este aceasta o manifestare de imaturitate? (Ba da.) Tratează datoria și lucrarea bisericii de parcă ar fi un joc de copii, ca și cum s-ar juca de-a casa – aceasta este o manifestare de imaturitate. Când copiii se joacă de-a casa, este doar un joc – dacă se supără, nu se mai joacă; nu întârzie nimic. Dar să trateze lucrarea bisericească sau o datorie ca un copil care se joacă de-a casa, renunțând oricând doresc – nu întârzie asta lucrurile? Nu-și întârzie doar chestiunile proprii – dacă sunt conducători de biserică, întârzie lucrarea bisericii. Dacă îndeplinesc o datorie importantă, întârzie acea datorie importantă. Prin urmare, când selectezi oameni pe care să-i folosești, trebuie să iei în considerare dacă au problema predispoziției de a se îmbufna. Dacă au această problemă, este gravă? Cât de gravă este? Își vor abandona lucrarea? Când se îmbufnează, se vor înfuria, vor pleca acasă și vor înceta să-și facă datoria, refuzând să se întoarcă indiferent cine îi cheamă? Oamenii de acest fel sunt foarte greu de gestionat. Nu-i folosi niciodată – sunt niște oameni dificili. Nu reușești să-i convingi, nu reușești să-i disciplinezi și, indiferent cum ai părtășie despre adevăr, le este greu să-l accepte. Pot să-și revină și să se întoarcă la rațiunea normală doar când îl descifrează pe cont propriu și îl înțeleg singuri. Prin urmare, pe lângă firi corupte, dacă umanitatea unei persoane are și multe defecte sau neajunsuri, odată ce aceasta se confruntă cu ceva neplăcut, acest lucru o poate determina să devină atât de negativă încât să nu-și poată reveni. Chiar dacă are o oarecare hotărâre și este dispusă să urmărească adevărul pentru a dobândi mântuirea și chiar dacă are intenția de a-și face bine datoria și de a corespunde standardului de ființă creată, atunci când apar dificultăți sau situații neplăcute, nu mai poate să meargă mai departe. Prin urmare, dacă o persoană vrea să urmărească adevărul și să-și facă datoria bine, trebuie să caute adevărul pentru a rezolva orice defecte sau neajunsuri care ar putea exista în umanitatea ei. Dacă inima ta nu are o dorință imensă de Dumnezeu sau nu tânjește după adevăr și dacă nu ești dispus să depășești aceste defecte ale umanității sau nu ai suficientă hotărâre pentru aceasta, atunci provocările cu care te confrunți vor fi numeroase. Dacă nu poți schimba sau depăși nici măcar aceste defecte personale, va fi și mai dificil să te eliberezi de firea ta coruptă.

Plăcerea de a profita

Să vorbim acum despre „plăcerea de a profita” – ce fel de problemă este aceasta? (Un defect al umanității.) Este acesta un defect al umanității? Plăcerea de a profita este o problemă a caracterului. Dacă o persoană profită în fiecare situație, chiar și de ceva mărunt, precum o legumă, o bucată de hârtie sau o sticlă mică de apă, aceasta este o problemă a caracterului său – caracterul său este abject. Nu este un defect al umanității. Înțelegi? (Da.) Astfel de oameni au un caracter abject și sunt lipsiți de integritate. Când fac cumpărături într-un magazin, încearcă mereu să se tocmească și cer reduceri. Când cumpără legume la piață, se ceartă la nesfârșit pentru câțiva cenți. Când stau la un hotel și văd articole gratuite precum prosoape, periuțe de dinți și pastă de dinți de unică folosință, iau totul acasă, nelăsând niciun produs în urmă, de teamă să nu rateze ceva. Unii oameni spun: „Oare le place să profite pentru că sunt săraci?” Nu, persoanele de acest fel au pur și simplu acest tip de caracter. Familia lor nu duce lipsă de bani, dar ele insistă totuși să profite. După ce încep să creadă în Dumnezeu, persoanele de acest fel profită chiar și de casa Lui. Unii oameni nu mănâncă la ei acasă, ci merg mereu la locuința de găzduire pentru a mânca gratuit, prefăcându-se că se află acolo pentru a ajuta cu unele lucruri locuința de găzduire. Se folosesc în secret de bunurile fraților și surorilor. Evită să-și folosească lucrurile proprii și folosesc mereu bunurile altora. Nu-și poartă hainele proprii și se îmbracă mereu cu hainele altora. Când văd pe cineva spălând rufe, îi cer să le spele vreo două haine dacă tot s-a apucat și ajung să-i dea la spălat șapte sau opt haine – este clar că profită. Pur și simplu au acest tip de caracter. Chiar dacă familia lor are în mod clar bani, tot împrumută de la frați și surori. Când sunt întrebați când îi vor da înapoi, spun: „Îi voi da înapoi când voi avea bani. Dacă nu am bani, cum pot să-i dau înapoi? Nu am bani – am doar viața mea!” Ce înseamnă aceste cuvinte? Este clar că nu vor să-i dea înapoi și nu au avut niciodată această intenție – vor doar să profite, folosindu-se de banii altora pentru plăcerea proprie și pentru a cheltui fără opreliști. Acesta este scopul lor. Când văd că cineva a cumpărat un lucru nou, devin foarte interesați și se gândesc întruna să-l împrumute. Dacă proprietarul are nevoie de el și nu vrea să-l împrumute, îl iau oricum cu forța. Îl folosesc până când se învechește sau se strică și tot nu-l returnează, tratându-l de parcă ar fi al lor. Oamenii de acest fel profită peste tot, împrumutând lucruri și nereturnându-le niciodată. Este acesta un defect al umanității? (Nu.) Este o lipsă de integritate și un caracter abject. Ați văzut vreodată oameni de acest fel? (Da.) Sunt destul de mulți. Spuneți-Mi, pot oamenii de acest fel să practice adevărul? (Nu.) Ce fel de oameni sunt majoritatea acestora? Nu sunt ticăloși? Indiferent cât de mult profită de alții, nu au nicio mustrare de conștiință. Spuneți-Mi, au aceștia conștiință? (Nu.) Ce fel de oameni sunt cei fără conștiință? Să nu spunem dacă sunt oameni buni sau răi – sunt cel puțin lipsiți de standardele și condițiile elementare ale umanității, necesare pentru a practica adevărul. Am spus anterior în părtășie că, pentru a practica adevărul, o persoană trebuie cel puțin să aibă conștiință. Conștiința unei persoane include simțul rușinii. Oare au simțul rușinii cei care profită mereu de alții fără să simtă vreo mustrare de conștiință? (Nu.) Pot oamenii care nu au simțul rușinii să practice adevărul? (Nu.) Aceștia fac rău fără să simtă nimic și fără nicio mustrare de conștiință. Prin urmare, nu este deloc atractiv pentru ei să facă lucruri juste și să meargă pe calea cea dreaptă, deoarece umanitatea lor nu are nevoie de astfel de lucruri. De ce au ei nevoie? Au nevoie să-și protejeze propriile interese de orice pierdere, însușindu-și totodată interesele altora și folosindu-le pentru a se servi de ele. Umanitatea lor nu simte niciun reproș sau învinovățire pentru un astfel de comportament, nici vreo senzație de rușine. Prin urmare, oamenilor de acest fel le este greu să practice adevărul. Crezul lor în ceea ce privește conduita personală este că nu trebuie să renunțe câtuși de puțin la nimic din ce este benefic pentru ei, fie în sens material, fie în sens psihologic. Cât despre lucrurile bune și valoroase ale altora, vor mereu să le dețină, să le acapareze sau chiar să pună stăpânire pe ele cu forța. Acaparează lucrurile bune ale altora, luându-le pentru ei înșiși cum au ocazia. Nu-și pot permite deloc să rateze ocazia, iar dacă o ratează, vor regreta tot restul vieții. Acesta este crezul lor în ceea ce privește conduita personală. Deoarece sunt guvernați de acest crez, se simt îndreptățiți și împăcați atunci când profită de alții și revendică beneficiile altora ca fiind ale lor, având un puternic sentiment de împlinire. Dacă nu reușesc să profite sau ratează o ocazie de a profita, simt că au eșuat și se consideră nesăbuiți. Când profită, se simt bine, încântați și împăcați. Dar când văd o oportunitate de a profita și nu o fac, sunt supărați și neliniștiți: „Este o risipă dacă nu profit de acest avantaj. Dacă profită altcineva, nu voi fi eu cel care iese în pierdere?” Priviți situația – poate cineva guvernat de acest crez să încerce să fie o persoană bună? (Nu.) Atunci când practică adevărul, oamenii trebuie să renunțe la multe lucruri, cum ar fi sentimentul lor de mândrie pe care îl prețuiesc, statutul și alte lucruri psihologice, precum și unele lucruri materiale. Toate acestea implică interesele personale, iar pentru a practica adevărul, este necesar ca oamenii să se răzvrătească împotriva acestor lucruri, să le depășească, să se elibereze și să renunțe la ele. Oamenii cărora le place să profite nu pot face nimic din toate acestea. Nu pot renunța la mândria sau la statutul lor și sunt chiar mai puțin capabili să renunțe la orice interes material. Atunci când practică adevărul, nu pot face nimic din toate acestea. Așadar, pot practica adevărul? (Nu.) Prin urmare, le este extrem de greu să practice adevărul. Vor să dețină pe cont propriu toate lucrurile bune sub aspect psihologic și material și nu pot renunța niciodată la ele, fapt ce intră în conflict direct și se împotrivește principiilor de practicare a adevărului. De aceea nu pot pune adevărul în practică. Uitați-vă pur și simplu la cei cărora le place în mod special să profite – cât de departe merg? Când merg în vizită la cineva, trebuie neapărat să bea din apa lui și să mănânce din mâncarea lui înainte de a pleca. Spuneți-Mi, pot oamenii cu acest tip de caracter să practice adevărul? (Nu.) Standardul lor pentru evaluarea tuturor lucrurilor se bazează pe principiul de a putea sau nu să profite și să obțină beneficii. Câștigul personal este principiul după care evaluează totul. Conduita lor se axează exclusiv pe faptul de a profita de alții. Atât timp cât nu suferă pierderi și pot profita, simt că merită. În ceea ce privește conduita personală, sunt de părere că oamenii trebuie să fie capabili să profite și că doar cei care profită frecvent sunt inteligenți și perspicace – dacă o persoană nu știe să profite, este nesăbuită! Standardul lor pentru conduita personală este doar să profite și să nu sufere niciodată pierderi. Adoptă această abordare drept standard pentru conduita personală – pot oare să practice adevărul? (Nu.) Are adevărul vreun loc în inima lor? Poate deține puterea în inima lor? (Nu.) Atunci ce adevăruri pot practica? (Absolut niciunul.) Nu pot practica absolut niciun adevăr – caracterul lor este prea josnic, atrăgând disprețul altora. Unii oameni fac o datorie în casa lui Dumnezeu; casa lui Dumnezeu le oferă unele produse de uz zilnic, iar ei cer frecvent mai mult, folosind pretextul că le-au terminat, când, de fapt, încă mai au. De ce cer întruna mai mult? Se gândesc: „Dacă nu profit de situația asta și profită altcineva, nu voi fi eu cel care iese în pierdere?” Vedeți – ce fel de caracter este acesta? Standardul pe care îl folosesc oamenii de acest fel pentru a evalua totul se bazează pe principiul de a putea sau nu să profite și să obțină beneficii. Gândurile legate de interese le domină complet mintea. Indiferent cum ai părtășie cu ei despre lucrurile pozitive sau despre adevăr, refuză să o accepte, fapt care nu ține deloc de calibrul sau de capacitatea lor de a înțelege – crezul lor privind conduita personală este cel problematic. Nu vor accepta sau practica în niciun caz lucrurile pozitive, nici nu vor respecta adevărurile-principii. Caracterul lor este extrem de josnic. Spune-Mi, este necesar să ai părtășie despre adevăr cu oamenii de acest fel? (Nu.) De ce nu? (Pentru că nu vor practica niciodată adevărul.) Nu au simțul conștiinței în umanitatea lor și nu întrunesc condițiile de bază pentru practicarea adevărului. Inimile lor se axează exclusiv pe a profita de avantaje și a obține beneficii. Se poate spune că oamenii de acest fel sunt pur și simplu nedemni să audă adevărul și să asculte predici despre dobândirea mântuirii. Vedeți, nu ați înțeles pe deplin ce fel de problemă este plăcerea de a profita, nu-i așa? Chiar ați crezut că este un defect al umanității. Este oare un defect al umanității? (Nu.) Înțelegeți acum, nu-i așa? Ce fel de problemă este? (Este o problemă de caracter – oamenii de acest fel au un caracter josnic.)

Tendința de a da de pomană

Să vorbim acum despre tendința de a da de pomană. Dacă nu există niciun motiv în spatele tendinței cuiva de a da de pomană, ci este doar un comportament sau o practică obișnuită în viața de zi cu zi, această tendință ar trebui considerată o calitate a umanității. În orice caz, să dăruiești este mai bine decât să primești. Cel puțin, o persoană care are tendința de a da de pomană are o inimă care îi compătimește pe alții și un element de bunătate în umanitatea sa, nu este zgârcită și nu acordă prea multă importanță lucrurilor materiale. Mai mult, când are bunuri materiale relativ din abundență, va dărui lucrurile în plus sau cele pe care nu le folosește, dar care sunt potrivite pentru a fi folosite de alții, făcând ca viața altor oameni să fie puțin mai confortabilă sau mai ușoară. Judecând după motivul din spatele acestor acțiuni, cel puțin, oamenii care au tendința de a da de pomană au o umanitate blândă și prezintă manifestări esențiale de compătimire și milă față de alții – este o calitate a umanității lor. Astfel de oameni au un caracter relativ bun, mult mai bun decât al oamenilor răi cărora le place să profite de alții și să pună stăpânire în mod arbitrar pe bunurile altora – au o integritate oarecum mai mare. Ei dau de pomană și îi ajută pe alții fără să ceară nimic în schimb, fără să caute laudele altora sau să caute să lase în urmă o reputație bună. Aceasta este pur și simplu atitudinea lor în modul în care se poartă sau în modul lor de viață. De exemplu, când văd că o persoană nu are haine, îi dau imediat să poarte îmbrăcămintea pe care o au în plus. Când văd că familia altei persoane este săracă și deseori nu are suficient de mâncare, îi dau o parte din orezul familiei lor, astfel încât să aibă și ea suficient de mâncare. Când cumpără un computer nou și văd că altcineva are un computer abia utilizabil, îi dau computerul lor vechi să-l folosească. Dau de pomană fără să ceară nimic în schimb – pur și simplu așa este caracterul lor. Aceasta este o calitate a umanității și poate fi clasificată și ca o manifestare a unui caracter bun. Comportamentul de a obișnui să dea de pomană nu este deloc rău, însă, deoarece au tendința de a da de pomană, unii se gândesc adesea: „Sunt bun, sunt nobil, sunt generos. Viețile multor oameni s-au îmbunătățit după ce au primit pomana și ajutorul meu. Sunt un obiect al mântuirii de către Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu mântuiește pe cineva ca mine, ce fel de persoană ar mântui?” Se consideră adesea „o persoană bună, care are tendința de a da de pomană”. Să presupunem că cineva le spune: „Umanitatea ta nu este bună. Faci multe lucruri care se împotrivesc adevărului și nu iubești adevărul.” Auzind asta, se vor înfuria. Care este problema aici? Familiile unora sunt relativ înstărite, iar frații și surorile din jurul lor au primit cu toții favoruri din partea lor. Așadar, acei oameni cugetă adesea: „I-am tratat foarte bine pe acești oameni din biserică – toți au primit ceva ajutor din partea mea. Nu am prestigiu și statut în inimile acestor oameni? Nu am cel mai bun calibru și cea mai bună umanitate din biserică? Nu ar trebui să fiu conducător? Nu ar trebui ca toți frații și surorile să mă asculte?” Ce fel de problemă este aceasta? Nu este o problemă de firi corupte? (Ba da.) Doar pentru că au o fărâmă de comportament bun, nu-și mai cunosc adevărata măsură, tratează acest comportament ca pe un capital, dorind mereu să fie conducători de biserică și capătă un orgoliu nemăsurat, crezându-se excepționali. Nu fac legătura între ei și diversele firi corupte expuse de cuvintele lui Dumnezeu. Cred că tendința lor de a da de pomană înseamnă că sunt persoane bune, că nu au nicio fire coruptă, că tot ce fac este corect, că ar trebui să fie conducători și modele de urmat în biserică și toți frații și surorile ar trebui să-i imite. De ce țin aceste dezvăluiri? (De firile corupte.) Au ajuns la nivelul firilor corupte. Deși tendința de a da de pomană este o calitate a umanității, dacă cineva se consideră o persoană bună, care va fi mântuită cu siguranță datorită acesteia, oare este corect acest tip de gândire și punct de vedere? Își consideră comportamentul bun de a da de pomană drept echivalent al unui caracter bun și al unei integrități nobile, chiar considerându-l o practicare a adevărului și supunere față de Dumnezeu. Aceasta este o greșeală gravă. Este aroganță, neprihănire de sine și o completă lipsă a conștiinței de sine. Tendința de a da de pomană poate fi considerată un comportament bun. Cel mult, o persoană care are tendința de a da de pomană are un caracter relativ bun, mult mai bun decât cei care profită. Cu toate acestea, nu poți pretinde că ești o persoană bună, că nu ai firi corupte, că deții adevărul-realitate și ești calificat să fii conducător de biserică, să fii deasupra altora și să dai ordine doar pentru că ai acest comportament bun de a obișnui să dai de pomană. Aceasta este o fire arogantă. Deși ai tendința de a da de pomană și de a-i ajuta pe alții – practicând unele dintre aceste comportamente bune – ceea ce este o calitate a umanității, aceasta nu dovedește că nu ai firi corupte. Dacă îți tratezi tendința de a da de pomană și de a-i ajuta pe alții ca pe un capital și capeți ambiția de a deveni conducător de biserică și de a te ridica deasupra altora, aceasta este o problemă a firilor corupte. Poți vedea acum distincția? Faptul că ai un caracter bun nu înseamnă că nu ai firi corupte. În esență, unii oameni interacționează și socializează destul de bine cu alții – nu profită de alții și chiar dau de pomană și îi ajută pe ceilalți – având unele calități ale umanității. Totuși, după ce petreci ceva timp cu ei, descoperi că sunt foarte aroganți, că le place să se laude și că uneori chiar spun minciuni și sunt destul de înșelători. Dacă îi critici, refuză să accepte și sunt întrucâtva feroce, chiar bătând cu pumnul în masă și spunând: „Cred în Dumnezeu de atâția ani – cine nu a primit pomană de la mine? Întreabă-i pe frați și pe surori – am profitat vreodată de cineva? Am făcut vreodată rău cuiva sau am rănit pe cineva?” Faptul că nu i-ai rănit pe alții te face o persoană bună? Nu este acesta minimul absolut pe care ar trebui să-l îndeplinească o persoană? Ce motiv ai să fii trufaș? A nu face rău sau a nu răni pe nimeni este ceea ce se cuvine să facă o persoană – nu este un capital. Faptul că nu profiți de alții nu înseamnă că ești capabil să practici adevărul și să te supui lui Dumnezeu. Ar trebui să înveți să reflectezi asupra ta și să fii capabil să accepți criticile și ajutorul altora – doar atunci vei fi o persoană cu rațiune. Ești emondat acum pentru că ai dezvăluit o fire coruptă și acțiunile tale nu se aliniază la adevăr. Aceasta nu neagă faptul că bunul tău comportament de a da de pomană este un lucru pozitiv, nici nu este o negare a caracterului tău. În schimb, ești emondat și dat în vileag pentru că ai făcut o greșeală și ai încălcat adevărurile-principii. Dacă poți accepta acest lucru, ești o persoană care iubește și poate practica adevărul. Dacă nu-l accepți, tendința ta de a da de pomană este, cel mult, o calitate a umanității. Dar întrucât în firea ta coruptă domină aroganța, ferocitatea și ticăloșia, nu poți accepta adevărul și, astfel, ești complet josnic și lipsit de valoare. Când se confruntă cu emondarea, oamenii de acest fel fac un scandal imens, vorbesc despre calificările lor și se laudă cu fărâma de comportament bun de care au dat dovadă. Se comportă ca niște câini turbați, făcând spume la gură. Imaginea cât de cât bună pe care o aveau dispare complet, iar natura lor este expusă pe deplin. Toată lumea vede clar acest lucru și spune: „Această persoană are o fire extrem de coruptă – este o persoană rea, o scorpie! Faptul că nu a fost aleasă drept conducător de biserică este un noroc. Dacă ar fi devenit conducător de biserică, nu ar putea suporta câtuși de puțin criticile – dacă cineva ar încerca să o demită, nu l-ar lăsa niciodată în pace și ar lupta până la moarte împotriva lui. Ar fi un dezastru!” Dacă te uiți doar la un singur comportament bun al lor sau la o singură calitate a umanității lor, pur și simplu nu poți să-ți dai seama cum sunt firile lor corupte, care este atitudinea lor față de adevăr sau dacă se pot supune adevărului. Când dezvăluie o fire coruptă și apoi sunt dați în vileag și emondați, atitudinea lor față de adevăr va ieși la iveală puțin câte puțin și va fi expusă. Prin urmare, caracterul oamenilor sau calitățile și neajunsurile umanității lor nu pot determina pe deplin dacă aceștia acceptă adevărul. Uitându-ne la caracterul lor sau la calitățile și neajunsurile umanității lor, este, de asemenea, imposibil să vedem cum este atitudinea lor față de adevăr. Doar când dezvăluie o fire coruptă sau când se confruntă cu expunerea și emondarea, atitudinea lor față de adevăr va fi dezvăluită și doar atunci putem ști dacă iubesc adevărul, dacă pot practica adevărul și câte speranțe au de a fi mântuiți în cele din urmă. Din tendința acestor oameni de a da de pomană și de a-i ajuta pe alții, poți vedea ce calități și defecte ale umanității au. Apoi, din seria lor de probleme – cum ar fi faptul că devin aroganți și neprihăniți de sine, dorind să devină conducători și să se afle deasupra altora datorită tendinței lor de a da de pomană și de a-i ajuta pe alții – le poți vedea clar atitudinea față de adevăr; și, pe baza atitudinii lor față de adevăr, poți vedea clar dacă pot dobândi mântuirea. Prin aceste comportamente, poți să discerni calitățile și neajunsurile umanității lor, să le discerni caracterul și, în același timp, poți învăța să faci distincția între umanitate și o fire coruptă, dar nu poți să-ți dai complet seama dacă pot fi în cele din urmă mântuiți sau care va fi rezultatul lor. Este întrucâtva mai complex să judeci dacă cineva poate fi mântuit – trebuie să analizezi și dacă poate să accepte adevărul, să reflecteze asupra sa și să se căiască sincer atunci când dezvăluie o fire coruptă; trebuie să judeci pe baza acestor aspecte.