Cum să urmărești adevărul (7) Partea întâi

Cele 11 standarde pentru evaluarea calibrului unei persoane

La ultima adunare, am avut părtășie despre ce este calibrul, precum și despre modul de evaluare a calibrului unei persoane. Câte standarde pentru evaluarea calibrului unei persoane am enumerat în total? (Unsprezece.) Enumerați aceste unsprezece standarde încă o dată. (Capacitatea de a învăța, capacitatea de a înțelege lucrurile, capacitatea de înțelegere, capacitatea de a accepta lucrurile, capacitatea cognitivă, capacitatea de a emite judecăți, capacitatea de a identifica lucrurile, capacitatea de a răspunde la lucruri, capacitatea de a lua decizii, capacitatea de a evalua și aprecia lucrurile și capacitatea de inovare.) Fiecare din aceste unsprezece capacități reprezintă o parte din evaluarea calibrului general al unei persoane. Ultima dată, am avut părtășie despre zece dintre ele, ajungând până la capacitatea de a evalua și aprecia lucrurile. Pentru fiecare capacitate, am avut părtășie despre manifestările calibrului bun, mediu sau slab și despre cele ale lipsei de calibru. Practic, oamenii fără calibru nu au calități, nu au hobby-uri sau interese reale. Orice întâmpină, nu au opinii și nu au capacitatea de a emite judecăți. Nu au capacitatea de a identifica persoane, evenimente și lucruri; nu au nici capacitatea de a accepta nimic și, desigur, se poate spune și mai puțin că au capacitatea de a răspunde la lucruri sau de a lua decizii. Deoarece asemenea oameni nu au calități, sunt și mai puțin legați de capacitatea de a evalua și a aprecia lucrurile.

Numărul 10: Capacitatea de a evalua și aprecia lucrurile

În ceea ce privește capacitatea de a evalua și aprecia lucrurile, am avut părtășie la ultima adunare despre o parte din conținutul acesteia. La ce se referă în principal capacitatea de a evalua și aprecia lucrurile? Evaluarea se referă la ceea ce oamenii numesc discriminare, în sensul capacității de a identifica gândurile, punctele de vedere, pozițiile și temele susținute despre persoane, evenimente și lucruri. Capacitatea de a evalua și aprecia lucrurile implică în principal gândurile și punctele de vedere referitoare la anumite chestiuni; adică, la lucruri legate de domeniul gândirii. Dacă ai capacitatea de a identifica și aprecia aceste lucruri, atunci ești o persoană care are capacitatea de a evalua și aprecia lucrurile. Dacă nu știi cum să privești și, în mod fundamental, nu poți percepe aceste chestiuni legate de gânduri și puncte de vedere, nu se poate considera că ai capacitatea de a evalua și aprecia lucrurile – această capacitate nu are nimic de-a face cu tine. Cu toate acestea, când întâmpini ceva, dacă poți să identifici sursa acelui lucru și scopul din spatele lui și să identifici dacă gândurile și punctele de vedere pe care le transmite și le susține sunt corecte sau nu și, de asemenea, să identifici dacă aceste gânduri și puncte de vedere sunt întemeiate, dacă sunt lucruri pozitive sau negative și dacă sunt conforme cu legile de dezvoltare a lucrurilor sau dacă sunt apropiate de fenomenele din cadrul legilor care guvernează toate lucrurile create de Dumnezeu – dacă ai acest tip de capacitate de a evalua și aprecia lucrurile, asta dovedește că ai un calibru destul de bun. Dacă gândurile și punctele de vedere susținute de acest lucru sau direcția și scopurile pe care le promovează conțin erori, denaturări, lucruri care nu sunt conforme cu umanitatea sau cu gândirea logică, sau lucruri care în mod fundamental nu se aliniază la legile obiective care guvernează toate lucrurile create de Dumnezeu – dacă poți detecta toate acestea și poți detecta atât ceea ce este corect, cât și ceea ce este incorect, este suficient pentru a dovedi că ai capacitatea de a evalua și aprecia lucrurile și că această capacitate de a evalua și aprecia lucrurile are un nivel ridicat; faptul că ai această capacitate înseamnă că ai un calibru foarte bun. De exemplu, când citești un articol scris de un frate sau de o soră a bisericii, poți detecta dacă modul în care înțelege lucrurile, natura-esență a oamenilor și cuvintele lui Dumnezeu se aliniază la adevărurile-principii, dacă punctele de vedere exprimate în articol sunt denaturate și dacă perspectiva și poziția pe care le adoptă sunt corecte sau incorecte – poți detecta toate aceste lucruri. Dacă poți fi de acord cu gândurile și punctele de vedere din articol care sunt corecte; de asemenea, dacă poți identifica și corecta gândurile și punctele de vedere false din articol și știi de ce sunt incorecte și ce aspecte ale gândirii logice sau ce legi obiective ale lucrurilor pozitive încalcă și, la un nivel mai profund, poți vedea ce aspect al adevărurilor-principii încalcă – aspect în privința căruia Dumnezeu a atenționat omenirea – aceasta dovedește că ai un calibru bun. În primul rând, dacă poți vedea ce lucruri pozitive din acest articol merită învățate și, de asemenea, dacă poți evalua ce direcție pozitivă le oferă oamenilor, precum și ce aprovizionare, ajutor și sprijin pozitiv aduce – și, mai mult, dacă știi ce lucruri potrivnice, negative și denaturate conține articolul; ce gânduri și puncte de vedere false conținute pot îndruma gândirea oamenilor într-o direcție rea și ce impact negativ ar putea avea asupra lor; cum ar trebui corectate aceste lucruri false; și cum ar trebui compensate anumite deficiențe, astfel încât să poată aduce un beneficiu mai mare oamenilor – aceasta este o manifestare a capacității tale de a evalua și aprecia lucrurile. De exemplu, când înveți să dansezi și observi un spectacol de dans, poți să deslușești care mișcări sunt foarte umanizate, exprimând gândurile și dorințele umanității și care provin din perspectiva umanității, se bazează pe umanitate și se conformează foarte mult nevoilor conștiinței și rațiunii umanității normale; și poți să deslușești care mișcări, expresii faciale și metode expresive ale limbajului corpului, precum și gândurile susținute în cadrul lor, sunt pozitive și pot îmbogăți lumea spirituală a unei persoane – ești capabil să vezi toate aceste lucruri. Nu ești în stare numai să dansezi sau să realizezi niște mișcări simple – în schimb, poți desluși gândurile susținute într-un spectacol de dans; poți înțelege sensul gândurilor din cadrul lui, precum și formele de dans folosite sub îndrumarea acestor gânduri. Dacă formele de dans și limbajul corpului sunt benefice pentru oameni și sunt ceva ce ar trebui să înveți, să accepți și din care să te inspiri – ești capabil să vezi și să înveți aceste lucruri și le poți accepta elementele pozitive – atunci, aceasta este o manifestare a faptului că ai capacitatea de a evalua și aprecia lucrurile. Desigur, dacă dansul prezintă niște gânduri denaturate, care nu se aliniază la umanitate și, de asemenea, poți să le percepi și să identifici unde se află erorile, știind și ce este în neregulă cu această formă de prezentare și care sunt gândurile călăuzitoare din spatele ei – dacă poți vedea și identifica toate acestea, atunci și aceasta este o manifestare a faptului că ai capacitatea de a evalua și aprecia lucrurile. După ce v-am dat aceste două exemple, înțelegeți acum ce este capacitatea de a evalua și aprecia lucrurile? A fost stabilit acest standard pentru a evalua dacă o persoană are un calibru bun și capacitatea de a evalua și aprecia lucrurile? (Da.)

Dacă vezi ceva și cunoști gândurile și punctele de vedere pe care le susține sau perspectiva și poziția pe care le adoptă, dar nu știi dacă aceste gânduri și puncte de vedere sunt corecte sau incorecte, atunci nu prea ai capacitatea de a identifica lucrurile. S-ar putea să simți doar următoarele: „Acest dans este destul de bun; acest articol este destul de bun; acest film este destul de bun; are valoare artistică și tehnicile sale expresive sunt minunate”, observând și aflând despre acest lucru doar din perspectiva industriei sau din perspectiva cunoașterii, dar fără să poți stabili dacă gândurile și punctele de vedere susținute de acest lucru sunt corecte sau incorecte, bune sau rele, pozitive sau negative; și ai putea pune întrebări precum: „Oare aceste gânduri și puncte de vedere sunt conforme cu adevărul? Oare această faptă se aliniază la umanitate? Se conformează legilor de dezvoltare a lucrurilor? Există asemenea oameni? Au avut loc astfel de evenimente? Este acesta un lucru pozitiv?” Dacă fiecare propoziție pe care o rostești se încheie cu un semn de întrebare, atunci îți lipsește capacitatea de a identifica lucrurile. În cazul în care cunoști doar aspectele tehnice, profesionale sau bazate pe cunoștințe, dar când vine vorba de lucruri la nivelul gândirii, nu ai capacitatea de a judeca dacă sunt corecte sau incorecte, bune sau rele, ce spune asta despre calibrul tău? Arată că ai un calibru mediu. Deși ai o oarecare capacitate de a evalua și aprecia lucrurile, capacitatea ta se limitează la aprecierea gândurilor autorului dintr-o perspectivă tehnică, profesională. Nu poți pricepe sau înțelege decât de ce a făcut autorul ce a făcut, dar nu poți evalua dacă gândurile și punctele de vedere pe care le susține sunt corecte sau nu și dacă sunt lucruri pozitive sau, după ce sunt prezentate, cât de mare este impactul acestor gânduri și puncte de vedere asupra oamenilor, dacă este un impact pozitiv sau negativ ori ce consecințe au asupra oamenilor – nu știi nimic din toate acestea. Pe baza acestui nivel, calibrul unor asemenea oameni este doar mediu. Ei pot doar să aprecieze, dar nu să evalueze și, prin urmare, nu pot ajunge la calibrul de a avea capacitatea de a evalua și aprecia lucrurile. Unii oameni, indiferent ce datorie fac, au o capacitate foarte slabă de a identifica lucrurile. Ei cred că este acceptabil să facă lucrurile oricum. Punctele de vedere și atitudinile lor sunt foarte tulburi și complet neclare. Indiferent ce spune oricine altcineva, pot să accepte, neavând puncte de vedere sau principii de practică precise. Ca urmare, nu fac nicio datorie bine. Indiferent ce lucrare își asumă, totul le este deosebit de tulbure și neclar când vine vorba să definească și să traseze limitele în ceea ce privește pozitivitatea sau negativitatea, corectitudinea sau incorectitudinea diverselor gânduri și puncte de vedere care se ivesc pe parcursul lucrării lor. Când oamenii îi întreabă: „S-a ivit acest tip de gând sau punct de vedere – este corect?”, ei spun: „Mințile oamenilor sunt libere. Nu ar trebui să fie îngrădite. Trebuie să existe diversitate – orice tip de gând ar trebui lăsat să fie prezentat și exprimat.” Acesta este punctul lor de vedere privind existența diverselor gânduri. Cu alte cuvinte, indiferent ce gânduri sau puncte de vedere apar – fie că sunt bune sau rele, corecte sau incorecte – consideră că toate ar trebui lăsate să existe și ar trebui să fie prezentate liber. Consideră că, atât timp cât cineva gândește într-un anumit fel, atât timp cât cineva are o anume nevoie, atât timp cât există un public pentru un gând sau oameni care îl susțin, atunci existența lui are valoare. Acest gând și acest punct de vedere ale lor sunt foarte tulburi. În cuvintele non-credincioșilor, acestea există adesea într-o „zonă gri”, fără granițe. Acești oameni nu au standarde sau criterii stricte pentru a judeca dacă lucrurile sunt corecte sau incorecte. Se poate spune și că asemenea oameni nu au nicio poziție, nici gânduri sau puncte de vedere reale. Desigur, se poate spune și că acești oameni nu sprijină nimic în mod pozitiv. Așadar, pot astfel de oameni să accepte adevărul? Pot să înțeleagă adevărul? Chiar este greu de spus. Este problematic să ai un calibru slab. Când oamenii cu un calibru slab întâlnesc două gânduri sau puncte de vedere în același timp, nu au o părere proprie; nu știu care este corect și care este incorect. Indiferent care parte este mai puternică, pe aceea o urmează. Este ceea ce numim „a nu avea nicio poziție”. Astfel de oameni sunt dezorientați. Nu vom discuta cum este modul în care urmăresc ei umanitatea sau cum este caracterul lor – vorbind doar în ceea ce privește capacitatea lor de a evalua și aprecia lucrurile, calibrul unor asemenea oameni este doar mediu. De ce spun asta? Pentru că, deși calibrul pe care îl au le permite să aprecieze anumite lucruri la nivelul gândirii, nu au capacitatea de a evalua autenticitatea lucrurilor și de a identifica dacă lucrurile sunt bune sau rele, corecte sau incorecte. Prin urmare, calibrul lor este clasificat ca mediu. Pentru că, atunci când vine vorba de evaluarea lucrurilor, gândurile, punctele de vedere și pozițiile lor sunt foarte tulburi și nu au lucruri pozitive ca bază sau criteriu, pot face unele lucruri bune, dar și unele rele. Pot face unele lucruri relativ corecte, care le aduc beneficii altora și ajută umanitatea, dar, în același timp, pot face lucruri care le fac rău altora și au o influență nefastă asupra lor. Prin urmare, calibrul unor asemenea oameni este doar mediu. De exemplu, să presupunem că există un film în care gândurile susținute de regizor sunt relativ pozitive și relativ umane, fiind lucruri care se aliniază relativ la nevoile umanității – nevoi justificate în societatea de astăzi, cum sunt democrația, libertatea, drepturile omului și alte lucruri pozitive – și, prin intermediul filmului, regizorul atrage atenția asupra acestor lucruri din profunzimea gândurilor oamenilor, pentru a-i ajuta să ajungă să le cunoască. Dacă o persoană cu un calibru mediu urmărește acest film, poate recunoaște că acele gânduri sunt bune și corecte. Poate vedea că acele gânduri sunt relativ populare și venerate în societatea de astăzi; poate percepe corectitudinea gândurilor susținute de regizor. Dar dacă, în acest film, regizorul susține și unele gânduri relativ de nișă – lucruri la care nu s-ar gândi majoritatea adulților și a persoanelor care au capacitate de înțelegere, lucruri care sunt de-a dreptul extreme și, se poate chiar spune, care sunt rareori văzute sau aproape imposibil să se întâmple potrivit legilor normale de dezvoltare a lucrurilor – atunci oamenii cu o capacitate medie de a evalua și aprecia lucrurile nu ar putea să le discearnă când vizionează filmul. S-ar gândi: „Aceste gânduri anume susținute de regizor nu sunt greșite. Chiar dacă sunt apreciate și adoptate doar de un număr mic de oameni, aceste gânduri ar trebui să fie totuși venerate în societatea de astăzi; ar trebui făcute publice, așa încât toată lumea să le poată cunoaște și accepta.” Vezi, indiferent dacă lucrurile susținute de regizor în același film sunt pozitive sau dacă au o influență negativă asupra oamenilor, le vor accepta și chiar le vor aprecia în mod deosebit. Pentru ei, nu există o distincție clară sau evidentă între corect și incorect. Prin urmare, pot accepta lucrurile pozitive din acest film și le pot accepta și pe cele negative. Întrucât pot accepta aceste lucruri, le vor pune și în aplicare. Vor încorpora aceste lucruri în lucrări care le exprimă gândurile și punctele de vedere proprii sau le vor insufla altora în viața de zi cu zi, influențându-i pe alții. Desigur, lucrurile pozitive vor avea un efect bun asupra oamenilor, pe când cele negative vor avea cu siguranță un efect negativ asupra lor. Prin urmare, astfel de oameni vor face și unele lucruri rele în timp ce fac lucruri bune. Altfel spus, când ți-e foame, îți vor da, de exemplu, un bol de ovăz fiert, dar nu va fi curat și va fi amestecat cu nisip, iar dacă mănânci mult timp așa ceva, îți va afecta sănătatea. Sau îți vor da un bol cu mâncare, dar aceasta va fi amestecată cu muște și țânțari. S-ar putea să ți se pară gustoasă, dar conține niște bacterii care sunt dăunătoare pentru organism. Deși astfel de oameni îți vor potoli foamea și-ți vor umple stomacul, vor provoca și unele efecte adverse asupra corpului tău. În același mod, dacă nu ai discernământ, când urmărești o lucrare, este foarte posibil să accepți unele gânduri și puncte de vedere incorecte din aceasta, fiind indus în eroare și otrăvit de ea. Prin urmare, este foarte important să ai și capacitatea de a identifica lucrurile. Acestea sunt manifestările oamenilor care au un calibru mediu, în ceea ce privește capacitatea lor de a evalua și aprecia lucrurile.

Următorul nivel este reprezentat de oamenii cu un calibru slab. Oamenii cu un calibru slab nu au capacitatea de a evalua și aprecia lucrurile. Cu alte cuvinte, când văd ceva, nu știu ce gânduri și puncte de vedere este corect să aibă, nici ce perspectivă sau poziție este corect să adopte. Nu știu nici măcar ce fel de gânduri și puncte de vedere incorecte au oamenii în această chestiune sau de ce gânduri erau stăpâniți oamenii când se confruntau cu asemenea chestiuni – aceasta implică gândirea logică, iar oamenii cu un calibru slab pur și simplu nu se ridică la acest nivel, prin urmare este exclus să poată aprecia lucrurile. Doar după ce sunt capabili să aprecieze lucrurile, se poate spune cum este modul în care apreciază lucrurile sau dacă au capacitatea de a evalua lucrurile. Dacă nu pot nici măcar să aprecieze lucrurile, nici nu are sens să discutăm dacă au capacitatea de a le evalua. De exemplu, după ce citește un articol, o persoană spune: „Acest articol folosește un limbaj elaborat, este exprimat foarte bine și este destul de amuzant. Articolul este scris extraordinar de bine!” Cineva întreabă: „Ce gânduri și puncte de vedere și-a propus autorul să exprime în acest articol? Care este atitudinea lui față de persoanele, evenimentele și lucrurile de acest tip?” „Oh, există o atitudine? Implică și gânduri și puncte de vedere? N-am observat asta. Oricum, cred că articolul este scris bine și mi-a făcut plăcere să-l citesc.” Cealaltă persoană întreabă: „Atunci, ce gânduri și puncte de vedere exprimate ți-au plăcut? Știi care paragraf sau relatare exprimă anumite gânduri și puncte de vedere ale autorului și care este ideea de bază a articolului?” Aceasta spune: „Nu mi-am dat seama încă.” Îl citește de încă două sau trei ori și tot simte doar că articolul este scris bine și elocvent. Cât despre gândurile și punctele de vedere exprimate, nu le poate percepe. Acest lucru dezvăluie cum este calibrul său, nu-i așa? Dacă citește acest articol și nu poate percepe ce gânduri și puncte de vedere explică articolul, se poate spune doar că nu are capacitatea de a evalua și aprecia lucrurile și că este o persoană cu un calibru slab. Dacă articolul conține un limbaj clar, care explică deja gândurile și punctele de vedere corecte, iar ea tot nu le poate percepe, asta dovedește că are un calibru extrem de slab. Nu poate spune decât: „Articolul este scris bine, limbajul este plăcut și stilul de scriere este bun”, dar nu știe sau nu înțelege dacă faptele discutate în articol sunt obiective, ce îi face pe cititori să simtă sau ce pot învăța și extrage cititorii din el – tot ar trebui să-l întrebe pe autor. Aceasta dovedește pe deplin că astfel de oameni au un calibru slab. Cum se manifestă calibrul lor slab? Calibrul lor slab se manifestă prin faptul că nu înțeleg ce sunt gândurile și punctele de vedere, nu înțeleg cum să aprecieze lucrurile și, desigur, cu atât mai mult sunt complet incapabili să evalueze lucrurile. În mod colectiv, acest lucru se numește lipsă a capacității de a evalua și aprecia lucrurile. Situația oamenilor care nu au capacitatea de a evalua și aprecia lucrurile este mai gravă decât a celor cu un calibru mediu pentru că aceștia nu sunt lipsiți doar de capacitatea de a evalua lucrurile, ci și de capacitatea de a aprecia lucrurile. Prin urmare, când vine vorba de lucrurile de la nivelul gândurilor și punctelor de vedere, de gândirea logică sau de întrebarea dacă un lucru se aliniază la umanitate sau la legile obiective ale lucrurilor, nu pot să-și dea seama de ele și nu știu cum să le aprecieze. Nu pot nici măcar să perceapă dacă acest articol explică vreun gând sau punct de vedere, cu atât mai puțin să identifice dacă gândurile și punctele de vedere sunt corecte sau incorecte. Pot citi lucruri legate de cuvinte, cunoaștere, abilități tehnice și profesii doar pentru că au fost la școală, dar rămân la nivelul de a putea să citească, să vizioneze și să asculte lucruri, fără a putea să le aprecieze. Asemenea oameni sunt cei cu un calibru slab. Oamenii cu un calibru slab pot vorbi despre lucruri legate de nivelul aptitudinilor tehnice și despre profesii sau cunoștințe, de exemplu, cărei persoane faimoase îi aparține o lucrare, ce persoană faimoasă este citată, la ce stil de exprimare s-a făcut trimitere sau ce aptitudine tehnică sau profesie a fost utilizată pentru a-l obține – pot percepe aceste lucruri. Însă nu înțeleg conceptele susținute și exprimate pe baza nivelului acestor profesii și aptitudini sau cunoștințe tehnice, precum și care sunt conceptele, bazele sau fundamentele din spatele concepției și prezentării acestor lucruri. Asta înseamnă că au un calibru slab. Asemenea oameni au o caracteristică: nu știu să cugete sau să se gândească la chestiuni. Nu știu să identifice, să judece sau să ajungă să cunoască esența și cauza principală a fenomenelor cauzate de un lucru sau direcția viitoare a evoluției acestor fenomene și impactul pe care îl vor avea asupra persoanelor, evenimentelor și lucrurilor. Astfel de oameni nu au o gândire normală. Lucrurile pe care le înțeleg și experiența de viață pe care o pot pricepe sunt extrem de limitate. Indiferent ce probleme complexe întâmpină, nu pot să le înțeleagă sau să-și dea seama ce reprezintă ele. Altfel spus, se pot gândi doar la cuvintele pe care le aud și la textul pe care îl văd la suprafață în legătură cu un lucru, precum și la formele și metodele exterioare implicate, ajungând doar la acest nivel. Cât despre aspectele mai profunde, cum ar fi relațiile, logica și influențele reciproce dintre diverse lucruri, nici nu se gândesc la ele, nici nu sunt capabili să se gândească la ele. Unii oameni chiar se gândesc la un lucru până își pierd pofta de mâncare, își pierd somnul sau ajung să fie deprimați, dar tot nu pot să-l priceapă. Asta înseamnă că au un calibru slab. Măsura în care o persoană are capacitatea de a evalua și aprecia lucrurile atunci când întâmpină o problemă, depinde de măsura în care poate emite judecăți pentru a găsi mai multe posibilități privind relațiile complexe, conexiunile sau influențele reciproce dintre diverse lucruri, precum și efectele ulterioare pe care le-ar putea avea. Dacă o persoană poate spune doar ce a spus sau ce a făcut cineva, relatând numai ce a auzit sau a văzut, fără niciun discernământ și fără să poată percepe nicio chestiune, aceasta arată că nu are o gândire normală. Oamenii care nu au capacitatea de a gândi nu au capacitatea de a aprecia lucrurile și, desigur, nu au nici capacitatea de a evalua și aprecia lucrurile, neștiind să gândească. Așadar, de ce trebuie să discutăm despre această capacitate? Dacă oamenii nu au diversele capacități necesare pentru a aprecia lumea materială, calibrul acestora este slab. Ei nu știu să gândească, iar gândirea lor este lipsită de logică, prin urmare astfel de oameni nu au capacitatea de a înțelege adevărul. Aceasta deoarece adevărul, într-o privință, implică diverse aspecte ale chestiunilor din viața reală a oamenilor; totodată, implică și diversele principii pe care oamenii ar trebui să le practice pentru a se elibera de firile lor corupte. Desigur, cu atât mai mult implică diversele tipuri de probleme simple sau complexe, cu multiple fațete, pe care aceștia le întâmpină în viața reală și relațiile dintre ele. Fie că este vorba despre un singur adevăr sau despre adevăruri multiple, interconectate, niciunul nu este o reglementare; în schimb, sunt principii sau criterii pentru evaluarea unei categorii de lucruri. În ceea ce privește principiile și criteriile, acestea nu sunt reglementări sau formule, precum „unu plus unu este egal cu doi”. Acestea nefiind formule, când întâmpină chestiuni în viața reală, oamenii trebuie să fie capabili să cugete și să caute ce probleme ale umanității sunt implicate, dacă dezvăluirile umanității în acest aspect conțin elemente ale unei firi corupte și ce stări și dezvăluiri există pentru același tip de fire coruptă, precum și ce aspecte ale adevărului ar trebui să practice și să respecte pentru a o transforma – toate acestea trebuie înțelese de oameni. Dacă știi doar cuvintele adevărului, dar nu știi care sunt principiile despre care se vorbește în acest aspect al adevărului, atunci nu vei ști să le corelezi cu lucrurile din viața reală, nici nu vei ști cum să practici adevărul. Dacă nu ai capacitatea de a înțelege adevărul, nu vei putea să-l corelezi cu problemele care există în tine sau cu problemele pe care le întâmpini în viața reală. Nu vei ști câte aspecte ale adevărului sunt implicate, care este calea de practică și de intrare sau ce probleme ar trebui să rezolvi. Desigur, nu se pune problema că vei putea să privești persoanele și lucrurile, să te comporți și să acționezi pe baza cuvintelor lui Dumnezeu sau că vei putea să respecți adevărurile-principii ori să practici în conformitate cu adevărurile-principii. Dacă nu ai capacitatea de a aprecia anumite persoane, evenimente și lucruri legate de viața umană, nu ai gânduri sau puncte de vedere despre ele și, în mod fundamental, nu poți pricepe lucrurile legate de nivelul gândirii, neavând capacitatea de a le aprecia și, cu atât mai mult, de a le evalua, se poate spune că nu ai capacitatea de a înțelege adevărul. Dacă nu ai capacitatea de a înțelege adevărul și nu ești în stare să înțelegi adevărul, ce vei folosi pentru a schimba defectele din umanitatea ta și pentru a te elibera de firile tale corupte? Dacă nu ai capacitatea de a înțelege adevărul, nu vei ști ce adevăruri-principii sunt implicate în chestiunea cu care te confrunți. Desigur, nu vei ști nici ce adevăruri-principii ar trebui să respecți. În acest caz, vei acționa orbește – fie urmând reglementări, fie acționând pe baza unor noțiuni și închipuiri, fie săvârșind cu nechibzuință fărădelegi. Neînțelegerea adevărului duce la aceste consecințe, la aceste manifestări.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!

Contactează-ne pe Messenger