Numărul 5: Capacitatea cognitivă

A cincea capacitate este capacitatea cognitivă. La ce se referă capacitatea cognitivă? Aceasta subliniază în principal gradul de înțelegere a lucrurilor în sine de către o persoană. Pentru a evalua capacitatea cognitivă a unei persoane, trebuie să ne uităm la gradul său de înțelegere a unui lucru și la intervalul de timp necesar pentru a reuși să înțeleagă esența acelui lucru. Dacă intervalul de timp necesar este foarte scurt și gradul ei de înțelegere este suficient de profund, atingând nivelul la care înțelege esența lucrului, acea persoană are capacitate cognitivă. Dacă intervalul de timp necesar ca o persoană să înțeleagă un lucru este în limite normale, iar persoana poate să înțeleagă esența acestui lucru în sine, să vadă clar cauzele și consecințele, precum și sursa și esența problemelor din el, apoi înțelege acest lucru în inima ei – și, chiar mai bine, dacă poate să dea o definiție și să tragă o concluzie despre acest lucru – spunem că are un calibru bun. Altfel spus, ca persoană normală care are gândirea umanității normale, indiferent dacă ești bărbat sau femeie, dacă tocmai ai ajuns la vârsta adultă sau ești deja de vârstă mijlocie sau la bătrânețe, dacă înțelegi esența acestui lucru în sine în intervalul de timp normal, atunci calibrul tău este considerat a fi bun. Dacă intervalul de timp de care ai nevoie pentru a înțelege acest lucru este de peste trei sau patru ori mai mare decât are nevoie o persoană normală – adică, dacă o persoană cu un calibru bun are nevoie de trei zile, dar tu ai nevoie de zece zile sau chiar de o lună – și, până când pricepi clar întreaga secvență de evenimente a acestei chestiuni, iar prejudiciul și consecințele negative cauzate de această chestiune au apărut deja, abia atunci îți dai seama de gravitatea acestei chestiuni și de sursa și esența ei, atunci, în cel mai bun caz, calibrul tău este mediu. Cu alte cuvinte, dacă această chestiune încă nu a cauzat consecințe grave, dar unele consecințe negative apar deja în permanență și abia pe durata acestui proces devii treptat conștient de sursa și esența acestei chestiuni, ajungând la o definiție și o concluzie, atunci calibrul tău este considerat mediu. Dar dacă îți dai seama brusc și înțelegi care este natura acestei chestiuni doar după ce a dus la consecințe negative sau grave, atunci calibrul tău este extrem de slab. Dacă această chestiune a cauzat deja consecințe negative și încă nu știi care este problema cu această chestiune sau care este sursa problemei și încă nu poți să tragi o concluzie în legătură cu ea, atunci nu ai deloc calibru. Capacitatea cognitivă se împarte în aceste patru niveluri. Primul este reprezentat de persoanele cu un calibru bun. Adică, atunci când tocmai a apărut ceva și trebuie să tragi imediat o concluzie în câteva ore – și este o situație urgentă în care vor exista consecințe negative dacă nu emiți prompt o judecată, nu elaborezi un plan pentru a gestiona și rezolva problema sau chiar nu concepi un plan de control al pierderilor pentru a-i opri evoluția pe mai departe – dacă, în acest interval de timp, poți deveni conștient de sursa acestei chestiuni și poți să emiți imediat și decisiv o judecată precisă, să iei cu exactitate o decizie și să tragi o concluzie, apoi să formulezi un plan rezonabil pentru gestionarea ei, înseamnă că ai un calibru bun. Să presupunem, însă, că doar simți că există o problemă cu această chestiune, dar nu știi unde se află problema sau care este sursa ei și, în perioada normală de timp pentru gestionarea acestei chestiuni, nu ai nicio concluzie, niciun verdict sau plan pentru a o gestiona. În schimb, pur și simplu aștepți pasiv și observi evoluția ei ulterioară și, doar prin intermediul evoluției ei ulterioare, încerci să identifici care este de fapt esența acestei chestiuni, emiți o judecată care nu este foarte precisă, iar după aceea continui să aștepți și să observi și, înainte ca această chestiune să evolueze pe deplin, abia dacă reușești să-ți dai seama de esența problemei sau abia dacă găsești o soluție, dar tot nu o gestionezi cu promptitudine. Dacă așa stau lucrurile, calibrul tău este de-a dreptul mediocru. Dacă această chestiune a evoluat pe deplin și consecințele au apărut deja, iar esența problemei a ieșit deja complet la iveală și abia atunci îți dai seama că această chestiune este serioasă și vezi care este sursa ei fundamentală – sau poate că nici măcar nu vezi sursa deloc, ci pur și simplu înduri sau înfrunți pasiv consecința finală a acestei chestiuni – înseamnă că ai un calibru slab. O altă manifestare a oamenilor cu un calibru slab este că au în continuare aceeași atitudine, aceeași metodă și aceeași viteză de gestionare dacă se ivesc din nou asemenea chestiuni. Adică, de fiecare dată când se ivesc asemenea chestiuni, ei le gestionează întotdeauna în același fel, cu aceeași viteză și eficiență. Indiferent câte lucruri se întâmplă, nu sunt capabili să le discearnă esența, nici nu-și schimbă în mod corespunzător opiniile sau punctele de vedere despre chestiunile lumești. Aceștia sunt oameni cu un calibru slab. Tocmai pentru că sunt oameni cu un calibru slab, nu au capacitatea de a trăi independent; adică, nu au nicio perspectivă asupra supraviețuirii sau asupra vieții. Acesta este un indiciu al unui calibru slab. Manifestarea oamenilor fără calibru este următoarea: când s-a ivit deja o chestiune și consecințele pot chiar să fi apărut, ei încă nu știu ce s-a întâmplat, de parcă ar visa. Asta înseamnă că nu au deloc calibru și nici capacitate cognitivă. Înțelegi? (Da.) Capacitatea cognitivă se referă în principal la a înțelege esențele diverselor persoane și evenimente și sursele problemelor lor; asta este capacitatea cognitivă. Înseamnă că, atunci când vezi manifestările, dezvăluirile și umanitatea unui anumit tip de oameni, poți cunoaște problemele cu care se confruntă, care este sursa problemelor lor în mediul în care trăiesc, precum și care este esența evenimentelor pe care le observi în prezent și unde se află sursa problemelor dinlăuntrul lor. Capacitatea cognitivă se referă în principal la două aspecte: a-ți da seama de esența oamenilor, evenimentelor și lucrurilor și a-ți da seama de sursa problemelor lor. Ce altceva puteți înțelege despre capacitatea cognitivă? O înțelege cineva drept capacitatea de a înțelege și de a acumula cunoștințe? (Nu.) Capacitatea cognitivă despre care vorbim implică în primul rând capacitatea de a privi oamenii și evenimentele. Dacă standardul după care privești oamenii și evenimentele este foarte scăzut, înțelegerea ta este foarte superficială sau nu poți înțelege esența niciunui om, eveniment sau lucru, atunci capacitatea ta cognitivă este foarte slabă sau chiar inexistentă. Dacă, indiferent câte cuvinte evident incorecte sau câte puncte de vedere greșite exprimă oamenii din jurul tău, câte acțiuni incorecte întreprind sau câtă corupție evidentă dezvăluie, nu poți să descoperi esența problemei, nu știi ce fel de oameni sunt, dacă sunt oameni corecți, dacă sunt oameni care urmăresc adevărul, cum este caracterul lor sau care este esența unor asemenea oameni – dacă nu cunoști niciunul dintre aceste lucruri – atunci nu ai deloc capacitate cognitivă. Când te confrunți cu orice persoană sau chestiune, nu ai niciun standard de evaluare. După încheierea chestiunii, nu ai nicio concluzie despre esența unor astfel de probleme și, cu atât mai mult, nu o înțelegi deloc; și, desigur, nu ai principii pentru gestionarea unor asemenea probleme sau căi de practică pentru ele – asta înseamnă să nu ai deloc capacitate cognitivă. Capacitatea cognitivă se referă în principal la capacitatea cuiva de a înțelege persoanele, evenimentele și lucrurile. Aici se încheie discuția noastră despre această capacitate.

Numărul 6: Capacitatea de a emite judecăți

A șasea capacitate este capacitatea de a emite judecăți. Capacitatea de a emite judecăți este atunci când poți judeca dacă o chestiune pe care o întâmpini este corectă sau incorectă, bună sau rea, pozitivă sau negativă și apoi îți poți folosi judecata pentru a stabili modul adecvat de a o aborda și gestiona. Când o persoană întâmpină în mod normal o chestiune, fie că este ceva ce a văzut anterior sau nu, a experimentat anterior sau nu și dacă aceasta este relativ pozitivă sau relativ negativă, ce fel de atitudine ar trebui să adopte față de ea? Ar trebui să o respingă sau să o adopte și să o accepte? Dacă, după ce o vezi clar, ai o poziție proprie și opinii precise care se aliniază la adevărurile-principii, acest lucru dovedește că ai capacitatea de a emite judecăți. De exemplu, când auzi o persoană spunând ceva, după ce te gândești bine, poți stabili ce înseamnă, ce scop dorește să atingă vorbitorul, de ce rostește aceste cuvinte, de ce folosește acea exprimare și acel ton și de ce are un anumit tip de privire când vorbește. Poți vedea intențiile, scopurile și motivele de bază care se află în spatele spuselor sale. Indiferent cum gestionezi apoi aceste intenții și motive ascunse, poți percepe unele dintre problemele fundamentale care se află în spatele întâmplării de la fața locului. Știi ce vrea să facă, de ce vrea să procedeze așa, scopul pe care vrea să-l obțină, efectul pe care intenționează să-l aibă cuvintele sale și mijloacele, uneltirile și comploturile ascunse implicate. Poți să vezi unele indicii, să devii conștient de faptul că problema prezentă nu este una obișnuită și chiar să ai o senzație de alertă în inima ta. Aceasta dovedește că ai capacitatea de a emite judecăți. Dacă ai capacitatea de a emite judecăți, înseamnă că ești o persoană cu un calibru bun. Indiferent cât de plăcute par cuvintele cuiva, cât de mult se aliniază la adevăr în ceea ce privește doctrina, cât de integră li se pare altora atitudinea sa sau cât de profund este ascuns scopul său, poți totuși să judeci problema prin dezvăluirile sau fenomenele exterioare ori prin ceea ce spune – asta dovedește că ai un calibru bun și capacitatea de a emite judecăți. De exemplu, când te confrunți cu o chestiune, indiferent în ce măsură a evoluat aceasta, poți să-ți dai seama de esența ei și de sursa problemei înțelegând procesul acestei chestiuni. Asta înseamnă că ai capacitatea de a emite judecăți. De pildă, când există în biserică antihriști și oameni răi care perturbă și tulbură, referitor la cine dintre acești oameni este instigatorul, cine sunt cei care îl urmează, cine joacă rolul principal în această chestiune și cine este pasiv, precum și ce fel de influență va avea această chestiune în sine asupra oamenilor și ce consecințe negative vor apărea dacă această chestiune evoluează în continuare, poți emite o judecată despre întreaga situație prin faptul că înțelegi circumstanțele de bază ale acestei chestiuni. Chiar dacă judecata ta de la acel moment are un anumit grad de discrepanță față de modul în care se desfășoară în cele din urmă chestiunea, cel puțin ai un punct de vedere, o atitudine și principii exacte pentru a gestiona această chestiune. Este o dovadă suficientă că ai capacitatea de a emite judecăți în ceea ce privește această chestiune. Cu alte cuvinte, ai capacitatea de a judeca cine este capul răutăților sau instigatorul unei chestiuni sau în ce măsură va evolua aceasta în viitor și ce fel de atitudine și principii ar trebui să folosești pentru a o aborda și a o împiedica să ducă la consecințe negative. Atât timp cât ai capacitatea de a judeca, atât timp cât logica și metoda judecății tale sunt corecte, iar baza judecății tale este cel puțin în conformitate cu umanitatea sau, chiar mai bine, în conformitate cu adevărurile-principii, aceasta dovedește că ai capacitatea de a emite judecăți. Chiar dacă există un anumit grad de discrepanță între judecata ta și chestiunea în sine, atâta vreme cât există o bază pentru judecata ta, iar aceasta se conformează tiparelor modului în care evoluează chestiunea în sine și se aliniază la sursa și esența unor probleme similare sau echivalente – și, în plus, se aliniază la adevărurile-principii – se poate spune, de asemenea, că ai capacitatea de a emite judecăți. Faptul că ai capacitatea de a emite judecăți dovedește că poți să te gândești la probleme. Dacă judecățile tale se aliniază la sursa, la esența și la toate celelalte aspecte ale chestiunii în sine, acest lucru dovedește că ești o persoană cu un calibru bun.

Indiferent de oamenii sau chestiunile pe care le întâmpină o persoană, doar atunci când are o gândire corectă și doar pornind de la premisa că judecă dacă o chestiune este corectă sau incorectă, bună sau rea, pozitivă sau negativă, aceasta poate avea un plan ulterior pentru gestionarea și rezolvarea chestiunii. Dacă o persoană nu știe cum să se gândească la probleme – mai exact, dacă nu le poate judeca – atunci nici nu poate gestiona probleme, adică îi lipsește capacitatea de a gestiona problemele. Oricine gestionează probleme procedează pe baza premisei că judecă dacă o chestiune este corectă sau incorectă; în caz contrar, planul său de a rezolva problema și calea sa de practică nu vor avea nicio bază. De exemplu, cineva îți raportează că, într-o anumită biserică, viața bisericească nu este bună; majoritatea oamenilor sunt negativi și indiferenți, nedorind să se adune sau să-și facă datoria. Cum judeci un astfel de fenomen? Este o problemă din viața reală? (Da.) Întrucât este o problemă din viața reală, trebuie să elaborezi un plan specific de practică pentru gestionarea și rezolvarea ei. Înainte de a rezolva problema, nu trebuie să judeci care sunt sursa și esența acestei probleme și care sunt oamenii care o cauzează? Nu trebuie să judeci aceste lucruri? (Ba da.) Doar prin intermediul gândirii poți avea o judecată și doar după ce judeci poți identifica sursa problemei și, pe baza sursei și esenței problemei, poți stabili metode adecvate și potrivite de gestionare și planuri de rezolvare a problemei. Dacă ai afla că viața bisericească dintr-o anumită biserică nu este bună, dar nu ai cunoaște motivul, cum ai proceda pentru a judeca unde se află sursa problemei? (M-aș gândi mai întâi că această problemă este legată direct de conducătorul bisericii. În cazul în care conducătorul bisericii nu are înțelegere spirituală, crede în Dumnezeu de ani de zile, dar nu înțelege adevărul, nu poate gestiona nicio problemă pe care o întâlnește și nu știe cum să-i conducă pe aleșii lui Dumnezeu să mănânce și să bea cuvintele Sale sau să aibă părtășie despre adevăr, atunci o biserică având un astfel de conducător fals cu siguranță nu are o viață bisericească bună.) Aceasta este o judecată. În general, pentru probleme simple, dacă este precisă, o singură judecată îți poate permite să înțelegi sursa problemei. Însă unele probleme sunt complexe și, dacă informațiile pe care le înțelegi nu sunt complete, este posibil ca o singură judecată să nu-ți permită să înțelegi sursa problemei. Așadar, există și a doua și a treia judecată? (Da.) După trei judecăți, este posibil ca una dintre acestea să fie cea mai exactă. La care alte judecăți vă puteți gândi, atunci? (Mă pot gândi că oamenii din această biserică au, în general, un calibru slab și o capacitate slabă de a înțelege adevărul și nu iubesc adevărul. De aceea rezultatele vieții bisericești de acolo sunt slabe.) Este această judecată conformă cu realitatea situației? Aceasta este a doua judecată. Există și alte judecăți? (M-aș gândi și dacă există oameni răi care tulbură această biserică.) Aceasta este a treia judecată. Care dintre aceste trei judecăți este mai conformă cu situația reală și mai realistă și care este lipsită de substanță? (Simt că a doua judecată este întrucâtva lipsită de substanță. De fapt, dacă biserica are o persoană potrivită drept conducător responsabil cu lucrarea, rezultatele vieții bisericești ar fi bune. Mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu și înțelegând adevărul, frații și surorile ar avea cu siguranță motivația de a-și îndeplini îndatoririle. Simt că prima și a treia judecată sunt mai realiste.) A doua judecată este o doctrină lipsită de substanță. Prima și a treia judecată se aliniază la situația reală și sunt exacte. În primul rând, aceste două judecăți folosesc o gândire logică; în al doilea rând, se bazează pe niște fenomene care sunt întâlnite frecvent în viața reală. Dacă poți înțelege fenomenele frecvente, este o dovadă că gândirea ta este corectă și se conformează logicii. Dacă nu poți înțelege situația reală și judecata ta nu are legătură cu viața reală, este o dovadă că gândirea ta este lipsită de logică și are probleme și că privești problemele într-un mod nerealist, lipsit de obiectivitate. Prima și a treia judecată sunt obiective. O situație poate fi cea în care conducătorul bisericii nu știe cum să facă lucrarea. El însuși nu are o cale de intrare în viață, așa că are și mai puțin o cale când vine vorba de conducerea bisericii și a fraților și surorilor. Drept urmare, viața bisericească de acolo nu se îmbunătățește. De fapt, majoritatea celor din cadrul bisericii cred sincer în Dumnezeu și au motivație, dar viața bisericească nu dă cu adevărat roade. Fiecare adunare urmează aceeași rutină: cântări, rugăciuni, citirea cuvintelor lui Dumnezeu, iar apoi conducătorul sau diaconul împărtășește o înțelegere superficială sau niște doctrine. Puțini oameni de acolo pot vorbi despre o înțelegere reală bazată pe experiență. În plus, conducătorul bisericii are un calibru slab și o experiență superficială și nu este capabil să aibă părtășie despre adevăr pentru a rezolva probleme. Viața bisericească pare așadar plictisitoare și neplăcută. Au avut loc mai multe adunări, dar nimeni nu a câștigat nimic de pe urma lor, așa că majoritatea oamenilor simt că este mai puțin benefic să participe la astfel de adunări decât să citească acasă cuvintele lui Dumnezeu și nu mai doresc să participe. După ce cred în Dumnezeu timp de unul sau doi ani și înțeleg ceva din adevăr, unii oameni vor să îndeplinească îndatoriri. Însă unii conducători de biserică nu știu care oameni sunt potriviți pentru o datorie sau pentru ce tip de lucrare sunt potriviți. Nu sunt capabili să rânduiască sau să folosească oamenii în mod rezonabil, nici nu-și pot folosi propriile experiențe pentru a-i sprijini și a-i ajuta pe oameni să-și îndeplinească îndatoririle. Din această cauză, unii oameni devin negativi și nu doresc să-și îndeplinească îndatoririle. De fapt, majoritatea celor care sunt dispuși să-și facă datoria își pot face bine datoria; pur și simplu duc lipsă de sprijin și ajutor. În cazul în care conducătorii de biserică și diaconii îi pot sprijini și ajuta pe oameni conform cuvintelor lui Dumnezeu, numărul celor din biserică dispuși să-și facă datoria va crește, iar ei vor putea să-și facă datoria în mod normal. Viața bisericească dă rezultate slabe și unele probleme rămân nerezolvate mult timp deoarece conducătorii de biserică și diaconii nu știu să facă lucrarea și, după un timp, mulți oameni devin negativi și nu mai au nicio motivație; acest lucru îi afectează pe aleșii lui Dumnezeu în îndeplinirea datoriei lor. Dacă rezultatele vieții bisericești sunt slabe, este în principal din cauză că diaconii și conducătorii de biserică nu știu să facă lucrare bisericească. Aceasta este o situație. O altă situație este atunci când antihriștii și oamenii răi dețin puterea și provoacă tulburări în biserică, ceea ce se întâmplă din când în când. Când conducătorii de biserică nu știu să facă lucrarea și există și antihriști și oameni răi care dețin puterea, formează în permanență clici, întemeiază regate independente și îi chinuie și îi oprimă pe alții, rezultatul este că unii frați și surori care cred sincer în Dumnezeu și sunt dispuși să-și facă datoria sunt oprimați, chinuiți și excluși. Aceștia vor să-și facă datoria, dar nu au nicio ocazie, devenind astfel negativi și slabi. Acești oameni care cred sincer în Dumnezeu nu au nicio bucurie când se adună cu antihriștii și ceata lor. Antihriștii vor mereu să dețină puterea și să se impună. Când participă la adunări, cei care cred sincer în Dumnezeu vor să înțeleagă mai mult din adevăr și să-și împărtășească experiențele, dar antihriștii îi oprimă și nu le dau ocazia. Drept urmare, viața bisericească devine dezordonată; oamenii sunt dezbinați până la haos, iar adunările nu mai sunt plăcute. Puținul entuziasm și puțina dragoste pe care le aveau oamenii se pierd, iar ei nu mai sunt dispuși să-și facă datoria. Rezultatele slabe ale vieții bisericești pot fi cauzate de oricare dintre aceste motive. Asta puteți considera și judeca. Dacă ajungi prin intermediul judecății la o concluzie legată de situația reală, chiar dacă are doar o legătură parțială sau identifică doar o posibilă problemă, este totuși o manifestare a capacității de a emite judecăți. Cel puțin, concluzia și opinia la care ajungi prin intermediul judecății sunt legate de situația reală, nefiind o doctrină, ceva lipsit de substanță sau care nu există niciodată. Aceasta dovedește că ai capacitatea de a emite judecăți. În cazul în care concluziile pe care le tragi despre fiecare chestiune nu se aliniază la tiparele normale ale evoluției lucrurilor sau la desfășurarea oricărei chestiuni din viața reală și sunt pur și simplu imaginare, lipsite de substanță, nerealiste și neadevărate, neavând nicio legătură cu situațiile reale, atunci înseamnă că nu ai capacitatea de a emite judecăți sau comiți frecvent erori de judecată. Cum rămâne atunci cu a doua judecată pe care ați menționat-o mai devreme, și anume că rezultatele slabe ale vieții bisericești sunt cauzate de faptul că oamenii din această biserică au un calibru slab și nu iubesc adevărul – ce fel de judecată este aceasta? (Este o eroare de judecată.) Se numește a comite o eroare de judecată. Dacă nu poți înțelege pe deplin situațiile care apar frecvent în astfel de chestiuni – și anume cele câteva situații cu cea mai mare probabilitate de apariție – și ajungi la o singură situație după ce judeci sau te poți gândi la situații posibile, dar și la situații imposibile, ce dovedește acest lucru? Dovedește că ai o capacitate medie de a emite judecăți. O persoană cu o capacitate medie de a emite judecăți are unele gânduri despre o chestiune, dar nu poate fi sigură. În astfel de cazuri, judecata pe care o emite este inexactă. Dacă judecățile unei persoane sunt uneori corecte și alteori incorecte, iar unele se aliniază la situația reală, în timp ce altele nu, dar cele inexacte sunt relativ mai frecvente, aceasta arată că are o capacitate slabă de a emite judecăți. Să presupunem că ajunge prin intermediul judecății la concluzii complet lipsite de substanță, care nu se conformează deloc tiparelor evoluției lucrurilor și, chiar mai mult, care nu se aliniază la fenomenele comune sau frecvente, neavând nicio legătură cu faptele. Judecățile lor nu sunt altceva decât fantezii, nu au absolut nicio legătură cu tiparele evoluției lucrurilor sau cu umanitatea-esență în sine și sunt complet incompatibile cu contextul vieții reale și cu mediul înconjurător. Altfel spus, să presupunem că judecățile lor sunt rupte de realitate – concluziile la care ajung după ce judecă nu s-ar putea întâmpla niciodată în viața reală, iar lucrurile despre care vorbesc nu constituie deloc esența problemei. În acest caz, această persoană nu are deloc capacitatea de a emite judecăți.

Pentru a evalua dacă o persoană are capacitatea de a emite judecăți, trebuie să vedem în primul rând dacă sunt corecte judecățile sale despre diversele tipuri de oameni și diversele tipuri de lucruri. De exemplu, să spunem că vezi un individ plângând și nu știi de ce. Poți vedea că plânge cu mâhnire și tristețe și, de asemenea, se roagă și citește din când în când cuvintele lui Dumnezeu și nu răspunde niciunei persoane care îi vorbește. Ți se cere să judeci ce se întâmplă cu acest individ și spui: „S-ar putea să-i fie dor de casă. Mama lui s-a îmbolnăvit acum ceva timp, așa că vrea să meargă acasă.” Este corectă această judecată? Unii spun: „S-ar putea să se simtă negativ. De cele mai multe ori, oamenii plâng pentru că le-au fost rănite sentimentele. De exemplu, plâng când sunt agresați sau păcăliți. Când se confruntă cu o problemă și a fost tratat în mod nedrept, el plânge întotdeauna și nu este dispus să vorbească sau să interacționeze cu alții. Aceasta este o manifestare a negativității.” Alții emit următoarea judecată: „Pe vremuri, predica adesea Evanghelia și își făcea datoria afară, dar acum își face datoria înăuntru de mult timp și s-ar putea să nu fie obișnuit și să se simtă sufocat.” Există și alte posibilități? Unii spun: „Poate că n-a apucat să mănânce carne ieri, fapt care l-a supărat și de aceea plânge.” Alții spun: „Ieri a venit să discute cu mine. Am crezut că era doar în trecere, așa că i-am aruncat o privire și n-am spus nimic. Oare de asta s-a supărat? Oare plânge din cauza asta?” Cum ar trebui judecată această chestiune într-un mod care să se alinieze la situația reală? Este ușor de judecat? (Pot emite unele judecăți. Puținele motive menționate adineauri – dorul de casă, sentimentele rănite sau o stare de spirit mohorâtă, de sufocare – toate aceste stări pot face o persoană să plângă. Totuși, lucrurile mărunte, cum este faptul că nu a apucat să mănânce carne sau că a fost ignorat când a vorbit cu cineva, n-ar trebui să fie suficiente pentru a face pe cineva să plângă.) Care sunt motivele care pot face pe cineva să plângă amarnic? Nemulțumiri, tristețe, dorul de o persoană sau lipsa unui lucru, un sentiment de îndatorare. Așadar, ar trebui să-l întrebi: „De ce plângi? Plângi pentru că ai fost tratat în mod nedrept și te simți trist sau pentru că reflectezi asupra propriei persoane și simți că Îi datorezi atât de mult lui Dumnezeu?” Printr-o astfel de conversație sinceră cu el, vei afla de ce plânge. Pe scurt, nu este posibil să plângă pentru că nu a mâncat bine sau nu a putut să mănânce carne, nici nu este posibil să plângă pentru că alții l-au ignorat sau și-au dat ochii peste cap la vederea lui. Desigur, în circumstanțe obișnuite, o persoană nu ar plânge din cauză că îndură mici greutăți, nici din cauză că este ocazional într-o stare de spirit nu tocmai bună. Lucrurile care pot face o persoană să plângă sunt, de obicei, doar acele câteva situații menționate anterior. Poți să judeci motivul pentru care plânge pe baza acelor situații obișnuite și apoi să emiți o judecată pe baza manifestărilor sale obișnuite, constante – de exemplu, faptul că nu plânge în general decât dacă se confruntă cu ceva trist sau ceva care atinge un punct sensibil, că nu varsă lacrimi cu ușurință și că plânge doar când vorbește despre lucruri deosebit de supărătoare și care îi răscolesc în mod special sufletul sau când a făcut ceva greșit sau a comis o eroare gravă și simte că Îi este îndatorat lui Dumnezeu – judecând pe baza acestui context, poți să-ți dai seama întrucâtva de ce plânge. O situație este că ar plânge dacă un membru al familiei s-ar îmbolnăvi grav sau ar deceda, alta este dacă el însuși ar suferi de o boală gravă și ar fi îndurerat. Alternativ, ar putea să plângă pentru că a făcut ceva greșit și, astfel, a comis o fărădelege și ar simți că Îi este îndatorat lui Dumnezeu, dorind să facă tot posibilul pentru a se întoarce din drum, dar având încă slăbiciuni și fiind incapabil să le depășească; aceste emoții complexe, amestecate laolaltă, l-ar face să plângă. Aceste judecăți corespund relativ situației reale. Judecând pe baza manifestărilor sale constante și a caracteristicilor personalității sale, poți descoperi cauza principală care îl face să plângă acum. Astfel, judecata va fi relativ mai exactă. Înțelegând, pe de o parte, statura unor astfel de oameni și unele dintre problemele pe care le experimentează în prezent și, pe de altă parte, defectele umanității lor în sine, precum și o parte din corupția și slăbiciunile pe care le dezvăluie frecvent, poți, practic, să restrângi domeniul și să judeci care este cauza principală a problemei persoanei respective în cadrul acestui domeniu. Emiterea unei judecăți în acest mod va fi relativ exactă.

Am terminat acum părtășia despre manifestările oamenilor care au un calibru bun, mediu sau slab în ceea ce privește capacitatea lor de a emite judecăți, nu-i așa? (Așa este.) Există și categoria oamenilor cu cel mai slab calibru. Indiferent ce se întâmplă sau ce văd că face cineva, astfel de oameni nu știu să emită o judecată. De ce nu știu? Deoarece calibrul lor este foarte slab, nu au capacitatea de a emite judecăți și nu știu cum să judece lucrurile. De exemplu, să presupunem că aud pe cineva spunând ceva negativ. Când vine vorba de esența și natura acestei afirmații negative, nu știu pe ce să-și bazeze judecata, nu au habar. Asta înseamnă că nu știu cum să se gândească la probleme și nu știu cum să judece lucrurile. Când văd pe cineva făcând ceva, nu pot să judece care este natura acestei chestiuni sau cum este caracterul acestei persoane pe baza esenței chestiunii; nu știu cum să judece aceste lucruri pe baza experienței din conduita proprie și, cu atât mai puțin, pe baza cuvintelor lui Dumnezeu. Prin urmare, nu au capacitatea de a emite judecăți. Care este cauza principală a incapacității de a judeca lucrurile? Este că oamenii de acest fel nu știu cum să se gândească la probleme și, când vine vorba să privească persoanele și lucrurile, nu știu la care aspect al lor să se uite, cum să le privească sau pe ce bază să facă asta. În plus, nu știu ce concluzii să tragă după aceea, cum să tragă concluzii sau cum să abordeze și să gestioneze acest tip de persoană sau chestiune odată ce au ajuns la o concluzie. Mintea lor este fie goală, fie încețoșată. Aceasta înseamnă că nu au capacitatea de a emite judecăți. Principala problemă a celor care nu au capacitatea de a emite judecăți este că nu înțeleg sau nu pricep niciunul dintre principii și le lipsește chiar și experiența din conduita proprie. Prin urmare, când interacționează cu diverse tipuri de oameni, nu știu cu care tipuri de oameni merită să se asocieze și cu care nu; nu știu care oameni sunt relativ amabili și care au și unele puncte forte din care pot învăța pentru a-și compensa neajunsurile și cine poate să-i ajute și să fie benefic pentru ei; ce tipuri de oameni pot fi tolerați și cu care tipuri te poți înțelege cu greu; și ce tipuri de oameni au o umanitate atât de incredibil de rea, încât asocierea cu ei ar putea să atragă cu ușurință necazuri sau dispute și, astfel, ar trebui ținuți la distanță – nu cunosc niciunul dintre aceste lucruri. Pe scurt, acești oameni care nu au capacitatea de a emite judecăți nu știu nimic și nu pot judeca nicio persoană sau chestiune. Dar au și o abordare proprie, o regulă fixă pe care o urmează. Aceștia spun: „Indiferent cu cine gestionez lucruri sau cu cine vorbesc, îl expediez pur și simplu făcând glume. Nu țin dușmănie față de nimeni. Fie că sunt oameni buni sau răi, fie că au credință sinceră în Dumnezeu sau nu, fie că iubesc adevărul sau sunt scârbiți de el – mă înțeleg cu ei și nu jignesc pe nimeni. Când văd oameni răi, îi evit; când văd oameni docili, îi intimidez.” Exact aceasta este logica lor diavolească. Nu știu cu ce tipuri de oameni ar trebui să se asocieze, ce tipuri de oameni ar trebui să țină la distanță și cu ce tipuri de oameni nu ar trebui niciodată să se asocieze sau să aibă de-a face. Nu aplică nici cel mai mic discernământ și îi percep pe toți la fel, tratând pe toată lumea în mod uniform. Indiferent despre cine este vorba, atât timp cât nu au o părere favorabilă despre acea persoană, o vor considera un străin sau un dușman. Indiferent cât de bună este o persoană, atât timp cât nu le oferă niciun beneficiu, o vor trata cu precauție. Nu-și deschid inimile în fața nimănui și adoptă o abordare precaută cu toată lumea. Oare astfel de oameni au un calibru bun sau un calibru slab? (Un calibru slab.) Întrucât au un calibru slab, cum pot avea totuși asemenea gânduri? Astfel de oameni sunt pur și simplu limitați. Care este diferența dintre cei fără calibru și cei cu dizabilități mintale? Oamenii fără calibru sunt deficienți mintal și idioți. În afară de faptul că se hrănesc și se îmbracă, își mențin reputația și fac unele calcule pentru a profita și a nu suferi pierderi, nu au deloc calibru. Cei cu dizabilități mintale, pe de altă parte, nici măcar nu fac calcule pentru a-și proteja interesele proprii sau pentru a profita – pur și simplu nu au absolut niciun gând. Oamenii deficienți mintal și idioți, pe lângă faptul că fac unele calcule, nu au absolut nicio capacitate de supraviețuire, nu au deloc calibru și nici capacitatea de a emite judecăți. Prin urmare, nu există principii în modul în care tratează persoanele; se bazează doar pe sentimentele lor. Atât timp cât simt că nu ești bun față de ei, te vor evita, se vor simți potrivnici față de tine, te vor urî în inimile lor și te vor respinge. Indiferent câtă bunăvoință ai avea față de ei sau cum îi ajuți, atâta vreme cât nu pot percepe clar acest lucru, nu vor simți că ești prietenos cu ei sau că nu le faci niciun rău. Nu pot identifica dacă persoanele, evenimentele și lucrurile sunt corecte sau incorecte, bune sau rele, pozitive sau negative – nu pot judeca aceste lucruri. Doar fac niște calcule. Când profită de ceva, sunt fericiți; când nu profită, simt că au suferit o pierdere, că au fost tratați în mod nedrept și că au fost ridiculizați de alții și hotărăsc ca data viitoare să nu-i lase pe alții să profite și să nu le permită altora să se dea mari sau să obțină victoria în fața lor – nu le vor da altora nicio ocazie. Spune-Mi, doar pentru că fac aceste calcule în mintea lor putem considera că au calibru? Este doar puțin mai bine decât să aibă dizabilități mintale, dar când vine vorba de abilități, nu au niciuna – nu au niciuna dintre diferitele abilități de a gestiona diverse tipuri de treburi. Sunt pur și simplu idioți și deficienți mintal. Astfel de oameni nu au deloc calibru. Înțelegi? (Da.) Singurul lucru pe care îl au acei oameni și pe care cei cu dizabilități mintale nu-l au sunt aceste calcule; cei cu dizabilități mintale nu le au nici măcar pe acestea. La auzul acestora, oamenii de acest fel nu sunt convinși, spunând: „Susții că nu am deloc capacitatea de a emite judecăți? Pune niște dolari americani și niște aur laolaltă și vezi dacă nu pot să-i recunosc. Pot să fac diferența! Aurul este galben, iar dolarii americani sunt bani de hârtie! Pune platină și argint laolaltă și vezi dacă nu pot să emit o judecată! Platina și argintul au nuanțe diferite de alb – îmi dau seama!” Nu este stupid? Este de-a dreptul stupid. Sunt în stare doar să deosebească aceste lucruri și, totuși, vor să se dea mari și să demonstreze că nu sunt stupizi. Au făcut atâtea lucruri stupide, atâtea lucruri care demonstrează o lipsă de calibru – de ce nu vorbesc despre ele și nu încearcă să le înțeleagă? Tocmai pentru că le lipsește calibrul, pentru că au un calibru foarte slab și nu pot identifica sau diferenția aceste lucruri, ei aduc în discuție unul sau două lucruri pe care cei cu dizabilități mintale nu le pot face, pentru a demonstra că ei nu sunt așa, că au ceva istețime și calibru. Nu este stupid? Aceasta dovedește și mai mult cât sunt de stupizi. Am terminat acum și părtășia despre manifestările oamenilor care nu au deloc calibru. Care este principalul criteriu pentru a evalua dacă o persoană are capacitatea de a emite judecăți? Depinde dacă are gândirea umanității normale. Dacă nu ai gândirea umanității normale, nu vei fi capabil să judeci nimic. Dacă ai gândirea umanității normale, judecățile tale pot fi totuși greșite, dar, cel puțin, aceasta arată că ai capacitatea de a emite judecăți și capacitatea de gândire a umanității normale. Judecățile pe care le emiți nu sunt speculații, presupuneri, ipoteze și nici nu sunt inferențe. În schimb, sunt diferite concluzii și opinii la care ajungi după ce iei în considerare toate aspectele unei chestiuni. Asta se numește a avea capacitatea de a emite judecăți.