A începe lucrurile în forță, dar a le termina slab

A începe lucrurile în forță, dar a le termina slab – în ce tip de problemă se încadrează acest lucru? (Un defect al umanității.) Acesta este un defect al umanității. Unii oameni, atunci când încep o activitate, o planifică destul de bine, pornesc cu pași mari, adună un grup de oameni, creează rapoarte, atribuie sarcini și chiar își declară cu putere hotărârea, dar pe măsură ce avansează, toate acestea se evaporă, iar ei nu urmăresc, nu supraveghează și nu inspectează ce se întâmplă. În absența cuiva care înțelege adevărul și care poate oferi supraveghere și îndrumare, activitatea poate eșua complet sau pot apărea chiar consecințe nedorite, lăsând lucrarea într-o dezordine totală. Există și oameni care pot rosti doctrine într-un mod destul de lucid și clar, dar când vine vorba să facă lucrurile efectiv, nu au nicio idee cum să procedeze și nu au niciun plan concret. Când apar circumstanțe speciale sau situații neașteptate, nu știu cum să le gestioneze, nici nu au părtășie cu alții, nu caută răspunsuri de la superiorii lor și nu se consultă cu ei. Când încep să facă un lucru, par încrezători și au un start grandios, ca și cum ar fi pe cale să înfăptuiască ceva semnificativ, dar pe măsură ce avansează, își pierd entuziasmul și fug – de parcă s-ar evapora de pe suprafața pământului. Când cineva îi întreabă: „La ce lucrezi acum? Cum merge acea sarcină?”, ei răspund: „Nu va fi terminată.” Totuși, nu raportează la timp că nu o pot duce la bun sfârșit, întârziind lucrurile cu două sau trei luni fără rezultate. Nu este exasperant? (Ba da.) Astfel de oameni sunt cu adevărat detestabili! Indivizii de acest tip au o altă problemă, pe lângă faptul că încep lucrurile în forță, dar le termină slab: tot ceea ce fac devine din ce în ce mai haotic pe măsură ce avansează. Deși la început au un oarecare plan mintal, câteva idei și o oarecare structură, pe măsură ce continuă, gândurile lor devin dezorientate. Pierd din vedere motivul pentru care au început sarcina sau rezultatele pe care ar trebui să le obțină. Când cineva îi sfătuiește să caute, ei spun: „Nu este nevoie să căutăm nimic. Hai să continuăm așa – în orice caz, nimeni nu stă degeaba.” Vezi, încep să facă lucrurile cu un avânt puternic, asemenea unui tunet, dar, pe măsură ce avansează, totul dispare fără urmă. Sunt doar tunete, fără ploaie – fără vreun rezultat. Dacă nu întrebi despre sarcină, nu o urmărești și nu o inspectezi, o vor lăsa să eșueze, nefinalizând-o, fără să dea măcar un raport. Unde a dispărut hotărârea pe care au exprimat-o la început? A fost uitată. Dar planul inițial pe care l-au scris? A dispărut fără nicio urmă. Și acele idei pe care le aveau la început? Au dispărut; au fost uitate. Pur și simplu așa sunt ei! Indivizii de acest fel, când le vezi entuziasmul inițial, par cu adevărat oameni de acțiune. Dar, în realitate, sunt complet inutili; pur și simplu nu sunt oameni care să facă lucrurile într-un mod practic; sunt oameni fără astâmpăr. Sunt dispuși doar să fie în centrul atenției, dar nu vor să îndure greutăți și se tem să-și asume responsabilitatea. Lasă neterminat tot ceea ce fac. Ce fel de umanitate au astfel de oameni? (O umanitate slabă.) Spune-Mi, pot oamenii de acest fel să înfăptuiască ceva? (Nu pot.) Încep mereu în forță, dar termină slab, într-un haos deplin – acesta este stilul lor. Indiferent ce datorie fac, încep destul de entuziasmați, ascultând muzică și fredonând. Dar, după un timp, își pierd interesul și pur și simplu abandonează lucrarea și pleacă. Ce fel de creaturi sunt? Nu sunt detestabili oamenii de acest fel? (Ba da.) Își asumă în mod nechibzuit sarcini pe care știu că s-ar putea să nu fie capabili să le îndeplinească, încercând să-și arate competența, lăudându-se și făcând afirmații pompoase – nu-și cunosc propriile abilități? Dacă nu pot să facă treaba sau să aibă rezultate, de ce nu spun pur și simplu asta? Nu ar trebui să întârzie lucrurile! În schimb, păstrează tăcerea, întârziindu-ți lucrarea în timp ce încearcă să te tragă pe sfoară. Nu au un caracter josnic? (Ba da.) Caracterul lor este mult prea josnic! Le poți încredința unor asemenea oameni sarcina de a gestiona lucrurile? (Nu.) Sunt demni de încredere? (Nu.) Astfel de oameni nu sunt demni de încredere. Dacă și-ar da cuvântul, ai îndrăzni să-i crezi? (Nu.) Ce fel de oameni sunt? Nu cumva sunt niște impostori? (Ba da.) Deși nu te înșală când vine vorba de câștiguri financiare sau în scopuri sexuale, modul lor de a se comporta și de a gestiona lucrurile este atât de detestabil și de respingător. Așadar, care este cauza principală pentru care acești oameni sunt atât de respingători? Au un caracter josnic, nu-și cunosc locul în conduita lor, le place să spună lucruri pompoase, să-și afișeze orice competență cred că au, să fie în centrul atenției și să se dea mari. Nu sunt niciodată consecvenți în ceea ce fac. Totodată, se supraestimează și nu sunt conștienți de propria statură și de tipul de sarcini pe care le pot gestiona. Cu toate acestea, tot încearcă să-și afișeze competența, asumându-și cu îndrăzneală orice fel de lucrare importantă. După ce și-o asumă, chiar și când nu o fac bine și întârzie chestiuni importante, rămân indiferenți; atât timp cât sunt în centrul atenției, este în regulă pentru ei. Nu sunt oameni josnici, mârșavi? (Ba da.) Atunci, nu au aceștia o umanitate foarte slabă? (Ba da.) Dacă întâlniți astfel de indivizi, ați îndrăzni să le încredințați lucruri semnificative sau importante? (Nu.) De exemplu, dacă trebuie să ieși să predici Evanghelia și ai nevoie de cineva care să aibă grijă de copilul tău mic, ce fel de persoană ar trebui să cauți drept ajutor? Ai îndrăzni să alegi un astfel de individ care nu are simțul responsabilității, nu este consecvent și nici demn de încredere? (Nu.) De ce nu? Pentru că ar putea să-ți piardă copilul. Dacă îl întrebi cum s-a pierdut copilul tău, va spune: „Nu știu. Doar am ațipit o clipă și copilul a dispărut. Cum poți să mă învinovățești pentru asta? Copilul are picioare și poate să meargă singur – nu era legat de mine. Nu poți să dai vina pe mine!” Chiar se eschivează de la răspundere! Nu este un ticălos nerușinat? (Ba da.) Nu poți încredința în niciun caz chestiuni de viață și de moarte unor astfel de oameni. În conduita lor, sunt inconsecvenți și nu au integritate sau demnitate. Când apar probleme, au tupeul să dea dovadă de nerușinare și să nege lucrurile. Deși a începe ceva în forță, dar a termina slab este doar un defect al umanității, acest defect anume este o problemă extrem de gravă – este o problemă care ține de integritate. Unora le place să fie în centrul atenției și își asumă cu înflăcărare sarcini, dar nu îndrăznesc să-și asume responsabilitatea. De îndată ce întâmpină dificultăți, se eschivează imediat de la răspundere și se distanțează de situație. Sunt complet iresponsabili. Sunt și deosebit de inconsecvenți și nu pot persevera în nimic din ceea ce fac. Când lucrurile devin atât de rele, nu mai este doar un defect al umanității – este vorba de un caracter cu adevărat josnic și de o umanitate slabă. De ce spun că astfel de oameni au o umanitate slabă? Pentru că nu sunt demni de încredere – nu ai îndrăzni să le încredințezi nimic. Indiferent ce sarcină le încredințezi, sunt de acord fără să ezite, dar în momentul în care te întorci cu spatele, dispar și nu ai habar ce pun la cale. Ar putea să treacă chiar și câteva zile până când îi vezi din nou. Dacă nu-i întrebi cum progresează sarcina, nu-ți vor raporta, purtându-se ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ce fel de creaturi sunt aceștia? Sunt complet iresponsabili! Ba chiar nu trec testul și nu sunt de încredere când vine vorba de un asemenea lucru minor. Ce altceva crezi că ar putea înfăptui? (Absolut nimic.) Dacă lași un copil în grija lor, pot să apară probleme în orice moment. Copilul ar putea să cadă și să se lovească, să mănânce ceva ce nu ar trebui sau, atunci când iese afară la joacă, ar putea să se rătăcească sau să fie răpit de oameni răi – toate acestea sunt consecințe posibile. Întrucât sunt iresponsabili și au un caracter extrem de josnic, nu respectă nicio limită a conștiinței în nimic din ceea ce fac și acționează doar pentru a-și satisface propriile dorințe egoiste, ignorând orice altceva. Când le încredințezi o sarcină, simt că ți-ar știrbi reputația refuzând; ținând cont de propria mândrie și pentru a-și satisface vanitatea, sunt de acord, dar după aceea nu-și asumă absolut nicio responsabilitate. Rostesc cuvinte pompoase, dar nu reușesc să îndeplinească bine sarcina. Asta înseamnă că nu sunt demni de încredere. Sunt buni asemenea oameni? (Nu.) Pot fi aleși drept conducători cei care încep în forță, dar termină slab? (Nu.) De ce nu? (Ar putea afecta lucrarea casei lui Dumnezeu.) Exact. Când vorbesc și fac promisiuni, par să aibă calitățile necesare, iar oamenii sunt dispuși să aibă încredere în cei care pot rosti cuvinte pompoase. Dar când vine vorba să facă efectiv lucruri, acțiunile lor sunt imprevizibile. Chiar dacă greșesc, nu te vor informa; și dacă apar probleme, nu-ți vor oferi o explicație pentru cele întâmplate. Speri din tot sufletul să se descurce bine, dar ajung să facă totul praf și chiar sunt complet indiferenți, neconsiderând deloc ceea ce le-ai încredințat drept o chestiune importantă. În acțiunile lor, tind să fie inconsecvenți. Unii dintre ei fac lucruri doar pe baza propriilor interese, hobbyuri și din curiozitate; unora dintre ei le place să atragă atenția și fac lucruri doar pentru a atrage atenția și a fi văzuți. Astfel de oameni sunt inconsecvenți și iresponsabili, nefiind capabili să facă lucrurile într-un mod pragmatic. Acest lucru este destul de problematic. Încă nu am abordat subiectul dacă au înțelegere spirituală, dacă pot accepta adevărul, sunt supuși sau sunt oameni care urmăresc adevărul – încă nu am atins aceste aspecte. Pur și simplu în ceea ce privește umanitatea lor, astfel de oameni nu sunt demni de încredere. Pot fi aleși drept conducători asemenea indivizi? (Nu.) Oamenii a căror umanitate nu corespunde standardelor nici măcar nu merită să fie cultivați. De ce nu? Pentru că au un caracter prea josnic – le lipsesc chiar și integritatea și demnitatea de bază. Prin urmare, nu sunt calificați nici să fie conducători, nici să fie cultivați pentru rolul de conducători.

A da dovadă de prudență în realizarea lucrurilor

În continuare, haideți să discutăm despre prudența în realizarea lucrurilor. Ce fel de manifestare este aceasta? (Este o calitate a umanității.) A fi prudent în realizarea lucrurilor, a nu fi nechibzuit și, atunci când apar probleme, a fi capabil să le abordezi cu calm și să cauți adevărul – aceasta este o calitate a umanității. În această societate rea, în mijlocul diverselor grupuri de oameni din medii complexe, trebuie să abordezi cu prudență apariția diverselor persoane, evenimente și lucruri. Chiar și atunci când îți îndeplinești datoria în casa lui Dumnezeu, există unele situații complexe printre diversele lucruri pe care le întâlnești și ar trebui să le abordezi cu prudență. De exemplu, când întâlnești oameni răi care provoacă tulburări în timp ce-ți îndeplinești datoria, ar trebui să înveți mai întâi să ai discernământ și apoi să abordezi situația conform adevărurilor-principii. Aceasta este o atitudine pe care ar trebui să o ai față de datoria ta. Ce implică prudența în realizarea lucrurilor? Implică rațiunea unei persoane. Când întâlnești chestiuni de care nu poți să-ți dai seama, trebuie să fii prudent. Chiar dacă înțelegi unele adevăruri, când tot nu poți să-ți dai seama de esența fundamentală și de cauza principală a anumitor chestiuni speciale, este necesar să fii prudent? (Da.) Astfel de situații necesită chiar mai multă prudență. A fi prudent nu înseamnă să fii conservator sau să faci pași mici, nici să nu îndrăznești să acționezi sau să te temi să-ți asumi responsabilitatea – nu se referă la aceste lucruri. Prudența despre care vorbim aici se referă la o calitate a umanității. Care sunt manifestările specifice ale prudenței? Sunt următoarele: în timp ce faci un lucru, cauți mai întâi adevărurile-principii, apoi cauți pașii specifici de practică, calea specifică de practică și finalul dorit pentru acea sarcină sau acea lucrare. Cu alte cuvinte, abordezi chestiunile importante și propria datorie cu o inimă atentă și prudentă. Desigur, unii oameni sunt deosebit de prudenți și atunci când abordează diverse chestiuni pe care le întâlnesc în viața de zi cu zi; nu sunt nepăsători, ci incredibil de prudenți. Acesta nu este un lucru rău; poate fi numit, la rândul său, o calitate a umanității, nu un neajuns. Se poate spune că prudența este o calitate a umanității; o atitudine prudentă nu poate decât să fie benefică pentru oameni și cu siguranță nu-i va constrânge sau obliga în niciun fel. Dacă nu îndrăznești să vorbești când apar probleme, dacă nu îndrăznești să faci nimic sau să interacționezi cu nimeni – dacă te temi și de propria umbră – aceasta este o prudență excesivă. Faptul că trăiești în propria lume măruntă tot timpul, petrecându-ți zilele într-un mod excesiv de circumspect – este aceasta prudență? (Nu.) Dacă mergi la cumpărături, te temi că vei fi înșelat; dacă deschizi un magazin, te temi că vei pierde bani; dacă îți cumperi o casă, te temi că vei ajunge să ai o proprietate stigmatizată; dacă îți cumperi un computer, te temi că va avea viruși – să fii atât de înrobit de o frică excesivă încât să nu îndrăznești să faci nimic și să-ți fie greu să faci chiar și un singur pas – cu siguranță acestea nu sunt manifestări ale tipului de prudență despre care vorbim aici. Aceste manifestări indică o persoană ignorantă, inutilă și temătoare, imatură și lipsită de capacitatea de a trăi independent. Sunt manifestări ale unui calibru slab. Altfel spus, atunci când astfel de indivizi se confruntă cu această societate rea și cu grupuri complexe de oameni, nu au absolut nicio contramăsură. Sunt mereu îngrijorați, temători și atât de speriați încât dau înapoi și nu îndrăznesc să meargă mai departe. Fie se tem că vor fi păcăliți și înșelați, fie se tem că vor fi răniți sau uciși. Nu îndrăznesc să interacționeze cu nimeni sau să se ocupe de ceva. Când merg la muncă, se tem că nu-și vor primi leafa. Ba chiar unele femei nu îndrăznesc să lucreze de teama de a fi maltratate. Unii oameni nu îndrăznesc nici măcar să-și părăsească locuințele, de teamă că ar putea întâlni oameni răi și se tem că lucrurile pe care le cumpără le vor fi furate. Pe scurt, se tem de orice. Nu este aceasta o prudență excesivă? Înseamnă că sunt exagerat de circumspecți. Nu sunt oare nebuni? Unii oameni au acest tip de mentalitate, își fac griji toată ziua despre una sau alta, iar rezultatul este că nu îndrăznesc să se ocupe de nimic sau să iasă și să cunoască oameni, neputând decât să stea acasă. Ce fel de oameni sunt? (Nebuni.) Sunt nebuni; sunt anormali, nu sunt umani. Fiind lipsiți de orice capacitate de a judeca, neavând principii sau standarde minime în ceea ce fac, oamenii de acest fel sunt bestii reîncarnate, nu au o umanitate normală, iar circumspecția lor exagerată nu este prudență. La ce se referă prudența? Prudența înseamnă să faci lucrurile într-un mod măsurat, metodic, și respectând regulile iar pe baza acestui principiu, să acționezi destul de riguros și, atunci când se întâmplă lucruri, să fii calm, nu pripit, nechibzuit sau impulsiv și să fii capabil să cauți adevărurile-principii și metode înțelepte. Aceasta se numește prudență și numai această prudență este o calitate a umanității.

Plăcerea de a-și da importanță și de a se lăuda

Le place să-și dea importanță și să se laude – există mulți astfel de oameni. Și aceasta este o tendință a societății rele. Mulți oameni exagerează, inventează lucruri fără nicio grijă și își dau drumul la gură. Spusele lor nu se aliniază deloc la fapte și zic multe baliverne. Se cred capabili, deși nu au deloc integritate sau simțul rușinii. Sunt asemenea oameni demni de încredere? (Nu.) Au asemenea oameni integritate sau demnitate? (Nu.) Nu au integritate și demnitate, nu sunt demni de respect și nici de încredere. Atunci, li se poate încredința gestionarea unor chestiuni importante? (Nu.) Așadar, ce fel de problemă este lăudăroșenia? (Este un defect al umanității.) Este un defect al umanității, dar trebuie să privești și umanitatea acelor indivizi – dacă umanitatea lor este rea sau dacă aceștia pot accepta lucruri pozitive. Dacă sunt doar mârșavi și, fiind influențați de viața lor de familie sau de mediul social de-a lungul multor ani, au căpătat prostul obicei de a le plăcea să se laude și să-și dea importanță, vorbind iresponsabil și fără să țină cont de consecințe, atunci acesta este doar un defect al umanității lor. Nu sunt răi; sunt doar la nivelul de a fi extrem de mârșavi. Dacă indivizii de acest fel, pe lângă faptul că le place să se laude, acționează și într-un mod destul de dominant și feroce în interacțiunea cu alții, iar scopul lor când își dau importanță și se laudă este de a-i oprima pe alții și de a face așa încât lucrurile cu care se laudă și pe care le exagerează să pară mai mărețe, mai bune și mult deasupra lucrurilor pe care le-au făcut sau le au alți oameni, atunci problema nu mai este că sunt mârșavi. Ce fel de problemă este? (Este problema unei umanități rele.) Aceasta este problema unei umanități rele. Așadar, este implicată aici o fire coruptă? (Da.) Ce fel de fire coruptă? (O fire feroce.) Au o fire arogantă, feroce. Unor oameni le place să se laude pur și simplu pentru că sunt extrem de mârșavi. Acest lucru este cauzat de obiceiurile și de mediul lor de viață. Pur și simplu nu înțeleg ce înseamnă să vorbești sincer, să vorbești din inimă, să discuți despre situații reale sau să vorbești despre viață și despre chestiuni adecvate. Nu au această conștientizare. O astfel de educație nu este prezentă în mediul lor familial și școlar și este chiar mai absentă după ce ei intră în societate. Drept urmare, mârșăvia lor înnăscută este foarte gravă. Sunt neserioși, nu au un comportament adecvat și le place doar să-și dea importanță, să se laude ca să iasă în evidență și să-i facă pe alții să aibă o părere bună despre ei. În inimile lor, nu au alte ambiții, dorințe sau nevoi. Dacă prezintă doar aceste manifestări, este doar mârșăvie; este un defect al umanității lor. Dar dacă lăudăroșenia lor are un scop și, prin lăudăroșenie, se prezintă drept extrem de capabili și excepțional de abili, precum și superiori, diferiți și mult deasupra oamenilor obișnuiți, atunci nu mai este o chestiune de mârșăvie. Plăcerea lor de a se lăuda este îndrumată de o gândire specifică, este motivată de o sete de statut, de ambiție și de dorință. Folosesc lăudăroșenia drept un mod de a-i reprima și impresiona pe alții, făcându-i să simtă că le sunt inferiori și că nu sunt la fel de buni ca ei, să fie respectuoși și să asculte de ei. Acesta este răul din umanitatea lor. Plăcerea lor de a se lăuda are ca scop obținerea supremației: „Orice ai tu, am și eu. Orice poți să faci, pot și eu să fac. Orice știi, știu și eu. Orice ai văzut, am văzut și eu. Nu-ți sunt inferior!” Dacă ai mâncat un anumit fel de mâncare, se întâmplă chiar să pretindă că l-au mâncat și ei, deși este evident că nu au făcut-o niciodată – și nu doar atât, vor spune că au mâncat mai mult și că mâncarea pe care au mâncat-o ei a fost mai bună decât cea pe care ai mâncat-o tu. Se vor lăuda chiar și cu lucruri care pur și simplu nu s-au întâmplat. În ce scop se laudă? Ca să te eclipseze, să concureze cu tine și să te facă să simți că sunt mai buni decât tine, că sunt întocmai la fel de buni ca tine. Sunt conduși de ambiție și dorință. Așadar, manifestarea umanității care este condusă de o astfel de ambiție și dorință este doar mârșăvie sau este o umanitate rea? (Este o umanitate rea.) Este implicată aici o fire coruptă? (Da.) A fi condus de ambiție și dorință – aceasta este o fire coruptă. Ce fel de fire coruptă? (Aroganță și ferocitate.) Exact. Sunt aceste două tipuri de fire coruptă: aroganță și ferocitate. În plus, există și puțină ticăloșie. Adică, orice spui, ei îți întorc mereu spusele pe toate părțile în inimile lor, încearcă mereu să facă mare caz de ele și le abordează mereu cu gânduri ticăloase și idei extreme. De exemplu, dacă spui: „Mașina familiei mele este Toyota; este o mașină japoneză”, ei spun: „Mașinile japoneze nu sunt bune. Mașinile germane sunt mai bune. Mașina germană pe care o conduceam nu avea doar performanțe excelente, dar a și funcționat peste zece ani fără să se strice – este mult mai bună decât mașina ta!” Trebuie neapărat să te întreacă. Spui: „Nu am absolvit nici măcar liceul”, iar ei spun: „Eu am absolvit liceul. Mă invidiezi, nu-i așa?” În realitate, nici măcar nu au absolvit gimnaziul, dar vor totuși să te întreacă. Le place să se simtă invidiați, apreciați și admirați de alții. Vezi, reacția lor la informațiile pe care le primesc de la oricine este mereu ticăloasă și extremă. Nu au gândirea umanității normale. O persoană normală, auzind că altcineva are ceva bun, ar putea spune: „E minunat că ai asta. Ai putea să-mi spui despre caracteristicile și avantajele sale specifice? Aș vrea să aflu mai multe.” Cineva cu o umanitate normală ar răspunde în acest fel. Dar oamenii cărora le place să se laude nu au o umanitate normală. Ei se gândesc: „De ce să ai tu asta și eu nu? Chiar dacă nu am, tot trebuie să spun că am și, mai mult, trebuie să spun că ceea ce am eu este mai bun decât ce ai tu!” Dacă le ceri să scoată acel lucru și să ți-l arate, vor spune: „Nu te las să-l vezi!”, când, de fapt, nu au deloc acel lucru. Este o ticăloșie? (Da.) Cu alte cuvinte, când li se întâmplă ceva sau când văd ori primesc orice informație, reacția lor este mereu extremă, incompatibilă cu umanitatea și ticăloasă, prin urmare există și o oarecare ticăloșie în firea lor. Pentru a ne exprima altfel, când conversezi sau ai părtășie cu ei în mod normal și simți că nu ai spus nimic din ce ar putea să provoace o reacție mintală nejustificată, mintea lor este deja plină de o multitudine de gânduri. Sunt deja invidioși pe tine, sfidători și plini de ură față de tine, dorind totodată să te oprime. Mintea lor este măcinată de aceste lucruri. N-ai spune că este o ticăloșie? (Ba da.) Oamenii ticăloși nu sunt curați. Majoritatea expresiilor, cuvintelor și acțiunilor pe care le dezvăluie sunt incompatibile cu conștiința și rațiunea umanității normale. Este posibil să existe o oarecare agresivitate în cuvintele lor; pe lângă faptul că dau dovadă de agresivitate, unele dintre cuvintele lor pot fi neadevărate, iar altele pot fi laude. Aceasta deoarece au gânduri ticăloase în sinea lor și, mânați fiind de aceste gânduri ticăloase, toate cuvintele pe care le rostesc sunt minciuni, provenind toate de la Satana și de la diavoli. Astfel de oameni nu au umanitate; sunt non-umani. Oamenii cărora le place să se laude și să-și dea importanță pot fi împărțiți în două tipuri. Aceștia ar trebui caracterizați în funcție de esența umanității lor. Altfel spus, trebuie să ne uităm dacă sunt mârșavi și dacă umanitatea lor este rea pentru a analiza ce problemă au. Dacă au o umanitate rea și sunt foarte mârșavi, capabili să comită multe fapte rele, atunci nu sunt oameni buni și ar trebui caracterizați drept oameni răi. În schimb, dacă doar își dau întrucâtva importanță și au o oarecare mârșăvie, dar nu ajung să facă lucruri rele, au totuși o oarecare conștiință și rațiune și, de asemenea, pot să facă unele lucruri bune, atunci pot fi totuși considerați oameni cu o umanitate bună. Aceasta nu este o problemă majoră și, dacă au un calibru bun, pot chiar să fie aleși drept supraveghetori, conducători sau lucrători. Chiar dacă aceste două tipuri de oameni își dau importanță și adoră să se laude, totul se reduce la întrebarea dacă umanitatea lor este bună sau rea. Dacă sunt doar mârșavi, acesta este un defect al umanității lor și nu implică o fire coruptă. Însă, dacă în spatele lăudăroșeniei lor se află intenții și ambiție, aceasta indică o umanitate rea și implică o fire coruptă. În ceea ce privește umanitatea lor, aceasta este rea; firile corupte pe care le implică sunt aroganța, ticăloșia sau ferocitatea. Implică atât un caracter slab, cât și firi corupte, nu-i așa? (Așa e.)

Nepăsarea

Să discutăm despre o altă manifestare: nepăsarea. A fi nepăsător în tot ce faci – din ce aspect face parte acest lucru? (Dintr-un defect al umanității.) Asemenea oameni privesc totul într-un mod aproximativ și general, fiind incapabili să înțeleagă punctele cheie. Sunt neglijenți în tot ceea ce fac. Nu pot face o lucrare meticuloasă, cum ar fi cea bazată pe texte sau gestionarea documentelor. Nu pot nici să se ocupe de sarcini care necesită precizie. Când croiesc haine, uneori cos pantaloni acolo unde ar trebui să fie mâneci, alteori fac mâneci scurte în loc de mâneci lungi sau transformă o talie de 66 de centimetri într-una de 61 de centimetri. Fac haine fie prea mari, fie prea mici. Indiferent ce fac, sunt mereu atât de neatenți, de nechibzuiți și de stângaci încât nu pot să facă nimic bine. Cât de neatenți pot fi? Când ies să se ocupe de ceva, pot chiar să uite lucrurile pe care trebuiau să le aducă. De exemplu, când se întâlnesc cu un avocat pentru un proces, uită să-și aducă actul de identitate, precum și dovezile cerute de avocat. Uită multe lucruri. Uneori, nici măcar nu știu unde și-au pus bunurile importante și nu fac niciun efort să-și amintească. Drept urmare, adesea pierd și uită lucruri, iar acțiunile pe care le întreprind și viața lor de zi cu zi sunt o harababură completă. Astfel de oameni nu sunt niciodată serioși în modul în care își tratează lucrarea sau datoria. Orice fac este mereu pripit și necugetat – își formează doar o impresie vagă despre chestiunile pe care le observă, înțeleg doar în linii mari cuvintele pe care le aud, spun lucrurile doar în termeni aproximativi și generali și păstrează în memorie doar o schiță aproximativă a lucrurilor. Drept urmare, nu sunt capabili să se ocupe de o lucrare importantă sau confidențială; nu sunt potriviți pentru astfel de sarcini. Dacă nepăsarea lor implică doar viața sau igiena lor personală, fără să afecteze alte persoane sau chestiuni importante, atunci este doar un defect al umanității lor – indiferent ce probleme apar, pot să-și asume responsabilitatea și atât. Dar dacă implică datoria, o lucrare importantă, soarta și perspectivele cuiva, dacă cineva rămâne sau pleacă și așa mai departe, atunci, asemenea indivizi nu sunt potriviți pentru a gestiona aceste chestiuni, deoarece sunt prea nepăsători. În primul rând, nu sunt meticuloși în aceste chestiuni; le aruncă doar o privire superficială, fiind prea leneși pentru a-și folosi creierul, a se gândi sau a investi energia necesară pentru a le gestiona. În al doilea rând, au în permanență un stil și o abordare pripite și necugetate și deseori pierd și uită lucruri. Dacă acest lucru le implică doar viața personală, nu este o problemă majoră. Totuși, dacă implică o lucrare importantă sau chestiuni confidențiale, pot să încurce lucrurile sau chiar să provoace un dezastru major. De exemplu, cineva trebuie să meargă urgent la Paris, dar din cauza neatenției, aceștia cumpără în schimb un bilet de avion spre Roma. Se simt chiar destul de mulțumiți, spunând: „Biletul pe care l-am cumpărat astăzi a fost atât de ieftin!” Alții se uită la el și spun: „Bineînțeles că este ieftin – trebuia să mergi la Paris, de ce ai cumpărat un bilet spre Roma?” Asta înseamnă că sunt mult prea nepăsători! Astfel de oameni privesc totul cu o atitudine disprețuitoare și superficială. Aruncă o singură privire pentru a-și face o idee generală despre un lucru și gata. Exact acesta este tipul de atitudine iresponsabilă pe care o au. Desigur, această atitudine este caracterizată și de faptul că nu vor să pună suflet în nimic și de lene – sunt prea leneși pentru a pune suflet în ceva, pentru a-și folosi mintea sau a gândi atunci când se ocupă de orice chestiune. Astfel de oameni nepăsători sunt nepotriviți pentru o lucrare importantă, în special pentru sarcini care implică lucrarea bazată pe texte, gestionarea documentelor sau lucrarea care presupune aptitudini profesionale confidențiale. Atunci, dacă astfel de oameni devin conducători, se pot ridica la înălțimea sarcinii? (Nu. Lucrarea lor nu este realizată niciodată cum trebuie; este făcută mereu aproximativ și în linii mari și este lăsată mereu neterminată. Nu pot face o lucrare reală.) Astfel de oameni nu acordă atenție detaliilor în lucrarea lor; sunt mereu pripiți și necugetați, tratând lucrurile într-un mod superficial și sumar. În plus, spun mereu cuvinte vagi, având tendința de a folosi termeni precum „aproximativ”, „poate”, „probabil” sau „posibil”. Asemenea oameni nu pot înfăptui nimic. Multe aspecte ale lucrării din casa lui Dumnezeu, cum ar fi lucrarea administrativă, lucrarea privind personalul, lucrarea privind viața bisericească și cea evanghelică, implică detalii specifice. Atunci când se confruntă cu o lucrare detaliată, astfel de oameni nepăsători au dureri de cap, se simt confuzi și sufocați; nu sunt dispuși să realizeze o lucrare atât de minuțioasă. Au această atitudine leneșă, așa că, atunci când vine vorba să muncească, mereu gândesc: „Este în regulă dacă facem o muncă aproximativă; la urma urmei, este suficient de aproape de ceea ce spun rânduielile de lucru.” Păstrează mereu atitudinea „merge și așa” – poate lucrarea să fie făcută bine în acest fel? (Nu.) Când îi evaluează pe oameni, procedează tot cu aproximație – îi evaluează pe conducători și lucrători în termeni generali, la fel și pe supraveghetorii fiecărei echipe. Când cineva întreabă: „De cât timp crede acel supraveghetor în Dumnezeu?”, ei răspund: „Se pare că de peste trei ani.” Dar s-ar putea ca o persoană care crede în Dumnezeu de trei ani nici măcar să nu fi stabilit încă o bază solidă – poate o astfel de persoană să fie de încredere ca supraveghetor? Oamenii nepăsători chiar nu-și pot da seama de acest lucru. De aceea, vorbirea lor este presărată mereu de termeni precum „aproximativ”, „probabil”, „poate”, „posibil” și „se pare”; pur și simplu nu folosesc niciodată o formulare precisă. Când cineva întreabă: „A slujit vreodată drept conducător de când crede în Dumnezeu?”, ei răspund: „Se pare că nu, pentru că nu l-am auzit menționând asta.” Vezi, nu tratează niciodată nimic cu scrupulozitate. Dacă insiști să primești detalii, se bazează doar pe sentimente și impresii. Nu vor spune: „Mă voi interesa imediat și voi confirma.” Pur și simplu nu tratează lucrurile cu scrupulozitate. În orice privință, consideră că este în regulă atât timp cât este „aproximativ corect” sau „destul de aproape”. Unii oameni spun: „De ce ar trebui să ducem o viață atât de meticuloasă?” Deși acest lucru este adevărat într-o anumită privință – în chestiunile legate de viața trupească, poți fi puțin lipsit de meticulozitate – când vine vorba de lucrarea bisericească, nu poți fi lipsit de meticulozitate. Când ești lipsit de meticulozitate în lucrare, rezultatele acesteia sunt afectate. În orice aspect al lucrării, se pot obține rezultate bune doar prin planificare, rânduieli, urmărire, supraveghere și îndemnuri specifice. Dacă sarcinile sunt realizate într-un mod aproximativ și pripit, nicio lucrare nu poate da vreodată rezultate. Prin urmare, nepăsarea este un defect al umanității, iar astfel de oameni nepăsători nu sunt capabili să facă lucrări importante; în special, nu sunt capabili să facă lucrarea conducătorilor și lucrătorilor. Indiferent despre ce chestiune este vorba, oamenii de acest fel aud doar o descriere generală și apoi presupun că înțeleg. De exemplu, în lucrarea de înființare a bisericilor, cum se înființează o biserică, de câți oameni este nevoie pentru înființarea unei biserici, câte biserici formează un district, câte districte formează o regiune – rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu au reguli specifice pentru toate acestea, existând reguli specifice suplimentare și pentru circumstanțe speciale. Cu toate acestea, oamenii nepăsători nici nu caută, nici nu încearcă să afle despre aceste reguli, însă pretind că știu cum să procedeze. Când li se cere să ofere detalii, răspund: „Este vorba doar de înființarea bisericilor. Odată ce există un anumit număr de oameni, înființezi una.” Dar când sunt întrebați: „Cum anume ar trebui înființată?”, nu știu și nu pot să ofere detalii. Dacă ar fi conducători neexperimentați, neștiind deocamdată cum să înființeze o biserică, ar fi de înțeles. Problema este că nu știu, dar nici nu sunt scrupuloși în această privință, nu studiază și nici nu caută. Pot astfel de oameni să facă bine lucrarea bisericească? (Nu.) Pentru astfel de oameni, avem un singur cuvânt – „demisionează!” Nu se ridică la înălțimea lucrării de conducere. Nicio lucrare nu este mai complexă decât cea care implică oameni. Dacă nu ai o inimă precaută și responsabilă, iar lucrarea ta este aproximativă și nu este făcută meticulos, atunci, indiferent cât de bun este calibrul tău, tot nu te vei ridica la înălțimea rolului. Dacă ești prea nepăsător, faci totul doar aproximativ, te concentrezi doar asupra schiței generale, făcând lucrurile în mod mecanic, fără să te concentrezi asupra detaliilor, neștiind să tratezi lucrurile cu scrupulozitate – toate acestea înseamnă că în niciun caz nu te ridici la înălțimea lucrării conducătorilor și a lucrătorilor. Ai înțeles? (Da.)