Exemplul 9: A nu-i păsa de igienă

Unii oameni, deoarece s-au născut în țări sau medii subdezvoltate sau în familii cu o situație precară, nu sunt foarte pretențioși în privința lucrurilor din viața lor. Ar putea să nu fie meticuloși în legătură cu igiena alimentară, să poarte aceleași haine mult timp fără să le spele și ar putea să nici nu observe dacă hainele lor miros a transpirație. Ce fel de manifestare este aceasta? (Este o manifestare a obiceiurilor care țin de stilul cuiva de viață.) Este o chestiune referitoare la obiceiurile stilului de viață; este vorba de lipsa de atenție acordată igienei. Unii oameni folosesc același prosop pentru a-și spăla fața și picioarele și apoi îl folosesc pentru a se șterge de transpirație când ies să muncească în timpul zilei. Uneori, dacă văd o persoană rănită, chiar folosesc același prosop pentru a bandaja rana. Nu dau dovadă de nicio preocupare privind igiena. Ce problemă este aceasta? Are o anumită legătură cu situația familiei în care s-au născut. Unii oameni provin din familii având condiții de viață bune, în care fiecare persoană are mai multe prosoape și prosoape de baie, cu distincții clare între cele folosite pentru față și cele folosite pentru picioare. Ei fac baie și se spală pe față în fiecare zi, iar prosoapele și prosoapele de baie sunt și ele spălate zilnic, așa încât par a fi deosebit de meticuloși. Cum se formează astfel de obiceiuri? Sunt rezultatul unei anumite baze economice și al condițiilor financiare din familie, care duc la aceste obiceiuri rafinate ale stilului de viață. Acest lucru face ca o persoană să pară foarte respectabilă și atentă la igienă. La prima vedere, pare că este foarte meticuloasă, dar, în realitate, în spatele tuturor acestor lucruri se află condițiile înnăscute care au condus la această situație. Așadar, de ce nu sunt atenți unii oameni la aceste lucruri? Unii nu sunt înclinați din fire să acorde prea multă atenție unor astfel de chestiuni și, chiar dacă au mijloacele necesare, nu iau aceste lucruri prea în serios – aceasta nu este o problemă importantă. Pentru alții, acest lucru se datorează condițiilor și mediului lor familial. Într-o familie formată din șapte sau opt membri, s-ar putea ca toți să folosească același prosop pentru a-și spăla fața și picioarele, folosindu-l unul după altul. Unii oameni chiar merg la culcare fără să-și spele picioarele și dorm totuși profund. Acest lucru nu le afectează viața cotidiană sau conduita proprie. Cei care sunt meticuloși ar putea spune: „Dar ai microbi pe picioare – sunt atât de murdare!” La care alții ar putea răspunde: „Picioarele nu sunt murdare; sunt acoperite toată ziua și nu intră în contact cu mediul exterior, așa că nu există microbi, doar puțină transpirație. Oamenii cred că transpirația picioarelor este murdară, dar, de fapt, nu este. În unele locuri, picioarele sunt folosite chiar și pentru pregătirea mâncării. Cine știe? Poate că mâncarea pe care o cumperi de la piață a fost preparată amestecând aluatul cu picioarele. Nu vezi acest lucru și o mănânci – dar tot te consideri atât de meticulos!” Indiferent dacă o persoană este pretențioasă sau nu, toate acestea sunt obiceiuri ale stilului de viață sau moduri de trai modelate de condițiile înnăscute. Nu au nicio legătură cu felul în care se poartă. Așadar, ce fel de manifestări se referă la conduita unei persoane? De exemplu, când se confruntă cu o situație periculoasă, când sunt hăituiți de marele balaur roșu, toți sunt încordați și speriați și vor avea unele reacții instinctive. Totuși, unii oameni ar putea spune: „Indiferent cât de încordați și de speriați suntem cu toții în momentul de față, trebuie să ne calmăm și să abordăm problemele situației. Ar trebui mai întâi să-i acoperim pe conducătorii și lucrătorii, precum și pe frații și surorile din alte regiuni, astfel încât să poată pleca repede.” Dar alții ar putea gândi altfel: „Să-i acoperim? Dar cu mine cum rămâne? Dacă nu pot să scap în cele din urmă? Trebuie să fug primul! Cine fuge primul nu va fi prins și nu va fi condamnat sau torturat.” Vezi, când se confruntă cu un pericol, deși toată lumea are aceeași reacție instinctivă de frică, unii acordă prioritate protejării altora și pun siguranța propriei vieți în plan secund – astfel de oameni dau dovadă de iubire și bunătate. Alții, însă, se gândesc mai întâi la ei înșiși, luând-o la fugă fără să țină cont de alții – acesta este egoism. De fapt, în sensul conștiinței umanității lor, știu oare cei din al doilea grup că ar trebui să-i protejeze mai întâi pe conducători și lucrători, precum și pe frații și surorile din alte regiuni? În ceea ce privește raționamentul, înțeleg ei acest lucru? (Da.) Când toată lumea înțelege în mod egal acest raționament și are reacții instinctive, oamenii diferă în privința manifestărilor lor. Acest lucru reflectă diferențele de umanitate dintre indivizi. Unii sunt egoiști și josnici, având grijă doar de ei înșiși și ignorându-i pe ceilalți, în timp ce alții sunt buni la suflet, capabili să fie altruiști și grijulii față de ceilalți, acordând prioritate protejării lor și neacționând în mod egoist. Reflectă aceasta tipuri diferite de umanitate? (Da.) Deosebirea este astfel clară. Așadar, dintre aceste tipuri de oameni, cu cele două tipuri diferite de umanitate ale lor, care tip de persoană este capabilă să accepte adevărul și să se elibereze de firea sa coruptă? (Tipul de persoană cu umanitate bună este capabilă să accepte adevărul și să se elibereze cu ușurință de firea sa coruptă.) Dar oamenii egoiști? (Nu le este ușor să practice adevărul; chiar dacă-l înțeleg, nu-l pot pune în practică, așa că le este greu să se elibereze de firea lor coruptă.) Exact. Așadar, deși toți pot dezvălui o fire coruptă, dacă umanitatea lor este diferită, atunci oamenii vor fi diferiți și în ceea ce privește capacitatea de a se elibera de firea lor coruptă. Când au tipuri diferite de umanitate, oamenii răspund la aceeași situație cu atitudini și abordări diferite. Aceasta determină dacă o persoană poate accepta în cele din urmă adevărul și lucrurile pozitive, dacă poate merge pe calea urmăririi adevărului și dacă se poate elibera de firea ei coruptă. Umanitatea cuiva este esențială, nu-i așa? Când se confruntă cu un pericol, toată lumea are unele reacții instinctive – toți simt frică, panică și teroare, sunt nesiguri, se tem de moarte și vor să fugă. Într-o situație atât de critică, o persoană cu umanitate bună și binevoitoare se va gândi mai întâi să-i protejeze pe conducători și lucrători, precum și pe frații și surorile din alte regiuni – se gândește mai întâi la siguranța altora. Deși are și ea reacții instinctive – frică, panică, teroare – și posedă din fire și instinctul de autoprotecție, modul în care gestionează situația nu este de a se proteja mai întâi pe sine, ci de a-i proteja pe alții. Așa se comportă o persoană cu umanitate binevoitoare. Și cum se poartă o persoană egoistă? S-ar putea gândi la alții, dar nu-i protejează – se protejează mai întâi pe sine. Prin urmare, cei cu umanitate bună, care pot empatiza cu alții și îi pot proteja, sunt predispuși să accepte adevărul. Conștiința și rațiunea umanității lor se aliniază la condițiile necesare pentru a accepta adevărul și a se elibera de firea lor coruptă. Cât despre tipul de indivizi egoiști, chiar dacă înțeleg adevărul, nici nu-l acceptă, nici nu-l practică. Atunci când se confruntă cu un pericol, umanitatea lor manifestă autoprotecție și egoism. Este așadar evident, judecând după această umanitate pe care o manifestă, că nu întrunesc condițiile de bază necesare pentru a accepta adevărul și a se elibera de firea lor coruptă. Aceasta înseamnă că, în situațiile în care trebuie să practice adevărul, conștiința și rațiunea lor își pierd funcția. Ei acționează împotriva conștiinței și a rațiunii lor. Nu aleg să caute adevărul și să facă lucrurile corecte pe care ar trebui să le facă, ci, în schimb, aleg să se împotrivească față de conștiința și de rațiunea lor și chiar față de dreptatea morală și de adevăr, satisfăcându-și pe deplin dorințele egoiste și nevoile intereselor lor pentru a se proteja și a-și conserva toate interesele. Prin urmare, indivizilor de acest tip nu le va fi ușor să meargă pe calea urmăririi adevărului sau pe calea mântuirii. Asta înseamnă că le este foarte greu să se elibereze de firea lor coruptă. Ca să ne exprimăm oarecum prudent, în loc să spunem că nu sunt capabili să se elibereze de firea lor coruptă, vom spune că le este foarte dificil să facă asta. Așadar, privind problema acum, depinde întru totul de condițiile înnăscute ale unei persoane dacă se poate elibera de firea ei coruptă și dacă poate dobândi mântuirea? (Nu.) De ce depinde? (De umanitatea ei.) Depinde de caracterul ei și depinde dacă rațiunea și conștiința umanității sale pot funcționa atunci când se confruntă cu diverse persoane, evenimente și lucruri. Cu alte cuvinte, depinde dacă persoana acționează conform conștiinței și rațiunii sale atunci când se întâmplă ceva. Dacă o persoană acționează sub îndrumarea conștiinței și rațiunii sale, va alege lucruri pozitive și adevărul. În schimb, dacă acționează împotriva conștiinței și rațiunii sale, atunci, indiferent cât de mult adevăr înțelege sau dacă are un calibru mare sau mic, se va împotrivi față de dreptatea morală, față de adevărurile-principii și chiar își va pierde umanitatea. Ce clarifică acest lucru? Este umanitatea esențială? (Da.) Dacă o persoană, indiferent de situație, acționează împotriva conștiinței și rațiunii sale și împotriva dreptății morale ori de câte ori sunt implicate interesele sale, aceasta își va pierde umanitatea. Va face orice pentru a-și asigura și proteja interesele proprii. Așadar, când se confruntă cu o situație, nu va alege să acționeze conform conștiinței și rațiunii sale. În schimb, li se va împotrivi de dragul propriilor interese, sacrificându-și integritatea și demnitatea pentru a-și atinge scopurile. Privind din această perspectivă, indiferent cât de bine se comportă de obicei, acest tip de persoană își urmărește doar propriile interese – firea sa coruptă este foarte greu de alungat. Aceasta nu acceptă adevărul – cu cât momentul este mai important și cu cât se confruntă mai mult cu realitatea, cu atât mai mult alege să se opună conștiinței și rațiunii sale și adevărului; și cu cât momentul este mai important, cu atât mai mult își dezvăluie firea coruptă de aversiune față de adevăr și umanitatea ei egoistă și josnică. Prin urmare, acestui tip de persoană îi este foarte greu să se elibereze de firea ei coruptă. Este clar până acum că umanitatea unei persoane este o condiție fundamentală pentru ca aceasta să se elibereze de o fire coruptă? Tipul de umanitate al unei persoane determină dacă aceasta poate, în cele din urmă, să se elibereze de firea ei coruptă, dacă poate, în cele din urmă, să meargă pe calea urmăririi adevărului și dacă poate, în cele din urmă, să dobândească mântuirea.

Exemplul 10: A fi taciturn din fire

Unii oameni sunt taciturni din fire, având o personalitate blândă și tolerantă. Rareori fac caz de lucruri sau se ceartă cu alții și nu sunt nici exagerat de gălăgioși. Nu au o exprimare ostentativă, iar vocile lor sunt blajine. La exterior, par deosebit de blânzi și fac lucrurile într-o manieră metodică și fără grabă. Există chiar și unii oameni sfioși, cărora nu le place să vorbească prea mult cu alții și care nu sunt dispuși să interacționeze prea mult cu semenii. Oriunde merg, practic, nu-și fac simțită prezența. La ce fel de problemă se referă aceste manifestări? (Este o problemă legată de personalitatea lor.) Aceasta este o problemă în legătură cu personalitatea lor înnăscută. Acești oameni au acest tip de personalitate la exterior și, la interior, gândurile lor sunt și ele foarte simple. Sunt relativ amabili cu alții, interacționează cu ei relativ corect, nu profită de ceilalți și, atunci când primesc favoruri sau ajutor de la alții, îi răsplătesc și, de asemenea, își amintesc de bunătatea altora în inimile lor. La exterior, acești oameni par să aibă o umanitate bună: sunt inofensivi atât față de oameni, cât și de animale; sunt toleranți, sensibili față de alții și nu se agită alături de alții din cauza lucrurilor; nu se implică în dispute, nici nu-i bârfesc pe alții; nu-i judecă pe oameni pe la spatele lor și niciodată nu atacă sau nu le fac rău altora în mod proactiv; când cineva se află în dificultate, atât timp cât pot ajuta, nu vor refuza niciodată și nu vor cere nimic în schimb. Majoritatea oamenilor ar spune că acești indivizi sunt destul de agreabili. Așadar, par acești oameni să aibă o umanitate bună la exterior? (Da.) Dar, cu o ocazie, casa lui Dumnezeu îi întreabă cum merg lucrurile: „Cum este lucrarea conducătorilor voștri de biserică? Ce părere au frații și surorile despre ei? A avut lucrarea de evanghelizare vreun rezultat în această perioadă? A perturbat sau a tulburat cineva lucrarea bisericii?” Ei chibzuiesc la întrebare: „De ce mă întreabă pe mine despre asta? La ce se referă? Insinuează că ar trebui să spun că acei conducători nu se descurcă bine? Caută să-i demită pe conducătorii noștri? Încearcă să mă tragă de limbă și să obțină confirmarea de la mine. Ei bine, nu voi spune nimic. Dacă vor fi demiși într-o zi și vor afla că le-am raportat problemele, oare conducătorii nu-mi vor purta pică?” Prin urmare, răspund: „Conducătorii au făcut o treabă destul de bună în ultima vreme; n-am observat nicio problemă.” Doar atât spun. Când sunt întrebați din nou: „Chiar nu ai observat nicio problemă?”, ei răspund: „Ce-ar fi să o întrebi pe sora cutare? Ea interacționează frecvent cu conducătorii. Comunică destul de des și îi cunoaște bine. Eu nu-i cunosc atât de bine.” Dar, de fapt, se gândesc: „Chiar dacă știu, nu pot să spun nimic. Dacă îmi spun părerea și conducătorii sunt demiși mai târziu, nu-mi vor purta pică? Chiar dacă nu sunt demiși, dacă află că am spus ceva rău despre ei, nu-mi vor face viața dificilă? M-ar putea chinui? M-ar lăsa fără datoria mea? Nu pot spune nimic!” Ce fel de manifestare este aceasta? (Este o manifestare a înșelătoriei.) Și de ce tip de problemă este legată? De o fire coruptă. Oamenii de acest tip par la exterior să aibă o personalitate bună din fire și o umanitate bună, dar oricând vine vorba să-i evalueze pe alții sau să raporteze probleme, susțin că nu știu, spunând că sunt credincioși de puțin timp și nu înțeleg adevărul, că sunt prea nesăbuiți ca să-și dea seama de lucruri. Indiferent ale cui sunt problemele pe care le observă, nu le raportează niciodată și nu-și spun părerea despre ele. Când cineva îi judecă pe conducători pe la spatele lor sau își face datoria în mod superficial, se prefac că nu observă sau că nu știu despre asta și nu raportează niciodată nimic. Când conducătorii întreabă: „Ai petrecut mult timp cu persoana cutare; cum își îndeplinește de obicei datoria? Este capabilă să îndure greutăți și să plătească un preț?”, ei răspund: „Ei bine, văd că se trezește destul de devreme dimineața și se culcă destul de târziu seara.” De fapt, au observat de mult că această persoană urmărește deseori videoclipuri din lumea non-credincioasă și nu plătește un preț în îndeplinirea datoriei sale, dar nu spun adevărul; păstrează mereu o armonie superficială cu toată lumea. La exterior, personalitatea lor înnăscută pare în regulă, iar umanitatea lor pare și ea bună, dar ce se ascunde dincolo de această aparență de umanitate bună? Sunt oameni care caută să facă pe plac altora, care nu jignesc pe nimeni, nu fac niciodată rău nimănui, nu profită niciodată de alții și nu-și fac niciodată dușmani. Care este principiul după care se poartă? (Să nu jignească pe nimeni.) Nu jignesc pe nimeni, nu fac rău nimănui și caută doar să se protejeze pe ei înșiși. Înseamnă că sunt niște oameni alunecoși? (Da.) Chiar și atunci când cineva are o părtășie sinceră cu ei, spunând: „Am petrecut cel mai mult timp împreună îndeplinindu-ne îndatoririle. Te rog să-mi semnalezi orice problemă vezi la mine. Promit să o accept și să o schimb. Te rog să ai părtășie cu mine și despre principiile de practică în această privință” – chiar și atunci când cealaltă persoană este atât de sinceră, ei tot nu spun adevărul. În schimb, spun fără sinceritate: „Ești mult mai bun decât mine. De fapt, niciunul dintre voi nu-și dă seama, dar sunt foarte slab. Devin negativ și sunt și răzvrătit.” Indiferent cât de sincer le cer alții, tot nu spun nimic. Refuză categoric să jignească pe cineva și nu vor face niciodată vreo afirmație sinceră. Nu vor spune adevărul nimănui, păstrând totul ascuns în inimile lor. De aici, se poate vedea că problema nu este lipsa gândurilor, deoarece nu sunt roboți și nu trăiesc într-un vid. Au opinii despre diferiți oameni și diferite chestiuni, dar nu le exprimă niciodată, nu le împărtășesc și nu le transmit nimănui. Pur și simplu păstrează totul pentru ei, în parte pentru că nu vor ca alții să le vadă adevărata față și, în parte, pentru că nu vor să jignească pe nimeni. Așadar, care este principiul după care se poartă? Nu cumva nu au principii? (Așa este.) Nu au principii. Nu caută niciodată adevărul și nu susțin principiile. Se concentrează doar pe apărarea și protejarea propriei persoane. Atât timp cât nu sunt răniți, nu le pasă de cerințele lui Dumnezeu. Nu au principii sau limite în modul în care se comportă și nu jignesc pe nimeni – sunt pur și simplu oameni care caută să facă pe plac altora. Prin urmare, în ochii celorlalți, sunt considerați și oameni buni, deoarece aceia care interacționează cu ei primesc adesea ajutorul lor și, ori de câte ori alții le cer ceva, nu refuză niciodată, făcându-i pe ceilalți să creadă că sunt oameni buni. Cu toate acestea, dacă examinezi cu atenție principiile după care se poartă, vei descoperi că nu au principii de conduită. Când vine vorba de chestiuni legate de firile corupte, vor căuta ei adevărul pentru a le rezolva? Vor practica în conformitate cu adevărurile-principii? (Nu.) Răspunsul este categoric „nu”. Acești oameni se agață de propria înțelegere subiectivă, crezând că au o umanitate bună și inimi blânde. Ei cred că nu nutresc niciodată intenții rele față de alții sau, cel puțin, că nu le-ar face rău în mod activ altora sau nu le-ar prejudicia interesele. De fiecare dată când alții au vreo cerere sau nevoie, ei răspund întotdeauna. În felul în care înțeleg lucrurile, consideră că sunt oameni buni deoarece nu jignesc pe nimeni și nu fac rău nimănui. Prin faptul că nu-și fac dușmani, cred că nu vor intra în nicio situație periculoasă și nimeni nu-i va considera drept dușmani. În acest fel, nu vor fi răniți și vor rămâne în siguranță. Care este scopul oamenilor de acest fel în modul în care se poartă? Singurul lor scop este să se protejeze pe sine; pentru ei, este suficient să trăiască în ceea ce consideră drept cel mai confortabil și mai sigur refugiu și zonă de confort. Nu au nicio intenție de a schimba principiile și limitele în modul în care se comportă sau direcția conduitei lor și, cu siguranță, nu au nicio intenție de a se elibera de firile lor corupte. Aceștia sunt oameni care caută să facă pe plac altora și să evite necazurile. Indiferent cum au alții părtășie despre adevărurile-principii sau despre limitele și principiile conduitei personale, ei nu vor schimba modul în care se poartă. Așadar, au acești oameni o umanitate bună? (Nu.) Pot aceștia să accepte adevărul sau să susțină principiile? (Nu.) De ce nu pot să susțină adevărurile-principii? Pentru că, în mintea lor, standardul lor de conduită este să fie oameni care caută să facă pe plac altora. Când vine vorba de orice chestiune care necesită o opinie sau adoptarea unei poziții, ei rămân tăcuți, păstrează o atitudine indiferentă și adoptă o abordare de neimplicare, rămânând nepăsători și rezervați ca și cum n-ar fi treaba lor. Drept urmare, nu au limite în modul în care se poartă și acționează; sunt asemenea unui țipar alunecos. Nu le pasă de oamenii și evenimentele din jurul lor. Oricât de semnificative ar fi problemele din orice mediu sau ale oricărei persoane, nu au niciun interes să le pese, să se intereseze sau să afle despre ele. Consideră că, atât timp cât nu îi implică, nu este nevoie să fie îngrijorați. Există o zicală în acest sens, cum era? „Să nu căutați meritul, ci să evitați vina.” Și acesta este un principiu după care se poartă oamenii care caută să facă pe plac altora. Care sunt caracteristicile firilor corupte ale unor astfel de oameni? Înșelătorie, ticăloșie, intransigență, refuzul de a accepta adevărul – au aproape toate caracteristicile firilor corupte. La prima vedere, ar putea să nu facă rău și rareori comit fărădelegi, dar dacă observi principiile și modurile în care se comportă, cea mai remarcabilă caracteristică este faptul că nu susțin niciodată adevărurile-principii și nu au limite în modul în care se poartă. Chiar și atunci când cineva îi insultă sau le lezează demnitatea, pot să rabde și să o ia în râs, fără să-și dezvăluie sau să-și manifeste vreodată gândurile lăuntrice. La exterior, par foarte toleranți, cu o umanitate blândă și nu arată nicio intenție de a ataca sau de a căuta răzbunare. Totuși, nu se pune problema că nu au gânduri – țin minte ce ai făcut și, la momentul potrivit, vor ieși la iveală, se vor proteja și se vor apăra, replicând cu un anumit contraatac pe care s-ar putea nici măcar să nu-l observi. Nu susțin adevărurile-principii; principiile și limitele în modul în care se poartă sunt doar pentru a-și apăra interesele, siguranța și reputația proprii. În cazul unor astfel de oameni, este corect să-i descriem drept ticăloși, intransigenți, înșelători și scârbiți de adevăr. Unii oameni ar putea spune: „Nu au prejudiciat interesele altora și nu au făcut nimic rău, deci cum poți spune că au aceste firi corupte? Pe ce se bazează această afirmație?” Se bazează pe gândurile, punctele de vedere și atitudinile lor când vine vorba de modul în care privesc oamenii și lucrurile și de modul în care se poartă și acționează. Ați observat acest lucru? (Acum îl vedem.) De ce n-ai putut să-l vezi înainte? Care aspect al lor te-a indus în eroare? (Am crezut că erau destul de agreabili în exprimarea și acțiunile lor, precum și în modul în care interacționau și cooperau cu alții și că n-au făcut rău nimănui, prin urmare am presupus că aveau o umanitate bună. Am fost induși în eroare de aparența lor.) Faptul că un individ are o personalitate blândă la exterior și că nu atacă niciodată oamenii și nu rănește animalele nu înseamnă că are o umanitate bună. Ce fel de dezvăluiri ale umanității reprezintă o umanitate cu adevărat bună? (În primul rând, să nu facă rău altora sau să nu profite de ei. În plus, când apare un pericol, primul gând al cuiva este să-i protejeze pe conducători și pe lucrători, precum și pe frații și surorile care urmăresc adevărul, fără să țină cont de siguranța proprie și fiind capabil să pună interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc în fiecare situație. Toate acestea sunt manifestări ale unei umanități bune.) Să fie bun la suflet, iubitor, răbdător și tolerant, respectuos cu ceilalți, dispus să țină seama de alții, să nu profite de oameni, să fie relativ integru, precum și smerit, discret și neautoritar: să aibă aceste calități ale umanității, alături de capacitatea de a susține adevărurile-principii și de a proteja interesele casei lui Dumnezeu – aceasta este o umanitate bună. Dacă un individ are la exterior calități ale umanității precum toleranță, răbdare, bunătate, faptul că nu profită de alții, sensibilitate față de alții și grijă pentru ceilalți, dar, când vine vorba de interesele casei lui Dumnezeu, le cedează cu ușurință și chiar le vinde în mod activ, are o umanitate bună? (Nu.) Acest lucru înseamnă că umanitatea lui nu este bună. Cum se măsoară o umanitate bună? Care este cerința minimă? (Cel puțin, să fie capabil să protejeze interesele casei lui Dumnezeu.) Să fie capabil să protejeze interesele casei lui Dumnezeu; și apoi, pe această fundație, să fie capabil să coopereze armonios cu ceilalți, să fie bun la suflet și tolerant, să nu profite de alții și să poată fi răbdător și să înțeleagă slăbiciunile altora, să fie sensibil față de ceilalți, să poată fi iubitor, să fie capabil să-i ajute și să-i sprijine pe alții și să aibă grijă de cei slabi și așa mai departe – toate acestea sunt caracteristici ale unei umanități bune. Pe de altă parte, egoismul, josnicia, lăcomia, a fi aspru și exagerat de calculat cu alții, a-i plăcea să bârfească și să-i oprime pe oameni, a fi încăpățânat, ostentativ, deosebit de superficial, ticălos, desfrânat, neobrăzat și fără simțul rușinii – ce fel de manifestări sunt acestea? (Sunt manifestări ale unei umanități rele.) Poate cineva cu aceste manifestări să protejeze totuși interesele casei lui Dumnezeu? (Nu.) A avea manifestările unei umanități bune, alături de capacitatea de a proteja interesele casei lui Dumnezeu – aceasta este o umanitate cu adevărat bună.

Exemplul 11: A părea amabil, dar a risipi ofrandele

Unii oameni par foarte amabili la exterior; sunt capabili să fie răbdători și toleranți cu alții și au toate caracteristicile unei umanități bune. Dar când vine vorba de lucrarea bisericii, de ofrandele pentru Dumnezeu sau de interesele casei Sale, sunt capabili să le vândă pe toate. Ați spune că oamenii de acest fel au o umanitate bună? (Nu.) De exemplu, când cumpără lucruri pentru frați și surori, unii oameni aleg articole de bună calitate, ieftine și practice. Dar când vine vorba de cheltuirea ofrandelor pentru a cumpăra lucruri, optează pentru produse scumpe. Chiar dacă este vorba doar de un tractor, vor dori chiar să cumpere unul cu navigație. Indiferent ce cumpără, aleg mereu opțiunile cele mai bune, cele mai scumpe și de înaltă tehnologie, refuzând să ia în considerare ceva mai ieftin. De obicei, par să se înțeleagă normal cu alții; nu profită de oameni, sunt destul de toleranți și îi tratează bine pe alții în toate modurile. Dar când vine vorba de cheltuirea ofrandelor, latura lor nemiloasă iese la iveală și ei își arată fața sinistră. Pot fi considerați ca având o umanitate bună? (Nu.) Este umanitatea lor bună cu adevărat autentică? Este doar o prefăcătorie exterioară și fățărnicie, totul este o fațadă. Când vine vorba într-adevăr de chestiuni care implică interesele casei lui Dumnezeu, în special de cheltuirea ofrandelor, lăcomia lor iese la iveală, iar fața lor sinistră, chipul diavolesc și purtarea lor feroce sunt dezvăluite. Este aceasta o umanitate bună? (Nu.) De exemplu, cineva solicită drepturile de autor pentru „Cuvântul Se arată în trup”, spunând: „Dacă facem solicitarea în numele bisericii ca organizație, vom economisi mulți bani. Dar dacă facem solicitarea în numele lui Hristos întrupat, ne va costa mult mai mult. Ar trebui să economisim bani; ofrandele nu trebuie cheltuite cu neglijență!” Este corectă această afirmație? Are principii în gestionarea unei chestiuni atât de importante? De către cine anume au fost exprimate aceste cuvinte: de Dumnezeu sau de biserică? (Au fost exprimate de Dumnezeu.) Așadar, cui ar trebui să aparțină drepturile de autor? Este mai adecvat să-I aparțină lui Dumnezeu sau să aparțină bisericii? (Este mai adecvat să-I aparțină lui Dumnezeu.) Aceasta este o chestiune esențială. Care sunt consecințele axării pe economisirea banilor într-o astfel de chestiune esențială? Ce probleme ar putea să apară? Consecințele ar putea fi de neimaginat! Dacă nu ții cont de interesele casei lui Dumnezeu și te gândești doar să economisești bani, ce fel de persoană ești în consecință? Au astfel de oameni conștiință sau umanitate? (Nu au umanitate.) Indiferent cât de amabili sau toleranți ar părea astfel de oameni la exterior, oare au într-adevăr umanitate? (Nu.) În biserică, toate cheltuielile pentru mâncare, băutură și nevoile zilnice sunt acoperite în totalitate din ofrandele lui Dumnezeu. Am fost vreodată meschin cu voi în legătură cu aceste cheltuieli? Singura cerință este să evitați risipa, dar v-am scrutat vreodată cheltuielile normale? (Nu.) În toate aspectele, am fost atent față de voi și nu v-am scrutat niciodată cheltuielile, însă voi vă întoarceți împotriva Mea și faceți rabat când vine vorba de Mine. Nu este aceasta o lipsă de umanitate? (Ba da, este.) Indiferent cât de amabili sau toleranți față de oameni par să fie cei fără umanitate, este doar o fațadă. Când într-adevăr vin momentele în care ar trebui să intervină conștiința și rațiunea, aceștia sunt dezvăluiți drept complet lipsiți de umanitate. Măcar sunt oameni? (Nu.) Nu pot fi numiți oameni. Când fac cumpărături, și Eu cumpăr cu atenție și cumpătare, având în vedere reducerile la articole și modalitățile adecvate de a le cumpăra, iar dacă un articol este practic, potrivit și la un preț rezonabil, îl cumpăr. Dar nu cumpăr cu nechibzuință, nu dau bani pe cumpărături care nu merită. Totuși, există unele cheltuieli care nu pot fi evitate și trebuie făcute, iar în acele cazuri, cheltuiesc conform principiilor. De asemenea, încerc să fiu cumpătat cu mâncarea, hainele și nevoile Mele zilnice. Nu se pune problema să cumpăr orice vreau; trebuie să Mă gândesc cu atenție la ce cumpăr. Vezi, Mă îmbrac simplu, adecvat și prezentabil. Cheltuielile Mele respectă principiile: cumpăr ce este necesar și practic și nu cumpăr ce nu este așa. Nu risipi și nu irosi banii; nu cheltui bani care n-ar trebui cheltuiți; economisește unde ar trebui și evită cheltuielile inutile – acestea sunt principiile. Cu toate acestea, când văd o ocazie de a cheltui ofrandele lui Dumnezeu, unii oameni fără umanitate fac ochii mari. Atât timp cât este vorba de cheltuieli pentru hrana, îmbrăcămintea, cazarea sau transportul semenilor, se grăbesc să acționeze. Mai ales când vine vorba să cumpere haine pentru alții sau să împartă cheltuielile de trai, devin exagerat de entuziaști și foarte generoși. În inimile lor, se gândesc: „Ei bine, nu banii mei sunt cheltuiți. Sunt cheltuiți banii lui Dumnezeu și asta îmi sporește reputația, așa că de ce nu?” Prin urmare, profită de ocazie pentru a cheltui necumpătat. Nutresc intenții rele în inimile lor, nedorind altceva decât să facă rău casei lui Dumnezeu! Dar dacă ar fi banii lor, ar calcula totul, refuzând să dea chiar și un ban mai mult decât este necesar. Indiferent cât de amabili par de obicei, astfel de oameni nu au o umanitate bună. În opinia Mea, atitudinea lor față de ofrandele lui Dumnezeu este foarte grăitoare. Faptul că pot risipi ofrandele și nu au deloc o inimă cu frică de Dumnezeu arată, cel puțin, că nu sunt amabili, că sunt josnici și au o umanitate rea. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.)

Există multe manifestări legate de condițiile înnăscute, umanitatea și firile corupte ale cuiva. Am parcurs o parte dintre ele astăzi; probabil există și alte manifestări, pe care le putem discuta în părtășiile viitoare. Să încheiem aici părtășia noastră de astăzi. La revedere!

23 septembrie 2023