Exemplul 7: Plăcerea de a mânca alimente picante

Unii oameni s-au născut într-un loc unde se consumă în mod obișnuit ardei iuți; poate din cauza climei sau pentru că familia lor are un obicei și îi consumă cu plăcere, ei mănâncă în fiecare zi ardei iuți, iar dieta lor zilnică este adesea dominată de condimente picante. Aceasta este evident o condiție înnăscută. Despre care dintre condițiile înnăscute este vorba? (Un obicei al stilului de viață.) Obiceiul stilului lor de viață este că nu se pot lipsi de condimentele picante din dieta lor zilnică; tot ce mănâncă trebuie să aibă un gust picant. Cât de departe merge această preferință? Chiar adaugă condimente în mâncărurile dulci, mănâncă hamburgeri și pizza cu arome picante și chiar pun ardei iute în ceai și cafea – până aici ajunge consumul lor de alimente picante. Acesta este un obicei al stilului de viață. Există ceva corect sau greșit în asta? (Nu.) Preferința pentru mâncarea picantă este cauzată de mediul de viață și de obiceiurile stilului de viață; nu există ceva corect sau greșit în asta. Unii oameni mănâncă mâncare picantă în mod exagerat; dacă nu există mâncare picantă, atunci nu mănâncă deloc. Indiferent dacă poți accepta sau nu, ei insistă să mănânce mâncare picantă și nimeni nu poate schimba acest lucru. Pe scurt, plăcerea de a mânca ardei iuți este un obicei al stilului de viață, nu este nicio problemă cu ea și nu implică adevărul. Unii oameni spun: „Acest obicei al stilului de viață este de-a dreptul extrem; oare ar trebui considerat un lucru negativ? Oare ar trebui criticat sau reglementat? Oare ar trebui să promovăm niște cunoștințe despre sănătate și să răspândim ideea că principiile alimentare și obiceiurile stilului de viață ar trebui să acorde prioritate sănătății?” Poți să fii sigur că este nesănătos consumul de ardei iuți și de mâncăruri picante? Acești oameni mănâncă așa de mulți ani, de mai multe generații și sunt destul de sănătoși. În special, oamenii din unele locuri mănâncă ardei iuți atât de mult, încât altora le este greu să accepte. Când văd cât de picantă este mâncarea lor, oamenii nu se simt în largul lor, însă acești indivizi sunt puternici, sănătoși și destul de robuști, având vitalitatea și rezistența necesare pentru a munci fizic. Asta dovedește că ardeii iuți nu fac rău și nu afectează sănătatea; și se pare că dieta lor picantă se aliniază și la principiile de sănătate. Plăcerea de a mânca ardei iuți este un obicei înnăscut al stilului de viață. Indiferent dacă altora le place sau nu ori dacă îl pot accepta, atât timp cât unei persoane îi place și nu afectează viața sau dieta altora, acesta poate fi păstrat. Nu există ceva corect sau greșit aici; nu este o problemă majoră, iar casa lui Dumnezeu nu emite judecăți în această privință. Unii spun: „Consumul de ardei iuți este dăunător pentru stomac”. Dacă îți faci griji că îți face rău la stomac, poți alege pur și simplu să nu mănânci. Dacă alții mănâncă mult timp mâncare picantă și începe să-i doară stomacul, vor simți singuri acest lucru și vor face o alegere pe cont propriu. Așadar, fiecare are propriile gusturi – este o chestiune personală dacă îi plac gusturile dulci, acre, amare sau picante. Indiferent cum mănânci sau în ce măsură, nu este nevoie să te simți vinovat. Atât timp cât condițiile și mediul permit, poți să lași toate grijile deoparte și să mănânci fără rezerve. Din punctul Meu de vedere, nu există nicio rețetă în acest sens. Dacă cineva are ceva de spus în această privință, poți răspunde astfel: „Aceasta e libertatea mea, e dreptul meu și nu este nevoie să intervii. Chiar dacă mănânc doar ardei iuți la o masă, nu este treaba ta. Este responsabilitatea mea, nu a ta, dacă acest lucru îmi face rău la stomac.” Este în regulă să vorbești așa? (Da.) Este treaba ta; nu-i privește pe alții și nu Mă privește nici pe Mine. De ce spun asta? Pentru că această chestiune nu implică adevărul, nu implică o fire coruptă și nu este una dintre problemele pe care Dumnezeu Își propune să le rezolve în mântuirea oamenilor. Prin urmare, când vine vorba de chestiuni legate de obiceiurile stilului de viață, le putem ignora. Nu este un lucru pozitiv, dar nici negativ – este pur și simplu o preferință pe care o au unii oameni.

Unor oameni care găzduiesc le place să mănânce ardei iuți și vor mâncare picantă la toate cele trei mese ale zilei. Așadar, atunci când gătesc, pregătesc mâncăruri picante la fiecare masă. Unora care nu au mâncat niciodată ardei iuți le este greu să facă față și sugerează să se pregătească în schimb mâncăruri nepicante. Totuși, persoana care gătește nu este dispusă să accepte asta și spune: „Nu merge așa. Sunt obișnuit să mănânc mâncare picantă; dacă nu o fac picantă, nu mi se pare că are gust bun. Ar trebui să mănânci mâncare picantă; după o perioadă de timp, te vei obișnui cu ea și nu te vei teme de iuțeală.” Care este problema aici? (Există o problemă cu umanitatea lor.) Ce fel de problemă are umanitatea lor? (Ei le impun lucruri altora.) Nu este bine să le impună lucruri altora. Nu înseamnă asta că-i obligă pe alții să facă lucruri pe care nu vor să le facă? Astfel de oameni încearcă să se plaseze în centrul tuturor acțiunilor lor, crezând că preferințele lor sunt cele mai bune și că alții trebuie să le accepte. Dacă le place ceva, încearcă să-i determine și pe alții să le placă; toată lumea trebuie să le facă pe plac. Nu este ceva egoist și josnic? Nu doar că le impun lucruri altora, dar există și puțină rea-voință aici. Este bună umanitatea celor de acest fel? (Nu.) Oamenii cu o umanitate rea nu le pot aduce beneficii altora; pot doar să provoace durere și, în cazuri grave, pot chiar să facă rău. Astfel de oameni sunt prea egoiști și josnici și, de asemenea, sunt irațional de nepoliticoși. Dacă o persoană are rațiune, ar putea spune: „Îmi place mâncarea picantă, dar unora nu le place. Prin urmare, când gătesc, nu pot să mă gândesc doar la mine. Trebuie să prepar atât mâncăruri picante, cât și nepicante, așa încât atât eu, cât și toți ceilalți să fim mulțumiți. Principiul pe care-l urmez când îmi fac datoria este să-i mulțumesc pe toți, asigurându-mă că toată lumea mănâncă bine, nu să mă concentrez doar asupra propriei persoane. Trebuie să fac bine această datorie, în conformitate cu principiile.” Ce părere aveți despre o astfel de persoană? (Umanitatea ei este bună prin comparație.) În ce moduri este bună? (Știe să aibă grijă de alții și să se ocupe de ei. Nu-și face doar ei pe plac.) Este amabilă prin comparație, nu-i așa? O umanitate bună include amabilitatea – a fi atent la ceilalți și a avea grijă de ei. Implică acest lucru umanitatea cuiva? (Da.) Indiferent de vârsta, sexul sau temperamentul unei persoane, dacă are o umanitate bună, oamenii din jurul ei și cei care interacționează cu ea vor beneficia. Mai exact, unii oameni vor primi sprijin și ajutor din partea ei, iar alții vor fi îngrijiți de ea în viața de zi cu zi. Aceasta este o manifestare a umanității bune.

Există și oameni cărora le place atât de mult mâncarea picantă, încât chiar și atunci când ies să-și facă datoria, când vine ora mesei, caută în mod special locurile unde se servesc mâncăruri picante. Dacă servesc o masă fără mâncare picantă, nu se simt bine în sinea lor: „Nu are niciun farmec să-mi fac datoria dacă nu pot să mănânc preparate picante aici. Vreau să merg acasă, unde mă pot bucura de mâncare picantă la fiecare masă – mi-ar prinde de minune! Fără ardei iuți, nimic nu are gust; chiar și carnea de porc fiartă își pierde aroma. Ce-ar trebui să fac?” Așadar, continuă să caute locuri unde pot mânca ardei iuți. Mai târziu, află despre un restaurant specializat în mâncare picantă, dar este la distanță de peste o oră cu mașina. Spun: „Oricât de departe ar fi, trebuie să merg! Dacă nu mănânc ceva picant astăzi, nu-mi voi face datoria. Dacă n-am parte de mâncare picantă, nu mă voi simți în largul meu și, pur și simplu, nu pot să o scot la capăt astăzi!” Cineva le spune: „Condițiile de afară sunt periculoase acum, iar zona aceasta este destul de haotică! Hai să nu mergem acolo la masă!” Dar ei nu ascultă și spun: „De ce să ne fie frică? Cel mai important e să mâncăm! Tu nu ieși de obicei? Nu te teme, nu se va întâmpla nimic – Dumnezeu ne va proteja!” După ce mănâncă, sunt mulțumiți. Atât timp cât reușesc să mănânce ardei iuți și mâncarea delicioasă după care tânjesc, totul pare exact așa cum trebuie și sunt atât de fericiți, încât nu se pot opri din zâmbit, nici măcar în somn. Ce fel de umanitate este aceasta? (O umanitate egoistă și josnică.) Pe lângă faptul că este egoistă și josnică, există o altă caracteristică: nu țin cont de mediul sau de condițiile obiective atunci când vor să facă ceva. Atât timp cât își pot satisface propriile dorințe și preferințe, asta este tot ce contează. Sunt dispuși să plătească orice preț doar pentru o înghițitură din ce vor să mănânce – chiar dacă înseamnă să depună eforturi mari, vor face tot ce este necesar pentru a-și atinge scopul. Înseamnă doar că sunt egoiști și josnici? Nu este și încăpățânare? (Ba da.) Este încăpățânare dusă la extrem! Oricine este cu ei trebuie să plătească prețul pentru încăpățânarea lor și să îndure necazuri din cauza ei. Orice spun ei, așa rămâne și orice vor să facă, așa se întâmplă. Astăzi, sunt într-o dispoziție proastă, așa că nu vor să mănânce. Când sunt întrebați de ce nu mănâncă, spun: „Sunt furios azi, sunt într-o dispoziție proastă, așa că n-am chef să mănânc.” Mai târziu, în cursul serii, când este timpul pentru odihnă, nu merg nici la culcare, spunând că nu pot dormi și vor să cânte pentru a-și exprima emoțiile. Cineva încearcă să-i convingă, spunând: „Dacă vei cânta, vei tulbura somnul altora.” Ei răspund: „Sunt într-o dispoziție proastă în momentul de față. Vreau să cânt. Nu este treaba mea dacă puteți sau nu să dormiți. Sunt într-o dispoziție proastă și, totuși, nimeni nu mă consolează și nu are grijă de mine – sunteți cu toții foarte egoiști!” Nu înseamnă că sunt încăpățânați? Sunt extrem de încăpățânați; nu se poartă civilizat și fac orice le place. Când sunt fericiți, nimic din ce spun alții nu-i deranjează și chiar spun: „Sunt o persoană cu mintea deschisă. Nu-mi place să fac mare caz de lucruri.” Dar când nu sunt fericiți, toată lumea trebuie să-și măsoare cu mare grijă cuvintele, căutând să nu-i supere, deoarece acest lucru ar putea duce la necazuri mari. Ar putea să facă crize de nervi, să spargă lucruri și chiar să refuze să mănânce. În cazuri mai grave, ar putea dori să renunțe la datoria lor, să nu mai lucreze și să meargă acasă, spunând totodată: „Niciunul dintre voi nu mă tratează bine; toți mă hărțuiți. Nu există oameni buni pe lume!” Nu este aceasta încăpățânare? (Ba da.) Este încăpățânarea o problemă a umanității cuiva? (Da.) Sunt extrem de încăpățânați – toată lumea trebuie să le facă pe plac și, dacă lucrurile nu merg așa cum vor, devin imediat ostili, iar temperamentul lor exploziv izbucnește. Nimeni nu poate să-i provoace și toată lumea trebuie să-i îmbuneze. Deși nu mai sunt tineri, umanitatea lor rămâne imatură, ca a unui copil. Indiferent unde își fac datoria, nu respectă niciodată regulile publice. Când sunt fericiți și vor să vorbească, toată lumea trebuie să asculte, iar dacă cineva nu ascultă, îi poartă pică acelei persoane. Când le vorbești, trebuie să zâmbești; dacă nu afișezi nicio expresie și nu pari dispus să asculți, se enervează și își pierd cumpătul. În biserică, fac orice vor, oricând vor, fără să le pese cum afectează rutina vieții normale a celorlalți. Atât timp cât se simt confortabil și sunt bine dispuși, asta este tot ce contează pentru ei, iar alții nu au voie să ridice obiecții. Dacă o persoană ridică o obiecție pentru a-și arăta dezgustul sau nefericirea, se simt provocați și nu vor trece cu vederea. Unii oameni de acest fel sunt tineri, având o umanitate imatură, dar alții au patruzeci, cincizeci sau chiar șaptezeci sau optzeci de ani și încă au acest fel de umanitate la bătrânețe, fiind deosebit de încăpățânați. Indiferent dacă mediul sau condițiile permit sau nu, ei fac orice vor. De exemplu, ajung într-un loc în care condițiile nu le permit să facă duș, dar ei insistă să facă duș, spunând: „Acasă fac duș în fiecare zi; nu pot să rezist fără.” Dar acest loc nu dispune de condițiile adecvate; chiar și un duș pe săptămână este dificil. Ce ai face, atunci? O persoană cu umanitate normală știe cum să abordeze și să gestioneze această situație. Dacă vremea este umedă și înăbușitoare, este suficient să ia un lighean cu apă și să se spele pur și simplu noaptea ca să poată dormi – aceasta este o greutate care poate fi îndurată. Nu este imposibil de depășit. Totuși, oamenii de acest fel nu o pot gestiona; dacă nu fac duș, nu pot dormi, nu pot mânca și chiar simt că nu pot supraviețui, ca și cum ar îndura o umilință uriașă. Cât de încăpățânați sunt? Sunt atât de încăpățânați încât nu-și pot face datoria în mod normal, nu pot să interacționeze sau să se înțeleagă normal cu alții și nici măcar nu pot trăi ca o persoană normală. Pentru alții, oamenii de acest tip par să aibă o tulburare mintală. Dacă au o relație bună cu cineva, sunt inseparabili, de parcă ar fi o singură persoană. Dar dacă au o relație proastă cu cineva sau dacă cineva i-a jignit vreodată, pot să-și petreacă întreaga viață fără să vorbească cu acea persoană. Când o văd, își dau ochii peste cap și se întunecă imediat la față, de parcă ar înfrunta un dușman – de-a dreptul extrem. Este normală umanitatea celor de acest fel? (Nu.) Oamenii de acest fel sunt extrem de încăpățânați, iar umanitatea lor nu este normală. Ce înseamnă faptul că „nu este normală”? Înseamnă că le lipsește umanitatea normală. Pot astfel de oameni să interacționeze și să coopereze normal cu alții? Pot trăi normal printre oameni? Își pot face bine datoria? (Nu.) Atât timp cât vor să-și atingă scopul – fie că este vorba să mănânce, să se bucure de un tratament bun sau să facă ceea ce vor – acesta trebuie îndeplinit. În caz contrar, se simt de parcă s-ar prăbuși cerul, de parcă lumea lor s-ar apropia de sfârșit. Devin perturbați și încep să bombăne, plângându-se de alții, de mediu și chiar de Dumnezeu, spunând: „Ce fel de mediu a pregătit Dumnezeu pentru mine, de mă face să sufăr atât de mult? De ce n-au întâlnit alții astfel de medii și n-au suferit așa? De ce sunt eu cel care suferă? Dumnezeu este părtinitor!” Vezi, natura lor demonică a ieșit la iveală, nu-i așa? Este conform standardului acest tip de umanitate? (Nu.) Astfel de oameni trebuie tratați. Cum ar trebui tratați oamenii de acest fel? (Ar trebui trimiși la o biserică obișnuită.) Dacă ajung în punctul în care nu-și mai pot face datoria, cauzând doar perturbări și tulburări atunci când și-o îndeplinesc, făcându-i pe toți cei care îi văd să se simtă dezgustați și enervați, iar ceilalți nu se pot înțelege cu ei, atunci ar trebui izgoniți imediat – oamenii de acest fel sunt ca niște excremente de câine urât mirositoare. Încăpățânarea include egoism, josnicie și, de asemenea, o nepolitețe irațională. Uneori include și faptul de a fi excesiv de calculat, aspru și chiar feroce și răuvoitor. Când oamenii de acest fel își fac datoria o perioadă de timp, toată lumea este profund vătămată și oricine îi vede se sperie. Dacă încerci să-i eviți și să nu-i provoci, tot vor avea ceva de spus: „De cine te ascunzi, de un hoț? Cum te-am jignit de mă eviți?” Dar dacă te apropii de ei și încerci să spui ceva, tot nu vor purta o conversație normală cu tine. Le lipsește umanitatea normală, iar cei care interacționează cu ei sunt agresați nu doar verbal, ci și integritatea lor este vătămată, sunt agresați emoțional și chiar fizic. Astfel de oameni sunt cu adevărat detestabili! Ar fi adecvat să-i clasificăm ca având o umanitate rea? (Da.) Oamenii de acest fel au o umanitate rea și sunt încăpățânați. O persoană încăpățânată nu doar că nu reușește să-i edifice pe alții, dar îi face și să se simtă enervați și dezgustați și nu se poate înțelege cu nimeni. Spuneți-Mi, poate o persoană încăpățânată să accepte adevărul? (Nu.) Atunci ce fel de fire are în sinea ei? (Intransigență.) Intransigența ei este evidentă, dar există și altceva – ce anume? (Aversiune față de adevăr.) Așa este. Are firile corupte de a fi intransigentă și scârbită de adevăr – acestea sunt două caracteristici ale oamenilor încăpățânați. Oamenii de acest fel nu sunt doar încăpățânați, ci și egoiști și irațional de nepoliticoși. Nepolitețea lor irațională include un element de deranj irațional și arbitrar al altora. Când interacționezi cu ei, nu merge să vorbești amabil – consideră că ai motive ascunse. Dacă vorbești sever, consideră că îi hărțuiești, dar după ce încăpățânarea lor le-a făcut rău altora, tot vor spune: „N-am vrut să te rănesc. Dacă te simți rănit, îmi cer scuze.” Deși aceste cuvinte sună frumos, când persoana rănită nu-i iartă și chiar îi critică, indivizii încăpățânați se enervează și spun: „Pur și simplu nu poți trece cu vederea – nu cumva profiți de scuzele mele? Crezi că sunt ușor de intimidat pentru că mi-am cerut scuze? Și acum îmi scoți în evidență defectele! Am defecte? Ești calificat să le scoți în evidență?” Nu este acesta un caz de neacceptare a adevărului? (Ba da.) Acesta implică firea lor coruptă. Aceste trăsături ale umanității lor se manifestă de la sine și în anumite trăsături ale firilor corupte – sunt conectate. Caracteristicile firilor corupte ale oamenilor de acest fel includ intransigența, aversiunea față de adevăr și puțină ferocitate. Aceste aspecte sunt trăsăturile firilor lor corupte.

Exemplul 8: Instinctele umane

Condițiile înnăscute includ încă un aspect, și anume instinctul uman. De exemplu, după ce unii oameni încep să creadă în Dumnezeu, văd opresiunea frenetică, arestările și tratamentul crud aplicat aleșilor lui Dumnezeu de către guvernul PCC și devin înspăimântați, agitați, temători și speriați. Uneori, chiar li se înmoaie genunchii și trebuie să meargă întruna la baie. Ce se manifestă aici? (Instinctul.) Aceasta este o reacție instinctivă. În cadrul umanității normale, când vine vorba de anumite evenimente înfricoșătoare, de situații care implică viețile oamenilor sau de chestiuni care i-ar putea pune în pericol, fie la auzul unor informații, fie când se confruntă cu realitatea, oamenii vor avea unele reacții instinctive, simțindu-se timorați și speriați. Totodată, corpul lor va prezenta în mod firesc unele reacții normale, precum agitație, spasme musculare, surditate sau orbire temporară, precum și senzația de gură uscată, slăbiciune a picioarelor, transpirație abundentă, pierderea controlului asupra vezicii urinare sau a intestinelor. Este posibil să apară aceste reacții? (Da.) Aceste reacții, fie că sunt controlate de sistemul nervos, fie că sunt cauzate de un alt motiv, sunt în orice caz răspunsuri cauzate în corp de un factor extern, iar aceste reacții sunt denumite colectiv „instinct”. Capacitatea corpului de a îndura are limitele sale; odată ce se depășesc limitele curajului unei persoane, corpul va manifesta unele reacții instinctive. Aceste reacții pot fi văzute de alții drept slăbiciuni sau ar putea să pară rizibile, jalnice sau demne de compasiune, dar sunt neîndoielnic manifestări ale instinctelor înnăscute ale unei persoane. Există și oameni care, atunci când se confruntă cu un pericol, se vor lua cu mâinile de cap și vor plânge, vor vărsa lacrimi sau chiar vor țipa din răsputeri; alții se pot ghemui într-un colț întunecat pentru a se ascunde – toate aceste răspunsuri sunt reacții instinctive. Există ceva corect sau greșit în aceste reacții instinctive – indiferent dacă oamenii plâng, râd sau le este atât de frică încât fac ceva umilitor? (Nu.) Așadar, referitor la cei care se tem când aud că guvernul îi arestează pe credincioși, putem spune că acești oameni sunt lași și lipsiți de umanitate? (Nu.) Este corectă afirmația: „Credința în Dumnezeu ar trebui să fie însoțită de încredere; nu ar trebui să-ți fie frică!”? (Nu.) „Aceasta este slăbiciune, o manifestare a lașității și a incompetenței. Arată o lipsă de credință în Dumnezeu și arată că nu știu să se bazeze pe El. O astfel de persoană nu este un biruitor!” Putem spune asta? (Nu.) De ce nu? (Este pur și simplu o reacție fiziologică, survenită atunci când cineva se confruntă cu circumstanțe externe.) Este o reacție fiziologică normală, nu o manifestare determinată de o fire coruptă. Aceasta înseamnă că, atunci când oamenii au aceste manifestări și dezvăluiri în asemenea circumstanțe, nu se datorează influenței unei firi corupte, nici faptului că sunt dominați de vreun gând sau punct de vedere din umanitatea lor. Aceste reacții nu sunt ceva preconceput; nu este ca și cum, atunci când te confrunți cu asemenea circumstanțe, ai dintr-odată gânduri nebunești și, apoi, pe măsură ce te gândești mai mult la asta, intri în panică, ai convulsii sau chiar pierzi controlul asupra vezicii urinare sau a intestinelor. Nu acesta este motivul din spatele acestor reacții. Motivul este mai degrabă că, după ce auzi despre aceste evenimente sau știri, fără niciun gând deliberat, fără nicio filtrare sau procesare mintală, corpul tău manifestă în mod destul de natural unele reacții fiziologice instinctive. Așadar, acest tip de reacție naturală este provocat de instinctele înnăscute ale trupului. Nu include nimic corect sau greșit, nicio distincție între forță și slăbiciune și, cu siguranță, nicio diferențiere între pozitiv și negativ. Unii oameni spun: „Indiferent cum face guvernul arestări, eu nu mă tem!” Aș spune că asta te face un neghiob. Să vedem dacă te temi sau nu când te torturează marele balaur roșu – în acel moment, îți va fi imposibil să nu țipi. Ce vei crede când durerea va ajunge la intensitate maximă? „Mai bine aș muri. Dacă mor, voi fi liber, nu voi mai suferi.” Toate acestea sunt reacții instinctive ale trupului și niciuna dintre acestea nu este o problemă. Unii ar putea spune: „Nu mă tem; dacă mă lovește cineva, voi riposta, iar dacă nu pot să înving, pur și simplu o voi lua la fugă.” Dar când fugi și cineva îndreaptă o armă spre tine, ți se vor înmuia genunchii, inima îți va deveni temătoare și nu vei mai striga „Nu mă tem”. Când viața ta va fi în joc, și tu te vei teme de moarte – aceasta e reacția ta instinctivă. Întrucât sunt reacții instinctive, indiferent ce manifestări are cineva sau ce dezvăluiri ale slăbiciunii umane are, acest lucru nu este considerat greșit, nici rușinos, iar Dumnezeu nu-l condamnă. Firește, nu ar trebui să încerci să inhibi aceste reacții, nici privitorii nu ar trebui să le ridiculizeze, deoarece toată lumea este la fel – toți sunt alcătuiți din carne și oase. Așa sunt reacțiile instinctive ale trupului alcătuit din carne și oase; tu ești așa, ei sunt așa, toată lumea este așa. Este ca atunci când o persoană întâlnește un lup; care este prima ei reacție instinctivă? „Fugi! Fugi cât poți de repede!” Și, în timp ce fuge, se uită să vadă dacă lupul o ajunge din urmă, îngrijorându-se: „Dacă mă ajunge din urmă? Dacă mă mușcă de gât – oare voi muri? Măcar dacă aveam o armă sau o bară de fier!” Se gândește doar la aceste lucruri în timp ce aleargă. Dar, indiferent la ce te gândești, prima ta reacție instinctivă este în mod sigur să scapi rapid de urmărirea lui, să alergi cât mai repede și cât mai departe posibil, să eviți să fii prins și mâncat. Toate acestea sunt reacții instinctive. Care este reacția ta instinctivă? Este de a te salva, de a-ți proteja viața și de a te asigura că viața ta nu este în pericol. Indiferent dacă aceste reacții instinctive ar putea să pară lașe, intolerabile sau rușinoase pentru un observator, ele nu sunt de fapt rușinoase, deoarece sunt manifestările normale ale oamenilor din carne și oase; sunt dezvăluiri naturale. O reacție instinctivă este pur și simplu o dezvăluire naturală și nu este nimic rușinos la ea. De exemplu, râzi la auzul unei glume. Chiar dacă ai mâncare sau apă în gură, tot râzi, deoarece este o reacție instinctivă. O reacție instinctivă este o funcție înnăscută, dată de Dumnezeu, care se va produce și se va desfășura în mod natural în condițiile potrivite. Așadar, când vine vorba de reacții instinctive, acestea sunt dezvăluiri firești. Ar putea fi dezvăluiri ale unei slăbiciuni sau ale unui defect al umanității sau ar putea fi dezvăluiri ale unei manifestări firești a trupului tău. În orice caz, întrucât este o reacție instinctivă, nu are nimic corect sau greșit. Dacă ți-e rușine, aceasta arată că nu ai perspicacitate și că umanitatea ta este destul de superficială – vrei să lași o impresie bună asupra altora. Dacă încerci să-ți inhibi reacțiile instinctive, aceasta dovedește că ești nesăbuit și că există o problemă cu rațiunea ta. În medii și situații periculoase speciale, chiar dacă îți este atât de frică încât îți uzi pantalonii, nu ar trebui să consideri că este ceva rușinos. De fapt, aceasta este o manifestare a umanității normale. Oricine ar avea aceste manifestări în astfel de circumstanțe – nici măcar oamenii faimoși sau măreți nu fac excepție. În circumstanțe dificile, nu există supraoameni – ești doar un om de rând, nimic ieșit din comun și nimic cu care să te lauzi. Chiar dacă ai fi atât de speriat încât ți-ai uda pantalonii și alții ar afla, nu este un lucru rușinos, deoarece, în acest fel, oamenii nu te vor admira și nu te vor idolatriza și, cel puțin, vei fi în siguranță. Acest lucru ar trebui să fie clar acum, nu-i așa? Reacțiile umane instinctive sunt foarte normale și firești. De exemplu, când ai părul murdar și te mănâncă pielea capului, te scarpini instinctiv. Chiar dacă ți se umplu unghiile de mizerie după aceea și oamenii cred că ești necuviincios sau neigienic, ce poți face? Când ai părul murdar, există mizerie, pentru că ești făcut din carne și oase, din țărână, și ar trebui să recunoști acest fapt. Această situație îți spune pur și simplu că părul tău este murdar și trebuie spălat. Când te mănâncă pielea capului, este o reacție instinctivă să te scarpini. O reacție instinctivă este un răspuns firesc, normal, o manifestare normală în baza condițiilor înnăscute și a sistemului nervos pe care l-a creat Dumnezeu. Chiar dacă uneori manifestările te-ar putea face să te simți jenat, necuviincios sau lipsit de demnitate, nu ar trebui să încerci să le schimbi sau să le inhibi. Pe de o parte, acest lucru te ajută să tratezi corect instinctele umane; pe de altă parte, este și edificator și benefic pentru modul în care te comporți. Odată ce dobândești o anumită înțelegere și conștientizare a acestui aspect, când interacționezi și ai de-a face cu alții, dacă anumite aspecte ale instinctului trupesc uman se manifestă și sunt dezvăluite în mod firesc, nu va fi nevoie să le acoperi în mod deliberat. Și dacă, uneori, chiar apare o situație stânjenitoare, nu va fi nevoie să o explici, să o deghizezi sau să o maschezi, deoarece este o dezvăluire a umanității normale și este, de asemenea, o reacție umană instinctivă – toate acestea fac parte din limitele a ceea ce poate accepta o persoană normală. De exemplu, când oamenii mănâncă fasole, corpul lor produce în mod natural gaze și, instinctiv, ei vor râgâi sau vor elimina gaze. Acesta este un lucru foarte natural. Tinerii și tinerele simt adesea că asemenea manifestări sunt rușinoase, dar, de fapt, nu este nimic rușinos în asta. Aceasta este pur și simplu o reacție instinctivă normală a corpului și nu are nicio legătură cu principiile privind modul de a ne purta sau de a acționa. Deși s-ar putea ca unii oameni să nu înțeleagă sau să fie nemulțumiți de acest lucru, cu siguranță nu se ridică la nivelul de a nu avea limite în conduita proprie, de a avea o educație proastă, de a fi indisciplinat, încăpățânat, egoist sau de a avea o umanitate groaznică sau rea – nu este nevoie să escaladăm lucrurile la acest nivel. Această problemă nu se referă la conduita personală și, cu siguranță, nu are nicio legătură cu o fire coruptă. Nu este nevoie să exagerăm. Aceste lucruri ar trebui abordate corect.