3. Pentru a dobândi adevărul și viața, cineva trebuie să urmărească adevărul și să-și rezolve firile corupte

Unii oameni par blânzi, toleranți și îngăduitori; vorbesc cu rafinament și își îndeplinesc lucrarea cu viteza și puterea fulgerului și cu o prezență impunătoare. Umanitatea lor pare perfectă, iar ei au o purtare tipică unui conducător. Cu toate acestea, nu înțeleg absolut niciun adevăr, încearcă să folosească doctrine pentru a rezolva orice tip de problemă și sunt incapabili să facă vreo lucrare substanțială sau să implementeze rânduielile de lucru. Nu sunt inutili? Aceștia sunt farisei tipici. La exterior, fariseii sunt îmbrăcați impecabil, fiind demni și echilibrați; sunt cultivați, buni cunoscători ai etichetei, politicoși, iubitori, toleranți și răbdători. Au un comportament excepțional de adecvat și le vorbesc altora cu o blândețe, modestie și smerenie deosebite. Nu poți vedea nicio imperfecțiune, lacună sau defect la ei. Judecând după umanitatea lor, par deosebit de demni de încredere, perspicace, rafinați și grațioși, întocmai precum gentlemenii cultivați și eleganți despre care vorbesc chinezii. Umanitatea lor pare perfectă și, la prima vedere, nu li se poate găsi nicio greșeală, dar înțeleg ei intențiile lui Dumnezeu? Înțeleg principiile pentru realizarea lucrurilor de tot felul? Acești oameni pot vorbi ore întregi la fiecare adunare, iar cei care nu înțeleg adevărul se prosternează în fața lor de admirație, crezând că vorbesc foarte elocvent și se exprimă foarte clar și logic. Dar cei care înțeleg adevărul, după ce îi ascultă pe acești indivizi, știu că tot ceea ce spun este doctrină și că nu rezolvă dificultățile reale ale oamenilor, vizându-le problemele. Acești indivizi nu țin seama care sunt de fapt dificultățile reale ale oamenilor și știu doar să predice doctrine goale și să vorbească la nesfârșit despre teorii elevate și deșarte. După ce vorbesc, chiar se simt destul de mulțumiți de ei înșiși, crezând că înțeleg adevărul și dețin adevărul-realitate. De fapt, ceea ce caută este doar să-și deghizeze aparența exterioară a umanității, pentru a o face să pară perfectă și elegantă, elevată și grandioasă. Cu toate acestea, esența și firile lor corupte care I se împotrivesc lui Dumnezeu nu s-au schimbat câtuși de puțin. Mintea lor este plină de noțiuni despre Dumnezeu, de răzvrătire față de El, de înțelegeri greșite, precauție și suspiciuni în legătură cu Dumnezeu și, mai ales, de cerințe irezonabile și dorințe extravagante față de Dumnezeu. Ei nu urmăresc deloc adevărul, nici nu îl acceptă deloc. Așadar, a le descrie umanitatea drept „perfectă” este o folosire peiorativă a termenului „perfect”, deoarece nicio umanitate nu este perfectă; „perfecțiunea” lor este pur și simplu o fațadă și o deghizare. Umanitatea fără defecte nu există; este o fațadă, nu-i crede. Cu cât cineva dă mai mult impresia de perfecțiune la exterior, cu atât trebuie să te ferești mai mult de el, să-l observi și să-l discerni. Cum îl discerni? Interacționează mai mult cu el, vorbește mai mult cu el și vezi dacă se înțelege pe sine. Să presupunem că spune: „Sunt un diavol, sunt o satană, mă împotrivesc lui Dumnezeu, sunt corupt! Sunt un păcătos, sunt cel mai mare dintre păcătoși, Dumnezeu nu este mulțumit de mine, Dumnezeu mă detestă!” sau: „Sunt orb și nesăbuit, sărac și deplorabil! Sunt murdar, sunt necurat!” Există vreun fapt concret în aceste cuvinte? Există vreo înțelegere substanțială? (Nu.) Nu are absolut nicio înțelegere privind propriile firi corupte; nici măcar nu recunoaște faptul că are firi corupte. Doar învață să rostească niște cuvinte și niște teorii goale. Aceste cuvinte și teorii goale nu sunt o înțelegere care provine din ceea ce a simțit sau experimentat în adâncul inimii sale; sunt doar cuvinte care sună plăcut, sunt toate o fațadă pe care o prezintă. Dacă îl rogi apoi să vorbească despre experiențele proprii, cum a ajuns să-și înțeleagă firile corupte, ce emondare a suferit și pe care dintre cuvintele lui Dumnezeu le-a citit apoi pentru a-și înlătura firile corupte, se comportă de parcă nu te-ar fi auzit și rostește din nou o grămadă de cuvinte inutile: „Calibrul meu este slab, m-am născut păcătos, sunt o persoană josnică într-un morman de bălegar, nu sunt vrednic de mântuirea lui Dumnezeu! Am firi corupte și nu sunt capabil să aduc mărturie pentru Dumnezeu oriunde m-aș afla; îmi place doar să am statut.” Dacă îl întrebi cum a încercat să rezolve acest lucru, îți va da tot un răspuns irelevant: „Oamenii nu ar trebui să aibă statut; odată ce au statut, sunt terminați. Urmărirea statutului este o dorință extravagantă. Încearcă pur și simplu să fii cea mai puțin importantă persoană și, indiferent unde mergi, așază-te pe cel mai jos scaun, stai în cel mai discret loc. Oamenii trebuie să fie smeriți; aceasta se numește umilință.” A trecut prin vreo schimbare substanțială? A avut vreo experiență reală? (Nu.) Nu s-a întâmplat niciunul dintre aceste lucruri. Are vreo înțelegere a propriilor firi corupte? (Nu.) Nu le înțelege deloc. Așadar, oare acceptă adevărul sau cuvintele lui Dumnezeu? (Nu.) Oamenii care nu recunosc că au firi corupte nu acceptă niciodată adevărul. Dacă ar accepta adevărul, ar compara cuvintele lui Dumnezeu cu fiecare cuvânt și acțiune a lor și cu dezvăluirile lor de corupție. Când ar dezvălui corupție, ar reflecta asupra lor, întrebându-se de ce, într-un anume context, au dezvăluit corupție, la ce se gândeau și de ce erau guvernați la momentul respectiv. Prin expunerea cuvintelor lui Dumnezeu și prin comparații, ar descoperi că aceasta este o fire coruptă și că nu sunt atât de sfinți sau curați pe cât și-au imaginat, că se pare că și ei dau dovadă de înșelătorie, intenții egoiste, ambiții și dorințe și că, pur și simplu, nu sunt oameni care dețin adevărul-realitate. Au avut astfel de experiențe? Nu. Au rostit multe cuvinte, dar nu există niciun fapt care să demonstreze că-și recunosc firile corupte. Au crezut în Dumnezeu atâția ani, însă nu au nicio experiență a adevărului. Rostesc doar doctrine, se gândesc doar cum să mențină aparențele și să se împodobească pentru a acoperi neajunsurile și defectele umanității lor. Se împodobesc cu acțiuni, comportamente exterioare, expresii faciale, înfățișări și conduite ale unei spiritualități false, păstrându-și totodată ascunse firile corupte în mod strict, ferm și sigur, înlăuntrul lor. Nu acceptă câtuși de puțin niciuna dintre diversele probleme ale firilor corupte ale omului pe care le expune Dumnezeu sau diversele afirmații pe care le folosește El pentru a expune aceste firi, nici nu țin seama de ele și nu le iau în serios; depun eforturi doar pentru aspectele exterioare ale umanității lor. Dacă îi rogi apoi să vorbească despre înțelegerea lor privind cuvintele lui Dumnezeu, dacă au vreo înțelegere sau experimentare adevărată a cuvintelor Sale de mustrare și judecată, a cuvintelor Sale care expun firile corupte ale omenirii sau a cuvintelor Sale despre firea lui Dumnezeu, ei evită aceste subiecte practice și debitează iarăși o serie de teorii spirituale: „Dumnezeu este Creatorul, Dumnezeu deține suveranitatea peste toate lucrurile, faptele Sale sunt minunate! Dumnezeu este vrednic de laudă și preamărire, Dumnezeu este unic, autoritatea și puterea Lui sunt supreme!” Oamenii spun: „Atunci vorbește despre propria ta experiență. În ce privință ai văzut firea și sfințenia lui Dumnezeu?” Ei răspund: „Dumnezeu este prea mare, omul este prea nesemnificativ, omul nu este vrednic! În ochii lui Dumnezeu, omul este inferior chiar și furnicilor de pe pământ. Dumnezeu îl înalță pe om!” Au vreo astfel de înțelegere? (Nu.) Nu au absolut nicio înțelegere de acest tip. Ce fel de persoane sunt acestea? (Farisei ipocriți.) Sunt farisei ipocriți. Ei nu acceptă deloc adevărul; cuvintele lui Dumnezeu și adevărul sunt doar sloganuri și doctrine în ochii lor. De obicei, citesc cuvintele lui Dumnezeu, scriu note de devoțiune spirituală, participă la adunări și citesc prin rugăciune cuvintele lui Dumnezeu – îndeplinesc toate aceste proceduri fără să rateze sau să omită vreuna. Așadar, ce au asimilat citind aceste cuvinte ale lui Dumnezeu? Ce au câștigat? Ei nu citesc cuvintele lui Dumnezeu pentru a înțelege adevărul, cu atât mai puțin pentru a-I corela cuvintele cu propriile firi corupte, cu noțiunile și închipuirile lor sau cu gândurile și opiniile lor denaturate, astfel încât să-și poată rezolva problemele și să ajungă să aibă o cale de urmat în practica lor. Ei citesc cuvintele lui Dumnezeu pentru a-și însuși doctrine, astfel încât să poată ține prelegeri și să le dea altora lecții la adunări. Ceea ce spun diferă de fiecare dată și pot vorbi fără întrerupere mult timp, alegând diferite cuvinte ale lui Dumnezeu despre care să aibă părtășie cu diferiți oameni, având scopul de a-i face pe alții să-i stimeze și să-i venereze. Unii oameni se pricep deosebit de bine să se deghizeze – cât de detestabili pot deveni? Când ascultă cuvinte rostite de Mine și le găsesc utile, le memorează și apoi caută ocazii de a se da mari în timpul adunărilor. În special, când se află printre grupuri de credincioși noi – oameni care nu au auzit multe predici și care nu-și pot aminti cuvintele lui Dumnezeu, chiar dacă au citit câteva – profită de această ocazie și încep să se dea mari și să se etaleze printre acei nou-veniți. După ce îi ascultă, toată lumea se gândește: „Această persoană a fost luminată de Duhul Sfânt, este spirituală.” A folosi astfel de mijloace pentru a se etala cu scopul de a câștiga stima și venerarea altora – nu este ceva detestabil? Nu înseamnă că-i induc în eroare pe oameni? (Ba da.) Îi induc în eroare pe oameni.

Dacă, pe parcursul vieții tale, cauți adevărurile-principii și cuvintele lui Dumnezeu drept bază pentru a-ți înlătura firile corupte și lucrurile din sinea ta care sunt incompatibile cu adevărul, atunci, în cele din urmă, vei fi cu siguranță o persoană care dobândește mântuirea. Dar să presupunem că, pe parcursul vieții tale, îți concentrezi eforturile și cauți căi de a rezolva neajunsurile și defectele umanității tale, născocind tot felul de mijloace pentru a te descotorosi de orice neajunsuri și defecte, astfel încât să poți deveni diferit de ceilalți, perfect și fără cusur. Unii oameni chiar spun: „Vreau să devin o persoană curată, elevată și grandioasă, care transcende întreaga umanitate normală.” Dă-Mi voie să-ți spun: făcând asta, ai eșuat! Indiferent ce neajuns sau defect al umanității tale încerci să înlături, nu are nicio legătură cu mântuirea ta, deoarece nu urmărești adevărul pentru a-ți înlătura firile corupte. Dacă reușești să rezolvi neajunsurile și defectele umanității tale, atunci, în cel mai bun caz, înseamnă doar că niciun neajuns al umanității nu poate fi văzut la tine din afară și pari perfect și rafinat la exterior. Să lăsăm deoparte faptul că neajunsurile și defectele umanității tale sunt fundamental imposibil de schimbat; chiar dacă ar fi schimbate, neajunsurile și defectele tale mai mari – firile tale corupte – sunt încă ascunse înlăuntrul tău! Cu cât menții mai mult aparențele și urmărești o umanitate perfectă, lipsită de orice defect, cu atât firile tale corupte te vor încurca și te vor înrobi mai profund și mai strâns, făcându-te și mai arogant, înșelător, ticălos și intransigent. Și ce consecință va avea acest lucru? Te va face să te îndepărtezi și mai mult de adevăr și de calea urmăririi adevărului. În cele din urmă, eliminarea va fi finalul tău și vei fi terminat. Nu există nicio șansă ca Dumnezeu să facă o excepție și să te mântuiască doar fiindcă ești perfect în aparență sau fiindcă pari o persoană curată. Dimpotrivă, cu cât urmărești mai mult o umanitate perfectă, lipsită de defecte, cu atât Dumnezeu te va detesta mai mult și nu va lucra asupra ta. Totuși, unii oameni simt adesea remușcări și tristețe fiindcă dezvăluie firi corupte. Când simt remușcări, ei capătă hotărârea de a urmări adevărul, sunt capabili să îndure greutăți și să plătească un preț pentru a câștiga adevărul, stăruie în lectura zilnică a cuvintelor lui Dumnezeu, se roagă lui Dumnezeu și caută adevărul în toate privințele. Astfel, adevărul le devine tot mai clar, obțin treptat o oarecare pătrundere, unele câștiguri și o trăire reală a tuturor aspectelor adevărului. În cele din urmă, când se confruntă cu tot felul de oameni, evenimente și lucruri, au adevăruri-principii corespunzătoare pe care să le practice și cu care să efectueze verificări. După mulți ani de experiență, prin mustrarea și judecata lui Dumnezeu, prin emondare și, de asemenea, prin prețul pe care l-au plătit în urmărirea adevărului, ajung treptat să aibă adevărul drept viață în sinea lor. Speranța lor de mântuire crește tot mai mult, iar probabilitatea să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu și să-L trădeze devine tot mai mică. Deși defectele și neajunsurile umanității lor și condițiile lor inerente rămân practic neschimbate, firile lor corupte se diminuează constant, iar ei se împotrivesc și se răzvrătesc față de Dumnezeu mai rar, sunt tot mai plăcuți de Dumnezeu, tot mai edificatori pentru alții și tot mai potriviți pentru a fi folosiți. Dacă astfel de oameni continuă pe această cale, cu siguranță vor fi cei care dobândesc mântuirea; ei sunt cei pe care lucrarea lui Dumnezeu intenționează să-i mântuiască. Observați-i pe oamenii din jurul vostru. Vedeți cine depune mereu eforturi în ceea ce privește aparențele, defectele, neajunsurile și slăbiciunile umanității lor, făcând tot posibilul să le acopere și să se deghizeze pentru a câștiga stima, admirația și venerarea altora și pentru a avea statut în inimile oamenilor – cei de acest tip sunt farisei. Fariseii au un singur rezultat final: să piară împreună cu șoarecii. Așadar, spun că oamenii de acest fel sunt terminați și eliminați.

De la început până la sfârșit, lucrarea pe care o săvârșește Dumnezeu nu este de a schimba defectele și neajunsurile din umanitatea oamenilor, ci doar de a restaura conștiința și rațiunea umanității normale. Ce vrea Dumnezeu să schimbe sunt firile corupte ale oamenilor. Desigur, Dumnezeu vorbește adesea și despre eliminarea firilor corupte ale oamenilor, dându-le astfel posibilitatea de a dobândi mântuirea. Așadar, pe ce temelie se clădește restaurarea umanității normale? Se clădește pe temelia eliberării oamenilor de firile lor corupte. Restaurarea treptată a umanității normale a oamenilor înseamnă că aceștia sunt treziți în conștiință, rațiunea lor devine tot mai normală, iar ei sunt capabili să facă lucruri corecte și să spună cuvinte corecte din perspectiva umanității normale; nu provoacă perturbări sau tulburări, vorbirea și acțiunile lor nu sunt impulsive, oarbe sau impetuoase, ci se bazează în întregime pe principiile cuvintelor lui Dumnezeu, rațiunea lor este deosebit de normală, iar umanitatea lor este deosebit de integră și bună. Așadar, pe ce bază pot fi realizate aceste lucruri și poate fi atins acest grad de restaurare? Sunt realizate pe baza schimbării firilor corupte ale oamenilor, pe baza eliberării oamenilor de firile lor corupte prin practicarea adevărului și acceptarea judecății și a mustrării lui Dumnezeu. Totuși, dacă firile tale corupte nu sunt schimbate sau alungate, chiar dacă umanitatea ta este relativ bună, iar tu ai o oarecare conștiință și rațiune, fără să ai adevărul drept viață, conștiința și rațiunea ta nu pot prelua controlul și vei fi adesea influențat, instigat și incitat de firile tale corupte să faci lucruri care se împotrivesc conștiinței și rațiunii tale. Prin urmare, chiar dacă ai puțin simț al dreptății, este doar un fel de dorință și hotărâre. Ai doar o fărâmă de umanitate bună, dar pentru că firile tale corupte sunt viața ta și te controlează din interior, ceea ce poți realiza este doar să nu faci rău și să nu iei inițiativa de a-i înșela pe alții și de a le face rău, ceea ce este deja destul de bine. Cu alte cuvinte, te poți asigura că nu faci rău doar atunci când interesele tale personale nu sunt afectate, însă odată ce acestea sunt afectate, firile tale corupte vor ieși la iveală pentru a-ți suprima conștiința și rațiunea, făcându-te să-ți aperi propriile interese și drepturi și, astfel, îți va fi foarte greu să lași conștiința și rațiunea să preia controlul. De ce? Pentru că adevărul nu este viața ta; în schimb, firile corupte ale Satanei sunt viața ta. Prin urmare, poți dezvălui puțin din conștiința sau rațiunea umanității tale doar atunci când nu-ți sunt lezate interesele. De îndată ce interesele tale sunt lezate sau amenințate, firile tale corupte vor ieși imediat la iveală pentru a-ți suprima conștiința și rațiunea, determinându-te să faci lucruri care se împotrivesc conștiinței și rațiunii – adică, lucruri care se împotrivesc moralității și justiției morale – și s-ar putea chiar să fii capabil de orice. Desigur, se poate spune că toate aceste acțiuni se împotrivesc adevărului; este inevitabil. Prin urmare, ceea ce trăiește o persoană nu depinde de condițiile umanității sale, ci de viață-esență lăuntrică pe care o are. În cazul în care chiar are adevărul ca viață, atunci viața ei conține adevărul, cuvintele lui Dumnezeu și calea de a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău. Atunci conștiința și rațiunea umanității sale normale vor rămâne într-o stare optimă și vor putea să funcționeze, permițându-i să practice adevărul și să acționeze conform principiilor. Însă dacă viața-esență a unei persoane este reprezentată de firile ei corupte, atunci conștiința și rațiunea ei sunt reduse la cel mai scăzut standard, adică pur și simplu nu încalcă limita inferioară a umanității. Care este această limită inferioară? „Nu voi ataca decât dacă sunt atacat; dacă sunt atacat, cu siguranță voi contraataca”; „Dinte pentru dinte, ochi pentru ochi”; „Plătiți-le celorlalți cu aceeași monedă”. Ce altceva? „Mai bine să fii un răufăcător adevărat, decât un gentleman fals.” Aceasta este limita inferioară pentru conduita multor non-credincioși. Pentru un non-credincios, faptul că poate practica în acest mod este deja destul de bun. Ce ați înțeles de aici? Dacă nu urmărești adevărul, nu te vei elibera de firile tale corupte, viața-esență pe care o ai nu se va schimba, iar dacă viața-esență nu se schimbă, atunci conștiința și rațiunea umanității normale nu vor fi restaurate în esență și doar nu vor cădea în mod formal sub limita inferioară a umanității. Cu toate acestea, dacă te-ai eliberat de firile tale corupte și esența vieții tale s-a schimbat, atunci conștiința și rațiunea umanității tale normale vor fi, într-o anumită măsură, optimizate și înălțate. Ce înseamnă aici „optimizate” și „înălțate”? Înseamnă că rațiunea și conștiința ta ajung să funcționeze normal – nu doar că nu încalcă limita inferioară, ci ating în schimb standardul practicării adevărului. Așa-zișii oameni buni dintre non-credincioși dau dovadă doar de o oarecare conștiință și rațiune, nu comit acte rele evidente și nu încalcă limita inferioară a justiției morale. Înseamnă deja că se descurcă destul de bine; pot fi considerați oameni foarte buni. Cei care au adevărul ca viață depășesc însă acest nivel; au capacitatea de a discerne binele de rău, pot identifica diverse tipuri de bine și rău și pot identifica diverse tipuri de oameni. Așadar, care este baza lor? Este vorba de adevărurile-principii. Aceștia dețin adevărurile-principii – nu este un nivel mult mai înalt decât standardul conștiinței și rațiunii? (Ba da.) Deoarece înțeleg adevărul și au adevărul ca viață, iar baza potrivit căreia identifică diverse chestiuni este mult mai înaltă decât standardul oamenilor corupți obișnuiți, ei vor stărui să acționeze conform adevărurilor-principii atunci când se confruntă cu chestiuni complexe. După ce înțeleg adevărurile-principii, mintea lor nu va fi dezorientată, iar gândirea lor va fi clară. Ce înseamnă „clară”? Înseamnă „rațională”. Indiferent cât de complexe sunt chestiunile pe care le întâlnesc, adevărurile-principii de practică sunt întipărite în inimile lor; ei au înțeles adevărul cu precizie și în mod temeinic, iar acesta a devenit deja viața lor. Când se confruntă cu tot felul de oameni, evenimente și lucruri complexe, ei au un criteriu de bază, și anume cel de a respecta adevărurile-principii. Aceste adevăruri-principii le permit să-și dea seama de esența diverselor lucruri complexe și de realitatea problemei; pot identifica aceste lucruri. Aceasta este raționalitatea lor. Nu este această raționalitate superioară celei a oamenilor obișnuiți? (Ba da.) Atunci, întrucât au atins acest nivel, nu a fost înălțată și optimizată raționalitatea lor? (Ba da.) Acest tip de umanitate normală este ceea ce vrea Dumnezeu; El nu vrea oameni dezorientați. Unii spun: „Sunt candid și laș și sunt mereu hărțuit”, în timp ce alții spun: „Calibrul meu este foarte slab și nu am abilități sau talente.” Dumnezeu spune că aceste lucruri nu sunt importante și că este important dacă înțelegi sau nu adevărurile-principii. Dacă înțelegi adevărurile-principii și vorbești și acționezi conform standardelor și principiilor de a fi o persoană onestă, atunci, chiar dacă non-credincioșii te batjocoresc numindu-te nesăbuit, nu este vorba de o nesăbuință adevărată. De ce? Deoarece, odată ce înțelegi adevărurile-principii, rațiunea ta devine solidă și optimizată, superioară rațiunii oamenilor obișnuiți. Când întâmpini orice problemă, nu devii dezorientat; ai principiile, atitudinea și obiectivele corecte ca bază pentru a te ocupa de ea. Mintea ta este lucidă, iar gândurile îți sunt clare. Acționezi, străduindu-te să fii la înălțimea acelor principii și standarde și, cu siguranță, nu te împotrivești intențiilor lui Dumnezeu; sigur acționezi în conformitate cu intențiile Sale. După ce te-ai ocupat de problemă, indiferent dacă oamenii și-au dat seama de ea la momentul respectiv, după ce a trecut suficient timp și oamenii au înțeles, vor fi cu toții pe deplin convinși și vor ști că modul în care te-ai ocupat de ea a fost extrem de benefic. Așadar, care este cauza principală a obținerii unui astfel de efect? Este faptul că ai adevărul ca viață. Doar atunci îți poate permite raționalitatea ta să ai judecăți precise, caracterizări precise și concluzii precise despre oricine și orice, precum și principii precise de practică și, desigur, principii precise pentru ajutarea și îndrumarea oamenilor. Nu a fost atunci elevată și optimizată raționalitatea ta? De unde obține umanitatea normală o astfel de raționalitate? (Din adevăr.) Oamenii care au adevărul ca viață sunt cei pe care îi dorește Dumnezeu. Poate că ești nesăbuit, candid, laș și incompetent, poate că ești nepopular și hărțuit de oamenii din lume, însă nimic din toate acestea nu contează; nu la asta Se uită Dumnezeu. Poate că ești foarte capabil în lume, deosebit de priceput în a citi expresiile oamenilor, în a discerne tendințele și a te întoarce după cum bate vântul, dar și aceste lucruri sunt inutile; nu echivalează cu a avea o raționalitate solidă. Doar când accepți adevărul, înțelegi adevărul și pricepi, practici și dobândești experiență cu toate adevărurile, iar adevărul devine viața ta, poți identifica, judeca și lua decizii cu precizie în tot felul de chestiuni.