2. Cum să-și abordeze cineva în mod corect propriile condiții înnăscute

După ce înțeleg obiectivele și adevărata semnificație a lucrării lui Dumnezeu, cum ar trebui să acționeze oamenii pentru a-și aborda în mod corect condițiile inerente? Câte principii există? (Cele care îmi trec prin minte sunt că oamenii ar trebui să-și privească în mod corect personalitatea, calibrul și alte condiții, să nu mai urmărească lucruri supranaturale și să nu mai caute să fie supraoameni, să realizeze cât pot de bine ceea ce sunt capabili să realizeze și să nu se forțeze să realizeze ceea ce îi depășește. În acest fel, viața lor va fi mai eliberată, iar umanitatea lor va deveni tot mai normală.) În primul rând, dacă vrei să eviți să faci lucruri nesăbuite sau prostești, trebuie mai întâi să-ți înțelegi propriile condiții: cum este calibrul tău, care sunt punctele tale forte, la ce te pricepi și la ce nu te pricepi, precum și ce lucruri poți sau nu poți să faci în funcție de vârsta și de sexul tău, de cunoștințele de care dispui și de perspectivele și experiența ta de viață. Adică, ar trebui să-ți fie clar care sunt punctele forte și slăbiciunile tale în datoria pe care o îndeplinești și în lucrarea pe care o faci și care sunt deficiențele și meritele personalității tale. Odată ce-ți sunt clare condițiile, meritele și neajunsurile tale, ar trebui să analizezi apoi care merite și puncte forte ar trebui păstrate, care neajunsuri și defecte pot fi depășite și care nu pot fi depășite deloc – trebuie să-ți fie clare aceste lucruri. Pentru a ajunge la această claritate, într-o privință, ar trebui să cauți adevărul, să cugeți la aceste lucruri și să dobândești cunoștințe despre ele comparând cuvintele lui Dumnezeu cu situația ta reală și, totodată, să te rogi ca Dumnezeu să dezvăluie aceste lucruri. Într-o altă privință, poți și să-i întrebi pe frații și surorile din jurul tău și să-i rogi să-ți ofere indicații și sfaturi. Astfel, vei avea o înțelegere mai profundă despre tine însuți și vei avea mai multe idei și indicii când vine vorba de cunoașterea de sine. Există unele probleme care nu pot fi rezolvate de oameni. De exemplu, s-ar putea să fii predispus la a deveni emotiv când vorbești cu ceilalți; când te confrunți cu situații, s-ar putea să ai propriile idei și puncte de vedere, dar să nu le poți articula clar. Ești emoționat mai ales când sunt prezenți mulți oameni; vorbești incoerent și îți tremură gura. Unii oameni chiar se bâlbâie; în cazul altora, dacă sunt prezenți membri ai sexului opus, sunt și mai puțin inteligibili, pur și simplu neștiind ce să spună sau să facă. Este ușor de depășit acest lucru? (Nu.) Cel puțin pe termen scurt, nu-ți este ușor să depășești acest cusur, pentru că face parte din condițiile tale înnăscute. Dacă, după mai multe luni de practicare, continui să ai emoții, acestea se vor transforma în presiune, lucru care te va afecta negativ, făcându-te să-ți fie frică să vorbești, să întâlnești oameni, să participi la adunări sau să ții predici, iar aceste temeri te vor zdrobi. Așadar, ce ar trebui să faci? Poți să chibzuiești la această chestiune și să o discuți cu alții; vezi ce mentalitate au alții când se confruntă cu această problemă și cum o rezolvă și apoi ar trebui să practici și tu în acest fel. Să spunem că în timpul adunării de astăzi ești într-o formă destul de bună; ai o dispoziție veselă și, mai mult, ești și mișcat de citirea cuvintelor lui Dumnezeu și simți o dorință deosebită de a te exprima. Se întâmplă să fie o adunare cu un grup mic, format doar din câteva persoane, așa că încerci să ai părtășie spunând câteva cuvinte și te simți destul de bine, neavând emoții. În această situație, când nu simți nicio presiune și nu te-ai pregătit deloc, te exprimi liber foarte bine și toată lumea este cu adevărat mișcată și edificată de acest lucru. Nu este un progres? Începi pur și simplu să practici vorbitul și părtășia în adunări cu un grup mic, unde sunt puțini oameni, și treptat vei putea să vorbești normal, iar emoțiile tale se vor estompa puțin câte puțin. Practicând în acest fel, vei obține cele mai bune rezultate. Mai întâi, alege o adunare cu un grup mic, unde sunt puțini oameni, sau un cadru informal pentru a practica acest lucru, vorbind și având părtășie în mod spontan, ca și cum ai sta de vorbă, pentru a depăși acest defect al tău. Uneori, după ce vorbești un minut, s-ar putea să te simți puțin emoționat, s-ar putea să te simți mai puțin încrezător cu cât vorbești mai mult și să ai mai puține de spus cu cât continui să vorbești; în astfel de cazuri, nu mai vorbi – termină repede și oprește-te. Uneori, după ce vorbești un timp, toată lumea poate fi dispusă să asculte și se poate simți foarte eliberată; într-o astfel de atmosferă, emoțiile și stresul tău se vor risipi fără să-ți dai seama. Doar în astfel de circumstanțe se poate atenua treptat acest defect al tău – dar nu va fi depășit. Dacă, după o lună de instruire, simți că starea ta nu s-a îmbunătățit prea mult și, în inima ta, apare chiar și un fel de presiune, făcându-te să fii tot mai emoționat, ceea ce îți afectează lucrarea, viața și îndeplinirea normală a datoriei, atunci nu trebuie să continui să te antrenezi. Este suficient dacă poți să-ți faci datoria normal. Pur și simplu, concentrează-te la a-ți face bine datoria – e un lucru corect. Păstrează acel defect, acel cusur, în inima ta, roagă-te în tăcere lui Dumnezeu și apoi găsește ocazii potrivite ca să lucrezi la a vorbi și a relaționa cu oamenii, exprimând ceea ce vrei să spui articulând fiecare cuvânt, vorbind sistematic și clar. Astfel, defectul tău, acest cusur, se va îndrepta treptat. După un an sau doi, odată cu vârsta, s-ar putea să devii mai matur și mai familiarizat cu oamenii din jurul tău și este posibil ca privirea, opiniile lor și atmosfera creată când sunt toți împreună să nu te mai preseze, înrobească sau constrângă – atunci cusurul tău s-ar putea să fie depășit și înlăturat în mijlocul acestor oameni. Acesta este tipul de persoană care are cea mai gravă formă a acestui cusur; îl poate depăși doar prin călire și instruire pe termen lung în astfel de medii. Desigur, există și oameni care scapă treptat de acest cusur, într-o perioadă scurtă, de trei până la cinci luni. Nu au emoții când interacționează și vorbesc cu alții în situații obișnuite, mai puțin atunci când se confruntă cu situații majore. Prin urmare, dacă poți depăși acest defect, acest cusur, pe termen scurt, atunci fă-o! Dacă este greu de depășit, atunci nu-ți bate capul cu el, nu lupta împotriva lui și nu te provoca pe tine însuți. Desigur, dacă nu îl poți depăși, nu ar trebui să te simți negativ. Chiar dacă nu îl poți depăși niciodată în viața ta, Dumnezeu nu te va condamna, pentru că asta nu este firea ta coruptă. Tracul, emoțiile și frica ta – aceste manifestări nu-ți reflectă firea coruptă; fie că sunt înnăscute sau provocate de mediu mai târziu în viață, cel mult reprezintă un defect, un cusur al umanității tale. Dacă nu îl poți schimba pe termen lung sau chiar toată viața ta, nu te gândi la el, nu-l lăsa să te constrângă și nici nu deveni negativ din cauza lui, pentru că aceasta nu este firea ta coruptă; nu are rost să încerci să-l schimbi sau să lupți împotriva lui. Dacă nu-l poți schimba, atunci acceptă-l, lasă-l să existe și tratează-l corect, pentru că poți coexista cu acest defect, acest cusur – faptul că îl ai nu te împiedică să-L urmezi pe Dumnezeu și să-ți faci îndatoririle. Atât timp cât poți să accepți adevărul și să-ți faci îndatoririle cât poți de bine, tot poți fi mântuit; nu te împiedică să accepți adevărul și nu-ți afectează atingerea mântuirii. Prin urmare, nu ar trebui să fii constrâns adesea de un anumit defect sau cusur din umanitatea ta și nici nu ar trebui să devii adesea negativ sau descurajat sau chiar să renunți la datoria ta și la urmărirea adevărului, ratând ocazia de a fi mântuit, din același motiv. Nu merită sub nicio formă; asta ar face o persoană nesăbuită și ignorantă.

Unii oameni pot atinge doar notele medii atunci când cântă și nu pot atinge notele înalte, oricât de mult ar practica. Ce se poate face, așadar, în această privință? Cântă numai notele din gamele medii și joase; este în regulă să cânți bine doar acele note. Dacă vrei să te provoci în permanență, spunând: „Mă pricep să cânt note medii. Vreau să mă provoc să ating note înalte”, atunci, chiar dacă reușești în această provocare, va fi lipsită de sens și nu va însemna că ai dobândit adevărul. În cel mai bun caz, va însemna doar că ai dobândit o aptitudine suplimentară, că poți îndeplini o datorie în plus, poți cânta mai multe cântece și te poți afla în lumina reflectoarelor puțin mai mult. Dar care este rostul? Dacă te afli mai mult în lumina reflectoarelor înseamnă că practici mai mult adevărul? Există o legătură între aceste două lucruri? (Nu.) Dacă poți cânta note medii, atunci cântă-le bine. Dacă nu poți cânta bine note înalte, dar insiști să te forțezi să le cânți și ajungi să nu le poți cânta corect și, în plus, te îmbolnăvești de epuizare, Dumnezeu nu-Și va aminti acest lucru. Nu contează dacă poți cânta note înalte sau medii, atât timp cât poți să le cânți bine, să fii devotat și să faci tot posibilul în datoria ta, fără a fi superficial, alunecos și delăsător, fără a comite în mod nechibzuit fapte rele sau a debita idei pompoase, și atât timp cât te străduiești – fie în ceea ce privește tehnica, emoția, calitatea tonală și notele – să cânți într-un mod standard, frumos, care ajunge la inimă și într-un mod care poate să-i emoționeze pe oameni, să le liniștească inimile înaintea lui Dumnezeu și să-i edifice atunci când te ascultă, aceasta înseamnă că-ți îndeplinești datoria conform standardului. Dacă vrei mereu să-ți provoci limitele, să faci progrese personale și să te depășești pe tine însuți, aceasta este o dezvăluire a firii tale corupte satanice și nu o îndeplinire a datoriei tale. După ce ți-ai făcut propria lucrare în mod adecvat și ai făcut ceea ce ești capabil să realizezi în mod adecvat, este în regulă să înveți ceva util pentru datoria ta în timpul liber, dar nu este ceea ce cere Dumnezeu. Să presupunem că interpretezi bine notele medii și, în timpul liber, exersezi notele înalte. După o perioadă de timp, faci un progres și, după doi-trei ani de muncă asiduă, ești capabil să cânți bine și note înalte. Ești în stare să cânți atât note medii, cât și înalte și să îndeplinești ambele îndatoriri; ești capabil să îndeplinești ambele îndatoriri conform adevărurilor-principii și să cânți din toată inima, fără să fii superficial, alunecos sau delăsător și fără să debitezi idei pompoase. Este și mai bine, este o faptă bună și Dumnezeu Își va aminti de ea. Dar să spunem că nu poți realiza acest lucru și tot te gândești în permanență: „Dumnezeu are așteptări mari de la mine, oare nu sunt alunecos și delăsător în cazul în care cânt doar note medii? Dumnezeu nu este mulțumit!” Aceasta este închipuirea ta. Speculezi în legătură cu Dumnezeu și recurgi la practica „evaluării nobilului după standardele ignobilului”. Dumnezeu nu are astfel de cerințe de la tine. El îți cere să faci bine ceea ce se cuvine să faci în limitele calibrului și abilităților tale inerente și, dacă faci bine acel lucru în conformitate cu principiile cerute de Dumnezeu, atunci îți va da deja note maxime. Dar dacă nu încerci să faci bine ceea ce ești capabil să realizezi și nu faci acel lucru conform principiilor, fiind mereu alunecos și delăsător și dorind mereu să debitezi idei pompoase și nu exersezi diversele tehnici de cântat, însă vrei totuși să-ți provoci limitele, atunci, un astfel de comportament este lipsit de rațiune, este o manifestare a aroganței și ignoranței, iar Dumnezeu nu va fi mulțumit. El nu va spune în niciun caz: „Această persoană poate să cânte note medii și încearcă să cânte și note înalte. Deși nu poate cânta bine notele înalte, persoana este destul de conștiincioasă și asta este suficient.” Dumnezeu nu te va privi în acest fel, așa că nu avea o părere bună despre tine. Dumnezeu observă doar dacă te comporți într-un mod adecvat poziției tale și dacă ești o persoană care îndeplinește bine îndatoririle unei ființe create. El observă dacă îți îndeplinești datoria cu toată inima și cu toată puterea ta, în condițiile inerente pe care Dumnezeu ți le-a dat, și dacă acționezi conform principiilor și obții rezultatele dorite de Dumnezeu. Dacă poți îndeplini toate aceste lucruri, Dumnezeu îți acordă note maxime. Să spunem că nu faci lucrurile conform cerințelor lui Dumnezeu și chiar dacă te străduiești și depui efort, nu faci decât să te etalezi și să te dai mare și nu acționezi conform adevărurilor-principii sau nu-ți dedici toată inima și toată puterea pentru a-L satisface pe Dumnezeu, în îndeplinirea datoriei tale. În acel caz, manifestările și comportamentul tău sunt detestabile pentru Dumnezeu. De ce le detestă Dumnezeu? Dumnezeu spune că nu te concentrezi asupra sarcinilor adecvate, nu ți-ai pus toată inima, puterea sau cugetul în îndeplinirea datoriei tale și nu mergi pe calea cea dreaptă. Calibrul, darurile și talentele pe care Dumnezeu ți le-a dat sunt deja suficiente – doar că tu nu ești mulțumit, nu ești devotat datoriei tale, nu-ți cunoști niciodată locul, vrei mereu să trâmbițezi idei pompoase și să te dai mare, făcând în cele din urmă un talmeș-balmeș din îndatoririle tale. Nu ai valorificat calibrul, darurile și talentele care ți-au fost date de Dumnezeu, nu ai dat totul și nu ai obținut niciun rezultat. Deși poate că ești destul de ocupat, Dumnezeu spune că ești ca un bufon, nu o persoană care își cunoaște locul și este concentrată asupra sarcinilor care îi revin. Lui Dumnezeu nu-I plac astfel de oameni. Prin urmare, indiferent de planurile și obiectivele tale, dacă în cele din urmă nu ajungi să-ți faci datoria conform principiilor cerute de Dumnezeu, din toată inima, cu toată mintea și cu toată puterea ta, pe baza calibrului, darurilor, talentelor și abilităților tale inerente și a altor condiții pe care ți le-a dat Dumnezeu, atunci, El nu-Și va aminti ce ai făcut, iar tu nu-ți vei face datoria, ci, dimpotrivă, vei face rău.

Ai înțeles principiul de practică privind abordarea corectă a condițiilor înnăscute – adică propriile condiții, merite și neajunsuri? (Da.) Care este primul pas? Mai întâi, folosește cât mai bine darurile, abilitățile și punctele forte inerente și existente pe care ți le-a dat Dumnezeu, precum și competențele tehnice sau profesionale pe care ești în stare să le dobândești și să le deprinzi și nu te reține. Dacă ai ajuns să-L mulțumești pe Dumnezeu în toate aceste lucruri și simți că poți atinge culmi și mai mari, atunci privește ce aptitudini tehnice sau profesionale poți îmbunătăți sau în privința cărora poți face un progres, în limita calibrului tău. Poți continua să înveți și să te perfecționezi pe baza a ceea ce poți realiza cu ajutorul calibrului tău. Așadar, cum ar trebui să se practice renunțarea la noțiunile și închipuirile proprii despre lucrarea lui Dumnezeu? În primul rând, trebuie să înțelegi care sunt condițiile tale înnăscute, ce ți-a dat Dumnezeu, cum ar trebui să folosești aceste lucruri și cum să le descătușezi întregul potențial și să le valorifici la maximum, transformându-le în condiții de bază – și nu obstacole – pentru a-ți îndeplini datoria cu devotament. Înțelege-ți punctele forte și pune-le în practică. Înțelege-ți neajunsurile și defectele și, dacă le poți schimba într-o perioadă scurtă de timp, fă-o; dacă nu sunt ușor de schimbat, nu le lăsa să devină piedici sau obstacole în procesul de îndeplinire a datoriei tale, nu te lăsa constrâns sau influențat de ele și nu te lăsa încătușat sau legat de mâini și de picioare de ele. Să spunem, de exemplu, că te naști cu o sănătate precară și o constituție slabă și vrei în permanență să depășești acest lucru, dorind să poți mânca, bea și sta treaz până târziu, ca o persoană normală, dar Dumnezeu nu ți-a dat acest capital. Ar trebui atunci să abordezi fiecare zi pe baza propriilor condiții și să faci lucrurile în conformitate cu principiile cerute de Dumnezeu. Nu te provoca și nu lăsa neajunsurile și defectele tale să devină piedici și obstacole în calea ta de a-L urma pe Dumnezeu, de a-ți face datoria și de a urmări adevărul; nu le lăsa să devină un factor declanșator pentru a fi negativ și, cu atât mai mult, nu renunța la urmărirea adevărului sau la îndeplinirea datoriei și nu simți invidie și ură față de alții doar fiindcă ai anumite defecte, neajunsuri și inadecvări – nu ar trebui să existe nimic din toate acestea. Trebuie să-ți abordezi corect defectele și neajunsurile; dacă nu le poți schimba, ar trebui să le permiți să existe și apoi să cauți adevărul pentru a înțelege intențiile lui Dumnezeu și pentru a fi capabil să le abordezi corect și să nu te lași constrâns de ele. De ce trebuie să procedezi astfel? Aceasta este rațiunea pe care ar trebui să o aibă umanitatea normală. Dacă rațiunea umanității tale este normală, ar trebui să-ți înfrunți defectele și cusururile în maniera corectă; ar trebui să le recunoști și să le accepți. Acest lucru este benefic pentru tine. Să le accepți nu înseamnă să fii constrâns de ele și nici să fii adesea negativ din cauza lor, ci mai degrabă înseamnă să nu fii constrâns de ele, recunoscând că ești doar un membru obișnuit al umanității corupte, având cusururile și defectele tale, fără nimic cu care să te lauzi, că Dumnezeu este Cel care-i înalță pe oameni ca să-și facă datoria și că Dumnezeu intenționează să-Și lucreze cuvântul și viața în ei, permițându-le să obțină mântuirea și să scape de influența Satanei – că acest lucru reprezintă în întregime înălțarea oamenilor de către Dumnezeu. Fiecare are cusururi și defecte. Ar trebui să le permiți cusururilor și defectelor tale să coexiste cu tine; să nu le eviți, să nu le ascunzi și să nu te simți adesea ținut în frâu sau chiar să te simți mereu inferior din cauza acestora. Nu ești inferior; dacă îți poți face datoria cu toată inima, cu toată puterea și cu tot cugetul, cât de bine poți, și ai o inimă sinceră, atunci ești la fel de prețios ca aurul înaintea lui Dumnezeu. Dacă nu poți să plătești un preț și îți lipsește loialitatea când îți faci datoria, atunci, chiar dacă ai condiții înnăscute mai bune decât cele ale unei persoane obișnuite, nu ești prețios înaintea lui Dumnezeu, nu valorezi nici cât un grăunte de nisip. Ai înțeles? (Da.) Fie că este vorba de aspectul natural, de calibrul și talentele tale naturale sau de defectele și inadecvările unui aspect al umanității tale, nu le lăsa să te constrângă și să-ți afecteze loialitatea și supunerea față de Dumnezeu, nu le lăsa să-ți afecteze urmărirea adevărului și, bineînțeles, cu atât mai mult nu le lăsa să afecteze importanta chestiune a mântuirii tale. Ar trebui să-ți abordezi corect defectele și inadecvările și să le lași să coexiste cu tine, ceea ce înseamnă că nu ar mai trebui să încerci să le schimbi, deoarece nu-ți vor afecta câtuși de puțin îndeplinirea datoriei din toată inima, cu toată mintea și puterea ta și, desigur, nu-ți vor afecta nici îndeplinirea datoriei conform principiilor și, cu atât mai puțin, urmărirea adevărului de-a lungul vieții, în credința ta în Dumnezeu, sau modul în care privești oamenii sau lucrurile și în care te porți și acționezi în procesul de urmărire a adevărului. Desigur, nu ar trebui să ceri mereu lucruri de la tine, gândindu-te: „Nu arăta acest defect, nu-i lăsa pe alții să-ți vadă defectele și nu-i lăsa să se uite de sus la tine!” Dacă faci asta, vei duce o viață foarte obositoare. Dacă îți lași defectele și neajunsurile să coexiste cu tine, atunci lasă-le să existe și, chiar dacă alții îți văd defectele, acest lucru îți poate fi chiar benefic, fiind și o protecție, care te va împiedica să devii arogant și îngâmfat. Bineînțeles, în cazul multor oameni este nevoie de curaj pentru a-și dezvălui propriile defecte și neajunsuri. Unii spun: „Fiecare își dezvăluie punctele forte și meritele. Cine și-ar dezvălui în mod deliberat punctele slabe și defectele?” Nu este vorba că le dezvălui în mod deliberat, ci le lași să se dezvăluie. De exemplu, dacă ești timid și ai adesea emoții când vorbești în prezența unui număr mare de oameni, poți lua inițiativa de a le spune celorlalți: „Mă emoționez ușor când vorbesc; vă rog doar să fiți înțelegători și să nu-mi găsiți vreo vină.” Iei inițiativa de a-ți dezvălui defectele și neajunsurile tuturor, astfel încât să fie înțelegători și să te tolereze și astfel încât toată lumea să ajungă să te cunoască. Cu cât te cunosc mai mult toți, cu atât inima ta va fi mai liniștită și cu atât mai puțin vei fi constrâns de defectele și neajunsurile tale. Acest lucru îți va fi de fapt benefic și util. Ascunderea permanentă a defectelor și neajunsurilor tale dovedește că nu vrei să coexiști cu ele. Dacă le permiți să coexiste cu tine, trebuie să le dezvălui; nu te simți rușinat sau descurajat și nici inferior altora și nu crede că nu ești bun de nimic și nu ai nicio speranță de a fi mântuit. Atât timp cât poți urmări adevărul și îți poți face datoria din toată inima, cu toată puterea și toată mintea, conform principiilor, iar inima ta este sinceră și tu nu ești superficial față de Dumnezeu, atunci ai speranța de a fi mântuit. Dacă cineva spune: „Privește cât de inutil și de timid ești! Ai atâtea emoții doar pentru că spui câteva cuvinte și ți se înroșește toată fața”, atunci ar trebui să spui: „Am un calibru slab și nu mă pricep să vorbesc. Dacă mă încurajați, voi avea curajul de a exersa vorbitul.” Nu crede că nu ești bun de nimic sau că ești o rușine. Întrucât știi că acestea sunt defectele și problemele tale cu umanitatea ta, ar trebui să le înfrunți și să le accepți. Nu te lăsa afectat în niciun fel din cauza lor. Cât despre momentul în care aceste defecte și neajunsuri se vor schimba, nu-ți face griji în privința asta. Axează-te doar pe a trăi și a-ți face datoria normal în acest fel. Trebuie doar să-ți amintești: aceste defecte și neajunsuri ale umanității nu sunt lucruri negative sau firi corupte și, atâta vreme cât nu sunt firi corupte, nu-ți vor afecta îndeplinirea datoriei sau urmărirea adevărului și, cu atât mai puțin, dobândirea mântuirii de către tine; desigur, și mai important este că nu vor afecta modul în care te privește Dumnezeu. Nu te liniștește acest lucru? (Ba da.) Dacă încă îți faci griji că vei fi privit cu dispreț de alți oameni, aceasta este o problemă a firii tale arogante și trebuie să rezolvi această fire arogantă. Aceasta este calea de practică pentru a-ți aborda corect propriile defecte și neajunsuri. Nu te ajută o astfel de practică să renunți la aceste lucruri și să nu mai fii constrâns de ele? (Ba da.)

Oare îndeplinirea normală a datoriei unei persoane și defectele și neajunsurile umanității sale se influențează reciproc? (Prin părtășia lui Dumnezeu, înțeleg acum că defectele și neajunsurile umanității nu sunt firi corupte și că nu vor afecta îndeplinirea normală a îndatoririlor de către oameni. Atât timp cât își îndeplinesc îndatoririle conform adevărurilor-principii, oamenii vor obține rezultate bune. Cât despre defectele și inadecvările umanității, dacă suntem capabili să le depășim, atunci putem face acest lucru. Dacă nu le putem depăși într-o perioadă scurtă de timp, atunci ar trebui să le permitem să existe și să fim capabili să le abordăm corect.) Dacă ai un nivel scăzut de educație, dar trebuie să folosești cunoștințe academice în datoria ta, nu este aceasta un fel de deficiență? (Ba da.) Cum poate fi rezolvată, așadar, această dificultate? (Pot să îndeplinesc în schimb o datorie care mi se potrivește, pe baza nivelului meu de educație. Sau, dacă această datorie mi se potrivește, dar necesită un anumit nivel de cunoștințe academice, pot căuta niște frați și surori cu educație, care să coopereze cu mine – ne putem folosi reciproc punctele forte pentru a ne compensa slăbiciunile și putem îndeplini această datorie împreună.) Poate adevărul să compenseze un nivel scăzut de educație? (Da, deoarece o persoană poate să-și dea seama de lucruri atunci când deține adevărul.) Educația ține de nivelul cunoașterii. Indiferent cât de multe cunoștințe ai, dacă nu înțelegi adevărul, atunci când vorbești sau scrii articole, nu vei fi capabil decât să folosești gramatica corectă, nu vei putea să explici clar sau să rezolvi probleme legate de adevăr. Prin urmare, educația nu este importantă; adevărul este mai important decât educația. Desigur, dacă îți lipsește educația de la bază și dacă datoria pe care o îndeplinești implică o cunoaștere academică, nu vei fi competent pentru aceasta. Totuși, dacă înțelegi adevărul, poți îndruma alte persoane – poți efectua o verificare în ceea ce privește adevărurile-principii. Dacă ai un nivel scăzut de educație și nu ai capacitatea de a te exprima și vrei să ții predici sau să ai părtășie despre adevăr, poți căuta o persoană educată care să te ajute să-ți pui ordine în ciorne. Atunci îți va fi ușor să obții rezultate când ai părtășie sau când predici. Cu toate acestea, trebuie cel puțin să înțelegi adevărul. Dacă nu înțelegi adevărul și nu ai nici educație, nu vei fi capabil să îndeplinești îndatoriri care implică o cunoaștere academică și, prin urmare, ar trebui să îndeplinești o datorie care să se potrivească nivelului tău de educație. Nu rezolvă acest lucru problema? (Ba da.) Prin urmare, urmărirea adevărului este cel mai important lucru, indiferent de perspectiva din care îl privești. Poți evita defectele și deficiențele umanității, dar nu poți evita niciodată calea urmăririi adevărului. Indiferent cât de perfectă sau de nobilă ar putea fi umanitatea ta sau dacă s-ar putea să ai mai puține cusururi și defecte și să ai mai multe puncte forte decât alți oameni, asta nu înseamnă că înțelegi adevărul și nici nu poate înlocui urmărirea adevărului. Din contră, dacă urmărești adevărul, dacă înțelegi mult din adevăr și ai o înțelegere suficient de profundă și de practică a acestuia, atunci asta va compensa numeroasele defecte și probleme din umanitatea ta. De exemplu, să spunem că ești timid și introvertit, te bâlbâi și nu ești foarte bine educat – adică ai o mulțime de defecte și neajunsuri – însă ai experiență practică și, deși te bâlbâi atunci când vorbești, poți să ai părtășie clară despre adevăr, iar această părtășie îi edifică pe toți când o aud, rezolvă probleme, le permite oamenilor să iasă din negativitate și le înlătură plângerile și înțelegerile greșite pe care le au despre Dumnezeu. Vezi, chiar dacă îți bâlbâi cuvintele, acestea pot rezolva probleme – cât de importante sunt aceste cuvinte! Atunci când le aud, laicii spun că ești o persoană needucată și că nu respecți regulile gramaticale atunci când vorbești, iar uneori nici cuvintele pe care le folosești nu sunt tocmai potrivite. Se poate întâmpla să folosești jargonul regional sau limbajul de zi cu zi, iar cuvintele tale să nu aibă clasa și stilul persoanelor cu studii superioare care vorbesc foarte elocvent. Cu toate acestea, părtășia ta conține adevărul-realitate, poate rezolva dificultățile oamenilor, iar după ce oamenii o aud, toți norii negri din jurul lor dispar și toate problemele lor sunt rezolvate. Vezi tu, nu este importantă înțelegerea adevărului? (Ba da.) Să spunem că nu înțelegi adevărul și, deși ai unele cunoștințe academice și vorbești elocvent, atunci când toți te aud vorbind, se gândesc: „Cuvintele tale sunt doar doctrine, nu există nici cea mai mică fărâmă de adevăr-realitate în ele și nu pot rezolva deloc probleme reale, așadar nu sunt goale aceste cuvinte ale tale? Tu nu înțelegi adevărul. Nu ești pur și simplu un fariseu?” Deși ai rostit numeroase doctrine, problemele rămân nerezolvate, iar tu gândești în sinea ta: „Am vorbit destul de sincer și serios. De ce nu ați înțeles ce am spus?” Ai rostit o mulțime de doctrine, însă cei care erau negativi rămân negativi, iar cei care aveau înțelegeri greșite cu privire la Dumnezeu încă le au și niciuna dintre dificultățile care există în îndeplinirea îndatoririlor proprii nu a fost rezolvată – asta înseamnă că acele cuvinte pe care le-ai spus au fost doar aiureli. Indiferent cât de multe defecte și cusururi există în umanitatea ta, în cazul în care cuvintele pe care le rostești conțin adevărul-realitate, părtășia ta poate rezolva probleme; în cazul în care cuvintele pe care le rostești sunt doctrine și sunt lipsite de cea mai mică urmă de cunoaștere practică, atunci oricât de mult vorbești, nu vei putea rezolva problemele reale ale oamenilor. Indiferent cum te privesc oamenii, atât timp cât lucrurile pe care le spui nu sunt în acord cu adevărul și nu pot să abordeze stările oamenilor sau să le rezolve dificultățile, atunci oamenii nu vor dori să le asculte. Așadar, ce este mai important: adevărul sau propriile condiții ale oamenilor? (Adevărul este mai important.) Urmărirea adevărului și înțelegerea lui sunt cele mai importante lucruri. Prin urmare, indiferent de defectele pe care le ai în ceea ce privește umanitatea sau condițiile tale înnăscute, nu trebuie să fii constrâns de ele. În schimb, ar trebui să urmărești adevărul și să-ți compensezi diferitele defecte prin înțelegerea adevărului, iar dacă descoperi unele neajunsuri la tine, ar trebui să te grăbești să le corectezi. Unii oameni nu se concentrează asupra urmăririi adevărului și, în schimb, se concentrează mereu asupra rezolvării dificultăților, defectelor și cusururilor umanității lor și asupra rectificării problemelor din umanitatea lor, și se dovedește că depun mai mulți ani de efort fără a obține rezultate clare și, în consecință, se simt dezamăgiți de ei înșiși și cred că umanitatea lor este prea slabă și că sunt de nerăscumpărat. Nu este acest lucru foarte nesăbuit?