Cum să urmărești adevărul (17) Partea întâi

Cele trei categorii de oameni în funcție de originea lor

Caracteristicile celor reîncarnați din oameni

II. A discerne între bine și rău și a ști ce este corect și ce este incorect

A. A discerne între bine și rău

Data trecută, am avut părtășie despre manifestările și caracteristicile celor reîncarnați din oameni – și anume, faptul că au conștiință și rațiune, pot discerne între bine și rău și știu ce este corect și ce este incorect. Astăzi, vom continua părtășia despre subiectul de data trecută. Înainte de asta, permiteți-Mi să vă povestesc ceva. Acum câțiva ani, am auzit despre o întâmplare. O tânără drăguță dădea o probă pentru filmări și cineva a remarcat în treacăt: „Ai picioare destul de groase!” Tânăra și-a spus în sinea ei: „Spui că am picioare groase, nu cumva spui pur și simplu că sunt grasă? Voi arăta bine în fața camerei dacă sunt grasă? Nu va fi jenant?” Așa că a început să cugete cum ar putea să-și facă picioarele mai puțin groase, astfel încât să pară suplă și frumoasă în fața camerei. Pentru a atinge acest obiectiv, a căutat cu sârguință tot felul de informații și a încercat diverse metode de a slăbi, de exemplu, mâncând doar alimente dietetice în locul unor mese complete sau mâncând doar fructe și legume în fiecare zi – pe scurt, a mâncat orice o putea ajuta să slăbească. A auzit că o modalitate rapidă și eficientă de a slăbi este consumul de cafea, prin urmare bea uneori doar cafea. Unii oameni spuneau că reducerea orelor de somn ajută la pierderea rapidă în greutate, prin urmare dormea doar două sau trei ore pe zi. După multă agitație și multe încercări, a văzut într-adevăr rezultate. A slăbit, silueta i-a devenit suplă, iar picioarele i-au devenit subțiri. Arăta bine și era prezentabilă, dar a început să aibă unele reacții adverse fizice. Ce reacții adverse? Se simțea deseori amețită și slăbită, iar în timpul zilei, când își făcea datoria, avea mereu stări de amețeală. Se clătina când stătea în picioare și își simțea tot corpul slăbit când ședea. Nu putea rezista o zi întreagă și simțea o durere fizică extremă. Sunt majoritatea oamenilor curioși despre situația actuală a acestei tinere și dacă este încă în viață și sănătoasă? Vreți să auziți despre experiența și gândurile ei în legătură cu pierderea în greutate? (Nu.) Trăind în această lume, oamenii nu știu cum să trăiască în mod corect și ordonat, cum să trateze diverse persoane, evenimente și lucruri pe care le întâlnesc. Când aud un comentariu sau trăiesc un eveniment, nu știu care modalitate de a-l trata este adecvată și îi poate proteja de rău, astfel încât să trăiască într-un mod cu adevărat corect și demn. Nici majoritatea credincioșilor nu știu aceste lucruri, darămite non-credincioșii. Atunci când se confruntă cu informații și știri, precum și cu diverse gânduri, puncte de vedere, erezii și sofisme din lumea exterioară, oamenii pur și simplu nu au capacitatea de a le discerne, nici vreo capacitate de a le respinge. Desigur, nu au nici gânduri sau puncte de vedere corecte, cu atât mai puțin o modalitate corectă de a le trata dintr-o perspectivă pozitivă. Prin urmare, oamenii duc o viață foarte deplorabilă. Să luăm exemplul tinerei pe care tocmai am menționat-o. Spuneți-Mi, este obositoare viața ei? Este deplorabilă? (Este deplorabilă.) De ce este deplorabilă? Unde a greșit când a acționat astfel? Oare nu toți oamenii urmăresc să arate bine și să aibă un mod de viață respectabil? Este greșit să vrei ca alții să te considere plăcut și să fii lăudat și apreciat atunci când îi întâlnești? Cum priviți această chestiune? (Ceea ce a făcut pentru frumusețea exterioară și pentru a fi lăudată i-a dăunat propriului corp. Deoarece nu a urmat legile stabilite de Dumnezeu, toate funcțiile corpului ei au fost în cele din urmă afectate. Amețelile și senzația de slăbiciune au fost consecințe pe care și le-a provocat singură. Cred că această persoană este dezorientată.) Așa este? (Da.) Oamenii se nasc cu propria fărâmă de inteligență, istețime și gândire umană. Apoi dobândesc unele cunoștințe, deprind unele abilități și învață câte ceva despre cum să pară persoane bune. Sunt suficiente aceste lucruri pentru a face față diverselor gânduri, puncte de vedere, erezii și sofisme, precum și diverselor persoane, evenimente și lucruri care provin din lumea exterioară? Îți pot da posibilitatea de a înfrunta corect aceste lucruri? (Nu.) Categoric nu. Iată cât de demni de milă și de tragici sunt oamenii atunci când nu înțeleg adevărul; în cele din urmă, acest lucru duce la o multitudine de consecințe groaznice. Ei nu au discernământ față de ereziile și sofismele sau față de gândurile și punctele de vedere din lumea exterioară, nici nu au gânduri și puncte de vedere corecte când vine vorba de persoanele, evenimentele și lucrurile pe care le întâlnesc. Când li se întâmplă ceva, devin confuzi, iar nesăbuința lor se manifestă în nenumărate moduri. Când nu li se întâmplă nimic, par să înțeleagă unele doctrine și au o oarecare asemănare umană, dar când li se întâmplă ceva, este o altă poveste – gândurile și punctele de vedere denaturate, urâte și absurde din inimile lor sunt dezvăluite. Când vine într-adevăr vorba de conduita lor, de supraviețuire sau chiar de un anumit gând sau punct de vedere în viață, oamenii sunt foarte ignoranți și obtuzi, iar atitudinile și punctele lor de vedere sunt de-a dreptul absurde. Așadar, mulți oameni cred în Dumnezeu de mulți ani, ascultă predici de mulți ani, își îndeplinesc și îndatoririle și nu au făcut niciodată în mod intenționat ceva care să provoace perturbări sau tulburări, nici nu au rostit în mod intenționat cuvinte care se opun lui Dumnezeu sau Îl hulesc – la prima vedere, nu li se poate găsi nicio vină, dar când se confruntă cu diverse gânduri și puncte de vedere eronate din lumea exterioară, în special unele relativ populare, nu sunt dezgustați în adâncul inimii de ele, nu li se împotrivesc, nici nu le resping, ci au un apetit pentru ele și le aprobă și, de îndată ce apare un mediu sau o ocazie potrivită, vor accepta în mod inconștient aceste lucruri și le vor aplica în viețile lor. Nu este tânăra menționată mai devreme un exemplu foarte evident? (Ba da.) Este aceasta o modalitate de a urma tendințele rele? (Da.) Nu doar le-a urmat – le-a aplicat foarte temeinic. Nu se promovează în lumea de astăzi să fii sexy, fermecător, suplu și să ai o siluetă grațioasă? Aceste idei sunt populare în fiecare industrie, în fiecare grup de oameni și chiar printre cei credincioși. Existau câteva femei mai în vârstă care credeau în Domnul și, în ciuda faptului că aveau în medie peste 60 de ani, încă rivalizau între ele pentru a vedea cine arată mai bine. Au întrebat-o pe o tânără de lângă ele: „Care dintre noi crezi că arată cel mai bine în această rochie?” Tânăra a răspuns: „Fetelor, toate arătați bine în ea!” Chiar dacă aveau peste 60 de ani, trebuia să li se spună „fete”; nu voiau și nu erau fericite să fie numite „doamne”. Pe la spatele lor, fata le-a spus altora: „Au peste 60 de ani; cât de bine mai pot să arate?” Dar aceste femei mai în vârstă încă erau încântate de asta. Aveau vreun simț al rușinii? (Nu.) Credeau în Domnul de atâția ani, dar încă se concentrau asupra acelor lucruri. Nu este umanitatea lor anormală? Când nu au conștiință și rațiune, oamenii pot face multe lucruri absurde, multe lucruri pe care alții le consideră vrednice de dispreț și detestabile și multe lucruri care le dezvăluie caracterul josnic. De ce oare mulți oameni nu au discernământ în privința tendințelor rele, neavând nicidecum capacitatea de a le respinge și, în consecință, sunt induși în eroare și copleșiți de ele? Pentru că nu urmăresc adevărul și nu îl înțeleg câtuși de puțin. Indiferent ce li se întâmplă, nu pot să-și dea seama de acel lucru și, imediat ce întâlnesc o ispită, sunt dezvăluiți și cad în ea. Priviți ce se învață și ce este popular în toate straturile societății de astăzi. Un reporter de la radio a intervievat un băiețel și l-a întrebat: „Care este cântecul tău preferat pentru copii?” Băiatul s-a scărpinat în cap și a spus: „«Luna îmi reprezintă inima».” Oamenii care au auzit asta nu știau dacă să râdă sau să plângă. De ce nu știau dacă să râdă sau să plângă? Este acesta un cântec pentru copii? (Nu, este un cântec de dragoste.) Este un cântec de dragoste, dar băiatul a crezut în mod greșit că este un cântec pentru copii. Din această întâmplare, putem vedea ce este popular în societate. Acesta este unul dintre fenomenele tendințelor rele din societate și atât bătrânii, cât și copiii sunt profund afectați de aceste tendințe, care îi învăluie ca o mocirlă adâncă. Printre cei care Îl urmează pe Dumnezeu, există în mod surprinzător destul de mulți care urmează aceste tendințe și care pun în aplicare gândurile promovate de aceste tendințe asupra propriei persoane. Și ce se întâmplă în cele din urmă? Apar consecințe pozitive sau negative? (Negative.) Apar consecințe negative – asta rezultă din urmarea tendințelor rele. Oamenii se împotmolesc în dorința sexuală a trupului lor, în sentimente trupești, în mâncare, băutură și veselie, trăind într-o pâclă a desfrânării. Nu au gânduri sau puncte de vedere corecte, nici o atitudine corectă față de existență, cu care să înfrunte viața. Trăiesc în această stare fără să conștientizeze acest lucru și neavând puterea să i se împotrivească. În cele din urmă, nu pot decât să se afunde tot mai adânc, fiind incapabili să se elibereze. Și care este rezultatul final? Sunt complet devorați de Satana, devenind hrana lui.

Pentru toți cei care trăiesc printre oameni, dacă nu știi cum să discerni care sunt lucrurile pozitive și care sunt lucrurile negative, atunci, în această lume haotică, această lume umană complexă, îți va fi foarte dificil să-ți menții cu tărie gândurile și punctele de vedere corecte asupra vieții și să-ți menții cu tărie calea corectă în viață după care tânjești; nu vei ști niciodată când vei fi purtat involuntar de tendințele rele întrucât auzi un anumit cuvânt sau întâmpini un anumit eveniment. Dacă oamenii nu au capacitatea de a discerne între bine și rău, nu-și pot gestiona bine nici măcar propriile vieți, cu atât mai puțin diversele probleme majore privind binele și răul pe care le întâlnesc pe calea supraviețuirii și care sunt și mai dificil de gestionat. Dacă nu înțeleg care sunt lucrurile pozitive și care sunt lucrurile negative, oamenii nu vor ști cum să-și gestioneze viețile și nu vor avea un mod de viață corect. Dacă văd diverse tipuri de informații despre un trai sănătos, nu vor ști cum să le discearnă sau pe care să le accepte și pe care să le respingă, cum să asimileze afirmații corecte, pozitive sau cum să le respingă pe cele greșite. Se poate spune chiar că astfel de oameni nu-și pot proteja nici măcar sănătatea fizică. Unii trec de la o extremă la alta, în timp ce alții trăiesc în permanență la o extremă. De exemplu, unii oameni aud: „Este sănătos să mănânci multe fructe. Pot să-ți ofere vitamine și să-ți facă pielea hidratată și fină, astfel încât să fii iubit de toată lumea.” Prin urmare, cred acest lucru și încep să mănânce toate fructele pe care le găsesc, adoptând obiceiuri alimentare anormale. După un timp, se simt rău în permanență și, după un control la spital, află că au glicemia mare. Sunt nedumeriți: „De obicei mănânc destul de sănătos, așa că de ce am glicemia mare? Alții au spus că un consum mare de fructe îmi oferă vitamine, deci cum aș putea să greșesc luându-mă după această afirmație și mâncând multe fructe?” Doctorul spune: „Fructele conțin vitamine, dar sunt bogate în zaharuri. Nu pot înlocui alimentele de bază și nu pot fi consumate drept mese complete. Le poți consuma cu moderație sau în cantități mici. Chiar dacă nu mănânci deloc fructe, nu vei duce lipsă de substanțe nutritive, deoarece cerealele și legumele conțin deja toate aceste substanțe nutritive.” Afirmația medicului este adecvată. Nu arată acest lucru că stilul lor de viață este problematic? (Ba da.) Este exact genul de greșeală pe care o fac unii oameni. Crezi că este o greșeală pe care ar trebui să o facă? (Nu.) Unii spun: „Nu m-am plâns de Dumnezeu, chiar dacă am glicemia mare.” Ce părere ai despre această afirmație? Nu este lipsită de rațiune? Are glicemia ta mare vreo legătură cu Dumnezeu? Nu este ceva ce-ți provoci singur? Mănânci nechibzuit și fără principii. Crezi că fructele au gust bun, așa că nu te poți opri din mâncat sau îți place gustul cărnii, așa că nu mănânci deloc legume, fără pic de autocontrol și, drept urmare, te îmbolnăvești. Nu ți-ai făcut-o cu mâna ta? Crezi că, neplângându-te de Dumnezeu, pare că ești nobil, că Îl iubești pe Dumnezeu, că ești curat? De fapt, unele boli sunt autoprovocate și nu au nicio legătură cu Dumnezeu, fiind cauzate de nesăbuința și de ignoranța ta. Există și unii oameni care spun: „Ouăle, carnea și lactatele sunt nutritive și îți pot suplimenta aportul de proteine. Orezul și făina au o valoare nutritivă mică, așa că ar trebui să mănânci mai multă carne și mai multe ouă și lactate.” Unii oameni, auzind asta, spun: „Îmi place să mănânc carne. Din moment ce se spune că este nutritivă, voi mânca mai multă carne. Alții mănâncă 110 grame pe zi, dar eu voi mânca 230 de grame la masă, cel puțin de două ori pe zi!” Mănâncă așa, fără să se înfrâneze, mâncând tot mai mult, consumând de două sau de trei ori mai multă mâncare decât alții în fiecare zi, adăugând și gustări seara, târziu. În timp, capacitatea stomacului lor începe să crească și, cu cât este mai mare, cu atât le sporește și pofta de mâncare. Ce se întâmplă în cele din urmă? Mănâncă până când se îmbolnăvesc, devin supraponderali și sunt mereu somnoroși și buimaci. Nu au de ales decât să meargă la spital pentru un control, iar rezultatele arată că au hipertensiune arterială și un nivel ridicat al glicemiei și lipidelor. Se gândesc: „Nu este doar din cauză că am mâncat câteva bucăți de carne în plus în fiecare zi? Nu se spune că un consum mai mare de carne este bun pentru organism și că permite evitarea malnutriției? Așadar, unde am greșit? De ce am tensiune arterială mare? E așa greu să am grijă de trupul acesta bătrân al meu! Nu pot nici măcar să mănânc câteva guri în plus de carne!” Mănânci 230 de grame de carne la fiecare masă – sunt doar câteva guri în plus? Și stai de obicei mult și nu faci mișcare, însă mănânci foarte mult. În cele din urmă, începi să ai probleme de sănătate și începi să simți un disconfort la inimă. Acești oameni chiar se gândesc: „Dumnezeu mă rafinează. Nu-i nimic, voi fi bine peste ceva timp. Nu mă voi plânge de Dumnezeu!” Ce drept ai avea să te plângi de Dumnezeu? Este boala ta modul în care te rafinează Dumnezeu sau este autoprovocată? Te îngrași și te îmbolnăvești deoarece mănânci carne și crezi că Dumnezeu te rafinează și îți testează credința. Te-ar rafina El în acest mod? (Nu.) Așadar, cum s-a ajuns la acest rezultat? (A fost cauzat de nesăbuința omenească.) Oamenii înșiși nu au discernământ, nu știu să-și gestioneze propriile vieți, nu înțeleg care sunt lucrurile pozitive și care sunt lucrurile negative, nu știu să-și trateze corect viața fizică, nu știu să respecte legile supraviețuirii stabilite de Dumnezeu pentru ei și nu știu să urmeze legile diverselor condiții fizice înnăscute. Recurg mereu la practici stupide și absurde, sunt mereu plini de noțiuni și închipuiri despre Dumnezeu și nu duc lipsă de dorințe extravagante. Ce se întâmplă în cele din urmă? Fac mereu ocolișuri, comit mereu greșeli și Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu în mod constant. Nu este o chestiune foarte supărătoare? (Ba da.)

Trăind în trup și în lumea materială, oamenii intră în contact cu o mulțime de informații, o mulțime de gânduri și puncte de vedere, precum și cu o mulțime de persoane, evenimente și lucruri diferite. În cazul în care nu știu să discearnă dacă diverse persoane, evenimente și lucruri sunt pozitive sau negative, nu știu să aleagă ce să accepte și ce să respingă, nu știu să se agațe de lucrurile pozitive, nici de ce sunt corecte, și nu știu să respingă lucrurile negative – fiind cu atât mai puțin conștienți de aspectele negative ale acestor lucruri – nu este acesta un mod de viață foarte periculos? (Ba da.) Nu este o exagerare să spunem că sunt în pericol să-și piardă oricând viața. Oamenii nu-și pot gestiona în mod corespunzător nici măcar propria viață fizică și sănătate, lucruri atât de simple; au nevoie să se preocupe alții pentru ei, au nevoie să-i protejeze și să-i vegheze Dumnezeu, altfel vor continua să facă greșeli, virând prea mult fie într-o direcție, fie în cealaltă. După ce acceptă ideile tendințelor rele ale societății, unele femei își frământă mintea căutând modalități de a se face frumoase, fără să acorde vreo atenție consecințelor. Unele iau la întâmplare medicamente chinezești tradiționale, altele iau la întâmplare medicamente occidentale, unele iau în mod nechibzuit tonice, iar altele mănâncă în mod nechibzuit anumite alimente. Drept urmare, încep să aibă probleme stomacale și își petrec zilele oftând și având o înfățișare bolnăvicioasă și slăbită. Nu doar că nu reușesc să se facă frumoase, dar capătă chiar o înfățișare dezgustătoare. Unii oameni au o piele destul de frumoasă, dar tot nu sunt mulțumiți și insistă să-și aplice tot felul de cosmetice. La un moment dat, folosesc produse cosmetice de calitate slabă și ajung desfigurați, cu fața pătată și de culoare neuniformă, devenind înfricoșători când îi privești. Unii oameni apelează atât la tratamente de înfrumusețare, cât și la chirurgia plastică – unii dintre ei încearcă să-și ridice puntea nazală și, nu doar că nu reușesc să o ridice, dar ajung în schimb să o deformeze, iar alții își fac injecții de umplere a bărbiei care dau greș și arată ridicol ori de câte ori zâmbesc sau cască, așa încât se tem să facă oricare dintre aceste lucruri – este extrem de deplorabil, este un mod de viață atât de obositor! Nu-și creează singuri necazuri procedând astfel? Unele femei, nemulțumite de înălțimea lor, aleg să le fie rupte gambele, apoi să le fie reatașate și extinse, dar procedura merge prost, iar picioarele lor, care erau perfect funcționale înainte, ajung să fie mutilate. Nu este tragic? (Ba da.) S-au produs tot felul de consecințe negative – astfel de oameni nu au niciodată un sfârșit bun. Orice gând sau punct de vedere promovat de tendințele rele este fals și ticălos, este cu adevărat extrem de dăunător. Mâncarea gustoasă și practicile de înfrumusețare pe care le promovează nu sunt cu adevărat bune; toate sunt ticăloase și ajung să le facă rău oamenilor și să-i prindă în capcană. Aceste femei ignorante sunt dispuse să îndure această vătămare și nu au capacitatea de a respinge aceste gânduri și puncte de vedere ticăloase. Mănâncă orice li se spune să mănânce și fac orice li se spune să facă, fără să discearnă măcar puțin lucrurile, pur și simplu urmând orbește. Cât de docile sunt! Și ce se întâmplă până la urmă? Aproape niciuna dintre ele nu are un final bun. Dacă nu devin conștiente de greșeala lor pe parcurs și nu se întorc din drum la timp pentru a-și reduce pierderile, dacă urmează în continuare aceste tendințe rele și acceptă aceste gânduri și puncte de vedere ticăloase, în cele din urmă vor deveni tot mai degenerate, tot mai incapabile să deosebească binele de rău și tot mai asemănătoare diavolilor la înfățișare, fiind lipsite de asemănare umană. Se poate spune că 99 la sută dintre oameni nu au discernământ față de lucrurile pozitive și față de cele negative și acceptă de bunăvoie tendințele rele. Ascultați ce spun femeile când cumpără haine împreună. Unele spun: „Asta nu-ți stă bine; nu-ți face tenul să arate bine și nu-ți scoate în evidență silueta. Nu va întoarce privirile. Cred că asta arată sexy și va atrage atenția!” Altele spun: „Asta nu este provocatoare. Trebuie să-ți arăți puțin pielea, trebuie să fii sexy și plăcută privirii – doar așa e bine. Dacă ești mereu atât de strictă și cuviincioasă, nimănui nu-i va plăcea de tine.” Unele mame chiar insistă ca fiicele lor să devină actrițe. Fiica spune: „Industria divertismentului e atât de haotică! Nu vreau să fiu actriță.” Mama ei o ceartă atunci: „Nu ai deloc ambiție? Cu înălțimea, aspectul fizic și pielea ta, ai niște condiții naturale grozave! Dacă nu câștigi bani ca actriță, cum o să avem ce mânca? Atât timp cât poți să devii faimoasă și să câștigi bani, e în regulă să te culci cu oricine. Altfel, îți vei fi irosit frumusețea! Te-am crescut până la vârsta asta, iar eu și tatăl tău am așteptat să ne bucurăm de succesul tău! Dacă ne refuzi chiar și asta, de ce te-am mai adus pe lume?” Este corect ca părinții să-și educe copiii în acest fel? (Nu.) Care sunt consecințele educării lor în acest fel? (Copiii sunt răniți.) Într-o zi, când un astfel de copil va ajunge să înțeleagă lucrurile, trecând prin atâta suferință și durere, va ajunge în mod inevitabil să-și urască mama și să-i poarte pică, spunând: „E numai vina ta! Nu m-ai îndrumat pe calea cea dreaptă! Am spus că nu vreau să fiu actriță, dar ai insistat. Uită-te la mine acum – am aproape 40 de ani, încă nu mi-am găsit un soț și nu mă vrea nimeni. Cei care mi-au făcut curte căutau doar distracție și n-au intenționat niciodată să se căsătorească cu mine. Nu-mi este distrusă întreaga viață?” Copiii suferă atât de mult, iar părinții sunt vinovații și sunt sursa problemei. Ei le-au făcut rău copiilor lor.

În cazul în care cei care cred în Dumnezeu sunt întocmai precum non-credincioșii în incapacitatea lor de a se elibera de tendințele rele, atunci există o problemă. Dacă nu ai discernământ față de tendințele rele, de afirmațiile ticăloase și negative sau de diversele practici la care recurg oamenii, indiferent care sunt acestea, și chiar le urmezi și le încerci cu bună știință pe cont propriu, atunci, în ochii lui Dumnezeu, toate acestea sunt semne ale rușinii. Ce va spune Dumnezeu? Va spune că, în calitate de ființă umană, nu ai capacitatea de a distinge între bine și rău, nu ai realitatea de a accepta lucrurile pozitive și, chiar mai mult, nu ai adoptat acțiunile și practicile de respingere a lucrurilor negative. Va spune că nu ești om și că nu îndeplinești condiția de bază de a avea conștiință și rațiune umană. Va spune că nu ești om și că Împărăția nu te va accepta. Dacă nu ești om, îți este imposibil să accepți adevărul, deoarece, în inima ta, ești dispus în mod subiectiv să accepți toate lucrurile ticăloase de la Satana, iar inima ta se împotrivește și se opune complet lucrurilor pozitive și le respinge; nu ai avut niciodată o atitudine de acceptare față de ele. Prin urmare, Dumnezeu spune că nu ești om, că nu ai umanitate. Dumnezeu nu dorește oameni fără umanitate. Nu te gândi: „Dacă Dumnezeu nu mă acceptă, doar voi suferi puțin mai mult și voi plăti un preț puțin mai mare pentru a-L mișca și a-I schimba atitudinea față de mine.” Ceea ce vrea Dumnezeu nu este un anumit mod de a face lucrurile; El vrea, ca din adâncul inimii tale, să ai o atitudine de acceptare a adevărului, precum și realitatea acceptării adevărului și dovada practicării acestuia. Trebuie să fii o persoană care are cu adevărat umanitate – această umanitate nu este ceva simulat. Dacă într-adevăr ai unele semne de umanitate normală, cu alte cuvinte, dacă ai multe manifestări de a distinge între bine și rău, dacă faptele arată că iubești lucrurile pozitive și dacă există cazuri în care ai acceptat lucrurile pozitive și le-ai respins pe cele negative și se poate observa că ai manifestarea de a trăi adevărul, atunci Dumnezeu va spune că ai umanitate și te va numi om. Dacă spui: „Și eu am umanitate, pot să discern între lucrurile pozitive și cele negative”, dar nu ai manifestarea de a trăi adevărul-realitate, iar cuvintele tale nu sunt susținute de dovezi, atunci este problematic. Din punct de vedere doctrinal, recunoști că „Dumnezeu spune doar adevăruri și face doar lucruri pozitive, iar Satana spune doar lucruri ticăloase și face doar lucruri negative; tot ce vine de la Dumnezeu sunt lucruri pozitive, tot ce vine de la Satana sunt lucruri negative și tot ce vine de la oamenii din societate sunt lucruri ticăloase, negative” – adică vorbești corect din punct de vedere doctrinal, fără nicio problemă, și nu se poate găsi nicio greșeală în ceea ce spui – dar când te confrunți cu situații reale, nu accepți niciodată lucrurile pozitive, nu le susții niciodată cu fermitate și nu respecți regulile și legile lucrurilor pozitive. Aceasta demonstrează că ești o persoană care nu discerne între bine și rău. În inimile lor, oamenilor le este limpede dacă au sau nu aceste manifestări. Când auzi o idee sau un punct de vedere ticălos și negativ sau auzi informații despre o tendință rea, care este atitudinea ta? Care sunt gândurile și punctele tale de vedere? Care este înclinația ta? Ești de acord cu acestea sau ești dezgustat de ele? Intenționezi să le păstrezi în inima ta și să le folosești când este necesar sau simți aversiune față de ele, le condamni în inima ta și refuzi categoric să le accepți? Ar trebui să știi exact ce atitudine ai în inima ta. Dacă cineva spune că nu știe, are inimă? Nu-i este clar nici măcar ce atitudine are – este aceasta o persoană normală? Dacă știi în inima ta că nu ești bun de nimic și știi că ești foarte interesat de diverse tendințe rele și afirmații ticăloase și vrei mereu să le urmezi și să participi la ele, dar te simți obligat să te abții puțin doar pentru că ești constrâns de diversele adevăruri-principii din casa lui Dumnezeu și de propria mândrie datorită credinței tale în Dumnezeu, când, de fapt, în adâncul inimii tale, ești dezgustat de lucrurile pozitive și le respingi, atunci, chiar dacă susții că-ți plac lucrurile pozitive și nu-ți plac tendințele rele, înseamnă că te împotrivești adevăratelor tale sentimente. Iată un exemplu. Unii indivizi spun: „Nu este bine să mănânci prea multă carne, este nesănătos. Ar trebui să mănânci carne în cantități mici și să consumi mai mult orez, alimente pe bază de grâu și legume.” Unii oameni pot accepta acest lucru. Ei nu simt că este împotriva voinței lor dacă mănâncă mai puțină carne; nu-i face să se supere sau să se simtă cu adevărat nedreptățiți. În schimb, gândesc: „Așa este corect. După ce am experimentat un timp, simt că este bine pentru corpul meu. Starea mea mentală generală s-a îmbunătățit și sunt mai sănătos din punct de vedere fizic decât înainte. Este minunat să mănânc așa!” Pe de altă parte, unii oameni acceptă acest lucru fără tragere de inimă. Ei au ajuns de mult la o concluzie: „Ce este nesănătos la consumul mare de carne? Dacă mănânci mai multe legume nu ești neapărat mai sănătos. Oricum ai privi lucrurile, carnea are un gust mai bun și este mai apetisantă! E în regulă să mănânci niște legume dacă nu ai carne – e mai bine decât să mori de foame – dar dacă ai carne, ar trebui să o mănânci în cantitate mare. Sunteți cu toții niște neghiobi, vă prefaceți cu toții. Sunt singurul care nu se preface. Niciunul dintre voi nu este la fel de sincer ca mine. Eu spun ce gândesc. Carnea este pur și simplu delicioasă!” La fiecare masă, mănâncă foarte puține legume, dar destul de multă carne. Spune-Mi, acceptă afirmații pozitive în inima lor? (Nu.) Nu le acceptă, nici nu sunt capabili să le pună în practică. Sunt complet dezgustați de ele în inima lor. Ei spun: „Cum pot fi pozitive aceste afirmații? Cum de nu simt că sunt pozitive? Ce e bun la ele? Ce este greșit dacă mănânc mai multă carne? N-am murit și niciunul dintre voi nu trăiește mai bine decât mine!” Nu acceptă faptele și nu recunosc că un consum prea mare de carne este dăunător pentru sănătatea lor. Nu pot să accepte nici măcar afirmațiile corecte, deci cum ar putea accepta faptele? Ar fi și mai puțin probabil să se întâmple asta. Pentru asemenea oameni, acceptarea lucrurilor pozitive este în mare măsură contrară voinței lor. Consideră că este ceva foarte dureros și dificil de făcut. Asta arată că există o problemă cu umanitatea lor și că nu iubesc adevărul în inimile lor. Când aud cuvinte corecte care sunt lucruri pozitive, unii oameni le pot accepta cu ușurință, spunând: „Eram doar îngrijorat în legătură cu acest lucru și nu știam cum să-l abordez, nu aveam nicio cale de practică. Din fericire, ai făcut lumină asupra lui. De îndată ce te-am auzit, am simțit că această perspectivă asupra lucrurilor este corectă, acest punct de vedere este curat, obiectiv și practic și se conformează umanității.” După ce aud acest lucru, îl pot pune imediat în practică. Deși sunt ocazional îngăduitori cu ei înșiși și încăpățânați, se întorc repede la calea cea dreaptă. Fac lucruri pozitive fără a fi nevoie să fie supravegheați sau controlați de alții și nu simt că acest lucru este contrar voinței lor, nici nu-i face să fie nefericiți. Este la fel cum oilor le place să mănânce iarbă. Dacă le dai carne, nu o vor mânca, dar dacă le dai iarbă, o vor mânca cu poftă, pentru că sunt erbivore și organismul lor are nevoie de iarbă. Dar lupii sunt diferiți. Ei caută anume să mănânce carne; nu mănâncă iarbă și simt că nimic nu este la fel de apetisant precum carnea. Acestea sunt dezvăluiri naturale ale naturii lor, pe care nu o poate schimba nimeni. Nu este ceva ce dobândesc mai târziu, nici nu este ceva ce sunt învățați. Oile se nasc să mănânce iarbă, iar lupii se nasc să mănânce carne. Nimeni nu poate învăța o oaie să devină animal carnivor sau un lup să devină animal erbivor. Aceasta este manifestarea esenței lor. Ceea ce îți este necesar și ceea ce iubești sunt determinate de umanitatea ta. Dacă umanitatea ta nu are nevoie de lucruri pozitive, nu vei iubi lucrurile pozitive. Dacă îți plac lucrurile negative, înseamnă că inima ta are nevoie de lucruri negative. Acest lucru este determinat de natura-esență pe care o ai, nu trebuie să-ți fie insuflat de alții. Dacă cineva vrea să te ajute să te schimbi și are părtășie cu tine despre unele adevăruri-principii, s-ar putea să fii capabil să accepți temporar, deoarece ești preocupat pentru reputația ta sau pentru că vrei să eviți o situație stânjenitoare, și să-ți exprimi acordul verbal, dar modul în care gândești și practici în culise este determinat în întregime de natura ta. Nu te poți preface și nici părinții tăi nu te pot schimba. Nimeni nu poate decide dacă umanitatea ta are componenta iubirii față de lucrurile pozitive și a urii față de lucrurile negative; doar esența ta decide acest lucru. Este clară acum această chestiune? (Da.) Prin urmare, faptul că cineva poate discerne între bine și rău spune multe despre umanitatea sa. Dacă discernământul tău între bine și rău este o dezvăluire naturală, atunci te-ai născut să fii interesat îndeosebi de unele lucruri pozitive. Ești foarte dispus să asculți când cineva spune ceva corect și nu ți-ar plăcea nimic mai mult decât să spună mai multe, așa încât să poți asculta mai mult și să dobândești mai multe, făcând mai puține ocolișuri sau chiar deloc. Și când întâlnești unele lucruri ticăloase, negative, ești dezgustat în inima ta, le eviți și nu ești dispus să te implici – nici măcar nu vrei să auzi despre ele. Nici tu nu știi motivele; pur și simplu nu te lasă inima să-ți placă lucrurile negative, dar ești foarte dispus să asculți când cineva spune ceva corect și nu-ți pasă chiar dacă ești ridiculizat – nu știi de unde vine această determinare. Unii oameni văd această determinare sinceră a ta și te disprețuiesc și te batjocoresc, considerându-te un imbecil, dar tu nu ești de acord. Te gândești în sinea ta: „Atât timp cât ceea ce spune cineva este un lucru corect, îl accept. Ce este așa de dificil?” Aceasta este o dezvăluire naturală a umanității. Faptul că ai în umanitatea ta acest sentiment natural de dragoste față de lucrurile pozitive și de scârbă față de lucrurile negative este o caracteristică și o manifestare a umanității normale. Doar când ai acest sentiment și acest tip de umanitate poți fi integru și bun și poți spune ceea ce ar trebui spus și face ceea ce ar trebui făcut având atitudinea și starea corectă. Când deții aspectul umanității de a discerne între bine și rău, întrunești condiția de bază pentru a accepta adevărul și diversele afirmații explicite ale lui Dumnezeu care implică adevărurile-principii. Dacă nu deții aspectul umanității de a discerne între bine și rău, conștiința și rațiunea din umanitatea ta sunt absente și nu întrunești condiția de bază pentru a accepta adevărul, cuvintele lui Dumnezeu, căile corecte și toată îndrumarea pozitivă de la Dumnezeu. Nu întrunești nici măcar condiția de bază pentru a accepta adevărul și lucrurile pozitive, așa că este pur și simplu absurd, este fantezie pură să menționăm că ești capabil să te supui.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!

Contactează-ne pe Messenger