Tocmai am avut părtășie despre cele mai grave manifestări ale bizareriei la cei care sunt diavoli. Aceste manifestări sunt oarecum mai ușor de discernut de către oameni. Există și unele manifestări care sunt doar ușor mai puțin grave, și anume, faptul că aceștia au adesea în viața de zi cu zi gânduri și opinii extreme, precum și comportamente și practici extreme; acțiunile lor depășesc deseori limitele pe care umanitatea normală le poate tolera. De exemplu, dacă spun sau fac ceva greșit, se urăsc pe ei înșiși, își dau palme și chiar se pedepsesc singuri nemâncând în timpul zilei și nedormind noaptea. Utilizează adesea metode extreme de a-și pedepsi trupul, folosindu-le drept modalitate prin care își arată hotărârea de a-și corecta erorile. Cineva i-ar putea sfătui: „Nu vei rezolva problema procedând așa. Trebuie mai întâi să reflectezi asupra ta și să ajungi să te cunoști pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, apoi să găsești principiile și calea de a practica și abia apoi poate avea loc o schimbare treptată. Schimbarea oricărui tip de fire coruptă nu este ceva ce se poate întâmpla într-o zi sau în două; necesită un anumit interval de timp, trebuie să existe un proces.” Aceasta este o afirmație corectă, dar ei nici nu o acceptă, nici nu o practică. Nu abordează diversele probleme pe baza adevărurilor-principii, ci adoptă măsuri extreme. În ce măsură sunt acestea extreme? Ei bine, folosesc adesea metode care le vatămă trupul și care le provoacă suferință pentru a rezolva problemele. Nu este ceva extrem? (Ba da.) Îi tratează și pe alții în acest fel, folosind metode extreme împotriva lor. De asemenea, folosesc metode extreme și pentru a trata diverse chestiuni. De exemplu, să spunem că o femeie simte adesea că este foarte ocupată cu datoria ei și consideră că este o bătaie de cap prea mare să-și piardă timpul tunzându-se și spălându-și părul, așa că pur și simplu își rade tot părul. Ca să-l radă mai rar, chiar aplică unele produse chimice pentru a limita creșterea normală a părului. Nu este ceva extrem? Văzând că este cheală, oamenii presupun că este bărbat, dar judecând după vocea și silueta ei, cred că ar putea fi femeie – pur și simplu nu-și pot da seama dacă este bărbat sau femeie. Abia după ce îi întreabă pe alți frați și surori, află că este femeie și că și-a ras părul pentru a evita o bătaie de cap. Unii oameni fără discernământ chiar aprobă acest lucru, admirând o astfel de persoană: „Uite, este într-adevăr mult mai hotărâtă să se răzvrătească împotriva trupului decât oamenii obișnuiți. Ura ei față de trup este o ură reală; chiar ia măsuri când vine vorba să nu prețuiască trupul! Într-o zi îmi voi rade și eu părul ca ea.” Unii chiar o imită! Nu sunt de aceeași teapă? Au întâlnit un spirit înrudit; nu numai că le lipsește discernământul în privința acestei chestiuni, dar o și laudă foarte mult și vor să o imite. Nu sunt extremi acești oameni? (Ba da.) Spuneți-Mi, nu fac oamenii extremi totul fiind conduși de o forță deviantă? (Ba da.) De unde vine această forță deviantă? Există această forță deviantă în umanitatea normală? (Nu.) Atunci, de ce nu există această forță deviantă în umanitatea normală? Pentru că, dacă oamenii au gândirea, conștiința și rațiunea umanității normale, vor judeca lucrurile într-un mod relativ normal, pozitiv și practic; astfel, categoric nu vor recurge la aceste comportamente extreme. Adică, indiferent ce fac, fie că este ceva ce le place sau nu, se vor comporta normal și rațional și nu vor merge la extreme. Se poate spune atunci că este ceva în neregulă cu gândirea oamenilor de acest fel care merg la extreme? (Da.) Există o problemă cu înțelegerea lor, nu-i așa? (Așa e.) De exemplu, Dumnezeu le cere oamenilor să fie loiali în îndeplinirea datoriei lor. Ei cugetă cum să ajungă să fie loiali și ajung la concluzia că trebuie să îndure greutăți, așa că practică îndurarea greutăților: respectă reglementările privind fiecare masă, mâncând un anumit număr de boabe de orez și de bucăți de legume; când hainele li se uzează, le cârpesc și continuă să le poarte, arătând ca niște asceți pentru alții; în timp ce alții dorm între șase și opt ore pe zi, ei dorm doar una sau două. Simt că au hotărârea de a îndura greutăți și că sunt mai loiali decât oricine altcineva. Au mereu aceste gânduri și comportamente extreme, pe care oamenii normali nu le pot înțelege. De exemplu, dacă spun ceva incorect sau folosesc greșit un cuvânt când vorbesc cu cineva și acea persoană râde de ei, simt că s-au făcut de rușine și cugetă: „Nu voi mai folosi niciodată acest cuvânt în viața mea și asta nu e tot – nu voi mai vedea niciodată această persoană în viața mea și nu voi mai vorbi niciodată cu ea, așa încât să nu-mi poată găsi defecte!” Și pot face asta – pot respecta această decizie. Se pot agăța de orice comportament, gând și punct de vedere extrem o viață întreagă, refuzând să fie convinși de cineva. Pur și simplu se agață așa și chiar au motive și temeiuri pentru aceasta, crezând că este o manifestare a supunerii față de adevăr, o manifestare a iubirii față de Dumnezeu și o manifestare a loialității. Spuneți-Mi, nu sunt problematici astfel de oameni? (Ba da.) Este ușor să te înțelegi cu ei? (Nu.) Atunci, cum apar comportamentele lor? Nu sunt ele provocate de un fel de gândire extremă? Ei consideră aceste comportamente și manifestări extreme drept o practicare a adevărului și insistă să procedeze astfel. Nu sunt gândurile și opiniile extreme sursa acestor comportamente la oamenii de acest fel? Ei cred că acest mod de a face lucrurile arată că practică adevărul și dau dovadă de loialitate față de Dumnezeu și, mai mult, condamnă și discriminează în sinea lor pe oricine nu procedează la fel, exprimându-și disprețul. De exemplu, să ne gândim la femeia menționată mai devreme, care s-a ras în cap; văzând că alții nu fac asta, se gândește: „Hm, aveți un păr atât de lung și chiar îl coafați în diverse moduri. Sunteți toate atât de vanitoase; nu-l iubiți pe dumnezeu! Uitați-vă la mine, sunt cheală de atâția ani și nu m-am temut niciodată să fiu luată în batjocură; nu sunt vanitoasă. Vă păstrați părul atât de lung și trebuie să-l spălați des – ce pierdere de timp! Având așa mult timp, n-ar fi minunat să citiți mai mult din cuvintele lui dumnezeu și să vă faceți datoria puțin mai mult?” Chiar îi condamnă pe alții! Oamenii de acest fel ascultă atât de multe dintre cuvintele lui Dumnezeu și ascultă predici atâția ani, dar tot nu înțeleg care este adevărul. Încă au multe gânduri extreme și, sub îndrumarea acestora, prezintă multe comportamente, practici și stiluri extreme, apoi se definesc drept cei care Îl iubesc cel mai mult pe Dumnezeu și sunt cei mai loiali. Nu este aceasta o altă manifestare a devianței? (Ba da.) A merge la extreme în toate este deviant. Spuneți-Mi, aceste manifestări extreme nu le fac rău altora, prin urmare de ce spunem că sunt deviante? (Aceste manifestări nu sunt conforme gândirii oamenilor normali; nu sunt comportamente și practici pe care ar trebui să le aibă oamenii normali.) Aceste manifestări extreme nu au absolut nicio legătură cu gândirea și manifestările oamenilor normali; sunt desprinse de realitate, de viețile obiective, practice, pe care ar trebui să le aibă oamenii cu umanitate normală. Ei adoptă o abordare radicală pentru diverse chestiuni, apoi definesc aceste gânduri, opinii și comportamente extreme, radicale, drept lucruri pozitive, definind totodată adevărul drept un lucru negativ. Nu este aceasta o confuzie între bine și rău, o transformare a negrului în alb? (Ba da.) A confunda binele și răul, a transforma negrul în alb, a inversa în mod înșelător conceptele – aceasta este devianță. Indiferent cum ai părtășie despre umanitatea normală, conștiință și rațiune, gândirea oamenilor normali sau despre gândurile și opiniile pe care oamenii normali ar trebui să le aibă față de diverse chestiuni, ei nu le pot asimila și, în sinea lor, pur și simplu nu le acceptă. Pe lângă faptul că nu le acceptă, chiar formulează niște practici, comportamente și chiar gânduri și opinii ridicole și bizare, care sunt departe de calea umanității normale, le aplică propriei persoane și, totodată, le folosesc drept standard pentru evaluarea tuturor persoanelor, evenimentelor și lucrurilor, crezând că tot ce nu este conform gândurilor, opiniilor și comportamentelor lor extreme este greșit, în timp ce tot ce este conform gândurilor, opiniilor și comportamentelor lor extreme este corect și conform adevărului. Nu este aceasta o confuzie între bine și rău? Nu este o transformare a negrului în alb, o inversare înșelătoare a conceptelor? Aceasta este o altă manifestare a devianței celor reîncarnați din diavoli. Mai exact, ei nu acceptă niciodată lucrurile pozitive, ci prezintă în schimb lucrurile non-pozitive sau negative drept lucruri pozitive pentru ca oamenii să le copieze și să le imite, atingându-și astfel scopul de a-i îndepărta pe oameni de Dumnezeu. Și acesta este un fel de comportament extrem.

Cei care sunt diavoli au o altă manifestare a devianței: nu iubesc câtuși de puțin adevărul. Le place să urmărească lucruri anormale, supranaturale, dorind întotdeauna să formuleze un set de teorii și zicale absolut spirituale și chiar să cerceteze baza acestor chestiuni supranaturale. Ei tratează aceste lucruri drept adevăr, drept îndrumări, direcții de urmat și obiective pentru acțiunile din viața de zi cu zi, folosindu-le pentru a gestiona și judeca tot felul de oameni, evenimente și lucruri. De exemplu, când lucrurile nu decurg bine pentru ei, își amintesc ce vise au avut în noaptea precedentă, dacă s-au petrecut fenomene anormale în jurul lor sau dacă au existat semne de rău augur, încercând să caute o bază în acestea pentru a-și determina norocul; acestea sunt genul de lucruri pe care le urmăresc mereu. Mai ales când întâlnesc oameni cu boli grave, îi consideră de rău augur, crezând că interacțiunea cu astfel de oameni le va seca propria energie vitală și le va aduce ghinion. Așadar, după ce intră în contact cu astfel de oameni, se uită adesea în oglindă pentru a vedea dacă li s-a înnegrit fruntea sau dacă s-au ivit negurile vreunei nenorociri în jurul lor. În mod obișnuit, se gândesc mereu cum anume va fi norocul lor. Ori de câte ori au un moment de răgaz, răsfoiesc un vechi almanah sau caută online zicale despre prezicerea viitorului. Un vis pe care l-au avut sau o zicală superstițioasă pe care au auzit-o de la alții – pot lua toate acestea drept bază pentru a judeca dacă soarta lor este bună sau rea. Deși cred în Dumnezeu, nu folosesc niciodată cuvintele Sale ca bază pentru a trata oamenii, evenimentele și lucrurile din jurul lor, nici nu folosesc adevărul ca bază pentru a trata fiecare eveniment care se întâmplă în jurul lor. În schimb, caută mereu niște senzații neobișnuite. De exemplu, dacă se simt puțin rău în timp ce cântă într-o zi, se gândesc: „Oare mă oprește dumnezeu? Oare dumnezeu nu vrea să cânt?” Dacă merg să predice Evanghelia într-o zi, chiar dacă au stabilit în mod clar ora și locul cu cineva, tot trebuie să se roage pentru a fi cuprinși de o senzație în spiritul lor. După ce se roagă, așteaptă câteva minute, dar nu simt nimic. Apoi, se uită dacă soarele prezintă fenomene anormale în ziua respectivă sau dacă există coțofene care ciripesc ori ciori care croncănesc afară, folosind aceste lucruri pentru a determina cum le va fi norocul în acea zi, dacă ieșirea pentru a predica Evanghelia va fi lipsită de probleme și dacă vor câștiga oameni. Dacă aceste metode nu funcționează, chiar vor da cu banul pentru a decide dacă să meargă sau nu. Dacă moneda aterizează cu fața în sus, pentru ei înseamnă că lucrurile vor decurge fără probleme și vor putea câștiga oameni; dacă iese pajură, înseamnă că lucrurile nu vor merge bine și nu vor câștiga oameni. Se bazează pe aceste lucruri pentru a decide dacă să meargă sau nu. Indiferent de cât timp cred în Dumnezeu, astfel de oameni nu folosesc niciodată adevărul ca bază sau ca principiu de practică. În schimb, se bazează mereu pe acele zicale superstițioase sau senzații și fenomene anormale pentru a judeca persoanele, evenimentele și lucrurile, pentru a trata diversele chestiuni care se întâmplă în jurul lor sau pentru a determina principiile după care ar trebui să practice. Ei caută mereu aceste senzații nefondate, bizare, ciudate, supranaturale și acționează și trăiesc mereu pe baza lor. Când văd o pisică neagră atunci când ies din casă, unii oameni cred că înseamnă ghinion și preferă să întârzie lucrurile decât să iasă. Unora li se poate strica mașina în timp ce merg să se ocupe de ceva și cred că Dumnezeu îi oprește, că au ghinion în acea zi și că nu ar fi trebuit să iasă afară. Unii, văzând un sicriu când ies, cred că vor avea noroc la bani în ziua aceea. Orice ar face, oamenii de acest fel caută mereu să se bazeze pe vreun soi de zicală superstițioasă; nu au principii precise de practică bazate pe adevăr. Indiferent cum au alții părtășie sau cum își înfăptuiește casa lui Dumnezeu lucrarea, ei nu învață niciodată să trăiască și să lucreze conform adevărurilor-principii. Dacă apar ocazional fenomene anormale acasă, cum ar fi un robinet care se strică brusc și curge, ei bănuiesc că este un semn rău. Dacă o rafală de vânt deschide ocazional o fereastră și sticla se sparge, își spun: „Această rafală de vânt nu e normală; pare un semn de dezastru. Mă oprește dumnezeu să ies din casă?” Dacă ninge când ies afară, spun: „Uite, a început să ningă imediat ce am ieșit. Se spune deseori: «Oamenii plini de distincție atrag vântul și ninsoarea când ies afară». Se pare că sunt o persoană distinsă!” Nu este o prostie? Ei folosesc aceste zicale ciudate și stranii ca bază pentru a judeca și a decide totul. De exemplu, când cureaua rucsacului li se agață de clanța unei uși când ies din casă, ei cred că există o zicală și o semnificație pentru acest lucru. Consultă rapid almanahul și văd că zicala pentru a ieși și a rezolva lucruri în acest moment este: „Toate sunt nefavorabile; nu e un moment potrivit pentru a ieși din casă.” Se gândesc: „Toate sunt nefavorabile – înseamnă că nu pot face nimic, trebuie să stau acasă. Înseamnă că Dumnezeu mă lasă să mă bucur de tihnă și confort; este protecția lui Dumnezeu.” Chiar găsesc o bază pentru asta. Nu este ridicol? Indiferent de situație, simt că există o zicală pentru ea. Nu este bizar? Văd tot ce se întâmplă în jurul lor ca pe un fenomen bizar, iar baza pentru modul în care gestionează aceste „fenomene bizare” o reprezintă tot soiul de zicale bizare. Se folosesc de aceste diverse zicale bizare pentru a trata tot ce se întâmplă în jurul lor. Prin urmare, dacă locuiești cu indivizi de acest fel, simți deseori că sunt deosebit de bizari. Ar putea să spună brusc ceva care să-ți facă inima să-ți sară din piept, dându-ți fiori. De exemplu, este foarte normal să auzi un câine lătrând noaptea târziu, dar pentru ei este un eveniment major. Trebuie să caute informații, să apeleze la divinație și ghicit pentru a-și da seama ce zicală explică lătratul unui câine la acea oră. Ce vei simți după ce interacționezi și ai de-a face cu ei o vreme? Cu siguranță vei fi tulburat frecvent de unele zicale absurde. Vei avea pace și bucurie în inimă? (Nu.) Fără pace și bucurie, vei deveni neliniștit ca ei, simțind nevoia să găsești o zicală pentru orice. Pe măsură ce tot cauți, Dumnezeu va dispărea din inima ta, iar inima ta va rămâne doar cu acele zicale superstițioase. Asta înseamnă că ești tulburat de spirite rele, de diavoli și satane, până în punctul în care gândurile îți sunt agitate, inima ta nu are pace sau bucurie, gândirea ta este haotică și pierzi manifestările umanității normale. Ordinea și tiparele normale ale vieții oamenilor sunt aruncate într-o dezordine deplină de aceste gânduri și zicale haotice. Indiferent ce se întâmplă, indivizii de acest fel pot explica printr-o zicală bizară și, în cele din urmă, pot trata acel lucru într-un mod ridicol și ciudat. Aceasta este devianță. Ba chiar există și unii oameni care, după ce sunt emondați de un conducător, se gândesc: „În dimineața aceasta am simțit că ceva nu era în regulă cu trupul meu. Când mă spălam pe față, am observat că fruntea îmi era întunecată. Cum era de așteptat, am fost emondat azi. Vezi, există semne. Așa că trebuie să mă uit în oglindă în fiecare zi, oricând am un moment liber. Dacă observ că am fruntea întunecată, trebuie să fiu atent – poate că voi fi emondat, poate că voi da de un obstacol sau voi fi frustrat de ceva.” Când unii oameni merg să predice Evanghelia și văd că potențialul destinatar al Evangheliei este o persoană destul de bună, având o inimă care tânjește și caută, și care poate accepta adevărul atunci când îi este spus în părtășie, pe lângă faptul că Îi mulțumesc lui Dumnezeu, gândesc și următoarele: „Ieri am visat că îmi spălam picioarele într-un izvor. Acel izvor reprezintă bogăția, iar câștigarea bogăției reprezintă câștigarea cuiva prin predicarea Evangheliei. Așadar, pentru că am câștigat această persoană astăzi, trebuie să-i mulțumesc și lui dumnezeu; dumnezeu a dat deja un semn!” Indiferent ce întâlnesc sau ce simt, vor mereu să identifice cauza principală și simt mereu nevoia să găsească o bază. Unii cred zicala superstițioasă „Dacă ți se zbate ochiul stâng, vei avea noroc, dar dacă ți se zbate dreptul, vei avea parte de un dezastru” și o folosesc drept bază pentru a judeca lucrurile care li se întâmplă. Nu depun niciodată eforturi față de adevăr, nici nu caută adevărul și nu-l folosesc ca bază pentru a judeca diverse chestiuni. Inimile lor sunt pline de diverse zicale, gânduri și opinii bizare, ridicole, ciudate și chiar supranaturale, precum și de erezii și sofisme; sunt măcinate de aceste lucruri.

Unii oameni par destul de normali la prima vedere; viața, lucrarea și interacțiunile lor cu alții nu prezintă manifestări extreme, supranaturale sau bizare. Cu toate acestea, după ce ai de-a face cu ei o perioadă lungă de timp, descoperi că mințile și inimile lor sunt pline de tot felul de zicale superstițioase ridicole, ciudate și denaturate, provenite din tendințe rele, iar ei folosesc aceste zicale drept bază pentru a judeca diversele chestiuni care se întâmplă în jurul lor. Chiar și atunci când recunosc faptul că lucrurile sunt sub suveranitatea, rânduielile și protecția lui Dumnezeu, tot caută vreun soi de zicală superstițioasă drept bază pentru a explica astfel de chestiuni, interpretând suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu cu ajutorul unor zicale superstițioase. Nu este aceasta devianță? (Ba da.) După ce aud atât de mult adevăr, cum se face că tot nu pot înțelege adevărul, nu pot privi problemele din perspectiva adevărului și nu pot spune nici măcar un lucru care să fie conform adevărului? Cum pot inimile lor să fie lipsite de adevăr și, în schimb, să fie ocupate și pline de acele erezii, sofisme și superstiții? Nu este aceasta devianță? (Ba da.) Unii oameni chiar spun: „Nu trebuie să calci pe furnici! Și furnica este o ființă vie. În cazul în care calci pe o furnică și o omori, iar aceasta se întoarce în tărâmul spiritual și te raportează bătrânului din cer, vei suferi pedeapsa.” „Dacă omori un pește și acesta își deschide gura spre tine, înseamnă că te acuză! Nu poți mânca acel pește; dacă îl mănânci, vei suferi pedeapsa! Să ucizi găini, câini, boi, porci – înseamnă că iei viața cuiva; vei fi pedepsit pentru asta!” De unde iau aceste erezii și sofisme? Nu le aud de la această omenire rea? Culeg câte o zicală ici și colo, acceptându-le pe toate și chiar tratează aceste zicale drept porunci supreme, considerându-le pe aceeași treaptă ca voia lui Dumnezeu. Unii oameni, după ce cred în Dumnezeu mai mulți ani, încă spun lucruri precum: „Nu poți să ucizi găini. Dacă ucizi găini în această viață, vei deveni găină în viața viitoare și vei fi ucis de cineva. Așadar, nu le poți lua viața; vei suferi pedeapsa dacă le iei viața!” Spun asta, dar când vine vorba să mănânce carne de pasăre, pot mânca singuri o găină întreagă la o singură masă. Nu înseamnă că sunt devianți? Alții spun: „Nu poți purta blănuri de animale. După ce animalele mor, sufletele lor pot încă să simtă. Dacă porți blănuri de animale, e ca și cum te-ai înveli în sufletul animalului. Dacă acest animal a murit pe nedrept, s-ar putea să te găsească și să te bântuie, iar odată ce începe să te bântuie, nu vei avea pace.” Spune-Mi, nu sunt bizare aceste zicale? (Ba da.) Și alții, văzând că altcineva poartă perucă, au și ei ceva de zis: „Proprietarul inițial al acelei peruci pe care o ai s-ar putea să fi murit pe nedrept; sufletul lui se află încă în păr. Dacă îi porți părul, sufletul lui te va urma.” Tot soiul de zicale bizare, ciudate și absurde devin lucruri pe care indivizii de acest fel le prețuiesc în inima lor; sunt directivele lor supreme. Ei respectă aceste zicale absurde și ridicole ca și cum ar fi adevărul și, totuși, cred că urmează calea lui Dumnezeu. Nu doar că le respectă ei înșiși, dar le spun și altora să le respecte. Dacă alții nu se conformează, chiar folosesc zicale terifiante și înfiorătoare pentru a-i amenința și intimida, forțându-i să se conformeze. Cei care nu înțeleg adevărul sunt intimidați de ele. Aceste zicale ciudate și ridicole sunt niște zvonuri nefondate și sofisme răspândite de diavoli și de Satana în lumea umană. Pe de o parte, ele interferează cu gândirea normală a oamenilor și cu liberul lor arbitru și le controlează; pe de altă parte, diavolii și Satana folosesc aceste erezii și sofisme pentru a pune stăpânire pe unii oameni, făcându-i să le presteze servicii în această lume omenească și să devină emisarii lor, cei care le implementează diversele gânduri ciudate și bizare. Așadar, judecând după orice manifestare a acestor oameni bizari, natura-esență pe care o au este ticăloasă. Ei nu acceptă câtuși de puțin adevărul, venerând cel mai mult lucrurile deviante. Exact aceasta este problema. Când oamenii nu înțeleg adevărul și nu au discernământ, sunt adesea influențați fără voia lor și induși în eroare de aceste zicale bizare și ciudate. Totuși, după ce înțeleg adevărul, oamenii știu să determine ce ar trebui și ce nu ar trebui să facă pe baza judecății rațiunii normale și a gândirii normale, precum și în ce mod să acționeze, ce să susțină și de ce să se lepede atunci când li se întâmplă lucruri. Asta ar trebui să înțeleagă și să susțină oamenii cu o umanitate normală, în loc să folosească aceste zicale ciudate și ridicole pentru a discerne, a judeca și a decide cum să trateze persoanele, evenimentele și lucrurile. După ce ai dobândit discernământ în privința oamenilor bizari de acest fel, le vezi esența în mod clar? Ce esență au? Una deviantă. Ei nu-L onorează pe Dumnezeu ca fiind măreț, ci pe Satana. Chiar și atunci când vor să vorbească despre un aspect al adevărului, să-L slăvească pe Dumnezeu sau să accepte mediile pregătite de Dumnezeu, ei caută drept bază o zicală bizară, ciudată, ridicolă sau absurdă. Pentru ei, aceste zicale și opinii ciudate și ridicole sunt mai presus de adevăr și de suveranitatea lui Dumnezeu. Prin urmare, natura-esență a indivizilor de acest fel este, fără îndoială, o esență deviantă. Deoarece trăiesc după viața Satanei, ceea ce preamăresc, susțin și admiră nu este adevărul, ci ereziile și sofismele Satanei. Deși ceea ce vezi este comportamentul lor personal, forța din spatele acestor comportamente personale sunt diversele gânduri și opinii ale diavolilor și ale Satanei. Deși par umani la prima vedere, sunt emisarii, moștenitorii și martorii diverselor erezii și sofisme ale diavolilor și ale Satanei. Susțin și aduc mărturie pentru ereziile și sofismele Satanei, nu pentru adevăr. Aceasta este manifestarea naturii-esențe deviante pe care o au.

Spune-Mi, este un lucru bun ca o persoană să poată vedea îngeri? Dacă poate într-adevăr să vadă îngeri, este de la sine înțeles un lucru bun. Dar dacă acel înger nu este un înger adevărat, ci Satana prefăcându-se că este înger, atunci este foarte periculos să-l vadă. Dacă Satana se preface că este un înger și te lasă să-l vezi, este un lucru bun sau un lucru rău pentru tine? (Un lucru rău.) De ce spui că este un lucru rău? În circumstanțe normale, poate un trup muritor să vadă îngeri? (Nu.) Au oamenii această capacitate? (Nu avem.) Ca să fim mai preciși, oamenii nu au capacitatea de a-l vedea pe Satana sau pe îngeri, care aparțin tărâmului spiritual. Dar dacă îi vezi, ce se întâmplă? Nu înseamnă că s-a schimbat întrucâtva capacitatea trupului tău? (Ba da.) Exact asta se întâmplă. Când capacitatea trupului a cunoscut un fenomen nenatural, schimbarea a fost făcută de Dumnezeu, de altceva sau de tine? (Probabil că a fost făcută de altceva.) Ți-ar schimba Dumnezeu capacitatea? (Nu, Dumnezeu nu face o astfel de lucrare.) Cât timp oamenii sunt în viață, le-ar schimba Dumnezeu capacitățile pentru a le întări credința, permițându-le să vadă îngeri sau unele lucruri din tărâmul spiritual? Ar face Dumnezeu aceste lucruri? (Nu.) Putem spune cu certitudine că nu le-ar face. Înainte ca o persoană să dobândească mântuirea, Dumnezeu categoric nu va face aceste lucruri; nu există nicio îndoială în această privință. Atunci, dacă se schimbă brusc capacitatea trupului tău și are loc un fenomen nenatural – și schimbarea nu a fost făcută de Dumnezeu, nici tu nu ai putea să o faci singur – ce se întâmplă? Dumnezeu nu ar face așa ceva și nici tu nu ai putea să o schimbi. Singura posibilitate este ca Satana și spiritele rele să fi lucrat asupra ta; adică, Satana și spiritele rele te-au indus în eroare și te-au controlat, făcându-te să recurgi la practici supranaturale, permițându-ți să vezi lucruri pe care oamenii normali nu le pot vedea și să auzi cuvinte pe care oamenii normali nu le pot auzi. Acesta cu siguranță nu este un lucru bun. Dacă Satana îți îngăduie să vezi lucruri pe care alții nu le pot vedea, care este scopul lui? Este de a-ți lărgi orizonturile, de a te face să crezi în existența tărâmului spiritual sau de a-ți da credință în Dumnezeu? (Nu.) Când Satana îți face asta, are intenții sau motive bune? (Nu.) Categoric nu. Satana folosește această capacitate nenaturală a ta pentru a-ți permite să vezi unele lucruri pe care în mod normal nu le poți vedea, ademenindu-te astfel și făcându-te mai interesat de chestiunile tărâmului spiritual. Îți oferă acest mic beneficiu, această mică degustare și apoi te ademenește să accepți ceea ce va face în continuare. Și ce va face în continuare? Îți va oferi Satana adevărul? Îți va oferi viață? Nu, te va măcina, va distruge diversele capacități înnăscute ale trupului tău, apoi va pune stăpânire pe tine, te va înșfăca de lângă Dumnezeu și te va face să te lepezi de El. Dacă Satana îi permite cuiva să vadă îngeri sau orice fenomene din tărâmul spiritual, spune-Mi, este acesta un lucru bun? (Nu.) Dacă cineva poate vedea adesea lucruri pe care alții nu le pot vedea sau dacă spune că vede deseori îngeri zburând pe acoperișul casei sale, zicând că îngerii sunt albi și curați și că discută adesea cu el, ce ar trebui să faci când întâlnești un astfel de individ? (Să păstrez rapid distanța.) Trebuie să păstrezi rapid distanța față de un astfel de individ; nu discuta nimic cu el. Dacă ești interesat de această chestiune și o discuți cu el, este periculos. Nu-i spune: „Ești în pericol; poți vedea mereu lucruri pe care alții nu le pot vedea. Ești deviant, nu voi mai interacționa cu tine.” Nu trebuie să spui aceste lucruri; doar fii conștient în inima ta – este de ajuns. Diavolii și Satana au vizat deja persoana respectivă sau aceasta este în mod natural un diavol, nu un om. Oamenii nu pot interacționa cu diavolii. Există un singur final ultim pentru oamenii care interacționează cu diavolii: să fie devorați de diavoli. Când întâlnești indivizi de acest fel care experimentează fenomene supranaturale, indiferent ce lucruri ciudate sau bizare spun, nu trebuie în niciun caz să fii curios. Ține repede distanța față de astfel de oameni; nu-i observa, nu-i studia și nu încerca să-i schimbi, cu atât mai puțin să le predici Evanghelia și să-i faci să creadă în Dumnezeu. Dacă faci asta, ești prea stupid. Nici măcar Dumnezeu nu vrea oameni care sunt diavoli; tu ai aduce însă un diavol în casa lui Dumnezeu și l-ai pune să facă o datorie. Poate fi benefic pentru lucrarea bisericii? Nu doar că nu va aduce niciun beneficiu, dar va și tulbura și perturba lucrarea bisericii. Deși ai intenții bune, Dumnezeu nu-Și va aminti acest lucru și chiar te va condamna; aceasta este o faptă rea. Așadar, nu trebuie să faci niciodată asemenea lucruri. Fie că este vorba de cineva cunoscut sau nu, fie că este vorba de cineva din familia ta, de una dintre rudele cele mai apropiate, de unul dintre prieteni, dintre frații sau surorile cu care cooperezi – dacă vede adesea pe cineva plimbându-se prin curtea lui sau pe cineva trăgând mereu cu ochiul la el prin crăpătura ușii și, de asemenea, spune frecvent că poate conversa cu îngerii, că poate auzi ce îi spune Dumnezeu, că simte deja că este un copil victorios de parte bărbătească, că este fiul întâi născut, cineva care va fi răpit – mai poți trata o astfel de persoană ca pe un frate sau o soră? (Nu.) Trebuie să vă fie clar în inimile voastre; nu confundați astfel de oameni cu frați și surori, nu fiți nesăbuiți. Dacă ești nesăbuit și, văzând astfel de oameni, te gândești: „Sunt biruitori, fii întâi născuți, oameni care sunt desăvârșiți; au adevărul, trebuie să mă apropii de ei”, atunci nu ești doar în pericol, ci vei fi și indus cu ușurință în eroare de ei, ceea ce va fi problematic. Nu poți să discerni oamenii sau să-ți dai seama de natura-esență pe care o au. Ar face Dumnezeu o astfel de lucrare? Dumnezeu nu-i mântuiește pe diavoli și pe satane. Lucrarea pe care o săvârșește El este de a oferi oamenilor adevărul, dându-le posibilitatea ca, înțelegând, practicând și supunându-se adevărului, să ajungă să aibă adevărul ca viață și să dobândească adevărata cunoaștere și adevărata frică de Dumnezeu, eliberându-se astfel complet de influența Satanei și dobândind mântuirea. Aceasta este lucrarea pe care o săvârșește Dumnezeu. Doar adevărul îi poate mântui pe oameni, nu zicalele ciudate, ereziile sau sofismele. Aceste erezii și sofisme nu au absolut nicio legătură cu adevărul; pot doar să-i inducă în eroare și să-i corupă pe oameni și nu le pot da în niciun caz posibilitatea de a dobândi mântuirea. Pentru ca oamenii să dobândească mântuirea, să ajungă să se supună lui Dumnezeu și să se ferească de rău, singura cale este să accepte și să practice adevărul; nu există altă cale. Nu încerca să dai drept adevăr niște metode sau zicale extreme, niște zicale ridicole și ciudate sau să înlocuiești adevărul cu acestea pentru a dobândi mântuirea. Niciuna dintre aceste căi nu funcționează; ele nu sunt de la Dumnezeu.