Oamenii reîncarnați din animale mint și ei la fel ca diavolii, deoarece au firi corupte, dar atunci când li se aduc reproșuri, vor recunoaște acest lucru într-o oarecare măsură în inimile lor. Deși pot recunoaște, din cauza atributelor lor animalice, nu pot înțelege adevărul, așa că nu înțeleg niciodată exact ce înseamnă să nu minți sau ce înseamnă să acționezi conform principiilor. Chiar dacă spun: „Nu voi mai minți niciodată, vreau să spun adevărul”, când încearcă să pună acest lucru în practică, par foarte stângaci și stupizi. Alții consideră acest lucru caraghios, spunând: „Cine practică adevărul în acest fel? Este prima dată când văd așa ceva – chiar mi-a lărgit orizonturile!” Este ca și cum un animal s-ar ridica în picioare și ar merge în poziție verticală ca un om; arată foarte stângaci și ciudat. Unii oameni reîncarnați din animale vor să fie și ei onești și să facă niște lucruri bune, dar nu pot găsi principiile corecte de practică. Practica lor este foarte absurdă și devine o glumă. Alții consideră că acest lucru este caraghios, însă acești oameni tot cred că sunt onești. Nu este ridicol? Să presupunem că le spui: „Dacă vrei să fii o persoană onestă, ar trebui să ai grijă să nu minți, să nu-ți găsești scuze, să nu încerci să te justifici și să nu te cerți în mod irezonabil. Este suficient să procedezi așa. Asta înseamnă să fii onest. Dacă faci lucruri care încalcă adevărul și comiți astfel fărădelegi, poți să îți deschizi sufletul și să te destăinui. Acceptă doar spusele cuiva care sunt în acord cu adevărul. Nu face lucruri lipsite de rațiune sau ridicole.” Dar ei nu înțeleg acest lucru și greșesc atunci când îl pun în practică. Care ați spune că este cea mai mare problemă cu indivizii de acest fel? Faptul că nu îndeplinesc standardul oamenilor normali. Există vreo diferență între oamenii reîncarnați din animale și cei reîncarnați din diavoli? (Da.) În ce constă diferența? (Practica lor denaturată nu este din cauză că sunt diavoli cu o natură diavolească, ci este în principal din cauză că le lipsește calibrul și nu ajung să aibă gândirea și rațiunea normală pe care ar trebui să le aibă oamenii.) Așa este, calibrul lor este insuficient. Oamenii cu un calibru slab pot dori în mod subiectiv să practice adevărul, dar nu pot înțelege principiile; pot doar să respecte reglementări. Așadar, practica lor este radicală, nesăbuită și stupidă. Oamenii vor să-i ajute, dar firea lor este asemenea unui arici plin de țepi, așa încât oamenii nu au habar de unde să înceapă. Indiferent cum primesc părtășie despre adevăr, par incapabili să-l înțeleagă sau să-l priceapă. După cinci sau șase ani de ajutor și sprijin, înțeleg doar câteva cuvinte și doctrine și tot nu pot să practice adevărul. Calibrul lor este prea slab. Totuși, acești oameni stupizi fac mereu lucruri dezgustătoare. Când nu este vorba de chestiuni majore sau serioase, din politețe sau din grijă pentru reputație, tot reușești să vorbești cu ei. Dar odată ce sunt implicate chestiuni serioase, de exemplu, când se discută despre îndeplinirea îndatoririlor sau despre lucrare, ai o senzație ciudată, neplăcută, temându-te că se vor împotrivi sau vor obiecta în vreun fel și te vor face de rușine. Indivizii de acest fel nu sunt vrednici să discuți chestiuni serioase cu ei. Pur și simplu nu poți interacționa cu ei; interacțiunea cu ei provoacă prea multe probleme și va afecta, de asemenea, chestiunile serioase. Ei debitează mereu argumente distorsionate și fac remarci fără legătură cu subiectul, la auzul cărora oamenii sunt pur și simplu dezgustați. Ce alte lucruri denaturate au făcut indivizii de acest fel? Dacă încep să aibă sentimente față de cineva de sex opus și au pofte ticăloase, cred că trebuie să fie onești, să se destăinuie și să nu-și reprime sentimentele, așa că vorbesc public despre acest subiect în timpul unei adunări. Persoana de sex opus față de care au sentimente este stânjenită și nu se simte în largul său la auzul acestora, simțindu-se jenată. Dacă încerci să-i oprești, se supără, spunând: „Vorbesc din inimă și sunt onest. Cu ce drept mă oprești să practic adevărul? Acesta este dreptul meu! Mi-am făcut în sfârșit curaj să vorbesc despre asta, dar tu mă restricționezi! Nici măcar Dumnezeu nu mă restricționează, deci cu ce drept faci tu asta? Ba chiar Dumnezeu îmi dă șansa să fiu o persoană onestă; doar tu mă privești de sus și nu mă lași să fiu onest. Dacă îmi reprim sentimentele și nu vorbesc deschis despre ele, nu ascund oare faptele? Nu înseamnă că sunt o persoană înșelătoare? Atunci n-aș fi o persoană onestă. Dacă nu sunt o persoană onestă, mă va mai mântui Dumnezeu?” După cum poți vedea, toți cei care ascultă se simt stânjeniți și jenați, însă indivizii de acest fel insistă să intre în detalii și nici măcar nu-i poți opri. Spune-Mi, în ceea ce privește această chestiune, ar trebui să fim toleranți și răbdători sau să avem părtășie despre adevărurile-principii pentru a-i restricționa? (Ar trebui să avem părtășie despre adevărurile-principii pentru a-i restricționa.) Dacă cineva încearcă mai întâi să-i ajute din dragoste, îndemnându-i ca pe viitor să nu mai spună astfel de lucruri care nu-i edifică pe alții, vor putea să înțeleagă și să accepte asta? (Nu.) Atunci indivizii de acest fel sunt predispuși la denaturări, fiind întrucâtva nesăbuiți, iar rațiunea lor nu este foarte solidă, așa că singura soluție este restricționarea lor. Toată lumea are pofte ticăloase și, ocazional, cineva ar putea să aibă unele sentimente sau unele gânduri față de o persoană de sex opus. Este suficient să recunoști acest lucru în privat. Dacă lucrurile se îndreaptă într-o direcție rea, ar trebui să minimizezi contactul cu acea persoană sau să eviți să fii singur cu ea în viitor. Persoanele cu o umanitate normală vor folosi metode înțelepte și vor acționa conform principiilor când se confruntă cu astfel de situații. Ele știu că nu pot trata acest tip de situație doar aplicând principiile de practică pentru a fi o persoană onestă și că trebuie să aplice și unele principii ale înțelepciunii. Dar oamenii reîncarnați din animale nu știu cum să gestioneze astfel de situații și chiar consideră că destăinuirea în public în privința unor asemenea lucruri înseamnă onestitate. Nu știu ce consecințe va atrage acest lucru. Când încearcă să fie onești, doar respectă o reglementare și o formalitate. Și care este rezultatul? Creează probleme pentru ei înșiși, pentru persoana față de care au sentimente și pentru toți ceilalți. Persoana față de care au sentimente este afectată și constrânsă de această chestiune, simțindu-se incapabilă să facă față situației. Toți ceilalți se simt puțin jenați la auzul acestor lucruri, gândindu-se: „Dacă ascultăm, e ca și cum ne-am amesteca în viața intimă a cuiva; dar dacă nu ascultăm, tot va insista să vorbească, crezând că este onest.” Vezi, toți consideră că această problemă este spinoasă și supărătoare. N-ai spune că indivizii de acest fel sunt o mare problemă? Dacă ai părtășie despre principii, nu le acceptă, spunând: „Când voi sunteți onești și vă destăinuiți, puteți spune orice, dar când spun eu ceva, nu este în regulă. Nu sunt și eu onest? De ce n-am dreptul să vorbesc?” Nici măcar nu acordă atenție spuselor altora. Este această problemă a lor potrivită pentru o părtășie publică? Indivizii de acest fel pur și simplu nu-și pot da seama de asta și nu înțeleg principiile onestității. În cele din urmă, îi fac pe toți să simtă că situația este destul de dificil de gestionat. Oamenii de același tip îi vor imita, spunând: „Uite, pot să aibă părtășie chiar și despre asemenea lucruri. Au cu adevărat hotărâre, sunt cu adevărat onești!” La auzul acestora, cei care au o înțelegere pură știu că practica lor este greșită și că este o abatere. Dacă vrei să-i ajuți, pur și simplu nu vor accepta. Ce vor spune? „Nu vei putea să mă ajuți. Înțelegerea mea este diferită de a ta. Pur și simplu voi practica în acest mod.” Ce se poate face atunci? Poți să-i ajuți? (Nu.) Dacă încerci cu adevărat să-i ajuți, nu vei face decât să înrăutățești lucrurile; nu doar că nu vor accepta, dar se vor și certa și vor intra în dispute cu tine. Nu este supărător? (Ba da.)

Cei reîncarnați din animale prezintă și ei manifestări ale minciunii, dar minciunile lor nu se manifestă exact la fel ca minciunile celor reîncarnați din diavoli. Atitudinile lor față de minciună și metodele pe care le adoptă când mint sunt și ele diferite. Când sunt expuse minciunile spuse de cei care sunt diavoli, chiar dacă, în lipsa unei alternative, recunosc aparent că au mințit, totuși se simt perfect îndreptățiți și sunt de părere că nu este mare lucru. Sau, chiar dacă își exprimă poziția și recunosc în fața tuturor că au greșit mințind, în secret tot mint și înșală la fel, fără să se schimbe câtuși de puțin. Pur și simplu nu consideră că minciuna este o chestiune ticăloasă sau un lucru negativ. Este arma lor de supraviețuire – cum ar putea să renunțe la ea? Cei care mint în mod obișnuit cred următoarele: „Trăind în această lume omenească, dacă cineva n-ar minți, dacă și-ar deschide sufletul și s-ar destăinui întru totul altora și dacă totul ar fi cunoscut și înțeles de alții, ar mai avea un sine? Ar mai avea viața vreun rost? Ar mai avea ei demnitate? În plus, dacă cineva ar spune mereu adevărul gol-goluț despre orice, cât de fadă și plictisitoare ar fi viața! Pur și simplu trebuie să mintă, indiferent dacă există sau nu un motiv.” Din orice perspectivă, fie că mint intenționat sau neintenționat, aceasta este o dezvăluire firească a naturii lor. Pe scurt, a minți în mod obișnuit este o caracteristică evidentă a diavolilor – acest lucru este cert, este dincolo de orice îndoială. Privind doar din acest punct de vedere, este absolut imposibil ca oamenii de acest fel să accepte adevărul și să fie onești; în mod categoric nu pot face asta. Mai mult, sunt disprețuitori față de cerința lui Dumnezeu de a fi onești. Indiferent dacă se confruntă sau nu cu o chestiune specifică, atitudinea lor față de cerința lui Dumnezeu de a fi onești este mereu una de dispreț, batjocură, repulsie și detestare. Ei privesc cu dispreț cerința lui Dumnezeu și principiul de conduită personală de a fi persoane oneste. În adâncul inimii lor, sunt scârbiți de adevăr și nu îl acceptă; ba chiar se opun categoric și refuză să fie oameni onești.

A minți în mod obișnuit este o caracteristică foarte evidentă a celor reîncarnați din diavoli. Atât timp cât intri în contact apropiat cu ei, atât timp cât interacționezi, comunici și relaționezi cu ei în cadrul lucrării sau în viață, această caracteristică sau adevărata față a minciunilor lor obișnuite va fi expusă puțin câte puțin. Drept urmare, este foarte ușor să discerni acest tip de individ. Nu este nevoie să analizezi gândurile și opiniile cuiva despre alte persoane, evenimente sau lucruri. Atât timp cât descoperi că este un mincinos înrăit, bazându-te doar pe acest aspect, poți spune cu o siguranță deplină că este un diavol, nu un om. Unii oameni întreabă: „Există măcar o șansă de unu la sută ca un individ care minte în mod obișnuit să nu fie un diavol și să aibă totuși speranța de a dobândi mântuirea?” Îți spun: nu există absolut nicio posibilitate. Oricine minte în mod obișnuit este sută la sută un diavol; nu există nici măcar o șansă de unu la sută să fie altfel. Ai înțeles? Unii spun: „Este oare posibil ca unii oameni să mintă în mod obișnuit deoarece au fost corupți prea profund, au fost influențați prea grav de tendințele rele ale societății, iar conștiința și rațiunea umanității lor au fost îngropate sau au fost complet asimilați de diavoli și de aceea mint în mod obișnuit? Dacă, după o perioadă de ajutor și sprijin din partea fraților și surorilor și după ce sunt udați și hrăniți de cuvintele lui Dumnezeu, conștiința lor se poate trezi treptat și rațiunea lor își poate reveni gradual, oare nu se vor schimba și nu vor înceta să mintă în mod obișnuit?” Îți spun: nu există o astfel de posibilitate, nici măcar o șansă din zece milioane. Așadar, oricine minte în mod obișnuit este un diavol, categoric nu un om, neavând câtuși de puțin umanitate normală. Ai înțeles? (Da.) Acest lucru este cert; nu există excepții și nici circumstanțe speciale. Trebuie să vedeți clar această chestiune. Poate că vezi pe cineva care, atunci când se ocupă de o chestiune, le spune non-credincioșilor ceva neadevărat – ceva asemănător unei minciuni – pentru a proteja interesele casei lui Dumnezeu și a-i proteja pe frați și pe surori. Ai atunci îndoieli în privința acestei chestiuni, gândindu-te: „Credeam că este cineva care urmărește adevărul, așadar cum a putut să mintă în legătură cu ceva atât de important? Dacă poate minți în privința acestei chestiuni importante, este oare un diavol? Urmărește adevărul doar de fațadă?” Este corect acest mod de înțelegere? (Nu.) Ce este greșit la el? Cum ar trebui privită corect această chestiune? (Nu a discernut intenția din spatele acțiunilor acelei persoane sau efectul obținut. Dacă cineva spune ceva neadevărat, dar o face pentru a obține un efect pozitiv – pentru a proteja interesele casei lui Dumnezeu și a-i proteja pe frați și pe surori – nu este o minciună; este un fel de înțelepciune. Nu a discernut deosebirea dintre a spune o minciună și a da dovadă de înțelepciune.) Trebuie să vezi clar natura minciunii. Privește pe ce principiu se bazează o minciună și ce scop își propune să atingă. Dacă cineva spune ceva neadevărat pentru a obține un efect pozitiv și a susține principiile, nu este o minciună – este înțelepciune. În plus, observă dacă este un individ care minte în mod obișnuit în viața de zi cu zi. Dacă a mințit doar într-o singură situație, nu poți stabili că este un mincinos sau că minte în mod obișnuit, nu-i așa? (Așa e.) Dacă, într-o chestiune importantă, a spus ceva neadevărat pentru a proteja interesele casei lui Dumnezeu și îl definești drept cineva care minte în mod obișnuit, acest lucru este denaturat. O astfel de caracterizare și judecare a oamenilor nu este în acord cu principiile. Dacă a mințit într-o singură situație pentru a-și proteja propria imagine și reputație, dar nu minte în general în majoritatea situațiilor și, chiar dacă minte, se poate corecta ulterior, atunci nu se poate determina nici că o astfel de persoană minte în mod obișnuit. Doar cei reîncarnați din diavoli mint în mod obișnuit. Unii oameni spun: „Zici că mint în mod obișnuit, dar uneori spun și adevărul. De exemplu, au cumpărat ceva și, când cineva i-a întrebat cât costă, au spus adevărul; nu au mințit în această privință. Cum poți spune că mint în mod obișnuit?” Când nu sunt implicate intimitatea, interesele, statutul sau imaginea lor, nu au nevoie să mintă. Minciuna este obositoare și pentru ei, așa că nu mint despre lucruri minore pentru a evita necazurile. Totuși, doar pentru că nu mint o dată sau nu mint despre lucruri minore nu înseamnă că nu mint în mod obișnuit. Trebuie doar să observi dacă mint atunci când comunică cu alții, când descriu sau povestesc evenimente importante, când sunt implicate interesele, faima, câștigul, statutul, perspectivele, responsabilitățile sau punctele lor de vedere. Într-o astfel de situație, observă cât de mult neadevăr există în cuvintele lor, câtă veridicitate și câtă credibilitate. Dacă vorbele lor conțin prea mult neadevăr, transformând practic negrul în alb, inventând lucruri din senin și dând vina pe alții; dacă atribuie altora lucrurile rele pe care le-au făcut și își asumă meritele pentru lucrurile bune făcute de alții; dacă au greșit într-o chestiune și ar trebui să fie responsabili, dar au scăpat prin vorbe, evitând complet să-și asume responsabilitatea și dând-o altora; dacă nu și-au făcut bine lucrarea, nu au plătit un preț, nu și-au îndeplinit responsabilitatea sau nu au făcut-o din teama de pericole și au mințit, oferind o scuză relativ rezonabilă pentru a ascunde adevărul și a se absolvi de responsabilitate – nu sunt acestea minciuni? (Ba da.) Toate acestea sunt minciuni. Aceasta înseamnă a minți în mod obișnuit. Adică mint în orice situație în care le sunt implicate interesele personale, responsabilitățile, imaginea, statutul și așa mai departe. De exemplu, cineva a cumpărat pentru o familie gazdă un scaun care a costat șaptezeci de yuani. La întoarcere, când a raportat cheltuiala, s-a gândit: „Această călătorie a fost destul de obositoare și nu se poate să fi alergat degeaba. Trebuie să câștig cumva treizeci de yuani. Acești treizeci de yuani sunt pentru muncă, pentru că am făcut treaba.” Așadar, a spus că scaunul a costat o sută de yuani. Vezi, a mințit, nu-i așa? De ce a mințit? (A vrut să beneficieze puțin.) A vrut să câștige un mic profit. Să spunem că își îndeplinește datoria alături de frați și surori și, văzând că două persoane se înțeleg bine, se gândește: „Nimeni nu este prieten cu mine, toată lumea mă desconsideră și nimeni nu se înțelege cu mine. Voi agita spiritele între voi și voi semăna discordie în relația voastră.” Așadar, îi spune unei persoane: „Cutare a spus că te consideri bine educat și, dacă ești atât de educat, cum de nu poți să scrii articole?” Apoi se duce la cealaltă persoană și spune: „Cutare a spus că, deși ești înalt, silueta ta nu este bine proporționată și partea de sus și cea de jos a corpului tău sunt disproporționate.” Cu aceste câteva cuvinte, seamănă discordie între cele două persoane. Când se întâlnesc din nou, amintindu-și cuvintele de dezbinare, ele se privesc cu antipatie și nu se simt în largul lor. Ce beneficiu a câștigat instigatorul? La prima vedere, se pare că nu a câștigat nimic, dar văzând că acele două persoane devin distante și relația lor s-a răcit, se simte bine în sinea lui și nu mai este invidios. Atunci crede că a obținut un avantaj. Prin urmare, minte chiar și în această chestiune. Cineva ar putea spune: „Nu cumva le faci rău altora fără să ai vreun beneficiu? Dacă acele două persoane vorbesc între ele, nu vor ști că tu le-ai instigat? Nu vei fi atras singur un dezastru asupra ta?” Îi pasă de asta? Nu-i pasă. Atât timp cât acele două persoane sunt separate, nu mai este invidios și crede că a obținut un avantaj. Nu este ceva ce fac diavolii? (Ba da.) Exact așa acționează diavolii.

Cei reîncarnați din diavoli ar putea spune adevărul despre chestiuni banale, insignifiante, dar asta nu înseamnă că nu au o natură mincinoasă. În toate chestiunile, fie ele semnificative sau banale, atât timp cât cred că este implicată imaginea lor, atât timp cât se simt nelalocul lor sau doresc să obțină un beneficiu sau să atingă un scop – atât timp cât au o intenție și vor să acționeze – abordarea lor va fi cu siguranță să folosească minciuni pentru a-l realiza. Aceasta înseamnă că mint în mod obișnuit. Poate că nu mint când vine vorba de mâncare, haine sau adăpost; în mod obișnuit, nu s-ar obosi să consume energie mentală pentru a minți din cauza unor lucruri minore. Mai mult, în ochii lor, întrucât unii oameni pur și simplu nu sunt la același nivel sau la același rang cu ei, nici măcar nu se sinchisesc să le dea atenție și nu obțin niciun sentiment de împlinire jucându-se cu ei sau manipulându-i, așa că nu se sinchisesc să acționeze împotriva lor în vreun fel. Dacă urmează să acționeze împotriva cuiva, trebuie să fie cineva pe care îl consideră la nivelul lor, cineva cu care se pot juca și care este rivalul lor – doar atunci îi vor da atenție acelei persoane. Aceasta este o altă caracteristică a diavolilor. Dacă ești o persoană obișnuită, cred că îți lipsește inteligența, că nu ești capabil sau vrednic să intri în joc cu ei, găsind acest lucru neinteresant, așa că te ignoră. Diavolii sunt selectivi în privința celor cu care se joacă. Atunci când trăiesc alături de tine, poate că nu-i vezi niciodată mințind sau nu-i observi niciodată mințind intenționat în legătură cu ceva, dar atât timp cât sunt diavoli, cu siguranță vor minți; aceasta este natura înnăscută a diavolilor. Dacă nu te mint, poate este din cauză că nu te consideră vrednic. Se gândesc: „Hm, nici măcar nu-mi voi bate capul să te mint, totuși te temi că mă voi juca cu tine. Cine ești tu? Te crezi cineva?” Pur și simplu nu au nicio considerație față de tine; nici măcar nu se obosesc să-ți vorbească, darămite să te mintă. Este ca atunci când întrebi o persoană confuză despre relația ei cu cineva și îți spune: „Nu mă ridic la nivelul său. Are un calibru mai bun decât mine și este un om cu scaun la cap. Am o condiție modestă, nu sunt la fel de nobil ca el. Nu vrea să interacționeze cu mine.” Chiar și oamenii confuzi au această impresie. Să ne uităm acum cu cine le place diavolilor să se joace, cu cine le place să rivalizeze, pe cine le place să inducă în eroare, să exploateze și să manipuleze. Nu au și ei standarde și o anumită sferă de interes? (Ba da.) Când aleg un grup de oameni, aceștia trebuie să fie genul de oameni care se implică în jocuri ale minții și care joacă feste ca ei. Doar când interacționează cu astfel de oameni se simt fericiți și se distrează și doar atunci pot obține un oarecare sentiment de împlinire din jocurile lor. Prin urmare, când vine vorba de cei reîncarnați din diavoli, trebuie să le deslușim caracteristica și esența de a minți în mod obișnuit. Doar pentru că nu te-au mințit pe tine nu înseamnă că nu mint și nu înseamnă că nu au o natură mincinoasă. Dacă nu au avut o legătură strânsă cu tine și nici măcar nu îți dau atenție, crezând doar că ești un credincios obișnuit, că nu ești o persoană cu educație înaltă – doar o gospodină sau un fermier – și nu au deloc considerație față de tine, atunci vor crede că ar fi sub nivelul lor să te mintă, că ar însemna să-și irosească puterea intelectuală și nici măcar nu se vor obosi să te mintă. Atunci, cum poți vedea adevărata față a indivizilor de acest fel? Din moment ce sunt diavoli care mint în mod obișnuit, natura lor va fi dezvăluită în alte situații potrivite, chiar dacă nu este dezvăluită în aceasta. Doar pentru că nu te-au mințit pe tine nu înseamnă că nu vor minți. Atât timp cât au esența unui diavol, natura lor mincinoasă va fi cu siguranță expusă; aceasta nu poate rămâne ascunsă. Fie că își ascund bine această natură sau nu, indiferent în ce măsură este ea expusă, atât timp cât au o natură mincinoasă și mint frecvent, atunci sunt diavoli; în mod categoric nu sunt oameni. Ființele umane adevărate nu mint frecvent; adică, cei reîncarnați din oameni nu mint frecvent. De ce spun că nu mint frecvent? Pentru că, de îndată ce mint, conștiința lor îi mustră și îi acuză. Dacă spun o minciună mare, care atrage consecințe, vor fi dezgustați de ei înșiși toată viața; vor începe să simtă repulsie față de minciună în inimile lor și nu vor minți despre lucruri inutile. Astfel, vor minți tot mai puțin. Deoarece au mustrări de conștiință, se vor înfrâna așa încât să comită mai puține greșeli similare, ajungând în cele din urmă în punctul în care nu le vor mai comite deloc. Acesta este un lucru ce poate fi obținut de oameni. Dar diavolii nu pot obține acest lucru. După ce mint, nu simt niciun reproș, așa că nu există constrângeri atunci când vor să mintă; nimic nu-i poate ține în frâu – niciun mediu nu-i poate ține în frâu, nici vreo persoană cu statut sau poziție socială și, desigur, nici adevărul nu are vreo putere restrictivă asupra lor. Altor persoane care îi dau în vileag le este imposibil să-i țină în frâu, ca să nu mai vorbim de adevăr, care pentru ei este doar un text scris pe hârtie, doar doctrine și reglementări, și nu-i poate ține deloc în frâu. Fără constrângeri, minciuna este dezvăluirea lor naturală; oricând, oriunde, pot spune diverse minciuni, după cum este nevoie. Aceasta este natura lor; nu se va schimba niciodată. Așadar, cum poate cineva să le vadă adevărata natură? Privește cum îi evaluează cei din jurul lor. Dacă oamenii familiarizați cu ei spun: „Tipul acela minte în mod obișnuit, tot ce-i iese pe gură este o minciună, minte fără să se îmbujoreze sau fără să-i sară inima din piept și poate minți despre orice; nimeni nu îndrăznește să creadă un cuvânt din ce spune”, atunci se poate stabili că sunt diavoli, nu oameni. Acum că am spus atât de multe, puteți să deslușiți această caracteristică de a minți în mod obișnuit a celor reîncarnați din diavoli și să confirmați că este prezentă la ei? În orice moment, această regulă, această concluzie – „Cei care mint în mod obișnuit sunt aidoma diavolilor” – rămâne neschimbată. Ați înțeles? (Da.)

Am avut părtășie în mod clar despre prima caracteristică a celor reîncarnați din diavoli, și anume faptul că mint în mod obișnuit? (Da, este clar.) Acest conținut ar trebui să fie ușor de acceptat și de înțeles. De ce? Pentru că vezi adesea indivizi de acest fel în viața de zi cu zi; doar că, anterior, considerai manifestările lor de a minți drept dezvăluiri normale ale corupției. Acum, prin intermediul părtășiei, ai aflat de ce natura lor mincinoasă și manifestările minciunii nu se schimbă niciodată – se pare că acest lucru este determinat de atributul lor, prin urmare indivizii de acest fel nu se pot schimba. Ce ar trebui făcut atunci când vei întâlni astfel de oameni în viitor? (Nu este nevoie să avem părtășie cu asemenea oameni sau să-i ajutăm. Dacă sunt supraveghetori, trebuie demiși. Dacă au prezentat deja unele manifestări de fapte rele și au început să perturbe și să tulbure lucrarea bisericii, atunci ar trebui să fie înlăturați așa cum este necesar și să nu li se permită să rămână în biserică încă o zi.) Diavolii mint în mod obișnuit; este sigur că nu se pot schimba. Cu toate acestea, există un tip de diavoli care au anumite daruri sau puncte forte în anumite domenii. Dacă sunt dispuși să presteze un serviciu, pot fi folosiți în acest scop. Dumnezeu Se folosește de toate lucrurile care să presteze un serviciu în lucrarea Sa; marele balaur roșu este un astfel de obiect care prestează servicii și un contrast. A lucra în casa lui Dumnezeu necesită înțelepciune; și acesta este un principiu. În cazul în care cei reîncarnați din diavoli sunt dispuși sau potriviți să presteze un serviciu, folosește-i în acest scop. Dacă nu pot nici măcar să presteze un serviciu sau dacă serviciul lor face mai mult rău decât bine și provoacă prea multe daune, iar casa lui Dumnezeu nu obține niciun efect pozitiv din folosirea lor, ci trebuie în schimb să se îngrijoreze din cauza lor, atunci nu sunt potriviți pentru a presta un serviciu, așa că eligibilitatea lor în acest scop ar trebui revocată. Este adecvat acest lucru? (Da, se bazează pe principii.) Aceștia trebuie tratați conform principiilor. Discernământul este un lucru, dar când vine vorba de tratarea lor, trebuie să ai înțelepciune și principii și să procedezi pe baza situației reale. Scopul părtășiei despre aceste subiecte este să capeți discernământ, să cunoști clar esențele diverselor tipuri de oameni și, prin intermediul esenței unei persoane, să determini dacă aceasta poate să accepte adevărul și să dobândească mântuirea. Totuși, aceasta nu înseamnă să aplici o abordare universală, tratându-i pe toți cei caracterizați drept diavoli prin îndepărtarea lor. Mai degrabă, scopul este de a te ajuta să utilizezi eficient diavolii pentru un serviciu, în conformitate cu principiile și nevoile lucrării casei lui Dumnezeu. Să presupunem că unii diavoli spun: „Întrucât sunt un diavol, vrei să mă folosești ca să prestez un serviciu. Dacă nu pot să dobândesc mântuirea, nu voi presta un serviciu!” Ce ar trebui făcut în această situație? (Dacă nu sunt dispuși să presteze un serviciu, ar trebui lăsați să plece.) Dacă nu sunt nici măcar dispuși să presteze un serviciu, atunci lasă-i să plece rapid. Unii diavoli spun: „Vrei să mă folosești ca să prestez un serviciu? În niciun caz! Nu voi presta un serviciu pentru tine! Nu voi face nimic rău, doar voi pierde vremea în casa lui Dumnezeu. Când va fi timpul să lucrez, voi fi pur și simplu superficial, voi face lucrurile de mântuială; nu le voi face în mod conștiincios pentru tine!” Ce ar trebui făcut când sunt descoperiți asemenea oameni? (Ar trebui înlăturați.) Odată ce un diavol este identificat în mod clar, pur și simplu înlătură-l rapid; nu arăta milă. Dacă unii diavoli sunt disciplinați și știu că mint în mod obișnuit, că sunt diavoli și nu pot fi oameni onești și că nu pot dobândi mântuirea pentru că natura lor dictează acest lucru, dar, după ce ascultă adevărul atâția ani, vor și ei să-L urmeze pe Dumnezeu și să obțină în cele din urmă binecuvântări și fac tot ce le cere casa lui Dumnezeu – dacă astfel de oameni nu provoacă tulburări și există o lucrare potrivită pentru ei, li se poate da șansa de a presta un serviciu. Când vine vorba de datoria dată de Creator, toate ființele create, indiferent de atributul categoriei din care fac parte, ar trebui să o trateze ca pe propria datorie; nu se pot sustrage de la ea. Chiar dacă cineva este un diavol și o satană, dacă prestează de bunăvoie un serviciu pentru Dumnezeu, Dumnezeu nu-l va trata nedrept; acesta este principiul Său pentru modul în care tratează toate ființele create. Dacă te consideri o ființă creată și, indiferent de atributul tău, ești dispus să te închini Creatorului, să te predai sub stăpânirea Creatorului, să-ți îndeplinești datoria de ființă creată și să prestezi un serviciu chiar dacă nu va exista în cele din urmă un final sau o destinație bună pentru tine, acest lucru este și el permis. Dumnezeu nu respinge acest lucru; El le oferă oamenilor oportunitatea de a presta un serviciu. Depinde doar de modul în care oamenii abordează această chestiune. Unii spun: „Întrucât atributul meu înnăscut nu este bun și, indiferent ce datorie aș îndeplini, nu există nicio speranță să dobândesc mântuirea, nu voi mai îndeplini o datorie, nu voi presta un serviciu! Vreți să mă folosiți ca să prestez un serviciu și, în final, veți câștiga binecuvântări și veți intra în Împărăția Cerurilor, dar eu nu voi avea parte de nimic, așa că nu voi mai crede!” Este perfect. Dacă diavolii vor să plece, lăsați-i să plece. Dacă nu pleacă, îndepărtarea lor este întru totul în concordanță cu principiile. Unii diavoli spun: „Nu pot nega că mint în mod obișnuit, mint pe toată lumea, chiar și pe Dumnezeu. Dar, indiferent dacă îmi cere casa lui Dumnezeu să prestez un serviciu sau să acționez drept contrast – indiferent cum sunt tratat, chiar dacă nu sunt tratat ca om, nu mă plâng de nimic. Nu pot schimba faptul că sunt un diavol, nu-i așa? Orice serviciu mi se cere să prestez, orice efort mi se cere să depun, sunt dispus să o fac.” Ar trebui acceptați astfel de oameni? (Da.) În principiu, și ei pot fi acceptați. Atât timp cât există o fărâmă de speranță pentru mântuirea lor, ar trebui acceptați. Indiferent dacă recunosc că sunt diavoli, măcar au o oarecare cunoaștere de sine, sunt dispuși să presteze un serviciu și au o oarecare supunere; este suficient pentru a îndeplini condițiile de acceptare. Cât despre capacitatea lor de a-și face datoria conform standardului, rămâne de văzut, nu-i așa? (Așa e.) Pe scurt, indiferent ce tip de persoană este cineva, chiar dacă atributul său a fost discernut, tratarea sa tot ar trebui să respecte principiile. Desigur, nu există un singur principiu aici – nu este ca și cum toți diavolii ar trebui respinși și îndepărtați, ca și cum toți diavolii ar trebui aruncați în iad; acesta nu este singurul principiu. Dumnezeu deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor și Se folosește de toate lucrurile care prestează un serviciu. Care lucruri pot presta un serviciu, care lucruri prestează un tip de serviciu și cum îl prestează, în ce etapă prestează un serviciu, cât timp îl prestează, câte servicii prestează, în ce situații nu mai sunt folosite și în ce situații pot continua să fie folosite – există principii pentru toate acestea și există înțelepciunea lui Dumnezeu în toate acestea. Oamenii nu pot aborda această chestiune cu impetuozitate; trebuie să caute principiile. Dacă toată lumea crede că este corect și conform principiilor să acționeze într-un anumit mod, atunci acționează în acel mod; acționează așa cum se cuvine. Încălcarea principiilor, tratarea orbește și fără justificare a unei persoane pe baza mâniei de moment, este o atitudine de lipsă de rigurozitate față de adevăr și de cuvintele lui Dumnezeu; strict vorbind, este și o manifestare ce arată lipsa unei inimi cu frică de Dumnezeu, prin urmare nu acționa în niciun caz în acest fel. Acesta este, în esență, conținutul părtășiei despre prima caracteristică a celor reîncarnați din diavoli – faptul de a minți în mod obișnuit; principiile în toate aspectele au fost explicate clar.