Supliment: Calea pe care merg oamenii determină ceea ce culeg ei în cele din urmă

Care este scopul credinței în Dumnezeu? Este de a obține har și binecuvântări? Este de a evita să trăiești o viață goală și a te elibera de interesele meschine? (Nu.) Atunci care este? (De a dobândi adevărul.) Este de a dobândi adevărul, de a dobândi viața. Atunci, oare tot ce fac oamenii în fiecare zi este îndreptat către acest scop? Timpul și energia pe care le consumi în realizarea datoriei tale în fiecare zi sunt destinate în întregime acestui scop? Oamenii cred în Dumnezeu fără scopul clar de a dobândi adevărul. În inimile lor, acest aspect al viziunilor le este neclar, iar ei nu știu care este scopul credinței în Dumnezeu. Este ca și cum ar ști în inimile lor doar că este pentru a obține binecuvântări – dar ce ar trebui să facă cineva pentru a obține binecuvântări? Nu știu că pentru a obține binecuvântări trebuie să înțeleagă adevărul, să practice adevărul și să urmărească adevărul. Așadar, sunt ei oameni care urmăresc adevărul? Nu sunt siguri nici în această privință. Se gândesc: „Nu este o mare problemă. Cred sincer în Dumnezeu; Dumnezeu nu mă va abandona. Chiar dacă oamenii spun că nu sunt cineva care urmărește adevărul, nu contează.” Uneori, când văd că alții își împărtășesc mărturia bazată pe experiență, în timp ce ei nu pot împărtăși nimic, sunt și supărați, puțin anxioși și neliniștiți în inimile lor. Dar, mai adesea, simt că nu este o mare problemă. Și, uite așa, cinci ani trec într-o clipă, zece ani trec la fel de repede – unii oameni au acum treizeci sau patruzeci de ani, alții au peste cincizeci de ani; nu s-au căsătorit și își fac mereu datoria. Cât adevăr au dobândit până în prezent? Au oare viață? Nici măcar ei nu sunt siguri. Simt următoarele: „Se pare că am înțeles destul de mult din adevăr și pot ține multe predici; ar trebui să am viață, nu-i așa?” Fie în timpul adunărilor, fie atunci când întâmpină probleme în îndatoririle lor, pot vorbi pe larg, ca și cum ar înțelege fiecare adevăr, dar nu pot rezolva nicio problemă concretă. Indiferent cât de pompoase sunt doctrinele pe care le rostesc, în îndeplinirea îndatoririlor lor, tot nu pot să acționeze conform adevărurilor-principii și chiar își urmează în continuare voința proprie în multe privințe, neînțelegând câtuși de puțin adevărurile-principii. Și astfel, în inimile lor, sunt nedumeriți: „Chiar sunt cineva care înțelege adevărul sau nu?” Nu știu dacă sunt oameni care înțeleg adevărul. Atunci, sunt oameni care urmăresc și practică adevărul? Nici măcar ei înșiși nu sunt siguri în privința asta. Așadar, au dobândit în realitate adevărul sau nu? Încă au îndoieli în această privință. Atunci, au într-adevăr viață sau nu? Ce este mai exact viața? Ce simte o persoană când are viață? Ce schimbări se vor produce în viața de zi cu zi a unei persoane atunci când are viață? Cum se vor schimba gândurile sale? Ce schimbări se vor produce în umanitatea sa? Nu le este clar niciunul dintre aceste lucruri. Indiferent de câți ani cred în Dumnezeu, atunci când vorbesc despre un aspect al adevărului, pot predica unele cuvinte și doctrine; dar când sunt implicate principiile practicării adevărului, nu le pot explica în mod clar. În special, după ce sunt emondați pentru că au încălcat principiile în acțiunile lor, unii oameni nu doar că devin negativi, ci sunt și năuciți și se îndoiesc de ei înșiși, spunând: „Oare am câștigat cu adevărat viața sau nu? Are adevărul un loc în inima mea, a devenit el viața mea? Chiar mai pot să dobândesc mântuirea?” Sunt confuzi în legătură cu toate aceste chestiuni care implică adevărul, dar își amintesc foarte clar când vine vorba de chestiuni exterioare care nu implică adevărul. De exemplu, de câți ani, luni și zile cred în Dumnezeu, la ce nivel au slujit drept conducători sau lucrători, ce îndatoriri au îndeplinit, câtă lucrare bisericească au făcut, în câte locuri au călătorit, câți oameni au câștigat predicând Evanghelia, câte biserici au udat, cât au suferit consumându-se pentru Dumnezeu, câți bani au oferit, ce lucruri au donat fraților și surorilor, cât timp au fost arestați și închiși, câte bătăi au încasat, la câte torturi au fost supuși, de câte ori au rămas fermi în mărturia lor pentru Dumnezeu și așa mai departe – păstrează toate aceste aspecte exterioare la loc de cinste în memoria lor, gândindu-se adesea la ele. Țin o evidență a tuturor acestor lucruri în mintea lor, amintindu-și clar fiecare înregistrare și neuitând-o niciodată. Dar sunt mereu dezorientați când vine vorba de câte adevăruri înțeleg și câtă realitate au. În mintea lor nu este niciodată clar ce adevăruri înțeleg, ce adevăruri au pus în practică și dacă pot să respecte adevărul și să acționeze conform principiilor atunci când li se întâmplă lucruri; sunt dezorientați în privința tuturor acestora. De asemenea, nu este clar în mintea lor pe care dintre firile lor corupte le înțeleg cu adevărat, dacă au reușit să se elibereze de ele și ce firi corupte dezvăluie adesea, dar de care nu s-au eliberat; sunt dezorientați în privința tuturor acestor lucruri. După atâția ani de credință în Dumnezeu, ce adevăruri pot pune în practică și ce adevăruri nu au pus în practică, în privința căror aspecte ale adevărului au făcut progrese și cât de mult au progresat – sunt dezorientați în privința tuturor acestor lucruri. Ce trăiesc mai exact în ceea ce privește umanitatea lor – dacă au conștiință și rațiune și dacă au trăit o umanitate normală – sunt dezorientați în privința tuturor acestor lucruri. Câte dintre îndatoririle lor au îndeplinit cu sinceritate și loialitate, câte îndatoriri au îndeplinit cu superficialitate intenționată, câte au îndeplinit conform standardului și câte nu au fost încă îndeplinite conform standardului, în care îndatoriri au fost capabili să acționeze conform principiilor, astfel încât îndeplinirea acestor îndatoriri să-L mulțumească pe Dumnezeu și să fie în acord cu intențiile Sale și în care îndatoriri nu au priceput încă adevărurile-principii și nu au reușit să-L mulțumească pe Dumnezeu – sunt dezorientați în privința tuturor acestor lucruri. În ce aspecte anume sunt capabili să fie la înălțimea cerințelor lui Dumnezeu și să I se supună, în ce măsură I s-au supus lui Dumnezeu, în ce aspecte încă nu I se pot supune lui Dumnezeu, care a fost cauza incapacității lor de a I se supune lui Dumnezeu și cum ar trebui să intre pe viitor – nu au niciun plan și niciun gând în privința tuturor acestor lucruri și, desigur, au cu atât mai puțin o cale clară. Deși cred în Dumnezeu de atâția ani, nu știu câte lucruri au făcut pentru a proteja interesele casei lui Dumnezeu sau câte fapte bune au pregătit; nu știu cât de mult rău au făcut sau câte lucruri făcute de ei au provocat perturbări și tulburări – în amintirile lor, se pare că au făcut unele dintre aceste lucruri, dar nu știu dacă s-au căit după ce au făcut rău. Deși își pot da seama uneori că au făcut rău și sunt supărați și deși s-au rugat lui Dumnezeu și și-au mărturisit păcatele, au obținut oare iertarea lui Dumnezeu? Au vreo remușcare în inimile lor? Nu știu nici aceste lucruri. Se gândesc în sinea lor: „Cui îi pasă dacă simt remușcări sau nu? În orice caz, trăiesc destul de confortabil acum; încă îmi fac datoria.” Atunci, câte fapte bune au făcut în îndeplinirea datoriei lor? Nici ei nu-și pot da seama exact, dar simt că au făcut câteva fapte bune – recent, au predicat Evanghelia și au câștigat doi oameni. Au acest număr mic de fapte bune, dar fac lucrurile fără principii și chiar acționează după propria voință și într-un mod arbitrar și nechibzuit – pot fi acestea considerate fapte rele? Nu le este clar nici acest lucru. După părerea lor, întrucât biserica nu s-a ocupat de ei, iar conducătorii nu i-au emondat și nu i-au tras la răspundere pentru aceste lucruri, înseamnă că nu sunt fapte rele; dacă ar fi trași la răspundere, atunci poate că aceste lucruri ar fi fapte rele. Nu știu câte fapte bune au pregătit. Dacă lucrurile pe care le fac în prezent sunt fapte bune sau rele, câte dintre ele sunt fapte bune, câte dintre ele sunt fapte rele, câte se aliniază la adevărurile-principii, câte sunt contrare rânduielilor de lucru și adevărurilor-principii – nu știu nimic din toate acestea. Nu au ținut niciodată o evidență a acestor chestiuni. În orice caz, mănâncă și dorm la timp în fiecare zi, se trezesc la ora stabilită pentru devoțiunile spirituale sau pentru lucrare și își mențin aceeași stare când lucrează și aceleași etape ale lucrării din ziua precedentă, făcând ceea ce fac dintotdeauna. Nu au ajuns niciodată să cunoască sau să rezume în mod specific sau sistematic aspectele privind urmărirea adevărului și intrarea în adevărul-realitate sau privind eliberarea de firile corupte și dobândirea vieții. Prin urmare, orice implică urmărirea adevărului sau intrarea în viață îi face să devină dezorientați. Spune-Mi, dacă cineva trăiește în acest mod în fiecare zi, trăind într-o astfel de stare, nu este oare dezorientat? (Ba da.) „Dezorientat” este un termen literar; în termeni colocviali, înseamnă că plutește în derivă. Este bună sau nu această stare de viață, această stare de existență? (Nu este bună.) La exterior, nu afișează comportamente sau manifestări evidente de împotrivire față de Dumnezeu, dar când vine vorba de chestiuni legate de urmărirea adevărului și de intrarea în viață, sunt confuzi și nu le iau în serios. Această stare este exact ce înseamnă a fi dezorientat. Aceasta arată clar problema cuiva și dezvăluie limpede calea pe care o urmează în credința sa în Dumnezeu.

Când vine vorba de urmărirea adevărului și de intrarea în viață în procesul credinței în Dumnezeu, indiferent de atitudinea, dorințele subiective sau manifestările unei persoane, în ochii lui Dumnezeu, starea în care se află persoana arată calea pe care merge aceasta. Unii oameni, din momentul în care încep să creadă în Dumnezeu, nu iubesc adevărul și, indiferent cum este spus adevărul în părtășie, nu îl acceptă. Calea pe care merg este una care duce direct spre moarte și iad. Unii oameni, când ajung pentru prima dată să creadă în Dumnezeu, nu înțeleg cerințele Sale și urmăresc doar să obțină binecuvântări și să intre în Împărăția Cerurilor. Cu toate acestea, mâncând și bând în permanență cuvintele lui Dumnezeu, ajung să înțeleagă adevărul și sunt capabili să-l urmărească și pot să îndure greutăți și să plătească un preț pentru a dobândi adevărul. În cele din urmă, se poate observa că drumul pe care merg duce spre lumină și spre Împărăția Cerurilor. În ceea ce privește chestiunile intrării în viață, cei mai mulți oameni au în mod similar obiective neclare și rămân într-o stare de confuzie. Totuși, judecând după manifestările acestora, unii nu acceptă deloc adevărul, sunt constant superficiali în îndeplinirea îndatoririlor lor și, după mulți ani de credință în Dumnezeu, nu s-au schimbat câtuși de puțin – calea pe care merg este una care duce spre distrugere și iad. Pe de altă parte, unii oameni sunt capabili să accepte adevărul, pot accepta emondarea în îndeplinirea îndatoririlor lor, au întrucâtva o supunere adevărată și ajung treptat să-și îndeplinească îndatoririle conform standardului – calea pe care merg este una care duce spre lumină și spre Împărăția Cerurilor. Cei care nu acceptă deloc adevărul – cu alte cuvinte, cei care merg direct pe calea distrugerii – în realizarea datoriei lor, fac rău fără încetare și comit adesea fapte contrare adevărului și detestate de Dumnezeu, tulburând viața și lucrarea bisericească. Acești oameni prezintă unele manifestări „speciale”. Adică, din momentul în care au început să creadă în Dumnezeu și până acum, nu s-au căit niciodată și, în îndeplinirea datoriei lor, sunt adesea superficiali, alunecoși și neglijenți, aleg sarcini ușoare și se eschivează de la cele dificile și nu protejează interesele casei lui Dumnezeu; sunt deosebit de egoiști și detestabili și le pasă doar de propria desfătare. Și aceasta este o caracteristică a acestor oameni. Există unii care sunt și mai răi – în timp ce-și fac datoria, se dezlănțuie comițând fapte rele și acționând arbitrar și nechibzuit, fără să practice sau să implementeze vreodată lucrarea în conformitate cu rânduielile de lucru. Există și oameni care, în datoria lor, se luptă frecvent pentru statut, se înalță pe sine, aduc mărturie pentru ei înșiși și atrag oameni de partea lor pentru a-și întemeia propria împărăție independentă. Mai există și cei care, în timp ce-și fac datoria, fură și risipesc ofrandele și trădează interesele casei lui Dumnezeu. Aceste manifestări sunt pozitive sau negative? (Negative.) Acești oameni au prezentat astfel de manifestări din momentul în care au început să creadă în Dumnezeu. Casa lui Dumnezeu le oferă întruna ocazii – unii care au puțin calibru sunt rânduiți să îndeplinească datoria de supraveghetor, dar după o perioadă cu performanțe slabe, sunt rânduiți să îndeplinească o datorie simplă; totuși, chiar și într-o datorie simplă, rămân superficiali, se dezlănțuie comițând fapte rele, acționează într-un mod arbitrar și nechibzuit, provoacă perturbări și tulburări, iar unii chiar se luptă pentru statut și putere, neprotejând interesele casei lui Dumnezeu. Când au ocazia, chiar fură și risipesc ofrandele. Indiferent de câți ani cred în Dumnezeu, aceste manifestări ale lor nu s-au diminuat deloc, nici nu s-au schimbat deloc. În cele din urmă, ce se observă la ei? Se observă că, în realizarea datoriei lor, acești oameni acționează constant într-un mod superficial, sunt alunecoși și neglijenți, aleg sarcini ușoare și se eschivează de la cele dificile și chiar se complac în confortul trupesc și acționează iresponsabil. Manifestările lor nu sunt ocazionale sau temporare, ci constante – acest lucru este problematic pentru ei. Când își realizează datoria, acționează constant într-un mod superficial, se dezlănțuie comițând fapte rele, provoacă perturbări și tulburări și nu se schimbă, indiferent cine le vorbește. Indiferent câte predici aud, nu se căiesc niciodată și nu au o inimă plină de remușcări. Există și cei care se luptă constant pentru statut, trădează constant interesele casei lui Dumnezeu și nu protejează niciodată interesele casei Sale. Este ușor de înțeles cuvântul „constant”? Indiferent ce individ acționează într-un mod superficial, este arbitrar și nechibzuit sau are unele manifestări rele în îndeplinirea datoriei sale, casa lui Dumnezeu îi oferă mereu multe ocazii de a se căi. Niciodată nu este izgonit, fără a mai fi lăsat să-și îndeplinească datoria, din cauza manifestărilor sale temporare. În schimb, este îndemnat în mod repetat, primește părtășie despre adevăr și este ajutat și sprijinit cu dragoste. Mai mult, Duhul Sfânt îl mișcă, îl luminează și îi face reproșuri într-o măsură suplimentară. Oamenii fac lucrarea, la fel și Duhul Sfânt, însă astfel de indivizi sunt pur și simplu intransigenți și scârbiți de adevăr în inima lor. Nu acceptă niciodată adevărul, nu acceptă niciodată ajutorul, criticile, verificările sau supravegherea fraților și surorilor și acceptă chiar mai puțin luminarea și certarea de către Duhul Sfânt. Fie că au credință în Dumnezeu de trei sau cinci ani, fie de zece sau douăzeci de ani, ei rămân în acest fel. Deși sunt mai în vârstă acum și par puțin mai maturi și cu mai multă experiență, încă își îndeplinesc îndatoririle la fel – acționează constant într-un mod superficial și se dezlănțuie făcând lucruri rele. Au fost așa în acești douăzeci de ani, fără să se schimbe deloc. Când vorbesc, gurile li se umplu de minciuni și nu spun niciodată adevărul. Încă sunt așa chiar și acum; indiferent câte cuvinte rostesc, nu se știe care sunt adevărate și care sunt false – nu există nici măcar un singur cuvânt sincer printre ele. Deși au suferit întrucâtva în îndeplinirea îndatoririlor lor în acești douăzeci de ani și au câștigat câțiva oameni predicând Evanghelia, viața-fire pe care o au nu s-a schimbat deloc. Încă sunt deosebit de vicleni și înșelători; sunt doar niște șerpi bătrâni, incapabili să rostească un singur cuvânt sincer. Acest lucru este suficient pentru a demonstra că nu sunt oameni care iubesc adevărul; chiar dacă înțeleg puțin din el, nu-l pot pune în practică. Ce fel de oameni sunt? Sunt oameni care acționează constant într-un mod superficial, se dezlănțuie făcând lucruri rele și acționează constant într-un mod arbitrar și nechibzuit, cauzează constant perturbări și tulburări, se luptă pentru putere și joacă feste, mint și înșală constant. Se poate spune că sunt niște vulpi șirete bătrâne – că sunt doar niște șerpi bătrâni, niște bătrâni țipari alunecoși, niște diavoli bătrâni, niște satane bătrâne. Calificativul „constant” trebuie adăugat înainte de toate acțiunile lor. După adăugarea calificativului „constant”, nu va mai fi vorba de o prejudecată personală împotriva lor, ci mai degrabă de ceva cauzat de propriile acțiuni și comportamente. În ochii tuturor, acești oameni nu au făcut aceste lucruri doar o dată sau de două ori – sunt recidiviști. Cum îi tratează departamentele de poliție din diverse țări pe recidiviști? Cazierul infractorilor obișnuiți trebuie arhivat. Ori de câte ori are loc o infracțiune, acești infractori obișnuiți sunt principalii suspecți, iar poliția va începe în mod sigur cu ei atunci când începe să investigheze cazul și deschide ancheta. Atunci, cum rămâne cu cei care își îndeplinesc constant datoria în mod superficial în casa lui Dumnezeu? Manifestările lor de a fi superficiali și de a se dezlănțui comițând fapte rele nu sunt doar lucruri care se întâmplă o dată sau de două ori, nici nu se întâmplă doar în circumstanțe speciale. Aceste stări și manifestări sunt modul constant în care își tratează datoria. Judecând după acest mod constant în care își tratează datoria, se poate observa ce atitudine au față de adevăr. Așadar, ce atitudine au față de adevăr? (Sunt scârbiți și potrivnici față de adevăr.) Oamenii de acest fel sunt scârbiți și potrivnici față de adevăr. Nu-l acceptă niciodată. În adâncul sufletului, îl desconsideră și disprețuiesc lucrurile pozitive. Nu ascultă, indiferent cine are părtășie despre adevăr cu ei. Indiferent câte ocazii de a se căi li se oferă, nu le prețuiesc și nu le iau în serios. Acționează așa cum vor, după bunul plac. Când Duhul Sfânt îi mișcă, nu au niciun sentiment și rămân nepăsători. Sunt scârbiți de îndemnurile și de ajutorul oamenilor și nu le iau în seamă, iar dacă acei oameni îi emondează ulterior, devin mânioși, furioși, se enervează pe ei și simt repulsie în inimile lor. Biserica are o evaluare a manifestărilor fiecărei persoane în fiecare etapă, iar această evaluare este foarte importantă pentru finalul unei persoane. Dacă se adaugă termenul „constant” la manifestările faptelor rele atunci când este caracterizată o persoană, atunci devine problematic pentru ea. Devine foarte clar pe ce fel de cale merg mai exact astfel de oameni. Așadar, pe ce cale merg? Este o cale care duce la distrugere sau o cale care duce la mântuire? (O cale care duce la distrugere.) De ce apare acest rezultat? Este aceasta o judecată a acestor oameni? Este aceasta în neconcordanță cu situația reală? (Nu.) Ar trebui să li se ofere în continuare ocazii de a se căi? (Nu.) Unii oameni spun: „Nu ar trebui să renunțăm complet la ei – poate într-o zi se vor căi!” Cei din Ninive au comis numeroase fapte rele, iar acestea au ajuns la urechile lui Dumnezeu. Când era pe punctul de a-i distruge, Dumnezeu l-a trimis înainte pe Iona să transmită un mesaj, spunându-le că Ninive va fi distrusă în patruzeci de zile. Cum s-au comportat ninivitenii după ce au auzit asta? În patruzeci de zile, s-au îmbrăcat în sac, s-au așezat în cenușă și s-au căit înaintea lui Dumnezeu. Dar acum, celor care își fac constant datoria în mod nesatisfăcător câte seturi de patruzeci de zile le-au fost deja acordate pentru a se căi? S-au căit ei? Sunt dispuși să se căiască? Dau dovadă de vreo înclinație spre căință? (Nu.) În ultimii 10 sau 20 de ani, manifestările lor au fost în mod constant acelea de a face rău, deci se pot schimba ei în următorii 10 sau 20 de ani? Pot înceta să facă rău? Aceasta poate fi o necunoscută, dar diversele manifestări ale acestor oameni din ultimii 10 sau 20 de ani sunt suficiente pentru a arăta că toate comportamentele și manifestările lor sunt contrare adevărului, I se împotrivesc lui Dumnezeu și I se opun. Aceasta dovedește că inimile lor sunt scârbite de adevăr, că natura-esență pe care o au este ticăloasă și nu are niciun element de dragoste față de adevăr, iar ei nu au umanitatea de a iubi și practica adevărul. Judecând după manifestările lor din ultimii 10 sau 20 de ani, aceasta este concluzia. Întrucât aceasta este concluzia până în acest punct, judecând după umanitatea și esența lor, în următorii 10, 20 sau 30 de ani, va fi vreunul dintre ei capabil să se căiască și să se schimbe cu adevărat? Din 30 de oameni, ar putea să fie unul? Din 50 de oameni, ar putea să fie unul? Din 100 de oameni, ar putea să fie unul? Cu alte cuvinte, în următorii 10 sau 20 de ani, pot ei să dobândească brusc realizarea conștiinței, să devină interesați de adevăr și de lucrurile pozitive, să fie capabili să accepte adevărul și lucrurile pozitive, să ajungă să se cunoască pe ei înșiși și să aibă o căință sinceră, să aibă remușcări și să se simtă îndatorați pentru răul pe care l-au făcut în trecut? Din observațiile voastre, care este proporția? Din 1000 de oameni, ar putea să fie unul? (Cred că nici măcar din 1000 de oameni nu este vreunul.) Pe ce te bazezi când spui asta? (Pe faptul că, deși cred în Dumnezeu de 10 sau 20 de ani, atitudinea unor asemenea oameni față de adevăr a fost în mod constant una de repulsie și de împotrivire, iar ei nu acceptă câtuși de puțin adevărul și nu au arătat nici cea mai mică manifestare de căință. Asta dovedește că nici în viitor nu se vor căi cu adevărat.) Este corectă această afirmație? (Da.) Unii oameni spun: „Ar trebui să fim toleranți și îngăduitori cu alții. Dacă nu s-au căit în ultimii 10 sau 20 de ani, motivul este că erau tineri și imaturi sau că aveau condiții bune în familie și erau alintați și răsfățați sau că aveau un statut social înalt și anumite puncte forte. Nu cumva aceste circumstanțe și medii speciale i-au făcut să fie așa? Poate că în următorii 10 sau 20 de ani, se vor elibera de influențele acelor medii familiale și acelor factori adverși și s-ar putea schimba.” Este greu de spus. Totuși, pe baza manifestărilor anterioare ale acestor oameni, toți cei cărora li s-a adăugat calificativul „constant” după manifestările lor sunt în mare pericol. Chiar și dintre 100 sau 1000 de astfel de oameni, este imposibil să existe vreunul care să se poată căi cu adevărat. Dacă niciuna dintre faptele lor rele nu a fost precedată încă de calificativul „constant”, atunci poate că mai există o mică speranță pentru asemenea oameni. Va depinde de manifestările lor din următorii 3 până la 5 ani. Dacă motivul este că sunt tineri și imaturi, că nu există o bază în credința lor în Dumnezeu, că au un calibru slab sau că anumiți factori obiectivi de mediu le-au afectat acceptarea și înțelegerea adevărului – dacă aceste motive obiective sunt cauza, iar manifestările lor de fapte rele sunt doar temporare, atunci este nevoie să fie observați în continuare. Dar, până acum, cei care comit fără încetare fapte rele – cei ale căror manifestări sunt precedate de cuvântul „constant” – nu au pregătit suficiente fapte bune pentru destinația lor. În schimb, în procesul credinței lor în Dumnezeu, au acumulat multe fapte rele. Doar că refuză să admită că sunt oameni răi și încearcă, de asemenea, să se justifice folosind greutățile pe care le-au îndurat, prețul pe care l-au plătit și vechimea lor de credincioși de mult timp în Dumnezeu. Calea pe care merg acești oameni nu este doar expusă înaintea lor, ci este și dezvăluită tuturor. Manifestările și dezvăluirile, acțiunile și comportamentul lor, atitudinea față de îndeplinirea datoriei lor, atitudinea față de adevăr și față de toate lucrurile pozitive sunt deja suficiente pentru a le demonstra esența. Desigur, atitudinea față de datoria lor și față de adevăr a dezvăluit deja și calea pe care merg aceștia.

Calea pe care merg oamenii determină ceea ce culeg aceștia în cele din urmă. Dacă oamenii merg pe calea distrugerii, atunci ceea ce culeg în cele din urmă este să deschidă porțile iadului și să coboare în iad. Acest lucru nu are nicio legătură cu alții – nu este cauzat de alți oameni, ci este rezultatul provocat în cele din urmă de calea pe care mergi. Poate crezi în Dumnezeu de mulți ani și ai comis multe fărădelegi, ai luat-o pe unele căi greșite și ai făcut unele lucruri care se abat de la calea cea dreaptă; ba chiar unii oameni au comis niște fapte de răzvrătire și împotrivire față de Dumnezeu. Deși aceste manifestări nu sunt bune și, în ochii lui Dumnezeu, sunt condamnate, dacă – în timp ce dezvălui o fire coruptă și te răzvrătești și te împotrivești față de Dumnezeu – ești capabil să reflectezi asupra ta, să te schimbi cu adevărat și să-ți folosești sinceritatea, plata unui preț, practicarea adevărului și atitudinea pozitivă și proactivă față de adevăr pentru a pregăti în mod activ multe fapte bune, atunci atitudinea lui Dumnezeu față de tine se va schimba. De exemplu, să presupunem că, atunci când antihriștii și oamenii răi perturbă și tulbură lucrarea bisericii și îi induc în eroare pe frați și surori, ești capabil să expui cu promptitudine faptele rele ale antihriștilor și ale oamenilor răi, punând capăt perturbărilor și tulburărilor lor, protejându-i pe frați și surori și protejând interesele casei lui Dumnezeu. În plus, pe parcursul îndeplinirii datoriei tale, au existat multe dificultăți și obstacole neprevăzute și ți-ai dedicat timpul, energia și puterea fizică, sacrificându-ți momentele vesele de bucurie trupească și depunând toate eforturile pentru a rezolva aceste dificultăți și probleme. Datorită îndemnurilor, supravegherii și verificării tale, prin faptul că ai suferit și ai plătit un preț, lucrarea de evanghelizare a bisericii a putut să se dezvolte și să continue normal și fără probleme. Mai mult, în procesul de predicare a Evangheliei, ai adus câțiva oameni cu un calibru bun și capacitatea de a înțelege adevărul și ai avut părtășie cu ei în mod clar despre diverse adevăruri, dându-le posibilitatea să-și pună bazele pe adevărata cale, să-și îndeplinească datoria în biserică și să devină asistenți capabili în anumite aspecte ale lucrării. Sau ai jucat un rol esențial într-o anumită lucrare specializată din casa lui Dumnezeu, folosind metode sau etape de lucru eficiente pentru a susține progresul lucrării și a-i îmbunătăți rezultatele. Sau, în viața bisericească, ai ajutat unii frați și unele surori care sunt negativi și slabi sau care se simt pierduți și nu au o cale, ajutându-i să găsească o cale de urmat, să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu și să nu-L înțeleagă greșit și să aibă hotărârea de a urmări adevărul. Și mai bine, ai fost capabil să-i încurajezi pe acești oameni astfel încât să fie dispuși să facă o datorie și să se consume pentru Dumnezeu. Sau, într-o lucrare specializată, ți-ai asumat un rol indispensabil – poate că sarcina pe care o faci este anevoioasă și epuizantă și nu are vizibilitate, însă ești dispus să fii un lucrător necunoscut, din culise, care se străduiește fără să ceară vreo recompensă, căutând doar să-ți oferi sinceritatea și loialitatea. Toate asemenea manifestări pozitive sunt, în ochii lui Dumnezeu, fapte bune care merită să fie ținute minte. Pe de altă parte, atunci când te confrunți cu aceste lucruri, poate nu doar că nu-ți faci datoria și nu-ți îndeplinești responsabilitățile, dar adopți și o abordare pasivă, privești și râzi de situație de pe margine, ignorându-le complet, prefăcându-te că nu vezi și nu auzi. Nu faci ce poți și nici măcar nu te sinchisești să oferi o sugestie, de teamă să nu te obosești. Eviți lucrurile oricând este posibil, crezând că este cu atât mai bine cu cât ești mai indolent. Simți mereu că nu merită să fii meticulos și responsabil și că este prea mare deranj să-ți faci griji în legătură cu chestiunile privind lucrarea. Deși aceste manifestări sunt diferite de faptele rele de perturbare și tulburare a lucrării bisericii, iar Dumnezeu nu-ți va da o notă proastă, nici nu-ți va da o notă bună. Ce vreau să spun prin faptul că nu-ți va da o notă bună? Înseamnă că, în aceste privințe, nu ai pregătit fapte bune, nici nu ai făcut lucruri vrednice să fie ținute minte de Dumnezeu. Când ai întâlnit aceste lucruri, ai ratat ocazia de a pregăti fapte bune. Ești foarte nesăbuit; nu ești demn de încredere, nu meriți să fii promovat, nu meriți să fii înălțat și nu meriți să-ți încredințeze lucruri Dumnezeu. Ești foarte departe de Noe și Avraam. Spune-Mi, o persoană căreia Dumnezeu nu îndrăznește să-i încredințeze nimic nu va ajunge neapărat în iad în cele din urmă, dar poate ea să intre în Împărăția Cerurilor? Se poate spune doar că este ceva incert, urmat de o mulțime de semne de întrebare; este plin de incertitudine. Această incertitudine se bazează pe manifestările sale constante. Dacă îi întrebi pe toți de ce cred în Dumnezeu, dacă vor să intre în Împărăția Cerurilor sau să meargă în iad, unii oameni vor râde de tine, spunând că această întrebare este incredibil de prostească: „Cine ar vrea să meargă în iad și să fie distrus? Cine n-ar vrea să intre în Împărăția Cerurilor și să obțină mântuirea?” Dar această întrebare chiar trebuie pusă. Nu este prostească. Unii oameni nu au reflectat niciodată asupra lor în acest fel. Când se confruntă cu situații, se tem mereu de necazuri și se tem să intre în dispute. În special, când văd că oamenii răi perturbă și tulbură lucrarea bisericească și aleșii lui Dumnezeu sunt induși în eroare și exploatați, iar lucrarea bisericească nu poate, în consecință, să continue, nu sunt conștienți că Dumnezeu îi scrutează pe oameni, nici că aceasta este întocmai o ocazie de a pregăti fapte bune. În schimb, aleg să fie oameni care caută să facă pe plac altora, abandonează adevărurile-principii și nu reflectează deloc asupra lor. Care este responsabilitatea ta? Care este obligația ta? Care este însărcinarea pe care ți-a dat-o Dumnezeu? Dumnezeu a rostit atât de multe cuvinte și a făcut atât de multă lucrare – care sunt așteptările Sale de la tine? Îi poți da un răspuns satisfăcător lui Dumnezeu? Ai pregătit fapte bune? Trebuie să reflectezi adesea asupra ta și să ai claritate în inimă în privința tuturor acestor chestiuni.