Prima practică pentru urmărirea adevărului: renunțarea

Renunțarea la barierele dintre cineva și Dumnezeu și la ostilitatea sa față de Dumnezeu

I. Renunțarea la noțiunile și închipuirile cuiva despre Dumnezeu: Renunțarea la noțiunile și închipuirile cuiva despre lucrarea lui Dumnezeu

F. Lucrarea lui Dumnezeu nu schimbă condițiile înnăscute ale oamenilor; aceasta urmărește să le schimbe firile corupte

De curând, am avut mai multe părtășii referitoare la următoarele probleme: condițiile înnăscute, umanitatea și firile corupte; în primul rând, am avut părtășie în detaliu și în mod specific despre unele manifestări ale acestor trei aspecte. Ați dobândit, prin aceste părtășii detaliate, o oarecare înțelegere a clasificării specifice a acestor manifestări? (Da.) După ce ați dobândit o înțelegere a acestor manifestări specifice în aceste trei privințe, vă este acum mai clar de ce trebuie să se elibereze oamenii de firile lor corupte, ce lucruri trebuie să se schimbe în ei sau de care trebuie să se elibereze? Care aspecte trebuie să fie schimbate, care nu trebuie să fie schimbate, care ar trebui să fie practicate în conformitate cu adevărurile-principii și care sunt condiții înnăscute, prestabilite și rânduite de Dumnezeu, fără legătură cu firile corupte și fără a le cere oamenilor să depună efort sau să facă vreo schimbare – sunt clare acum aceste chestiuni? (Ni se par ceva mai clare decât înainte.) După ce v-ați lămurit, înțelegeți semnificația lucrării lui Dumnezeu de a curăți oamenii, de a le transforma firile și de a-i mântui de influența Satanei? Este clar acum care este ținta faptului că Dumnezeu lucrează și vorbește pentru a oferi adevărul și a expune diverse probleme ale oamenilor? Când Dumnezeu expune toate problemele oamenilor, sunt țintite condițiile lor înnăscute? (Nu.) Sunt țintite defectele naturale din umanitatea oamenilor? (Nu.) Atunci, care este ținta? (În primul rând, firile lor corupte.) Ținta principală sunt principiile după care se poartă și acționează oamenii, părerile și atitudinile lor față de Dumnezeu, de adevăr, de lucrurile pozitive și de alte chestiuni similare. Ce sunt firile corupte? Firile corupte provin din natura Satanei și sunt dezvăluite din natura Satanei. Toate aceste lucruri contravin adevărurilor-principii, sunt false și sunt acțiuni și manifestări de împotrivire față de Dumnezeu. Acestea sunt principalele lucruri care se împotrivesc lui Dumnezeu și sunt cauzele fundamentale pentru care oamenii sunt capabili să se împotrivească adevărului, să-l trădeze și să se opună intențiilor lui Dumnezeu și cerințelor Sale. Pe de altă parte, condițiile înnăscute sunt doar niște lucruri de bază, instinctive, cu care se nasc oamenii; însă viața pe care se bazează în prezent omenirea pentru a supraviețui este reprezentată de firile corupte. Prin urmare, ceea ce își propune să schimbe lucrarea lui Dumnezeu sunt firile corupte ale oamenilor. Tocmai pentru că firile corupte se împotrivesc lui Dumnezeu și sunt ale Satanei și pot fi considerate manifestări generale ale tuturor lucrurilor negative – diversele firi corupte dezvăluite în oameni sau diversele stări și dezvăluirile și manifestările detaliate care implică firi corupte sunt toate legate de lucruri negative – prin urmare, principala cauză a împotrivirii oamenilor față de Dumnezeu nu sunt condițiile lor înnăscute sau anumite defecte din umanitatea lor, ci viața care are firile corupte drept bază pentru supraviețuire. Această viață provine tocmai de la Satana. Astfel, ceea ce trebuie transformat în cele din urmă sunt firile corupte ale oamenilor și lucrul de care trebuie să se elibereze aceștia sunt tot firile lor corupte. Desigur, se poate spune și că, doar atunci când se schimbă firile corupte ale oamenilor, aceștia pot înceta să se împotrivească lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, doar atunci când oamenii s-au eliberat de firile lor corupte înseamnă că au fost mântuiți și doar atunci când oamenii au fost mântuiți, pot înceta să se împotrivească lui Dumnezeu și pot să I se supună complet. Așadar, adevărata semnificație a lucrării lui Dumnezeu de a-i mântui pe oameni are scopul de a le permite să se elibereze de firile lor corupte. Adevărata semnificație și rezultatul dorit al faptului că Dumnezeu le spune oamenilor că a urmări adevărul înseamnă a privi oamenii și lucrurile, a se purta și a acționa conform cuvintelor lui Dumnezeu și cu adevărul drept criteriu, sunt acelea de a le permite oamenilor să se elibereze de firile lor corupte și să privească oamenii și lucrurile și să se poarte și să acționeze având cuvintele lui Dumnezeu drept viața lor. Înțelegeți? (Da.)

Anterior, am avut părtășie despre câteva dezvăluiri și manifestări specifice referitoare la condițiile înnăscute, la umanitate și la firile corupte. Unele manifestări se referă la condițiile înnăscute, unele la defectele din umanitate, unele sunt manifestări ale caracterului abject, iar unele sunt manifestări specifice ale firilor corupte. Defectele din umanitatea cuiva și esența abjectă a umanității cuiva sunt lucrurile pe care oamenii le confundă cel mai ușor. Defectele din umanitate se încadrează, în mare parte, la condiții înnăscute. De exemplu, unii oameni se bâlbâie când vorbesc, iar unii au un temperament coleric sau flegmatic. Aceste defecte din umanitate, atât timp cât nu intră în categoria caracterului abject, se încadrează practic în sfera condițiilor înnăscute. Cu toate acestea, caracterul abject nu se referă la condițiile înnăscute; este o dezvăluire a unei firi corupte și ar trebui să se încadreze la firi corupte, nu la condiții înnăscute. Asta deoarece, în caracterul unei persoane, Dumnezeu i-a dat două lucruri fundamentale: conștiință și rațiune. Dacă cineva are un caracter abject, acest lucru implică probleme legate de conștiința și de rațiunea sa. Asta sigur nu se referă la condițiile sale înnăscute. Cu siguranță se încadrează la firi corupte; este o manifestare specifică a unei anumite firi corupte. Faptele sunt suficiente ca să arate că, după ce este coruptă de Satana, o persoană își pierde conștiința și rațiunea. Inima sa este indusă în eroare complet de Satana, iar ea acceptă multe gânduri și puncte de vedere care provin de la Satana, precum și unele zicale și opinii din tendințele rele. Când se ajunge în acest punct, conștiința și rațiunea acelei persoane sunt complet corupte și corodate – se poate spune că, în acest moment, conștiința și rațiunea ei sunt pe deplin pierdute. Ceea ce se arată este că are un caracter foarte slab și rău. Adică, înainte să fi acceptat lucruri pozitive, în inima ei, a acceptat deja multe lucruri false de la Satana. Aceste lucruri i-au corupt grav umanitatea, ducând la o umanitate foarte slabă. De exemplu, după ce acceptă gândul și perspectiva satanică din lume, care afirmă următoarele: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, oare conștiința sa se va îmbunătăți, va rămâne la fel sau se va deteriora? (Se va deteriora.) Și care sunt manifestările specifice ale acestei deteriorări? (Acea persoană ține cont doar de propriile interese în tot ceea ce face.) De dragul propriului scop și al propriilor interese, nu se dă înapoi de la nimic. Poate să-i înșele pe alții și să le facă rău și poate face orice este contrar moralității și conștiinței. Pe măsură ce face asta, acțiunile ei devin mai nemiloase, inima ei devine mai întunecată, își pierde tot mai mult simțul conștiinței și umanitatea. Pentru propriile interese, va trage pe sfoară, va păcăli și va înșela pe oricine, atât persoane cunoscute, cât și necunoscuți – își va înșela colegii, membrii familiei și chiar și persoanele cele mai apropiate, rănindu-i pe cei care au cea mai mare încredere în ea. La început, când face aceste lucruri, experimentează un oarecare conflict interior și un sentiment vag în conștiința ei. Ulterior, începe să se întrebe cum să treacă la fapte, pornind de la străini și ajungând să nu le arate milă nici măcar rudelor. Vezi tu, umanitatea sa este coruptă progresiv și este erodată treptat de gândurile și punctele de vedere ale Satanei, precum: „interesele mai presus de orice” și „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.” Acest proces de erodare treptată este procesul în care conștiința sa își pierde încetul cu încetul vigilența și încetează să funcționeze, până ajunge, în cele din urmă, în punctul în care se pierde complet. În final, persoana respectivă nu are nicio limită morală, nu are simțul conștiinței în acțiunile sale și poate înșela pe oricine. Care este motivul pentru care poate înșela pe oricine? Care este principala cauză? Principala cauză este că a acceptat gândurile și punctele de vedere ale Satanei și că acționează sub dominația acestora. În cele din urmă, conștiința și rațiunea umanității sale nu mai funcționează; adică, lucrurile de bază pe care ar trebui să le aibă umanitatea încetează complet să funcționeze și sunt cu totul erodate și controlate de gândurile rele ale Satanei. Procesul de erodare și de control este procesul prin care persoana acceptă aceste gânduri și puncte de vedere și, desigur, este și procesul prin care este coruptă. Pe măsură ce conștiința și rațiunea umanității sale sunt corupte, ceea ce se arată în final în ea este că umanitatea sa devine foarte slabă și, în cazuri mai grave, această persoană își pierde umanitatea. Acestea sunt câteva manifestări ale umanității persoanelor normale corupte.

Mai există și unele cazuri speciale, în care unele persoane nici măcar nu se nasc oameni, așa că nu se poate spune că au conștiință și rațiune. În abstract, ele nu se reîncarnează din oameni. Deși problema renașterii, a reîncarnării și a transmigrației este abstractă și invizibilă pentru oameni, aceștia ar trebui să o poată înțelege cu ușurință; este ceva ce oamenii pot desluși și înțelege. Asemenea persoane nu se reîncarnează din oameni, deci din ce se reîncarnează? Unele renasc și trec prin transmigrație din animale, iar unele se reîncarnează din diavoli; se nasc fără umanitate. Persoanele fără umanitate se nasc fără conștiință sau rațiune; acest lucru nu este provocat în întregime de corupție. Sunt, în mod inerent, satane și diavoli vii. Se reîncarnează din diavoli. De exemplu, antihriștii sunt oameni răi; se reîncarnează din oameni răi. Mai târziu în viață, acceptă și mai multe gânduri și puncte de vedere ale Satanei. Ceea ce au la început, în combinație cu ceea ce dobândesc ulterior, îi face tot mai răi. Asemenea oameni se nasc fără iubire față de lucrurile pozitive; sunt, în mod inerent, scârbiți de lucrurile pozitive, li se împotrivesc cu vehemență și le detestă. Prin urmare, manifestarea umanității în asemenea oameni este că ei nu au nicio fărâmă de conștiință sau rațiune. Este absolut imposibil să vezi vreo calitate sau vreun punct forte al umanității în ei. Desigur, această calitate nu se referă sub nicio formă la abilitatea de a cânta, de a-și exprima punctele de vedere sau la o anumită aptitudine tehnică sau la priceperea într-o profesie. Nu despre aceste calități este vorba. Mai degrabă, este vorba despre calități ale umanității, precum bunătatea și blândețea, înțelegerea celorlalți sau empatia. Aceste manifestări specifice din sfera conștiinței și rațiunii umanității le lipsesc complet. Așadar, care sunt principalele caracteristici ale umanității unor asemenea persoane? Deviațiile și răul. Acestea sunt cele două caracteristici principale. Ele nu iubesc lucrurile pozitive; când aud despre lucruri pozitive, pot recunoaște că sunt corecte, dar nu le acceptă niciodată. Tot ce este în inimile lor și tot ce dezvăluie are legătură cu deviațiile și cu răul. Aceasta este una dintre principalele caracteristici ale oamenilor a căror umanitate-esență inerentă este rea. Asemenea oameni se reîncarnează și trec prin transmigrație din diavoli și satane. Chiar și fără insuflare, învățătură sau influență artificială sau condiționări ulterioare în viață, ei sunt deja foarte răi. Sunt, în mod inerent, creaturi de felul acesta. Gândurile și punctele lor de vedere au, în mod inerent, multe lucruri esențiale care sunt ale Satanei. În plus, după naștere, acceptă și mai multe gânduri și puncte de vedere false din tendințele rele ale Satanei. Prin urmare, se poate spune că se toarnă gaz pe focul naturii-esențe a unor astfel de oameni, aceasta devine tot mai rea și mai gravă, adică are toate atributele toxice imaginabile și devine și mai gravă. Acestea sunt cele două cazuri speciale de oameni reîncarnați din animale și de oameni reîncarnați din diavoli. Situația normală este că, indiferent cu ce defecte de umanitate se naște un om, atât timp cât prezintă unele manifestări ale unui caracter abject, asta se încadrează în sfera firilor corupte. Dacă poate să accepte adevărul, să practice adevărul și să meargă pe calea urmăririi adevărului, în cele din urmă, se poate elibera de toate firile sale corupte. Când se va elibera de toate firile sale corupte, aspectele abjecte ale caracterului său se vor schimba în mod corespunzător. Astfel de oameni sunt cei care pot fi mântuiți; sunt persoane normale corupte. Chiar dacă ai unele manifestări ale unui caracter rău, ori îți lipsește integritatea sau ai unele manifestări ale umanității care nu sunt în conformitate cu adevărul și sunt detestabile pentru ceilalți, atât timp cât conștiința și rațiunea ta încă există și încă pot servi drept condiții de bază pentru felul în care privești oamenii și lucrurile și felul în care te porți și acționezi – cu alte cuvinte, conștiința și rațiunea ta încă pot influența felul în care privești oamenii și lucrurile și felul în care te porți și acționezi și conștiința și rațiunea ta pot încă funcționa în tine – atunci, în cele din urmă, firile tale corupte pot fi schimbate. În cazul în care conștiința și rațiunea unei persoane nu pot controla sau dirija nimic din ceea ce face, atunci se poate spune că o asemenea persoană este incapabilă să accepte adevărul și, cu atât mai mult, incapabilă să îl practice. Prin urmare, unor asemenea oameni nu le va fi ușor să se elibereze de firile lor corupte. De ce? Deoarece conștiința și rațiunea unor astfel de oameni nu funcționează deloc. Ei nu mai au șansa de a accepta adevărul și nu mai au condițiile de bază pentru a-l accepta. Este foarte dificil ca acești oameni să se elibereze de firile lor corupte. Așadar, indiferent de problemele care există în umanitatea ta, examinează-te ca să vezi dacă, atunci când ești pe cale să acționezi într-un mod contrar umanității sau adevărului, simți ceva în conștiința ta, simți durere sau reproșuri în inima ta sau dacă ai o limită sau un standard în inima ta, după care să evaluezi dacă acel lucru ar trebui sau nu făcut, dacă a-l face este contrar moralității sau conștiinței și, mai în profunzime, dacă încalcă adevărurile-principii. Dacă ai simțul conștiinței, poți aprecia că această chestiune contravine umanității și adevărului și, sub influența conștiinței și a rațiunii tale, te poți înfrâna și îți poți ține acțiunile sub control, atunci ai șansa sau posibilitatea de a fi capabil să accepți adevărul și să practici în conformitate cu adevărurile-principii. Dar dacă, atunci când faci ceva, nu simți nimic în conștiința ta, nu poți aprecia care este standardul pentru acea chestiune sau dacă ar trebui sau nu s-o faci și nu știi dacă a face acel lucru este în conformitate cu umanitatea, cu dreptatea morală sau cu adevărurile-principii – și, mai mult decât atât, când faci acest lucru, asta contravine conștiinței, umanității sau adevărurilor-principii, dar conștiința ta nu poate funcționa ca să te împiedice să faci acest lucru greșit și negativ – atunci oamenii ca tine practic nu au nicio șansă să accepte adevărul. Drept urmare, nu ai nicio șansă să te eliberezi de firile tale corupte.

Dacă oamenii se pot elibera de firile lor corupte depinde de faptul că pot sau nu accepta adevărul; acest lucru este evident. Și dacă oamenii pot să accepte adevărul depinde de faptul că au sau nu simțul conștiinței. Prin urmare, cum se poate discerne dacă cineva are simțul conștiinței? Este necesar să se vadă dacă, atunci când face ceva, are minimul de conștiință pe care ar trebui s-o aibă umanitatea și dacă, atunci când face sau spune ceva, conștiința sa funcționează. De exemplu, când vrei să spui ceva care contravine conștiinței tale sau faptelor pentru a calomnia pe cineva sau când vrei să minți, conștiința te mustră: „Nu ar trebui să spun asta. A spune asta înseamnă să mint și să înșel, adică înseamnă că nu sunt o persoană onestă. Dumnezeu scrutează, iar propria conștiință nu mă va lăsa să fac asta. Nu este adecvat să spun asta.” Dacă ai aceste gânduri, conștiința ta funcționează. Când conștiința ta funcționează, cuvintele pe care le spui pot încă să conțină anumite denaturări sau elemente ale intenției umane și este posibil să nu fie sută la sută exacte. Cu toate acestea, sub efectul conștiinței tale, cuvintele pe care le rostești sunt deja relativ adecvate. Dacă poți continua să practici adevărul și să vorbești pe baza principiilor, atunci cuvintele pe care le spui vor fi complet adecvate, iar tu vei deveni o persoană onestă. Dar dacă nu se află sub influența conștiinței, o persoană nu este neapărat capabilă să devină onestă sau să spună cuvinte oneste. De exemplu, când Cel de mai sus o întreabă de cineva, e posibil să se gândească: „Acea persoană chiar nu este rea. Calibrul său este bun și umanitatea sa este, de asemenea, destul de bună. Oare Cel de mai sus întreabă despre ea ca s-o promoveze? Dacă va fi promovată, asta înseamnă că eu nu voi fi. Nu pot spune adevărul; voi spune doar că este obișnuită.” – începe să se întrebe cum să vorbească într-un mod care să îi aducă beneficii. Când gândește în felul acesta, oare conștiința ei funcționează? Nu are conștiință și nu este supusă funcției conștiinței. Oamenii fără conștiință nu au umanitate. Spun orice vor ei și mint oricând vor să mintă. De ce nu se simt prost când mint? Pentru că nu sunt supuși funcției conștiinței. Astfel, în inimile lor, nu există nicio înfrânare din partea conștiinței și a rațiunii, nici vreo putere care să-i țină în frâu. În cele din urmă, pot spune minciuni și își pot îndeplini dorința personală de a minți după bunul plac. În final, care este esența manifestată de astfel de oameni? Este aceea de a face lucruri fără a fi ținuți în frâu prin puterea conștiinței, ceea ce înseamnă că nu sunt supuși funcției conștiinței. Oamenii care nu sunt supuși funcției conștiinței fac greșeli și comit rău fără să se simtă vinovați sau neliniștiți în inimile lor. Prin urmare, fac totul folosindu-și drept criteriu propriile interese. Asemenea oameni nu au nicio putere de înfrânare și nu sunt supuși funcției conștiinței, așadar, pot ei practica adevărul? (Nu.) Nu pot practica adevărul. Pentru a aprecia ce fel de umanitate ai, trebuie să te uiți în principal dacă acțiunile și cuvintele tale sunt guvernate de conștiință și rațiune și dacă poți să practici adevărul, să te eliberezi de firi corupte și să obții mântuirea. În cazul în care conștiința și rațiunea ta pot continua să funcționeze normal, atunci ești o persoană care are conștiință și rațiune. În cazul în care cuvintele și acțiunile tale nu sunt ținute în frâu de conștiință și rațiune și tu poți chiar să acționezi absolut arbitrar și fără scrupule, fără nicio înfrânare, atunci nu numai că ești lipsit de conștiință și rațiune, dar îți lipsește și umanitatea. Dacă tot ce se arată în umanitatea unei persoane se poate încadra, în esență, în sfera caracterului abject, atunci această persoană nu are, practic, nicio umanitate. Semnul distinctiv al lipsei de umanitate este absența conștiinței și a rațiunii, precum și acționarea fără funcția conștiinței. De exemplu, dacă îi spui că o persoană ar trebui să se poarte cu umanitate și conștiință, ea se gândește: „Ce valoare are conștiința? Conștiința poate aduce bani? Conștiința îmi poate umple stomacul?” Dar pentru oamenii care au conștiință, lucrurile stau diferit. Dacă, ocazional, fac ceva rău din lăcomie, rănindu-i pe ceilalți, ulterior, își vor face reproșuri și vor regreta, gândindu-se: „Făcându-le asta, chiar i-am nedreptățit pe oameni. Nu înseamnă că ei comit rău? Cum am putut fi atât de orb în momentul acela? De ce nu m-am putut înfrâna? Trebuie să găsesc o cale de a-mi repara greșeala.” Vezi tu, la momentul respectiv, au înșelat pe cineva și, deși au câștigat un oarecare beneficiu, când se gândesc la acesta, se simt neliniștiți în inimile lor și se urăsc, gândindu-se: „Cum am putut face așa ceva? Sub nicio formă nu pot să mai fac asta în viitor. Aș prefera să trăiesc în sărăcie sau să rabd de foame decât să mai fac asta. Acesta nu este un lucru pe care ar trebui să-l facă cineva – dacă l-ar face, ar regreta toată viața!” Pentru ei, a face așa ceva o dată e la fel de dezgustător ca a înghiți o muscă moartă. Așa că nu mai fac asta niciodată. Au remușcări și se simt tulburați în inimile lor. Pe de altă parte, oamenii lipsiți de umanitate își vor frământa creierii și se vor concentra exclusiv la a-i înșela pe alții, făcând-o fără nicio reținere; conștiința lor nu îi mustră, iar ei nu au nicio milă. Îi rănesc îngrozitor pe alții și chiar se bucură, gândindu-se: „Așa le trebuie! Cine le-a spus să cadă în mâinile mele? Dacă nu-i înșel pe ei, pe cine altcineva să înșel? E doar ghinionul lor că au dat peste mine!” Au asemenea oameni vreun simț al conștiinței? (Nu.) Oricât de îngrozitor îi înșală pe ceilalți sau oricât de mult rău le fac, nu oferă niciodată nicio vorbă prin care să-și ceară scuze și nu simt niciun fel de vină sau remușcare. În schimb, se simt mândri și norocoși în inimile lor. De fiecare dată când se bucură de ce au obținut prin înșelăciune, nu se simt tulburați, ci cred că este complet justificat. Se cred capabili, pricepuți și inteligenți, cred că lucrurile pe care le-au gândit și pe care le-au făcut la momentul respectiv au fost corecte și că ar fi trebuit să obțină și mai mult prin înșelăciune. Spuneți-Mi, au astfel de oameni umanitate? (Nu.) După ce comit rău, pot continua să gândească așa și pot prezenta un astfel de comportament. Crezi că astfel de persoane pot fi mântuite? Dacă se vor confrunta cu circumstanțe similare, oare vor înșela din nou? (Da, o vor face.) Cu cât vor înșela mai mult, cu atât vor deveni mai pricepuți la înșelăciune, mai mulțumiți de ei înșiși și se vor simți din ce în ce mai isteți. Cu fiecare înșelăciune, inimile lor devin mai întunecate, acțiunile lor mai nemiloase, iar metodele lor mai crude. Asemenea oameni nu pot fi mântuiți. Se poate spune că au fost complet capturați de Satana. Sunt oameni răi, diavoli și nemernici până în măduva oaselor. Dacă le vorbești despre conștiință și umanitate, astfel de oameni te vor lua în batjocură și vor spune: „Mare gogoman ești, să acționezi cu umanitate și conștiință – cine-ți va da bani pentru asta? Nu vei sfârși sărac? Uită-te cât de bine îmi merge mie și uită-te la tine – ce jalnic!” Te vor lua în batjocură și te vor disprețui. O asemenea umanitate este complet lipsită de conștiință – conștiința unor astfel de oameni s-a pierdut de tot; au fost complet acaparați de diavoli și au devenit diavoli vii în toată regula. Prin urmare, nu vorbi despre adevăr cu asemenea oameni – ei nu-l pot accepta. Nu au nici măcar umanitate normală, deci cum ar putea să accepte adevărul? Oamenii care pot să accepte adevărul au o limită când e vorba de a privi oamenii și chestiunile și de a se purta și a acționa, mai ales când la mijloc sunt propriile interese. Care este această limită? Sunt ținuți în frâu și controlați de conștiința lor. Dacă pot fi ținuți în frâu și controlați de conștiința lor, se poate spune că asemenea oameni au un anumit grad de umanitate și o limită în conduita personală. Asta înseamnă că acționează cu un anumit nivel de decență. Când se asociază cu alții sau fac ceva, dacă nu înțeleg adevărurile-principii sau nu știu cum să acționeze în conformitate cu adevărul, pot cel puțin să respecte limitele conștiinței. Cu alte cuvinte, conștiința lor încă este vigilentă și poate funcționa. Dacă poate funcționa, atunci au șansa de a accepta adevărul. Conștiința lor se va dezvolta într-o direcție pozitivă și, în cele din urmă, părțile din caracterul lor care nu sunt bune se vor schimba într-o oarecare măsură. Pe măsură ce caracterul lor trece treptat printr-o transformare, ei se vor și elibera, pas cu pas, de diversele lor firi corupte. Este clar acum? (Da.)

Oamenii ar trebui să vadă clar pe cine mântuiește Dumnezeu și care părți ale oamenilor sunt mântuite și transformate de Dumnezeu. Pe de o parte, ei ar trebui să aibă o înțelegere clară în privința lor înșiși și, pe de altă parte, ar trebui și să aibă discernământ în privința celor din jurul lor. În ceea ce privește manifestările unui caracter abject, unele dintre acestea implică dezvăluirile firilor corupte. Acestea se referă în primul rând la manifestările care încalcă adevărul și reprezintă răzvrătire și împotrivire față de Dumnezeu. În ochii oamenilor, asemenea acțiuni nu încalcă legea și nu ar fi condamnate de lege, dar sunt condamnate de Dumnezeu. Acestea se încadrează la firi corupte. Alte manifestări ale caracterului abject nu implică doar firi corupte, ci se referă și la problema unei umanități-esențe feroce. Asemenea oameni sunt capabili să facă orice fel de faptă rea și sunt din cale afară de răi. Dacă o persoană are probleme de caracter într-o singură privință, dar tot vorbește și acționează cu rațiune și conștiință și comite unele fapte rele doar în circumstanțe speciale, atunci nu este o persoană rea. Oamenii răi nu au nici urmă de conștiință sau rațiune. Oare oamenii fără conștiință și rațiune pot face lucruri bune? Categoric nu. Pot ei să practice adevărul? Cu atât mai puțin. În cazul în care conștiința unei persoane funcționează și are putere de înfrânare, atunci caracterul și comportamentul său se pot îmbunătăți într-o oarecare măsură. Dacă o persoană nu are deloc conștiință și, indiferent ce face, îi lipsește funcția conștiinței, atunci caracterul și comportamentul său nu se vor îmbunătăți. Prin urmare, discernerea unei persoane nu se poate baza doar pe caracterul sau integritatea sa; cel mai important lucru este să se vadă dacă are conștiință și rațiune și dacă acestea funcționează. Dacă are conștiință și rațiune, iar acestea pot funcționa când ea acționează, atunci încă are umanitate de bază. Dacă acțiunilor sale le lipsește funcția conștiinței și a rațiunii, atunci nu are umanitate de bază – este lipsită de umanitate. Oamenii care au funcția de bază a conștiinței și umanitate de bază au șansa de a fi mântuiți, în vreme ce aceia cărora le lipsește umanitatea de bază nu au nicio șansă de a fi mântuiți. Care este principalul factor care determină dacă o persoană poate primi mântuirea? (Principalul factor este dacă are conștiință și rațiune.) Așa e. Așadar, puteți discerne dacă o persoană are conștiință și rațiune? (Putem discerne puțin. Cel mai important este să vedem dacă, atunci când acționează, o persoană este ținută în frâu, în sinea ei, de conștiință și rațiune, și dacă are limite morale.) Din punct de vedere doctrinar și teoretic, așa se explică acest lucru – aveți exemple concrete? (De exemplu, în timp ce-și fac datoria, unii oameni încalcă principiile și comit nelegiuiri necugetate, iar frații și surorile le semnalează problemele sau îi emondează. În asemenea cazuri, dacă acei oameni au conștiință și rațiune, vor reflecta proactiv asupra lor înșiși și vor încerca să se cunoască. Totuși, dacă le lipsesc conștiința și rațiunea, este posibil să aibă resentimente sau chiar să riposteze și să se răzbune.) Acesta este un exemplu bun. Când sunt criticați pentru că au făcut ceva greșit, oamenilor cu conștiință și rațiune le este rușine și se simt vinovați. Încep să aibă remușcări în inimile lor și, cu remușcările, vor avea manifestări de căință și sunt dispuși să se îndrepte. Cât despre oamenii fără conștiință și rațiune, oricât de grave sunt nelegiuirile sau greșelile pe care le comit, oricât de mult prejudiciază lucrarea bisericii sau oricât de multe necazuri și tulburări le provoacă fraților și surorilor, atunci când sunt criticați, au o sută de motive pentru a se justifica și a se apăra, refuzând să-și recunoască în vreun fel fărădelegile. Este evident că pot provoca multe pierderi lucrării, dar ei nu simt nicio vină în inimile lor. Spuneți-Mi, vor avea ei remușcări? (Nu, nu vor avea.) Nu vor avea nicio remușcare. Se pot căi oamenii fără remușcări? (Nu.) Oare oamenii care nu se pot căi sunt cei care acceptă adevărul? (Nu sunt.) Vor continua să facă aceleași lucruri? (Da.) Până când? (De vreme ce le lipsește simțul conștiinței, vor continua să le facă.) Așa e. Vor continua să facă asta. Indiferent ce vor spune ceilalți, ei nu vor asculta: „Fie că-ți convine sau nu, pur și simplu așa fac eu lucrurile! Ce legătură are cu mine faptul că lucrarea bisericii suferă pierderi? Tot ce contează este ca eu să nu sufăr nicio pierdere.” Acesta este punctul lor de vedere. În regulă, aici se încheie părtășia noastră pe această temă. Meditați la lucrurile discutate în părtășie, comparați-le cu voi înșivă și cu lucrurile și oamenii din jurul vostru, înțelegeți-le treptat și folosiți aceste cuvinte pentru a-i privi pe alții, a privi lucrurile și a vă privi pe voi înșivă. Puțin câte puțin, veți dobândi înțelegerea acestor lucruri.