Odată, a fost cineva care și-a însușit în secret ofrandele lui Dumnezeu, ceea ce este o problemă gravă. Nu este o fărădelege obișnuită; e o problemă cu natura-esență a sa. Când interacționa cu non-credincioși în timp ce se ocupa de unele treburi, se dădea în permanență mare, ca să-i facă să creadă că are bani și putere. Prin urmare, oamenii au cerut să împrumute bani de la ea. Nu doar că această persoană nu i-a refuzat, ci chiar s-a angajat să le împrumute bani și apoi a făcut acest lucru folosind tactici înșelătoare împotriva casei lui Dumnezeu. Această persoană avea o problemă gravă. Într-o astfel de privință importantă, ar trebui să faci un raport către Cel de mai sus și să explici faptele; nu poți interacționa cu oamenii folosind ofrandele lui Dumnezeu de dragul creditului și mândriei proprii. Așa ar aborda asemenea chestiuni o persoană rațională cu o inimă cu frică de Dumnezeu atunci când le întâlnește. Dar asta fac antihriștii? De ce sunt numiți antihriști? Pentru că nu au câtuși de puțin o inimă cu frică de Dumnezeu; ei fac ce vor, împingându-L pe Dumnezeu, adevărul și cuvintele lui Dumnezeu pe ultimul loc în mințile lor. Nu au deloc o supunere adevărată față de Dumnezeu, ci așază la loc de cinste propriile interese, propria faimă, propriul câștig și statut. Folosesc mijloace înșelătoare pentru a-i induce în eroare pe conducătorii și lucrătorii bisericii și, astfel, împrumută bani non-credincioșilor. Sunt banii lor? Cu doar câteva cuvinte, îi împrumută – nu înseamnă asta că oferă în dar ofrandele lui Dumnezeu? E ceva ce fac antihriștii, iar unii chiar au făcut asemenea lucruri. Pentru a putea să facă așa ceva, firea lor trebuie să fie îndrăzneață, teribil de arogantă și destul de perfidă. În plus, este evident că sunt proști, cât se poate de proști – în mod sigur vor cădea pradă propriilor intrigi. Spune-Mi, cum ar trebui tratați astfel de oameni? (Ar trebui să fie excluși.) Atât? Excluși? Cine va acoperi pierderile? Trebuie obligați să plătească despăgubiri și apoi excluși. Nu sunt oare antihriștii neobrăzați, de pot să facă așa ceva? Prin ce se deosebesc ei de arhanghel? Arhanghelul ar spune cu neobrăzare: „Eu sunt cel care a făcut cerurile, pământul și toate lucrurile – omenirea este a mea să o controlez!” El calcă în picioare și corupe omenirea după bunul plac. Odată ce un antihrist a preluat puterea, va spune: „Trebuie să credeți cu toții în mine și să mă urmați. Eu conduc aici și am ultimul cuvânt. Apelați la mine în toate problemele și aduceți-mi banii bisericii!” Unii oameni spun: „De ce ar trebui să-ți dăm ție banii bisericii?”, iar antihristul spune: „Eu sunt conducătorul. Este dreptul meu să mă ocup de asta. Trebuie să gestionez totul, inclusiv ofrandele!” Și apoi preiau totul. Antihriștilor nu le pasă ce probleme sau dificultăți au frații și surorile cu intrarea lor în viață sau de ce cărți de predici și cuvinte ale lui Dumnezeu duc lipsă. Le pasă cine deține banii bisericii pentru a-i păstra în siguranță, cât de mulți sunt și cum sunt folosiți. În cazul în care Cel de mai sus face cercetări despre starea finanțelor bisericii respective, nu doar că nu vor preda banii bisericii, ci nici măcar nu-L vor lăsa pe Cel de mai sus să cunoască faptele. De ce nu-L vor lăsa? Pentru că vor să deturneze și să ia banii bisericii pentru ei înșiși. Antihriștii au cel mai mare interes față de lucrurile materiale, bani și statut. Nu sunt în niciun caz așa cum vorbesc la suprafață: „Cred în dumnezeu. Nu urmăresc lumea și nu râvnesc la bani.” Cu siguranță nu sunt așa cum spun. De ce urmăresc și păstrează statutul cu toată puterea lor? Pentru că doresc să dețină sau să controleze și să pună mâna pe toate lucrurile din jurisdicția lor – îndeosebi pe bani și lucruri materiale. Se bucură de acești bani și de aceste lucruri materiale ca și cum ar fi beneficiile statutului lor. Sunt descendenți autentici ai arhanghelului, cu natura-esență a Satanei în nume și în fapt. Toți cei care urmăresc statutul și prețuiesc banii au în mod sigur o problemă în ceea ce privește firea-esență a lor. Nu doar că au firea unui antihrist: sunt foarte ambițioși. Vor să controleze banii casei lui Dumnezeu. Dacă sunt numiți responsabili pentru o lucrare, atunci, mai întâi, nu îi vor lăsa pe alții să intervină și nici nu vor accepta cercetările sau supravegherea Celui de mai sus; dincolo de asta, când sunt supraveghetorii oricărei lucrări, vor găsi moduri de a se da mari, de a se proteja și de a se înălța. Vor mereu să iasă în frunte, să devină oameni care îi conduc și îi controlează pe alții. De asemenea, vor să dețină și să lupte pentru un statut mai înalt și chiar să controleze fiecare parte a casei lui Dumnezeu – în special, banii ei. Antihriștii au o dragoste deosebită față de bani. Când îi văd, li se luminează ochii; în mintea lor, se gândesc mereu la bani și fac eforturi de a-i avea. Toate acestea sunt semne și semnale ale antihriștilor. Dacă ai părtășie despre adevăr cu ei sau încerci să afli despre starea fraților și surorilor, punând întrebări precum câți dintre ei sunt slabi și negativi, ce rezultate obține fiecare în datoria lui și care dintre ei nu sunt potriviți pentru datoria lor, antihriștii nu vor fi interesați. Dar când vine vorba de ofrandele lui Dumnezeu – suma de bani, cine îi protejează, unde sunt păstrați, codurile de acces și așa mai departe – de asta le pasă cel mai mult. Un antihrist stăpânește excepțional de bine aceste lucruri. Le cunoaște ca pe propriul buzunar. Și acesta este un semn al unui antihrist. Antihriștii sunt cei mai buni la a rosti cuvinte care sună frumos, dar nu fac lucrare reală. În schimb, sunt mereu preocupați de gândul de a se bucura de ofrandele lui Dumnezeu. Spuneți-Mi, nu sunt antihriștii imorali? Nu au deloc umanitate – sunt diavoli până în măduva oaselor. În lucrarea lor, interzic mereu intervenția, cercetările și supravegherea altora. Acesta este cel de-al treilea comportament prin care se afișează a opta manifestare a antihriștilor.

Cu ceva timp în urmă, o biserică dintr-o țară a cumpărat o clădire și a trebuit să o renoveze și s-a întâmplat să fie conducătoare a bisericii în acea țară un antihrist care nu-și arătase încă adevărata față. Acel antihrist s-a folosit pentru renovări de un individ pe care nimeni nu-l cunoștea bine și nimeni nu știa ce fel de relație avea cu ea. Drept urmare, acel individ rău a profitat de situație și mulți bani care nu ar fi trebuit să fie cheltuiți au fost irosiți în timpul renovărilor. În prețul casei erau incluse câteva piese de mobilier utilizabile, care au fost toate scoase și înlocuite cu unele noi. Mobilierul vechi, care fusese îndepărtat, a fost apoi vândut de acel individ rău. Nu era chiar stricat – putea fi folosit în continuare – dar acel individ rău a cheltuit o sumă de bani în plus pentru a cumpăra unul nou, așa încât să câștige bani, să profite de situație. Știa antihristul despre aceste lucruri? Știa. Atunci de ce a tolerat astfel de fapte? Pentru că trebuie să fi avut o relație anormală. Unii oameni au văzut problema și aveau de gând să urmărească și să verifice construcția, să vadă cum merg lucrurile. De îndată ce au spus că au de gând să se uite la construcție, acel antihrist a devenit îngrijorat și neliniștit și a spus: „Nu! Termenul nu a sosit încă – nimeni nu are voie să se uite!” Reacția ei a fost atât de puternică, atât de emoțională – se întâmpla ceva acolo? (Da.) Acei oameni, puțin alarmați acum, au discutat despre situație: „Nu merge așa. Conducătoarea nu ne lasă să ne uităm la construcție. Sigur există o problemă aici; trebuie să mergem să aruncăm o privire la fața locului.” Dar antihristul tot nu a vrut să permită inspectarea lucrării înainte de termen. Spuneți-Mi, nu erau confuzi acei oameni? Faptul că antihristul nu a permis să fie văzută construcția dovedea că se întâmpla ceva. Trebuiau să se grăbească să raporteze situația Celui de mai sus, să o demită împreună sau să meargă cu forța să vadă și să verifice construcția. Aceasta era responsabilitatea lor. Dacă nu și-au putut asuma această responsabilitate, însemna că sunt niște lași inutili și incompetenți. Acei lași incompetenți nu au insistat. Nu era o problemă cu propriile case, așa că au ignorat-o. Atât de egoiști și iresponsabili au fost. Și când lucrarea a fost terminată, am văzut într-o filmare că exista o problemă. Ce problemă am văzut? Exista o masă în mijlocul unei săli de conferințe și de jur împrejur erau scaune din piele precum cele din birourile luxoase. Toate scaunele pe care stau Eu sunt scaune obișnuite, deci ar trebui ca acei oameni obișnuiți să folosească asemenea lucruri luxoase? (Nu.) Acela era tipul de mobilier pe care l-au instalat cei doi, iar oamenii de acolo erau foarte încântați să stea pe acele scaune. După ce am descoperit problema, l-am sunat pe acel nemernic și am început să investighez problema. Peste tot, în fiecare cameră, verificarea a scos la iveală multe probleme și multe pierderi financiare. Unele dintre piesele de mobilier originale ale casei fuseseră utilizabile, dar acel individ rău le-a scos și le-a vândut, ca să câștige bani de pe urma lor; mai mult, a câștigat bani când a cumpărat acele piese de mobilier noi, la prețuri mari; și, pe deasupra, a instalat unele echipamente care n-ar trebui să existe într-o biserică. Acel individ rău a procedat așa fără să consulte pe nimeni. Când a procedat așa, era la curent antihristul? Probabil că da. Mergea pe șantier în fiecare zi și, după ce a văzut acestea, nu a raportat, ci a tolerat risipa. Cât tupeu! Este conducătoarea credincioasă în Dumnezeu? După 20 de ani de credință în Dumnezeu, era atât de josnică și a făcut un asemenea lucru – ce fel de persoană este? Nu este o persoană! Nici măcar oamenii buni dintre non-credincioși nu fac asta; câtă imoralitate! De fiecare dată când Cel de mai sus o întreba despre lucrarea de construcție, făcea pe proasta ca să-l păcălească pe Cel de mai sus, acoperind și ascunzând lucrurile și, în cele din urmă, au apărut atât de multe probleme. Ar fi excesiv atunci să fie exclusă și lăsată să obțină un loc de muncă pentru a câștiga bani cu care să compenseze pierderile? (Nu.) Spuneți-Mi, chiar dacă acel antihrist ar putea restitui banii, și-ar găsi pacea în această viață? Ar putea să aibă o viață ușoară? Mă tem că va trebui să-și petreacă întreaga viață în chinuri. Dacă știa că acțiunile ei vor ajunge aici, de ce oare a procedat conducătoarea așa? De ce a făcut acele lucruri de la bun început? Nu e ca și cum ar fi crezut în Dumnezeu doar un an sau doi și n-ar fi cunoscut regulile din casa Lui, ce înseamnă să ai o inimă cu frică de Dumnezeu sau ce este loialitatea – după atâția ani de credință în El, nu se schimbase deloc și, chiar dacă a fost capabilă să presteze un mic serviciu, tot a făcut atât de mult rău! Pentru faptul că a fost atât de josnică, ar trebui să fie eliminată și blestemată!

Antihriștii au ceva în comun în felul în care lucrează: indiferent ce lucrare îndeplinesc, le interzic altora să intervină sau să facă cercetări. Vor mereu să ascundă și să acopere lucrurile. Trebuie să pună ceva la cale; nu le permit oamenilor să afle despre problemele din lucrarea lor. Dacă ar face lucrurile într-un mod integru și cinstit, într-un mod conform cu adevărul și cu principiile, cu o conștiință curată, de ce ar trebui să-și facă griji? Ce anume ar fi de nemenționat? De ce nu le permit altora să facă cercetări și să intervină? De ce sunt îngrijorați? De ce le este frică? În mod clar, pun ceva la cale – este atât de evident! Antihriștii lucrează fără transparență. Când fac ceva rău, se gândesc la modalitățile de a ascunde și de a acoperi acel lucru, fabricând aparențe false, chiar recurgând la înșelăciune sfruntată. Care sunt rezultatele acestui lucru? Dumnezeu scrutează totul și, chiar dacă alți oameni ar putea să nu știe ceva o vreme și ar putea să fie induși în eroare o vreme, va veni ziua când Dumnezeu va scoate la iveală acel lucru. În ochii lui Dumnezeu, totul este fățiș, totul este dezvăluit. Este inutil să-I ascunzi ceva lui Dumnezeu. El este atotputernic și, când va decide să te dezvăluie, totul va fi scos la lumina zilei. Doar antihriștii, acei neghiobi care nu au înțelegere spirituală și care au natura arhanghelului, ar crede: „Atât timp cât voi ascunde bine lucrurile și nu te voi lăsa să te amesteci, să faci cercetări sau să supraveghezi lucrurile, nu vei ști nimic – iar eu voi controla pe deplin această biserică!” Ei cred că vor putea controla situația dacă domnesc ca niște regi. Chiar așa stau lucrurile în realitate? Ei nu știu că Dumnezeu este atotputernic; istețimea lor este autoproclamată. Dumnezeu scrutează totul. De exemplu, spui că ai făcut ceva rău astăzi. Dumnezeu scrutează acel lucru, dar nu te dezvăluie – îți dă o șansă să te căiești. Faci din nou ceva rău mâine și, totuși, nu dai socoteală și nu te căiești; Dumnezeu îți mai dă o șansă și așteaptă să te căiești. Dacă rămâi însă impenitent, Dumnezeu nu va vrea să-ți dea acea șansă. Va fi dezgustat de tine și te va urî, iar în adâncul inimii Sale, nu va dori să te mântuiască și te va abandona complet. În acel caz, va fi o chestiune de câteva minute înainte să te dezvăluie și, indiferent cum vei încerca să acoperi lucrurile sau să împiedici acest lucru, va fi în zadar. Indiferent cât de mare este mâna ta, poți să acoperi cerul cu ea? Indiferent cât de capabil ești, poți să acoperi ochii lui Dumnezeu? (Nu.) Acelea sunt ideile nechibzuite ale omului. Cât despre cât de atotputernic este cu adevărat Dumnezeu, oamenii pot deja să simtă puțin acest lucru în cuvintele Sale. Mai mult, toți membrii acestei omeniri corupte care au făcut mult rău și s-au opus direct lui Dumnezeu au primit diverse pedepse și toți cei care văd acest lucru sunt pe deplin convinși și recunosc că este pedeapsa divină. Chiar și non-credincioșii pot vedea că dreptatea lui Dumnezeu nu tolerează nicio ofensare, prin urmare aceia care cred în El ar trebui să poată vedea acest lucru cu atât mai mult. Atotputernicia și înțelepciunea lui Dumnezeu sunt incomensurabile. Omul nu are cum să le vadă clar. Există un cântec – cum sună? („Faptele lui Dumnezeu nu pot fi măsurate.”) Aceasta este esența lui Dumnezeu, adevărata dezvăluire a identității și esenței Sale. Nu este nevoie de presupunerile sau speculațiile tale. Trebuie doar să crezi acele cuvinte – atunci nu vei face asemenea lucruri nesăbuite. Toți oamenii se consideră isteți; își acoperă ochii cu o frunză și spun: „Poți să mă vezi?” Dumnezeu spune: „Nu doar că pot să te văd în întregime, îți văd chiar și inima și de câte ori ai fost în lumea umană”, iar oamenii rămân uluiți. Nu te considera isteț; nu crede: „Dumnezeu nu știe despre una și nu știe despre alta. Niciunul dintre frați și surori nu a văzut. Nimeni nu știe. Am un mic tertip. Privește ce isteț sunt!” Niciunul dintre oamenii din această lume care nu înțeleg adevărul și nu cred că Dumnezeu este suveran asupra tuturor nu este inteligent. Indiferent ce spun sau ce fac, în cele din urmă, este doar o eroare, totul încalcă adevărul, totul se împotrivește lui Dumnezeu. Există un singur tip de persoană inteligentă. Care anume? Tipul care crede că Dumnezeu scrutează totul, că poate vedea totul și că este suveran peste toate. Oamenii de acest tip sunt extrem de inteligenți, deoarece în tot ce fac sunt supuși lui Dumnezeu; tot ce fac este în conformitate cu adevărul, este aprobat de Dumnezeu și primește binecuvântarea Lui. Dacă o persoană este inteligentă sau nu depinde de faptul dacă se poate supune lui Dumnezeu; depinde dacă ceea ce spune și face este în concordanță cu adevărul. Dacă ai această idee: „Iată ce cred eu despre această chestiune și asta aș vrea să fac, pentru că mi-ar aduce avantaje, dar nu vreau să le mărturisesc altora și nici nu vreau să afle despre asta” – este acesta modul corect de a gândi? (Nu.) Ce ar trebui să faci când îți dai seama că nu este modul corect de a gândi? Ar trebui să-ți dai o palmă zdravănă peste față, ca să înveți o lecție. Crezi că, dacă nu spui, Dumnezeu nu va ști? În realitate, când ai acel gând, Dumnezeu îți cunoaște inima. De unde știe El? Dumnezeu a văzut dincolo de natura-esență a omului. Așadar, de ce nu te dă în vileag în această chestiune? Chiar și fără să te dea în vileag, vei fi capabil să înțelegi treptat singur, deoarece ai mâncat și ai băut atât de multe dintre cuvintele Sale. Ai conștiință și rațiune, minte și gândire normală; ar trebui să-ți poți da seama pe cont propriu ce este bine și ce este rău. Dumnezeu îți dă timp și șansa de a gândi lucrurile încet, de a vedea dacă ești nesăbuit sau nu. Vei vedea rezultate după ce vei chibzui la acea chestiune timp de câteva zile: vei ști atunci că ești nesăbuit și prost și că n-ar trebui să încerci să ascunzi chestiunea respectivă de Dumnezeu. În toate privințele, ar trebui să-I dezvălui totul lui Dumnezeu și să fii sincer – aceasta este singura condiție și stare care ar trebui menținută în fața lui Dumnezeu. Chiar și atunci când nu te destăinui, ești deschis în fața lui Dumnezeu. Din perspectiva lui Dumnezeu, El cunoaște faptele, indiferent dacă te destăinui sau nu în privința lor. Nu ești foarte nesăbuit dacă nu-ți poți da seama de acest lucru? Deci cum poți să fii o persoană inteligentă? Deschizându-ți sufletul în fața lui Dumnezeu. Știi că Dumnezeu scrutează și știe totul, așa că nu te considera isteț și nu crede că s-ar putea să nu știe; întrucât este sigur că Dumnezeu observă în secret inimile oamenilor, cei inteligenți ar trebui să fie puțin mai sinceri, puțin mai curați și să fie onești – acesta este lucrul înțelept de făcut. Să simți mereu că ești isteț; să vrei mereu să-ți păstrezi micile secrete; să încerci mereu să menții puțină discreție – este oare modul corect de a gândi? Este în regulă să fii așa cu alții, deoarece unii oameni nu au caractere pozitive și nu iubesc adevărul. Poți fi puțin rezervat cu astfel de oameni. Nu le arăta ce este în inima ta. Să spunem, de exemplu, că există o persoană pe care o urăști și pe care ai vorbit-o de rău pe la spate. Ar trebui să-i spui acest lucru? Nu – este suficient să nu mai faci așa ceva. Dacă ai vorbi despre asta, ar afecta relațiile dintre voi. Știi în inima ta că nu ești bun, că ești murdar și ticălos înlăuntrul tău, că ești invidios pe alții, că ai vorbit de rău pe altcineva pe la spate ca să-i pătezi reputația, de dragul de a lupta pentru faimă și câștig – cât de abject! Recunoști că ești corupt; știi că fapta ta a fost greșită, că natura ta este ticăloasă. Apoi vii înaintea lui Dumnezeu și te rogi Lui: „O, Dumnezeule, ce am făcut în secret a fost un lucru ticălos și abject – Te implor să mă ierți, Te implor să mă conduci și Te implor să-mi aduci reproșuri. Mă voi strădui să nu mai fac așa ceva.” E în regulă să faci asta. Poți să folosești unele tehnici în interacțiunile tale cu oamenii, dar cel mai bine e să fii pur și simplu deschis față de Dumnezeu și, dacă ai intenții și folosești tehnici, atunci vei avea necazuri. În mintea ta, gândești întotdeauna: „Ce pot să spun ca să-L fac pe Dumnezeu să aibă o părere bună despre mine și să nu știe la ce mă gândesc în sinea mea? Care este lucrul corect de spus? Trebuie să păstrez mai mult pentru mine, trebuie să am un pic mai mult tact, trebuie să am o metodă; poate atunci Dumnezeu va avea o părere bună despre mine.” Crezi că Dumnezeu nu va ști dacă gândești mereu așa? Dumnezeu știe orice gândești. Este obositor să gândești astfel. Este mult mai simplu să vorbești sincer și precis, și îți ușurează viața. Dumnezeu va spune că ești cinstit și pur, că ai o inimă deschisă – și lucrul acesta este infinit de prețios. Dacă ai o inimă sinceră și o atitudine cinstită, atunci, chiar dacă sunt momente în care întreci limita și te porți nesăbuit, pentru Dumnezeu acest lucru nu este o fărădelege; este mai bun decât faptul că ești atât de calculat și mai bun decât faptul că meditezi și-ți macini gândurile întruna. Sunt antihriștii capabili de aceste lucruri? (Nu, nu sunt.)

Toți cei care merg pe calea antihriștilor sunt oameni cu fire de antihrist, iar oamenii cu fire de antihrist merg pe calea antihriștilor – totuși, există o oarecare diferență între oamenii cu fire de antihrist și antihriști. Dacă cineva are o fire de antihrist și merge pe calea antihriștilor, nu înseamnă neapărat că este un antihrist. Dar dacă nu se căiește și nu poate accepta adevărul, s-ar putea transforma într-un antihrist. Încă există o speranță și o șansă ca oamenii care merg pe calea antihriștilor să se căiască, deoarece nu au devenit încă antihriști. Dacă fac lucruri rele de multe feluri și sunt clasificați ca antihriști și, astfel, sunt îndepărtați și excluși imediat, nu vor mai avea șansa să se căiască. Dacă cineva care merge pe calea antihriștilor nu a făcut încă multe lucruri rele, acest lucru arată cel puțin că nu este încă o persoană rea. Dacă poate accepta adevărul, există o fărâmă de speranță pentru el. Dacă nu vrea să accepte adevărul, orice s-ar întâmpla, îi va fi foarte greu să fie mântuit, chiar dacă nu a făcut tot felul de lucruri rele. De ce nu poate fi mântuit un antihrist? Pentru că nu acceptă deloc adevărul. Cu toate acestea, casa lui Dumnezeu are părtășie despre a fi o persoană onestă – despre cum trebuie să fie deschis și sincer, să se destăinuie și să spună ce are de spus și să nu recurgă la înșelăciune – pur și simplu ei nu pot accepta asta. Antihriștii simt în permanență că oamenii au de pierdut din cauza sincerității și că este o nesăbuință să spui adevărul. Sunt absolut hotărâți să nu fie persoane oneste. Aceasta e natura antihriștilor, de aversiune și de ură față de adevăr. Cum poate fi mântuit cineva dacă nu acceptă câtuși de puțin adevărul? Dacă cineva care merge pe calea antihriștilor poate accepta adevărul, există o diferență clară între el și un antihrist. Toți antihriștii sunt oameni care nu acceptă nici măcar o fărâmă din adevăr. Indiferent câte lucruri greșite sau rele au făcut, indiferent cât de mari sunt pierderile pe care le-au provocat lucrării bisericii și intereselor casei lui Dumnezeu, nu vor reflecta niciodată asupra lor înșiși și nu se vor cunoaște. Chiar dacă sunt emondați, nu acceptă deloc adevărul; de aceea biserica îi clasifică drept oameni răi, drept antihriști. Cel mult, un antihrist va recunoaște doar că acțiunile sale încalcă principiile și nu sunt în acord cu adevărul, dar nu va recunoaște absolut niciodată că face rău intenționat sau că se împotrivește lui Dumnezeu intenționat. Va recunoaște doar greșeli, dar nu va accepta adevărul; și după aceea va continua să facă rău ca înainte, fără să practice vreun adevăr. Din faptul că un antihrist nu acceptă niciodată adevărul se poate vedea că natura-esență a antihriștilor este una de aversiune și de ură față de adevăr. Antihriștii rămân oameni care se împotrivesc lui Dumnezeu ca înainte, indiferent de câți ani cred în El. Pe de altă parte, întreaga omenire obișnuită, coruptă, poate avea firea unui antihrist, dar există o diferență între aceasta și antihriști. Există un număr de oameni care își pot asuma în inima lor cuvintele de judecată și de expunere ale lui Dumnezeu după ce le-au auzit, care pot cugeta la ele în mod repetat și pot reflecta asupra propriei persoane. Atunci ar putea să-și dea seama: „Așadar, aceasta este firea unui antihrist; aceasta înseamnă să mergi pe calea antihriștilor. Ce problemă gravă! Am acele stări și comportamente; am acel gen de esență – sunt o persoană de acel tip!” Apoi se gândesc cum pot să se elibereze de acea fire de antihrist și să se căiască cu adevărat și, astfel, își propun să nu meargă pe calea antihriștilor. În lucrarea și viața lor, în atitudinea lor față de oameni, evenimente și lucruri și față de însărcinarea dată de Dumnezeu, ei pot reflecta asupra propriilor acțiuni și propriului comportament, asupra motivului pentru care nu se pot supune lui Dumnezeu, pentru care trăiesc mereu potrivit unei firi satanice și nu se pot răzvrăti împotriva trupului și a Satanei. Astfel, se vor ruga lui Dumnezeu, vor accepta judecata și mustrarea Lui și Îl vor implora pe Dumnezeu să-i mântuiască de firea lor coruptă și de influența Satanei. Faptul că au hotărârea de a face acest lucru dovedește că pot accepta adevărul. Și ei dezvăluie o fire coruptă și dau curs propriei voințe; diferența este că un antihrist nu are doar ambiții și dorințe de a întemeia o împărăție independentă – în plus, nu acceptă adevărul, orice s-ar întâmpla. Acesta este călcâiul lui Ahile pentru un antihrist. Pe de altă parte, dacă o persoană cu fire de antihrist poate să accepte adevărul, să se roage lui Dumnezeu și să se bizuie pe El și dacă dorește să se elibereze de firea coruptă a Satanei și să meargă pe calea urmăririi adevărului, atunci în ce moduri vor fi de folos acea rugăciune și acea hotărâre pentru intrarea sa în viață? Cel puțin vor determina persoana să reflecteze asupra ei înșiși, să se cunoască pe sine în timp ce-și face datoria și să folosească adevărul pentru a rezolva probleme, astfel încât să ajungă să-și îndeplinească datoria în mod satisfăcător. Acesta e un mod în care îi vor fi de folos. Dincolo de asta, cu pregătirea prilejuită de îndeplinirea datoriei sale, va putea porni pe calea urmăririi adevărului. Orice dificultăți ar întâmpina, va fi capabilă să caute adevărul, să se concentreze asupra acceptării și practicării adevărului; va fi capabilă să se elibereze treptat de firea ei satanică, să se supună lui Dumnezeu și să-L slăvească. Poate dobândi mântuirea lui Dumnezeu printr-o astfel de practică. Oamenii cu o fire de antihrist pot dezvălui ocazional corupție și pot încă să vorbească și să acționeze în interesul faimei, câștigului și statutului, fără voia lor, și pot lucra în continuare după voia lor – dar, de îndată ce-și dau seama că își dezvăluie firea coruptă, vor avea remușcări și se vor ruga lui Dumnezeu. Aceasta dovedește că sunt persoane care pot accepta adevărul, care se supun lucrării lui Dumnezeu; dovedește că urmăresc intrarea în viață. Indiferent de câți ani a experimentat o persoană și cât de multă corupție dezvăluie, ea va putea în cele din urmă să accepte adevărul și să intre în adevărul-realitate. Este cineva care se supune lucrării lui Dumnezeu. Și, în timp ce face toate acestea, dovedește că a pus deja bazele pe adevărata cale. Dar unii care merg pe calea antihriștilor nu pot accepta adevărul. Pentru ei, mântuirea va fi la fel de greu de dobândit ca pentru antihriști. Asemenea oameni nu simt nimic când aud cuvintele lui Dumnezeu care îi dau în vileag pe antihriști, ci sunt indiferenți și impasibili. Când părtășia ajunge la subiectul firii antihristului, ei vor recunoaște că au o fire de antihrist și că merg pe calea antihriștilor. Vor vorbi destul de bine despre acest subiect. Dar, când vine timpul să practice adevărul, tot vor refuza să o facă; vor acționa în continuare după propria voință, bazându-se pe firea lor de antihrist. Dacă îi întrebi: „Te împotrivești în inima ta când dezvălui o fire de antihrist? Îți aduci reproșuri când vorbești ca să-ți protejezi statutul? Reflectezi asupra ta și ajungi să te cunoști când dezvălui o fire de antihrist? Ai remușcări în suflet odată ce ai aflat de firea ta coruptă? Te căiești sau te schimbi câtuși de puțin după aceea?”, cu siguranță nu au niciun răspuns, pentru că nu au avut astfel de experiențe și de confruntări. Nu vor putea să spună nimic. Sunt asemenea oameni capabili de o căință adevărată? Cu siguranță nu va fi ușor. Cei care chiar urmăresc adevărul vor fi îndurerați de orice dezvăluire a unei firi de antihrist înlăuntrul lor și vor deveni îngrijorați; vor ajunge să se gândească: „De ce nu pot să mă eliberez pur și simplu de această fire satanică? De ce dezvălui mereu o fire coruptă? De ce este această fire coruptă a mea atât de încăpățânată și de nerezolvat? De ce e atât de greu să intru în adevărul-realitate?” Acest lucru arată că experiența lor de viață este superficială și că firea lor coruptă nu a fost îndepărtată în mare măsură. De aceea bătălia din inima lor se dezlănțuie cu atâta înverșunare când li se întâmplă ceva și de aceea duc greul acelei suferințe. Deși au hotărârea de a se elibera de firea lor satanică, cu siguranță nu pot rezista fără acea luptă împotriva ei din inima lor – și acea stare de conflict se intensifică pe zi ce trece. Pe măsură ce se aprofundează cunoașterea lor de sine și văd cât de profund corupți sunt, ei tânjesc și mai mult să câștige adevărul, îl prețuiesc și mai mult și vor fi capabili să accepte și să practice adevărul neîntrerupt, în timp ce se cunosc pe ei înșiși și firea lor coruptă. Vor crește treptat în statură și viața-fire a lor va începe să se schimbe cu adevărat. Dacă vor încerca în continuare să experimenteze în acest fel, situația lor va deveni tot mai bună an după an și, în cele din urmă, vor fi capabili să biruiască trupul și să se elibereze de corupție, să practice adevărul frecvent și să dobândească supunerea față de Dumnezeu. Intrarea în viață nu este ușoară! E ca și cum ai resuscita o persoană care este pe cale să moară: responsabilitatea pe care o poți îndeplini este aceea de a avea părtășie despre adevăr, de a o sprijini, de a o aproviziona sau de a o emonda. Dacă poate să accepte și să se supună, există speranță pentru ea; poate fi destul de norocoasă să scape și să nu moară. Dar dacă refuză să accepte adevărul și nu știe absolut nimic despre sine, atunci este în pericol. Unii antihriști petrec unul sau doi ani după ce sunt eliminați fără să se cunoască pe ei înșiși și nu-și recunosc greșelile. Într-un astfel de caz, în ei nu a mai rămas niciun semn de viață și aceasta dovedește că nu mai au nicio speranță de a fi mântuiți. Puteți accepta adevărul atunci când sunteți emondați? (Da.) Atunci există speranță – e un lucru bun! Dacă puteți accepta adevărul, aveți o speranță de a fi mântuiți.

Dacă vrei să fii mântuit, trebuie să treci peste multe obstacole. Ce obstacole sunt acelea? O luptă neîncetată cu firea ta coruptă și cu firea Satanei și a antihriștilor: aceasta vrea să te controleze, iar tu vrei să te eliberezi de ea; vrea să te inducă în eroare, iar tu vrei să scapi de ea. Dacă vei descoperi că nu te poți elibera de firea ta coruptă nici măcar după ce ai ajuns să o cunoști, vei fi necăjit și îndurerat și te vei ruga. Uneori, când vezi că a trecut ceva vreme și încă nu ai reușit să scapi de controlul firii Satanei, vei simți că nu există speranță, dar nu vei ceda și vei simți că nu poți continua fiind atât de negativ și de descurajat – că trebuie să lupți în continuare. Pe parcursul îndeplinirii unei datorii și al experimentării lucrării lui Dumnezeu, oamenii au treptat diferite răspunsuri interioare. Pe scurt, aceia cu viață sunt cei care urmăresc adevărul și care se schimbă constant în sinea lor. Va exista o inversare constantă în gândirea și opiniile lor, în comportamentul și practicile lor și chiar în intențiile, ideile și gândurile din adâncul minții lor. Mai mult, vor distinge tot mai clar ce este bine și ce este rău, ce lucruri greșite au făcut, dacă un anumit mod de gândire este corect sau greșit, dacă o anumită opinie este în conformitate cu adevărul, dacă principiile din spatele unui anumit mod de a acționa sunt conforme cu intențiile lui Dumnezeu și dacă sunt persoane care se supun lui Dumnezeu și care iubesc adevărul. Aceste lucruri vor deveni treptat tot mai clare în inima lor. Pe ce bază se construiește atunci obținerea acestor rezultate? Pe baza practicării și pătrunderii în adevăruri pe măsură ce le înțeleg. De ce oare antihriștii pur și simplu nu pot obține schimbarea? Sunt incapabili să înțeleagă adevărul? (Nu.) Îl pot înțelege, dar nu-l practică și nu-l practică atunci când îl aud. S-ar putea să-l înțeleagă și să-l accepte ca doctrină, dar pot să pună în practică măcar acele fărâme de doctrine și reglementări pe care sunt capabili să le înțeleagă? Nu, câtuși de puțin; chiar dacă i-ai forța, chiar dacă s-ar istovi încercând, tot nu le-ar putea pune în practică. De aceea, pentru ei, intrarea în adevăr rămâne veșnic un abis. Oricât de mult ar vorbi un antihrist despre a fi o persoană onestă, oricât de mari ar fi eforturile sale, tot nu poate să facă o singură declarație onestă; și oricum ar vorbi despre grija față de intențiile lui Dumnezeu, tot nu va renunța la motivațiile sale egoiste și abjecte. Acționează dintr-un punct de vedere egoist. Când văd ceva bun, ceva ce le-ar aduce beneficii, antihriștii spun: „Dă-l încoace, este al meu!” Spun orice ar fi de folos pentru statutul lor și fac orice ar fi de folos pentru ei înșiși. Aceasta este esența antihriștilor. Ar putea să simtă, într-un moment de entuziasm, că au înțeles puțin din adevăr. Sunt cuprinși de zel și strigă câteva lozinci: „Trebuie să practic, să mă schimb și să-l mulțumesc pe dumnezeu!” Dar când vine timpul să practice adevărul, fac ei acest lucru? Nu. Orice ar spune Dumnezeu, oricât de multe adevăruri și fapte așa cum sunt predică El, alături de oricâte exemple reale, nu poate să miște un antihrist, nici să-i influențeze ambiția. Aceasta e o caracteristică, un semn al antihriștilor. Pur și simplu nu vor practica deloc adevărul; când vorbesc frumos, e pentru urechile altora și, oricât de frumos ar vorbi, e doar o formă de discurs pompos și gol – este o teorie pentru ei. Cum plasează asemenea oameni de fapt adevărul în inimile lor? Care am spus deja că este natura-esența unui antihrist? (De ură față de adevăr.) Așa este. Antihriștii urăsc adevărul. Cred că ticăloșia, egoismul și josnicia, aroganța, răutatea, uzurparea statutului și bogățiilor, precum și controlul lor asupra altora reprezintă adevărul suprem, filosofia supremă și că nimic altceva nu este la fel de măreț ca acele lucruri. Odată ce obțin statutul și pot controla oamenii, pot face orice își doresc, iar toate ambițiile și dorințele lor sunt atunci realizabile. Acesta este scopul final al unui antihrist.

Antihriștii sunt scârbiți de adevăr și îl urăsc. Este posibil să determini pe cineva care e scârbit de adevăr să-l accepte și să-l practice? (Nu.) Să faci așa ceva este echivalent cu a pune o vacă să se urce într-un copac sau un lup să mănânce fân – ar însemna să le ceri ceva imposibil? Uneori vezi un lup strecurându-se într-o turmă ca să stea cu oile. Este un vicleșug, își așteaptă ocazia de a mânca oile. Natura lui nu se va schimba niciodată. La fel, a pune un antihrist să practice adevărul este echivalent cu a pune un lup să mănânce fân și să-și abandoneze instinctul de a mânca oi: este imposibil. Lupii sunt carnivori. Ei mănâncă oi – mănâncă tot soiul de animale. Aceasta e natura lor și nu se poate schimba. Dacă cineva spune: „Nu știu dacă sunt un antihrist, dar ori de câte ori aud adevărul în părtășie, inima îmi fierbe de furie și îl urăsc – și urăsc chiar mai mult pe oricine mă emondează”, este acea persoană un antihrist? (Da.) Cineva spune: „Când ți se întâmplă ceva, trebuie să te supui și să cauți adevărul”, iar acea primă persoană spune: „Să mă supun, ce aiureală! Taci!” Ce fel de lucru e acesta? E vorba de un temperament irascibil? (Nu.) Ce fire este? (Ură față de adevăr.) Nu tolerează nici măcar să se vorbească despre acesta și, imediat ce ai părtășie despre adevăr, natura lor izbucnește și își arată adevărata față. Nu le place să audă nicio mențiune despre căutarea adevărului sau supunerea față de Dumnezeu. Cât de mare este neplăcerea lor? Explodează când aud astfel de discuții. Politețea lor dispare; nu se tem că-i ia gura pe dinainte. Atât de departe merge ura lor. Pot să practice adevărul atunci? (Nu.) Adevărul nu este menit pentru cei răi; este menit pentru acei oameni care au conștiință și rațiune, care iubesc adevărul și lucrurile pozitive. Le cere acelor oameni să-l accepte și să-l practice. Cât despre acei oameni ticăloși cu esența unui antihrist, care sunt extrem de ostili față de adevăr și de lucrurile pozitive, ei nu vor accepta niciodată adevărul. Indiferent de câți ani cred în Dumnezeu, indiferent cât de multe predici aud, nu vor accepta sau practica adevărul. Să nu crezi că nu practică adevărul pentru că nu-l înțeleg și că-l vor înțelege când vor auzi mai mult din el. Este imposibil, pentru că toți cei care sunt scârbiți de adevăr și îl urăsc sunt de teapa Satanei. Nu se vor schimba niciodată și nimeni altcineva nu-i poate schimba. Seamănă cu arhanghelul, după ce L-a trădat pe Dumnezeu: L-ați auzit vreodată pe Dumnezeu spunând că-l va mântui pe arhanghel? Nu a spus niciodată asta. Așadar, ce i-a făcut Dumnezeu Satanei? L-a aruncat în văzduh și l-a pus să presteze un serviciu pentru El pe pământ, făcând ce ar trebui să facă. Și, când va termina de prestat un serviciu, iar planul de gestionare al lui Dumnezeu se va încheia, îl va distruge și asta va fi tot. Mai spune Dumnezeu și altceva despre asta? (Nu.) De ce nu? Pentru că ar fi, într-un cuvânt, inutil. Să-i spui chiar și un singur lucru ar fi de prisos. Dumnezeu Și-a dat seama: natura-esență a unui antihrist nu se poate schimba niciodată. Așa stau lucrurile.