Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a doua) Secțiunea a cincea
Ce atitudine adoptă unii oameni imediat ce aud că cineva intenționează să intervină și să le supravegheze lucrarea? „Supravegherea este în regulă. Accept supravegherea. Este în regulă și să faci cercetări, dar, dacă vrei într-adevăr să mă supraveghezi, nu voi avea cum să progresez cu lucrarea mea. Voi avea mâinile legate. Dacă ai mereu ultimul cuvânt și mă transformi într-un executant, nu voi putea să lucrez. «Poate exista un singur mascul alfa.»” Nu este aceasta o teorie? Este o teorie a antihriștilor. Ce fire are o persoană care spune așa ceva? Este firea unui antihrist? Ce înseamnă faptul că „Poate exista un singur mascul alfa”? Ei nu suportă nici măcar când Cel de mai sus face cercetări. Dacă n-ar face cercetări Cel de mai sus, acțiunile tale n-ar încălca atunci adevărul? Ai face ceva greșit din cauza cercetărilor? Cel de mai sus ți-ar deraia lucrarea? Spune-Mi, Cel de mai sus oferă îndrumări privind lucrarea, face cercetări despre ea și o supraveghează pentru a fi făcută mai bine sau mai rău? (Mai bine.) Atunci de ce unii oameni nu acceptă acele rezultate îmbunătățite? (Sunt guvernați de firea unui antihrist.) Așa este. Este firea lor de antihrist, nu se pot abține. Se supără de îndată ce cineva face cercetări despre lucrarea de care sunt responsabili. Simt că interesele lor vor fi împărțite altora, la fel și statutul și puterea lor. Așadar, sunt puși în încurcătură. Simt că planurile și procedurile le-au fost date peste cap. Și va funcționa acest lucru pentru ei? În cazul în care Cel de mai sus promovează o persoană și o pune să coopereze cu ei, își spun: „Nu aveam de gând să folosesc această persoană, dar cel de mai sus insistă că este bună și a promovat-o. N-am o părere grozavă în privința asta. Cum voi lucra în cooperare cu ea? Dacă o folosește cel de mai sus, pur și simplu voi pleca!” Spun asta, dar chiar vor putea să renunțe la statutul lor? Nu vor putea, ceea ce fac este conflictual. Ar fi de acord ca o persoană să facă o lucrare care le amenință statutul, care nu-i pune în valoare sau le sabotează scenariul actual? Nu, n-ar fi. Când Cel de mai sus promovează pe cineva sau înlocuiește pe cineva, de exemplu, ce cred ei? „Ce palmă peste față! Nici măcar nu m-a consultat pe mine. Lăsând toate celelalte deoparte, încă sunt conducător. De ce nu-mi spune nimic înainte? Ca și cum n-aș conta deloc!” Cine ești, la urma urmei? Asta e slujba ta? În primul rând, nu este domeniul tău și, în al doilea, acești oameni nu te urmează pe tine, așa că de ce trebuie să contezi atât de mult pentru ei? Este în acord cu adevărul? Care adevăr? Există principii pentru promovarea sau pentru înlocuirea unei persoane de către Cel de mai sus. De ce promovează pe cineva Cel de mai sus? Pentru că este necesar pentru lucrare. De ce înlocuiește pe cineva Cel de mai sus? Pentru că nu mai este necesar pentru lucrare, nu poate face lucrarea. Dacă tu nu-l înlocuiești și nu-l lași nici măcar pe Cel de mai sus să facă asta, nu ești insensibil la rațiune? (Ba da.) Unii spun: „Ce rușine pentru mine când cel de mai sus demite pe cineva! Dacă intenționează să înlocuiască pe cineva, ar trebui să-mi spună în privat și mă voi ocupa eu. Este treaba mea; face parte din sarcinile care îmi revin. Dacă îl înlocuiesc, le va arăta tuturor cât de perspicace sunt în privința oamenilor și că pot face o lucrare reală. Ce onoare ar fi!” Voi gândiți așa? Unii oameni vor renumele și mândria și oferă asemenea justificări. Va funcționa? Are vreun sens? Într-o privință, casa lui Dumnezeu își face lucrarea în conformitate cu adevărurile-principii; în alta, lucrează în funcție de circumstanțe, așa cum sunt ele. Nu se pune problema de a ocoli un nivel de comandă, mai ales când vine vorba de promovările și înlocuirile de către Cel de mai sus sau de îndrumările și instrucțiunile sale pentru un proiect de lucru. În astfel de cazuri, se pune și mai puțin problema de a ocoli un nivel de comandă. Așadar, de ce caută antihriștii aceste „defecte”? Un lucru e sigur: ei nu înțeleg adevărul, așa că evaluează lucrarea casei lui Dumnezeu cu creierul lor uman și cu procesele din lumea exterioară. Dincolo de asta, scopul lor principal rămâne autoconservarea și trebuie să aibă mândria lor. Sunt mieroși și alunecoși în tot ceea ce fac; nu-i pot lăsa pe subalternii lor să vadă că au defecte sau neajunsuri. În ce măsură vor păstra ei aparențele? Atât de mult, încât ceilalți îi vor considera fără cusur, fără corupție sau neajunsuri. Alții vor considera că este potrivit ca ei să fie folosiți de Cel de mai sus și să fie aleși de frați și surori – sunt persoane perfecte. Nu le-ar plăcea să fie lucrurile așa? Nu este aceasta firea unui antihrist? (Ba da.) Da, aceasta este firea unui antihrist.
Părtășia noastră de acum a fost despre unul dintre comportamentele principale ale antihriștilor: ei le interzic altora să intervină, să facă cercetări sau să-i supravegheze în lucrarea lor. Indiferent ce rânduieli face casa lui Dumnezeu pentru a-și urmări lucrarea, pentru a afla mai multe despre ea sau pentru a o supraveghea, ei vor folosi orice fel de tehnică pentru a-i zădărnici planurile și a o refuza. De exemplu, când unor oameni li se atribuie un proiect de către Cel de mai sus, trece un timp fără niciun progres. Ei nu-i spun Celui de mai sus dacă lucrează la proiect, cum decurge sau dacă au intervenit dificultăți sau probleme. Nu oferă niciun feedback. O parte din lucrare este urgentă și nu poate fi întârziată, dar ei își târăsc picioarele, trăgând de timp, fără să termine lucrarea. Atunci Cel de mai sus trebuie să facă cercetări. Când Cel de mai sus procedează așa, acei oameni găsesc cercetările insuportabil de jenante și li se împotrivesc în inima lor: „Au trecut doar vreo zece zile de când mi s-a atribuit această slujbă. Nici măcar nu m-am orientat bine și deja Cel de mai sus face cercetări. Cerințele lui de la oameni sunt pur și simplu prea mari!” Aici au ajuns, caută greșeli în privința cercetărilor. Care e problema aici? Spuneți-Mi, nu este destul de normal din partea Celui de mai sus să facă cercetări? În parte, este vorba de dorința de a afla mai multe despre progresul lucrării, precum și despre dificultățile care rămân de rezolvat; în plus, este vorba de dorința de a afla mai multe despre tipul de calibru pe care îl au oamenii cărora le-a atribuit această lucrare și dacă vor fi într-adevăr capabili să rezolve probleme și să facă lucrul bine. Cel de mai sus vrea să cunoască faptele așa cum sunt și, de cele mai multe ori, face cercetări în astfel de circumstanțe. Nu e ceva ce ar trebui să facă? Cel de mai sus este îngrijorat că nu știi să rezolvi probleme și că nu te descurci cu lucrul. De aceea face cercetări. Unii oameni sunt destul de potrivnici și dezgustați de astfel de cercetări. Nu sunt dispuși să-i lase pe alții să facă cercetări și, atât timp cât oamenii fac asta, sunt potrivnici și au bănuieli, cugetând mereu: „De ce fac mereu cercetări și caută să afle mai multe? Oare nu au încredere în mine și mă privesc cu dispreț? Dacă nu au încredere în mine, n-ar trebui să mă folosească!” Ei nu înțeleg niciodată cercetările și supravegherea Celui de mai sus, împotrivindu-se. Oare astfel de oameni au rațiune? De ce nu-i permit Celui de mai sus să facă cercetări și să-i supravegheze? Mai mult, de ce sunt potrivnici și sfidători? Care este problema aici? Nu le pasă dacă îndeplinirea datoriei lor este eficientă sau dacă va îngreuna progresul lucrării. Nu caută adevărurile-principii atunci când își îndeplinesc datoria, ci fac orice vor. Nu se gândesc deloc la rezultatele sau la eficiența lucrării și nici la interesele casei lui Dumnezeu, cu atât mai puțin la intențiile și cerințele lui Dumnezeu. Gândirea lor este: „Am propriile modalități și rutine de a-mi face datoria. Nu cere prea mult de la mine și nu cere nici lucruri prea detaliate. E suficient de bine că pot să-mi fac datoria. Nu pot să mă obosesc prea tare sau să sufăr prea mult.” Ei nu înțeleg cercetările Celui de mai sus și încercările lui de a afla mai multe despre lucrarea lor. Ce le lipsește de nu pot înțelege? Le lipsește supunerea? Le lipsește simțul responsabilității? Loialitatea? Dacă ar fi cu adevărat responsabili și loiali în îndeplinirea datoriei lor, ar respinge oare cercetările Celui de mai sus privind lucrarea lor? (Nu.) Ar putea să le înțeleagă. Dacă într-adevăr nu le înțeleg, există o singură posibilitate: își văd datoria ca pe vocația și mijlocul lor de trai și profită de ea, considerând datoria pe care o îndeplinesc drept o condiție și o monedă de schimb cu care să obțină o recompensă în tot acest timp. Vor face doar puțină lucrare de prestigiu ca să se descurce cu Cel de mai sus, fără să încerce să-și asume însărcinarea dată de Dumnezeu drept datoria și obligația lor. Așadar, când Cel de mai sus face cercetări despre lucrarea lor sau o supraveghează, ei intră într-o stare de spirit de repulsie și împotrivire. Nu este așa? (Ba da.) De unde provine această problemă? Care este esența ei? Că au o atitudine greșită față de proiectul de lucru. Se gândesc doar la comoditatea și confortul trupesc, la statutul și mândria lor, în loc să se gândească la eficiența lucrării și la interesele casei lui Dumnezeu. Nu caută deloc să acționeze conform adevărurilor-principii. Dacă ar avea realmente puțină conștiință și rațiune, ar fi capabili să înțeleagă cercetările și supravegherea Celui de mai sus. Ar fi capabili să spună din inimă: „Cercetările Celui de mai sus sunt un lucru bun. Dacă n-ar exista, aș proceda mereu după propria voință, ceea ce ar afecta eficiența lucrării sau chiar i-ar dăuna. Cel de mai sus are părtășie și verifică lucrurile și, de fapt, a rezolvat probleme reale; ce lucru minunat este acela!” Aceasta ar demonstra că sunt persoane responsabile. Le este teamă că ar fi o responsabilitate pe care n-ar putea să o poarte dacă s-ar ocupa de lucrare pe cont propriu și ar interveni o eroare sau un incident care ar provoca o pierdere iremediabilă pentru lucrarea casei lui Dumnezeu. Nu este acela un simț al responsabilității? (Ba da.) Este un simț al responsabilității și un semn că își arată loialitatea. Ce se întâmplă în mintea oamenilor care nu-i lasă pe alții să facă cercetări despre lucrarea lor? „Această slujbă este treaba mea, fiindcă eu am fost însărcinat cu ea. Eu iau deciziile în treaba mea; nu am nevoie să se implice nimeni altcineva!” Ei se gândesc la lucruri pe cont propriu și fac ce vor, așa cum le dictează personalitatea lor. Fac orice le va aduce beneficii și nimeni nu are voie să întrebe despre lucruri, nimeni nu are voie să cunoască starea reală a lucrurilor. Dacă îi întrebi: „Cum merge cu acea sarcină?”, vor spune: „Așteaptă.” Dacă întrebi apoi: „Cum evoluează?”, vor spune: „Aproape am terminat.” Orice i-ai întreba, vor spune doar un cuvânt sau două. Vor scoate doar vreo două cuvinte pe rând și cam atât, nu vor oferi nici măcar o propoziție precisă și specifică. Nu ți se pare dezgustător să vorbești cu astfel de oameni? Este evident că nu vor să-ți spună nimic mai mult. Dacă pui mai multe întrebări, își pierd răbdarea: „Tot întrebi despre acel lucru neînsemnat, de parcă n-aș putea să duc lucrurile până la capăt, de parcă n-aș fi potrivit pentru această sarcină!” Pur și simplu nu sunt dispuși să-i lase pe alții să pună întrebări. Și dacă îi întrebi în continuare, vor spune: „Ce sunt eu pentru tine, un măgar sau un cal căruia să-i dai porunci? Dacă n-ai încredere în mine, nu mă folosi; dacă mă folosești, trebuie să ai încredere în mine, iar încrederea în mine înseamnă că n-ar trebui să faci mereu cercetări!” Acesta e genul de atitudine pe care o au. Tratează ei programul de lucru ca pe o datorie pe care o au de îndeplinit? (Nu.) Antihriștii nu tratează lucrarea ca pe datoria lor, ci ca pe o monedă de schimb cu care să obțină binecuvântări și o recompensă. Se mulțumesc doar cu munca, pe care ar vrea să o ofere în schimbul binecuvântărilor. De aceea lucrează cu o atitudine superficială. Nu vor ca alții să intervină în lucrarea lor, în parte pentru a-și păstra demnitatea și mândria. Ei cred că datoria pe care o îndeplinesc și lucrarea pe care o fac le aparțin personal, că sunt treburile lor private. De aceea nu-i lasă pe alții să intervină. Cealaltă parte a problemei este că, dacă se achită cu bine de lucrare, pot să-și asume meritul și să ceară recompense. Dacă ar interveni cineva, meritul nu ar mai fi doar al lor. Se tem ca alții să nu le răpească meritul. De aceea nu vor accepta în niciun caz intervenția altora în lucrarea lor. Nu sunt oamenii de felul antihriștilor egoiști și infami? Indiferent ce datorie fac, e ca și cum s-ar ocupa de treburile lor private. Nu-i vor lăsa pe alții să intervină sau să participe, indiferent cum merge când fac ceva pe cont propriu. Dacă fac acel lucru bine, vor insista ca meritul să le revină doar lor, ca nu cumva altcineva să-și asume o parte din merit sau din rezultatele lucrării. Nu este supărător? Ce fire este aceasta? Este firea Satanei. Când Satana acționează, nu permite intervenția nimănui altcuiva, vrea să aibă ultimul cuvânt în tot ce face și să controleze totul, și nimeni nu poate supraveghea sau pune vreo întrebare. Dacă cineva se amestecă sau intervine, acest lucru este chiar mai puțin admisibil. Așa acționează un antihrist; indiferent ce face, nimeni nu are voie să pună vreo întrebare și, indiferent cum operează în culise, nimeni nu are voie să intervină. Acesta este comportamentul unui antihrist. Acționează astfel pentru că, pe de o parte, are o fire extrem de arogantă și, pe de altă parte, îi lipsește rațiunea extrem de mult. Îi lipsește complet supunerea și nu permite nimănui să-i supravegheze ori să-i inspecteze lucrarea. Acestea sunt cu adevărat acțiunile unui diavol, care sunt complet diferite de cele ale unei persoane normale. Oricine face o lucrare are nevoie de colaborarea celorlalți, are nevoie de sprijinul, sugestiile și colaborarea altor oameni și, chiar dacă este cineva care supraveghează sau urmărește, acesta nu este un lucru rău, este necesar. Dacă într-o parte a lucrării survin greșeli și sunt identificate de oamenii care urmăresc și corectate prompt, evitând pierderi în lucrare, nu este acesta un mare ajutor? Și astfel, când oamenii deștepți fac ceva, le place ca alți oameni să-i supravegheze, să-i observe și să îi cerceteze. Dacă, din întâmplare, chiar survine o greșeală și acești oameni o pot semnala, iar greșeala poate fi rectificată prompt, nu este acesta un rezultat mult dorit? Nimănui din această lume nu-i este inutil ajutorul altora. Doar oamenilor cu autism sau depresie le place să fie pe cont propriu și să nu intre în contact, nici să comunice cu alți oameni. Când oamenii suferă de autism sau depresie, nu mai sunt normali. Nu se mai pot controla pe ei înșiși. Dacă mintea și rațiunea oamenilor sunt normale, dar ei pur și simplu nu vor să comunice cu alții și nu vor ca alți oameni să știe ce fac, vor să facă lucrurile în secret, în privat, să acționeze în culise și nu ascultă de nimic din ce spun toți ceilalți, atunci astfel de oameni sunt antihriști, nu? Ei sunt antihriști.
Odată, când l-am văzut pe conducătorul unei biserici, l-am întrebat ce se întâmplă cu îndeplinirea îndatoririlor de către frați și surori. Am întrebat: „Există cineva în biserică la momentul de față care tulbură viața bisericii?” Poți ghici ce a spus? „Lucrurile sunt în regulă; sunt bune.” Am întrebat: „Cum își face datoria sora cutare?” El a spus: „Bine.” Apoi am întrebat: „De câți ani crede în Dumnezeu?” El a spus: „Este în regulă.” Am spus: „Această masă n-ar trebui să fie aici; trebuie mutată.” El a spus: „Mă voi gândi la asta.” Am spus: „Nu trebuie udată bucata asta de teren?” El a spus: „Vom avea părtășie în privința asta.” Am spus: „Aceasta e cultura pe care ai plantat-o pe acest teren anul acesta. Vei planta același lucru anul viitor?” El a spus: „Grupul nostru de luare a deciziilor are un plan.” Acela e genul de răspunsuri pe care le-a dat. Ce senzație îți dă când le auzi? Înțelegi ceva din ele? Obții vreo informație? (Niciuna.) Îți dai seama imediat că te trage pe sfoară, te tratează ca pe un idiot, un străin. El nu știe exact cine e străinul; non-credincioșii numesc acest lucru „un oaspete care se poartă ca o gazdă”. El nu-și cunoaște propria identitate. Am spus: „Aveți foarte mulți oameni care locuiesc aici și aerul nu circulă bine. Ar trebui să montați un ventilator, altfel va deveni prea cald, iar oamenii pot face insolație.” El a spus: „Vom discuta despre asta.” Despre tot ce i-am spus a trebuit să discute, să aibă părtășie și să se gândească. Orice rânduieli aș face, orice aș spune n-ar avea nicio importanță pentru el. Pentru el nu erau rânduieli sau ordine și nu le-a pus în aplicare. Ce a considerat atunci că sunt cuvintele Mele? (Sugestii pe care să le ia în considerare.) Îi ofeream eu sugestii pe care să le ia în considerare? Nu, îi spuneam ce ar trebui să facă, ce trebuia să facă. Oare nu a înțeles ce am spus? Dacă nu a înțeles, înseamnă că era un neghiob care nu știa care este identitatea lui sau ce datorie îndeplinea. Erau foarte mulți oameni care locuiau acolo, fără aer condiționat în interior și fără să circule aerul. Cât de inteligent putea fi dacă nu a montat un ventilator? Ar trebui să meargă imediat acasă; este un gunoi, iar casa lui Dumnezeu nu are nevoie de gunoaie. Oamenii nu știu totul despre orice, dar pot învăța. Sunt unele lucruri pe care nu le înțeleg, așa că le discut cu alții: „Care credeți că este modalitatea bună de a proceda? Sunteți liberi să vă oferiți sugestiile.” Dacă unii cred că o cale ar fi cea mai bună, spun: „Bine, hai să facem cum spui tu. Oricum nu M-am gândit încă bine ce ar trebui să facem. Vom alege ce ai spus.” Nu este aceasta gândirea umanității normale? Asta înseamnă să te înțelegi cu ceilalți. Când se înțeleg cu ceilalți, oamenii nu trebuie să facă distincția între cine este superior sau inferior, cine este și cine nu este în centrul atenției sau cine are ultimul cuvânt despre lucruri. Nu este nevoie să faceți aceste distincții, trebuie să țineți seama de oricine arată calea corectă și conformă cu adevărurile-principii. Sunteți capabili să faceți asta? (Da.) Unii oameni nu sunt. Antihriștii nu sunt capabili, ei insistă să aibă ultimul cuvânt și nimic mai puțin. Ce fel de lucru este acesta? Părerile exprimate de alții nu funcționează la ei, chiar dacă sunt rezonabile; ei știu că sunt corecte și rezonabile, dar nu vor accepta nimic propus de altcineva; sunt fericiți doar atât timp cât ei sunt cei care au propus ceva. Chiar și în această chestiune minoră, ei luptă pentru superioritate. Ce fire este aceea? Firea antihriștilor. Ei acordă o valoare excesivă statutului, renumelui și mândriei. Cât de multă valoare? Acele lucruri sunt mai importante pentru ei decât viața lor; își vor proteja statutul și renumele, chiar cu prețul vieții lor.
Antihriștii împiedică intervenția, cercetările sau supravegherea celorlalți în orice lucrare fac și această interdicție se manifestă în mai multe moduri. Unul este pur și simplu refuzul. „Nu te mai amesteca, nu mai face cercetări și nu mă mai supraveghea când lucrez. Orice lucrare fac este responsabilitatea mea, știu cum să o fac și nu am nevoie de nimeni să mă gestioneze!” Acesta este un refuz categoric. O altă manifestare este aparența de a fi receptiv, spunând: „Bine, hai să avem părtășie și să vedem cum ar trebui făcută lucrarea”, dar, când ceilalți chiar încep să facă cercetări și încearcă să afle mai mult despre lucrarea lor sau când semnalează câteva probleme și fac câteva sugestii, care este atitudinea lor? (Nu sunt receptivi.) Așa e, pur și simplu refuză să accepte, găsesc pretexte și scuze să respingă sugestiile altora, transformă răul în bine și binele în rău, însă, de fapt, în inimile lor, știu că forțează logica, că rostesc cuvinte bombastice, că lucrurile pe care le spun sunt doar teoretice, că în spusele lor nu există realitatea exprimată de alți oameni. Și totuși, pentru a-și proteja statutul și pe deplin conștienți că se înșală și ceilalți au dreptate, tot transformă binele celorlalți oameni în rău și răul lor în bine. Continuă să facă acest lucru, nepermițând introducerea sau implementarea lucrurilor care sunt corecte și conform adevărului în locul în care se află ei. Nu tratează ei lucrarea bisericii ca pe un joc, ca pe o glumă? Nu refuză ei să accepte cercetările și supravegherea? Nu exprimă această „interdicție” a lor cu nerușinare, spunându-ți: „N-ai voie să te amesteci în lucrarea mea.” Nu așa pare ceea ce fac ei, dar asta e gândirea lor. Vor folosi anumite șiretlicuri și vor părea destul de evlavioși la exterior. Vor spune: „Se întâmplă să avem nevoie de ajutor, prin urmare, acum că ești aici, ai puțină părtășie cu noi!” Conducătorul lor de nivel superior va crede că sunt sinceri și, astfel, va avea părtășie cu ei, spunându-le despre circumstanțe așa cum sunt. După ce-l ascultă pe conducător, vor ajunge să se gândească: „Așa vezi tu lucrurile. Ei bine, va trebui să le dezbat cu tine, să resping și să combat punctul tău de vedere. Te voi face de rușine.” Este aceea o atitudine de acceptare? (Nu.) Ce atitudine este atunci? Este un refuz de a accepta intervenția, cercetările sau supravegherea altora în datoria pe care o fac. Ținând cont că antihriștii ar face asta, de ce asumă ei atunci aparențe false pentru oameni și afișează o atitudine de acceptare? Faptul că i-ar înșela pe oameni în acest fel arată cât de vicleni sunt. Se tem că oamenii le vor vedea adevărata față. În prezent, îndeosebi, există unii oameni cu o anumită măsură de discernământ, prin urmare, dacă un antihrist ar refuza supravegherea și ajutorul altora în mod direct, oamenii ar fi capabili să-și dea seama și să le vadă adevărata față. Atunci ei și-ar pierde mândria și statutul și nu le-ar fi ușor să fie aleși conducători sau lucrători în viitor. Așadar, când un conducător de nivel superior le verifică lucrarea, ei pretind că acceptă acest lucru, spunând lucruri plăcute și încurajatoare, făcându-i pe toți să creadă: „Privește cât de evlavios este, cât de mult caută adevărul conducătorul nostru! Conducătorul nostru are grijă de viețile noastre și de lucrarea bisericii. Își asumă responsabilitatea în îndeplinirea datoriei lui. Îl vom vota din nou la următoarele alegeri.” Nimeni nu se așteaptă ca, odată cu plecarea conducătorului de nivel superior, antihristul să spună ceva precum: „Ce a spus acea persoană care a verificat lucrarea a fost în regulă, dar nu se potrivește neapărat condițiilor din biserica noastră. Lucrurile sunt diferite în fiecare biserică. Nu putem accepta în întregime ce a spus, trebuie să analizăm în lumina situației noastre reale. Nu putem să aplicăm regulile în mod mecanic!” Și toată lumea pleacă gândind că are dreptate. Nu au fost induși în eroare? O parte din ceea ce fac antihriștii este să spună cuvinte plăcute și să pretindă că acceptă supravegherea altora; imediat după aceea, încep să-i inducă pe oameni în eroare și să-i spele pe creier. Ei aplică simultan cele două părți ale acestei abordări. Au oare șiretlicuri? Chiar o mulțime! La exterior, vorbesc frumos și mimează acceptarea, făcându-i pe toți să creadă că se simt destul de responsabili pentru lucrare, că pot renunța la poziția și statutul lor, că nu sunt autoritari, ci pot accepta supravegherea din partea Celui de mai sus sau a altor persoane. În acest timp, le „clarifică” fraților și surorilor avantajele și dezavantajele lucrurilor și le „clarifică” diversele situații. Care este obiectivul lor? Să nu accepte intervenția, cercetările sau supravegherea altora și să-i facă pe frați și pe surori să creadă că felul în care acționează este justificat, corect, conform aranjamentelor de lucru ale casei lui Dumnezeu și conform principiilor de acțiune și că, în calitate de conducători, respectă principiile. În realitate, doar câțiva oameni din biserică înțeleg adevărul; majoritatea sunt fără îndoială incapabili să discearnă, nu pot vedea adevărata față a acestui antihrist și, în mod firesc, sunt induși în eroare de acesta. Unii oameni, de exemplu, pierd o noapte de somn dintr-un anumit motiv. Ei stau toată noaptea fără să doarmă. Există două tipuri de oameni, la care acea lipsă de somn se manifestă în două moduri diferite. Oamenii de primul tip, imediat ce pot, găsesc o ocazie de a dormi puțin în timpul zilei. Ei nu le spun altora că nu au dormit. Aceasta e o situație, un mod în care se petrec lucrurile. Nu există nicio intenție în spatele acestui lucru. Oamenii de celălalt tip ațipesc în timpul meselor și le spun tuturor: „N-am dormit noaptea trecută!” Cineva întreabă: „De ce nu?”, iar ei spun: „A fost o adunare online și am descoperit niște probleme în lucrare. Am stat treaz toată noaptea să le rezolv.” Ei continuă fără oprire, anunțând că nu au dormit toată noaptea. Au șovăit să stea treji toată noaptea? De ce explică grupului? Și există ceva în această explicație? Care e scopul lor? Vor să informeze întreaga lume despre ce au făcut, de teamă că alții ar putea să nu știe. Vor să știe toți că au suferit, că au stat treji toată noaptea, că sunt dispuși să plătească un preț în credința lor în Dumnezeu, că nu râvnesc la confort. Prin aceasta, intenționează să câștige simpatia și aprobarea fraților și surorilor. Cumpără inimile oamenilor cu această realizare superficială și, procedând astfel, îi determină pe ceilalți să-i respecte și câștigă prestigiu în inimile oamenilor. Odată ce au statut, vor vorbi în mod sigur cu autoritate. Și odată ce vorbesc cu autoritate, nu se vor putea bucura atunci de tratamentul special care însoțește statutul? (Ba da.) Crezi că au profitat bine de această ocazie? Le spuneți altora când nu ați dormit sau dacă ați stat treji până târziu? (Le-am spus.) Când ați făcut asta, a fost neintenționat sau a existat o intenție în spatele acestui lucru? Doar ați spus cuiva neoficial sau ați făcut o mare proclamație, dându-vă în spectacol? (A fost neoficial.) Nu există nicio intenție în spatele faptului că ați spus neoficial; nu sugerează o problemă a firii. Există cu siguranță o natură diferită între a spune intenționat și a spune neintenționat. Când acționează un antihrist, care este motivul din spatele faptelor lui, indiferent dacă pare la suprafață că acceptă intervenția și cercetările altora sau dacă le refuză direct, oricare dintre acestea s-ar întâmpla? Antihriștii se agață de statut și putere și nu renunță la ele. Nu este acesta motivul lor? (Ba da.) Așa este. Nu vor permite în niciun caz ca puterea câștigată cu greu, statutul și prestigiul câștigate cu greu să le scape printre degete, într-un moment de neatenție; nu vor lăsa pe nimeni să le slăbească forța și influența intervenind în lucrarea lor sau făcând cercetări despre aceasta. Ei cred următoarele: a face o datorie, a-și asuma un program de lucru nu este cu adevărat o datorie și nu este nevoie să o trateze ca pe o obligație; în schimb, înseamnă că au o anumită putere și câțiva oameni sub comanda lor. Sunt de părere că, având putere, nu mai trebuie să se consulte cu nimeni, ci au acum șansa și puterea de a fi la conducere. Acesta este genul de atitudine pe care o au față de datorie.
Există și alții care, atunci când Cel de mai sus face cercetări despre lucrarea lor, pur și simplu fac lucrurile mecanic. Oferă o performanță superficială și întreabă despre câteva chestiuni frivole, ca și cum ar fi persoane care caută adevărul. Dacă există un incident care a constituit în mod clar o perturbare și o tulburare, de exemplu, îl vor întreba pe Cel de mai sus dacă persoana care l-a provocat ar trebui să fie tratată. Nu ține de slujba lor? (Ba da.) Ce urmăresc când îl întreabă pe Cel de mai sus despre asta? Vor să-ți ofere aparențe false, să-ți arate că, dacă întreabă chiar și despre asemenea chestiuni, e o dovadă că nu sunt indolenți, că lucrează. Doar creează aparențe false pentru a te induce în eroare. De fapt, au unele probleme reale în inimile lor și nu știu cum să aibă părtășie despre adevăr pentru a le rezolva, nici ce principii ar trebui să practice. Există lucruri care sunt enigmatice pentru ei, atât în tratarea oamenilor, cât și în gestionarea treburilor, dar nu întreabă și nu caută niciodată în privința lor. Ținând cont că sunt nesiguri în privința acestor lucruri în inima lor, nu ar trebui să-l întrebe atunci pe Cel de mai sus despre ele? (Ba da.) Nu sunt siguri în privința lor și nu pot să-și dea seama de ele, dar continuă să acționeze orbește. Care vor fi consecințele acestui lucru? Pot prezice ce se va întâmpla? Vor fi capabili să-și asume responsabilitatea pentru consecințe? Nu, nu vor fi. Așadar, de ce nu întreabă despre aceste lucruri? Există considerente în faptul că nu întreabă. Unul este teama de a fi descoperiți de către Cel de mai sus: „Dacă nu mă pot descurca nici măcar cu chestiunea asta banală și trebuie să pun întrebări despre ea, cel de mai sus va crede că nu am un calibru bun. Nu va putea cel de mai sus să-mi vadă adevărata față?” Există și considerentul că, dacă întreabă, iar decizia Celui de mai sus intră în conflict cu opinia lor și este diferită de aceasta, vor fi nevoiți să aleagă. Dacă nu fac ceea ce spune Cel de mai sus, acesta va spune că încalcă principiile de lucru; dacă fac, interesele lor vor suferi o pierdere. Prin urmare, nu întreabă. Nu este ceva chibzuit? (Ba da.) Este. Ce fel de persoane sunt cele care chibzuiesc aceste lucruri? (Antihriști.) Sunt într-adevăr antihriști. În orice privință, fie că întreabă sau nu despre ea, fie că o exprimă sau doar se gândesc la ea, ei nu caută adevărul și nu privesc acel lucru în conformitate cu principiile; în toate privințele, își pun propriile interese pe primul loc. Au în inima lor o listă de lucruri despre care îi pot permite Celui de mai sus să întrebe și pe care să le cunoască, precum și lucruri care nu vor să fie cunoscute deloc de către Cel de mai sus. Au delimitat acele regiuni și le-au împărțit în două categorii. Vor vorbi pe scurt cu Cel de mai sus despre acele chestiuni nesemnificative, care nu ar putea reprezenta nicio amenințare pentru statutul lor, ca să se descurce cu Cel de mai sus; dar despre lucrurile care le-ar putea amenința statutul nu vor scoate niciun cuvânt. Și dacă întreabă Cel de mai sus despre acele lucruri, ce pot să facă? Vor folosi câteva cuvinte ca să-l tragă pe sfoară; vor spune: „Bine, vom discuta… vom continua să căutăm…”, câteva afirmații pentru tine, fără ceva care să poată fi interpretat ca împotrivire. După aparențe, sunt destul de supuși, dar, în realitate, au propriile calcule. Nu au nicio intenție de a-L lăsa pe Cel de mai sus să preia frâiele; nu au nicio intenție de a solicita sugestiile Celui de mai sus și de a-L lăsa să ia decizii ori de a căuta o cale de la Cel de mai sus. Nu au astfel de intenții. Nu vor să-i permită Celui de mai sus să intervină sau să afle ce se întâmplă cu adevărat. Odată ce află Cel de mai sus, ce amenințare va reprezenta pentru ei? (Nu vor fi siguri de statutul lor.) Nu doar că nu vor fi siguri de statutul lor, ci planurile și scopurile lor nu vor mai fi viabile și, prin urmare, nu vor mai fi justificați în faptele lor rele; nu vor mai putea să-și urmeze planurile în mod legitim, pe față și cu neobrăzare. Aceasta e problema cu care se vor confrunta. Așadar, sunt ei capabili să stabilească un mod de acțiune benefic lor? Cu siguranță au gânduri și calcule proprii în această privință. Vă confruntați și voi cu astfel de lucruri? Ce părere aveți atunci despre ele? Cum le tratați? Voi da un exemplu. A fost odată un individ care a devenit conducător și s-a lăsat purtat de val; i-a plăcut mereu să se dea mare în fața altora ca să le câștige stima. S-a întâlnit cu un non-credincios pe care îl cunoștea, care voia să împrumute bani. Non-credinciosul și-a pledat cauza atât de demn de milă, încât conducătorul, dintr-un impuls, în entuziasmul momentului, a acceptat. După care s-a gândit, calm și fără remușcări: „Sunt conducătorul bisericii, ar trebui să am ultimul cuvânt despre banii bisericii. Când vine vorba de lucruri care aparțin casei lui dumnezeu, bisericii, și de ofrande, eu ocup funcția, prin urmare cuvântul meu e lege. Eu mă ocup de finanțe și tot eu mă ocup de problemele de personal. Am ultimul cuvânt în toate!” Și astfel a împrumutat banii casei lui Dumnezeu unui non-credincios. După aceasta, s-a simțit puțin nelalocul lui și s-a gândit dacă ar trebui să-L informeze pe Cel de mai sus. Dacă ar face-o, Cel de mai sus ar putea să nu fie de acord, așa că a început să scornească minciuni și să găsească scuze cu care să-L înșele pe Cel de mai sus. Cel de mai sus a avut părtășie cu el despre adevărurile-principii, dar el nu le-a dat importanță. Așa a comis fapta rea de a-și însuși în nume propriu ofrandele. De ce ar îndrăzni o astfel de persoană să-și facă planuri în privința ofrandelor? Ești doar un conducător de biserică, ai dreptul să gestionezi ofrandele? Ai ultimul cuvânt în chestiunile legate de ofrande și finanțe? Cum ar trebui să privești ofrandele lui Dumnezeu dacă ești cineva cu umanitate și rațiune normală, cineva care urmărește adevărul? N-ar trebui transmise Celui de mai sus chestiunile legate de ofrande, pentru a vedea ce decide casa lui Dumnezeu? Nu are Cel de mai sus dreptul să afle despre o astfel de chestiune majoră? Ba da. Acest lucru ar trebui să-ți fie clar în inima ta; e rațiunea pe care ar trebui să o ai. Când vine vorba de chestiuni financiare, fie ele majore sau minore, Cel de mai sus are dreptul să le afle. E altceva atunci când Cel de mai sus nu întreabă. Dar odată ce întreabă, trebuie să răspunzi sincer și să te supui la tot ce decide Cel de mai sus. Nu este acesta tipul de rațiune pe care ar trebui să-l ai? (Ba da.) Sunt însă antihriștii capabili de acest lucru? (Nu.) Aceasta e diferența dintre antihriști și oamenii normali. Dacă sunt de părere că, în mod absolut sigur, Cel de mai sus nu va accepta un lucru și că mândria lor va suferi o pierdere, vor găsi tot soiul de metode pentru a-l ține secret, pentru a-L împiedica pe Cel de mai sus să afle despre el. Ba chiar îi vor ataca pe subalternii lor, spunând: „Dacă dezvăluie cineva asta, se pune cu mine. Am să-i trag o săpuneală! Am eu grijă de el, fie ce-o fi!” Și, după acele cuvinte de intimidare din partea lor, nimeni nu îndrăznește să raporteze chestiunea Celui de mai sus. De ce ar proceda așa? Ei cred: „Acest lucru ține de autoritatea mea. Am dreptul să repartizez și să distribui oamenii, banii și materialele care intră în sfera jurisdicției mele!” Care sunt principiile lor de repartizare și distribuție? Fac rânduieli după bunul plac, folosesc și dau bani și materiale în mod arbitrar, fără să respecte vreun principiu, risipesc și irosesc aceste lucruri fără discernământ și nimeni altcineva nu are dreptul să intervină; trebuie să aibă ultimul cuvânt în toate. Nu așa cred ei? Desigur, nu vor spune asta cu voce tare, în termeni atât de expliciți. Dar, în inimile lor, în mod sigur gândesc următoarele: „Care e rostul unei funcții? Nu este totul despre bani, despre a avea mâncare și haine? Acum am o funcție; am acel statut. N-ar fi o prostie din partea mea să nu-mi exploatez puterea ca să fac ce vreau?” Nu asta cred ei? (Ba da.) Pentru că au o asemenea fire și cred asta, ei îndrăznesc să ascundă o astfel de chestiune fără cel mai mic scrupul, fără să țină seama de consecințe, prin orice metode și mijloace pe care le pot concepe. Nu este așa? (Ba da.) Nu evaluează dacă lucrul este corect sau nu, care este lucrul corect de făcut sau care sunt principiile. Nu se gândesc la aceste lucruri; singurul lor considerent este cine va avea grijă de interesele lor. Un antihrist este o ființă perfidă, egoistă, abjectă! Cât de abjecți sunt? Pot fi descriși cu un singur cuvânt: nerușinați! Acei oameni nu sunt ai tăi, nici acele lucruri și, cu atât mai puțin, acei bani. Însă vrei să-i iei de parcă ar fi ai tăi, să dispui de ei după bunul plac. Alții nici măcar nu au dreptul să afle despre asta; chiar dacă risipești și irosești acele lucruri, alții nu au dreptul să facă cercetări. Cât de mult ai decăzut? Ai ajuns la nerușinare! Nu e o nerușinare? (Ba da.) Acesta este un antihrist. Ce fel de limită au persoanele obișnuite, pe care nu o vor depăși când vine vorba de bani? Ele cred că acelea sunt ofrandele lui Dumnezeu, iar ofrandele Îi sunt dăruite de aleșii Lui, prin urmare Îi aparțin lui Dumnezeu. Sunt „bunurile Lui personale”, așa cum ar spune unii. Ceea ce aparține lui Dumnezeu nu aparține oamenilor de rând și nici vreunei persoane. Cine este stăpânul casei lui Dumnezeu? (Dumnezeu.) Da, este Dumnezeu. Și ce cuprinde casa lui Dumnezeu? Îi cuprinde pe aleșii Lui din fiecare biserică, precum și toate proviziile și bunurile fiecărei biserici. Toate aceste lucruri Îi aparțin lui Dumnezeu. Categoric nu aparțin unei singure persoane și nimeni nu are dreptul să și le însușească. Antihriștii ar gândi așa? (Nu.) Ei cred că ofrandele aparțin oricui le gestionează, oricui are șansa de a lua din ele și, dacă cineva e conducător, are dreptul de a se bucura de ele. De aceea urmăresc în permanență statutul cu toată puterea lor. Odată ce l-au obținut, toate speranțele lor se împlinesc, în cele din urmă. De ce urmăresc statutul? Dacă i-ai pune să-i conducă în mod scrupulos pe aleșii lui Dumnezeu, având principii în spatele acțiunilor lor, dar nu le-ai permite să se atingă de bunurile bisericii sau de ofrandele lui Dumnezeu, ar mai fi ei atât de proactivi în lupta lor de a se înălța pe scara socială? Categoric nu. Ar aștepta pasivi și ar lăsa lucrurile să-și urmeze cursul. Și-ar spune în sinea lor: „Dacă sunt ales, îmi voi face treaba și îmi voi îndeplini bine datoria; dacă nu sunt, nu voi linguși pe nimeni. Nu voi spune și nu voi face nimic în privința asta.” Tocmai fiindcă antihriștii cred că un conducător are dreptul de a dicta și de a se bucura de toate bunurile bisericii, ei își frământă creierii în încercările lor de a se înălța pe scara ierarhică, până la nerușinare, pentru a dobândi statut și a se bucura de tot ce aduce statutul. Ce înseamnă să fii nerușinat? Înseamnă să faci lucruri rușinoase, asta înseamnă să fii nerușinat. Dacă cineva le-ar spune: „Ceea ce faci este atât de rușinos!”, nu le-ar păsa, ci s-ar gândi: „Ce e rușinos în asta? Cui nu-i place statutul? Știi cum este să ai statut? Să ai control asupra banilor? Cunoști acea bucurie? Cunoști acel sentiment de privilegiu? Ai gustat din el?” În adâncurile inimii lor, așa văd antihriștii statutul. Odată ce antihriștii dobândesc statut, vor dori să controleze totul. Vor lua și ofrandele lui Dumnezeu sub controlul lor. Ei doresc să aibă ultimul cuvânt despre orice aspect al lucrării bisericii care costă bani, fără să se consulte vreodată cu Cel de mai sus. Devin stăpâni asupra banilor casei lui Dumnezeu, iar casa lui Dumnezeu devine a lor. Au dreptul să spună ultimul cuvânt despre ei, să dicteze ce se întâmplă cu ei, să-i dea unei persoane sau alteia după bunul plac, să dicteze cum este cheltuit fiecare bănuț. Nu dau niciodată dovadă de grijă și precauție față de ofrandele lui Dumnezeu, conform principiilor; în schimb, cheltuiesc cu extravaganță și ceea ce spun ei este literă de lege. Asemenea persoane sunt antihriști autentici.
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!