Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi) Secțiunea a șasea
Ce altceva îi interesează pe antihriști, în afară de dorința și ambiția lor de a controla oamenii? Nimic, în esență. Nu sunt prea interesați de nimic altceva. Dacă fiecare persoană își îndeplinește datoria adecvată, dacă personalul este rânduit corespunzător, dacă există cineva care perturbă și tulbură lucrarea bisericii, dacă fiecare aspect al lucrării bisericii progresează fără probleme, ce segment al lucrării are o problemă, ce segment este încă slab, la care segment nu s-a gândit încă, unde nu este făcută lucrarea în mod adecvat – antihriștii nu se implică în astfel de lucruri și nici nu întreabă despre ele. Nu le pasă niciodată de ele; nu fac niciodată această lucrare concretă. De exemplu, lucrarea de traducere, lucrarea de editare video, lucrarea de producție a filmelor, lucrarea bazată pe text, lucrarea de răspândire a Evangheliei și așa mai departe – ei nu urmăresc cu sârguință niciun aspect al lucrării. Atât timp cât ceva nu are legătură cu faima, câștigul sau statutul lor, este ca și cum n-ar avea nimic de-a face cu ei. Așadar, care este singurul lucru pe care-l fac? Se ocupă doar de niște treburi generale – o lucrare superficială căreia oamenii îi acordă atenție și pe care o văd. După ce o termină, fac paradă de ea drept o calificare a lor și apoi încep să se bucure de beneficiile statutului lor. Le pasă antihriștilor de intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu? Nu; le pasă doar de reputația și de statutul lor, de chestiunile în care pot ieși în evidență și îi pot face pe oameni să-i stimeze și să li se închine. Prin urmare, indiferent ce probleme apar în lucrarea bisericii, ei nici nu se preocupă de ele, nici nu întreabă despre ele; indiferent cât de gravă este o problemă, indiferent cât de mare este pierderea pe care o aduce intereselor casei lui Dumnezeu, ei nu simt că este o problemă. Spuneți-Mi, au măcar inimă? Sunt oameni cu loialitate? Sunt oameni care iubesc și acceptă adevărul? Trebuie puse semne de întrebare după aceste lucruri. Oare cu ce se ocupă toată ziua de fac un talmeș-balmeș din lucrarea bisericii? Asta arată suficient că nu sunt câtuși de puțin grijulii față de intențiile lui Dumnezeu. Ei nu fac lucrarea esențială pe care le-a încredințat-o Dumnezeu, ci se ocupă exclusiv de treburi superficiale, generale, așa încât altor oameni să li se pară că lucrează; în aparență, sunt ocupați făcând o datorie, pentru a le arăta oamenilor că au zel și credință. Asta aruncă praf în ochii unora. Dar ei nu fac nici măcar un aspect din lucrarea esențială a bisericii – nu fac nimic din lucrarea de udare și de aprovizionare cu adevărul. Nu folosesc niciodată adevărul pentru a rezolva probleme; se ocupă doar de niște treburi generale și fac puțină lucrare care îi pune într-o lumină bună. Cu lucrarea esențială a bisericii sunt doar superficiali și iresponsabili – nu au nici cel mai mic simț al răspunderii. Nu caută niciodată adevărul ca să rezolve probleme, indiferent cât de multe ar apărea, și fac lucrurile mecanic în îndatoririle lor. Și, după ce s-au ocupat de unele treburi superficiale, generale, cred că au făcut o lucrare reală. Cât timp își fac îndatoririle, antihriștii se dezlănțuie făcând lucruri rele și acționează în mod arbitrar și dictatorial. Fac un talmeș-balmeș și un adevărat haos din lucrarea bisericii. Nici măcar un aspect al lucrării nu este realizat la un standard adecvat și fără greșeală; niciun aspect al lucrării nu este făcut bine fără intervenția, întrebările și supravegherea Celui de mai sus. Și, chiar și așa, există unii plini de nemulțumiri și sfidare după ce sunt înlocuiți; aceștia aduc argumente înșelătoare în numele lor, pasând răspunderea conducătorilor și lucrătorilor de nivel superior. Nu este complet irezonabil? Adevărata atitudine a unei persoane față de adevăr nu poate fi văzută atunci când nu se întâmplă nimic, dar când este emondată și înlocuită, își dezvăluie adevărata atitudine față de adevăr. Oamenii care acceptă adevărul sunt capabili să facă acest lucru în orice circumstanțe. Dacă greșesc, își pot recunoaște greșeala; pot să înfrunte realitatea și să accepte adevărul. Cei care nu iubesc adevărul nu vor recunoaște că greșesc, chiar dacă greșeala lor a fost expusă; cu atât mai puțin vor accepta tratarea de către casa lui Dumnezeu – și ce ar folosi unii dintre ei ca justificare? „Am avut intenții bune – pur și simplu nu a ieșit așa. Nu pot fi acuzat acum că am procedat rău. Am avut intenții bune, am suferit, am plătit un preț și m-am consumat – a nu face ceva bine nu este același lucru cu a face rău!” Să folosești această justificare, această scuză, să refuzi să fii tratat de casa lui Dumnezeu – oare este adecvat? Indiferent ce justificări și scuze aduce o persoană, nu-și poate ascunde atitudinea față de adevăr și de Dumnezeu. Aceasta are legătură cu natura-esența ei și este cel mai grăitor lucru. Fie că s-a întâmplat ceva sau nu, atitudinea ta față de adevăr reprezintă natura-esență a ta. Este atitudinea ta față de Dumnezeu. Modul în care Îl tratezi pe Dumnezeu poate fi văzut doar privind modul în care tratezi adevărul.
Ce am acoperit, mai înainte, în discuția noastră despre comportamentul antihriștilor de controlare a oamenilor? (Antihriștii sunt interesați doar să controleze oamenii.) Așa este. Oamenii care sunt deosebit de aroganți și care au o dragoste deosebită față de statut au un vast „interes” de a controla oamenii. Acest „interes” nu este pozitiv – este o dorință și o ambiție, este negativ și depreciativ. De ce ar fi interesați să controleze oamenii? Dintr-o perspectivă obiectivă, este natura lor, dar există și un alt motiv: oamenii care vor să-i controleze pe alții au o pasiune și o afecțiune specială față de statut, faimă, câștig, glorie deșartă și putere. Pot să Mă exprim așa? (Da.) Și oare acea pasiune și afecțiune specială nu seamănă cu acelea ale Satanei? Nu este aceasta esența Satanei? Satana se gândește toată ziua cum să-i inducă în eroare și să-i controleze pe oameni; în fiecare zi, le inculcă idei și păreri eronate, fie prin inculcare și educație, fie prin cultura tradițională, știință, cunoștințe înalte sau învățături – și, cu cât le inculcă mai mult aceste lucruri oamenilor, cu atât aceștia se închină mai mult la ele. Care este scopul Satanei când le inculcă aceste lucruri oamenilor? După ce face asta, oamenii capătă ideile lui; capătă filosofiile și modul lui de existență. Este echivalent cu faptul că Satana prinde rădăcini în inimile oamenilor. Ei trăiesc potrivit Satanei, iar viața lor este viața Satanei – este viața diavolilor. Nu este așa? Nu este aceasta și natura antihriștilor care îi controlează pe oameni? Ei vor să-i transforme pe toți ceilalți în oameni ca ei; vor să-i facă pe toți să trăiască pentru ei, să fie la cheremul lor și să facă lucruri pentru ei. Și totul trebuie să fie sub controlul lor: gândurile și vorbirea oamenilor, stilul lor de vorbire, ideile și părerile, perspectiva și atitudinea din care acționează, chiar și atitudinea lor față de Dumnezeu, credința, voința și aspirația lor de a-și îndeplini îndatoririle – toate acestea trebuie să fie sub controlul lor. Cât de profund este acel control? Mai întâi, îi spală pe creier și îi îndoctrinează pe oameni, apoi îi determină pe toți să facă aceleași lucruri ca ei. Se transformă în „nașul” lor. Pentru a-i face așa pe oameni, antihriștii folosesc multe metode: inducere în eroare, inculcare, înspăimântare și ce altceva? (Atacuri psihologice.) Acestea fac parte din inducerea în eroare. Ce altceva? (Constrângerea și cumpărarea oamenilor.) Cum îi cumpără pe oameni? Unii se dezlănțuie făcând lucruri rele în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu. Pot antihriștii să vadă limpede acest lucru? Este foarte limpede pentru ei. Se ocupă de el, atunci? Nu. Și de ce nu? Vor să se folosească de chestiune pentru a-i cumpăra pe acei oameni; le zic: „Faptul că nu te tratez este o favoare pe care ți-am făcut-o. Trebuie să-mi mulțumești. Te-am văzut făcând un lucru rău, dar nu te-am raportat și nu te-am tratat. Am fost indulgent. Nu-mi rămâi îndatorat de acum înainte?” Acei oameni le sunt atunci recunoscători și îi consideră binefăcătorii lor. Apoi, antihriștii și acei oameni sunt ca niște porci care se bălăcesc în aceeași cocină. Cât timp sunt la putere, antihriștii pot cumpăra asemenea oameni: pe cei care fac rău, care dăunează intereselor casei lui Dumnezeu, care Îl judecă pe Dumnezeu în particular și care subminează lucrarea casei lui Dumnezeu în particular. Acesta e genul de adunătură de oameni răi pe care îi protejează antihriștii. Nu este un fel de control? (Ba da.) În realitate, antihriștii știu în adâncul sufletului lor că acești oameni nu sunt cei care protejează interesele casei lui Dumnezeu. Toți știu – există o înțelegere tacită – și, astfel, lucrează mână-n mână. „Semănăm ca două picături de apă. Nu ții cont de interesele casei lui dumnezeu. Îl amăgești pe dumnezeu, la fel și eu; nu urmărești adevărul, nici eu.” Antihriștii cumpără astfel de oameni. Nu înseamnă asta că-i cumpără? (Ba da.) Nu au nicio remușcare în a lăsa interesele casei lui Dumnezeu să sufere. Cu prețul intereselor casei Lui, trec cu vederea faptul că acești oameni se dezlănțuie făcând lucruri rele și parazitează casa lui Dumnezeu. Este ca și cum le-ar asigura existența acestor oameni, iar ei le sunt recunoscători fără să-și dea seama. Când vine vremea tratării acestor oameni răi de către casa lui Dumnezeu, cum îi privesc ei pe antihriști? Își spun în sinea lor: „O, nu! Au fost deja demiși. Dacă n-ar fi fost, am fi putut să ne mai distrăm o vreme – nimeni n-a putut să mă trateze când am fost acoperit de ei.” Încă se simt foarte atașați de antihriști! Este evident că toate aceste lucruri făcute de antihriști sunt perturbări și tulburări, lucruri care îi induc în eroare pe oameni și fapte rele care se împotrivesc lui Dumnezeu. Și orice persoană care nu iubește adevărul nu va urî aceste fapte rele și chiar îi va acoperi. De pildă, a existat un anumit conducător care i-a acoperit pe antihriști. Cel de mai sus l-a întrebat dacă cineva din biserică provoacă perturbări și tulburări sau se dezlănțuie făcând lucruri rele ori dacă există vreun antihrist care îi induce în eroare pe oameni. Conducătorul a spus: „Ei bine, o să mă interesez. Lasă-mă să verific pentru tine.” Nu făcea asta parte din slujba lui? Cu acel ton – „Lasă-mă să verific pentru tine” – i-a răspuns Celui de mai sus și, după aceea, nu a mai spus nimic despre asta. Nu a verificat – nu a vrut să-i jignească pe acei oameni! Și când Cel de mai sus l-a întrebat din nou: „Ai verificat?”, el a spus: „Da, nu există niciunul.” Era adevărat? El era cel mai mare antihrist dintre toți, principalul vinovat pentru tulburarea lucrării bisericii și pentru prejudicierea intereselor casei lui Dumnezeu. El însuși era un antihrist – ce avea de verificat? Cât timp era acolo, indiferent ce lucruri rele făceau subalternii lui, indiferent ce perturbări și tulburări provocau, nimeni nu putea verifica aceste lucruri. Bloca verificarea lor. Implicit, în asemenea circumstanțe, nu-i separase el de Dumnezeu pe subalternii lui? Ba da. Și de cine țineau seama acei oameni, după ce au fost separați de Dumnezeu? Nu țineau seama de el? Și, astfel, a devenit bătăușul orașului, liderul tâlharilor, tiranul local – i-a adus pe acei oameni sub controlul lui. Ce metodă a folosit? L-a păcălit pe Cel de mai sus și i-a tras pe sfoară pe subalternii lui. I-a cumpărat pe subalternii lui, a rostit cuvinte plăcute și a recurs la înșelăciune față de Cel de mai sus – nu l-a lăsat pe Cel de mai sus să afle ce se întâmpla la nivelul inferior. Nu i-a spus nimic Celui de mai sus și, în plus, a creat aparențe false. Ce aparențe false a creat? I-a spus Celui de mai sus: „Există cineva în biserica noastră despre care toți frații și surorile raportează că are o umanitate slabă, este incredibil de răuvoitoare și incapabilă să facă orice datorie. Ce spui – pot să o tratez?” Auzindu-l vorbind astfel, era clar din manifestările acelei persoane că era o persoană rea care ar trebui tratată. Prin urmare, Cel de mai sus a zis: „În acest caz, puteți să o tratați. Ați tratat-o?” El a spus: „Am tratat-o luna trecută și am îndepărtat-o.” Chiar stăteau lucrurile așa cum a spus el? După întrebări mai detaliate, ce s-a dovedit că se întâmpla cu adevărat? Acea persoană nu se înțelegea cu el. Și exista un motiv pentru care nu se înțelegeau: acest conducător nu făcea lucrare reală și forma mereu bande și clici în rândul fraților și surorilor – prezenta manifestările unui antihrist, iar acea persoană a avut discernământ în privința lui, l-a raportat și a expus acele probleme. Imediat ce a întocmit acel raport, a fost descoperită de subalternii conducătorului și, drept consecință, a fost pedepsită și îndepărtată de el. Acest antihrist a făcut o treabă bună când i-a determinat pe toți subalternii lui să se ridice împotriva acelei persoane și să o respingă și, în cele din urmă, a tratat-o și a îndepărtat-o, după care a raportat „vestea bună” Celui de mai sus. De fapt, nu asta se petrecea cu adevărat. Se întâmplă asemenea lucruri în biserică? Da. Acești antihriști îi reprimă pe frați și surori; îi reprimă pe cei care pot să-i deslușească și să le raporteze problemele, precum și pe cei care își pot da seama de natura-esență a lor. Ba chiar trimit primii plângeri împotriva victimelor lor, raportând Celui de mai sus că acele persoane sunt cele care provoacă tulburare. Cine provoacă, de fapt, tulburare? Antihriștii sunt cei care tulbură și controlează biserica.
Care sunt tehnicile antihriștilor de a-i determina pe oameni să li se supună? O astfel de tehnică este utilizarea diverselor mijloace pentru a te controla – pentru a-ți controla gândurile, metodele, calea pe care mergi și chiar, cu ajutorul puterii pe care o dețin, datoria pe care o faci. Dacă te apropii de ei, îți vor da o datorie ușoară care îți permite să te faci remarcat; dacă ești mereu neascultător față de ei, dacă le subliniezi mereu defectele și expui problema corupției lor, vor rândui să faci un serviciu neplăcut – de exemplu, punând o soră tânără să facă o muncă murdară, istovitoare. Ei rânduiesc munci ușoare și curate pentru oricine se apropie de ei, îi măgulește și spune mereu ceea ce vor să audă. Așa îi tratează și îi controlează antihriștii pe oameni. Cu alte cuvinte, când vine vorba de puterea asupra personalului și transferurilor, doar ei decid cine ce face, sunt singurii care dețin controlul. Este acesta doar un fel de ambiție și dorință? Nu, nu este. Nu corespunde exact celui de-al optulea aspect din manifestările antihriștilor: „Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu”? La ce se referă faptul că „Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu”? Ce este greșit în această manifestare? În ce mod este greșit? Deoarece îi pun pe oameni să se supună la ceva ce se opune complet adevărului. Nu este în acord cu adevărurile-principii. Se împotrivește întru totul intereselor casei lui Dumnezeu și intențiilor Lui; nicio fărâmă din acel lucru nu protejează interesele casei lui Dumnezeu și nu este în concordanță cu adevărul. Ar vrea ca oamenii să se supună doar ambițiilor, dorințelor, preferințelor, intereselor și noțiunilor lor. Nu este aceasta esența problemei? Acesta e un mod în care se manifestă esența antihriștilor. Nu ajunge oare la miezul problemei? Acest mod în care acționează antihriștii ar trebui să fie ușor de deslușit. Există unii conducători și lucrători care exprimă păreri bune și corecte și, chiar dacă unii oameni nu sunt convinși și nu le pot accepta, acești conducători sunt capabili să persiste în implementarea acelor opinii corecte și în punerea lor în practică. Care e diferența dintre acest comportament și cel al antihriștilor? Cele două par similare la suprafață, dar există o diferență în esența lor. Antihriștii se împotrivesc în mod intenționat adevărului și principiilor de lucru ale casei lui Dumnezeu, determinându-i pe oameni să facă după cum spun ei sub pretextul că îndeplinesc o datorie pentru casa lui Dumnezeu și că se supun adevărului. Acest lucru este greșit – greșit în mod flagrant și absurd. Unii conducători și lucrători susțin opinii corecte. Ceea ce este în acord cu adevărurile-principii ar trebui susținut; aceasta nu e aroganță și neprihănire de sine și nici o constrângere a oamenilor – este o sprijinire a adevărului. Cele două comportamente par similare la exterior, dar esențele lor sunt diferite: unul constă în susținerea adevărurilor-principii, iar celălalt constă în susținerea unor păreri greșite. Tot ce fac antihriștii încalcă adevărul, este ostil față de acesta și motivat în întregime de ambițiile și dorințele lor personale – de aceea antihriștii ar vrea ca oamenii să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu. Acesta e miezul acestui aspect. Cele despre care tocmai am vorbit sunt fapte stabilite. La ce se referă aici dorințele și ambițiile? Se referă la unii oameni care nu fac lucrurile evidente pe care le-ar face un antihrist, dar au totuși aceste tendințe. Au aceste tendințe și manifestări, ceea ce înseamnă că au aceste dorințe și ambiții. Indiferent în ce grup se află, ei vor mereu să le dea ordine oamenilor ca o oficialitate: „Tu, mergi să faci de mâncare!” „Tu, dă de știre lui cutare sau cutare!” „Muncește din greu în datoria ta și ai mai multă loialitate – dumnezeu privește!” E nevoie să spună acele lucruri? Ce fel de ton este acela? Cine sunt ei de se poartă mereu ca niște domni și stăpâni? Nu sunt nimic, dar ar îndrăzni să spună astfel de lucruri – nu este o lipsă de rațiune? Unii ar putea spune: „Sunt niște proști.” Dar nu sunt proști obișnuiți – sunt speciali. În ce mod sunt speciali? Când se contrazic sau discută cu cineva despre o chestiune, indiferent dacă au sau nu dreptate, trebuie să aibă în cele din urmă câștig de cauză; indiferent dacă au sau nu dreptate, trebuie să aibă ultimul cuvânt, să fie la comandă și să ia deciziile. Oricare ar fi statutul lor, vor să ia deciziile. Dacă o altă persoană are câștig de cauză exprimând o opinie corectă, ei se înfurie; își abandonează postul și își opresc lucrarea – renunță, spunând: „Puteți spune orice vreți – oricum nu faceți ce spun eu!” Nu au acea ambiție și dorință? Ce consecințe decurg din faptul că astfel de oameni sunt domni și stăpâni, că sunt la conducere, că devin conducători? Devin niște antihriști tipici. Aveți astfel de manifestări? N-ar fi un lucru bun! N-ar fi o mare calamitate dacă un credincios în Dumnezeu nu dobândește adevărul, ci devine în schimb un antihrist?
Cum îi privesc non-credincioșii pe oameni? Când întâlnesc o persoană, se uită mai întâi la aspectul și la hainele ei; când îi ascultă pe alții vorbind, vor mereu să vadă dacă sunt învățați. Dacă observă că înfățișarea și hainele tale nu sunt mare lucru și că nu ești foarte bine educat sau informat, te disprețuiesc și vor să aibă întâietate atunci când îți vorbesc. Eu spun: „Dacă vrei să discuți în contradictoriu, n-ai decât – vorbește.” Îmi țin gura; cedez. Cei mai mulți oameni din casa lui Dumnezeu Mă ascultă, indiferent unde merg. Prin urmare, caut ocazii de a-i auzi pe alții vorbind, de a-i lăsa pe alții să vorbească mai mult – încerc să-i las pe toți să vorbească din inimă, să discute despre dificultățile dinlăuntrul lor și despre cunoștințele lor. În timp ce ascult, aud și unele abateri. Aud câteva dintre problemele și neajunsurile lor, ce probleme au apărut în privința căii pe care merg și ce aspect din lucrarea bisericii nu este făcut bine, ce probleme rămân la el și dacă trebuie rezolvate. Mă concentrez să ascult aceste lucruri. Dacă dezbatem o chestiune – de pildă, dacă spun că un pahar este din hârtie, iar tu insiști să spui că este din plastic, voi zice: „Bine. Ai dreptate.” Nu Mă voi contrazice cu tine. Unii oameni cred: „Dacă ai dreptate, de ce nu-i contrazici?” Depinde de chestiune. Dacă este ceva legat de adevăr, este corect să-Mi dai ascultare; dacă e vreo chestiune externă, indiferent ce spuneți, nu Mă voi implica – astfel de lucruri nu au nicio legătură cu Mine. Nu are rost să ne certăm în legătură cu asemenea lucruri. Sunt unii care discută anumite probleme de stat. Le spun: „Din câte înțeleg Eu, așa este acel lucru.” Adaug la început „Din câte înțeleg Eu”; există puțină autocunoaștere aici. Menționez un fapt pe care-l cunosc pentru a ilustra chestiunea, spunând: „Așa este acum situația, dar dacă există unele circumstanțe speciale, nu le cunosc.” Doar atât pot face pentru a evalua chestiunea cu un asemenea fapt, dar nu Mă laud cu cât de multe cunosc. Doar le ofer câteva informații ca referință – nu intenționez să urc pe o treaptă mai înaltă decât ei și să-i reprim, să le arăt cât de strălucit sunt, că știu totul, că ei nu știu nimic. Aceasta nu este perspectiva Mea. Când unii oameni conversează cu Mine, menționez câteva informații pe care nu le știu, iar ei spun: „Stai toată ziua în casă – ce știi tu?” Ei nu cunosc acele informații, dar vor să se contrazică și să se certe cu Mine în privința lor. Spun: „Așa este. Nu ies, dar știu acest lucru. Doar îți spun despre el și atât – poți să crezi sau nu.” Ce motiv avem să ne contrazicem? A te contrazice în privința unui astfel de lucru este o fire. Unii oameni chiar vor să concureze pentru superioritate când vine vorba de o chestiune exterioară, spunând: „Cum ai ajuns să afli despre asta? Eu de ce nu știu despre ea? De ce poți să vorbești despre ideile ei principale, iar eu nu pot?” De exemplu, spun: „De-a lungul anilor în care am locuit aici, am descoperit ceva caracteristic despre climă: este destul de umedă.” Este o observație la care am ajuns după ce am locuit mult timp în acest loc – e o realitate. Însă unii oameni aud asta și spun: „Chiar așa stau lucrurile? Atunci cum se face că nu am simțit umiditatea?” Doar fiindcă tu n-ai simțit umiditatea, nu înseamnă că nu este umed. Nu poți să te iei doar după ceea ce simți – trebuie să ții cont de date. Prognozele meteo zilnice sunt foarte detaliate și, după ce ai văzut suficiente, vei ști că aici chiar este umed. Nu e doar ceva ce Mi-am imaginat și nu vorbesc doar pe baza unei senzații. Și de ce spun asta? Sunt mereu licheni în părțile de jos umbroase ale zidurilor în tot timpul anului; primăvara, sunt unele locuri unde n-aș îndrăzni să merg, sunt foarte alunecoase. Această observație a decurs din faptul că am trecut prin acest lucru, l-am experimentat, l-am văzut cu proprii ochi și l-am simțit personal. A vorbi astfel nu este o contradicție a faptelor, nu? Dar sunt unii oameni care Mă contestă în privința acestor lucruri când vorbesc cu Mine – Eu spun că este umed aici, iar ei spun pur și simplu că nu este. Nu sunt aceștia oameni confuzi? (Ba da.) Unele afirmații sunt făcute pe baza realității, deoarece provin din experiență și nu sunt imaginate din senin. De ce spun că nu sunt închipuiri? Pentru că prezintă detaliile clar, minuțios și sistematic, iar când o persoană vede și experimentează lucrurile descrise în acele declarații, se potrivesc exact cu ceea ce s-a spus. Nu sunt atunci acele afirmații corecte? (Ba da.) Totuși, chiar și cu aceste afirmații precise, există unii oameni care sunt mereu cârcotași și se contrazic cu Mine în acest fel. Pentru ce se contrazic ei? Este o luptă până la moarte? Se luptă pentru viețile lor? Nu pentru asta se contrazic, vor doar să concureze pentru cine știe mai multe. Le place pur și simplu să se contrazică – aceasta este o fire. Cum credeți că ar trebui tratați asemenea oameni? Trebuie să fie dați în vileag, trebuie să ne contrazicem cu ei până se înroșesc de mânie? (Nu.) Cu astfel de oameni ignoranți, nu are rost să ne contrazicem. Este degradant. Lăsați-i în pace. Nu e bine așa? Ce rost are să ne contrazicem cu oameni atât de absurzi și nesăbuiți? Dacă există o ceartă sau o dezbatere deoarece cineva nu înțelege o chestiune legată de adevăr, este în regulă – dar nu e ignorant să ne contrazicem în legătură cu aceste chestiuni externe? Firea antihriștilor este, în primul rând, aceea că nu acceptă adevărul, că sunt aroganți și neprihăniți de sine, sunt scârbiți de adevăr. Antihriștii nu acceptă nici măcar cuvintele corecte sau remarcile și zicalele care sunt conforme cu realitatea și le vor cerceta, le vor disputa și se vor contrazice cu tine în privința lor – și asta ca să nu mai vorbim despre adevăr. Nu este aceasta o fire? (Ba da.) Ce fire este? Aroganță. Vor să spună următoarele: „Doar înțelegi puțin din adevăr, nu-i așa? Nu înțelegi chestiuni externe, așa că ai face bine să mă asculți pe mine în privința lor! Nu-ți da drumul la gură – chiar mă enervează. Aceste chestiuni externe nu sunt ale tale, ca să le gestionezi tu. Te voi asculta când vine vorba de responsabilitățile tale, de rostirea adevărului – dar nu mai vorbi despre aceste chestiuni externe. Ce-ar fi să taci din gură? N-ai întâlnit niciodată aceste chestiuni, deci ce știi tu? Trebuie să mă asculți pe mine!” Și-ar dori ca oamenii să-i asculte în toate. Doresc să-i cucerească pe toți, fără să se uite măcar pe cine anume. Ce fire este aceea? Există vreun pic de rațiune în ea? (Nu.)
Spuneți-Mi, este ușor sau dificil să vă înțelegeți cu Mine? (Este ușor.) Cum vă dați seama? De ce spuneți că este ușor? Vă voi spune Eu și puteți vedea dacă explicația Mea despre Mine Însumi este corectă și exactă. În primul rând, raționalitatea Mea este normală. Cum poate fi explicată această normalitate? Înseamnă că am standarde precise și o perspectivă exactă în legătură cu toate chestiunile. Nu sunt astfel normale toate opiniile și afirmațiile Mele despre fiecare tip de lucru, precum și atitudinea Mea față de fiecare tip de lucru? (Ba da.) Sunt normale – cel puțin, sunt conforme cu standardele pentru umanitatea normală. În al doilea rând, adevărul Mă ține în frâu. Acestea sunt cel puțin două lucruri pe care le are raționalitatea normală. Și mai există un alt aspect: motivul pentru care vă dați seama că este ușor să vă înțelegeți cu Mine este că am măsura potrivită și cunosc standardele când vine vorba de tot felul de oameni. Am măsura potrivită, precum și modalitățile și mijloacele pentru tratarea conducătorilor și a fraților și surorilor de rând, pentru tratarea bătrânilor și tinerilor, pentru tratarea oamenilor aroganți care sunt predispuși să se dea mari și pentru tratarea celor care au sau nu au înțelegere spirituală și așa mai departe, pentru fiecare tip de persoană. Care sunt în principal această măsură potrivită și aceste modalități și mijloace? Sunt de a susține adevărurile-principii, de a nu face lucrurile la întâmplare. Să presupunem, de exemplu, că te-aș stima deoarece ești student la facultate sau te-aș disprețui fiindcă ești țăran – acelea nu sunt principiile. Așadar, cum pricep aceste principii? Privind calibrul și umanitatea unei persoane, datoria pe care o îndeplinește, credința ei în Dumnezeu și atitudinea ei față de adevăr. Privesc oamenii pe baza unei combinații dintre aceste diverse aspecte. Există și un alt motiv pentru care considerați că este ușor să vă înțelegeți cu Mine, un lucru despre care mulți oameni au probabil noțiuni și pe care nu-l pot accepta. Își spun în sinea lor: „Ai statut, dar de ce nu pari să fii cineva cu statut? Nu-Ți afirmi statutul; nu ești mare și tare. În mintea lor, oamenii cred că ar trebui să se uite cu admirație la Tine – dar de ce, când Te văd, oamenii consideră că este mai adecvat să Te privească de la același nivel sau chiar să se uite de sus la Tine?” Și, astfel, consideră că este ușor să se înțeleagă cu Mine și se relaxează. Nu este așa? Așa este. Prin urmare, cred că nu au de ce să se teamă de Mine și că este grozav să se înțeleagă cu Mine în acest mod. Spuneți-Mi, dacă v-aș reprima la fiecare pas, dacă v-aș emonda fără un motiv întemeiat, dacă v-aș mustra și v-aș face morală toată ziua cu o expresie sumbră pe chip, n-ar fi atunci lucrurile diferite? V-ați spune: „Este atât de greu să ne înțelegem cu Tine, cu personalitatea Ta excentrică și cu schimbările Tale de dispoziție!” Atunci nu v-ar fi ușor să vă înțelegeți cu Mine. Tocmai fiindcă vă par normal în toate aspectele Mele, în personalitatea Mea, în plăcerile și furiile Mele, în tristețile și bucuriile Mele și fiindcă, în mintea voastră, credeți că oamenii cu poziție și statut înalt ar trebui să fie mari și tari, însă persoana Mea pe care o vedeți acum este pur și simplu obișnuită – tocmai de aceea vă lăsați garda jos și simțiți că este ușor să vă înțelegeți cu Mine. În plus, vi se pare că folosesc un jargon birocratic când vorbesc? (Nu.) Nu folosesc – când vine vorba de lucruri pe care nu le înțelegeți, vă ajut cât de mult pot cu orice pot și rareori vă iau în râs. De ce fac asta rareori? Sunt momente în care mă simt exasperat și nu mă pot abține să nu spun câteva cuvinte de ridiculizare, dar trebuie să țin cont și de faptul că ați putea să deveniți slabi, așa că vă vorbesc în felul acela cât mai puțin posibil. În schimb, sunt tolerant, iertător și răbdător. Vă ajut cât de mult pot, unde pot, și vă învăț cât de mult pot, despre ceea ce pot – așa procedez în majoritatea situațiilor. Și din ce motiv? Pentru că majoritatea oamenilor au cele mai multe neajunsuri când vine vorba de mărturia pentru Dumnezeu și de înțelegerea adevărului – dar când vine vorba de mâncare, băutură și distracție, de haine și machiaj, de jocuri sau de orice asemenea chestiuni lumești, oamenii știu totul despre ele. Pe de altă parte, în privința chestiunilor despre credința în Dumnezeu și a celor legate de adevăr, oamenii sunt ignoranți; când vine vorba de mărturia pentru Dumnezeu și de a-și folosi aptitudinile profesionale, punctele forte și înzestrările pentru a face puțin din lucrarea de mărturie pentru Dumnezeu, pentru a produce o lucrare care mărturisește pentru El, nu au nimic de zis. Ce-ar trebui să fac când văd o asemenea situație? Trebuie să vă învăț, instruindu-vă puțin câte puțin și învățându-vă cât de bine pot. Aleg lucrurile pe care le înțeleg, pe care le cunosc și pe care le pot face și vă învăț despre ele, fără încetare, până se termină o parte din lucrare. Vă învăț tot ce pot, cât de mult pot – iar în ce privește lucrurile pe care nu vi le pot preda sau care nu pot fi învățate, înțelegeți atât cât înțelegeți. Lăsați lucrurile să-și urmeze cursul firesc. Nu te voi forța să înțelegi acele lucruri. În cele din urmă, sunt unii care spun: „Aceia dintre noi care înțelegem o profesie am cedat în fața unui profan. Noi, cei care înțelegem această profesie, n-am reușit să facem nimic, iar persoana aceasta care nu știe nimic despre această profesie trebuie mereu să ne învețe. E atât de umilitor!” Nu este umilitor. Întreaga omenire este nedumerită când vine vorba de mărturia pentru Dumnezeu în calitate de credincios – dacă oamenii s-ar naște capabili să mărturisească pentru Dumnezeu, atunci nimeni nu I s-ar opune! Tocmai fiindcă oamenii sunt de teapa Satanei și au o natură-esență ostilă lui Dumnezeu, sunt incapabili să facă lucruri care implică adevărul și mărturia pentru Dumnezeu. Așadar, ce trebuie să facă atunci oamenii? Atât timp cât depun toate eforturile pentru a face ceea ce pot, este suficient. Dacă am energia să ofer ajutor și îndrumare, ajut. Dacă nu am sau dacă sunt ocupat cu alte lucruri și nu-Mi pot face timp, pur și simplu faceți ce puteți. Este în conformitate cu principiile, nu-i așa? Este singurul mod posibil. Nu vă forțez să vă depășiți capacitățile. Este inutil – nu se poate. În cele din urmă, oamenii își spun: „E destul de ușor să ne înțelegem cu Tine, iar cerințele Tale sunt ușor de îndeplinit. Spune-ne ce să facem, iar noi vom face așa cum spui.” Unii pot fi ocazional emondați. Cei mai mulți dintre ei depășesc momentul cu bine, având o înțelegere corectă. Câțiva renunță la lucrarea lor, iar câțiva provoacă tulburări în secret, nu încearcă din greu să-și facă datoria și nu fac o lucrare reală. Astfel de oameni sunt atunci înlocuiți. Dacă nu ești dispus să faci lucrarea, atunci pleacă. De ce trebuie să fii folosit tu pentru aceasta? Te vom înlocui – asta este tot. Simplu, nu-i așa? Dacă ar fi ca acei oameni să se căiască, să se schimbe și să-și facă lucrarea bine în viitor, li se va da o nouă șansă – și dacă tot provoacă perturbări și tulburări în același mod, nu vor mai fi folosiți niciodată. Mi-ar fi mai ușor să folosesc o persoană ascultătoare. La ce bun să te încurci tot timpul cu oameni de acel fel? Nu-i așa? Ar fi dificil pentru ei și obositor pentru Mine. Există principii pentru modul în care Mă ocup de aceste lucruri și există principii și pentru modul în care Mă înțeleg cu alții. Un alt motiv pentru care oamenilor le este ușor să se înțeleagă cu Mine este că nu le cer niciodată lucruri prea solicitante. Fă ce poți; îți voi explica Eu lucrurile pe care nu le poți face, unul câte unul. Fă ce poți din toată inima ta; dacă nu poți s-o faci din toată inima, nu te voi forța. Cât despre restul, mai exact modul în care crezi în Dumnezeu, asta e treaba ta. Dacă nu câștigi nimic în cele din urmă, nu vei avea pe cine să dai vina. Ce părere aveți despre principiile Mele pentru tratarea oamenilor? Credeți că sunt puțin indulgente? Nu este deloc cazul – felul în care Mă ocup de acest lucru este în deplină concordanță cu principiile. Care sunt acele principii? Ascultați-Mă și veți înțelege.
Eu, Dumnezeu întrupat, lucrez în umanitate – pot să-L înlocuiesc în întregime pe Duhul Sfânt, sau Duhul lui Dumnezeu, în realizarea lucrării? Nu, nu pot. Așadar, nu încerc să-Mi depășesc limitele, spunând că aș dori să-L înlocuiesc pe Dumnezeu din ceruri și să fac toată lucrarea Lui. Ar însemna să Mă preamăresc – nu sunt capabil de așa ceva. Sunt o persoană obișnuită. Fac tot ce pot să fac. Fac bine ce pot să fac; o fac până la capăt și o fac cum se cuvine. Îmi pun inima și toată puterea în acest scop. Este suficient. Aceasta e lucrarea care Îmi revine. Dar dacă n-aș putea înțelege acest lucru, dacă aș fi sfidător față de acesta și nu l-aș recunoaște, ci aș încerca mereu să mă prefac că sunt măreț, încercând mereu să strălucesc, încercând mereu să etalez niște aptitudini incredibile, ar fi asta în acord cu principiile? Nu. Credeți că înțeleg această chestiune? O înțeleg prea bine! Sfera a ceea ce poate spune trupul lui Dumnezeu și a lucrării pe care o poate face trupul este sfera lucrării pe care o săvârșește El în trup. Dincolo de această sferă, oamenii care experimentează în privat disciplinarea și emondarea lui Dumnezeu, precum și luminarea și îndrumarea Duhului Sfânt și chiar faptul că Dumnezeu oferă viziuni, pe cine va desăvârși El și pe cine va elimina, precum și ce opinie și ce atitudine are El față de toți oamenii – toate aceste lucruri sunt treaba lui Dumnezeu. Dacă sunteți în legătură strânsă cu Mine, și Eu pot vedea aceste lucruri – dar indiferent cum privesc, cât de multe dintre ele pot vedea? Există o limită a numărului de persoane pe care le pot vedea și a numărului acelora cu care intru în contact – cum ar putea să fie inclusă fiecare persoană? Ar fi imposibil. N-ar trebui să-ți fie clară această chestiune? Spune-Mi, sunt clar în această chestiune? Sunt. Asta ar trebui să facă o persoană normală. Nu Mă gândesc la lucrurile la care n-ar trebui să Mă gândesc. Sunt oamenii capabili de așa ceva? Nu sunt – le lipsește acea raționalitate. Unii Mă întreabă: „Nu analizezi mereu în secret lucrurile? Nu întrebi mereu cine ce face și ce lucruri rele spune despre Tine în particular sau cine Te judecă în secret și face cercetări despre Tine?” Voi fi sincer cu tine: n-am întrebat niciodată despre acele lucruri. Cine se ocupă de ele? Duhul lui Dumnezeu – Dumnezeu scrutează tot; scrutează tot pământul și scrutează inimile oamenilor. Dacă nu crezi în scrutarea lui Dumnezeu, nu este rațiunea ta anormală? (Ba da, este.) Atunci nu ești cineva care crede cu adevărat în Dumnezeu, adopți poziția greșită și s-a ivit o mare problemă. Vă cer să credeți în Dumnezeu și cred în mod absolut în acest lucru. Prin urmare, cuvintele și faptele Mele se bazează pe această fundație. Nu fac lucruri dincolo de limitele Mele; nu fac lucruri dincolo de sfera abilităților Mele. Nu este aceasta o fire? (Ba da.) Unii oameni nu văd lucrurile așa. Ei cred că am această identitate, acest statut și această putere, prin urmare se întreabă de ce nu Mă port în acel mod. Ei cred că trebuie să înțeleg mai multe lucruri și să Mă pricep la mai multe lucruri, așa încât să par că am o poziție mai importantă, un statut mai mare, mai multă putere și mai multă autoritate. Cât de multă autoritate și cât de multă putere Îmi dă Dumnezeu, atât am. Acestea nu sunt lucruri pentru care Mă lupt și nici lucruri pe care să le înhaț. Autoritatea lui Dumnezeu, puterea Lui și atotputernicia Lui nu sunt lucruri care pot fi reprezentate de un trup nesemnificativ. Dacă nu-ți este clar acest lucru, ceva nu este în regulă cu rațiunea ta. Dacă nu poți să-ți dai seama de această chestiune după mulți ani de credință în Dumnezeu, ești prea nechibzuit și ignorant. Sunt multe lucruri despre care nu întreb – dar știu despre ele în inima Mea? (Da.) Ce știu? Știu numele tuturor? Știu de câți ani crede în Dumnezeu fiecare persoană? N-am nevoie să știu acele lucruri. Îmi este suficient să cunosc stările tuturor, ce lipsuri are fiecare, gradul în care au dobândit intrarea în viață și ce adevăruri ar trebui să audă toți, cu care ar trebui să fie udați și aprovizionați. Este suficient să cunosc aceste lucruri. Nu asta Îmi revine? Să știu ce Îmi revine – ce ar trebui să spun și lucrarea pe care ar trebui să o fac – nu este raționalitate? (Ba da.) Cum apare o astfel de raționalitate? Dacă Dumnezeu întrupat n-ar avea nici măcar această raționalitate, dacă n-ar avea nici măcar acel standard pentru măsurarea tuturor lucrurilor și tuturor evenimentelor, despre ce adevăr ar trebui să vorbească atunci? Dacă Dumnezeu întrupat ar lupta cu Duhul lui Dumnezeu și ar concura cu El pentru statut, n-ar fi mers ceva rău? N-ar fi incorect? Ar putea să fie lucrurile așa? Nu – este ceva ce nu s-ar putea întâmpla niciodată.
Unii oameni își fac mereu griji și spun: „Oare pui mereu întrebări despre noi și faci mereu cercetări despre noi în secret? Încearcă mereu Dumnezeu să evalueze ce credem despre El și cum Îl vedem în inimile noastre?” Nu Mă gândesc la astfel de lucruri. Sunt de prisos! La ce bun să Mă gândesc la acele lucruri? Toate acestea fac parte din scrutarea lui Dumnezeu. Există o sferă pentru acțiunile Duhului lui Dumnezeu și, cu atât mai mult, pentru acțiunile lui Dumnezeu întrupat. Dumnezeu întrupat este Dumnezeu, este emisarul și exprimarea adevărului, iar lucrarea pe care o face în această etapă este reprezentativă pentru această etapă, nu pentru precedenta. Dumnezeu întrupat nu poate face decât lucrarea din această perioadă și din această sferă. Poate atunci această lucrare să fie reprezentativă pentru următoarea etapă? Ei bine, nu știm ce se va întâmpla în viitor. Este treaba lui Dumnezeu. Nu țintesc prea departe. Fac ceea ce cade în sarcina Mea să fac; fac lucrurile pe care ar trebui și pe care le pot face. Nu Mă împing niciodată dincolo de limitele Mele, zicând: „Sunt atotputernic! Sunt măreț!” Acesta e Duhul lui Dumnezeu; Dumnezeu întrupat reprezintă doar o exprimare și un emisar pentru lucrarea pe care o face Dumnezeu în această perioadă. Sfera lucrării Sale și lucrarea pe care urmează să o facă au fost deja determinate de Dumnezeu. Dacă ai spune: „Hristos întrupat este atotputernic”, ai avea dreptate sau te-ai înșela? Ai avea pe jumătate dreptate și te-ai înșela pe jumătate. Duhul lui Dumnezeu este atotputernic; nu se poate spune că Hristos este atotputernic. Ar trebui să spui că Dumnezeu este atotputernic. Acesta e un mod exact și la obiect de a te exprima, fiind în acord cu realitatea. Ce raționalitate trebuie să am? Toată lumea spune că sunt Dumnezeu, Dumnezeu Însuși, că sunt Dumnezeu întrupat, așadar cred oare că aș putea să-L înlocuiesc pe Dumnezeu Însuși, pe Duhul Său? N-aș putea. Chiar dacă Dumnezeu Mi-ar da acea putere și abilitate, n-aș putea realiza acest lucru. Dacă L-aș putea înlocui pe Dumnezeu în acel mod, n-ar fi, de fapt, un soi de blasfemie împotriva firii și esenței Sale? Trupul este atât de limitat! Nu e acesta modul de a înțelege lucrurile; nu e acesta unghiul din care să abordăm acest subiect. Nu este așa? (Ba da.) Așadar, întrucât am aceste gânduri, aceste principii pentru realizarea lucrurilor și considerații în realizarea fiecărui lucru, nu par să fiu Dumnezeu pentru mulți oameni și chiar există unii care, înainte de a intra în contact cu Mine, au niște fantezii, închipuiri și noțiuni, care sunt atenți și precauți în acțiunile lor și, apoi, imediat ce Mă întâlnesc, își spun: „Este doar o persoană, nu-i așa? Nu-i nimic înfricoșător la el.” După aceasta, nu se mai jenează deloc – devin tupeiști și îndrăznesc să se dezlănțuie făcând lucruri rele. Cum se numesc ei? Neîncrezători. În cazul în care crezi doar în Dumnezeu întrupat, și nu în Duhul lui Dumnezeu, ești un neîncrezător; și în cazul în care crezi doar în Duhul lui Dumnezeu, și nu în Dumnezeu întrupat, ești tot un neîncrezător. Dumnezeu întrupat și Duhul lui Dumnezeu sunt unul – sunt unul și același. Nu Se luptă unul cu celălalt, cu atât mai puțin Se separă unul de celălalt și chiar mai puțin este fiecare o entitate proprie. Sunt unul și același – doar că Dumnezeu întrupat trebuie să-Și abordeze lucrarea și pe Dumnezeu din perspectiva trupului. Aceasta este treaba trupului și nu are nicio legătură cu voi – este treaba lui Hristos și nu are nicio legătură cu omenirea. Nu poți spune: „Deci crezi că și tu ești o persoană obișnuită. Bine, atunci suntem același fel de oameni – suntem cu toții la fel.” Este în regulă să spui asta? E o greșeală. Unii spun: „Pare că este destul de ușor să ne înțelegem cu tine, așa că hai să renunțăm la formalități. Să ne tratăm ca niște amici, ca niște prieteni; hai să ne facem confidențe unul altuia – hai să ne împrietenim.” E în regulă? Acei oameni nu au înțelegere spirituală; sunt neîncrezători. Cu cât îți împărtășești mai mult sentimentele cu ei și le vorbești despre adevăr, fapte și adevărul-realitate, cu atât te disprețuiesc mai mult – acești oameni sunt neîncrezători. Cu cât vorbești mai mult despre taine profunde și spui expresii, doctrine și abstracții și cu cât îți afirmi mai mult statutul, te mândrești și te dai mare, cu atât te stimează mai mult – aceștia sunt neîncrezători. Când văd pe cineva cu principii și chibzuit în acțiunile sale, ale cărui acțiuni sunt în acord cu adevărul, care poate aborda lucrurile pozitive și negative cu limite clare și discernământ – cu cât cineva este mai mult așa, cu atât îl disprețuiesc mai mult și îl consideră nedemn de atenția lor – aceștia sunt neîncrezători.
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!