Una dintre cele mai evidente caracteristici ale esenței unui antihrist este aceea că ei monopolizează puterea și își conduc propria dictatură: nu ascultă de nimeni, nu respectă pe nimeni și, indiferent de punctele forte ale oamenilor sau de punctele de vedere corecte ori opiniile înțelepte pe care le-ar putea exprima sau ce metode potrivite ar putea propune, nu le acordă nicio atenție; este ca și cum nimeni nu ar fi calificat să coopereze cu ei sau să ia parte la orice fac. Acesta este tipul de fire pe care o au antihriștii. Unii oameni spun că asta înseamnă să ai o umanitate rea – dar cum ar putea fi o banală umanitate rea? Este în întregime o fire satanică, iar o astfel de fire este extrem de feroce. De ce spun că firea lor este extrem de feroce? Antihriștii expropriază totul din casa lui Dumnezeu și proprietatea bisericii și tratează aceste lucruri ca fiind proprietăți personale care trebuie să fie gestionate doar de ei și nu permit să intervină în asta. Singurele lucruri la care se gândesc atunci când fac lucrarea bisericii sunt propriile interese, propriul statut și propria mândrie. Ei nu permit nimănui să le prejudicieze interesele, cu atât mai puțin permit cuiva de calibru sau oricui este capabil să vorbească despre mărturia sa bazată pe experiență să le amenințe reputația și statutul. Și, astfel, încearcă să-i suprime și să-i excludă drept concurenți pe aceia care pot să vorbească despre mărturii bazate pe experiențe și pe aceia care pot să aibă părtășie despre adevăr și să-i aprovizioneze pe aleșii lui Dumnezeu, și încearcă disperați să-i izoleze complet pe acei oameni de toți ceilalți, să le târască pe deplin numele prin noroi și să-i distrugă. Doar apoi se vor simți antihriștii împăcați. Dacă acești oameni nu sunt niciodată negativi și pot continua să-și facă datoria, vorbind despre mărturia lor și sprijinindu-i pe ceilalți, atunci antihriștii vor apela la soluția lor finală, și anume să le găsească defecte și să-i condamne sau să le însceneze ceva și să inventeze motive ca să-i chinuie și să-i pedepsească, până când fac să fie îndepărtați din biserică. Doar atunci se vor relaxa antihriștii complet. Acesta este cel mai perfid și malițios lucru legat de antihriști. Ceea ce le provoacă cea mai multă teamă și anxietate sunt oamenii care urmăresc adevărul și au mărturii bazate pe experiențe adevărate, pentru că oamenii cu asemenea mărturii sunt cei pe care aleșii lui Dumnezeu îi aprobă și îi sprijină cel mai mult față de cei care trăncănesc degeaba despre cuvinte și doctrine. Antihriștii nu au mărturii bazate pe experiențe adevărate, nici nu sunt capabili să practice adevărul; cel mult, sunt capabili să facă unele fapte bune pentru a căuta să intre în grațiile oamenilor. Însă, indiferent câte fapte bune fac sau câte lucruri care sună bine spun, acestea tot nu pot fi comparate cu beneficiile și avantajele pe care o mărturie bună bazată pe experiență le poate aduce oamenilor. Nimic nu poate înlocui efectele aprovizionării și udării aleșilor lui Dumnezeu de către aceia care pot vorbi despre mărturiile lor bazate pe experiențe. Și, astfel, când antihriștii văd pe cineva vorbind despre mărturiile sale bazate pe experiențe, privirea le devine tăioasă. Furia li se aprinde în inimi, ura iese la suprafață și ei devin nerăbdători să reducă vorbitorul la tăcere și să-l oprească să mai vorbească. Dacă acesta continuă să vorbească, reputația antihriștilor va fi complet ruinată, chipurile urâte pe deplin expuse ca să fie văzute de toți, așa că antihriștii găsesc un pretext să tulbure persoana care rostește mărturia și să o suprime. Antihriștii își permit doar lor să îi inducă pe oameni în eroare prin cuvinte și doctrine; nu le permit aleșilor lui Dumnezeu să-L slăvească pe Dumnezeu vorbind despre mărturia lor bazată pe experiență, ceea ce indică tipul de oameni pe care antihriștii îi urăsc și de care se tem cel mai mult. Când cineva se distinge cu o mică lucrare sau când cineva este capabil să vorbească despre o mărturie adevărată bazată pe experiență și aleșii lui Dumnezeu au parte de beneficii, edificare și sprijin, iar aceasta câștigă multe laude din partea tuturor, invidia și ura cresc în inimile antihriștilor, și încearcă să excludă și să suprime acea persoană. Nu permit, în niciun caz nu, unor asemenea oameni să-și asume vreo lucrare, pentru a-i împiedica să le amenințe statutul. Rolul oamenilor care au adevărul-realitate accentuează și scot în evidență sărăcia, starea jalnică, urâțenia și ticăloșia antihriștilor când sunt în prezența lor, așa că, atunci când antihriștii aleg un partener sau coleg, niciodată nu alege oameni care au adevărul-realitate, niciodată nu alege oameni care pot vorbi despre mărturia lor bazată pe experiență și niciodată nu alege oameni cinstiți sau care pot practica adevărul. Aceștia sunt oamenii pe care antihriștii îi invidiază și-i urăsc cel mai mult și care le sunt ca un ghimpe în coastă. Indiferent de câte lucruri care sunt bune sau aduc beneficii lucrării casei lui Dumnezeu fac acești oameni care practică adevărul, antihriștii vor depune mari eforturi pentru a ascunde aceste fapte. Ba chiar vor distorsiona faptele ca să-și asume meritele pentru lucrurile bune, dând vina pentru lucrurile rele pe alții, drept mod de a se eleva pe ei înșiși și de a desconsidera alți oameni. Antihriștii au o mare gelozie și ură față de cei care urmează adevărul și pot vorbi despre mărturia lor bazată pe experiență. Se tem că acești oameni le vor amenința statutul, așa că fac tot ce pot pentru a-i ataca și a-i exclude. Ei le interzic fraților și surorilor să-i contacteze sau să se apropie de ei sau să-i sprijine sau să-i laude pe acești oameni care pot vorbi despre mărturiile lor bazate pe experiență. Acesta e faptul care dezvăluie cel mai bine natura satanică a antihriștilor, care este scârbită de adevăr și Îl urăște pe Dumnezeu. Și, astfel, dovedește și că antihriștii sunt un contracurent malefic în cadrul bisericii, că sunt cei vinovați pentru tulburarea lucrării bisericii și zădărnicirea voii lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, antihriștii născocesc adesea minciuni și denaturează faptele în rândul fraților și surorilor, disprețuind și condamnând oamenii care pot vorbi despre mărturia lor bazată pe experiență. Indiferent ce lucrare fac acei oameni, antihriștii găsesc scuze pentru a-i exclude și a-i suprima și sunt critici față de ei, spunând că sunt aroganți și neprihăniți de sine, că le place să se dea mari și că au ambiții. De fapt, acești oameni au o oarecare mărturie bazată pe experiență și dețin întrucâtva adevărul-realitate. Au o umanitate relativ bună, au conștiință și rațiune și sunt capabili să accepte adevărul. Și, deși pot avea unele neajunsuri sau deficiențe și dezvăluie ocazional o fire coruptă, sunt capabili să reflecteze asupra lor și să se căiască. Acești oameni sunt cei pe care îi va mântui Dumnezeu și care au speranța de a fi desăvârșiți de El. În concluzie, acești oameni sunt potriviți să realizeze o datorie. Ei îndeplinesc cerințele și principiile pentru realizarea unei datorii. Însă antihriștii gândesc în sinea lor: „Nici vorbă să suport așa ceva. Vrei să ai un rol în domeniul meu, să concurezi cu mine. Este imposibil; nici să nu te gândești la asta. Ești mai educat decât mine, te exprimi mai clar decât mine, ești mai popular decât mine și urmărești adevărul mai sârguincios decât mine. Dacă aș coopera cu tine și tu mi-ai fura strălucirea, ce aș face eu atunci?” Iau ei în considerare interesele casei lui Dumnezeu? Nu. La ce se gândesc ei? Se gândesc doar cum să-și păstreze statutul. Cu toate că antihriștii știu că sunt incapabili să facă o lucrare reală, ei nu cultivă și nu promovează oamenii de calibru bun care urmăresc adevărul; singurii oameni pe care îi promovează sunt aceia care îi măgulesc, care sunt apți să îi venereze pe alții, care îi aprobă și îi admiră în inimile lor, care sunt manipulatori dibaci, care nu înțeleg adevărul și sunt incapabili să aibă discernământ. Antihriștii îi promovează pe acești oameni ca să-i slujească, să alerge de colo-colo pentru ei și să-și petreacă fiecare zi orbitând în jurul lor. Aceasta le dă antihriștilor putere în biserică și înseamnă că mulți oameni se apropie de ei și îi urmează și că nimeni nu îndrăznește să-i ofenseze. Toți acești oameni pe care îi cultivă antihriștii sunt oameni care nu urmăresc adevărul. Cei mai mulți dintre ei nu au înțelegere spirituală și nu știu decât să respecte regulile. Le place să urmeze tendințele și pe cei aflați la putere. Sunt de felul celor care prind curaj când au un stăpân puternic – o adunătură de oameni confuzi. Cum este acea zicală a non-credincioșilor? Mai bine să fii pajul unui om bun decât strămoșul venerat al unui om rău. Antihriștii fac exact opusul – se poartă ca strămoșii venerați ai unor astfel de oameni și își propun să-i cultive drept partizani și aplaudaci ai lor. Ori de câte ori un antihrist este la putere într-o biserică, va recruta mereu oameni confuzi și pe cei care se prostesc orbește ca ajutoare ale sale, excluzându-i și suprimându-i totodată pe cei cu calibru, care pot înțelege și practica adevărul, care se pot ocupa de lucrare – și, mai ales, pe acei conducători și lucrători care sunt capabili de lucrare reală. Astfel, în biserică se formează două tabere: într-o tabără sunt cei cu o umanitate relativ onestă, care își fac datoria cu sinceritate și urmăresc adevărul. Cealaltă tabără este o adunătură de oameni confuzi și care se prostesc orbește, conduși de antihriști. Aceste două tabere vor continua să se lupte între ele până când antihriștii sunt dezvăluiți și eliminați. Antihriștii se luptă mereu și acționează împotriva celor care își fac datoria cu sinceritate și urmăresc adevărul. Nu tulbură asta grav lucrarea bisericii? Nu perturbă și tulbură lucrarea lui Dumnezeu? Nu este această forță a antihriștilor o piatră de încercare și un obstacol care împiedică aducerea la îndeplinire a voii lui Dumnezeu în biserică? Nu este o forță ticăloasă care se opune lui Dumnezeu? De ce se poartă așa antihriștii? Deoarece este clar în mintea lor că, dacă aceste caractere pozitive s-ar ridica și ar fi conducători și lucrători, ar fi concurenți ai antihriștilor; ar fi forța care s-ar opune antihriștilor, nu le-ar asculta în niciun caz cuvintele și nici nu s-ar supune lor; în mod sigur, nu ar urma toate poruncile antihriștilor. Acești oameni ar fi suficienți pentru a constitui o amenințare față de statutul antihriștilor. Când antihriștii îi văd pe acești oameni, inima li se umple de ură; inima lor nu va avea pace sau liniște dacă nu-i exclud și nu-i înving pe acești oameni și nu le pătează reputația. Prin urmare, trebuie să lucreze rapid pentru a-și cultiva propria putere și a-și întări poziția. Astfel, îi pot controla pe mai mulți dintre aleșii lui Dumnezeu și nu vor mai trebui niciodată să se îngrijoreze că o mână de oameni care urmăresc adevărul le amenință statutul. Antihriștii își formează propria forță în biserică, luându-i pe cei care îi ascultă, li se supun și sunt lingușitori față de ei și promovându-i să se ocupe de fiecare aspect al lucrării. Sunt aceste acțiuni benefice pentru lucrarea casei lui Dumnezeu? Nu. Nu doar că nu sunt benefice, dar și creează perturbări și tulburări în lucrarea bisericii. Dacă această forță ticăloasă are de partea ei mai mult de jumătate din oameni, există riscul să răstoarne biserica. Aceasta deoarece numărul celor care urmăresc adevărul în biserică reprezintă o minoritate, în timp ce muncitorii și neîncrezătorii care sunt acolo doar ca să mănânce pâine pe săturate constituie cel puțin jumătate. În această situație, dacă antihriștii își axează puterea pe a-i induce în eroare și a-i atrage de partea lor pe acei oameni, vor avea în mod natural un avantaj atunci când biserica va alege conducătorii. De aceea, casa lui Dumnezeu subliniază mereu că, în timpul alegerilor, trebuie să existe părtășii despre adevăr până când este clar. Dacă nu sunteți capabili să-i dați în vileag și să-i învingeți pe antihriști având părtășie despre adevăr, aceștia ar putea să-i inducă în eroare pe oameni și să fie aleși conducători, acaparând și controlând biserica. Nu ar fi un lucru periculos? Dacă unul sau doi antihriști ar apărea în biserică, nu ar fi un motiv de teamă, dar dacă antihriștii ar deveni o forță și ar dobândi un anumit nivel de influență, teama ar fi justificată. Prin urmare, antihriștii trebuie extrași și excluși din biserică înainte de a dobândi acel nivel de influență. Această sarcină are cea mai mare prioritate și este necesară. Mai mult decât atât, acei neîncrezători din biserică, în special cei înclinați să se închine și să-l urmeze pe om, cărora le place să urmeze forța, să fie complici și lachei ai diavolilor și să formeze clici – astfel de neîncrezători și diavoli ar trebui îndepărtați cât mai repede. Acesta e singurul mod de a împiedica acea adunătură să formeze o forță care să tulbure și să controleze biserica. Este ceva ce aleșii lui Dumnezeu trebuie să vadă limpede, ceva cu care ar trebui să se împovăreze cei care înțeleg adevărul. Toți cei care se împovărează cu lucrarea bisericii, toți cei care sunt atenți față de intențiile lui Dumnezeu trebuie să perceapă aceste lucruri așa cum sunt. În special, trebuie să-i vadă pe cei de teapa antihriștilor așa cum sunt, precum și pe diavolii meschini cărora le place să îi lingușească și să îi venereze pe oameni și apoi să le impună restricții sau să-i îndepărteze din biserică. Este o mare nevoie de o astfel de practică. Cei de felul antihriștilor își propun tocmai să fie în relații bune cu astfel de oameni confuzi, pierde-vară inutili și oameni josnici care nu acceptă și nu iubesc adevărul. Îi cuceresc și „cooperează” cu ei destul de armonios, îndeaproape și plini de entuziasm. Ce fel de creaturi sunt acei oameni? Nu sunt membri ai cetelor de antihriști? În cazul în care Cel de mai sus l-ar înlocui pe „strămoșul lor venerat”, acești urmași devotați n-ar suporta – Îl vor judeca pe Cel de mai sus ca fiind nedrept și își vor uni forțele pentru a-i apăra pe antihriști. Le poate permite casa lui Dumnezeu să învingă? Tot ce poate face este să-i adune pe toți și să-i îndepărteze pe toți. Sunt demoni din cetele de antihriști și nici măcar unul dintre ei nu poate fi lăsat să scape. Oamenii de felul antihriștilor acționează rareori singuri; de cele mai multe ori, ei adună un grup cu care să acționeze, format din cel puțin două sau trei persoane. Cu toate acestea, există unele cazuri individuale de antihriști care acționează pe cont propriu. Aceasta deoarece nu au talente sau poate n-au avut ocazia. Totuși, ce au în comun cu ceilalți este dragostea lor specială față de statut. Nu presupune că nu iubesc statutul fiindcă nu au abilități sau educație. Este greșit. Nu ți-ai dat seama clar de esența unui antihrist – atât timp cât cineva e antihrist, îi place statutul. Întrucât antihriștii nu sunt capabili să coopereze cu nimeni, de ce cultivă un astfel de grup de oameni confuzi, gunoaie și paraziți care să îi lingușească? Intenționează să coopereze cu acești oameni? Dacă ar putea coopera într-adevăr cu ei, afirmația că „antihriștii nu sunt capabili să coopereze cu nimeni” nu ar avea sens. Nu pot să coopereze cu nimeni – acel „nimeni” se referă în principal la oamenii pozitivi, dar ținând cont de firea unui antihrist, nu pot coopera nici cu complicii lor. Așadar, de ce îi cultivă pe acești oameni? Ei cultivă un grup de oameni confuzi, care sunt ușor de controlat, ușor de manipulat, care nu au păreri proprii, care fac orice spun antihriștii – care vor purcede împreună să le protejeze statutul antihriștilor. Dacă un antihrist s-ar baza pe el însuși, ar fi singur și nu i-ar fi ușor să-și protejeze statutul. De aceea cucerește un grup de oameni confuzi care să se adune în jurul lui în fiecare zi și să facă lucruri de dragul lui. Ba chiar îi induce în eroare pe aleșii lui Dumnezeu: vorbește despre modul în care acești oameni urmăresc adevărul și modul în care suferă; spune că merită să fie cultivați; spune chiar că, atunci când acești oameni au o problemă, îl consultă și îl întreabă despre ea – că sunt cu toții oameni ascultători și supuși. Își fac datoria în cooperare? Antihristul găsește un grup de oameni care vor acționa pentru el, care vor fi lacheii lui, complicii lui, pentru a-și consolida statutul. Aceasta nu e cooperare – e desfășurarea propriei operațiuni. Aceasta este forța antihriștilor.

Ce spuneți, este greu de cooperat cu alți oameni? De fapt, nu este. Ați putea spune chiar că este ușor. Dar de ce oamenii încă simt că este greu să facă asta? Pentru că au firi corupte. Pentru cei care dețin umanitate, conștiință și rațiune, cooperarea cu ceilalți este relativ ușoară și pot să simtă că este ceva care aduce bucurie. Asta pentru că nu este ușor pentru nimeni să realizeze lucruri pe cont propriu și, indiferent de domeniul în care este implicat sau de ceea ce face, este întotdeauna bine să aibă pe cineva alături care să scoată în evidență lucrurile și să ofere asistență – mult mai ușor decât să le facă de unul singur. De asemenea, există limite cu privire la capacitățile calibrului oamenilor sau la ceea ce ei înșiși pot experimenta. Nimeni nu poate fi bun la toate. E imposibil ca o persoană să cunoască totul, să fie capabilă de orice, să îndeplinească totul – este imposibil și toată lumea ar trebui să aibă o astfel de rațiune. Astfel, indiferent de ceea ce faci, fie că este important sau nu, vei avea întotdeauna nevoie de cineva care să te ajute, să îți dea indicații, sfaturi sau care să facă lucruri cooperând cu tine. Aceasta e singura metodă prin care să te asiguri că vei face lucrurile mai corect, că vei face mai puține greșeli și că va fi mai puțin probabil să rătăcești – este un lucru bun. A-L sluji pe Dumnezeu, în special, este un mare lucru, iar neînlăturarea firii tale corupte te-ar putea pune în pericol! Când oamenii au firi satanice, se pot răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și I se pot opune oricând și oriunde. Oamenii care trăiesc după firile satanice pot să-L nege pe Dumnezeu, să I se opună și să-L trădeze în orice moment. Antihriștii sunt foarte netoți, nu își dau seama de asta și se gândesc: „Am avut destule probleme în a pune mâna pe putere, de ce aș împărți-o cu altcineva? Să o dau altora înseamnă că nu o voi mai avea pentru mine, nu-i așa? Cum îmi pot demonstra talentele și abilitățile fără putere?” Ei nu știu că ceea ce le-a încredințat Dumnezeu oamenilor nu este putere sau statut, ci o datorie. Antihriștii acceptă doar puterea și statutul, își lasă îndatoririle deoparte și nu fac o lucrare reală. În schimb, urmăresc doar faima, câștigul și statutul și vor doar să pună mâna pe putere, să-i controleze pe aleșii lui Dumnezeu și să se răsfețe cu beneficiile statutului. A face lucrurile în acest fel este foarte periculos – înseamnă a te opune lui Dumnezeu! Oricine urmărește faima, câștigul și statutul în loc să-și facă în mod corespunzător datoria se joacă cu focul și cu viața sa. Cei care se joacă cu focul și viețile lor se pot condamna în orice moment. Astăzi, în calitate de conducător sau lucrător, Îl slujești pe Dumnezeu, ceea ce nu este un lucru banal. Nu faci lucruri pentru o persoană oarecare, cu atât mai puțin nu lucrezi ca să plătești facturile și să pui mâncare pe masă; în schimb, îți îndeplinești datoria în biserică. Și având în vedere, în special, că această datorie a venit din însărcinarea dată de Dumnezeu, ce implică îndeplinirea ei? Faptul că ești răspunzător în fața lui Dumnezeu pentru datoria ta, indiferent dacă o faci bine sau nu; în cele din urmă, trebuie să I se dea socoteală lui Dumnezeu, trebuie să existe un final. Ceea ce ai acceptat este însărcinarea dată de Dumnezeu, o responsabilitate sfințită, așa că, indiferent de cât de importantă sau minoră ar fi această responsabilitate, este o chestiune serioasă. Cât de serioasă este? La scară mică, implică posibilitatea ta de a dobândi adevărul în această viață și modul în care te privește Dumnezeu. La scară mai mare, are legătură directă cu perspectivele și destinul tău, cu finalul tău; dacă faci rău și te opui lui Dumnezeu, vei fi condamnat și pedepsit. Tot ceea ce faci atunci când îți îndeplinești datoria este consemnat de Dumnezeu, iar Dumnezeu are propriile principii și standarde pentru modul în care acest lucru este punctat și evaluat; Dumnezeu îți stabilește finalul pe baza a tot ceea ce manifești în timp ce îți îndeplinești datoria. Este o problemă gravă? Chiar este! Așadar, dacă ți se atribuie o sarcină, este o problemă proprie de care trebuie să te ocupi? (Nu.) Acea lucrare nu este ceva ce poți finaliza pe cont propriu, dar este necesar să-ți asumi răspunderea pentru ea. Răspunderea este a ta; trebuie să finalizezi acea însărcinare. De ce ține ea? Ține de cooperare, de modul în care să cooperezi în timpul slujirii, cum să cooperezi pentru a-ți îndeplini datoria, cum să cooperezi pentru a-ți finaliza însărcinarea, cum să cooperezi astfel încât să urmezi voia lui Dumnezeu. Ține de aceste lucruri.

Cooperarea armonioasă presupune multe lucruri. Cel puțin, unul dintre aceste lucruri este să le permiți celorlalți să vorbească și să facă diferite sugestii. Dacă ești cu adevărat rezonabil, indiferent ce tip de lucrare faci, mai întâi trebuie să înveți să cauți adevărurile-principii și ar trebui, de asemenea, să iei inițiativa de a căuta părerile altora. Cât timp iei în serios fiecare sugestie și apoi rezolvi problemele în asentiment cu ceilalți, vei obține, de fapt, o cooperare armonioasă. Astfel, vei întâlni cu mult mai puține dificultăți în datoria ta. Indiferent ce probleme apar, va fi ușor să le rezolvi și să le tratezi. Acesta este efectul cooperării armonioase. Uneori, există dispute privind chestiuni triviale, dar, atât timp cât acestea nu afectează lucrarea, nu vor reprezenta o problemă. Totuși, în ceea ce privește chestiunile cheie și cele principale care se referă la lucrarea bisericii, trebuie să ajungeți la un consens și să căutați adevărul pentru a le rezolva. Ca lider sau lucrător, dacă te crezi mereu mai presus de ceilalți și te bucuri de datoria ta ca și cum ar fi un post guvernamental, răsfățându-te întotdeauna cu beneficiile statutului tău, făcându-ți mereu planuri, ținând cont și bucurându-te mereu de faima, câștigul și statutul tău, conducându-ți mereu propria operațiune și căutând întotdeauna să obții un statut mai înalt, să gestionezi și să controlezi mai mulți oameni și să extinzi sfera puterii tale, asta este o problemă. Este foarte periculos să tratezi o datorie importantă drept o șansă de a te bucura de poziția ta, de parcă ai fi un funcționar guvernamental. Dacă așa te comporți întotdeauna, nedorindu-ți să cooperezi cu alții, nevrând să-ți diminuezi puterea și să o împarți cu nimeni altcineva, nedorindu-ți ca altcineva să te eclipseze, să fie în centrul atenției, dacă vrei doar să te bucuri de putere pe cont propriu, atunci ești un antihrist. Dar dacă tu cauți adesea adevărul, dacă practici răzvrătirea împotriva trupului tău, a motivațiilor și ideilor tale și ești capabil să-ți asumi răspunderea de a coopera cu alții, să-ți deschizi inima pentru a te consulta și a căuta împreună cu ceilalți, să asculți cu atenție ideile și sugestiile altora și să accepți sfaturile corecte și în conformitate cu adevărul, indiferent de la cine provin, atunci practici într-un mod înțelept și corect și poți evita să o iei pe calea greșită, lucru care te protejează. Trebuie să renunți la titlurile de conducere, să renunți la aerul murdar al statutului, să te tratezi drept o persoană obișnuită, să stai la același nivel precum alții și să ai o atitudine responsabilă față de datoria ta. Dacă întotdeauna îți tratezi datoria drept un titlu oficial, drept un statut sau un tip de cunună de lauri și îți imaginezi că ceilalți există pentru a lucra și sluji funcției tale, acest lucru este problematic, iar Dumnezeu te va detesta și va fi dezgustat de tine. Dacă tu crezi că le ești egal altora, doar că ai o însărcinare dată de Dumnezeu și o responsabilitate de la Dumnezeu ceva mai mari, dacă poți învăța să te așezi la nivel egal cu ei și chiar te poți pleca să întrebi ce cred ceilalți oameni și, dacă poți asculta sincer, îndeaproape și atent ceea ce spun aceștia, atunci vei coopera în armonie cu alții. Ce efect va produce această cooperare armonioasă? Efectul este uriaș. Vei câștiga lucruri pe care nu le-ai mai avut niciodată, care sunt lumina adevărului și realitățile vieții; vei descoperi virtuțile celorlalți și vei învăța din punctele lor tari. Mai există ceva: îi consideri pe ceilalți oameni proști, slabi la minte, nesăbuiți, inferiori ție, dar, când le asculți părerile sau când alți oameni ți se destăinuie, vei descoperi fără să vrei că nimeni nu este chiar atât de obișnuit precum crezi, că toți pot veni cu diverse gânduri și idei și că toți au meritele lor. Dacă înveți să cooperezi armonios, mai mult decât faptul că te ajută să înveți din punctele tari ale altora, îți poate dezvălui aroganța și neprihănirea de sine și te poate împiedica să-ți imaginezi că ești isteț. Când nu te mai consideri mai deștept și mai bun decât toți ceilalți, vei înceta să trăiești în această stare narcisistă și de autoapreciere. Și asta te va proteja, nu-i așa? Aceasta este lecția pe care ar trebui să o înveți și beneficiul pe care ar trebui să-l câștigi din cooperarea cu alții.

În interacțiunile Mele cu oamenii, ascult cu atenție ceea ce spun cei mai mulți dintre ei. Țin neapărat să examinez oameni de tot felul, să-i ascult vorbind și să studiez limbajul și stilul pe care le utilizează în acest timp. De exemplu, înainte presupuneai că majoritatea oamenilor au doar un pic de educație, dar nu au abilități pentru o meserie și, prin urmare, nu este nevoie să interacționezi cu ei. De fapt, nu e așa. Când intri în contact cu acești oameni sau chiar cu unii oameni speciali, poți să înțelegi lucruri din adâncul inimii lor pe care nu le poți vedea sau percepe – lucruri precum gândurile și părerile lor, unele dintre acestea fiind denaturate, iar altele, adecvate. Desigur, acea „adecvare” poate fi destul de departe de adevăr; poate să nu aibă nicio legătură cu el. Dar vei putea cunoaște mai multe aspecte ale naturii umane. Nu este un lucru bun pentru tine? (Ba da.) Aceasta înseamnă perspicacitate; este un mod de a-ți spori perspicacitatea. Unii ar putea spune: „Ce rost are să ne sporim perspicacitatea?” Este de folos pentru a înțelege diversele tipuri de oameni, pentru discernământul și disecarea diverselor tipuri de oameni și, chiar mai mult, pentru capacitatea ta de a ajuta diverse tipuri de oameni. Aceasta este calea pe care se realizează multă lucrare. Unii sunt spirituali în mod fals și cred: „Acum că am credință în Dumnezeu, nu ascult emisiuni sau știri și nu citesc ziare. Nu interacționez cu lumea exterioară. Toți oamenii, din toate clasele sociale și profesiile, sunt diavoli!” Ei bine, te înșeli. Dacă ai adevărul, tot te mai temi să interacționezi cu diavolii? Chiar și Dumnezeu are uneori de-a face cu Satana pe tărâmul spiritual. Se schimbă El din această cauză? Absolut deloc. Te temi să ai de-a face cu diavolii și există o problemă în această frică. De fapt, trebuie să te temi de faptul că nu înțelegi adevărul, că ai o înțelegere și o părere inexactă despre credința în Dumnezeu și despre adevăr, că ai multe noțiuni și închipuiri și că ești prea dogmatic. De aceea, indiferent dacă ești conducător, lucrător sau șef de grup, indiferent de ce slujbă ești responsabil și ce rol joci, trebuie să înveți să cooperezi cu alții și să ai de-a face cu ei. Nu debita idei pompoase și nu pretinde mereu că ești nobil, pentru a-i face pe oameni să-ți acorde atenție. Dacă debitezi mereu idei pompoase și nu ești niciodată în stare să pui adevărul în practică sau să cooperezi cu alții, te faci de rușine. Cine te-ar mai băga atunci în seamă? Cum s-a produs căderea fariseilor? Ei predicau mereu teorii teologice și debitau idei pompoase. Continuând să facă asta, Dumnezeu nu a mai fost în inimile lor – L-au tăgăduit și chiar s-au folosit de noțiunile, legile și regulile omului pentru a-L condamna pe Dumnezeu și a I se împotrivi și pentru a-L pironi pe cruce. Toată ziua aveau Bibliile în mâini, citindu-le și cercetându-le, fiind capabili să recite fluent scripturile. Și care a fost rezultatul în cele din urmă? N-au știut unde este Dumnezeu, nici care este firea Lui și, chiar dacă El a exprimat multe adevăruri, nu le-au acceptat câtuși de puțin, ci s-au opus Lui și L-au condamnat. Nu a fost acesta sfârșitul lor? Știți limpede care au fost rezultatele. Aveți asemenea păreri greșite în credința voastră în Dumnezeu? Nu sunteți izolați? (Ba da.) Consideri că Eu sunt închistat? Uneori citesc știrile, iar alteori urmăresc interviuri cu invitați speciali și alte programe de acest fel; uneori stau de vorbă cu frații și surorile, iar alteori, discut cu cineva care gătește sau face curățenie. Vorbesc puțin cu toate persoanele pe care le văd. Să nu crezi că ești special față de alții, deoarece ți-ai asumat o sarcină sau ai un talent special sau chiar fiindcă ți-ai asumat o misiune specială. Este greșit. De îndată ce ai impresia că ești special față de alții, acea opinie greșită te va închide, fără să-ți dai seama, într-o cușcă – te va izola de exterior cu fier și bronz. Vei simți atunci că ești cel mai înalt dintre toți, că nu poți face una sau alta, că nu poți vorbi sau comunica cu o persoană sau alta, că nu poți nici măcar să râzi. Și ce se întâmplă până la urmă? În ce te transformi? (Într-un singuratic izolat.) Devii un singuratic izolat. Ascultă cum împărații de odinioară spuneau lucruri precum: „Doar eu sunt așa și pe dincolo”; „Eu, izolat, sunt așa sau altfel”; „Doar eu gândesc că” – declarându-se mereu singuri. Dacă declari mereu că ești singur, cât de grozav trebuie să te consideri? Atât de grozav încât ai devenit chiar fiul Cerurilor? Asta ești? În esență, ești o persoană de rând. Dacă te consideri mereu grozav și extraordinar, ai necazuri. Lucrurile vor merge prost. Dacă te ocupi de treburile lumești cu o astfel de părere greșită, modalitățile și mijloacele acțiunilor tale se vor schimba – principiile tale se vor schimba. Dacă te consideri mereu deosebit, crezând că ești mai presus decât toți ceilalți, că n-ar trebui să faci un lucru sau altul, că a face astfel de lucruri este sub statutul și rangul tău, oare nu au mers atunci lucrurile prost? (Ba da.) Vei considera: „Cu un statut ca al meu, nu pot să le spun pur și simplu altora totul!”, „Cu un statut ca al meu, nu pot să le spun altora că sunt răzvrătit!”, „Cu o poziție socială ca a mea, nu pot să le spun altora lucruri atât de înjositoare, precum slăbiciunile, defectele, greșelile și lipsa mea de educație – nimeni nu poate, sub nicio formă, să afle despre acele lucruri!” Ar fi epuizant, nu-i așa? (Da.) Dacă ai trăi într-un mod atât de epuizant, ți-ai putea face datoria bine? (Nu.) Unde apare problema? Apare în părerile tale cu privire la datoria și statutul tău. Indiferent cât de grozav ești ca „oficialitate”, indiferent ce poziție ocupi, indiferent de câți oameni ești responsabil, într-adevăr, nu este nimic altceva decât o datorie diferită. Nu ești diferit de ceilalți. Nu poți vedea lucrurile așa cum sunt în realitate, dar simți mereu în inima ta: „Nu este o datorie diferită – este într-adevăr o diferență în ceea ce privește statutul. Trebuie să fiu mai presus decât ceilalți; cum aș putea coopera cu alții? N-au decât să coopereze ei cu mine – eu nu pot coopera cu ei!” Dacă gândești mereu așa, dorind întruna să fii mai presus de toți ceilalți, dorind întruna să stai pe umerii altora, deasupra lor și să-i privești de sus, nu-ți va fi ușor să cooperezi cu oamenii. Îți vei spune mereu: „Ce știe acel individ? Dacă ar fi știut ceva, frații și surorile l-ar fi ales pe el drept conducător. Așadar, de ce m-au ales pe mine? Pentru că sunt mai bun decât el. Prin urmare, n-ar trebui să discut despre lucruri cu el. Dacă aș face-o, ar însemna că nu sunt grozav. Ca să dovedesc că sunt grozav, nu pot să discut despre lucruri cu nimeni. Nimeni nu este apt să discute despre lucrare cu mine – absolut nimeni!” Așa gândesc antihriștii.

În China continentală, Partidul Comunist suprimă credința religioasă. Este un mediu îngrozitor. Credincioșii în Dumnezeu se confruntă cu pericolul de a fi arestați în orice moment, prin urmare, conducătorii și lucrătorii nu se întrunesc atât de des. Uneori, nu pot avea adunări ale colegilor nici măcar o dată pe lună; așteaptă până când condițiile le permit să se întrunească sau până când găsesc un loc potrivit. Cum este desfășurată atunci lucrarea? Când există rânduieli de lucru, trebuie găsit cineva care să le transmită. Odată, am găsit un frate din apropiere care să transmită rânduielile de lucru unui conducător regional. Acest frate era un credincios de rând, iar când a transmis rânduielile de lucru, conducătorul regional le-a citit și a spus: „Hm, mă așteptam la asta.” Cu ce se mândrea el în fața acelui frate? Umbla cu nasul pe sus, așa încât oricine privea să spună: „Uau, a fost atât de demn! Ce stil!” Și asta nu-i nimic – imediat după aceea, a spus: „Pe acest individ l-au trimis să-mi transmită rânduielile de lucru? Nu are un rang suficient de înalt!” Aceasta însemna: „Sunt conducător regional, un conducător important. Cum ar putea fi trimis un credincios de rând să-mi transmită lucruri? Nu au depășit măsura? Cel de mai sus chiar mă privește cu dispreț. Sunt conducător regional, așa că ar fi trebuit să trimită cel puțin un conducător de district să-mi transmită mesajul, dar au pus un credincios obișnuit, de cel mai mic nivel, să o facă – nu are un rang suficient de înalt!” Ce fel de om este acest conducător? Cât de mult își prețuiește statutul pentru a spune că mesagerul nu are un rang suficient de înalt? Își tratează titlul drept pretext pentru a-și afirma autoritatea. Nu este el o creatură diavolească? (Ba da.) Este cu siguranță o creatură diavolească. În lucrarea bisericii, avem pretenții în legătură cu persoanele alese să trimită lucruri sau să transmită înștiințări? Într-un mediu cum este China continentală, frații și surorile se confruntă cu riscuri foarte mari în timp ce transmit lucruri și, totuși, când acest frate a sosit cu rânduielile de lucru, conducătorul i-a spus că nu are un rang suficient de înalt, sugerând că trebuie găsit cineva de rang suficient, cineva care să corespundă conducătorului în ceea ce privește poziția socială și statutul și că a proceda altfel era un semn de dispreț la adresa conducătorului – nu e aceasta firea unui antihrist? (Ba da.) E firea unui antihrist. Această persoană diavolească nu poate face lucrare reală și nu are abilități, dar tot emite astfel de pretenții – tot pune atât de mult accent pe statut. Care este lozinca lui? „Nu are un rang suficient de înalt.” Indiferent cine îi vorbește, îl întreabă mai întâi: „La ce nivel de conducere te afli? Ești șeful unui grup mic? Pleacă de aici – nu ai un rang suficient de înalt!” Dacă fratele de mai sus ține o întrunire, el va înainta mereu, spunând: „Acest frate este cel mai mare dintre conducătorii bisericii, iar eu urmez după el. Oriunde stă, eu stau chiar lângă el, potrivit rangului.” Atât de clar este în mintea lui. Nu e o nerușinare? (Ba da.) E o mare nerușinare – nu are deloc cunoaștere de sine! Cât de nerușinat este? Suficient cât să-i dezguste pe oameni. Chiar dacă are titlul de conducător, ce este capabil să facă? Cât de bine face acel lucru? Trebuie să aibă niște rezultate pe care să le arate înainte de a-și etala calificările – așa ar fi potrivit; ar fi logic. El diferențiază însă oamenii în funcție de rang fără să fi obținut vreun rezultat, fără să fi făcut vreo lucrare! Și care este rangul lui, în acest caz? În calitate de conducător regional, nu a făcut multă lucrare reală – nu se ridică la înălțimea acestui rang. Dacă ar fi să diferențiez oamenii în funcție de rang, există cineva care s-ar putea apropia de Mine? Nu. Mă vedeți diferențiind în funcție de rang când interacționez cu oamenii? Nu – indiferent cu cine Mă întâlnesc, îi vorbesc puțin dacă pot și, dacă nu am timp, îl salut și asta e tot. Totuși, acest antihrist nu gândește așa. El consideră că poziția, statutul și valoarea socială sunt mai importante decât orice, chiar mai prețioase decât propria viață. Faceți diferențieri în funcție de rang atunci când vă îndepliniți îndatoririle împreună? Unii fac diferențieri în funcție de rang în tot ceea ce fac; cât ai bate din palme, spun că alții își depășesc rangul în lucrarea pe care o fac și în înștiințările pe care le transmit. Ce rang depășesc ei? Fă-ți bine propria datorie mai întâi. Nu poți să faci bine nicio datorie sau nu poți să faci nicio lucrare, dar tot diferențiezi în funcție de rang – cine ți-a cerut să faci asta? Nu a venit încă timpul să facem diferențieri în funcție de rang. Faci asta prea devreme; nu ai deloc cunoaștere de sine. Sunt momente când mergem undeva și găsim acolo oameni care să rezolve o problemă. Căutăm oameni potriviți în funcție de rang? În principiu, nu. Dacă ești responsabil de lucrare, atunci te vom căuta și, dacă nu ești acolo, vom găsi pe altcineva. Nu facem diferențieri în funcție de rang, nici în funcție de statut înalt sau modest. Dacă cineva se apucă să facă astfel de diferențieri, nu are cunoaștere de sine și nu înțelege principiile. Dacă faci diferențieri în funcție de statut, rang și titluri în casa lui Dumnezeu la fel de amănunțit ca non-credincioșii, atunci ești cu adevărat lipsit de rațiune! Nu înțelegi adevărul; ai atât de multe lipsuri. Nu înțelegi ce înseamnă credința în Dumnezeu.

Tocmai am vorbit despre practica de a coopera cu alții. Este un lucru ușor de făcut? Orice persoană care poate căuta adevărul, care are puțin simț al rușinii, precum și umanitate, conștiință și rațiune, poate să practice cooperarea cu alții. Aceia fără umanitate, care vor mereu să aibă monopol asupra statutului, care se gândesc mereu la demnitatea, statutul, faima și câștigul propriu, nu pot coopera cu nimeni. Desigur, aceasta e și una dintre manifestările principale ale antihriștilor: ei nu cooperează cu nimeni și nici nu pot ajunge la o cooperare armonioasă cu nimeni. Nu practică acel principiu. Care este motivul? Nu sunt dispuși să renunțe la putere; nu sunt dispuși să-i lase pe alții să afle că există lucruri de care nu-și pot da seama, că există lucruri despre care trebuie să ceară sfaturi. Le prezintă oamenilor o iluzie, făcându-i să creadă că nu există nimic ce să nu poată face, nimic ce să nu cunoască, nimic despre care să fie neștiutori, că au toate răspunsurile și că totul este fezabil, posibil și realizabil pentru ei – că nu au nevoie de alții, nici de ajutor, aduceri aminte sau sfaturi de la alții. Acesta e un motiv. Care este cea mai evidentă fire a antihriștilor, pe lângă aceasta? Cu alte cuvinte, care este firea de care îți vei putea da seama când intri în contact cu ei, doar auzind o frază sau două rostite de ei? Aroganța. Cât de aroganți sunt? Aroganți dincolo de rațiune – ca o boală mintală. De exemplu, dacă iau o înghițitură de apă și produc o impresie bună făcând acest lucru, îl vor aduce în discuție ca pe un motiv de laudă: „Uite ce impresie bună creez când beau apă!” Se pricep deosebit de bine să se etaleze și să se dea mari; sunt deosebit de nerușinați și trufași. Așa sunt antihriștii. După părerea lor, nimeni nu se compară cu ei. Se pricep foarte bine să se dea mari și le lipsește complet cunoașterea de sine. Unii antihriști sunt deosebit de urâți, dar cred că arată bine, având o față ovală, ochi migdalați și sprâncene arcuite. Le lipsește până și această fărâmă de cunoaștere de sine. Până la 30 sau 40 de ani, o persoană obișnuită își va fi evaluat mai mult sau mai puțin corect înfățișarea și abilitățile. Însă antihriștii nu au o asemenea raționalitate. Ce problemă intervine aici? Faptul că firea lor arogantă a depășit limitele raționalității normale. Cât de aroganți sunt? Chiar dacă arată ca o broască râioasă, vor spune că arată ca o lebădă. În această privință, există ceva din incapacitatea de a distinge între ceea ce este și ceea ce nu este și de a întoarce lucrurile cu susul în jos. Un asemenea grad de aroganță este aroganță până la nerușinare; este de nestăvilit. Când oamenii obișnuiți vorbesc de bine despre propria înfățișare, consideră că acest lucru nu ar trebui menționat și devin stânjeniți. După ce vorbesc, se simt rușinați tot restul zilei și se înroșesc la față. Antihriștii nu roșesc. Se laudă singuri pentru lucrurile bune pe care le-au făcut și punctele forte pe care le au, pentru toate modurile în care sunt buni și superiori altora – aceste cuvinte le ies pur și simplu din gură, ca și cum ar fi vorbe obișnuite. Nici măcar nu roșesc! Aceasta este aroganță peste măsură, rușine sau raționalitate. De aceea, în ochii antihriștilor, fiecare persoană normală – în special fiecare persoană care caută adevărul și are conștiința și rațiunea umanității normale, precum și gândire normală – este o mediocritate, nu are niciun talent care merită menționat, le este inferioară și nu are punctele forte și meritele lor. Este corect să spunem că, întrucât sunt îngâmfați și consideră că nimeni nu se compară cu ei – din acest motiv nu doresc să coopereze sau să discute despre lucruri cu nimeni, indiferent ce fac. Pot să asculte predici, să citească cuvintele lui Dumnezeu, să vadă expunerea cuvintelor Sale sau să fie emondați uneori, dar, în orice caz, nu vor recunoaște că au dezvăluit corupție și au comis fărădelegi, cu atât mai puțin că sunt aroganți și neprihăniți de sine. Nu sunt capabili să înțeleagă că sunt doar persoane obișnuite, cu un calibru obișnuit. Nu pot înțelege astfel de lucruri. Indiferent cum îi emondezi, tot vor crede că au un calibru bun, că sunt superiori oamenilor de rând. Nu este dincolo de orice speranță? (Ba da.) Este dincolo de orice speranță. Așa sunt antihriștii. Oricum ar fi emondați, pur și simplu nu pot să-și plece privirea în pământ și să admită că nu sunt buni de nimic, că sunt incapabili. Din punctul lor de vedere, a-și recunoaște problemele, defectele sau corupția ar fi asemenea unei condamnări, asemenea distrugerii. Așa gândesc ei. Cred că, de îndată ce alții le văd defectele sau de îndată ce recunosc că au un calibru slab și că nu au înțelegere spirituală, își vor pierde energia în credința lor în Dumnezeu și vor găsi că este lipsită de sens, deoarece statutul lor nu va mai fi garantat – își vor fi pierdut statutul. Își spun în sinea lor: „Are rost să trăiești fără statut? Mai bine aș muri!” Iar dacă au statut, sunt de nestăvilit în aroganța lor, dezlănțuindu-se și făcând lucruri rele; dacă se lovesc de un obstacol și sunt emondați, vor dori să-și abandoneze postul și vor deveni negativi și delăsători. Vrei să acționeze conform adevărurilor-principii? Nici nu te gândi la asta. Ce părere au? „Ce-ar fi să-mi dai o poziție și să mă lași să acționez pe cont propriu? Vrei să cooperez cu alții? E imposibil! Nu-mi găsi un partener – n-am nevoie de unul; nimeni nu este apt să fie partenerul meu. Sau, pur și simplu nu mă folosi – pune pe altcineva să facă asta!” Ce fel de creatură este aceasta? „Poate exista un singur mascul alfa” – aceasta este mentalitatea antihriștilor și acestea sunt manifestările lor. Nu este dincolo de orice speranță? (Ba da.)

În cadrul primului aspect, care spune că antihriștii nu sunt capabili să coopereze cu nimeni, ce implică acel „nu sunt capabili”? Că nu cooperează cu nimeni și că nu pot realiza cooperarea cu alții – nu sunt acestea două sensuri ale termenului? Aceste două semnificații sunt incluse în el, așa cum sunt determinate de esența antihriștilor. Deși e posibil ca oamenii să lucreze în tandem cu ei, esența nu este a unei cooperări adevărate – sunt doar lachei, care le oferă sprijin, fac comisioane și se ocupă de treburi pentru ei. Nici nu se apropie de termenul de cooperare. Cum este definită „cooperarea” atunci? Adevărul e că scopul final al cooperării este dobândirea unei înțelegeri privind adevărurile-principii, acționarea conform acestora, rezolvarea fiecărei probleme, luarea deciziilor corecte – decizii care se conformează principiilor, fără abateri și reducând erorile din lucrare, astfel încât tot ce faci este să-ți îndeplinești datoria, fără să acționezi așa cum vrei și fără să-ți faci de cap. Prima manifestare a faptului că antihriștii ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu, este că nu sunt capabili să coopereze cu nimeni. Unii ar putea spune: „A nu fi capabili să coopereze cu nimeni nu este același lucru cu a-i pune pe alții să li se supună numai lor.” A nu fi capabili să coopereze cu nimeni înseamnă că ei nu țin seama de cuvintele nimănui și nu solicită sugestiile nimănui – nu caută nici măcar intențiile lui Dumnezeu sau adevărurile-principii. Acționează și se comportă doar potrivit propriei voințe. Ce implică acest lucru? Ei sunt cei care domnesc în lucrarea lor, nu adevărul, nu Dumnezeu. Așadar, principiul lucrării lor este ca alții să țină seama de ceea ce spun ei și să-i trateze ca și cum ar fi adevărul, ca și cum ar fi Dumnezeu. Nu este aceasta natura lui? Unii ar putea spune: „Dacă nu sunt capabili să coopereze cu nimeni, poate motivul e că înțeleg adevărul și nu au nevoie să coopereze.” Asta se întâmplă? Cu cât cineva înțelege și practică mai mult adevărul, cu atât pune întrebări și caută din mai multe surse atunci când acționează. Acea persoană discută despre lucruri și are părtășie mai mult, străduindu-se să minimizeze daunele și riscurile apariției de erori. Cu cât cineva înțelege mai mult adevărul, cu atât are mai multă rațiune și cu atât este mai dispus și mai capabil să coopereze cu alții. Nu este așa? Și cu cât cineva este mai puțin dispus și capabil să coopereze cu alții, cei care nu țin seama de nimeni altcineva, care nu iau în considerare sugestiile nimănui altcuiva, care nu țin cont de interesele casei lui Dumnezeu atunci când acționează și nu sunt dispuși să caute dacă acțiunile lor sunt în concordanță cu adevărurile-principii – asemenea oameni caută adevărul cu atât mai puțin și îl înțeleg cu atât mai puțin. Ce anume cred ei în mod greșit? „Frații și surorile m-au ales să le fiu conducător; dumnezeu mi-a dat această șansă să fiu conducător. Prin urmare, tot ce fac este în acord cu adevărul – orice fac este corect.” Nu este aceasta o înțelegere greșită? De ce ar avea o asemenea înțelegere greșită? Un lucru e sigur: asemenea oameni nu iubesc adevărul. Și încă ceva: asemenea oameni pur și simplu nu înțeleg adevărul. Acest lucru este mai presus de orice îndoială.