Supliment:

Visurile lui Xiaogang

Astăzi voi începe din nou prin a spune o poveste. Vă interesează să ascultați povești? Puteți câștiga ceva din acestea? Se întâmplă diverse lucruri în povești, iar aceste lucruri conțin adevăruri. Oamenii din povești au unele stări, unele revelații și unele intenții și firi corupte. De fapt, acestea există în fiecare și sunt legate de fiecare. Dacă înțelegi și ești în stare să recunoști aceste lucruri din povești, aceasta arată că ai înțelegere spirituală. Unii oameni spun: „Zici că am înțelegere spirituală – înseamnă că sunt o persoană care iubește adevărul?” Nu neapărat; sunt două lucruri diferite. Unii oameni au înțelegere spirituală, dar nu iubesc adevărul. Pur și simplu înțeleg și nimic mai mult; nu folosesc adevărul ca termen de comparație și nu îl pun în practică. Unii oameni au înțelegere spirituală și, după ce ascultă povești, descoperă că au aceleași probleme și se gândesc cum să pătrundă și cum să se schimbe în viitor – acești oameni au dobândit rezultatele dorite. Prin urmare, voi spune o poveste astăzi. Subiectul este ușor și toată lumea va fi dispusă să-l asculte. În ultimele două zile am cugetat ce poveste le poate permite majorității oamenilor să câștige ceva și să fie edificați după ce o ascultă și, în plus, poate să le sublinieze un aspect al adevărului, precum și să le îngăduie să o raporteze la realitate și să beneficieze de ea intrând într-un aspect al adevărului sau corectând un tip de abatere. Am uitat să dau un nume ultimei povești pe care am spus-o, așa că îi vom da astăzi un nume. Cum credeți că ar trebui să se numească? (Daruri speciale.) Omiteți cuvântul „speciale”; să o numim „Daruri”. Cuvântul „special” sună puțin ciudat aici, iar oamenii își vor concentra atenția asupra lui. Cuvântul „Daruri” are un sens mai ambiguu. Așadar, ce poveste voi spune astăzi? Povestea de astăzi se numește „Visurile lui Xiaogang”. „Xiao” înseamnă „mic”, după cum știți cu toții, dar ce înseamnă „Gang”? („Post.”) Corect. Auzind acest nume, ar trebui să cunoașteți conținutul poveștii – ar trebui să fiți aproape de a-i ghici conținutul. Acum voi începe să spun povestea.

Xiaogang este un tânăr entuziast, studios, harnic și destul de inteligent. Îi place să studieze, așa că învață puțin despre câteva dintre tehnologiile informatice destul de populare în zilele noastre și, în casa lui Dumnezeu, este desemnat în mod firesc să-și îndeplinească datoria în echipa de editare video. Când se alătură inițial echipei de editare video, Xiaogang este foarte fericit și mândru. Întrucât este tânăr și stăpânește anumite tehnologii, crede că lucrarea video este specialitatea lui, precum și hobbyul lui, că-și poate folosi competența îndeplinindu-și datoria acolo și, de asemenea, că poate face progrese în acest domeniu studiind în permanență. În plus, majoritatea oamenilor pe care îi întâlnește aici sunt și ei tineri și îi place foarte mult atmosfera de aici și face această datorie cu plăcere. Prin urmare, se ocupă în fiecare zi cu munca și studiază cu sârguință. Astfel, Xiaogang se trezește devreme pentru a-și începe munca în fiecare zi, fără să se odihnească uneori până noaptea târziu. Xiaogang plătește multe prețuri pentru datoria lui, suferă unele greutăți și, firește, deprinde destul de multe cunoștințe profesionale relevante; simte că fiecare zi a fost petrecută foarte productiv. De asemenea, Xiaogang are frecvent părtășii și participă la adunări cu frații și surorile, simțind că, după sosirea lui aici, a făcut mai multe progrese comparativ cu perioada în care credea în Dumnezeu în orașul lui natal, că a crescut și că-și poate asuma o lucrare. Este foarte fericit și mulțumit. La început, când studia tehnologia informatică, spera că va lucra într-o zi pe computer, iar acum dorința lui s-a împlinit în sfârșit, așa că prețuiește cu adevărat această oportunitate. După o perioadă de timp, lucrarea lui Xiaogang și postul lui nu s-au schimbat. El rămâne fidel slujbei sale și acestei responsabilități și datorii ale sale și pare mai matur decât înainte. În plus, a făcut progrese în ceea ce privește intrarea în viață, are deseori părtășie și citește prin rugăciune cuvintele lui Dumnezeu împreună cu frații și surorile la adunări, iar interesul lui privind credința în Dumnezeu devine tot mai puternic. Se poate spune și că, puțin câte puțin, credința lui Xiaogang sporește. Așadar, el are un nou vis: „Ar fi minunat dacă aș putea deveni mai util în timp ce lucrez pe computer!”

Timpul trece astfel, zi după zi, iar Xiaogang continuă să realizeze aceeași datorie. La un moment dat, se întâmplă să vizioneze un film, care are apoi un impact profund asupra lui. De ce? În film apare un tânăr de aproximativ aceeași vârstă ca Xiaogang, iar el admiră prestația, jocul actoricesc, vorbirea și purtarea acestui tânăr din film, devenind și puțin invidios. După ce urmărește filmul, își imaginează uneori: „Ar fi minunat dacă aș fi acel tânăr din film. În fiecare zi, stau în fața computerului, creez și încarc tot felul de clipuri video și, indiferent cât de ocupat sau obosit sunt ori cât de mult muncesc, tot sunt doar un lucrător din spatele scenei. Cum ar putea să știe cineva cât de mult muncim? Dacă aș putea apărea pe marele ecran într-o zi, ca acel tânăr din film, și mai mulți oameni ar putea să mă vadă și să mă cunoască, ar fi minunat!” Xiaogang urmărește acest film de nenumărate ori, dar și toate cadrele în care apare acel tânăr. Cu cât urmărește mai mult, cu atât îl invidiază mai tare și cu atât tânjește mai mult inima lui, dorind să devină actor. Astfel ia naștere noul vis al lui Xiaogang. Care este noul lui vis? „Vreau să studiez actoria și să mă străduiesc să devin un actor profesionist, să apar pe marele ecran, să am o aură ca acel tânăr și să-i fac pe alții să mă invidieze și să-și dorească să fie ca mine.” De atunci, Xiaogang începe să muncească pentru a-și împlini visul. În timpul lui liber, Xiaogang vizionează online tot felul de materiale despre actorie. De asemenea, se uită la tot felul de filme și emisiuni de televiziune, vizionând și învățând în același timp, visând să aibă șansa de a deveni actor. Zilele trec tot una câte una în acest fel – Xiaogang studiază meseria de actor, în timp ce rămâne fidel postului său. În cele din urmă, datorită perseverenței și sârguinței sale, Xiaogang stăpânește unele elemente de bază ale actoriei. A învățat cum să imite, cum să vorbească și să joace în fața altora și nu are deloc trac. Solicitările lui repetate îi aduc în cele din urmă o ocazie: există un film în care este nevoie de un tânăr pentru rolul principal. În timpul probei, regizorul își dă seama că înfățișarea, distincția și abilitățile lui actoricești de bază se ridică la înălțimea așteptărilor. Dacă are puțin mai multă pregătire, ar trebui să reușească. La auzul acestei vești, Xiaogang este în culmea fericirii, spunându-și în sinea lui: „Pot în sfârșit să ies din spatele scenei și să apar pe ecran – un alt vis al meu este pe cale să se împlinească!” Xiaogang este apoi transferat la echipa de producție a filmelor pentru a-și îndeplini datoria.

După ce Xiaogang se transferă la echipa de producție a filmelor, noul mediu de lucru îi aduce noutate și vitalitate. Simte că fiecare zi trece într-un mod plin de fericire, nefiind la fel de trist, plictisitor și limitat ca înainte, deoarece trăiește și lucrează acolo și multe dintre lucrurile cu care intră în contact zilnic sunt total diferite de munca lui pe computer – trăiește într-un alt domeniu de lucru, într-o altă lume. Astfel, Xiaogang se dedică muncii de producție a filmelor. Își ocupă timpul în fiecare zi jucând și învățându-și replicile, ascultând instrucțiunile regizorului și ascultându-i pe frații și surorile lui analizând intriga. Pentru Xiaogang, partea cea mai dificilă este să intre în pielea personajului, așa că își învață pe de rost replicile și se gândește întruna la personajul lui: cum ar trebui să vorbească și să se poarte, cum ar trebui să meargă și să stea în picioare, chiar și cum ar trebui să stea jos; trebuie să învețe din nou toate aceste lucruri. După ce continuă această muncă variată și complexă o perioadă de timp, Xiaogang își dă seama în final cât de dificil este să fie actor. În fiecare zi, trebuie să memoreze aceleași replici. Uneori le poate recita perfect, dar când ajunge la interpretarea în sine, face mereu greșeli și trebuie să repete scena. Este mustrat adesea de regizor pentru că una dintre acțiunile sau replicile lui nu este suficient de bună. Dacă joacă slab de mai multe ori la rând, va fi emondat și se va face de rușine, îndurând suferință și chiar atrăgând priviri ciudate și tachinări. Confruntându-se cu toate acestea, Xiaogang este puțin descurajat: „Dacă aș fi știut că va fi atât de greu să fiu actor pe marele ecran, n-aș fi venit aici, dar acum sunt într-o mică încurcătură. Mă aflu deja aici, așa că n-ar fi rezonabil să renunț înainte ca filmările să se termine și n-aș avea cum să justific așa ceva. Acesta a fost visul meu, trebuie să-l transform în realitate, dar cât de lung este drumul din fața mea? Pot să merg mai departe?” Xiaogang începe să șovăie. În zilele următoare, Xiaogang face cu greu față muncii și vieții sale zilnice. Fiecare zi este mai insuportabilă decât cea dinainte, dar tot trebuie să îndure și să se forțeze să meargă înainte. Așa cum ne putem imagina, Xiaogang va avea cu siguranță probleme în diverse privințe. Începe să-și facă fără tragere de inimă sarcinile care îi sunt alocate. Când regizorul îi spune ce trebuie să facă, el doar ascultă și nimic mai mult. După aceea, se străduiește să realizeze ce poate, dar dacă nu reușește să facă ceva, nu se ia în serios. În ce stare este Xiaogang în acest moment? Își petrece fiecare zi fără tragere de inimă, foarte negativ și foarte pasiv, fără să accepte deloc în inima lui îndrumarea și ajutorul sincer al regizorului sau al fraților și surorilor. Crede în sinea lui: „Așa sunt, nu pot să devin mai bun. Mă împingeți peste posibilitățile mele. Dacă putem filma, să o facem; dacă nu putem, să o lăsăm pur și simplu baltă. Mă voi întoarce la echipa mea de editare video ca să-mi fac datoria.” Se gândește cât de minunată era munca în echipa de editare video, stând în fața computerului în fiecare zi. Era atât de confortabil și de ușor; era atât de fericit! Întreaga lui ființă și întreaga lui lume erau la o apăsare pe tastatură și putea avea orice își dorea doar activând un efect special. Acea lume virtuală este foarte atractivă pentru Xiaogang. În acest moment, îi este și mai dor de trecutul lui și de timpul petrecut îndeplinindu-și datoria în echipa de editare video. Zilele trec astfel, apoi, într-o noapte, Xiaogang nu poate să doarmă. De ce nu poate să doarmă? Își spune în sinea lui: „Sunt făcut pentru meseria de actor? Dacă nu sunt făcut pentru asta, ar trebui să mă întorc imediat la echipa de editare video. Datoria echipei de editare video este relaxată și ușoară, stau în fața computerului și jumătate din zi trece imediat; în plus, nu trebuie să-mi gătesc singur. Acea datorie nu este obositoare, totul este posibil printr-o apăsare pe tastatură, există doar inimaginabilul, nimic nu este imposibil. În prezent, ca actor, trebuie să-mi învăț replicile în fiecare zi și să le recit la nesfârșit. Totuși interpretarea mea este încă sub așteptări, regizorul mă dojenește adesea, iar frații și surorile mă critică frecvent. Este prea obositor să fac această datorie, e mult mai bine să lucrez în echipa de editare video!” Cu cât se gândește mai mult la asta, cu atât îi lipsește mai mult. Se răsucește pe toate părțile jumătate din noapte, nereușind să doarmă și ațipește doar în a doua jumătate a nopții, când este pur și simplu prea obosit să rămână treaz. Când deschide ochii dimineața devreme, primul lui gând este: „La urma urmei, ar trebui să plec sau nu? Ar trebui să mă întorc la echipa de editare video? Dacă rămân aici, nu știu dacă filmul va fi considerat corespunzător standardelor după ce terminăm filmările și cine știe câte greutăți voi avea de îndurat între timp? Pur și simplu nu sunt făcut pentru meseria de actor! Am vrut înainte să fiu actor dintr-un impuls de moment și dintr-un capriciu, am fost de-a dreptul confuz! Vezi, am făcut o mișcare greșită și acum lucrurile sunt atât de greu de gestionat și nu am cu cine să discut despre această dificultate. Ținând cont de situația mea actuală, se pare că nu-mi va fi ușor să devin un actor bun, așa că ar trebui să renunț cât mai curând posibil. Îi voi spune fără întârziere regizorului că mă întorc, ca să nu întârzii lucrurile pentru ei.” Apoi, Xiaogang își adună curajul de a-i spune regizorului: „Ascultă, nu sunt făcut pentru meseria de actor, dar ați fost nevoiți să mă alegeți – ce-ar fi să mă lăsați să mă întorc la echipa de editare video?” Regizorul spune: „Nici gând, am filmat deja jumătate din film. Dacă schimbăm actorii, lucrarea noastră va fi întârziată, nu-i așa?” Xiaogang insistă, spunând: „Și ce? Înlocuiește-mă cu oricine vrei, nu e treaba mea. Orice-ar fi, trebuie să mă lași să plec. Dacă nu mă lași să plec, nu voi depune niciun efort în interpretare!” Regizorul vede că Xiaogang insistă să plece și că nu vor putea să termine filmarea, așa că îl lasă să plece.

Xiaogang revine în cele din urmă la echipa de editare video din cadrul echipei de producție a filmelor. Se întoarce la fostul său loc de muncă, pe care îl cunoaște foarte bine. Își atinge scaunul și computerul, care îi sunt cunoscute. Preferă locul acesta. Merge și se așază; scaunul este moale, iar computerul este pregătit. „Mai bine fac clipuri video, datoria aceasta nu este obositoare. Lucrul în spatele scenei are avantajele lui, nimeni nu știe dacă faci o greșeală și nimeni nu te critică, doar o corectezi imediat și gata.” Xiaogang a descoperit în sfârșit avantajele de a fi un lucrător în spatele scenei. Care este starea lui în acest moment? Se simte incredibil de liniștit și fericit, spunându-și: „Am luat decizia corectă. Dumnezeu mi-a dat o șansă și mi-a îngăduit să revin la această slujbă. Sunt onorat să am acest privilegiu!” Se bucură că a luat decizia corectă de această dată. În zilele următoare, Xiaogang urmează rutina zilnică de lucru a echipei de editare video. În această perioadă nu se întâmplă nimic special, iar Xiaogang își petrece fiecare zi în mod obișnuit.

Într-o zi, când lucrează la un clip video, Xiaogang descoperă deodată într-un program de dans un tânăr elegant și plin de umor, care dansează foarte bine. Își spune: „Este cam de vârsta mea; el cum de poate dansa și eu nu?” Prin urmare, Xiaogang este din nou tentat. Ce idee îi vine? (Să danseze.) Lui Xiaogang îi vine ideea să studieze dansul. El urmărește de nenumărate ori acest clip video și prestația tânărului. Apoi se interesează unde poate să studieze dansul, cum să-l învețe și care sunt dansurile de bază. De asemenea, se folosește frecvent de avantajele de a se afla la serviciu, căutând pe computer materiale educative, clipuri video și resurse de studiu legate de dansuri. Desigur, în timp ce caută, Xiaogang nu doar privește, ci și învață exersând. Pentru a învăța să danseze, Xiaogang se trezește foarte devreme în fiecare zi și se culcă foarte târziu. Bazându-se pe cunoștințele sale foarte limitate de dans gimnastic, el începe să studieze formal dansurile populare, trezindu-se devreme în fiecare zi pentru a-și face încălzirea și exercițiile pentru spate. În timp ce studiază, Xiaogang îndură multă durere fizică și petrece mult timp, făcând în cele din urmă câteva mici progrese. Xiaogang simte că șansa lui a sosit în cele din urmă, că poate să danseze pe scenă, deoarece crede că trupul lui este puțin mai flexibil și că poate face câteva mișcări de dans. De asemenea, imitând și studiind, aproape că stăpânește unele ritmuri pe muzică. În aceste circumstanțe, el consideră că este timpul să se adreseze bisericii pentru a-și schimba datoria. Din nou, după cereri repetate, lui Xiaogang i se împlinește în sfârșit dorința și se alătură echipei de dans pentru a deveni dansator. De atunci, asemenea celorlalți dansatori, Xiaogang se trezește devreme pentru pregătirea de dimineață și repetă programul de dans, participă în mod regulat la adunări, are părtășie și analizează și planifică programul de dans cu acești oameni. Face doar această muncă în fiecare zi, iar la sfârșitul zilei, e atât de obosit, încât îl dor picioarele și spatele. Indiferent de vreme, fiecare zi decurge în acest mod. Când a început, Xiaogang era plin de curiozitate în privința dansului, dar odată ce a înțeles și s-a familiarizat cu viața și diversele aspecte ale unui dansator, el simte că dansul este doar atât. Repetă o mișcare la nesfârșit, uneori luxându-și glezna, alteori forțându-și spatele și există riscul de accidente. În timp ce dansează, își spune: „O, nu, și meseria de dansator este dificilă! Obosesc zilnic atât de tare, încât tot corpul îmi miroase a transpirație. Nu este atât de ușor. Este mai greu decât în lucrarea video! Nu, trebuie să perseverez!” De data aceasta nu renunță așa ușor și persistă până când ajunge în sfârșit la repetiția generală a programului de dans, după care dansul lor este trimis spre evaluare. În ziua evaluării, în ce stare de spirit este Xiaogang? Este atât de entuziasmat și plin de speranțe privind rezultatele muncii sale grele, încât nici măcar nu mănâncă de prânz. „A depus mult efort, nu-i așa?” În cele din urmă, când se dau rezultatele, dansul lor nu trece de prima rundă de evaluări. Vestea îl lovește ca un trăsnet, iar starea lui de spirit se prăbușește. Xiaogang cade pe un scaun: „Am lucrat atât de mult la acest dans, iar tu îl respingi cu un singur cuvânt? Știi ceva despre dansuri? Avem principii când dansăm, am plătit cu toții un preț, iar tu ne respingi dansul pur și simplu?” Apoi se gândește: „Decizia este în mâinile lor și, dacă nu ne aprobă dansul, trebuie să-l revizuim din nou. Nu avem cu cine să ne certăm. Nu putem face nimic altceva, așa că hai să o luăm de la capăt.” În ziua în care dansul lor este respins în prima rundă de evaluări, Xiaogang nu-și ia prânzul și mănâncă doar puțin, fără tragere de inimă, la cină. Credeți că poate să doarmă în noaptea aceea? (Nu poate.) Iar nu poate să doarmă, mintea lui întoarce pe toate părțile: „De ce nu merg lucrurile nicăieri unde mă duc? Dumnezeu nu m-a binecuvântat. Dansul la care lucrăm de două luni n-a trecut de prima rundă de evaluări. Nu știu când va trece de a doua rundă de evaluări și nici cât timp va trebui să petrecem pentru asta. Când voi putea să mă urc pe scenă și să dansez oficial? N-am nicio speranță să ajung în lumina reflectoarelor!” Gândurile lui merg înainte și înapoi, se tot gândește și își spune: „Lucrarea video este mai bună. Merg acolo și stau jos, apăs pe tastatură și apar flori, plante și copaci. Păsările cântă când le fac să cânte, caii aleargă când îi fac să alerge, orice vreau eu apare. Dar în dansuri, trebuie să trecem de evaluări și în fiecare zi obosesc atât de tare încât miros a transpirație. Uneori sunt atât de obosit încât nu pot să mănânc sau să dorm bine, iar apoi dansul nostru nu trece de prima rundă de evaluări. Și această datorie este grea. N-ar fi mai bine dacă m-aș întoarce să lucrez în echipa de editare video?” El se tot gândește: „Dar e atât de jalnic, de ce ezit din nou? N-ar trebui să gândesc așa, mai bine dorm!” Adoarme plin de nedumerire. A doua zi se trezește și aproape că a uitat totul, așa că dansează și continuă cu repetiția generală. Când vine ziua celei de-a doua runde de evaluări, Xiaogang devine din nou agitat. Întreabă: „Poate dansul nostru să treacă de această evaluare?” Toată lumea spune: „Cine știe? Dacă nu trece, asta demonstrează că dansul nostru nu este suficient de bun și vom continua să lucrăm la el. Când va trece, îl vom dansa și filma oficial. Lasă lucrurile să-și urmeze cursul și gestionează corect această chestiune.” Xiaogang spune: „Nu, o puteți gestiona voi corect, dar eu n-am timp pentru asta.” În cele din urmă, apar rezultatele celei de-a doua runde, iar dansul lor iarăși nu a trecut. Xiaogang spune: „Hm, știam eu! Nu-i ușor să ai succes în acest domeniu! Suntem tineri, arătăm bine și știm să dansăm. Nu sunt acestea avantaje? Acei evaluatori ne invidiază fiindcă nu știu să danseze, de aceea nu vor să ne aprobe dansul. Se pare că nu va trece niciodată, dansul nu este ușor, mă întorc.” În noaptea aceea, Xiaogang doarme foarte liniștit, fiindcă s-a hotărât să-și facă bagajele, să plece și să-și ia rămas-bun a doua zi.

În orice caz, lui Xiaogang i se împlinește din nou dorința în cele din urmă și se întoarce la echipa de editare video, stând iarăși în fața computerului. El reflectează la acele sentimente familiare din trecut și își spune: „M-am născut să lucrez în spatele scenei. Nu pot decât să fiu un erou necunoscut, n-am nicio șansă să apar pe scenă sau să fiu faimos în această viață. Mă voi cuminți și voi lucra în continuare pe tastatură. Aceasta e datoria mea, așa că voi face doar această slujbă.” S-a potolit după tot acest du-te-vino. Al doilea vis al său s-a năruit și a rămas neîmplinit. Xiaogang este un individ „harnic și studios” și „entuziast și ambițios” – credeți că va fi foarte dispus să stea în fața unui computer și să facă o muncă atât de plictisitoare? Nu, cel mai probabil nu va fi.

Recent, Xiaogang a devenit obsedat de cântat. Cum se poate schimba atât de rapid? De ce este obsedat de asta, de ce nu poate sta departe de scenă? Există ceva ascuns în inima lui. De data aceasta, nu cere în pripă să-și schimbe datoria; doar caută materiale în fiecare zi și își exersează abilitățile vocale și cântatul. Exersează frecvent până când răgușește, uneori până când nu poate scoate nici măcar un sunet. Chiar și așa, Xiaogang tot nu este descurajat, deoarece de data aceasta și-a schimbat strategia. El spune: „De data aceasta, nu-mi pot schimba datoria fără să înțeleg situația reală. Trebuie într-adevăr să am grijă, altfel oamenii își vor bate joc de mine. Ce vor crede despre mine dacă îmi schimb mereu datoria? Mă vor desconsidera. De data aceasta, trebuie să exersez în continuare până când consider că pot deveni o vedetă a muzicii, la fel de bun precum cântăreții din biserică, apoi mă voi înscrie în echipa de imnuri.” Depune efort exersând astfel în fiecare zi, atât în timpul liber, cât și la serviciu, pregătindu-se neobosit. Într-o zi, când Xiaogang lucrează, conducătorul echipei sale îi spune deodată: „Xiaogang, ce fel de lucrare faci? Dacă ești din nou superficial și nu depui efort în lucrarea ta, nu vei mai avea voie să îndeplinești această datorie.” Xiaogang spune: „N-am făcut nimic.” Apoi, toată lumea se adună în jurul lui, spunând: „Xiaogang, ce s-a întâmplat? Ai făcut o greșeală atât de mare! Cel de mai sus a corectat acest tip de greșeală de atâtea ori, cum ai putut să o faci iarăși? E din cauză că îți exersezi vocea în fiecare zi și nu te concentrezi la editarea video, așa că faci întruna greșeli și întârzii chestiuni importante. Dacă faci din nou o astfel de greșeală, biserica te va exclude. Nu te va mai dori și te vom respinge cu toții!” Xiaogang tot explică: „N-am făcut-o intenționat, voi fi atent de acum înainte, mai dați-mi o șansă. Nu mă excludeți, vă implor, nu mă excludeți! Dumnezeule, salvează-mă!” Când strigă, simte că o mână mare îl bate pe umăr, spunând: „Xiaogang, trezește-te! Trezește-te, Xiaogang!” Ce se întâmplă? (Visează.) Visează. Ține ochii închiși și este năucit, mâinile lui apucă și zgârie în gol. Toți se întreabă ce s-a întâmplat și apoi îl văd pe Xiaogang dormind, aplecat peste tastatură. Un frate îl bate ușor cu palma pe umăr și, după ce îl scutură de câteva ori, Xiaogang se trezește în final. Când este treaz, spune: „Ce spaimă am tras, eram pe cale să fiu exclus.” „Din ce cauză?” Xiaogang se gândește și vede că nu s-a întâmplat nimic. Se pare că a fost un vis până la urmă, s-a speriat și s-a trezit din cauza unui vis. Acesta este sfârșitul poveștii „Visurile lui Xiaogang”.

Despre ce problemă vorbește această poveste? Despre faptul că visurile și realitatea sunt adesea contradictorii. De multe ori, oamenii cred că visurile lor sunt legitime, dar nu știu că visurile și realitatea nu sunt deloc același lucru. Visurile sunt doar iluziile tale, doar un interes temporar de-al tău. De cele mai multe ori, sunt preferințele, ambițiile și dorințele oamenilor, care devin obiectivele pe care le urmăresc aceștia. Visurile oamenilor sunt total incompatibile cu realitatea. Dacă oamenii au prea multe visuri, ce greșeli vor face adesea? Vor trece cu vederea lucrarea din fața lor, pe care ar trebui să o facă în acel moment. Vor ignora realitatea și vor da deoparte îndatoririle pe care ar trebui să le realizeze, lucrarea pe care ar trebui să o facă și obligațiile și responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinească în acel moment. Nu vor lua aceste lucruri în serios și vor continua să-și urmeze doar visurile, grăbindu-se întruna, lucrând din greu pentru a le realiza și făcând o mulțime de lucruri fără sens. Astfel, nu doar că nu-și vor îndeplini îndatoririle în mod adecvat, ci pot și să întârzie și să tulbure lucrarea bisericii. Mulți oameni nu înțeleg sau nu urmăresc adevărul. Cum tratează ei îndeplinirea unei datorii? O tratează ca pe un fel de slujbă, un fel de hobby sau o investiție în ceea ce-i interesează. Nu o tratează ca pe o misiune sau o sarcină dată de Dumnezeu sau ca pe o responsabilitate pe care ar trebui să o îndeplinească. Cu atât mai puțin caută să înțeleagă adevărul sau intențiile lui Dumnezeu în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle, așa încât să și le poată îndeplini bine și să ducă la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu. Prin urmare, în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle, unii oameni devin șovăielnici de îndată ce îndură puține greutăți și vor să scape. Când întâmpină câteva dificultăți sau suferă câteva eșecuri, dau înapoi și vor iarăși să scape. Nu caută adevărul; se gândesc doar să scape. Asemenea țestoaselor, dacă ceva nu merge bine, doar se ascund în carapacea lor, apoi așteaptă până când trece problema înainte de a-și scoate din nou capul. Sunt mulți oameni de acest fel. În special, există unii oameni care, atunci când li se cere să-și asume responsabilitatea pentru o anumită lucrare, nu se gândesc cum să-și ofere loialitatea sau cum să-și îndeplinească această datorie și să facă această lucrare bine. În schimb, se gândesc cum să se eschiveze de responsabilitate, cum să evite emondarea, cum să evite să-și asume vreo răspundere și cum să iasă neșifonați când apar probleme sau greșeli. Se gândesc mai întâi la calea lor de evadare și cum să-și satisfacă propriile preferințe și interese, nu cum să-și îndeplinească bine îndatoririle și să-și ofere loialitatea. Pot astfel de oameni să dobândească adevărul? Nu depun efort în ceea ce privește adevărul și nu pun adevărul în practică atunci când trebuie să-și îndeplinească îndatoririle. Pentru ei, iarba e mereu mai verde de cealaltă parte a gardului. Astăzi vor să facă una, mâine vor să facă alta și cred că îndatoririle celorlalți sunt mai bune și mai ușoare decât ale lor. Cu toate acestea, nu depun efort în ceea ce privește adevărul. Nu se gândesc ce probleme există cu aceste idei ale lor și nu caută adevărul pentru a rezolva problemele. Mintea lor se concentrează mereu asupra momentului în care visurile lor se vor împlini, cine se află în lumina reflectoarelor, cine primește recunoaștere de la Cel de mai sus, cine face lucrare fără să fie emondat și cine este promovat. Mintea lor este plină de aceste lucruri. Pot oamenii care se gândesc mereu la aceste lucruri să-și îndeplinească îndatoririle în mod adecvat? Nu pot realiza niciodată acest lucru. Așadar, ce fel de oameni își îndeplinesc îndatoririle în acest mod? Sunt ei oameni care urmăresc adevărul? În primul rând, un lucru e sigur: astfel de oameni nu urmăresc adevărul. Ei caută să se bucure de câteva binecuvântări, să devină faimoși și să pășească în lumina reflectoarelor în casa lui Dumnezeu, așa cum se descurcau în societate. În ceea ce privește esența, ce fel de oameni sunt? Sunt neîncrezători. Neîncrezătorii își îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu așa cum ar lucra în lumea exterioară. Le pasă cine este promovat, cine devine conducător de echipă, cine devine conducător al bisericii, cine este lăudat de toată lumea pentru lucrarea sa, cine este înălțat și menționat. Le pasă de aceste lucruri. Este exact ca într-o companie: cine este promovat, cine primește o mărire de salariu, cine primește laudele conducătorului și cine devine un apropiat al conducătorului – oamenilor le pasă de aceste lucruri. În cazul în care caută aceste lucruri și în casa lui Dumnezeu și sunt preocupați de ele toată ziua, nu sunt la fel ca non-credincioșii? În esență, sunt non-credincioși; sunt niște neîncrezători tipici. Indiferent ce datorie îndeplinesc, doar vor munci și se vor comporta superficial. Indiferent ce predici ascultă, tot nu vor accepta adevărul și cu atât mai puțin vor pune adevărul în practică. Cred în Dumnezeu de mulți ani fără să cunoască vreo schimbare și, indiferent de câți ani își îndeplinesc îndatoririle, nu vor fi în stare să-și ofere loialitatea. Nu au credință adevărată în Dumnezeu, nu au loialitate, sunt neîncrezători.

Unora le este frică să-și asume responsabilitatea în timp ce își îndeplinesc datoria. Dacă biserica le dă o treabă de făcut, ei se vor gândi mai întâi dacă aceasta presupune să-și asume responsabilitatea, iar dacă o face, nu vor accepta slujba. Condițiile lor pentru îndeplinirea unei datorii sunt, în primul rând, faptul că trebuie să fie o treabă lejeră; în al doilea rând, să nu fie aglomerată sau obositoare; și în al treilea rând, ca indiferent ce fac, să nu își asume nicio responsabilitate. Acesta este singurul tip de datorie pe care o preiau. Ce fel de persoană este aceasta? Nu este aceasta o persoană alunecoasă, înșelătoare? Nu vrea să-și asume nici cea mai mică responsabilitate. Ba chiar se teme că atunci când frunzele vor cădea din copaci, îi vor sparge capul. Ce datorie poate îndeplini o astfel de persoană? Ce folos ar putea avea aceasta în casa lui Dumnezeu? Lucrarea casei lui Dumnezeu are de-a face cu lucrarea de luptă cu Satana, precum și cu răspândirea Evangheliei Împărăției. Ce datorie nu implică responsabilități? Ați spune că a fi conducător implică responsabilitate? Nu sunt responsabilitățile acestuia cu atât mai mari și nu trebuie să-și asume responsabilitatea cu atât mai mult? Indiferent dacă răspândești Evanghelia, mărturisești, faci materiale video și așa mai departe – indiferent ce lucrare faci – atât timp cât se referă la adevărurile-principii, implică responsabilități. Dacă îndeplinirea datoriei tale este lipsită de principii, acest lucru va afecta lucrarea casei lui Dumnezeu, iar dacă îți este frică să-ți asumi responsabilitatea, atunci nu poți îndeplini nicio datorie. Oare o persoană care se teme să-și asume responsabilitatea în îndeplinirea datoriei sale este lașă sau există o problemă cu firea sa? Trebuie să fii capabil să faci diferența. Adevărul este că aceasta nu este o problemă de lașitate. Dacă acea persoană ar căuta avere sau ar face un lucru în interes propriu, cum ar putea fi atât de curajoasă? Și-ar asuma orice risc. Însă când face lucruri pentru biserică, pentru casa lui Dumnezeu, nu își asumă niciun risc. Astfel de oameni sunt egoiști și ticăloși, cei mai perfizi dintre toți. Oricine nu își asumă responsabilitatea în îndeplinirea unei datorii nu este câtuși de puțin sincer față de Dumnezeu, ca să nu mai vorbim despre loialitatea sa. Ce fel de persoană îndrăznește să-și asume responsabilitatea? Ce fel de persoană are curajul să poarte o povară grea? Cineva care preia conducerea și iese curajos în față într-un moment crucial pentru lucrarea casei lui Dumnezeu, care nu se teme să poarte o responsabilitate grea și să îndure greutăți mari atunci când vede lucrarea cea mai importantă și crucială. Acesta este cineva loial lui Dumnezeu, un bun soldat al lui Hristos. Se poate spune oare că toți cei care se tem să-și asume responsabilitatea în datoria lor o fac pentru că nu înțeleg adevărul? Nu; este o problemă în umanitatea lor. Nu au simțul dreptății sau al responsabilității, sunt oameni egoiști și ticăloși, nu credincioși în Dumnezeu cu inimă adevărată și nu acceptă câtuși de puțin adevărul. Din acest motiv, nu pot fi mântuiți. Credincioșii în Dumnezeu trebuie să plătească un preț mare pentru a dobândi adevărul și vor întâmpina multe obstacole în a-l practica. Ei trebuie să se lepede de lucruri, să-și abandoneze interesele trupești și să îndure o oarecare suferință. Abia atunci vor putea pune adevărul în practică. Prin urmare, poate cineva care se teme să-și asume responsabilitatea să practice adevărul? Cu siguranță nu poate să practice adevărul, darămite să-l câștige. Îi este frică să practice adevărul, să nu sufere o pierdere în ceea ce privește interesele sale; îi este frică de umilință, de denigrare și de judecată și nu îndrăznește să practice adevărul. Prin urmare, nu-l poate dobândi și, indiferent de câți ani crede în Dumnezeu, nu poate ajunge la mântuire din partea Sa. Aceia care pot să îndeplinească o datorie în casa lui Dumnezeu trebuie să fie oameni a căror povară este lucrarea bisericii, care își asumă responsabilitatea, care susțin adevărurile-principii, care pot să sufere și plătesc un preț. Dacă oamenii au carențe în aceste domenii, nu sunt potriviți pentru a îndeplini o datorie și nu îndeplinesc condițiile pentru îndeplinirea ei. Există mulți oameni cărora le este frică să își asume responsabilitatea în îndeplinirea unei datorii. Frica lor se manifestă în trei moduri principale. Primul este că aleg îndatoriri care nu necesită asumarea responsabilității. Dacă un lider de biserică rânduiește pentru ei să îndeplinească o datorie, ei întreabă mai întâi dacă trebuie să-și asume responsabilitatea pentru ea: dacă trebuie, nu o acceptă. Dacă nu le cere să își asume responsabilitatea și să răspundă de ea, o acceptă cu reticență, dar tot trebuie să vadă dacă lucrarea este istovitoare sau problematică și, în ciuda acceptării reticente a datoriei, nu sunt motivați să o îndeplinească bine, preferând în continuare să fie superficiali. Tihna, nu truda și nici greutatea trupească – acesta este principiul lor. Al doilea mod este că, atunci când o greutate se abate asupra lor sau întâmpină o problemă, prima dată recurg la a o raporta unui conducător și a-l pune pe acesta să se ocupe de ea și să o rezolve, sperând să-și poată păstra tihna. Nu le pasă cum se ocupă liderul de problemă și nu se gândesc deloc la asta – atât timp cât nu sunt ei înșiși responsabili, totul e bine pentru ei. Este o astfel de îndeplinire a datoriei loială față de Dumnezeu? Se numește a pasa o problemă, a se abate de la datorie, a juca feste. Sunt numai vorbe goale; nu fac nimic real. Ei își spun: „Dacă îmi revine mie să rezolv acest lucru, dacă ajung să fac o greșeală? Atunci când vor cerceta cine este vinovatul, nu se vor ocupa de mine? Nu va cădea toată responsabilitatea în primul rând pe mine?” Pentru asta își fac ei griji. Dar crezi că Dumnezeu poate să scruteze atent toate lucrurile? Toată lumea face greșeli. Dacă o persoană cu intenții corecte nu are experiență și nu s-a ocupat înainte de vreo problemă, dar s-a străduit, Dumnezeu vede asta. Trebuie să crezi că Dumnezeu scrutează toate lucrurile și inima omului. Dacă cineva nu crede nici măcar asta, nu este un neîncrezător? Ce însemnătate ar putea avea îndeplinirea unei datorii de către o astfel de persoană? Chiar nu contează dacă îndeplinește sau nu această datorie, nu-i așa? Îi este frică să-și asume responsabilitatea și o ocolește. Când se întâmplă ceva, primul lucru pe care îl face nu este să încerce să se gândească la o modalitate de a rezolva problema, ci, mai degrabă, să-l sune și să-l informeze pe conducător. Desigur, unii oameni încearcă să rezolve pe cont propriu problema în timp ce îl informează pe conducător, dar unii nu procedează așa și primul lucru pe care îl fac este să-l sune pe conducător și, după convorbire, așteaptă pasiv instrucțiuni. Când conducătorul îi îndrumă să facă un pas, ei fac un pas; în cazul în care conducătorul le spune să facă ceva, ei o fac. Dacă acesta nu spune nimic sau nu dă instrucțiuni, ei nu fac nimic și pur și simplu tergiversează. Dacă nu le dă ghes sau nu-i supraveghează cineva, ei nu fac nicio lucrare. Spuneți-Mi, oare o astfel de persoană îndeplinește o datorie? Chiar dacă muncește, nu are pic de loialitate! Mai există un mod în care se manifestă frica unei persoane de a-și asuma responsabilitatea în timp ce-și îndeplinește o datorie. Când își îndeplinesc datoria, unii oameni fac doar puțină lucrare simplă, superficială, o lucrare care nu presupune asumarea răspunderii. Lucrarea care presupune greutăți și asumarea răspunderii este pasată altora, iar dacă se întâmplă să nu meargă ceva bine, dă vina pe acei oameni și iese basma curată. Când conducătorii de biserică văd că oamenii aceia sunt iresponsabili, le oferă ajutor cu răbdare sau îi emondează, astfel încât să fie capabili să-și asume răspunderea. Totuși, ei nu vor să facă asta și se gândesc: „Această datorie este greu de făcut. Va trebui să-mi asum răspunderea când lucrurile nu vor merge bine și aș putea chiar să fiu îndepărtat și eliminat, iar acesta va fi sfârșitul meu.” Ce fel de atitudine este aceasta? Dacă aceștia nu au simțul răspunderii în îndeplinirea datoriei lor, cum pot să o îndeplinească bine? Cei care nu se consumă în mod sincer pentru Dumnezeu nu pot îndeplini bine nicio datorie, iar cei care se tem să-și asume răspunderea doar vor întârzia lucrurile când își îndeplinesc îndatoririle. Astfel de oameni nu sunt de încredere sau fiabili; își îndeplinesc datoria doar pentru a avea ce băga în gură. Ar trebui eliminați astfel de „milogi”? Ar trebui. Casa lui Dumnezeu nu Își dorește niciodată astfel de oameni. Acestea sunt cele trei manifestări ale oamenilor care se tem să-și asume responsabilitatea în timp ce-și îndeplinesc datoria. Oamenii care se tem să-și asume responsabilitatea în datoria lor nu pot ajunge nici măcar la nivelul unui muncitor loial și nu sunt potriviți să îndeplinească o datorie. Unii sunt eliminați din cauza acestui tip de atitudine față de datoria lor. Poate că nici măcar acum nu cunosc motivul și se plâng în continuare, spunând: „Mi-am făcut datoria cu entuziasm înfocat, deci de ce m-au dat afară cu atâta răceală?” Nici acum nu înțeleg. Cei care nu înțeleg adevărul își petrec întreaga viață fără să poată înțelege de ce au fost eliminați. Își găsesc scuze și își iau mereu apărarea, spunându-și: „Este ceva instinctual ca oamenii să se protejeze pe sine și ar trebui să facă asta. Cine n-ar trebui să-și poarte puțin singur de grijă? Cine n-ar trebui să se gândească puțin la propria persoană? Cine nu are nevoie să-și păstreze o cale de ieșire deschisă?” Dacă te protejezi ori de câte ori ceva se abate asupra ta și îți lași o portiță de scăpare, o ușă prin spate, pui adevărul în practică? Acest lucru nu înseamnă să practici adevărul, ci să fii șiret. Îți îndeplinești datoria în casa lui Dumnezeu acum. Care este primul principiu al îndeplinirii unei datorii? Acesta presupune că mai întâi trebuie să îndeplinești acea datorie din toată inima, fără să cruți niciun efort și să protejezi interesele casei lui Dumnezeu. Acesta este adevăr-principiu, unul pe care ar trebui să-l pui în practică. A te proteja lăsându-ți o portiță de scăpare, o ușă prin spate, reprezintă principiul de practică urmat de non-credincioși și cea mai elevată filosofie a lor. A ține cont în primul rând de propria persoană în privința tuturor lucrurilor și a pune propriile interese înaintea tuturor, a nu te gândi la alții, a nu avea nicio legătură cu interesele casei lui Dumnezeu și cu interesele celorlalți, a te gândi mai întâi la propriile interese și apoi la o portiță de scăpare – nu este asta ceea ce reprezintă un non-credincios? Exact așa este un non-credincios. O astfel de persoană nu este potrivită pentru a îndeplini o datorie. Încă există unii oameni precum Xiaogang din poveste – este un exemplu tipic. Aceștia nu pot face nimic într-o manieră realistă. Vor să simplifice lucrurile în tot ceea ce fac. Nu vor să sufere nici măcar o mică dificultate sau frustrare. Trupul lor trebuie să fie relaxat, trebuie să poată mânca și dormi la aceleași ore, nu trebuie să-i bată vântul, nici să-i ardă soarele. În plus, nu-și asumă nicio responsabilitate pentru lucrarea lor. Trebuie să facă ceva ce le place, ceva la care se pricep, ceva ce sunt profund dispuși să facă. Dacă nu fac ce vor, nu au nici cea mai mică ascultare. Se răzgândesc întruna și schimbă mereu macazul. Nu sunt niciodată implicați în ceea ce fac – sunt mereu cu un picior înăuntru și cu unul afară. Când suferă, vor să se retragă. Nu pot îndura să fie emondați. Nu poți avea cerințe mari de la ei. Nu pot suferi. Ceea ce fac depinde în întregime de propriul lor interes și de propriul lor plan – nu există nicio fărâmă de ascultare în ei. Dacă acest tip de individ nu poate căuta adevărul și nu poate reflecta asupra sa, atunci aceste practici și firi corupte sunt greu de schimbat. Pentru a îndeplini o datorie de credincios în Dumnezeu este nevoie măcar de puțină sinceritate. Credeți că acești oameni sunt sinceri? Când este nevoie de un efort serios, ei se retrag. Nu au niciun strop de sinceritate. Acest lucru este foarte supărător și dificil de gestionat. Ei se consideră grozavi și se simt nedreptățiți chiar și când sunt demiși sau emondați. Este atât de supărător dacă oamenii nu caută adevărul sau nu intră în adevărul-realitate. Este de ajuns pentru acest subiect – să trecem la punctul principal.