IV. Comportamentul antihriștilor atunci când nu sunt promovați

Mai există un tip de persoană care nu urmărește adevărul. Fiindcă oamenii de acest fel nu urmăresc adevărul, ei nu fac îndatoriri importante și, în consecință, rareori experimentează emondarea în casa lui Dumnezeu, nu au experimentat niciodată demiterea din îndatoririle lor și, bineînțeles, foarte rar li se repartizează o altă datorie. Totuși, atunci când încă nu au fost promovați după ce au crezut în Dumnezeu câțiva ani, încep să evalueze frecvent cât de multe speranțe au de a fi binecuvântați. În special când văd cuvintele lui Dumnezeu care spun: „Cei care nu urmăresc adevărul nu pot obține mântuirea”, simt că speranțele lor de a fi binecuvântați sunt foarte mici și încep să se gândească să se retragă. Unii dintre acești oameni care nu urmăresc niciodată adevărul au o oarecare cunoaștere și puncte tari și, fiindcă nu au fost promovați, se simt nemulțumiți și încep să se plângă; vor să se retragă, dar se tem că își vor pierde șansa de a fi binecuvântați, dar dacă nu se retrag, tot nu vor fi promovați – se simt prinși între ciocan și nicovală. Ce părere aveți despre această chestiune? Chiar dacă acești oameni nu urmăresc adevărul, unii dintre ei sunt relativ studioși și ambițioși; indiferent ce datorie fac, sunt mereu dispuși să obțină cunoștințele profesionale relevante, vor mereu să fie promovați de casa lui Dumnezeu și tânjesc după ziua în care se vor putea face remarcați și, astfel, vor putea câștiga statutul și diversele avantaje pe care și le doresc. La exterior, oamenii de acest fel par să fie tăcuți, neobservați și sârguincioși și conștiincioși atunci când sunt printre alții, însă au inimile pline de ambiție și dorință. Care este mottoul lor? Ocazia li se arată celor care sunt pregătiți pentru ea. La exterior, trec complet neobservați și nu se dau în spectacol, nu concurează pentru lucruri și nu le înhață, însă în inimile lor, au o „aspirație măreață”. De aceea, când văd că este cineva promovat și devine conducător sau lucrător în biserică, se simt puțin mai necăjiți și mai dezamăgiți. Indiferent cine este persoana care e promovată, cultivată sau căreia i se oferă un rol important, pentru ei, acest lucru vine mereu ca o lovitură. Chiar și când cineva este respectat, lăudat și sprijinit de frați și surori, ei se simt invidioși și nefericiți în inimile lor, iar unii dintre ei chiar vor vărsa lacrimi în secret, întrebându-se adesea: „Eu când voi fi respectat și propus? Când voi fi cunoscut de către cel de mai sus? Când îmi va vedea un conducător punctele forte, meritele, înzestrările și talentele? Când voi fi promovat și cultivat?” Se simt necăjiți și negativiști, dar nu vor să continue așa, așa că, în secret, se încurajează să nu fie negativiști, să aibă voința de a persevera, să nu fie intimidați de obstacole și să nu se dea bătuți niciodată. Se previn pe ei înșiși adesea: „Sunt o persoană cu o aspirație măreață. Nu trebuie să fiu dispus să fiu o persoană obișnuită, oarecare, nu trebuie să fiu dispus să mă mulțumesc cu o viață agitată, mediocră. Credința mea în dumnezeu trebuie să fie extraordinară și să producă realizări mari. Dacă voi continua să trăiesc această viață oarecum liniștită și mediocră, fac un lucru plin de lașitate și sufocant! Nu pot să fiu un asemenea gen de persoană. Voi lucra de două ori mai mult, voi profita din plin de orice moment, voi citi și voi recita cuvintele lui dumnezeu mai mult, voi dobândi cunoștințe și voi studia mai mult această profesie. Trebuie să realizez orice pot face alți oameni și trebuie să fiu capabil să am părtășie despre lucrurile cu privire la care alții pot avea părtășie.” După ce muncesc din greu, vin alegerile la biserică, dar ei tot nu sunt aleși. De fiecare dată când caută biserica o persoană pe care să o cultive, să o promoveze și căreia să îi dea un rol important, ei nu sunt aleși; de fiecare dată când cred că au șanse să fie promovați, sunt dezamăgiți în cele din urmă, iar fiecare dezamăgire îi face să se simtă demoralizați și negativi. Cred că a fi binecuvântați în credința lor în Dumnezeu nu le este deloc la îndemână, așa că li se naște în minte ideea de a se retrage. Însă nu sunt dispuși să se retragă, ci, în schimb, vor să se străduiască și să se zbată încă o dată. Cu cât se străduiesc și se zbat mai mult în acest fel, cu atât mai mult tânjesc să fie recomandați de cineva, să fie promovați. Simt tot mai mult această dorință și ce primesc în schimb, în cele din urmă, este tot dezamăgire și acesta este felul în care îi torturează vanitatea și dorința lor de a primi binecuvântări. Simt fiecare dezamăgire ca și când ar fi arși și căliți în foc. Nu pot obține ceea ce vor; vor să se retragă, dar simt că nu pot; nu pot pune mâna pe ce vor și nu rămân decât cu dezamăgire, demoralizare și o așteptare fără sfârșit. Vor să se retragă, dar se tem să nu piardă mari binecuvântări și, cu cât vor mai mult să pună cu disperare mâna pe binecuvântări, cu atât sunt mai puțin capabili să o facă. Drept urmare, se prăbușesc într-o stare în care se zbat constant între speranța de a primi binecuvântări și chinul dezamăgirii, iar asta le rănește enorm inimile. Dar se vor ruga ei lui Dumnezeu cu privire la această chestiune? Nu, nu o vor face. Se gândesc: „La ce-mi va folosi să mă rog? Frații și surorile nu mă laudă și conducătorii nu au o părere bună despre mine, deci poate dumnezeu să facă o excepție și să-mi dea un rol important?” Știu că a-și pune speranțele în alții le va aduce dezamăgire și că nu este o certitudine nici să-și pună speranțele de a fi binecuvântați în Dumnezeu. Fiindcă au văzut scris în cuvintele lui Dumnezeu: „Cei care nu urmăresc adevărul nu pot obține mântuirea”, se simt demoralizați și dezamăgiți. Nimeni nu le acordă atenție în biserică și nu pot vedea nicio speranță. Când își privesc chipul, tot nu pot vedea nicio speranță de a obține binecuvântări și se gândesc: „Ar trebui să mă retrag sau să rămân? Chiar nu am nicio speranță de a fi binecuvântat?” Trec mai mulți ani în care ei ezită și întorc aceste lucruri pe toate părțile și tot nu reușesc să fie promovați sau puși într-o funcție importantă. Vor să concureze pentru statut, însă simt că acesta nu este un lucru foarte rațional sau potrivit, se simt stânjeniți să o facă, dar dacă nu concurează pentru statut, când vor fi ei promovați sau când vor primi un rol important? Se gândesc la oamenii care cred în Dumnezeu alături de ei, care participă la adunări și fac îndatoriri împreună cu ei. Foarte mulți dintre ei au fost promovați și au primit roluri importante, în timp ce ei înșiși nu pot primi un rol important indiferent cât de mult se străduiesc, și se simt tulburați și lipsiți de o cale înainte. Niciodată nu au părtășie și nu își deschid sufletul față de altcineva cu privire la ideile, stările, gândurile și părerile lor, abaterile și neajunsurile lor – sunt complet închiși în ei. Par să vorbească destul de înțelept și să acționeze într-un mod întrucâtva rațional, însă ambițiile și dorințele lor lăuntrice sunt foarte intense. Se străduiesc din greu și se zbat, îndură suferințe și plătesc un preț pentru a-și îndeplini ambițiile și dorințele și pot sacrifica totul de dragul speranțelor lor de a fi binecuvântați. Totuși, când nu pot vedea rezultatul pe care își doresc să-l obțină, devin plini de ostilitate și furie față de Dumnezeu, față de casa Lui și chiar față de toată lumea din biserică. Îi urăsc pe toți fiindcă nu văd cât de mult se străduiesc, fiindcă nu le văd punctele forte și calitățile și Îl urăsc și pe Dumnezeu, fiindcă nu le dă oportunități, nu îi promovează sau nu le oferă un rol important. Cu o asemenea invidie și ură enormă născută în inimile lor, pot ei să-și iubească frații și surorile? Pot să-L laude pe Dumnezeu? Pot să-și abandoneze ambițiile și dorințele ca să accepte adevărul, să-și facă datoria bine, cu picioarele înfipte ferm în pământ și să fie persoane obișnuite? Pot lua o asemenea hotărâre? (Nu.) Nu numai că nu au această hotărâre interioară, dar nu au nici măcar dorința de a se căi. După ce s-au ascuns în acest fel atâția ani, ura lor pentru casa lui Dumnezeu, pentru frați și surori și chiar pentru Dumnezeu devine tot mai puternică. Cât de puternică devine ura lor? Speră că frații și surorile nu sunt capabili să-și facă bine îndatoririle, că lucrarea casei lui Dumnezeu se va opri și că de planul de gestionare al lui Dumnezeu nu se va alege nimic, ba chiar speră că frații și surorile vor fi prinși de marele balaur roșu. Își urăsc frații și surorile și Îl urăsc și pe Dumnezeu. Se plâng că Dumnezeu nu este drept, blestemă lumea fiindcă nu are un mântuitor, iar înfățișarea lor demonică este expusă complet. În general, o persoană de acest gen este extrem de bine camuflată și se pricepe grozav să se prefacă la exterior, pretinzând că este smerită, blândă și iubitoare când, în realitate, este un lup stăpân la oi. Nu își dezvăluie niciodată intenția răuvoitoare secretă, nimeni nu îi poate vedea adevărata natură și nimeni nu știe cum este sau ce gândește de fapt. Cei care se asociază cu astfel de oameni o vreme pot să vadă că sunt indivizi foarte invidioși, că mereu concurează cu alții și se pun în lumina reflectoarelor, că sunt nerăbdători să îi întreacă pe alții și că își doresc foarte mult să câștige locul întâi în tot ceea ce fac. Așa arată ei din exterior, dar chiar așa sunt, în realitate? De fapt, dorința lor de binecuvântări este chiar mai puternică; speră că, în timp ce muncesc din greu pe tăcute, se sacrifică și plătesc un preț, alții le pot vedea calitățile și abilitățile profesionale și că, astfel, pot primi un rol important în casa lui Dumnezeu. Și care este rezultatul faptului că primesc un rol important? Este acela că pot fi respectați de toți și, în sfârșit, își pot realiza aspirația măreață; pot fi un personaj remarcabil printre ceilalți, cineva respectat și admirat de toată lumea, iar toți anii lor de muncă grea, de plătire a unui preț și de trudă vor fi meritat – acestea sunt ambițiile și dorințele pe care acești oameni le nutresc în adâncul sufletului lor.

Oamenii de acest fel nu urmăresc adevărul, și totuși, vor mereu să fie promovați și să primească un rol important în casa lui Dumnezeu. În inimile lor, cu cât o persoană are o capacitate de muncă mai mare, cu atât mai mult primește funcții importante, cu atât mai mult este promovată și respectată în casa lui Dumnezeu, cu atât are șanse mai mari să primească binecuvântări, o cunună și recompense. Ei cred că dacă o persoană nu este deosebit de capabilă în lucrarea sa, sau nu are un punct forte anume, atunci nu este calificată pentru a fi binecuvântată. Cred că înzestrările, punctele tari, aptitudinile, nivelul de educație, capacitatea de muncă și chiar și așa-numitele puncte forte și merite în cadrul umanității lor, care sunt apreciate în lume, precum hotărârea lor de a-i întrece pe alții și atitudinea lor îndărătnică, pot servi drept capital pentru primirea binecuvântărilor și a recompenselor. Ce fel de standard este acesta? Este un standard care e în acord cu adevărul? (Nu.) Nu este în acord cu standardele adevărului. Așadar, nu este aceasta logica Satanei? Nu este logica unei epoci ticăloase și a unor tendințe lumești ticăloase? (Ba da.) Judecând după logica, metodele și criteriile pe care oamenii de acest fel le folosesc pentru a evalua lucrurile, împreună cu atitudinea și abordarea lor față de aceste lucruri, ar părea că n-ar fi auzit și citit niciodată cuvintele lui Dumnezeu, că sunt complet ignoranți în ceea ce le privește. Dar de fapt, ei ascultă, citesc și citesc prin rugăciune cuvintele lui Dumnezeu în fiecare zi. Așadar, de ce nu li se schimbă niciodată perspectiva? Un lucru este sigur – indiferent cât de mult ascultă sau citesc cuvintele lui Dumnezeu, în inima lor, ei nu vor fi niciodată siguri că aceste cuvinte ale lui Dumnezeu sunt adevărul și că ele sunt criteriul pentru evaluarea tuturor lucrurilor; nu vor înțelege și nu vor accepta din inimă acest fapt. Din acest motiv, indiferent cât de absurdă și de plină de prejudecăți ar putea fi perspectiva lor, ei se vor agăța de ea de-a pururi și indiferent cât de drepte sunt cuvintele lui Dumnezeu, ei le vor respinge și le vor condamna. Aceasta este natura malițioasă a antihriștilor. De îndată ce eșuează în a primi un rol important, iar dorințele și ambițiile lor rămân neîmplinite, le sunt dezvăluite copitele despicate, li se arată natura malițioasă și vor să nege existența lui Dumnezeu. De fapt, chiar înainte să nege existența lui Dumnezeu, ei neagă faptul că reprezintă adevărul cuvintele lui Dumnezeu. Tocmai fiindcă natura-esență pe care o au neagă adevărul și neagă că aceste cuvinte ale lui Dumnezeu sunt criteriul în funcție de care totul este evaluat, ei sunt capabili să-L privească pe Dumnezeu cu ostilitate în acest fel și să se gândească să-L nege, să-L trădeze și să-L respingă pe Dumnezeu și să plece din casa Lui atunci când tot nu primesc o funcție importantă după ce și-au făcut planuri, au complotat și au muncit din greu. Deși nu par să lupte pentru putere și profit cu alți oameni, sau să-și urmeze propria cale, sau să-și întemeieze în mod deschis propria împărăție independentă sau să-și gestioneze propriul statut, putem vedea din natura-esență pe care o au că sunt antihriști până în măduva oaselor. Cred că orice urmăresc este corect și indiferent ce spun cuvintele lui Dumnezeu, pentru ei, aceste cuvinte nu merită să fie menționate sau ascultate și cu siguranță nu merită să fie folosite. Ce fel de gunoaie sunt astfel de oameni? Cuvintele lui Dumnezeu nu au absolut niciun efect asupra lor; nu îi impresionează, nici nu le ating inimile și nu îi atrag. Așadar, ce apreciază ei? Înzestrările oamenilor, talentele, abilitățile, cunoștințele și strategiile acestora, precum și ambițiile lor, planurile lor mărețe și proiectele lor. Acestea sunt lucrurile pe care le apreciază. Ce sunt toate aceste lucruri? Sunt acestea lucruri pe care Dumnezeu le apreciază? Nu. Acestea sunt lucruri pe care ființele umane corupte le respectă și le stimează și sunt, de asemenea, lucruri pe care Satana le stimează și le venerează. Sunt absolut contrare căii lui Dumnezeu, cuvintelor Lui și lucrurilor pe care El le cere de la oamenii pe care îi mântuiește. Dar oamenii de acest fel nu s-au gândit niciodată că aceste lucruri țin de Satana, că sunt ticăloase și contrazic adevărul. În schimb, prețuiesc toate aceste lucruri și se agață ferm și cu hotărâre de ele, le privesc ca fiind mai presus de orice alte lucruri și le folosesc pentru a lua locul urmăririi și acceptării adevărului. Nu este acest lucru scandalos de răzvrătit? Și în cele din urmă, care va fi singurul final al răzvrătirii lor scandaloase, al faptului că ei sunt atât de iraționali? Va fi faptul că acești oameni nu vor putea fi mântuiți și că nimeni nu-i va putea schimba. Sunt destinați să aibă un asemenea tip de final. Spuneți-Mi, nu sunt aceștia oameni care pur și simplu își recapătă forțele în secret și așteaptă răbdători? Principiul pe care îl respectă este că, mai devreme sau mai târziu, vor avea succes, că trebuie să învețe să-și recapete forțele în secret, să-și aștepte răbdători șansa potrivită, iar între timp, să facă pregătiri și să-și planifice viitorul, dorințele și visurile. Judecând pe baza principiilor pe care le respectă, a principiilor lor de supraviețuire, a obiectivelor pe care le urmăresc și pe baza lucrurilor la care tânjesc în esența lor lăuntrică, acești oameni sunt antihriști până în măduva oaselor. Unii oameni spun: „Dar nu își întemeiază antihriștii propriile împărății independente și nu luptă ei pentru statut?” Ei bine, sunt oamenii de acest fel capabili să-și întemeieze o împărăție independentă după ce dobândesc putere? Sunt capabili să-i chinuie pe oameni? (Da.) Odată ce sunt la putere, ar fi ei capabili să facă lucruri în conformitate cu adevărurile-principii? Ar fi capabili să urmărească adevărul? Ar fi capabili să-i aducă pe oameni înaintea lui Dumnezeu? (Nu.) Ce s-ar întâmpla dacă oamenii de acest fel ar primi o funcție importantă? Ar promova oameni care sunt înzestrați, cu darul vorbirii și informați, indiferent dacă acei oameni ar putea face lucrarea; ar promova oameni care sunt ca ei, împiedicând în același timp dezvoltarea tuturor oamenilor potriviți, care au înțelegere spirituală, urmăresc adevărul și sunt cinstiți. Când are loc o asemenea situație, nu este expusă esența de antihriști a oamenilor de acest fel? Nu devine aceasta foarte evidentă? Există unii oameni care nu au înțeles, cu adevărat, când am spus inițial că sunt antihriști toți cei care vor să se retragă atunci când nu primesc un rol important și nu au nicio speranță de a fi binecuvântați. Dar acum, puteți vedea că sunt antihriști? (Da.)

Când unii oameni sunt demiși din funcția lor de conducători și aud că Cel de mai sus a spus că nu vor mai fi cultivați sau utilizați vreodată, se simt incredibil de triști și plâng cu amărăciune, ca și când ar fi eliminați – ce problemă este aceasta? Faptul că nu vor mai fi cultivați sau utilizați vreodată înseamnă că sunt eliminați? Înseamnă că atunci, ei nu pot obține mântuirea? Chiar sunt faima, câștigul și statutul atât de importante pentru ei? Dacă sunt persoane care urmăresc adevărul, ar trebui să reflecteze asupra lor atunci când își pierd faima, câștigul și statutul, și să simtă remușcări reale; ar trebui să aleagă calea urmăririi adevărului, să înceapă o viață nouă și să nu se mai necăjească și să nu mai plângă atât de mult. Dacă știu, în inimile lor, că au fost demiși de casa lui Dumnezeu fiindcă nu fac lucrare reală și nu urmăresc adevărul și aud casa lui Dumnezeu spunând că nu vor mai fi promovați niciodată, atunci ar trebui să le fie rușine, să se simtă datori față de Dumnezeu și să simtă că L-au dezamăgit; ar trebui să știe că nu merită să fie utilizați de Dumnezeu și, în acest fel, se poate considera că au o fărâmă de rațiune. Totuși, devin negativi și necăjiți atunci când aud că nu vor mai fi cultivați sau utilizați vreodată de casa lui Dumnezeu, iar acest lucru arată că urmăresc faima, câștigul și statutul și că nu sunt persoane care urmăresc adevărul. Dorința lor de binecuvântări este foarte puternică, iar ei prețuiesc statutul foarte mult și nu fac nicio lucrare concretă, așa încât s-ar cuveni să fie demiși și ar trebui să reflecteze la propriile firi corupte și să și le înțeleagă. Ar trebui să știe că este greșită calea pe care o urmează, că merg pe calea unui antihrist urmărind statutul, faima și câștigul și că nu numai că Dumnezeu nu-i va accepta, dar vor și ofensa firea Lui, și că dacă vor comite tot soiul de rele, vor fi și pedepsiți de Dumnezeu. Nu aveți și voi această problemă? Nu ați fi nefericiți dacă Eu aș spune acum că nu aveți înțelegere spirituală? (Ba da.) Când unii oameni aud un conducător de la un nivel superior spunând că ei nu au înțelegere spirituală, simt că nu sunt capabili să înțeleagă adevărul, că Dumnezeu cu siguranță nu îi vrea, că nu au nicio speranță de a fi binecuvântați; totuși, în ciuda faptului că se simt triști, tot sunt capabili să-și facă datoria așa cum o fac în mod normal – astfel de oameni au o fărâmă de rațiune. Când unii oameni aud pe cineva spunând despre ei că nu au înțelegere spirituală, devin negativi și nu-și mai doresc să-și facă datoria. Se gândesc: „Spui că nu am înțelegere spirituală – nu înseamnă asta că nu am nicio speranță de a fi binecuvântat? Întrucât nu voi primi binecuvântări în viitor, pentru ce mai continui să cred? Nu voi accepta să fiu obligat să prestez servicii. Cine ar trudi pentru tine, dacă nu ar primi nimic în schimb pentru asta? Nu sunt atât de prost!” Au astfel de oameni conștiință și rațiune? Se bucură de atât de mult har de la Dumnezeu și totuși, nu știu cum să-l răsplătească și nici măcar nu vor să presteze servicii. Oamenii de acest fel sunt terminați. Nu pot nici măcar să presteze servicii până la final și nu au credință adevărată în Dumnezeu; sunt neîncrezători. Dacă au o inimă sinceră pentru Dumnezeu și credință adevărată în El, atunci, indiferent cum sunt evaluați, asta doar îi va ajuta să se cunoască pe ei înșiși mai sincer și mai exact – ar trebui să abordeze această chestiune corect și să nu o lase să le afecteze felul în care Îl urmează pe Dumnezeu sau în care își fac datoria. Chiar dacă nu pot primi binecuvântări, tot ar trebui să fie dispuși să presteze servicii pentru Dumnezeu până la final și să o facă bucuroși, fără să se plângă, și ar trebui să-I permită lui Dumnezeu să-i orchestreze în toate situațiile – abia atunci vor fi persoane cu conștiință și rațiune. De Dumnezeu depinde dacă o persoană primește binecuvântări sau suferă catastrofe, Dumnezeu este suveran peste acest lucru și îl rânduiește și nu este ceva ce oamenii pot cere sau ce pot obține lucrând. În schimb, depinde de capacitatea acelei persoane de a asculta de cuvintele lui Dumnezeu, de a accepta adevărul și de a-și face datoria bine, conform cerințelor lui Dumnezeu – Dumnezeu va răsplăti fiecare persoană în funcție de faptele sale. Dacă cineva are această fărâmă de sinceritate și dedică toată forța de care este capabil datoriei pe care ar trebui să o facă, atunci asta este suficient și persoana va câștiga aprobarea și binecuvântarea lui Dumnezeu. Dimpotrivă, dacă cineva nu își face datoria în mod adecvat și chiar comite tot soiul de rele și cu toate acestea, încă-și dorește să primească binecuvântări de la Dumnezeu, atunci, faptul că persoana respectivă acționează în acest fel nu este foarte lipsit de rațiune? Dacă simți că nu te-ai descurcat suficient de bine, că ai făcut mult efort, dar tot nu ești în stare să gestionezi lucrurile în mod principial și dacă simți că Îi ești dator lui Dumnezeu și cu toate astea, El te binecuvântează și îți arată har, nu înseamnă asta că Dumnezeu te favorizează? Dacă Dumnezeu Își dorește să te binecuvânteze, asta este ceva ce nu-ți poate lua nimeni. Poate crezi că nu te-ai descurcat foarte bine, dar în evaluarea lui Dumnezeu, El spune că ești sincer și ai făcut tot ce ai putut și dorește să-ți arate har și să te binecuvânteze. Nimic din ceea ce face Dumnezeu nu este greșit și trebuie să-I lauzi dreptatea. Indiferent ce face Dumnezeu, este mereu corect și chiar dacă nutrești noțiuni despre ceea ce face Dumnezeu, considerând că ceea ce face nu ia în considerare sentimentele omenești, că nu este pe placul tău, tot ar trebui să-L lauzi pe Dumnezeu. De ce ar trebui să faci asta? Nu știți de ce, nu-i așa? De fapt, este foarte ușor de explicat: este fiindcă Dumnezeu e Dumnezeu, iar tu ești om; El este Creatorul, tu ești o ființă creată. Tu nu ești calificat să ceri ca Dumnezeu să acționeze într-un fel anume sau să te trateze într-un anumit fel, în timp ce Dumnezeu este calificat să-ți ceară lucruri. Binecuvântări, har, recompense, cununi – de Dumnezeu depinde cum și cui îi sunt date toate aceste lucruri. De ce depinde de Dumnezeu? Aceste lucruri Îi aparțin lui Dumnezeu; ele nu sunt bunuri deținute în comun de oameni și Dumnezeu, care pot fi distribuite în mod egal între ei. Ele Îi aparțin lui Dumnezeu, iar El le oferă celor cărora le promite că le va oferi. Dacă Dumnezeu nu promite că ți le va oferi ție, tu tot ar trebui să I te supui. Dacă încetezi să crezi în Dumnezeu din acest motiv, ce probleme va rezolva asta? Vei înceta să fii o ființă creată? Poți să scapi de suveranitatea lui Dumnezeu? Dumnezeu tot deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor, iar acesta este un fapt imuabil. Identitatea, statutul și esența lui Dumnezeu nu pot fi niciodată echivalate cu identitatea, statutul și esența omului, iar aceste lucruri nici nu vor suferi vreo schimbare – Dumnezeu va fi de-a pururi Dumnezeu, iar omul va fi de-a pururi om. Dacă o persoană este capabilă să înțeleagă acest lucru, ce ar trebui să facă? Ar trebui să se supună suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu – acesta este cel mai rațional mod de a gestiona lucrurile și, în afară de asta, nu există nicio altă cale care poate fi aleasă. Dacă nu te supui, atunci ești răzvrătit și dacă ești sfidător și te cerți, atunci ești scandalos de răzvrătit și ar trebui să fii distrus. Să fii capabil să te supui suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu arată că ai rațiune; aceasta este atitudinea pe care trebuie să o aibă oamenii și doar aceasta este atitudinea pe care ar trebui să o aibă ființele create. De exemplu, să spunem că ai o pisicuță sau un cățeluș – acea pisică sau acel câine e calificat să ceară să îi cumperi diverse tipuri de mâncăruri gustoase sau jucării simpatice? Există pisici sau câini care sunt atât de iraționali încât să le ceară lucruri stăpânilor lor? (Nu.) Și există vreun câine care ar alege să nu stea cu stăpânul său, după ce a văzut că un câine din casa altcuiva duce o viață mai bună decât el? (Nu.) Instinctul lui natural este să se gândească: „Stăpânul meu îmi dă hrană și un loc unde să stau, așa că trebuie să păzesc casa, pentru stăpânul meu. Chiar dacă stăpânul meu nu-mi dă hrană sau îmi dă hrană care nu este foarte bună, tot trebuie să-i păzesc casa.” Câinele nu are alte gânduri inadecvate de a-și depăși condiția. Indiferent dacă stăpânul său se poartă frumos cu el sau nu, câinele este foarte fericit când stăpânul său vine acasă, dând întruna din coadă, cât se poate de fericit. Indiferent dacă stăpânul său îl place sau nu, dacă îi cumpără hrană gustoasă sau nu, el se poartă mereu la fel cu stăpânul său și tot îi păzește casa. Judecând pe baza acestui fapt, nu sunt oamenii mai răi decât câinii? (Ba da.) Oamenii mereu Îi cer lucruri lui Dumnezeu și mereu se răzvrătesc împotriva Lui. Care este sursa acestei probleme? Este faptul că oamenii au firi corupte, nu pot sta în locul ființelor create, așa că își pierd instinctele și devin satane; instinctele lor se transformă într-un instinct satanic de a I se opune lui Dumnezeu, de a respinge adevărul, de a face rău și de a nu I se supune lui Dumnezeu. Cum pot fi recuperate instinctele lor umane? Ei trebuie obligați să aibă conștiință și rațiune, să facă lucrurile pe care s-ar cuveni să le facă o persoană, să facă datoria pe care s-ar cuveni să o facă. E la fel cum un câine păzește o casă și la fel cum o pisică prinde șoareci – indiferent cum îi tratează stăpânul lor, ele își folosesc toată puterea pe care o au pentru a face aceste lucruri, se dedică total acestor sarcini și stau la locul lor și profită din plin de instinctele lor, așa că stăpânul lor le place. Dacă oamenii ar reuși să facă asta, atunci Dumnezeu nu ar mai avea nevoie să spună toate aceste cuvinte sau să rostească toate aceste adevăruri. Oamenii sunt atât de profund corupți, sunt lipsiți de rațiune și conștiință și au o integritate modestă; firile lor corupte provoacă mereu probleme, sunt dezvăluite în ei, le influențează alegerile și gândirea, îi fac să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu și să fie incapabili să I se supună și fac așa încât ei să aibă mereu dorințele, ideile și preferințele lor subiective și astfel încât adevărul să nu poată niciodată să preia controlul în ei și să nu poată deveni viața lor. Toate acestea sunt motive pentru care Dumnezeu trebuie să-i judece, să-i încerce și să-i rafineze prin cuvintele Sale – asta ca să poată fi mântuiți. Pe de altă parte, antihriștii joacă mereu roluri negative printre oameni. Ei sunt demoni și satane până în măduva oaselor; nu numai că nu acceptă adevărul, dar nici nu recunosc faptul că au firi corupte și, de asemenea, sunt extrem de lacomi, dorindu-și să obțină binecuvântări, o cunună și recompense de la Dumnezeu. Cât de departe ajung, în lupta lor? Ajung până în punctul în care sunt absolut lipsiți de rușine și complet iraționali. Dacă, după ce fac tot soiul de lucruri rele, sunt dezvăluiți și eliminați, vor purta ranchiună în sufletul lor. Îl vor blestema pe Dumnezeu, îi vor blestema pe conducători și pe lucrători și vor urî biserica și pe toți credincioșii adevărați. Acest lucru scoate în întregime la lumină înfățișarea urâtă a tuturor oamenilor răi și antihriștilor.

Punctul doisprezece al diverselor manifestări ale antihriștilor este: vor să se retragă atunci când nu au statut sau nu au nicio speranță de a obține binecuvântări. Vom vorbi în termeni simpli despre ce înseamnă retragerea. Înțelesul literal al retragerii este de a te retrage dintr-un loc în altul – aceasta este cunoscută drept „retragere”. Întotdeauna există unii oameni care nu iubesc adevărul în casa lui Dumnezeu, care părăsesc de bunăvoie biserica și pe frați și surori fiindcă sunt scârbiți de participarea la adunări și ascultarea de predici și nu sunt dispuși să-și facă datoria – aceasta se numește retragere. Aceasta este retragerea în sensul literal al cuvântului. Totuși, atunci când s-a definit cu adevărat în ochii lui Dumnezeu că o persoană s-a retras, în realitate, ideea nu este că doar a părăsit casa Lui, că nu mai este văzută, sau că a fost scoasă din registrele bisericii. Realitatea este că dacă o persoană nu citește cuvintele lui Dumnezeu, atunci, indiferent de însemnătatea credinței sale și indiferent dacă se recunoaște a fi credincioasă în Dumnezeu, asta dovedește că ea nu recunoaște în inima sa că Dumnezeu există și nici că toate cuvintele Sale sunt adevărul. Pentru Dumnezeu, acea persoană deja s-a retras și nu mai este considerată un membru al casei Lui. Cei care nu citesc cuvintele lui Dumnezeu sunt un fel de oameni care s-au retras. Un alt fel sunt oamenii care nu participă niciodată la viața bisericească și care nu participă niciodată la activități legate de viața bisericească, cum ar fi acelea când frații și surorile cântă imnuri, citesc prin rugăciune cuvintele lui Dumnezeu și au părtășie împreună despre experiențele lor personale și înțelegerea lor. Dumnezeu consideră că acești oameni deja s-au retras. Mai există un fel: cei care refuză să facă îndatoriri. Orice le-ar cere casa lui Dumnezeu, indiferent ce fel de lucrare ar vrea ca ei să facă, indiferent de datoria pe care le-ar da-o de făcut, în ceea ce privește chestiuni importante și neînsemnate deopotrivă, chiar și în ceva atât de simplu cum ar fi să transmită ocazional un mesaj – ei nu vor să o facă. Ei, autoproclamați credincioși în Dumnezeu, nu pot îndeplini nici măcar sarcini cu privire la care un non-credincios ar putea fi căutat să ajute. Acesta este un refuz de a accepta adevărul și un refuz de a face o datorie. Indiferent cum îi îndeamnă frații și surorile, ei refuză acest lucru și nu-l acceptă; când biserica le rânduiește o anumită datorie pe care să o facă, ei o ignoră și oferă scuze din abundență ca s-o refuze. Aceștia sunt oameni care refuză să facă îndatoriri. Pentru Dumnezeu, astfel de oameni s-au retras deja. Retragerea lor nu reprezintă o chestiune care ține de faptul că i-a îndepărtat sau i-a scos din registre casa lui Dumnezeu; mai degrabă, înseamnă că ei înșiși nu au credință adevărată – ei nu se recunosc a fi credincioși în Dumnezeu. Oricine se încadrează în una dintre aceste trei categorii este cineva care s-a retras deja. Este aceasta o definiție corectă? (Da.) Dacă nu citești cuvintele lui Dumnezeu, ești considerat credincios în Dumnezeu? Dacă nu trăiești viața bisericească, dacă nu interacționezi sau nu socializezi cu frații și surorile tale, ești considerat credincios? Chiar mai puțin. În plus, dacă refuzi să-ți faci datoria și nici măcar nu îți îndeplinești obligațiile ca ființă creată, atunci este chiar mai grav. Aceste trei tipuri de oameni sunt cele despre care Dumnezeu consideră că s-au retras deja. Nu este ca și cum au fost excluse sau alungate din casa lui Dumnezeu; în schimb, s-au retras de bunăvoie și au renunțat de bunăvoie. Comportamentul lor dezvăluie total că ei nu iubesc și nu acceptă adevărul și că sunt exemple clasice de oameni care doar vor să se sature cu pâini și speră la binecuvântări.

17 octombrie 2020