Punctul doisprezece: Vor să se retragă atunci când nu au statut sau nu au speranța de a câștiga binecuvântări (Secțiunea a treia)
III. Abordarea antihriștilor față de propria demitere
Tocmai am avut părtășie despre două dintre manifestările antihriștilor, una fiind atunci când se confruntă cu emondarea, cealaltă fiind atunci când li se modifică datoria. Părtășia noastră s-a concentrat asupra atitudinii pe care o au antihriștii atunci când li se întâmplă ceva și pe deciziile pe care le iau. Bineînțeles, indiferent care sunt perspectiva și atitudinea unui antihrist atunci când este emondat sau când îi sunt modificate îndatoririle, el face întotdeauna legătura între aceste lucruri și posibilitatea lui de a primi binecuvântări în viitor. Dacă este sigur că nu va fi binecuvântat, că nu are nicio speranță, atunci se va retrage în mod firesc. Pentru o persoană obișnuită, pentru cineva care nu are ambiții sau dorințe, nu este mare lucru, de fapt, nici să fie emondată, nici să-i fie modificată datoria. Niciunul dintre aceste lucruri nu va avea un mare impact asupra ei. Nu i-a fost luat dreptul de a face o datorie, nu i s-a luat nici speranța de a fi mântuită, așadar, o persoană obișnuită nu are de ce să reacționeze exagerat, să fie speriată sau rănită sau să înceapă să facă planuri pentru situații neprevăzute. Totuși, pentru un antihrist, lucrurile nu stau așa. El consideră aceste chestiuni ca fiind foarte serioase, fiindcă le leagă de faptul de a fi binecuvântat, iar acest lucru ajunge să dea naștere multor feluri de gânduri și comportamente răzvrătite în ei, care, la rândul lor, dau naștere ideilor și planurilor de retragere, de părăsire a lui Dumnezeu. Antihriștii pot chiar să dea naștere ideii de retragere atunci când astfel de lucruri, care sunt extrem de obișnuite, se abat asupra lor. Așadar, ce atitudine va avea cineva care are statut și este responsabil cu lucrări importante în casa lui Dumnezeu, atunci când se confruntă cu demiterea? Cum ar gestiona problema și ce alegere ar face? Lucrurile de acest gen sunt și mai ilustrative. Pentru un antihrist, statutul, puterea și prestigiul sunt cele mai importante feluri de interese și sunt lucrurile pe care acesta le echivalează cu propria viață. Din acest motiv, când un antihrist este demis, când își pierde titlul de „conducător” și nu mai are statut, ceea ce înseamnă că și-a pierdut puterea și prestigiul, că nu va mai primi tratamentul special de a fi stimat, sprijinit și admirat, fiind un antihrist care consideră statutul și puterea ca viața însăși, acest lucru i se pare absolut inadmisibil. Când un antihrist este demis, prima lui reacție este ca și cum ar fi fost lovit de fulger, ca și cum cerul s-ar fi prăbușit și lumea lui s-ar fi năruit. Lucrul în care putuse să-și pună speranțele a dispărut, împreună cu șansa lui de a trăi cu toate beneficiile statutului și cu impulsul care-l face să se dezlănțuie și să săvârșească lucruri rele. Asta i se pare absolut inadmisibil. Primul său gând este: „Acum că mi-am pierdut statutul, cum mă vor vedea oamenii? Ce vor crede despre mine frații și surorile din orașul meu natal? Cum mă vor privi toți cei care mă cunosc? Oare mă vor mai linguși? Vor mai fi prietenoși cu mine? Vor continua să mă sprijine la fiecare pas? Mă vor mai urma peste tot? Se vor mai ocupa ei de toate lucrurile de care am nevoie în viața mea? Când voi vorbi cu ei, vor mai fi curtenitori și mă vor mai întâmpina zâmbitori? Cum mă voi descurca fără statutul meu? Cum voi merge pe calea ce urmează? Cum pot dobândi o poziție sigură pentru mine însumi, printre alți oameni? Acum că mi-am pierdut statutul, nu înseamnă asta că am speranțe mai mici de a fi binecuvântat? Voi fi capabil să obțin mari binecuvântări? Voi primi recompense importante sau o cunună mare?” Când se gândește la faptul că speranțele sale de a fi binecuvântat au fost distruse sau că au scăzut în mod semnificativ, este ca și cum capul ar fi pe cale să-i explodeze, ca și cum inima i-ar fi lovită cu un ciocan și este la fel de dureros ca o tăietură de cuțit. Când e pe cale să-și piardă binecuvântarea de a intra în Împărăția Cerurilor, la care a tânjit atât de mult, zi și noapte, i se pare o veste foarte proastă, care s-a ivit din senin. Pentru un antihrist, a nu avea statut este la fel cu a nu avea nicio speranță de a fi binecuvântat, iar acesta devine ca un cadavru ambulant, corpul său devine ca o cochilie goală, lipsit de suflet, neavând nicio îndrumare în viață. Nu are nicio speranță și nu așteaptă nimic cu nerăbdare. Când un antihrist se confruntă cu faptul de a fi expus și demis, primul lucru la care se gândește este că și-a pierdut orice speranță de a fi binecuvântat. Așadar, în acest moment, ar renunța pur și simplu? Ar fi dispus să se supună? Ar profita de această șansă pentru a renunța la dorința sa privind binecuvântările, a-și abandona statutul, a fi de bunăvoie un adept obișnuit și a munci bucuros pentru Dumnezeu și a-și face bine datoria? (Nu.) Ar putea fi acesta un punct de cotitură pentru el? L-ar face acest punct de cotitură să se dezvolte într-o direcție bună și într-un mod pozitiv, sau l-ar face să se dezvolte într-o direcție mai rea și într-un mod negativ? Pe baza naturii-esențe pe care o are antihristul, este evident că faptul că a fost demis nu e deloc începutul renunțării de către acesta la dorința sa privind binecuvântările, sau începutul iubirii și căutării adevărului de către acesta. În schimb, el va lupta și mai mult pentru ocazia și speranța de a fi binecuvântat; se va agăța de orice ocazie care îi poate aduce binecuvântări, care-l poate ajuta să pună în scenă o revenire și care-i poate permite să-și recapete statutul. De aceea, când se confruntă cu demiterea, pe lângă faptul că este supărat, dezamăgit și ostil, un antihrist va și lupta din răsputeri împotriva demiterii și se va strădui să modifice situația, să o schimbe. Va face tot posibilul să-și mențină speranța de a fi binecuvântat și să-și păstreze în aceeași stare statutul, prestigiul și puterea. Cum face tot posibilul? Încercând să se reabiliteze, oferind justificări, găsind scuze și vorbind despre cum a făcut ceea ce a făcut, ce l-a determinat să greșească, cum a stat treaz toată noaptea ca să-i ajute pe alții și să aibă părtășie cu ei și ce l-a făcut să fie neglijent în această chestiune. Va clarifica și va explica în mod complet fiecare aspect al acestei chestiuni, astfel încât să salveze situația și să scape de nenorocul de a fi demis.
În ce contexte și în ce chestiuni este cel mai probabil ca antihriștii să își demaște și dezvăluie natura satanică? Se întâmplă atunci când sunt expuși și demiși, mai precis, atunci când își pierd statutul. Principala manifestare pe care o afișează antihriștii este că fac tot posibilul să se justifice și folosesc argumente care induc în eroare. Indiferent cum ai părtășie despre adevăr cu ei, sunt potrivnici și refuză să accepte ce spui. Când se confruntă cu faptul că aleșii lui Dumnezeu expun întreaga realitate a faptelor lor rele, ei nu recunosc deloc aceste lucruri, temându-se că dacă o fac, vor fi găsiți vinovați și vor fi îndepărtați sau excluși. Deși refuză să recunoască acuzațiile aduse împotriva lor, ei chiar își pun greșelile și responsabilitățile pe seama altor oameni. Acest fapt arată în mod suficient că antihriștii nu acceptă niciodată adevărul, nu-și recunosc greșelile și nu se cunosc cu adevărat, iar acest lucru demonstrează și mai mult că natura lor este arogantă și neprihănită de sine, că este scârbită de adevăr, îl urăște și nu îl acceptă deloc, așa că nu pot fi mântuiți. Cei care au o fărâmă de umanitate și o oarecare rațiune pot să-și recunoască și să-și accepte greșelile, să fie smeriți atunci când sunt confruntați cu faptele și să simtă regret pentru lucrurile rele pe care le-au făcut; totuși, antihriștii sunt incapabili de aceste lucruri. Asta arată că antihriștii nu au niciun dram de conștiință sau rațiune și că sunt total lipsiți de umanitate. În inimile lor, antihriștii echivalează întotdeauna statutul lor înalt sau umil cu mărimea binecuvântărilor pe care le vor primi. Indiferent dacă sunt în casa lui Dumnezeu sau în orice alt grup, pentru ei, statutul și clasa oamenilor sunt delimitate, la fel ca finalurile lor decisive; cât de înalt este statutul cuiva și cât de multă putere dețin în casa lui Dumnezeu în această viață este echivalent cu anvergura binecuvântărilor, recompenselor și a coroanei pe care le vor primi pe lumea cealaltă – aceste lucruri sunt legate. Este logică această părere? Dumnezeu nu a spus niciodată asta și nici nu a promis vreodată așa ceva, dar acesta este genul de gândire care se naște într-un antihrist. Pentru moment, nu vom analiza motivele pentru care antihriștii au astfel de gânduri. Totuși, în ceea ce privește natura-esență pe care o au, ei s-au născut cu o iubire pentru statut și, de asemenea, speră să aibă un statut ilustru și un prestigiu înalt în această viață, să exercite putere, și vor să continue să se bucure de toate acestea în lumea ce va urma. Așadar, cum vor realiza toate aceste lucruri? În mintea antihriștilor, ei vor realiza asta făcând unele lucruri pe care sunt capabili să le facă și lucruri pe care vor și iubesc să le facă atâta vreme cât au statut, putere și prestigiu în această viață, iar apoi, schimbând aceste lucruri pe binecuvântări, cununi și recompense viitoare. Aceasta este filosofia antihriștilor pentru interacțiuni lumești și este modul în care ei cred în Dumnezeu și perspectiva pe care o au în credința lor în Dumnezeu. Gândurile, părerile lor și modul în care cred în Dumnezeu nu au absolut nimic de-a face cu promisiunile și cuvintele lui Dumnezeu – nu au nicio legătură între ele. Spuneți-Mi, nu sunt acești antihriști puțin nebuni? Nu sunt ei extrem de ticăloși? Ignoră și refuză să accepte orice spun cuvintele lui Dumnezeu, consideră că felul în care gândesc și felul în care cred în Dumnezeu sunt corecte și găsesc plăcere în asta, simțindu-se bine și admirându-se pe ei înșiși. Ei nu caută niciodată adevărul, nici nu cercetează cuvintele lui Dumnezeu, ca să vadă dacă spun astfel de lucruri sau fac astfel de promisiuni. Antihriștii iau de bun faptul că sunt din fire mai inteligenți decât alți oameni, că sunt din fire înțelepți, talentați și foarte înzestrați; simt că ar trebui să se remarce între alți oameni, că ar trebui să fie șefi, că ar trebui să fie admirați de ceilalți, să exercite putere, să stăpânească peste alții, ca și cum toți credincioșii în Dumnezeu ar trebui să fie guvernați de ei, iar ei ar trebui să-i conducă pe toți. Toate acestea sunt lucruri pe care vor să le obțină în viață. Vor, de asemenea, să obțină binecuvântări pe care alți oameni nu le pot obține în lumea care va urma, iar acest lucru li se pare ceva obișnuit. Dacă antihriștii au astfel de gânduri și de păreri, nu îi face asta foarte lipsiți de rușine? Nu-i așa că nu prea ascultă de rațiune? Pe ce te bazezi când gândești în acest fel? Pe ce te bazezi când vrei să ai stima deosebită a celorlalți? Pe ce te bazezi când vrei să-i guvernezi pe ceilalți? Pe ce te bazezi când vrei să ai putere și să deții o poziție înaltă printre oameni? A predestinat Dumnezeu aceste lucruri, sau deții adevărul și umanitatea? Ești calificat să îți impui statutul și să-i conduci pe ceilalți doar pentru că ai o oarecare educație și ceva cunoștințe și fiindcă ești oarecum înalt și atrăgător? Te face asta calificat să dai comenzi? Te face asta calificat să-i controlezi pe alți oameni? Unde, în cuvintele lui Dumnezeu, spune El: „Ești atrăgător, ai atuuri și înzestrări, așadar, ar trebui să conduci alți oameni și să ai statut permanent”? Ți-a dat Dumnezeu această putere? A predestinat Dumnezeu asta? Nu. Când frații și surorile te aleg ca să fii conducător sau lucrător, îți oferă ei statut? Este o binecuvântare pe care o meriți în această viață? Unii oameni interpretează aceste plăceri ca primind de o sută de ori mai mult în această viață și cred că, atât timp cât au statut și putere și pot să dea comenzi și să guverneze mulți oameni, trebuie să fie înconjurați de un alai de adepți și să aibă mereu oameni care să-i slujească și să se învârtă în jurul lor, pe oriunde merg. Pe ce te bazezi când vrei să te bucuri de aceste lucruri? Frații și surorile te aleg conducător astfel încât să poți face această datorie; nu o fac pentru ca tu să poți să-i induci în eroare pe oameni, să fii stimat și admirat de frați și surori și cu atât mai puțin o fac pentru ca tu să poți să exerciți putere și să te bucuri de beneficiile statutului; în schimb, o fac astfel încât tu să îți poți îndeplini datoria în conformitate cu rânduielile de lucru și cu adevărurile-principii. Mai mult, Dumnezeu nu a predestinat că o persoană aleasă de frați și surori pentru a fi conducător nu poate fi demisă. Crezi că ești o persoană care este folosită de către Duhul Sfânt? Crezi că nimeni nu te poate demite? Așadar, care este problema cu demiterea ta? Dacă nu ești exclus, e pentru că ești compătimit și ți se oferă șansa de a te căi, dar tu tot nu ești mulțumit. Pentru ce te cerți? Dacă vrei să te retragi și să nu mai crezi în Dumnezeu fiindcă speranțele de a fi binecuvântat ți-au fost spulberate, atunci hai, retrage-te! Crezi că fără tine, casa lui Dumnezeu nu se poate descurca? Că fără tine, pământul nu se va mai învârti? Că fără tine, lucrarea casei lui Dumnezeu nu poate fi realizată? Ei bine, ai crezut greșit! Pierderea oricărei persoane nu va împiedica pământul să se învârtă, nici soarele să răsară – numai Dumnezeu este indispensabil, nu vreo ființă umană – lucrarea bisericii va continua să se desfășoare ca de obicei. Dacă o persoană crede că biserica nu se poate descurca fără ea, cum nu se poate descurca nici casa lui Dumnezeu, nu este acea persoană un antihrist? Ești obișnuit să te bucuri de beneficiile statutului, nu-i așa? Ești obișnuit să te bucuri de faptul că ești admirat, că ești stimat și lingușit de către alții, nu-i așa? Cum ești calificat să te bucuri că ești admirat de ceilalți? Cum ești calificat să fii întâmpinat cu zâmbete de către ceilalți? Vrei și ca oamenii să se plece înaintea ta și să ți se închine? Dacă da, nu înseamnă asta că ești total lipsit de rușine? Când unii oameni sunt demiși de la datoria lor, se supără și suferă mai mult decât dacă le-ar fi murit un membru al familiei. Scot la iveală totul și se ceartă cu casa lui Dumnezeu, ca și cum nimeni altcineva nu ar putea să conducă biserica și ca și cum ei au fost singurii care au susținut până acum lucrarea bisericii – aceasta este o mare greșeală. Faptul că aleșii lui Dumnezeu nu Îl părăsesc este un efect obținut de cuvintele Lui, iar ei participă la adunări și trăiesc viața bisericească deoarece cred în Dumnezeu și au credință adevărată în El. Ideea nu este că aleșii lui Dumnezeu rămân fermi și participă la adunări în mod normal fiindcă acești oameni au înțeles adevărul și i-au udat corespunzător. Conducătorii bisericii sunt înlocuiți, din nou și din nou, mulți conducători falși și lucrători falși sunt demiși, iar aleșii lui Dumnezeu participă la adunări și mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu ca de obicei – asta nu are nimic de-a face cu acești conducători și lucrători falși. Ce sens are să aduci acele argumente? Nu doar aduci argumente absurde și confuze? Dacă deții cu adevărat adevărul-realitate și ai rezolvat multe din problemele aleșilor lui Dumnezeu cu intrarea în viață, atunci aleșii lui Dumnezeu vor ști acest lucru, în inimile lor; dacă nu deții adevărul-realitate și nu poți să ai părtășie despre adevăr pentru a rezolva problemele, atunci dezvoltarea normală a lucrării bisericii nu are nimic de-a face cu tine. Sunt atât de mulți conducători și lucrători falși care, odată ce sunt demiși, continuă să găsească scuze, ca și cum ar fi adus atât de multe contribuții bisericii, când, de fapt, nu au făcut nicio lucrare reală, iar ordinea normală a vieții bisericești nu a fost păstrată prin întreținerea lor; fără ei, aleșii lui Dumnezeu continuă să participe la adunări în mod normal și să-și facă îndatoririle ca de obicei. Dacă nu deții adevărul-realitate și nu poți face nicio lucrare reală, atunci ar trebui să fii demis, pentru a te împiedica să continui să afectezi și să întârzii atât lucrarea bisericii, cât și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Casa lui Dumnezeu nu vă va folosi pe voi, conducători falși și lucrători falși – credeai că nu are casa lui Dumnezeu puterea de a te demite? Ți-ai bătut foarte mult joc de lucrarea ta, ai provocat lucrării bisericii mari probleme și mari pierderi, ai făcut astfel încât Cel de mai sus să se îngrijoreze foarte mult, ești dificil de folosit, iar acest lucru provoacă oamenilor dezgust, aversiune și ură. Ești foarte nesăbuit, ignorant și încăpățânat și nu meriți nici măcar să fii emondat; prin urmare, casa lui Dumnezeu vrea să te dea afară, să te elimine imediat și să termine cu această problemă. Și totuși, tu încă vrei să-ți mai dea Cel de mai sus o șansă să continui să fii conducător? Las-o baltă! Când vine vorba de conducători falși și antihriști care nu au conștiință și rațiune și care comit rele și provoacă tulburări, odată ce aceștia sunt eliminați, sunt eliminați definitiv. Dacă poți face lucrare adevărată, atunci vei fi folosit; dacă nu poți face lucrare adevărată și, de asemenea, comiți rele și provoci tulburări, atunci vei fi eliminat imediat – acesta este principiul casei lui Dumnezeu pentru folosirea oamenilor. Unii antihriști nu cedează și spun: „Mă demiți pentru că nu fac lucrare reală – de ce nu-mi dai o șansă să mă căiesc?” Nu este acesta un argument întortocheat? Ești demis pentru că ai comis multe rele și ești demis doar după ce ai fost emondat de multe ori și încă refuzi categoric să te căiești, așadar, ce alte argumente poți aduce? Ai urmărit faima, câștigul și statutul și nu ai făcut lucrare reală, ai blocat lucrarea bisericii și s-au acumulat foarte multe probleme și nu te-ai ocupat de ele – cât de mult a trebuit să se îngrijoreze Cel de mai sus din cauza ta? În timp ce te sprijinea Cel de mai sus și te ajuta cu lucrarea, tu făceai lucruri pe sub mână, făceai multe lucruri care încalcă principiile, lucruri care nu se cuvine să fie văzute, pe la spatele Celui de mai sus, cheltuind arbitrar ofrandele lui Dumnezeu ca să cumperi multe lucruri pe care nu ar trebui să le cumperi, provocând multe daune intereselor casei lui Dumnezeu și aducând un mare dezastru asupra lucrării bisericii! De ce nu vorbești niciodată despre aceste fapte rele? Când casa lui Dumnezeu vrea să te demită, spui, complet lipsit de rușine: „Mai puteți să-mi dați o șansă?” Ar trebui să-ți mai dea casa lui Dumnezeu o șansă, ca să poți continua să te dezlănțui și să faci fapte rele? Nu ești lipsit de orice simț al rușinii când îi ceri casei lui Dumnezeu să-ți mai acorde o șansă? Ți se mai poate da o șansă când tu nu îți cunoști deloc propria natură, cu atât mai puțin ai vreun pic de remușcare în inimă? Oamenii de acest fel nu au pic de rușine, sunt profund lipsiți de rușine și sunt oameni răi și antihriști!
Unii conducători și lucrători nu pot face deloc lucrare reală și nu pot face nici după ce sunt îndrumați și ajutați o vreme de către Cel de mai sus. Nu pot gestiona bine nici măcar lucrarea legată de afaceri generale, iar acest lucru demonstrează că au un calibru prea deficitar. Cel de mai sus trebuie și să facă investigații și inspecții regulate cu privire la toate aspectele lucrării și să roage frații și surorile să raporteze cu promptitudine orice probleme; Cel de mai sus trebuie și să facă verificări, să ofere îndrumări și să aibă părtășie despre principiile legate de toate aspectele lucrării. După ce termină Cel de mai sus părtășia despre principii, unii oameni încă nu știu cum să facă lucrurile și le fac prost, iar unii chiar se dezlănțuie și fac lucruri rele; indiferent ce lucrare fac, nu caută niciodată cu Cel de mai sus, nu raportează Celui de mai sus niciun fel de probleme, făcând în schimb lucrurile pe sub mână – ce problemă este aceasta? Care este natura acestor oameni? Iubesc ei adevărul? Merită să fie cultivați? Mai merită să fie conducători și lucrători? În primul rând, ei nu caută înainte să facă ceva; în al doilea rând, nu raportează nimic în timp ce fac acel lucru, și în al treilea rând, nu comunică nimic după ce l-au făcut. Acționează într-un mod foarte scandalos și, cu toate acestea, nu vor să fie demiși și nu cedează după ce sunt demiși – nu sunt acești oameni imposibil de ajutat? Spuneți-Mi, majoritatea oamenilor care sunt imposibil de ajutat nu sunt complet lipsiți de rușine și nereceptivi la rațiune? Nu fac nimic bine, sunt leneși și râvnesc la confort; când fac orice lucrare, doar își mișcă gura pentru a da comenzi și, odată ce au vorbit, nu mai fac nimic altceva. Niciodată nu supraveghează, nu inspectează și nu verifică lucrarea și simt antipatie și au resentimente față de oricine face aceste lucruri și vor să facă persoana respectivă să sufere – nu sunt aceștia antihriști clasici? Aceasta este natura revoltătoare a antihriștilor; ei nu știu ce sunt, se comportă atât de revoltător și tot vor să fie binecuvântați, tot vor să concureze cu casa lui Dumnezeu și cu Cel de mai sus pentru superioritate și tot vor să se certe – nu își pun ei viața în pericol făcând asta? Când astfel de gunoaie sunt demise, sunt foarte indignate și recalcitrante. Chiar sunt lipsite de rușine și nu au nicio fărâmă de rațiune! Când își fac datoria, se dezlănțuie și fac fapte rele și perturbă și tulbură lucrarea bisericii, iar când sunt demise, nu numai că refuză să-și recunoască propriile greșeli, dar și pun responsabilitatea pe seama altora și caută pe altcineva care să ia vina asupra sa în locul lor, spunând: „Ei au făcut lucrul acesta și nu sunt singurul responsabil pentru celălalt lucru. Am discutat toți împreună chestiunea și nu am fost eu cel care a preluat conducerea.” Nu-și asumă absolut nicio responsabilitate, ca și cum asumându-și-o, vor fi condamnați și eliminați și-și vor pierde în totalitate orice speranță de a fi binecuvântați. Prin urmare, ar prefera să moară decât să-și recunoască greșelile și să admită că sunt direct responsabili și, în schimb, insistă să pună responsabilitatea pe seama altora. Judecând după mentalitatea lor, se vor lupta cu Dumnezeu până la capăt! Sunt aceștia oameni care acceptă adevărul? Sunt aceștia oameni care acceptă judecata și mustrarea lui Dumnezeu? Faptul că sunt capabili să se lupte în acest fel cu casa lui Dumnezeu arată că este ceva profund în neregulă cu firea lor. Când vine vorba de modul în care își abordează greșelile, în primul rând, ei nu caută adevărul, iar în al doilea rând, nu reflectează asupra lor; de asemenea, ei transferă responsabilitatea, iar când casa lui Dumnezeu îi definește într-un anumit fel și-i demite din datoria lor, se luptă cu casa lui Dumnezeu și-și răspândesc plângerile și negativismul pe oriunde merg, încercând să câștige compasiunea aleșilor lui Dumnezeu. Cred în Dumnezeu, însă I se opun – nu-și pun ei viața în pericol? Acești oameni chiar nu sunt receptivi la rațiune! Și ce dacă au fost demiși din datoria lor și și-au pierdut statutul? Nu au fost excluși și nu li s-a luat dreptul la viață; pot să se căiască, să o ia de la zero și să se ridice în orice domeniu în care au eșuat și s-au prăbușit. Antihriștii nu pot să accepte nici măcar un lucru atât de simplu – acești oameni chiar nu pot fi mântuiți! Bineînțeles, când sunt demiși unii antihriști, la suprafață, ei ascultă, fără tragere de inimă, nu par prea deznădăjduiți și nu manifestă ostilitate, dar înseamnă asta că acceptă adevărul și se supun lui Dumnezeu? Nu, nu înseamnă asta. Un antihrist are firea și esența unui antihrist și aceasta este ceea ce îl deosebește de o persoană normală. Deși, în exterior, nu spune nimic după ce este demis, în inima sa continuă să se împotrivească. Nu-și recunoaște greșelile și indiferent cât timp trece, nu va fi capabil niciodată să se cunoască pe sine însuși cu adevărat. Acest lucru a fost deja dovedit de mult. Mai există ceva care nu se schimbă niciodată în legătură cu un antihrist: indiferent unde face lucruri, își dorește să fie diferit, să fie admirat și stimat de alții; chiar dacă nu are un post și un titlu legitim în calitate de conducător de biserică sau de echipă, tot vrea să fie peste ceilalți în ceea ce privește poziția și meritele. Indiferent dacă poate face lucrarea, ce fel de umanitate sau experiență de viață are, el va concepe tot felul de mijloace și va face tot posibilul pentru a găsi șanse de a se da în spectacol, de a se pune bine cu oamenii, de a le cuceri inimile și de a-i ademeni și induce în eroare, ca să le câștige stima. Ce vor antihriștii să admire oamenii la ei? Chiar dacă au fost demiși, ei cred că „un urs slăbit tot este mai puternic decât o căprioară” și că ei rămân vulturi care zboară deasupra găinilor. Nu reprezintă asta aroganța, neprihănirea de sine a antihriștilor și ceea ce este diferit cu privire la ei? Ei nu pot accepta să nu aibă statut, să fie credincioși obișnuiți și persoane obișnuite, să-și facă pur și simplu datoria cu picioarele pe pământ, să rămână la locul lor, sau pur și simplu să facă o treabă bună, să-și arate loialitatea și să dea tot ce au mai bun în lucrarea care le este repartizată. Aceste lucruri nu sunt nici pe departe de a-i mulțumi. Nu sunt dispuși să fie acel gen de persoane sau să facă acel gen de lucruri. Care este „marea lor aspirație”? Să fie stimați și admirați și să dețină puterea. Așadar, chiar dacă nu are un titlu anume atașat numelui său, un antihrist se va strădui pentru sine însuși, va vorbi pentru propria persoană și se va justifica, făcând tot ce poate pentru a se expune, temându-se că oamenii nu-l vor observa sau că nimeni nu îi va da nicio atenție. Se va năpusti asupra oricărei ocazii de a deveni mai cunoscut, de a-și spori prestigiul, de a face mai mulți oameni să-i vadă înzestrările și punctele forte și de a arăta că este superior celorlalți. În timp ce face aceste lucruri, un antihrist este dispus să plătească orice preț pentru a se etala și lăuda, pentru a-i face pe toți să creadă că, deși nu este conducător și nu are statut, tot e superior oamenilor de rând. Atunci, un antihrist își va fi atins scopul. Nu e dispus să fie o persoană obișnuită, o persoană oarecare; vrea putere și prestigiu și să fie mult deasupra celorlalți. Unii oameni spun: „Este de neconceput. La ce folosește să ai statut, prestigiu și putere?” Pentru un om cu rațiune, puterea și statutul sunt inutile și nu sunt lucruri pe care ar trebui să le urmărească. Dar pentru antihriștii consumați de ambiție, statutul, puterea și prestigiul sunt vitale; nimeni nu le poate schimba perspectiva și nimeni nu poate schimba felul în care trăiesc și scopurile existenței lor – aceasta este natura-esență pe care o au antihriștii. Prin urmare, dacă vezi pe cineva care își face datoria în mod proactiv și își protejează statutul atunci când îl are și vrea în continuare să facă tot posibilul să-și protejeze reputația când îi lipsește statutul, o astfel de persoană nu poate fi mântuită și este un antihrist până în măduva oaselor.
Înainte și după ce un antihrist este demis, când încă nu reușește să obțină statut, precum și puterea și prestigiul pe care le dorește, în ciuda faptului că a făcut eforturi repetate, el nu va renunța la statut și la dorința sa privind binecuvântările. Nu va da deoparte aceste lucruri și nu se va schimba pentru a urmări adevărul, sau pentru a-și face datoria bine, într-un mod realist și bine-crescut. Niciodată nu se va căi cu adevărat pentru orice a greșit și, în schimb, va face evaluări repetate precum: „Voi avea vreo speranță de a dobândi statut în viitor? Fără statut, am vreo speranță de a fi binecuvântat? Îmi va fi satisfăcută dorința privind binecuvântările? Ce rang dețin eu în casa lui dumnezeu, în biserică? Unde mă situez în ierarhie?” Când trage concluzia că nu are un mare prestigiu în cadrul bisericii, că nu este privit favorabil de majoritatea oamenilor și că mulți chiar îl folosesc drept exemplu educativ negativ, simte că prestigiul lui în cadrul bisericii a fost complet distrus, că nu are sprijinul majorității oamenilor, că e imposibil să fie acceptat din nou de majoritatea oamenilor și că speranța lui de a fi binecuvântat este practic inexistentă. Când vede toate acestea, când ajunge la aceste concluzii în evaluarea sa, gândul și atitudinea sa tot nu vor fi să-și înfrâneze propriile intenții și dorințe și realmente să se căiască în fața lui Dumnezeu, sau să se dedice în totalitate muncii pentru Dumnezeu și să-și facă datoria cu loialitate. Nu asta este în mintea lui – prin urmare, ce este? „Întrucât nu îmi voi realiza aspirațiile și nici nu voi avea vreun statut în casa lui dumnezeu, în biserică, de ce ar trebui să continui să urmez această cale fără perspective? Oamenii pot beneficia de o schimbare de loc. Este posibil ca situația mea să se îmbunătățească în mod real dacă merg în altă parte. De ce n-ar trebui să plec din acest loc care mi-a frânt inima? De ce să nu abandonez acest loc unde nu-mi pot îndeplini aspirațiile, unde este dificil să-mi realizez aspirațiile?” Când un antihrist se gândește la astfel de lucruri, nu înseamnă asta că e pe cale să părăsească biserica? Ați dori ca o astfel de persoană să plece, sau să rămână? Ar trebui convinsă să rămână? (Nu ar trebui convinsă și nu va rămâne nici dacă oamenii vor încerca să o convingă.) Nimeni nu o poate convinge să rămână – asta este adevărat. Care este cauza acestui lucru? În cele din urmă, antihriștii nu iubesc adevărul, așadar, a rămâne în casa lui Dumnezeu doar le-ar provoca durere. Ar fi ca și cum ar încerca să convingă o prostituată, o femeie ușoară, să-și ajute soțul și să-și educe copiii, să fie o femeie virtuoasă, o soție bună și o mamă blândă. Ar putea face acele lucruri? (Nu.) E o chestiune ce ține de natura omului. Așadar, dacă vezi că un antihrist vrea să se retragă, atunci, orice ai face, nu încerca să-l convingi de contrariul, cu excepția unei situații anume, în care el spune: „Deși sunt antihrist, îmi doresc să muncesc pentru casa lui dumnezeu. Mă voi forța să nu fac niciun rău și mă voi răzvrăti împotriva Satanei.” Într-un astfel de caz, trebuie să fie pocnit ca o muscă? (Nu.) Într-un asemenea caz, putem lăsa lucrurile să-și urmeze cursul firesc, dar trebuie aplicată o procedură: mai mulți oameni trebuie să-l supravegheze și să-l păzească pe acel antihrist și, la primul semn de dificultate, cum ar fi că vrea să comită rele, el trebuie înlăturat rapid. Dacă nu suportă să fie supravegheat și păzit de alții, se simte tratat urât și nu este dispus să muncească, atunci cum ar trebui tratat un asemenea om? Ar trebui să-l conduceți și să-i spuneți: „Ești talentat și ar trebui să pleci în lumea non-credincioșilor și să-ți realizezi planurile mărețe. Ești un pește care e prea mare pentru acest iaz, biserica nu ți se potrivește. Nu-ți poți desface aripile aici; această lucrare nu este vrednică de talentele tale. Dacă te întorci în lume, poate vei fi promovat, vei câștiga mulți bani și te vei îmbogăți. Poate vei deveni o celebritate!” Încurajați-l rapid să plece. Dacă urmărește averea și statutul și tânjește după beneficiile statutului, atunci lăsați-l să se întoarcă în lume, ca să muncească și să câștige bani, ca apoi să devină funcționar oficial și să se bucure de viața sa trupească. Unii poate că întreabă dacă a fi tratați în acest fel înseamnă că sunt tratați fără o inimă iubitoare. De fapt, chiar dacă nu le spui asemenea lucruri, antihriștii vor gândi, în inimile lor: „Hm, promovat într-o zi și demis în ziua următoare. Mi se oferă statut și, totuși, sunt păzit, supravegheat și emondat – ce pacoste este asta! Nu îmi este greu să găsesc acest tip de statut și, dacă nu aș fi crezut în dumnezeu, aș fi fost bogat și până acum aș fi urcat pe scara socială în lume, aș fi fost cel puțin un cadru la nivel de oraș. M-am născut să fiu funcționar oficial. Sunt remarcabil indiferent ce fac în lume, fac totul bine, pot câștiga renume în orice industrie și sunt întreprinzător.” Chiar dacă nu le spui astfel de lucruri, ei vor spune asemenea lucruri și, din acest motiv, ar trebui să zici rapid niște cuvinte care sună plăcut, pe care vor să le audă, și să-i încurajezi să părăsească degrabă biserica – acest lucru va fi benefic pentru toți. Antihriștii urmăresc statutul, puterea și prestigiul; nu vor să fie oameni obișnuiți ci, în schimb, vor să fie mult deasupra celorlalți, până când, într-un final, își distrug reputația și poziția în societate și sunt blestemați de către Dumnezeu. Așadar, sunteți dispuși să fiți oameni obișnuiți? (Da.) Să fiți oameni obișnuiți este, de fapt, un lucru însemnat. Să nu urmărești faima și câștigul și, în schimb, să te mulțumești cu viața reală, să trăiești cu pace și bucurie, să fii echilibrat în inima ta – aceasta este calea cea dreaptă în viață. Dacă o persoană vrea mereu să fie superioară și cu mult deasupra celorlalți, este echivalent cu a se prăji în foc și a intra singură în tocătorul de carne – se joacă cu focul. De ce are asemenea sentimente? E un lucru bun să fii cu mult deasupra celorlalți? (Nu, nu este.) Nu este un lucru bun. Și totuși, antihriștii insistă să aleagă această cale. Orice ați face, nu urmați această cale!
Când o persoană obișnuită coruptă nu are încă o temelie pentru credința sa în Dumnezeu, când nu a dobândit o credință adevărată în El, aceasta are puțină credință și statură. Când o astfel de persoană întâmpină un obstacol, va avea o părere proastă despre sine și va crede că Dumnezeu nu o iubește, că o detestă. Văzând că dă de greu și că eșuează la fiecare pas, fiind incapabilă să-L mulțumească pe Dumnezeu, se va simți descurajată; de asemenea, va experimenta ceva slăbiciune și negativism și, uneori, se va gândi să părăsească biserica. Dar asta nu este echivalent cu a fi sfidător. Acesta este tipul de gând pe care îl are cineva atunci când este deznădăjduit și abătut și este ceva total diferit de retragerea unui antihrist. Când un antihrist dorește să se retragă, ar prefera să moară decât să se căiască, dar când o persoană obișnuită coruptă este descurajată și se gândește să părăsească biserica, prin ajutorul și părtășia celorlalți, împreună cu propria cooperare activă și prin rugăciune, căutarea și citirea cuvintelor lui Dumnezeu, acestea din urmă o pot influența treptat, o pot schimba și pot schimba dacă va rămâne sau va pleca, precum și decizia și părerea sa. În același timp, cuvintele lui Dumnezeu o pot ajuta și să dobândească treptat căința, o atitudine pozitivă și voința de a persevera, ajutând-o să devină, treptat, puternică. Aceasta este o manifestare a procesului de intrare în viață pentru o persoană normală. Un antihrist, pe de altă parte, va lupta până la capăt. Nu se va căi niciodată și ar prefera să moară decât să-și recunoască greșeala, să ajungă să se cunoască pe sine și să renunțe la dorința sa de a primi binecuvântări. Nu are nici cea mai mică fărâmă de intrare în viață. Așadar, pe o asemenea persoană, care nu este dispusă să muncească, sau care nu face o treabă foarte bună, pur și simplu sfătuiți-o să părăsească biserica. Aceasta este o decizie înțeleaptă și cel mai înțelept mod de a gestiona o asemenea chestiune. Chiar dacă nu o sfătuiești să facă așa, vei putea să o convingi să rămână? Poți să îi schimbi metoda de urmărire sau perspectiva? Nu vei putea niciodată să schimbi aceste lucruri. Există unii oameni care sunt încurajați să rămână și sunt ajutați și sprijiniți de casa lui Dumnezeu, fiindcă negativismul, slăbiciunea lor și firile corupte pe care le-au dezvăluit sunt comune tuturor oamenilor obișnuiți corupți și se încadrează în sfera normalității. Prin părtășia despre cuvintele lui Dumnezeu, cu ajutorul și sprijinul celorlalți, ei pot deveni, treptat, puternici, pot dobândi statură, li se poate dezvolta credința în Dumnezeu și își pot face datoria cu sinceritate. Acesta este tipul de persoană pe care ar trebui să o ajutăm și să o încurajăm să rămână. Totuși, pe antihriștii care nu vor să muncească sau care nu muncesc bine încurajați-i să plece, deoarece, cu mult timp înainte să-i încurajați să plece, ei deja și-au dorit să o facă, sau au fost pe punctul de a pleca în orice moment. Acestea sunt diversele manifestări și gânduri pe care antihriștii le au atunci când se confruntă cu demiterea și-și doresc să se retragă.
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!