La ultima întâlnire, am avut părtășie despre faptul că, pe lângă a controla inimile oamenilor, antihriștii controlează și finanțele bisericii. Care au fost punctele principale despre care am discutat? (Am vorbit despre două puncte principale: primul punct a fost prioritizarea posesiei și a folosirii proprietății bisericii de către ei, iar al doilea punct a fost risipirea, delapidarea, împrumutul, folosirea în mod fraudulos și furtul jertfelor.) Am avut părtășie despre aceste două puncte principale. Astăzi vom avea părtășie despre cel de-al paisprezecelea punct al diferitelor manifestări ale antihriștilor, faptul că ei tratează casa lui Dumnezeu ca pe propriul lor domeniu. În ceea ce privește acest punct, haideți să vedem care dintre manifestările antihriștilor dovedesc că au esența unui antihrist. Tratează casa lui Dumnezeu ca pe propriul domeniu. La suprafață, acești doi termeni – „casa lui Dumnezeu” și „propriul domeniu” – nu dau nicio indicație cu privire la ceea ce pot face antihriștii răi. Faptul că spunem că „antihriștii tratează casa lui Dumnezeu ca pe propria lor casă” nu dă nicio indicație exterioară cu privire la ce se referă acest termen, „casă”, dacă este ceva pozitiv sau negativ, dacă este folosit ca un compliment sau în mod peiorativ. Dar oare înlocuirea termenului „casă” cu „propriul domeniu” sugerează că există anumite probleme? În primul rând, ce ne spune expresia „propriul domeniu”? (Antihriștii vor să aibă ultimul cuvânt.) Ce altceva? (Tratează casa lui Dumnezeu ca pe propria lor sferă de influență, ocupându-se de acoliți și de oamenii din propria casă, iar apoi obținând controlul asupra bisericii.) Aceasta este, de asemenea, o manifestare a antihriștilor. Altceva? Indică semnificația superficială a acestei propoziții faptul că aceasta este sfera de influență a antihriștilor, că acesta este locul în care își exercită puterea și dețin controlul, locul în care totul este controlat, monopolizat și ținut în frâu de către antihriști, locul în care antihriștii iau deciziile? (Da.) Putem interpreta că această propoziție are o astfel de semnificație pentru că, în discuțiile anterioare despre diferitele manifestări ale antihriștilor, am avut multă părtășie despre disecarea și expunerea esenței antihriștilor. Cele mai importante din aceste manifestări sunt încercările antihriștilor de a-i controla pe oameni și de a-și exercita puterea – deși, desigur, există și diverse alte manifestări.

Așadar, acum că am avut părtășie despre sensul general al exercitării „propriului domeniu” de către antihriști, haideți să avem părtășie despre ce se înțelege exact prin „casa lui Dumnezeu”. Aveți idee ce este casa lui Dumnezeu – puteți oferi o definiție exactă a acesteia? Un grup de frați și surori adunați laolaltă – este aceasta casa lui Dumnezeu? O adunare sau o întrunire de oameni care Îi urmează pe Hristos și pe Dumnezeu este considerată casa lui Dumnezeu? Este considerată casă a lui Dumnezeu o adunare care include și conducători ai bisericii, diaconi și diverși lideri de echipe? (Nu.) Ce anume este casa lui Dumnezeu? (Doar biserica în care domnește Hristos este casa lui Dumnezeu.) (Doar o adunare de oameni care consideră cuvintele lui Dumnezeu drept principii de practică poate fi considerată casa lui Dumnezeu.) Sunt corecte aceste două definiții? Nu puteți explica. Chiar și după toate predicile pe care le-ați auzit, nu puteți oferi o definiție atât de simplă. Evident, nu aveți obiceiul de a lua în serios acești termeni și acest vocabular spiritual și de a le acorda atenția cuvenită. Cât de neglijenți sunteți! Așadar, gândiți-vă bine! Ce este, mai exact, casa lui Dumnezeu? Dacă este definită teoretic, casa lui Dumnezeu este un loc în care domnește adevărul, o adunare de oameni ale căror principii de practică sunt cuvintele lui Dumnezeu. În acest caz, faptul că antihriștii tratează casa lui Dumnezeu ca pe propriul domeniu este o problemă; ei tratează adunarea fraților și surorilor care Îl urmează pe Dumnezeu ca pe sfera lor personală de influență, ca pe locul unde își exercită puterea și ca pe obiectul asupra căruia își exercită puterea. Acesta este sensul literal care poate fi desprins din faptul că antihriștii tratează casa lui Dumnezeu ca pe propriul domeniu. Indiferent de unghiul din care explici sau privești acest lucru, faptul că antihriștii tratează casa lui Dumnezeu ca pe propriul domeniu le arată natura-esență, aceea de a încerca să-i inducă în eroare și să-i controleze pe oameni și să dețină puterea absolută. Casa lui Dumnezeu este locul în care Dumnezeu lucrează și vorbește, în care Dumnezeu îi mântuie pe oameni, unde aleșii lui Dumnezeu experimentează lucrarea Lui, sunt purificați și obțin mântuirea, unde voia și intențiile lui Dumnezeu pot fi îndeplinite fără obstacole și unde planul de gestionare al lui Dumnezeu poate fi pus în aplicare și îndeplinit. În concluzie, casa lui Dumnezeu este locul unde Dumnezeu deține puterea, unde domnesc cuvintele lui Dumnezeu și adevărul; nu este locul în care orice individ își exercită puterea, își conduce propria operațiune sau își îndeplinește propriile dorințe sau planuri mărețe. Cu toate acestea, ceea ce fac antihriștii este exact împotriva a ceea ce vrea Dumnezeu: nu acordă atenție și nu iau în considerare ceea ce vrea să facă Dumnezeu, nu le pasă dacă spusele lui Dumnezeu sunt duse la îndeplinire în rândul oamenilor, nici dacă spusele Lui și adevărurile-principii pot fi înțelese, practicate și experimentate de oameni; se gândesc doar dacă au statut, putere și ultimul cuvânt; dacă intențiile, ideile și dorințele lor pot fi realizate în rândul oamenilor. Adică, în sfera lor de influență, câți oameni le ascultă cuvintele și se supun lor și ce fel de imagine, reputație și autoritate au – acestea sunt exact lucrurile-cheie pe care încearcă să le gestioneze și la care țin cel mai mult în inimile lor. Dumnezeu vorbește și lucrează printre oameni, îi mântuie, îi conduce și le poartă de grijă, îi îndrumă să vină înaintea lui Dumnezeu, înțelegându-I intențiile, intrând pas cu pas în adevărul-realitate și ajungând treptat la supunerea față de Dumnezeu. Tot ceea ce fac antihriștii este exact contrar acestui lucru. Dumnezeu îi îndrumă pe oameni să vină înaintea Lui, însă antihriștii se iau la întrecere cu Dumnezeu pentru acești oameni și încearcă să îi aducă înaintea lor. Dumnezeu îi călăuzește pe oameni să intre în adevărul-realitate, să-I înțeleagă intențiile și să se supună pas cu pas stăpânirii lui Dumnezeu; antihriștii încearcă să-i controleze pe oameni pas cu pas, să le capteze mișcările și să îi aducă ferm sub propria lor putere. În concluzie, tot ceea ce fac antihriștii este cu scopul de a-i transforma pe adepții lui Dumnezeu în adepții lor; după ce îi aduc sub puterea lor pe acei oameni confuzi, care nu urmăresc adevărul, fac un pas mai departe și încearcă prin toate mijloacele să îi cucerească pe cei care sunt capabili să Îl urmeze pe Dumnezeu și să își îndeplinească datoria cu loialitate sub puterea lor, determinându-i pe toți cei din biserică să asculte ce spun ei și făcându-i să trăiască, să acționeze, să se comporte și să facă totul conform dorințelor antihriștilor, astfel încât să ajungă să asculte tot ceea ce spun ei, să asculte de dorințele și de cerințele lor. Ceea ce înseamnă că orice Își dorește Dumnezeu să facă, orice efect Își dorește să obțină, acesta este și rezultatul pe care antihriștii își doresc să-l obțină. Rezultatul pe care-și doresc să-l obțină nu este să-i facă pe oameni să vină înaintea lui Dumnezeu și să se închine Lui, ci să vină înaintea lor și să li se închine. În linii mari, odată ce au puterea, antihriștii încearcă să controleze fiecare persoană și fiecare lucru din sfera lor de influență, încearcă să controleze orice sferă pot, încearcă să facă din biserică, din casa lui Dumnezeu și din cei care Îl urmează pe Dumnezeu sfera în care își exercită puterea și în care pot domni. Adică, Dumnezeu îi conduce pe oameni înaintea Sa, în timp ce antihriștii îi induc în eroare pe oameni și, de asemenea, vor să îi conducă pe acei oameni înaintea lor. Scopul antihriștilor în toate acestea este de a-i face pe adepții lui Dumnezeu adepții lor, de a transforma casa lui Dumnezeu și biserica în propria lor casă. Din moment ce antihriștii au aceste motivații și această esență, ce manifestări și comportamente specifice indică faptul că acești antihriști sunt antihriști, că sunt dușmanii lui Dumnezeu, că sunt demoni și satane ostile lui Dumnezeu și adevărului? În continuare, vom diseca în mod concret ce fel de manifestări și abordări specifice pe care le au antihriștii dovedesc faptul că tratează casa lui Dumnezeu ca pe propriul domeniu.

I. Antihriștii monopolizează puterea

Prima manifestare a modului în care antihriștii tratează casa lui Dumnezeu ca pe propriul domeniu este una despre care am avut adesea părtășie și este o manifestare esențială unică pentru antihriști: iubesc statutul mai mult decât orice. De ce iubesc statutul cel mai mult? Ce reprezintă statutul? (Putere.) Așa este – aceasta este cheia. Numai cu statutul pot avea putere și numai cu puterea pot face cu ușurință lucruri; numai cu puterea pot spera ca diversele lor dorințe, ambiții și scopuri să se realizeze și să devină realitate. Deci, antihriștii sunt foarte vicleni, sunt foarte perspicace în astfel de chestiuni; dacă vor să facă din casa lui Dumnezeu propriul domeniu, trebuie mai întâi să monopolizeze puterea. Aceasta este o manifestare evidentă. Care dintre antihriștii pe care i-ați întâlnit, de care ați auzit sau pe care i-ați văzut cu ochii voștri nu a încercat să monopolizeze puterea? Indiferent de mijloacele pe care le folosesc, fie prin faptul că sunt alunecoși și vicleni, fie prin faptul că sunt, în aparență, echilibrați și geniali, fie prin folosirea unor mijloace mai parșive și deosebit de infame, fie prin violență, antihriștii au un singur scop: să dețină statut și apoi să își exercite puterea. Astfel, primul lucru despre care vreau să am părtășie este că, înainte de toate, antihriștii încearcă să monopolizeze puterea. Dorința de putere a antihriștilor o depășește pe cea a oamenilor normali; o depășește pe cea a oamenilor obișnuiți cu o fire coruptă. Oamenii obișnuiți cu o fire coruptă vor doar să fie apreciați de ceilalți, ca aceștia să aibă o părere bună despre ei; le place să fie în avantaj atunci când vorbesc, dar nu sunt atât de îndurerați dacă nu au parte de putere și de venerare din partea oamenilor; se pot descurca indiferent dacă o au sau nu; au o oarecare afecțiune și dorință pentru putere, dar nu la nivelul antihriștilor. Și care este acest nivel? Fără putere, ei sunt într-o stare constantă de anxietate, nu-și pot găsi liniștea, suferă din cauză că mănâncă și dorm puțin, fiecare zi pare să aducă doar plictiseală și neliniște, iar în inimile lor simt că parcă ar exista ceva ce nu reușesc să realizeze și, de asemenea, ca și cum ar fi ratat ceva. Oamenii corupți obișnuiți sunt fericiți că au putere, dar nu sunt prea supărați de lipsa ei; se pot simți puțin dezamăgiți, dar sunt, de asemenea, mulțumiți să fie persoane comune. Dacă antihriștii trebuie să fie obișnuiți, nu pot supraviețui, nu pot merge mai departe, este ca și cum și-ar fi pierdut direcția și scopul vieții, nu știu cum să-și continue drumul, viața. Simt că doar cu statut viața le este plină de lumină, doar cu statut și putere devine glorioasă, pașnică și fericită. Nu se deosebește oare acest lucru de oamenii normali? Odată ce au statut, antihriștii devin neobișnuit de entuziasmați. Ceilalți văd acest lucru și se gândesc: de ce sunt ei diferiți de cum erau înainte? De ce sunt atât de radioși și strălucitori? De ce sunt atât de fericiți? Întrebând, se dovedește că acest lucru se datorează faptului că au statut, au putere, au ultimul cuvânt, pot face pe șefii în fața oamenilor, își pot exercita puterea, au prestigiu și adepți. Ceva se schimbă în perspectiva mentală a antihriștilor atunci când au statut și putere.

Dorința de putere a antihriștilor indică faptul că esența lor nu este una obișnuită; nu este o fire coruptă comună. Astfel, indiferent pe cine au în preajmă, antihriștii vor încerca să găsească o modalitate de a ieși în evidență, de a se da în spectacol, de a-și face reclamă, de a-i face pe toți să le vadă meritele și virtuțile și să le acorde atenție și de a-și asigura o anumită poziție în biserică. Atunci când au loc alegeri în biserică, antihriștii simt că a sosit ocazia lor. Șansa de a-și face publicitate, de a-și transforma dorințele în realitate, de a-și satisface dorințele este aici. Fac tot ce pot pentru a fi aleși conducători, fac tot ce pot pentru a obține putere, crezând că obținerea puterii le va ușura realizarea lucrurilor. De ce va fi mai ușor? Atunci când antihriștii nu au putere, este foarte posibil să nu le poți descoperi ambițiile, dorințele și esența din aspectul lor exterior, deoarece le ascund și se prefac, astfel încât să nu îi poți vedea așa cum sunt. Dar care este primul lucru pe care îl fac odată ce obțin statut și au putere? Încearcă să își consolideze statutul, să-și extindă și să-și consolideze puterea din mâinile lor. Ce metode folosesc pentru a-și consolida puterea și a-și întări statutul? Antihriștii au multe mijloace; nu ar rata o astfel de ocazie, nu ar face nimic atunci când au preluat deja puterea. Pentru ei, ivirea unei astfel de oportunități este un moment de mare fericire, precum și un moment în care își pun la bătaie viclenia și își valorifică pe deplin abilitățile. După ce este ales, un antihrist își cercetează mai întâi familia și rudele directe, verificând cine este înrudit cu el, cine îi este apropiat, cine se înțelege bine cu el și vorbește aceeași limbă. Verifică, de asemenea, cine este integru, cine nu îi va lua partea, cine îl raportează dacă face ceva care contravine regulilor și principiilor casei lui Dumnezeu – aceștia sunt cei pe care îi va elimina. După ce îi verifică, se gândește: „Majoritatea rudelor mele au o relație bună cu mine, ne înțelegem bine, vorbim aceeași limbă; dacă devin subordonații mei și mă pot folosi de ei, nu-mi va crește cumva influența? Iar acest lucru nu-mi va stabiliza statutul în cadrul bisericii? Așa cum se spune: «Să-i promovezi pe cei capabili fără să eviți rudele.» Toți oficialii care nu cred trebuie să se bazeze pe prietenii și asociații lor apropiați pentru a-i ajuta – acum, că sunt oficial, trebuie să fac la fel, este o idee bună. În primul rând, trebuie să-mi promovez rudele. Soția și copiii mei sunt de la sine înțeleși; primul lucru pe care îl voi face este să le aranjez niște posturi. Ce va face soția mea? Să aibă grijă de ofrandele din biserică este un rol vital și important – puterea financiară trebuie să fie în mâinile noastre, numai atunci voi putea cheltui banii liber și ușor. Acești bani nu pot fi încredințați unei persoane din exterior; în acest caz, vor fi ai lor până la urmă, iar cheltuielile vor fi monitorizate și controlate, ceea ce nu este convenabil. Persoana care gestionează în prezent conturile este de partea mea? Pare în regulă la exterior, dar cine știe ce gândește în sinea ei. Nu, trebuie să găsesc o modalitate de a o înlocui și de a o lăsa pe soția mea să gestioneze conturile.” Antihristul discută despre asta cu soția sa, care spune: „Este grozav! Acum, că ești conducătorul bisericii, nu-i așa că ai ultimul cuvânt în ceea ce privește ofrandele bisericii? Tu decizi cine se ocupă de ele.” Antihristul spune: „În acest moment, însă, nu există nicio modalitate bună de a scăpa de persoana care gestionează în prezent conturile.” Soția lui se gândește puțin și spune: „Nu ar fi ușor? Să spunem că face treaba asta de prea mult timp. Asta e rău; ar putea exista datorii neplătite, conturi murdare sau fapte de corupție. Greșelile se comit ușor atunci când i se încredințează cuiva ceva de mult timp; pe măsură ce trece timpul, simte că are capital și nu mai ascultă de ceilalți. În plus, persoana care gestionează conturile este destul de în vârstă, se încurcă ușor și uită adesea lucruri. Dacă va exista vreodată vreo neglijență, aceasta va duce la pierderi. Este un rol foarte important – trebuie să fie înlocuită.” Și cine ar trebui să spună că este necesar să fie înlocuită? Orice discuție despre înlocuirea acestei persoane nu poate veni din gura lui, ca lider al bisericii; frații și surorile trebuie lăsați să o propună singuri pe soția antihristului. Odată ce soția sa a făcut propunerea, ofrandele bisericii îi sunt încredințate acesteia. Dar principiul bisericii spune că păstrarea ofrandelor nu poate fi asigurată de o singură persoană, ci în comun, de două sau trei persoane, fapt care face să se evite ca o singură persoană să exploateze o chichiță și să deturneze finanțele casei lui Dumnezeu. Astfel, antihristul o recomandă pe verișoara sa să participe la păstrarea ofrandelor, spunând că este o persoană care crede de mult timp în Dumnezeu, că a făcut multe ofrande, că se bucură de o bună reputație și că este de încredere. Toată lumea zice: „Aceste două persoane sunt rudele tale. Trebuie să fie implicată și o persoană din afara familiei tale.” Astfel, antihristul recomandă o soră bătrână și confuză pentru a ajuta la gestionarea și controlul finanțelor. În primul rând, antihristul aduce finanțele sub controlul familiei sale, după care familia sa dirijează în mod specific modul în care sunt cheltuiți acești bani, intrările și ieșirile specifice – controlul asupra tuturor acestor lucruri este în mâinile sale.

După ce a monopolizat puterea financiară și a controlat proprietatea, și-a atins antihristul scopul? Nu încă. Ceea ce contează cel mai mult este să-i controleze pe supervizorii diferitelor lucrări bisericești, să-i atragă de partea sa și să dea ordinele. Acest lucru, consideră antihristul, este ceea ce contează cel mai mult; se referă la măsura în care oamenii din fiecare echipă inferioară execută ce spune el și dacă puterea sa pătrunde până la cele mai joase niveluri. Deci cum face acest lucru? Introduce reforme radicale. În primul rând, are părtășie și spune că în lucrarea fiecărei echipe inițiale au fost nereguli. Au apărut anumite probleme în legătură cu echipa de editare video, de exemplu, iar antihristul spune: „Supervizorul a cauzat aceste probleme. Aceste neglijențe uriașe în lucrarea lor și problemele uriașe pe care le-au cauzat sunt dovada că supervizorul nu este la înălțimea funcției și ar trebui înlocuit; dacă nu se întâmplă asta, această lucrare nu poate fi făcută în mod corespunzător. Așadar, cine îl va înlocui? Vă gândiți la cineva – există vreun candidat? Din echipă, cine este cel mai bun la ceea ce face?” Toată lumea se gândește, iar cineva spune: „Există un frate care este foarte bun, dar nu știu dacă este potrivit.” Antihristul răspunde: „Dacă nu știi, nu poate fi ales. Îți voi recomanda eu pe cineva. Fiul meu – are 25 de ani și este absolvent de informatică, s-a specializat în efecte speciale și producție video. Este un credincios nou în dumnezeu și nu urmărește prea mult adevărul, dar abilitățile lui profesionale sunt mai bune decât toate ale voastre. Este vreunul dintre voi profesionist?” Și toată lumea răspunde: „Nu suntem ceea ce ai numi profesioniști, dar ne facem datoria de mult timp și înțelegem principiile acestei lucrări a casei lui Dumnezeu. Oare el o face?” „Nu contează dacă nu înțelege; poate învăța.” Acest lucru pare bun pentru toată lumea și sunt de acord cu ceea ce spune el, toți consimțind să promoveze pe cine vrea el, și astfel acesta este un alt rol important controlat de antihrist. Apoi, antihristului îi trece prin cap că lucrarea de evanghelizare este importantă pentru casa lui Dumnezeu, iar supervizorul ei nu este de partea lui. Trebuie înlocuit. Cum să îl înlocuiască? Prin aceleași mijloace: să găsească greșeala. Antihristul spune: „Cum au decurs lucrurile cu potențialul beneficiar al evangheliei de data trecută?” Cineva răspunde: „După ce a crezut timp de o lună, a auzit puțină propagandă negativă și și-a pus credința în asta, prin urmare nu a mai crezut.” Antihristul întreabă: „Cum a putut să nu mai creadă, așa, pur și simplu? S-a întâmplat din cauză că nu ați avut părtășie despre adevărul viziunilor în mod clar? Sau că ați fost leneși, v-ați temut de mediul advers și v-a fost frică să nu vă puneți în pericol, așa că nu ați avut părtășie despre lucruri în mod clar? Sau din cauză că nu v-ați ocupat prompt de ele? Sau ați eșuat să îl ajutați să își rezolve dificultățile?” Pune o grămadă de întrebări, una după alta. Și indiferent de răspunsul celorlalți sau de explicația pe care o dau, nu contează; antihristul insistă că supervizorul echipei de evanghelizare are prea multe probleme, că defectele îi sunt prea grave, că este iresponsabil și necalificat pentru slujbă, așa încât îl concediază cu forța. Iar după ce a fost concediat, antihristul spune: „Sora cutare a mai răspândit evanghelia și are, de asemenea, experiență – cred că ar fi bună.” Auzind acest lucru, oamenii spun: „Este sora ta mai mare! Poate că se pricepe la vorbe, dar umanitatea ei nu este bună. Are o reputație foarte proastă, nu poate fi folosită”, iar frații și surorile nu sunt de acord. Antihristul spune: „Dacă nu sunteți de acord, atunci echipa de evanghelizare va fi desființată. Nu trebuie să mai răspândiți evanghelia, nu sunteți capabili să îndepliniți această datorie în mod corespunzător. Fie asta, fie alegeți un lider de echipă potrivit, iar sora mea va fi adjunctul conducătorului de echipă!” Frații și surorile aleg pe cineva, iar antihristul este de acord cu reticență, cu condiția ca sora lui mai mare să fie lăsată să fie adjunct al conducătorului de echipă. După ce s-a ajuns la un consens în acest fel, echipa de evanghelizare reușește să evite desființarea.

Indiferent unde se află sau despre ce lucrare este vorba, antihriștii trebuie să își integreze acoliții, oamenii care sunt de partea lor. Odată ce devin conducători și dobândesc statut, primul lucru pe care îl fac antihriștii nu este să inspecteze modul în care membrii fiecărei echipe se descurcă în viața lor sau să afle cum le merge lucrarea sau cum pot fi rezolvate diferitele dificultăți pe care le-au întâmpinat cu lucrarea și dacă există probleme sau provocări nerezolvate; în schimb, se uită la situația personalului și la cine este șeful fiecărei echipe, cine este împotriva lor în fiecare echipă și ce persoane vor fi o amenințare la adresa statutului lor în viitor. Sunt destul de bine informați cu privire la aceste aspecte, dar nu întreabă niciodată despre situația lucrării bisericii. Nu întreabă niciodată despre starea fraților și surorilor, despre intrarea lor în viață sau despre cum decurge viața bisericii și vor să le pese chiar mai puțin. Dar sunt foarte conștienți de persoanele care conduc fiecare echipă: dacă sunt acoliții lor, dacă se înțeleg cu ei și dacă reprezintă o amenințare la adresa puterii sau statutului lor. Cunosc toate aceste detalii și le-au cercetat temeinic. În ceea ce privește pe oricine din grup care este relativ integru și vorbește sincer, ei cred că ar trebui să se ferească de o astfel de persoană și să nu i se acorde niciun statut; cu toate acestea, îi favorizează pe cei care îi flatează, care știu cum să se dea pe lângă ei, care spun cuvinte plăcute, care-i atrag pe alți oameni și care pot urma indicații atunci când fac lucruri. Antihristul are o atitudine favorabilă față de ei și plănuiește să-i promoveze și să-i numească într-o poziție importantă. Se gândește chiar să-i ia cu el oriunde s-ar duce, asigurându-se că ascultă mai multe predici și ocupându-se de ei pentru a-i transforma în acoliții lui. În ceea ce-i privește pe cei din cadrul bisericii care urmăresc adevărul, au simțul dreptății și îndrăznesc să vorbească sincer, care Îl preamăresc în mod constant pe Dumnezeu și Îi aduc mărturie, care nu se înclină în fața forțelor ticăloase, a statutului sau a autorității – în inima lui, antihristul se ferește de ei, îi detestă, îi discriminează și îi exclude. Cu toate acestea, cei care îl flatează, în special membrii familiei lui, rudele lui îndepărtate, cei care pot gravita în jurul lui sunt priviți ca oamenii lui și tratați ca membri ai familiei. Toți cei aflați sub puterea antihristului, care pot să graviteze în jurul lui, să îi urmeze indicațiile și să primească indicații atunci când fac ceva și să îndeplinească lucrurile conform dorințelor lui – acești oameni nu au conștiință sau rațiune, nu au umanitate și nici cea mai mică urmă de inimă cu frică de Dumnezeu. Sunt o adunătură de neîncrezători. Indiferent de lucrurile rele pe care le fac, antihristul îi hrănește, îi protejează și îi consideră drept propria familie, aducându-i sub puterea sa – în acest fel se formează domeniul antihristului.

Și cine face parte din propriul domeniu al antihristului? În primul rând, antihristul este șeful, conducătorul, regele cu autoritate absolută, al cărui cuvânt nu poate fi pus la îndoială în acest domeniu. Oamenii înrudiți cu el prin sânge, familia sa apropiată, acoliții, amicii, fanii săi înrăiți, alții care îl urmează cu bucurie și primesc ordine de la el și alții care i se asociază cu plăcere și se alătură faptelor lui rele și cei care, indiferent de modul în care sunt reglementate rânduielile și decretele administrative ale casei lui Dumnezeu, indiferent de ceea ce spun cuvintele lui Dumnezeu și de adevărurile-principii, lucrează bucuroși până la epuizare pentru el, riscă pentru el și trudesc pentru el – aceștia sunt membrii domeniului antihristului. Împreună, ei sunt adepții înfocați ai antihristului. Și ce fac toți acești membri ai domeniului antihristului? Își fac ei datoria și fiecare treabă conform reglementărilor și principiilor casei lui Dumnezeu? Fac ei cum cere Dumnezeu și Îi tratează cuvintele și adevărul ca pe cele mai înalte din toate principiile? (Nu.) Când există astfel de oameni în biserică, pot adevărul și cuvintele lui Dumnezeu să înainteze fără piedici? Nu numai că nu pot, dar din cauza tulburării, a inducerii în eroare și a sabotării din partea bandei antihristului, cuvintele lui Dumnezeu, adevărul pe care îl exprimă și cerințele pe care le are de la oameni nu pot fi duse la îndeplinire în biserică; nu pot fi implementate. Atunci când există domeniul antihristului, aleșii lui Dumnezeu nu pot avea o viață bisericească normală, nici nu își pot face datoria în mod normal, cu atât mai puțin nu pot face lucrurile în conformitate cu adevărurile-principii; fiecare lucrare din biserică este controlată de antihrist. Acolo unde acest lucru se întâmplă într-o mai mică măsură, tulburarea antihristului provoacă haos, oamenii sunt într-o stare de anxietate, lucrarea nu progresează, iar oamenii nu știu cum să își facă bine treaba sau cum să își facă datoria în mod corespunzător; totul cade pradă haosului. În cazuri grave, toată lucrarea se oprește și nimeni nu arată nicio preocupare sau grijă. Chiar dacă unii oameni își pot da seama că există o problemă, nu pot discerne că această problemă este cauzată de antihrist; și ei sunt tulburați și dezorientați de acesta, neștiind cine are dreptate și cine nu; chiar dacă sunt unii care pot sesiza anumite probleme și vor să vorbească sau să se ocupe de lucrare, sunt incapabili să se ocupe de lucrare. Antihristul suprimă pe oricine încearcă să îl expună sau are simțul dreptății și încearcă să se ocupe el însuși de lucrare. Și până unde merge cu suprimarea lui? Dacă nu îndrăznești să scoți un sunet, dacă implori milă, dacă nu cutezi să-i informezi pe alții despre el, dacă nu îndrăznești să îl denunți la nivelurile superioare sau să aduci în discuție problemele legate de lucrarea lui, să comunici adevărul sau să rostești cuvântul „Dumnezeu”, atunci antihristul te va cruța. Dacă susții principiile și îl expui, va face tot posibilul să te pedepsească, va folosi toate mijloacele pentru a te condamna și a te suprima și chiar îi va instiga pe membrii domeniului lui, împreună cu alți nehotărâți și cu acei oameni care sunt cei mai lipsiți de curaj, lași și cărora le e frică de forțele antihristului, să te respingă și să te suprime. În cele din urmă, unii care au credință puțină și statură mică vor fi îngenuncheați de antihrist. Și acest lucru îl face fericit pe antihrist; și-a atins scopul. Odată ce are puterea, pentru a o monopoliza și a-și asigura statutul, nu numai că dă toate posturile importante din biserică rudelor lui și celor care au o relație bună cu el, dar, în același timp, îi recrutează și pe alții care nu au nicio legătură cu el să le presteze servicii și să lucreze până la epuizare pentru el, scopul fiind acela de a-și păstra statutul în viitor, de a avea întotdeauna puterea în mâinile lui. În mintea lui, cu cât sunt mai mulți oameni în domeniul lui, cu atât forțele lui sunt mai mari și, prin urmare, puterea îi este mai mare. Și cu cât puterea îi este mai mare, cu atât se tem mai mult de el cei care i-ar putea rezista, care i-ar putea spune „nu” și care ar îndrăzni să îl expună. De asemenea, acești oameni devin din ce în ce mai rari. Cu cât oamenii se tem mai mult de el, cu atât are mai mult capital pentru a lupta cu casa lui Dumnezeu și cu Dumnezeu; nu îi mai este frică de Dumnezeu și nu îi mai este teamă să fie tratat de casa lui Dumnezeu. Judecând după dorința de putere a antihristului, după ceea ce face cu ea și după diferitele sale comportamente, în esență, antihristul este un dușman al lui Dumnezeu; este o satană și un diavol.