Antihriștii venerează îndeosebi puterea și statutul. Dacă Hristos ar proveni dintr-o familie bogată și puternică, nu ar îndrăzni să spună nimic, dar cum provine dintr-o familie obișnuită, fără putere, nu se tem deloc de El. Simt că Îl pot studia și judeca cu lejeritate pe Dumnezeu, pe Hristos, și sunt complet nonșalanți în legătură cu acest lucru. Dacă ar recunoaște și ar crede cu adevărat că această persoană este întruparea lui Dumnezeu, ar putea să acționeze în acest fel? Ar face asta cineva cu un dram de inimă cu frică de Dumnezeu? Nu s-ar stăpâni? (Ba da.) Ce fel de oameni pot acționa în acest fel? Nu este acesta comportamentul antihriștilor? (Ba da.) Dacă recunoști că esența lui Hristos este Dumnezeu Însuși și că persoana pe care o urmezi este Dumnezeu, cum ar trebui să tratezi tot ceea ce are legătură cu Hristos? Nu ar trebui ca oamenii să aibă principii? (Ba da.) Atunci de ce îndrăznesc să încalce aceste principii fără cea mai mică reținere? Nu este aceasta o manifestare a ostilității față de Hristos? Pentru că Hristos s-a născut într-o familie obișnuită, pe lângă faptul că se simt nemulțumiți de El, antihriștii nutresc ostilitate și față de familia Sa și față de membrii acesteia. Cât timp această ostilitate apare în ei, nu se opresc și nu se odihnesc, dimpotrivă, dau târcoale casei lui Hristos și pun întrebări ori de câte ori au ocazia, ca și cum ar face o activitate legală: „S-a întors hristos? S-a schimbat vreo parte din viața familiei de la apariția lui hristos?” Își bagă nasul în aceste chestiuni cu fiecare ocazie. Nu sunt acești oameni odioși? Nu sunt dezgustători? Nu sunt detestabili? Sunt extrem de detestabili și sordizi! Să lăsăm deoparte, pentru moment, credința lor în Dumnezeu și să ne gândim doar la următorul lucru: ce fel de caracter trebuie să aibă oamenii care pot face astfel de lucruri și nutresc astfel de gânduri sordide? Trebuie să aibă un caracter josnic. Toți sunt oameni josnici, detestabili și sordizi la extrem! Dacă nu crezi în Hristos, poți să-Mi spui clar: „Nu pari a fi dumnezeu; ești doar o persoană pe care am judecat-o pe la spate, ce poți face în legătură cu asta? Te-am negat, ce poți face în legătură cu asta?” Dacă nu crezi, nu te voi forța să crezi și nimeni nu va insista ca tu să crezi, dar nu este nevoie să te implici pe ascuns în aceste acțiuni meschine. Ce scop au ele? Te pot ajuta să îți dezvolți credința? Te pot ajuta să progresezi în viață sau să-L înțelegi mai bine pe Dumnezeu? Nu servesc niciunuia dintre aceste scopuri, așa că de ce să te implici în ele? Cei care se angajează în astfel de acțiuni au cel puțin o umanitate extrem de disprețuitoare; ei nu cred în esența lui Hristos și nici nu Îi recunosc identitatea. Dacă nu crezi, atunci nu crede. Pleacă! De ce să îți prelungești șederea în casa lui Dumnezeu? Nu crezi în Dumnezeu, dar totuși îți dorești binecuvântări și nutrești ambiții și dorințe; așa manifestă antihriștii faptul că sunt detestabili. Astfel de oameni, fiind atât de detestabili, sunt capabili de asemenea acțiuni „excepționale”. Am fost plecat de acasă timp de 20 de ani, iar acești oameni au „avut grijă” de acea casă timp de 20 de ani; am fost plecat timp de 30 de ani, iar ei au „avut grijă” de ea timp de 30 de ani. M-am întrebat de ce erau atât de „buni” și inactivi. Am găsit răspunsul la această întrebare, și anume că vor să I se opună lui Dumnezeu până la capăt. Nu cred în esența lui Dumnezeu sau în tot ceea ce a făcut El. La suprafață par curioși și preocupați, dar în esență monitorizează și caută pârghii, în sinea lor sunt ostili, neagă și condamnă. De ce mai cred acești oameni? Ce rost are ca ei să creadă în Dumnezeu? Ar trebui să nu mai creadă și să plece repede de aici! Casa lui Dumnezeu nu are nevoie de astfel de oameni. Nu ar trebui să se facă de râs! Ați face aceleași lucruri în circumstanțe și condiții similare? Dacă ați putea face asta, atunci sunteți la fel ca ei, un grup de antihriști hotărâți să I se opună lui Dumnezeu până la capăt, necruțători până la moarte, încercând să găsească pârghii și dovezi asupra lui Dumnezeu pentru a-L nega, a-I nega esența și identitatea.

Indiferent ce face Dumnezeu, El nu greșește niciodată. Indiferent dacă S-a născut într-un mediu și într-un cadru comun, obișnuit sau într-unul distins, nu ar fi nimic greșit în asta și nimic care să le permită oamenilor să-L aibă cu ceva la mână. Dacă încerci să găsești vreo greșeală sau vreo dovadă în întruparea lui Dumnezeu pentru a dovedi că El nu este Hristos sau că Îi lipsește esența lui Dumnezeu, îți spun că nu trebuie să te deranjezi să încerci și nu trebuie să te deranjezi să crezi. Pleacă pur și simplu; nu te vei scuti atunci de deranj? De ce să îți faci viața atât de dificilă? Încercarea de a găsi greșeli sau dovezi în Hristos pentru a-L acuza, nega sau condamna nu este ocupația, datoria sau responsabilitatea ta legitimă. Indiferent de familia în care S-a născut Hristos, de mediul în care a crescut sau de umanitatea pe care o are, aceasta a fost alegerea lui Dumnezeu Însuși, Creatorul, și nu are nimic de-a face cu nimeni. Orice face Dumnezeu este corect, este adevărul și este făcut pentru binele omenirii. Dacă Dumnezeu nu S-ar fi născut într-o familie obișnuită, ci într-un palat, ar fi avut o persoană obișnuită sau cineva dintr-o clasă socială inferioară vreo șansă să interacționeze cu Dumnezeu? Nu ai avea ocazia. Deci este ceva în neregulă cu faptul că Dumnezeu a ales un astfel de mod de a Se naște și de a crește? Aceasta este o iubire de neegalat în lume, este un lucru pozitiv. Cu toate acestea, antihriștii văd în lucrul pozitiv făcut de Dumnezeu un semn că El este ușor de intimidat și de manipulat și vor să-L monitorizeze constant și să caute pârghii pe care să le folosească împotriva Lui. Ce monitorizezi tu? Dacă nici măcar nu poți avea încredere în caracterul și umanitatea lui Hristos și Îl urmezi ca fiind Dumnezeu, atunci nu îți dai singur palme? Nu îți îngreunezi singur situația? De ce faci acest joc? Este distractiv? Ulterior am observat că majoritatea oamenilor care L-au acceptat pe Dumnezeu Atotputernic mai târziu au putut trata această chestiune în mod corect. Câțiva au fost curioși atunci când au interacționat cu Mine, dar i-am evitat și ignorat pe acești oameni. Dacă poți accepta adevărul, suntem o singură familie. Dacă nu poți și încerci mereu să afli informațiile Mele personale, atunci pleacă! Nu te recunosc; nu suntem o familie, ci suntem dușmani! Dacă, după ce au auzit atâtea cuvinte ale lui Dumnezeu și au primit lucrarea și păstorirea Sa timp de atâția ani, oamenii încă nutresc astfel de gânduri despre întruparea lui Dumnezeu și chiar acționează pe baza lor, trebuie spus că astfel de oameni au o fire antagonică față de Dumnezeu. Sunt dușmani înnăscuți ai lui Dumnezeu, incapabili să accepte lucruri pozitive.

Acum două mii de ani, Pavel a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a se împotrivi Domnului Isus, persecutându-L, judecându-L și condamnându-L nebunește. De ce? Pentru că Domnul Isus S-a născut într-o familie obișnuită, era un membru normal al populației și nu primise așa-numita educație a cărturarilor și fariseilor și nici nu fusese supus efectelor sau influenței lor. În ochii lui Pavel, o astfel de persoană nu era demnă de a fi numită Hristos. De ce nu? Pentru că avea o identitate umilă, nu avea o poziție socială prea înaltă și era un membru al clasei inferioare din societatea umană și, prin urmare, nu era demn să fie numit Hristos sau Fiul Dumnezeului celui viu. Din această cauză, Pavel a îndrăznit să depună toate eforturile pentru a I se împotrivi Domnului Isus, folosindu-se de influență, de carisma sa și de guvern pentru a-L condamna și a I se împotrivi, pentru a-I desființa lucrarea și pentru a-i aresta pe adepții Lui. În timp ce se împotrivea Domnului Isus, Pavel credea că apără lucrarea lui Dumnezeu, că acțiunile sale sunt drepte și că el reprezintă o forță justă. Credea că se împotrivește nu lui Dumnezeu, ci unei persoane obișnuite. Tocmai pentru că a considerat originea lui Hristos ca fiind umilă și nu măreață, a îndrăznit să-L judece și să-L condamne pe Hristos fără scrupule și nesăbuit și s-a simțit deosebit de împăcat și liniștit în inima sa cu privire la acțiunile sale. Ce fel de creatură era el? Chiar dacă nu și-a dat seama că Domnul Isus a fost întruparea lui Dumnezeu sau nu știa că predicile și cuvintele Sale veneau de la Dumnezeu, merita o astfel de persoană obișnuită atacul său total? A meritat acest tip de atac răuvoitor? A meritat oare ca Pavel să născocească zvonuri și minciuni pentru a-i înșela pe alții și pentru a se lua la întrecere cu El pentru oameni? Nu erau minciunile lui Pavel nefondate? A afectat vreuna dintre acțiunile Domnului Isus interesele sau statutul lui Pavel? Nu. Domnul Isus a predicat și a ținut predici în rândul claselor sociale inferioare și, în același timp, destul de mulți oameni L-au urmat. Aceasta era o lume complet diferită de mediul de viață al unei persoane ca Pavel, așa că de ce l-a persecutat Pavel pe Domnul Isus? Așa s-a manifestat esența lui de antihrist. El s-a gândit: „Indiferent cât de mărețe, corecte sau acceptate sunt predicile tale, dacă eu spun că tu nu ești hristos, atunci nu ești hristos. Dacă nu-mi placi, te voi persecuta, te voi acuza în mod abuziv și te voi face să plătești.” Deoarece aceste lucruri pe care Hristos le avea în cadrul umanității Sale normale nu satisfăceau cerințele lui Pavel și nu erau făcute sau avute în conformitate cu noțiunile și închipuirile lui Pavel, antihriștii precum Pavel erau capabili să-L judece, să-L nege și să-L condamne fără scrupule. Ce s-a întâmplat în cele din urmă? După ce a fost doborât de Domnul Isus, Pavel a recunoscut până la urmă: „Cine ești, Doamne?” Domnul Isus a spus atunci: „Eu sunt Isus, Căruia te împotrivești.” Din acel moment, Pavel nu a mai crezut că Isus este o persoană obișnuită sau cineva care nu seamănă cu Hristos din cauza originii Sale umile. De ce? Pentru că lumina Domnului Isus îi putea orbi pe oameni, El avea autoritate, iar cuvintele Sale îi puteau doborî pe oameni și le puteau doborî sufletele. Pavel s-a gândit: „Ar putea această persoană numită Isus să fie, de fapt, dumnezeu? Ar putea fi el un fiu al dumnezeului viu? El poate să-i doboare pe oameni, deci trebuie să fie dumnezeu. Dar mai e ceva: cel care-i doboară pe oameni nu este această persoană obișnuită care se numește hristos, ci duhul lui dumnezeu. Așa că, indiferent de situație, atât timp cât te vei numi Isus, nu mă voi pleca întru închinăciune. Eu mă închin doar dumnezeului din ceruri, duhului lui dumnezeu.” După ce a fost doborât, Pavel a avut un gând. Deși faptul că fusese doborât era un lucru rău, îl făcuse să își dea seama că o persoană care era numită hristos avea o identitate specială, că a deveni hristos era o mare onoare și că oricine devenea hristos putea deveni fiu al dumnezeului cel viu, se putea apropia de dumnezeu și își putea schimba relația cu dumnezeu, făcând acea persoană obișnuită una specială și transformând identitatea acelei persoane de rând în cea a unui fiu al lui dumnezeu. S-a gândit: „Deși tu, Isus, ești fiu al dumnezeului cel viu, ce este atât de impresionant în asta? Tatăl tău a fost un tâmplar sărac, iar mama ta, o gospodină obișnuită. Ai crescut printre oamenii de rând, familia ta a avut o condiție socială inferioară, iar tu nu ai abilități speciale. Ai predicat vreodată într-un templu? Te recunosc scribii și fariseii? Ce educație ai primit? Au părinții tăi un nivel ridicat de cunoștințe? Tu nu ai niciunul dintre aceste lucruri, dar totuși ești fiu al dumnezeului cel viu. Atunci, din moment ce am un nivel atât de ridicat de cunoștințe și interacționez cu oameni din înalta societate, iar părinții mei sunt intelectuali, educați și provin dintr-un anumit mediu, nu ar fi ușor pentru mine să devin hristos?” Ce insinua el? „Dacă cineva ca Isus poate fi hristos, atunci eu, Pavel, nu sunt oare și mai capabil să fiu hristos, un fiu al dumnezeului cel viu, din moment ce sunt extraordinar, atât de carismatic, informat și am un statut social înalt? Când Isus era în viață, el doar a predicat, a citit Scripturile, a răspândit calea căinței, a mers peste tot, a vindecat oameni de boli, a alungat demoni și a făcut o mulțime de semne și minuni. Asta e tot, nu? După aceea, a devenit fiul dumnezeului cel viu și s-a înălțat la cer. Cât de greu poate fi? Eu, Pavel, sunt plin de cunoștințe și am un statut social și o identitate nobile. Dacă umblu mai mult printre oameni, așa cum a făcut Isus, îmi sporesc faima, am mai mulți adepți și beneficiez de mai mulți oameni. Dacă pot îndura greutăți, pot plăti prețul, îmi pot coborî statutul social, pot ține mai multe predici, pot munci mai mult și pot câștiga mai mulți oameni, nu se va schimba atunci identitatea mea? Nu mă voi transforma dintr-un fiu al omului într-un fiu al lui dumnezeu? Nu este hristos un fiu al lui dumnezeu? Ce este atât de greu să fii hristos? Nu este hristos un fiu al omului care s-a născut din om? Din moment ce Isus a putut deveni hristos, de ce nu pot eu, Pavel? E prea ușor! Orice a făcut Isus voi face și eu; orice a spus voi spune și eu; oricum a umblat printre oameni, voi face și eu la fel. Nu voi avea atunci aceeași identitate și poziție ca Isus? Nu voi îndeplini condițiile pentru a fi aprobat de dumnezeu, la fel cum a făcut Isus?” Prin urmare, nu este greu să vedem din scrisorile lui Pavel înțelegerea și percepția sa privind identitatea lui Isus. El credea că Domnul Isus a fost o persoană obișnuită care, prin muncă și prin plata prețului, și mai ales după ce a fost răstignit, a obținut aprobarea Tatălui ceresc și a devenit Fiul Dumnezeului cel viu, că identitatea Lui s-a schimbat mai târziu. Astfel, în mintea oamenilor ca Pavel, Isus nu este recunoscut ca fiind trupul purtat de Dumnezeu pe pământ, ca fiind întruparea lui Dumnezeu printre oameni. Ei nu recunosc niciodată esența lui Hristos.

Antihriștii de astăzi sunt ca Pavel. În primul rând, ei împărtășesc aceleași gânduri, ambiții și metode, precum și altceva: trăsătura comună a nesăbuinței. De unde provine nesăbuința lor? Provine din ambițiile și dorințele lor. Când antihriștii se uită la întruparea lui Dumnezeu, indiferent din ce unghi, nu reușesc să vadă esența lui Dumnezeu în Hristos. Oricum se uită, nu pot obține adevărul din aceasta, nici nu-I pot înțelege firea lui Dumnezeu. Oricum se uită, ei cred întotdeauna că Hristos este o persoană obișnuită. Cred că, dacă hristos ar fi coborât direct din cer ca să îl vadă toți, nu ar fi fost obișnuit; cred că, dacă hristos nu ar avea nicio origine sau trecut și ar apărea din senin printre oameni, ar fi atât de neobișnuit și extraordinar! Lucrurile extraordinare pe care oamenii nu le pot înțelege sunt exact ceea ce satisface ambițiile, dorințele și curiozitatea antihriștilor. Ar prefera să urmeze un astfel de hristos decât o persoană obișnuită care poate exprima adevărul și le poate dărui viață. Tocmai pentru că Hristos S-a născut din om și este, într-adevăr, o persoană obișnuită, o persoană normală și practică, care nu atrage destul atenția sau nu vorbește într-un mod care să zguduie cerul și pământul, atunci când antihriștii Îl observă pentru o vreme, cred că Hristos nu mai face și altceva. După ce rezumă unele modele, ei încep apoi să-L imite pe Hristos. Îi imită tonul, felul de a vorbi și intonația. Unii chiar imită cuvintele specifice pe care El le folosește, copiind chiar și sunetele respirației și tusea Lui. Unii oameni întreabă: „Această imitație este din cauza ignoranței?” Nu. Ce o cauzează? Când antihriștii văd o persoană atât de obișnuită ca Hristos, care spune doar niște cuvinte obișnuite, are atât de mulți adepți și atât de mulți oameni care I se supun, nu apar atunci unele gânduri în adâncul inimilor lor cu privire la această chestiune? Se bucură ei pentru Dumnezeu, se simt fericiți pentru El și Îl laudă sau se simt indignați, resemnați, ostili, invidioși și geloși? (Invidioși și geloși.) Se gândesc: „Cum ai devenit dumnezeu? De ce nu sunt eu dumnezeu? Câte limbi poți vorbi? Poți să faci semne și minuni? Ce le poți aduce oamenilor? Ce daruri și talente ai? Ce abilități ai? Cum ai reușit să faci atât de mulți oameni să te urmeze? Dacă abilitățile tale au fost de ajuns pentru ca atât de mulți oameni să te urmeze, atunci cu abilitățile mele și mai mulți mă vor urma.” Așadar, antihriștii își doresc să își concentreze eforturile asupra acestui lucru. Prin urmare, sunt întru totul de acord cu punctul de vedere al lui Pavel, conform căruia a deveni hristos este un vis realizabil.

Atunci când Dumnezeu le spune oamenilor să fie conștiincioși și ființe create devotate, antihriștii simt un dispreț deosebit pentru aceste cuvinte, zicând: „Tot ceea ce spune dumnezeu este bun și corect, dar este greșit să nu ne permită să devenim hristos. De ce nu pot oamenii să devină hristos? Nu este hristos doar cineva cu viața lui dumnezeu? Deci, dacă acceptăm cuvintele lui dumnezeu, primim udarea și păstorirea lui și avem viața lui dumnezeu, nu putem deveni și noi hristos? Ești o persoană obișnuită născută din oameni și la fel suntem și noi. Pe ce bază poți tu să fii hristos, iar noi nu putem? Nu ai devenit hristos mai târziu în viață? Dacă suferim și plătim prețul, citim mai multe din cuvintele lui dumnezeu, avem viața lui dumnezeu, rostim aceleași cuvinte pe care le rostește dumnezeu, facem ceea ce vrea dumnezeu să facă și îl imităm pe dumnezeu, nu putem deveni și noi hristos? Ce este atât de greu în asta?” Antihriștii nu sunt fericiți să Îl urmeze pe Hristos și să devină adepți obișnuiți ai lui Hristos sau să fie ființe create sub stăpânirea Creatorului. Dorințele și ambițiile lor îi îndeamnă: „Nu fi o persoană obișnuită! A-l urma și a te supune lui hristos la fiecare pas este o manifestare a incompetenței. Dincolo de cuvintele lui hristos și de promisiunile lui dumnezeu, ar trebui să ai aspirații mai înalte, cum ar fi să te străduiești să devii un fiu al lui dumnezeu, fiul întâi născut, hristos însuși, să fii foarte folosit de dumnezeu sau un pilon în împărăția lui dumnezeu. Ce obiective mărețe și înălțătoare sunt acestea!” Ce părere aveți despre aceste idei? Merită ele promovate? Sunt ceva ce oamenii normali ar trebui să aibă? (Nu.) Tocmai pentru că antihriștii au acest tip de înțelegere a identității și esenței lui Hristos, ei nu iau în serios cuvintele și acțiunile lor de împotrivire, judecată, testare, negare și condamnare a lui Hristos. Ei se gândesc: „Ce este atât de înfricoșător în a judeca o persoană? Tu ești doar o persoană, nu-i așa? Recunoști că ești o persoană, așa că ce este greșit în faptul că te judec, te evaluez sau te condamn? Ce este în neregulă cu faptul că te monitorizez sau te studiez? Sunt liber să fac aceste lucruri!” Nu văd acest lucru ca pe o împotrivire față de Dumnezeu sau ca pe o opoziție față de El, ceea ce este un punct de vedere foarte periculos. Astfel, mulți antihriști s-au opus lui Hristos în acest fel timp de 20 sau 30 de ani, luându-se mereu la întrecere cu El în inimile lor. Îți voi spune adevărul: ești liber să faci ceea ce faci, dar dacă, în calitate de adept al lui Dumnezeu, Îi tratezi întruparea cu atâta lipsă de scrupule, atunci un lucru este sigur: nu îi faci greutăți unei persoane, tu vociferezi fățiș împotriva lui Dumnezeu și te pui împotriva lui Dumnezeu, te opui lui Dumnezeu. Orice lucru care atinge esența, firea, acțiunile lui Dumnezeu și, în special, întruparea lui Dumnezeu se referă la decretele administrative. Dacă Îl tratezi pe Hristos, Îl judeci și Îl condamni cu atâta lipsă de scrupule, atunci lasă-Mă să-ți spun că finalul tău a fost deja stabilit. Nu te aștepta ca Dumnezeu să te mântuiască. Dumnezeu nu poate mântui pe cineva care vociferează în mod deschis împotriva Lui și se ridică fără scrupule împotriva Lui. O astfel de persoană este dușmanul lui Dumnezeu, este o satană și un diavol, iar Dumnezeu nu o va mântui. Grăbește-te și du-te la oricine crezi că te poate mântui! Casa lui Dumnezeu nu te va reține, ușile ei sunt larg deschise. Dacă tu crezi că Pavel te poate mântui, du-te la el! Dacă tu crezi că un pastor poate să facă asta, du-te la el! Dar un lucru este sigur: Dumnezeu nu te va mântui. Ești liber să faci ceea ce faci, dar dacă Dumnezeu te va mântui sau nu este la latitudinea Lui, iar El are ultimul cuvânt. Are Dumnezeu această putere? Are El această demnitate? (Da.) Dumnezeu întrupat trăiește printre oameni, mărturisește că El este Hristos, vine să facă lucrarea zilelor de pe urmă. Unii oameni recunosc esența lui Dumnezeu și Îl urmează din toată inima, Îl tratează și I se supun ca fiind Dumnezeu. Alții vor să I se împotrivească cu încăpățânare până la capăt: „Nu contează câți oameni cred că ești hristos, eu nu voi crede. Nu contează ce spui, nu te voi considera din toată inima drept dumnezeu. Doar când îl voi vedea pe dumnezeu vorbind cu adevărat și mărturisind despre tine, când dumnezeul din ceruri îmi va spune personal cu o voce tunătoare: «Acesta este întruparea mea, iubitul meu, fiul meu drag», te voi recunoaște și te voi accepta drept dumnezeu. Numai atunci când îl voi auzi și îl voi vedea personal pe dumnezeul din ceruri vorbind și mărturisind despre tine te voi accepta, altfel este imposibil!” Nu sunt astfel de oameni antihriști? Când va veni cu adevărat acea zi, chiar dacă Îl recunosc pe Hristos ca Dumnezeu, va fi ziua lor de pedeapsă. Ei I s-au împotrivit lui Dumnezeu, au vociferat împotriva Lui și I-au fost ostili la tot pasul. Pot fi anulate aceste acțiuni dintr-o singură lovitură? (Nu.) Așadar, există aici o afirmație care este adevărată și anume că Dumnezeu va răsplăti fiecare persoană în funcție de faptele sale. Acești oameni nu numai că se vor confrunta cu osânda, dar nu Îl vor auzi niciodată pe Dumnezeu vorbindu-le personal. Merită ei asta? Dumnezeu Își dorește să aducă mărturie pentru Sine în fața oamenilor, să apară în fața oamenilor și a adevăratelor ființe create, dezvăluindu-Și persoana reală, vorbind și rostind cuvinte. El nu apare în fața diavolilor și nici nu le vorbește sau rostește cuvinte. Deci, antihriștii nu vor avea niciodată șansa de a vedea persoana reală a lui Dumnezeu sau de a-I auzi cuvintele și cuvântările cu propriile urechi. Nu vor avea niciodată această oportunitate. Atunci vor avea parte de momente dificile în viitor? (Da.) De ce? Antihriștii, aceste ființe nerușinate, se opun lui Dumnezeu și vociferează împotriva Lui la fiecare pas și disprețuiesc, condamnă și chiar batjocoresc tot ceea ce face El. Deci, cum îi va trata Dumnezeu? Îi va trata cu bunătate și îi va ierta? Îi va binecuvânta? Le va face promisiuni? Îi va mântui? Practic vorbind, pot astfel de oameni să primească luminarea și călăuzirea din partea lui Dumnezeu? În această viață, nu vor primi luminarea și iluminarea din partea lui Dumnezeu, nici cearta și disciplina Sa, nici aprovizionarea Sa pentru viața lor. Nu vor fi mântuiți, iar în lumea care va veni vor plăti pe vecie un preț greu pentru faptele lor rele. Acesta este finalul lor. Antihriștii vor avea același final ca Pavel.