I. Antihriștii nu cred în existența lui Dumnezeu

Astăzi, vom avea părtășie despre punctul cincisprezece, adică despre diferitele manifestări ale antihriștilor – nu cred în existența lui Dumnezeu și neagă esența lui Hristos. Acest punct expune două manifestări ale modului în care antihriștii Îi tratează pe Dumnezeu și pe Hristos și care reprezintă esența antihriștilor. Ambele manifestări se referă la Dumnezeu Însuși, având de-a face, pe de-o parte, cu Duhul lui Dumnezeu și, pe de alta, cu întruparea lui Dumnezeu. Antihriștii nu cred în existența lui Dumnezeu și nici nu-I recunosc întruparea. Acestea sunt punctele de vedere pe care antihriștii le nutresc față de Dumnezeu și sunt manifestările principale ale modului în care antihriștii Îl tratează pe Dumnezeu. Deocamdată, nu vom avea părtășie despre esența acestor două manifestări principale; în schimb, haideți să discutăm mai întâi despre cum se manifestă neîncrederea antihriștilor în existența lui Dumnezeu, și anume care dintre gândurile, punctele de vedere, atitudinile și comportamentele, manifestările și abordările specifice pe care le au antihriștii față de Dumnezeu dovedesc că ei nu cred în existența Sa. Există manifestări concrete ale acestei neîncrederi? Unii ar putea spune: „Neîncrederea antihriștilor în existența lui Dumnezeu înseamnă pur și simplu că ei nu recunosc acest fapt și neagă existența lui Dumnezeu. În inimile lor, cred că nu există Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu, Dumnezeu Însuși și Creatorul sunt invizibili și inexistenți. Pentru ei, titlul de «Dumnezeu» este nul și un produs al imaginației umane. Nu-i așa că acesta este un lucru despre care e simplu să avem părtășie și să-l explicăm? Cum se leagă asta de esența antihriștilor? Cum există manifestări specifice ale acestui lucru? Nu cumva facem din țânțar armăsar? Este chiar atât de complex?” Este corect acest mod de gândire? Dacă vi s-ar cere să aveți părtășie despre tema antihriștilor care nu cred în existența lui Dumnezeu, cum ați avea părtășie despre această temă și cum ați diseca-o? De exemplu, luați în considerare o persoană deosebit de înșelătoare. Puteți vorbi despre manifestările specifice ale înșelătoriei sale? Dacă spuneți doar: „Această persoană este foarte înșelătoare și minte mereu fără să spună un singur cuvânt adevărat”, veți termina atunci părtășia? Care sunt stările și manifestările specifice ale înșelăciunii? Cum puteți diseca înșelăciunea acelei persoane? Ce abordări folosește pentru a interacționa cu oamenii și pentru a-și rezolva problemele din viața de zi cu zi? Ce metode folosește pentru a interacționa cu lumea? Cum este caracterul ei? Care este părerea ei despre oameni, evenimente și lucruri? Cum se poate dovedi că această persoană este foarte înșelătoare? Nu există detalii aici? Cu siguranță există detalii. Nu este vorba doar de a spune ce este înșelăciunea sau ce acțiuni sunt înșelătoare, și nu este vorba doar de a explica acest termen, ci trebuie să disecați manifestările ei specifice, comportamentele, gândurile, punctele de vedere, metodele ei de a gestiona lucrurile, caracterul ei și așa mai departe. Principala caracteristică a unei persoane înșelătoare este că nu își deschide niciodată inima pentru a avea părtășie cu nimeni și nu vorbește sincer nici cu cel mai bun prieten al său. Este extraordinar de greu de descifrat. De fapt, o astfel de persoană poate să nu fie neapărat în vârstă sau să nu fi văzut multe din lume și poate chiar să aibă puțină experiență, totuși este extrem de greu de descifrat. Este foarte vicleană pentru vârsta ei. Nu este aceasta o persoană înșelătoare din natură? Se ascunde atât de mult, încât nimeni nu o poate citi. Indiferent câte cuvinte rostește, este dificil să-ți dai seama care sunt adevărate și care sunt false, și nimeni nu știe când spune adevărul sau când minte. În plus, este mai ales pricepută la tăinuire și sofisme. Adesea, ascunde adevărul dându-le oamenilor impresii false, astfel încât tot ceea ce văd aceștia este aparența sa falsă. Se preface a fi o persoană nobilă, bună, virtuoasă și inocentă, o persoană care este plăcută și aprobată și, la final, toată lumea o venerează și apreciază. Indiferent cât timp petreci cu o astfel de persoană, nu știi niciodată ce gândește. Părerile sale și atitudinea sa față de tot felul de oameni, evenimente și lucruri sunt ascunse în inima sa. Nu spune niciodată aceste lucruri nimănui. Nu are niciodată părtășie despre aceste lucruri nici cu cel mai apropiat confident al său. Chiar și când se roagă lui Dumnezeu, s-ar putea nici să nu destăinuie ce este în inima sa sau adevărul despre ea. Pe lângă asta, încearcă să pretindă că este o persoană cu o umanitate bună, care este foarte spirituală și dedicată căutării adevărului. Nimeni nu poate să vadă ce fel de fire are și ce fel de persoană este. Acestea sunt manifestările înșelăciunii. De exemplu, luați în considerare o persoană leneșă. Care sunt manifestările specifice ale lenei? Unii ar putea spune: „Lenea înseamnă să nu muncești deloc, să stai degeaba toată ziua, să nu vrei să te miști sau să-ți bați capul cu nimic și să nu vrei să vorbești.” Sunt acestea manifestările concrete, esențiale ale lenei? (Nu, acestea sunt doar niște fenomene superficiale.) Care sunt, atunci, manifestările esențiale ale lenei? În principal, există două manifestări majore: în primul rând, o lipsă a dorinței de a îndura orice greutate, de a nu purta o povară sau o responsabilitate în nimic din ceea ce face, de a se plânge ori de câte ori corpul ei suferă un mic disconfort sau întâmpină orice mică dificultate sau un pic de oboseală; în al doilea rând, o aversiune față de muncă, faptul că-și dorește o viață de plăceri, preferând distracția, neplăcându-i munca, pierzându-și timpul și irosindu-și zilele, precum și văicărindu-se la nesfârșit și ascunzându-se acolo unde nimeni n-o poate găsi atunci când trebuie să lucreze. Acestea sunt cele două manifestări principale ale lenei; nu vom discuta aici manifestările specifice. Să luăm, de exemplu, o persoană lacomă. Care sunt manifestările specifice ale lăcomiei? Este ceva în cadrul umanității care ar trebui să fie ușor de disecat și de discernut, nu-i așa? (Urmărirea constantă a plăcerilor fizice, dorința permanentă de a consuma mâncare gustoasă, satisfacerea poftelor culinare.) (A avea un apetit insațiabil când vine vorba de mâncare delicioasă.) Acestea sunt manifestări ale lăcomiei. Nu există oameni care, după ce aud că într-un loc se servește mâncare delicioasă, fac eforturi mari pentru a-l găsi? De exemplu, să spunem că undeva se deschide un restaurant nou, care oferă o varietate de mâncăruri delicioase, dar este un pic cam scump și departe și este nevoie să mergi o oră cu mașina pentru a ajunge acolo. Majoritatea oamenilor ar crede că nu merită să călătorească atât de departe doar pentru o masă, însă oamenii care adoră să mănânce, auzind despre acest restaurant, s-ar gândi: „O oră cu mașina nu este departe. Nu înseamnă viața doar mâncare, băutură și distracție? Să mergem să mâncăm!” Cu toate acestea, dacă aceeași persoană ar fi rugată să conducă o oră pentru a se ocupa de lucrarea care-i revine, ar începe să se gândească: „Nu voi obosi să merg până acolo? Îmi va aduce vreun folos să petrec atât de mult timp pentru a merge și a lucra acolo? Dacă voi întâlni oameni răi? Dacă mașina rămâne fără benzină? Ce voi mânca acolo? Va exista mâncare gata preparată? Dacă nu voi putea să mă adaptez la mediul local? Dacă nu voi putea dormi noaptea?” Ei cugetă prea mult atunci când vine vorba de lucrarea corectă, văzând dificultăți peste tot. Dar atunci când este vorba despre a mânca ceva delicios, ei sunt dispuși să depășească toate obstacolele; niciun obstacol nu mai constituie o problemă și nu se mai gândesc prea mult. Acestea sunt manifestări specifice ale lăcomiei, pe care le menționez aici doar pe scurt; nu voi intra mai mult în detalii.

Să revenim la subiectul părtășiei de astăzi. Care sunt manifestările neîncrederii antihriștilor în existența lui Dumnezeu? Ce gânduri, puncte de vedere și stări specifice dezvăluie ei? Când li se întâmplă anumite lucruri, care din atitudinile, părerile și ideile pe care le au dovedesc că nu cred cu adevărat în existența lui Dumnezeu? Nu merită să avem părtășie despre asta? Antihriștii nu cred în existența lui Dumnezeu; care sunt detaliile și manifestările specifice ale acestei neîncrederi? (Indiferent ce se întâmplă, ei nu cred că acel lucru este orchestrat și rânduit de Dumnezeu și nu-l pot accepta din partea lui Dumnezeu.) (Ei nu cred că Dumnezeu răsplătește binele și pedepsește răul, așa că săvârșesc răul cu neobrăzare.) Acestea sunt câteva manifestări specifice. Antihriștii nu cred în existența lui Dumnezeu. Această neîncredere în existența lui Dumnezeu este o negare. Ce anume din ce neagă ei dovedește că neagă existența lui Dumnezeu? (Ei neagă identitatea lui Dumnezeu ca fiind Creatorul.) (Ei neagă faptul că Dumnezeu controlează totul și deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor.) (Ei neagă faptul că spusele lui Dumnezeu sunt adevărul și că lucrarea lui Dumnezeu de judecată și mustrare poate curăți corupția oamenilor și îi poate salva de Satana.) Care dintre aceste afirmații este reprezentativă și esențială? Negarea identității lui Dumnezeu și a suveranității Sale asupra tuturor lucrurilor – nu sunt acestea reprezentative? Nu sunt chestiuni esențiale? (Ba da, sunt.) Să crezi în existența lui Dumnezeu înseamnă, pe de o parte, să recunoști identitatea și esența lui Dumnezeu. Mai mult, înseamnă să accepți și să recunoști că Dumnezeu deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor, pe lângă acel fundament al credinței în identitatea și esența lui Dumnezeu. Nu înseamnă asta să ai o credință deplină în existența lui Dumnezeu? Nu sunt acestea două puncte cruciale? (Ba da, sunt.) Aceste două aspecte sunt esențiale. Prin urmare, pentru a diseca neîncrederea antihriștilor în existența lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să disecăm două lucruri: în primul rând, refuzul antihriștilor de a recunoaște identitatea și esența lui Dumnezeu; în al doilea rând, refuzul antihriștilor de a recunoaște suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor. Alte aspecte sunt cuprinse în aceste două puncte. Anterior, am vorbit despre faptul că antihriștii nu recunosc că Dumnezeu este adevărul, că spusele lui Dumnezeu sunt adevărul sau că Dumnezeu îi poate mântui pe oameni. Și acesta este un lucru cert. Aici, însă, spun că antihriștii, în mod fundamental, nu cred că există un Dumnezeu și, în principal, nu cred în existența lui Dumnezeu. Disecarea acestui lucru din perspectiva faptului că antihriștii nu recunosc identitatea și esența lui Dumnezeu și refuză să recunoască suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor va fi mai puternică și mai reprezentativă.

A. Refuzul de a recunoaște identitatea și esența lui Dumnezeu

Să începem prin a avea părtășie despre primul punct: refuzul antihriștilor de a recunoaște identitatea și esența lui Dumnezeu. Care este identitatea lui Dumnezeu? Pentru toate ființele create, Dumnezeu este Creatorul, deci care este identitatea Sa față de toate lucrurile? (Suveranul tuturor lucrurilor.) Acest titlu este, de asemenea, corect, însă care este adevărata identitate a lui Dumnezeu? Atunci când I te adresezi lui Dumnezeu, te poți referi direct la El ca la „Suveranul tuturor lucrurilor”? Este ca și cum pentru tine identitatea mamei tale este de persoană care te-a născut și te-a crescut, dar te poți adresa mamei tale cu „cea care m-a născut și m-a crescut”? (Nu.) Cum îi spui? (Mamă.) Acela îți este termenul pentru mama ta. Prin urmare, titlul de Creator, de Suveran al tuturor lucrurilor, este Dumnezeu, și numai Dumnezeu Însuși poate fi numit Dumnezeu. Pentru toate lucrurile create și necreate, Dumnezeu este Dumnezeu; Identitatea Sa este Suveranul tuturor lucrurilor, iar titlul Său este Dumnezeu. Cel care deține acest titlu este Dumnezeu Însuși, El este Dumnezeu. Numai Cel care este demn de titlul de Dumnezeu are identitatea și esența lui Dumnezeu. Să nu vorbim deocamdată despre cuvântul „esență” și să vorbim, în schimb, despre identitate. Dumnezeu Însuși, care are identitatea lui Dumnezeu, face lucrurile lui Dumnezeu, exprimă firea lui Dumnezeu și conduce întreaga omenire și deține suveranitatea asupra întregii omeniri și asupra tuturor lucrurilor folosind metodele lui Dumnezeu. Pentru cei care cred în Dumnezeu și recunosc identitatea lui Dumnezeu, perspectiva asupra a tot ceea ce face Dumnezeu este complet diferită față de cea a antihriștilor. Cei care pot înțelege corect tot ceea ce face Dumnezeu între toate lucrurile vor vedea din asta metodele acțiunilor Sale și se vor asigura în continuare de existența Sa între toate lucrurile. În schimb, punctul de vedere, modul și unghiul din care privesc antihriștii toate aceste lucruri sunt complet opuse celor care cred în existența lui Dumnezeu. Din acest motiv, antihriștii ar prefera să moară decât să creadă în existența lui Dumnezeu sau să creadă că Acela care este capabil să facă toate aceste lucruri este Cel care are identitatea de Dumnezeu și că numai El este demn să fie numit Dumnezeu și este demn să fie abordat de oameni ca Dumnezeu.

Pentru multe aspecte care există în toate lucrurile și în rândul întregii omeniri, indiferent dacă sunt vizibile cu ochiul liber sau nu, dacă oamenii le văd și le înțeleg prin cuvintele lui Dumnezeu și prin raționalitatea umanității normale, vor descoperi că Dumnezeu conduce omenirea în toate lucrurile și că El există cu adevărat. Legile tuturor lucrurilor și dezvoltarea tuturor lucrurilor sunt orchestrate și rânduite în cadrul unui set de reguli invizibile, de nedescris, deci cine este oare capabil să orchestreze și să rânduiască toate acestea? Nu vreo persoană măreață, nici vreun erou și, cu siguranță, nu este vorba de o formațiune naturală. Mai degrabă, este Cel care este invizibil și intangibil, dar poate fi perceput de om, care este suveran peste toate acestea. Cine este acesta? Este Dumnezeu. Nu este oare credința în existența lui Dumnezeu raționalitatea minimă pe care ar trebui să o aibă oamenii? Nu sunt acestea punctul de vedere și unghiul minime și de bază din care oamenii ar trebui să privească lucrurile? Totuși, antihriștii nu au această raționalitate și, prin urmare, nu privesc lucrurile dintr-un astfel de punct de vedere și unghi. Deci, antihriștii consideră lucrurile orchestrate de Dumnezeu, pe care omenirea le poate doar percepe și pe care Dumnezeu nu le-a comunicat în mod explicit omenirii într-un limbaj clar, a fi întâmplătoare, create de om, formate în mod natural sau chiar imaginate și manipulate de oameni. Oricum ai da mărturie despre existența lui Dumnezeu, oricât de multe fapte ai folosi pentru a dovedi că Dumnezeu este printre toate lucrurile, că Dumnezeu are identitatea lui Dumnezeu și că numai Cel care are identitatea lui Dumnezeu poate face aceste lucruri și poate rândui toate lucrurile într-un mod ordonat și că un astfel de Suveran este Cel care are identitatea lui Dumnezeu, vor vedea oare antihriștii lucrurile în acest fel? Ar înțelege antihriștii asta în acest mod? (Nu.) Indiferent câte fapte vei prezenta pentru a dovedi acest lucru, antihriștii nu-l vor crede și nici nu-l vor recunoaște. Chiar dacă nu spun nimic la suprafață și chiar dacă nu pot prezenta nicio dovadă care să-l infirme, în adâncul lor, nu sunt de acord și refuză să recunoască acest lucru de o sută de ori și-și pun o serie de semne de întrebare legate de asta. Ei consideră că oamenii care cred în identitatea lui Dumnezeu sunt nesăbuiți și că au fost induși în eroare, că asta ar face și ar gândi numai cei lipsiți de o gândire matură. În opinia lor, liberul arbitru al omului ar trebui să fie controlat de omul însuși și exprimat în mod liber. Ei cred că oamenii ar trebui să își formeze în orice mod doresc opinii cu privire la evenimentele care apar în toate lucrurile și că aceste evenimente ar trebui să fie privite prin metode științifice și dintr-o perspectivă științifică, că oamenii nu ar trebui să fie atât de superstițioși ori să folosească suveranitatea lui Dumnezeu pentru a explica totul sau să abordeze totul folosind suveranitatea lui Dumnezeu. De exemplu, în biserică, mulți frați și surori au fost martori la numeroase semne și minuni făcute de Dumnezeu de când au primit mântuirea din partea Sa. Ei mărturisesc despre modul în care Dumnezeu i-a condus în acel moment, despre modul în care Dumnezeu le-a arătat că El există într-adevăr prin aceste evenimente și că ele au fost cu adevărat realizate de El, precum și despre binecuvântările imense și harul pe care le-au primit prin aceste evenimente. Dovezile sunt acolo, atât în mărturii, cât și în dovezi fizice. Credința celor care cred în existența lui Dumnezeu este întărită de aceste mărturii și dovezi fizice, dar se schimbă oare punctul de vedere al antihriștilor, care nu cred în existența lui Dumnezeu, după ce le aud? (Nu.) Cum îți poți da seama? Pentru că, indiferent cât de veridic vorbești sau câți oameni există pentru a-ți verifica personal mărturia, antihriștii nu vor crede. Vor spune: „Dacă nu o experimentez personal, dacă nu am văzut-o, atunci nu există. Ceea ce ai întâlnit și experimentat a fost doar o coincidență, o întâmplare. Nu toți experimentează evenimente periculoase sau întâmplătoare în viața lor? Oare apariția acestor coincidențe și întâmplări dovedește că ele sunt făcute de dumnezeu? Dovedește că cel care face aceste lucruri este dumnezeu? Poate că este doar imaginația ta, poate că ai fost norocos că un binefăcător a fost acolo să te ajute sau poate că nu era timpul să mori și ai avut o parte de o salvare norocoasă.” Vedeți, recunosc ei lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu pentru oameni? (Nu recunosc.) Nu recunosc sau nu cred în lucrurile pe care Dumnezeu le-a făcut fraților și surorilor, nici nu cred că Dumnezeu poate săvârși astfel de fapte sau că lucrurile pe care le-au trăit frații și surorile s-au întâmplat cu adevărat. Ei se gândesc: „Cum pot exista astfel de lucruri în lume? Dacă există, sunt doar născociri ale imaginației umane. Așa cum spune proverbul: «Ziua își are gândurile, noaptea își are visele.» Toate aceste lucruri sunt doar iluzii.” Când antihriștii aud despre cum frații și surorile au fost martorii unor semne și minuni, ai unora dintre harurile și binecuvântările speciale ale lui Dumnezeu și ai unor lucruri care nu sunt la îndemâna oamenilor obișnuiți, ei nu cred acest lucru. Deci, pot antihriștii să creadă în luminarea și călăuzirea pe care frații și surorile le obțin în timp ce experimentează cuvintele lui Dumnezeu? Ei nu cred nici în asta. Nu cred că Dumnezeu îi luminează, îi iluminează și îi călăuzește pe oameni. Ei cred că toate acestea provin din mintea umană, din analiza și înțelegerea bazate pe cunoaștere ale omului și că acest lucru produce aceste mărturii bazate pe experiențe. Ei cred că: „Dacă oamenii se gândesc bine și se străduiesc din greu în această direcție, nu vor obține oare ceva cunoștințe? Dacă și eu aș depune efort, m-aș gândi bine și aș medita mult în această privință, în cazul acesta, la fel ca atunci când scriu un articol, aș putea să aduc și eu unele mărturii bazate pe experiență.” Prin urmare, atunci când vine vorba de mărturiile bazate pe experiență ale fraților și surorilor, în care aceștia mărturisesc cum i-a condus Dumnezeu, cum i-a luminat și iluminat, cum i-a judecat, i-a mustrat, i-a emondat și i-a disciplinat și cum a orchestrat Dumnezeu situații pentru a încerca să-i rafineze, precum și felul în care au ajuns să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu din toate acestea și așa mai departe, antihriștii nu recunosc sau nu cred în niciuna dintre aceste fapte ale lui Dumnezeu. Ei cred că toate aceste lucruri sunt imposibile. Antihriștii nu recunosc sau nu cred în aceste evenimente care au loc printre frați și surori. Confirmă asta esența antihriștilor de a refuza complet să recunoască identitatea lui Dumnezeu? De fapt, aceasta nu este cea mai puternică dovadă pentru a demonstra esența antihriștilor de a refuza să recunoască identitatea lui Dumnezeu.

Pentru moment, să depășim sfera bisericii și a fraților și surorilor și să examinăm punctele de vedere ale antihriștilor asupra diferitelor chestiuni din rândul grupurilor sociale și din viața reală. Care sunt aceste chestiuni? (Nașterea, îmbătrânirea, îmbolnăvirea și moartea oamenilor, precum și schimbările sociale, schimbările politice și apariția dezastrelor. Antihriștii nu reușesc să cunoască suveranitatea lui Dumnezeu în niciunul dintre aceste lucruri.) (Antihriștii nu cred că destinele oamenilor sunt în mâinile lui Dumnezeu, ci vor să creeze o patrie frumoasă cu propriile mâini.) Acestea sunt manifestări specifice care ating esența problemei. Pot antihriștii să vadă că destinul uman, viața și moartea și toate experiențele prin care trece fiecare persoană în viață sunt sub suveranitatea lui Dumnezeu? Nu pot vedea acest lucru. De exemplu, există o zicală populară în societate: „Construirea podurilor și repararea drumurilor duc la orbire, în timp ce criminalii și piromanii se asigură că urmașii lor se înmulțesc.” Este această zicală o regulă esențială pentru ceva? Este adevărul? Este o teorie filosofică? (Nu.) Atunci, de unde provine această zicală? Cu siguranță nu de la cei care cred în Dumnezeu; este un fenomen superficial în condițiile de viață ale diverselor persoane de-a lungul dezvoltării umane. Oamenii cred că lumii îi lipsește echitatea, că, pe măsură ce o persoană face mai multe fapte bune, este mai probabil să orbească și să aibă parte de osândă, în timp ce, cu cât o persoană face mai mult rău, cu atât prosperă mai mult și își găsește succesul în lume. Se aliniază în vreun fel legile de dezvoltare a diferitelor lucruri în rândul omenirii la această zicală? Există și zicala: „Omul bun moare de tânăr, pe când cel rău trăiește o mie de ani.” Ce fel de oameni au creat această zicală? Aceste tipuri de zicale sunt cunoscute de oameni ca zicători populare; ce fel de oameni sunt capabili să spună aceste zicători? Cred ei în Dumnezeu? Sunt oameni care cred în existența lui Dumnezeu? (Nu.) Există anumite tipuri de cinici care nu au succes în societate și în rândul oamenilor, care se confruntă cu obstacole peste tot, cu destine grele și aspirații neîmplinite și nu prosperă indiferent unde merg. Ei cred că sunt oarecum competenți și capabili, dar totuși nu au reușit să-și facă un nume, să prospere, să-i depășească pe alții sau să-și onoreze strămoșii. Oriunde se duc, sunt excluși, hărțuiți și oprimați și nu au capacitatea de a se elibera de toate acestea. În cele din urmă, conchid: „Nu există echitate în societate sau în rândul omenirii, nu există recompensarea binelui și pedepsirea răului sau osânda. Oamenii răi comit lucruri rele fără să fie pedepsiți, în timp ce oamenii buni, care au făcut multe lucruri bune, cum ar fi donațiile și ajutorarea săracilor, în cele din urmă, nu sunt răsplătiți. Deci, nu fiți buni! Este inutil. Oamenii buni sfârșesc prin a orbi – în schimb, trebuie să fii o persoană rea.” Pentru că nu au succes în lume și în rândul grupurilor sociale, se plâng de lipsa de echitate și dreptate și de absența unui mântuitor în lume. Ei cred că toată lumea i-a nedreptățit, pentru că nimeni nu le vede punctele forte sau la ce sunt pricepuți și nimeni nu îi numește în funcții importante. Așadar, elaborează acest tip de teorie strâmbă pentru a se plânge de omenire și de lume. În realitate, există motive pentru apariția acestor diverse lucruri? Există relații cauzale? Categoric! Antihriștii împărtășesc același punct de vedere ca acești oameni; nu cred că Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile și nici nu cred că toate cele peste care Dumnezeu – care are identitatea lui Dumnezeu – deține suveranitatea sunt drepte. Prin urmare, antihriștii nu numai că nu recunosc că tot ceea ce face Dumnezeu reprezintă identitatea Sa, dar cred și în teoriile strâmbe și ereziile care circulă în societate. Cred că acele teorii strâmbe și erezii sunt adevărate, și numai cei care sunt capabili să prospere în această lume, care sunt venerați și pe care îi urmează oamenii pot fi numiți zeii inimilor lor și cei care, în inimile lor, au identitatea zeilor. De exemplu, în legendele chinezești, există figuri precum Regina Mamă a Occidentului, Împăratul de Jad, cei opt nemuritori, Guanyin și Buddha – aceștia sunt cei pe care antihriștii îi venerează cu adevărat în inimile lor. În aceste legende, Împăratul de Jad este cel mai mare; el are puterea de a-i pedepsi pe păcătoșii din tărâmul ceresc, aruncându-i pe tărâmul muritorilor. Când antihriștii aud acest lucru, simt o mare admirație pentru el, gândindu-se: „Împăratul de Jad este cu adevărat un dumnezeu! Are comportamentul, ținuta și capacitățile unui dumnezeu!” Aceste legende, împreună cu așa-numiții nemuritori cărora publicul larg le aduce ofrande, au lăsat o impresie profundă asupra oamenilor. Ei cred: „Acești așa-numiți nemuritori au mari abilități și puteri. Merită titlul de dumnezei. Sunt capabili să ofere o declarație de rezoluție pe tărâmul ceresc cu privire la toate lucrurile nedrepte și nesatisfăcătoare care se întâmplă în lume, iar în cazul în care cineva își caută dreptatea, poate afla un răspuns de la ei. De exemplu, figuri istorice precum Bao Gong și Guan Gong susțin dreptatea pentru omenire pe tărâmul spiritual. Atunci când o persoană este nedreptățită, iar tribunalele sunt injuste, dacă își aduce cazul în fața lui Bao Gong sau Guan Gong, are garanția că i se va face dreptate.” Oamenii cred că aceste personaje din poveștile populare pot administra dreptatea pentru omenire, îi pot pedepsi pe oamenii răi și pot îndrepta toate nedreptățile din lume, permițându-le celor care suferă și se luptă să nu mai verse lacrimi. Ei cred că oamenii săraci de la baza societății, incompetenții și cei care sunt hărțuiți trebuie doar să le aducă ofrande acestor personaje, să creadă în ele și să le urmeze pentru a scăpa de toate suferințele lor și pentru a rezolva toate abuzurile și opresiunile cu care se confruntă. În mod similar, în inimile și mințile lor, antihriștii cred că dumnezeii ar trebui să fie precum așa-numiții Bodhisattva și Buddha, rezolvând toate suferințele umane și salvându-i pe oameni din oceanul de suferință. De exemplu, un bărbat, a cărui mamă era bolnavă în fază terminală și nu putea primi ajutor medical, era foarte atașat de părinți și nu-și dorea ca mama lui să moară, așa că ardea în fiecare zi trei bețe de tămâie și oferea mâncare și băuturi delicioase unui idol al lui Guanyin Bodhisattva. Apoi a făcut un jurământ: dacă boala mamei sale ar putea fi vindecată și ea ar putea trăi încă 30 de ani, el ar renunța, în schimb, de bunăvoie la 30 de ani din propria viață, ar deveni vegetarian pentru tot restul zilelor lui și s-ar abține să mai ia vreodată viața unei creaturi vii. După ce a ars tămâia, s-a închinat și a făcut acest jurământ, oferindu-și inima sinceră, boala mamei sale s-a vindecat. Însemna asta că jurământul său a fost auzit de Bodhisattva? Însemna că mama sa va trăi încă 30 de ani, iar el va trăi cu 30 de ani mai puțin? Nu. Dar pentru că a crezut, a fost convins că este adevărat. Apoi a început să-și îndeplinească jurământul, devenind vegetarian. Într-o zi, s-a întrebat: „Mama mea s-a vindecat, iar longevitatea ei nu mai este o problemă, așa că îmi pot încălca jurământul în viitor? Pot mânca o pulpă de pui? Dacă vreau să mănânc una, pot.” Imediat după ce a mâncat pulpa de pui, s-a simțit bine, iar inima lui s-a liniștit, dar a doua zi a suferit de vărsături și diaree și a fost bolnav timp de mai multe zile, fără nicio ameliorare. În a patra zi, s-a întrebat: „Este aceasta pedeapsa de la Bodhisattva? Nu-mi permite ea să mănânc carne? Se pare că vorbele pe care le-am spus înainte chiar au contat – nu pot să mănânc carne!” Când s-a gândit la asta, a ars rapid încă trei bețe de tămâie, a oferit o mulțime de mâncare delicioasă și și-a recunoscut păcatul. A doua zi, s-a vindecat. Când a văzut că Bodhisattva era atât de eficientă, a crezut și mai ferm că: „Atunci când oamenii acționează, Bodhisattva veghează. Nu trebuie să încerc să o păcălesc, trebuie să-mi respect jurământul, altfel mă va pedepsi!” Din acel moment, a simțit și mai mult că titlul de „Bodhisattva” era sacru și inviolabil. Ardea zilnic trei bețișoare de tămâie și făcea ofrande în timpul festivalurilor și sărbătorilor. Cu timpul, credința că idolii cărora oamenii le fac ofrande, precum Împăratul de Jad, Guanyin Bodhisattva, Guan Gong și așa mai departe, sunt dumnezei s-a întărit într-o persoană ca el. În inima lui, statutul acestora a devenit și mai de nezdruncinat, fără dubii sau suspiciuni. Chiar dacă antihriștii nu au experimentat aceste lucruri sau nu au adus ofrande acestor idoli sau figuri de lut acasă, aud ocazional sau întâlnesc astfel de lucruri în cercurile lor sociale. De exemplu, aud despre cum Buddha a vindecat boala cuiva sau a făcut dreptate aducând pedeapsa asupra oamenilor răi, sau cum cineva a devenit bogat după ce un maestru Feng Shui a rearanjat unele lucruri în casa sa, sau cum faptul că cineva care a consultat un maestru Feng Shui ori un maestru Yin Yang cu privire la morminte și alegerea cimitirelor a făcut ca descendenții săi să devină înalți funcționari sau să se bucure de mare succes în carierele lor, și așa mai departe. În mintea antihriștilor, aceste lucruri lasă impresia că dumnezeii ar trebui să aibă capacități și puteri precum acești așa-numiți Buddha și împărați pe care oamenii îi întâlnesc și îi văd în viața lor de zi cu zi. Ei chiar cred că dumnezeii ar trebui să fie precum acei idoli cărora oamenii le aduc ofrande, afișând unele semne și minuni printre oameni pentru a invoca groaza și uimirea. Iar dacă un dumnezeu nu face acest lucru, atunci ei cred că nu ar trebui să fie considerat un dumnezeu. Cu astfel de opinii și înțelegeri despre zei, ce devine conceptul de dumnezeu pentru antihriști? În mintea lor, o ființă precum Împăratul de Jad, care putea trimite soldați cerești pentru a-i arunca pe cei care încalcă legile cerești în tărâmul muritorilor oricând și oriunde, este cu adevărat un dumnezeu și cel care are identitatea unui dumnezeu sau un idol căruia oamenii îi aduc ofrande și care le poate permite să se îmbogățească și să devină înalți funcționari? Pentru antihriști, astfel de ființe sunt, de asemenea, considerate demne de a avea identitatea zeilor. Aceasta este percepția și înțelegerea lăuntrică a antihriștilor cu privire la identitatea zeilor. Așadar, ce gândesc antihriștii atunci când Dumnezeu lucrează în țara unde se află marele balaur roșu, iar unii frați și surori sunt arestați, biserica este afectată, iar lucrarea lui Dumnezeu este obstrucționată și perturbată? „Dacă acesta este dumnezeu, de ce i s-ar întâmpla astfel de lucruri bisericii? Când frații și surorile sunt arestați, dumnezeu ar trebui să afișeze viziuni pe cer și să trimită tunete și furie, în așa fel încât cei din poliția răului, care îi arestează pe frați și surori, să fugă îngroziți, ca niște șobolani speriați. De ce nu am auzit niciodată că se petrec astfel de evenimente? Din moment ce acești oameni îl urmează pe dumnezeu și sunt aleșii lui dumnezeu, de ce nu îi salvează și nu îi protejează dumnezeu? Marele balaur roșu îi persecută pe cei care îl urmează pe dumnezeu cu atâta nebunie și cruzime. De ce nu vine dumnezeu pe pământ pentru a împărți dreptatea pentru omenire? De ce nu-l împiedică dumnezeu pe marele balaur roșu? De ce nu-l pedepsește pe marele balaur roșu? Cu siguranță nu e posibil ca dumnezeu, cu identitatea lui dumnezeu, să vorbească și să furnizeze doar adevărul. În comparație cu Împăratul de Jad, Guanyin Bodhisattva și Buddha, dumnezeu nu pare să aibă capacități și aptitudini deosebite. Ei spun că dumnezeu are putere și autoritate, dar unde se află această putere și autoritate? Oare cel care poate doar să furnizeze adevărul și căruia îi lipsesc puterea și autoritatea lui dumnezeu este cu adevărat dumnezeu? Când frații și surorile sunt pe punctul de a fi arestați, dumnezeu ar trebui să ridice un zid în fața celor din poliția răului sau să-i orbească și să-i ologească și să-i înnebunească sau să-i facă să devină proști. Înainte ca pericolul să se apropie, dumnezeu ar trebui să îi anunțe pe toți, în mod clar, despre riscul iminent, iar ei ar trebui să audă un glas, să aibă o senzație puternică și un gând limpede. De ce nu face dumnezeu astfel de lucruri? De ce nu dă niciun indiciu atunci când se apropie acest tip de situație? Când oamenii au parte de arestări, torturi și persecuții, de ce nu îi oprește sau nu îi pedepsește dumnezeu pe acești diavoli și pe această poliție a răului? Când îi încătușează pe frați și surori, când bastoanele lor îi lovesc, de ce nu face dumnezeu nimic? Dacă ar fi Împăratul de Jad sau Guanyin Bodhisattva, ei nu i-ar lăsa niciodată pe adepții lor să sufere astfel. Ar interveni cu siguranță și ar ajuta, orbindu-i pe cei din poliția răului, deformându-le fețele, înnebunindu-i, făcându-le mâinile și picioarele să putrezească, dându-le boli terminale și făcându-i să se omoare între ei. De ce nu face dumnezeu acest lucru? Unde anume este dumnezeu? Oare chiar există? Când apar necazurile, dumnezeu nu îi salvează pe oameni, chiar dacă aceștia se roagă la el, și nici nu rânduiește împrejurări pentru ca aceștia să scape de pericol. Când poliția răului îi torturează pe acești oameni lipsiți de apărare, bunul-simț dictează că un zeu ar trebui să intervină, să ajute, și nu să stea cu mâinile în sân, deoarece zeilor nu le place să vadă nedreptăți în lume, iar zeii ar trebui să-i salveze pe oameni de nenorociri și să elibereze toate ființele de suferință. De ce acest dumnezeu în care cred acum nu face deloc astfel de lucruri? Chiar există dumnezeul în care cred eu?” După ce au experimentat multe lucruri, antihriștii sunt constant confuzi și plini de îndoieli. Ei merg chiar și la ghicitori și maeștri Yin Yang pe durata credinței lor în Dumnezeu pentru citiri, pentru a vedea ce le rezervă viitorul, pentru a verifica dacă vor fi închiși, dacă lucrarea lor va merge bine, dacă un răufăcător va încerca să se răzbune pe ei sau dacă există o modalitate de a evita închisoarea, dacă aceasta este în destinul lor.