Care sunt cuvintele pe care le spun antihriștii când sunt emondați, când sunt criticați și expuși de frați și surori? Unii antihriști fac o greșeală sau spun niște cuvinte diavolești ca să-i inducă în eroare pe oameni. Când frații și surorile văd acest lucru, îi critică și îi emondează, dându-i în vileag drept alunecoși și înșelători. Deși, în aparență, nu sunt sfidători, în sinea lor sunt potrivnici, ca și cum ar spune: „Ce știi tu? Știi la fel de multe ca mine? Crezi în dumnezeu de la fel de mulți ani ca mine? De câți ani crezi în dumnezeu? N-o să mă cobor la nivelul tău!” Când conducătorii și lucrătorii îi emondează, e posibil să adopte o atitudine alunecoasă, spunând câteva cuvinte plăcute și, în aparență, ducându-i cu preșul, dar, în secret, sunt nemulțumiți și sfidători, căutând o ocazie să se răzbune. Dacă sunt emondați de un frate sau o soră obișnuită, antihriștii nu sunt atât de civilizați – se vor înfuria și vor deveni exasperați, vor contraataca și se vor răzbuna. Când contraatacă și se răzbună, spun adesea lucruri precum: „Ești prea lipsit de experiență ca să mă emondezi! Dacă n-aș crede în dumnezeu, nu m-aș teme de nimeni!” Este ceva în neregulă cu aceste cuvinte? Acestea sunt tipul de cuvinte rostite de obicei de non-credincioși și de oameni foarte josnici. Cum să se audă așa ceva în biserică? Oamenii care pot vorbi așa sunt un grup unic, iar acest grup unic are un temperament unic. În ce fel este temperamentul lor unic? Asemenea oameni se gândesc adesea la vechime în cadrul bisericii. Îi consideră pe toți inferiori, nu îi plac și vor să le țină morală, să-i pedepsească și să-i manipuleze pe toți. Consideră că, deși cred în Dumnezeu, nimeni nu este în măsură să le fie partener. Nu-i de mirare că născocesc aceste cuvinte arogante atunci când oameni îi tratează ca pe niște frați și surori și au discuții deschise cu ei, expunându-le firile corupte și emondând cuvintele pe care le-au spus și acțiunile pe care le-au întreprins, care nu sunt în conformitate cu adevărul. Asimilează casa lui Dumnezeu cu societatea și cu propriul domeniu și consideră că frații și surorile din biserică le sunt inferiori. Cred că frații și surorile știu puține despre chestiunile din societate și au o înțelegere superficială a acestora, că fac parte din pătura inferioară a societății, că merită să fie priviți de sus, că alții se pot juca cu ei și îi pot călca în picioare. Cred că frații și surorile sunt ușor de intimidat și manipulat, ceea ce nu va fi și cazul lor. Prin urmare, cred că oricine îi emondează și îi expune îi intimidează, îi subapreciază și îi exclude. În inimile lor, s-au păzit deja de asta: „Să nu crezi că mă poți pedepsi și intimida! Încă ești lipsit de experiență!” Nu cumva acesta este un lucru pe care l-ar spune cineva cu „spirit eroic”? Din păcate, aceste cuvinte nu sunt adevărul. Oricât spirit sau integritate morală ai avea, Dumnezeu nu te va aproba. Dumnezeu detestă asemenea firi și pe oamenii care spun aceste cuvinte. Oamenii care spun asemenea lucruri înaintea lui Dumnezeu sunt condamnați, disprețuiți și respinși de Dumnezeu. Oamenii care se agață de aceste cuvinte ca și cum ar fi adevărul nu pot fi niciodată mântuiți de Dumnezeu. Așadar, să mai aruncăm o privire, ce este în neregulă cu aceste cuvinte? Toți sunt egali înaintea adevărului și nu există diferențe de vârstă, umilință sau noblețe pentru cei care își fac îndatoririle în casa lui Dumnezeu. Toți sunt egali înaintea datoriei lor, pur și simplu fac munci diferite. Nu există diferențe între ei pe baza vechimii. Înaintea adevărului, toți ar trebui să aibă o inimă smerită, supusă și receptivă. Oamenii ar trebui să aibă această rațiune și această atitudine. Așadar, oare oamenii care spun: „Ești prea lipsit de experiență ca să mă emondezi!” nu sunt plini de atmosfera, ideologia și josnicia societății? Asimilează casa lui Dumnezeu cu societatea, consideră că frații și surorile din casa lui Dumnezeu sunt un grup vulnerabil de la limita inferioară a societății și se consideră pe ei înșiși șefii tuturor lucrurilor, oameni pe care nimeni nu-i poate atinge sau provoca și care se asigură că lucrurile nu vor avea un final fericit pentru cei care îi expun și îi emondează. Cred despre casa lui Dumnezeu că este la fel ca societatea, că oricine este neînduplecat și autoritar va fi capabil să rămână ferm, că nimeni nu va îndrăzni să-i atingă pe cei care sunt nemiloși, feroce și răi și cred că oamenii care acceptă să fie emondați sunt cu toții incompetenți și incapabili. Cred că nimeni nu va îndrăzni să se atingă de oamenii care au anumite abilități, că nimeni nu va îndrăzni să-i expună pe acești oameni, chiar dacă greșesc și că sunt băieți duri, de oțel! Antihriștii cred că, indiferent în ce grup se află, trebuie să fie puternici și suficient de nemiloși și răi încât să nu fie intimidați sau dirijați ușor de ceilalți. Cred că asta înseamnă să fie abili și competenți și vor să folosească această abilitate ca să dobândească statut, faimă și câștig și, în cele din urmă, să-și asigure o destinație bună. Ce fire este aceasta? Este atât feroce, cât și ticăloasă. Indiferent câte predici aud, antihriștii nu pot să înțeleagă adevărul. Nu pot vedea că adevărul domnește în casa lui Dumnezeu. Nu pot vedea schimbările prin care trec cei care acceptă adevărul și, chiar dacă le văd, nu le recunosc drept schimbări. Cred că toate aceste schimbări sunt rezultatul prefăcătoriei și înfrânării, iar ei nu se vor înfrâna și nu vor accepta lucrurile fără să protesteze, de dragul acestora. Întrucât au o astfel de logică, pot spune lucruri de genul: „Să nu crezi că mă poți pedepsi și intimida!” Nu este aceasta ticăloșia antihriștilor? Astfel de gânduri și puncte de vedere sunt ticăloase. Faptul că pot rosti aceste cuvinte și se pot comporta astfel este o dezvăluire a firii lor feroce. Există asemenea oameni în biserică? Atunci când frații și surorile au o discuție deschisă cu ei, îi expun, vorbesc despre problemele, neajunsurile și dezvăluirile lor de corupție, ei cred că sunt intimidați și umiliți și că nu sunt luați în serios. Apoi spun: „Ești prea lipsit de experiență ca să mă emondezi!” Indiferent pe cine văd că acceptă emondarea, se gândesc mereu: „Poți dobândi adevărul acceptând emondarea? Ar fi imposibil!” Ei nu recunosc asta. Cred că emondarea oamenilor înseamnă intimidarea lor și găsirea vreunui avantaj prin intermediul căruia să fie pedepsiți și că oamenii sunt intimidați când fac unele greșeli mici, pentru că sunt prea candizi. Nu recunosc că a emonda oamenii înseamnă a-i iubi și a-i ajuta. Nu recunosc că oamenii se pot căi și schimba cu adevărat doar atunci când acceptă emondarea și cu atât mai puțin recunosc faptul că adevărul domnește în casa lui Dumnezeu. Prin urmare, antihriștii își spun adesea: „Oricine mă emondează, nu voi uita niciodată! Sub nicio formă n-o să las pe cineva să mă intimideze!” Ce fel de oameni sunt capabili să spună asemenea cuvinte? Numai cei care nu acceptă adevărul și îl urăsc pot spune asemenea cuvinte. Orice persoană are acest fel de fire feroce și poate spune asemenea cuvinte are natura-esență a antihriștilor și este de teapa Satanei.

Când sunt emondați, antihriștii spun și o altă frază: „Dacă n-aș crede în dumnezeu, nu mi-ar păsa de nimeni!” Ce înseamnă această frază? Este o afirmație des întâlnită, făcută de un anumit fel de antihrist. Din moment ce aceasta este afirmația lor, haideți s-o disecăm. Întrucât pot spune aceste cuvinte, ele trebuie să aibă un anumit înțeles. La prima vedere, aceste cuvinte par să spună că, de când au început să creadă în Dumnezeu, acești oameni au trecut printr-o schimbare majoră. În aceste cuvinte, pare să existe recunoștință, ca în fraza: „Dumnezeu m-a schimbat, dumnezeu m-a cucerit. Dacă dumnezeu nu m-ar fi schimbat, aș fi o persoană nesuferit de arogantă.” La prima vedere, aceste cuvinte par să aibă o anumită mentalitate de recunoștință, dar disecate dintr-o altă perspectivă, există o mare problemă în ceea ce le privește. Antihriștii spun că, înainte să creadă în Dumnezeu, nu le păsa de nimeni. Care este firea acestor oameni? (Una arogantă și feroce.) Acești oameni sunt extrem de aroganți și feroce și, dacă nu ar crede în Dumnezeu, ar fi oameni foarte răi. Să nu le pese de nimeni înseamnă să nu țină cont de nimeni, înseamnă că îi calcă în picioare pe toți și că, indiferent cât de grozavi sau de buni sunt alți oameni, aceștia nu înseamnă nimic în ochii lor. Nu cedează în fața nimănui, disprețuiesc pe toată lumea și nu slujesc pe nimeni. Dacă li s-ar cere să slujească o persoană, asta le-ar răni demnitatea. Dacă există cineva demn de slujirea lor, Acela este doar Dumnezeu din Ceruri. Acum că ei cred în Dumnezeu, și-au înfrânat această manifestare și dezvăluire de a nu le păsa de nimeni și, după ce au venit în casa lui Dumnezeu, au acceptat cu reticență să lucreze cu alții într-un grup, să se ocupe de probleme și să interacționeze cu ceilalți, ca niște oameni normali, dar când se ocupă de probleme și interacționează cu ceilalți, unele lucruri inevitabil nu merg așa cum ar vrea ei, iar asta face ca acea fire a lor să erupă din nou, dând naștere acestor cuvinte. La început, în lume, când nu credeau în Dumnezeu, nu cedau în fața nimănui și credeau că nimeni nu merita să interacționeze cu ei. Așadar, de când au început să creadă în Dumnezeu, oare au cedat în fața vreunui frate sau a vreunei surori din casa lui Dumnezeu? (Nu.) Indiferent în ce grup s-ar afla, oare o persoană cu umanitate și raționalitate normale s-ar purta în felul acesta? (Nu.) Chiar și non-credincioșii spun: „Dintre oricare trei oameni care merg împreună, cel puțin unul îmi poate fi profesor.” Adică, dintre oricare trei oameni, există cu siguranță o persoană care este mai puternică și mai bună decât tine, care îți poate fi profesor și te poate ajuta. Non-credincioșii spun asemenea cuvinte, așadar, acești oameni aroganți le recunosc corectitudinea? Pot interacționa în termeni de egalitate cu ceilalți dintr-un grup? Pot fi raționali? (Nu.) Prin urmare, când se află printre non-credincioși care nu au credință în Dumnezeu, ce fel de oameni sunt acești antihriști? (Sunt oameni dificili.) Corect, sunt nemernici, sunt oameni dificili. Nimeni nu poate face nimic în privința lor. Nimeni nu îndrăznește să-i provoace, să-i mânie sau să-i atingă. Sunt nemernici! Dacă îi mânii, vor exista consecințe, e ca și cum ai mânia un demon feroce. În mod normal, în societate, nimeni nu îndrăznește să se pună cu asemenea oameni. Firea lor și principiile după care gestionează lucrurile sunt să fie grosolani și nerezonabili și să provoace necazuri la fiecare pas. Nimeni nu îndrăznește să-i mânie, nimeni nu îndrăznește să-i atingă și nimeni nu îndrăznește să-i intimideze; sunt singurii care intimidează oamenii. Prin asta, își ating scopul. Așadar, sunt ei capabili să se schimbe după ce vin în casa lui Dumnezeu? S-au schimbat? (Nu, nu s-au schimbat.) Ce ne arată că nu s-au schimbat, că nu se pot schimba? (Faptul că spun: „Dacă n-aș crede în dumnezeu, nu mi-ar păsa de nimeni!”) De obicei, nu spun aceste cuvinte – în ce context spun aceste cuvinte? Când cineva le arată slăbiciunile pe care le au, spune lucruri care le rănesc demnitatea sau le ating o coardă sensibilă, spun fără să gândească această frază: „Dacă n-aș crede în dumnezeu, nu mi-ar păsa de nimeni! Îndrăznești să te lupți cu mine? Cine te crezi?” Ce fire este aceasta? Ba chiar adaugă un determinant înaintea acestei fraze, spunând: „Înainte să cred în dumnezeu, nu-mi păsa de nimeni.” Oare nu continui să nu cedezi în fața nimănui sau să nu asculți de nimeni, acum că tu crezi în Dumnezeu? Nu rămâi neschimbat; același diavol și aceeași satană? Simt că s-au schimbat în bine după ce au ajuns să creadă în Dumnezeu. Dacă s-au schimbat în bine, cum pot rosti asemenea cuvinte? Nu au deloc conștiință sau rațiune și îndrăznesc să vocifereze public și să-i anunțe pe ceilalți: „Sunt un bandit și nu mă tem de nimeni!” Cu ce se poate făli un tiran, un nemernic și un bandit? Cu ce se poate lăuda? Totuși, antihriștii se laudă în felul acesta. Privesc faptul că au fost cândva tirani drept trecutul lor glorios și se mândresc cu el în casa lui Dumnezeu. Ce fel de loc este casa lui Dumnezeu? Acesta este un loc unde domnește adevărul. Acesta este un loc de sfințenie unde Dumnezeu îi mântuiește pe oameni. Cum poate tolera faptul că tu spui aceste cuvinte diavolești? Antihriștii nu au deloc rușine, nu știu că acestea sunt cuvinte diavolești și chiar se mândresc cu ele ca și cum ar fi cuvinte bune sau adevărul. Chiar sunt indivizi nerușinați, nu le este deloc rușine și sunt dezgustători! Când o asemenea persoană vă spune cuvinte diavolești, aveți ceva potrivit de spus ca replică? (Am întâlnit odată o asemenea persoană; nu ceda în fața nimănui din biserică. Pe atunci, spunea asemenea cuvinte ca să mă critice. Nu aveam discernământ și i-am spus că le accept.) Ai răspuns în felul acesta. A fost greșit să răspunzi așa; nu ai adus mărturie. Trebuie să-i arăți problemele pe care le are și să-l faci de rușine. Când spune cuvinte diavolești, nu trebuie să cedezi și nu trebuie să asculți de acele cuvinte diavolești. Trebuie să-l expui. Pentru a fi unul dintre biruitorii lui Dumnezeu și a aduce mărturie pentru Dumnezeu, trebuie să fii capabil să faci de rușine diavolii și pe Satana și să spui cuvinte care îl pot rușina pe Satana și care sunt în conformitate cu adevărul. Chiar dacă nu le acceptă, nu va avea nimic de spus, se va comporta cum se cuvine și se va supune. Va avea efect să speriați o asemenea persoană? Dar să o condamnați? Dar să purtați o discuție cu ea și să o convingeți? (Nu.) Atunci ce va avea efect? (Dacă cineva ar spune asemenea cuvinte în biserică, aș spune: „Încerci să te comporți execrabil? Dacă îi poți asculta normal pe frați și pe surori când au părtășie despre adevăr și poți să accepți adevărul, atunci este în regulă, dar dacă vrei să te comporți execrabil aici, atunci pleacă! Casa lui Dumnezeu nu-ți permite să te comporți execrabil aici. Aceste cuvinte ale tale nu sunt în conformitate cu adevărul. Nu te da în spectacol aici!”) Aceste cuvinte sunt foarte puternice, dar asemenea oameni sunt tirani și bandiți. Se tem de asemenea cuvinte? (Nu, nu se tem.)

Să vă povestesc ceva! În trecut, am intrat în contact cu un om care fusese bucătar înainte să înceapă să creadă în Dumnezeu. Mi-a spus odată: „Când eram bucătar în lume și oameni importanți și oficiali veneau să bea, nu voiam să am nimic de-a face cu ei. Când le găteam, țineam o mână în șold, un picior pe vârf și le găteam cu o singură mână.” În timp ce vorbea, mi-a arătat cum stătea, iar ținuta lui arăta atât indignare cât și sfidare. Ce voia să zică era: „Niciunul dintre non-credincioși nu este pe măsura mea și nu voi ceda în fața niciunuia dintre ei. Sunt foarte capabil, iar, în lume, oamenii ca mine sunt integri. Nu îmi prea pasă de oficiali!” Gesticula în timp ce vorbea, părând mulțumit de sine și arătându-mi cu ușurință acele mișcări. Am putut vedea că era foarte priceput în a arăta acele mișcări, acea ținută și acea postură – că le executa frecvent. Mi-am putut da seama că dădea acest spectacol cu o oarecare intenție de a se da mare și a-și etala „trecutul glorios”, încercând să-i facă pe ceilalți să-l admire. Când l-am văzut purtându-se astfel, am zâmbit și apoi i-am spus: „Așadar, ai o fire rea.” Am zis asta zâmbind și nu am mai spus nimic altceva. Imediat a făcut o față lungă, nu a mai făcut nicio mișcare și a tăcut. De atunci, nu a mai vorbit despre „trecutul lui glorios”. Ce i-am spus? (Ai o fire rea.) Ce însemna asta? (Acest lucru îi sublinia natura-esență, iar el s-a rușinat.) Corect. L-am mâniat? M-am certat cu el? I-am rănit demnitatea? (Nu.) Oare l-am tratat cu impetuozitate și i-am spus: „Pleacă de aici! Ce cauți să crezi în Dumnezeu?” sau „Încă ești prea lipsit de experiență ca să-Mi vorbești despre «trecutul tău sclipitor»!”? Am folosit aceste metode? (Nu.) Fără să insinuez nimic din toate astea, am spus doar o singură propoziție: „Așadar, ai o fire rea”, iar el s-a rușinat și a tăcut. M-am făcut înțeles fără să trebuiască să mai elaborez. Dacă ar auzi asta o persoană deșteaptă, ar înțelege imediat ce înseamnă și s-ar înfrâna mai mult în viitor. Ce credeți despre această abordare? (Este bună.) Ar fi potrivit să fie privit urât și certat? (Nu, nu ar fi.) Dacă cineva spune: „Dacă n-aș crede în dumnezeu, nu mi-ar păsa de nimeni!”, ar trebui să-i spui: „Dacă nu ți-a păsat de nimeni înainte să ajungi să crezi în Dumnezeu, asta înseamnă că aveai o fire rea. Dacă nu vrei să-ți pese de nimeni nici acum când crezi în Dumnezeu, asta înseamnă că ai o fire chiar și mai rea și că este ceva în neregulă cu esența ta.” Pur și simplu, spune-i asta și observă-i reacția și comportamentul. Asta înseamnă să-l lovești unde îl doare. Oare oamenii răi se vor întrista când vor auzi aceste cuvinte? Se vor supăra. Se vor gândi: „Am crezut că am obținut o schimbare în credința mea în dumnezeu și chiar am folosit aceste cuvinte ca să-mi etalez aptitudinile și să mă laud cu trecutul glorios pe care l-am avut înainte să ajung să cred în dumnezeu. Nu m-am așteptat ca o persoană care are înțelegere să expună secretul rușinos din spatele acestei chestiuni și să dezvăluie că am o fire rea.” Care este semnificația unei firi rele? Ca să o spun subtil, înseamnă că umanitatea lor nu este bună; fără menajamente, înseamnă că ei nu sunt buni de nimic. Care oameni din societate nu sunt buni de nimic? (Golanii, bandiții, tiranii și nemernicii.) Corect, aceștia sunt. Imediat ce spui că nu sunt buni de nimic și că firea lor este rea, vor înțelege. Vor înțelege că te referi la golani, huligani, tirani și oameni răi – acești termeni și aceste tipuri de oameni. Se vor simți bine când vor auzi că fac parte din această categorie? (Nu.) Nu se vor simți bine deloc. Și va mai trebui să spui ceva? (Nu.) Secretul lor rușinos va fi fost descoperit cu acea singură propoziție. „Așadar, tipul acesta de persoană ești. Încă te împăunezi aici, lăudându-te cu lucruri negative ca și cum ar fi lucruri pozitive. Ce încerci să faci? Aceasta este casa lui Dumnezeu, nu te da în spectacol aici. Acesta nu este un loc în care să te dai în spectacol. Dacă vrei să te dai în spectacol, pleacă atunci. Casa lui Dumnezeu este un loc unde domnește adevărul, nu un loc în care să mergi țanțoș și să-ți proclami faptele rele. Ce vrei să spui când te lauzi cu lucruri ticăloase și negative în casa lui Dumnezeu? Că lucrarea lui Dumnezeu a dat rezultate în tine. A spus Dumnezeu asta? Nu-I mulțumești lui Dumnezeu; te lauzi cu faptele tale rele. Pe cine încerci să înșeli cu aceste cuvinte? S-ar putea să păcălești un copil de trei ani, dar nu îi poți păcăli pe frați și pe surori. Nu poți scăpa nepedepsit!” Sunt expuși în felul acesta. În primul rând, odată ce aud asta, antihriștii vor simți că nu ai nicio răutate față de ei; în al doilea rând, cuvintele tale își vor atinge ținta; în al treilea rând, nu îi vei fi luat în vizor; și, în al patrulea rând, aceste cuvinte sunt fapte și tu nu vei fi exagerat deloc spunându-le. Odată ce vor auzi aceste cuvinte, se vor înfrâna imediat. De ce se vor înfrâna? Cuvintele tale îi vor stânjeni și îi vor rușina. Când se vor mai afla în prezența ta, vor fi stânjeniți să repete asemenea cuvinte și, chiar dacă vor repeta asemenea lucruri, vor trebui să găsească ocazia potrivită și să verifice cine ascultă. În orice caz, nu vor îndrăzni să le repete în prezența ta. Nu i-a smerit acest lucru? Dacă veți întâlni o asemenea persoană, veți îndrăzni să îi vorbiți astfel? (Da.) Există o cale de a trata o asemenea persoană. Nu trebuie să fii impulsiv sau grosolan, ci doar să-i smerești cu un zâmbet. Asta înseamnă să-l expui și să-l faci de rușine pe Satana. Asta înseamnă să rămâi ferm în mărturia ta. Capacitatea ta de a-i expune dovedește că i-ai văzut așa cum sunt, că nu-ți plac oamenii ca ei, că urăști oamenii ca ei, că disprețuiești oamenii ca ei. Acești oameni se numără printre personajele negative, iar tu ești exact opusul lor. În fața ta, se simt inferiori; ești mai puternic și mai integru decât ei.

Care sunt cele două fraze nerușinate pe care le rostesc antihriștii atunci când sunt emondați, atunci când sunt expuși ocazional de frați și surori? („Ești prea lipsit de experiență ca să mă emondezi!” „Dacă n-aș crede în dumnezeu, nu mi-ar păsa de nimeni!”) Majoritatea oamenilor nu ar putea spune aceste două propoziții, nu-i așa? Ce caracteristici au aceste cuvinte? Aparțin bandiților și gunoaielor și au maniera impunătoare a fanfaronadei Satanei și a firii lui ticăloase. În mod clar, aceste cuvinte nu ar veni din gura unei persoane normale, mai ales nu din partea cuiva care urmărește adevărul. Este de la sine înțeles că aceia care rostesc aceste cuvinte au firea feroce a Satanei. Sunt răi și sunt antihriști. Nu iubesc adevărul și venerează forțele rele, violența, forțele feroce și firea Satanei. Aceste esențe pot fi identificate doar din aceste două propoziții pe care le spun. Când rostesc aceste cuvinte, firile și esențele lor sunt dezvăluite. În rândul omenirii corupte obișnuite și normale oricine rostește adesea aceste cuvinte nu este bun de nimic, iar oricine nu le rostește, deși le aude, care crede că aceia care spun aceste cuvinte sunt josnici și feroce, el însuși neputând să vorbească așa, care nu ar putea, sub nicio formă, să spună aceste cuvinte, indiferent cât de mult urăște pe cineva, îi poartă ranchiună sau îl privește de sus și care disprețuiește oamenii care spun aceste cuvinte – asemenea oameni au o oarecare rușine și o latură integră a umanității lor. Însă cei care spun adesea aceste cuvinte, care le privesc adesea ca pe cele mai înalte principii ale felului în care gestionează problemele și se poartă, sunt fără îndoială antihriști care fac parte din banda Satanei. Unii oameni spun: „Înainte să cred în Dumnezeu, nu știam dacă aceste cuvinte erau bune sau rele. Le foloseam când eram tânăr, dar am încetat să le spun ulterior, când am înaintat puțin în vârstă și am devenit mai matur.” Sunt aceștia antihriști? Nu sunt. Când oamenii sunt tineri și ignoranți, când întâlnesc prima dată societatea și populația generală, consideră că aceste cuvinte sunt bune, cuvinte de caracter. Pur și simplu, sunt prea tineri și prea imaturi. Când se maturizează puțin și sunt capabili să distingă binele de rău, să deosebească oamenii buni de cei răi, nu mai spun aceste cuvinte. Acești oameni au totuși puțină conștiință și raționalitate. De unde provin această puțină conștiință și raționalitate? Provin din abilitatea lor de a distinge binele de rău, de a ști ce este adevărul și ce este minciuna, ce este corect și ce este greșit, din faptul că au opțiuni și limite în ceea ce privește modul în care acționează, vorbesc, gestionează problemele și se comportă. Provin din faptul că nu sunt satane, nu sunt oameni răi, nu sunt fiare, din faptul că se comportă după standarde și principii și sunt oameni integri.

Prin expunerea antihriștilor, sunt dezvăluite toate „cuvintele lor înțelepte”, mottourile lor de viață și zicalele lor rostite adesea. Toate aceste lucruri fiind dezvăluite, iese la iveală și natura-esență pe care o au, permițându-le celorlalți să o vadă tot mai clar. Dacă aceste lucruri nu sunt dezvăluite, iar oamenii consideră că aceste cuvinte auzite ocazional sau frecvent sunt cuvinte obișnuite și nu au discernământ în privința lor, nu vor fi capabili să le clasifice. Dacă nu le poți clasifica, atunci cu ce te ajută faptul că înțelegi adevărul sau că știi ce este bine și ce este rău? Pot acestea să-ți influențeze poziția? Pot să-ți influențeze punctul de vedere? (Nu, nu pot.) Atunci ești incapabil să discerni ce este o dezvăluire normală de corupție și ce este o manifestare a esenței unui antihrist. Când poți discerne clar aceste esențe, când le poți clasifica și delimita cu acuratețe și poți discerne clar diversele manifestări, dezvăluiri, firi și esențe ale pozitivului și ale negativului, ale normalului și ale anormalului, doar atunci vei fi capabil să discerni oamenii și lucrurile cu mai multă acuratețe. În caz contrar, vei crede greșit că o manifestare a unui antihrist este corupție obișnuită sau o dezvăluire normală și uneori vei confunda unele dezvăluiri obișnuite de corupție cu manifestări ale esenței antihriștilor. Nu este aceasta o confuzie? Să spunem că ești conducător și există un antihrist în sfera responsabilității tale. Dacă îl lași să rămână și excluzi frați și surori obișnuiți care au dezvăluiri de corupție, nu cumva asta e o greșeală? (Ba da.) Prin urmare, este crucial să înțelegi aceste distincții detaliate și specifice.

Când antihriștii se confruntă cu emondarea, manifestările lor merg mult mai departe decât ceea ce tocmai am discutat. Nu vor spune doar câteva propoziții neplăcute, nici nu vor avea doar câteva resentimente. Vor face mai multe lucruri și vor spune mai multe cuvinte neplăcute. Mai mult decât atât, vor face câteva lucruri chiar și mai rele, lucruri care tulbură grav lucrarea casei lui Dumnezeu și viața bisericească normală. Acum, încercați să aveți părtășie despre alte lucruri pe care este posibil să le facă antihriștii, în afară de a spune acele câteva propoziții, care le permit oamenilor să vadă și să discearnă clar că sunt antihriști, că faptele și purtarea lor sunt acelea ale unor antihriști și că firea lor este aceea a unor antihriști. În felul acesta, acești antihriști pot fi discernuți și identificați drept antihriști de către frați și surori, înainte să creeze tulburări mai mari. Astfel, pe de o parte, frații și surorile pot evita să sufere prejudicii mai mari aduse intrării lor în viață și, pe de altă parte, perturbarea și tulburarea pe care le provoacă acești antihriști lucrării casei lui Dumnezeu pot fi prevenite. Nu este mai bine să descoperim, să rezolvăm, să prevenim și să îndreptăm această problemă fără întârziere? (Ba da, este.) Atunci, haideți, începeți părtășia! (Când sunt emondați, antihriștii nu acceptă adevărul și spun câteva cuvinte ca să atace oamenii. Indiferent cine le dă sfaturi, atât timp cât le afectează statutul sau mândria, antihriștii vor judeca acea persoană în biserică și chiar vor denatura adevărul ca să-și apere statutul și mândria.) Altceva? (Odată, am întâlnit un om rău, care a amenințat că va ucide pe oricine va acționa în vreun fel în dezavantajul lui. Pe atunci, nu înțelegeam adevărul și ne lipsea discernământul. Ne temeam de el. Acționa arbitrar și nechibzuit când își făcea datoria și, când am văzut niște probleme în lucrarea lui și am vrut să le raportăm, ne-a împiedicat și nu ne-a lăsat să facem o plângere. Nu dețineam adevărul, așa că, la momentul respectiv, nu am îndrăznit să ne certăm cu el și nici nu l-am raportat prompt, lucru care, în cele din urmă, a provocat mari pierderi lucrării bisericii. Asta s-a întâmplat pentru că ne-a lipsit discernământul în privința antihriștilor. A fost exclus abia mai târziu, când a comis mult mai multe fapte rele.) În această chestiune, nu ați reușit să rămâneți fermi în mărturia voastră, nici să apărați interesele casei lui Dumnezeu și ați permis ca lucrarea casei lui Dumnezeu să sufere pierderi. Voi sunteți răspunzători pentru asta. Acum se pare că această persoană a fost exclusă pe bună dreptate și nu a fost tratată nedrept. Dacă mai întâlniți o asemenea persoană în viitor, veți fi capabili să o discerneți? (Datorită părtășiei lui Dumnezeu, acest aspect al adevărului despre discernerea antihriștilor îmi este puțin mai clar.)

De ce vrea casa lui Dumnezeu să îi excludă pe antihriști? Ar fi în regulă să-i păstreze și să-i lase să presteze servicii? Ar fi în regulă să le dea șansa de a se căi? (Nu, nu ar fi.) Există vreo șansă să poată urmări adevărul? (Antihriștii nu pot urmări adevărul.) Acum, ați descoperit că antihriștii sunt oameni răi, care îi aparțin Satanei și care nu se pot căi, motiv pentru care sunt excluși. Nimeni nu este exclus cu ușurință. Casa lui Dumnezeu dă dovadă de răbdare iar și iar, oferindu-le în repetate rânduri șanse pentru a se căi și dându-le libertate de acțiune, astfel încât oamenii buni să nu fie acuzați pe nedrept și nimeni să nu fie exclus sau distrus cu ușurință. Nu le este ușor să creadă în Dumnezeu atât de mulți ani; casa lui Dumnezeu este tolerantă cu oricine, până este deslușit pe deplin, până este complet dezvăluit. Antihriștii, însă, se pot căi? Nu se pot căi. Rolul pe care îl joacă în casa lui Dumnezeu este acela de lachei ai Satanei, desființând, perturbând și tulburând lucrarea casei lui Dumnezeu. Chiar dacă au anumite daruri și talente, le este imposibil să muncească susținut pentru a-și face bine datoria sau să pășească pe calea corectă. Chiar dacă antihriștii au niște aspecte folositoare, în niciun caz nu pot aduce o contribuție pozitivă lucrării lui Dumnezeu în casa Lui. Nu fac altceva decât să perturbe, să tulbure și să submineze lucrarea lui Dumnezeu și nu fac lucruri bune. I-ai păstrat ca să îi observi și să le dai șansa de a se căi, dar au fost incapabili să se căiască. În final, a fost adoptată soluția de a-i exclude. Înainte să fie excluși, îți dăduseși deja seama că asemenea persoane sunt antihriști, care ar prefera să moară decât să se căiască și că erau potrivnici față de Dumnezeu și de adevăr. În consecință, au fost excluși. Ar fi fost excluși dacă erau persoane bune? Ar fi fost excluși dacă ar putea să accepte adevărul și să se căiască? Cel mult, ar fi fost demiși din datoria lor și trimiși să facă devoțiuni spirituale și să reflecteze, nu ar fi fost excluși. Odată ce casa lui Dumnezeu decide să excludă pe cineva, înseamnă că, dacă i s-ar permite să rămână, acest om ar fi o pacoste în casa lui Dumnezeu. Nu ar face lucruri bune, doar ar provoca perturbări și tulburări și ar face tot felul de lucruri rele. Biserica în care s-ar afla, oricare ar fi ea, ar fi tulburată de el până într-acolo încât s-ar împrăștia ca nisipul, lucrarea ar stagna, majoritatea oamenilor s-ar simți foarte deznădăjduiți și și-ar pierde credința în Dumnezeu, iar unii ar vrea chiar să renunțe la credința lor, nemaiputând continua să-și facă îndatoririle. Care este motivul? Acest lucru este provocat de tulburările antihristului. Antihristul trebuie să fie gestionat, îndepărtat și exclus ca această biserică să aibă vreo speranță, ca viața bisericească să devină normală și ca aleșii lui Dumnezeu să intre pe calea cea dreaptă de credință în Dumnezeu. Unii spun: „Dumnezeu este iubire, așa că ar trebui să le dăm și antihriștilor șansa de a se căi.” Aceste cuvinte sună foarte frumos, dar chiar așa stau lucrurile? Observați cu atenție: care dintre antihriștii și oamenii răi excluși au ajuns să se cunoască ulterior și au fost capabili să urmărească și să iubească adevărul? Care dintre ei s-a căit? Niciunul dintre ei nu s-a căit și cu toții au refuzat cu încăpățânare să-și mărturisească păcatele și, indiferent după cât de mulți ani îi reîntâlnești, sunt neschimbați, continuă să se agațe de acele lucruri care s-au întâmplat în trecut și nu le uită, încercând să se justifice și să se explice. Firea lor nu s-a schimbat deloc. Dacă îi primești înapoi și le permiți să-și reia viața bisericească și să facă o datorie, tot vor perturba și vor tulbura lucrarea bisericii. Exact ca Pavel, vor face aceleași vechi greșeli, înălțându-se și mărturisind pentru ei înșiși. Nu pot merge deloc pe calea urmăririi adevărului și vor merge pe vechea lor cale, calea unui antihrist, calea lui Pavel. Aceasta este baza în care sunt excluși antihriștii.