II. Interesele antihriștilor

D. Perspectivele și destinul lor

Mai întâi, să trecem în revistă lucrurile despre care am avut părtășie la ultima adunare. (Data trecută, Dumnezeu a avut părtășie despre cel de-al doilea punct al felului în care antihriștii își tratează perspectivele și destinul – felul în care antihriștii își abordează datoria. Antihriștii au trei feluri de atitudini față de datoria lor. În primul rând, Dumnezeu a aprovizionat și a condus omenirea, așadar îndeplinirea datoriei înaintea lui Dumnezeu, în calitate de ființă creată, este un lucru complet potrivit, firesc și justificat, cel mai drept și mai frumos lucru printre oameni, dar antihriștii o privesc ca pe un fel de tranzacție și vor să își dea la schimb datoria pentru perspective bune și o destinație bună. În al doilea rând, când Dumnezeu lucrează, exprimă multe adevăruri; antihriștii nu numai că nu consideră cuvântul lui Dumnezeu ca fiind adevărul, ceva ce omenirea ar trebui să aibă, să urmărească, să accepte și să pătrundă pentru a fi mântuită, ci, din contră, consideră urmărirea perspectivelor, a destinației, a reputației și a statutului ca fiind adevărul și lucruri de care ar trebui să se agațe și pe care ar trebui să le obțină. În al treilea rând, Dumnezeu lucrează pentru a gestiona și mântui omenirea, dar, din perspectiva antihriștilor, aceasta este doar o tranzacție și un joc; cred că oamenii pot dobândi binecuvântările Împărăției Cerurilor doar prin trudă și tranzacții. Judecând după atitudinea antihriștilor față de adevărul că Dumnezeu le cere oamenilor să-și facă datoria, firea lor este ticăloasă.) Există ceva de adăugat? (Antihriștii își consideră datoria drept singura cale de a urmări binecuvântări. Odată ce dorința lor de a dobândi binecuvântări este spulberată, s-ar putea să-și abandoneze imediat datoria sau chiar să-L părăsească pe Dumnezeu. Aceasta este atitudinea antihriștilor când dorința lor de a dobândi binecuvântări este spulberată.) (Antihriștii nu se căiesc cu adevărat. Când sunt destituiți sau excluși pentru că au provocat perturbări și tulburări sau au comis fapte rele, iar casa lui Dumnezeu le mai oferă o șansă de a-și face datoria, nu sunt recunoscători. În schimb, se plâng și emit judecăți, spunând: „Mă chemi înapoi când ai nevoie de mine, dar când nu ai, pur și simplu mă alungi.” Asta arată că antihriștii nu se vor căi niciodată.) Pe scurt, esențele pe care antihriștii le manifestă în felul în care își tratează îndatoririle și felul în care tratează cuvântul lui Dumnezeu sunt practic la fel; pur și simplu manifestă aceleași firi și aceleași esențe în felul în care tratează aceste lucruri diferite. Practic, data trecută, am avut părtășie despre toate esențele pe care le manifestă antihriștii în felul în care își tratează datoria. Punctul unu: ei nu cred și refuză să recunoască faptul că al lui Dumnezeu cuvânt este adevărul; punctul doi: chiar dacă ai părtășie cu ei despre cuvântul lui Dumnezeu și ei pot înțelege adevărul, nu îl acceptă; punctul trei: refuză să se supună suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu; punctul patru: nu se căiesc niciodată cu adevărat. Nu sunt acestea esențele manifestărilor pe care le au? (Ba da.) Ați sintetizat aceste patru puncte? (Nu.) Majoritatea lucrurilor despre care ați vorbit au fost câteva dintre manifestările despre care am avut părtășie data trecută, dar tot nu ați deslușit esențele care se află în spatele acestor manifestări. Esențele pe care le manifestă antihriștii în fața adevărului și în fața lui Dumnezeu sunt întotdeauna un refuz de a recunoaște, de a accepta, de a se supune sau de a se căi. Din moment ce acesta este felul în care antihriștii tratează cuvântul lui Dumnezeu și propria datorie, cum tratează faptul că sunt emondați? Ce alte manifestări există, care le permit oamenilor să vadă că au esențele menționate anterior și care confirmă faptul că sunt antihriști, dușmani ai lui Dumnezeu și ai adevărului? Acesta este cel de-al treilea punct, despre care vom avea părtășie astăzi: felul în care antihriștii tratează emondarea lor. Acest punct este cea de-a treia subtemă a felului în care antihriștii își tratează perspectivele și destinul. Vedeți, părtășia despre fiecare adevăr necesită o asemenea părtășie specifică și căutare și chibzuire specifice. Dacă aș vorbi doar în termeni generali, nu ai fi capabil să înțelegi realitățile fiecărui adevăr într-un mod mai specific. În regulă, nu vom trece în revistă mai mult de atât conținutul despre care am avut părtășie data trecută. De data asta, vom avea părtășie formal despre cel de-al treilea punct.

3. Felul în care antihriștii tratează emondarea lor

A fi emondat este un lucru pe care s-ar putea să-l experimenteze oricine crede în Dumnezeu. Mai ales pe parcursul îndeplinirii unei datorii, cu cât trăiesc mai mult experiența de a fi emondați, majoritatea oamenilor devin tot mai conștienți de însemnătatea emondării. Consideră că există foarte multe beneficii ale emondării și sunt tot mai capabili să-și trateze corect emondarea. Desigur, atât timp cât poate îndeplini o datorie și indiferent ce datorie face, fiecare persoană va avea ocazia de a fi emondată. Oamenii normali pot trata corect emondarea. Pe de o parte, își pot accepta emondarea cu o inimă supusă lui Dumnezeu și, pe de altă parte, pot, de asemenea, să reflecteze asupra problemelor pe care le au și să ajungă să le cunoască. Acestea sunt o atitudine și o perspectivă obișnuite în felul în care oamenii care urmăresc adevărul își tratează emondarea. Așadar, și antihriștii își tratează emondarea în felul acesta? Categoric nu. Atitudinile antihriștilor și cele ale oamenilor care urmăresc adevărul sunt cu siguranță diferite când vine vorba despre felul în care aceștia își tratează emondarea. În primul rând, cu antihriștii, când vine vorba de a fi emondați, ei sunt incapabili să accepte acest lucru. Și există motive pentru care nu pot să accepte, principalul fiind că, atunci când sunt emondați, simt că au pierdut respectul celorlalți, că și-au pierdut reputația, statutul și demnitatea, că au fost lăsați în imposibilitatea de a-și ține fruntea sus în fața tuturor. Aceste lucruri au un efect în inimile lor, așa că li se pare dificil să accepte să fie emondați și au impresia că oricine îi emondează are ceva cu ei și este dușmanul lor. Aceasta este mentalitatea antihriștilor atunci când sunt emondați. Poți fi sigur de acest lucru. De fapt, prin emondare se poate dezvălui cel mai bine dacă o persoană poate să accepte adevărul și dacă poate cu adevărat să se supună. Faptul că antihriștii sunt atât de potrivnici față de emondare este suficient pentru a arăta că sunt scârbiți de adevăr și nu-l acceptă câtuși de puțin. Prin urmare, acesta este miezul problemei. Mândria lor nu este fondul problemei; faptul că nu acceptă adevărul reprezintă esența problemei. Când sunt emondați, antihriștii cer ca acest lucru să fie făcut cu un ton și o atitudine blândă. Dacă tonul celui care face acest lucru este serios și atitudinea lui este severă, un antihrist se va împotrivi, va fi sfidător și se va înfuria de rușine. Nu bagă în seamă dacă ceea ce este dezvăluit în el este corect sau dacă reprezintă o realitate și nu se gândește unde a greșit sau dacă ar trebui să accepte adevărul. Se gândește doar dacă vanitatea și mândria lui au suferit vreo lovitură. Antihriștii sunt complet incapabili să recunoască faptul că emondarea le este folositoare oamenilor și iubitoare și mântuitoare, că sunt în avantajul oamenilor. Ei nici măcar nu pot vedea acest lucru. Nu este acesta un lucru puțin lipsit de discernământ și irațional din partea lor? Prin urmare, când se confruntă cu emondarea, ce fire dezvăluie un antihrist? Fără îndoială, această fire este una de a fi scârbit de adevăr, precum și una de aroganță și intransigență. Acest lucru dezvăluie faptul că natura-esență a antihriștilor este aceea de a fi scârbiți de adevăr și de a-l urî. Prin urmare, antihriștii se tem cel mai mult de propria emondare; de îndată ce sunt emondați, starea lor urâtă este complet expusă. Când antihriștii sunt emondați, ce manifestări au și ce lucruri este posibil să facă sau să spună, care le permit celorlalți să vadă clar că antihriștii sunt antihriști, că sunt diferiți de persoanele corupte obișnuite și că natura-esență pe care o au este distinctă de a celor care urmăresc adevărul? Voi oferi câteva exemple, iar voi vă puteți gândi la ele și le puteți completa. Când antihriștii sunt emondați, mai întâi calculează și se gândesc: „Ce fel de persoană mă emondează? Ce vrea să insinueze? Cum de știe despre asta? De ce m-a emondat? Oare mă disprețuiește? Oare am spus ceva care a ofensat-o? Oare se răzbună pe mine pentru că am ceva bun și nu i-am dat acel lucru și se folosește de această oportunitate ca să mă șantajeze?” În loc să reflecteze și să ajungă să-și cunoască propriile fărădelegi, faptele greșite din trecut și firile corupte pe care le-au dezvăluit, vor să găsească indicii în faptul că au fost emondați. Consideră că este ceva suspicios în legătură cu asta. Așa își tratează ei emondarea. Există vreo acceptare adevărată aici? Există vreo cunoaștere sau vreo reflectare adevărată? (Nu.) Când majoritatea oamenilor sunt emondați, acest lucru se poate întâmpla pentru că au dezvăluit firi corupte. Poate fi și pentru că au făcut ceva greșit din pricina ignoranței și au vândut interesele casei lui Dumnezeu. Se poate, totodată, să fie pentru că au fost superficiali în datoria lor, iar asta a provocat pierderi lucrării casei lui Dumnezeu. Lucrul cel mai detestabil este că oamenii fac în mod flagrant ceea ce doresc, fără reținere, încalcă principiile și perturbă și tulbură lucrarea casei lui Dumnezeu. Acestea sunt principalele motive pentru care oamenii sunt emondați. Indiferent de împrejurările care determină emondarea unei persoane, care este cea mai importantă atitudine pe care trebuie să o ai față de acest lucru? În primul rând, trebuie să îl accepți. Indiferent cine te emondează, din ce motiv, indiferent dacă ți se pare dur sau ce ton și formulare folosește, ar trebui să îl accepți. Apoi, ar trebui să recunoști ce ai greșit, ce fire coruptă ai dezvăluit și dacă ai acționat în conformitate cu adevărurile-principii. Aceasta este atitudinea pe care ar trebui să o ai înainte de toate. Și au antihriștii o astfel de atitudine? Nu au; de la început până la sfârșit, atitudinea pe care o emană este una de împotrivire și repulsie. Având o astfel de atitudine, pot ei să fie liniștiți înaintea lui Dumnezeu și să accepte cu modestie să fie emondați? Nu, nu pot. Așadar, ce vor face, atunci? În primul rând, vor discuta aprins și vor oferi justificări, apărând și contrazicând greșelile pe care le-au făcut și firea coruptă pe care au dezvăluit-o, în speranța de a câștiga înțelegerea și iertarea oamenilor, astfel încât să nu fie nevoiți să-și asume nicio responsabilitate sau să accepte cuvinte care-i emondează. Care este atitudinea de care dau dovadă atunci când se confruntă cu emondarea? „Nu am păcătuit. Nu am greșit cu nimic. Dacă am făcut o greșeală, am făcut-o cu un motiv; dacă am comis o greșeală, nu am făcut-o intenționat, nu ar trebui să fiu nevoit să-mi asum responsabilitatea pentru asta. Cine nu face câteva greșeli?” Ei se folosesc de aceste afirmații și expresii, dar nu caută adevărul și nici nu recunosc greșelile pe care le-au făcut sau firile corupte pe care le-au dezvăluit – și, cu siguranță, nu-și recunosc intenția și țelul avut când au făcut rău. Oricât de evidente ar fi greșelile pe care le-au făcut și oricât de mare ar fi pierderea pe care au cauzat-o, închid ochii la aceste lucruri. Nu se simt deloc triști sau vinovați și nu au nicio mustrare de conștiință. În schimb, se justifică cu toată puterea și duc un război al cuvintelor, gândindu-se: „Toată lumea are un punct de vedere justificabil. Fiecare are motivele lui; se rezumă la cine e un orator mai bun. Dacă pot face o majoritate să-mi creadă justificarea și explicația, atunci câștig, iar adevărurile despre care vorbești nu sunt adevăruri, iar faptele tale nu sunt valide. Vrei să mă condamni? Nicio șansă!” Când un antihrist este emondat, în adâncul inimii și sufletului său, se opune complet și hotărât, simte repulsie și respinge asta. Atitudinea sa este: „Orice ai avea de spus, oricâtă dreptate ai avea, nu voi accepta și nu voi recunoaște. Nu sunt eu de vină.” Indiferent cum scot faptele la iveală firea lor coruptă, ei nu o recunosc, nici nu o acceptă, ci continuă cu sfidarea și împotrivirea lor. Orice spun alții, ei nu acceptă sau recunosc acel lucru, ci gândesc: „Să vedem cine vorbește mai bine decât cine; să vedem cine este un orator mai bun”. Acesta este un fel de atitudine cu care antihriștii tratează emondarea lor.

Faptul că o persoană poate sau nu să accepte adevărul este dezvăluit atunci când este emondată. Antihriștii sunt foarte clari când spun cuvinte și doctrine, dar când sunt emondați, sfidează, se ceartă și se împotrivesc neîncetat și nu acceptă deloc adevărul. Nu pot pune în practică niciunul dintre cuvintele și doctrinele pe care le perorează de obicei. De ce? Motivul este că, prin esența lor, antihriștii sunt scârbiți de adevăr. Firea antihriștilor este extrem de haină și arogantă. Atitudinea lor în fața adevărului și a faptelor este mereu una de intransigență, împotrivire și antipatie. Când sunt emondați, pe lângă faptul că se justifică și se explică pe cât de mult pot pentru a-și menține reputația, antihriștii au convingerea cea mai puternică: „Cred în dumnezeu, nu în vreo persoană. Dumnezeu e drept, iar această persoană, indiferent cum mă emondează, nu-mi poate decide destinul. Nu accept adevărul, dar ce poate face în privința asta?” În inimile lor, sunt sfidători: „Indiferent cât de corecte sau în conformitate cu adevărul sunt lucrurile pe care le spune această persoană de pe pământ, ele nu sunt adevărul, doar cuvântările directe de la dumnezeul din ceruri sunt adevărul; indiferent cum judecă și mustră oamenii și cum îi emondează, această persoană de pe pământ nu este dreaptă, doar dumnezeu din ceruri este drept.” Care este insinuarea lor nerostită? „Indiferent cât de corecte sau în conformitate cu adevărul sunt lucrurile pe care le spune dumnezeu de pe pământ, ele nu sunt adevărul. Numai dumnezeu din ceruri este adevărul, dumnezeu din ceruri este măreț. Cu toate că și dumnezeu de pe pământ poate exprima adevărul, el nu se poate compara cu dumnezeu din ceruri.” Nu asta vor să spună? (Ba da.) „Eu cred în dumnezeu din ceruri, nu în dumnezeu de pe pământ. Indiferent cât de corecte sau în conformitate cu adevărul sunt cuvintele pe care tu, această persoană obișnuită, le rostești, tot nu ești dumnezeu din ceruri. Dumnezeu din ceruri este suveran asupra tuturor lucrurilor. Dumnezeu din ceruri îmi hotărăște destinul. Dumnezeu de pe pământ nu-mi poate hotărî destinul. Indiferent cât de compatibile cu adevărul sunt lucrurile pe care le spune dumnezeu de pe pământ, eu nu le voi accepta. Îl accept numai pe dumnezeu din ceruri și mă supun doar lui. Oricum m-ar trata dumnezeu din ceruri, mă voi supune.” Antihriștii dezvăluie toate aceste cuvinte atunci când sunt emondați. Toate aceste cuvinte provin din inimile lor. Cuvintele acestea sincere ale lor reprezintă în întregime firea lor și le dezvăluie natura-esență care este scârbită de adevăr și îl urăște. Când antihriștii dezvăluie aceste cuvinte, adevărata lor față este complet expusă. Se poate spune că oricine este capabil să rostească aceste cuvinte este un antihrist autentic, un diavol și o satană autentică. Atunci când sunt emondați, unii antihriști afișează o atitudine neclintită, care nu este nici servilă, nici autoritară. Nu acceptă adevărul sau emondarea, nici nu ajung să se cunoască realmente. În schimb, se retrag în acea convingere a lor și o folosesc ca să-și apere reputația, statutul și simțul existenței, dezvăluindu-și complet esența neîncrezătoare. Folosesc cuvintele „cred în dumnezeu, nu în vreo persoană, iar dumnezeu e drept” ca să-i contrazică și să-i înfrângă pe toți și ca să nege adevărul și pe Dumnezeu de pe pământ. În același timp, folosesc aceste cuvinte ca să-și ascundă responsabilitatea pentru propriile păcate și să o eludeze și să-și ascundă firile corupte și natura-esență. Antihriștii își folosesc convingerea și teoriile ca să-și ascundă faptele rele și, de asemenea, le folosesc ca să se liniștească și să se păzească. Cum se liniștesc? Se gândesc: „E în regulă, ce spune această persoană de pe pământ nu contează. Indiferent cât de corecte sunt lucrurile pe care le spune, nu le voi accepta. Atât timp cât nu le accept, lucrurile pe care le spune nu sunt fapte și nu sunt în conformitate cu adevărul. Așadar, nu trebuie să-mi asum răspunderea pentru nicio greșeală, faptă greșită sau fărădelege comit, pot pur și simplu să fac cum îmi place, să merg mândru, cu fruntea sus, și să fac lucrurile în felul meu, așa ca înainte.” Așadar, antihriștii continuă să meargă așa pe calea lor, fără să aibă nicio îndoială și nicio rușine, agățându-se până la sfârșit de dorința și intenția lor de a dobândi binecuvântări. Aceasta este adevărata față a antihriștilor.

Când sunt emondați, antihriștii sunt dezvăluiți. Acesta este momentul în care este cel mai probabil ca natura-esență pe care o au să fie expusă. În primul rând: pot ei să mărturisească faptele lor rele? În al doilea rând: pot să reflecteze asupra lor și să se cunoască pe sine? Și, în al treilea rând: pot să accepte din partea lui Dumnezeu atunci când sunt emondați? Cu aceste trei măsuri, se poate vedea natura-esență a unui antihrist. Dacă o persoană poate să se supună atunci când emondarea se abate asupra sa și să reflecteze asupra propriei persoane și, prin urmare, poate ajunge să-și dea seama de propriile dezvăluiri de corupție și esența coruptă, atunci aceasta este o persoană care poate să accepte adevărul. Nu este un antihrist. Aceste trei măsuri reprezintă întocmai ceea ce îi lipsește unui antihrist. Antihristul face altceva în schimb, ceva la care nimeni nu se aștepta – adică, atunci când este emondat, contraatacă prin acuzații nefondate. În loc să-și mărturisească faptele greșite și să-și recunoască firea coruptă, el condamnă persoana care îl emondează. Cum face asta? El spune: „Nu toate emondările sunt neapărat corecte. Emondarea se referă doar la condamnarea și judecata din partea omului; nu sunt făcute în locul lui dumnezeu. Doar dumnezeu este drept. Oricine i-ar condamna pe alții este de condamnat.” Nu este aceasta o contraacuzație nefondată? Ce fel de persoană este cea care ar face astfel de contraacuzații nefondate? Numai o persoană care deranjează fără sens, care este insensibilă la rațiune ar face acest lucru și numai cineva de teapa diavolilor și a Satanei ar face acest lucru. O persoană care are conștiință și rațiune nu ar face niciodată așa ceva. Așadar, cei care fac contraacuzații nefondate când sunt emondați sigur sunt oameni răi. Cu toții sunt diavoli. Ce spun adesea antihriștii, atunci când fac contraacuzații nefondate? „Cred în dumnezeu și dumnezeu e drept! Mă supun lui dumnezeu, nu vreunei persoane! Nu toate emondările sunt neapărat corecte. Dacă dumnezeu mă emondează, voi accepta, dar dacă oamenii mă emondează, nu voi accepta!” Primul lucru pe care îl vor spune antihriștii este: „Dumnezeu e drept!” Poți auzi că în tonul lor este o mentalitate malițioasă. Al doilea lucru pe care îl spun este: „Mă supun lui dumnezeu, nu vreunei persoane!” Ați auzit aceste două afirmații? (Da.) Le-ați rostit vreodată? (Nu.) Majoritatea oamenilor nu îndrăznesc să facă aceste două afirmații. Doar când li se întâmplă un lucru pe care îl consideră pozitiv și pe care cred că ar trebui să îl accepte, spun: „Dumnezeu chiar este drept, a fost corect să fiu emondat și disciplinat.” Acceptă asta într-un mod pozitiv și nu folosesc deloc aceste cuvinte ca să-și apere propriile interese sau să se justifice și să se explice. Acceptă și recunosc cu adevărat, din adâncul inimii, aceste cuvinte și acest fapt. Atitudinea antihriștilor este diferită. În contextul emondării lor, ar putea folosi acest ton al vocii sau acest tip de intenție pentru a spune: „Cred în dumnezeu și dumnezeu e drept! Mă supun lui dumnezeu, nu vreunei persoane!” Ce înseamnă asta? Sunt ei oameni care acceptă adevărul? Cu siguranță nu. Neagă faptul că emondarea vine de la Dumnezeu și este aprobată de El. Incapacitatea lor de a o accepta de la Dumnezeu dovedește pe deplin faptul că ei nu recunosc suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor și nu cred că ale Lui cuvinte sunt adevărul. Atunci, cum pot recunoaște că Dumnezeu e drept? În mod clar, folosesc aceste cuvinte, care par corecte la prima vedere, ca să-i condamne pe ceilalți, să-i condamne pe cei care le sunt nefavorabili, care îi emondează și care le expun firile corupte. Nu sunt acestea acțiunile oamenilor răi? Aceștia sunt oameni răi. Oamenii răi pot folosi cuvinte corecte ca să I se împotrivească lui Dumnezeu și să se opună adevărului în momente critice și pot folosi cuvinte corecte ca să-și apere propriile interese, propria imagine și propria faimă și reputație. Nu este o nerușinare? „Cel rău ia o înfățișare obraznică” (Proverbe 21:29), această propoziție este confirmată în cazul oamenilor răi și al antihriștilor. Antihriștii sunt asemenea oameni.

Un alt lucru pe care îl spun antihriștii este: „Cred în dumnezeu, nu în vreo persoană!” La prima vedere, sună greșit această propoziție? (Nu.) A crede în Dumnezeu este desigur corect – omul nu poate crede în vreo persoană. Aceste cuvinte sunt foarte decente și corecte, nu este nimic în neregulă cu ele. Din păcate, sensul acestei propoziții se schimbă când provine din gura unui antihrist. Ce arată această schimbare de sens? Că antihriștii folosesc cuvintele corecte ca să scape din necazuri și să se explice. Ce intenție au când rostesc aceste cuvinte? Ce motiv au să rostească aceste cuvinte? Ce aspecte ale esenței lor sunt demonstrate de acest lucru? (Că nu acceptă adevărul, că îl urăsc.) Corect, nu acceptă adevărul. Așadar, nu acceptă adevărul, însă vor spune deschis: „Nu îl accept; chiar dacă ceea ce ai spus este corect, nu voi accepta”? Dacă ar spune asta, oamenii ar fi capabili să-i discearnă și toată lumea i-ar respinge, iar ei nu ar fi capabili să-și păstreze poziția favorabilă, așa că nu pot spune așa ceva. În inimile lor, înțeleg clar aceste lucruri. În asta constă înșelătoria și ticăloșia antihriștilor. Se gândesc: „Dacă te contrazic public, dacă vociferez public împotriva ta și mă opun ție, vei spune că nu accept adevărul. Atunci, nu te voi lăsa să vezi că nu accept adevărul. Voi folosi alte mijloace ca să rezolv această chestiune și să mă apăr.” Așadar, spun: „Cred în dumnezeu, nu în vreo persoană.” Indiferent dacă ei cred în Dumnezeu sau în vreo persoană, ceea ce disecăm aici este dacă antihriștii acceptă adevărul. Spunând asta, nu confundă conceptele? Confundă conceptele și încearcă să păcălească oamenii. Pentru a împiedica oamenii să vadă că nu acceptă adevărul, spun că Îl recunosc pe Dumnezeu și adevărul, că ei cred în Dumnezeu și că Dumnezeu este adevărul și că, întrucât Dumnezeu este adevărul, El nu poate deveni o persoană și, dacă devine o persoană, atunci nu are adevărul și acea persoană nu este Dumnezeu. Judecând după asta, nu au fost dezvăluiți deja drept antihriști? Pur și simplu nu recunosc că Dumnezeu poate deveni Hristos și o persoană obișnuită. Cred că numai Dumnezeu din Ceruri, numai acel Dumnezeu care este invizibil și intangibil și care poate fi închipuit și folosit arbitrar de om este Dumnezeu. Există similarități între această părere și cea a lui Pavel? (Da.) Care era atitudinea lui Pavel față de Hristos de pe pământ? L-a recunoscut? L-a acceptat? (Nu.) Pavel a spus: „Hristos este fiul dumnezeului viu, iar noi suntem, de asemenea, fii ai dumnezeului viu. Asta înseamnă că suntem cu toții frați și surori ai lui hristos și, în ceea ce privește vechimea, suntem toți egali. Dumnezeu în care credem este în ceruri. Nu există niciun dumnezeu pe pământ. Așadar, nu înțelegeți greșit, această persoană de pe pământ este hristos, este fiul lui dumnezeu. El nu este la fel ca dumnezeu. Nu-l poate reprezenta pe dumnezeu din ceruri, omul nu îl poate considera adevărul și omul nu este nevoit să-l urmeze.” Ce putem diseca din aceste cuvinte pe care le spun antihriștii: „Cred în dumnezeu, nu în vreo persoană”? La fel ca Pavel, ei Îl recunosc doar pe Dumnezeul nedeslușit din Ceruri și nu recunosc că Hristos e Dumnezeu. Cu alte cuvinte, ei nu recunosc faptul că Dumnezeu S-a întrupat și a devenit o persoană obișnuită – în această privință, antihriștii sunt exact la fel ca Pavel. Ce vor să spună este: „Dacă tu crezi în dumnezeu, atunci crede în dumnezeu, nu în vreo persoană. E inutil să crezi în vreo persoană, nu poți dobândi binecuvântări din credința în vreo persoană. Pentru a crede în dumnezeu, trebuie să crezi în dumnezeu din ceruri, dumnezeul invizibil. Dumnezeu din ceruri este măreț și atotputernic, ce poate face dumnezeul de pe pământ? Poate doar să exprime niște adevăruri și să rostească niște cuvinte corecte.” Dacă le disecăm și le judecăm esența pe baza acestor cuvinte, ei se împotrivesc lui Hristos, nu-L recunosc și neagă faptul că Dumnezeu S-a întrupat. Sunt antihriști în toată regula.

Când sunt emondați, când întâmpină obstacole și când cineva îi expune, antihriștii folosesc expresia „Dumnezeu este drept” ca să se apere, să nege faptul că cealaltă persoană i-a expus și să nege că i-a emondat. Orice-ar fi, când sunt emondați, atitudinea lor principală este una de sfidare, împotrivire și neacceptare, făcând tot ce le stă în putință pentru a se explica și a se apăra. Unii chiar spun: „Timpul va dezvălui tot. Dumnezeu este drept. Să-l lăsăm pe dumnezeu să dezvăluie asta pentru mine într-o zi!” Fiind oameni corupți, indiferent cât de mari sunt pierderile pe care le provoacă lucrării casei lui Dumnezeu pe parcursul îndeplinirii propriei îndatoriri, nu le pasă de acest lucru, nici nu îi dau vreo atenție. Dacă acest fapt este expus, ei tot nu recunosc că aceste pierderi au fost provocate de ei și nu sunt dispuși să-și asume responsabilitatea. În cele din urmă, tot vor să-L lase pe Dumnezeu să dezvăluie asta pentru ei, ca și cum Dumnezeu ar exista ca să-i slujească și trebuie să-i apere când greșesc, ca și cum El ar fi un astfel de Dumnezeu. Ei nu acceptă adevărul, nu acceptă emondarea și nu sunt capabili să se cunoască, dar asta nu este tot – chiar Îi cer lui Dumnezeu să dea explicații pentru ei și să le găsească justificări. Nu este acesta un lucru rușinos? Este foarte rușinos! Antihriștii sunt cu toții extrem de nerușinați și sunt și extrem de ticăloși. Acesta este un aspect. Când sunt emondați, antihriștii folosesc adesea două afirmații. Care sunt acelea? („Cred în dumnezeu, nu în vreo persoană!” „Dumnezeu este drept!”) Acestea sunt două zicale pe care le folosesc de obicei. Nu pot rosti niciun alt fel de raționament fals, nu îndrăznesc să o facă. Folosesc două afirmații corecte ca să inducă oamenii în eroare, ca să aducă argumente nerezonabile pentru ei înșiși, încercând să transforme ceva greșit în ceva corect, să transforme ceva ticălos în ceva drept, să-și transforme greșelile și pierderile pe care le-au provocat în lucruri justificate. Vor să folosească aceste două afirmații ca să anuleze toate aceste lucruri dintr-o lovitură, să le șteargă complet și pretind că ele nu există și continuă să creadă așa cum au făcut întotdeauna. Există căință în această manifestare a antihriștilor? (Nu, nu există.) Nu numai că nu se căiesc, dar, de asemenea, manifestă alt aspect al antihriștilor – aversiune față de adevăr, aroganță, ticăloșie și hainie. Aroganța lor se manifestă în faptul că disprețuiesc pe oricine îi emondează, gândindu-se: „Ești doar o persoană, nu mă tem de tine!” Nu este o aroganță? (Ba da.) În ce fel se manifestă ticăloșia lor? (Fac contraacuzații nefondate.) Faptul că fac contraacuzații nefondate este un aspect și alt aspect este că folosesc cuvinte corecte ca să se explice, să se justifice și să se apere. Ce altă fire se află în asta? Faptul că fac contraacuzații nefondate este tot un lucru hain. Antihriștii nu recunosc că al lui Dumnezeu cuvânt este adevărul. Dacă cineva expune această esență a lor, ei tot nu acceptă faptul că nu recunosc adevărul. Nu reflectează asupra lor și nu încearcă să se cunoască; în schimb, fac contraacuzații nefondate și folosesc cuvinte corecte și plăcute auzului ca să-i condamne pe ceilalți. Metodele și zicalele pe care le folosesc pentru a-i condamna pe ceilalți sunt atât insidioase, cât și ticăloase. Știu ce cuvinte să folosească pentru a-i condamna pe ceilalți și a-i reduce la tăcere, astfel încât alți oameni să nu știe ce să mai spună și să nu le poată face nimic. Aceasta este ticăloșie. Această metodă și practică a lor este o fire haină în toată regula. Acestea sunt mai multe firi ale antihriștilor pe care le putem diseca din chestiunea emondării acestora. Nu se potrivesc aceste firi și dezvăluiri ale antihriștilor cu cele patru puncte despre care am vorbit anterior? (Ba da.) Care sunt acele patru puncte? (Punctul unu este că nu cred și refuză să recunoască faptul că al lui Dumnezeu cuvânt este adevărul; punctul doi este: chiar dacă ai părtășie cu ei despre cuvântul lui Dumnezeu și ei pot înțelege adevărul, nu îl acceptă; punctul trei este că refuză să se supună suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu; punctul patru este că nu se căiesc niciodată cu adevărat.) Nu cred, nu acceptă, nu se supun și nu se căiesc, acești „patru nu” reprezintă esența antihriștilor. Antihriștii nu vor accepta niciodată adevărul și nu-și vor pleca niciodată capetele în fața faptelor. Acest lucru reprezintă refuzul încăpățânat de a se căi și este ceva care se revarsă din natura antihriștilor. Aceasta este prima manifestare a felului în care antihriștii își tratează emondarea. Deși antihriștii au aceeași fire-esență, zicalele faimoase și mottourile grozave care le ies pe gură cu siguranță nu sunt la fel. Uneori, antihriștii ar putea spune una, iar alteori ar putea spune alta, dar indiferent ce fel de discurs le iese pe gură, caracteristicile și esența lui vor fi aceleași – esența cuvintelor lor este aceea de neacceptare a adevărului. Dacă nu acceptă adevărul, atunci ce anume sunt aceste cuvinte ale lor? Sunt cuvinte în conformitate cu adevărul? Sunt cuvinte omenești sau cuvinte care sunt în conformitate cu etica? Sunt cuvinte în conformitate cu rațiunea și conștiința? (Sunt cuvinte diavolești.) Corect. A le numi cuvinte goale sau cuvinte confuze nu le definește cu exactitate, dar a spune că sunt cuvinte diavolești explică problema.

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.