Care este cea mai evidentă manifestare a unui antihrist? În primul rând, nu acceptă adevărul, lucru pe care poate să-l vadă toată lumea. Nu numai că nu acceptă sugestiile altor oameni, dar, cel mai important, nu acceptă nici emondarea. Este sigur, dincolo de orice îndoială, că antihriștii nu acceptă adevărul; dacă ar putea să accepte adevărul, atunci nu ar fi antihriști. Așadar, de ce își mai fac antihriștii îndatoririle? Care anume este intenția lor când își fac îndatoririle? „Să primească de o sută de ori mai mult în această viață și viață veșnică în lumea care va veni.” Urmează întru totul această zicală în îndatoririle lor. Nu este aceasta o tranzacție? Categoric este o tranzacție. Judecând după natura acestei tranzacții, nu este aceasta o fire ticăloasă? (Ba da.) Așadar, în ce fel sunt ticăloși? Îmi poate spune cineva? (Deși aud atât de multe adevăruri exprimate de Dumnezeu, antihriștii nu le urmăresc niciodată. Se țin strâns de statutul lor și nu renunță la el, făcându-și datoria doar pentru beneficiile personale și ca să exercite putere asupra celorlalți.) Acest răspuns este oarecum corect, ai înțeles într-o oarecare măsură, dar nu este suficient de specific. Dacă știu prea bine că este greșit să facă tranzacții cu Dumnezeu, dar perseverează până la sfârșit și refuză să se căiască, atunci această problemă este gravă. În prezent, majoritatea oamenilor își fac îndatoririle cu intenția de a dobândi binecuvântări. Toți vor să se folosească de îndeplinirea îndatoririlor lor ca să fie recompensați și să obțină o cunună și nu înțeleg semnificația îndeplinirii unei datorii. Trebuie să avem părtășie în mod clar despre această problemă. Așadar, să vorbim mai întâi despre cum anume a luat naștere datoria oamenilor. Dumnezeu lucrează ca să gestioneze și să mântuiască omenirea. Sigur că Dumnezeu are cerințe de la oameni, iar aceste cerințe sunt datoria lor. Este evident că datoria oamenilor provine din lucrarea lui Dumnezeu și din cerințele Lui de la omenire. Indiferent de datoria pe care o îndeplinește cineva, este cel mai potrivit lucru pe care l-ar putea face, cel mai frumos și mai just lucru în mijlocul omenirii. În calitate de ființe create, se cuvine ca oamenii să-și îndeplinească datoria și abia atunci pot primi aprobarea Creatorului. Ființele create trăiesc sub stăpânirea Creatorului și acceptă tot ceea ce este oferit de Dumnezeu și tot ceea ce vine de la Dumnezeu, așa că ar trebui să-și îndeplinească responsabilitățile și obligațiile. Acest lucru este absolut firesc și justificat și a fost predestinat de Dumnezeu. Din asta se poate vedea că, pentru oameni, îndeplinirea datoriei unei ființe create este mai justă, mai frumoasă și mai nobilă decât orice altceva făcut în timpul vieții pe pământ; nimic din omenire nu este mai semnificativ sau mai vrednic și nimic nu aduce un sens și o valoare mai mare vieții unei persoane create decât îndeplinirea datoriei de ființă creată. Pe pământ, doar grupul de oameni care îndeplinesc cu adevărat și sincer datoria unei ființe create sunt cei care I se supun Creatorului. Acest grup nu urmează tendințele lumești; ei se supun conducerii și îndrumării lui Dumnezeu, ascultă doar de cuvintele Creatorului, acceptă adevărurile exprimate de Creator și trăiesc după cuvintele Creatorului. Aceasta este cea mai adevărată, cea mai răsunătoare mărturie și este cea mai bună mărturie a credinței în Dumnezeu. Ca o ființă creată să poată îndeplini datoria unei creaturi a lui Dumnezeu, să-L poată mulțumi pe Creator, este cel mai frumos lucru din mijlocul omenirii și e ceva ce ar trebui să fie răspândit ca o poveste care să fie lăudată de toți oamenii. Orice lucru încredințează Creatorul ființelor create ar trebui să fie acceptat necondiționat de acestea; pentru omenire, aceasta este o chestiune care ține atât de fericire, cât și de privilegiu, iar pentru toți aceia care îndeplinesc datoria unei ființe create, nimic nu e mai frumos sau demn de comemorare – este ceva pozitiv. Iar în ceea ce privește modul în care Creatorul îi tratează pe cei care pot îndeplini datoria unei ființe create și ceea ce le promite El, aceasta e o chestiune pentru Creator; nu e treaba omenirii create. Ca să vorbim puțin mai clar și mai simplu, asta depinde de Dumnezeu, iar oamenii nu au dreptul să intervină. Vei obține orice îți dă Dumnezeu, iar dacă El nu îți dă nimic, atunci nu poți spune nimic despre asta. Când o ființă creată acceptă însărcinarea dată de Dumnezeu și cooperează cu Creatorul pentru a-și îndeplini datoria și a face ceea ce poate, aceasta nu este o tranzacție sau un târg; oamenii nu ar trebui să încerce să dea la schimb expresii ale atitudinilor sau ale acțiunilor și comportamentelor lor pentru a câștiga vreo promisiune sau vreo binecuvântare de la Dumnezeu. Când Creatorul vă încredințează această lucrare, e corect și cuvenit ca, drept ființe create, să acceptați această datorie și însărcinare. Există vreun aspect tranzacțional în asta? (Nu.) În ceea ce-L privește pe Creator, El e dispus să vă încredințeze fiecăruia dintre voi îndatoririle pe care se cuvine să le îndeplinească oamenii; iar din partea omenirii create, oamenii ar trebui să accepte cu bucurie această datorie, tratând-o drept obligația vieții lor, drept valoarea pe care ar trebui să o trăiască în această viață. Nu există nicio tranzacție aici, acesta nu e un schimb echivalent, cu atât mai puțin implică vreo recompensă sau alte afirmații pe care și le închipuie oamenii. Acesta nu e sub nicio formă un negoț, nu e vorba despre a da la schimb pentru altceva prețul pe care îl plătesc oamenii sau munca asiduă pe care o depun atunci când își îndeplinesc datoria. Dumnezeu nu a spus acest lucru niciodată și nu ar trebui să fie înțeles în felul acesta de om. Creatorul îi dă omenirii o însărcinare, iar o ființă creată, după ce primește însărcinarea pe care o dă Creatorul, se angajează să-și îndeplinească datoria. În această chestiune, în acest proces, nu există nimic tranzacțional; este un lucru destul de simplu și de adecvat. Este exact la fel ca în cazul părinților care, după ce au un copil, îl cresc fără să impună condiții sau să se plângă. Cât despre faptul că acel copil ajunge sau nu să fie devotat la maturitate, părinții lui nu au avut astfel de cerințe din ziua în care s-a născut. Nu există niciun părinte care, după ce are un copil, spune: „Îl cresc doar ca să mă slujească și să mă onoreze în viitor. Dacă nu mă va onora, îl voi sugruma chiar acum.” Nu există niciun astfel de părinte. Așadar, judecând după modul în care părinții își cresc copiii, este o obligație, o responsabilitate, nu? (Da.) Părinții își vor crește în continuare copiii, indiferent dacă aceștia sunt devotați sau nu și, indiferent de greutăți, îi vor crește până la maturitate, sperând la tot ce e mai bun pentru ei. Nu există nimic condiționat sau tranzacțional în această responsabilitate și obligație pe care părinții o au față de copilul lor. Cei care au o experiență relevantă pot înțelege asta. Majoritatea părinților nu au niciun standard obligatoriu pentru a stabili dacă le este devotat copilul lor. Dacă le este devotat, sunt puțin mai veseli decât dacă nu le-ar fi și vor fi puțin mai fericiți la bătrânețe. Dacă nu le este devotat, pur și simplu vor lăsa lucrurile așa cum sunt. Așa vor gândi majoritatea părinților care sunt oarecum deschiși la minte. În concluzie, indiferent dacă e vorba despre părinți care își cresc copiii sau de copiii care-și întrețin părinții, chestiunea ține de responsabilitate, de obligație și de rolul așteptat de la o persoană. Desigur, toate acestea sunt chestiuni mărunte în comparație cu îndeplinirea datoriei unei ființe create, dar dintre chestiunile lumii omenești, ele sunt printre cele mai frumoase și mai juste. E de la sine înțeles că asta se aplică și mai mult îndeplinirii datoriei de către o ființă creată. Ca ființă creată, când cineva vine înaintea Creatorului, se cuvine să își îndeplinească datoria. Acesta este un lucru foarte potrivit de făcut și acea persoană ar trebui să îndeplinească această responsabilitate. Cu condiția ca ființele create să își îndeplinească îndatoririle, Creatorul a făcut o lucrare și mai importantă în rândul omenirii, a săvârșit o etapă suplimentară a lucrării asupra oamenilor. Și ce lucrare este aceasta? Ea oferă omenirii adevărul, permițându-le oamenilor să câștige adevărul de la Dumnezeu în timp ce își îndeplinesc îndatoririle și, astfel, să se lepede de firile lor corupte și să fie purificați, să satisfacă intențiile lui Dumnezeu și să pășească pe calea cea dreaptă în viață și, în cele din urmă, să fie capabili să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, să obțină mântuirea deplină și să nu mai fie supuși chinurilor Satanei. Acesta este efectul pe care Dumnezeu intenționează să-l obțină în cele din urmă, punând omenirea să-și îndeplinească îndatoririle. Prin urmare, în timpul procesului de îndeplinire a datoriei tale, Dumnezeu nu te face doar să vezi un lucru clar și să înțelegi puțin adevăr, nici nu te lasă doar să te bucuri de harul și binecuvântările pe care le primești îndeplinindu-ți datoria ca ființă creată. Mai degrabă, El îți permite să fii purificat și mântuit și, în cele din urmă, să ajungi să trăiești în lumina chipului Creatorului. Această „lumină a chipului” Creatorului implică numeroase înțelesuri și conținut extins – nu vom vorbi despre acest lucru astăzi. Desigur, Dumnezeu va emite promisiuni și binecuvântări unor astfel de oameni și va face declarații diferite despre ei – aceasta este o altă chestiune viitoare. În ceea ce privește prezentul, ce primește de la Dumnezeu oricine vine înaintea Lui și își face datoria de ființă creată? Adevărul și viața, cele mai valoroase și mai frumoase lucruri în rândul omenirii. Nicio ființă creată din rândul omenirii nu poate primi ușor astfel de binecuvântări din mâna Creatorului. Un lucru atât de frumos și atât de măreț este strâmbat de cei de teapa antihriștilor într-o tranzacție, în care ei solicită cununi și recompense din mâna lui Dumnezeu. O astfel de tranzacție transformă cel mai frumos și mai just lucru în cel mai urât și mai ticălos. Nu asta fac antihriștii? Judecând după aceasta, oare nu sunt ei ticăloși? Sunt într-adevăr foarte ticăloși! Aceasta este o manifestare a ticăloșiei lor.

În zilele de pe urmă, Dumnezeu vine întrupat să lucreze, exprimă multe adevăruri, dezvăluie umanității toate tainele planului de gestionare al lui Dumnezeu și aprovizionează cu toate adevărurile pe care oamenii trebuie să le înțeleagă și să le pătrundă pentru a fi mântuiți. Aceste adevăruri și aceste cuvinte ale lui Dumnezeu sunt comori pentru toți cei care iubesc lucrurile pozitive. Adevărurile sunt nevoile omenirii corupte și sunt comori neprețuite pentru omenire. Fiecare dintre cuvintele, cerințele și intențiile lui Dumnezeu sunt lucruri pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă și să le priceapă, sunt lucruri pe care oamenii trebuie să le respecte ca să poată obține mântuirea și sunt adevăruri pe care ființele umane trebuie să le dobândească. Dar antihriștii văd aceste cuvinte drept teorii și sloganuri, nici măcar nu pleacă urechea la ele și, mai rău, le disprețuiesc și le neagă. Antihriștii văd cele mai prețioase lucruri din rândul umanității drept minciunile șarlatanilor. În inimile lor, antihriștii cred că nu există Mântuitor, să nu mai vorbim de adevăr sau de lucruri pozitive în lume. Ei cred că orice este frumos și orice beneficiu trebuie câștigat de mâinile oamenilor și luat cu forța prin strădania lor. Antihriștii cred că oamenii lipsiți de ambiții și vise nu vor reuși niciodată, dar inimile lor sunt pline de aversiune și ură față de adevărul exprimat de Dumnezeu. Ei consideră că adevărurile exprimate de Dumnezeu sunt teorii și sloganuri, dar consideră că puterea, interesele, ambiția și dorința sunt cauze drepte de gestionat și de urmărit. De asemenea, folosesc serviciul pe care îl fac prin darurile lor ca pe un mijloc de a negocia cu Dumnezeu în încercarea de a intra în Împărăția cerurilor, de a obține cununi și de a se bucura de binecuvântări și mai mărețe. Nu este ticălos acest lucru? Cum interpretează ei intențiile lui Dumnezeu? Ei spun: „Dumnezeu stabilește cine este șeful văzând cine se consumă și suferă cel mai mult pentru el și cine plătește cel mai mare preț. El determină cine poate intra în Împărăție și cine primește cununi văzând cine este capabil să alerge de colo-colo, să vorbească elocvent și cine are spiritul unui bandit și poate să ia lucrurile cu forța. Cum a spus Pavel: «M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății» (2 Timotei 4:7-8).” Ei urmează aceste cuvinte ale lui Pavel și cred că acestea sunt adevărate, dar ignoră toate cerințele și afirmațiile lui Dumnezeu pentru omenire, gândind: „Aceste lucruri sunt neînsemnate. Tot ceea ce contează este că, odată ce mi-am dus lupta și mi-am terminat cursa, voi primi o cunună în final. Este adevărat. Nu asta vrea să spună dumnezeu? Dumnezeu a rostit mii și mii de cuvinte și a ținut nenumărate predici. În cele din urmă, ceea ce vrea el să le spună oamenilor este că, dacă vrei cununi și recompense, depinde de tine să lupți, să te zbați, să pui mâna și să le iei.” Nu este aceasta logica antihriștilor? În adâncul inimilor lor, așa văd mereu antihriștii lucrarea lui Dumnezeu și așa interpretează ei cuvântul și planul de gestionare al lui Dumnezeu. Firea lor este ticăloasă, nu-i așa? Ei deformează intențiile lui Dumnezeu, adevărul și toate lucrurile pozitive. Ei privesc planul de gestionare al lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii drept o negociere deșartă și văd datoria pe care Creatorul le cere oamenilor să o îndeplinească drept o expropriere, agresiune, decepție și negociere deșartă. Nu este aceasta firea ticăloasă a antihriștilor? Antihriștii cred că pentru a obține binecuvântări și a intra în Împărăția cerurilor, trebuie să obțină asta printr-o negociere și că așa este corect, rațional și cât se poate de justificat. Nu este aceasta logica ticăloasă? Nu este aceasta logica satanică? Antihriștii au întotdeauna astfel de păreri și atitudini în adâncul inimilor lor, ceea ce dovedește că firea antihriștilor este prea ticăloasă.

Din cele câteva puncte de conținut despre care tocmai am avut părtășie, ați fost capabili să vedeți firea ticăloasă a antihriștilor? (Da.) Primul punct a fost cum își tratează antihriștii datoria, nu-i așa? Așadar, cum își tratează antihriștii datoria? (Antihriștii cred că datoria lor este o tranzacție; o dau la schimb pentru propria destinație și propriile interese. Indiferent cât de mult a lucrat Dumnezeu asupra oamenilor, cât de multe cuvinte a rostit către ei și cât de multe adevăruri a exprimat către ei, ei uită toate acestea și continuă să își facă datoria cu intenția de a face o tranzacție cu Dumnezeu.) Antihriștii cred că datoria lor este o tranzacție. Își fac datoria cu intenția de a face o tranzacție și de a dobândi binecuvântări. Consideră că ar trebui să creadă în Dumnezeu de dragul de a obține binecuvântări și că este un lucru potrivit să dobândească binecuvântări, făcându-și datoria. Denaturează lucrul pozitiv care este îndeplinirea datoriei și denigrează valoarea și semnificația îndeplinirii datoriei în calitate de ființă creată, denigrând în același timp și legitimitatea acestui lucru; transformă într-o tranzacție datoria pe care ființele create ar trebui să o îndeplinească în mod firesc. Aceasta este ticăloșia antihriștilor; acesta este primul punct. Al doilea punct este că antihriștii nu cred în existența lucrurilor pozitive sau a adevărului și nu cred și nu recunosc despre cuvintele lui Dumnezeu că sunt adevărul. Nu este o ticăloșie? (Ba da.) Ce este ticălos în asta? Cuvintele lui Dumnezeu sunt realitatea tuturor lucrurilor pozitive, totuși antihriștii nu o pot vedea și nu o recunosc. Consideră cuvintele lui Dumnezeu niște sloganuri, un fel de teorie, și denaturează faptul că vorbele lui Dumnezeu sunt adevărul. Care este cea mai mare și principala problemă aici? Dumnezeu vrea să folosească aceste cuvinte pentru a mântui omenirea, iar omul trebuie să accepte cuvintele lui Dumnezeu, înainte să poată fi curățit și să obțină mântuirea – acesta este un fapt și este adevărul. Antihriștii nu recunosc sau nu acceptă această promisiune a lui Dumnezeu către omenire. Spun: „Să fiu mântuit? Să fiu curățit? Ce rost are? E inutil! Dacă sunt curățit, chiar pot să fiu mântuit și să intru în împărăția cerurilor? Nu cred!” Nu dau nicio atenție acestei chestiuni și nu sunt interesați de ea. Care este implicația nerostită a acestui lucru? Că nu cred despre cuvintele lui Dumnezeu că sunt adevărul; cred că sunt doar zicale și doctrine. Nu recunosc, nici nu cred că acestea îi pot curăți sau mântui pe oameni. Acest lucru poate fi comparat cu momentul în care Dumnezeu l-a definit pe Iov drept o persoană care se temea de Dumnezeu și se ferea de rău și un om desăvârșit. Sunt aceste cuvinte pe care le-a spus Dumnezeu adevărul? (Da.) Așadar, de ce ar spune Dumnezeu așa ceva? Care este baza? Dumnezeu observă comportamentul oamenilor, le scrutează inimile și le vede esența și, pe baza acestor lucruri, a spus că Iov se temea de Dumnezeu, se ferea de rău și era un om desăvârșit. Dumnezeu l-a observat pe Iov mai mult de o zi sau două, iar manifestările lui Iov de a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău au durat și ele mai mult de o zi sau două și, cu siguranță, nu au acoperit doar una sau două chestiuni. Așadar, ce atitudine a adoptat Satana față de acest fapt? (Una sceptică și de îndoială.) Satana nu a fost doar sceptic, ci a negat asta. Pe scurt, cuvintele sale au fost: „I-ai dat atât de multe lui Iov, inclusiv vaci, oi și nenumărate bunuri. Are motive să te venereze. Spui că Iov este un om desăvârșit, dar cuvintele tale nu sunt plauzibile. Cuvintele tale nu sunt adevărul, nu sunt reale, sunt greșite, iar eu le neg.” Nu asta a vrut să spună Satana? (Ba da.) Dumnezeu a spus: „Iov se teme de Dumnezeu și se ferește de rău, este un om desăvârșit.” Ce a spus Satana? (L-ar venera pe dumnezeu fără motiv?) Satana a spus: „Greșit, nu este un om desăvârșit! A primit multe beneficii și binecuvântări de la tine, așa că se teme de tine. Dacă îi iei aceste beneficii și binecuvântări, nu se va teme de tine – nu este un om desăvârșit.” Așadar, Satana va pune sub semnul întrebării și va nega fiecare propoziție rostită de Dumnezeu. Satana neagă cuvintele lui Dumnezeu și definițiile sau afirmațiile Lui despre orice. Putem spune că Satana neagă adevărul? (Da.) Aceasta este realitatea. Așadar, care este atitudinea antihriștilor față de cuvintele lui Dumnezeu care expun, judecă și mustră omenirea și îi înaintează omenirii diverse cerințe specifice? Le recunosc și spun „amin”? Le pot urma? (Nu, nu le pot urma.) Ați putea spune că, în inimile lor, răspunsul imediat al antihriștilor la tot felul de cuvinte ale lui Dumnezeu este: „Greșit! Chiar așa stau lucrurile? Cum se face că spui că asta e realitatea? Nu e corect – nu cred asta. De ce sunt atât de neplăcute vorbele tale? Dumnezeu nu ar vorbi așa! Dacă aș vorbi eu, ar trebui să se spună astfel.” Judecând după aceste atitudini ale antihriștilor față de Dumnezeu, pot ei să respecte cuvintele lui Dumnezeu ca fiind adevărul? Categoric nu. Asta e ticălos la ei; acesta este al doilea punct. Al treilea punct este ceea ce gândesc antihriștii despre scopul planului de gestionare al lui Dumnezeu, acela că Dumnezeu vrea să mântuiască omenirea și să-i permită să se elibereze de firile corupte ale Satanei și de forțele întunericului și să obțină mântuirea. De ce se spune despre firea lor că este ticăloasă? Cred că asta este o tranzacție și chiar cred că nu este decât un joc. Un joc între cine? Un joc între un zeu de legendă și un grup de oameni ignoranți și nesăbuiți, care vor să intre în Împărăția Cerurilor și să se elibereze de lumea suferinței. Aceasta este și o tranzacție în care ambele părți sunt participanți voluntari, unde o parte este dispusă să dea și cealaltă este dispusă să primească. Este genul acesta de joc. Așa văd ei planul de gestionare al lui Dumnezeu – oare nu este aceasta dezvăluirea firii ticăloase a antihriștilor? Întrucât antihriștii sunt plini de ambiții și întrucât doresc o destinație și binecuvântări, transformă cea mai frumoasă întreprindere a omenirii și lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu de a mântui omenirea într-un joc, o tranzacție – aceasta este firea coruptă a antihriștilor. Antihriștii mai au o manifestare, care sună destul de comic și absurd. De ce este absurdă? Antihriștii nu cred în toată lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu, nici nu cred că tot ce a spus Dumnezeu este adevărul și poate mântui omenirea, dar sunt inepuizabili în disponibilitatea lor de a îndura greutăți, a plăti un preț și a face și a facilita această tranzacție. Nu e amuzant? Desigur, aceasta nu este ticăloșia antihriștilor, ci prostia lor. Pe de o parte, nu cred că Dumnezeu există, nu recunosc despre cuvintele lui Dumnezeu că sunt adevărul și chiar denaturează planul de gestionare al lui Dumnezeu, dar, pe de altă parte, vor totuși să dobândească beneficii personale din cuvintele lui Dumnezeu și din planul Său de gestionare. Cu alte cuvinte, pe de o parte nu cred în existența tuturor acestor fapte, darămite în autenticitatea lor, în vreme ce, pe de altă parte, vor totuși să obțină profituri și avantaje, vrând să fie oportuniști și să dobândească lucrurile pe care nu le pot obține în lume, toate acestea în timp ce se consideră totuși extrem de inteligenți. Nu e amuzant? Se amăgesc singuri și sunt extrem de proști.

Tocmai am disecat firile ticăloase ale antihriștilor, folosind trei manifestări, și am concluzionat cu încă una: antihriștii sunt atât de proști încât lumea nu știe dacă să râdă sau să plângă. Care sunt cele trei manifestări? (În primul rând, antihriștii consideră că îndeplinirea datoriei lor este o tranzacție; în al doilea rând, antihriștii nu recunosc cuvântul lui Dumnezeu, nu cred că acesta este un lucru pozitiv și nu recunosc că îi poate mântui pe oameni, ci îl consideră a fi teorii și sloganuri; în al treilea rând, antihriștii consideră că lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu de a mântui omenirea este o tranzacție goală și un joc.) Și încă o manifestare? (Ridicolul și prostia extraordinară a antihriștilor.) Nu sunt acestea foarte specifice? (Ba da.) Ați spune că felul de persoană care are această fire are o stare mentală și o rațiune oarecum anormale? (Da.) În ce fel sunt anormale? (Antihriștii vor să facă tranzacții cu Dumnezeu și să primească perspective și o destinație de la El, dar tot nu cred în planul de gestionare al lui Dumnezeu sau că El poate mântui omenirea. Gândirea lor este contradictorie, lucrurile pe care le vor sunt lucruri pe care le neagă. În mod fundamental, acest lucru nu are sens, așa că rațiunea lor este anormală și este ceva în neregulă cu starea lor mentală.) Asta arată că le lipsește umanitatea normală. Nu știu că se contrazic singuri cu aceste moduri de a gândi și calcule. Cum se întâmplă asta? (Urmează mereu calea greșită pentru că nu acceptă niciodată adevărul și nici nu-l practică.) Și știu că această cale pe care merg este cea greșită? Cu siguranță nu știu. Dacă ar ști că a face asta ar duce la a suferi pierderi, atunci cu siguranță nu ar face-o. Se gândesc că a face asta le oferă un avantaj: „Uitați-vă cât de deștept sunt! Niciunul dintre voi nu poate vedea lucrurile așa cum sunt; toți sunteți nesăbuiți. Cum puteți fi atât de candizi? Unde este dumnezeu? Nu-l pot vedea sau atinge și nu există nicio garanție că promisiunile lui dumnezeu se pot îndeplini! Uitați-vă cât de isteț sunt – când fac un pas în față, mă gândesc cu zece pași în avans, dar voi nu faceți calcule nici măcar pentru un pas.” Se cred atât de inteligenți! Prin urmare, după ce își fac datoria timp de doi sau trei ani, unii se gândesc: „Îmi fac datoria de câțiva ani și tot nu am câștigat nimic, nu am fost martor la niciun miracol și nici nu am văzut niciun fenomen neobișnuit. Înainte, luam trei mese pe zi și încă mai iau trei mese pe zi. Dacă sar o masă, mi se face foame. Dacă pierd o oră sau două de somn, mi-e somn toată ziua. Nu am dobândit nicio putere specială! Toată lumea spune că dumnezeu e omnipotent și că poți primi mari binecuvântări dacă îți faci datoria. Mi-am făcut datoria mai mulți ani și nimic nu este diferit. Nu așa stau lucrurile și acum? Am adesea slăbiciuni, negativism și doleanțe. Toată lumea spune că adevărul îi poate schimba pe oameni și că la fel poate face și cuvântul lui dumnezeu, dar eu nu m-am schimbat deloc. În inima mea, încă mi-e dor adesea de părinții mei, de copiii mei și chiar mă gândesc la zilele petrecute în lume în trecut. Așadar, ce anume face dumnezeu asupra oamenilor? Ce am câștigat? Toată lumea spune că, atunci când oamenii cred în dumnezeu și obțin adevărul, câștigă ceva, dar dacă ar fi câștigat, oare nu ar fi diferiți de restul? Acum îmbătrânesc, sănătatea mea nu mai e la fel cum era. Ridurile de pe față mi s-au adâncit mult. Nu se spune că oamenii care cred în dumnezeu întineresc cu cât trăiesc mai mult? Eu de ce am îmbătrânit în loc să întineresc? Oricum, cuvintele lui dumnezeu nu sunt precise, trebuie să fac planuri pentru mine însumi. Văd că la asta se rezumă credința în dumnezeu: în fiecare zi, sunt ocupat cu citirea cuvântului lui dumnezeu, participarea la adunări, cântatul de imnuri și îndeplinirea propriei datorii. Mi se pare plictisitor și nu mă simt mai diferit decât înainte.” De îndată ce gândesc astfel, vor avea necazuri, nu-i așa? Continuă să se gândească: „Acum chiar sufăr când îmi fac datoria, promisiunile și binecuvântările lui dumnezeu par foarte îndepărtate. În plus, unii oameni care cred în dumnezeu mor în dezastre, prin urmare, măcar există așa ceva, protecția omului de către dumnezeu? Să spunem că nu, atunci articolele de mărturie pe care le-au scris unii, spunând că dumnezeu a făcut miracole ca să le salveze viețile în cele mai periculoase momente, sunt adevărate sau false?” Se tot gândesc la asta și, în inimile lor, sunt nesiguri și, atunci când continuă să-și facă datoria, se simt apatici și lipsiți de entuziasm și de inițiativă. Continuă să se retragă și încep să facă lucrurile fără tragere de inimă și superficial. Ce calcule fac în mintea lor? „Dacă nu primesc binecuvântări, dacă e întotdeauna așa, atunci trebuie să fac alte planuri. Trebuie să reevaluez dacă voi continua sau nu să îmi fac datoria și cum o voi face în viitor. Nu trebuie să mai fiu nesăbuit. Altfel, în viitor, nu îmi voi primi perspectivele și destinul sau cununa și nu mă voi fi bucurat nici de fericirea lumească. Atunci, nu cumva tot acest efort va fi inutil și în zadar? Dacă voi continua să nu obțin nimic, așa ca acum, atunci înainte îmi era mai bine, lucrând și urmărind lumea în timp ce credeam în dumnezeu doar cu numele. Dacă dumnezeu nu spune niciodată când se va termina lucrarea, când va răsplăti oamenii, când se va încheia datoria și când dumnezeu se va arăta public omenirii, dacă dumnezeu nu le dă niciodată oamenilor explicații precise, atunci pentru ce îmi pierd timpul aici? Mi-ar fi mai bine dacă m-aș întoarce să câștig bani în lume și să mă bucur de fericirea lumească. Cel puțin nu-mi voi fi irosit viața. Cât despre lumea care va veni, cine știe? Totul e o necunoscută. Deocamdată, pur și simplu voi trăi bine această viață.” Nu s-a petrecut o schimbare în mințile lor? Când calculează în felul acesta și merg pe calea greșită, mai pot să își facă bine îndatoririle? (Nu, nu mai pot.) Unii spun: „Antihriștilor le place statutul, nu-i așa? Dacă le dai o funcție, oare nu vor rămâne în casa lui Dumnezeu?” Au nevoie antihriștii de statut în acest moment? Poate că, în prezent, statutul nu este cel mai important lucru pentru ei. De ce au nevoie? Au nevoie ca Dumnezeu să le dea o explicație precisă. Dacă nu pot câștiga binecuvântări, atunci vor pleca. Pe de o parte, dacă nu pot fi puși într-o funcție importantă în timp ce își fac datoria, atunci simt că perspectivele lor sunt nesigure, sumbre și lipsite de speranță. Pe de altă parte, dacă, pe măsură ce își fac datoria, lucrurile nu merg niciodată așa cum se așteaptă ei să meargă – dacă nu sunt personal martori ai coborârii lui Dumnezeu cu slava Lui în ziua în care lucrarea Sa măreață se va încheia sau dacă Dumnezeu nu le spune clar în ce an, lună, zi, oră și minut Se va arăta public omenirii, când se va încheia lucrarea lui Dumnezeu și când vor veni marile dezastre, dacă nu le spune clar aceste lucruri, atunci inimile lor vor fi neliniștite. Nu sunt capabili să-și facă îndatoririle și, în același timp, să rămână la locul lor și nu se pot simți mulțumiți de această situație. Ce își doresc este un rezultat, ce își doresc este ca Dumnezeu să le dea o declarație în limbaj precis și să le permită să știe clar dacă pot primi toate lucrurile pe care le vor. Dacă așteaptă prea mult și în zadar această declarație, vor face alte calcule în mintea lor. Ce calcule? Vor calcula cine poate să le ofere fericire, cine poate să le ofere lucrurile pe care le vor și, dacă nu pot obține lucrurile în lumea care va veni, atunci trebuie să obțină tot ce vor în această viață. Dacă această lume și omenirea le poate da, în viața aceasta, binecuvântări, confort și plăceri ale trupului, o reputație și statut, atunci Îl vor abandona pe Dumnezeu oricând, în orice circumstanțe și își vor trăi viața bună. Acestea sunt calculele antihriștilor. În casa lui Dumnezeu, pot renunța la datoria lor și pot lăsa din mână lucrarea pe care o fac oricând, în orice circumstanțe, pentru a urmări fericirea și perspectivele lumești. Unii oameni pot chiar să îi vândă pe frații și surorile lor, să vândă interesele casei lui Dumnezeu și să-L trădeze pe Dumnezeu pentru a obține beneficii și perspective lumești. Prin urmare, oricât de remarcabili ar putea părea antihriștii în îndeplinirea îndatoririlor lor, oricât de competitivi, ei pot să renunțe cu toții la îndatoririle lor, să-L trădeze pe Dumnezeu și să părăsească oricând casa Lui, în orice circumstanțe. Ar putea să vândă casa lui Dumnezeu oricând, în orice circumstanțe, devenind iude. Dacă antihriștii își fac îndatoririle, inevitabil vor folosi acest lucru ca pe o monedă de schimb. Cu siguranță vor încerca să-și satisfacă propria dorință de a câștiga rapid binecuvântări – cel puțin încercând să-și satisfacă mai întâi dorința pentru beneficiile statutului și să dobândească adorația celorlalți și apoi încercând să intre în Împărăția Cerurilor și să-și primească răsplata. Limita de timp în care își fac datoria s-ar putea să fie de trei ani sau de cinci, chiar 10 sau 20 de ani. Acesta este timpul pe care ei îl alocă lui Dumnezeu și este cel mai lung timp pe care și-l oferă ca să își facă datoria. Când expiră această limită de timp, rezistența lor își va fi atins și ea limita. Deși pot face concesii pentru dorința lor de binecuvântări, pentru o destinație frumoasă, o cunună și recompense și pot îndura greutăți și plăti prețul în casa lui Dumnezeu, trecerea timpului nu-i va face niciodată să uite sau să renunțe la perspectivele și destinul lor, nici la ambițiile și dorințele personale și cu atât mai puțin aceste lucruri se vor schimba sau se vor estompa cu trecerea timpului. Prin urmare, judecând după această esență a antihriștilor, ei sunt neîncrezători și oportuniști în toată regula, cărora nu le plac lucrurile pozitive și iubesc doar lucrurile negative, un grup de degenerați care vor să-și facă loc blufând în casa lui Dumnezeu; acești oameni sunt vrednici de dispreț.

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.