Cazul doi: Resentimente față de imposibilitatea de a pleca în străinătate

Când lucram în China continentală, era un conducător care credea că putea să meargă în străinătate cu noi și era foarte fericit în privința asta. Se gândea: „În sfârșit am reușit! În sfârșit mă pot bucura de mari binecuvântări alături de dumnezeu! Înainte, sufeream greutăți alături de el. Astăzi, am fost în sfârșit recompensat. Merit asta. Cel puțin, sunt conducător și am experimentat multe dificultăți, așadar, când îmi iese în cale acest lucru bun, ar trebui să pot lua parte la el – ar trebui să mă pot bucura de acest lucru dezirabil.” Asta gândea. Totuși, după ce am petrecut un timp alături de el, în apropierea lui, am observat că era neprincipial în lucrurile pe care le spunea și le făcea, nu avea umanitate bună, intenția și dorința lui de a fi binecuvântat erau destul de puternice și uneori avea nevoie să fie emondat. După ce a fost emondat de mai multe ori, s-a gândit: „Acum sunt terminat. Cel de mai sus m-a văzut exact așa cum sunt și nu a mai menționat plecarea în străinătate. Se pare că nu există nicio speranță să merg în străinătate.” În inima lui, întorcea constant aceste lucruri pe toate părțile. De fapt, puteam să vedem că nu era cineva care urmărea adevărul, că era nepotrivit în mod fundamental să meargă în străinătate și că nu ar fi fost capabil să facă nicio lucrare, chiar dacă mergea în străinătate, așa că nu am discutat asta cu el. A simțit că nu avea nicio speranță de a merge în străinătate, așa că a început să facă alte planuri. Într-o zi, a plecat și nu s-a mai întors. Doar a lăsat o scrisoare în care scria: „Am crezut în dumnezeu foarte mulți ani și am făcut ceva lucrare. Acum, plecați în străinătate, dar eu nu sunt potrivit să merg cu voi. În zilele care vor urma, voi petrece timp compensând acest lucru. Dumnezeu mă detestă, așa că-l voi părăsi. Nu-l voi face să se uite la cineva pe care îl detestă. Mă voi ascunde.” Aceste cuvinte păreau să aibă sens și nu era nimic în neregulă cu ele. În continuare, a spus: „Așa au stat lucrurile încă de când m-am născut. Indiferent cu cine sunt, pur și simplu sunt folosit. Pot suferi greutăți împreună cu alții, dar nu mă pot bucura de binecuvântări alături de ei.” Ce a vrut să spună prin asta? (Credea că fusese folosit de Dumnezeu.) Exact asta a vrut să spună. Mai ales când a zis: „Indiferent cu cine sunt, nu pot decât să sufăr împreună cu ei, nu pot să mă bucur de binecuvântări alături de ei”, ceea ce a vrut să spună era: „Am îndurat atât de multe greutăți și mi-am asumat atât de multe riscuri alături de voi, totuși, când e timpul să mă bucur de binecuvântări împreună cu voi, nu sunteți dispuși să faceți asta.” Spunând aceste cuvinte, se plângea și, ca urmare a acestei probleme, a început să aibă resentimente. Din gură, a spus: „Dumnezeu mă detestă. Îl voi părăsi pe dumnezeu. Nu îl voi face să simtă detestare”, dar, de fapt, în inima lui, avea resentimente: „Vă duceți în străinătate să vă bucurați de binecuvântări și vreți să scăpați de mine!” Asta s-a întâmplat de fapt? (Nu.) Așadar, ce s-a întâmplat? Credea că l-am emondat pentru că voiam să scăpăm de el, nu pentru că nu urmărea adevărul sau pentru că era neprincipial în ceea ce spunea și făcea. Nu înțelegea că avea o problemă. În schimb, credea: „Am îndurat greutăți împreună cu tine, așa că ar trebui să mă bucur de binecuvântări alături de tine. Trebuie neapărat să mă lași să intru în Împărăție și să devin unul dintre oamenii Împărăției. Orice aș face, nu ar trebui să mă abandonezi niciodată!” Nu asta credea? (Ba da.) Care este esența acestui mod de a gândi? (Este aceeași esență ca a lui Pavel, când a încercat să facă o tranzacție cu Dumnezeu, în schimbul unei cununi.) Așa e, este esența lui Pavel. A crezut în Dumnezeu, L-a urmat pe Dumnezeu, a îndurat greutăți și a plătit un preț ca să primească o cunună și să fie binecuvântat. Nu a avut credință adevărată și nici nu a urmărit adevărul. A încercat doar să facă tranzacții cu Dumnezeu. Dacă înțelegerea a picat, nu a fost binecuvântat și a simțit că a ieșit în pierdere, apoi s-a înfuriat, a simțit că totul era o cauză pierdută, a lăsat prudența la o parte și, în inima lui, au apărut resentimente. Acestea sunt lucrurile de care dădea dovadă când vorbea. Ce a făcut apoi această persoană? După aceea, acest om a plecat să facă afaceri și, în jurul lui, se învârteau mai multe domnișoare. Deși nu spunea că nu crede în Dumnezeu, nu-și făcea datoria și nu era un adept al lui Dumnezeu. Nimeni nu a crezut vreodată că avea să renunțe la șansa lui de a-L urma pe Dumnezeu și apoi să plece să facă afaceri, doar pentru că a fost emondat puțin. Comportamentul lui furios și felul în care s-a manifestat înainte erau ca la doi oameni diferiți. Aceasta era natura lui care ieșea la iveală. Înainte, nu a făcut asta doar pentru că nu s-a ivit situația potrivită. Acesta este un aspect. Alt aspect este acela că a ascuns cine era, a pretins că nu era cine era și s-a înfrânat să o facă. Dacă ești cu adevărat o persoană bună, indiferent ce situație întâlnești, mai întâi trebuie să rămâi ferm în locul tău și să știi cine ești. În plus, pot oamenii care au cu adevărat o oarecare umanitate să facă lucruri și nelegiuiri care sunt lipsite de umanitate? (Nu.) Categoric nu. Din această chestiune, reiese clar că, atunci când oamenii nu sunt capabili să accepte adevărul, aceasta este cea mai mare răzvrătire, iar ei sunt în cel mai mare pericol. Dacă nu sunt niciodată capabili să accepte adevărul, atunci sunt neîncrezători. Dacă dorința de a fi binecuvântată a unei asemenea persoane este spulberată, Îl va părăsi pe Dumnezeu. De ce? (Pentru că urmărește să fie binecuvântată și să se bucure de har.) Crede în Dumnezeu, dar nu urmărește adevărul. Pentru ea, mântuirea este o podoabă și un cuvânt care sună bine. Ceea ce urmărește inima ei sunt recompensele, o cunună și lucruri dezirabile – vrea să primească de o sută de ori mai mult în această viață și viața veșnică în lumea care va veni. Dacă nu poate obține aceste lucruri, atunci nu va crede; adevărata sa față va ieși la iveală și Îl va părăsi pe Dumnezeu. Lucrul în care crede în inima sa nu este lucrarea lui Dumnezeu, nici adevărurile pe care le exprimă El iar ceea ce urmărește nu este mântuirea, cu atât mai puțin să-și facă bine datoria în calitate de ființă creată; în schimb, este același lucru ca în cazul lui Pavel – să fie binecuvântată din belșug, să aibă multă putere, să poarte o cunună mare și să fie la același nivel ca Dumnezeu. Acestea sunt ambițiile și dorințele sale. Prin urmare, ori de câte ori există vreun beneficiu sau vreun lucru dezirabil în casa lui Dumnezeu, se luptă să pună mâna pe el, începe să evalueze oamenii după calificările și vechimea lor și chibzuiește: „Sunt calificată. Ar trebui să am o parte din asta. Trebuie să lupt să o obțin.” Se pune pe primul loc în casa lui Dumnezeu, apoi crede că se cuvine să se bucure de aceste beneficii ale acesteia. De exemplu, în chestiunea plecării în străinătate, primul gând al acelui om a fost că ar trebui să fie capabil să ia parte la asta, că majoritatea oamenilor nu erau la fel de buni ca el, nu înduraseră la fel de multe greutăți ca el, nu erau la fel de calificați ca el, nu crezuseră în Dumnezeu la fel de mulți ani ca el și nu fuseseră conducători la fel de mult timp ca el. A folosit orice scuză și orice metodă de evaluare pentru a-și stabili poziția. Indiferent cum a evaluat oamenii, întotdeauna s-a plasat în frunte și în rândurile celor care erau calificați. În cele din urmă, a simțit că se cuvine să se bucure de acest tratament. În momentul în care nu a obținut asta și în momentul în care fantezia de a fi binecuvântat și a obține lucruri în interesul personal i-a fost spulberată, a făcut ceva în sensul acesta, s-a înfuriat, s-a certat cu Dumnezeu în loc să se supună și să caute adevărul. E clar că inima lui era deja plină cu aceste lucruri pe care le urmărea și este suficient pentru a demonstra că lucrurile pe care le urmărea nu sunt deloc compatibile cu adevărul. Oricât de mult a lucrat, țelul și intenția lui nu au fost altele decât să obțină o cunună – la fel ca scopul și intenția lui Pavel – și s-a agățat strâns de ele și nu a renunțat niciodată. Oricum a primit părtășie despre adevăr, oricum a fost emondat, expus și disecat, a continuat să se agațe cu încăpățânare de intenția de a fi binecuvântat și nu a vrut să renunțe la ea. Când nu a primit aprobarea lui Dumnezeu și a văzut că dorința lui de a fi binecuvântat s-a spulberat, a devenit negativ și s-a retras, și-a abandonat datoria și a fugit. Nu-și îndeplinise cu adevărat datoria, nici nu prestase bine servicii în răspândirea Evangheliei Împărăției, iar acest lucru dezvăluie pe deplin faptul că nu avea credință adevărată în Dumnezeu, nu se supunea cu adevărat și nu avea deloc mărturie bazată pe experiență – era doar un lup în piele de oaie, care pândea într-o turmă de oi. În cele din urmă, un om care era un neîncrezător până în măduva oaselor a fost dezvăluit și eliminat complet, iar viața lui de credincios a luat sfârșit. Acesta este un caz.

Acesta nu a fost un caz izolat. Aceasta nu a fost singura persoană care s-a poticnit și a fost dezvăluită de chestiunea plecării în străinătate. Exemplul pe care tocmai l-am oferit a fost despre un bărbat, dar a mai fost un exemplu, despre o femeie. Inițial, planul a fost, de asemenea, să o lăsăm pe această femeie să vină cu noi în străinătate. Când s-a întâmplat asta, s-a bucurat foarte mult în sinea ei și a început să facă planuri și să se pregătească în acest sens, dar, în final, din diverse motive, nu a putut să meargă. Nu a fost informată la momentul respectiv pentru că situația era prea periculoasă. Odată, la o întrunire pentru conlucrători, a aflat despre această decizie. Analizați asta: care a putut fi rezultatul când această femeie a aflat? (Dacă cineva ar avea gândirea unei persoane normale, nu ar reacționa exagerat după ce ar afla. Ar considera că nu a putut merge în străinătate din cauză că situația era periculoasă și ar fi capabil să trateze corect chestiunea. Totuși, dacă această femeie a aflat, probabil că s-a înfuriat și a încercat să se certe cu Dumnezeu.) Așa e, ați priceput într-o oarecare măsură caracterul oamenilor de acest fel. Așa sunt oamenii de felul acesta – indiferent care este chestiunea, nu se vor mulțumi cu ce au primit, ci, în schimb, vor profita. În toate, trebuie să întreacă pe toată lumea și să fie mai buni decât toți ceilalți. În toate, trebuie să fie cei mai buni; trebuie să obțină toate lucrurile dezirabile și este inacceptabil pentru ei să nu fie și ei părtași. După ce femeia a aflat despre această chestiune, s-a înfuriat pe loc și s-a tăvălit pe jos, într-un acces de furie. Latura ei demonică a ieșit la iveală, iar ea le-a ținut morală conlucrătorilor ei și și-a dezlănțuit mânia asupra lor. De unde provenea mânia ei? Părea că era mânioasă pe frați și surori, dar pe cine era mânioasă de fapt? (Era mânioasă pe Dumnezeu.) Asta se întâmpla. Atunci, care era cauza mâniei ei? Care era sursa acesteia? (Faptul că dorințele nu i-au fost îndeplinite.) Faptul că nu a obținut un lucru dezirabil și că nu și-a atins țelul. De data asta, nu a reușit să obțină un avantaj; în schimb, alți oameni au obținut avantajul, iar ea nu a putut să fie părtașă, așa că era mânioasă; nu s-a mai putut preface; și-a revărsat și eliberat toate nemulțumirile și resentimentele din inimă. În trecut, trebuia mereu să fie prima care afla ce făcea Cel de mai sus. Voia mereu să țină legătura cu Cel de mai sus și nu interacționa cu frații și surorile. Întotdeauna s-a considerat o personalitate din clasa superioară, nu un membru obișnuit, așa că s-a gândit că ar trebui să meargă și ea în străinătate de data asta – ea ar trebui să meargă, nimeni altcineva. Ea era candidatul principal și ar trebui să aibă plăcerea de a fi tratată în felul acesta. Asta credea cu adevărat inima ei. Acum, a văzut că nu va avea plăcerea de a fi tratată în felul acesta, toate greutățile pe care le-a îndurat în acești ani au fost în zadar; nu avea nimic din statutul pe care l-a gestionat cu greu și din tratamentul pe care și-l dorea. În clipa aceea, toate lucrurile s-au spulberat. În mod incredibil, nu a putut fura un lucru dezirabil de o asemenea magnitudine; în mod incredibil, a fost lăsată la o parte, așa că a crezut că nu ocupa un loc înalt în inima lui Dumnezeu și că era o persoană obișnuită. Linia defensivă din inima ei s-a prăbușit cu totul, iar ea nu s-a mai prefăcut și nu a mai ascuns lucrurile. A avut un acces de furie, a țipat la oameni, și-a revărsat sentimentele, s-a înfuriat și a expus ce era firesc pentru ea, fără să-i pese ce spuneau ceilalți sau cum priveau acest lucru. După aceea, a fost trimisă într-un grup să facă o datorie. În timp ce-și făcea datoria, a făcut multe lucruri rele și, în final, frații și surorile din grup au scris împreună o scrisoare, cerând să fie exclusă. Care era motivul excluderii ei? Frații și surorile au relatat că răul pe care l-a făcut putea fi descris într-o singură frază: atât de mult încât nu putea să fie scris în întregime! Cu alte cuvinte, a făcut prea mult rău, iar natura lucrurilor pe care le-a făcut a fost prea gravă – nu putea fi exprimată clar doar într-o propoziție sau două și nici nu putea fi relatată doar într-o povestire sau două. A făcut nenumărate lucruri rele și a mâniat oamenii, așa că biserica a exclus-o. Nu a făcut aceste lucruri rele înainte să apară problema plecării în străinătate, deci de ce a fost capabilă să le facă după ce aceasta a apărut? Pentru că problema plecării în străinătate nu s-a terminat cum a vrut ea. E clar că lucrurile rele pe care le-a făcut și urâțenia pe care a dezvăluit-o au fost un fel de răzbunare și defulare provocată doar de faptul că nu a obținut acest lucru dorit. Spuneți-Mi, când o persoană care urmărește realmente adevărul și care are umanitate întâlnește o astfel de situație, chiar dacă nu înțelege multe adevăruri, este capabilă să dea curs acestor manifestări? Este capabilă să dezvăluie aceste lucruri? Oricine are puțină umanitate, puțină conștiință și puțină rușine nu va face aceste lucruri, ci se va înfrâna. Deși inima lui nu este fericită, este nemulțumită și puțin rănită, se gândește la faptul că este doar o persoană obișnuită, că nu ar trebui să lupte ca să obțină acest lucru, că aceia care cred în Dumnezeu ar trebui să urmărească adevărul, să se supună orchestrărilor lui Dumnezeu în toate, că nu ar trebui să aibă de ales și că oamenii sunt ființe create care nu sunt impresionante în niciun fel. Va fi nefericit câteva zile, dar apoi toate vor fi uitate. Va crede în continuare așa cum ar trebui și nu va face rău, nu se va răzbuna din cauza acestei chestiuni, nici nu va izbucni din cauza acestei chestiuni. Din contră, oamenii care nu urmăresc adevărul și al căror caracter este execrabil sunt capabili să afișeze aceste fapte rele, pe care nu le-au mai afișat niciodată, doar din cauza acestei chestiuni minore. Asta lămurește problema. Lămurește umanitatea-esență a oamenilor de felul acesta și care sunt lucrurile pe care le urmăresc realmente oamenii de felul acesta și anume că adevărata lor față este scoasă complet la lumină prin dezvăluirea acestei probleme. În primul rând, esența lor este pe deplin cea a unui antihrist. În al doilea rând, nu au urmărit niciodată adevărul, nici nu s-au considerat niciodată obiectul mântuirii și nu s-au supus orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Nu urmăresc supunerea față de Dumnezeu; urmăresc numai statutul și plăcerea; urmăresc numai tratamente bune și să fie la același nivel ca Dumnezeu. De orice Se bucură Dumnezeu, se bucură și ei. Astfel, nu-L urmează pe Dumnezeu fără motiv. Acestea sunt lucrurile pe care le urmăresc. Aceasta este natura-esență a oamenilor de acest fel; este adevărata lor față și lumea din interiorul inimii lor. În cazul acestei femei, această problemă a pus capăt unei credințe de douăzeci de ani – totul s-a dus pe apa sâmbetei.

Spuneți-Mi, unde ar trebui să fie acum acești doi oameni? În biserică sau în altă parte? (În lumea non-credincioșilor.) De ce spuneți asta? Cum ați hotărât asta? Pe ce se bazează cuvintele voastre? (Pe faptul că sunt neîncrezători, iar credința lor în Dumnezeu nu are scopul de a urmări să-și facă îndatoririle în calitate de ființe create. În final, asemenea oameni nu pot rămâne fermi în credința lor și nu pot decât să se întoarcă în lume.) În cele din urmă, nu pot rămâne fermi în credința lor, dar încă nu este finalul, deci cum se face că au dispărut? Trebuie să te uiți la ce se gândeau. Puteau să facă astfel de lucruri și astfel de alegeri doar când se întâmpla ceva în inima lor. În ce fel au analizat și au evaluat această chestiune care i-a făcut să aleagă o astfel de cale? În inimile lor, s-au gândit: „Am crezut în dumnezeu toți acești ani și am îndurat multe greutăți. Am tânjit mereu la ziua în care îmi voi putea face un renume. Fiind cu cel de mai sus, îmi pot face un renume și îmi pot arăta fața. Acum am în sfârșit șansa să plec în străinătate. E un lucru extraordinar! Este ceva la care nu am îndrăznit niciodată să mă gândesc înainte să cred în dumnezeu. Este ca și cum aș primi o cunună pentru credința mea în dumnezeu, dar se pare că nu voi lua parte la un lucru atât de important și dezirabil. Nu sunt capabil să-l obțin. Înainte, am crezut că am un loc bine definit în inima lui dumnezeu, dar acum văd că nu așa stau lucrurile. Se pare că nu pot obține niciun lucru dorit urmându-l pe dumnezeu. Nu s-au gândit la mine când a fost vorba de un lucru important precum plecarea în străinătate, așadar, nu sunt și mai mici șansele mele de a primi o cunună în viitor? Nu se știe cine o va primi și se pare că nu există nicio șansă ca acela să fiu eu.” Mai erau dispuși să-L urmeze pe Dumnezeu când credeau că nu mai exista nicio speranță? Care era scopul lor înainte, când îndurau greutăți și plăteau un preț? S-au purtat și s-au manifestat în felul acela doar datorită acelei mici speranțe, a acelor mici idei pe care le aveau în inimile lor. Acum că speranțele lor sunt spulberate, iar ideile lor sunt în zadar, pot continua să creadă? Pot continua să fie mulțumiți să rămână în casa lui Dumnezeu și să-și facă datoria? Pot fi dispuși să nu câștige nimic și să se supună orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu? Ambițiile și dorințele antihriștilor sunt atât de mari încât nu vor fi dispuși sub nicio formă ca eforturile lor și prețul pe care l-au plătit să aibă acest rezultat. Lucrul la care visează este ca prețul pe care îl plătesc și eforturile lor să le aducă în schimb o cunună și lucruri dezirabile, ca indiferent ce lucruri dezirabile are casa lui Dumnezeu, ei să primească o parte – este în regulă dacă alți oameni nu primesc, dar ei trebuie să primească. Pot oamenii cu o lăcomie și cu ambiții atât de puternice să-și facă datoria și să depună efort fără să primească nimic în schimb? În niciun caz nu pot realiza acest lucru. Unii spun: „Lasă-i să urmărească adevărul. Odată ce vor asculta multe adevăruri, nu vor fi capabili să îl realizeze?” Există alți oameni care spun: „Dacă Dumnezeu îi mustră și îi judecă, oare asta nu îi va schimba?” Așa stau lucrurile? Dumnezeu nu mustră și nu judecă asemenea oameni și nu mântuiește asemenea oameni. Aceștia sunt exact felul de oameni pe care îi va elimina. Ce este diferit în ceea ce am spus Eu față de ceea ce tocmai ați spus voi? Oare ce ați spus voi este ceea ce se întâmplă de fapt în inimile lor? Este manifestarea oamenilor de acest fel? (Nu.) Atunci ce ați spus? (Sentimente și teorii goale.) Natura a ceea ce ați spus se îndreaptă puțin spre analiză și evaluare și înseamnă că îi evaluați și îi definiți pe baza teoriei. Nu reprezintă adevăratele lor gânduri și dezvăluiri, nici adevăratele lor păreri. Aceasta este o manifestare a oamenilor de acest fel, care au esența unui antihrist. Dacă există un lucru dezirabil pe care nu l-au obținut, un beneficiu de care nu s-au bucurat sau un avantaj pe care nu l-au primit, sunt furioși, își pierd încrederea în credința în Dumnezeu și în urmărirea adevărului, nu sunt dispuși să creadă în Dumnezeu, vor să fugă și vor să facă lucruri rele. Fac lucruri rele pentru a defula și a se răzbuna – își revarsă neînțelegerile despre Dumnezeu și resentimentele față de El. Oare ar trebui să fie tratați acești oameni? Oare ar trebui să li se permită să continue să-și facă datoria în biserică? (Nu.) Atunci cum ar trebui să fie tratați astfel de oameni? (Ar trebui să fie excluși.) Există cineva care a încetat să creadă pentru că nu a putut merge în străinătate? (Da.) Ce sunt asemenea oameni? (Neîncrezători. Cred în Dumnezeu doar ca să urmărească să fie binecuvântați, iar când ambițiile și dorințele lor nu sunt satisfăcute, Îl trădează pe Dumnezeu.) Sunt capabili să nu mai creadă în Dumnezeu din cauza unui lucru mărunt ca acesta. Despre asemenea oameni nu se poate spune că au credință adevărată sau credință falsă – caracterul lor este foarte josnic!

Cazul trei: li se pare imposibil să mai trăiască după ce se întorc acasă, la țară

Unii oameni s-au născut la țară, iar familiile lor nu au mulți bani din care să trăiască. Obiectele pe care le folosesc în viața lor de zi cu zi sunt simple și, în afară de un pat tare, un dulap și un birou, în casa lor nu există niciun alt mobilier. Podeaua este făcută din cărămizi sau pământ – nu au nici măcar podele de ciment. Situația lor materială este foarte umilă. După ce ajung să creadă în Dumnezeu, își fac datoria de răspândire a Evangheliei și merg în zone bogate. A existat o asemenea femeie care s-a uitat în jurul ei și a văzut că majoritatea fraților și surorilor aveau fie parchet, fie gresie în casele lor; pe pereți era tapet; casele lor erau foarte curate și ei puteau să facă baie în fiecare zi. De asemenea, aveau multă mobilă în casele lor: suporturi de televizor și dulapuri mari, precum și canapele și aer condiționat. În dormitoare aveau paturi de lux, iar în bucătării aveau tot felul de aparate electrocasnice: frigidere, cuptoare cu microunde, cuptoare, aragaze, hote etc. Era o priveliște amețitoare. În afară de asta, în marile orașe precum acesta, existau anumite locuri unde putea lua liftul ca să meargă în sus și în jos de la un etaj la altul. Acest loc i-a deschis ochii și, după ce a lucrat și a răspândit Evanghelia un timp, nu a vrut să se întoarcă. De ce? S-a gândit: „Casa de pământ a familiei mele nu se compară în niciun fel cu acest loc. Cu toții credem în dumnezeu, așadar cum se face că acești oameni trăiesc mult mai bine decât familia mea? Ei trăiesc ca în rai. Familia mea trăiește într-un coteț pentru porci – mult mai rău decât acești oameni!” După ce a făcut această comparație, s-a supărat, s-a simțit și mai atașată de acest loc și mai puțin dispusă să se întoarcă. S-a gândit: „Dacă pot lucra aici pe termen lung, atunci nu va trebui să mă întorc acasă, nu-i așa? Acel bordei nu este potrivit pentru a fi locuit de oameni.” A rămas în marele oraș o perioadă de timp și a învățat să mănânce, să se îmbrace și să se bucure de viață așa cum făceau orășenii și a învățat să trăiască așa ca ei. În acele zile, a simțit că viața era foarte bună. Era bine să aibă bani. Sărăcia nu le oferea oamenilor niciun viitor. Oamenii săraci doar erau disprețuiți de alții și chiar se disprețuiau ei înșiși. Cu cât se gândea mai mult la asta, cu atât mai puțin voia să se întoarcă, dar nu putea să facă nimic – trebuia să se ducă acasă. După ce a ajuns acasă, în inima ei, a avut un amestec de sentimente diferite și i-a fost foarte greu să suporte. De îndată ce a intrat în casă, a văzut că podeaua era de pământ și, când s-a așezat pe patul de pe sobă, acesta era foarte tare și inconfortabil. Când a atins pereții, s-a umplut de mizerie pe mâini. Când a menționat ceva gustos ce voia să mănânce, nimeni nu a înțeles denumirea și nu existau condiții ca să se îmbăieze, când a vrut să se spele înainte de culcare. S-a gândit că era un trai prea josnic și le-a purtat pică părinților ei pentru că erau atât de săraci încât nu-și puteau permite tot ce-și dorea ea și își pierdea mereu cumpătul cu ei. De când s-a întors, parcă devenise o persoană diferită. Îi privea cu ochi dezaprobatori pe membrii familiei ei și tot ce avea în casă, gândindu-se că era atât de sărăcăcioasă încât nu mai putea trăi acolo și că, dacă ar fi continuat să o facă, ar fi murit din cauza supărărilor. Plecarea de acasă îi deschisese ochii, dar devenise un lucru rău, făcându-i pe părinții ei să se supere foarte tare pe ea. În acel moment, i-a venit o idee: „Dacă părinții mei nu ar crede în dumnezeu și eu nu aș crede în dumnezeu, atunci categoric viețile noastre ar fi mult mai bune decât acum. Chiar dacă nu am putea dormi pe paturi de lux, am putea, cel puțin, să mâncăm mai bine și am putea pune gresie pe jos.” A crezut că acesta era un rezultat al credinței în Dumnezeu, că a crede în El însemna că trebuia să fii sărac, că nu puteai să ai o viață bună dacă aveai credință în Dumnezeu și că nu puteai mânca lucruri bune sau purta haine frumoase. De atunci, această eroină remarcabilă, care realizase ceva în mai multe provincii, nu a mai putut să se ridice în picioare și era somnoroasă toată ziua. Dimineața se trezea cu greu și primul lucru pe care îl făcea era să se pregătească și să se machieze și apoi să se îmbrace cu haine pe care le purtau adesea oamenii din oraș. Apoi se încrunta și se gândea când ar fi putut să scape de viața aceasta provincială și să trăiască așa cum făceau oamenii în oraș. Predicile pe care obișnuia să le țină și determinarea pe care o avea dispăruseră complet – le uitase pe toate. Nu știa nici măcar dacă era credincioasă. Atât de repede s-a schimbat! Deoarece ochii i-au fost deschiși puțin, iar mediul și calitatea vieții ei s-au schimbat, ea a fost dezvăluită.

Înainte, această femeie se ducea peste tot ca să predice și să lucreze. Era foarte hotărâtă și puternică, dar asta doar în aparență. Nici măcar ea nu știa ce urmărea în adâncul inimii, ce îi plăcea și ce fel de persoană era. O singură experiență de a merge în oraș îi schimbase fundamental vocația, iar o perioadă de timp în care a experimentat un stil de viață bogat i-a schimbat complet direcția vieții. Care anume era motivul? Cine a schimbat-o? Nu poate fi Dumnezeu, nu-i așa? Sigur că nu. Atunci care a fost motivul? Acela că mediul o dezvăluise, îi dezvăluise natura-esență, lucrurile pe care le urmărea și calea pe care era. Pe ce cale era? Nu era calea urmăririi adevărului, nici calea lui Petru, nici calea celor care sunt mântuiți și desăvârșiți, nici calea de a căuta să îndeplinească datoria unei ființe create; mai degrabă, era calea unui antihrist. Mai exact, calea unui antihrist este aceea de a urmări reputația, statutul și plăcerile materiale. Aceasta este esența unor asemenea oameni. Dacă acestea nu ar fi lucrurile pe care le urmărește și dacă ar fi o persoană care urmărește adevărul, atunci o mică schimbare în mediu ca aceasta categoric nu ar dezvălui-o. Cel mult, inima ei ar fi puțin mai slabă, ea ar fi puțin supărată și îndurerată sau ar avea câteva manifestări nesăbuite, dar nu într-atât încât să fie dezvăluită într-o manieră atât de dură. Care este esența lucrurilor pe care le urmăresc asemenea oameni? Urmăresc aceleași lucruri ca non-credincioșii și aceleași lucruri ca orice persoană din lumea asta, care urmărește faima, câștigul și tendințele rele. Le plac ținutele la modă ale non-credincioșilor, felul în care non-credincioșii urmăresc tendințele rele și le place chiar și mai mult obsesia non-credincioșilor de a avea un stil de viață extravagant al trupului. Prin urmare, cu o singură schimbare în mediul ei, perspectiva acestei femei asupra vieții și atitudinea ei față de această lume și față de viață s-au schimbat complet. Considera că a crede în Dumnezeu și a urmări adevărul nu erau cele mai importante lucruri și că, atunci când oamenii sunt vii în această lume, ar trebui să se bucure de trup și de viață, ar trebui să urmărească tendințe și să fie ca personalitățile carismatice și elegante din societate, care atrag atenția celor pe lângă care trec, făcându-i pe ceilalți să fie invidioși și făcându-i pe oameni să-i idolatrizeze. Există unii oameni care, după ce întâlnesc mai multe medii, după ce întâlnesc tot felul de oameni și după ce li se deschid ochii, întrucât urmăresc adevărul și înțeleg intențiile lui Dumnezeu, sunt mai capabili să vadă cum sunt cu adevărat tendințele rele și omenirea. Inimile lor sunt mai capabile să deteste calea pe care sunt oamenii din lume, precum și să o discearnă și să o abandoneze complet, urmărind să meargă pe calea pe care îi îndrumă Dumnezeu. Cât despre acei oameni care nu urmăresc adevărul și care au esența unui antihrist, de îndată ce li se deschid ochii și întâlnesc diferite medii, ambițiile și dorințele lor nu numai că nu se diminuează, ci sporesc și se măresc. După ce ambițiile și dorințele lor sporesc, acești oameni invidiază și mai mult viețile acelor oameni din lume, care se bucură de lucruri bune și au bani și influență și, în adâncul inimii, încep să disprețuiască viețile credincioșilor. Cred că majoritatea credincioșilor nu urmăresc lumea, nu au bani, statut, influență și nu prea au văzut lumea, că nu sunt la fel de carismatici ca non-credincioșii, nu înțeleg cum să se bucure de viață la fel de bine ca non-credincioșii și nu se dau mari la fel de mult ca non-credincioșii. Drept urmare, opoziția și antagonismul față de credința în Dumnezeu se adâncesc în inimile lor. Prin urmare, pentru mulți oameni cu esența unui antihrist, de când au început să creadă în Dumnezeu și până acum, nu-ți poți da seama dacă sunt cu adevărat oameni cu esența unui antihrist, dar, într-o zi, când va apărea mediul potrivit, acesta îi va dezvălui. Înainte, când oamenii care au fost dezvăluiți nu fuseseră dezvăluiți încă, și ei urmau regulile și făceau ce trebuia. Făceau orice le cerea casa lui Dumnezeu și erau capabili să îndure suferințe și să plătească un preț. Păreau să fie conștiincioși, oameni care erau pe calea corectă și care aveau asemănarea și comportamentul oamenilor care cred în Dumnezeu. Cu toate acestea, indiferent ce făceau în aparență, esența lor și calea pe care erau nu au rezistat în timp sau la încercările diferitelor medii. Indiferent câți ani crede în Dumnezeu o persoană și indiferent cât de solidă este temelia credinței ei în Dumnezeu, dacă are esența unui antihrist și este pe calea unui antihrist, în mod inevitabil va urmări plăceri materiale, un stil de viață extravagant, tratamente materiale bogate și, mai mult decât atât, va urmări orice fel de lucru dezirabil, invidiind, în același timp, atitudinea și abordarea pe care le au oamenii din lume față de viață. Asta este sigur. Prin urmare, deși acum toată lumea ascultă predici, mănâncă și bea cuvintele lui Dumnezeu și își face îndatoririle, oamenii care fac aceste lucruri, dar nu urmăresc adevărul, în mod inevitabil vor urmări lucruri materiale. Aceste lucruri vor fi o prioritate în inimile lor și, de îndată ce vor apărea mediul și circumstanțele potrivite, dorințele lor vor spori și vor intra în joc. Când se va ajunge în acest punct, ei vor fi dezvăluiți. Dacă oamenii nu urmăresc adevărul, mai devreme sau mai târziu, această zi va sosi pentru ei. Cât despre oamenii care urmăresc și înțeleg adevărul și cărora adevărul le este temelie, când vin aceste ispite și medii, aceștia sunt capabili să le abordeze corect, să le respingă și să rămână fermi în mărturia lor pentru Dumnezeu. Când vin aceste ispite, ei sunt capabili și să discearnă ce este pozitiv și ce este negativ și știu dacă este un lucru pe care și-l doresc. E exact ca atunci când unele femei nu sunt interesate de bărbații care le fac curte, indiferent câți bani au aceștia. De ce nu sunt interesate? Pentru că bărbații nu au un caracter bun. Unele femei nu caută parteneri pentru că nu există bărbați bogați care să le curteze. Dacă le-ar face curte bărbați cu bani și le-ar cumpăra o rochie de designer de 20000 de yuani, atunci ar fi atrase și, dacă după aceea, le-ar cumpăra o haină din blană de nurcă de 100000 de yuani sau un diamant mare, o casă mare și frumoasă și o mașină, ar fi dispuse să se căsătorească imediat cu ei. Așadar, când aceste femei spuneau că nu se vor căsători, era adevărat sau fals? Era o minciună. Prin urmare, există mulți oameni care spun că nu urmăresc lumea și perspectivele și plăcerile lumii, dar asta este atunci când nu există nicio ispită în fața lor; mediul nu este propice pentru asta. De îndată ce apare mediul potrivit, se vor adânci în el și nu vor putea să iasă la suprafață. Este exact ca exemplul pe care tocmai l-am dat. Femeia nu a ieșit din acea situație. După ce s-a bucurat un timp de viața de la oraș, nu a știut cine este și și-a pierdut calea. Dacă ar fi instalată într-un palat, atunci oare ar trebui să-și pună părinții să se sinucidă în cel mai scurt timp ca să nu-i păteze numele? Asemenea oameni sunt capabili să facă orice fel de prostie de dragul plăcerii, reputației, stilului lor de viață extravagant și calității ridicate a vieții lor. Nu fac doi bani și au caractere josnice. Oare asemenea oameni au urmărit vreodată adevărul? (Nu.) Atunci de unde provin predicile pe care le-a ținut ea? Avea predici de ținut? Ea nu ținea predici, ci predica doctrine. Juca teatru și îi inducea în eroare pe oameni, nu ținea predici. A ținut atât de multe predici, așadar cum de nu a reușit să-și rezolve nici măcar propriile probleme? Știa că putea să ajungă în acest punct? Vedea clar lucrurile? A ținut atât de multe predici, însă, după ce s-a bucurat o vreme de viața de la oraș, nu a putut să învingă asemenea ispite și nu a putut rămâne fermă în mărturia ei. Așadar, ținea ea predici? Evident că nu. Acesta este cel de-al treilea caz.