2. Folosirea fraților și a surorilor, ca să-i slujească și să lucreze pentru ei

Beneficiile pe care antihriștii se străduiesc să le obțină atunci când își fac datoria nu se limitează la ceea ce am discutat deja – bani, obiecte materiale, mâncare și lucruri de folos – sfera acestor beneficii este foarte mare. De exemplu, când fac o datorie, antihriștii îi exploatează pe frați și pe surori în numele acelei datorii, făcându-i pe aceștia să-i slujească și să lucreze pentru ei și dându-le ordine – nu este acesta un beneficiu pe care antihriștii se străduiesc să-l obțină? (Ba da.) Unii oameni fac mereu totul singuri acasă, înainte să devină conducători de biserică și par să nu aibă nicio ambiție și nicio intenție rea. Totuși, odată ce sunt aleși conducători de biserică și dobândesc statut, mai fac totul singuri? Cred că sunt diferiți odată ce dobândesc statut, că ar trebui să aibă un tratament special în casa lui Dumnezeu și că ar trebui să învețe să mobilizeze „puterea maselor”, pentru a-și îndeplini „datoria” împreună; fiecare treabă din casa lor devine o lucrare care intră în sfera de competență a bisericii, iar ei își împart treburile casnice și sarcinile de zi cu zi cu frații și surorile. De exemplu, când au vreo treabă care trebuie făcută în casa lor, le spun fraților și surorilor: „În ultimele zile, am fost ocupat cu lucrarea bisericii. Are timp vreunul dintre voi să mă ajute cu o treabă?” Se oferă trei sau cinci oameni și, după puțin timp, treaba e făcută. Acești conducători se gândesc: „Unde-s mulți, puterea crește. E bine să fii conducător, trebuie doar să spun ceva și se rezolvă. Pe viitor, oricând voi avea ceva de făcut acasă, îi voi pune pe frați și pe surori să mă ajute.” Pe măsură ce acest lucru continuă, ei nu termină prea multe lucrări ale conducătorilor de biserică, dar fac foarte multe rânduieli ca oamenii să meargă să lucreze pentru casa lor și chiar pun asta în program – ce conducători „ocupați” sunt ei! Înainte să devină conducători, nu au niciodată prea multe de făcut acasă, totuși, după ce devin conducători, sunt multe treburi de făcut în casa lor. Unii frați și surori seamănă culturi pentru ei, alții udă pământul, unii plantează legume, alții plivesc buruienile, unii pun îngrășământ, iar alții îi ajută vânzându-le legumele și apoi le dau toți banii pe care îi încasează, fără să păstreze nimic. După ce devin conducători de biserică, viața în gospodăria lor înflorește; indiferent ce fac, oamenii îi sprijină și îi ajută mereu și fiecare cuvânt al lor este foarte eficient. Sunt foarte fericiți și mulțumiți și se gândesc tot mai mult: „Acest titlu de conducător de biserică este grozav și e minunat să am statut! Dacă vreodată nu am mâncare acasă, nu trebuie decât să spun și oamenii îmi vor da mâncare și nici măcar nu vor vrea bani pentru asta. Ce viață confortabilă este aceasta! Chiar sunt binecuvântat de dumnezeu datorită credinței mele. Aceasta este o mare binecuvântare și chiar este harul lui dumnezeu! Dumnezeu este grozav; slavă ție, dumnezeule!” După ce îi slujește cineva sau primește ordine de la ei, mereu „îi mulțumesc lui dumnezeu” și „acceptă asta de la dumnezeu”. Acești conducători nesemnificativi de biserică își pot folosi poziția în această măsură – voi ați putea face asta? Ați fi capabili să faceți așa ceva? De ce concurează oamenii ca să devină conducători? De ce concurează pentru statut? Dacă nu ar exista avantaje de dobândit, oare ar concura cineva pentru statut? Dacă statutul pentru care ar concura ar însemna să trudească și să lucreze ca un cal de povară, atunci nimeni nu și-ar bate capul. Oamenii se străduiesc să pună mâna pe statut și concurează pentru el tocmai pentru că există atât de multe avantaje de dobândit de pe urma lui. Să fie conducători nesemnificativi ai bisericii le aduce beneficii și facilități foarte mari și foarte multe avantaje în viața lor – ce fel de persoană se comportă în felul acesta? Este cineva care urmărește adevărul? Este cineva cu umanitate și conștiință? Este cineva cu o inimă cu frică de Dumnezeu? (Nu.) Crede că este conducător de biserică pentru toată lumea și pentru casa lui Dumnezeu și nu se gândește la asta ca la o datorie. Crede că orice lucrare pe care o îndeplinește în calitate de conducător de biserică este făcută pe baza sacrificării vieții lui casnice, așa că frații și surorile ar trebui să îl despăgubească pentru prețul pe care îl plătește. Dacă nu are timp să facă treburi casnice, atunci frații și surorile ar trebui să îl ajute să le facă; dacă nu are timp să lucreze pe câmp, atunci frații și surorile ar trebui să apară pe câmpul lui și să lucreze pentru el, ca și cum ar fi de datoria lor să facă asta. Indiferent la ce a renunțat pentru că este conducător de biserică, frații și surorile ar trebui să-l despăgubească dublu pentru asta. Acestea sunt câteva dintre lucrurile pentru care antihriștii îi folosesc pe frați și pe surori, ca să-i slujească, și pe care le ordonă fraților și surorilor să le facă pentru viața lor personală, în timp ce își fac datoria. Odată ce un antihrist devine conducător, nu va lăsa sub nicio formă să-i scape o asemenea ocazie, sub nicio formă nu va sta cu mâinile în sân și nu se va uita cum aceste avantaje îi scapă printre degete. Dimpotrivă, face exact opusul: folosește orice clipă și profită de orice ocazie ca să-i folosească pe frați și pe surori pentru a lucra pentru el și pentru a-i face să lucreze pentru el ca niște animale de povară. Exploatează nesăbuința și onestitatea fraților și surorilor și chiar și mentalitatea lor de a-și face de bunăvoie îndatoririle și de a plăti un preț pentru Dumnezeu, pentru a-i face să-l slujească. Între timp, pretinde și că unele cuvinte sunt adevărul și le folosește pentru a-i educa pe frați și pe surori, astfel încât să învețe următoarea idee: și conducătorii sunt oameni, și ei au familii, și ei trebuie să-și trăiască viețile și, dacă un conducător nu are timp să se ocupe de chestiunile lui gospodărești, atunci frații și surorile ar trebui să considere aceste chestiuni drept propriile îndatoriri; nu ar trebui să fie nevoie să le ceară conducătorul să facă aceste lucruri, ci ar trebui să facă activ și voluntar aceste lucruri pe care conducătorul nu poate să le facă. Mulți frați și surori îi slujesc de bunăvoie pe acești conducători, sub felul acesta de amăgire și inoculare. Acesta este țelul pe care vor să-l atingă antihriștii, profitând de putere și statut, este una dintre sarcinile pe care vor să o ducă la bun sfârșit și unul dintre beneficiile pentru care vor să lupte, profitând de putere și statut. Există mulți astfel de oameni? (Da.) Acești oameni sunt satane. Oamenii lipsiți de adevăr și care nu urmează calea cea dreaptă sunt capabili de asemenea lucruri, chiar dacă au doar o fărâmă de statut – sunt acești oameni demni de milă? Ce credeți despre caracterul lor? Au vreo fărâmă de conștiință sau rațiune?

În anumite biserici, există frați și surori care nu locuiesc de obicei în propriile case, ci locuiesc mult timp în casa conducătorului bisericii lor. De ce locuiesc adesea în casa conducătorului lor? Pentru că, de când a preluat funcția de „conducător”, casa lui a avut nevoie de o menajeră pe termen lung. Alege o soră, iar această soră devine menajera dedicată casei conducătorului. Această soră devine o menajeră, așadar, ce devine datoria ei? Nu face lucrarea care îi revine sau lucrări legate de biserică, ci servește toate generațiile din familia conducătorului, în viața lor de zi cu zi, și simte că este absolut justificat ca ea să se ocupe de treburile casnice pentru conducător, nu se plânge deloc și nici nu are nicio noțiune despre acest lucru. Cine este problema aici? Indiferent câtă treabă are de făcut un conducător de biserică sau cât de mulți oameni conduce, chiar este atât de ocupat? Chiar nu se poate descurca în viața lui de zi cu zi? Chiar dacă nu poate, atunci asta e treaba lui. Ce legătură are asta cu oricine altcineva? Dacă frații și surorile sunt neatenți sau inactivi, asemenea conducători îi tratează de sus și profită de asta să „aibă părtășie despre adevăr” cu ei și, din cauza acestei chestiuni, frații și surorile sunt emondați – ce se întâmplă aici? Când așternuturile din casa lor sunt murdare, frații și surorile trebuie să le spele, când casa lor este neîngrijită, frații și surorile trebuie să facă ordine și frații și surorile trebuie să gătească la ora mesei; acești conducători devin leneși, acesta fiind modul în care se comportă în calitate de conducători. Când asemenea oameni au aceste manifestări și acest fel de umanitate, sunt ei capabili să urmărească adevărul? (Nu.) De ce nu? (Asemenea oameni sunt prea lipsiți de umanitate și prea detestabili. Pur și simplu nu sunt interesați de adevăr.) Dacă nu sunt interesați de adevăr, de ce devin conducători? (Fac asta ca să urmărească reputația și statutul și ca să se pună în valoare.) Nu puteți explica limpede, nu-i așa? Ce fel de oameni îi pot exploata pe frați și pe surori, pentru a-i face să lucreze pentru ei și să-i slujească? Nu este aceasta una dintre caracteristicile evidente ale antihriștilor? Să caute doar beneficiile proprii în toate lucrurile, să fie preocupați doar de propriile câștiguri și pierderi și să nu țină cont dacă a acționa astfel este în conformitate cu adevărul, dacă există umanitate în asta, dacă Îl mulțumește pe Dumnezeu, dacă frații și surorile pot trage foloase sau dacă pot obține lămuriri din asta – nu țin cont de aceste lucruri, ci numai de propriile câștiguri și pierderi și dacă pot obține beneficii tangibile. Aceasta este calea urmată de antihriști și acesta este caracterul antihriștilor. Acesta este un tip de persoană care are statut. Unii oameni nu au deloc statut și fac îndatoriri obișnuite și, când dobândesc câteva calificări, și ei vor să-i facă pe alții să-i slujească. Unii oameni fac unele îndatoriri riscante și vor și ei să le ordone altora să-i slujească. Mai există și unii care fac îndatoriri speciale și care-și consideră îndatoririle o condiție de bază, o monedă de schimb și un fel de capital cu care să-i facă pe frați și pe surori să îi slujească. De exemplu, unii oameni au abilități profesionale speciale, pe care alții nu le-au învățat sau nu le-au priceput. Când încep să facă o datorie în casa lui Dumnezeu, care are legătură cu aceste abilități profesionale, se cred diferiți de alți oameni, cred că sunt puși într-o funcție importantă în casa lui Dumnezeu, că acum sunt sus pe scara ierarhică și simt mai ales că valoarea lor s-a dublat și că sunt respectabili. Prin urmare, cred că există anumite sarcini pe care nu trebuie să le facă ei înșiși, că e firesc să le ordone celorlalți să-i slujească fără să fie remunerați, atunci când vine vorba de astfel de sarcini cotidiene precum să le aducă mâncare sau să le spele rufele. Ba chiar există unii care folosesc scuza că sunt ocupați cu datoria lor, ca să-i facă pe frați și pe surori să facă anumite lucruri pentru ei. În afară de lucrurile pe care trebuie neapărat să le facă ei înșiși, îi pun pe alții să facă toate celelalte lucruri în care îi pot face să-i slujească sau pe care le pot ordona să le îndeplinească. De ce? Se gândesc: „Am capital, sunt respectabil, sunt un talent rar în casa lui dumnezeu, fac o datorie specială și sunt principalul destinatar al cultivării casei lui dumnezeu. Niciunul dintre voi nu este la fel de bun ca mine, cu toții sunteți la un nivel inferior. Pot aduce o contribuție specială casei lui dumnezeu, iar voi nu puteți. Prin urmare, ar trebui să mă slujiți.” Nu sunt acestea cerințe exagerate și nerușinate? Toată lumea are aceste cerințe în inimă, dar, desigur, antihriștii cer și mai mult aceste lucruri, fără milă și fără rușine, și, indiferent cum ai părtășie despre adevăr cu ei, nu vor renunța la ele. Oamenii obișnuiți au și ei aceste manifestări ale antihriștilor și, dacă au puțin talent sau aduc o contribuție mică, cred că au dreptul să se bucure de un tratament special. Nu-și spală hainele și șosetele și îi pun pe alții să facă asta pentru ei și au cerințe nerezonabile, care contravin umanității – sunt complet lipsiți de rațiune! Aceste idei și cerințe pe care le au oamenii nu se încadrează în sfera raționalității; în primul rând, la nivel inferior, ele nu sunt conform standardelor umanității și conștiinței, iar la nivel superior, nu sunt în conformitate cu adevărul. Toate aceste manifestări pot fi încadrate în categoria antihriștilor care se luptă pentru propriile beneficii. Toți cei care au firi corupte sunt capabili să facă aceste lucruri și, de asemenea, îndrăznesc să le facă. Dacă o persoană are puțin talent și capital și aduce câteva contribuții, vrea apoi să-i exploateze pe ceilalți, să folosească șansa de a-și face datoria ca să se lupte pentru propriile beneficii, vrea să primească lucrurile de-a gata și să se bucure de fericirea și de tratamentul care decurg din a le ordona celorlalți să o slujească. Ba chiar există unii care renunță la familiile și la slujbele lor ca să-și facă datoria și, în timpul acesta, fac niște boli minore și, în consecință, devin emoționali și se plâng că nimeni nu își face griji pentru ei sau nu are grijă de ei. Îți faci datoria pentru tine însuți, îți faci propria datorie și îți îndeplinești propria responsabilitate – ce legătură are asta cu alți oameni? Orice datorie face cineva, aceasta nu este niciodată făcută pentru altcineva sau în slujba altcuiva și, prin urmare, nimeni nu este obligat să îi slujească pe ceilalți fără să fie recompensat sau să primească ordine de la ceilalți. Nu este acesta adevărul? (Ba da.) Deși Dumnezeu le cere oamenilor să fie iubitori, răbdători și toleranți cu alții, nu poți să le ceri în mod subiectiv celorlalți să fie așa și este irațional să faci asta. Dacă cineva poate să fie tolerant și răbdător cu tine și îți poate arăta iubire fără ca tu să ceri asta, atunci asta depinde de el. Cu toate acestea, dacă frații și surorile te slujesc pentru că le ceri asta, dacă primesc ordine cu forța și sunt exploatați de tine sau te slujesc pentru că i-ai păcălit, atunci este ceva în neregulă cu tine. Unii chiar profită de șansa de a-și face datoria și o folosesc adesea drept scuză pentru a extorca lucruri de la anumiți frați și surori înstăriți, făcându-i să le cumpere anumite lucruri și să presteze servicii pentru ei. De exemplu, dacă au nevoie de mai multe haine, îi spun unui frate sau unei surori: „Știi să faci haine, nu-i așa? Du-te și fă-mi ceva de îmbrăcat!” Acel frate sau acea soră spune: „Atunci, scoate portofelul. Tu cumperi materialul, iar eu o să-ți fac ceva.” Nu scot banii, ci, în schimb, constrâng fratele sau sora să le cumpere materialul – nu este înșelătoare natura acestei fapte? Exploatarea relației dintre frați și surori, exploatarea propriului capital, exploatarea oportunității de a-și face datoria pentru a cere tot felul de servicii și tratamente de la frați și surori, pentru a le ordona să lucreze pentru ei – toate acestea sunt manifestările caracterului inferior al antihriștilor. Pot asemenea oameni să urmărească adevărul? Oare se pot schimba câtuși de puțin? (Nu.) Când Mă aud având părtășie în felul acesta, poate că unii oameni își vor da seama că e rău să facă aceste lucruri și vor fi capabili să se stăpânească puțin, însă, dacă se stăpânesc, înseamnă că sunt capabili să caute și să practice adevărul? Dacă se stăpânesc înseamnă doar că ajung să-și dea seama de ceva și să aibă grijă de propria imagine și vanitate. După ce Mă aud făcând această disecare, acești oameni văd gravitatea problemei și își dau seama că nu mai pot călca strâmb și că vor fi expuși și respinși dacă le permit fraților și surorilor să îi deslușească. Ei ajung să conștientizeze asta doar până la acest punct, dar dorințele și lăcomia nu pot fi îndepărtate din inimile lor.

Unii oameni gândesc: „Depun efort pentru casa lui dumnezeu, am adus foarte multe contribuții casei lui dumnezeu, fac o datorie în care nimeni nu mă poate înlocui. Când am nevoie de ceva, frații, surorile și casa lui dumnezeu sunt obligați să-mi dea o mână de ajutor, pentru a-mi îndeplini cerințele. În orice moment, ar trebui să mă slujească necondiționat și fără să fie recompensați.” Nu este acesta un mod rușinos de a gândi? Nu este o manifestare a caracterului josnic? De exemplu, toată lumea se îmbolnăvește uneori, dar când o fac, unii oameni nu le spun altora despre asta, ci, în schimb, continuă să-și facă îndatoririle așa cum ar trebui. Nimeni nu știe despre ei și nimănui nu-i pasă de ei și nu se plâng în privat, nici nu-și întârzie îndatoririle. Totuși, unii oameni se prefac bolnavi, deși nu sunt, se poartă ca niște împărătese sau ca niște nobili, încercând, prin orice mijloace, să-i facă pe oameni să-i servească și făcând tot ce le stă în putință ca să obțină tratament special. Se prefac bolnavi când nu sunt și, dacă se îmbolnăvesc cu adevărat, atunci este o situație și mai supărătoare, pentru că cine știe câți oameni vor suferi atunci de mâna lor și vor primi ordine de la ei peste tot? Când se îmbolnăvește o asemenea persoană, este o nenorocire care se abate asupra tuturor; unii îi fac supă de pui, alții îi fac un masaj, unii o hrănesc și alții o ajută să meargă – nu suferă mulți oameni? (Ba da.) La început, era doar o boală obișnuită, minoră, dar trebuie să pretindă că este una gravă, terminală – de ce trebuie să se prefacă? O face pentru a-i păcăli pe frați și pe surori să îi presteze servicii, să o servească și să o slujească. Nu sunt acești oameni o rușine? (Ba da.) Există mulți oameni de felul acesta? Voi nu sunteți cu toții așa? (Încă nu am recunoscut acest lucru în mine.) Dacă nu l-ați recunoscut, asta dovedește că, de obicei, nu vă examinați comportamentul în viața cotidiană, nu vă examinați gândurile și natura-esență și nu acceptați scrutarea de la Dumnezeu. Unii oameni obosesc mai mult când își fac îndatoririle, pierd puțin somn noaptea și se prefac că este o situație groaznică. A doua zi, când se trezesc, se plâng: „Nu am închis un ochi noaptea trecută. Am fost atât de ocupat cu datoria mea în ultimele zile încât am fost prea obosit să dorm. Adu repede pe cineva să-mi facă un masaj!” De fapt, au dormit șase ore. Orice problemă au, întotdeauna dau vina pe datoria lor; fie că sunt obosiți, fie că suferă, fie că sunt bolnavi și nu se simt bine, dau mereu vina pe datoria lor pentru aceste lucruri. De ce dau vina pe datoria lor? Este vorba doar de a dobândi câteva avantaje, de a-i face pe toți să îi compătimească și apoi pot fi îndreptățiți când le cer oamenilor să-i slujească și să-i servească. Ce fel de oameni sunt aceștia care vor mereu să se poarte ca împărații și împărătesele și să îi facă pe ceilalți să-i servească? Acești oameni au un caracter josnic și sunt dezgustători. Când unii oameni nu prea se simt bine și, ocazional, nu pot mânca nimic, se prefac că este extrem de grav, fac mare tam-tam și găsesc imediat pe cineva care să le facă un masaj. Atunci când masajul îi doare puțin, țipă și urlă tare, vrând să spună: „Pentru mine, chiar și un masaj presupune suferință. Dacă dumnezeu nu-mi dă o recompensă și nu mă desăvârșește, atunci chiar voi ieși în pierdere!” Când îndură puțină suferință și plătesc un preț mic, vor să anunțe acest lucru întregii lumi, astfel încât toată lumea de pe pământ să știe. Nu-ți faci datoria pentru tine însuți? Nu-ți faci datoria înaintea lui Dumnezeu? Pentru ce îi anunți pe oameni că suferi? Nu este un lucru superficial? Asemenea oameni au un caracter josnic și sunt foarte dezgustători! În ce alte feluri sunt acești oameni josnici? De asemenea, au câteva obiceiuri și ciudățenii deosebite, sperând să le arate oamenilor că sunt diferiți de toți ceilalți, că sunt foarte prețioși și au nevoie de multă grijă și protecție. De exemplu, când cineva spune că nu îi este foame și că nu poate mânca nimic, o asemenea persoană va duce mâna la burtă și va spune că și ea are probleme cu stomacul, dar că persistă în a-și face datoria și ordonă cuiva să îi aducă repede niște medicamente pentru stomac. De asemenea, există cineva căruia i-am spus: „Vezi tu, nu pot să mănânc decât porții mici, iar stomacul Meu are o intoleranță la mâncăruri și băuturi reci.” Când M-a auzit, această persoană a răspuns: „Stomacul tău are intoleranță la lucruri reci? Și al meu.” Am spus: „Cum are stomacul tău intoleranță la lucruri reci?” A zis: „Imediat ce mi se face frig, mă doare burta; are intoleranță la lucruri reci.” Spunând asta, a decojit o banană și a înfulecat-o din câteva înghițituri. Am spus: „Stomacul tău cu siguranță are o intoleranță incredibilă la lucruri reci, dat fiind că ai înfulecat banana aceea din câteva înghițituri. Chiar are stomacul tău intoleranță la lucruri reci?” Nu sunt asemenea oameni nerușinați și lipsiți de raționalitate? Dacă unei persoane îi lipsește raționalitatea și rușinea în umanitatea ei normală, atunci nu este deloc om, ci este o fiară. Fiarele nu pot înțelege adevărul și nu au integritatea, demnitatea, conștiința și rațiunea umanității normale. Întrucât nu au nicio rușine sau demnitate, când fac o mică parte dintr-o datorie și îndură puține greutăți, acești oameni vor să anunțe acest lucru întregii lumi, astfel încât toți să le recunoască eforturile, să-i aprecieze cu admirație reînnoită și astfel încât Dumnezeu să le ofere tratament special, să-i trateze cu blândețe și să-i binecuvânteze. În același timp, cineva trebuie să-i slujească imediat, să răspundă la cerințele lor și să fie la dispoziția lor. Când le este sete, cineva trebuie să le toarne ceai; când le este foame, cineva trebuie să le servească mâncare. Trebuie să aibă întotdeauna pe cineva care să-i servească, să facă ce spun și să le satisfacă nevoile. E ca și cum trupul lor s-ar fi născut pentru altcineva și ei au nevoie în mod inerent să fie serviți de cineva; e ca și cum le-ar lipsi capacitatea de a se îngriji singuri, dacă nu-i servește nimeni, și ar fi invalizi. Când nu au pe nimeni căruia să-i spună ce să facă sau căruia să-i poată ordona să lucreze pentru ei și să-i slujească, se simt singuri și pustiiți și simt că viața nu are niciun sens și nicio speranță. Când găsesc ocazia și scuza de a-i face pe alții să-i slujească și să-i servească, se simt mulțumiți și fericiți, ca și cum trăiesc în al nouălea cer. Cred că viața este minunată, credința în Dumnezeu este minunată, că acesta este sensul credinței în Dumnezeu și că așa ar trebui un credincios să creadă în Dumnezeu. Înțeleg că datoria presupune a depune efort și a-și îndeplini responsabilitățile pe baza faptului că îi pun pe alții să-i slujească și că sunt capabili să le dea ordine celorlalți în mod nestingherit – aceasta este datoria lor. Cred că ar trebui să obțină mereu o recompensă pentru datoria lor, că trebuie mereu să obțină ceva și să încerce să obțină ceva. Dacă nu încearcă să obțină bani sau lucruri materiale, atunci încearcă să obțină plăceri și bucurii trupești și, cel puțin, trupul lor ar trebui să fie într-o stare de încântare și confort și atunci vor fi fericiți, vor avea energia de a-și face datoria și o vor putea face cu o oarecare loialitate. Oare asemenea oameni au o înțelegere denaturată a adevărului sau pur și simplu nu acceptă adevărul din cauza caracterului lor inferior? (Au un caracter inferior, așa că nu acceptă adevărul.) Acești oameni sunt neîncrezători în toată regula, progeniturile devotate ale antihriștilor și întruchiparea acestora.

Există câțiva actori în casa lui Dumnezeu cărora le-a plăcut să joace și le-a plăcut meseria de actor când erau în lume, dar care nu au fost capabili să-și concretizeze ambițiile acolo. Acum, au venit în casa lui Dumnezeu și, în cele din urmă, dorințele lor au devenit realitate: pot face meseria care le place, inimile lor sunt pline de o bucurie de nedescris și, în același timp, Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că le-a oferit această oportunitate. Unul dintre acești oameni a ajuns să fie suficient de norocos încât să obțină un rol principal și apoi a simțit că este o persoană cu statut și valoare și că ar trebui să facă ceva pentru statutul și valoarea lui. S-a uitat la ce făceau celebritățile și vedetele din lume, la felul în care se purtau, care era stilul lor și ce stil de viață aveau și le-a copiat și imitat, crezând că asta însemna să ducă o viață de calitate și nobilă. Așadar, din momentul în care a primit rolul principal și a devenit o „vedetă”, a început să-și dea aere. În ce măsură și-a dat aere? Odată, a existat un incident minor care poate explica această problemă. Când toți cei din echipă erau gata să înceapă filmările, o sprânceană a acestei „vedete” nu fusese conturată bine și toată lumea a trebuit să-l aștepte, să se învârtă în jurul lui și să-l slujească. Au trecut 10 minute, apoi 20, iar vedeta considera că sprânceana nu-i fusese conturată prea bine, așa că a pus machieurul să o șteargă și să o contureze iar. A trecut o oră și toți actorii și toată echipa așteptau să i se contureze bine sprânceana acestei „vedete”, înainte să poată începe filmările – toată lumea a trebuit să slujească această persoană și să se învârtă în jurul ei. Ce fel de persoană este aceasta? Este o persoană normală? Este cineva care are umanitate? Nu. Este o persoană din tabăra Satanei, îi aparține Satanei și nu face parte din casa lui Dumnezeu. Oare există vedete în casa lui Dumnezeu? În casa lui Dumnezeu nu există vedete, doar frați și surori; există doar îndatoriri diferite, nu se face diferența între funcții înalte și funcții inferioare. Așadar, pe ce bază i-a făcut această persoană pe frați și pe surori să o servească? Un lucru este sigur: a crezut că este mai importantă decât alți oameni, că datoria pe care o avea era mai importantă decât a celorlalți, că spectacolul nu putea fi filmat fără ea și că, fără ea, alți oameni și-ar fi făcut îndatoririle degeaba. De aceea, toți ceilalți trebuiau să o servească, să plătească un preț și să aibă răbdare ca să o aștepte și nimeni nu ar fi trebuit să se plângă. În afară că le lipsește umanitatea, de unde iau asemenea oameni principiile pentru a se purta așa? Oare principiile lor derivă din adevăr și din cuvintele lui Dumnezeu sau din firi umane corupte? (Din firi umane corupte.) Cei care provin din tabăra Satanei nu numai că au firile corupte ale Satanei, dar și acțiunile, comportamentul și manifestările lor în cadrul grupurilor de oameni sunt detestabile. De ce sunt detestabile? Pentru că ei vor mereu să fie stăpâni pe situație, să-i manipuleze pe ceilalți, să-i facă să se învârtă în jurul lor și să-i facă pe ei personajul central. Făcând asta, în mod clar, se plasează într-o poziție mai înaltă decât a oricui altcuiva; vor să-i domine și să-i controleze pe toți ceilalți. Este acesta un lucru pe care se cuvine să îl facă oamenii? (Nu.) Cine face asta? (Satana.) Acesta este un lucru pe care îl face Satana. Printre adevărurile prin care Dumnezeu le cere oamenilor să-și facă îndatoririle, există vreo cerință ca oamenii să fie stăpâni pe situație și să controleze gândurile și comportamentul tuturor în timp ce-și fac îndatoririle? (Nu.) Atunci de unde provine acest lucru? Aceasta este o natură satanică cu care se nasc oamenii. Oamenii sunt satane și au această natură de la naștere. Nu-i nevoie să o învețe, nu-i nevoie să le fie predată de cineva și, oricum ai părtășie despre adevăr cu ei, nu vor renunța la acest lucru. A mai existat cineva care avea câteva fire de păr rebele ce nu fuseseră aranjate la locul lor înainte ca el să urce pe scenă și să-și facă numărul. În ce privește înfățișarea lui, arăta bine, totuși nu a vrut să se urce pe scenă și să-și facă numărul la timp; oricât de mult l-au îndemnat frații și surorile, totul a fost în zadar. Se considera vedetă, o persoană importantă; i-a făcut pe toți să plătească un preț și să-și irosească timpul pentru aceste câteva șuvițe de păr și toată lumea a trebuit să-l slujească numai pe el. Este aceasta o manifestare pe care se cuvine să o aibă cineva cu umanitate normală? Care este natura acestei fapte? Nu și-a dat aere? Nu a fost responsabil și a fost insensibil la orice rațiune. În ceea ce-l privește, nicio datorie nu era la fel de importantă ca a lui și toți trebuiau să-l slujească. S-a gândit: „Dacă durează o zi întreagă pentru a aranja cu uscătorul de păr aceste două șuvițe la locul lor, atunci va trebui să mă așteptați toată ziua; dacă durează două zile, atunci va trebui să așteptați două zile; și dacă durează o viață, atunci va trebui să așteptați o viață. Ce contează lucrarea și interesele casei lui dumnezeu – interesele mele sunt pe primul loc! Dacă nu-mi pot așeza părul cu uscătorul, oare imaginea mea nu va avea de suferit când merg în fața camerei? Imaginea mea este foarte importantă. Interesele casei lui dumnezeu nu înseamnă nimic!” Ce fel de persoană este aceasta? O asemenea persoană ar spune și: „Îl iubesc pe dumnezeu, îi aduc mărturie lui dumnezeu, îmi fac datoria pentru dumnezeu și mă lepăd de tot.” Nu este totul o minciună? Nu poate renunța la un lucru ca uscarea unei șuvițe sau două, deci la ce poate renunța? De ce se poate lepăda? Toată lepădarea lui e falsă! Asemenea oameni sunt complet iraționali, le lipsește conștiința, au un caracter inferior și sunt și mai departe de a iubi adevărul. Întrucât umanitatea lor nu este suficient de bună, nimeni nu va vorbi despre adevăr cu ei, nu sunt vrednici de el și caracterul lor nu este destul de bun. Și, cu o umanitate atât de josnică, oare a vorbi despre adevăr cu ei nu ar fi ca și cum ai vorbi despre adevăr cu un porc sau cu un câine? Când vor avea puțină asemănare umană și vor putea vorbi ca o ființă umană, oamenii le vor vorbi despre adevăr, dar acum nu merită. Există o mulțime de oameni de felul acesta, sunt destul de mulți. Așadar, de ce unii oameni nu manifestă aceste lucruri? Pentru că încă nu au avut ocazia; doar pentru că au un calibru și un talent foarte banale, nu au avut ocazia să fie în centrul atenției și nu au obținut un anumit capital, dar, în inimile lor, uneltesc, planurile lor sunt încă în fază incipientă. Acesta este motivul pentru care nu au avut o asemenea dezvăluire. Cu toate acestea, dacă nu au această dezvăluire nu înseamnă că nu au această natură. Dacă nu urmărești adevărul și urmezi calea antihriștilor, atunci, mai devreme sau mai târziu, va veni o zi în care vei lăsa să-ți scape această dezvăluire. Tu ești tu și a fi lipsit de umanitate înseamnă a fi lipsit de umanitate; nu poți deveni cineva cu umanitate prefăcându-te sau pentru că nu ai talent și ai un calibru slab. Prin urmare, există o singură cale: când o persoană poate accepta adevărul și emondarea, atunci caracterul ei se poate îmbunătăți într-o oarecare măsură. Când poate să se confrunte cu aceste fapte, să le abordeze corect și să fie capabilă să își examineze și să își verifice frecvent propriul comportament și adâncul inimii, poate deveni mai bună și se poate stăpâni puțin. Ce scop poate fi atins prin puțină stăpânire de sine? Nu te vei face de râs atât de mult, reputația ta se va îmbunătăți puțin, oamenii nu vor fi dezgustați de tine, Dumnezeu nu te va detesta și, astfel, e posibil să ai încă șansa de a fi mântuit de Dumnezeu. Nu este acesta minimul de rațiune pe care ar trebui s-o aibă o ființă umană? Nu este ușor pentru cineva cu un minim de conștiință și rațiune să practice și să pătrundă astfel?

Când Mă auziți vorbindu-vă despre asemenea oameni, vă simțiți destul de liniștiți, dar dacă aș vorbi despre anumiți oameni din rândul vostru, cum v-ați simți atunci? Ați reacționa normal? Îți spun Eu, dacă vrei să obții schimbarea firii și să pătrunzi în adevărul-realitate, trebuie să treci nenumărate teste. Nu subestima aceste chestiuni; dacă umanitatea ta nu este suficient de bună, atunci nu numai că frații și surorile vor fi dezgustați de tine, dar nici Dumnezeu nu te va desăvârși sau mântui. Condiția de bază ca Dumnezeu să mântuiască pe cineva este ca acea persoană să aibă umanitate, rațiune și conștiință și să cunoască rușinea. Când o asemenea persoană vine înaintea lui Dumnezeu și Îi aude cuvintele, Dumnezeu o va ilumina, călăuzi și îndruma. Oamenii care nu au umanitate, conștiință, rațiune sau rușine vor fi pentru totdeauna necalificați să vină înaintea lui Dumnezeu. Chiar dacă asculți predici și cunoști câteva doctrine, tot nu vei fi luminat și, astfel, vei fi pentru totdeauna incapabil să pătrunzi în adevărul-realitate. Dacă nu ești capabil să pătrunzi în adevărul-realitate, atunci e ușor să-ți dai seama că speranțele tale de a obține mântuirea sunt zero. Dacă ai numai aceste manifestări ale antihriștilor și firea și esența antihriștilor și nu ai niciuna dintre manifestările umanității normale pe care Dumnezeu îți cere să le ai, atunci ești în mare pericol. Dacă te poți compara cu fiecare dintre aceste manifestări și esențe ale antihriștilor pe care le expun Eu, împreună cu acțiunile și dezvăluirile lor, dacă, într-o măsură mai mare sau mai mică, le ai pe toate, atunci este o situație foarte periculoasă pentru tine. Dacă tot nu urmărești adevărul și aștepți până ești clasificat drept antihrist, atunci vei fi complet terminat. Care este o boală terminală: să ai esența unui antihrist sau să ai firea unui antihrist? (Să ai esența unui antihrist.) Oare? (Da.) Gândiți-vă bine și apoi răspundeți din nou. (Să ai esența unui antihrist și să ai firea unui antihrist sunt deopotrivă boli mortale.) De ce? (Pentru că oamenii cu esența unui antihrist nu vor urmări adevărul și același lucru este valabil și pentru oamenii care au firea unui antihrist. Indiferent ce problemă întâlnesc, oamenii cu firea unui antihrist nu se concentrează niciodată asupra urmăririi adevărului și nu au nici măcar minimul de umanitate și rațiune; asemenea oameni sunt incapabili să dobândească adevărul și nu pot obține nici mântuirea – și aceasta este o boală mortală.) Cine ar mai dori să vorbească? (Eu înțeleg că niciuna dintre cele două nu este o boală mortală, dar dacă cineva nu urmărește adevărul, atunci aceea este boala mortală.) Acesta este un punct de vedere bun. Totuși, există o condiție prealabilă a acestui lucru, și anume esența unui antihrist – acei oameni care au esența unui antihrist pur și simplu nu urmăresc adevărul, sunt neîncrezători – a avea esența unui antihrist este cel mai periculos lucru. Ce înseamnă esența unui antihrist? Înseamnă că acești oameni pur și simplu nu urmăresc adevărul; urmăresc doar statutul, sunt, în mod inerent, dușmani ai lui Dumnezeu, sunt antihriști, sunt întruchiparea Satanei, sunt diavoli de la naștere, sunt lipsiți de umanitate, sunt materialiști, sunt neîncrezători tipici și asemenea oameni sunt scârbiți de adevăr. Ce înseamnă „scârbiți de adevăr”? Înseamnă că nu cred că Dumnezeu este adevărul, nu recunosc faptul că Dumnezeu este Creatorul, cu atât mai puțin recunosc faptul că Dumnezeu este Suveran peste tot și toate. Așadar, când asemenea oameni primesc șansa de a urmări adevărul, o pot face? (Nu.) Întrucât nu pot urmări adevărul și întrucât sunt pentru totdeauna dușmani ai adevărului și ai lui Dumnezeu, nu vor fi niciodată capabili să dobândească adevărul. A fi pentru totdeauna incapabil să dobândești adevărul este o boală mortală și toți cei care au firea unui antihrist se aseamănă, în ce privește firea, cu aceia care au esența antihriștilor: au aceleași manifestări, aceleași dezvăluiri și chiar modul în care au aceste manifestări și dezvăluiri, felul lor de a gândi și noțiunile și închipuirile lor despre Dumnezeu sunt toate la fel. Cu toate acestea, în cazul oamenilor care au firea unui antihrist, indiferent dacă pot să accepte adevărul și dacă recunosc faptul că Dumnezeu este Creatorul, atât timp cât nu urmăresc adevărul, firea lor de antihrist devine o boală mortală și, din acest motiv, finalul lor va fi același cu al celor care au esența unui antihrist. Totuși, din fericire, există câțiva printre cei cu o fire de antihrist care au umanitate, rațiune, conștiință și rușine, care iubesc lucrurile pozitive și care întrunesc condițiile pentru a fi mântuiți de Dumnezeu. Întrucât urmăresc adevărul, acești oameni obțin schimbarea firii, se eliberează de firile lor corupte și de firile lor de antihrist, astfel încât firea lor de antihrist nu mai este o boală mortală pentru ei și există posibilitatea de a fi mântuiți. În ce circumstanță se poate spune că a avea firea unui antihrist este o boală mortală? Există o condiție prealabilă pentru acest lucru, aceea că, deși acești oameni recunosc existența lui Dumnezeu, cred în suveranitatea Lui, cred și recunosc tot ce spune Dumnezeu și își pot face îndatoririle, un lucru este în neregulă: nu practică niciodată adevărul și nu-l urmăresc. Așadar, firea lor de antihrist devine fatală pentru ei și le poate lua viața. Când vine vorba de oameni cu esența unui antihrist, indiferent de circumstanțe, acestor oameni le este imposibil să iubească sau să accepte adevărul și nu pot dobândi niciodată adevărul. Înțelegeți? (Da.) Înțelegeți. Repetați ce am spus. (Oamenii cu esența unui antihrist sunt, în mod inerent, dușmanii lui Dumnezeu. Sub nicio formă nu sunt oameni care iubesc și pot accepta adevărul și le este imposibil să îl dobândească vreodată și, astfel, pentru ei, firea lor de antihrist este o boală mortală. Pe de altă parte, în cazul anumitor oameni care au firea unui antihrist, având condiția prealabilă de a deține umanitate, rațiune, conștiință și rușine, de a iubi lucrurile pozitive, de a urmări adevărul și apoi de a obține schimbarea firii prin urmărirea adevărului, ei urmează calea cea dreaptă și, pentru ei, firea unui antihrist nu este o boală mortală. Toate acestea sunt decise de esența acestor oameni și de calea pe care o urmează.) Cu alte cuvinte, oamenilor cu esența unui antihrist le este imposibil să urmărească vreodată adevărul și nu pot dobândi niciodată mântuirea, pe când oamenii cu firea unui antihrist pot fi împărțiți în două categorii: cei care urmăresc adevărul și pot obține mântuirea și cei care nu urmăresc deloc adevărul și nu pot obține mântuirea. Cei care nu pot obține mântuirea sunt cu toții muncitori; anumiți muncitori loiali pot rămâne și este posibil să aibă un rezultat diferit.

De ce nu pot obține mântuirea oamenii cu esența unui antihrist? Pentru că acești oameni nu recunosc adevărul și nici nu recunosc că Dumnezeu este adevărul. Acești oameni nu recunosc că există lucruri pozitive și nu iubesc lucrurile pozitive. În schimb, iubesc lucrurile ticăloase și lucrurile negative; sunt întruchiparea tuturor lucrurilor ticăloase și negative și sunt cei care exprimă toate lucrurile negative și ticăloase și de aceea sunt scârbiți de adevăr, sunt ostili acestuia, și îl urăsc. Pot urmări adevărul cu o asemenea esență? (Nu.) Prin urmare, e imposibil să îi determini pe acești oameni să urmărească adevărul. E posibil să transformi un animal într-un alt fel de animal? De exemplu, este posibil să transformi o pisică în câine sau în șoarece? (Nu.) Șoarecele va fi mereu șoarece, ascunzându-se adesea în găuri și trăind în umbră. Pisica va fi mereu dușmanul firesc al șoarecelui, iar acest lucru nu poate fi schimbat – nu poate fi schimbat niciodată. Totuși, există câțiva printre cei care au firea unui antihrist care iubesc adevărul și lucrurile pozitive, care sunt dispuși să depună toate eforturile pentru a practica și a urmări adevărul; practică orice spune Dumnezeu, Îl urmează indiferent cum îi conduce, fac orice le cere, calea pe care o urmează este în deplină concordanță cu aceea cerută de Dumnezeu, iar ei urmăresc conform direcției și obiectivelor indicate de El. Cât despre ceilalți, în afara faptului că nu urmăresc adevărul, ei și urmează calea antihristului și este simplu să-ți dai seama care va fi finalul acestor oameni. Nu numai că nu vor dobândi adevărul, dar își vor pierde și șansa de a fi mântuiți – cât de jalnici sunt! Dumnezeu le oferă șanse și, de asemenea, îi aprovizionează cu adevărul și viața, dar ei nu prețuiesc aceste lucruri și nu urmează calea de a fi desăvârșiți. Nu este vorba că Dumnezeu îi favorizează pe anumiți oameni în defavoarea altora și nu le oferă șanse acestor oameni, ci, mai degrabă, aceștia își pierd oportunitatea de a fi mântuiți din cauză că nu prețuiesc aceste șanse sau nu acționează așa cum cere Dumnezeu. Prin urmare, firea lor de antihrist devine fatală și îi face să-și piardă viețile. Cred că, dacă înțeleg câteva doctrine și dau dovadă de câteva acțiuni externe și de comportamente bune, asta înseamnă că Dumnezeu nu va cerceta problema firii lor de antihrist, că o pot ascunde și că, drept urmare, în mod firesc, nu au nevoie să practice adevărul, pot face orice vor și pot acționa în conformitate cu înțelegerea, metodele și dorințele lor. În final, indiferent ce șanse le dă Dumnezeu, rămân neabătuți de la cursul lor, urmează calea unui antihrist și devin dușmanii lui Dumnezeu. Nu devin dușmanii lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu i-a definit ca atare de la început – Dumnezeu nu le-a dat nicio definiție la început, pentru că, în ochii Lui, nu erau dușmanii Săi sau oameni cu esența unui antihrist, ci, mai degrabă, erau doar oameni cu firi satanice, corupte. Indiferent câte adevăruri exprimă Dumnezeu, ei tot nu se luptă pentru adevăr în căutarea lor. Nu pot păși pe calea spre mântuire și, în schimb, urmează calea unui antihrist și, în cele din urmă, își pierd șansa la mântuire. Nu este păcat? Este mare păcat! Acești oameni sunt foarte jalnici! De ce sunt jalnici? Înțeleg câteva cuvinte și doctrine și cred că înțeleg adevărul; plătesc un mic preț și dau dovadă de câteva comportamente bune în timp ce-și fac datoria și se gândesc că practică adevărul; au puțin talent, calibru și daruri și pot spune câteva cuvinte doctrinare, pot lucra puțin, pot face câteva îndatoriri speciale și cred că au dobândit viața; pot îndura puțină suferință și pot plăti un mic preț și cred, în mod greșit, că se pot supune lui Dumnezeu și pot renunța la tot pentru El. Își folosesc comportamentul extern bun, darurile, cuvintele și doctrinele cu care s-au dotat pentru a înlocui practicarea adevărului – aceasta este cea mai mare problemă a lor, defectul lor fatal. Asta îi face să creadă, în mod greșit, că au pășit deja pe calea spre mântuire și că au deja statură și viață. În orice caz, dacă acești oameni nu sunt capabili să obțină în final mântuirea, atunci nu se pot învinui decât pe sine, pentru că ei înșiși nu se concentrează asupra adevărului, nu urmăresc adevărul și sunt mai mult decât dispuși să urmeze calea antihriștilor.

Acum, există oameni care, după ce ascultă predici timp de 30 de ani, tot nu știu care este adevărul sau care este doctrina. Când deschid gura, nu spun decât teorii goale, cuvinte cu care să le facă morală celorlalți și sloganuri seci și nu vorbesc decât despre felul în care au îndurat suferința și au plătit un preț în trecut, etalându-și astfel vechimea. Nu vorbesc niciodată despre cunoașterea de sine, despre cum acceptă emondarea, cum dezvăluie firi corupte, cum concurează pentru faimă și câștig sau ce dezvăluiri ale unei firi de antihrist au. Nu vorbesc niciodată despre aceste lucruri; vorbesc doar despre contribuțiile lor și nu vorbesc despre fărădelegile lor. Nu sunt acești oameni în mare pericol? Unii oameni ascultă predici de 20 sau 30 de ani și tot nu știu ce este adevărul-realitate sau ce înseamnă să se supună orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și, de aceea, presupun că acești oameni nu au capacitatea necesară de a înțelege cuvintele lui Dumnezeu. După ce ascultă predici timp de 30 de ani, cred că au statură, dar când nu au statut, tot pot fi negativi și, în privat, vor lăcrima și se vor plânge și chiar își pot abandona lucrarea. După ce ascultă predici timp de 30 de ani, când sunt destituiți, tot pot fi irascibili și iraționali și se pot ridica împotriva lui Dumnezeu. Ce au înțeles după ce au ascultat predici atât de mulți ani? Dacă nu au înțeles ce este adevărul după ce au ascultat atât de multe predici, atunci oare nu au crezut degeaba? Asta se numește credință confuză!

14 martie 2020