2. Cum îi tratează antihriștii pe cei mai puternici decât ei

Când vine vorba de dorința antihriștilor de a-și proteja reputația și statutul, aceștia nu numai că își afișează și își dezvăluie natura-esență când sunt emondați, dar și întâmpină multe alte feluri de situații și chestiuni. Prin urmare, al doilea subiect despre care vom avea părtășie este felul în care antihriștii își mențin statutul și reputația în grupuri de oameni. Când sunt într-un grup de oameni, ce comportamente prezintă antihriștii, care pot ilustra că, în tot ce fac ei, încearcă să-și protejeze reputația și statutul? Este acest subiect clar sau nu? Sfera sa este mare sau mică? Este reprezentativ sau nu? (Este reprezentativ.) Acest subiect este legat direct de natura-esență a antihriștilor. Ce manifestări prezintă antihriștii când trăiesc în grupuri de oameni? Ce fel de atitudine și ce acțiuni folosesc pentru a-și proteja reputația și statutul? În primul rând, dacă antihriștii nu au statut, mai sunt ei antihriști? (Da.) Trebuie să înțelegeți clar acest concept. Să nu credeți că doar oamenii cu statut pot avea esența antihriștilor și pot fi antihriști sau că oamenii obișnuiți, fără statut, nu sunt antihriști. Sfera este de fapt destul de mare. Orice persoană care are esența antihriștilor este tot un antihrist, indiferent dacă are sau nu statut și indiferent dacă este conducător sau un credincios obișnuit; acest lucru este determinat de esența ei. Așadar, ce manifestări prezintă oamenii cu esența antihriștilor, în timp ce sunt discipoli obișnuiți? Care dezvăluiri ale naturii-esențe sunt dovadă suficientă că sunt, de fapt, antihriști? Mai întâi, să ne uităm la felul în care trăiesc în grupuri de oameni, cum îi tratează pe ceilalți și ce atitudine au față de adevăr. Cel mai mult trebuie să avem părtășie nu despre ceea ce mănâncă antihriștii, ce poartă, unde locuiesc sau cum călătoresc, ci despre felul în care își protejează reputația și statutul când sunt în grupuri. Chiar dacă sunt credincioși obișnuiți, ei tot încearcă să-și protejeze constant reputația și statutul, dezvăluind tot timpul acest fel de fire și esență și făcând aceste tipuri de lucruri. Prin urmare, asta ne permite să înaintăm în înțelegerea noastră a firii și a esenței antihriștilor. Indiferent dacă antihriștii au sau nu statut și indiferent unde și când sunt, firea și esența antihriștilor se dezvăluie și se manifestă mereu în ei. Acest lucru nu se limitează la vreun spațiu, vreo geografie sau la oameni, evenimente și lucruri.

Atunci când antihriștii fac o datorie, indiferent care este aceasta și indiferent de grupul în care se află, dau dovadă de o formă distinctă de conduită, și anume că, în orice, vor întotdeauna să iasă în evidență și să se etaleze, au mereu tendința de a constrânge oamenii și de a-i controla, vor mereu să conducă oamenii și să ia deciziile, vor să fie mereu în lumina reflectoarelor, vor mereu să atragă privirea și atenția oamenilor asupra lor și doresc admirație din partea tuturor. Ori de câte ori antihriștii se alătură unui grup, indiferent cât este de numeros, cine sunt membrii grupului sau care este profesia sau identitatea acestora, antihriștii fac mai întâi un bilanț al lucrurilor pentru a vedea cine este impunător și remarcabil, cine este elocvent, cine este impresionant și cine este calificat sau are prestigiu. Evaluează pe cine pot învinge și pe cine nu, precum și cine îi depășește și cine este inferior. Acestea sunt primele lucruri la care se uită. După ce evaluează rapid situația, acționează, dându-i la o parte și ignorându-i pe cei care le sunt inferiori pentru moment. Merg mai întâi la cei pe care îi consideră a fi superiori, care au un anumit prestigiu și statut sau cei cu daruri și talent. Aceștia sunt oamenii cu care se compară mai întâi. Dacă oricare dintre acești oameni este respectat de frați și surori sau a fost credincios de multă vreme în Dumnezeu și este în stare bună, atunci devine ținta invidiei antihriștilor și, desigur, este privit ca un adversar. Apoi, antihriștii se compară în secret cu acești oameni care au prestigiu, care au statut și care impun admirația fraților și surorilor. Ei încep să se gândească la astfel de oameni, examinând ce pot face, ce au stăpânit și de ce sunt stimați de către unii oameni. Privind și observând, antihriștii își dau seama că acești oameni sunt experți într-o anumită profesie, precum și de faptul că toată lumea îi respectă, pentru că au crezut mai mult timp în Dumnezeu și pot împărtăși anumite mărturii din experiență. Antihriștii îi privesc pe oamenii de acest fel ca „pradă” și îi recunosc ca adversari, apoi alcătuiesc un plan de acțiune. Ce plan de acțiune? Se uită la aspectele în care nu sunt egalii adversarilor lor și apoi încep să lucreze la aceste aspecte. De exemplu, dacă nu sunt la fel de buni la o anumită profesie ca ei, vor studia acea profesie, vor citi mai multe cărți, vor căuta mai mult tot felul de informații și vor cere mai mult, cu modestie, instrucțiuni altora. Vor participa la orice fel de muncă legată de acea profesie, acumulând treptat experiență și cultivându-și propria putere. Iar atunci când cred că au capitalul de a concura cu adversarii lor, ies frecvent în față ca să-și exprime „părerile sclipitoare” și adesea își combat și își denigrează intenționat adversarii, pentru a-i face de rușine și a le păta numele, subliniind astfel cât de inteligenți și extraordinari sunt, și își oprimă adversarii. Oamenii ageri la minte pot vedea clar toate aceste lucruri. Numai cei care sunt nesăbuiți și ignoranți și cărora le lipsește discernământul nu pot. Majoritatea oamenilor văd doar entuziasmul, ceea ce urmăresc, suferința, prețul pe care îl plătesc și comportamentul aparent bun al antihriștilor, dar adevărata situație este ascunsă în adâncul inimii antihriștilor. Care este obiectivul lor principal? Să câștige statut. Ținta spre care este îndreptată toată lucrarea lor, toată truda și tot prețul pe care îl plătesc, sunt lucrurile pe care le venerează cel mai mult în inimile lor: statutul și puterea.

Pentru a obține putere și statut, primul lucru pe care antihriștii îl fac în biserică este să încerce să câștige încrederea și stima altor oameni, astfel încât să poată convinge mai mulți oameni și să-i facă pe mai mulți dintre ei să-i admire și să-i venereze, atingându-și astfel țelul de a avea ultimul cuvânt în biserică și de a deține puterea. Când vine vorba de a obține puterea, se pricep cel mai bine să concureze și să lupte cu alți oameni. Oamenii care urmăresc adevărul, care au prestigiu în biserică și care sunt iubiți de frați și de surori sunt competiția lor principală. Orice persoană care reprezintă o amenințare pentru statutul lor este competiția lor. Concurează în mod neclintit cu aceia care sunt mai puternici decât ei; și concurează fără milă împotriva celor care sunt mai slabi decât ei. Inimile lor sunt pline de filosofii de luptă. Cred că, dacă oamenii nu concurează și nu luptă, nu vor fi capabili să obțină niciun beneficiu și că pot obține lucrurile pe care le vor doar prin competiție și luptă. Pentru a obține statut și pentru a-și asuma o poziție proeminentă într-un grup de oameni, fac orice este nevoie ca să concureze cu alții și nu cruță nicio persoană care reprezintă o amenințare pentru statutul lor. Indiferent cu cine interacționează, sunt plini de dorința de a lupta și, chiar și pe măsură ce îmbătrânesc, tot se luptă. Spun adesea: „Aș putea învinge acea persoană dacă aș concura împotriva ei?” Oricine este elocvent și poate vorbi într-un mod logic, structurat și metodic, devine ținta invidiei și a imitației lor. Mai mult decât atât, devine competiția lor. Oricine urmărește adevărul și are credință și este capabil să îi ajute și să îi sprijine frecvent pe frați și surori și le permite să iasă din negativitate și slăbiciune devine, de asemenea, competiția lor, precum oricine este expert într-o anumită profesie și este întrucâtva stimat de frați și de surori. Oricine obține rezultate în lucrarea lui și obține aprecierea Celui de mai sus devine, în mod firesc, o sursă și mai mare de competiție pentru ei. Indiferent în ce grup se află, care sunt mottourile antihriștilor? Spuneți ce gândiți. (Lupta cu alți oameni și cu Cerul este o sursă de distracție nesfârșită.) Nu este o nebunie? Este o nebunie. Mai sunt altele? (Dumnezeule, nu se gândesc ei că: „Sunt propriul meu domn în cer și pe întregul pământ”? Adică vor să fie mai presus și, indiferent cu cine sunt, vor mereu să-l întreacă.) Aceasta este una dintre ideile lor. Altele? (Dumnezeule, m-am gândit la trei cuvinte: „Învingătorul e rege.” Cred că vor mereu să le fie superiori celorlalți și să se facă remarcați, indiferent unde sunt și se străduiesc să fie mai presus.) Majoritatea lucrurilor despre care ați vorbit sunt feluri de idei; încercați să folosiți un tip de comportament pentru a le descrie. Antihriștii nu vor neapărat să ocupe cea mai înaltă poziție, indiferent unde sunt. Oricând se duc undeva, au o fire și o mentalitate care îi obligă să acționeze. Care este această mentalitate? Este aceasta: „Trebuie să concurez! Concurează! Concurează!” De ce trei de „concurează”, de ce nu un singur „concurează”? (Competiția a devenit viața lor, pe baza acesteia trăiesc.) Aceasta este firea lor. S-au născut cu o fire extrem de arogantă și greu de stăpânit, adică se consideră nemaipomeniți și sunt extrem de încrezuți. Nimeni nu poate diminua această fire incredibil de arogantă a lor; nici ei înșiși nu o pot controla. Prin urmare, viața lor se axează numai pe luptă și competiție. Pentru ce luptă și concurează? Firește, concurează pentru faimă, câștig, statut, respect și propriile interese. Indiferent de metodele pe care trebuie să le folosească, atât timp cât toți se supun lor și atât timp cât obțin beneficii și statut, și-au atins scopul. Voința lor de a concura nu este o distracție temporară; este un fel de fire care vine dintr-o natură satanică. Este asemănătoare firii marelui balaur roșu care luptă cu Cerul, luptă cu pământul și luptă cu oamenii. Acum, ce vor antihriștii când se luptă și concurează cu alții în biserică? Fără îndoială, ei concurează pentru reputație și statut. Dar dacă obțin statut, la ce le folosește? La ce le folosește dacă alții îi ascultă, îi admiră și îi idolatrizează? Antihriștii înșiși nu pot explica acest lucru. În realitate, le place să se bucure de reputație și statut, să le zâmbească toată lumea și să fie întâmpinați cu flatări și lingușiri. Prin urmare, de fiecare dată când un antihrist merge la o biserică, acesta face un lucru: se luptă și concurează cu ceilalți. Chiar dacă obțin putere și statut, nu au terminat. Pentru a-și proteja statutul și a-și asigura puterea, ei continuă să lupte și să concureze cu ceilalți. Vor face asta până vor muri. Așadar, filosofia antihriștilor este: „Cât timp ești în viață, nu înceta să lupți.” Dacă o persoană rea ca aceasta există în biserică, îi va perturba pe frați și surori? De exemplu, să spunem că toți mănâncă și beau în liniște cuvintele lui Dumnezeu și au părtășie despre adevăr, iar atmosfera este pașnică și starea de spirit plăcută. În acest moment, un antihrist va clocoti de nemulțumire. Va deveni invidios pe cei care au părtășie despre adevăr și îi va urî. Va începe să-i atace și să-i judece. Oare nu va tulbura acest lucru atmosfera pașnică? Este o persoană rea care a ajuns să-i tulbure și să-i dezguste pe ceilalți. Așa sunt antihriștii. Uneori, antihriștii nu caută să-i distrugă sau să-i învingă pe cei împotriva cărora concurează și pe care îi suprimă; atât timp cât dobândesc reputație, statut, mândrie și respect și îi fac pe oameni să-i admire, ei și-au atins scopul. În timp ce concurează, dezvăluie un fel de fire satanică clară. Ce fire este aceasta? Aceea că, indiferent în ce biserică apar, vor mereu să concureze și să se lupte cu alți oameni, vor mereu să concureze pentru faimă, câștig și statut și simt că și-au atins scopul doar când biserica e aruncată în haos și e o harababură, când au câștigat statut și când toată lumea cedează în fața lor. Aceasta este natura antihriștilor. Cu alte cuvinte, ei folosesc competiția și lupta pentru a-și atinge țelurile.

Care este mottoul antihriștilor, indiferent în ce grup se află? „Trebuie să concurez! Să concurez! Să concurez! Trebuie să concurez să fiu cel mai mare și mai grozav!” Aceasta este firea antihriștilor; oriunde se duc, concurează și încearcă să-și îndeplinească țelurile. Sunt lacheii Satanei și tulbură lucrarea bisericii. Firea antihriștilor este după cum urmează: ei încep să caute în biserică pentru a vedea cine a crezut în Dumnezeu mulți ani și are resurse, cine are unele daruri sau talente, cine a adus beneficii fraților și surorilor în privința intrării lor în viață, cine are mai mult prestigiu, cine are vechime, cine are o bună reputație printre frați și surori, cine are mai multe lucruri pozitive. Acei oameni vor fi concurenții lor. Pe scurt, de fiecare dată când antihriștii se află într-un grup de oameni, asta fac întotdeauna: concurează pentru statut, concurează pentru o reputație bună, concurează să aibă ultimul cuvânt în diverse chestiuni și dreptul de a lua decizii în cadrul grupului, care, odată câștigată, îi face fericiți. Sunt capabili să facă lucrare concretă după ce câștigă aceste lucruri? Categoric nu, ei nu concurează și nu luptă ca să facă lucrare concretă; scopul lor este să-i domine pe toți ceilalți. „Nu-mi pasă dacă ești sau nu dispus să cedezi în fața mea; în ceea ce privește capitalul, sunt cel mai grozav, în ceea ce privește abilitățile oratorice, sunt cel mai bun și, în ceea ce privește darurile și talentele, eu le am pe cele mai multe.” Oricare ar fi domeniul, ei vor mereu să concureze pentru primul loc. Dacă frații și surorile îi aleg să fie supraveghetori, vor concura cu partenerii lor ca să aibă ultimul cuvânt și dreptul de a lua decizii. Dacă biserica îi face responsabili cu o anumită lucrare, vor insista să decidă felul în care se desfășoară aceasta. Vor vrea să se străduiască să facă tot ce spun și toate lucrurile pe care le decid să fie un succes și să devină realitate. Dacă frații și surorile adoptă ideea altcuiva, vor trece acest lucru cu vederea? (Nu.) Asta înseamnă necazuri. Dacă nu îi asculți, îți vor da o lecție, te vor face să simți că nu te-ai putea descurca fără ei și îți vor arăta ce consecințe vor fi dacă nu asculți de ei. Atât de îngâmfată, odioasă și nerezonabilă este firea antihriștilor. Ei nu au nici conștiință, nici rațiune, nici măcar o fărâmă de adevăr. Din acțiunile și faptele unui antihrist se poate vedea că ceea ce face nu are nimic din rațiunea unei persoane normale și, deși cineva poate să aibă părtășie cu el despre adevăr, nu îl acceptă. Oricât de corect este ceea ce spui, nu îl mulțumește. Singurele lucruri pe care îi place să le urmărească, pe care le venerează, sunt reputația și statutul. Atât timp cât se poate bucura de beneficiile statutului, este mulțumit. Aceasta este valoarea existenței lor, după cum cred ei. Indiferent în cadrul cărui grup de oameni se află, trebuie să le arate „lumina” și „căldura” pe care le oferă, talentele, unicitatea lor. Și, tocmai deoarece se cred speciali, ei consideră în mod natural că ar trebui tratați mai bine decât oamenii obișnuiți, că ar trebui să primească sprijinul și admirația oamenilor, că oamenii ar trebui să-i admire, să-i venereze – ei cred că toate astea li se datorează. Oare astfel de oameni nu sunt neobrăzați și nerușinați? Nu este o problemă ca asemenea oameni să fie prezenți în biserică? Când se întâmplă ceva, e de bun simț ca oamenii să asculte de oricine vorbește corect, să se supună oricui are o sugestie care este benefică pentru lucrarea casei lui Dumnezeu și să adopte sugestia care este în conformitate cu adevărurile-principii. Dacă antihriștii spun ceva care nu este în concordanță cu principiile, toți ceilalți ar putea să nu-i asculte sau să nu le adopte sugestia. În acest caz, ce vor face antihriștii? Vor continua să încerce să se apere și să se justifice și se vor gândi la moduri de a-i convinge pe ceilalți și de a-i face pe frați și pe surori să-i asculte și să le adopte sugestiile. Nu vor ține cont de efectul pe care l-ar putea avea asupra lucrării bisericii dacă sugestia lor este adoptată. Nu este un lucru de care să țină cont. Care este singurul lucru de care vor ține cont? „Dacă sugestia mea nu va fi adoptată, unde voi fi capabil să-mi arăt fața? Așadar, trebuie să concurez și să mă străduiesc ca sugestia mea să fie adoptată.” Oricând se întâmplă ceva, așa gândesc și acționează ei. Nu reflectează niciodată să vadă dacă acest lucru este sau nu în conformitate cu principiile și nu acceptă niciodată adevărul. Aceasta este firea antihriștilor.

Care este manifestarea principală a lipsei complete de rațiune a antihriștilor? Ei cred că sunt înzestrați, că sunt capabili, că au un calibru bun și că se cuvine să fie venerați și sprijiniți de alți oameni și puși în funcții importante de casa lui Dumnezeu. Mai mult, cred că aceasta ar trebui să adopte și să promoveze toate sugestiile și ideile pe care le propun și, dacă nu le adoptă, ei se înfurie foarte tare, devin potrivnici casei lui Dumnezeu și-și întemeiază împărății independente. Oare această dezvăluire a firii și a esenței antihriștilor nu provoacă perturbări și tulburări în biserică? Se poate spune că toate acțiunile antihriștilor provoacă perturbări și tulburări imense lucrării bisericii și intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Atunci când antihriștii concurează pentru pozițiile de conducere din biserici și pentru prestigiu printre aleșii lui Dumnezeu, folosesc toate mijloacele posibile pentru a-i ataca pe ceilalți și a se preamări. Nu iau în considerare cât de grav pot dăuna lucrării casei lui Dumnezeu și intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Îi interesează doar dacă ambițiile și dorințele lor pot fi satisfăcute și dacă statutul și reputația lor pot fi protejate. Rolul lor în biserici și printre aleșii lui Dumnezeu este acela de demoni, de oameni răi, de lachei ai Satanei. Ei nu sunt, în niciun caz, oameni care cred cu adevărat în Dumnezeu și nici nu sunt adepți ai lui Dumnezeu, cu atât mai puțin sunt oameni care iubesc și acceptă adevărul. Când intențiile și scopurile lor nu au fost încă atinse, nu reflectează niciodată la ei înșiși și nu se cunosc, nu reflectează niciodată dacă intențiile și scopurile lor sunt în conformitate cu adevărul, nu caută niciodată cum să meargă pe calea căutării adevărului pentru a obține mântuirea. Nu cred în Dumnezeu și nu aleg calea pe care s-ar cuveni să o urmeze cu o stare de spirit supusă. În schimb, își frământă creierii, gândindu-se: „Cum pot să ajung în postura de conducător sau lucrător? Cum pot să concurez cu liderii și lucrătorii bisericii? Cum pot să-i induc în eroare și să-i controlez pe aleșii lui dumnezeu și să-l transform pe hristos într-o simplă imagine? Cum pot să-mi asigur un loc în biserică? Cum pot să mă asigur că am o poziție fermă în biserică și că o să câștig statut, cum pot să-mi garantez că voi avea succes și nu voi eșua și, în cele din urmă, îmi voi îndeplini țelul de a-i controla pe aleșii lui dumnezeu și-mi voi întemeia propria împărăție?” Acestea sunt lucrurile la care antihriștii se gândesc zi și noapte. Ce fire și ce natură este aceasta? De exemplu, când frații și surorile obișnuite scriu articole cu mărturii, se gândesc cum să-și exprime fidel, în scris, experiențele și înțelegerea. Așadar, se roagă înaintea lui Dumnezeu, în speranța că El le va oferi mai multă luminare în ceea ce privește adevărul și le va permite să câștige o înțelegere mai mare și mai profundă a acestuia. Pe când antihriștii, atunci când scriu articole, își frământă mintea gândindu-se cum să scrie într-un mod care îi va face pe mai mulți oameni să-i înțeleagă, să afle despre ei și să-i admire și, astfel, să câștige statut în mințile mai multor oameni. Își doresc să folosească acest lucru banal, minor, pentru a-și spori faima. Nici măcar nu pot renunța la acest tip de oportunitate. Ce fel de oameni sunt ei? Unii antihriști, când văd că alții pot scrie articole cu mărturii bazate pe experiență, își doresc să scrie ceva mai grozav decât oricare altă mărturie bazată pe experiență, în efortul de a concura cu aceștia pentru statut și prestigiu. Așadar, ei născocesc și plagiază povești. Chiar îndrăznesc să facă lucruri precum a oferi mărturie falsă. Pentru a-și face un renume, pentru a-i face pe mai mulți oameni să afle despre ei și pentru a deveni cunoscuți, antihriștii nu ezită să facă tot felul de lucruri rușinoase. Nici măcar nu vor rata nici cea mai mică oportunitate de a deveni renumiți, de a obține statut și de a fi stimați într-un grup de oameni și priviți cu un respect deosebit. Care este scopul de a fi priviți cu un respect deosebit? La ce consecințe și la ce țeluri vor să ajungă antihriștii? Vor ca alții să-i vadă ca pe niște oameni extraordinari care sunt mai nobili decât oricine altcineva și care excelează în anumite domenii; vor să lase o impresie bună în mințile celorlalți, o impresie profundă și chiar să-i facă treptat pe alți oameni să-i invidieze, să-i admire și să-i stimeze. În timp ce se străduiesc din toate puterile să realizeze acest scop, continuă și să meargă pe aceeași cale ca înainte.

Indiferent în ce grup de oameni se află, indiferent dacă se prefac sau trudesc, în adâncul inimilor antihriștilor, nu se ascunde decât o dorință de statut. Esența pe care o dezvăluie și o manifestă nu este altceva decât luptă și competiție. Indiferent ce fac, antihriștii concurează cu alții pentru statut, reputație și interese. Cea mai obișnuită manifestare a acestui lucru este aceea de a concura pentru un renume bun, o bună apreciere și un statut în mințile oamenilor, astfel încât aceștia să-i stimeze și să-i venereze și apoi să se învârtă și să se adune în jurul lor. Aceasta este calea pe care merg antihriștii; pentru asta concurează ei. Oricum condamnă și disecă aceste lucruri cuvintele lui Dumnezeu, antihriștii nu vor accepta adevărul, nu vor accepta judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, nici nu vor renunța la aceste lucruri care sunt judecate și condamnate de Dumnezeu. Dimpotrivă, cu cât Dumnezeu expune mai mult aceste lucruri, cu atât mai vicleni devin antihriștii. Ei adoptă mijloace mai ascunse și mai alunecoase pentru a urmări aceste lucruri, ca oamenii să nu poată vedea ce fac ei și să creadă, în mod greșit, că au renunțat la ele. Cu cât Dumnezeu expune mai mult aceste lucruri, antihriștii cu atât mai mult găsesc căi de a folosi metode mai viclene și mai inteligente de a le urmări și a le câștiga. Mai mult, folosesc cuvinte care sună bine pentru a-și ține secrete motivele ascunse. Pe scurt, antihriștii nu acceptă sub nicio formă adevărul, nu reflectează asupra comportamentului lor, nici nu vin înaintea lui Dumnezeu, rugându-se și căutând adevărul. Dimpotrivă, în inimile lor, sunt și mai nemulțumiți de expunerea și judecata din partea lui Dumnezeu, până într-acolo încât adoptă o atitudine ostilă față de aceste lucruri. Nu numai că nu renunță la urmărirea reputației și a statutului, ci prețuiesc și mai mult aceste lucruri și se gândesc la moduri de a ascunde și a masca această urmărire și de-ai împiedica pe oameni să o vadă așa cum este și să o identifice. Indiferent de situație, antihriștii nu numai că nu vor reuși să practice adevărul, dar atunci când sunt văzuți așa cum sunt cu adevărat, când își dezvăluie din greșeală aceste ambiții și dorințe, sunt mai îngrijorați că alții le vor vedea adevărata esență și adevărata față, pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și a adevărului, așa că încearcă să mascheze acest lucru și fac tot ce le stă în putință ca să se apere. De ce maschează acest lucru? Ca să-și protejeze de pierderi statutul și reputația și ca să-și păstreze forța pentru următoarea lor luptă. Aceasta este esența antihriștilor. Oricând sau oricare ar fi situația, țelurile și direcția comportamentului lor nu se vor schimba și nici scopurile lor în viață sau principiile din spatele acțiunilor lor sau dorința, ambiția și obiectivul din adâncul inimii lor de a urmări statutul. Nu numai că vor face tot ce le stă în putință ca să se străduiască să obțină statut, dar își vor spori eforturile pentru a-l obține. Cu cât casa lui Dumnezeu are mai mult părtășie despre adevăr, cu atât mai mult vor evita, în mod inteligent, să folosească unele comportamente și manifestări evidente pe care alți oameni le pot desluși și discerne. Vor trece la o metodă diferită și vor plânge amarnic, recunoscându-și greșelile și condamnându-se, câștigând compătimirea oamenilor, făcându-i să creadă, în mod greșit, că s-au căit și s-au schimbat și făcând în așa fel încât oamenilor să le fie mai greu să-i discearnă. Care este esența antihriștilor? Nu este cam vicleană? (Ba da.) Când oamenii sunt atât de vicleni, ei sunt diavoli. Diavolii pot cu adevărat să se căiască? Pot cu adevărat să-și lase la o parte ambiția și dorința de a urmări statutul? Diavolii ar prefera să moară decât să lase deoparte această ambiție. Indiferent cum ai părtășie cu ei despre adevăr, va fi în zadar, ei nu vor lăsa la o parte această ambiție. Dacă, în această situație, pierd lupta și sunt expuși de frați și surori, vor continua să lupte și să concureze pentru statut, reputație, ultimul cuvânt și dreptul de a lua decizii atunci când trec la următorul grup. Vor concura pentru aceste lucruri. Indiferent de situație sau de grupul de oameni în care se află, principiul pe care îl respectă mereu este să concureze: „Numai eu pot conduce; nimeni altcineva nu mă poate conduce!” Nu sunt deloc dispuși să fie discipoli obișnuiți sau să accepte conducerea sau ajutorul altor oameni. Aceasta este esența antihriștilor.