3. Cercetarea indiscretă a cuvintelor lui Dumnezeu care profețesc dezastrul

Chiar acum, am avut părtășie despre două puncte referitoare la antihriștii care cercetează indiscret dacă se adeveresc cuvintele lui Dumnezeu: unul dintre puncte a implicat cuvintele lui Dumnezeu de promisiune și binecuvântare, iar celălalt s-a referit la cuvintele lui Dumnezeu de blestem și pedeapsă pentru oameni. În continuare, să ne uităm la al treilea punct, cuvintele lui Dumnezeu care profețesc dezastrul. La fel ca în cazul celor două puncte anterioare, atitudinea antihriștilor față de aceste tipuri de cuvinte este aceeași: sunt curioși, vrând să scruteze, să înțeleagă și, totodată, să vadă ziua în care aceste cuvinte se adeveresc, să fie martori la producerea faptelor. Și în tratarea acestor tipuri de cuvinte, antihriștii complotează în adâncul inimii lor, gândindu-se la contramăsuri și generând diverse îndoieli. Ei observă și testează dacă aceste tipuri de cuvinte se adeveresc, pentru a dezvolta contramăsurile corespunzătoare. Atunci când antihriștii citesc aceste cuvinte care profețesc dezastre, inimile lor se umplu de așteptări cu privire la ziua îndeplinirii dezastrelor și sunt plini de diverse închipuiri. Ei speră că se vor adeveri cuvintele lui Dumnezeu și, totodată, speră că apariția dezastrelor le va extinde orizonturile, satisfăcându-le dorințele și aspirațiile. De ce se întâmplă acest lucru? Fiindcă dezastrele profețite de Dumnezeu sunt toate legate de îndeplinirea marii lucrări a lui Dumnezeu, de ziua slăvirii lui Dumnezeu, de răpirea sfinților, de intrarea omenirii într-o destinație minunată și așa mai departe. Prin urmare, antihriștii sunt cu atât mai plini de anticipare și curiozitate cu privire la această parte a cuvintelor lui Dumnezeu care profețesc dezastre. Comparativ cu primele două puncte, antihriștii sunt chiar mai interesați de aceste tipuri de cuvinte. În inimile lor, antihriștii cred că, dacă cineva poate provoca un dezastru, cum ar fi un cutremur, o ciumă, o invazie de insecte, o inundație, o alunecare de teren sau alte dezastre naturale, atunci acea entitate este o ființă foarte puternică, cu mari abilități și este vrednică să fie urmată, venerată și investită cu încredere. Prin urmare, în mod similar, antihriștii consideră, de asemenea, adeverirea cuvintelor precum profețiile lui Dumnezeu cu privire la dezastre ca fiind un standard pentru a evalua dacă Dumnezeu este într-adevăr Dumnezeu. Ei păstrează acest tip de gândire logică, idee și punct de vedere în inimile lor până la capăt, crezând că această perspectivă este corectă, valabilă și o mișcare înțeleaptă. Astfel, din ziua în care au început să-L urmeze pe Dumnezeu, din momentul în care au văzut cuvintele lui Dumnezeu profețind dezastre, antihriștii au fost preocupați de acest lucru în inimile lor. Ei sunt preocupați de ceea ce se spune în cuvintele lui Dumnezeu – când vor veni zilele de pe urmă, când se va îndeplini marea lucrare a lui Dumnezeu, cum va mustra Dumnezeu omenirea, ce fel de dezastre va aduce Dumnezeu pentru a pedepsi și distruge omenirea, ce metodă va folosi El pentru a face omenirea să se prăbușească în dezastre și în ce fel doar cei care Îl urmează pe Dumnezeu și care câștigă aprobarea Lui vor putea evita și scăpa de astfel de dezastre și nu vor trebui să sufere chinurile acestora. Antihriștii consideră cuvintele lui Dumnezeu care profețesc dezastre ca fiind foarte importante, analizându-le în inimile lor, memorându-le și recitându-le în minte. Își amintesc fiecare cuvânt legat de dezastre și, totodată, își închipuie când și cum se va întâmpla un anumit dezastru. Se gândesc foarte bine la ce vor face dacă se va adeveri, ce fel de dezastru prezice o anumită profeție și cum ar trebui să reacționeze dacă se va adeveri. De când au văzut aceste profeții, antihriștii par să fi găsit un lucru pentru care să lupte, o direcție și un scop în credința lor în Dumnezeu. În timp ce așteaptă ca dezastrele să lovească, se pregătesc, totodată, în toate felurile. Pentru a fi protejați de Dumnezeu atunci când vin marile dezastre, răspândesc Evanghelia, abandonându-și locurile de muncă și familiile. În același timp, pentru a supraviețui atunci când dezastrele lovesc, deseori se roagă cu smerenie lui Dumnezeu, sperând că, în curând, cuvintele Sale se vor adeveri, că tot ceea ce intenționează Dumnezeu să obțină se va îndeplini rapid, că Dumnezeu va câștiga slavă și Se va bucura de odihnă în curând și că ei ar putea să se bucure degrabă de binecuvântările Împărăției Cerurilor. Din toate aceste puncte de vedere ale antihriștilor, din cuvintele și rugăciunile pe care le rostesc deseori, se pare că ei așteaptă cu nerăbdare îndeplinirea marii lucrări a lui Dumnezeu și odihna Sa timpurie. Cu toate acestea, fără ca oamenii să știe, în spatele acestor speranțe se ascund intențiile sinistre ale antihriștilor. Ei speră că, prin astfel de rugăciuni și aparențe false, pot evita dezastrele și pot face din Dumnezeu refugiul lor. În timp ce se pregătesc pentru toate acestea, ei speră, totodată, că dezastrele vor veni repede și că se vor adeveri curând cuvintele lui Dumnezeu care le profețesc. În limitele a ceea ce pot suporta, ei continuă să plătească un preț, să se consume, să sufere și să îndure la fel ca înainte, storcându-și creierii pentru a se da în spectacol în fața tuturor. Ei doresc ca toată lumea să recunoască prețul mare pe care l-au plătit pentru a răspândi Evanghelia, câtă discriminare și persecuție au îndurat și costul uriaș pe care l-au plătit așteptând această zi. Ei speră că Dumnezeu, văzând suferința pe care au îndurat-o și prețul pe care l-au plătit, îi va cruța de orice dezastru atunci când acesta va lovi. În același timp, datorită prețului pe care l-au plătit, ei speră să fie suficient de norocoși pentru a deveni unii dintre cei care vor avea o destinație bună și vor fi binecuvântați după dezastru. În adâncul lor, antihriștii calculează în tăcere și imperceptibil toate acestea. În cele din urmă, într-o zi, din cauza unui incident minor, antihriștii experimentează un eșec, iar acțiunile și comportamentele lor par să fie condamnate. Acest lucru înseamnă că speranțele și fanteziile lor sunt pe cale să fie spulberate, dorințele lor sunt pe cale să fie neîmplinite. În acel moment, care este primul gând care apare în adâncul inimilor antihriștilor? „Am dat foarte mult, am suferit foarte mult și am îndurat atât de multe zile, cred de atât de mulți ani și, totuși, nu am văzut să se adeverească niciun cuvânt de-ale lui dumnezeu de profeție a unui dezastru. Chiar va aduce dumnezeu dezastre? Va îndeplini dumnezeu vreodată lucrurile pentru care ne-am rugat și pe care le-am așteptat? Unde este dumnezeu mai exact? Ne va mântui el cu adevărat sau nu? Măcar există dezastrele despre care a vorbit dumnezeu? Dacă nu există, ar trebui să plecăm cu toții de aici. Nu se poate crede în acest dumnezeu, nu există niciun dumnezeu!” Aceasta este limita antihriștilor. Un eșec minor, poate un cuvânt neintenționat de condamnare și expunere din partea altcuiva, le atinge punctul sensibil și atunci ei izbucnesc de furie, incapabili să se mai abțină sau să se mai prefacă. Primul lucru pe care îl fac este să izbucnească furioși, arătând spre cuvintele lui Dumnezeu și spunând: „În cazul în care cuvintele tale nu se adeveresc, dacă dezastrele despre care ai vorbit nu au loc, nu voi mai crede în tine. Inițial, doar datorită acestor cuvinte care profețeau dezastre am predicat Evanghelia, am plătit prețul și mi-am făcut datoria. Fără aceste cuvinte, nu aș fi crezut deloc în tine! Din cauza acestor cuvinte, din cauza dezastrelor iminente, am crezut că tu ești dumnezeu. Însă acum, după ce am suferit atât de mult, dezastrele despre care ai vorbit nu au venit. Sunt atât de mulți printre non-credincioși care fac rău și, totuși, niciunul dintre ei nu a fost pedepsit – niciunul dintre ei nu s-a prăbușit în dezastru. Ei încă trăiesc în păcat, bucurându-se de viața lor, în timp ce eu fac concesii de atâția ani, așteptând doar ziua în care se vor adeveri cuvintele tale care profețeau dezastre. Dar ce ai făcut tu, dumnezeule? Niciodată nu ai arătat, din considerație pentru așteptarea noastră nerăbdătoare, semne sau minuni, nu ai provocat niciodată dezastre, pentru a ne lăsa să vedem, pentru a ne întări credința, pentru a ne fortifica loialitatea. De ce nu faci astfel de lucruri? Nu ești tu dumnezeu? Este atât de dificil să provoci dezastre pentru a pedepsi această lume rea, această omenire rea? Vrem doar să ne întărim credința prin împlinirea acestor lucruri, dar tu, pur și simplu, nu acționezi. Dacă nu acționezi, atunci nu mai putem crede în dumnezeu; nu vom putea câștiga nimic și nu mai are rost să credem în dumnezeu. Nu mai este nevoie să credem, nu mai este nevoie să ne facem îndatoririle, nu mai este nevoie să răspândim Evanghelia.” Atunci când întâmpină un mic eșec, o mică împrejurare potrivnică sau nemulțumire în viață, adevărata față și cele mai intime gânduri ale antihriștilor pot fi dezvăluite în orice moment și loc, ceea ce este destul de terifiant. Când vor lovi dezastrele, dacă se vor adeveri cuvintele lui Dumnezeu care profețesc dezastrele, cum și când se vor adeveri, toate acestea sunt determinate de Dumnezeu. Atunci când Dumnezeu le spune oamenilor despre aceste lucruri, o face pentru a le arăta respect, pentru a-i trata ca pe oameni – nu pentru a folosi aceste cuvinte ca un mijloc prin care oamenii să obțină influență asupra lui Dumnezeu și să-L judece. Antihriștii cred, în mod eronat că, din moment ce Dumnezeu a rostit aceste cuvinte, El ar trebui să le permită oamenilor să le vadă adeverindu-se în timpul vieții lor; altfel, cuvintele lui Dumnezeu ar fi goale. Dumnezeul ale cărui cuvinte pot deveni goale nu ar trebui să fie considerat dumnezeu, nu este vrednic să fie dumnezeu și nu este demn să fie dumnezeul lor; aceasta este logica antihriștilor.

De la început până la sfârșit, antihriștii au vrut doar să exploateze aceste cuvinte ale lui Dumnezeu care profețesc dezastre. Aceste cuvinte i-au inspirat, determinându-i să se gândească la folosirea comportamentelor umane bune și a tuturor sacrificiilor și suferințelor trupești în schimbul binecuvântării de a evita dezastrele. De-a lungul timpului, singurul lor scop a fost să evite dezastrele și să obțină binecuvântări. Ei nu L-au considerat niciodată cu adevărat pe Cel care a exprimat aceste cuvinte drept Dumnezeu. De la început până la sfârșit, antihriștii au stat întotdeauna în opoziție cu Dumnezeu, testându-L și evaluându-L în mod constant ca o modalitate de a cerceta indiscret cuvintele Sale. În cazul în care cuvintele lui Dumnezeu se adeveresc și le lărgesc orizonturile, adeverindu-se în conformitate cu gusturile, punctele de vedere și nevoile lor, atunci ei Îl consideră pe Dumnezeu ca fiind Dumnezeu. Însă dacă le sunt contrazise dorințele, punctele de vedere și nevoile pe care le au, atunci nu Îl consideră Dumnezeu pe Cel care a rostit aceste cuvinte. Acesta este punctul de vedere pe care îl susțin antihriștii. În mod clar, în adâncul lor, ei nu au recunoscut niciodată că Dumnezeu este Creatorul și nici nu au recunoscut faptul că Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile. După ce au trecut printr-o serie de lupte, au îndurat cu răbdare și au fost supuși unei bătălii a gândurilor, antihriștii au învățat o lecție: „Nu trebuie să definim cu lejeritate cuvintele lui dumnezeu și nici nu putem folosi cu lejeritate și frivolitate împlinirea cuvintelor lui Dumnezeu ca standard de evaluare a identității și esenței sale. Nu am fost temperați suficient și încă avem nevoie să îndurăm, să ne lărgim mintea. După cum spun zicalele: «Inima unui prim-ministru este suficient de mare pentru a naviga cu o barcă în ea»; «Unde e viață, e speranță.» Ce contează dacă aceste cuvinte nu se adeveresc? Nu e mare lucru. Am rezistat atâția ani; poate că dacă mai îndur câțiva, cuvintele lui dumnezeu se vor adeveri și voi câștiga ceva. Voi mai îndura puțin, îmi voi mai încerca norocul. Nu mă pot înfuria; altfel, toate eforturile mele anterioare vor fi fost irosite și toată suferința pe care am îndurat-o va fi fost în zadar. Asta ar fi o mare pierdere! Nu ar fi o mișcare inteligentă să-mi destăinui acum gândurile, ridicându-mă în picioare pentru a-l nega, a-l pune la îndoială și a-l acuza pe dumnezeu. Trebuie să continui să plătesc prețul, să îndur greutăți și să sufăr în continuare. Fraza: «Cel care rabdă până la final va fi mântuit» nu trebuie uitată. Această zicală este valabilă în orice moment și rămâne adevărul suprem. Trebuie să respect această zicală și să o păstrez constant întipărită în inima mea.” După o perioadă de negativitate și tăcere, în cele din urmă, antihriștii „s-au ridicat” din nou.

În procesul de îndeplinire a îndatoririlor lor în casa lui Dumnezeu, antihriștii întreprind tot felul de lucrări în timp ce slujesc în diferite roluri. Se pare că nu există nicio schimbare exterioară, dar cu cât cred mai mult în Dumnezeu și cu cât Îl urmează mai mult, cu atât mai mult caută nod în papură în cuvintele lui Dumnezeu care profețesc dezastre. De ce se întâmplă acest lucru? Cu cât au crezut mai mult în Dumnezeu, cu atât înseamnă că s-au sacrificat mai mult, au renunțat mai mult și au mai puține căi de întoarcere în lumea laică. Prin urmare, cu privire la aceste cuvinte care profețesc dezastre, antihriștii se gândesc din ce în ce mai mult și mai inconștient: „Sper că toate acestea sunt adevărate. Toate trebuie să se adeverească.” Ei privesc acest „trebuie” și această credință fermă drept adevărata lor credință în Dumnezeu. Această așa-zisă credință adevărată îi motivează să-și îndeplinească îndatoririle, să sufere și să plătească un preț, să îndure tot mai mult, exact așa cum spun non-credincioșii: „Pentru a câștiga, trebuie să riști totul.” În timp ce se agață de o astfel de credință, antihriștii cercetează indiscret ziua în care cuvintele lui Dumnezeu se vor adeveri. În cele din urmă, acea zi sosește – în această lume, au loc permanent dezastre și calamități, în diverse colțuri, în diferite țări și în rândul diferitelor grupuri etnice. Aceste dezastre, mari și mici, curmă numeroase vieți, strică mediile de viață ale multor oameni, schimbă ecosistemul, transformă numeroase structuri și moduri de viață diferite din societate și așa mai departe. Cu toate acestea, orice ar fi, în ochii antihriștilor, cuvintele lui Dumnezeu tot se adeveresc într-o mică măsură, ceea ce reprezintă cel mai satisfăcător lucru din adâncul inimii lor. Simt că, după toți acești ani, nu au îndurat sau nu au așteptat în zadar și au fost, în sfârșit, martorii zilei și etapei în care se adeveresc cuvintele lui Dumnezeu. Dar ei simt că nu trebuie să fie descurajați sau să renunțe; trebuie să continue să îndure și să aștepte. Ce îi tulbură cel mai profund pe antihriști în interior, indiferent cât de mult îndură sau așteaptă? „Dezastrele minore s-au adeverit; foametea, molimele, dezintegrarea câtorva regimuri politice – toate acestea se adeveresc într-o mică măsură. Dar când se vor adeveri dezastrele majore?” Pe de o parte, antihriștii cred că o parte din cuvintele lui Dumnezeu se adeveresc încet și treptat, iar pe de altă parte, se îndoiesc: „Nu sunt aceste dezastre doar calamități naturale? Dezastrele au fost continue de-a lungul istoriei. Reprezintă apariția acestor dezastre împlinirea cuvintelor lui dumnezeu? Dacă nu, ce sunt ele? Nu ar trebui să gândesc așa; un credincios în dumnezeu ar trebui să creadă în cuvintele sale. Dar sunt cuvintele lui dumnezeu îndeplinite atât de ușor? Cum a făcut dumnezeu acest lucru? De ce nu l-am văzut făcându-l? De ce nu știu despre acesta? Dacă este mâna lui dumnezeu, credincioșii lui ar trebui să o vadă, dumnezeu ar trebui să le dea viziuni. Însă noi nu am văzut mâna lui dumnezeu și nici nu i-am auzit glasul. Atunci, ar putea fi aceste evenimente doar coincidențe? Nu ar trebui să gândesc așa; astfel de gânduri m-ar putea face slab. Trebuie să cred în continuare că toate acestea reprezintă împlinirea cuvintelor lui dumnezeu; le voi considera suveranitatea lui dumnezeu, împlinirea cuvintelor sale, nu coincidențe. În acest fel, inima mea este mai liniștită.” Ei cred că, gândind astfel, sunt foarte inteligenți și că au analizat bine situația, fiind capabili să nu se îndoiască de Dumnezeu, întărindu-și în același timp credința și potolind, totodată, neliniștea și dorințele copleșitoare din inimile lor. În timp ce fac concesii și compromisuri temporare, antihriștii așteaptă sosirea marilor dezastre. „Când vor veni marile dezastre? Când se va întâmpla acest lucru, sfinții vor fi răpiți la cer, dar unde, mai exact, va avea loc acest lucru? Cum se întâmplă răpirea? Vor zbura spre cer sau vor fi ridicați de mâna lui dumnezeu? Când vor avea loc marile dezastre, vor mai avea oamenii corpurile lor fizice? Vor mai purta ei hainele lor actuale? Vor fi toți non-credincioșii morți? Ce fel de stare sau situație va fi aceea? Este inimaginabil pentru oameni. Ar fi mai bine să nu mă gândesc la asta deocamdată. Voi crede doar că se vor adeveri cu siguranță cuvintele lui dumnezeu. Dar chiar se pot adeveri? Când va veni acea zi?” Ei continuă să își pună aceste întrebări în sinea lor, exprimând îndoieli în mod repetat. Întrucât aceste dezastre sunt strâns și profund legate de perspectivele și destinul lor, antihriștii cred: „Nu trebuie să mă relaxez nicio clipă în ceea ce privește urmărirea și observarea îndeplinirii dezastrelor. Nu pot să renunț la această chestiune. Așadar, ce ar trebui să fac? Trebuie să răspândesc, la scară largă, Evanghelia, să-mi îndeplinesc cu sârguință îndatoririle, să evit să provoc perturbări și tulburări sau să fac greșeli și să nu ies în evidență, să nu acționez în mod pompos. Atât timp cât nu fac greșeli și nu sunt exclus din biserică, acest lucru ar trebui să fie suficient. Cu siguranță voi reuși să ajung la refugiu; aceasta este promisiunea lui dumnezeu – cine mi-ar putea lua acest lucru?” Atunci când dezastrele minore se abat treptat, iar întreaga omenire se prăbușește în calamități, antihriștii își găsesc pacea și o doză de liniște lăuntrică. În același timp, ei așteaptă cu nerăbdare sosirea marilor dezastre și ziua în care sfinții vor fi răpiți. Cu toate acestea, antihriștii continuă să cerceteze indiscret cuvintele lui Dumnezeu care profețesc dezastre. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, o astfel de cercetare indiscretă este asemănătoare cu cercetarea indiscretă din partea Satanei. El o vede ca o îndoială, negare, defăimare și o analiză a corectitudinii lui Dumnezeu. Este punerea la îndoială a identității lui Dumnezeu, punerea la îndoială a autorității și atotputerniciei lui Dumnezeu și punerea la îndoială a fidelității lui Dumnezeu. El nu permite ca astfel de lucruri să se întâmple și nici nu le permite oamenilor de acest fel să existe și, cu siguranță, nu-i va mântui. Antihriștii cred că soluțiile lor, concepute în secret și calculate în inimile lor, sunt cele mai inteligente și mai ascunse. Ei nu știu că Dumnezeu le vede toate gândurile și le condamnă. Dumnezeu spune: „Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profețit noi în Numele Tău? N-am scos noi demoni în Numele Tău? N-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?» Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!»” (Matei 7:22-23). Dumnezeu le spune în liniște acestor oameni în inima Sa: plecați de la Mine, voi care faceți fărădelegi. Voi Îmi cercetați indiscret acțiunile, Îmi cercetați indiscret cuvintele. Astfel de oameni nu pot fi mântuiți niciodată. Faptul că antihriștii tratează cuvintele lui Dumnezeu care profețesc dezastre ca pe un obiectiv de urmărit și ca pe un standard de examinare a corectitudinii lui Dumnezeu este un lucru terifiant; este, de asemenea, o faptă rea.

În ceea ce privește dacă anumite aspecte ale cuvintelor lui Dumnezeu se vor adeveri, cum se vor adeveri și când și unde se vor adeveri, Dumnezeu are propriile Sale metode. Doar harul lui Dumnezeu le oferă oamenilor marele noroc de a auzi aceste cuvinte de la Dumnezeu. Scopul pentru care Dumnezeu rostește aceste cuvinte nu este ca omenirea să le folosească pentru a-L constrânge pe Dumnezeu, pentru a examina corectitudinea lui Dumnezeu sau pentru a confirma identitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu rostește aceste cuvinte doar pentru a spune omenirii că El va face astfel de lucruri, dar Dumnezeu nu a spus niciodată nimănui: „Voi face acest lucru astfel, acestor oameni, în acest moment și în această manieră.” În lucrurile pe care Dumnezeu nu le-a spus omenirii, există un semnal clar: omenirea nu trebuie să știe și nici nu este calificată să știe. Prin urmare, dacă oamenii vor încerca mereu să cerceteze indiscret aceste chestiuni, vor săpa mereu adânc, vor dori mereu să folosească aceste chestiuni pentru a obține influență asupra lui Dumnezeu, pentru a-L judeca și condamna, atunci când aceste fenomene se vor produce, omenirea se va opune lui Dumnezeu în mod imperceptibil. Când te opui lui Dumnezeu, El nu te mai consideră o ființă umană. Atunci ce ești tu? În ochii lui Dumnezeu, ești o satană, un dușman, un diavol. Aceasta este latura firii lui Dumnezeu care nu tolerează ofensa din partea omului. Dacă oamenii nu înțeleg acest lucru și fac deseori o problemă din cuvintele profețite de Dumnezeu, încercând să obțină influență asupra lui Dumnezeu, atunci lăsați-Mă să vă spun că asta înseamnă să vă jucați cu moartea. În orice moment, oamenii ar trebui să știe cine sunt și în ce mod, cu ce fel de motiv și din ce perspectivă ar trebui să-L trateze pe Dumnezeu și tot ceea ce ține de Dumnezeu. Odată ce oamenii își pierd identitatea și poziția de ființe create, esența lor se schimbă. Dacă ai deveni un animal, Dumnezeu te-ar putea ignora, întrucât ai fi un lucru neînsemnat. Dar dacă ai deveni un diavol sau o satană, atunci ai fi în pericol. Să devii un diavol sau o satană înseamnă să devii un dușman al lui Dumnezeu, iar atunci nu vei avea niciodată speranță de mântuire. Prin urmare, vreau să le spun tuturor celor de aici: nu-I cerceta indiscret acțiunile lui Dumnezeu, nu-I cerceta indiscret cuvintele, lucrarea și nu cerceta indiscret nimic legat de Dumnezeu. Ești un om, o ființă creată, așa că nu analiza corectitudinea lui Dumnezeu. Nu-L privi pe Dumnezeu ca pe un obiect al analizei și scrutării tale și nici ca pe un obiect al cercetării tale indiscrete. Ești o ființă creată, un om, deci Dumnezeu este Dumnezeul tău. Orice spune Dumnezeu este ceea ce trebuie să accepți. Orice îți spune Dumnezeu, ar trebui să accepți. În ceea ce privește ceea ce Dumnezeu nu îți spune, acele chestiuni care implică taine și profeții, chestiuni legate de identitatea lui Dumnezeu, un lucru este sigur: nu trebuie să le știi. Cunoașterea acestora nu va aduce niciun beneficiu intrării tale în viață. Acceptă atât cât poți înțelege. Nu lăsa ca aceste lucruri să devină obstacole pentru tine în urmărirea unei schimbări a firii și în urmărirea mântuirii. Aceasta este calea cea dreaptă. Dacă o persoană se opune lui Dumnezeu și continuă să cerceteze indiscret lucrurile care Îl privesc pe Dumnezeu și dacă refuză cu perseverență să se schimbe, insistând cu încăpățânare, tratându-L pe Dumnezeu în acest mod și cu o astfel de atitudine, atunci speranța ei de a fi mântuită devine foarte mică. Antihriștii cercetează indiscret cuvintele lui Dumnezeu care profețesc dezastrul – să încheiem aici părtășia noastră cu privire la acest punct. Și să trecem acum la următorul.

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.